SUMAR

Introducere ..............................................................................................................CAPITOLUL 1 CONȚINUTUL ECONOMIC AL CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE ..................................................................

1.1 Noțiuni generale privind contabilitatea cheltuielilor generale și administrative 1.2 Principiile și obiectivele contabilității cheltuielilor generale și administrative 1.3 Starea de cercetare a contabilității cheltuielilor generale și administrative în literatura economică contemporană ....................................................................

CAPITOLUL 2 CONTABILITATEA CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE LA S.R.L. „UNVIN AGRO” ...............

2.1 Evidența primară a cheltuielilor generale și administrative și generalizarea datelor documentelor primare...............................................................................2.2 Evidența sintetică și analitică a cheltuielilor generale și administrative ..........2.3 Reflectarea cheltuielilor generale și administrative în raportul de profit și pierdere ...................................................................................................................

CAPITOLUL 3 ANALIZA …………………….........................................3.1 ……………………............3.2 ......3.3 ………………....................................................................3.4. ..........................

Încheiere …………………………………………………………………..............Bibliografie ………………………………………………………………..............Anexe ……………………………………………………………………................

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 CONȚINUTUL ECONOMIC AL CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE

1.1NOȚIUNI GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE

În procesul desfăşurării activităţii întreprinderii apar diverse cheltuieli care

generează modificări patrimoniale sub formă de diminuarea activelor sau majorarea

datoriilor. Deci, putem afirma că cheltuielile reprezintă diminuarea avantajelor economice

în decursul perioadei de gestiune sub forma de reflux sau utilizare a activelor, fie apariţie a

datoriilor care conduc la micşorarea capitalului propriu, cu excepţia diminuărilor rezultate

din repartizarea capitalului între proprietarii întreprinderii.

Este important de menţionat că odată cu trecerea la noul sistem contabil bazat pe

Standardele Naţionale de Contabilitate (în continuare S.N.C.), s-a efectuat o delimitare

foarte clară între noţiunile de „consum” şi „cheltuială”.

După implimentarea noului sistem contabil, bazat pe standarde naţionale, conţinutul

noţiunii de cheltuieli, componenţa şi criteriile de clasificare a cheltuielilor s-au modificat

esenţial. Pînă la reforma contabilă cheltuielile erau considerate ca o varietate a

consumurilor de producţie, iar între aceste două noţiuni nu exista o delimitare strictă.

Actualmente prin cheltuieli se subînţelege micşorarea avantajelor economice viitoare sub

formă de ieşiri sau utilizare a activelor şi apariţie a datoriilor pe parcursul perioadei de

gestiune care condiţionează micşorarea capitalului propriu. Spre deosebire de consumuri

cheltuielile nu-s legate direct cu procesul de producţie şi nu se includ în componenţa

costului produselor (serviciilor). Ele se reflectă în raportul privind rezultatele financiare,

iar la determinarea profitului net al entităţii pe perioada de gestiune se scad din veniturile

constatate.

Noţiunea de cheltuială îşi găseşte interpretarea corectă atunci când se foloseşte în

procesul de aprovizionare în expresia „cheltuială de aprovizionare”, în expresia în

procesul de desfacere „cheltuială comercială”, în procesul de gospodărire şi administrare a

activităţii în expresia „cheltuială generală şi administrativă”, în activitatea de investiţii în

expresia „cheltuială din activitatea de investiţii”, în activitatea financiară în expresia

„cheltuială din activitatea financiară”, şi în cazul unor evenimente excepţionale în expresia

de „pierderi excepţionale”. Astfel, noţiunea de cheltuială este improprie procesului de

producţie.

Astfel, în conformitate cu S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor

întreprinderii”, consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi

prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit, iar cheltuielile – toate cheltuielile şi

pierderile perioadei care se scad din venituri la calcularea profitului (pierderii) perioadei

de gestiune.

Deci, spre deosebire de consumuri care au loc doar la entităţile sferei de producţie şi

din domeniul prestării serviciilor cheltuielile sunt suportate de toţi subiecţii economici

indiferent de activitatea desfăşurată. Ele se divizează în următoarele grupe:

cheltuieli ale activităţii operaţionale;

cheltuieli ale activităţii neoperaţionale;

cheltuieli privind impozitul pe venit.

Astfel, cheltuielile întreprinderii schematic pot fi prezentate în felul următor (figura 1).

Figura 1 Componența cheltuielilor [14, p. 36]

Cheltuielile activității operaționale cuprind cheltuielile aferente desfășurării

acțivității de bază a întreprinderii. Acestea cuprind:

costul vânzărilor;

cheltuielile comerciale;

Cheltuielile întreprinderii

Cheltuieli ale activității operaționale

Costul vânzărilor

Cheltuieli comerciale

Cheltuieli generale și administrative

Alte cheltuieli operaționale

Pierderi excepționale

Cheltuieli ale activității financiare

Cheltuieli ale activității de investiții

Cheltuieli ale activității neoperaționale

Cheltuieli privind impozitul pe venit

cheltuielile generale şi administrative;

alte cheltuieli operaţionale.

Costul vânzărilor reprezintă o parte din consumurile aferente produselor,

mărfurilor vândute şi serviciilor prestate.

Cheltuielile comerciale sunt cheltuielile aferente desfacerii produselor, mărfurilor și

prestării de servicii, și anumecheltuieli privind serviciile de marketing aferente încheierii

sau rezilierii contractelor;cheltuieli privind ambalarea, încărcarea-descărcarea produselor

și mărfurilor cheltuieli de transport aferent desfacerii etc. [14, p. 36-37].

Cheltuieli generale şi administrative cuprind cheltuielile privind deservirea şi

gestiunea întreprinderii în ansamblu. Acestea cuprind sumele retribuirii muncii calculate

personalului administrativ şi gospodăresc; contribuţiile de asigurări sociale de stat

obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculate în procentul

stabilit de la sumele salariului personalului administrativ şi gospodăresc; uzura calculată şi

cheltuielile privind întreţinerea (reparaţia, încălzirea, iluminarea etc.) mijloacelor fixe cu

destinaţie generală de gospodărie sau destinate ocrotirii naturii; amortizarea calculată a

activelor nemateriale cu destinaţie generală de gospodărie; plata calculată pentru bunurile

luate în arendă operaţională cu destinaţie generală de gospodărie (computere, spaţii pentru

depozitare ş. a.); impozitele şi taxele calculate conform legislaţiei în vigoare (cu excepţia

impozitului pe venit); cheltuielile de filantropie (binefacere) şi sponsorizare; ajutorul

material acordat salariaţilor şi pensionarilor; cheltuielile de deplasare ale personalului

administrativ şi gospodăresc; cheltuielile de reprezentanţă legate de recepţia delegaţiilor

altor întreprinderi cu scopul încheierii contractelor bilaterale; cheltuielile de poştă şi

telegraf, de judecată, de audit, consultative şi de alt gen; cheltuielile pentru pregătirea şi

reciclarea personalului, inclusiv plata pentru instruirea în bază de contract la universităţi şi

colegii; cheltuielile pentru întreţinerea instituţiilor de cultură şi curative, căminelor şi

cantinelor aflate la bilanţul întreprinderii; cheltuielile pentru procurarea literaturii speciale,

actelor normative şi legislative, pentru abonarea la ediţiile periodice necesare în activitatea

de întreprinzător (de exemplu, la revistele „Contabilitate şi audit”, „Agricultura Moldovei”

ş. a.); cheltuielile legate de procurarea blanchetelor de documente şi registre necesare

pentru ţinerea contabilităţii; plăţile efectuate în favoarea lucrătorilor concediaţi în legătură

cu reorganizarea întreprinderii sau reducerea statelor de personal; alte cheltuieli aferente

deservirii şi gestiunii întreprinderii [10, p. 202-203].

Alte cheltuieli operaţionale cuprind ccheltuielile privind vânzarea altor active

curente, pentru arenda curentă, cheltuieli sub formă de amenzi, penalități, despăgubiri;

cheltuieli din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente; aferente dobânzilor

pentru credite și împrumuturi etc. [ 14, p. 36-37].

Cheltuielile activităţii neoperaţionale cuprind cheltuielile suportate de întreprindere

la desfăşurarea altor feluri de activităţi. Acestea cuprind:

- cheltuielile activităţii de investiţii;

- cheltuielile activităţii financiare;

- pierderile excepţionale.

Cheltuielile activităţii de investiţii apar în urma ieşirii activelor pe termen lung.

Cheltuielile activităţii financiare apar în urma modificării mărimii şi structurii

capitalului propriu, împrumuturilor şi creditelor întreprinderii.

Pierderile excepţionale apar ca rezultat al evenimentelor sau operaţiunilor rare şi

netipice, nelegate de activitatea economico-financiară (ordinară) a întreprinderii.

Cheltuielile privind impozitul pe venit reprezintă suma totală a impozitului pe

venit care urmează a fi plătită de întreprindere (sau recuperată ei) în anul de gestiune şi

anii următori. Suma acestor cheltuieli se scade din rezultatul financiar până la impozitare,

obţinându-se astfel profitul net sau pierderea întreprinderii în anul de gestiune.

