SUMAR
Introducere ..............................................................................................................CAPITOLUL 1 CONȚINUTUL ECONOMIC AL CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE ..................................................................
1.1 Noțiuni generale privind contabilitatea cheltuielilor generale și administrative 1.2 Principiile și obiectivele contabilității cheltuielilor generale și administrative 1.3 Starea de cercetare a contabilității cheltuielilor generale și administrative în literatura economică contemporană ....................................................................
CAPITOLUL 2 CONTABILITATEA CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE LA S.R.L. „UNVIN AGRO” ...............
2.1 Evidența primară a cheltuielilor generale și administrative și generalizarea datelor documentelor primare...............................................................................2.2 Evidența sintetică și analitică a cheltuielilor generale și administrative ..........2.3 Reflectarea cheltuielilor generale și administrative în raportul de profit și pierdere ...................................................................................................................
CAPITOLUL 3 ANALIZA …………………….........................................3.1 ……………………............3.2 ......3.3 ………………....................................................................3.4. ..........................
Încheiere …………………………………………………………………..............Bibliografie ………………………………………………………………..............Anexe ……………………………………………………………………................
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 CONȚINUTUL ECONOMIC AL CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE
1.1NOȚIUNI GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE
În procesul desfăşurării activităţii întreprinderii apar diverse cheltuieli care
generează modificări patrimoniale sub formă de diminuarea activelor sau majorarea
datoriilor. Deci, putem afirma că cheltuielile reprezintă diminuarea avantajelor economice
în decursul perioadei de gestiune sub forma de reflux sau utilizare a activelor, fie apariţie a
datoriilor care conduc la micşorarea capitalului propriu, cu excepţia diminuărilor rezultate
din repartizarea capitalului între proprietarii întreprinderii.
Este important de menţionat că odată cu trecerea la noul sistem contabil bazat pe
Standardele Naţionale de Contabilitate (în continuare S.N.C.), s-a efectuat o delimitare
foarte clară între noţiunile de „consum” şi „cheltuială”.
După implimentarea noului sistem contabil, bazat pe standarde naţionale, conţinutul
noţiunii de cheltuieli, componenţa şi criteriile de clasificare a cheltuielilor s-au modificat
esenţial. Pînă la reforma contabilă cheltuielile erau considerate ca o varietate a
consumurilor de producţie, iar între aceste două noţiuni nu exista o delimitare strictă.
Actualmente prin cheltuieli se subînţelege micşorarea avantajelor economice viitoare sub
formă de ieşiri sau utilizare a activelor şi apariţie a datoriilor pe parcursul perioadei de
gestiune care condiţionează micşorarea capitalului propriu. Spre deosebire de consumuri
cheltuielile nu-s legate direct cu procesul de producţie şi nu se includ în componenţa
costului produselor (serviciilor). Ele se reflectă în raportul privind rezultatele financiare,
iar la determinarea profitului net al entităţii pe perioada de gestiune se scad din veniturile
constatate.
Noţiunea de cheltuială îşi găseşte interpretarea corectă atunci când se foloseşte în
procesul de aprovizionare în expresia „cheltuială de aprovizionare”, în expresia în
procesul de desfacere „cheltuială comercială”, în procesul de gospodărire şi administrare a
activităţii în expresia „cheltuială generală şi administrativă”, în activitatea de investiţii în
expresia „cheltuială din activitatea de investiţii”, în activitatea financiară în expresia
„cheltuială din activitatea financiară”, şi în cazul unor evenimente excepţionale în expresia
de „pierderi excepţionale”. Astfel, noţiunea de cheltuială este improprie procesului de
producţie.
Astfel, în conformitate cu S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii”, consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi
prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit, iar cheltuielile – toate cheltuielile şi
pierderile perioadei care se scad din venituri la calcularea profitului (pierderii) perioadei
de gestiune.
Deci, spre deosebire de consumuri care au loc doar la entităţile sferei de producţie şi
din domeniul prestării serviciilor cheltuielile sunt suportate de toţi subiecţii economici
indiferent de activitatea desfăşurată. Ele se divizează în următoarele grupe:
cheltuieli ale activităţii operaţionale;
cheltuieli ale activităţii neoperaţionale;
cheltuieli privind impozitul pe venit.
Astfel, cheltuielile întreprinderii schematic pot fi prezentate în felul următor (figura 1).
Figura 1 Componența cheltuielilor [14, p. 36]
Cheltuielile activității operaționale cuprind cheltuielile aferente desfășurării
acțivității de bază a întreprinderii. Acestea cuprind:
costul vânzărilor;
cheltuielile comerciale;
Cheltuielile întreprinderii
Cheltuieli ale activității operaționale
Costul vânzărilor
Cheltuieli comerciale
Cheltuieli generale și administrative
Alte cheltuieli operaționale
Pierderi excepționale
Cheltuieli ale activității financiare
Cheltuieli ale activității de investiții
Cheltuieli ale activității neoperaționale
Cheltuieli privind impozitul pe venit
cheltuielile generale şi administrative;
alte cheltuieli operaţionale.
Costul vânzărilor reprezintă o parte din consumurile aferente produselor,
mărfurilor vândute şi serviciilor prestate.
Cheltuielile comerciale sunt cheltuielile aferente desfacerii produselor, mărfurilor și
prestării de servicii, și anumecheltuieli privind serviciile de marketing aferente încheierii
sau rezilierii contractelor;cheltuieli privind ambalarea, încărcarea-descărcarea produselor
și mărfurilor cheltuieli de transport aferent desfacerii etc. [14, p. 36-37].
Cheltuieli generale şi administrative cuprind cheltuielile privind deservirea şi
gestiunea întreprinderii în ansamblu. Acestea cuprind sumele retribuirii muncii calculate
personalului administrativ şi gospodăresc; contribuţiile de asigurări sociale de stat
obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculate în procentul
stabilit de la sumele salariului personalului administrativ şi gospodăresc; uzura calculată şi
cheltuielile privind întreţinerea (reparaţia, încălzirea, iluminarea etc.) mijloacelor fixe cu
destinaţie generală de gospodărie sau destinate ocrotirii naturii; amortizarea calculată a
activelor nemateriale cu destinaţie generală de gospodărie; plata calculată pentru bunurile
luate în arendă operaţională cu destinaţie generală de gospodărie (computere, spaţii pentru
depozitare ş. a.); impozitele şi taxele calculate conform legislaţiei în vigoare (cu excepţia
impozitului pe venit); cheltuielile de filantropie (binefacere) şi sponsorizare; ajutorul
material acordat salariaţilor şi pensionarilor; cheltuielile de deplasare ale personalului
administrativ şi gospodăresc; cheltuielile de reprezentanţă legate de recepţia delegaţiilor
altor întreprinderi cu scopul încheierii contractelor bilaterale; cheltuielile de poştă şi
telegraf, de judecată, de audit, consultative şi de alt gen; cheltuielile pentru pregătirea şi
reciclarea personalului, inclusiv plata pentru instruirea în bază de contract la universităţi şi
colegii; cheltuielile pentru întreţinerea instituţiilor de cultură şi curative, căminelor şi
cantinelor aflate la bilanţul întreprinderii; cheltuielile pentru procurarea literaturii speciale,
actelor normative şi legislative, pentru abonarea la ediţiile periodice necesare în activitatea
de întreprinzător (de exemplu, la revistele „Contabilitate şi audit”, „Agricultura Moldovei”
ş. a.); cheltuielile legate de procurarea blanchetelor de documente şi registre necesare
pentru ţinerea contabilităţii; plăţile efectuate în favoarea lucrătorilor concediaţi în legătură
cu reorganizarea întreprinderii sau reducerea statelor de personal; alte cheltuieli aferente
deservirii şi gestiunii întreprinderii [10, p. 202-203].
Alte cheltuieli operaţionale cuprind ccheltuielile privind vânzarea altor active
curente, pentru arenda curentă, cheltuieli sub formă de amenzi, penalități, despăgubiri;
cheltuieli din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente; aferente dobânzilor
pentru credite și împrumuturi etc. [ 14, p. 36-37].
Cheltuielile activităţii neoperaţionale cuprind cheltuielile suportate de întreprindere
la desfăşurarea altor feluri de activităţi. Acestea cuprind:
- cheltuielile activităţii de investiţii;
- cheltuielile activităţii financiare;
- pierderile excepţionale.
Cheltuielile activităţii de investiţii apar în urma ieşirii activelor pe termen lung.
Cheltuielile activităţii financiare apar în urma modificării mărimii şi structurii
capitalului propriu, împrumuturilor şi creditelor întreprinderii.
Pierderile excepţionale apar ca rezultat al evenimentelor sau operaţiunilor rare şi
netipice, nelegate de activitatea economico-financiară (ordinară) a întreprinderii.
Cheltuielile privind impozitul pe venit reprezintă suma totală a impozitului pe
venit care urmează a fi plătită de întreprindere (sau recuperată ei) în anul de gestiune şi
anii următori. Suma acestor cheltuieli se scade din rezultatul financiar până la impozitare,
obţinându-se astfel profitul net sau pierderea întreprinderii în anul de gestiune.
