În loc de prefaţă

Lucrarea de faţă se doreşte a fi o călăuză utilă pentru toate categoriile de turişti, poposiţi vremelnic pe aceste meleaguri româneşti, unde ospitalitatea oamenilor şi frumuseţile naturale sunt la ele acasă. Ea vine în sprijinul turistului, celui dornic de cunoaştere a uneia dintre cele mai reprezentative zone de interes turistic din România, NORDUL OLTENIEI. În cuprinsul său, ea se referă strict la arealul geografic cuprins între OLT şi JIU, situat la nord de PARALELA 45°. Acest ţinut înfipt adânc în inima Carpaţilor Meridionali, păstrător de istorie, legendă şi tradiţii, leagăn şi loc de taină pentru domnitori, refugiu şi adăpost în perioadele „negre" ale istoriei, azi, acum, îşi scoate la lumină nestematele. Prezentarea nu este una academică în care să se folosească termeni ştiinţifici necunoscuţi; este una pur informativă, un fel de călăuză care ne ajută să înţelegem mai uşor unele lucruri, neaccesibile până la apariţia acestei lucrări. Răsfoindu-i paginile, vom constata că suntem purtaţi prin locuri pe care nu le-am cunoscut sau vizitat vreodată. Este utilă şi pentru cei ce doresc să pătrundă în tainele ascunse ale muntelui, acesta beneficiind de o prezentare mai specială, întrucât arealul de acoperire al prezentului GHID este, în proporţie de două treimi, areal montan. Pentru mulţi debutanţi în ale drumeţiei, muntele poate să fie o capcană, uneori fatală. Muntele este prieten cu cel ce-l iubeşte: „Cel ce nu iubeşte muntele, este un om lipsit de noroc" (Octavian Paler, Polemici cordiale).

Respectaţi muntele, nu-l pângăriţi!Omul nu este mai presus decât muntele, decât animalele pe care le alungă şi le vânează, decât

arborii care-l umbresc şi-l adăpostesc, omul este egal cu oricare altă fiinţă ce există în natură, omul nu este privilegiat, nu este mai presus de ele.

Omule, deschide-ţi ochii şi destupă-ţi urechile; îngroapă-ţi grijile şi cutiile goale de conserve, adună-ţi în suflet amintiri, dar nu aduna florile, nu tulbura pacea animalelor şi nu le ucide, pentru ca viitoarea primăvară să-ţi poată bucura copiii.

Pentru tine, cititorule, am aşternut, pe albul hârtiei, câte puţin din experienţa acumulată într-un sfert de veac de peregrinări pe cărările de munte din „spaţiul românesc", unde contactul cu oamenii m-a făcut să cunosc şi să pricep unele lucruri pe care în alte condiţii nici nu visam să le ating.

Muntele te face mai bun, te face să percepi mai uşor unele lucruri care până atunci ţi se păreau inaccesibile, dar care devin realizabile rând pe rând eliminând fiecare obstacol. Realizezi de fapt că eşti un alt om, mai sensibil, mai sociabil, mai darnic şi mai înţelegător cu cei de lângă tine şi chiar cu tine însuţi.

Drumeţule!Ai ascultat vreodată susurul apei la şipotul din poiană, sau susurul izvorului din „fundul"

pârâului?Ai simţit vreodată în urcuş, pe potecile de munte, şiroirile reci ale transpiraţiei curgând pe sub

rucsac?La locul de popas, ţi-ai sprijinit vreodată spatele transpirat de peretele jilav al stâncii? Te-ai

tolănit vreodată pe pajiştea aprinsă de flăcările smirdarului mângâiat de soarele de iunie, îmbătându-te cu mireasma parfumului lui? Ai primit vreodată pe neaşteptate botezul ploii repezi care a albit muntele? Ţi-ai uscat vreodată cămaşa transpirată sau udată de ploaia repede care te-a prins pe creasta golaşă a muntelui, pe lespedea încinsă de soarele dogoritor de după ploaie? Ai fost vreodată biciuit de crengile îmbibate de apa ploii care nu mai contenea, în timp ce tu coborai muntele sleit de puteri? Ai străpuns vreodată reduta de piatră a muntelui, pentru a putea saluta „regina florilor"?

Te-ai înţeles vreodată cu „regina neagră a stâncilor" pentru a se lăsa fotografiată?Ai împărţit vreodată apa şi merindele din rucsac cu primul întâlnit pe munte?, Dar cortul tău?Dacă toate acestea le-ai petrecut, îndrumă-l şi pe cel de lângă tine să o facă, tot atât de bine şi

mai mult decât tine. Să respectăm muntele, cu potecile, cu golurile şi stâncăriile, cu pădurile şi florile, cu izvoarele şi vieţuitoarele lui, să-l păstrăm întreg şi curat, pentru a fi vrednici de a-1 preda copiilor noştri.

Doresc ca această pledoarie închinată muntelui să fie percepută ca o invitaţie, o invitaţie în primul rând pentru tinerii din România şi nu numai, să se unească în cercuri şi cluburi de turism, unde se pot instrui şi îşi pot etala calităţile benefice atât pentru munte, cât şi pentru ei. Să nu existe nici o vacanţă sau un sfârşit de săptămână fără o ieşire în împărăţia muntelui, în natură.

Mă opresc aici, cu gândul şi speranţa că lucrarea de faţă va fi utilă şi în scurt timp îşi va atinge scopul dorit. Nu închei mai înainte de a aduce mulţumirile mele tuturor celor care au contribuit la apariţia ei, fără de care aceasta ar fi fost poate mai săracă sau nu ar fi apărut.

Încă o dată aduc prinosul de recunoştinţă şi omagiul meu tuturor oamenilor care au depus strădanie, într-un fel sau altul, la promovarea TURISMULUI ROMÂNESC. Şi nu în ultimul rând, marilor oameni care şi-au închinat viaţa în folosul binelui, în folosul vieţii.

Autorul

Aşezare, limite şi cai de acces

Aşezat în calea marelui drum european E81/DN7, principală arteră de circulaţie ce leagă capitala ţării, Bucureşti, de principalele ţări civilizate ale Europei Centrale şi de Vest, ŢINUTUL DINTRE OLT ŞI JIU este delimitat la est de Bazinul Topologului, la vest de cel al Gilortului, Bazinul superior al Lotrului şi cel al Frumoasei, la sud de Paralela 45, iar la nord de Bazinul Sadului şi al Frumoasei. Prin poziţia sa geografică, ocupă partea central-sudică a României, cuprinzând toate formele de relief, fiind brăzdat de cursuri vijelioase de ape (Bistriţa, Romani, Luncavăţ, Cerna, Olteţ, Galbenul, Gilortul, Lotru, Latoriţa, Sadu, Frumoasa), izvorâte din inima Carpaţilor Meridionali.

Ţinutul dintre Olt şi Jiu, subiect al prezentului GHID, este definit de coordonatele geografice dintre paralelele 45° şi 45°, 36' latitudine nordică, şi meridianele 24°, 37' şi 24°, 30' longitudine estică. Localităţile extreme sunt: la sud comuna Băbeni (DN 64), la nord satul Boiţa, comuna Tălmaciu (E 81 /DN 7), la est comuna Boişoara (DJ 703H), iar la vest oraşul Novaci (intersecţia drumurilor DN 67 şi DN 67C) şi comuna Voineasa (DN 7A).

Turistul care doreşte să viziteze această zonă va găsi în harta prezentului GHID detaliile necesare.

Principalele trasee auto de interes turisticE81/DN7: Râul Vadului - Câineni - Brezoi - Călimăneşti-Căciulata – Râmnicu Vâlcea -

Goranu - Milcoiu (traseul continuă spre Piteşti - Bucureşti), cu ramificaţiile: DN 64: Râmnicu Vâlcea - Băbeni (traseul continuă spre Drăgăşani), cu ramificaţiile; DN 67: Troianu (Râmnicu Vâlcea) - Buleta - Govora Băi - Buneşti - Pietrari - Costeşti -

Horezu - Milostea - Bumbeşti - Bengeşti (traseul continuă spre Târgu Jiu), cu ramificaţiile; DJ 665: Horezu - Vaideeni - Mărită - Polovragi - Baia de Fier - Novaci (traseul continuă spre

Târgu Jiu);DN 64A: Râmnicu Vâlcea - Olăneşti Băi, cu ramificaţiile; DN 67C: Bengeşti - Novaci - Staţiunea Rânca - Şaua Dengheru - Şaua Urdele - Şaua

Ştefanului - Podul Lotrului - intersecţia spre Petroşani (DN 7A) - Cabana Obârşia Lotrului - Curmătura Tărtărău (traseul drumului continuă: Lacul Oaşa - Şugag - Sebeş).

DN 7A: Gura Lotrului (Brezoi) - Lacul Brădişor - Malaia - Gura Latoriţei - Voineasa - Curmătura Vidruţei - Lacul Vidra - Obârşia Lotrului - Curmătura Groapa Seacă (traseul continuă spre Cheile Jieţului - Jieţ - intersecţia spre Cabana Rusu - Petroşani);

DC 175: Gura Latoriţei - Ciunget (traseul continuă spre Cheile Latoriţei – Cabana Petrimanu - Curmătura Olteţului - Cheile Olteţului - Peştera Polovragi - Polovragi).

Căi de acces pe calea ferată

Staţii şi Halte CFR de pe linia Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piatra Olt, pe sectorul de cale ferată Valea Mărului - Râmnicu Vâlcea - Băbeni:

staţia Valea Mărului, C1 - deserveşte traseele turistice de drumeţie spre creasta principală a Făgăraşului;

staţia Câineni, C1 - deserveşte traseele care pornesc spre crestele Făgăraşului din localităţile: Câinenii Mici, Grebleşti, Boişoara, Titeşti şi spre crestele Lotrului, cu plecări din localităţile Câinenii Mari şi Râul Vadului;

halta Robeşti, C2 - deserveşte traseele din arealul estic al Lotrului, făcând legătura cu creasta principală prin „Drumul Ghircului" şi satul Priloage aflat peste apa Oltului;

halta Balota, C2 - deserveşte traseele din arealul estic al Lotrului;staţia Cornet, C2 - deserveşte toate localităţile din „Ţara Loviştei" aflate peste apa Oltului şi

accesul la Sf. schit Cornet;halta Beţel, C2 - deserveşte traseele spre creasta principală a Lotrului, prin intermediul

drumului forestier care face legătura cu drumul Ghircului în punctul Izvorul Frumos (C2-B2), Pietrele Beţelului şi Doabrei, satul Drăgăneşti aflat peste apa Oltului, punct de intrare dinspre nord spre vârful şi Cabana Cozia (C2);

staţia Lotru, C2 - deserveşte traseele spre masivul Cozia, localităţile din zonă (Vărateca, Drăgăneşti, Golotreni, Proieni-Corbu), cele de pe Valea Lotrului şi staţiunile turistice (Voineasa şi Vidra), taberele Golotreni (C2), Brădişor (B2) şi Petrimanu (A2), cabanele Tudor, Petrimanu, Plaiu Poienii şi Obârşia Lotrului (A2), cât şi marile artere de drumeţie spre crestele munţilor Căpăţânii, Latoriţei, Parâng şi Lotrului;

staţia Turnu, C3 - deserveşte traseele de drumeţie spre crestele masivului Cozia, Sf. mănăstiri Turnu şi Stânişoara (C3), cât şi accesul la castrul roman Arutela (C3), Sf. mănăstire Cozia (C3), cascada Lotrişor (C3-C2) şi traseele turistice spre creasta Narăţului-Căpăţâna;

halta Păuşa, C3 - deserveşte accesul pe valea Păuşa spre cabana Valea Mărului (C3), Sf. mănăstiri Cozia şi Stânişoara (C3), masivul Cozia, taberele Păuşa şi Căciulata, staţiunea Călimăneşti-Căciulata-Cozia (C3);

staţia Călimăneşti (Jiblea), C3 - deserveşte accesul în staţiunile Călimăneşti-Căciulata-Cozia, Sf. schit Ostrov (C3) şi localităţile din depresiunea Jiblea-Sălătrucel;

staţia Dăieşti, C3 - deserveşte accesul spre localităţile din zonă, aflate de o parte şi cealaltă a Oltului şi Sf. mănăstire Frăsinei (C3); staţia Bujoreni-Olteni, C3 - deserveşte Muzeul Satului Vâlcean (C3) şi localităţile din zonă;

staţia Râmnicu Vâlcea, C4 - deserveşte municipiul cu suburbiile, Staţiunea Băile Olăneşti, Sf. mănăstiri Iezerul, Pahomie, Jgheaburi, Pătrunsa, localităţile din bazinul Olăneşti - Cheia, Staţiunea Ocnele Mari-Ocniţa, localităţile aferente traseului DN 67 cu ramificaţile, E81/DN7 pe sectorul Goranu - Blidari -Milcoiu cu ramificaţile, DJ 678, DN 73 şi DJ 678A;

staţia Râureni, C4 - deserveşte localităţile suburbane de la sud de Râmnicu Vâlcea, Platforma industrială Sud şi Staţiunea Ocnele Mari-Ocniţa;

halta Râureni, C4 - deserveşte Platforma industrială Sud şi satul Stolniceni;staţia Govora, C4 - deserveşte Staţiunea Băile Govora, Sf. mănăstire Govora şi localităţile

din bazinul Govorei;staţia Băbeni, C4 - deserveşte localităţile de o parte şi cealaltă a Oltului, cele din bazinele

Otăsăului şi Bistriţei. Acces la Sf. mănăstiri: Dintr-un Lemn şi Surpatele de pe Valea Otăsăului (B4), Hurezi de pe Valea Bistricioarei, Bistriţa şi Arnota de pe Valea Bistriţei; bisericile 44 de Izvoare şi Grămeşti de pe Valea Costeştilor (B3); obiectivele turistice din zona Horezu: Culele de la Măldăreşti (B4), Muzeul Ceramicii Româneşti-Horezu, satul meşterilor ceramişti olari, Muzeul Trovanţilor, Băile şi Cheile Costeştilor, Cheile Bistriţei şi Peştera Grigorie Decapolitul (Liliecilor), localitatea păstorească Vaideeni (B3) şi biserica din lemn de la Marita-Funduri (cea mai veche biserică din lemn din Ţara Românească, clădită la 1532), A3.

Din staţia CFR Băbeni (ultima din arealul acoperit de GHID de pe linia Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani - Piatra Olt) se ramifică calea ferată: Băbeni - Şirineasa - Popeşti - Ulmetu - Berbeşti - Alunu, B4-A4. Staţiile de interes turistic de pe această linie sunt:

staţia Popeşti, B4 - deserveşte localităţile de pe Valea Luncavăţului, face legătura prin DN 65C cu zona turistică Horezu;

staţia Ulmetu, B4 - deserveşte localităţile de pe Valea Cernei pe DJ 676. Acces la Sf. biserică Potecaşi, Casa de Cultură Ţărănească (A4) şi conacul Fundaţiei „Nişte Ţărani" din Slătioara (B4) şi Sf. biserică Marita-Funduri (A3);

staţia Berbeşti-Dealu Aluniş, A4 - deserveşte localităţile de pe Valea Urlieşului pe DJ 605A, tăcând legătura cu localităţile de sub munte din judeţul Gorj: Racoviţă, Polovragi, Baia de Fier cu ramificaţiile (A3). Acces la Sf. mănăstire Polovragi, peşterile Polovragi şi Muierilor, Cheile Olteţului şi Galbenului, amenajările turistice din Polovragi şi Baia de Fier (A3), spre traseele turistice montane din arealul sudic al Parângului;

staţia Alunu, A4 - deserveşte localităţile de pe Valea Olteţului. Acces la obiectivele turistice de sub munte: Peştera Muierilor şi Polovragi, Sf. mănăstire Polovragi, Cheile Galbenului şi Olteţului, traseele turistice de drumeţie din arealul sudic al Parângului (A4-A3).

Scurt istoric

Prima atestare documentară pentru zona Vâlcea este consfinţită în CONDICA MĂNĂSTIRII COZIA, ca fiind ziua de 8 ianuarie 1392, zi în care Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (1386-1418), emite un hrisov prin care dăruieşte Mănăstirii Cozia toate drepturile asupra „albinăritului".

Urmele omului pe aceste meleaguri se află cu mult înainte, dovada făcând-o depozitul fosilifer de la Bugiuleşti (comuna Tetoiu), prin a cărui descoperire se atestă cele mai vechi urme ale comunităţii umane pe aceste locuri, fiind prima dovada de acest fel descoperită pe continentul european. Pentru partea de vest a arealului, zona Gorjului, primele dovezi de atestare documentară datează şi ele de peste

o jumătate de mileniu.Resursele naturale (ape minerale, ape termale, nămoluri etc.), climatul blând (temperat

continental) şi poziţia să geografică fac ca acest ţinut să se afle în topul bazelor de tratament balnear (Băile: Govora, Ocnele Mari, Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Voineasa) şi al numărului de locuri asigurate în baze turistice moderne (hoteluri, vile, cabane, hanuri) de la Vidra, Rânca-Novaci, Petrimanu, Baia de Fier, Obârşia Lotrului, Gura Latoriţei, Comanca, Cozia ş.a.

Relieful

Desfăşurat în trepte pe direcţia nord-sud, de la altitudini ce depăşesc 2200 m (vârful Suru din masivul Făgăraş, 2282 m, vârful Ştefleşti din munţii Lotrului, 2242 m), până la 150 m în apropiere de Drăgăşani, relieful zonei este prin excelenţă muntos şi deluros. Cea mai mare parte din teritoriu, aproximativ două treimi, are altitudini de 400-800 m şi alcătuieşte treapta podişului piemontan şi treapta dealurilor subcarpatice. Varietatea formelor de relief este rezultatul existenţei unor sectoare ale marilor unităţi de relief: Carpaţii Meridionali, Subcarpaţii Getici şi Podişul Getic, cu o complexă alcătuire geologică - roci de la cele mai vechi, cristaline, până la cele mai tinere, pliocene şi cuaternare, cu o complicată şi îndelungată evoluţie impusă de agenţii modelatori ai scoarţei terestre.

Clima

Climatul zonei cuprinse în lucrarea de faţă este efectul rezultantei interacţiunilor complexe dintre radiaţia solară, particularităţile reliefului şi circulaţia aerului. La nord de paralela 45°, clima este diferită de cea sudică, relieful fiind format în majoritate din dealuri şi munţi. În zona dealurilor subcarpatice, temperatura medie anuală înregistrează valori cuprinse între 4-8°C, iar precitaţiile în jur de 600-800 l anual. În depresiunea Loviştei şi pe Valea Oltului, clima este ceva mai blândă decât a teritoriului ce le înconjoară, situaţie determinată de parcularităţile reliefului, care imprimă anumite caracteristici regimului termic, circulaţiei maselor de aer şi regimului pluvial. Aceste particularităţi ale climatului blând de adăpost, favorizează practicarea agroturismului şi cultivarea pomilor fructiferi.

În „Munţii Vâlcii" (cum îi numeşte Nae Popescu), clima este diferită de la un masiv la altul, cea din Făgăraş nu se potriveşte cu cea din munţii Lotrului, Latoriţei, Căpăţânii sau Coziei; deşi temperat-continentală, ea este influenţată de curenţii de aer, altitudine, expoziţie, culoar etc. La înălţimi de peste 2000 m, temperatura medie anuală este de 0°C şi chiar -2°C (vârful Suru), vânturile sunt puternice şi domină dinspre nord-vest, iar precipitaţiile depăşesc 1200 l/mp anual.

Flora

Diversitatea formelor de relief şi condiţiile pedoclimatice existente în această zonă au favorizat dezvoltarea unei vegetaţii bogate, dispuse pe etaje corespunzătoare altitudinii reliefului. Vegetaţia alpină se întâlneşte între 2000 şi 2200 m altitudine. Aici predomină plantele ierboase perene şi tufărişurile pitice (smirdarul sau bujorul de munte - monument al naturii, sălciile pitice şi alţi arbuşti). Vegetaţia subalpină coboară pe versanţii nordici până la circa 1600 m, iar pe cei sudici până la 1800 m altitudine şi este formată din: jneapăn, anin de munte, ienupăr pitic, afin, merişor, precum şi ierburi cum sunt iarba vântului, păruşca, firuţa etc.

Fauna

Fauna pajiştilor alpine este formată din păsări ca: brumăriţa, mierla gulerată, acvila de munte, şi rozătoare ca şoarecele alb. Pajiştile alpine sunt domeniul caprelor negre. Fauna pădurilor de fag şi răşinoase este mult mai variată, iar unele specii prezintă interes cinegetic. Se întâlnesc mamifere ca: ursul, cerbul, râsul, jderul de scorbură, jderul de piatră, mistreţul, căprioara, veveriţa, pârşul, iepurele, şoarecele gulerat; păsări cum sunt: cocoşul de munte, potîrnichea, ierunca; reptile ca: vipera comună, şopârla de munte, broasca brună.

