MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”

TEZĂ DE DOCTORAT

MIJLOACE NOTARIALE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A INFRACŢIONALITĂŢII

- rezumat-

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT: PROF.UNIV.DR. MORAR ROBERT

DOCTORAND: TOMA (CRISTUDOR) ELENA

BUCUREŞTI 2014

2

CUPRINS ARGUMENT INTRODUCERE CAPITOLUL I ACTIVITATEA NOTARIALĂ ÎN ROMÂNIA 1.1. Principiile de bază ale activităţii notariale 1.2. Organele cu atribuţii notariale 1.2.1. Instituţii cu atribuţii notariale 1.2.2. Biroul notarial 1.3. Coordonatele activităţii notariale 1.3.1. Activitatea de consiliere 1.3.2. Activitatea de investigare 1.3.3 Activitatea de redactare 1.3.4. Luarea consimţământului părţilor 1.3.5. Autentificarea actelor. Condiţiile autentificării 1.3.6. Obligaţia de a solicita înscrierea în cartea funciară a actelor privind un drept tabular 1.3.7. Obligaţia de a păstra, conserva şi preda arhiva activităţii notariale 1.3.8. Obligaţia de a calcula şi încasa impozitul pe tranzacţiile imobiliare ce se face integral venit la bugetul statului 1.4. Publicitatea imobiliară din perspectivă notarială 1.4.1. Noţiune. Concept. 1.4.2. Clasificarea formelor de publicitate imobiliară 1.4.3. Organizarea şi funcţionarea activităţii de cadastru şi de publicitate imobiliară 1.5 Concluzii parţiale privind activitatea notarială în România CAPITOLUL II ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND ACTIVITATEA NOTARIALĂ LA NIVEL INTERNAŢIONAL 3 2.1 Reglementările notariale în Uniunea Europeană 2.1.1 Reglementarea activităţii notariale în Germania 2.1.2. Cadrul legal specific instituţiei notarului în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord 2.1.3 Reglementarea activităţii notariale în Regatul Suediei 2.1.4. Unele consideraţii privind reglementarea activităţii notariale în Franţa 2.1.5. Regimul juridic al activităţii notariale în Italia 2.2 Reglementările activităţilor notariale în America de Nord 2.2.1. Regimul activităţilor notariale în legislaţia din Statele Unite Ale Americii - California 2.2.2 Statutul juridic al notarului în Provincia Quebec - Canada CAPITOLUL III ANALIZA INFRACŢIUNILOR CARE INTERFEREAZĂ CU ACTVITATEA NOTARIALĂ 3 3.1. Infracţiunile de fals 3.1.1. Cadrul incriminării faptelor de fals 3.1.2. Aspecte comune ale infracţiunilor de fals 3.2. Falsificarea instrumentelor oficiale 3.3. Folosirea instrumentelor oficiale false 3.4. Falsul material în înscrisuri oficiale 3.5. Falsul intelectual 3.6. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată 3.7. Uzul de fals 3.8. Falsul în declaraţii

3

3.9. Falsul privind identitatea 3.10. Infracţiunea de spălare a banilor şi interferenţa acesteia cu activitatea notarială 3.10.1. Spălarea banilor - noţiune şi reglementare legală 3.10.2. Etapele procesului de spalare a banilor 3.10.3. Interferenţa spălării banilor cu procedeele notariale 3.12. Infracţiuni la regimul societăţilor comerciale 3.13. Analiza infracţiunii de cămătărie 3.14 Scurte concluzii privind infracţiunile care interferează cu activitatea notarială CAPITOLUL IV ANALIZA INCIDENŢEI UNOR ELEMENTE ALE ŞTIINŢEI CRIMINALISTICE ÎN PREVENIREA ŞI DOCUMENTAREA ILEGALITĂŢILOR CARE INTERFEREAZĂ CU ACTIVITATEA NOTARIALĂ 4.1. Înscrisurile ca mijloace de probă din perspectivă procesual penală şi civilă 4.2. Examinarea tehnică a documentelor supuse circuitelor notariale 4.2.1 Stabilirea autenticităţii scrisului de pe un document aferent circuitelor notariale 4.2.2. Stabilirea vechimii documentelor prezentate notarului 4.2.3. Examinarea unor elemente utilizate pentru falsificarea documentelor 4.3. Examinarea preliminară a documentelor suspectate de fals 4.3.1. Examinarea unui document falsificat prin înlăturarea de text 4.3.2. Examinarea falsului executat prin adăugire de text pe un document 4.3.3. Examinarea falsului realizat prin contrafacerea scrisului sau semnăturii 4.4. Expertiza semnăturilor 4.4.1 Examinarea caracteristicilor generale si individuale ale semnăturii 4.4.2 Etapele examinării semnăturii pe documentele prezentate notarului 4.5. Examinarea documentelor contrafăcute prin editare computerizată 4.6 Scurte concluzii privind incidenţa unor elemente ale ştiinţei criminalistice în prevenirea şi documentarea ilegalităţilor care interferează cu activitatea notarială CAPITOLUL V COLABORAREA INSTITUŢIEI NOTARULUI CU AUTORITĂŢILE CU ATRIBUŢII DE PREVENIRE ŞI CONTROL ÎN SFERA INFRACŢIUNILOR CE INTERFEREAZĂ CU ACTIVITATEA NOTARIALĂ SAU A CRIMINALITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE 5.1. Cooperarea notarului cu autorităţile administrative de control sectorial 5.1.1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală 5.1.2. Autoritatea Naţională a Vămilor 5.1.3. Banca Naţională a României 5.1.4. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare 5.1.5. Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor 5.1.6. Consiliul Concurenţei 5.1.7. Agenţia Naţională a Medicamentului 5.2. Organisme cu atribuţii judiciare în sfera infracţiunilor ce interferează cu activitatea notarială sau a criminalităţii economico-financiare 5.2.1. Ministerul Public 5.2.2. Poliţia Română 5.3 Concluzii parţiale privind colaborarea instituţiei notarului cu autorităţile cu atribuţii de prevenire şi control în sfera infracţiunilor ce interferează cu activitatea notarială sau a criminalităţii economico-financiare CAPITOLUL VI CONCLUZII ŞI PROPUNERI BIBLIOGRAFIE

4

CUPRINS LISTĂ DE ABREVIERI ARGUMENT INTRODUCERE CAPITOLUL I ACTIVITATEA NOTARIALĂ ÎN ROMÂNIA 1.1. Principiile de bază ale activităţii notariale 1.2. Organele cu atribuţii notariale 1.2.1. Instituţii cu atribuţii notariale 1.2.2. Biroul notarial 1.3. Coordonatele activităţii notariale 1.3.1. Activitatea de consiliere 1.3.2. Activitatea de investigare 1.3.3 Activitatea de redactare 1.3.4. Luarea consimţământului părţilor 1.3.5. Autentificarea actelor. Condiţiile autentificării 1.3.6. Obligaţia de a solicita înscrierea în cartea funciară a actelor privind un drept tabular 1.3.7. Obligaţia de a păstra, conserva şi preda arhiva activităţii notariale 1.3.8. Obligaţia de a calcula şi încasa impozitul pe tranzacţiile imobiliare ce se face integral venit la bugetul statului 1.4. Publicitatea imobiliară din perspectivă notarială 1.4.1. Noţiune. Concept. 1.4.2. Clasificarea formelor de publicitate imobiliară 1.4.3. Organizarea şi funcţionarea activităţii de cadastru şi de publicitate imobiliară 1.5 Concluzii parţiale privind activitatea notarială în România CAPITOLUL II ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND ACTIVITATEA NOTARIALĂ LA NIVEL INTERNAŢIONAL 3 2.1 Reglementările notariale în Uniunea Europeană 2.1.1 Reglementarea activităţii notariale în Germania 2.1.2. Cadrul legal specific instituţiei notarului în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord 2.1.3 Reglementarea activităţii notariale în Regatul Suediei 2.1.4. Unele consideraţii privind reglementarea activităţii notariale în Franţa 2.1.5. Regimul juridic al activităţii notariale în Italia 2.2 Reglementările activităţilor notariale în America de Nord 2.2.1. Regimul activităţilor notariale în legislaţia din Statele Unite Ale Americii - California 2.2.2 Statutul juridic al notarului în Provincia Quebec - Canada CAPITOLUL III ANALIZA INFRACŢIUNILOR CARE INTERFEREAZĂ CU ACTVITATEA NOTARIALĂ 3 3.1. Infracţiunile de fals 3.1.1. Cadrul incriminării faptelor de fals 3.1.2. Aspecte comune ale infracţiunilor de fals 3.2. Falsificarea instrumentelor oficiale 3.3. Folosirea instrumentelor oficiale false 3.4. Falsul material în înscrisuri oficiale 3.5. Falsul intelectual 3.6. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată 3.7. Uzul de fals

5

3.8. Falsul în declaraţii 3.9. Falsul privind identitatea 3.10. Infracţiunea de spălare a banilor şi interferenţa acesteia cu activitatea notarială 3.10.1. Spălarea banilor - noţiune şi reglementare legală 3.10.2. Etapele procesului de spalare a banilor 3.10.3. Interferenţa spălării banilor cu procedeele notariale 3.12. Infracţiuni la regimul societăţilor comerciale 3.13. Analiza infracţiunii de cămătărie 3.14 Scurte concluzii privind infracţiunile care interferează cu activitatea notarială CAPITOLUL IV ANALIZA INCIDENŢEI UNOR ELEMENTE ALE ŞTIINŢEI CRIMINALISTICE ÎN PREVENIREA ŞI DOCUMENTAREA ILEGALITĂŢILOR CARE INTERFEREAZĂ CU ACTIVITATEA NOTARIALĂ 4.1. Înscrisurile ca mijloace de probă din perspectivă procesual penală şi civilă 4.2. Examinarea tehnică a documentelor supuse circuitelor notariale 4.2.1 Stabilirea autenticităţii scrisului de pe un document aferent circuitelor notariale 4.2.2. Stabilirea vechimii documentelor prezentate notarului 4.2.3. Examinarea unor elemente utilizate pentru falsificarea documentelor 4.3. Examinarea preliminară a documentelor suspectate de fals 4.3.1. Examinarea unui document falsificat prin înlăturarea de text 4.3.2. Examinarea falsului executat prin adăugire de text pe un document 4.3.3. Examinarea falsului realizat prin contrafacerea scrisului sau semnăturii 4.4. Expertiza semnăturilor 4.4.1 Examinarea caracteristicilor generale si individuale ale semnăturii 4.4.2 Etapele examinării semnăturii pe documentele prezentate notarului 4.5. Examinarea documentelor contrafăcute prin editare computerizată 4.6 Scurte concluzii privind incidenţa unor elemente ale ştiinţei criminalistice în prevenirea şi documentarea ilegalităţilor care interferează cu activitatea notarială CAPITOLUL V COLABORAREA INSTITUŢIEI NOTARULUI CU AUTORITĂŢILE CU ATRIBUŢII DE PREVENIRE ŞI CONTROL ÎN SFERA INFRACŢIUNILOR CE INTERFEREAZĂ CU ACTIVITATEA NOTARIALĂ SAU A CRIMINALITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE 5.1. Cooperarea notarului cu autorităţile administrative de control sectorial 5.1.1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală 5.1.2. Autoritatea Naţională a Vămilor 5.1.3. Banca Naţională a României 5.1.4. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare 5.1.5. Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor 5.1.6. Consiliul Concurenţei 5.1.7. Agenţia Naţională a Medicamentului 5.2. Organisme cu atribuţii judiciare în sfera infracţiunilor ce interferează cu activitatea notarială sau a criminalităţii economico-financiare 5.2.1. Ministerul Public 5.2.2. Poliţia Română 5.3 Concluzii parţiale privind colaborarea instituţiei notarului cu autorităţile cu atribuţii de prevenire şi control în sfera infracţiunilor ce interferează cu activitatea notarială sau a criminalităţii economico-financiare CAPITOLUL VI CONCLUZII ŞI PROPUNERI BIBLIOGRAFIE