În particular, în componența cheltuielilor generale şi administrative se include:

sumele retribuirii muncii calculate personalului administrativ şi gospodăresc;

contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare

obligatorie de asistenţă medicală calculate în procentul stabilit de la sumele salariului

personalului administrativ şi gospodăresc;

uzura calculată şi cheltuielile privind întreţinerea (reparaţia, încălzirea,

iluminarea etc.) mijloacelor fixe cu destinaţie generală de gospodărie sau destinate

ocrotirii naturii;

amortizarea calculată a activelor nemateriale cu destinaţie generală de

gospodărie;

plata calculată pentru bunurile luate în arendă operaţională cu destinaţie generală

de gospodărie (computere, spaţii pentru depozitare ş. a.);

impozitele şi taxele calculate conform legislaţiei în vigoare (cu excepţia

impozitului pe venit);

cheltuielile de filantropie (binefacere) şi sponsorizare;

ajutorul material acordat salariaţilor şi pensionarilor;

cheltuielile de deplasare ale personalului administrativ şi gospodăresc;

cheltuielile de reprezentanţă legate de recepţia delegaţiilor altor întreprinderi cu

scopul încheierii contractelor bilaterale;

cheltuielile de poştă şi telegraf, de judecată, de audit, consultative şi de alt gen;

cheltuielile pentru pregătirea şi reciclarea personalului, inclusiv plata pentru

instruirea în bază de contract la universităţi şi colegii;

cheltuielile pentru întreţinerea instituţiilor de cultură şi curative, căminelor şi

cantinelor aflate la bilanţul întreprinderii;

cheltuielile pentru procurarea literaturii speciale, actelor normative şi legislative,

pentru abonarea la ediţiile periodice necesare în activitatea de întreprinzător (de exemplu,

la revistele „Contabilitate şi audit”, „Agricultura Moldovei” ş. a.);

cheltuielile legate de procurarea blanchetelor de documente şi registre necesare

pentru ţinerea contabilităţii;

plăţile efectuate în favoarea lucrătorilor concediaţi în legătură cu reorganizarea

întreprinderii sau reducerea statelor de personal;

alte cheltuieli aferente deservirii şi gestiunii întreprinderii [11, p. 193-208].

Nomenclatorul detaliat al cheltuielilor generale şi administrative este expus în

paragraful 20 din S. N. C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor

întreprinderii”.

La contabilizarea cheltuielilor apar două probleme principale:

- evaluarea cheltuielilor, adică calcularea sumelor acestora, care trebuie să fie

reflectate în contabilitate şi rapoarte financiare;

- recunoaşterea (constatarea) cheltuielilor, adică stabilirea perioadei de gestiune în

care acestea trebuie să fie reflectate în contabilitate şi rapoartele financiare.

Cheltuielile se evaluează la valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung şi curente

ieşite, la sumele efective ale salariilor şi contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale

calculate, uzurii mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, amortizării

activelor nemateriale, provizioanelor pentru cheltuieli şi plăţi preliminare constituite,

corecţiilor la creanţele compromise etc. [16 p. 524].

Constatarea (recunoaşterea) cheltuielilor înseamnă reflectarea lor în conturile contabile şi

rapoartele financiare ale perioadei de gestiune.

Unele tipuri de cheltuieli generale şi administrative sunt stabilite de Guvern anumite

limite şi normative (de exemplu, pentru cheltuielile de deplasare, de filantropie şi

sponsorizare etc.). Depăşirile acestor limite şi normative sunt considerate diferenţe

permanente, nu se acceptă ca deduceri în scopuri fiscale, iar la determinarea venitului

impozabil ele se adaugă la rezultatul financiar până la impozitare fără înregistrări contabile

(adică prin calcul). Cu toate acestea depăşirile în cauză se reflectă în contabilitatea

financiară deopotrivă cu celelalte sume ale cheltuielilor generale şi administrative.

Conform Codului fiscal al Republicii Moldova (în continuare Codul Fiscal) se

permite spre deducere următoarele tipuri de cheltuieli:

cheltuielile legate de investigaţii şi cercetări ştiinţifice, achitate sau suportate pe

parcursul anului fiscal în calitate de cheltuieli curente.

cheltuielile pentru reparaţia proprietăţii. Deducerea acestora se efectuează după

cum urmează:

dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii

nu depăşesc 15% din baza valorică a categoriei respective de proprietate (determinată fără

a lua în considerare schimbările pe parcursul anului fiscal respectiv), cheltuielile în cauză

vor fi permise spre deducere în anul respectiv;

dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii

depăşesc 15% din baza valorică pentru fiecare obiect a categoriei I de proprietate şi baza

valorică a categoriilor II-V de proprietate, mărimea acestui surplus se consideră drept

cheltuieli pentru recondiţionare şi se reflectă la majorarea bazei valorice pentru fiecare

obiect a categoriei I de proprietate şi baza valorică a categoriilor II-V de proprietate.

În conformitate cu articolul 1 din Legea privind filantropia şi sponsorizarea nr.

1420-XV din 31 octombrie 2002 prin filantropie se subînţelege acordarea benevolă,

imparţială şi necondiţionată a ajutorului material unei persoane sau unei grupe de persoane

(invalizi, familii nevoiaşe, sinistraţi ş. a.). Totodată filantropul nu cere în schimb nici o

remunerare (plată) sau executarea unor angajamente şi nu obţine profit. Astfel, trăsătura

principală a filantropiei constă în caracterul ei gratuit care înseamnă că la beneficiarii

ajutorului nu trebuie să apară nici un fel de obligaţii faţă de filantrop. În legătură cu

aceasta ajutorul filantropic se echivalează cu donaţia care conform articolului 827 din

Codul civil al Republicii Moldova înseamnă majorarea gratuită a patrimoniului unei părţi

pe seama patrimoniului altei părţi. Iar donarea activelor (prin urmare, şi orice ajutor

filantropic) se interpretează în scopuri fiscale ca vânzare a acestor active la preţul cel mai

mare dintre valoarea de piaţă şi baza lor valorică (sau valoarea de bilanţ). Dacă, însă, sunt

donate mijloace băneşti, atunci rezultatul acestei operaţiuni se interpretează ca obţinere a

venitului în mărimea sumei nominale a mijloacelor băneşti donate[11, p. 193-208].

În legătură cu modificările operate în Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.

489 din 4 mai 1998 actualmente filantropii şi sponsorii sunt scutiţi de obligaţia de a

prezenta trimestrial inspectoratului fiscal lista contractelor încheiate de acordare a

ajutorului filantropic sau de sponsorizare şi copiile acestor contracte. Însă la finele anului

donatorii şi beneficiarii ajutorului filantropic sau de sponsorizare trebuie să prezinte

organului fiscal dări de seamă despre sumele alocate şi utilizarea acestora. În afară de

aceasta, conform articolului 90 din Codul fiscal, dacă donaţiile (indiferent de forma

acestora) sunt efectuate în folosul persoanelor fizice, atunci subiecţii economici sunt

obligaţi să efectueze reţinerea finală a impozitului pe venit în proporţie de 15 % de la

valoarea donaţiei[11, p. 193-208].

Sponsorizarea reprezintă acordarea benevolă a mijloacelor financiare sau materiale

altei persoane (cetăţean, instituţie, uniune de creaţie, colegiu sau universitate etc.) în baza

cererii acesteia pentru susţinerea acţiunilor de importanţă socială în domeniul ştiinţei,

învăţământului, culturii, sportului, ocrotirii sănătăţii ş. a. Partea sponsorizată are dreptul de

a efectua reclama sponsorului în procesul realizării programelor sau acţiunilor (măsurilor)

de importanţă socială. În aşa caz sponsorul se consideră locator de reclamă, partea

sponsorizată – difuzor de reclamă, iar aportul (ajutorul) de sponsorizare – plată pentru

reclamă. Astfel, în dependenţă de faptul cine este beneficiarul aportului de sponsorizare şi

ce scop urmăreşte sponsorul sponsorizarea poate fi interpretată în mod diferit, generând

urmări fiscale diferite, după cum urmează:

1. Dacă susţinerea de sponsorizare se acordă unei instituţii publice care este

finanţată din bugetul public naţional, unei instituţii necomerciale (şcoală, spital, casă de

cultură, azil pentru bătrâni etc.) sau unei organizaţii religioase, ea se echivalează cu

ajutorul filantropic şi se evaluează în acelaşi mod ca şi donaţiile. În aşa caz sponsorul are

dreptul la deducerea sumelor în mărime care nu depăşeşte 10 % din venitul impozabil.

Pentru a determina această mărime venitul impozabil se înmulţeşte la 10 şi se împarte la

110. Dacă sumele sponsorizării depăşesc limita de 10 % din venitul impozabil, atunci în

conformitate cu articolul 90 din Codul fiscal donatorii sunt obligaţi să calculeze şi să

achite impozit pe venit în proporţie de 15 % de la suma depăşirii. Această cerinţă se referă

şi la donaţiile în scopuri filantropice [11, p. 193-208].

2. Dacă susţinerea de sponsorizare reprezintă, în esenţă, o plată pentru reclamă,

atunci suma ei se acceptă spre deducere fără nici o restricţie (adică această sumă nu se

limitează). Totodată sponsorul este obligat să reţină impozit pe venit la sursa de plată în

mărime de 5 % de la suma aportului de sponsorizare.

3. Dacă susţinerea de sponsorizare se acordă persoanelor juridice care urmăresc

scopul de a obţine profit, precum şi persoanelor fizice (inclusiv cetăţeni) care nu

desfăşoară activităţi prevăzute de articolul 3 din Legea filantropiei şi sponsorizării,

atunci suma aportului (ajutorului) de sponsorizare nu se acceptă spre deducere la

determinarea venitului impozabil al sponsorului. Aceasta înseamnă că suma în cauză

urmează a fi adăugată la venitul impozabil.

Din cele expuse mai sus rezultă că din punct de vedere al urmărilor fiscale cea mai

convenabilă variantă pentru sponsor este aceea când aportul (ajutorul) de sponsorizare se

efectuează sub formă de plată pentru reclamă [fr. p. 206].

Donaţiile în scopuri filantropice sau de sponsorizare vor fi deduse numai în cazul

confirmării lor în modul stabilit de Guvern [3].

Unele cheltuieli generale şi administrative sunt limitate de către stat, adică ele

urmează a fi acceptate spre deducere în conformitate cu aceste limite, care sunt reflectate

Codul fiscal. Astfel, suma-limită a cheltuielilor de reprezentanţă, care se permite spre

deducere din venitul brut constituie:

0,5 % din suma venitului din vânzări;

1 % din suma celorlalte tipuri de venituri, fără taxa pe valoare adăugată şi accize.