Fauna pădurilor de foioase prezintă specii ce aparţin atât pădurilor montane cât şi silvostepei şi chiar stepei. Cea mai largă răspândire o au vulpile, viezurii, iepurii, mistreţii, căpriorii, veveriţele etc. Fauna acvatică este reprezentată de mai multe specii de peşti. În apele reci şi limpezi de munte trăieşte păstrăvul. Tot aici se mai întâlnesc grindelul, boişteanu, lipanul, moioaga ş.a. În apa Oltului şi în lacurile de acumulare trăiesc diferite specii de peşti ca: scobarul, mreana, cleanul, crapul, ştiuca, linul, roşioara, albeţul etc.

Rezervaţii naturale şi peşteri

Majoritatea rezervaţilor naturale din arealul acoperit de prezenta lucrare se află situate în zona montană, după cum urmează: Rezervaţia Câlcescu - Munţii Parâng, comuna Voineasa - A2; Rezervaţia Miru-Bora - Munţii Latoriţei, comuna Voineasa - A2; Rezervaţia Haneşu-Cristeşti - Munţii Lotrului (Ştefleşti), comuna Voineasa Rezervaţia Stricatu - Munţii Lotrului (Ştefleşti), comuna Voineasa -Al; Rezervaţia Sterpu-Dcalul Negru - Munţii Lotrului (Ştefleşti), comuna Voineasa Rezervaţia Latoriţa - Munţii Latoriţei, comuna Mălaia - A2; Rezervaţia Iezerul Latoriţei - Munţii Latoriţei, comuna Mălaia - A2; Rezervaţia Doahra Munţii Lotrului, Brezoi - C2; Rezervaţia Beţel-Valea Călineştilor - Munţii Lotrului, Brezoi C2; Parcul Naţional Cozia (Munţii Cozia şi Munţii Narăţul-Căpăţâna) C2, C3 Rezervaţia geologică Valea Stăncioiului, comuna Goleşti C4; Rezervaţia Şiruirilc şi piramidele de pământ de la Stroeşti B4;

Peşteri: Peştera Laptelui Munţii Latoriţei; Peştera Munteanu-Murgoci, Peştera cu Lac, Peştera cu Perle, Peştera Caprelor, Peştera Rac, Peştera Clopot, Peştera Arnăuţilor, Peştera Liliecilor - Munţii Căpăţânii; peşterile Sălbaticului, Grota Haiducului, Grota Urşilor, Peştera din Cale - Munţii Cozia.

Populaţia şi aşezările

Specialiştii în istorie au descoperit, în mai toate localităţile din zonă, existenţa unor întinse arii de locuire din vremuri îndepărtate (cetăţile dacice de la Ocniţa, Grădiştea, Roieşti, Tetoiu, Polovragi). La Ocniţa a fost indentificată cetatea antică Buridava, care este amintită de Ptolemeu. În perioada romană (106-271), acest teritoriu era străbătut de o puternică reţea de comunicaţii care lega ţinuturile dinspre Dunăre cu cele din Transilvania, aceasta fiind apărată de o centură de fortificaţii (limes Alutanus) formată de castrele Rusidava (Drăgăşani), Pons Aluti (Icneşti), Buridava (Stolniceni), Castra Traiana (Sâmbotin), Arutela (Bivolari), Praetorium (Racoviţă) şi Pons Vetus (Câineni).

În anii care au urmat retragerii romane din Dacia (271), băştinaşii rămaşi nemişcaţi de pe pământurile lor au avut de înfruntat invazia popoarelor migratoare. Populaţia, constituită în obşti săteşti indentificate la: Icneşti, Costeşti, Goranu, Inăteşti, Lăcusteni, Ştefaneşti şi în alte locuri, a contribuit din plin la constituirea şi formarea statului Ţara Românească.

Obiective turistice

În Ţinutul dintre Olt şi Jiu, la nord de paralela 45, datorită factorilor naturali şi peisagistici, turismul, mai ales cel balnear, a cunoscut o dezvoltare deosebită, în staţiuni precum: Govora, Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Ocnele Mari, Voineasa, Rânca şi Vidra (cea mai tânără din salba de staţiuni); cabanele: Suru, Gura Râului, Gâtu Berbecului, Valea Oltului, Cozia, Cheile Cheii, Tudor/Petrimanu, Obârşia Lotrului, Romanii de Sus, Plaiul Poienii, Peştera Muierilor, Polovragi etc; hanurile: Râul Vadului, Gura Latoriţei, Lotrişor, Cozia, Stejari, Horezu, Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Topolog etc., adaugându-se la acestea noile moteluri apărute pe marginile şoselelor ce străbat zona de nord a Olteniei.

Din punct de vedere religios-arhitectonic-cultural-istoric şi artistic, zona este presărată cu lăcaşuri de cult (peste 25 de mănăstiri, schituri şi biserici, nominalizate ca monumente istorice, de arhitectură şi artă), muzee (Muzeul Satului Vâlcean, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Casa memorială Anton Pann, Casa memorială Nicolae Bălcescu, Ansamblul Muzeistic de la Măldăreşti, Muzeul Trovanţilor, Muzeul Ceramicii Horezu); vestigii istorice cum ar fi Cetatea dacică Buridava. Indiferent de traseul ales, pe fiecare din ele vei întâlni urme lăsate de înaintaşii noştri.

Arealul de nord, până dincolo de graniţa cu judeţul Sibiu (Valea Sadului), este bogat în monumente istorice şi de arhitectură, care, fiecare luat în pane, are istoricul şi tainele sale. Arealul promovat de prezentul GHID este deţinătorul celui mai mare număr de lăcaşuri de cult din România (ce vor fi prezentate în capitolul „*Mănăstiri şi schituri") şi pe care în continuare le vom trece în revistă: Polovragi -aşezământ monahal de maici, la gura de intrare în Cheile Olteţului, biserica de la Mărită Funduri - cea mai veche biserică din lemn din Ţara Românescă (1532), Hurezi - principalul monument de arhitectură brâncovenească, cu ale sale schituri puse de strajă, fiecare în câte un punct cardinal, Bistriţa Olteană, cu splendidul său palat de vară (locuinţă vremelnică a domnitorilor), pe teritoriul căreia se află celebra Peşteră a Liliecilor, agăţată în peretele de stâncă al Cheilor Bistriţei, în interiorul

căreia se află schitul Sfântului Grigorie Decapolitul, Arnota — locul de refugiu şi de veci al domnitorului Matei Basarab, mămăstirea Dintr-un Lemn - cu cele două biserici ale sale, Surpatele, ambele de pe Valea Otăsăului, Govora - celebră prin efectuarea primelor tipărituri în limba română, Frăsinei - Athosul Românesc, cu cele două aşezări monahale, Cozia - lăcaşul de veci al marelui domnitor Mircea cel Bătrân şi al doamnei Stanca, Bolniţa Coziei - cu arhitectura sa veche, venită din veacul al XVI-lea, Cozia Veche de la Valea Poştei (proaspăt restaurată), care ţine loc de vamă la ieşirea din defileul stâncos al Oltului, Turnu - cu grotele sale săpate în stâncă, Stânişoara, Cornet, Iezerul, peştera cu bisericuţă a sfântului Antonie de la Iezer, Pahomie, Pătrunsa, Fedeleşoiu.

În ultimii ani, o serie întreagă de gospodării ţărărăneşti au trecut la practicarea agroturismului ecologic, mai ales în localităţile apropiate staţiunilor balneoclimaterice, gospodării care, în sezonul estival, preiau surplusul turiştilor aflaţi în căutarea unui loc de cazare (Voineasa, Mălaia, Călimăneşti-Căciulata, Cozia, Păuşa, Jiblea Veche, Olăneşti, Cheia, Ocnele Mari-Ocniţa, Govora). Agroturismul s-a extins şi în localităţile Pietrari, Bărbăteşti, Tomşani, Costeşti, Pietreni, Romanii de Sus şi Romanii de Jos, Măldăreşti, Vaideeni, Slătioara, Mărită, Polovragi, Baia de Fier, Novaci; acestea au în preajma lor obiective de interes turistic, cum ar fi: Cheile Bistriţei Vâlcene, cu Peştera Grigorie Decapolitul, Valea Bistriţei, Băile Costeşti, Muzeul Trovanţilor, Dealul Viei cu vârful Stogu, Cheile Olteţului şi Cheile Galbenului, Peşterile de la Polovragi şi Baia de Fier (Peştera Muierilor), livezi cu pomi fructiferi; în general, întregul ansamblu geografic şi arhitectural concură la petrecerea unui sejur plăcut într-o locuinţă din această zonă. La toate acestea se adaugă obiectivele de interes turistic şi religios: mănăstirile Polovragi, Bistriţa, Arnota, Hurezi, Dintr-un Lemn, Surpatele, Govora, care vin să completeze în mod fericit zestrea turistică a acestor locuri de un pitoresc aparte. Majoritatea acestora sunt incluse în sistemul de agro-eco-turism creat în ultimii ani prin reţeaua Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural - ANTREC.

Adrese de pensiuni care fac parte din ANTREC şi sunt clasificate de Autoritatea Naţionala pentru Turism din România (ANT)

Toate pensiunile sunt clasificate la nivel de 2* margarete (stele)

Zona VALEA LOTRULUI -jud. Vâlcea:• Pensiunea „La Săndel", VOINEASA - tel: 050-704960 - int 152; Telemobil 095-868358; •

Pensiunea „Mircea", VOINEASA - tel: 050-704960 - int 83; • Pensiunea „Maria" VOINEASA - Telemobil 095-051833; • Pensiunea „Aron Bozdog", VOINEASA - Telemobil 094-952020; • Pensiunea „Lazăr", sat Valea Măceşului -Voineasa - Tel 050-733230 - int 532; • Pensiunea „Brădişor", sat Sălişte -MĂLAIA - Tel 050-740032; Telemobil 094-595129; • Pensiunea „C-tin Ploscaru", sat Sălişte - MĂLAIA - Tel 050-730778; Telemobil 092-236974; • Pensiunea „În Zăvoi", sat Sălişte - MĂLAIA - Telemobil 094-740651; • Pensiunea „Luminiţa şi Alexandru Veştemeanu", sat Sălişte - MĂLAIA - Telemobil 094-790651;• Pentru pensiunile agrotursitice din oraşul Brezoi apelaţi la Tel. 050-778384;

Zona VALEA OLTULUI -jud VÂLCEA:• Pensiunea „Ioan Ioana", CĂCIULATA - Tel 050-75 l 664; • Pensiunea „Dorina Vîlcu", CĂLIMĂNEŞTI - Tel 050-751096;

Zona HOREZU - jud VÂLCEA:• Pensiunea „Veţeleanu", PIETRARI - Tel 050-720388; • Pensiunea „Avrămoiu", în Dealul Viilor COSTEŞTI - Telemobil 093-499142; • Pensiunea „Emil Dăscălete", sat PORANII DE JOS - HOREZU - Tel 050-860094; • Pensiunea „Alexandru Criveanu", Măldăreşti - HOREZU - Tel 050-860038; • Pensiunea „Ştefan Ciolpan", sat Măldăreşti - HOREZU - Tel 050-860868; • Pensiunea „Ilie I. Fârtat", HOREZU - Tel 050-860862; • Pensiunea „Steliana Munteanu", HOREZU -Tel contact 050-860862; • Pensiunea „Spiridon Mihai", HOREZU - Tel 050-860287; • Pensiunea „C-tin Checiu", HOREZU - Tel contact 050-860862; • Pensiunea „Nicolae Ţambrea", sat Olari - HOREZU - Tel 050-860290; • Pensiunea „Ionel Hangiu", sat Olari - HOREZU - Tel contact 050-860347; • Pensiunea „Sorin Mocanu", sat Urşani - HOREZU - Tel 050-860862; • Pensiunea „Vintilă Sărdărescu", sat Urşani - HOREZU - Tel contact 050-860862; • Pensiunea „Traian Băluţă ", VAIDEENI - Tel 050-865254; • Pensiunea „Petre Jinaru", VAIDEENI -Tel 050-865028; • Pensiunea „Ion Bălan", VAIDEENI - Tel 050-865486; • Pensiunea „Ion Cosmulete", VAIDEENI - Tel 050-865224; • Pensiunea „Traian Niculecu", VAIDEENI - Tel 050-865371; • Pensiunea „Maria Gheorghescu". VAIDEENI - Tel 050-865295; • Pensiunea „Traian Gheorghescu", VAIDEENI -Tel 050-860862; • Pensiunea „Georgel Izbăşescu", VAIDEENI - Tel 050-865302; Persoană de contact pentru toate pensiunile din zona HOREZU: Ilie Fârtat, Tel 050-860862

STAŢIUNI BALNEOCLIMATERICE ŞI CABANE TURISTICE

Pe teritoriul judeţului Vâlcea se află cele mai multe şi complexe staţiuni balneo-climaterice (Govora, Olăneşti, Călimăneşti - Căciulata, Ocnele Mari -Ocniţa,) din România, unde oameni de pretutindeni folosesc apele lor minerale pentru cură încă din secolul al XVIII-lea.

Staţiuni balneo-climaterice deţinătoare de izvoare minerale şi termale:* Staţiunea CĂLIMĂNEŞTI - CĂCIULATA este situată pe E81/DN7, la 18 km N de

Râmnicu Vâlcea, 80 km S de Sibiu, 190 km NV de Bucureşti, pe malul drept al Oltului, la 280 m altitudine, la poalele masivului Cozia. Accesul pe calea ferată este asigurat de staţia CFR Călimăneşti şi halta Păuşa, de pe linia Râmnicu Vâlcea - Sibiu. Zona este înconjurată de păduri de fag şi răşinoase, cu un climat blând şi uscat, lipsit de curenţi. Clima sedativă este recomandată pentru neuro-astenicii surmenaţi fizic şi psihic. Dispune de 3 Baze de tratament în complexul Cozia, hotelul Central şi hotelul Traian, unde se tratează următoarele: afecţiuni ale aparatului digestiv, inclusiv boli hepatice ale veziculei şi căilor biliare, ale rinichilor şi căilor urinare; - afecţiuni metabolice la cură internă; -la cura externă afecţiuni ale aparatului locomotor, sechele post traumatice şi boli reumatismale, ginecologice, cronice netuberculoase, căi respiratorii exterioare, aparat cardiovascular şi alte boli asociate.

Serviciul de cazare dispune de 2296 locuri în apartamente, camere cu 2 paturi şi un pat, în hoteluri şi vile de 3 stele, 2 stele şi o stea:

• 1870 locuri de 2 stele în hotelurile Traian, Cozia, Căciulata, Oltul şi 3 stele în vila Flora;• 426 locuri de o stea în hotelul Central şi vile.Serviciul de alimentaţie publică este asigurat în restaurante de categoria I, pensiuni, baruri,

cofetării ş.a. În afara datelor prezentate, oraşul-staţiune dispune de un număr mult mai mare de unităţi de cazare şi alimentaţie, care este într-o continuă creştere. Pentru agrementare, oraşul-staţiune dispune de o gamă largă de facilităţi: piscine exterioare şi interioare, săli de spectacole, film şi jocuri distractive, bowling, terenuri de sport, parcuri, posibilităţi de pescuit şi sporturi nautice, plimbări, pelerinaj, excursii etc. - C3.

• Hotel Traian, CĂCIULATA - tel: (40)050-750595; 750780• Hotel Căciulata, COZIA tel (40)050-750520; 21; 22; • Hotel Central, CĂLIMĂNEŞTI - Tel. (40)050-750990; 91; 92; • Hotel Cozia, COZIA - Tel: (40)050-750160; 61; • Hotel Oltul COZIA Tel: (40)050-750402; 03; 04; • Dispecerat cazare (40)050-750515.Pentru alte pensiuni din zona Călimăneşti-Căciulata apelaţi la tel 050/ 750478

* Staţiunea BĂILE OLĂNEŞTI este situată la capătul drumului DN 64A, la altitudinea de 450 m, de o parte şi cealaltă a râului Olăneşti, la 18 km V-NV de Râmnicu Vâlcea (DN 64A), 190 km NV de Bucureşti (E81/DN7 şi DN 64A) , 117 km S de Sibiu (E81/DN7 şi DN 64A)) şi 134 km E de Târgu Jiu (DN 67 şi DN 64A). Acces la calea ferată prin staţia CFR Râmnicu Vâlcea (18 km pe DN 64A) de pe linia Piatra Olt - Sibiu. Staţiunea este recomandată pentru calităţile terapeutice ale apelor minerale (peste 30 de izvoare), încă de la începutul sec. al XIX-lea (1837). Climatul blând, umiditatea moderată şi zilele însorite fac din Băile Olăneşti o ţintă pentru toate vârstele, indiferent de anotimp. Miraculoasele ape de la Olăneşti (medaliate cu aur- Viena, 1873) tratează afecţiuni cronice ale tubului digestiv, ale rinichilor şi căilor urinare, boli alergice de diferite etiologii (alimentare, medicamentoase), boli de nutriţie şi profesionale. De asemenea, ca boli asociate, se tratează afecţiuni ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic, afecţiuni respiratorii şi ginecologice.

Oferta de cazare a staţiunii este cu mult mai mare (după 1990 au apărut şi apar continuu unităţi noi de cazare şi alimentaţie publică). Principalele spaţii de cazare sunt:

• Hotel Parâng, 767 locuri; Tel. (40)050-77 51 64; Fax. 77 57 40;• Hotel Olăneşti, 425 locuri; Tel. (40)050-77 54 90; Fax. 77 54 05; • Hotel Livadia, 256 locuri; Tel. (40)050-77 52 06; • Hotel l Mai, 196 locuri; Tel. (40)050-77 53 01;• Hotel Latinu, 48 locuri; Tel. (40)050-77 54 38; Fax. 775747; • Hotel Elisabeta, 18 locuri; Tel. (40)050-77 57 47. Toate aceste baze au un grad de confort de 2 stele, cu baze de tratament şi unităţi de

alimentaţie publică proprii - C4.

* Staţiunea BĂILE GOVORA se află situată la 360-380 m altitudine, la interfluviul pâraielor Otăsău şi Govora, în frumosul ţinut al dealurilor Subcarpatice, unde domină un climat specific acestei zone, cu veri lungi şi răcoroase, ierni blânde, lipsite de curenţi descendenţi şi vânturi. Bioclimatul de

cruţare, sedativ, tonifiant şi rară factori alergogeni (ideal pentru cura de mise en forme), aeroionizarea negativă intensă fac ca Staţiunea Băile Govora să fie căutată. Ocupă locul 2 în Europa privind bogăţia apelor iodurat-bromurate. Staţiunea este aşezată la 12 km N-NV de staţia CFR Govora, de pe linia Râmnicu Vâlcea - Piatra Olt (DC 128, DN 67, DJ 649), 18 km V de Râmnicu Vâlcea (DN 67, DJ 649), 95 km E de Târgu Jiu (DN 67, DJ 649). Este recomandat pentru tratarea: afecţiunilor aparatului respirator - bronhopneumonii cronice, bolilor otorinolaringologice, rinite, sinuzite, faringite, maladii locomotorii -, reumatismului cronic degenerativ şi inflamator, afecţiunilor neurologice periferice şi centrale şi altor boli asociate. Staţiunea dispune de un „Pavilion de tratament central" şi, în marile hoteluri (Oltenia, Palace, Parc), de baze de tratament proprii. Oferta staţiunii (în continuă creştere) este de peste 2000 de locuri de cazare în vile şi hoteluri de l, 2 şi 3 stele şi tot atâtea pentru luat masa. Pe perioada sezonului estival, oferta de cazare şi alimentaţie publică se îmbunătăţeşte prin intrarea în circuit a bungalouri lor din satul de vacanţă „Silva", a căsuţelor din lemn de la popasul „Orizont" şi a ştrandului mineral „Salus". Pentru rezervări de locuri, apelaţi la agenţiile de turism din ţară şi străinătate şi la: tel. (40)050-77 00 20; 77 00 30; 77 04 30; 77 07 70 - B4.