6

LISTĂ DE ABREVIERI

Alin. alineatul ANAF Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ANV Autoritatea Naţională a Vămilor Art. articolul BIN Biroul individual notarial BNR Banca Naţională a României C.Ap Curtea de Apel C.civ Codul civil C.pen Codul penal

C.pr.civ Codul de procedură civilă C.pr.pen Codul de Procedură Penală DCCO Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din IGPR

DIC Direcţia de Investigaţii Criminlae din IGPR DIF Direcţia de Investigare a Fraudelor din IGPR

DIICOT Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

DNA Direcţia Naţională Anticorupţie ICCJ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IGPR Inspectoratul General al Poliţiei Române Jud Judecătoria

MAI Ministerul Afacerilor Internelor MJ Ministerul Justiţiei

OCPI Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară OIPC-Interpol Organizaţia Internaţională de

Poliţie Criminală Interpol OLAF Oficiul European de Luptă Antifraudă

ONPCSB Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor PÎCCJ Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casţie şi Justiţie Trib Tribunalul

RNENP Registrul Naţional de Evidenţă a Notarilor Publici UE Uniunea Europeană

UNNPR Uniunea Naţională a Notarilor Publici

7

ARGUMENT În etapa actuală, dinamica profund ascendentă a criminalităţii se manifestă plenar. Aşa

cum este de aşteptat, criminalitatea orientată spre profit şi acumulare interferează nolens-volens cu sfera civilă şi comercială introducând în această centrifugă şi profesia notarială. Constituită din specialişti de elită ai ştiinţelor juridice, aceasta a fost de numeroase ori privită cu neîncredere tocmai din cauză că a fost forţată uneori să interfereze cu diferite forme de criminalitate şi să fie asociată contra celor mai elementare norme deontologice ale jurnalismului cu diverşi infractori care au apelat la serviciile notariale.

Am convenit cu conducătorul meu de doctorat ca tema de cercetare pe care o vom alege să fie una de noutate şi impact şi astfel, actualul demers de cercetare a prins contur şi materialitate.

Interesul major al cercetării l-a constituit identificarea modalităţilor prin care, cu păstrarea deplină a independenţei şi a celorlalte imperative ale profesiei, notarii pot contribui la efortul general al societăţii de reducere a criminalităţii.

Nu ne-am aplecat atenţia în cercetarea noastră asupra zonei strict tehnice a activităţii notariale; oricum a fost analizată şi modelată ştiinţific de foarte mulţi teoreticieni şi practicieni ai dreptului înainte noastră. Am intenţionat să radiografiem formele de criminalitate cu care ne confruntăm şi mijloacele prin care ne putem apăra atât pe noi cât şi statul român care ne-a concesionat acest serviciu public.

De altfel, este profund imoral, în calitate de concesionar al unui serviciu public să invoci o obligaţie de confidenţialitate absolută în raport cu părţile care prin intermediul prestaţiilor tale notariale nu fac altceva decât să-şi valorifice sau onorabilizeze produsele rezultate în urma comiterii unor infracţiuni.

Nu ne-am propus să revoluţionăm profesia sau cadrul juridic incident acesteia, dar am intenţionat să identificăm micile corective necesare derulării normale şi transparente a acesteia. Nu trebuie să ne ferim să recunoaştem că în cadrul profesiei noastre se manifestă o anumită blazare şi inerţie; cu modestie afirmăm că acestea au fost tot timpul specifice elitelor. Din această cauză, măsurile pe care le-am propus la finalul cercetării sunt, în opinia noastră, utile, pertinente, eficiente, economicoase şi de imediată punere în aplicare. Nu este cazul pentru că s –a revoluţionat activitatea

În speranţa că cercetarea noastră doctorală şi, mai ales, concluziile şi propunerile noastre vor suscita interesul decidenţilor şi reglementatorilor, lăsăm altor cercetători posibilitatea dezvoltării ulterioare a instituţiilor juridice şi operaţionale pe care le-am analizat şi propus.

8

INTRODUCERE Interesele economice ale persoanelor fizice şi juridice se reflectă, în numeroase cazuri,

în acte juridice. Tot astfel, principiul consensualismului stă la baza încheierii valabile a actelor juridice.

De regulă, pentru încheierea valabilă a actului este suficient acordul de voinţă al părţilor, materializarea acestuia fiind necesară pentru a putea servi ca mijloc de probă în situaţia apariţiei unor litigii.

Însă, pentru unele acte, care sunt cerute a fi încheiate într-o anumită formă sau să îndeplinească unele solemnităţi, simpla manifestare de voinţă la încheierea lor nu reprezintă o garanţie suficientă pentru părţi; astfel, se impune ca o persoană învestită cu autoritatea statului să certifice cu o putere oficială respectiva manifestare de voinţă.

Pe langă situaţiile prevăzute expres de lege pentru valabila încheiere a actelor, părţile, pentru o mai bună redactare a înscrisului sau pentru o certificare suplimentară a voinţei lor apelează la forma autentică şi la serviciile unui profesionist, în speţă, a unui notar public.

Notarul îşi desfăşoară activitatea pe mai multe planuri, cum ar fi: conduce relaţia dintre clienţii săi în virtutea autorităţii cu care este învestit, iar, pe planul relaţiei dintre clienţi si autorităţile statului îndeplineşte proceduri prealabile, în numele clienţilor săi , la diverse instituţii ale statului.

El este cel care colaborează şi face legătura între cetăţeni şi autorităţile statului, fiind un garant al drepturilor cetăţenilor; are şi o datorie de loialitate faţa de stat, fiind cel care pune în aplicare şi apără legea.

Rolul important al notarului este dat de calitatea sa de apărător al intereselor cetăţenilor. În prezent, observând existenţa unei legături mult mai strânse în cadrul profesiei noastre, putem constata că notarul a devenit şi un garant al liniştii familiei, un confident în problemele de drept şi nu în ultimul rând un creator şi conservator al titlurilor de proprietate, un sfătuitor şi redactor al actelor ce interesează familia1.

Astfel, putem defini notarul public ca fiind acea persoană care autentifică actele juridice, stabileşte şi atestă faptele cu însemnătate juridică, îndeplineşte procedura succesorală necontencioasă, îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de lege, fiind învestită cu autoritatea statului2.

Vom aborda în continuare principiile care guvernează activitatea notarială; acestea sunt: legalitatea, egalitatea, imparţialitatea, independenţa, dar şi o serie de funcţii şi caracteristici ale acestei activităţi.

Evoluţia societăţii contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat măsurile şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvenţă şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, politic, şantaj, mită şi corupţie.

Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie) cât şi opinia publică. Asemenea delicte şi ilegalităţi comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor;

1. V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, editura Naţional, Bucureşti 1997, p. 663; 2. Pentru definiţii silimare a se vedea V.M. Ciobanu, op. cit., p. 664 ; A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra -

Notariatul de stat, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1964, p. 10 ; F. Măgureanu, Drept procesual civil român, vol. II, editura Luminalex, Bucureşti, 1997, p. 361 ;

9

fiind asociată de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată, specifice, ”subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.

Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi intensitatea lor de la o ţară la alta, majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor consideră că sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice şi normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.

Notariatul şi activitatea notarială ca parte integrantă a sistemului juridic trebuie să genereze propriul aport la efortul sistemic al societăţii de prevenire şi combatere a formelor de criminalitate care interferează, desigur, cu această sferă de activitate.

Teza se referă la identificarea şi eficientizarea căilor prin care activitatea notarială poate contribui în mod direct sau indirect la prevenirea şi combaterea formelor de criminalitate.Cercetarea va avea ca rezultat formularea unui set de direcţii de acţiune în vederea îmbunătăţirii cadrului legal, instituţional şi procedural în acest domeniu care să poată fi ulterior materializate la nivelul structurilor notariale în instrumente coerente şi unitare, utile şi necesare în scopul eficientizării tuturor activităţilor de culegere, verificare, analiză, evaluare, stocare şi valorificare a informaţiilor şi probatoriului necesar tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate sub diferite forme în activităţi criminale.

Din punct de vedere metodologic, cercetarea se bazează pe câteva componente interrelaţionate:

• studiul teoriilor şi analizelor referitoare la cauzele şi factorii care determină deficienţele operaţionale ale sistemelor notariale în legătură cu descoperirea indiciilor şi faptelor penale şi asigurarea probatoriului ce poate proveni din această sferă.

• evaluarea modului în care legislaţia naţională poate preveni şi contracara vulnerabilităţile activităţii notariale incidente în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii.

• analiza modului în care pot fi statuate principii specifice incidente în managementul sistemelor notariale cu aplicabilitate în sfera asigurării ordinii publice şi siguranţei naţionale.

• evaluarea impactului pe care l-au indus riscurile de securitate pentru ordinea publică şi/sau siguranţa naţională prin prisma activităţii notariale.

• analiza oportunităţii preluării şi adaptării unor proceduri care să vizeze combaterea ameninţărilor proprii din sistemele notariale.

• studierea vulnerabilităţilor de natură managerială care se manifestă în cazul evaluării conformităţilor măsurilor de prevenire şi combatere a diferitelor forme de criminalitate prin mijloace notariale.

• realizarea de propuneri şi recomandări privind creşterea eficienţei instituţionale şi operaţionale a managementului activităţilor notariale prin adoptarea unor politici proprii active la nivelul acestor structurilor juridice vitale statului de drept . Elementele de noutate ale tezei de doctorat vor consta în conjugarea

abordărilor teoretice cu cele practice, astfel încât să poată fi asigurată îngemănarea celor trei arii de interes: legală, instituţională şi procedurală, în scopul integrării acestora în cadrul propunerilor ce urmează a fi făcute.

De aceea, teza de doctorat îşi propune să acopere un deficit real de informaţie publică şi analiză pe un domeniu important al vieţii politico-economico-sociale, domeniu în care autorul activează şi a avut contactul direct cu informaţia primară, cunoscând astfel fenomenele şi evoluţiile sectoriale.

10

Lucrarea de doctorat se va axa pe analiza cercetărilor şi studiilor ştiinţifice din domeniile: drept notarial, dreptului civil şi procesual-civil, dreptului penal şi procesual-penal, managementului operaţional şi strategic, ştiinţei şi teoriei informaţiei, comunicării şi relaţiilor publice, criminologiei aplicate, investigării criminalităţii economico-financiare şi investigării criminalităţii tehnologice şi informatice. In mod evident, aceste domenii sunt inegale ca pondere a abordărilor şi tipologie a teoriilor.