În particular, în componența cheltuielilor generale şi administrative se include:
sumele retribuirii muncii calculate personalului administrativ şi gospodăresc;
contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală calculate în procentul stabilit de la sumele salariului
personalului administrativ şi gospodăresc;
uzura calculată şi cheltuielile privind întreţinerea (reparaţia, încălzirea,
iluminarea etc.) mijloacelor fixe cu destinaţie generală de gospodărie sau destinate
ocrotirii naturii;
amortizarea calculată a activelor nemateriale cu destinaţie generală de
gospodărie;
plata calculată pentru bunurile luate în arendă operaţională cu destinaţie generală
de gospodărie (computere, spaţii pentru depozitare ş. a.);
impozitele şi taxele calculate conform legislaţiei în vigoare (cu excepţia
impozitului pe venit);
cheltuielile de filantropie (binefacere) şi sponsorizare;
ajutorul material acordat salariaţilor şi pensionarilor;
cheltuielile de deplasare ale personalului administrativ şi gospodăresc;
cheltuielile de reprezentanţă legate de recepţia delegaţiilor altor întreprinderi cu
scopul încheierii contractelor bilaterale;
cheltuielile de poştă şi telegraf, de judecată, de audit, consultative şi de alt gen;
cheltuielile pentru pregătirea şi reciclarea personalului, inclusiv plata pentru
instruirea în bază de contract la universităţi şi colegii;
cheltuielile pentru întreţinerea instituţiilor de cultură şi curative, căminelor şi
cantinelor aflate la bilanţul întreprinderii;
cheltuielile pentru procurarea literaturii speciale, actelor normative şi legislative,
pentru abonarea la ediţiile periodice necesare în activitatea de întreprinzător (de exemplu,
la revistele „Contabilitate şi audit”, „Agricultura Moldovei” ş. a.);
cheltuielile legate de procurarea blanchetelor de documente şi registre necesare
pentru ţinerea contabilităţii;
plăţile efectuate în favoarea lucrătorilor concediaţi în legătură cu reorganizarea
întreprinderii sau reducerea statelor de personal;
alte cheltuieli aferente deservirii şi gestiunii întreprinderii [11, p. 193-208].
Nomenclatorul detaliat al cheltuielilor generale şi administrative este expus în
paragraful 20 din S. N. C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii”.
La contabilizarea cheltuielilor apar două probleme principale:
- evaluarea cheltuielilor, adică calcularea sumelor acestora, care trebuie să fie
reflectate în contabilitate şi rapoarte financiare;
- recunoaşterea (constatarea) cheltuielilor, adică stabilirea perioadei de gestiune în
care acestea trebuie să fie reflectate în contabilitate şi rapoartele financiare.
Cheltuielile se evaluează la valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung şi curente
ieşite, la sumele efective ale salariilor şi contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale
calculate, uzurii mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, amortizării
activelor nemateriale, provizioanelor pentru cheltuieli şi plăţi preliminare constituite,
corecţiilor la creanţele compromise etc. [16 p. 524].
Constatarea (recunoaşterea) cheltuielilor înseamnă reflectarea lor în conturile contabile şi
rapoartele financiare ale perioadei de gestiune.
Unele tipuri de cheltuieli generale şi administrative sunt stabilite de Guvern anumite
limite şi normative (de exemplu, pentru cheltuielile de deplasare, de filantropie şi
sponsorizare etc.). Depăşirile acestor limite şi normative sunt considerate diferenţe
permanente, nu se acceptă ca deduceri în scopuri fiscale, iar la determinarea venitului
impozabil ele se adaugă la rezultatul financiar până la impozitare fără înregistrări contabile
(adică prin calcul). Cu toate acestea depăşirile în cauză se reflectă în contabilitatea
financiară deopotrivă cu celelalte sume ale cheltuielilor generale şi administrative.
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova (în continuare Codul Fiscal) se
permite spre deducere următoarele tipuri de cheltuieli:
cheltuielile legate de investigaţii şi cercetări ştiinţifice, achitate sau suportate pe
parcursul anului fiscal în calitate de cheltuieli curente.
cheltuielile pentru reparaţia proprietăţii. Deducerea acestora se efectuează după
cum urmează:
dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii
nu depăşesc 15% din baza valorică a categoriei respective de proprietate (determinată fără
a lua în considerare schimbările pe parcursul anului fiscal respectiv), cheltuielile în cauză
vor fi permise spre deducere în anul respectiv;
dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii
depăşesc 15% din baza valorică pentru fiecare obiect a categoriei I de proprietate şi baza
valorică a categoriilor II-V de proprietate, mărimea acestui surplus se consideră drept
cheltuieli pentru recondiţionare şi se reflectă la majorarea bazei valorice pentru fiecare
obiect a categoriei I de proprietate şi baza valorică a categoriilor II-V de proprietate.
În conformitate cu articolul 1 din Legea privind filantropia şi sponsorizarea nr.
1420-XV din 31 octombrie 2002 prin filantropie se subînţelege acordarea benevolă,
imparţială şi necondiţionată a ajutorului material unei persoane sau unei grupe de persoane
(invalizi, familii nevoiaşe, sinistraţi ş. a.). Totodată filantropul nu cere în schimb nici o
remunerare (plată) sau executarea unor angajamente şi nu obţine profit. Astfel, trăsătura
principală a filantropiei constă în caracterul ei gratuit care înseamnă că la beneficiarii
ajutorului nu trebuie să apară nici un fel de obligaţii faţă de filantrop. În legătură cu
aceasta ajutorul filantropic se echivalează cu donaţia care conform articolului 827 din
Codul civil al Republicii Moldova înseamnă majorarea gratuită a patrimoniului unei părţi
pe seama patrimoniului altei părţi. Iar donarea activelor (prin urmare, şi orice ajutor
filantropic) se interpretează în scopuri fiscale ca vânzare a acestor active la preţul cel mai
mare dintre valoarea de piaţă şi baza lor valorică (sau valoarea de bilanţ). Dacă, însă, sunt
donate mijloace băneşti, atunci rezultatul acestei operaţiuni se interpretează ca obţinere a
venitului în mărimea sumei nominale a mijloacelor băneşti donate[11, p. 193-208].
În legătură cu modificările operate în Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.
489 din 4 mai 1998 actualmente filantropii şi sponsorii sunt scutiţi de obligaţia de a
prezenta trimestrial inspectoratului fiscal lista contractelor încheiate de acordare a
ajutorului filantropic sau de sponsorizare şi copiile acestor contracte. Însă la finele anului
donatorii şi beneficiarii ajutorului filantropic sau de sponsorizare trebuie să prezinte
organului fiscal dări de seamă despre sumele alocate şi utilizarea acestora. În afară de
aceasta, conform articolului 90 din Codul fiscal, dacă donaţiile (indiferent de forma
acestora) sunt efectuate în folosul persoanelor fizice, atunci subiecţii economici sunt
obligaţi să efectueze reţinerea finală a impozitului pe venit în proporţie de 15 % de la
valoarea donaţiei[11, p. 193-208].
Sponsorizarea reprezintă acordarea benevolă a mijloacelor financiare sau materiale
altei persoane (cetăţean, instituţie, uniune de creaţie, colegiu sau universitate etc.) în baza
cererii acesteia pentru susţinerea acţiunilor de importanţă socială în domeniul ştiinţei,
învăţământului, culturii, sportului, ocrotirii sănătăţii ş. a. Partea sponsorizată are dreptul de
a efectua reclama sponsorului în procesul realizării programelor sau acţiunilor (măsurilor)
de importanţă socială. În aşa caz sponsorul se consideră locator de reclamă, partea
sponsorizată – difuzor de reclamă, iar aportul (ajutorul) de sponsorizare – plată pentru
reclamă. Astfel, în dependenţă de faptul cine este beneficiarul aportului de sponsorizare şi
ce scop urmăreşte sponsorul sponsorizarea poate fi interpretată în mod diferit, generând
urmări fiscale diferite, după cum urmează:
1. Dacă susţinerea de sponsorizare se acordă unei instituţii publice care este
finanţată din bugetul public naţional, unei instituţii necomerciale (şcoală, spital, casă de
cultură, azil pentru bătrâni etc.) sau unei organizaţii religioase, ea se echivalează cu
ajutorul filantropic şi se evaluează în acelaşi mod ca şi donaţiile. În aşa caz sponsorul are
dreptul la deducerea sumelor în mărime care nu depăşeşte 10 % din venitul impozabil.
Pentru a determina această mărime venitul impozabil se înmulţeşte la 10 şi se împarte la
110. Dacă sumele sponsorizării depăşesc limita de 10 % din venitul impozabil, atunci în
conformitate cu articolul 90 din Codul fiscal donatorii sunt obligaţi să calculeze şi să
achite impozit pe venit în proporţie de 15 % de la suma depăşirii. Această cerinţă se referă
şi la donaţiile în scopuri filantropice [11, p. 193-208].
2. Dacă susţinerea de sponsorizare reprezintă, în esenţă, o plată pentru reclamă,
atunci suma ei se acceptă spre deducere fără nici o restricţie (adică această sumă nu se
limitează). Totodată sponsorul este obligat să reţină impozit pe venit la sursa de plată în
mărime de 5 % de la suma aportului de sponsorizare.
3. Dacă susţinerea de sponsorizare se acordă persoanelor juridice care urmăresc
scopul de a obţine profit, precum şi persoanelor fizice (inclusiv cetăţeni) care nu
desfăşoară activităţi prevăzute de articolul 3 din Legea filantropiei şi sponsorizării,
atunci suma aportului (ajutorului) de sponsorizare nu se acceptă spre deducere la
determinarea venitului impozabil al sponsorului. Aceasta înseamnă că suma în cauză
urmează a fi adăugată la venitul impozabil.
Din cele expuse mai sus rezultă că din punct de vedere al urmărilor fiscale cea mai
convenabilă variantă pentru sponsor este aceea când aportul (ajutorul) de sponsorizare se
efectuează sub formă de plată pentru reclamă [fr. p. 206].
Donaţiile în scopuri filantropice sau de sponsorizare vor fi deduse numai în cazul
confirmării lor în modul stabilit de Guvern [3].
Unele cheltuieli generale şi administrative sunt limitate de către stat, adică ele
urmează a fi acceptate spre deducere în conformitate cu aceste limite, care sunt reflectate
Codul fiscal. Astfel, suma-limită a cheltuielilor de reprezentanţă, care se permite spre
deducere din venitul brut constituie:
0,5 % din suma venitului din vânzări;
1 % din suma celorlalte tipuri de venituri, fără taxa pe valoare adăugată şi accize.
Organizarea contabilităţii cheltuielilor întreprinderii se efectuează în corespundere
cu prevederile actelor legislative și normative în vigoare.