Organizarea contabilităţii cheltuielilor întreprinderii se efectuează în corespundere

cu prevederile actelor legislative și normative în vigoare.

Astfel, orice persoană juridică şi fizică care desfăşoară activitate de întreprinzător,

înregistrată în Republica Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de

proprietate şi forma de organizare juridică este obligată să ţină evidenţa în conformitate cu

prevederile Legii contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 (în continuare Legea

contabilităţii). Conform Legii contabilităţii deţinerea de către entitate a activelor cu orice

titlu, înregistrarea surselor de provenienţă a acestora şi a faptelor economice, fără

documentarea şi reflectarea acestora în contabilitate, sînt interzise. Referitor la

contabilitatea cheltuielilor, în lege este stipulat, că se ţine pe feluri de cheltuieli, potrivit

naturii sau destinaţiei acestora [1].

În corespundere cu legea contabilităţii, entităţile cu răspundere limitată şi nelimitată

pot organiza şi ţine contabilitatea în baza sistemului contabil:

în partidă simplă;

simplificat în partidă dublă;

complet în partidă dublă.

Astfel, conducerea întreprinderii trebuie să asigure elaborarea aprobarea planului de

conturi contabile de lucru al entităţii.

Deci, un alt act normativ care reglementează organizarea contabilităţii este Planul

de conturi al activităţii economico-financiare a întreprinderilor (în continuare Planul

de conturi). Planul de conturi cuprinde patru capitole. În primele două capitole sunt expuse

dispoziţiile generale şi terminologiile utilizate, în ultimele două capitole este redat

nomenclatorul conturilor contabile şi normele de utilizarea a acestora. Astfel, în

corespundere cu ultimele două capitole pentru evidenţa cheltuielilor este destinat conturile

clasei a 7- a „Cheltuieli”, iar pentru evidenţa nemijlocit a cheltuielilor generale şi

administrative este destinat contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative”. Contul dat,

este un cont de activ, în debit se reflectă cu total cumulativ de la începutul anului sumele

cheltuielilor constatate, iar în credit – decontarea lor la finele anului la rezultatul financiar

total. Pe parcursul anului soldul contului este debitor si reprezintă suma cheltuielilor

acumulate la finele lunii sau trimestrului. La 31 decembrie în legătură cu decontarea

cheltuielilor acumulate soldul contului devine egal cu zero [4].

În conformitate cu Legea contabilităţii fiecare entitate elaborează politica de

contabilitate. Aceasta constă în alegerea unui procedeu dintre cele propuse în fiecare

standard de contabilitate, fundamentarea procedeului ales, ţinând cont de particularităţile

activităţii entităţii, şi acceptarea acestuia în calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi

întocmirea rapoartelor financiare

Elaborarea politicii de contabilitate se efectuează în corespundere cu S.N.C. 1

„Politica de contabilitate”. Conform acestui standard, politica de contabilitate reprezintă

totalitatea convenţiilor, principiilor, regulilor, metodelor şi procedurilor, adoptate de conducerea

întreprinderii pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare.

Politica de contabilitate este unul din documentele principale şi obligatorii care

determină modul de tinere a contabilităţii la orice întreprindere. La elaborarea şi

argumentarea politicii de contabilitate întreprinderea trebuie să pornească de la convenţiile

fundamentale – continuitatea activităţii, permanenţa metodelor, contabilităţii de

angajamente şi să asigure respectarea principiilor de contabilitate – prudenţă, prioritatea

conţinutului asupra formei, esenţialitatea.

Întreprinderea nou-creată trebuie să-şi elaboreze politica de contabilitate până la

prima prezentare a rapoartelor financiare, dar nu mai târziu de 90 de zile din ziua

dobândirii drepturilor de persoană juridică.

Procedura de elaborare a politicii de contabilitate se stabileşte de fiecare

întreprindere de sine stătător. Ea trebuie să conţină un şir de elemente obligatorii care pot

fi grupate în trei compartimente [5].

1. Dispoziţii generale;

2. Procedee contabile pentru care actele normative prevăd diferite variante;

3. Procedee contabile elaborate de întreprindere de sine stătător.

Dezvăluirea politicii de contabilitate nu justifică reflectarea greşită sau inexactă a

informaţiilor şi nu exonerează conducătorul întreprinderii de răspunderea pentru încălcarea

regulilor stabilite de ţinere a contabilităţii şi de întocmire a rapoartelor financiare.

La eliberarea bunurilor din depozit şi utilizarea acestora în scopuri generale şi

administrative, ele se evaluează conform metodelor recomandate de S.N.C. 2 „Stocurile de

mărfuri şi materiale”. în conformitate cu prezentul standard sunt recomandate următoarele

metode de evaluarea a stocurilor de mărfuri şi materiale: metoda FIFO, metoda LIFO şi

metoda costului mediu ponderat.

Conform metodei FIFO, stocurile de mărfuri şi materiale intrate primele sînt şi

primele ieşite, de aceea evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale se efectuează în

aceeaşi consecutivitate. Costul soldului la sfârşitul perioadei de gestiune se determină

conform valorii de achiziţie a ultimelor loturi de stocuri de mărfuri şi materiale intrate.

Conform metodei LIFO, stocurile de mărfuri şi materiale intrate ultimele sînt primele

ieşite, de aceea evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale ieşite se efectuează în aceeaşi

consecutivitate. Costul stocurilor de mărfuri şi materiale ieşite în cursul perioadei de

gestiune se determină la valoarea de achiziţie a ultimelor loturi de stocuri de mărfuri şi

materiale intrate. Soldul stocurilor de mărfuri şi materiale la sfârşitul perioadei de gestiune

se evaluează la valoarea de achiziţie a primelor loturi de stocuri intrate.

Conform metodei costului mediu ponderat, costul stocurilor de mărfuri şi materiale

ieşite şi rămase la sfârşitul perioadei de gestiune este determinat în baza costului mediu

ponderat al unităţilor similare, aflate în stoc la începutul perioadei de gestiune şi

cumpărate sau produse de întreprindere în cursul acestei perioade. Costul mediu

ponderat poate fi calculat pentru o perioadă anumită de timp sau pe măsura intrării

loturilor suplimentare de stocuri de mărfuri şi materiale.

Definirea şi componenţa cheltuielilor este reglementată de S.N.C. 3 „Componenţa

consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”. În acest standard este expusă noţiunea de

cheltuieli, diferenţa dintre cheltuieli şi consumuri, precum şi clasificarea acestora pe tipuri

de activităţi.

Astfel, conform S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor

întreprinderii” cheltuielile se înregistrează la întreprinderile cu toate tipurile de activităţi

şi se reflectă în contabilitate şi rapoartele financiare în baza metodei calculării din perioada

în care s-au produs şi cuprind cheltuielile activităţilor operaţionale, de investiţii,

financiare, precum şi pierderile excepţionale.

În conformitate cu paragraful 20 al prezentului standard nomenclatorul articolelor

de cheltuieli generale şi administrative pentru întreprinderile de producţie, întreprinderile

de comerţ şi de prestări servicii cuprinde: materiale auxiliare, salariul (retribuţiile)

personalului administrativ, salariul (retribuţiile) personalului economic, sumele plătite

salariaţilor sub formă de premii, stimulente, indemnizaţii, sporuri şi compensaţii plata

indemnizaţiei la concediere, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele

de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi/sau medicale facultative (benevole),

cheltuieli de întreţinere şi reparare a mijloacelor fixe cu destinaţie administrativă şi general

economică, cheltuieli privind combustibilul, gazele, energia electrică şi apa, asigurarea

bunurilor întreprinderii, amortizarea activelor nemateriale, uzura obiectelor de inventar

(vesela, îmbrăcămintea specială sanitară, lenjerie în comerţ), cheltuieli privind operaţiile

cu ambalajele, cheltuieli privind chiria curentă a încăperilor şi utilajului, nelegată de

producţie, plăţi pentru serviciile bancare, de audit, juridice şi alte servicii, pierderi din

cauza degradării valorilor şi lipsurile în limitele şi supranormelor perisabilităţii naturale

pierderi din cauza întreruperilor, cheltuieli aferente procurării licenţelor de comercializare

a tipurilor corespunzătoare de activităţi, cheltuieli de întreţinere a pazei şi de asigurare a

securităţii antiincendiare, cheltuieli de judecată şi de arbitraj, cheltuieli de birou, poştale,

telefonice şi telegrafice, vărsăminte în organizaţiile de binefacere, cheltuieli privind

studiile (pregătirea cadrelor), cheltuieli ce ţin de dezvoltare, pentru lucrări de cercetare,

proiectare şi experimentare, onorarea impozitelor, taxelor şi vărsarea altor plăţi obligatorii,

cu excepţia impozitului pe beneficiu (profit), cheltuieli privind retribuirea muncii şi

tehnica securităţii, cheltuieli de deplasare, cheltuieli privind transportul salariaţilor,

cheltuieli privind protecţia mediului înconjurător, alte cheltuieli administrative şi generale

ale gospodăriei [6].

1.2PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE CONTABILITĂȚII CHELTUIELILOR

GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE

Organizarea raţională a activităţii aparatului contabil şi reflectarea corectaă a

faptelor economice este necesară cunoaşterea regulilor şi principiilor organizării, metodicii

şi tehnicii ţinerii contabilităţii. În scopul obţinerii informaţiei privind starea patrimoniului

întreprinderii şi rezultatele financiare ale acesteia contabilitatea se bazează pe principii

speciale care se utilizează în toate ţările cu economie de piaţă.

Principiile contabile mai pot fi definite şi drept elemente conceptuale, reguli de bază

care asigură, pe de o parte, elaborarea normelor contabile, şi pe de altă parte, prezentarea

fidelă, clară, sinceră, şi completă a evoluţiei întreprinderii prin intermediul situaţiilor

financiare.