Afirmăm că din cercetările anterioare pe care le-am efectuat în legătură cu tema cercetării doctorale a reieşit faptul că lucrarea va constitui o premieră în plan intern, aspect care obligă la o abordare integrată şi multidisciplinară.

11

CAPITOLUL I

ACTIVITATEA NOTARIALĂ ÎN ROMÂNIA In prezent activitatea notarială este reglementată de Legea nr. 36 / 1995, cu

modificările si completarile prin Legile nr. 267 / 2003 si nr. 178 / 2005, dispoziţiile sale fiind completate de Regulamentul de punere in aplicare a legii (aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 710 / C / 1995 si completat cu Ordinele Ministrului Justitiei nr. 233 / C / 1996 şi nr. 1410 / C / 1996),este vorba de Ordinul 2333/C/2013 de Statutul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania (U.N.N.P.R.) si de Codul deontologic al notarilor publici.

Avînd în vedere importanţa activităţii notariale din perspectiva securităţii circuitelor juridice civile şi comerciale, cadrul juridic incident în această sferă a suferit modificări substanţiale. Astfel, Lege 178/1997 a stabilit condiţiile de autorizare şi plată a interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de organele de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti şi de birourile notariale. O altă lege care a adaptat activitatea notarială realităţilor economice este Legea 589/2004 privind activităţile electronice notariale.

Tot în sfera normativă incidentă acestei activităţi menţionăm Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2263/C/2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare a examenului de definitivat pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante.

Astfel, Legea nr. 298/2009 prin care se aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 166/2008 are ca efect principal înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul UNNPR a Institutului Notarial Român, modificând şi regimul juridic al incompatibilităţilor profesiei de notar public.

Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2911/C/2009 aprobă cadrul normativ instituit prin Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale.

Actualizarea numărului locurilor vacante destinate examenului de admitere în profesie pentru notarii stagiari şi soluţionarea cererilor de schimbare a sediilor se realizează conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1842/C/2010.

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor modifică art. 57 al legii cadru referitor la condiţiile supralegalizării şi apostilării actelor notariale.

Cadrul legislativ actual este şi efectul modificărilor legii cadru introduse de : Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil3, Legea 60/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, de Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, de Legea 77/2012 pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 şi de Legea 54/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

1.1. Principiile de bază ale activităţii notariale 3 modificările aduse prin acest act normativ introduc La nivelul UNNPR Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale

12

Arătam la începutul lucrării, că natura funcţiei de notar porneşte de la principiile care stau la baza desfăşurării acestei activităţi, principii care nu pot exista, în mod practic decât într-o puternică interdependenţă.

a.) Notarul este cel învestit sa îndeplineasca un serviciu de interes public şi are statutul unei functii autonome (art. 3 alin. 1 din Legea nr. 36 / 1995). În virtutea acestui principiu, acesta nu se subordonează ierarhic, fiind necesar să se

apeleze la instanţă (judecătorie) ori de câte ori se doreşte atacarea vreunui act sau a vreunei soluţii date de notar.

Pentru a fi incident acest principiu notarul public trebuie să fie membru al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, organizaţi în cadrul Camerelor Notariale Judeţene.

Caracterul autonom al profesiei sale ii conferă acestuia stabilitate în funcţie în sensul că acest nu poate fi mutat, fără acordul său, din localitatea unde-şi desfăsoară activitatea; eliberarea sa din funcţie se poate face doar în cazurile expres prevăzute de Lege şi Statut.

De asemenea, actele şi soluţiile date de notar în probleme de drept rămân valabile până la desfiinţarea lor printr-o hotărâre judecătorească. (art.334 din Regulament). Notarul public răspunde disciplinar pentru acţiunile sau inacţiunile sale care ştirbesc prestigiul profesiei sau nu asigură buna funcţionare a serviciului.

Colegiul Director al Camerei Notarilor exercită acţiunea disciplinară din oficiu sau la sesizarea ministrului Justiţiei sau al Biroului Executiv al Consiliului Uniunii; compentent sa judece este Consiliul de disciplină constituit în cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, care este compus din câte un reprezentant al fiecărei Camere, ales de Adunarea Generală pentru un mandat de patru ani.

Consiliul de disciplină îşi desfşoară activitatea în mod independent şi nu se subordonează nici unui organ de conducere al Uniunii si functionează potrivit unui Regulament propriu adoptat de Consiliul Uniunii în condiţiile legii de organizare a activităţii notariale4.

Notarul public nu poate ocupa funcţii eligibile timp de patru ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare dată de către Consiliul de disciplină, în complet de trei membri.

Competenţa Consiliului de disciplină este prevazută în Lege şi Regulament, acesta putând trage la rãspundere notarul public pentru următoarele abateri5:

• încălcarea competentei generale, materiale si teritoriale stabilite prin lege; nerespectarea dispoziţiilor, deciziilor si hotararilor organelor de conducere ale Uniunii si ale Camerelor, emise in conditiile legii;

• nerespectarea normelor si instructiunilor privind metodologia de lucru cu registrele nationale notariale administrate de CNARNN;

• îndeplinirea, în mod repetat, a actelor şi procedurilor notariale, cu nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale în cauză, ori îndeplinirea acestora cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la neîntocmirea actelor ce conţin clauze ilegale sau contrare bunelor moravuri;

• întârzierea nejustificată sau neglijenţa în efectuarea lucrărilor; lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat;

• comportament şi atitudine necorespunzătoare în exercitarea activităţii profesionale; • orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei săvârşită în

exerciţiul funcţiei ori în legătură cu aceasta sau în afara exerciţiului funcţiei;

4 Art. 54 din Statutul Uniunii Naţionale a notarilor publici din Romania aprobat prin Hotararea Consiliului Uniunii nr. 84 / 26.03.2004. 5 Art. 74 al Legii 36/1995 republicată

13

• neachitarea integrală şi la scadenţă a contribuţiilor profesionale, precum şi a primei de asigurare, conform contractului de asigurare;

• sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ; • încălcarea obligatiilor legale cu privire la pastrarea secretului profesional;

folosirea ori acceptarea, in orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientelei, aşa cum sunt definite in Codul deontologic al notarilor publici;

• desfăşurarea unor activităţi incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii; • refuzul nejustificat sau neglijenta in efectuarea si comunicarea operatiunilor prevazute

de lege pentru functionarea sistemului informatizat al Camerei si al Uniunii; • nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea, incasarea si, după caz, virarea

impozitelor, tarifelor si onorariilor; • nedepunerea la termen a situatiei statistice si a altor date solicitate de Camera sau de

Uniune; • refuzul nejustificat de a intocmi un act notarial in afara sediului biroului notarial, iar in

cazuri temeinic justificate, si in afara programului normal de lucru; • neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională continua

organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament; • neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională, dispusă ca

formă de sancţionare pentru abateri profesionale; • nerespectarea dispoziţiilor Codului deontologic al notarilor publici;

absenţe nejustificate de la adunările generale ale Camerelor si de la acţiunile organizate de Colegiul director al Camerei sau organele de conducere ale Uniunii;

• nerespectarea dispoziţiilor privitoare la suspendarea din funcţie pentru motive medicale si/sau continuarea activităţii după aplicarea sancţiunii suspendării din exerciţiul functiei;

• refuzul nejustificat de a îndeplini actele si procedurile repartizate de presedintele Camerei din care face parte.

Acţiunea disciplinară poate fi exercitată de ministrul justiţiei. de Preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România sau de Colegiul Director al camerei şi se judecă de Consiliul de disciplină al Uniunii. Aceasta se exercită numai după finalizarea cercetării prealabile de către inspectorii din cadrul Ministerului Justiţiei, ori, după caz, de inspectori din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România sau a Camerelor.

Orice încălcare a dispoziţiilor Legii 36/1995, Regulamentului şi Statutului sau orice îndeplinire necorespunzătoare sau neîndeplinire a atribuţiilor sale cu privire la constatarea raporturilor juridice si la exercitarea drepturilor şi intereselor persoanelor fizice sau juridice care apelează la serviciile notariale, atrage răspunderea disciplinară a notarului public, în conformitate cu prevederile din Statut.

În concluzie, în virtutea autonomiei funcţiei notariale, actele notarului sunt prezumate a fi efectuate cu respectarea legii până în momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de desfiinţare a acestora.

b.) Potrivit art. 7 din Legea nr. 36 / 1995 republicată a notarilor publici şi a activităţii notariale “actul îndeplinit de notarul public, purtand sigiliul şi semnătura acestuia este de autoritate publica şi are forţa probanta prevăzuta de lege”.

Caracterul autonom al funcţiei notarului oferă actului întocmit de acesta forţa probantă prevăzută de lege; actul notarial este de autoritate publică în virtutea autorităţii de stat cu care este învestit notarul public.

După numirea lor în funcţie de către Ministrul Justiţiei, notarii publici depun jurământul în faţa acestuia şi a preşedintelui Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau, după

14

caz, a reprezentanţilor acestora, jurând “să respecte Constituţia şi legile ţării, să-şi îndeplinească cu onoare şi credibilitate publica, cu conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-i revin şi să păstreze secretul profesional”.

Poziţia sa de “judecător în necontencios” conferită de puterea actului notarial impune acestuia obligaţia de a fi independent în limitele autonomiei funcţiei sale.

c.) Notarul desfãsoarã o profesiune liberalã.

Libertatea în exercitarea şi organizarea profesiei sale îî conferă acestuia posibilitatea alegerii sediului şi a angajării personalului administrativ, în condiţiile Legii.

Notarul public se deosebeşte de funcţionarul public din următoarele considerente: în primul rând, notarul public, în virtutea autonomiei funcţiei sale, nu este supus unui control ierarhic; în al doilea rând, facem referire la organizarea financiar-administrativă a birourilor notariale exercitată în virtutea profesiunii liberale a notarilor; în al treilea rând, arătăm că notarul public stabileşte sumele cuvenite pentru serviciile prestate de acesta, cu respectarea baremelor stabilite de Consiliul Uniunii şi aprobate prin ordin al ministrului de Justiţie; onorariul pentru activitătile desfăşurate este stabilit şi cu respectarea principiilor concurenţei (prestigiul profesional, sediul, posibilitatea clienţilor de a suporta plata onorariului, pregătirea notarului, etc.). Menţionăm că principala activitate şi scopul fundamental al notarului public îl constituie realizarea actului juridic şi desfăşurarea activităţii în termenii cei mai optimi pentru operaţiunile încredinţate prin lege.

Curtea de Justitie a Comunitatii Europene prevede: “Notarii nu au nicio legătură de subordonare ierarhică faţă de autoritaţile publice, deoarece ei nu fac parte din administraţia publică. Ei îşi desfăşoară activitaţile independent şi pe proprie răspundere, îşi organizeaza liber modul în care îşi desfăşoară activitatea, în limitele stabilite de lege şi îşi colecteaza personal onorariile care alcatuiesc venitul lor”.

Dar, trebuie să menţionăm faptul că fără a fi supus unui „control ierarhic” activitatea notarilor publici este supusă „controlului profesional administrativ” şi „controlui judecătoresc”.