* Staţiunea OCNELE MARI - OCNIŢA situată la 10 km S-SV de Râmnicu Vâlcea (DN 67, DJ 650), pe teritoriul căreia (dealul Cosotei) a existat străvechea aşezare dacică Buridava. Oraşul staţiune este aşezat pe un munte de sare (zăcământ suficient pentru alimentarea timp de 100 ani a populaţiei întregului glob). Ca urmare a exploatării sării, în saline au apărut (datorită surpării minelor) lacuri cu apă sărată super concentrată, amenajate pentru băi. Datorită conţinutului bogat în săruri minerale, aceste băi cu ape sărate sunt recomandate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, ginecologice, dermatologice, bronhice şi altele asociate. Băile de la Ocnele Mari-Ocniţa funcţionează pe perioada sezonului cald. Pentru informaţii, apelaţi la: tel. (40)050-77 22 78; 77 20 76;

Pe lângă această categorie de staţiuni deţinătoare de izvoare minerale, pe teritoriul său nordic, arealul acoperit de „GHID" găzduieşte o paletă multifuncţională de amenajări turistice, adevărate oaze de linişte şi sănătate, căutate pentru aerul pur şi ozonat, unde recuperarea fizică şi psihică se face într-un cadru natural estelo-peisagistic deosebit - C4.

* Lidera acestor amenajări turistice este Staţiunea VOINEASA din Valea Lotrului, aşezată la altitudinea de 650 m, pe versantul sudic al munţilor U^| Lotru (Ştefleşti), la distanţă de 250 km de Bucureşti, 75 km de Râmnicu Vâlcea, 100 km de Sibiu, 38 km de oraşul Brezoi, locul de unde se ramifică DN 7A -drum de acces spre staţiune din drumul european E81/DN7, arteră pe care sunt aşezate toate localităţile enumerate, şi la 70 km de municipiul Petroşani, de pe acelaşi DN 7A. Legătura cu staţia CFR Lotru (40 km) de pe linia Râmnicu Vâlcea - Sibiu se face tot pe DN 7A. Prin concepţie şi amplasament este o bijuterie arhitectonică, creată în stil elveţian, al cărei act de naştere este semnat de constructorii celei mai mari amenajări hidroenergetice de pe râurile interioare din România, Hidrocentrala Lotru-Ciunget (510 MW). Este printre singurele din România cu gradul de poluare zero, cu aerul puternic ozonat, bogat în ioni negativi şi esenţe volatile de brad.

Ca staţiune balneoclimaterică, Voineasa este recomandată pentru tratarea nevrozei astenice, surmenajului fizic şi intelectual, afecţiunilor aparatului locomotor, a căilor respiratorii şi a altor boli asociate. Capacitatea de cazare este de: 700 locuri de 2 stele în hotelurile Lotru şi Brădişor: 884 locuri de o stea în hotelurile Vidruţa, Lotrişor şi Poieniţa şi 56 locuri de 3 stele în vile unifamiliale a câte 4 locuri fiecare. Servicile de alimentaţie publică sunt asigurate în trei restaurante cu o capacitate de 1200 locuri pe serie şi alte unităţi conexe (baruri, braserie, cofetărie, berărie, terase ş.a.). Servicile de agrement dispun de o sală de spectacole şi film de 322 locuri, bibliotecă, club de vacanţă, discotecă, terenuri de sport, excursii, ghizi pentru drumeţii ş.a. Rezervările de locuri se fac la agenţiile de turism, la tel. (40)050-73 50 84: tel/fax. (40)050-73 99 63. Zona este acoperită de telefonia mobilă „DIALOG" - B2.

* Amonte de Voineasa, la 25 km distanţă, pe acelaşi drum (7A) care leagă Valea Oltului de Valea Jiului, se află Staţiunea VIDRA, amplasată pe malul drept al lacului cu acelaşi nume, la altitudinea de 1300-1350 m, la poalele muntelui Plaiul Hoţilor din masivul Latoriţei. Ca arhitectură, staţiunea vine cu un stil nou pentru construcţiile turistice de munte din România, adoptând unele linii moderne. În prezent este parţial intrată în funcţiune.

Cazarea se face în 3 hoteluri de o stea şi două stele a câte 200 locuri fiecare şi în cinci vile cu o capacitatate de cazare de 100 locuri la nivel de două stele. Fiecare hotel şi vilă posedă centrală termică proprie, asigurându-le autonomie de funcţionare pe tot timpul anului. Serviciul de alimentaţie publică este asigurat în două restaurante şi un bar. Pentru agrementare, staţiunea este dotată cu o pârtie de schi cu telescaun, o sală de sport pentru recuperare, lacul din apropiere pentru practicarea sporturilor nautice şi pescuit, traseele de drumeţie ş.a. Staţiunea funcţionează tot timpul anului. Rezervările de

locuri se fac prin agenţiile de turism şi la tel. (40)050-77 51 64; fax. 77 57 40; tel/fax. 86 02 03; mobil 094/53 21 81 - A2.

* Amonte de Staţiunea Vidra, la 17 km, se află cea mai nordică şi veche amenajare turistică din judeţul Vâlcea, Cabana OBÂRŞIA LOTRULUI, aşezată la confluenţa Pravăţului cu Lotrul, la poalele Tâmpei, la cota de 1400 m. Aici se intersectează drumul DN 7A (Brezoi - Vidra - Obârşia Lotrului - Petroşani) cu DN 67C (Novaci - Pasul Urdele - 2145 m alt. - Obârşia Lotrului - Pasul Tărtărău - Şugag - Sebeş), cel mai înalt drum naţional din România. Serviciul de alimentaţie publică este asigurat printr-un restaurant propriu, unde se poate servi masa în sistem pensiune sau la comandă, în stil tradiţional ori modern. Capacitatea de cazare este de 150 locuri în bungalouri şi căsuţe a câte două locuri fiecare şi posibilităţi de campare. Funcţionează tot timpul anului.

În acelaşi perimetru se mai află: cabana de vânătoare, cabane ale forestierilor şi silvicultorilor, staţia meteo, terenuri pentru campări, pepiniere ş.a. (A2):

* Cabana AVIATORILOR (servicii cazare) se află la 4 km S, pe lunca Lotrului, amonte, la confluenţa pârului Huluzu cu Lotru (A2);

* Cabana PETRIMANU (servici: cazare, alimentaţie publică) de pe Valea Latoriţei (A2);

* Cabana TUDOR (servicii: cazare, alimentaţie publică, agrement) de pe aceeaşi vale, amplasată de o parte şi de cealaltă a pârâului Curmătura, în imediata apropiere a gurii de vărsare în lacul Petrimanu (A2);

* Cabana COZIA (servicii: cazare, alimentaţie publică) din masivul cu acelaşi nume, adăpostită la umbra turnului de televiziune de pe vârful Ciuha Mică (C2);

* Cabana RÂUL VADULUI (servicii: cazare, alimentaţie publică) este amplasată pe marele drum european (E81/DN7), la 60 km de Râmnicu Vâlcea, pe malul drept al Oltului (CI);

* Cabana VALEA SADULUI pe DJ 105G (servicii: cazare, masă) - Bl;

* Cabana PREJBA pe DJ 105G versantul nordic al munţilor Lotru (servicii: cazare, masă) -Bl;

* Cabana GÂTUL BERBECULUI, situată pe drumul care urcă spre pasul Cindrel, pe malul lacului de acumulare (servicii: cazare, masă) - Bl;

* Cabana Plaiul Poienii, situată pe creasta principală a masivului Latoriţa, pe drumul strategic, la intersecţia cu drumul ce urcă din Ciunget pe Valea Rudăresei (servicii: cazare) - A2;

* Cabana Rânca (din staţiunea cu acelaşi nume) este amplasată sub poalele Păpuşii, la 20 km de oraşul Novaci, pe DN 67C.

* Cabana Valea Oltului, amplasată pe E81/DN7, între localităţile Boiţa şi Râul Vadului;

* Cabana Valea Mărului, amplasată pe malul stâng al pârâului Păuşa, la aproximativ 4 km de staţiunea Căciulata, de pe Valea Oltului;

* Complex Turistic PEŞTERA MUIERILOR, de pe valea Galbenului, la gura de intrare în peşteră, 094-79 07 30, 053-46 12 99

TABERE PENTRU COPII ŞI TINERET

În arealul acoperit de prezentul GHID există un număr important de ba/e turistice pentru copii şi tineret, administrate de Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar din România, pe care le vom prezenta succint după cum urmează:•Tabăra LOTRU este situată pe teritoriul oraşului Bre/oi, pe drumul E81/DN7, la 35 km N de Râmnicu Vâlcea, 64 km S de Sibiu şi la l km de la Staţia CFR Lotru. Funcţionează sezonier cu un număr de 120 locuri pe serie. Tel. (40)050-77 8680-C2.Tabăra BRĂDIŞOR este situată pe teritoriul comunei Mălaia de pe Valea Lotrului, pe drumul DN 7A, la 45 km N-NV de Râmnicu Vâlcea. Staţia CFR de debarcare este Lotru care se află la distanţă de 12

km. Funcţionează permanent cu un număr de 60 locuri/serie şi sezonier cu 250 locuri/serie. Tel. (40)050-75 80 30 - B2.Tabăra COZIA este situată pe teritoriul oraşului Călimăneşti, în apropiere de Mănăstirea Cozia de pe E81/DN7, la 20 km N de Râmnicu Vâlcea şi la 79 km S de Sibiu. Staţia CFR de debarcare este Călimăneşti care se află la 6 km distanţă. Funcţionează permanent cu 100 locuri/serie şi sezonier cu 180 locuri/serie. Tel. (40)050-75 03 80 - C3.Tabăra ARUTELA este situată în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, pe malul stâng al Oltului, în imediata vecinătate a haltei CFR Păuşa. Staţia de debarcare este Păuşa sau Călimăneşti care se află la 5 km distanţă. Funcţionează sezonier cu 300 locuri/serie. Tel. (40)050-75 01 72 - C3.Tabăra CĂCIULATA este situată în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, pe malul stâng al Oltului, în apropiere de halta CFR Păuşa. Staţia de debarcare este Călimăneşti care se află la 5 km distanţă. Funcţionează sezonier cu 250 locuri/serie. Tel. (40)050-75 01 31 - C3.Baza turistică RÂMNICU VÂLCEA, str. Nicolae Bălcescu 26. Funcţionează permanent cu 120 locuri/serie. Nu are cantină proprie pentru servit masa; pe timpul funcţionării şcolii se poate mânca la cantina Grupului Şcolar de Chimie. Staţia CFR de debarcare este Râmnicu Vâlcea. Tel. (40)050-73 52 70; 73 59 75 C4. (Toate cele 6 tabere se află pe teritoriul judeţului Vâlcea). B3Tabăra NOVACI, judeţul Gorj, funcţionează sezonier, în internatul din incinta liceului din localitate cu un număr de 100 locuri/serie. Staţia CFR de debarcare se află la distanţă de 45 km, în oraşul Târgu Jiu. Tel. (40)053-46 63 52 - A3.

MĂNĂSTIRI ŞI SCHITURI

MĂNĂSTIREA CORNET(mănăstire de călugări, cu hramul „ Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul").

Este situată în satul Călineşti, oraş Brezoi, judeţul Vâlcea, Ia 2 km de gara Cornetu, pe linia ferată Piatra Olt - Sibiu.

Ctitorită de Mareş Băjescu, mare vornic, în anul 1666. Altarul a fost pictat în 1741. În anul 1808 a fost distrusă de un incendiu, apoi refăcută şi zugrăvită în anul 1835; cupola şi o parte din altar au fost dărâmate în 1916-1918 şi refăcute între anii 1923-1925. Ultima restaurare a acestui monument istoric s-a făcut în anul 1960.

MĂNĂSTIREA COZIA(mănăstire de călugări, cu hramul,,Sfânta Treime").

Este situată la 3 km de staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata, pe malul drept al Oltului, în imediata apropiere, în aval de barajul hidrocentralei Turnu, judeţul Vâlcea. La început a fost cunoscută sub numele de Mănăstirea NUCET şi apoi sub cel de COZIA, după numele muntelui din vecinătate.

Este ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân, între anii 1378-1391. Biserica mare, armonios proporţionată, cu ornamentaţie bogată, a fost construită în plan trilobat de meşteri din Moravia. Sfinţirea s-a tăcut la 18 mai 1388, înainte de a fi pictată. A fost restaurată în 1517, în vremea domnitorului Neagoe Basarab, când s-a construit şi fântâna ce-i poartă numele. Pictura a fost refăcută în 1707.

Aşezământul monahal a fost restaurat în întregime în perioada 1958-1962. Biserica Bolniţa se află pe partea cealaltă a şoselei (DN7), cu hramul „Sfinţii Apostoli", şi a fost zidită între anii 1542-1543 de către Radu Paisie. Acest aşezământ monahal are o mare însemnătate istorică şi culturală. În pronaosul bisericii se află mormântul maicii Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei, decedată la 1605.

În corpul de clădiri de pe partea estică, a fost amenajat un muzeu, în care sunt expuse tipărituri vechi, monede, obiecte şi podoabe de cult, printre care: EPITAFUL din 1396, CAZANIA lui Varlăm la 1643, PSALTIREA ÎN VERSURI a lui Dosoftei din 1673, un anteriu al preotului Radu Şapcă, pe care domnitorul Cuza Vodă l-a numit aici curator-civil ş.a. Tot în aceste corpuri de clădiri de pe malul drept al Oltului, poetul Grigore Alexandrescu a compus Umbra lui Mircea. La Cozia, în celebrul „cerdac" al lui Mircea.

La nord de mănăstirea Cozia, pe aceeaşi parte a Oltului, la gura pârâului Valea Poştei, a apărut un nou lăcaş de cult monahal, pe ruinele unui aşezământ vechi, cu hramul „Sfântului Dumitru". Pentru toţi trecătorii care circulă pe şoseaua Sibiu - Râmnicu Vâlcea, biserica acestui aşezământ apare pe neaşteptate în faţa ochilor, parcă ar fi plantată în mijlocul drumului, marcând ieşirea Oltului din strânsoarea de stâncă a defileului Turnu Roşu-Cozia.

MĂNĂSTIREA TURNU(mănăstire de călugări, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică", pentru biserica veche, şi „Schimbarea la faţă", pentru biserica nouă, CĂLIMĂNEŞTI).

Situată peste Olt de mănăstirea Cozia, la aproximativ 2,5 km peste barajul hidrocentralei Turnu; faţă de staţia CFR Turnu, de pe linia Sibiu - Râmnicu Vâlcea, este amplasată la aproximativ 600 m, pe direcţia sud-est, la poalele culmii Turneanu din masivul Cozia, judeţul Vâlcea.

La poalele culmii Turneanu din masivul Cozia, de-a lungul timpului, au fost multe sihăstrii, chilii săpate în stâncă, dintre care unele se mai păstrează şi astăzi. Biserica veche ce se află imediat la intrare a fost ridicată în anul 1676, pe locul alteia din lemn, ctitoria episcopului de Râmnic, Varlăm, mitropolit al Ţării Româneşti, stins din viaţă în anul 1702. Aşezământul a fost o copie a mănăstirii Cozia-Veche. Acest aşezământ a fost refăcut de Gherasim Timus (l894-191 l), însă biserica veche a fost mistuită de flăcări în anul 1932, scăpând din faţa sinistrului doar casa lui Gherasim Timus şi chiliile din Vale. întregul ansamblu a fost refăcut în anul 1933. Biserica nouă, numită şi biserica mare, construită între anii 1897-1901 de însuşi Gherasim Timus, are formă pătrată, etajată, cu incinte de rugăciune la parter şi etaj. Are o cupolă centrală, cu acces pe scările exterioare construite recent pe faţada de sud, dinspre eleşteu, între anii 1935-1938, au fost construite chilii cu etaj şi întregul ansamblu a fost renovat. Până în anul 1939, aici a funcţionat o şcoală de ţârcovnici-cântăreţi bisericeşti. Vieţuitorii de aici duc o viaţă foarte austeră, nu se consumă carne. Pe teritoriul mănăstirii se află două grote săpate în stânca unde odinioară au trăit pustnicii.

MĂNĂSTIREA STÂNIŞOARA(mănăstire de călugări, cu hramul „Sfântul Gheorghe")

Este amplasată la poalele masivului Cozia, pe versantul său sudic, pe teritoriul localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Accesul se face pe valea Păuşa-Stânişoara pe direcţia nord, plecând din halta CFR Păuşa-Căciulata, la aproximativ 6 km, sau din staţia CFR Turnu, pe direcţia est, la aproximativ 4 km.

La Nucet-Stânişoara, primul aşezământ monahal a fost un schit construit din lemn, ce se leagă de numele sihastrilor Meletie, Neofit, Isaiia ş.a., veniţi pe aceste locuri de la mănăstirea Cozia. La 1747, Gheorghe Clucerul, împreună cu alţi boieri din Piteşti, zidesc aici o biserică, distrusă prin incendiere de năvălitorii turci la 1788, iar călugării ucişi.

Între anii 1803-1806 se construieşte schitul Nucet-Stânişoara de către monahii Sava şi Teodosie, veniţi de pe muntele Athos, sprijiniţi de episcopul Iosif al Argeşului, însă incendiul din 1850 distruge întregul aşezământ. Actuala biserică a fost zidită între anii 1903-1908 sub ctitoria episcopului Gherasim Timus. În anul 1937 se construieşte biserica paraclis, întregul aşezământ monahal se află într-un cadru natural liniştit, înconjurat de frumuseţi naturale ispititoare. Monahii duc o viaţă foarte austeră, slujbele se ţin şi noaptea, iar hrana este fără carne.

SCHITUL OSTROV(schit de călugări, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului")

Se află amplasat pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimăneşti de pe râul Olt, fiind legat de staţiunea balneo-climaterică Călimăneşti-Căciulata printr-un pod.

Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi, între anii 1520-1521, fiind ctitorită de Neagoe Basarab şi soţia sa, doamna Despina. Sfinţirea a avut loc fără ca biserica să fie zugrăvită, altarul fiind pictat la 1752, şi restul la 1760. O mare podoabă de arhitectură interioară care a înfruntat vremurile este „tâmpla aurită", din lemn de tei. Principalele restaurări s-au făcut în anii 1940, 1956-1957, 1962-1963. În acest schit s-au călugării soţia lui Neagoe Basarab, cu numele de Platonida, şi mama lui Mihai Viteazul, cu numele Teofana.

Construcţia hidrocentralei Călimăneşti a impus ca biserica, împreună cu insula, să fie ridicate cu circa 6 m, pentru a nu fi inundate, şi reconstruită casa stăreţiei. întregul ansamblu insular este un frumos parc de agrement pentru vizitatorii staţiunii Călimăneşti-Căciulata care, pe lângă alte „dotări1', reuneşte un număr de 47 specii de arbori, arbuşti şi trandafiri.

MĂNĂSTIREA FRĂSINEI ,(mănăstire de călugări, cu hramul „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" - biserica veche - şi „Adormirea Maicii Domnului" - biserica nouă)

Din punctul Gura Văii, de pe şoseaua Râmnicu Vâlcea - Brezoi - Sibiu, la 25 km de Râmnicu

Vâlcea, privind spre vest, pe teritoriul comunei Muereasca, în mijlocul unei păduri de arbori seculari, se află la adăpost frumoasa şi deosebita mănăstire Frăsinei. Biserica mare a fost ctitorită de Sf. Calinic. Pictura, în ulei, a fost executată de pictorul ardelean Mişu Pop.

Biserica schitului vechi a fost construită din lemn, de călugării bulgari Ilarion şi Ştefan, în anul 1710, şi reconstruită din zid în anii 1762-1763 de fraţii lovipali din Râmnic. Din anul 1787, schitul rămâne pustiu până în 1848, când este refăcut de călugărul cernican Agache. Biserica păstrează pictura din anul 1763, executată de Teodor Zugravul, cât şi pe cea din tindă, din anul 1848.

Paraclisul, cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi", clădirile de locuit, dinspre miazăzi şi răsărit, au fost făcute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului.

Viaţa monahală de aici seamănă cu cea de la Muntele Sfânt Athos; în mănăstire nu au voie să intre femei şi nu se găteşte cu carne. Până a ajunge pe teritoriul mănăstirii, la poarta de intrare, a fost construit un schit de măicuţe, unde au acces şi femeile; la acest schit slujeşte câte un preot monah de la mănăstirea de sus.

Acest lăcaş de cult monahal este singurul din ţară nesecularizat, el şi-a păstrat întregul teren agricol, păşunile şi pădurile, până în zilele noastre. Toate aceste proprietăţi vin de la începuturi, din perioada Cuviosului Calinic de la Cernica, episcop al Râmnicului între anii 1850-1868, reîntemeietorul mănăstirii Frăsinei.

Poate fi considerat cel mai elocvent exemplu de practicare a turismului rural, ecologic şi cultural. Pe lângă monahii ce vieţuiesc şi muncesc aici, sunt găzduiţi şi vizitatorii de ocazie sau enoriaşii care vin pentru slujbe şi mai ales să se spovedească la unul din preoţii monahi de aici, stâlpi ai ortodoxiei româneşti.