În vederea obţinerii şi prezentării informaţiei privind starea patrimoniului entităţii şi

rezultatele financiare ale acesteia contabilitatea se bazează pe principiile speciale care se

utilizează în toate ţările cu economie de piaţă.

Aceste principii sunt următoarele:

continuitatea activităţii;

permanenţa metodelor;

prioritatea conţinutului asupra formei;

reflectarea obiectivă.

Continuitatea activităţii reprezintă un principiu, conform căruia în entitate, de

regulă, trebuie să se deruleze un proces neîntrerupt al activităţii, ceea ce înseamnă

continuarea funcţionării şi în viitorul previzibil.

Se presupune că entitatea nu are intenţia sau necesitatea să se autolichideze sau să-şi

reducă considerabil activitatea sa.

Dacă conducerea decide că există situaţii sau condiţii care pot să influenţeze asupra

continuării activităţii entităţii, este necesar ca acestea să fie aduse la cunoştinţa

utilizatorilor.

Permanenţa metodelor prevede că regulile, procedeele şi metodele contabilităţii

aprobate de conducere sunt fixate în politica de contabilitate. Pentru pregătirea rapoartelor

financiare acestea sunt constante de la o perioadă la alta.

Prioritatea conţinutului asupra formei presupune că toate faptele economice sunt

reflectate, în primul rînd, din punct de vedere al conţinutului economic, chiar dacă forma

juridică (actul normativ) a acestora prevede altă interpretare.

Reflectarea obiectivă prevede că în rapoartele financiare trebuie să fie reflectate

obiectiv starea patrimoniului şi rezultatele financiare ale entităţii.

Imaginea obiectivă se asigură în cazul cînd se îndeplinesc cerinţele referitoare la

datele reflectate în rapoartele financiare.

Acestea trebuie să fie:

importante la luarea deciziilor economice de către utilizatori;

veridice, atunci cînd informaţia trebuie să fie reală, controlabilă şi să aibă un

caracter neutru, adică să fie independentă de orice persoane fizice sau juridice;

neutre, atunci cînd nici o persoană fizică sau juridică n-a influenţat asupra

corectitudinii datelor obţinute;

utile, reprezintă furnizarea către utilizatori numai a informaţiei utile pentru ei, de

aceea persoanele care întocmesc rapoartele financiare trebuie să cunoască cerinţele

utilizatorilor;

clare, determină calitatea de bază a informaţiei financiare de a fi clară pentru

persoanele care posedă anumite cunoştinţe despre activitatea economică şi de

întreprinzător [20, p.17-19].

În conformitate cu cerinţele Standardelor Naţionale de Contabilitate, cheltuielile se

evaluează la valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung şi curente ieşite, a sumelor

calculate la retribuirea muncii şi ale contribuţiilor pentru asigurările sociale, uzurii

mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, amortizării activelor

nemateriale, rezervelor create, cheltuielilor şi plăţilor preliminare, corecţiilor la datoriile

dubioase etc.

Constatarea cheltuielilor înseamnă stabilirea perioadei de gestiune în care ele

urmează a fi reflectate în conturile contabile şi rapoartele financiare.

Cheltuielile sînt constatate în baza următoarelor principii:

- contabilităţii de angajamente;

- prudenţei;

- corespunderii;

- nestingerii.

Principiul contabilităţii de angajamente prevede că cheltuielile se constată atunci

cînd au fost suportate (au avut loc) independent de momentul achitării efective a

mijloacelor băneşti. Astfel, energia electrică livrată de terţi pentru iluminarea clădirii

administrative a entităţii, funcţionarea computerelor şi alte scopuri generale se raportează

la cheltuieli în momentul utilizării ei, dar nu în momentul achitării facturii fiscale a

furnizorului.

Principiul prudenţei prevede că cheltuielile se constată şi se reflectă în contabilitate

în momentul efectuării acestora. De exemplu, lipsurile constatate cu ocazia inventarierii

valorilor în mărfuri şi materiale, precum şi pierderile din deteriorarea acestora; valoarea

produselor rebutate definitiv; cheltuielile privind remedierea rebuturilor etc., se

înregistrează în contabilitate ca cheltuieli la data depistării acestora, indiferent de motive şi

vinovaţi. Suma de recuperare a acestora (veniturile) se constată numai în cazul cînd

entitatea are o certitudine întemeiată, adică o confirmare documentară (acordul în scris al

salariatului privind recuperarea daunei materiale, decizia judecătorească etc.).

Principiul prudenţei oferă entităţilor, după caz, dreptul să creeze rezervele

corespunzătoare pe seama cheltuielilor perioadei privind recuperarea pierderilor probabile

aferente datoriilor dubioase, returnarea şi reducerea preţurilor la mărfurile vîndute,

reparaţia cu termen de garanţie şi deservirea produselor şi mărfurilor vîndute etc.

Totodată principiul prudenţei nu justifică crearea rezervelor latente, ceea ce poate să

genereze supraevaluarea neîntemeiată a cheltuielilor şi diminuarea rezultatului financiar.

Principiul corespunderii prevede că cheltuielile şi veniturile care se referă la una şi

aceeaşi operaţie economică (tranzacţie) se constată simultan (în acelaşi timp). Astfel,

costul cerealelor vîndute se reflectă în evidenţă concomitent cu venitul din comercializarea

lor.

De aceea gospodăriile agricole trebuie să insiste ca cumpărătorii angro să emită la

timp documentele de decontări, chemate să confirme masa netă definitivă şi calitatea

produselor, precum şi să servească ca suport pentru calcularea veniturilor din vînzări.

Principiul nestingerii prevede că cheltuielile se reflectă în evidenţă aparte de

venituri, iar decontarea lor reciprocă pe parcursul anului nu se admite. Totodată, dacă apar

dubii referitor la posibilitatea încasării unei sume anumite care anterior a fost inclusă în

componenţa veniturilor, atunci această sumă se raportează nu la micşorarea venitului, ci la

majorarea cheltuielilor [18, p. 423-424].

Reieşind din cele nominalizate anterior obiectivele contabilităţii cheltuielilor sunt:

perfectarea corectă şi oportună a documentelor primare;

verificarea evaluării şi constatării corecte a cheltuielilor;

reflectarea corectă şi autentică a cheltuielilor în registrele contabile;

a nu admite compensarea reciprocă a cheltuielilor şi veniturilor,

reflectarea corectă a informaţiei aferentă cheltuielilor în raportul de profit şi pierderi.

Variate după conţinut şi diverse după destinaţie cheltuielile întreprinderilor nu trebuie

confundate cu consumurile de producţie, iar în cadrul organizării contabilităţii acestora de

ţinut cont de actele legislative şi normative în vigoare.

1.3 STAREA DE CERCETARE A CONTABILITĂȚII CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE ÎN LITERATURA ECONOMICĂ CONTEMPORANĂ

Cheltuielile ocupă un loc important în activitatea întreprinderii, ele sunt prezente la

toate stadiile de activitate şi reprezintă un factor important în stabilirea profitului entităţii.

Din aceste considerente în literatura de specialitate autohtonă şi străină se conţin diverse

abordări asupra noţiunilor de cheltuieli.

Astfel, în manualul „Bazele teoretice ale contabilităţii” elaborat de L. Grigoroi şi L.

Lazari sunt reflectate aspecte teoretice şi practice aferente veniturilor şi cheltuielilor

întreprinderii. În acest manual cheltuielile sunt definite şi clasificate în conformitate cu

S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”.

Referitor la cheltuielile generale și administrative se menţionează că acesta cuprind

cheltuielile privind deservirea şi gestiunea întreprinderii în ansamblu.

La fel se menţionează că una dintre cele mai importante şi esenţiale părţi a

rapoartelor financiare se consideră raportul de profit şi pierderi, care se întocmeşte în baza

rulajelor aferente conturilor de venituri şi cheltuieli.

Prin conţinutul său, lucrarea se adresează celor interesaţi să se iniţieze în

contabilitate, celor care doresc să pătrundă în arsenalul mijloacelor şi procedeelor pe care

această ştiinţă le utilizează curent.

Astfel, în manualul „Contabilitate financiară” elaborat de un grup de Colaboratori

ai Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor Profesionişti (în continuare A.C.A.P.), pentru

definirea şi clasificarea cheltuielilor, precum şi diferenţa consumurilor şi cheltuielilor au

rezervat capitolul 10. Materialele teoretice expuse în manual sunt însoţite de exemple

concrete, explicaţii succinte, aplicaţii practice, scheme. Astfel, în manual este prezentată

clasificarea si componenţa cheltuielilor sub formă de schemă. În acest sens ele intră in

componenţa cheltuielilor activităţii operaţionale şi cuprind cheltuielile deservirii şi

gestiunii în ansamblu a întreprinderii ,iar in cursul perioadei de gestiune aceste cheltuieli

se calculează cu total cumulativ [18, p. 433].

Un material interesant şi bogat în conţinut este redat în manualul „Contabilitate

financiară-2”, editat de către profesorul universitar A. Frecăuţeanu. Astfel, capitolul 14

din manual, este destinat pentru definirea şi contabilizarea cheltuielilor activităţii

operaţionale. În cadrul acestui capitol este redată noţiunea de cheltuieli în conformitate cu

actele legislative şi normative în vigoare, documentarea acestora precum şi corespondenţa

conturilor. Pentru evidenţa cheltuielilor generale şi administrative este destinată întrebarea

a treia din acest capitol. În cadrul acestei întrebări este examinat modul de contabilizare şi

reflectare în documente a acestor cheltuieli, precum şi organizarea evidenţei sintetice şi

analitice a cheltuielilor generale şi administrative. La fel în această întrebare autorul face o

distincţie dintre filantropie şi sponsorizare [11, p. 193-208].