Astfel, orice persoană juridică şi fizică care desfăşoară activitate de întreprinzător,
înregistrată în Republica Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de
proprietate şi forma de organizare juridică este obligată să ţină evidenţa în conformitate cu
prevederile Legii contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 (în continuare Legea
contabilităţii). Conform Legii contabilităţii deţinerea de către entitate a activelor cu orice
titlu, înregistrarea surselor de provenienţă a acestora şi a faptelor economice, fără
documentarea şi reflectarea acestora în contabilitate, sînt interzise. Referitor la
contabilitatea cheltuielilor, în lege este stipulat, că se ţine pe feluri de cheltuieli, potrivit
naturii sau destinaţiei acestora [1].
În corespundere cu legea contabilităţii, entităţile cu răspundere limitată şi nelimitată
pot organiza şi ţine contabilitatea în baza sistemului contabil:
în partidă simplă;
simplificat în partidă dublă;
complet în partidă dublă.
Astfel, conducerea întreprinderii trebuie să asigure elaborarea aprobarea planului de
conturi contabile de lucru al entităţii.
Deci, un alt act normativ care reglementează organizarea contabilităţii este Planul
de conturi al activităţii economico-financiare a întreprinderilor (în continuare Planul
de conturi). Planul de conturi cuprinde patru capitole. În primele două capitole sunt expuse
dispoziţiile generale şi terminologiile utilizate, în ultimele două capitole este redat
nomenclatorul conturilor contabile şi normele de utilizarea a acestora. Astfel, în
corespundere cu ultimele două capitole pentru evidenţa cheltuielilor este destinat conturile
clasei a 7- a „Cheltuieli”, iar pentru evidenţa nemijlocit a cheltuielilor generale şi
administrative este destinat contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative”. Contul dat,
este un cont de activ, în debit se reflectă cu total cumulativ de la începutul anului sumele
cheltuielilor constatate, iar în credit – decontarea lor la finele anului la rezultatul financiar
total. Pe parcursul anului soldul contului este debitor si reprezintă suma cheltuielilor
acumulate la finele lunii sau trimestrului. La 31 decembrie în legătură cu decontarea
cheltuielilor acumulate soldul contului devine egal cu zero [4].
În conformitate cu Legea contabilităţii fiecare entitate elaborează politica de
contabilitate. Aceasta constă în alegerea unui procedeu dintre cele propuse în fiecare
standard de contabilitate, fundamentarea procedeului ales, ţinând cont de particularităţile
activităţii entităţii, şi acceptarea acestuia în calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi
întocmirea rapoartelor financiare
Elaborarea politicii de contabilitate se efectuează în corespundere cu S.N.C. 1
„Politica de contabilitate”. Conform acestui standard, politica de contabilitate reprezintă
totalitatea convenţiilor, principiilor, regulilor, metodelor şi procedurilor, adoptate de conducerea
întreprinderii pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare.
Politica de contabilitate este unul din documentele principale şi obligatorii care
determină modul de tinere a contabilităţii la orice întreprindere. La elaborarea şi
argumentarea politicii de contabilitate întreprinderea trebuie să pornească de la convenţiile
fundamentale – continuitatea activităţii, permanenţa metodelor, contabilităţii de
angajamente şi să asigure respectarea principiilor de contabilitate – prudenţă, prioritatea
conţinutului asupra formei, esenţialitatea.
Întreprinderea nou-creată trebuie să-şi elaboreze politica de contabilitate până la
prima prezentare a rapoartelor financiare, dar nu mai târziu de 90 de zile din ziua
dobândirii drepturilor de persoană juridică.
Procedura de elaborare a politicii de contabilitate se stabileşte de fiecare
întreprindere de sine stătător. Ea trebuie să conţină un şir de elemente obligatorii care pot
fi grupate în trei compartimente [5].
1. Dispoziţii generale;
2. Procedee contabile pentru care actele normative prevăd diferite variante;
3. Procedee contabile elaborate de întreprindere de sine stătător.
Dezvăluirea politicii de contabilitate nu justifică reflectarea greşită sau inexactă a
informaţiilor şi nu exonerează conducătorul întreprinderii de răspunderea pentru încălcarea
regulilor stabilite de ţinere a contabilităţii şi de întocmire a rapoartelor financiare.
La eliberarea bunurilor din depozit şi utilizarea acestora în scopuri generale şi
administrative, ele se evaluează conform metodelor recomandate de S.N.C. 2 „Stocurile de
mărfuri şi materiale”. în conformitate cu prezentul standard sunt recomandate următoarele
metode de evaluarea a stocurilor de mărfuri şi materiale: metoda FIFO, metoda LIFO şi
metoda costului mediu ponderat.
Conform metodei FIFO, stocurile de mărfuri şi materiale intrate primele sînt şi
primele ieşite, de aceea evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale se efectuează în
aceeaşi consecutivitate. Costul soldului la sfârşitul perioadei de gestiune se determină
conform valorii de achiziţie a ultimelor loturi de stocuri de mărfuri şi materiale intrate.
Conform metodei LIFO, stocurile de mărfuri şi materiale intrate ultimele sînt primele
ieşite, de aceea evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale ieşite se efectuează în aceeaşi
consecutivitate. Costul stocurilor de mărfuri şi materiale ieşite în cursul perioadei de
gestiune se determină la valoarea de achiziţie a ultimelor loturi de stocuri de mărfuri şi
materiale intrate. Soldul stocurilor de mărfuri şi materiale la sfârşitul perioadei de gestiune
se evaluează la valoarea de achiziţie a primelor loturi de stocuri intrate.
Conform metodei costului mediu ponderat, costul stocurilor de mărfuri şi materiale
ieşite şi rămase la sfârşitul perioadei de gestiune este determinat în baza costului mediu
ponderat al unităţilor similare, aflate în stoc la începutul perioadei de gestiune şi
cumpărate sau produse de întreprindere în cursul acestei perioade. Costul mediu
ponderat poate fi calculat pentru o perioadă anumită de timp sau pe măsura intrării
loturilor suplimentare de stocuri de mărfuri şi materiale.
Definirea şi componenţa cheltuielilor este reglementată de S.N.C. 3 „Componenţa
consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”. În acest standard este expusă noţiunea de
cheltuieli, diferenţa dintre cheltuieli şi consumuri, precum şi clasificarea acestora pe tipuri
de activităţi.
Astfel, conform S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii” cheltuielile se înregistrează la întreprinderile cu toate tipurile de activităţi
şi se reflectă în contabilitate şi rapoartele financiare în baza metodei calculării din perioada
în care s-au produs şi cuprind cheltuielile activităţilor operaţionale, de investiţii,
financiare, precum şi pierderile excepţionale.
În conformitate cu paragraful 20 al prezentului standard nomenclatorul articolelor
de cheltuieli generale şi administrative pentru întreprinderile de producţie, întreprinderile
de comerţ şi de prestări servicii cuprinde: materiale auxiliare, salariul (retribuţiile)
personalului administrativ, salariul (retribuţiile) personalului economic, sumele plătite
salariaţilor sub formă de premii, stimulente, indemnizaţii, sporuri şi compensaţii plata
indemnizaţiei la concediere, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele
de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi/sau medicale facultative (benevole),
cheltuieli de întreţinere şi reparare a mijloacelor fixe cu destinaţie administrativă şi general
economică, cheltuieli privind combustibilul, gazele, energia electrică şi apa, asigurarea
bunurilor întreprinderii, amortizarea activelor nemateriale, uzura obiectelor de inventar
(vesela, îmbrăcămintea specială sanitară, lenjerie în comerţ), cheltuieli privind operaţiile
cu ambalajele, cheltuieli privind chiria curentă a încăperilor şi utilajului, nelegată de
producţie, plăţi pentru serviciile bancare, de audit, juridice şi alte servicii, pierderi din
cauza degradării valorilor şi lipsurile în limitele şi supranormelor perisabilităţii naturale
pierderi din cauza întreruperilor, cheltuieli aferente procurării licenţelor de comercializare
a tipurilor corespunzătoare de activităţi, cheltuieli de întreţinere a pazei şi de asigurare a
securităţii antiincendiare, cheltuieli de judecată şi de arbitraj, cheltuieli de birou, poştale,
telefonice şi telegrafice, vărsăminte în organizaţiile de binefacere, cheltuieli privind
studiile (pregătirea cadrelor), cheltuieli ce ţin de dezvoltare, pentru lucrări de cercetare,
proiectare şi experimentare, onorarea impozitelor, taxelor şi vărsarea altor plăţi obligatorii,
cu excepţia impozitului pe beneficiu (profit), cheltuieli privind retribuirea muncii şi
tehnica securităţii, cheltuieli de deplasare, cheltuieli privind transportul salariaţilor,
cheltuieli privind protecţia mediului înconjurător, alte cheltuieli administrative şi generale
ale gospodăriei [6].
1.2PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE CONTABILITĂȚII CHELTUIELILOR
GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE
Organizarea raţională a activităţii aparatului contabil şi reflectarea corectaă a
faptelor economice este necesară cunoaşterea regulilor şi principiilor organizării, metodicii
şi tehnicii ţinerii contabilităţii. În scopul obţinerii informaţiei privind starea patrimoniului
întreprinderii şi rezultatele financiare ale acesteia contabilitatea se bazează pe principii
speciale care se utilizează în toate ţările cu economie de piaţă.
Principiile contabile mai pot fi definite şi drept elemente conceptuale, reguli de bază
care asigură, pe de o parte, elaborarea normelor contabile, şi pe de altă parte, prezentarea
fidelă, clară, sinceră, şi completă a evoluţiei întreprinderii prin intermediul situaţiilor
financiare.
În vederea obţinerii şi prezentării informaţiei privind starea patrimoniului entităţii şi
rezultatele financiare ale acesteia contabilitatea se bazează pe principiile speciale care se
utilizează în toate ţările cu economie de piaţă.