Controlul profesional administrativ poate fi exercitat de către Uniunea Nationala a Notarilor Publici prin consiliul sau de conducere ori prin delegarea acestei competenţe către Colegiul director al Camerei, în circumscriptia proprie sau de către Ministrul justitiei prin inspectori generali de specialitate şi are ca obiect:

• organizarea Camerelor Notarilor Publici şi a birourilor notarilor publici; • calitatea actelor şi lucrărilor încheiate de notarii publici; • respectarea obligaţiilor profesionale legale, statutare şi deontologice.

d.) Notarul îndeplineşte un serviciu de interes public, având obligaţia de a încheia actele solicitate, cu asigurarea securităţii legale a părţilor contractante.

În temeiul acestui principiu, notarul autentifică şi certifică actul întocmit, comportându-se ca un profesionist în domeniul dreptului.

Principiul este susţinut şi de obligaţia notarului de a încheia actul cerut de părţi, respectând condiţiile legale pentru încheierea valabilă a acestuia. De aici rezultă faptul că notarul nu poate refuza în mod arbitrar încheierea unui act. O garanţie a serviciului de interes public o reprezintă şi situaţia în care notarul refuză autentificarea unui act, părţile având posibilitatea de a apela la instanţă pentru a ataca încheierea notarului de respingere a autentificării actului.

De asemenea, menţionăm faptul că principiul egalităţii persoanelor în faţa notarului public şi principiul legalităţii actului notarial se află în strânsă corelaţie cu principiul servirii interesului public.

15

In activitatea sa notarul are obligaţia să verifice actele pe care le instrumentează, să nu cuprindă cauze contrare legii şi bunurilor moravuri, să ceara şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge ca le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.

In cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunurilor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui (art. 9 alin. 1 si 2 din Legea nr. 36 / 1995 republicată).

e.) In activitatea sa notarul este investit cu autoritate publică.

Numirea în funcţie a notarului de către ministrul justiţiei subliniază învestirea acestuia cu autoritate publică. Desfăşurarea procedurii notariale şi autentificarea actelor reprezintă scopul principal al instituţiei notariale. Actul notarial nu ar mai fi un act de autoritate publică dacă ar lipsi învestirea notarului cu această autoritate.

Această învestire cu autoritate publică conferă actelor o forţă probantă superioară celorlalte acte, precum şi o forţă executorie prevăzută de dispoziţiile art. 101 din Legea 36/1995 republicată: Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. In lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public”.

f.) Principiul legalităţii.

În întreaga sa activitate notarul trebuie sa respecte legea. Acest principiu general, existent in orice sistem de drept, respectiv cel al legalitatii actului si activităţii notariale, se regãseste, dupã cum era si de asteptat, in organizarea activitãtii notariale.

Întreaga activitate notarială se desfăsoară cu respectarea acestui principiu, care se află în strânsă legătură cu principiul aflării adevărului, principiul echităţii precum şi cu cel al bunei-credinţe.

Notarului public i se impune o anumită conduită, în sensul că acesta are obligaţia de a verifica actele pentru ca acestea să nu conţină clauze care contravin legii sau bunelor moravuri, are obligaţia de a verifica identitatea părţilor precum şi alte obligaţii prevăzute de lege. Până la proba contrară, se prezumă că solicitantul unui act notarial este de bună-credinţă. Notarul refuză întocmirea actului dacă acesta constată existenţa unor clauze care contravin legii sau bunelor moravuri.

Notarul public are obligaţia de a respecta principiul legalităţii în acelaşi mod în care se respectă ordinea contractuală (care se referă la totalitatea regulilor juridice privitoare la un contract); are două surse- legea şi voinţa părţilor.

1.2. Organele cu atribuţii notariale

1.2.1. Instituţii cu atribuţii notariale

Prin Legea nr. 36 / 1995 republicată6 se statuează instituţiile ce au atribuţii notariale precum şi competenţa acestora (art. 12-15) : a) notarul public are atribuţii generale, în doctrină7 ridicandu-se la nivel de principiu monopolul notarului asupra actelor cu caracter notarial; Astfel, conform art. 12 din Legea 36/1995 republicată, Notarul public îndeplineşte următoarele acte şi proceduri notariale:

6 art. 8 7 I. Les, op. cit., p. 336 ;

16

• redactarea înscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea părţilor; • autentificarea inscrisurilor; • procedura succesorală notarială; • certificarea unor fapte, în cazurile prevazute de lege; • legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a

sigiliilor; • darea de dată certă înscrisurilor; • primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi,

precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente gasite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spaţiului şi utilităţilor de care dispune biroul notarial;

• actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor; • legalizarea copiilor de pe înscrisuri; • efectuarea si legalizarea traducerilor; • eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit; • activităţi fiduciare, în condiţiile legii; • numirea, in cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special; • înregistrarea şi păstrarea, în condiţiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de

marcat; • certificarea etapelor procedurale ale licitaţiilor şi/sau ale rezultatelor acestora; • procedura divorţului, în condiţiile legii; • lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor; • orice alte operaţiuni prevăzute de lege.

b) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale vor îndeplini la cererea părţilor urmatoarele acte notariale : - legalizarea de semnatură de pe inscrisurile prezentate de părţi ; - legalizarea copiilor de pe inscrisuri, cu excepţia celor sub semnatură privată.

Inexistenţa în localitate a unui Birou Individual Notarial este condiţia de bază pentru a da această competenţă secretarului consiliului local. Principiul acestei condiţii este dat, în cazul în care condiţiile social-economice nu fac posibilă existenţa unui Birou Notarial în acea localitate, de caracterul de serviciu public al activităţii notariale, serviciu obligatoriu a fi îndeplinit; c) actele mai sus menţionate pot fi îndeplinite şi de unele instituţii sau agenţi economici în măsura în care depunerea lor este necesară la acestea; d) în baza legii române precum şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, activitatea notarială poate fi desfăşurată şi de misiunile diplomatice şi oficiile consulare româneşti din străinătate. Motivul pentru care instituţiilor respective li se acordă competenţă pe această linie, este acela al realităţilor social-economice, deoarece ar fi mult mai dificilă recunoaşterea unor acte dacă acestea ar fi întocmite de către organele care au atribuţii notariale în ţara respectivă. Această competenţă este crescută şi se apropie de cea a unui notar public.

17

1.3. Coordonatele activităţii notariale

1.3.1. Activitatea de consiliere

Notarul este solicitat în virtutea calităţii sale de tehnician al dreptului pentru asigurarea eficacităţii juridice a actului pe care este chemat să-l întocmească,. El trebuie să aducă la cunoştinţă părţilor conţinutul actelor pe care doresc să le încheie şi să se convingă, astfel, că părţile le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele. Aceasta reprezintă funcţia de consiliere a notarului, fiind vastă şi în strânsă dependenţă cu multitudinea, diversitatea şi complexitatea operaţiunilor juridice pentru care notarul este solicitat. Dar în cadrul funcţiei de consiliere notarul public trebuie să se dovedească un bun jurist generalist, în măsură să ofere sfaturi practice şi din alte domenii – economic, financiar-contabil - pe care le putem califica de oportunitate. Limita între sfatul de drept şi sfatul asupra oportunităţii operaţiunii este, în realitate, dificil de trasat, notarul fiind chemat să atragă atenţia părţilor asupra oportunităţii acelei operaţiuni, asupra aptitudinii acesteia de a le aduce satisfacţiile preconizate. Notarul trebuie să le evoce, pe lângă utilitatea acestora, şi eventualele incoveniente.

Datoria notarului de a consilia, de a sfătui o are faţă de toţi clienţii săi, în egală măsură, fără nici o diferenţă între clienţii constanţi şi cei ocazionali. De exemplu, în cazul unei vânzări pentru care vânzătorul a propus încredinţarea operaţiunii notarului la care apelează de regulă, propunere acceptată de cumpărător, notarul este ţinut de datoria de a-l sfătui pe cumpărător la fel ca şi pe vânzător. Acest comportament este impus de imparţialitatea obligatorie a notarului, bazată pe principiul de loialitate pe care trebuie să-l respecte faţă de toţi clienţii săi.

1.3.2. Activitatea de investigare

In situaţia in care notarului i se solicita doar consultanţă, părţile nu trebuie neapărat identificate şi nici nu se impune o verificare atentă a actelor sau a situaţiilor prezentate de părţi. Practic, notarul se rezumă să ofere soluţiile legale unor probleme prezentate de părţi, care pot fi reale sau ipotetice.

Altfel stau lucrurile în cazul în care părţile solicită întocmirea unui act. Şi cu cât actul solicitat este mai important, privit prin prisma consecinţelor pe care le produce şi a valorii sau gravităţii acestora, cu atât implicarea notarului, care constă într-o adevărată investigare, trebuie să fie mai atentă. Această activitate este, de regulă, succesivă activităţii de consiliere.

Prima activitate de investigare constă în identificarea părţilor care se poate face în baza actelor de identitate, atestarea avocatului care asistă partea, doi martori de identitate sau prin menţiunea în încheiere că părţile sunt cunoscute personal de notar.

18

CAPITOLUL II

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND ACTIVITATEA NOTARIALĂ LA NIVEL INTERNAŢIONAL

2.1 Reglementările notariale în Uniunea Europeană

2.1.1 Reglementarea activităţii notariale în Germania

Spre deosebire de Franţa, unde notarul se poate implica într-o tranzacţie imobiliară încă din faza de căutare a unui potenţial cumpărător, acesta având şi atribuţii de intermediere a vânzării, în Germania notarul este solicitat numai după ce părţile -vânzătorul şi cumpărătorul - fie direct , fie prin intermediul unei agenţii imobiliare s-au întâlnit şi au stabilit condiţiile pentru încheierea contractului.

Notarul verifică prin mijloace electronice Cartea funciară pentru a se informa asupra eventualelor sarcini sau interdicţii cu privire la înstrăinare şi explică părţilor detalii despre contractul pe care doresc să-1 încheie, de asemenea previne asupra riscurilor care pot exista, oferind şi soluţii pentru evitarea riscurilor.

Pe baza discuţiilor cu părţile, notarul întocmeşte proiectul contractului de vânzare-cumpărare şi a celui de transfer pe care îl transmite părţilor pentru examinare.

După ce părţile sunt lămurite asupra tuturor aspectelor ce le sunt neclare, se stabileşte o întâlnire la notar in vederea autentificării actului. Până la autentificare, banca finanţatoare comunică notarului condiţiile financiare ale ipotecii, tot notarul întocmind şi un document de ipotecă care să respecte condiţiile băncii.

La întâlnirea pentru autentificarea actului, notarul citeşte contractul de vânzare-cumpărare cu voce tare în prezenţa părţilor, explicând, în amănunt toate prevederile acestuia.

Documentele pentru ipotecă se semnează imediat după semnarea contractului de vânzare şi a celui de transfer. După autentificarea contractului, notarul, printr-un aviz de prioritate transmis la cartea funciară, solicită înscrierea, pentru a asigura drepturile cumpărătorului cat şi pentru a-1 proteja împotriva insolvabilităţii vânzătorului dar şi împotriva apariţiei drepturilor unor terţe părţi. Notarul obţine, de asemenea, toate declaraţiile necesare in vederea dobândirii de către comparator, după plata preţului de cumpărare şi a impozitului pe transfer, a dreptului de proprietate negrevat de sarcini asupra proprietăţii imobiliare(de exemplu: renunţarea la drepturile de preempţiune legale sau contractuale din partea autorităţilor locale, a asociaţiilor de proprietari, acordul creditorilor cu privire la anularea sarcinilor neasumate de cumpărător etc). Notarul notifică, de asemenea Administraţia Financiară responsabilă cu aplicarea impozitului pe transferul terenului; Administraţia Financiară, la rândul sau, emite cumpărătorului decizia de impunere corespunzătoare.