Mănăstirea Frăsinei, prin acareturile de care dispune, este modelul cel mai fidel de fermă agroturistică, unde orice începător în acest domeniu, după o practică aici, poate deveni cel mai bun fermier.

BISERICA DIN CETĂŢUIA RÂMNICULUI

Este amplasată pe o mică colină din Dealul Malului, deal ce străjuieşte oraşul pe partea de nord-est. de acest monument este legat primul asasinat politic din istoria României, loc în care Negru Vodă, domn al Ţării Româneşti în acea perioadă a căzut victima boierilor Craioveşti.

SCHITUL JGHEABURI(aşezământ de măicuţe, cu hramul „ Naşterea Maicii Domnului")

Se află în comuna Stoeneşti, jud. Vâlcea, de pe DC 160. Râmnicu Vâlcea – Vf. Păuşeşti Măglaşi - Neghineşti - Suseni, sau direct din Stoeneşti, localitate situată pe DN 67. Sf. schit a fost construit din lemn, în timpul lui Radu Negru, în anul 1310. La 1640, în timpul lui Matei Basarab, a fost refăcut, şi la 1827 a fost rectitorit. Ultimele renovări s-au efectuat în 1940 şi 1970. Datorită unui izvor cu apă sulfurosă, este foarte căutat, mai ales în ziua de „Izvorul Tămăduirii" - B3.

SCHITUL IEZERU(aşezământ de măicuţe, cu hramul „Intrarea în biserică")

Situat la nord de satul Cheia, pe valea cu acelaşi nume, în apropiere de oraşul Băile Olăneşti din judeţul Vâlcea. Actualul schit (a existat unul mai vechi, la 500 m distanţă) a fost ctitorit de Mircea Ciobanu şi doamna Chiajna, în anul 1559. În pisania din 1720 se menţionează că schitul a fost terminat în 1567-1568, după moartea ctitorului, şi că în jurul anului 1700 schitul era pustiu şi surpat. Biserica actuală a fost zidită de episcopul Ilarion şi schimonahul Antonie, pentru ca în 1720 să fie pictată de ieremonahul Nicolae. Mai târziu, schimonahul Antonie a fost canonizat sub numele de Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru. Din anul 1998, sfântul lăcaş s-a îmbogăţit cu o nouă biserică - B3.

SCHITUL PAHOMIE(aşezământ monahal de călugări, cu hramul „Sf. proroc Ilie ")

Este situat sub muntele Buila, pe aceeaşi vale ca şi Sf. schit Iezeru, la 6 km de acesta şi 13 km de satul Cheia, în apropierea oraşului Băile Olăneşti din judeţul Vâlcea. A fost ctitorit de monahul Pahomie şi haiducul Sava, în timpul domniei lui Constantin Brâcoveanu, în anul 1684. Există şi o legendă mai veche legată de ctitori, precum că Pahomie ar fi fost marele ban Barbu Craiovescu, şi haiducul Sava ar fi fost căpitanul acestuia, care s-au refugiat aici şi s-au călugărit, acesta din urmă, mai târziu, trecând la haiducie. Două documente de la 1739 şi 1798 atestă existenţa schitului. În anul 1880,

schitul a fost părăsit şi, în timp, s-a ruinat. Patriarhul Justinian rectitoreşte schitul în anul 1956, zidind o biserică asemănătoare celei vechi, sub o stâncă, în apropierea unei cascade cu apă rece - B3.

SCHITUL PĂTRUNSA(aşezământ monahal de călugări, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva")

Situat la poalele muntelui Buila, la 7 km de Bărbăteşti şi 27 km V-NV de Râmnicu Vâlcea, de pe DN 67, Râmnicu Vâlcea - Horezu. A fost construit în 1740 de episcopul Climent, distrus în urma căderii unei stânci şi rezidit în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. În anul 1895, a fost părăsit şi reînfiinţat în 1934-1935. La Sf. schit, care se află într-un spaţiu montan de un farmec deosebit, se poate ajunge pe jos, 6 km de la Sf. schit Pahomie, sau de la Bărbăteşti, circa 3 ore de mers pe jos -B3.

MĂNĂSTIREA GOVORA(aşezământ monahal de maici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului")

Aşezată la 6 km vest de Băile Govora şi la 18 km de Râmnicu Vâlcea, pe teritoriul comunei Mihăeşti din jud Vâlcea. A fost ridicată parţial în timpul domniei lui Vlad Dracul, în sec. XIV-XV. În 1440 a fost distrusă de boierul Albu cel Mare în perioada domniei lui Vlad Ţepeş, ca după aceea, între anii 1492-1496, să fie refăcută de Vlad Călugăru şi Radu cel Mare. Între anii 1640-1645, domnitorul Matei Basarab face mănăstirii o reparaţie totală în vederea instalării tiparniţei dăruite de mitropolitul Petru Movilă de la Kiev. Trapeza i-a fost adăugată în 1775, iar clopotniţa şi clădirile de pe latura stângă, cât şi cele de pe latura nordică, i-au fost ridicate la începutul sec. al XVIII-lea, cu unele modificări în secolul următor, întregul ansamblu a fost renovat între anii 1957-1969. Mănăstirea Govora rămâne în istoria neamului ca fiind gazda primei tipărituri în limba română (Pravila de la Govora), după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi - C4.

MĂNĂSTIREA SURPATELE(lăcaş monahal de maici, cu hramul „ Sfânta Treime ")

Se află la 25 km SV de Râmnicu Vâlcea, pe drumul de legătură dintre Băbeni şi Pietrari, de pe Valea Otăsăului, pe teritoriul corn. Frânceşti, jud. Vâlcea. Biserica a fost zidită în sec. al XVI-lea, şi în sec. al XVII-lea a fost refăcută de boierii Buzeşti; Doamna Maria Brâncoveanu reconstruieşte din zid biserica între anii 1703-1706, când o şi pictează. În 1815, este reparată şi repictată. În anul 1872, mănăstirea este închisă, iar maicile mutate la Mănăstirea Dintr-un Lemn. între anii 1927-1935, aşezământul este restaurat, ca după 23 de ani să i se aducă unele îmbunătăţiri. În prezent, mănăstirea este din nou restaurată - B4.

MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN(lăcaş monahal de maici, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului")

Aşezată pe Valea Otăsăului, la 23 km de Râmnicu Vâlcea, pe drumul de legătură dintre Băbeni şi Pietrari, pe teritoriul corn. Frânceşti, jud. Vâlcea. La începuturi, mănăstirea a avut biserica din lemn, construită la sfârşitul sec. al XVI-lea şi începutul sec. al XVII-lea. Biserica mare din zid a fost ridicată de Preda Brâncoveanu În 1634-1635, iar Şerban Cantacuzino i-a adăugat pridvorul în anul 1684. Turla de pe pronaos şi pictura au fost executate de meşterul zugrav Constantinos, în anul 1707. Restaurări, adăugiri, îmbunătăţiri au fost efectuate pe la mijlocul secolului trecut şi în anii: 1926-1930, 1938-1939, 1955, 1962-1963, 1969 şi-n ultimul deceniu al secolului XX. Biserica găzduieşte mormintele soţiei şi fiului lui Şerban Cantacuzino. Biserica „Bolniţa", cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", a fost construită din lemn pe temelia celei vechi, între anii 1810-1814. pe locul stejarului în trunchiul căruia a fost găsită icoana care se păstrează şi azi în mănăstire - B4.

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA(lăcaş monahal de maici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului")

Situat la gura de intrare în Cheile Bistriţei Vâlcene, la 45 km de Râmnicu Vâlcea (DN 67 -Râmnicu Vâlcea - Horezu - Târgu Jiu), pe teritoriul corn. Costeşti, jud. Vâlcea. Ctitorii bisericii mari (1492-1494) au fost fraţii Craioveşti - Barbu (mai târziu, monahul Pahomie), Pârvu, Danciu şi Radu. Mihnea cel Rău dărâmă această biserică în anul 1509, urmând a fi reclădită pe timpul domniei lui Neagoe Basarab, între 1515-1519, de boierii Craioveşti: Dobromir, Dumitru şi Chirtop. Renovări au loc în anii 1684, sub Constantin Brâncoveanu şi 1820, când biserica este repictată de Grigorie

Brâncoveanu, mare ban. În 1838, cutremurul avariază grav tot ansamblul mănăstiresc care este dărâmat în 1845 şi rezidit între 1846-1855, pe timpul domniei lui Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Pictura este opera lui Gh. Tăttărescu. În anul 1497, Barbu Craiovescu aduce la sfânta mănăstire moaştele Sf. Grigorie Decapolitul, ce se păstrează şi-n zilele noastre. Din vechiul ansamblu se mai păstrează doar „Bolniţa", construită în perioada 1520-1521 de Barbu Craiovescu. În apropiere, în peretele de pe malul drept al „Cheilor", se găseşte peştera în interiorul căreia se află două schituri, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" şi „Ovidenie". Întregul aşezământ a fost recent renovat - B3.

MĂNĂSTIREA ARNOTA(lăcaş monahal de călugări, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril")

Situată în apropierea Sf. mănăstiri Bistriţa, la nord de aceasta, pe faţa sudică a muntelui ce-i dă numele. La sfânta mănăstire se ajunge pe acelaşi drum pe care se ajunge şi la Bistriţa. A fost ctitorită de marele voievod Matei Basarab în anul 1634. între anii 1705-1706, Constantin Brâncoveanu o renovează şi îi aduce unele adăugiri: pridvorul cu turlă, tâmpla şi uşa sculptată în lemn de castan. Domnitorul Barbu Ştirbei aduce şi el unele schimbări între anii 1852-1856, când locul vechilor chilii este luat de unele noi. Reparaţii la edificiul monahal au mai avut loc şi-n anii 1907, 1935, urmând ca între 1954-1958 să se consolideze întregul ansamblu, să se introducă instalaţii de apă şi încălzire. Mormintele ctitorului şi al tatălui acestuia, Danciu vel Vornic, se află aici. Sf. mănăstire Arnota este unul dintre cele mai de seamă monumente istorice şi de artă religioasă din România prin pictura, sculptura şi întreaga sa arhitectură - B3. .;

MĂNĂSTIREA HUREZI(lăcaş monahal de maici, cu hramul „Sf. împăraţi Constantin şi Elena")

Se află situată la 50 km V de Râmnicu Vâlcea, pe acelaşi drum DN 67 care leagă oraşul Râmnicu Vâlcea de Horezu şi Târgu Jiu. De la intersecţia ce se face pe dreapta până la intrarea în oraşul Horezu, la 3 km N, se află sfânta mănăstire, pe teritoriul satului Romani, jud. Vâlcea. Lucrările edificiului s-au terminat în anul 1697 şi a fost ctitorit de Constantin Brâncoveanu. Biserica trilobată este o copie mai mică a bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, având în plus pridvorul. Este unul din principalele monumente de arhitectură brâncovenească de la noi din ţară. Decoraţiunile exterioare, cu panourile dreptunghiulare, firidele ornamentale cu cercuri, ancadramentul din marmoră al uşii de la intrare, pisania cu stema Ţării Româneşti şi cea a Cantacuzinilor, pictura din pridvor, fiecare coloană din pridvorul palatului domnesc, scara şi multe altele sunt elemente unice, care aparţin acestui stil. În interiorul bisericii, pictura originală, recent restaurată, este monumentală, împreună cu galeria portretelor, catapeteasma aurită din lemn de tei sculptat, candelele, candelabrele şi celelalte odoare care întregesc acest inegalabil tezaur brâncovenesc. În cadrul aşezământului de la Hurezi se mai află: biserica „Bolniţa", cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", biserica Paraclis, precum şi schiturile (aflate fiecare la câte un punct cardinal) „Sf. Ştefan", „Sf. Apostoli" şi „Sf. Ioan". Sf. mănăstirea deţine o bogată colecţie de obiecte de artă bisericească şi o valoroasă bibliotecă (circa 4000 de volume), întregul ansamblu mănăstiresc a suferit de-a lungul timpului o serie de transformări şi renovări (1827, 1872, 1907-1912, 1954-1964 şi în ultimul deceniu al secolului XX). La 20 iunie 1992, Sf. Sinod a hotărât cinstirea ca sfinţi martiri a lui Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi a sfetnicului lanache. Praznicul acestora se face la 16 august -B3.

MĂNĂSTIREA POLOVRAGI(aşezământ monahal de maici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului "

Situată pe DN 67 Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu şi DJ 665, Horezu – Vaideeni - Novaci, la 9 km de acesta, în judeţul Gorj. Existenţa ei vine din jurul anului 1505. La 1645, logofătul Danciul Pârâianu ctitoreşte actuala biserică, după cum rezultă dintr-un hrisov al lui Matei Basarab din 6 iulie 1648. La 1693 Constantin Brâncoveanu răscumpără aşezământul, îl restaurează şi-l face metoc al mănăstirii Hurezi. Pictura este din timpul lui Brâcoveanu, desăvârşită între anii 1703-1712 de pictori ai şcolii de la Hurezi. Ultima renovare a fost efectuată în penultimul deceniu al veacului XX, când a fost înlocuită toată lemnăria. Dispune de o colecţie muzeală de carte veche şi icoane de patrimoniu. Vizitatorii şi pelerinii pot ajunge foarte uşor aici, ghidându-se după spintecătura Cheilor Olteţului, la gura cărora se află edificiul -A3.

Pe lângă lăcaşurile monahale prezentate, în ţinutul dintre Olt şi Jiu mai există o serie de alte aşezăminte care, după anul 1989, au intrat într-un proces de restaurare (Schiturile Fedeleşoiu, Berislăveşti - C3), iar altele s-au reînfiinţat: Sf. Mănăstire Sărăcineşti (aşezământ monahal de maici) şi

Sf. schituri Bradu şi Cozia Veche (aşezăminte monahale de călugări), primele situate în apropiere de Staţiunea Olăneşti Băi - C3 iar ultimul la N, în apropiere de Sf. mănăstire Cozia - C3.

Din această categorie a lăcaşurilor de cult, mai pot fi enumerate şi alte obiective de interes turistic, cum ar fi: bisericile din lemn de la Mariţa Funduri (A3), Grămeşti (B3), Olăneşti Băi (C3), Muzeul Satului Vâlcean (C4) şi cele din zid de la Câineni (C1), Robeşti (C2), Proieni (C3), Mălaia, (B2), Episcopia Râmnicului, Cetăţuia şi celelalte din Râmnicu Vâlcea (C4), Cheia (C3), 44 de Izvoare - Pietreni (B3), Vioreşti (Potecaşi) Slătioara (A4), Măldăreşti (B4) ş.a. Toate au valoare de patrimoniu.

Muzeul Satului Vâlcean

Este o aşezare tipică de sat românesc, care are în componenţa să toate utilităţile logistice necesare desfăşurării activităţilor în cadrul unei comunităţi: case, biserică, şcoală, han, prăvălie, cârciumă, joagăr etc. La ieşirea din Râmnicu Vâlcea, pe şoseaua ce ne duce la Sibiu, pe partea stângă, poate fi indentificat foarte uşor, prin mulţimea de clădiri şi acareturi specifice unei aşezări rurale, aflându-se în imediata apropiere a drumului, pe malul stâng al Văii Bujorencii.

Trasee turistice

BOIŢA (JUD. SIBIU) - CÂINENII MARI (JUD. VÂLCEA) - GURA LOTRULUI (BREZOI) - CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA - GURA VĂII - RÂMNICU VÂLCEA - GORANU - BLIDARI - HANUL TOPOLOG (MILCOIU)

Drumul european E81 îşi face marcată apariţia pe teritoriul judeţului Sibiu în ultima sa localitate sudică, satul Boiţa, venind dinspre Sibiu.

E81, de la intrarea sa în arealul de acoperire al prezentei lucrări şi până la ieşirea în comuna Milcoiu, se confundă cu traseul drumului naţional DN7, pe care îl vom recunoaşte în continuare pe parcursul întregii lucrări sub denumirea de: E81/DN7. întregul traseu dintre localităţile Boiţa şi Milcoiu, marcat de trecerea peste apa Topologului, în dreptul Hanului Topolog, măsoară 95 km. E81/DN7 este principalul drum de legătură dinspre Europa Centrală şi de Vest cu municipiul Bucureşti, urmând ca de aici să-şi continue traseul spre sud, făcând legătura cu ţările de la sud de Dunăre şi mai departe cu cele din Orientul Apropiat.

E81/DN7, de la intrarea sa dinspre nord (satul Boiţa, jud. Sibiu) şi până la traversarea râului Lotru în localitatea Brezoi (45 km), defilează la poalele versantului estic al munţilor Lotru. Imediat la ieşirea din localitate, îndreptându-se spre sud, lasă în urmă pe dreapta Castelul Turnu Roşu (cel mai îndepărtat bastion al fostului imperiu austro-ungar, astăzi centru pentru protecţia copiilor orfani), pentru a se întâlni cu cel mai mare şi vijelios curs de apă din România, râul Olt, cu care se va înfrăţi şi vor merge alături până la Râmnicu Vâlcea, întâlnirea sa cu Oltul marchează intrarea în defileul Turnu Roşu - Cozia, care, până la capătul său sudic (barajul Turnu), măsoară 55 km.

La mică distantă de la intrarea sa în defileu, întâlneşte pe partea stângă un vestigiu din trecutul României, „Turnul Spart", bornă a separării românilor de o parte şi cealaltă a arcului carpatic, turn de veghe la poarta sudică a defunctului Imperiu habsburgic. La puţină distanţă, pe partea dreaptă, întâlneşte cabana Valea Oltului, gazdă bună şi primitoare, care îmbie la popas.

După traversarea văii Paltinu-Căprăreţu şi trecerea pe sub arcadele podului de cale ferată (limită de judeţ între Sibiu şi Vâlcea), şoseaua se îndreaptă spre sud, însoţită pe partea dreaptă, pentru 1,5 km, de calea ferată Sibiu -Râmnicu Vâlcea, iar pe stânga de apele „netulburate" ale Oltului, pe care le va avea partenere de drum până la intrarea în Râmnicu Vâlcea. Prima aşezare care îi iese în cale este mica localitate Râul Vadului, ale cărei amenajări turistice se află în imediata apropiere a Văii lui Vlad, pârâu ce curge de pe versantul nordic al muntelui ce-i dă numele şi care se pierde în apele Oltului în acest loc.

După traversarea noului viaduct aruncat peste calea ferată, drumul european întâlneşte pe partea stângă (fosta) staţie CFR Râul Vadului, renumită, pe vremuri, pentru sanatoriul şi depoul său de locomotive, punct de alimentare cu apă al acestora şi important centru de întâlnire a trenurilor. Depăşind fosta staţie, pe partea dreaptă, apare Hanul Râul Vadului, unitate de cazare şi alimentaţie publică. La circa 3 km spre sud, după ce a depăşit pe partea stângă “ruinele" lăsate în albia Oltului de şantierul „nenăscutei" hidrocentrale Câineni Nord, E81/DN7 întâlneşte pe partea dreaptă, până la intrarea în Câinenii Mari, peretele de stâncă numit de localnici „Ganga". Aici se pot vedea şi acum unele inscripţii, urme ale năvălirii romane. Tot în această zonă, pe locul numit de localnici „Turnuleţe", se află urmele unui castru şi ale unui pod roman, Pons Vetus. Continuându-şi traseul spre sud, braţ la braţ cu calea ferată, după ce a traversat valea Uria, pătrunde în localitatea Câinenii Mari, pe partea ei estică, ca după numai 2 km, defilând prin dreptul localităţii Câinenii Mici (aşezare de partea cealaltă a Oltului), să ajungă la podul de peste Olt, principală poartă de intrare în mirificul ţinut al Ţării Loviştei, urmând traseul vechiului drum al împăratului Traian, azi DJ 703H. Acesta se ramifică spre est, traversând Oltul peste podul din beton (punct marcat de monumentul ridicat în memoria generalului Praporgescu), făcând legătura cu localităţile Câinenii Mici, Grebleşti, Boişoara, Titeşti, Perişani. Comuna este atestată documentar în anul 1415, în vremea lui Mircea cel Bătrân. Mai târziu, la 1719, austriecii au construit aici un fort de apărare (Arxavia) care a fost incendiat de turci în anul 1739. Satele componente ale comunei Câineni sunt Câinenii Mici (centru administrativ), Grebleşti şi Priloage, aflate pe stânga Oltului şi Râul Vadului, Câinenii Mari şi Robeşti, aşezate la marele drum european, la confluenţa provinciilor istorice de la nord şi sud de lanţul meridional al arcului carpatic (Ardeal şi Regat). Toate aceste aşezări poartă amprenta specifică zonei montane, cu o arhitectură împrumutată din ambele provincii româneşti.