Autorul Nederiţă A. în manualul „Corespondenţa conturilor contabile conform

prevederilor S.N.C. şi Codului fiscal” examinează regulile de bază de reflectare a

operaţiunilor economice în conturile contabile, defineşte cheltuielile şi componenţa

acestora pe fiecare tip de activitate în conformitate cu actele legislative şi normative în

vigoare. De asemenea în manual autorul indică corespondenţa conturilor pentru fiecare

cont sintetic separat şi pentru fiecare formulă contabilă se indică documentele primare şi

registrele contabile, iar, după caz , se explică şi consecinţele fiscale [16, p. 534-541].

Manualul analizat este bogat după conţinut, are un caracter aplicativ şi multilateral

argumentat. Informaţia redată în el poate fi folosită atît de studenţi, cît şi de întreprinzători

individuali, contabili profesionişti şi auditori.

În manualul „Ghidul contabilului” sunt prezente noţiuni generale, termenologia şi

un număr mare de înregistrări duble în dependenţă de conţinutul faptelor economice,

deasemenea sînt prezente cele mai des întîlnite exemple de situaţii economice cu

reflectarea lor în conturi contabile a entităţii.

Se dă o caracteristică şi clasificarea contabilităţii cheltuielilor generale şi

administrative, se descrie cum se utilizează contul 713 în entităţi.

Acest manual a fost editat conform Standardului Naţional de Contabilitate şi

comentariilor privind aplicarea lor, Legii contabilităţii, Codului Fiscal, aici este descrisă

partea teoretică însoţită cu exemple.

Este un manual interesant și este util pentru studenţii de la facultăţi cu profil

economic şi în special specialiştilor din domeniul contabilităţii [15, p. 30-35, 520-521].

Unele aspecte aferente cheltuielilor întreprinderii sunt reflectate în manualul

„Principiile de bază ale contabilităţii în asociaţiile de economii şi împrumut ale

cetăţenilor”. În manual se examinează principiile contabilităţii, al metodelor şi tehnicilor

ei de lucru, atît din punct de vedere teoretic, cît şi punct de vedere practic.

Obiectivele principale ale acestui manual sunt:

- explicarea principiilor contabilităţii în partidă simplă şi în partidă dublă;

- expunerea modului de organizare a planului de conturi prin intermediul structurii

bilanţului contabil;

- definirea regulilor de înregistrare contabilă în vederea debitării şi creditării corecte

a conturilor şi a calculării soldurilor şi altele.

În capitolul 3.4. „Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor” conturile de cheltuieli

sunt conturi de activ (clasa 7) şi evidenţa lor se ţine conform regulii 3, care menţionează că

o cheltuială dintr-un raport privind rezultatele financiare este întotdeauna înregistrată în

debitul contului.

Înregistrarea în aceste conturi se efectuează în felul următor: în debit sunt reflectate

cu total cumulativ de la începutul anului, iar în credit – trecerea cheltuielilor acumulate la

sfîrşitul anului de gestiune la contul de rezultate financiare.

Autorii în acest manual au dezvoltat succint această temă, s-au referit mai mult la

principiile evidenţei contabilităţii în asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor şi

corespunde conform Standardelor de Contabilitate şi Legii contabilităţii.

În manualul „Evidenţa contabilă în exploataţiile agricole” în primul rînd se dă

noţiunea despre cheltuielile generale şi administrative pentru evidenţa lor corectă în

exploataţiile agricole.

În bazele metodologice de contabilizare a cheltuielilor generele şi administrative

autorul se referă la înregistrarea acestor cheltuieli. Autorul se conduce de acte normative şi

legislative ca:

Legea Contabilităţii

Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC)

Planul de conturi.

În al doilea rînd autorii se referă la componenţa cheltuielilor generale şi

administrative din fitotehnie şi alimentaţie publică, felul şi perfectarea documentară a

cheltuielilor generale şi administrative.

În acest manual se examinează în mod complex şi accesibil aspectele actuale ale

contabilităţii cheltuielilor generale şi administrative. Materialul teoretic şi exemple sunt

expuse în baza planului de conturi şi SNC.

Acest manual poate fi folosit pentru studenţii ce fac studii la specialităţile

economice din domeniul agriculturi [13 p. 233-235].

În manualul „Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii: teorie şi

practică” se examinează definiţiile noţiunilor de venituri şi cheltuieli ale entităţii,

componenţa veniturilor şi cheltuielilor, criteriile de clasificare a acestora, delimitarea şi

analiza problemelor privind recunoaşterea şi evaluarea diferitelor elemente de venituri şi

cheltuieli şi abordarea problematicii aferente generalizării şi prezentării informaţiilor

privind cheltuielile în rapoartele financiare ale entităţii.

Manualul dat conţine patru capitole. În capitolul 3 „Contabilitatea cheltuielilor

întreprinderii: abordări metodologice şi aplicative” este analizată problema contabilităţii

cheltuielilor aferente vînzării şi returnării (reducerii preţurilor) bunurilor, prestării

serviciilor, precum şi a cheltuielilor rezultate din inventarierea bunurilor, decontarea

creanţelor compromise şi altele.

Autorul în lucrarea sa nu s-a referit concret la cheltuielile generale şi administrative,

ci la cheltuielile entităţii la general.

Materialul teoretic este însoţit de exemple concrete, aplicaţii practice, scheme şi

tabele. Autorul s-a condus de prevederile actelor legislative şi normative din Republica

Moldova, reglementărilor contabile internaţionale şi din alte ţări, precum şi practica de

evidenţă a entităţilor autohtone din diferite sectoare şi ramuri ale economiei naţionale.

Acest manual poate fi utilizat de auditori, profesori, studenţi şi de participanţi la

seminarele de reciclare şi a altor specialişti interesaţi de studierea aprofundată a

contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor entităţii [17, p. 20-21].

CAPITOLUL 2 CONTABILITATEA CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE LA S.R.L. „UNVIN AGRO”

2.1 EVIDENȚA PRIMARĂ A CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE ȘI GENERALIZAREA DATELOR DOCUMENTELOR

PRIMARE

Procesul cunoaşterii contabile începe în mod obligatoriu cu acţiunea de

consemnare şi de culegere a informaţiilor, a datelor despre patrimoniul entităţii. Nici o

faptă economică nu se poate înregistra în contabilitate fără un act scris în care să fie

consemnată operaţia respectivă. Documentul serveşte la formalizarea în scris a unor

fapte, fenomene sau decizii cu caracter economic, care produc modificări ale

patrimoniului.

Pentru reflectarea tuturor operaţiunilor economico-financiare care au loc la nivelul

sectoarelor şi compartimentelor de activitate a unei entităţi pe parcursul exerciţiului

financiar, contabilitatea utilizează o gamă largă de documente şi registre care alcătuiesc

evidenţa primară şi operativă.

Astfel, documentele economice sunt acte scrise în care se consemnează operaţiunile

economice prin cuvinte şi cifre în momentul producerii acestora în scopul atestării

efectuării lor.

În raport de modul de întocmire şi rolul lor în cadrul sistemului informaţional –

decizional, documentele contabile pot fi justificative, registre contabile de sinteză şi

raportare.

Documentele primare întocmite pe suport de hârtie sau în formă electronică au

aceeaşi putere juridică, în cazul în care se respectă cerinţele stipulate de legislaţie.

În cazul întocmirii documentului primar în formă electronică, entitatea, la solicitarea

utilizatorului, este obligată să imprime copia documentului pe suport de hârtie din cont

propriu.

Documentaţia, ca procedeu al metodei contabilităţii este acţiunea de culegere şi

consemnare a datelor privitoare la operaţiile economice dintr-o întreprindere, momentul

şi la locul efectuării în documente [l.g, pag. 178- 182].

Conţinutul documentelor diferă în funcţie de caracterul operaţiilor consemnate.

Conţinutul documentului se concretizează prin anumite elemente obligatorii care trebuie

să asigure reflectarea clară şi completă a operaţiilor economice. Conform Legii

contabilităţii documentele primare întocmite trebuie să conţină următoarele elemente

obligatorii:

a) denumirea şi numărul documentului;

b) data întocmirii documentului;

c) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii în numele căreia este

întocmit documentul;

d) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului documentului, iar

pentru persoanele fizice – codul personal;

e) conţinutul faptelor economice;

f) etaloanele cantitative şi valorice în care sînt exprimate faptele economice;

g) funcţia, numele, prenumele şi semnătura (inclusiv cea digitală) persoanelor

responsabile de efectuarea şi înregistrarea faptelor economice.

Persoanele care întocmesc şi/sau semnează documentele primare poartă

răspundere administrativă sau penală pentru nerespectarea regulilor de întocmire,

prezentare şi/sau primire a acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare.

De regulă, operaţiunile ce ţin de constatarea cheltuielilor generale şi administrative

se perfectează cu următoarele documente:

solicitare în scris a organizaţiei necomerciale, religioase sau altei organizaţii

privind acordarea ajutorului filantropic sau de sponsorizare, contract de acordare a

ajutorului filantropic sau de sponsorizare, factură de expediţie, ordin de plată – în cazul

transmiterii bunurilor materiale sau virării mijloacelor băneşti cu titlu de filantropie sau

sponsorizare;

ordin al conducătorului întreprinderii privind recepţia delegaţiei altei

întreprinderi (cu indicarea obligatorie a componenţei delegaţiei, scopului, programului şi

termenului vizitei), informaţie în scris privind rezultatele vizitei, raport privind

cheltuielile suportate cu documentele justificative anexate (cecuri, bilete, facturi fiscale,

foi de parcurs ş. a.), proces-verbal de raportare a cheltuielilor în cauză la cheltuielile de

reprezentanţă – în cazul constatării cheltuielilor pentru recepţia delegaţiilor ca cheltuieli

de reprezentanţă;

tabel de pontaj – în cazul calculării retribuirii muncii personalului

administrativ şi gospodăresc;

decont de avans – în cazul decontării avansurilor primite de persoane cu

destinaţie generală de gospodărie la detaşarea acestora în deplasări de serviciu;

borderou de calculare a amortizării activelor nemateriale şi borderou de

calculare a uzurii mijloacelor fixe – în cazul calculării amortizării şi uzurii patrimoniului

cu destinaţie generală de gospodărie;

ordin al conducătorului întreprinderii, dispoziţie de plată, bon (de uz intern)

– în cazul acordării ajutorului material cu bani în numerar, produse, combustibil sau alte

active pensionarilor sau salariaţilor nevoiaşi;

factură fiscală sau factură de expediţie – în cazul calculării plăţilor

(datoriilor) ordinare pentru bunurile luate în arendă operaţională, precum şi pentru alte

servicii prestate de terţi;

notă de contabilitate şi calcul de formă liberă – în cazul calculării

contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie

de asistenţă medicală în procentul stabilit de la sumele salariului personalului

administrativ şi gospodăresc etc.