După ce notarul are toate declaraţiile necesare in vederea dobândirii, de către comparator, a dreptului de proprietate negrevat de sarcini, acesta comunică părţilor că trebuie plătit preţul de cumpărare.

În acest moment, banca finanţatoare, sau, in cazul in care nu se foloseşte finanţare externă, cumpărătorul plăteşte preţul de cumpărare. în măsura în care, deţinătorii unor sarcini neasumate asupra proprietăţii imobiliare, solicită plata unor sume pentru stingerea pretenţiilor lor, aceste plăţi se fac direct către creditori şi sunt deduse din preţul de cumpărare. Restul sumei din preţul de cumpărare va fi plătit vânzătorului.

19

Predarea se face odată cu plata preţului de cumpărare, odată cu acesta cheile proprietăţii cumpărate sunt predate cumpărătorului. Posesia, dreptul de folosinţă şi responsabilitatea pentru proprietate(obligaţiile financiare privind dreptul de proprietate), trec la cumpărător începând cu acest moment.

După efectuarea plăţii preţului de cumpărare, notarul este informat în consecinţă. Imediat ce notarul primeşte confirmarea de la Administraţia Financiara cu privire la plata efectuata a impozitului pe transferul terenului, va solicita înscrierea transferului proprietăţii în Cartea Funciară precum şi ştergerea sarcinilor neasumate asupra terenului. După înregistrarea transferului în cartea funciară, dreptul de proprietate legal trece la cumpărător.

2.1.2. Cadrul legal specific instituţiei notarului în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord

Prin implementarea graduală a sistemului de Carte Funciară pe întreg teritoriul Angliei

şi Ţării Galilor, complexitatea istorică a legii proprietăţilor imobiliare în Anglia împărţită în drept comun şi drept de echitate cu privire la interesele proprietăţii imobiliare a fost simplificată de legislaţia secolului al XX-lea. În prezent pentru crearea şi transmiterea dreptului de proprietate asupra proprietăţilor imobiliare sunt folosite in general interesele de drept comun, însoţite de intrarea imediată în posesie şi de dreptul de folosinţă asupra proprietăţii imobiliare.

Efectuarea tranzacţiilor imobiliare în Anglia şi Ţara Galilor are loc in mai multe etape după cum urmează: prima este etapa pre - contract, a doua - etapa post - contract, de pre-finalizare, şi a treia -etapa post – finalizare. În etapa pre-contract, prima acţiune întreprinsă constă în angajarea unui agent imobiliar de către vânzător, pentru a scoate pe piaţă proprietatea. Potenţialii cumpărători contractează agentul prin diferite forme de publicitate.

Cumpărătorul şi vânzătorul stabilesc preţul de cumpărare şi elementele cheie ale vânzării cu ajutorul agentului imobiliar.

Pentru efectuarea transferului proprietăţii în vederea reprezentării intereselor în editarea şi încheierea contractului în scopul perfecţionării tranzacţiei8 ,atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul îşi angajează un avocat sau o persoană autorizată.

Pentru ca avocatul vânzătorului să poată strânge informaţiile necesare pentru a le transmite avocatului cumpărătorului, vânzătorii sunt încurajaţi să-şi stabilească reprezentarea juridică chiar şi înainte de a-şi pune proprietatea în vânzare. Avocatul vânzătorului transmite informaţiile despre proprietate avocatului cumpărătorului şi propune, îndată ce ambele părţi sunt reprezentate, o formulare a contractului de vânzare-cumpărare. Existenţa dreptului de proprietate al vânzătorului asupra proprietăţii respective este dat de un extras de carte funciară care însoţeşte proiectul de contract. De regulă, în cazul unui teren neînscris, vânzătorul pune la dispoziţie acte anterioare prin care se dovedeşte titlul de proprietate al vânzătorului obţinut în ordine succesivă.

Materialele primite de la vânzător sunt analizate de avocatul cumpărătorului si de asemenea încearcă să obţină cât mai multe informaţii despre proprietatea imobiliară. Informaţiile includ date despre posibilele restricţii de utilizare a terenului impuse de autorităţile municipale sau de alte autorităţi administrative, evaluări în curs de efectuare,

8 în Anglia, părţile din tranzacţiile imobiliare pot fi reprezentate atât de avocaţi (solicitors), care sunt jurişti total calificaţi, cât şi de persoane autorizate pentru efectuarea transferului proprietăţii, care se instruiesc în ceea ce priveştea legea proprietăţii imobiliare. în acest context, termenul "avocat" trebuie citit ca incluzând şi aceste "personae autorizate pentu transferul proprietăţii"

20

impozite şi alte taxe încasate de birouri şi registre locale. Totodată acesta verifică , Cartea Funciară pentru a afla dacă există sarcini recente.

Finanţarea preţului de cumpărare şi obţinerea unei scrisori de angajare bancare, o scrisoare de angajament în care se menţionează condiţiile prin care se asigură finanţarea, sunt asigurate de cumpărător. De obicei, , aceste condiţii includ o evaluare şi o inspectare a proprietăţii pentru a se stabili dacă valoarea ei va acoperi ipoteca pentru garantarea finanţării solicitate.

Solicitarea pentru efectuarea unei inspecţii tehnice de specialitate a proprietăţii poate fi cerută de cumpărător. Importanţa acestui lucru este dată de faptul că în Anglia se aplică principiul "cumpărătorul să se păzească", iar vânzătorul nu este responsabil pentru defectele proprietăţii care sunt evidente sau care ar fi putut fi descoperite de un cumpărător suficient de atent. Întârzierea unei astfel de inspecţii se datorează renunţării cumpărătorului la aceste costuri, el bazându-se în schimb pe evaluarea băncii pentru a- şi face o impresie generală asupra stării proprietăţii imobiliare.

Fiecare parte execută sau întocmeşte un exemplar al aceluiaşi contract scris de vânzare-cumpărare a proprietăţii imobiliare dacă cercetările cumpărătorului sunt favorabile şi negocierile dintre avocaţi au dus la obţinerea unui acord în privinţa detaliilor de încheiere a contractului. Ulterior, "se face schimb" de contracte, astfel încât fiecare parte să aibă un exemplar al contractului semnat de cealaltă parte. Contractul devine obligatoriu pentru o parte atunci când îl semnează şi predă un exemplar semnat celeilalte părţi.

Părţile de obicei nu se întâlnesc în timpul procesului de pregătire a contractului, sau la data executării lui. Atunci când avocaţii stabilesc forma contractului fiecare parte execută un contract la biroul propriului avocat şi exemplarele semnate sunt apoi schimbate de avocaţi. Schimbul telefonic este efectuat, de regulă, de către avocaţii părţilor, fiecare înştiinţându-1 că el sau ea deţine un exemplar al contractului semnat de clientul său, drept garanţie pentru celălalt. Prin această înţelegere telefonică contractul devine executoriu.

În momentul efectuării schimbului de contracte, la data efectuării schimbului de contracte, cumpărătorul face un depozit cu o sumă de bani plătită în avans, care, în general, este de 10 % şi este ţinută într-un cont special de garanţie escrow deschis în aceste scopuri.

2.1.3 Reglementarea activităţii notariale în Regatul Suediei

În Suedia, cele mai importante reglementări privind proprietăţile imobiliare sunt cuprinse în Codul Proprietăţilor Imobiliare ( Jordabalken) apărut în 1970.

Acesta este alcătuit din 24 de capitole şi este împărţit în două secţiuni: -Prima (Capitolele 1-18) reglementează drepturile propriu-zise asupra proprietăţilor

imobiliare; - A doua (Capitolele 19-23) se aplică problemelor de înscriere în cartea funciară. Prevederile referitoare la problemele privind înscrierea în cartea funciară sunt

completate prin Ordonanţa privind Cartea Funciară (Forordnind om Fastighetsregister). În această ţară nu există nicio definiţie juridică a conceptului de drept de proprietate.

Prin drept de proprietate, în Suedia ,se înţelege suma opţiunilor de a dispune de proprietatea recunoscuta de sistemul judiciar. Astfel, numai după o privire atentă asupra restricţiilor privind puterea individului de dispunere care rezultă din nenumărate legi, ordonanţe şi alte prevederi legale ar putea avea înţeles substratul conceptului de drept de proprietate.

21

Conform legii suedeze persoanele fizice şi juridice au dreptul să deţină diferite interese în proprietăţi mobile şi imobile. În plus,Constituţia Suedeză acordă o protecţie deosebită a proprietăţilor imobile, împotriva exproprierilor.

Legea suedeză restricţionează dreptul proprietarului de a dispune de proprietatea imobiliară , în favoarea interesului colectiv. " Dreptul fiecărui om"(adică dreptul de a merge liber în natură " allemanstrătt") reprezintă o restricţie generală bazată pe o veche tradiţie judiciară în Suedia, care se deosebeşte de alte sisteme judiciare chiar din Europa. Spre exemplu, conform acestei restricţii în cazul unor plantaţii forestiere, posesorul unei proprietăţi imobiliare trebuie să permită oricui să traverseze sau să staţioneze temporar pe proprietatea sa, dacă nu există riscul producerii unor daune.

Dreptul de a culege fructe de pădure, ciuperci sau flori, să înoate în lacuri şi să locuiască temporar într-un cort în pădure sunt incluse în ″drept al fiecărui om″.

Între bunurile mobile şi imobile diferenţa este făcută astfel: - elementele de fixare şi prindere aferente acestuia sunt incluse in bunul imobil - celelalte sunt considerate bunuri mobile care cuprind şi drepturi in rem asupra

proprietăţilor imobiliare , cum ar fi garanţiile sau drepturile de folosinţă şi uzufruct. Conceptul elementelor de prindere şi fixare ale proprietăţii imobiliare este definit

juridic (de exemplu clădirile care se află pe proprietate sunt considerate elemente de prindere şi fixare).

La transferul dreptului de proprietate, în Suedia, funcţionează principiul consensului, ceea ce înseamnă că transferul are loc la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dacă acesta nu prevede o altă condiţie

2.1.5. Regimul juridic al activităţii notariale în Italia

Atât în Italia cât şi în România, există două sisteme de publicitate imobiliară: sistemul transcrierii şi înscrierii pe cea mai mare parte a teritoriului ţării şi sistemul real prin cărţi funciare cu efect constitutiv (Grundbuch). Cel din urmă poate fi întâlnit în provinciile Trieste, Gorizia, părţi ale provinciei Udine, provinciile Trento şi Bolzano dar şi în mici zone din provinciile Belluno şi Brescia.

Trei cazuri de publicitate sunt tratate de catre doctrina juridică italiană: registrul de stare civilă, transcrierea şi înscrierea ipotecii.