După ce iese din vama formată de monumentul ridicat în memoria Generalului Praporgescu (căzut în munţii Coţi, în primul război mondial) şi capul „vâlcean" al podului de peste Olt, şoseaua se îndreaptă spre sud, croindu-şi drum pe aceeaşi parte a Oltului, ca după 5 km să pătrundă într-o grupată şi pitorească localitate de munte, satul Robeşti, aşezat de o parte şi cealaltă a văii care-i poartă numele,

la confluenţa cu Oltul. Principalul obiectiv de interes turistic este biserica „Sfinţii Voievozi", cu renumitele sale clopote zidită la 1777 de vătaful Din Robescu, pe locul unui fost lăcaş de cult, şi zugrăvită la 1817. Dincolo, peste apa Oltului, se află cocoţat pe stâncile însorite cătunul Priloage.

La aproximativ l km spre sud, depăşind parcarea de pe partea dreaptă, la ieşirea din ,,Tăietură” şoseaua trece pe lângă locul unde cu ani în urmă a existat o cruce din piatră albă ridicată în memoria unui urmax al Cantacuzinilor (mare demnitar al începutului acestui secol, care şi-a pierdut viaţa aici). Acest monument se află în prezent în curtea mănăstirii Turnu, iar pe el se poate citi: „Ridicatu-sa această cruce pe locul unde s-a săvârşit din viaţă...").

Depăşind, pe stânga, peste calea ferată, “Insula Iezilor” aflată în mijlocul Oltului, şoseaua pătrunde într-o zonă mai relaxată a traseului, marcată de satul Balota, intrând pe cel mai drept segment al ei, unde Oltul a format cea mai largă luncă din defileu, câmpul Sărăcineştilor, principalul grînar al satelor din zonă. La capătul sudic al acestuia, după ce se depăşeşte pe dreapta o nouă staţie de carburanţi, se ajunge în dreptul aşezării “Bolovan”, localitate apărută pe aceste meleaguri prin deceniul şase, populată cu etnici rudari, proveniţi de prin zona Jiblea-Călimăneşti.

Ieşind din capcana curbelor acestor locuri, şoseaua îşi continuă drumul spre sud, pătrunzând într-o zonă cu o largă deschidere spre est, principală poartă de intrare în mirificul ţinut al „Ţării Loviştei".

Lăsând pe partea stângă, în direcţia de mers, staţia CFR Cornet, iar pe dreapta o serie de utilităţi turistice (benzinării, spaţii de cazare şi alimentaţie publică, magazine etc.), şoseaua depăşeşte pe aceeaşi parte micul sat Ţuţuleşti, ca după numai un km, traversând un culoar în curbă, înghesuit de peretele stâncii şi drumul de fier, să întâlnească pe partea sa stângă Sf. mănăstire Cornet, monument istoric şi cultural, ctitorit la 1666 de Mareş Băjescu. Pe lângă importanţa sa religioasă, istorică, arhitecturală şi nu în ultimul rând turistică, Sf. mănăstire Cornet este şi un punct nodal de referinţă de pe Valea Oltului. De aici se desprinde, pe partea opusă monumentului, al doilea drum (auto) de intrare în Ţara Loviştei. Acesta face legătura cu vechiul „Drum al lui Traian" (DJ 703H) în localitatea Perişani, urcând pe Valea Băiaşului, nu înainte de a traversa străvechiul curs al Oltului peste un frumos pod în arc (premieră inginerească în acest domeniu în România). În imediata apropiere, în amonte de Sf. mănăstire Cornet, în albia Oltului, se află în construcţie Hidrocentrala Cornet. Peste apa Oltului, vizavi de şantierul hidrocentralei, în satul Copăceni-Racoviţa, se mai văd şi acum urmele castrului roman Praetorium construit din ordinul împăratului Hadrian pe un vechi drum roman, între anii 138-140. Tot în această zonă, în amonte de Sf. mănăstire Cornet, la 2 km distanţă, se află o punte suspendată pe cabluri, care face legătura pietonală dintre satele comunei Racoviţă şi celelalte localităţi din Ţara Loviştei cu staţia CFR Cornet.

La doi km sud de podul de peste Olt, E81/DN7 întâlneşte satul Călineşti care, împreună cu satele Proieni şi Corbu, deţine o interesantă rezervaţie naturală mixtă, situată în vecinătatea arealului nord-vestic al Parcului Naţional Cozia. La ieşirea din localitate, şoseaua întâlneşte, pe partea stângă, cimitirul ridicat în memoria soldaţilor germani căzuţi pe aceste locuri în primul război mondial. La câteva sute de metri de la ieşirea din sat, şoseaua îşi face loc cu greu pe lângă peretele de stâncă al Albioarei, unde traversează tunelul de cale ferata peste un spectaculos viaduct în arc. Pentru călătorul care străbate întâia oară această zonă de nord a Vâlcii, toate aceste elemente de decor sunt plăcute privirii, mai ales pentru ineditul lor, la tot pasul ele schimbându-se într-o succesiune rapidă. Ieşind din strânsoarea stâncii, şoseaua îşi continuă traseul spre sud, într-o zonă mai luminată şi mai largă, unde apare în prim plan-stânga panorama sveltă a punţii suspendate pe cabluri, proiectată pe versantul nordic al masivului Cozia. Puntea deserveşte locuitorii satului Drăgăneşti, ale cărui case, pitite la buza muntelui, sunt presărate într-un rai de verdeaţă pe celălalt mal al Oltului, de-a lungul ţărmului stîng al lacului de acumulare Golotreni.

Lăsând în urma sa satul cu legendele lui, şoseaua îşi continuă drumul spre sud, lipită pentru încă 2 km de sora ei de fler, urmând ca de aici să-şi urmeze singură drumul, până la o nouă întâlnire, care va avea loc pe teritoriul comunei Bujoreni. Desprinderea de calea ferată are loc pe teritoriul localităţii Proieni, vechi sat de moşneni în care a avut loc oficierea căsătoriei doamnei Stanca cu viitorul voievod al tuturor românilor, Mihai Viteazul. Satul Proieni este localitate suburbană în administraţia oraşului Brezoi (din aceeaşi administraţie mai fac parte şi satele Călineşti, Corbu, Golotreni de pe dreapta Oltului, Drăgăneşti şi Vărateca de pe malul celălalt, toate aflându-se pe/sau lângă şoseaua E81/DN7). Aici, calea ferată traversează apele lacului de acumulare al hidrocentralei Golotreni, peste bătrânul pod de fier (podul este opera marelui inginer român Anghel Saligni, care a creat aici cel mai lung pod" construit în curbă din sud-estul Europei; podul are structura metalică asamblată prin nituire), urmându-şi cursul pe malul stâng al Oltului, străpungând de mai multe ori poalele versantului vestic al masivului Cozia pentru o nouă întâlnire cu drumul E81/DN7, realizând unul dintre cele mai frumoase şi spectaculoase trasee de cale ferată din România. Această noua întâlnire cu drumul european are loc imediat după ce a traversat podul de peste Olt, la Dăeşti.

Revenind la E81/DN7, pe sectorul Călineşti - Gura Lotrului (Golotreni), pe o distanţă de circa 5 km, şoseaua este obligată să parcurgă un traseu în dublu cârlig. Pe întregul său parcurs prin defileu, şoseaua nu are decât foarte puţine momente de „respiro", unde scapă din strânsoarea muntelui sau a apei.

Unul dintre acestea poate fi zona Gura Lotrului, unde E81/DN7 încheie o primă etapă mai relaxată prin defileu, urmând ca de aici să parcurgă cea de-a doua etapă, Gura Lotrului - Baraj Turnu. Pe sectorul amintit mai înainte, între Corbu şi Gura Lotrului, şoseaua întâlneşte pe partea să stângă Hidrocentrala Golotreni, cea mai nordică din salba de sud a Oltului, sau din salba primelor amenajări hidroenergetice de pe acest râu, fiind ultima din capătul nordic al acestui lanţ intrată în funcţiune. Barajul hidrocentralei, pe lângă funcţionalităţile pentru care a fost creat, asigură şi legătura (auto şi pietonală) cu staţia CFR Lotru, satul Văratica, satul Drăgăneşti, peste Poiana Podişorului - Dosul Buzului şi cu traseul de drumeţie de pe versantul nord-vestic al masivului Cozia. Aval de baraj, la circa 200 m, se află un pod metalic pentru calea ferată uzinală, care, până la construcţia barajului, pe lângă accesul feroviar, a asigurat şi pe cel pietonal şi auto.

După traversarea viaductului din beton aruncat peste ceea ce a mai rămas din cel mai important afluent al Oltului, râul Lotru, şoseaua iese de sub protecţia versantului estic al munţilor cu acelaşi nume, depăşind pe partea dreaptă intersecţia cu DN VA, drum ce leagă Valea Oltului de Valea Jiului, intrând sub o nouă protecţie, cea a versantului estic al munţilor Căpăţânii. Acest punct de răscruce se află pe teritoriul oraşului Brezoi, reşedinţă a satelor din Valea Lotrului şi Ţării Loviştei (date legate de Valea Lotrului, în traseul DN 7A). Aici, ca şi în alte multe puncte din defileu, călătorul beneficiază de utilităţi logistice moderne: servicii de cazare şi alimentaţie publică, parcări şi ateliere de depanări auto şi reparaţii complexe, staţii de carburanţi şi alte servicii conexe.

De la Gura Lotrului şi până la Valea Poştei, şoseaua străbate ultima redută a muntelui, fiind într-o încleştare continuă cu peretele stâncos al Nărăţului (muntele Narat, arealul estic al masivului Căpăţânii) şi cu apele de acum calmate ale lacului de acumulare Turnu. Pe o distanţă de aproximativ 7 km, şoseaua străbate sectorul cel mai spectaculos al defileului Turnu Roşu -Cozia, sectorul sudic care, înainte de sfârşitul secolului al XIX-lea, a încântat cu peisajul său unic pe „marii noştri cântăreţi ai naturii".

Pe întregul traseu al acestui sector de drum, la mică distantă una de cealaltă, se află utilităţi logistice de genul celor amintite mai înainte, În punctele: gura de debuşare a râului Lotru în Olt (Cârligul Mic); de o parte şi cealaltă a gurii de vărsare a Lotrişorului în Olt (două mari parcări cu staţii de alimentare cu carburanţi, depanare auto, unităţi de alimentaţie publică, motel). Depăşind acest punct de referinţă, şoseaua traversează cel mai lung viaduct din traseu (Cârligul Mare), aruncat în lungul apei lacului Turnu, poreclit de unii „Podul Oltenesc". Până la ieşirea din defileu, drumul E81/DN7, întâlnind biserica “Cozia Veche". aşezată în cale pe un bot de stâncă, de la gura de vărsare a Văii Poştei În Lacul Turnu, beneficiază pe partea stângă de o privelişte largă spre cetatea de piatră a Coziei cu ale sale nestemate create de Dumnezeu şi natură, unde şi omul a avut contribuţia sa. O dată cu apariţia celui de-al doilea lăcaş de cult (primul fiind Mănăstirea Cornet), de la intrarea şoselei în defileu, Sf. mănăstire Turnu, adăpostită dincolo peste apa Oltului, ca un „cuib de vulturi", de prelungirea Turnului lui Teofil şi Piciorul Turneanului, marchează practic pătrunderea în „ţara" lăcaşurilor de cult din Nordul Olteniei, patria Basarabilor, Brâncovenilor, Măldăreştilor şi a multor altora, după şi înaintea lor. Valea Poştei marchează ieşirea din lumea de piatră a muntelui şi pătrunderea într-o lume mai liniştită, cea a dealului şi câmpiei, unde, de aici înainte, drumul european beneficiază, de o parte şi cealaltă a lui, de diverse utilităţi întâlnite la tot pasul. Valea Poştei este poarta de intrare dinspre nord în „laboratorul de sănătate şi odihnă", staţiunea balneoclimaterică Călimăneşti-Căciulata, poarta de intrare în patria izvoarelor de ape minerale şi termale din acest ŢINUT DINTRE OLT ŞI JIU situat la NORD DE PARALELA 45°.

În dreptul barajului Turnu, din E81/DN7 se ramifică spre stânga, traversând barajul, varianta acestuia pentru trafic greu (Baraj Turnu - Păuşa -Jiblea Veche - Baraj Călimăneşti - Seaca), care are menirea de a nu deranja locuitorii şi turiştii aflaţi în oraşul staţiune Călimăneşti-Căciulata, cât şi pe enoriaşii şi pelerinii de la lăcaşurile de cult: Cozia, Călimăneşti şi Ostrov (vezi informaţiile despre staţiuni şi lăcaşuri de cult).

Din varianta pentru trafic greu, imediat după traversarea barajului, se formează un drum la stânga faţă de direcţia de mers, care face legătura cu staţia CFR Turnu, Mănăstirea Turnu şi intrarea în traseele de drumeţie din masivul Cozia.

Acest drum, realizat din macadam, după ce ocoleşte parcarea de TIR-uri şi campingul Arutela, îşi continuă traseul pe direcţia nord, urmărind conturul stâng al lacului de acumulare Turnu, ca, după circa 1,5 km, să ajungă la staţia CFR Turnu, Mănăstirea Turnu şi de aici mai departe la obiectivele turistice din zonă (mănăstirea Stânişoara, traseele de drumeţie din masivul Cozia şi drumul de contur de pe malul stâng al lacului, aflate într-o zonă mai relaxată de la poalele Turneanului - munţii Cozia). Până a ajunge aici, drumul se strecoară cu greu pe lângă peretele de stâncă al Turnului lui Teofil

(Traian, într-o alta versiune) şi apele lacului de acumulare unde, abia vizibil peste luciul apei, se poate observa un vârf de colţ de stâncă. Până a fi inundată zona de apele lacului de acumulare Turnu, pe lângă poalele acestei stânci, cunoscută sub denumirea de „Masa lui Traian", şi peretele vestic al Turnului lui Teofil trecea calea ferată Sibiu - Râmnicu Vâlcea. Pe vârful ei trona o cruce din piatră (astăzi aflată pe peretele de stâncă din imediata apropiere), punct de referinţă din defileul Oltului pentru cei care foloseau ca mijloc de deplasare trenul.

Revenind la varianta pentru trafic greu aflată vremelnic pe malul stâng al Oltului, după ce aruncă o privire, spre dreapta, ruinelor Arutelei situate pe aceeaşi parte cu drumul), zidurilor spălate de vreme ale Mănăstirii Cozia (aflate pe malul drept al canalului de fugă - evacuare) şi celorlalte amenajări turistice ale Căciulatei, aflate tot pe aceeaşi parte a Oltului, şoseaua intră, după circa 2 km, în localitatea Păuşa. Aici, la intrare, se desprinde, în stânga, drumul forestier şi turistic de pe valea Păuşei. Pe acest drum se pote ajunge la cabana Valea Mărului (4 km), la Mănăstirea Stânişoara (7 km) şi mai departe, pe jos, pe potecile sudice ale masivului Cozia, la Mănăstirea Turnu. Tot aproximativ din acest loc, dincolo de calea ferată, de lângă halta CFR Păuşa, se formează o variantă de acces la Tabăra Internaţională a Copiilor şi de trecere a Oltului în Staţiunea Căciulata.

De la această ramificaţie, continuându-şi traseul spre sud până la intersecţia marcată de monumentul eroilor din Jiblea Veche (cartier al oraşului-staţiune Călimăneşti-Căciulata), unde DJ 703G se formează spre stânga, el merge paralel cu calea ferată, aflată de această dată pe aceeaşi parte cu drumul. De-a lungul întregului tronson, pe dreapta, se deschide o splendidă panoramă a staţiunii Călimăneşti-Căciulata şi a insulei Ostrov, cu al său străvechi lăcaş de cult (Schitul Ostrov) aflat în mijlocul lacului de acumulare al hidrocentralei Călimăneşti. Este important de remarcat că, până la inundarea zonei de către apele lacului de acumulare, accesul pe insulă şi în staţiune se făceau de pe malul stâng, unde se afla halta Călimăneşti, ulterior Păuşa, cu ajutorul unui pod plutitor, care astăzi nu mai există, după cum nu mai există nici pădurea seculară de fag aflată pe vechea insulă.

Din intersecţia de la monumentul eroilor, traficul greu îşi schimbă direcţia de mers 90° spre dreapta, traversează barajul Hidrocentralei Călimăneşti, revine din nou pe malul drept al Oltului, ocoleşte Călimăneştiul pe latura de sud-est, reîntâlnind drumul E81/DN7 în localitatea Seaca. Tot din această intersecţie de la „Monument", ia naştere un nou drum, DJ 703L (Jiblea Veche - Dăeşti -Fedeleşoiu), care se află pe acelaşi terasament pentru circa un km cu cel dinaintea sa. Coborând până în localitatea Fedeleşoiu, acesta întâlneşte DJ 703F (Goranu - Râmnicu Vâlcea - Fedeleşoiu - Runcu - Valea Babei), drum ce se ramifică din E81/DN7.

Revenind la barajul Turnu, E81/DN7 îşi continuă traseul spre sud numai pentru autoturisme, transport în comun şi cele autorizate, pe ruta Baraj Turnu -Căciulata - Călimăneşti - Seaca - Gura Văii (13 km), intersecţie la stânga cu traversarea Oltului, peste barajul hidrocentralei Dăeşti, a DC 18 şi intersecţie la dreapta a DC 171 (Gura Văii - Muereasca - Mănăstirea Frăsinei -14 km) cu legătură spre staţiunea Băile Olăneşti (pe sectorul Muereasca de Sus -Mănăstirea Frăsinei, drumul este neasfaltat).

Gura Văii - Bogdăneşti - Bujoreni - Râmnicu Vâlcea (10 km). La intrarea dinspre nord în municipiul Râmnicu Vâlcea, se desprinde la dreapta (cu traversarea bulevardului Calea lui Traian) varianta ocolitoare pentru trafic greu, până la prima intersecţie la stânga DJ (Goranu - Fedeleşoiu - Dăeşti - Jiblea). Din Goranu se mai desprinde o ramură a acestui drum, care face legătura cu satele Feţeni şi Sălişte, mici localităţi aparţinătoare comunei Goranu. De la această primă intersecţie, la numai câteva sute de metri dreapta, se formează a doua intersecţie de pe teritoriul comunei Goranu, cea de intrare-ieşire din Râmnicu Vâlcea, traversând podul de peste Olt, unindu-se cu bucla formată de varianta din oraş. La ieşirea din Goranu, marcată de punctul de control trafic auto, porneşte pe dreapta, cea de-a doua variantă de intrare-ieşire din Râmnicu Vâlcea, varianta de sud ce face legătura cu DN 64 (Râmnicu Vâlcea -Drăgăşani), la capătul sudic al viaductului care traversează calea ferată, punct ce marchează intrarea dinspre nord în comuna Râureni.

La ieşirea din Goranu, marcată de o staţie de alimentare cu carburanţi, E81/DN7 îşi schimbă direcţia de mers spre est, îndreptându-se spre localitatea Milcoiu, unde părăseşte teritoriul judeţului Vâlcea, ieşind din arealul acoperit de GHID, îndreptându-se spre Piteşti - Bucureşti. În traseul său pe acest sector, primul drum ce se desprinde (DJ 678) este cel ce se îndreaptă spre comuna Galicea, urmând ca, după 6 km, să se ramifice spre stînga, pe direcţia nord, drumul de leagătură cu municipiul Curtea de Argeş (DN 73C). Din această intersecţie, la 5 km peste Dealul Negru, porneşte spre dreapta, coborând pe malul drept al Topologului, DJ 678B, ce face legătura cu localitatea Nicolae Bălcescu (Rotăreşti) - aici se află Casa memorială a marelui patriot de la care localitatea şi-a luat numele -, îndreptându-se spre sud.

Din Râmnicu Vâlcea, pe direcţia vest, se ramifică DN 64A. Râmnicu Vâlcea - Vlădesii - Păuşeşti Măglaşi - Olăneşti Sat - Băile Olăneşti, 17 km, drum asfaltat.

Din Olăneşti Sat, se desprinde spre stânga drumul ce leagă satul Cheia de lăcaşurile de cult de la poalele Builei şi Vânturariţei schitul Iezerul schitul Pahomie şi Schitul Pătrunsa. Până la cantonul

silvic Cheia, drumul este de interes comunal, de aici în continuare se poate ajunge la schituri pe un drum forestier care urmăreşte îndeaproape firul văii Cheia.