Aceste principii sunt următoarele:
continuitatea activităţii;
permanenţa metodelor;
prioritatea conţinutului asupra formei;
reflectarea obiectivă.
Continuitatea activităţii reprezintă un principiu, conform căruia în entitate, de
regulă, trebuie să se deruleze un proces neîntrerupt al activităţii, ceea ce înseamnă
continuarea funcţionării şi în viitorul previzibil.
Se presupune că entitatea nu are intenţia sau necesitatea să se autolichideze sau să-şi
reducă considerabil activitatea sa.
Dacă conducerea decide că există situaţii sau condiţii care pot să influenţeze asupra
continuării activităţii entităţii, este necesar ca acestea să fie aduse la cunoştinţa
utilizatorilor.
Permanenţa metodelor prevede că regulile, procedeele şi metodele contabilităţii
aprobate de conducere sunt fixate în politica de contabilitate. Pentru pregătirea rapoartelor
financiare acestea sunt constante de la o perioadă la alta.
Prioritatea conţinutului asupra formei presupune că toate faptele economice sunt
reflectate, în primul rînd, din punct de vedere al conţinutului economic, chiar dacă forma
juridică (actul normativ) a acestora prevede altă interpretare.
Reflectarea obiectivă prevede că în rapoartele financiare trebuie să fie reflectate
obiectiv starea patrimoniului şi rezultatele financiare ale entităţii.
Imaginea obiectivă se asigură în cazul cînd se îndeplinesc cerinţele referitoare la
datele reflectate în rapoartele financiare.
Acestea trebuie să fie:
importante la luarea deciziilor economice de către utilizatori;
veridice, atunci cînd informaţia trebuie să fie reală, controlabilă şi să aibă un
caracter neutru, adică să fie independentă de orice persoane fizice sau juridice;
neutre, atunci cînd nici o persoană fizică sau juridică n-a influenţat asupra
corectitudinii datelor obţinute;
utile, reprezintă furnizarea către utilizatori numai a informaţiei utile pentru ei, de
aceea persoanele care întocmesc rapoartele financiare trebuie să cunoască cerinţele
utilizatorilor;
clare, determină calitatea de bază a informaţiei financiare de a fi clară pentru
persoanele care posedă anumite cunoştinţe despre activitatea economică şi de
întreprinzător [20, p.17-19].
În conformitate cu cerinţele Standardelor Naţionale de Contabilitate, cheltuielile se
evaluează la valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung şi curente ieşite, a sumelor
calculate la retribuirea muncii şi ale contribuţiilor pentru asigurările sociale, uzurii
mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, amortizării activelor
nemateriale, rezervelor create, cheltuielilor şi plăţilor preliminare, corecţiilor la datoriile
dubioase etc.
Constatarea cheltuielilor înseamnă stabilirea perioadei de gestiune în care ele
urmează a fi reflectate în conturile contabile şi rapoartele financiare.
Cheltuielile sînt constatate în baza următoarelor principii:
- contabilităţii de angajamente;
- prudenţei;
- corespunderii;
- nestingerii.
Principiul contabilităţii de angajamente prevede că cheltuielile se constată atunci
cînd au fost suportate (au avut loc) independent de momentul achitării efective a
mijloacelor băneşti. Astfel, energia electrică livrată de terţi pentru iluminarea clădirii
administrative a entităţii, funcţionarea computerelor şi alte scopuri generale se raportează
la cheltuieli în momentul utilizării ei, dar nu în momentul achitării facturii fiscale a
furnizorului.
Principiul prudenţei prevede că cheltuielile se constată şi se reflectă în contabilitate
în momentul efectuării acestora. De exemplu, lipsurile constatate cu ocazia inventarierii
valorilor în mărfuri şi materiale, precum şi pierderile din deteriorarea acestora; valoarea
produselor rebutate definitiv; cheltuielile privind remedierea rebuturilor etc., se
înregistrează în contabilitate ca cheltuieli la data depistării acestora, indiferent de motive şi
vinovaţi. Suma de recuperare a acestora (veniturile) se constată numai în cazul cînd
entitatea are o certitudine întemeiată, adică o confirmare documentară (acordul în scris al
salariatului privind recuperarea daunei materiale, decizia judecătorească etc.).
Principiul prudenţei oferă entităţilor, după caz, dreptul să creeze rezervele
corespunzătoare pe seama cheltuielilor perioadei privind recuperarea pierderilor probabile
aferente datoriilor dubioase, returnarea şi reducerea preţurilor la mărfurile vîndute,
reparaţia cu termen de garanţie şi deservirea produselor şi mărfurilor vîndute etc.
Totodată principiul prudenţei nu justifică crearea rezervelor latente, ceea ce poate să
genereze supraevaluarea neîntemeiată a cheltuielilor şi diminuarea rezultatului financiar.
Principiul corespunderii prevede că cheltuielile şi veniturile care se referă la una şi
aceeaşi operaţie economică (tranzacţie) se constată simultan (în acelaşi timp). Astfel,
costul cerealelor vîndute se reflectă în evidenţă concomitent cu venitul din comercializarea
lor.
De aceea gospodăriile agricole trebuie să insiste ca cumpărătorii angro să emită la
timp documentele de decontări, chemate să confirme masa netă definitivă şi calitatea
produselor, precum şi să servească ca suport pentru calcularea veniturilor din vînzări.
Principiul nestingerii prevede că cheltuielile se reflectă în evidenţă aparte de
venituri, iar decontarea lor reciprocă pe parcursul anului nu se admite. Totodată, dacă apar
dubii referitor la posibilitatea încasării unei sume anumite care anterior a fost inclusă în
componenţa veniturilor, atunci această sumă se raportează nu la micşorarea venitului, ci la
majorarea cheltuielilor [18, p. 423-424].
Reieşind din cele nominalizate anterior obiectivele contabilităţii cheltuielilor sunt:
perfectarea corectă şi oportună a documentelor primare;
verificarea evaluării şi constatării corecte a cheltuielilor;
reflectarea corectă şi autentică a cheltuielilor în registrele contabile;
a nu admite compensarea reciprocă a cheltuielilor şi veniturilor,
reflectarea corectă a informaţiei aferentă cheltuielilor în raportul de profit şi pierderi.
Variate după conţinut şi diverse după destinaţie cheltuielile întreprinderilor nu trebuie
confundate cu consumurile de producţie, iar în cadrul organizării contabilităţii acestora de
ţinut cont de actele legislative şi normative în vigoare.
1.3 STAREA DE CERCETARE A CONTABILITĂȚII CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE ÎN LITERATURA ECONOMICĂ CONTEMPORANĂ
Cheltuielile ocupă un loc important în activitatea întreprinderii, ele sunt prezente la
toate stadiile de activitate şi reprezintă un factor important în stabilirea profitului entităţii.
Din aceste considerente în literatura de specialitate autohtonă şi străină se conţin diverse
abordări asupra noţiunilor de cheltuieli.
Astfel, în manualul „Bazele teoretice ale contabilităţii” elaborat de L. Grigoroi şi L.
Lazari sunt reflectate aspecte teoretice şi practice aferente veniturilor şi cheltuielilor
întreprinderii. În acest manual cheltuielile sunt definite şi clasificate în conformitate cu
S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”.
Referitor la cheltuielile generale și administrative se menţionează că acesta cuprind
cheltuielile privind deservirea şi gestiunea întreprinderii în ansamblu.
La fel se menţionează că una dintre cele mai importante şi esenţiale părţi a
rapoartelor financiare se consideră raportul de profit şi pierderi, care se întocmeşte în baza
rulajelor aferente conturilor de venituri şi cheltuieli.
Prin conţinutul său, lucrarea se adresează celor interesaţi să se iniţieze în
contabilitate, celor care doresc să pătrundă în arsenalul mijloacelor şi procedeelor pe care
această ştiinţă le utilizează curent.
Astfel, în manualul „Contabilitate financiară” elaborat de un grup de Colaboratori
ai Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor Profesionişti (în continuare A.C.A.P.), pentru
definirea şi clasificarea cheltuielilor, precum şi diferenţa consumurilor şi cheltuielilor au
rezervat capitolul 10. Materialele teoretice expuse în manual sunt însoţite de exemple
concrete, explicaţii succinte, aplicaţii practice, scheme. Astfel, în manual este prezentată
clasificarea si componenţa cheltuielilor sub formă de schemă. În acest sens ele intră in
componenţa cheltuielilor activităţii operaţionale şi cuprind cheltuielile deservirii şi
gestiunii în ansamblu a întreprinderii ,iar in cursul perioadei de gestiune aceste cheltuieli
se calculează cu total cumulativ [18, p. 433].
Un material interesant şi bogat în conţinut este redat în manualul „Contabilitate
financiară-2”, editat de către profesorul universitar A. Frecăuţeanu. Astfel, capitolul 14
din manual, este destinat pentru definirea şi contabilizarea cheltuielilor activităţii
operaţionale. În cadrul acestui capitol este redată noţiunea de cheltuieli în conformitate cu
actele legislative şi normative în vigoare, documentarea acestora precum şi corespondenţa
conturilor. Pentru evidenţa cheltuielilor generale şi administrative este destinată întrebarea
a treia din acest capitol. În cadrul acestei întrebări este examinat modul de contabilizare şi
reflectare în documente a acestor cheltuieli, precum şi organizarea evidenţei sintetice şi
analitice a cheltuielilor generale şi administrative. La fel în această întrebare autorul face o
distincţie dintre filantropie şi sponsorizare [11, p. 193-208].
Autorul Nederiţă A. în manualul „Corespondenţa conturilor contabile conform
prevederilor S.N.C. şi Codului fiscal” examinează regulile de bază de reflectare a
operaţiunilor economice în conturile contabile, defineşte cheltuielile şi componenţa
acestora pe fiecare tip de activitate în conformitate cu actele legislative şi normative în
vigoare. De asemenea în manual autorul indică corespondenţa conturilor pentru fiecare
cont sintetic separat şi pentru fiecare formulă contabilă se indică documentele primare şi
registrele contabile, iar, după caz , se explică şi consecinţele fiscale [16, p. 534-541].