Putem distinge trei tipuri de publicitate în funcţie de scopul si efectele juridice ale fiecăruia:

•Publicitatea notificată (la pubblicita notizia) - care ar face cunoscut un fapt (ex. naşterea, căsătoria, decesul) sau un act (ex. publicitatea care prevede o căsătorie, art.93 Cod Civil italian) fără a produce efecte asupra valabilităţii actului sau asupra opozabilităţii sale faţă de terţi în caz de nerespectare. În cazul nerespectării, sancţiunea ar putea fi o amendă aplicată funcţionarului public şi soţilor, însă căsătoria va fi valabilă şi opozabilă terţilor; •Publicitatea declarativă - care face ca actul să devină opozabil terţilor. Actul care produce toate efectele faţă de părţi nu este afectat de neîndeplinirea acestui tip de publicitate. Prin urmare, publicitatea declarativă are rolul de a rezolva conflictele între mai mulţi cumpărători ai aceluiaşi bun, sau între mai mulţi subiecţi titulari de drepturi concurente (ex. cumpărătorii unui bun şi creditorii vânzătorului), prin aplicarea principiului qui prior est, potior jure; •Publicitatea constitutivă - care este ea însăşi un element constitutiv de drept. Fără publicitate constitutivă nu va exista nici un efect juridic între părţi sau faţă de subiectul în chestiune, si nu va lipsi doar opozabiliatâtea faţă de terţi. Exemplul clasic

22

de publicitate constitutivă în dreptul italian, este cel al înscrierii ipotecare9. Sistemul juridic italian este similar cu situaţia din ţara noastră, contractul singur

având eficacitatea translativă sau constitutivă a proprietăţii sau a altor drepturi reale sau personale (art 1295 din Codul Civil român). Aşadar, regula adoptată de sistemul juridic italian este următoarea: consensus parit proprietatem (consimţământul dă naştere proprietăţii) şi este inscrisa în art. 1376 din Codicele Civil din 1942, care are urmatorul conţinut: "Nei contrată che hanno per oggetto ii tranferimento della proprieta di un cosa determinata, la constituzione o ii transferimento di un diritto reale owero ii transferimento di un altro diritto, la proprieta o ii dirotto si transmettono o si acquistano per effetto del consenso delleparti legittimamente manifestato ".

Prin îndeplinirea funcţiei sale primordiale de a face opozabile evenimentele privitoare la drepturile imobiliare, la fel ca în dreptul nostru, transcrierea produce doar efecte declarative, efecte care se produc deja prin consimţământul părţilor participante la act. În altă ordine de idei, înscrierea (intavolazione) în Grundbuch (în regiunile unde aceste se păstrează) primeşte valoare constitutivă. Astfel, un contract de vânzare-cumpărare are doar eficienţă obligatorie şi nu reala, iar transferul proprietăţii între părţi se produce doar ca urmare a înscrierii în Grundbuch, nu prin contract, contrar cu ceea ce se întâmplă în sistemul transcrierii.

9 ipoteca .. si constituisce mediante iscrizione nei registri immobiliari, art.2808 alin (2) Codice Civile

23

2.2 Reglementările activităţilor notariale în America de Nord

2.2.1. Regimul activităţilor notariale în legislaţia din Statele Unite Ale Americii - California În Statele Unite transferul proprietăţilor imobiliare presupune un proces

multitranzacţional, complex şi costisitor. Industria imobiliară care absoarbe atât relaţiile cat si activitatea economica din Statul California reprezintă un model pentru tranzacţiile imobiliare rezidenţiale care au loc pe întreg teritoriul Statelor Unite, iar in acest sens pot servi drept baza pentru evaluarea eficienţei comparative practice şi financiare a abordării acestei probleme în California. Aşa cum se întâmplă şi în alte state,regionalizarea practicilor se produce şi în cazul Statului California ,motivul fiind acela ca proprietăţile imobiliare rezidenţiale se cumpără şi se vând pe pieţe locale în cadrul cărora înfloresc obiceiuri regionale unice şi locale sub îndrumarea organizaţiilor regionale.

Atunci când o parte doreşte şi este capabilă să cumpere o proprietate imobiliară şi o parte doreşte şi este capabilă să vândă proprietatea imobiliară ne aflam in fata unui proces de transfer al unei proprietăţi imobiliare deşi nu sunt absolut necesari, agenţii imobiliari sunt de obicei utilizaţi pentru expertiza lor în domeniul imobiliar. Aceştia acţionează în calitatea lor de intermediari pe baza unui contract de intermediere care prevede ca brokerul să acţioneze ca agent al cumpărătorului sau al vânzătorului . Exista unele situaţii când acţionează în interesul ambelor părţi.

După ce părţile s-au găsit reciproc, pe măsură ce finanţarea şi analiza due-diligence devin necesare, echipa profesioniştilor imobiliari implicaţi în facilitarea tranzacţiei va înregistra o creştere ca număr . Agentul imobiliar asociat şi /sau persoana specializată în vânzări, un agent pentru credite ipotecare, instituţia creditoare şi avocaţii imobiliari ai părţilor respective de cele mai multe ori, suplimentar fata de agenţii imobiliari obişnuiţi îşi oferă serviciile si pentru restul tranzacţiilor. Executarea contractului de vânzare-cumpărare, semnat de părţi, se produce fără autentificare si este efectuat cu sau fără aprobarea avocatului. După acest moment, se face plata unui avans într-un cont escrow, iar in eventualitatea unei probleme legata de finanţare, agentul imobiliar dacă acesta este autorizat şi ca agent pentru credite ipotecare, de un agent separat pentru credite ipotecare, sau de o instituţie care acordă direct credite va avea sarcina soluţionării acesteia. Ulterior se întocmesc cererile pentru analizele de due-diligence, ce presupun verificarea titlului de proprietate, asigurarea titlului de proprietate şi inspectarea locuinţei se efectuează anterior finalizării.

24

CAPITOLUL III

ANALIZA INFRACŢIUNILOR CARE INTERFEREAZĂ CU ACTVITATEA NOTARIALĂ

3.1. Infracţiunile de fals

3.1.1. Cadrul incriminării faptelor de fals Accepţiunea cea mai largă a noţiunii de „fals”, este reprezentantă de tot ceea ce nu

corespunde adevărului sau orice alterare a adevărului. Nu poate exista fals decât acolo unde este posibilă existenţa adevărului10.

Aceste forme de denaturare a adevărului sunt protejate de normele juridice penale numai dacă aduc o atingere gravă acestei valori sociale şi încrederii care trebuie să determine formarea şi desfăşurarea relaţiilor dintre oameni.

Fals in ceea ce priveste : - identitatea persoanei , ceea ce a dus la modificarea legii si eliminarea posibilităţii identificării persoanelor cu martori , rămânând valabila identificarea prin CI ;paşaport;cunoscut personal de notar sau de certificarea avocatului; - obiectul contractului – când se vinde un imobil in drept, dar diferă de ceea ce este in teren; - neconcordanta intre poziţionarea terenului in documentaţia cadastrala si cea existenta la fata locului;

3.1.2. Aspecte comune ale infracţiunilor de fals

Chiar dacă faptele incriminate sub denumirea de infracţiuni de fals prezintă, fiecare în parte, unele particularităţi prin care se deosebesc, în mod evident, unele de altele, există totuşi unele aspecte care sunt comune tuturor acestor fapte, astfel:

A. Obiectul infracţiunilor de fals. a) Obiectul juridic generic al infracţiunilor de fals este reprezentat de relaţiile sociale care

privesc „încrederea publică”, valoarea de o considerabilă importanţă care se raportează la relaţiile interumane şi la evoluţia normală a unor activităţi socio-economice. Această „încredere publică” se deosebeşte de încrederea personală pe care membrii societăţii şi-o acordă reciproc, pentru că încrederea publică (fides publica) se raportează la lucruri, însemne şi înscrisuri ce prezintă o funcţie probatorie expresă, chiar dacă atribuirea acestei funcţii probatorii este prevăzută in mod expres de lege (probele scrise, declaraţii oficiale consemnate, diplome etc.) ori ea decurge din natura lucrului (monedă, timbru, titlu de credit)11.

b) Obiectul material al infracţiunilor de fals este reprezentat de oricare dintre bunurile cu valoare probatorie, ocrotite de legea penală împotriva faptelor de alterare a adevărului, cum ar fi: monedele, timbrele sau alte valori, mărci, bilete de transport, instrumente de autentificare sau marcare, înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată etc.

10 V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român., vol. IV, p. 357-358. 11 T. Vasiliu şi colab., vol. II, p. 207.

25

3.10. Infracţiunea de spălare a banilor şi interferenţa acesteia cu activitatea notarială Este greu de stabilit cazurile în care au loc tranzacţii în care au loc „spălări de

bani”pentru ca in genere persoanele isi iau masuri de siguranţă. Băncile au obligaţia raportării tranzacţiilor cu numerar,peste 15000 euro.

În reglementarea în vigoare, sediul materiei în ceea ce priveşte infracţiunile de spălare a banilor este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, act normativ armonizat legislaţiei europene în materie. Infracţiunea de spălare a banilor este definită de articolul 23 din Legea nr. 656/2002 care prevede trei variante de comitere.

Potrivit art. 23 lit. a infracţiunea de spălare a banilor, în prima variantă, constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Articolul 23 din legea nr. 656/2002 prevede la primul alineat, lit. b a doua variantă a infracţiunii de spălare a banilor ce constă în "ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni."

"Dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni" este incriminată de art. 23 al.1 lit. c din Legea nr. 656/2002, fiind a treia variantă a infracţiunii de spălare a banilor.

Alineatul 2 al art. 23 incrimina de asemenea şi "asocierea sau iniţierea unei asocieri, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri în scopul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor", text de lege abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003. Obiectul juridic al infracţiunii de spălare a banilor este reprezentat de relaţiile sociale de tip patrimonial, care se nasc şi se dezvoltă în legatură cu normala circulaţie a valorilor în cadrul circuitelor financiare, bancare, de credit, şi de afaceri, realizate prin intermediul instituţiilor si entităţilor menţionate de art. 8 din Legea nr. 656/2002.

În ceea ce priveşte obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, acesta îl reprezintă bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunii principale care sunt supuse actelor de spălare. În categoria bunurilor sunt cuprinse documentele şi instrumentele de plată care sunt recunoscute pe piaţa financiară, bancară, de investiţii şi asigurări, care atestă proprietatea sau drepturi relative la proprietate. În urma analizei obiectului material al infracţiunii de spălare a banilor, s-a opinat că ar fi fost mai potrivită denumirea de Lege pentru prevenirea şi sancţionarea spălării produsului infracţiunilor, întrucât termenul de bunuri utilizat în art. 23 şi art. 2, înglobează şi noţiunea de bani.

Prin urmare angajatul unei persoane juridice sau orice persoană fizică dintre cele prevăzute la art. 8 din Legea 656/2002 are obligaţia de a sesiza Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, chiar dacă operaţiunea, o tranzacţie cu o valoare mai mare de 15000 de euro, s-a făcut cu bunuri corporale sau necorporale, care nu ar fi incluse în sintagma „spălarea banilor”.

3.12. Infracţiuni la regimul societăţilor comerciale

3.12.1. Infracţiunea de împrumut realizată sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care făptuitorul o administrează, de la o societate controlată de către făptuitor, ori de la o societate care controlează societatea pe care

26

acesta o administrează sau cu scopul de a face ca una din aceste societăţi să-i acorde o garanţie pentru datoriile proprii.