În cadrul întreprinderii agricole „Unvin Agro” S.R.L. pentru contabilizarea

cheltuielilor generale şi administrative se utilizează un şir de documente.

Astfel, calcularea retribuirii muncii personalului administrativ, conducătorilor şi

specialiştilor de verigă medie (din subdiviziuni) şi altor angajaţi, remunerarea cărora se

efectuează în regie (adică în dependenţă de durata timpului lucrat) se efectuează în baza

Tabelului de pontaj (anexa 1) care este destinat şi pentru controlului asupra disciplinei

muncii, analizei gradului de utilizare a timpului de lucru. Documentul se deschide aparte

pe fiecare subdiviziune sau serviciu al întreprinderii, iar înscrierile în el se efectuează de

către contabil. În tabel se includ toţi membrii colectivului cu indicarea numerelor de

pontaj atribuite care sunt identice cu numerele conturilor persoanelor deschise în

registrul analitic pentru evidenţa decontărilor cu personalul privind retribuirea muncii.

Zilnic în tabel se menţionează ieşirea la lucru, numărul de ore lucrate sau absenţa cu

specificarea cauzei prin semne convenţionale, care se indică pe recto documentului, şi

anume:

Zilele de odihnă şi sărbătoare – O.

Absenţe permise de lege – AZ.

Deplasări de serviciu – D.

Concedii legale şi suplimentare – CA.

Incapacitate de muncă – B.

Întreruperi în timpul schimbului – ÎS

Întârzieri şi plecarea înainte de vreme de la lucru – Î ş. a.

La finele lunii se deduc totalurile timpului lucrat în ore şi zile şi ale absenţelor sub

aspectul cauzelor stabilite. Totodată în ultima coloniţă pe fiecare persoană în parte se

notează suma retribuirii muncii calculată în regie.

La reflectarea sumelor de deplasare acordate contabilului șef se perfectează

dispoziția de plată (anexa 2). În dispoziția de plată se indică suma, data și persoana

căreia i s-a acordat mijloacele bănești. Astfel, pe data de 24 august s-a eliberat mijloace

bănești din casierie în sumă de 100 lei contabilului șef pentru cheltuielile de deplasare.

Dispoziția de plată se semnează de către conducător, contabil șef și casier.

La perfectarea dispoziție de plată la S.R.L. „Unvin Agro” nu sunt perfectate toate

rechizitele și sunt unele ștersături și corectări.

Pentru efectuarea diferitor transferuri bănești prin intermediul băncii întreprinderea

agricolă „Unvin Agro” S.R.L. achită un comision. Suma comisionului se indică în

extrasul din cont (anexa 3) care este eliberat întreprinderii pentru a verifica

corectitudinea operațiunilor economice efectuate prin bancă.

Pe data de 10 octombrie 2010 întreprindera agricolă „Unvin Agro” S.R.L. a

primit de la banca comercială „Mobiasbanc Groupe Societe Generale” S.A. extrasul din

cont (anexa 3) în care se indică operațiunile economice care au avut loc prin intermediul

băncii și suma comisioanelor reținute de bancă pentru efectuarea transferurilor bănești în

sumă de 26 lei.

La reflectarea consumului de energie electrică în scopuri generale și administrative

întreprinderea primește de la furnizor factura fiscală (anexa 4) ce confirmă consumul de

energie electrică. factura fiscală este un document justificativ care se întocmeşte în cazul

tranzacţiilor de vânzare a mărfurilor şi produselor, de executare a lucrărilor şi de prestare

a serviciilor. Factura fiscală este un formular tipizat de document primar cu regim

special prezentat cumpărătorului de către subiectul impozabil, înregistrat în modul

stabilit, la efectuarea livrărilor impozabile. Ea este destinată pentru evidenţa la agenţii

economici, înregistraţi ca plătitori de T.V.A., a circulaţiei mărfurilor şi prestarea

serviciilor, a activităţii transportării auto a mărfurilor impozabile, pentru achitarea

tarifelor pentru serviciul de transport efectuat şi de asemenea pentru evidenţa operativă,

contabilă şi de magazie , precum şi în scopuri fiscale.

Factura fiscală cuprinde numeroase informaţii. Unele dintre ele se înregistrează în

contabilitatea vânzătorului şi a cumpărătorului. Altele, precum condiţiile generale de

vânzare, nu se înregistrează în contabilitate, ci servesc drept instrument de probă, urmând

a se face referinţă la ele în caz de litigiu. Ca urmare, pentru a citi o factură fiscală, este

necesar să se facă distincţie între informaţiile cu caracter general şi informaţiile cu

caracter contabil.

Pe data de 31 august 2010 S.R.L. „Unvin Agro” a primit de la S.A. RED-Nord”

factura fiscală NO0018392 (anexa 4) în care este indicată datoria întreprinderii pentru

energia electrică consumată în sumă de 3068,21 lei. La factura fiscală se anexează o

factură (anexa 5) unde se indică consumul de enrgie electrică consumat pe sectoare

separat.

După cum am menţionat anterior în componenţa cheltuielilor generale şi

administrative se includ impozitele şi taxele calculate conform legislaţiei în vigoare (cu

excepţia impozitului pe venit). Astfel, sistemul impozitelor şi taxelor locale care se referă

la cheltuielile generale şi administrative include:

Impozitul pe bunurile imobiliare.

Impozitul funciar.

Taxele pentru folosirea resurselor naturale.

Taxa pentru amenajarea teritoriului.

Alte taxe.

Astfel, persoanele juridice şi fizice, care efectuează activitatea de antreprenoriat,

cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), calculează de sine stătător suma anuală a

a impozitului funciar şi pînă la 1 iulie a anului curent fiscal prezintă organelor teritoriale

Calculul impozitului funciar (forma FUNJ).

La întreprinderea agricolă „Unvin Agro” S.R.L. s-a calculat impozitul funciar

pentru perioada anului 2010 în Calculul impozitului funciar (anexa 6) în sumă de 36362

lei. La determinarea sumei impozitului funciar este necesar de ţinut cont de cotele

maxime ale impozitului funciar, recomandate de legislaţia în vigoare, care sunt

enumerate mai jos:

pentru terenurile agricole (cu excepţia păşunilor şi fâneţelor) care au indici

cadastrali – 1,50 lei pentru un grad-hectar;

pentru aceleaşi terenuri care nu au indici cadastrali – 110 lei pentru un hectar;

pentru păşuni şi fâneţe care au indici cadastrali – 0,75 lei pentru un grad-hectar;

pentru aceleaşi terenuri care nu au indici cadastrali – 55 lei pentru un hectar;

pentru terenurile ocupate de obiecte acvatice (iazuri, lacuri etc.) – 115 lei

pentru un hectar de suprafaţă acvatică;

pentru terenurile întreprinderilor din intravilan cu destinaţie specială (sub

depozite, gherete etc.) – 10 lei pentru 100 m2;

pentru terenurile întreprinderilor din extravilan pe care sunt amplasate

construcţii sau cariere – 350 lei pentru un hectar etc [11, p. 193-208].

Cotele concrete ale impozitului funciar se stabilesc anual de autorităţile

reprezentative ale administraţiei publice locale. Ele nu pot fi mai mici decât 50 % din

cota maximă.

Calcularea impozitului funciare trebuie să fie în mod obligatoriu coordonat cu

organul cadastral teritorial, ce se confirmă prin semnătura reprezentantului acestuia cu

indicaţia datei.

Suma impozitului funciar se determină ca produsul dintre cota concretă a

impozitului, numărul de grade-hectar şi suprafaţă sau ca produsul dintre cota impozitului

şi suprafaţa terenului. Dacă suprafaţa terenurilor agricole ale întreprinderii constă din

câteva loturi (sectoare) şi fiecare din ele are indicele său cadastral,

atunci se determină indicele cadastral mediu în baza relaţiei:

,

unde B – indicele cadastral mediu al tuturor loturilor (sectoarelor), grade-hectar;

S1, S2 şi Sn – suprafaţa unor loturi (sectoare) de pământ aparte, hectare;

B1, B2 şi Bn – indicii cadastrali ai unor loturi (sectoare) de pământ aparte,

grade-hectar [11, p. 193-208].

Persoanele juridice şi fizice ce desfăşoară activitatea de antreprenoriat, cu excepţia

instituţiilor publice sunt plătitori ai taxei pentru amenajarea teritoriului. Drept obiect al

acestei taxe serveşte numărul mediu scriptic anual al salariaţilor. Mărimea maximă a

taxei pentru amenajarea teritoriului este de 40 lei anual pentru un salariat. În legătură cu

aceasta agenţii economici îndeplinesc trimestrial şi prezintă darea de seamă cu la taxa

pentru amenajarea teritoriului (forma TAT).

Întreprinderea „Unvin Agro” S.R.L. în anul 2010 dispune de următoarele date

reflectate în Darea de seamă pentru amenajarea teritoriului (anexa 7):

numărul mediu scriptic trimestrial al salariaţilor şi/sau fondatorii

întreprinderilor în cazul în care aceştea activează la întreprinderile fondate, însă nu sunt

incluşi în efectivul trimestrial de salariaţi – 22 persoane;

cota taxei pentru un salariat şi/sau fondator a contribuabilului - 10 lei.