Manualul analizat este bogat după conţinut, are un caracter aplicativ şi multilateral
argumentat. Informaţia redată în el poate fi folosită atît de studenţi, cît şi de întreprinzători
individuali, contabili profesionişti şi auditori.
În manualul „Ghidul contabilului” sunt prezente noţiuni generale, termenologia şi
un număr mare de înregistrări duble în dependenţă de conţinutul faptelor economice,
deasemenea sînt prezente cele mai des întîlnite exemple de situaţii economice cu
reflectarea lor în conturi contabile a entităţii.
Se dă o caracteristică şi clasificarea contabilităţii cheltuielilor generale şi
administrative, se descrie cum se utilizează contul 713 în entităţi.
Acest manual a fost editat conform Standardului Naţional de Contabilitate şi
comentariilor privind aplicarea lor, Legii contabilităţii, Codului Fiscal, aici este descrisă
partea teoretică însoţită cu exemple.
Este un manual interesant și este util pentru studenţii de la facultăţi cu profil
economic şi în special specialiştilor din domeniul contabilităţii [15, p. 30-35, 520-521].
Unele aspecte aferente cheltuielilor întreprinderii sunt reflectate în manualul
„Principiile de bază ale contabilităţii în asociaţiile de economii şi împrumut ale
cetăţenilor”. În manual se examinează principiile contabilităţii, al metodelor şi tehnicilor
ei de lucru, atît din punct de vedere teoretic, cît şi punct de vedere practic.
Obiectivele principale ale acestui manual sunt:
- explicarea principiilor contabilităţii în partidă simplă şi în partidă dublă;
- expunerea modului de organizare a planului de conturi prin intermediul structurii
bilanţului contabil;
- definirea regulilor de înregistrare contabilă în vederea debitării şi creditării corecte
a conturilor şi a calculării soldurilor şi altele.
În capitolul 3.4. „Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor” conturile de cheltuieli
sunt conturi de activ (clasa 7) şi evidenţa lor se ţine conform regulii 3, care menţionează că
o cheltuială dintr-un raport privind rezultatele financiare este întotdeauna înregistrată în
debitul contului.
Înregistrarea în aceste conturi se efectuează în felul următor: în debit sunt reflectate
cu total cumulativ de la începutul anului, iar în credit – trecerea cheltuielilor acumulate la
sfîrşitul anului de gestiune la contul de rezultate financiare.
Autorii în acest manual au dezvoltat succint această temă, s-au referit mai mult la
principiile evidenţei contabilităţii în asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor şi
corespunde conform Standardelor de Contabilitate şi Legii contabilităţii.
În manualul „Evidenţa contabilă în exploataţiile agricole” în primul rînd se dă
noţiunea despre cheltuielile generale şi administrative pentru evidenţa lor corectă în
exploataţiile agricole.
În bazele metodologice de contabilizare a cheltuielilor generele şi administrative
autorul se referă la înregistrarea acestor cheltuieli. Autorul se conduce de acte normative şi
legislative ca:
Legea Contabilităţii
Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC)
Planul de conturi.
În al doilea rînd autorii se referă la componenţa cheltuielilor generale şi
administrative din fitotehnie şi alimentaţie publică, felul şi perfectarea documentară a
cheltuielilor generale şi administrative.
În acest manual se examinează în mod complex şi accesibil aspectele actuale ale
contabilităţii cheltuielilor generale şi administrative. Materialul teoretic şi exemple sunt
expuse în baza planului de conturi şi SNC.
Acest manual poate fi folosit pentru studenţii ce fac studii la specialităţile
economice din domeniul agriculturi [13 p. 233-235].
În manualul „Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii: teorie şi
practică” se examinează definiţiile noţiunilor de venituri şi cheltuieli ale entităţii,
componenţa veniturilor şi cheltuielilor, criteriile de clasificare a acestora, delimitarea şi
analiza problemelor privind recunoaşterea şi evaluarea diferitelor elemente de venituri şi
cheltuieli şi abordarea problematicii aferente generalizării şi prezentării informaţiilor
privind cheltuielile în rapoartele financiare ale entităţii.
Manualul dat conţine patru capitole. În capitolul 3 „Contabilitatea cheltuielilor
întreprinderii: abordări metodologice şi aplicative” este analizată problema contabilităţii
cheltuielilor aferente vînzării şi returnării (reducerii preţurilor) bunurilor, prestării
serviciilor, precum şi a cheltuielilor rezultate din inventarierea bunurilor, decontarea
creanţelor compromise şi altele.
Autorul în lucrarea sa nu s-a referit concret la cheltuielile generale şi administrative,
ci la cheltuielile entităţii la general.
Materialul teoretic este însoţit de exemple concrete, aplicaţii practice, scheme şi
tabele. Autorul s-a condus de prevederile actelor legislative şi normative din Republica
Moldova, reglementărilor contabile internaţionale şi din alte ţări, precum şi practica de
evidenţă a entităţilor autohtone din diferite sectoare şi ramuri ale economiei naţionale.
Acest manual poate fi utilizat de auditori, profesori, studenţi şi de participanţi la
seminarele de reciclare şi a altor specialişti interesaţi de studierea aprofundată a
contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor entităţii [17, p. 20-21].
CAPITOLUL 2 CONTABILITATEA CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE LA S.R.L. „UNVIN AGRO”
2.1 EVIDENȚA PRIMARĂ A CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE ȘI GENERALIZAREA DATELOR DOCUMENTELOR
PRIMARE
Procesul cunoaşterii contabile începe în mod obligatoriu cu acţiunea de
consemnare şi de culegere a informaţiilor, a datelor despre patrimoniul entităţii. Nici o
faptă economică nu se poate înregistra în contabilitate fără un act scris în care să fie
consemnată operaţia respectivă. Documentul serveşte la formalizarea în scris a unor
fapte, fenomene sau decizii cu caracter economic, care produc modificări ale
patrimoniului.
Pentru reflectarea tuturor operaţiunilor economico-financiare care au loc la nivelul
sectoarelor şi compartimentelor de activitate a unei entităţi pe parcursul exerciţiului
financiar, contabilitatea utilizează o gamă largă de documente şi registre care alcătuiesc
evidenţa primară şi operativă.
Astfel, documentele economice sunt acte scrise în care se consemnează operaţiunile
economice prin cuvinte şi cifre în momentul producerii acestora în scopul atestării
efectuării lor.
În raport de modul de întocmire şi rolul lor în cadrul sistemului informaţional –
decizional, documentele contabile pot fi justificative, registre contabile de sinteză şi
raportare.
Documentele primare întocmite pe suport de hârtie sau în formă electronică au
aceeaşi putere juridică, în cazul în care se respectă cerinţele stipulate de legislaţie.
În cazul întocmirii documentului primar în formă electronică, entitatea, la solicitarea
utilizatorului, este obligată să imprime copia documentului pe suport de hârtie din cont
propriu.
Documentaţia, ca procedeu al metodei contabilităţii este acţiunea de culegere şi
consemnare a datelor privitoare la operaţiile economice dintr-o întreprindere, momentul
şi la locul efectuării în documente [l.g, pag. 178- 182].
Conţinutul documentelor diferă în funcţie de caracterul operaţiilor consemnate.
Conţinutul documentului se concretizează prin anumite elemente obligatorii care trebuie
să asigure reflectarea clară şi completă a operaţiilor economice. Conform Legii
contabilităţii documentele primare întocmite trebuie să conţină următoarele elemente
obligatorii:
a) denumirea şi numărul documentului;
b) data întocmirii documentului;
c) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii în numele căreia este
întocmit documentul;
d) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului documentului, iar
pentru persoanele fizice – codul personal;
e) conţinutul faptelor economice;
f) etaloanele cantitative şi valorice în care sînt exprimate faptele economice;
g) funcţia, numele, prenumele şi semnătura (inclusiv cea digitală) persoanelor
responsabile de efectuarea şi înregistrarea faptelor economice.
Persoanele care întocmesc şi/sau semnează documentele primare poartă
răspundere administrativă sau penală pentru nerespectarea regulilor de întocmire,
prezentare şi/sau primire a acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare.
De regulă, operaţiunile ce ţin de constatarea cheltuielilor generale şi administrative
se perfectează cu următoarele documente:
solicitare în scris a organizaţiei necomerciale, religioase sau altei organizaţii
privind acordarea ajutorului filantropic sau de sponsorizare, contract de acordare a
ajutorului filantropic sau de sponsorizare, factură de expediţie, ordin de plată – în cazul
transmiterii bunurilor materiale sau virării mijloacelor băneşti cu titlu de filantropie sau
sponsorizare;
ordin al conducătorului întreprinderii privind recepţia delegaţiei altei
întreprinderi (cu indicarea obligatorie a componenţei delegaţiei, scopului, programului şi
termenului vizitei), informaţie în scris privind rezultatele vizitei, raport privind
cheltuielile suportate cu documentele justificative anexate (cecuri, bilete, facturi fiscale,
foi de parcurs ş. a.), proces-verbal de raportare a cheltuielilor în cauză la cheltuielile de
reprezentanţă – în cazul constatării cheltuielilor pentru recepţia delegaţiilor ca cheltuieli
de reprezentanţă;
tabel de pontaj – în cazul calculării retribuirii muncii personalului
administrativ şi gospodăresc;
decont de avans – în cazul decontării avansurilor primite de persoane cu
destinaţie generală de gospodărie la detaşarea acestora în deplasări de serviciu;
borderou de calculare a amortizării activelor nemateriale şi borderou de
calculare a uzurii mijloacelor fixe – în cazul calculării amortizării şi uzurii patrimoniului
cu destinaţie generală de gospodărie;
ordin al conducătorului întreprinderii, dispoziţie de plată, bon (de uz intern)
– în cazul acordării ajutorului material cu bani în numerar, produse, combustibil sau alte
active pensionarilor sau salariaţilor nevoiaşi;
factură fiscală sau factură de expediţie – în cazul calculării plăţilor
(datoriilor) ordinare pentru bunurile luate în arendă operaţională, precum şi pentru alte
servicii prestate de terţi;
notă de contabilitate şi calcul de formă liberă – în cazul calculării
contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie
de asistenţă medicală în procentul stabilit de la sumele salariului personalului
administrativ şi gospodăresc etc.