Prin Legea 31/1990 nu este permis împrumutul între societăţi si nici societatea nu poate împrumuta administratorul acesteia. Doar administratorul poate împrumuta societatea cu sume de bani.

Infracţiunea este reglementată de art. 272 pct. 3 şi presupune în fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societăţii care se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoana interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute12 la art. 144^4 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi sa îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii. Dispoziţiile mai sus arătate se aplică şi lichidatorului, în măsura în care se referă la obligaţiile ce intră în atribuţiile sale (art. 278 din lege).

Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale a căror normală existenţă şi dezvoltare este condiţionată de respectarea dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţilor comerciale.

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privind desfăşurarea activităţilor comerciale a căror normală existenţă şi dezvoltare este condiţionată de corectitudinea îndeplinirii de către factorii de conducere din structura societăţii comerciale a îndatoririlor ce le revin în cadrul societăţii referitoare la folosirea capitalului acesteia.

Obiectul material îl constituie banii împrumutaţi sau garanţia acordată. Subiectul activ este calificat, fiind reprezentat fi de către fondatorul, administratorul,

directorul executiv, reprezentantul legal al societăţii, sau de către lichidatorul societăţii comerciale. În ceea ce priveşte participaţia, aceasta este posibilă în toate formele sale. În situaţia existenţa coautoratului, calitatea specială cerută de norma de incriminare trebuind îndeplinită de toate persoanele care săvârşesc nemijlocit fapta.

Subiect pasiv este persoana prejudiciată prin activitatea făptuitorului. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunea de a

se împrumuta de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată sau care o controlează pe aceasta, fie de a face ca una din aceste societăţi să-i acorde vreo garanţie pentru datorii proprii. Nu prezintă importanţă, pentru existenţa infracţiunii forma sub care are loc împrumutul, dacă făptuitorul acţionează direct sau printr-o persoană interpusă şi nici forma garanţiei (gaj, ipotecă, etc…). Ca o cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii, după cum rezultă chiar din interpretarea art. 144 ind. 4 alin. 3 lit. a, valoarea împrumutului sau a

12 ART. 144^4: (1) Este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum: a) acordarea de împrumuturi administratorilor; b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări; c) garantarea directa ori indirecta, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitenta ori ulterioara acordării împrumutului; d) garantarea directa ori indirecta, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora fata de terţe persoane; e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terta persoana administratorilor ori o alta prestaţie personală a acestora. (3) Prevederile alin. (1) nu se aplica: a) în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro;

27

garanţiei trebuie să fie mai mare de 5000 euro. În toate celelalte situaţii fapta nu va constitui infracţiune.

28

CAPITOLUL IV

ANALIZA INCIDENŢEI UNOR ELEMENTE ALE ŞTIINŢEI CRIMINALISTICE ÎN PREVENIREA ŞI DOCUMENTAREA ILEGALITĂŢILOR CARE INTERFEREAZĂ

CU ACTIVITATEA NOTARIALĂ

Fixarea, apariţia, modificarea şi stingerea raporturilor juridice este realizată prin intermediul actelor scrise. Acestea atestă fapte sau evenimente de mare însemnătate pentru activitatea organizaţiilor de stat sau private, precum şi apărarea drepturilor legale ale cetăţenilor.

Conţinutul documentului prezintă date în funcţie de scopul în care se face cercetarea sa. Astfel, un document poate fi examinat din punct de vedere istoric, lingvistic, financiar-contabil, arhivistic dar şi criminalistic.

Codul penal actual utilizează termenul de „înscris” în locul celui de „act” folosit anterior.

Astfel, actele scrise au un rol deosebit în cadrul probelor judiciare. Prin noţiunea de „document”, se poate desemna atât un înscris, cât şi orice obiect

destinat să ateste fapte de natură juridică sau istorică. Actele scrise pot fi examinate atât ca probe scrise şi ca probe materiale. Ca probe

scrise, li se studiază conţinutul în sine, precum şi forma de redactare,iar ca probe materiale, interesează starea fizică a documentului, natura suportului şi a substanţei cu care s-a scris, deosebirea nuanţei de culoare între scrisul de bază şi cel adăugat, diferitele ştersături ce schimbă forma exterioară a actului.

Deci, genul de fals pe care îl avem în vedere are ca particularitate faptul că se materializează în acte scrise.

Delimitarea caracteristicilor infracţiunii de fals nu poate fi realizată deoarece nu există o definiţie generală şi completă.

Elementele esenţiale ale falsului în înscrisuri sunt următoarele: • alterarea adevărului • producerea sau posibilitatea producerii unor consecinţe juridice • săvârşirea faptei cu intenţie. De cele mai multe ori, infracţiuni precum delapidarea, bancruta şi înşelăciunea sau altor

forme de criminalitate economico-financiară sunt mascate prin intermediul infracţiunii de fals, astfel se creaza un pericol social mult mai mare.

Pe de altă parte, gravitatea falsului în documente rezultă şi din aceea că pentru realizarea lui se recurge la procedee tehnice din ce în ce mai rafinate, care îngreunează descoperirea infracţiunii şi a autorului ei.13

Examinarea înscrisurilor cunoaşte două aspect: • cercetarea tehnică a actelor scrise, • identificarea grafică.

Cercetarea tehnică a documentelor scrise este destinată în special descoperirii falsului sau contrafacerilor de documente, inclusiv a înscrisurilor dactilografiate.14

Identificarea grafică are drept scop stabilirea autenticităţii scrisului unei persoane sau identificarea unei persoane după scrisul de mână, inclusiv unor falsuri realizate prin imitare sau deghizare.15 13 Dumitru Sandu – Falsul în acte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, pag. 5. 14 Emilian Stancu – Criminalistica, vol.I., Editura Actami, Bucureşti, 1999, pag. 313. 15 Lucian Ionescu – Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iaşi, 1973, pag. 7.

29

Examinarea actelor nu este realizată numai din punct de vedere juridic, ci şi din punct de vedere contabil, arhivistic, istoric, lingvistic. Deosebirea dintre aceste cercetări şi cea judiciară, rezultă din scopul în care sunt făcute şi în mod indirect din concluziile şi rezultatul la care se ajunge.

Investigarea înscrisurilor, într-o măsură foarte mare se explică prin aceea că sunt admise şi ca mijloace de probă în justiţie dacă în conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. Actele scrise consacră multiple raporturi cu sau fără caracter juridic.

În înţelesul criminalistic, la înscrisuri, trebuie avut în vedere, atât documentul ca mijloc de probă, cât şi ca obiect material al infracţiunii de fals. În literatura de specialitate, referitor la cercetarea criminalistică a înscrisurilor sunt luate în considerare şi elementele de autentificare, timbrele, biletele de bancă, desenele, schiţele şi în general majoritatea obiectelor materiale ale infracţiunilor de fals, purtătoare de semne grafice.16

Expertizarea criminalistică a înscrisurilor, în sensul cel mai larg, reprezintă un domeniu distinct, bine conturat, al tehnicii criminalistice, având două obiective principale:

• examinarea tehnică a actelor scrise, destinată, în scopul descoperirii falsificării sau contrafacerii de documente, bancnote, cec -uri, opere de artă etc.;

• cercetarea criminalistică a scrisului de mână, pentru stabilirea persoanei care l-a executat.

Examinarea înscrisurilor presupuse a fi falsificate se face nu numai în cauzele penale, dar şi în cele de natură civilă.

Prin examinarea înscrisurilor de către notar se pot clarifica aspecte referitoare la: • dacă un document este autentic sau fals; • dacă în cuprinsul documentului s-au făcut modificări şi în ce constau ele; • prin ce mijloace s-a alterat forma sau conţinutul iniţial al documentului falsificat;

dacă un document este prevăzut cu ştampila sau timbru autentice sau false;

4.2. Examinarea tehnică a documentelor supuse circuitelor notariale Distincţia dintre elementele de autenticitate şi cele de fals, precum şi cunoaşterea

limitelor contrafacerii grafismului altei persoane în vederea stabilirii contrafacerii scrisului sau a semnăturii şi a elementelor care atestă falsul se pot realiza numai cunoscând procesul scrierii şi a particularităţilor de execuţie a semnăturilor.

Procesul scrierii este unul foarte complex şi diferă de la un individ la altul, în funcţie de gândirea asimilată fiecăruia în parte. Pentru acest motiv studierea scrierii implică cunoştinţe din vaste domenii, fiind nevoie de aporturile cunoştinţelor criminaliştilor, judiciariştilor, dar şi a fiziologilor, matematicienilor, lingviştilor sau a logicienilor.

În concret, scrierea reprezintă un proces de mişcări care are la bază reflexele condiţionate17. Aceasta reprezintă un act volitiv care se formează începând cu vârsta la care individul merge la şcoală. Procesul scrierii duce la dezvoltarea următoarelor deprinderi:

• Deprinderi de natură tehnică (poziţia corpului, ţinerea instrumentului de scris);

• Deprinderi grafice ( reproducerea semnelor grafice); • Deprinderi de natură lingvistică (scrierea corectă a cuvintelor, realizarea

frazelor).

16 Emilian Stancu – Criminalistica, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 281. 17 Emilian Stancu – criminalistica, vol.I, Editura Actami, Bucureşti, 1999, pag. 281

30

CAPITOLUL V

COLABORAREA INSTITUŢIEI NOTARULUI CU AUTORITĂŢILE CU ATRIBUŢII DE PREVENIRE ŞI CONTROL ÎN SFERA INFRACŢIUNILOR CE

INTERFEREAZĂ CU ACTIVITATEA NOTARIALĂ SAU A CRIMINALITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE

5.1. Cooperarea notarului cu autorităţile administrative de control sectorial

5.1.1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală De foarte multe ori, actele care se încheie în faţa notarului produc efecte atât între părţi cât şi consecinţe juridice din sfera dreptului fiscal. Nu este un secret pentru nimeni şi nici o impoliteţe nescuzabilă dacă afirmăm că în sfera taxării şi colectării fiscale, România nu este cel mai elocvent exemplu din Uniunea Europeană. Din această cauză, considerăm că o colaborare mai strânsă între Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi ANAF, bazată pe schimbul operativ de date realizat la nivel instituţional şi centralizat, ar fi de dorit cât mai repede cu putinţă .Mai mult notarul colectează impozit , nu efectuează acte fara certificat fiscal liber de orice datorie,pune la dispoziţie orice act solicita exista cooperare neconcretizata intr-un act semnat de cele doua părţi) În aceeaşi măsură, apreciem că atunci când există indicii de criminalitate de natură fiscală în documente supuse circuitelor notariale, acestea ar trebui comunicate direct organelor de urmărire penală şi nu Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru celeritatea desfăşurării procesului penal, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pentru accelerarea implementării măsurilor asiguratorii menite să conducă la repararea eventualului prejudiciu suferit de stat prin încălcarea legislaţiei fiscale.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, fiind finanţată de la bugetul de stat18.

În subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală funcţionează Garda Financiară , Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili19. Obiectivele fundamentale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt20: a) colectarea veniturilor bugetului de stat, reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, conform competenţelor, precum şi a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, datorate de plătitori, persoane juridice şi persoane fizice, care au calitatea de angajator sau asimilaţi ai acestora şi alte persoane care au obligaţii faţă de bugetul de stat; b) aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare în domeniul său de activitate;

18 Art 1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al A.N.A.F. 19 Art 2 al Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al A.N.A.F. 20 Art 4 al Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al A.N.A.F.