Din Băile Olăneşti, traseul continuă, de data aceasta pe malul stâng al văii Olăneşti, pe un drum de macadam, până la punctul turistic „Comanca" şi de aici mai departe, către cătunele Tisa şi Gurguiata spre sud, iar o altă ramură se îndreaptă spre nord-est, făcând legătura cu Sf. mănăstire Frăsinei. În cătunul Tisa, drumul întâlneşte varianta betonată (o singura bandă) care vine din Băile Olăneşti, parcurgând versantul nordic al dealului, unde face legătura cu vilele l Mai şi Olăneşti.

Tot din Râmnicu Vâlcea, pe direcţia sud, ia naştere DN 64: Râmnicu Vâlcea - Râureni - Stolniceni - Stupărei - Tătar ani - Băbeni, unde, odată ajuns în această ultimă localitate, părăseşte arealul, îndreptându-se spre Drâgăşani (53 km). Din DN 64, se desprind câteva drumuri judeţene şi comunale, care sunt marcate pe traseu ca intersecţii.

După ieşirea din Râmnicu Vâlcea, primul care se ramifică la stânga este drumul de centură pentru trafic greu, din care, până la traversarea barajului hidrocentralei Ostroveni, se desprinde o variantă de acces spre zona de agrement a oraşului şi spre cartierul Ostroveni.

O altă variantă a acestui drum de centură este cea care traversează barajul hidrocentralei Ostroveni, făcând legătura cu E81/DN7 în localitatea Goranu.

Următoarea ramificaţie ce se desprinde din DN 64 este spre dreapta şi constituie drum de acces la unităţile industriale de pe platforma de sud a oraşului, făcând legătura cu DN 67 în localitatea Căzăneşti. Punctul de traversare peste calea ferată este numit de localnici „La Pasarelă".

La 2 km sud de această ramificaţie şi la 10 km de Râmnicu Vâlcea, se desprinde o noua variantă de drum, tot pe aceeaşi parte, cu acces la staţia CFR Govora, Colonia Nuci, comuna Mihăeşti şi întâlnirea cu DN 67 la Mihăeşti, În punctul numit „La Plută".

Mai la sud (14 km) de Râmnicu Vâlcea, pe teritoriul localităţii Tătărani, se desprinde, spre dreapta pe direcţia de mers, DJ 123A, Tătărani - Mihăeşti (5 km).

Tot de pe teritoriul localităţii Tătărani, dar la kilometrul 16, unde se află o staţie de carburanţi, se ramifică spre stânga, traversând podul de fier de peste Olt, DJ 176, drum ce face legătura cu comuna Calicea de pe traseul Budeşti -Calicea - Olanu - Drăgoeşti - Drâgăşani, drum pe partea stângă a Oltului, cu ramificaţii spre Nicolae Bălcescu - Milcoiu, Stoileşti - Dănicei şi cu alte localităţi limitrofe din judeţele Olt şi Argeş.

Ajungând în cocheta localitate Băbeni, viitor oraş, situată imediat sub paralela 45°, la 18 km de Râmnicu Vâlcea, se desprinde spre dreapta drumul judeţean DJ 646 Băbeni - Frânceşti - Tomşani (27 km, varianta de sud-vest), unde face legătura cu DN 67.

Tot din Băbeni, la capătul său sudic, se desprinde din nou, spre dreapta, un drum modernizat ce urcă pe Valea Luncavăţului, făcând legătura cu localităţile Şirineasa, Popeşti, Oteşani, Măldăreşti şi de aici mai departe cu oraşul Horezu, aşezat pe cealaltă arteră principală a judeţului Vâlcea, DN 67.

Revenind la prima bifurcaţie, în localitatea Frânceşti, se ramifică a doua variantă, care merge pe direcţia vest, în paralel cu Valea Otăsăului, unind această localitate cu Păuşeşti Otăsău şi comuna Pietrari de pe acelaşi DN 67. Pe acest frumos traseu de pe Valea Otăsăului, la 9 km de Băbeni, se află Sf. Mănăstire Dintr-un Lemn, urmată la puţină distanţă, în imediata apropiere de şosea, de Schitul Surpatele, principale lăcaşuri de cult şi obiective turistice ale judeţului Vâlcea.

RÂMNICU VÂLCEA - HOREZU - SLĂTIOARA - MILOSTEA (JUD. VÂLCEA) - POLOVRAGI (JUD. GORJ) - BAIA DE FIER - NOVACI

Din punctul numit „La Troian" sau Troianu (3 km din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea), nume cu rezonanţă istorică, aflat în sudul oraşului Râmnicu Vâlcea, se desprinde din drumul spre Drăgăşani (DN 64) pe partea dreaptă, DN 67: Troian - Ocnele Mari - Mihăieşti - Govora Sat - Stoeneşti - Pietrari -Costeşti -Tomşani - Horezu - Slătioara - Milostea (56 km), pe teritoriul judeţului Vâlcea, care marchează de fapt, jumătatea distanţei Râmnicu Vâlcea (Troianu) -Târgu Jiu (l l l km). Se poate observa că acest traseu este foarte încărcat, este ca un arbore cu mai multe crengi. De fapt, toate localităţile indicate pe traseu sunt ramificaţii cu alte drumuri. Este principalul drum al celor de sub munte, este drumul meşterilor populari, al rapsozilor şi lăutarilor, este drumul din „Ţara de Sus", al mănăstirilor, rădvanelor domneşti, transhumantei, olarilor, este vechiul drum al sării. Primul drum care se desprinde din DN 67 pe direcţia nord este cel spre Ocnele Mari - Ocniţa - Lunca.

La numai 250 m, pe partea stângă, spre sud-est, se ramifică drumul de acces pe platforma industrială şi cel de legătură cu DN 64 în localitatea Râureni.

Pe aceeaşi parte, la câţiva kilometri mai spre sud-vest, în localitatea Căzăneşti, se ramifică pe stânga un drum de acces, făcând totodată şi legătura cu DN 64, după ce a traversat calea ferată peste viaductul numit de localnici „Pasarelă".

La nici un km de aici, în locul numit „La Plută" (satul Buleta), şoseaua este obligată să vireze

la dreapta, circa 900 spre nord-vest, punct esenţial din traseu, unde se creează o importantă ramificaţie de drumuri. O prelungire a DN 67, urmând aceeaşi direcţie spre sud, uneşte între ele localităţile din această zonă (Căzăneşti, Mihăeşti, Băbeni ş.a.) de cele de pe Valea Otăsăului şi drumul spre Tomşanii Horezului, fiind de fapt vechiul drum ce lega localităţile din sud.

Spre est se ramifică replica lui lui DN 67 (care virează spre vest), făcând legătura cu DN 64, dar nu mai înainte de a depăşi intersecţia drumului spre Mihăeşti (varianta estică), Colonia Nuci şi intersecţia pe dreapta a drumului spre gara Govora. Ajungând aici, drumul traversează calea ferată şi imediat intră în şoseaua naţională DN 64, Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani.

De „La Plută" (satul Buleta), drumul merge spre nord-vest, însoţit pe partea stângă de firul văii Govora, unde după scurt timp intră în vechea localitate

Bârseşti, atestată documentar la 13 decembrie 1500, după un hrisov al lui Radu cel Mare. De aici, peste valea Govora se conturează, la adăpostul pădurii, zidurile albe, ca de cetate, ale mănăstirii Govora, leagăn al culturii româneşti medievale. Mănăstirea a fost refăcută de Radu Voievod la 1496 şi, mai apoi, la 1711, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Mănăstirea Govora a rămas în istoria culturii româneşti şi universale ca fiind unul dintre cele mai reputate centre de cultură medievală. În jurul mănăstirii se află locuinţele vestiţilor lăutari din Govora Sat, menţionaţi în documente încă din secolele trecute.

Traversând satul, în faţă ne apare, pe aceeaşi parte cu şoseaua, maiestuoasa biserică Govora, obiectiv ce marchează de la distanţă zona unde se ramifică două drumuri: unul spre vest şi celălalt spre sud. Cel ce se desprinde spre vest este DJ 649, Băile Govora - Pietrari, o buclă de drum asfaltat, ce străbate o zonă deosebit de pitorească, unind cele două localităţi, pentru ca în final să-şi regăsească originea (DN 67) pe teritoriul comunei Pietrari, în punctul numit Dealul Băilor. Tot din această buclă se ramifică o variantă (DC 126) care ne duce la mănăstirile Dintr-un Lemn şi Surpatele, obiective turistice amplasate în imediata apropiere a drumului DC 125, Frânceşti - Păuşeşti - Pietrari, de pe Valea Otăsăului.

Al doilea drum, cel ce se ramifică spre sud (DC 123), este drumul de pe malul drept al pârâului Govora, ce face legătura între comuna Mihăeşti şi celalalte localităţi corespondente din zonă cu DN 64, până la intrarea acestuia dinspre nord în localitatea Băbeni. Din acest traseu, la circa 2 km de intersecţia cu DN 67, se desprinde spre dreapta o variantă a acestuia în lungime de cam o jumătate de kilometru, la capătul căreia se află Mănăstirea Govora.

Din această intersecţie marcată de maiestuoasa biserică, continuându-şi drumul, DN 67 îşi schimbă direcţia de mers spre nord-vest până la intrarea În „capitala căpşunului", comuna Buneşti, unde primeşte pe partea dreaptă drumul care vine de la Ocnele Mari (DJ 650), cunoscut sub denumirea de „Drum al Sării". În vechime, acest drum, ce pornea de la Ocniţa Vâlcii, şerpuia printre dealurile Subcarpatice ale Olteniei de Nord, pentru a facilita transportarea sării ce urma a fi comercializată dincolo, peste apa Cernei (jud. Gorj). Localitatea Buneşti este atestată documentar la 11 ianuarie 1500, în actul dat de Radu cel Mare. Pe culmea dealului Ocniţa, pe dreapta Râului Sărat, se află S f. Schit Titireci, atestat documentar la 3 iulie 1597. Buneşti, localitate aşezată la drumul „mare" al sării, a avut parte de o istorie destul de colorată, aici, în satul Teiuş, în perioada secolelor XVIII-XIX a funcţionat o vestită şcoală de zugravi, care a calificat pe Ilie, zugravul Sf. Schit Jgheaburi.

De pe teritoriul comunei Buneşti, se mai desprinde, pe dreapta, spre nord, un drum (DC 158) ce traversează dealul printre livezile cu pomi, făcând legătura cu DN 64A în localitatea Păuşeşti Măglaşi, situată la confluenţa văii Cheia cu Olăneştiul.

Părăsind localitatea Buneşti, şoseaua păstrează „cap compas" pe aceleaşi coordonate până în Stoeneşti, localitate din care se desprind mai multe drumuri (DC 154, 156, 159, 160, 161) ce fac legătura cu localităţile de sub muntele Buila-Vânturariţa (munte component al masivului Căpăţânei, ce formează lanţul sudic al acestuia) şi cele din bazinul Olăneştilor.

Satul este atestat documentar la 9 iunie 1507, pe timpul lui Radu Vodă. Pe teritoriul comunei, într-un cadru natural estelopeisagistic deosebit, pe timpul aceluiaşi voievod, a fost construit din lemn Sf. schit Jgheaburi, unde, mai ales în ziua de „Izvorul Tămăduirii", mulţi credincioşi vin să se roage şi să se trateze cu apă sfinţită.

Continuându-şi sinuosul drum ce-şi schimbă cursul, de data aceasta spre vest, bogat în urcuşuri şi coborâşuri, cu multe curbe şi serpentine, traversând satul Bârlogu, cu gospodăriile sale, presărate printre livezile cu pomi şi Dealul Pietrarilor, şoseaua pătrunde pe teritoriul bazinului Otăsăului.

În vârful dealului, la cumpăna apelor, se întâlneşte, pe partea stângă, drumul ce vine-n plonjon dinspre Govora Băi, urmând o coborâre uşoară în serpentine spre intrarea în comuna Pietrari (circa 28 km) unde primeşte, pe aceeaşi parte stângă, drumul care vine dinspre est, cel de pe Valea Otăsăului. Acest drum face legătura între DN 67 şi DN 64, unind localităţile aflate în traseu (Păuşeşti Otăsău, Frânceşti, Băbeni), fiind cale de acces la Mănăstirea Dintr-un Lemn şi Schitul Surpatele. Indiferent din

ce direcţie se vine, la Pietrari se ajunge numai după ce ai traversat un deal şi o vale.Satul este atestat documentar la 23 iunie 1536, în vremea domniei voievodului Radu Călugăru,

numit şi Paisie. Numele localităţii este preluat de la cărăuşii pietrei de var. De aici plecau, scârţâind sub greutatea poverilor, convoaie de căruţe, adevărate „caravane ale drumurilor", încărcate cu piatră de var sau mere, principalele produse ale zonei. De cele mai multe ori, „căruţele cu coviltir", straşnic păzite de câte un patruped, urcau pe Valea Oltului până la Sibiu sau chiar mai departe, în inima Transilvaniei, pentru a valorifica produsele transportate. Altele erau valorificate la schimb cu cereale, în localităţi din Câmpia Olteniei. Cele de strictă necesitate, ca sarea sau petrolul, erau procurate de la Ocnele Mari şi Băbeni. Ca aşezare, vatra satului este amplasată într-o vastă livadă cu pomi fructiferi din lunca Otăsăului. Oamenii satului sunt întreprinzători şi gospodari, au case arătoase şi gospodării pe măsură. În luna aprilie a fiecărui an, pietrărenii sunt gazda Festivalului de etnografie şi folclor „Hora costumelor", manifestare ce reuneşte grupuri folclorice din cele mai renumite zone. Aici, duminecile, locuitorii satelor din jur sau aiurea se întâlnesc la târgul săptămânal, unde vin să cumpere sau să-şi vândă produsele, sau pur şi simplu pentru a „căsca gura".

Lăsând în urma să satul cărăuşilor de piatră, şoseaua trece apa Otăsăului, pentru ca, după circa 2 km, să intre în satul Bârzeşti. Mica localitate, consemnată în documentele vremii la 23 iunie 1536, în timpul domniei lui Radu Paisie, aparţine comunei Bărbăteşti. De aici se desprinde un drum la dreapta (3 km), care leagă satul de centrul comunei. Actul de naştere al satului Bărbăteşti, păstrător de tradiţii cultural-folclorice, are aceleaşi origini străvechi cu ale satelelor din jur (sec. XVI). Bărbăteştenii „bărbăţia - semnul măreţiei şi hărniciei" sunt oameni dârzi ca piatra muntelui din apropiere. Aici funcţionează, într-o casă veche, “Muzeul Ţăranului Român", un muzeu de artă populară, cu obiecte vechi, specifice Văii Otăsăului. În Bărbăteşti, tradiţia meşteşugului, mai ales a ţesutului, nu se pierde. De 30 de ani, tineri şi vârstnici din zonă sau aiurea se prind de mâini pentru a desemna pe cel mai bun jucător" al „Brâului de Aur". Tot aici, în luna decembrie, are loc concursul celor mai vestiţi rapsozi, Festivalul „Gheorghe Bobei", manifestare cultural-folclorică, organizată în memoria vestitului rapsod originar din Bărbăteşti. La 7 km de sat, pe versantul estic al Builei, cocoţat la cota de 980 m, misterios şi tainic, mângâiat de razele răsăritului de soare, se află Sf. Schit Pătrunsa (lăcaş monahal de călugări), obiectiv turistic de larg interes pentru iubitorii de drumeţii. De Ia Pătrunsa se poate ajunge pe un traseu marcat, în coborâre uşoară pe direcţia nord-est, la Sf. schit Pahomie (lăcaş monahal de călugări) şi de aici mai departe, pe un drum forestier, până în Valea Cheii unde se află Sf. schit Iezerul (lăcaş monahal de măicuţe).

Din Bârzeşti, şoseaua urcă în serpentine largi pe Dealul Negruleştilor, dându-ne posibilitatea să aruncăm o ultimă privire spre Valea Otăsăului care, o dată cu urcuşul, se pierde printre livezile cu pomi. Ajunşi în vârful dealului, o nouă schimbare de decor ni se înfăţişează privirii, oferită de splendida panoramă a depresiunii Horezilor, care înmănunchează ca într-un snop bazinele hidrografice ale Bistriţei şi Luncavăţului.

Din cumpăna de ape, la nici două sute de metri, pe aceeaşi parte stângă, unde DN 67 intră într-o curbă cu deschidere spre crestele muntelui, stă ascuns sub buza pădurii „Muzeul Trovanţilor”, adăpostit de peretele carierei ce a dat naştere celor mai năstruşnice forme, ce pot fi asemuite cu gigantice ouă sau cu păpuşi zămislite din firicele de nisip cimentate de vreme, reunite într-un imens cuib, ca o cloşcă cu puii de piatră. Este muzeul ale cărui piese unice în lume au fost puse în valoare la iniţiativa unui grup de speologi-geologi români şi francezi. Din acest loc, unde drumul virează la dreapta, călătorul beneficiază de o plăcută mângâiere a ochilor, datorită splendidei panorame a bazinului văii Bistriţei, cu al său fundal crenelat, oferit de împărăţia de piatră a masivului Buila-Vânturariţa. Undeva, în acest munte, la adăpostul pădurii, stă ascunsă de veacuri Sf. mănăstire Arnota, loc de refugiu şi închinăciune, ctitorie a domnitorului Matei Basarab. Tot pe acest fundal, dar de această dată la poalele lui, la ieşirea din spectaculoasele chei care-i dau numele, pe malul drept al văii, se află o bijuterie a lăcaşurilor de cult din Oltenia de Nord, Sf. mănăstire Bistriţa. Acest aşezământ monahal, ctitorie a boierilor Craioveşti, reuneşte în ansamblul său şi un spendid palat domnesc, reşedinţă de vară a „domnilor", un amalgam de curente şi culoare, modernizat recent pentru satisfacerea celor mai rafinate pretenţii ale viitorilor chiriaşi.

După ieşirea din curbă, drumul îşi schimbă direcţia de mers spre vest, lăsând pe partea dreaptă panorama Builei-Vânturariţa, cu creasta sa zimţată, ca după numai aproximativ o jumătate de kilometru, traversând apa râului Bistriţa, să întâlnească pe aceeaşi parte dreaptă intersecţia drumului (DC 140) care ne conduce spre Costeşti şi ctitoriile aflate în zonă.

Bistriţa Vâlcii este atestată în documente pe la 1494, în perioada domniei lui Vlad Călugărul.Mergând paralel cu apa limpede a Bistriţei, drumul urcă pe direcţia nord până în localitatea

Costeşti, sat atestat documentar la 5 august 1452, în timpul domniei lui Vladisav al II-lea. Pe aceste locuri a poposit, spre sfârşitul anului 1600, Mihai Viteazul şi ostaşii săi, care se aflau în marş spre recucerirea domniei. Cu acest prilej, mănăstirii Bistriţa i-a fost dăruită o parte din satul Costeşti,

cumpărat de la „megieşi" cu banii din solda militarilor. Unul din obiectivele de interes turistic este biserica din Grămeşti. construită din lemn la 1664 sub mitropolitul Ştefan. Centrul comunei Costeşti, după înfăţişarea clădirilor, atât administrative cât şi cetăţeneşti, dă impresia călătorului că se află într-o localitate de tip urban, frumos orânduită şi bine gospodărită. Căminul cultural deţine, pe lângă alte lucrări, o colecţie de artă a marelui sculptor Gh. Anghel, donate de la înfiinţare (16 august 1970), de către Alexandru Bălintescu, fiu al satului. Din centru, mergând spre satul Pietreni, la circa un km se află staţionarul de vară cu băi sulfuroase-iodurate, căutate de locuitorii satelor din jur şi chiar de cei din afara localităţii. (Numele satului Pietreni îşi află originea în principala ocupaţie a oamenilor, exploatarea pietrei de var.) Traseul căii ferate care intersectează atât firul şoselei principale DN67 în localitatea Tomşani, cât şi drumul care duce la Costeşti şi Bistriţa Vâlcii. constituie o adevărată atracţie turistică. Este bine de ştiut pentru turistul care vizitează aceste locuri că aici, la Costeşti, pe poiana de la intrarea în sat, în lunca Bistriţei, se organizează în fiecare an, în ziua de Sf. Maria Mică (8 septembrie), serbarea câmpenească (bâlciul), manifestare care reuneşte, pe lângă locuitorii din zonele limitrofe, toate comunităţile de ţigani din România şi chiar din străinătate. Pitoreasca adunare se află (după 1990) sub înaltul patronaj al „Regelui tuturor ţiganilor".

Lăsând satul Costeşti pe dreapta, în direcţia de mers spre nord, la circa 5 km de DN 67 se ajunge la Bistriţa.