În cadrul întreprinderii agricole „Unvin Agro” S.R.L. pentru contabilizarea
cheltuielilor generale şi administrative se utilizează un şir de documente.
Astfel, calcularea retribuirii muncii personalului administrativ, conducătorilor şi
specialiştilor de verigă medie (din subdiviziuni) şi altor angajaţi, remunerarea cărora se
efectuează în regie (adică în dependenţă de durata timpului lucrat) se efectuează în baza
Tabelului de pontaj (anexa 1) care este destinat şi pentru controlului asupra disciplinei
muncii, analizei gradului de utilizare a timpului de lucru. Documentul se deschide aparte
pe fiecare subdiviziune sau serviciu al întreprinderii, iar înscrierile în el se efectuează de
către contabil. În tabel se includ toţi membrii colectivului cu indicarea numerelor de
pontaj atribuite care sunt identice cu numerele conturilor persoanelor deschise în
registrul analitic pentru evidenţa decontărilor cu personalul privind retribuirea muncii.
Zilnic în tabel se menţionează ieşirea la lucru, numărul de ore lucrate sau absenţa cu
specificarea cauzei prin semne convenţionale, care se indică pe recto documentului, şi
anume:
Zilele de odihnă şi sărbătoare – O.
Absenţe permise de lege – AZ.
Deplasări de serviciu – D.
Concedii legale şi suplimentare – CA.
Incapacitate de muncă – B.
Întreruperi în timpul schimbului – ÎS
Întârzieri şi plecarea înainte de vreme de la lucru – Î ş. a.
La finele lunii se deduc totalurile timpului lucrat în ore şi zile şi ale absenţelor sub
aspectul cauzelor stabilite. Totodată în ultima coloniţă pe fiecare persoană în parte se
notează suma retribuirii muncii calculată în regie.
La reflectarea sumelor de deplasare acordate contabilului șef se perfectează
dispoziția de plată (anexa 2). În dispoziția de plată se indică suma, data și persoana
căreia i s-a acordat mijloacele bănești. Astfel, pe data de 24 august s-a eliberat mijloace
bănești din casierie în sumă de 100 lei contabilului șef pentru cheltuielile de deplasare.
Dispoziția de plată se semnează de către conducător, contabil șef și casier.
La perfectarea dispoziție de plată la S.R.L. „Unvin Agro” nu sunt perfectate toate
rechizitele și sunt unele ștersături și corectări.
Pentru efectuarea diferitor transferuri bănești prin intermediul băncii întreprinderea
agricolă „Unvin Agro” S.R.L. achită un comision. Suma comisionului se indică în
extrasul din cont (anexa 3) care este eliberat întreprinderii pentru a verifica
corectitudinea operațiunilor economice efectuate prin bancă.
Pe data de 10 octombrie 2010 întreprindera agricolă „Unvin Agro” S.R.L. a
primit de la banca comercială „Mobiasbanc Groupe Societe Generale” S.A. extrasul din
cont (anexa 3) în care se indică operațiunile economice care au avut loc prin intermediul
băncii și suma comisioanelor reținute de bancă pentru efectuarea transferurilor bănești în
sumă de 26 lei.
La reflectarea consumului de energie electrică în scopuri generale și administrative
întreprinderea primește de la furnizor factura fiscală (anexa 4) ce confirmă consumul de
energie electrică. factura fiscală este un document justificativ care se întocmeşte în cazul
tranzacţiilor de vânzare a mărfurilor şi produselor, de executare a lucrărilor şi de prestare
a serviciilor. Factura fiscală este un formular tipizat de document primar cu regim
special prezentat cumpărătorului de către subiectul impozabil, înregistrat în modul
stabilit, la efectuarea livrărilor impozabile. Ea este destinată pentru evidenţa la agenţii
economici, înregistraţi ca plătitori de T.V.A., a circulaţiei mărfurilor şi prestarea
serviciilor, a activităţii transportării auto a mărfurilor impozabile, pentru achitarea
tarifelor pentru serviciul de transport efectuat şi de asemenea pentru evidenţa operativă,
contabilă şi de magazie , precum şi în scopuri fiscale.
Factura fiscală cuprinde numeroase informaţii. Unele dintre ele se înregistrează în
contabilitatea vânzătorului şi a cumpărătorului. Altele, precum condiţiile generale de
vânzare, nu se înregistrează în contabilitate, ci servesc drept instrument de probă, urmând
a se face referinţă la ele în caz de litigiu. Ca urmare, pentru a citi o factură fiscală, este
necesar să se facă distincţie între informaţiile cu caracter general şi informaţiile cu
caracter contabil.
Pe data de 31 august 2010 S.R.L. „Unvin Agro” a primit de la S.A. RED-Nord”
factura fiscală NO0018392 (anexa 4) în care este indicată datoria întreprinderii pentru
energia electrică consumată în sumă de 3068,21 lei. La factura fiscală se anexează o
factură (anexa 5) unde se indică consumul de enrgie electrică consumat pe sectoare
separat.
După cum am menţionat anterior în componenţa cheltuielilor generale şi
administrative se includ impozitele şi taxele calculate conform legislaţiei în vigoare (cu
excepţia impozitului pe venit). Astfel, sistemul impozitelor şi taxelor locale care se referă
la cheltuielile generale şi administrative include:
Impozitul pe bunurile imobiliare.
Impozitul funciar.
Taxele pentru folosirea resurselor naturale.
Taxa pentru amenajarea teritoriului.
Alte taxe.
Astfel, persoanele juridice şi fizice, care efectuează activitatea de antreprenoriat,
cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), calculează de sine stătător suma anuală a
a impozitului funciar şi pînă la 1 iulie a anului curent fiscal prezintă organelor teritoriale
Calculul impozitului funciar (forma FUNJ).
La întreprinderea agricolă „Unvin Agro” S.R.L. s-a calculat impozitul funciar
pentru perioada anului 2010 în Calculul impozitului funciar (anexa 6) în sumă de 36362
lei. La determinarea sumei impozitului funciar este necesar de ţinut cont de cotele
maxime ale impozitului funciar, recomandate de legislaţia în vigoare, care sunt
enumerate mai jos:
pentru terenurile agricole (cu excepţia păşunilor şi fâneţelor) care au indici
cadastrali – 1,50 lei pentru un grad-hectar;
pentru aceleaşi terenuri care nu au indici cadastrali – 110 lei pentru un hectar;
pentru păşuni şi fâneţe care au indici cadastrali – 0,75 lei pentru un grad-hectar;
pentru aceleaşi terenuri care nu au indici cadastrali – 55 lei pentru un hectar;
pentru terenurile ocupate de obiecte acvatice (iazuri, lacuri etc.) – 115 lei
pentru un hectar de suprafaţă acvatică;
pentru terenurile întreprinderilor din intravilan cu destinaţie specială (sub
depozite, gherete etc.) – 10 lei pentru 100 m2;
pentru terenurile întreprinderilor din extravilan pe care sunt amplasate
construcţii sau cariere – 350 lei pentru un hectar etc [11, p. 193-208].
Cotele concrete ale impozitului funciar se stabilesc anual de autorităţile
reprezentative ale administraţiei publice locale. Ele nu pot fi mai mici decât 50 % din
cota maximă.
Calcularea impozitului funciare trebuie să fie în mod obligatoriu coordonat cu
organul cadastral teritorial, ce se confirmă prin semnătura reprezentantului acestuia cu
indicaţia datei.
Suma impozitului funciar se determină ca produsul dintre cota concretă a
impozitului, numărul de grade-hectar şi suprafaţă sau ca produsul dintre cota impozitului
şi suprafaţa terenului. Dacă suprafaţa terenurilor agricole ale întreprinderii constă din
câteva loturi (sectoare) şi fiecare din ele are indicele său cadastral,
atunci se determină indicele cadastral mediu în baza relaţiei:
,
unde B – indicele cadastral mediu al tuturor loturilor (sectoarelor), grade-hectar;
S1, S2 şi Sn – suprafaţa unor loturi (sectoare) de pământ aparte, hectare;
B1, B2 şi Bn – indicii cadastrali ai unor loturi (sectoare) de pământ aparte,
grade-hectar [11, p. 193-208].
Persoanele juridice şi fizice ce desfăşoară activitatea de antreprenoriat, cu excepţia
instituţiilor publice sunt plătitori ai taxei pentru amenajarea teritoriului. Drept obiect al
acestei taxe serveşte numărul mediu scriptic anual al salariaţilor. Mărimea maximă a
taxei pentru amenajarea teritoriului este de 40 lei anual pentru un salariat. În legătură cu
aceasta agenţii economici îndeplinesc trimestrial şi prezintă darea de seamă cu la taxa
pentru amenajarea teritoriului (forma TAT).
Întreprinderea „Unvin Agro” S.R.L. în anul 2010 dispune de următoarele date
reflectate în Darea de seamă pentru amenajarea teritoriului (anexa 7):
numărul mediu scriptic trimestrial al salariaţilor şi/sau fondatorii
întreprinderilor în cazul în care aceştea activează la întreprinderile fondate, însă nu sunt
incluşi în efectivul trimestrial de salariaţi – 22 persoane;
cota taxei pentru un salariat şi/sau fondator a contribuabilului - 10 lei.
