Timpul Liber În Comunism

download Timpul Liber În Comunism

of 6

Transcript of Timpul Liber În Comunism

  • 8/16/2019 Timpul Liber În Comunism

    1/6

     Timpul liber în comunism

    În societatea contemporană există numeroase persoane

    tinere care demonizează, uneori pe bună dreptate, regimulcomunist din România. Principalele acuze care i se aduc acestuiasunt restrângerea libertăților, eliminarea opozanților, închidereagranițelor, teroarea generată de Securitate i, în ultimul deceniual regimului, dorința de a plăti datoria externă în!ometândpopulația. Să încercăm însă să pri"im i un alt aspect al"remurilor respecti"e # cum îi petreceau oamenii timpul liber.Persoana căreia i$am luat acest inter"iu este %heorghe &ndrone,tatăl meu.

    În primul rând, cum îți petreceai timpul liber încopilărie?

    &m a"ut o copilărie !rumoasă. 'e$am (ucat !oarte !rumoasă.Părinții ne$au asigurat toate condițiile. 'e$am distrat, am în"ățat.Părinții n$au !ost !oarte se"eri. )acanțele le petreceam la țară,unde era raiul nostru, al copiilor, eu pro"enind dintr$o !amilie cu

     încă doi !rați. *eeam dimineața la (oacă i mai intram în casăseara, târziu.

    În adolescență ce liceu ai urmat?+upă terminarea celor opt clase la coala -, am urmat

    cursurile /iceului 0ilitar, perioadă în care s$a petrecutadolescența. Pentru mine a !ost !rumoasă, dar într$un programbine de1nit, a"ând în "edere că liceul militar presupunea internati un program strict. &colo m$am !ormat ca om.

    Cum vă organizați timpul liber într-un liceu cu unprogram atât de strict?

     Timpul liber pe care îl a"eam la dispoziție era sâmbătă, dupăcursuri, până luni dimineața. 2neori a"eam bilete să mergempână în oraul 3reaza, unde am !ăcut liceul. &lteori primeam

  • 8/16/2019 Timpul Liber În Comunism

    2/6

    permisie să mergem acasă. În "arianta în care nu plecam acasă irămâneam în liceu, timpul liber îl petreceam (ucând !otbal,practicând sporturi. 4ri handbal, ori tenis, !orbal. 5iteam !oartemult. Sau primeam în"oire i ieeam în ora, unde ne plimbam,

    ieeam la co!etărie. 'u a"eam "oie să intrăm în restaurante i săconsumăm băuturi alcooolice pentru că erau patrule i am 1 !ostpedepsiți, deci ne plimbam doar. +e regulă existau de la orele -$6după$amiaza, până la 7 seara, ore de discotecă.

    3ineînțeles că se mai întâmplau i mici incidente, oraul3reaza a"țnd i liceu de cooperație, unde erau i !ete. Pentru că!etele erau încântate de haina militară, intrau în "orbă cu noi, iarcolegii lor de"eneau mânioi i izbucneau con8icte. 'oi ieeam

     însă întotdeauna în câtig. &ltercațiile puteau pro"eni de ladi"erse neînțelegeri sau de la gelozii. Se aplanau întotdeauna cumultă 9bucurie9 de ambele părți.

    În "ara dintre anul * i anul ** de liceu am cunoscut$o peactuala soție, iar ma(oritatea timpului liber pe care îl a"eam ladispoziție când "eneam în ora îl petreceam cu prietena mea iactuala soție, 'ina.

    Ulterior, după absolvirea liceului, bănuiesc că modulde petrecere a timpului liber s-a schimbat puțin...+upă ce am terminat liceul militar am urmat cursurile de

    a"iație militară de la 3obocu. În primul rând pentru că mi$a plăcutmeseria i apoi pentru că eram aproape de casă. 'oi ne iubeamde atunci. 0a(oritatea timpului îl petreceam împreună. În cele maimulte cazuri ieeam la plimbare. 'e plimbam pe bule"ard,mergeam la câte o co!etărie sau, când unul dintre prietenii i

    colegii pe care îi a"eam în ora se gândea să dea o petrecere,mergeam la el, împreună cu alți colegi i prieteni. +istracția eramuzică bună, mâncare mai puțină, băutură cât să$i stea bineomului, pentru că de(a eram ma(ori. 3ăutura reprezenta câte obere, un "in spumant. +ansam !oarte mult, spuneam bancuri.