Aici, la adăpostul poalelor munţilor Căpăţânii, la cota de 550 m, a fost ridicată din temelii, în jurul anului 1490, de către boierii Craioveşti, Sf mânăstire Bistriţa. Aceiaşi ctitori, în frunte cu banul Barbu Craiovescu, ridică la 1520 bolniţa Bistriţei, edificiu ce-i păstrează portretul alături de jupâniţa Neagoslava. Vremelnic, aici, la Bistriţa, au fost găzduiţi o serie întreagă de oameni aleşi ai nemului, care au jucat un rol important în istoria României. Printre aceştia poate fi amintit mareşalul Antonescu, exilat aici din ordinul regelui Carol al II-lea, care ulterior, într-un moment de grea cumpănă pentru ţară, revine asupra ordinului dat, numindu-l pe mareşal, Şef al guvernului în perioada cea mai tulbure a României, când pe teritoriul Europei era în plină desfăşurare cel de-al II-lea război mondial.

O transformare de data recentă a constituit-o modernizarea întregului ansamblu mănăstiresc. În palatul de vară şi în celelalte clădiri au fost înlocuite toate elementele componente de finisaj, relizându-se în final un splendid ansamblu arhitectural modern, cu elemente interioare şi exterioare de ultimă oră, armonios îmbinate, satisfăcând cele mai pretenţioase gusturi. În curtea interioară a palatului, împodobită cu flori şi gazon, au fost amenajate camere de oaspeţi, săli pentru conferinţe şi seminarii, pentru luat masa, toate acestea fiind puse în slujba turismului cultural şi religios. Pe teritoriul mănăstirii funcţionează o şcoala ajutătoare, unde copiii cu handicap se pot instrui într-o meserie. Tâmplăria şi alte elemente din lemn, funcţionale sau de decor, înlocuite în ansamblul mănăstiresc, au fost confecţionate în atelierele acestei şcoli.

Plecând din faţa primei porţi de intrare în Sântul lăcaş, pe direcţia nord-est, după parcurgerea câtorva zeci de metri înspre Cheile Bistriţei, se ramifică la dreapta un drum ce traversează apa Bistriţei, conducându-ne, după 4 km de mers, la Sf. mănăstire Arnota. Drumul din macadam, ce urcă în serpentine largi săpate în peretele de calcar al muntelui, a fost construit special pentru deservirea carierei de calcar, făcând legătura şi cu mănăstirea.

Pentru cei ce doresc să facă drumeţie la sfântul lăcaş, aici se poate ajunge pe jos, pe o potecă care plecă pe lângă Sf. schit Păpuşa, în urcuş prin pădure, scurtând la mai mult de jumătate distanţa traseului, evitând totodată şi inconfortul drumului auto. Poteca este recomandată şi pentru frumuseţea panoramei depresiunii Costeştilor, în general, şi a complexului mănăstiresc Bistriţa, în special.

Sf. mănâstire Arnota este situată în imediata apropiere a carierei de calcar, în interiorul unui ochi de pădure, la cota de 840 m, de pe muntele care-i împrumută numele. În numeroase scrieri, acest lăcaş este asemănat cu un „cuib de vulturi". Aici îşi doarme somnul de veci Matei Basarab, mare voievod al românilor, care, înainte cu circa 20 de ani de moartea sa, a ctitorit acesta Sf. mănăstire. Marele istoric Nicolae Iorga fixează ca dată de zidire a acestui lăcaş perioada dintre anii 1633 şi 1635. Atestarea apare într-un hrisov la 11 iunie 1636. Cel mai important document cu încărcătură istorică, ce datează de 340 ani, se află încrustat pe placa de mormânt (opera sculptorului sibian Elias Nicola!) a marelui voievod şi care sună astfel: „Aici zace Matei Basarab (...) voievod al Ţării Româneşti, bărbat înţelept, îndurător şi milostiv (...) niciodată biruit, ci biruitor, învingător prin multe biruinţe, purtător de victorii, preaslăvit, înfricoşător duşmanilor, prietenilor de folos, îmbogăţitor al ţării sale, cel ce, cu multă bogăţie şi întru toate îndestulat, în lină pace a domnit douăzeci şi trei de l ani; a adormit (...) în cinstite bătrâneţi în anul (...) 1654".

Sf. schit Păpuşa aflat peste apă de zidurile mănăstirii Bistriţa, a fost zidit de călugării de aici la anul 1712, avându-i în frunte pe egumenul Ştefan, Hramul bisericii a fost închinat Sfântului Grigorie Decapolitul. Biserica cu turlă octogonală şi pridvor deschis este legată de perioada şi stilul brâncovenesc. Zugrăvelile vin din aceeaşi epocă brâncovenească, realizate pe cheltuiala rudelor lui Constantin Brâncoveanu „printre care şi vornicul lordache Creţulescu, ginerele acestuia, căsătorit cu

Safta".Peste deal, pe direcţia nord, se află un alt sat component al comunei Costeşti, satul Pietreni

(amintit mai înainte), situat la altitudinea de 480-640 m, la poalele versantului sud-vestic al muntelui Buila-Vânturariţa, la distanţă de 6 km de Costeşti, pe râul cu acelaşi nume. Între anii 1700-1701, aici a fost zidită din piatră o biserică pe care mai târziu primul rege al românilor, Carol l, o va boteza cu numele „44 de Izvoare", nume împrumutat de la multitudinea de izvoare ce se află în imediata apropiere a zidurilor bisericii. La 1778-1779, Efrem Zugravul desăvârşeşte principalul element de finisaj, zugrăveala. Din Pietreni se poate ajunge în Cheile Costeştilor, Curmătura Buila şi Vf. Vânturariţa (1866 m), plecând pe un drum care se formează din partea de nord a satului.

Din ramificaţia drumului care duce la Sf. mănăstire Arnota, se poate admira splendida panoramă oferită cu dărnicie de lumea de piatră a Cheilor Bistriţei vâlcene. Zbuciumatele ape ale Bistriţei, în drumul lor spre câmpie, au ferăstruit aici colosul din piatră al muntelui, dând naştere Cheilor Bistriţei vâlcene. Aici, pe versantul drept al cheilor, la înălţimea de 80 m deasupra văii, se poate vedea gura de intrare în Peştera Liliecilor, refugiu vremelnic al moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul. Poposind pe aceste locuri monumentale, vizitatorul dă mâna cu „creatorii" - Dumnezeu, Omul şi Natura – care, fiecare, şi-a adus din plin contribuţia.

Părăsind Valea Bistriţei cu nestematele sale, DN 67 se îndreaptă spre oraşul Horezu, capitala celei mai complexe zone turistice din ţinuturile Vâlcii de sub munte.

La tot pasul te întâmpină vestigii ale istoriei şi tradiţiei, ale obiceiurilor şi meşteşugului popular, presărate în această vastă grădină, spre a stârni curiozitatea şi interesul noului venit. Pentru a ajunge aici, şoseaua depăşeşte, mai întâi pe partea sângă, intersecţia de la Tomşani, urmând ca, după câţiva kilometri în urcuş pe o pantă uşoară, pe direcţia vest - nord-vest, să întâlnească pe partea dreaptă intersecţia drumului de la Romanii de Jos, drum ce urcă pe vale pe direcţia nord, până la mănăstirea Hurezi şi Romanii de Sus. După parcurgerea a 3 km prin satul Romanii de Jos, drumul ne conduce la cel mai vestit monument de arhitectură brâncovenească de la noi din ţară, Sf. mănăstire Hurezi. Pentru a ajunge în aceste locuri de un farmec dumnezeiesc, unde arta medievală nu se îmbina niciunde atât de armonios, de monumental, ca aici la Hurezi, la 2 km din DN 67, drumul de pe vale se ramifică în dreapta, traversând Valea Romanilor, pe lângă microhidrocentrala Romani, de unde urcă o uliţă de pe stânga văii, tot înspre nord şi întâlneşte, pe aceeaşi parte stângă, o străbunică a hidrocentralelor de azi, moara cu iaz.

Până a pătrunde pe primul rând de porţi ale mănăstirii, pe partea stângă, suntem întâmpinaţi de unul dintre cele patru schituri (plantate fiecare pe axa unui punct cardinal, în jurul complexului mănăstiresc, biserica de mir “sf. Apostoli”.

Urmându-l pe proroc în cuvânt şi faptă, Constantin Brâncoveanu ridică aici În sălaşul huhurezilor „cea mai de seamă ctitorie a epocii sale". Prin aşezarea şi arhitectura sa, prin valorile sale culturale şi artistice, Sfântul lăcaş a uimit şi uimeşte în continuare vizitatorii din toata lumea şi din toate timpurile. Marele cunăscător de artă bizantină, Charles Diehl, o consideră „Le plus beau de toute la Roumanie" (cea mai frumoasa din toată România).

Complexul de la Hurezi are două curţi concentrice (incinte); în prima curte (delimitată pe exterior de ziduri mari de cărămidă), după ce pătrundem pe prima poartă, întâlnim pe partea dreaptă o clădire cu etaj, care găzduieşte moderne şi confortabile camere de oaspeţi. Curtea interioară are forma unui patrulater. În centrul acestuia, se află biserica mare, edificiu foarte impunător, lung de 32 m şi lat de 14 m, fiind o formă „mai simplificată" a bisericii episcopale de la Curtea de Argeş.

De la intersecţia cu varianta spre mănăstire, drumul urcă pe o vale largă până la Romanii de Sus şi de aici mai departe se caţără în serpentine prin pădurea tânără şi deasă, până la ieşirea în golul muntelui. Aici, sub vârful lui Roman, component al masivului Căpăţânii, se află cabana Romani, cantonul silvic şi stâna. De aici se poate ajunge uşor, peste creastă, în localităţile din Valea Lotrului. Toate localităţile de „sub munte" comunică „peste munte" cu cele din Valea Lotrului şi cele din Mărginimea Sibiului, pe potecile oilor sau drumul transhumantei. Din secolul XVIII până-n zilele noastre, aceste treceri nu au fost întrerupte niciodată. Locuitorii acestor zone româneşti, de dincoace sau dincolo de munte, au trăit şi trăiesc şi astăzi ca o mare familie, unde graiul, obiceiurile şi portul sunt „una".

Părăsind Valea Romanilor, intrăm din nou în DN 67, unde, imediat ajunşi în Dealul Ulmului, avem fericitul prilej de a admira în faţă, la picioarele noastre, oraşul Horezu, cu împrejurimile de pe Luncavăţ, „capitala ceramicii româneşti". Pătrundem în oraş pe o pantă în linie dreaptă, în coborâre, printre livezile de pomi, bogăţie de prim rang a acestor locuri. După o jumătate de kilometru, se ramifică la stânga, un drum (DN 65C) care ne conduce în satul Măldăreşti (5 km), celebru prin culele sale. Culele Greceanu şi I. Gh. Ducese află amplasate în centrul satului, în apropiere de primărie, într-un deal de unde, de la fereastre, se pot admira valea Luncavăţului, cea a Bistriţei şi a Olteţului. Ele au fost folosite ca refugiu şi puncte de observaţie de-a lungul istoriei.

Satul Măldăreşti este atestat documentar la 12 iunie 1504, „fundat" pe proprietatea boierilor Măldăreşti, care deţineau întregul teritoriu cuprins între Dunăre şi munte. O contribuţie la sporirea acestor averi, aşa cum spune legenda, se datorează faptelor de luptă ale căpitanului Tudor Maldăr, fiul lui Nan, aflat în solda oastei lui Mihai Viteazul, care, pentru faptele sale de vitejie, primeşte danie de la Vodă mai multe zeci de sate cu pământuri mănoase şi holde bogate cât şi sute de robi pentru a munci pe aceste proprietăţi. Toate aceste bogăţii acumulate atrag hoardele de tătari de peste Dunăre şi vrăjmaşi din interior, care vin în valuri pentru a le prăda. Aşa cum se poate citi pe inscripţia încrustată în zidul culei, aceasta a fost ridicată de paharnicul Nan la 1516.

Părăsind Măldăreştiul şi vestigiile sale, revenim în DN 67, unde, după ce trecem podul de peste valea Urşanilor, pătrundem în centrul oraşului Horezu. Localitatea se află la cota de 475 m şi este amplasată la confluenţa văilor Luncavăţ şi Urşani, de la poalele masivului Buila-Vânturariţa şi Măgura Slătioarei.

Numele localităţii provine, se pare, de la numărul mare de huhurezi, acele păsări de noapte ce existau pe aceste locuri acoperite de păduri seculare.

Localitatea este atestată documentar la 5 septembrie 1487, consemnată într-un hrisov al lui Vlad Călugărul. La fel de vechi sunt şi localităţile satelit Horezului: Râmeşti, 5 septembrie 1487; Bârzoteni, 12 iunie 1504. Localitatea Urşani este amintită într-un pomelnic cam în aceeaşi perioadă. La 25 aprilie 1695, domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruieşte mănăstirii, al cărui ctitor este, satul Hurez. Cu o sută de ani în urmă, în Horezu se înfiinţează prima şcoală de meserii de pe aceste meleaguri. În Horezu - sat este înmormântat marele om politic I. Gh. Duca, asasinat pe peronul gării din Sinaia, la 29 decembrie 1933.

Pentru cinstirea memoriei marelui voievod Constantin Brâncoveanu, părintele acestor locuri, hurezenii i-au ridicat un monument.

Legăturile cu exteriorul se fac numai pe căi rutiere. Principalele drumuri de legătură sunt: DN 67, spre Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu; DN 65C, spre Măldăreşti - Giuleşti - Craiova; D J 665, spre Vaideeni - Mărită - Polovragi -Baia de Fier - Novaci.

Pentru vizitatorul care întârzie mai mult pe aceste meleaguri, oraşul Horezu dispune de două unităţi tradiţional-reprezentative de cazare şi alimentaţie publică: la intrarea dinspre Râmnicu Vâlcea, Hanul Horezu (hotel, restaurant cu terasă, cofetărie) şi la ieşire, spre Târgu Jiu, Popasul turistic „Stejari" (cabană, căsuţe, restaurant cu terasă). În acest ultim deceniu, au apărut pe lângă noile unităţi de acest fel şi spaţii de cazare şi masă în gospodăriile cetăţenilor, prin sistemul de agroturism (ANTREC) - Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural.

Pentru toată lumea, Horezu este capitala românească a ceramicii. Aici meseria de olar este emblematică, se face simţită la tot pasul, casele oamenilor sunt împodobite cu ceramică. Un întreg sat, astăzi strada Olari, practică, din cele mai îndepărtate timpuri, această meserie. Obiectele de ceramică, manufacturate la Olari, au făcut de mult înconjurul lumii. Aici, în fiecare an, la începutul lui cireşar, sus pe platoul „Stejari”, artiştii lutului din toată ţara îşi etalează talentul materializat în opere de artă, la tradiţionalul târg al ceramicii, „COCOŞUL DE HUREZ". Ca urmare a organizării acestui târg şi ca un omagiu adus ceramiştilor din această parte de ţară, în oraşul Horezu a luat fiinţă “Muzeul Ceramicii Româneşti", instituţie ce reuneşte în cadrul unei expoziţii permanente cele mai valoroase lucrări premiate la fiecare ediţie a târgului. Pornind din centrul oraşului spre nord, pe o stradă relativ paralelă cu „Lipscanii" Horezului, ajungem în afara oraşului, pe DJ 665, unde la 6 km pe valea Lucavăţului se află localitatea Vaideeni, situată la altitudinea de 630 m.

Această aşezare este atestată documentar la 12 iunie 1504, în timpul dornici lui Radu Negru, intrând în tradiţie ca fiind cea mai mare păstrătoare de obiceiuri şi îndeletniciri păstoreşti din această parte de ţară. Vatra satului este împărţită în două, Vaideeni Români şi Vaideeni Ungureni sau cei din Deal şi cei din Vale. Ungurenii (oameni veniţi de peste munte, din Transilvania) s-au stabilit pe aceste locuri în a doua jumătate a secolului XVIII. Astăzi Vaideeni este o localitate de tip urban, cu case arătoase şi gospodării pe măsura, unde stilul arhitectural se combină fericit cu aspectul locuitorilor săi. Este o combinaţie de modernism (mai ales la tineret) şi tradiţional, în ce priveşte vestimentaţia, portul. Duminica sau În alte zile de sărbătoare, oamenii satului, cu mic cu mare, „gătiţi" ca pentru nuntă, în frumoase costume ungureneşti, ies în centrul comunei sau pe banca din faţa porţii pentru a sta de vorbă. În vremuri nu de mult apuse, „golurile" munţilor dintre Olt şi Jiu erau pline de „sutele de turme de mioare". Astăzi munţii au rămas pustii şi stânele părăsite, iar păstoritul nu mai este decât o dulce amintire.

Anual, în luna iunie, la Vaideeni se organizeză festivalul folcloric „învârtită Dorului", manifestaţie ce reuneşte ansambluri folclorice păstoreşti, din mai toate zonele de munte ale ţării.

Părăsind Vaideenii, drumul asfaltat DJ 665, după ce traversează apa Luncavăţului, îşi schimbă direcţia de mers spre sud-vest, şerpuind printre livezi până ce întâlneşte satul Mărită, component al comunei Vaideeni, unicul păstrător al celei mai vechi biserici de lemn din_Ţara Românească, biserica

din Mariţa-Funduri, târnosită cu voia Domnului la anul 1532, aşa cum atestă înscrisul încrustat pe una dintre bârnele faţadei sudice a valorosului edificiu. Numele satului este preluat de la apa care îl străbate de la nord la sud. Depăşind aceste ultime localităţi ale Vâlcii de sub munte, aşezări ce se aseamănă între ele ca stropii de rouă, drumul părăseşte judeţul Vâlcea, traversând o zonă deosebit de pitorească, decorată de livezi cu pomi fructiferi, pentru ca după 6 km să ajungă în Polovragi. Din intersecţia drumului spre Baia de Fier, se desprinde spre dreapta drumul care duce spre Cheile Olteţului, Curmătura Olteţului şi mai departe spre Bazinul Latoriţei, depăşind pe stânga Sf. mănăstire Polovragi, popasul turistic din imediata apropiere a acesteia şi pe dreapta, în gura cheilor, Peştera Polovragi.

Din centrul localităţii, DJ 665 se îndreaptă spre Baia de Fier - Novaci ca după 3 km să ajungă în pitoreasca localitate păstorească (Baia de Fier), de unde se ramifică spre dreapta un drum ce urcă pe Valea Galbenului, traversând cea mai spectaculoasă zonă, cea a Cheilor Galbenului. La capătul versantului vestic al cheilor, drumul de pe vale Tntălneşte, pe partea stângă, amenajările turistice (hotel, cabană, căsuţe, restaurant, bar etc.) de la gura de intrare în Peştera Muierilor.

Din Baia de Fier, DJ 665 îşi continuă parcursul spre vest, trecând prin localitatea Cernădia, pentru ca în final să ajungă în oraşul Novaci, capitala păstoritului de sub munte. Aici, DJ 665 întâlneşte drumul ce face legătura cu Staţiunea Rânca, DN67C, cel mai înalt drum naţional din România 2145 m în şaua Urdele). Din localitatea Novaci, DJ 665 îşi continuă traseul spre localităţile din Valea Jiului.

Revenind în oraşul Horezu, de unde DN 67 îşi continuă traseul spre vest, îndreptându-se spre Târgu Jiu, se întâlneşte localitatea Slătioara.

Satul este aşezat dincolo de Măgura Slătioarei (767 m), pe Valea Cernei vâlcene şi este atestat documentar Ia 7 septembrie 1508. Slătioara, ca aşezare rurală, este mai cunoscută în a doua jumătate a acestui secol, când în aceste locuri se fac filmările pentru „Nişte ţărani", „Clipa" şi „Vânătoarea de vulpi", în care o parte dintre actorii filmelor sunt chiar oamenii satului. Tot aici fiinţează singura Casă Ţărănească de Cultură dintr-un sat din România. Pe scena acesteia, mari actori ai teatrului românesc şi în special ai Teatrului Mic din Bucureşti, s-au substituit vieţii şi oamenilor acestor locuri. Datorită Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală, din anul 1999, aici, la Slătioara, se organizează în luna Septembrie, Festivalul Internaţional Eco-Etno-Folk-Film. Prin acesta iniţiativă de înaltă ţinută, Slătioara, un simplu sat din judeţul Vâlcea, devine „centrul spiritualităţii rurale universale". Turistul care se va afla vremelnic pe aceste locuri în perioada desfăşurării festivalului va avea fericitul prilej de a viziona filme închinate spiritualităţii rurale, de a asista la diferitele ateliere de lucru şi de a întâlni mari personalităţi ale culturii româneşti şi universale. “Trofeul” festivalului este copia în bronz a „Potecaşului" de pe Biserica Vioreşti (“potecaş" - călăreţ care transportă sare; imagini pictate cu potecaşi pot fi văzute pe brâul superior al bisericii Vioreşti, aflată pe teritoriul localităţii).