Deci, în baza datelor reflectate în anexa 7 taxa pentru amenajarea teritoriului la

„Unvin Agro” S.R.L. va constitui 220 lei (22 × 10).

Darea de seamă pentru amenajarea teritoriului se confirmă prin semnătura

contabilului-şef şi conducătorul întreprinderii.

După completare, documentele trebuie să fie supuse unei verificări minuţioase,

care are ca scop să descopere eventualele erori, acţiunile ilegale sau incorecte,

asigurându-se exactitatea datelor contabile.

Verificarea documentelor se face sub trei aspecte: verificarea sub aspectul formei,

verificarea aritmetică şi verificarea de fond.

Verificarea sub aspectul formei constă în controlul întocmirii documentelor pe

formulare corespunzătoare naturii apariţiei economice, completarea tuturor rubricilor,

existenţa tuturor semnăturilor persoanelor împuternicite să vizeze, dacă nu au avut loc

ştersături sau corectări fără a fi certificate.

Verificarea aritmetică constă în controlul preluării corecte în documente a datelor

cifrice şi dacă s-au efectuat corect calculele aritmetice propuse la întocmirea

documentului.

Verificarea de fond constă în controlul realităţii, necesităţii, oportunităţii şi

economicităţii operaţiilor economice consumate în documentul respectiv.

După verificare documentele sînt supuse operaţiei de prelucrare. Aceasta constă în

gruparea documentelor pe operaţii, exprimarea valorică a mărimii operaţiei economico-

financiare înregistrată în document, cumularea unor documente primare şi obţinerea

celor centralizatoare.

1. 3 EVIDENŢA SINTETICĂ ŞI ANALITICĂ A CHELTUIELILOR GENERALE

ŞI ADMINISTRATIVE

Datele faptelor economice reflectate în documentele primare trebuie să fie

înregistrate ulterior în scopul grupării care răspunde necesităţilor gestiunii, în acest scop se

utilizează registrele contabile. Utilizarea diverselor registre este condiţionată de volumul şi

specificul obiectelor contabile, caracterul de masă al operaţiunilor economice, modul de

înregistrare şi prelucrare a informaţiei economice etc.

Aceste particularităţi influenţează asupra construirii registrelor contabile. Registrele

contabile pot avea o diversă structură, ceea ce depinde de plasare a înregistrărilor contabile

în rubricile corespunzătoare: paralelă, consecutivă sau combinată.

Astfel, înregistrarea documentelor în sistemul contabil prevede reflectarea faptelor

economice în registrele contabile. Înregistrările se efectuează în baza simbolizării

(contării), adică a indicării conturilor corespondente.

Generalizarea informaţiei privind cheltuielile generale şi administrative constatate

se efectuează cu ajutorul contului 713 ”Cheltuieli generale şi administrative”. În debit

se reflectă cu total cumulativ de la începutul anului sumele cheltuielilor constatate, iar în

credit – decontarea lor la finele anului la rezultatul financiar total. Pe parcursul anului

soldul contului este debitor si reprezintă suma cheltuielilor acumulate la finele lunii sau

trimestrului. La 31 decembrie în legătură cu decontarea cheltuielilor acumulate soldul

contului devine egal cu zero.

La contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” pot fi deschise subconturi

pe grupe comasate de cheltuieli (de exemplu, cheltuieli de reprezentanţă, cheltuieli de

deplasare, întreţinerea personalului administrativ şi gospodăresc etc.).

Evidenţa analitică se ţine pe articole, centre de apariţie a cheltuielilor şi alte

direcţii stabilite de politica de contabilitate a întreprinderii.

La întreprinderea agricolă „Unvin Agro” S.R.L. evidența analitică a cheltuielilor

generale și administrative se ține pe tipuri de cheltuieli.

Drept registru de evidenţă sintetică a cheltuielilor generale și administrative la

„Unvin Agro” S.R.L. se organizează în jurnalele-order 713 și note de contabilitate, în

dependență de tipul cheltuielilor suportate. Astfel, cheltuielile care au fost efectuate în

scopuri generale și administrative și achitate din casă sau din contul curent în valută

străină, precum și valoarea serviciilor prestate de furnizori în scopuri generale și

administrative se reflectă în jurnalele – order 1, 2 și 6 (anexele 8, 9 și 10), iar suma

salariilor calculate personalului administrativ, valoarea conbustibilului consumat în

scopuri generale și administrative se reflectă în note de contabilitate (anexele 11 și 12).

Așadar, forma de evidență utilizată la S.R.L. „Unvin Agro” îmbină unele elemente

ale formei de evidență jurnalele-order și memorial-order. În așa caz, drept registre de

evidență sintetică servește jurnalele-order și notele de contabilitate.

În continuare sunt prezentate cele mai frecvente înregistrări contabile care ţin de

constatarea cheltuielilor generale şi administrative în anul 2010 la „Unvin Agro” S.R.L.

1. În august 2010 s-au reflectat cheltuielile de deplasare ale contabilulu șef achitate

din casieria întreprinderii (anexa 8):

debit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 100 lei,

credit contul 241 „Casa” – în sumă de 100 lei.

2. În octombrie 2010 s-a achitat suma comisionului calculat uzura mijloacelor fixe

cu destinaţie generală de gospodărie (anexa 9):

debit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 798,50 lei,

credit contul 242 „Conturi curente în valută națională” – în sumă de 798,50 lei.

3. În august 2010 s-a reflelectat veloarea energiei electrice consumate în scopuri

generale și administrative (anexa 10):

debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 166,62 lei,

credit contul 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – în

sumă de 166,62 lei.

4. În august 2010 s-a calculat salariul personalului administrativ şi gospodăresc

(anexa 11):

debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 5150 lei,

credit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii” –în

sumă de 5150 lei.

5. S-a calculat contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii în mărime de 22 %

de la suma salariului calculat personalului administrativ şi gospodăresc (anexa 11):

debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 1133 lei,

credit contul 533 „Datorii privind asigurările” – în sumă de 1133 lei.

Notă. Ținînd cont de faptul că întreprinderile agricole beneficiază de subvenții la

capitolul asigurărilor sociale în mărime de 6 % este necesar de menționat că la calcularea

acestora 16 % se raportează la obiectele de evidenţă la care a fost raportat salariul, iar

cele 6 % urmează a fi raportate în componența cheltuililor din activitatea financiară prin

înregistrarea contabilă debit contul 722 „Cheltuieli ale activității financiare”, credit

contul 533 „Datorii privind asigurările”

6. S-a calculat primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărime de

3,5 % de la suma salariului personalului administrativ (anexa 11):

debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 180,25 lei,

credit contul 533 „Datorii privind asigurările” – în sumă de 180,25 lei.

Notă. Dacă calcularea şi achitarea salariului au loc în una şi aceeaşi lună, atunci

primele calculate de întreprindere pot fi reflectate în creditul contului 533 „Datorii

privind asigurările”. În caz contrar ele se reflectă la contul 535 „Datorii preliminare.

7. În august 2010 s-a casat valoarea combustibilului consumat în scopuri generale și

administrative (anexa 12)

debit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 18951 lei,

credit contul 211 „Materiale” – în sumă de 18951 lei.

8. În august 2010 s-a calculat impozitul funciar în mărime de 50 % (anexa 13):

debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 18181 lei,

credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” – în sumă de 18181 lei.

9. În octombrie 2010 s-a calculat taxa pentru amenajarea teritoriului (anexa 7):

debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 220 lei,

credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” – în sumă de 220 lei.

La decontarea cheltuielilor acumulate după destinaţie la finele anului se întocmește

următoarea formulă contabilă: debit contul 351 „Rezultat financiar total”, credit contul

713 ”Cheltuieli generale şi administrative”.

În continuare în baza datelor din jurnalele-order și notele contabile se perfectează

Cartea mare (anexa 14). Cartea mare se deschide pe un an pentru fiecare cont sintetic

utilizat în entitate. În primul rând aici se înscrie soldul la 31 decembrie, apoi la finele

fiecărei luni din jurnalele-order se trec datele rulajelor debitor şi creditor ale conturilor.

În jurnalele-order operaţiunile sunt reflectate după criteriul creditar, în Cartea mare în

ordine inversă, adică după criteriul debitar. De aceea, rulajul debitor al fiecărui cont,

pentru care în cartea mare este prevăzută o foaie, se prezintă desfăşurat, iar totalul

creditului acestui con reprezintă o singură sumă.

2.3 REFLECTAREA CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE

ÎN RAPORTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Operaţiunile economice la întreprindere se înregistrează cu ajutorul contabilităţii

curente care efectuează doar gruparea intermediară a datelor acestora. Însă utilizatorii au

nevoie de informaţia generalizată obţinută în urma unei sistematizări şi grupări mai înalte.

Rapoartele financiare reprezintă un sistem reglementat de indicatori financiari

generalizatori care caracterizează situaţia patrimonială şi financiară a întreprinderii şi

rezultatele activităţii economice acestei obţinute în cursul perioadei de gestiune respective.

Rapoartele se întocmesc prin calcularea, gruparea şi prelucrarea specială a datelor

contabilităţii curente şi constituie stadiul final al acesteia.

O atare informaţie este necesară tuturor utilizatorilor de rapoarte financiare, adică

tuturor persoanelor juridice şi fizice cointeresate în obţine3re informaţiei veridice privind

întreprinderea în vederea luării unor decizii economice referitoare la această întreprindere

Agenţii economici care aplică sistemul contabil complet întocmesc şi prezintă

rapoartele financiare în baza unor formulare unice prevăzute de S.N.C. „Prezentarea

rapoartelor financiare” şi S.N.C. 7 „Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti”.

În componenţa raportului financiar agenţii economici includ:

Bilanţul contabil.

Raportul de profit şi pierderi.

Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti.

Raportul privind fluxul capitalului propriu.

Anexă la Bilanţul contabil.