Deci, în baza datelor reflectate în anexa 7 taxa pentru amenajarea teritoriului la
„Unvin Agro” S.R.L. va constitui 220 lei (22 × 10).
Darea de seamă pentru amenajarea teritoriului se confirmă prin semnătura
contabilului-şef şi conducătorul întreprinderii.
După completare, documentele trebuie să fie supuse unei verificări minuţioase,
care are ca scop să descopere eventualele erori, acţiunile ilegale sau incorecte,
asigurându-se exactitatea datelor contabile.
Verificarea documentelor se face sub trei aspecte: verificarea sub aspectul formei,
verificarea aritmetică şi verificarea de fond.
Verificarea sub aspectul formei constă în controlul întocmirii documentelor pe
formulare corespunzătoare naturii apariţiei economice, completarea tuturor rubricilor,
existenţa tuturor semnăturilor persoanelor împuternicite să vizeze, dacă nu au avut loc
ştersături sau corectări fără a fi certificate.
Verificarea aritmetică constă în controlul preluării corecte în documente a datelor
cifrice şi dacă s-au efectuat corect calculele aritmetice propuse la întocmirea
documentului.
Verificarea de fond constă în controlul realităţii, necesităţii, oportunităţii şi
economicităţii operaţiilor economice consumate în documentul respectiv.
După verificare documentele sînt supuse operaţiei de prelucrare. Aceasta constă în
gruparea documentelor pe operaţii, exprimarea valorică a mărimii operaţiei economico-
financiare înregistrată în document, cumularea unor documente primare şi obţinerea
celor centralizatoare.
1. 3 EVIDENŢA SINTETICĂ ŞI ANALITICĂ A CHELTUIELILOR GENERALE
ŞI ADMINISTRATIVE
Datele faptelor economice reflectate în documentele primare trebuie să fie
înregistrate ulterior în scopul grupării care răspunde necesităţilor gestiunii, în acest scop se
utilizează registrele contabile. Utilizarea diverselor registre este condiţionată de volumul şi
specificul obiectelor contabile, caracterul de masă al operaţiunilor economice, modul de
înregistrare şi prelucrare a informaţiei economice etc.
Aceste particularităţi influenţează asupra construirii registrelor contabile. Registrele
contabile pot avea o diversă structură, ceea ce depinde de plasare a înregistrărilor contabile
în rubricile corespunzătoare: paralelă, consecutivă sau combinată.
Astfel, înregistrarea documentelor în sistemul contabil prevede reflectarea faptelor
economice în registrele contabile. Înregistrările se efectuează în baza simbolizării
(contării), adică a indicării conturilor corespondente.
Generalizarea informaţiei privind cheltuielile generale şi administrative constatate
se efectuează cu ajutorul contului 713 ”Cheltuieli generale şi administrative”. În debit
se reflectă cu total cumulativ de la începutul anului sumele cheltuielilor constatate, iar în
credit – decontarea lor la finele anului la rezultatul financiar total. Pe parcursul anului
soldul contului este debitor si reprezintă suma cheltuielilor acumulate la finele lunii sau
trimestrului. La 31 decembrie în legătură cu decontarea cheltuielilor acumulate soldul
contului devine egal cu zero.
La contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” pot fi deschise subconturi
pe grupe comasate de cheltuieli (de exemplu, cheltuieli de reprezentanţă, cheltuieli de
deplasare, întreţinerea personalului administrativ şi gospodăresc etc.).
Evidenţa analitică se ţine pe articole, centre de apariţie a cheltuielilor şi alte
direcţii stabilite de politica de contabilitate a întreprinderii.
La întreprinderea agricolă „Unvin Agro” S.R.L. evidența analitică a cheltuielilor
generale și administrative se ține pe tipuri de cheltuieli.
Drept registru de evidenţă sintetică a cheltuielilor generale și administrative la
„Unvin Agro” S.R.L. se organizează în jurnalele-order 713 și note de contabilitate, în
dependență de tipul cheltuielilor suportate. Astfel, cheltuielile care au fost efectuate în
scopuri generale și administrative și achitate din casă sau din contul curent în valută
străină, precum și valoarea serviciilor prestate de furnizori în scopuri generale și
administrative se reflectă în jurnalele – order 1, 2 și 6 (anexele 8, 9 și 10), iar suma
salariilor calculate personalului administrativ, valoarea conbustibilului consumat în
scopuri generale și administrative se reflectă în note de contabilitate (anexele 11 și 12).
Așadar, forma de evidență utilizată la S.R.L. „Unvin Agro” îmbină unele elemente
ale formei de evidență jurnalele-order și memorial-order. În așa caz, drept registre de
evidență sintetică servește jurnalele-order și notele de contabilitate.
În continuare sunt prezentate cele mai frecvente înregistrări contabile care ţin de
constatarea cheltuielilor generale şi administrative în anul 2010 la „Unvin Agro” S.R.L.
1. În august 2010 s-au reflectat cheltuielile de deplasare ale contabilulu șef achitate
din casieria întreprinderii (anexa 8):
debit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 100 lei,
credit contul 241 „Casa” – în sumă de 100 lei.
2. În octombrie 2010 s-a achitat suma comisionului calculat uzura mijloacelor fixe
cu destinaţie generală de gospodărie (anexa 9):
debit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 798,50 lei,
credit contul 242 „Conturi curente în valută națională” – în sumă de 798,50 lei.
3. În august 2010 s-a reflelectat veloarea energiei electrice consumate în scopuri
generale și administrative (anexa 10):
debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 166,62 lei,
credit contul 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – în
sumă de 166,62 lei.
4. În august 2010 s-a calculat salariul personalului administrativ şi gospodăresc
(anexa 11):
debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 5150 lei,
credit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii” –în
sumă de 5150 lei.
5. S-a calculat contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii în mărime de 22 %
de la suma salariului calculat personalului administrativ şi gospodăresc (anexa 11):
debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 1133 lei,
credit contul 533 „Datorii privind asigurările” – în sumă de 1133 lei.
Notă. Ținînd cont de faptul că întreprinderile agricole beneficiază de subvenții la
capitolul asigurărilor sociale în mărime de 6 % este necesar de menționat că la calcularea
acestora 16 % se raportează la obiectele de evidenţă la care a fost raportat salariul, iar
cele 6 % urmează a fi raportate în componența cheltuililor din activitatea financiară prin
înregistrarea contabilă debit contul 722 „Cheltuieli ale activității financiare”, credit
contul 533 „Datorii privind asigurările”
6. S-a calculat primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărime de
3,5 % de la suma salariului personalului administrativ (anexa 11):
debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 180,25 lei,
credit contul 533 „Datorii privind asigurările” – în sumă de 180,25 lei.
Notă. Dacă calcularea şi achitarea salariului au loc în una şi aceeaşi lună, atunci
primele calculate de întreprindere pot fi reflectate în creditul contului 533 „Datorii
privind asigurările”. În caz contrar ele se reflectă la contul 535 „Datorii preliminare.
7. În august 2010 s-a casat valoarea combustibilului consumat în scopuri generale și
administrative (anexa 12)
debit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 18951 lei,
credit contul 211 „Materiale” – în sumă de 18951 lei.
8. În august 2010 s-a calculat impozitul funciar în mărime de 50 % (anexa 13):
debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 18181 lei,
credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” – în sumă de 18181 lei.
9. În octombrie 2010 s-a calculat taxa pentru amenajarea teritoriului (anexa 7):
debit contul 713 ”Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 220 lei,
credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” – în sumă de 220 lei.
La decontarea cheltuielilor acumulate după destinaţie la finele anului se întocmește
următoarea formulă contabilă: debit contul 351 „Rezultat financiar total”, credit contul
713 ”Cheltuieli generale şi administrative”.
În continuare în baza datelor din jurnalele-order și notele contabile se perfectează
Cartea mare (anexa 14). Cartea mare se deschide pe un an pentru fiecare cont sintetic
utilizat în entitate. În primul rând aici se înscrie soldul la 31 decembrie, apoi la finele
fiecărei luni din jurnalele-order se trec datele rulajelor debitor şi creditor ale conturilor.
În jurnalele-order operaţiunile sunt reflectate după criteriul creditar, în Cartea mare în
ordine inversă, adică după criteriul debitar. De aceea, rulajul debitor al fiecărui cont,
pentru care în cartea mare este prevăzută o foaie, se prezintă desfăşurat, iar totalul
creditului acestui con reprezintă o singură sumă.
2.3 REFLECTAREA CHELTUIELILOR GENERALE ȘI ADMINISTRATIVE
ÎN RAPORTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
Operaţiunile economice la întreprindere se înregistrează cu ajutorul contabilităţii
curente care efectuează doar gruparea intermediară a datelor acestora. Însă utilizatorii au
nevoie de informaţia generalizată obţinută în urma unei sistematizări şi grupări mai înalte.
Rapoartele financiare reprezintă un sistem reglementat de indicatori financiari
generalizatori care caracterizează situaţia patrimonială şi financiară a întreprinderii şi
rezultatele activităţii economice acestei obţinute în cursul perioadei de gestiune respective.
Rapoartele se întocmesc prin calcularea, gruparea şi prelucrarea specială a datelor
contabilităţii curente şi constituie stadiul final al acesteia.
O atare informaţie este necesară tuturor utilizatorilor de rapoarte financiare, adică
tuturor persoanelor juridice şi fizice cointeresate în obţine3re informaţiei veridice privind
întreprinderea în vederea luării unor decizii economice referitoare la această întreprindere
Agenţii economici care aplică sistemul contabil complet întocmesc şi prezintă
rapoartele financiare în baza unor formulare unice prevăzute de S.N.C. „Prezentarea
rapoartelor financiare” şi S.N.C. 7 „Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti”.
În componenţa raportului financiar agenţii economici includ:
Bilanţul contabil.
Raportul de profit şi pierderi.
Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti.
Raportul privind fluxul capitalului propriu.
Anexă la Bilanţul contabil.
Anexă la Raportul de profit şi pierderi.