  • 8/16/2019 Timpul Liber În Comunism

    3/6

    upă ce ai terminat !coala "ilitară #i ai început sălucrezi, cum îți petreceai concediile?

    Până să termin coala 0ilitară, m$am căsătorit, iar concediilele$am !ăcut împreună. 5oncediile le$am petrecut în stațiune. Pe

    timpul lui 5eauescu era posibilitatea să îți achiziționezi bilete deconcediu de -6 sau 6- de zile, în !uncție de banii pe care îi a"eai.&"eam amândoi destul de mulți. Primul an am !ăcut concediul laSo"ata, o stațiune !oarte !rumoasă, unde am stat 6- de zile iunde am cunoscut o serie de !amilii cu care ne$am împrietenit. Înalți ani am !ost plecați la mare, unde, la !e, am stat într$o stațiune,la )enus. 0ergeam la pla(ă, !rec"entam discotecile, ne$am

     împrietenit cu nite !amilii cu care a"eam ce discuta. & !ost !oarte

    !rumos. 0ai mergeam i la cumpărături, în !uncție de necesități.5ând era "remea urâtă, ori (ucam rumm:, ori citeam cărți,romane. 5ărțile bune erau destul de rare, pentru că se dădeau

     întotdeauna la pachet cu alte cărți care nu se cumpărau, dar!ăceam e!orturi pentru a le achiziționa. 'e plăcea !oarte mult săcitim, asta i pentru că emisiunile la tele"izor erau puține, iartimpul de transmisie era !oarte scurt.

    Cum $ăceați rost de muzică pe vremea lui Ceau#escu?+upă ce am terminat coala 0ilitară i am !ost repartizat laun regiment de luptă, am cunoscut, prin natura ser"iciului, maimulți o1țeri cu care am discutat despre muzică. Pe parcurs, într$un timp relati" scurt, ne$am împrietenit. &"eam un coleg a"earelații la 3ucureti i prin el !ăceam rost de muzică la timpulrespecti". 3one: 0, 0ichael ;ac

  • 8/16/2019 Timpul Liber În Comunism

    4/6

    "eselie, un râs. 'u ne preocupa ziua de mâine pentru că a"eamloc de muncă asigurat.

    %a cinematogra$ vă duceați des?

    i cu cinematogra!ul e o po"este... =ilmele se a1au, tiamce 1lme rulează săptămâna următoare i, în !uncție de cât deliber eram, să cumpăr bilete. /a 1lmele !oarte bune puteai săprinzi sau să nu prinzi bilete, !ormându$se ozi. Totui, dacă pe"remea lui 5eauescu a"eai relațiii, totul se putea rezol"a. 'oia"ea i cumpăram bilete la toate 1lmele bune care apăreau.Puteam să ne ducem oricând, i la ultimul spectacol, de la ->noaptea. ?ram !oarte !ericiți că "edeam 1lmul respecti", dar

    trebuia un pic de răbdare, să stam la rând, ca oriunde unde "oiaisă cumperi ce"a. &m "ăzut !oarte multe 1lme bune. Săptămânal,la ciematogra!ele din ora, unde era spectacol de 1lm i ni sepărea că 1lmul este bun, mergeam să le "edem.

    &i $ost de multe ori la meciuri de $otbal?'u mă duceam la meciuri de !otbal. +e regulă mă uitam

    ltele"izor. Pe stadion nu am !ost decât într$o !ugă, dar... nu mi$a

    plăcut să mă duc pe stadion.

    &m mai auzit vorbindu-se despre posturile din'ulgaria care di$uzau meciurile de $otbal internaționale.(oți să poveste#ti cum )se prindeau bulgarii) pe vremealui Ceau#escu?