Din Slătioara se ramifică, spre sud, DJ 676 care duce la Craiova, leagând localităţile Stroeşti, Copăceni, Lăpuşata, Lădeşti, Fârtăţeşti de viitorul oraş Bălceşti, ultima localitate de pe teritoriul judeţului Vâlcea.

Ultima localitate străbătută de DN 67 în drumul său spre vest, pe teritoriul judeţului Vâlcea, este satul Milostea, aflat la 4 km distanţă de Slătioara şi 58 km de Râmnicu Vâlcea. Acest străvechi drum ce leagă cele două capitale de judeţ, Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu (111 km) după ce părăseşte Valea Cernei urcă într-o şerpuire continuă - Dealul Rugetului ajungând în final în acesta ultimă localitate a judeţului Vâlcea, de unde se desprinde la stânga, spre sud, DJ 676. Pe acest drum de interes judeţean, ce coboară pe Valea Tăriei, se ajunge în bazinul carbonifer al Vâlcii, Berbeşti-Alunu, dar nu înainte de a trece prin comuna Mateeşti. Din Berbeşti drumul continuă spre sud trecând prin localităţile: Sineşti, Grădiştea, Livezi, Zătreni şi de aici mai departe spre Bălceşti - Craiova. Localitatea Milostea este atestată documentar la 7 septembrie 1508. Prin această ultimă localitate a judeţului Vâlcea se trece spre cele mai deosebite obiective de interes turistic ale judeţului Gorj. Cel ce pătrunde pe acest teritoriu poate vizita peşterile Polovragi şi Muierilor, mănăstirile Polovragi şi Tismana şi nu în ultimul rând operele marelui Brancuşi. Din Milostea până în Târgu Jiu mai rămân de parcurs 56 km, pe DN 67. La 8 km de la ieşirea de pe teritoriul judeţului Vâlcea, se ramifică, spre dreapta, drumul ce face legătura cu localitatea Polovragi, unde întâlneşte DJ 665, Horezu - Polovragi - Baia de Fier - Novaci.

GURA LOTRULUI - BREZOI - MĂLAIA - GURA LATORIŢEI -VOINEASA - CURMĂTURA VIDRUŢEI - COADA VIDRUŢEI -OBÂRŞIA LOTRULUI

Drumul naţional DN 7A se ramifică din drumul european E81/DN7 pe teritoriul oraşului Brezoi, la o distanţă de 209 km de Bucureşti, 35 km de Râmnicu Vâlcea şi 64 km de Sibiu.

DN 7A Brezoi - Voineasa (39 km) - Vidra (24 km) - Obârşia Lotrului (11 km) - Curmătura Groapa Seacă (9 km) măsoară 89 km pe teritoriul judeţului Vâlcea şi de aici continuă încă 20 km pe teritoriul judeţului Hunedoara, până la întâlnirea cu E79/DN66 din Valea Jiului, în localitatea Petroşani.

Întregul traseu al şoselei măsoară, între Valea Oltului şi Valea Jiului, 109 km. Şoseaua este asfaltată în proporţie de 75%. Pe sectorul Brezoi - Voineasa -Coada Vidruţei (punctul de întâlnire cu drumul de pe conturul lacului Vidra şi ramificaţia care duce în staţiunea climaterică Vidra - 2 km), circa 63 km drumul este modernizat după standarde europene şi este deschis tot timpul anului. Pe J sectorul Coada Vidruţei - Obârşia Lotrului - Curmătura Groapa Seacă (circa 26 km), drumul este din macadam, iar iarna este închis sau se circulă cu restricţie. Din Groapa Seacă la Petroşani, circa 95% din traseu, drumul are banda carosabilă sub standarde, este asfaltat, dar iarna este închis sau se circulă cu restricţie pe un sector restrâns. Cele mai de jos puncte din traseu: 335 m Ia kilometrul zero în localitatea Brezoi şi 600 m la Voineasa. Cele mai înalte puncte din traseu: 1575 m în Curmătura Vidruţei şi 1595 în Curmătura Groapa V. Seacă, punct de unde drumul părăseşte teritoriul judeţului Vâlcea.

Privind harta fizică a României, putem observa că drumul ferăstruieşte Carpaţii Meridionali (Carpaţii Sudici) pe axa est-vest, leagă două principale bazine hidrografice ale ţării, al Oltului şi al Jiului, urmăreşte două cursuri de apă, Lotrul şi Jieţul, traversează două creste muntoase: munţii Latoriţei - Curmătura Vidruţei (cumpănă de ape dintre pârâul Vidruţei şi valea Mănăilesei) şi intersecţia dintre munţii Parâng şi munţii Sebeşului în Curmătura Groapa Seacă (cumpănă de ape între Valea Lotrului şi Valea Jieţului).

DN 7A intersectează, în punctul Obârşia Lotrului, cel mai înalt drum din România (2145 m în Şaua Urdele), drumul naţional DN 67C Novaci - Sebeş (136 km), împărţit în două sectoare: sectorul sudic, Novaci - Staţiunea Rănea – Pasul Urdele - Obârşia Lotrului, cunoscut şi sub numele de „Drumul Regelui Ferdinand” (fost „Republicii", în perioada anilor 1947-1990), cel de pe teritoriul munţilor Parâng (48 km), şi sectorul nordic, Obârşia Lotrului - Şugag - Sebeş (88 km), cel de pe teritoriul munţilor Sebeşului. Se poate observa că DN 67C are o particularitate aparte faţă de celelalte drumuri care leagă cele două „provincii istorice" - Oltenia şi Transilvania - el urcă creasta muntelui (mai ales pe sectorul său sudic), pe când celelalte, majoritatea de pe axa nord-sud, urmăresc un curs de apă (cele de pe văile Prahovei, Oltului, Jiului, Cernei). Această magistrală alpină traversează zone esteto-peisagistice deosebit de spectaculoase (Păpuşa, Dengheru, Urdele, Iezer, Cărbunele, rezervaţia mixtă Muntinu ş.a.), cu puncte de belvedere presărate pe o distanţă de circa 20 km, unde drumul defilează aproximativ în jurul cotei de 2000 m. Cel cu rucsacul în spate sau cel de la bordul unui “jeep" se simte aici ca fiind pe „acoperişul lumii". Atenţie! Pe sectorul său sudic, între Staţiunea Rânca - Pasul Urdele - Obârşia Lotrului, drumul se recomandă a fi folosit numai vara, numai cu maşini de teren şi numai de şoferi cu experienţă, întregul traseu pe acest sector este neasfaltat. În zona Dengheru - Urdele, drumul traveresează o zonă de stâncărie, mai ales pe serpentine, unde apele ploilor repezi de munte spală mai tot timpul anului terasamentul, scoţând la iveală colţi ascuţiţi de stâncă. Traseul, ca grad de dificultate, este recomandat piloţilor de la raliul „Camel Trophy". Pe sectorul nordic: Obârşia Lotrului - Şaua Tărtărău (cumpănă de ape între Valea Lotrului şi Valea Sebeşului) - Oaşa - Tău - Şugag - Petreşti - Sebeş, şoseaua este asfaltată în proporţie de 80% dinspre Sebeş (pe teritoriul judeţului Alba) şi este închisă traficului pe întregul sezon friguros, mai ales în sectorul cel mai înalt al traseului.

O alta magistrală alpină care se ramifică din DN 67C este aşa-numitul “Drum Strategic", care se desprinde din acesta, în Şaua Ştefanu (punct unde munţii Latoriţei se desprind de cei ai Parângului - 1915 m), parcurgând întreaga creastă principală a munţilor Latoriţei, de la est la vest, până la întâlnirea cu DN 7A în satul Valea Măceşului - Voineasa. Până a se desprinde de fratele său geamăn (DN 67C), drumul mai aruncă o ultimă privire înspre Valea superioară a Lotrului, unde sălăşuieşte de veacuri, la adăpostul jnepenilor şi stâncăriilor, învăluit într-un „fuior" de negură lăptoasă, lacul Câlcescu - izvorul de unde râul Lotru îşi trage seva. Traseul de început al drumului permite celui care-i calcă macadamul să-şi „clătească ochii" cu splendida panoramă oferită de bazinul superior al Latoriţei şi de marea de vârfuri a lanţului munţilor Căpăţânii şi Parângului. Pornind într-o coborâre uşoară pe golul alpin, drumul depăşeşte, pe faţa sudică a crestei, vârfurile Ştefanu (2053 m), Bora (2055 m - cel mai înalt vârf din munţii Latoriţei, în spatele căruia, pe versantul nordic, stă ascunsă o mare rezervaţie de jnepeniş. Rezervaţia se află înregistrată în catalogul Academiei Române, publicat în anul 1992, împreună cu alte 11 rezervaţii naturale aflate pe teritoriul „Bazinului Lotru"), ajungând pe coama principală a Coastei Benghi (195_6_rn), unde panorama se deschide şi spre creasta principală a Lotrului şi a lacului Vidra.

Lăsând stâna din şa, drumul îşi reia traseul pe faţa sud-estică a muntelui, depăşind, în aceeaşi coborâre uşoară, vârfurile Zănoguţa (1962 m) şi Puru (2049 m), urmând a reveni pe culmea principală, unde traversează o zona de serpentine, ajungând la cota de 1800 m în Şaua Pietrele, punctul cel mai de jos din acest sector de traseu. De aici, pentru prima dată de la plecare, drumul urcă circa 200 m în altitudine, printr-o zonă deosebit de frumoasă, oferită cu dărnicie de stâncăriile presărate pe golul alpin al muntelui Boarneşu, depăşind pe partea stângă vârfurile Pietrele (1881 m) şi Mogoşu (1959 m), ajungând din nou pe creasta principală. De această dată, traseul drumului, într-o urcare uşoară, se schimbă de pe versantul sud-estic pe cel nord-vestic, unde se poate admira pentru ultima oară

panorama lanţului vestic al munţilor Lotru (Ştefleşti), la poalele cărora se oglindeşte „marea adunare de ape" a lacului Vidra (360 milioane m.c. de apă, lacul cel mai mare şi aflat la cea mai mare altitudine din România).

Ajungând în dreptul cumpenei de ape (Valea Vidruţei şi Valea Mănăilesei), marcată de Curmătura Vidruţei (1575 m), privit de la altitudinea de 2000 m (cel mai înalt punct din traseul întregului drum), drumul formează un mare arc de cerc, impus de ocolirea vârfului Fratoşteanu Mare (2053 m - cel mai înalt vârf din centrul munţilor Latoriţei), punct din care se desprind trei ramuri: ramura nordică, cea a muntelui Mănăileasa, marcată de vârfurile Mănăileasa Mare - 1853 m, Runculeţ - 1465 m şi Stâneica - 1383 m, legată de creasta principală prin Curmătura Vidruţei; creasta sudică marcată prin vârfurile: Fratoşteanu Mic - 1979 m, Repezi - 2013 m, Părăginosu - 1976 m, încheind cu Vânătă - 1467 m. Creasta sudică este delimitată de cea principală prin Valea Rudăresei; a treia este ramura centrală, orientată spre est, cea care este o continuare a crestei principale, marcată de vârfurile: Poiana Mare - 1624 m, Ştevia - 1608 m, Pietrele Albe - 1193 m, Balţuri - 1117 m, Chica Lupului -1125 m, încheind cu vârful Cireşul - 1161 m. La acestea se mai poate adăuga şi cea de-a patra ramură, ramura vestică, cea pe care drumul a parcurs-o până în zona punctului orohidrografic, format de vârful Fratoşteanu Mare. Iubitorii de speologie, atât specialiştii cât şi amatorii, pot întâlni aici, pe versantul sudic al Fratoşteanului, fenomene carstice deosebit de interesante. Aflat pe acest frumos şi liniştit vârf, unde ţi se deschide panorama înspre cele patru zări şi totul se aşterne la picioarele tale, trăieşti momente unice în viaţă, trăieşti fiorul supremaţiei şi al dominaţiei, schimbând direcţia de mers dinspre nord, spre est. Odată ajuns aici, la poalele estice al impozantului vârf, din traseul principal se desprinde, pe dreapta, drumul ce duce la stânele din Turcinuri (Mare şi Mic), cu legătură spre Cabana Tudor, aflată pe malul drept al lacului Petrimanu, şi la cele dinspre Culmea Părăginosului (Repezi, Din Groapă).

Revenind la „Drumul Strategic", el îşi continuă traseul spre est, în coborâre uşoară, în serpentine, aproximativ pe coama muntelui, depăşind, pe partea dreaptă, obârşia Văii Rudăreasa, unde, după ce a traversat un sector de pădure în amestec, ajunge la Plaiul Poienii. Aici drumul întâlneşte, pe partea dreaptă, în imediata apropiere a pădurii de molid, prima şi unica amenajare turistică aflată pe cresta Latoriţei. Cabana Plaiul Poienjj. Pe creastă, în imediata apropiere a cabanei, se află stâna din “Plai", de unde locuitorii vremelnici ai aşezământului turistic, pot consuma produse specifice de stână (lapte, brânză, urdă, smântână, unt, caş dospit şi afumat, jintiţă, pastrama ş.a.) şi totodată îşi pot însuşi o parte din obiceiurile păstoreşti.

Din acelaşi loc, se desprinde, din drumul principal, pe dreapta, un drum forestier care coboară în satul Ciunget, urmărind firul văii Rudăreasa. Drumul este accesibil autoturismelor de teren şi este practicabil pe teren „negru". De la cabană, se poate ajunge cu uşurinţă la Peştera Laptelui, coborând pe drumul forestier spre Ciunget, unde pe partea dreaptă, la aproximativ 4 km de sat, pe pârâul Dolia Frumoasă, se află „fenomenul endocarstic Peştera cu lapte".

Părăsind acest punct de referinţă, drumul îşi continuă traseul aproximativ în apropierea crestei, depăşind pe partea stângă vârfurile Poienii (1624 m) şi Ştevia (1608 m), după ce a traversat o pădure de fag, ajunge la stâna cu acelaşi nume, aflată chiar pe creastă. De aici, traseul drumului, aflat la circa 1450 m altitudine, îşi schimbă direcţia de mers, părăsind creasta, pentru a-şi continua cursul pe „dosul muntelui" (versantul nordic). Pe acest sector, drumul coboară printr-un „tunel de pădure", în serpentine, aproximativ 350 m diferenţă de nivel, pentru ca după circa 5 km să ajungă din nou pe creasta muntelui, de această dată într-un „gol cu păşune", pe care nu-l va mai părăsi până aproape de întâlnirea cu şoseaua de pe Valea Lotrului. De-a lungul întregului segment nordic de drum parcurs peste creastă, pe versantul sudic se află un imens perete de stâncă din calcar, botezat de localnici „Pietrele Albe". Pentru dificultatea şi spectaculozitatea lor, acesteia sunt căutate de alpinişti şi vizitate de drumeţi cu rucsacul în spate sau de turiştii din Staţiunea Voineasa

Din aceasta pleacă un traseu de drumeţie marcat cu cruce roşie, având punctul terminus aici. Acest traseu poate fi continuat de cei interesaţi, până la Peştera Laptelui. Pentru a ajunge la acest obiectiv turistic, drumeţul, echipat corespunzător pentru drumeţie în zone cu grohotiş, coboară, pe lângă capătul estic al Pietrelor Albe, pe culmea Corni circa 100 m, până la o fostă stână. De aici, schimbă direcţia de coborâre, intrând spre dreapta În pădure, de unde porneşte o potecă destul de vizibilă, în coborâre spre „fundul văii" Rudăreasa. În apropierea văii, ocolind stâncăriile care formează un mic perete de colecţie a drumului, ajunge, după circa 10 minute de mers de la intrarea în pădure, în drumul forestier de pe vale. Diferenţa de nivel dintre drumul de pe creastă până-n vale este de circa 350 m (cotă vale - 755 m). De aici se coboară pe drumul forestier spre Ciunget, până unde se formează pe partea dreaptă un pârâu (Dolia Frumoasă).

Din acest loc, drumeţul abandonează drumul, apucând pe pârâu în sus, unde în final ajunge la Peştera Laptelui. Revenind la drumul de pe creastă, el îşi continuă traseul spre est, aproximativ în plan orizontal, printr-o zonă cu fâneaţă (atestată de prezenţa clăilor de fân), cu o deschidere de belvedere,

cât se poate cuprinde de jur-împrejur. După ce întâlneşte pe partea dreaptă o grădină (vara) cu grajd şi căsoaie (în restul anului este folosită ca „târlă" pentru oi şi „sălaş" pentru animale mari), ajunge în zona vârfului Balţuri (marcat pentru prima dată de prezenţa mestecenilor în acest traseu), pe care îl depăşeşte pe partea dreaptă, în coborâre uşoară, aproximativ pe curba de nivel, urmând o coborâre în serpentine spre Şaua Chica Lupului, trecând pe lângă nişte garduri, care adăpostesc o „gospodărie" specifică zonei.

Ajuns în şa, drumul întâlneşte traseul de drumeţie (marcat cu triunghi albastru) care leagă Staţiunea Voineasa (localitatea) de satul Ciunget. Turiştii (drumeţii) ajunşi aici pot admira spre nord panorama Staţiunii Voineasa şi a întregului lanţ central al munţilor Lotru (Ştefleşti), care scoate în evidenţă vârfurile Dobrunu (1979 m), Sterpu (2142 m), Dealul Negru (2021 m) şi spre sud, pe fundal, lanţul munţilor Căpăţânii iar în plan apropiat, ramura sudică a munţilor Latoriţei, dominată de vârfurile Părăginosu şi Vânătă. Din şa se poate coborî în Staţiunea Voineasa sau în satul Ciunget.

Au colaborat: Sabin CORNOIU şef serviciu "SALVAMONT". Gorj; Ştefan NEACŞU, Mihai SPORIŞ - "Hidroelectrică", Râmnicu Vâlcea.

Consultanţi de specialitate:Octavian ARSENE, Petre BARDAŞU, Dănuţ CĂLIN, Carmen CONSTANTINESCU-CEAUŞESCU, Gherasim CRISTEA, Alina FELDMAN, Costea MARINOIU, Dănuţ MOLDOVEANU, Daniel NICOLĂESCU, Gheorghe PLOAIE, Ion RAICU, Nicolae SPORIŞ, Valentin TAŞCU. Tuturor, mulţumiri !

Lista ilustraţiilor:1. Lacul Vidra - Munţii Lotrului2. Vile la Vidra - Valea Lotrului3. La obârşia Lotrului4. Staţiunea turistică Voineasa - vedere generală5. Hotel Lotru - Voineasa6. Pensiune agroturistică - Voineasa7. Cascada "Apa Spânzurată" - Valea Latoriţei8. Mănăstirea Turnu9. Schitul Cozia Veche10. Mănăstirea Cozia11. Mănăstirea Cozia- curtea interioară12. Toamna la Călimăneşti13. Mănăstirea Stânişoara14. La Muzeul Satului Vâlcean15. Vedere din Râmnicu Vâlcea16. Hotel Parângul - Băile Olăneşti17. Figuri născute din nisip - Muzeul Trovanţilor, Costeşti18. Mănăstirea Hurezi - curtea interioară19. Cula Greceanu - Măldăreşti20. Muzeul "Victor Vieşoreanu" - Olari, Hurezu21. La Târgul Olarilor "Cocoşul de Hurez" -Horezu22. Portul popular dintre Olt şi Jiu23. Păstori de sub munte în costum ungurenesc din Vaideeni24. La poarta mănăstirii Polovraci25. Hotelul Peştera Muierilor din Cheile Galbenului

Lector: Corina MĂRGINEANU Coperta & tehnoredactare: Lucian ANDREILucrare realizată cu spijin de la: AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM

(Oficiul de Promovare a Turismului)70663 Bucureşti, sector 5, str. Apolodor nr. 17 Tel. (40)-1-410.12.62;(40)-1-337.39.12

Fax. (40)-1-410.05.79 E-mail: turism@mediafax.roReprezentanţă zonală Vâlcea: 1000 Râmnicu Vâlcea, str. Gen. Praporgescu nr. 10 Hotel Aluniş,

Pavilionul Administrativ cam. l Tel/Fax. 050-73.21.69; 094-65.50.05© Editura CLUSIUM, 2000 Casa de Editură ATLAS-CLUSIUM

Piaţa Unirii l RO 3400 Cluj-Napoca, România, tel/fax: 064-196940 e-mail: clusium@codec.roISBN: 973-555-267-1

Tipărit la Imprimeria «ATLAS-CLUSIUM» Cluj-Napoca, România

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.comAlte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/Carte obţinută prin amabilitatea dlui. Mădălin Focşa