Notă explicativă.
Procesul de prelucrare a datelor contabile în vederea întocmirii rapoartelor
financiare cuprinde mai multe etape. Una din etapele de întocmire a raportului financiar
este închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli.
Închiderea conturilor de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor este un proces care se
efectuează la finele anului de gestiune prin trecerea sumelor acumulate din conturile
respective în contul 351 „Rezultatul financiar total”. Acest cont se utilizează numai la
finele anului pentru generalizarea veniturilor şi cheltuielilor realizate în cursul anului de
gestiune şi determinarea rezultatului financiar din toate tipurile de activităţi ale
întreprinderii, inclusiv posturile excepţionale.
Deci, la sfârşitul fiecărui trimestru cheltuielile generale şi administrative acumulate
în debitul contului se reflectă în rândul 060 din Raportul de profit şi pierderi (anexa 15),
care constituie 374953 lei, pentru perioada anului 2010 şi se scad din venituri la
determinarea rezultatului financiar.
Astfel, la finele anului de gestiune cheltuielile generale şi administrative se
decontează la rezultatul financiar total prin următoarea corespondenţă:
debit contul 351 „Rezultat financiar total” – în sumă de 374953 lei,
credit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” – în sumă de 374953 lei.
După perfectarea acestei înregistrări contul cheltuielilor generale şi administrative
se închide şi la începutul anului următor sold nu are.
După cum am menţionat soldul contului 713 „Cheltuieli generale şi administrative”
se reflectă în rândul 060 al Raportului de profit şi pierderi indicând la general suma
cheltuielilor generale şi administrative, însă evidenţa desfăşurată a acestuia se reflectă în
Anexa la raportul de profit şi pierderi formularul 1.6 „Cheltuieli generale şi
administrative”. Aici se indică toate tipurile de cheltuieli generale şi administrative
suportate de entitate.
Astfel, conform anexei x la întreprinderea agricolă „Unvin Agro” S.R.L. sunt
înregistrate următoarele tipuri de cheltuieli generale şi administrative în anul 2010, care se
reflectă pe următoarele rânduri din formularul 1. 6 „Cheltuieli generale şi administrative”:
În rîndul 1370 se reflectă suma totală a cheltuielilor gnerale și administrative care
constituie – 374953 lei.
pe rîndul 1380 se reflectă suma cheltuielilor privind uzura mijloacelor fixe
utilizate în scopuri generale și administrative care constituie 11558 lei;
pe rîndul 1390 se reflectă cheltuielile ce țin de reparaţia mijloacelor fixe. În anul
2010 așa tipuri de cheltuieli la întreprinderea analizată nu au avut loc;
pe rîndul 1410 – amortizarea activelor nemateriale la întreprinderea agricolă
„Unvin Agro” S.R.L. așa tipuri de cheltuieli în anul 2010 nu s-au înregistrat;
pe rîndul 1420 se reflectă cheltuielile ce țin de întreţinerea personalului
administrativ şi de conducere care în anul 2010 constituie 75612 lei;
pe rîndul 1430 se indică suma impozitelor, taxelor şi plăţilor, cu excepţia
impozitului pe venit care în anul 2010 alcătuesc 37302 lei;
pe rîndul 1440 se indică suma mijloacelor bănești acordate pentru donaţii şi în
scopuri de binefacere şi sponsorizare. La întreprinderea agricolă așa tipuri de plăți în anul
2010 nu s-au reflectat;
pe rîndul 1450 se reflectă sumele utilizate privind protecţia muncii care
constituie în anul de referință 4570 lei;
pe rîndul 1460 se reflectă cheltuielile ce țin de reprezentare întreprinderii. Așa
tipuri de cheltuieli la „Unvin Agro” S.R.L. nu s-au înregistrat;
pe rîndul 1470 se indică cheltuielile de deplasare în scopuri generale și
administrative care în anul 2010 constituie 1100 lei;
pe rîndul 1480 se reflectă suma altor cheltuieli generale şi administrative care
constituie 184132 lei, în componența acestora se includ:
- cheltuieli pentru asigurarea salariaţilor;
- cheltuieli pentru lucrări de cercetări ştiinţifice şi proiectare;
- privind organizarea adunărilor ţi întocmirea actelor.
Datele reflectate în rapoartele financiare ne dau posibilitate de a determina o serie
de indicatori economici care permit de a analiza atât structura cheltuielilor pe o perioadă
determinată, cît şi evoluţia acestora în dinamică. Toate acestea se efectuează cu ajutorul
metodelor de analiză.
ÎNCHEIEREÎn urma efectuării unui studiu aprofundat atît din punct de vedere teoretic, cît şi
practic privind definirea, componenţa şi modul de constatare a cheltuielilor activităţii
operaţionale putem afirma:
1. În conformitate cu S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”,
consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în
scopul obţinerii unui venit, iar cheltuielile – toate cheltuielile şi pierderile perioadei care se scad
din venituri la calcularea profitului (pierderii) perioadei de gestiune.
2. Documentele primare se perfectează în corespundere cu prevederile actelor
legislative și normative în vigoare. În documentele primare sunt indicate toate rechizitele
obligatorii și sunt avizate cu ștampila întreprinderii.
3. Înregistrările contabile sunt întocmite în corspundere cu normele metodologie de
utilizare a conturilor contabile și conform prevederilor actelor legislative și normative în
vigoare.
4. Evidența sintetică a cheltuielilor generale și administrative se ține în cadrul
jurnalelor-order și notele de contabilitate cu ajutorul contului 713 ”Cheltuieli generale şi
administrative”.
Cu toate că la organizarea contabilităţii se utilizează forma automatizată de evidenţă
la reflectarea cheltuielilor în contabilitate sunt unele neajunsuri, şi anume:
- în documentele primare perfectate nu sunt completate toate elementele şi nu sunt
confirmate prin semnătura persoanei responsabile de întocmirea acestora;
- perfectarea documentelor atît cele primare, cît şi cele generalizatoare se
efectuează în limba rusă;
- unele înregistrări contabile sunt întocmite eronat.
În scopul lichidării acestor neajunsuri propunem următoarele:
participarea personalului contabil la diverse seminare cu scopul cunoaşterii
modificărilor actelor legislative şi normative;
trecerea de la forma de evidență ce se ține în mod manual la utilizarea programei
automatizate de evidenţă în conformitate cu normele metodologice de utilizare a conturilor
contabile.
BIBLIOGRAFIE
A. ACTE LEGISLATIVE ŞI NORMATIVE ALE REPUBLICII
MOLDOVA
1. Legea contabilităţii: nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. În: Contabilitate şi audit.
2007, nr. 9, p. 71 – 87
2. Codul fiscal. În: Contabilitate şi audit. 2008, nr. 1, p. 6 – 117
3. Legea privind filantropia şi sponsorizarea nr. 1420-XV din 31 octombrie 2002
4. Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor.
În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 2-3, p. 2 – 278
5. Standardul naţional de contabilitate 1 „Politica de contabilitate”. În: Contabilitate
şi audit. 1998, nr. 1, p. 8 – 12
6. Standardul naţional de contabilitate 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii”. În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1, p. 24 – 42
B. MANUALE, MONOGRAFII, ARTICOLE ŞI ALTE PUBLICAŢII
7. Arnoult M., Munteanu A., Frecăuţeanu A., „Principiile de bază ale contabilităţii
în asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor”, Chişinău 2002
8. Balan, I.; Romanciuc, A. Dicţionar explicativ de contabilitate. Ch.:
Centrul Editorial al UASM, 2007. 68 p. ISBN 978-9975- -64-094-7
9. Bucur, V.; Ţurcan, V.; Graur, A. Contabilitatea impozitelor. Ch.: Tipografia
centrală, 2005. 559 p. ISBN 9975-78-438-0
10.Caraman, S., Cuşmăunsă, R. Contabilitate managerială. Ch.: Tipografia Centrală, 2007.
170 p. ISBN 978-9975-78-573-2
11.Frecăuţeanu, A. Contabilitate financiară - 2. Ch.: Centrul Editorial al UASM,
2007. 250 p. ISBN 978-9975-64-079-4
12.Frecăuţeanu, A. ş. a. Contabilitatea la întreprinderile complexului agroalimentar.
Ch.: Centrul Editorial al UASM, 2005. 297 p. ISBN 9975-64-052-4
13.Frecăuţeanu, A.; Balan, I. Evidenţa contabilă în exploataţiile agricole. Ch.:
Centrul Editorial al UASM, 2002. 257 p. ISBN 9975-946-43-7
14.Grigoroi, L. Lazari, L. Bazele teoretice ale contabilităţii. Ch.: Cartier 2009. 336
p. ISBN 978-9975-795-52-4
15. Ghidul contabilului. Ch: Editura „Vivar Editor” S.R.L., 2007. 535 p.
ISBN 978-9975-9623-9-1
16.Nederiţa, A. Corespondenţa conturilor contabile conform prevederilor S.N.C. şi
Codului fiscal. Ch.: Contabilitate şi audit, 2007. 640 p. ISBN 978-9975- -9546-4-8
17. Nederiţa, A. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii: teorie şi
practică. Ch: ASEM. 2007
18.Nederiţa, A.; Bucur, V. ş.a. Contabilitate financiară: Manual, Colectiv de autori.
Ch.: ACAP, 2003. 663 p. ISBN 9975-9702-1-4
19. Nederiţă, V; Bucur, V ş.a. Noul sistem contabil al agenţilor economici din
Republica Moldova. Ch.: ACAP, 1998. 429 p. ISBN 9975-9547-0-7
20.Ţurcanu, V. Bajerean, E. Bazele contabilităţii. Ch.: Tipografia centrală, 2004.
268 p. ISBN 9975782787
21.Vâlceanu, Gh.; Robu, V.; Georgescu, N. Analiza economico-financiară.
Bucureşti, Editura Economică, 2004. ISBN 973-709-049-7
Top Related