    Pentru că nu se dădeau de către T)R meciurile de la5ampionatul 0ondial, marea ma(oritate a oamenilor din România

    au încercat să îi !acă atene cu care să prindă bulgarii sau ruii. Tata$socru, care a"ea o pasiune pentru electronică, a !ăcut rost deschema unor antene pentru a prinde ruii i bulgarii, iar la!abricarea lor am participat împreună, i la monta(. 0ai greu eracu per!ormanțele tele"izoarelor, la cele mai "echi ori nu prindeai,ori prindeai !oarte greu. +ar, cu toate astea, am !ăcut tot posibilul

  • 8/16/2019 Timpul Liber În Comunism

    5/6

    i am "izionat meciurile respecti"e, ca tot romțnul, u a(utorulantenelor !ăcute pentru bulgari. 5ampionatul 0odial din -@AB ama"ut noroc să$l "ăd aproape integral la mare, la )enus, pentru căeram i în concediu, iar la barul hotelului unde am stat, Cotel

    'ina, se prindeau !oarte bine posturile bulgăreti caretransmiteau 0ondialul din 0exic. &m "ăzut marea ma(oritate ameciurilor, împreună cu prietenii de !amilie pe care ni$i !ăcusem.&a cum îi stă bine românului, în concediu, te uiți la meci cu osticlă de "in sau de bere în !ață. & !ost !oarte !rumos, !oarteinteresant i plăcut. 5ât timp noi, bărbații, ne uitam la meci,soțiile croetau sau stăteau de "orbă, iar când "eneam noi maitârziu, ne certau puțin i ne împăcam repede. & doua zi ne

    plimbam cu ele pe !aleză i totul se termina cu bine.5a o paranteză, în -@AB noroc că ne cumpăraserăm bilete de

     întors. 5ând am a(uns în 3uzău mai a"eam doar 6 de bani înbuzunar, deci ne$am distrat până la ultimul leu. &m găsit acolo cen$am "ăzut ani de zileD portocale, banane în mi(locul "erii, dincauză că turitii străini nu au mai "enit în România, în primă"arăa"ând loc explozia de la 5ernobâl. +eci toate produsele ce le eraudestinate ne$au rămas nouă.

    *bi#nuiați să mergeți des pe la spectacole?&m !ost la mai multe concerte. ?rau organizate de către

    coala 0ilitară. &"eam !ormație de muzică uoară, de muzicăroc

  • 8/16/2019 Timpul Liber În Comunism

    6/6

    satirizați i cei care erau in"itați, dar era distracție totală, ceea ce în ziua de azi nu se mai întâmplă.

    (entru că ai adus vorba despre Cenaclul +lacăra, ce a

    reprezentat acesta pentru tine?&m !ost !oarte impresionat de atitudinea patriotică a celor

    care !ăceau parte din 5enaclul =lacăra, calitatea !oarte bună amuzicii, a poeziei, a scenetelor i, în primul rând, atitudinea lui&drian Păunescu, care a dat un alt înțeles cu"ântului 9patriotism9i 9naționalism9. 'e simeam mândri că suntem români.

    Comparând $elul în care tinerii î#i petreceau timpul

    liber înainte de #i cum #i-l petrec în zilele noastre,consideri că a avut loc o evoluție?

    5red că 1ecare perioadă are caracteristicile ei. 'oi aa amconsiderat, la timpul respecti", să ne distrăm. Pri"ind la ce se

     întâmplă în ziua de azi, a zice că e "orba de o in"oluție.+istracția acum a zice că se rezumă la a merge în baruri, aconsuma băuturi, droguri i este !oarte multă lipsă de decență. S$a luat mai mult ce este rău din ce s$a "ăzut la tele"izor. 'u am

    mai auzit de distracții cum se !ăceau înainte, ceaiuri dansante. 'etrebuia muzică, să 1m între noi, cu prietenele, să râdem, săspunem po"eti, să ascultăm o muzică bună. ?ste mai puținăseriozitate i !oarte multă nesimțire acum. Poate nu înțeleg binegenerația actuală, chiar dacă am încercat să țin aproape, darrămân la părerea mea.

    În încheiere, care a $ost cel mai $rumos lucru care ți s-

    a întâmplat în timpul comunismului?5ea mai mare bucurie din "remea respecti"ă a !ost când m$am căsătorit. 5a o mică po"este, când "enisem într$o scurtăpermisie i mai a"eam cam 6> de minute de stat, am întrebat$ope actuala soție dacă "rea să se căsătorească cu mine. &m rămas!oarte surprins când a răspuns imediat 9da9.