Anexă la Raportul de profit şi pierderi.

Notă explicativă.

Procesul de prelucrare a datelor contabile în vederea întocmirii rapoartelor

financiare cuprinde mai multe etape. Una din etapele de întocmire a raportului financiar

este închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli.

Închiderea conturilor de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor este un proces care se

efectuează la finele anului de gestiune prin trecerea sumelor acumulate din conturile

respective în contul 351 „Rezultatul financiar total”. Acest cont se utilizează numai la

finele anului pentru generalizarea veniturilor şi cheltuielilor realizate în cursul anului de

gestiune şi determinarea rezultatului financiar din toate tipurile de activităţi ale

întreprinderii, inclusiv posturile excepţionale.

Deci, la sfârşitul fiecărui trimestru cheltuielile generale şi administrative acumulate

în debitul contului se reflectă în rândul 060 din Raportul de profit şi pierderi (anexa 15),

care constituie 374953 lei, pentru perioada anului 2010 şi se scad din venituri la

determinarea rezultatului financiar.

Astfel, la finele anului de gestiune cheltuielile generale şi administrative se

decontează la rezultatul financiar total prin următoarea corespondenţă:

debit contul 351 „Rezultat financiar total” – în sumă de 374953 lei,

credit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 374953 lei.

După perfectarea acestei înregistrări contul cheltuielilor generale şi administrative

se închide şi la începutul anului următor sold nu are.

După cum am menţionat soldul contului 713 „Cheltuieli generale şi administrative”

se reflectă în rândul 060 al Raportului de profit şi pierderi indicând la general suma

cheltuielilor generale şi administrative, însă evidenţa desfăşurată a acestuia se reflectă în

Anexa la raportul de profit şi pierderi formularul 1.6 „Cheltuieli generale şi

administrative”. Aici se indică toate tipurile de cheltuieli generale şi administrative

suportate de entitate.

Astfel, conform anexei x la întreprinderea agricolă „Unvin Agro” S.R.L. sunt

înregistrate următoarele tipuri de cheltuieli generale şi administrative în anul 2010, care se

reflectă pe următoarele rânduri din formularul 1. 6 „Cheltuieli generale şi administrative”:

În rîndul 1370 se reflectă suma totală a cheltuielilor gnerale și administrative care

constituie – 374953 lei.

pe rîndul 1380 se reflectă suma cheltuielilor privind uzura mijloacelor fixe

utilizate în scopuri generale și administrative care constituie 11558 lei;

pe rîndul 1390 se reflectă cheltuielile ce țin de reparaţia mijloacelor fixe. În anul

2010 așa tipuri de cheltuieli la întreprinderea analizată nu au avut loc;

pe rîndul 1410 – amortizarea activelor nemateriale la întreprinderea agricolă

„Unvin Agro” S.R.L. așa tipuri de cheltuieli în anul 2010 nu s-au înregistrat;

pe rîndul 1420 se reflectă cheltuielile ce țin de întreţinerea personalului

administrativ şi de conducere care în anul 2010 constituie 75612 lei;

pe rîndul 1430 se indică suma impozitelor, taxelor şi plăţilor, cu excepţia

impozitului pe venit care în anul 2010 alcătuesc 37302 lei;

pe rîndul 1440 se indică suma mijloacelor bănești acordate pentru donaţii şi în

scopuri de binefacere şi sponsorizare. La întreprinderea agricolă așa tipuri de plăți în anul

2010 nu s-au reflectat;

pe rîndul 1450 se reflectă sumele utilizate privind protecţia muncii care

constituie în anul de referință 4570 lei;

pe rîndul 1460 se reflectă cheltuielile ce țin de reprezentare întreprinderii. Așa

tipuri de cheltuieli la „Unvin Agro” S.R.L. nu s-au înregistrat;

pe rîndul 1470 se indică cheltuielile de deplasare în scopuri generale și

administrative care în anul 2010 constituie 1100 lei;

pe rîndul 1480 se reflectă suma altor cheltuieli generale şi administrative care

constituie 184132 lei, în componența acestora se includ:

- cheltuieli pentru asigurarea salariaţilor;

- cheltuieli pentru lucrări de cercetări ştiinţifice şi proiectare;

- privind organizarea adunărilor ţi întocmirea actelor.

Datele reflectate în rapoartele financiare ne dau posibilitate de a determina o serie

de indicatori economici care permit de a analiza atât structura cheltuielilor pe o perioadă

determinată, cît şi evoluţia acestora în dinamică. Toate acestea se efectuează cu ajutorul

metodelor de analiză.

ÎNCHEIEREÎn urma efectuării unui studiu aprofundat atît din punct de vedere teoretic, cît şi

practic privind definirea, componenţa şi modul de constatare a cheltuielilor activităţii

operaţionale putem afirma:

1. În conformitate cu S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”,

consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în

scopul obţinerii unui venit, iar cheltuielile – toate cheltuielile şi pierderile perioadei care se scad

din venituri la calcularea profitului (pierderii) perioadei de gestiune.

2. Documentele primare se perfectează în corespundere cu prevederile actelor

legislative și normative în vigoare. În documentele primare sunt indicate toate rechizitele

obligatorii și sunt avizate cu ștampila întreprinderii.

3. Înregistrările contabile sunt întocmite în corspundere cu normele metodologie de

utilizare a conturilor contabile și conform prevederilor actelor legislative și normative în

vigoare.

4. Evidența sintetică a cheltuielilor generale și administrative se ține în cadrul

jurnalelor-order și notele de contabilitate cu ajutorul contului 713 ”Cheltuieli generale şi

administrative”.

Cu toate că la organizarea contabilităţii se utilizează forma automatizată de evidenţă

la reflectarea cheltuielilor în contabilitate sunt unele neajunsuri, şi anume:

- în documentele primare perfectate nu sunt completate toate elementele şi nu sunt

confirmate prin semnătura persoanei responsabile de întocmirea acestora;

- perfectarea documentelor atît cele primare, cît şi cele generalizatoare se

efectuează în limba rusă;

- unele înregistrări contabile sunt întocmite eronat.

În scopul lichidării acestor neajunsuri propunem următoarele:

participarea personalului contabil la diverse seminare cu scopul cunoaşterii

modificărilor actelor legislative şi normative;

trecerea de la forma de evidență ce se ține în mod manual la utilizarea programei

automatizate de evidenţă în conformitate cu normele metodologice de utilizare a conturilor

contabile.

BIBLIOGRAFIE

A. ACTE LEGISLATIVE ŞI NORMATIVE ALE REPUBLICII

MOLDOVA

1. Legea contabilităţii: nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. În: Contabilitate şi audit.

2007, nr. 9, p. 71 – 87

2. Codul fiscal. În: Contabilitate şi audit. 2008, nr. 1, p. 6 – 117

3. Legea privind filantropia şi sponsorizarea nr. 1420-XV din 31 octombrie 2002

4. Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor.

În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 2-3, p. 2 – 278

5. Standardul naţional de contabilitate 1 „Politica de contabilitate”. În: Contabilitate

şi audit. 1998, nr. 1, p. 8 – 12

6. Standardul naţional de contabilitate 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor

întreprinderii”. În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1, p. 24 – 42

B. MANUALE, MONOGRAFII, ARTICOLE ŞI ALTE PUBLICAŢII

7. Arnoult M., Munteanu A., Frecăuţeanu A., „Principiile de bază ale contabilităţii

în asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor”, Chişinău 2002

8. Balan, I.; Romanciuc, A. Dicţionar explicativ de contabilitate. Ch.:

Centrul Editorial al UASM, 2007. 68 p. ISBN 978-9975- -64-094-7

9. Bucur, V.; Ţurcan, V.; Graur, A. Contabilitatea impozitelor. Ch.: Tipografia

centrală, 2005. 559 p. ISBN 9975-78-438-0

10.Caraman, S., Cuşmăunsă, R. Contabilitate managerială. Ch.: Tipografia Centrală, 2007.

170 p. ISBN 978-9975-78-573-2

11.Frecăuţeanu, A. Contabilitate financiară - 2. Ch.: Centrul Editorial al UASM,

2007. 250 p. ISBN 978-9975-64-079-4

12.Frecăuţeanu, A. ş. a. Contabilitatea la întreprinderile complexului agroalimentar.

Ch.: Centrul Editorial al UASM, 2005. 297 p. ISBN 9975-64-052-4

13.Frecăuţeanu, A.; Balan, I. Evidenţa contabilă în exploataţiile agricole. Ch.:

Centrul Editorial al UASM, 2002. 257 p. ISBN 9975-946-43-7

14.Grigoroi, L. Lazari, L. Bazele teoretice ale contabilităţii. Ch.: Cartier 2009. 336

p. ISBN 978-9975-795-52-4

15. Ghidul contabilului. Ch: Editura „Vivar Editor” S.R.L., 2007. 535 p.

ISBN 978-9975-9623-9-1

16.Nederiţa, A. Corespondenţa conturilor contabile conform prevederilor S.N.C. şi

Codului fiscal. Ch.: Contabilitate şi audit, 2007. 640 p. ISBN 978-9975- -9546-4-8

17. Nederiţa, A. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii: teorie şi

practică. Ch: ASEM. 2007

18.Nederiţa, A.; Bucur, V. ş.a. Contabilitate financiară: Manual, Colectiv de autori.

Ch.: ACAP, 2003. 663 p. ISBN 9975-9702-1-4

19. Nederiţă, V; Bucur, V ş.a. Noul sistem contabil al agenţilor economici din

Republica Moldova. Ch.: ACAP, 1998. 429 p. ISBN 9975-9547-0-7

20.Ţurcanu, V. Bajerean, E. Bazele contabilităţii. Ch.: Tipografia centrală, 2004.

268 p. ISBN 9975782787

21.Vâlceanu, Gh.; Robu, V.; Georgescu, N. Analiza economico-financiară.

Bucureşti, Editura Economică, 2004. ISBN 973-709-049-7