31

c) exercitarea prerogativelor stabilite de lege prin aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor; d) aplicarea în domeniul vamal a măsurilor specifice rezultate din Programul de guvernare şi din legislaţia în domeniul vamal; e) dezvoltarea asistenţei contribuabililor în vederea îmbunătăţirii nivelului de informare al acestora şi aplicării unitare a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare.

5.1.4. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare Autorizarea unor operatori din sfera valorilor mobiliare este supusă condiţiei autentificării unor acte sub semnătură privată sau a copiilor după documente oficiale. Nu este un secret pentru nimeni că în zona pieţei de capital criminalitatea a devenit foarte ocultată. Acest lucru s-a petrecut pentru că, pe de o parte, tendinţa de autoreglementare a devenit obsesivă, iar, pe de cealaltă parte, autorităţile statului au foarte greu acces la informaţii în timp util. Din aceste considerente, opinăm că sporul de prevenţie pe care l-ar putea aduce intervenţia pre-factum a notarului ar putea conduce la un spor de ofensivitate a activităţilor de prevenire a infracţionalităţii în domeniu şi ar crea premisele unei pieţe de capital mai transparente şi mai onorabile.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, este o autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, ce reglementează şi supraveghează piaţa de capital, pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, precum şi instituţiile şi operaţiunile specifice acestora.( foarte implicata in activitatea SIF –urilor, dar foarte greu de controlat; aici interesele sunt foarte mari si in aceasta situatie trebuie cunoscut permanent rolul celor care detin foarte multe acţiuni in acestea. Este important atunci cand sunt alegeri in interiorul acestora) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a fost înfiinţată în 1994 prin Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare ca autoritate naţională în domeniul valorilor mobiliare şi al pieţei de capital, aflată în subordinea şi sub controlul Parlamentului. În prezent C.N.V.M. funcţionează în baza Legii nr.514/200221 pentru aprobarea O.U.G.nr.25/200222, modificată prin Legea nr.297/200423, fiind investită cu puteri de reglementare, decizie, autorizare , interdicţie, anchetă, sancţionare disciplinară şi administrativă. C.N.V.M. are drept obiective fundamentale: a) stabilirea şi menţinerea cadrului necesar dezvoltării pieţelor reglementate; b) promovarea încrederii în pieţele reglementate şi în investiţiile în instrumente financiare; c) asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase; d) promovarea funcţionării corecte şi transparente a pieţelor reglementate; e) prevenirea manipulării pieţei şi a fraudei şi asigurarea integrităţii pieţelor reglementate; f) stabilirea standardelor de soliditate financiară şi de practică onestă pe pieţele reglementate; g) adoptarea măsurilor necesare pentru evitarea apariţiei riscului sistemic pe pieţele reglementate;

21 Publicat in Monitorul Oficial nr . 539 din 24 iulie 2002. 22 Publicat in Monitorul Oficial nr 226 din 4 aprilie 2002. 23 Publicat in Monitorul Oficial nr 571 din 29 iunie 2004.

32

h) prevenirea afectării egalităţii de informare şi tratament al investitorilor sau al intereselor acestora.

33

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

6.1 Concluzii Din analiza evoluţiei fenomenului criminalităţii cu care poate interfera la un moment

dat şi activitatea notarială, rezultă că organizaţiile criminale din toata lumea s-au dezvoltat ajungând la un nivel în care organismele şi instituţiile legal abilitate trebuie să recurgă la metode continuu adaptabile şi care devin tot mai complexe pentru depistarea, cercetarea şi combaterea acţiunilor criminale de profil.

Metodele tradiţionale de aplicare reactivă a legii nu sunt întotdeauna la nivelul de performanţă al evoluţiei mijloacelor specifice ale grupărilor criminale şi de dotarea tehnică aflată în posesia infractorilor, ceea ce presupune o adaptare corespunzătoare a reglementărilor în materie, inclusiv sub aspectul organizării instituţiilor abilitate, încadrarea acestora cu personal înalt calificat şi interacţiunea cu instituţii similare din Uniunea Europeană şi statele potenţial exportatoare de infracţionalitate. Abordarea tradiţională, bazată pe intervenţia unei singure instituţii, se impune să fie înlocuită cu o acţiune concertată, multidisciplinară, care să angreneze cvasi-totalitatea instituţiilor posibil interesate direct sau indirect, prin consecinţele produse, în combaterea activităţii infracţionale care la un moment dat interferează cu activitatea notarială în ceea ce priveşte circuitul civil sau comercial legal ori acţiunile de spălare a banilor ca urmare a investirii banilor „murdari” în diverse tranzacţii imobiliare.

Nevoia de conlucrare permanentă în activitatea de prevenire şi combatere a activităţii criminale din domeniul investigat se argumentează printr-o explicaţie extrem de simplă, dar nu şi simplista şi anume : numai o “reţea” bine organizată a celor aflaţi de partea legii poate anihila o “reţea” infracţională24. În acest sens, în condiţiile statului de drept, pentru limitarea criminalităţii propunem doua proiecte de protocoale respectiv Proiect de protocol de Cooperare între Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Inspectoratul General al Poliţiei Romane şi respectiv Proiect de Protocol de Cooperare între Comisia Naţională a Valorilor Mobiliară şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

24 Costica Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu – “Globalizarea si criminalitatea financiar bancara” Editura Universul Juridic -Bucuresti 2005, Pag. 205

34

BIBLIOGRAFIE

1. ACTE NORMATIVE

1. CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, republicată în: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003

2. CODUL PENAL AL ROMÂNIEI, republicat 3. CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ republicat 4. LEGE nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată 5. ORDIN ministrului justitiei nr.710/C/1995 pentru adoptarea Regulamentului de

punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 publicată în Monitorul Oficial nr.176 din 18 august 1995

6. LEGE nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011

7. LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; emitent: PARLAMENTUL; publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003

8. LEGE Nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe; emitent: PARLAMENTUL; publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 60 din 26 martie 1996, modificată de LEGEA nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe; emitent: PARLAMENTUL; publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 30 iunie 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 123 din 1 septembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe; emitent: GUVERNUL; publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 19 septembrie 2005

9. LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; emitent: PARLAMENTUL; publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 12 decembrie 2001

10. LEGE nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice; emitent: PARLAMENTUL; publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1.101 din 25 noiembrie 2004

11. LEGEA 178/1997 privind condiţiile de autorizare şi plată a interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de organele de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti şi de birourile notariale publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 10 noiembrie 1997 cu modificările şi completările ulterioare;

12. LEGEA 589/2004 privind regimul juridic al activităţilor electronice notariale publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1227 din 20 decembrie 2004

13. LEGEA nr. 298/2009 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 166/2008 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 645 din 1 octombrie 2009

14. LEGEA nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010

15. LEGEA 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 409 din 10 iunie 2011

16. LEGEA 60/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.

35

287/2009 privind Codul civil publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 255 din 17 aprilie 2012

17. LEGEA 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 30 mai 2012

18. LEGEA 77/2012 pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 8 iunie 2012

19. LEGEA 54/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 145 din 19 martie 2013

20. LEGEA 329/ 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din 9 noiembrie 2009

21. O.U.G. nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 451 din 2 iulie 2010

22. LEGEA 170/2010 pentru completarea art. 45 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi pentru modificarea art. 101 din Legea locuinţei nr. 114/1996 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 507 din 21 iulie 2010

23. LEGEA 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului si a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 506 din 24 iulie 2012

24. LEGEA 219/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2011 privind trecerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, precum şi pentru modificarea unor acte normative publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 789 din 23 noiembrie 2012

25. LEGEA 127/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 246 din 29 aprilie 2013

2.Articole de specialitate 1. A. B. Sinc, “Sediile Secundare ale notarilor publici” în B.N.P. nr. 2 / 1996 2. Balbuena Balmacedda – La detection des fraudes sur les document. Quelques principes de basse, în Revista Internaţională de Poliţie Criminală, iulie, august 1987 3. D. Ciuncan, Reflecţii asupra infracţiunilor de fals, în R.D.P. nr. 3/2006 4. H. Diaconescu, Puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infracţiunii de luare de mită, în Dreptul nr. 10/1998 5. O. Rădulescu, Aspecte ale falsului intelectual în actele notariale, în Dreptul nr. 5/1998 3.Monografii şi lucrări de autori români

1. A.Cojocaru, Drept civil. Partea generală, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000 ;

36

2. A.Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra - Notariatul de stat, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1964 ;

3. Al.Boroi, Drept penal, Partea generală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006; 4. Al.Boroi, Drept penal, Partea specială, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006; 5. Al.Băicoianu, G. Boroi, Drept civil. Teoria generală, Bucureşti, Editura All, 1997; 6. C.Voicu, ş.a.- Globalizarea şi criminalitatea financiar-bancară- Edit. Universul juridic,

Bucureşti 2005; 7. C.Voicu – Spălarea banilor murdari- Edit Sylvi, Bucureşti 1999; 8. C.Voicu, ş.a. – Investigarea criminalităţii financiar-bancare- Edit. Polipress, Bucureşti

2003; 9. C.Bulai, Drept penal, partea generală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007; 10. C.Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Tratat de drept civil român, vol. I, Bucureşti,

Editura All, 1996; 11. C.Voicu, A.C. Voicu, I. Geamănu- Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor-

Edit Pildner&Pildner, Târgovişte 2006; 12. Camil Suciu – criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972; 13. Constantin Mitrache, Drept penal român, partea generală, ediţia a III-a, revăzută şi

adăugată, Editura Şansa, Bucureşti, 1997; 14. D.Baciu şi S. Rădulescu - Corupţia şi crima organizată în România, Editura Continent

XXI, Bucureşti, 1994; 15. D.Ciuncan, Jurisprudenţă şi doctrină în materia corupţiei, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,

2004; 16. D.Ştefănescu, Drept civil, Bucureşti, Editura. Oscar Print, 1999; 17. Dumitru Sandu – Falsul în acte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977; 18. Emilian Stancu – „Tratat de criminalistica”, Ed. Actami, Bucureşti, 2001; 19. Emilian Stancu – Criminalistica, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995; 20. Emilian Stancu – Criminalistica, vol.I, Editura Actami, Bucureşti, 1999; 21. Emilian Stancu – Criminalistica, vol.I., Editura Actami, Bucureşti, 1999; 22. Emilian Stancu – Tratat practic de criminalistică, Editura Actami, Bucureşti, 2001; 23. F.Măgureanu - Drept procesual civil român, vol. II, editura Luminalex, Bucureşti,

1997; 24. G.Antoniu, C. Bulai, Drept penal special., Edit. Didactică şi pedagogică, Bucureşti

1972, vol. III; 25. G.Boroi, Drept civil. Teoria generală, Bucureşti, Editura ALL, 1997; 26. Gh.Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil român. Subiectele dreptului

civil român, Bucureşti, Casa de Editura şi Presă “Şansa” S.R.L., 1994; 27. Gh.Diaconescu, Infracţiuni în codul penal român, Editura Oscar Print, vol. I,

Bucureşti ; 28. Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, I.Molnar, V.Dobrinoiu, I.Pascu, V.Lazăr, Drept Penal-partea

specială-, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1999; 29. Gh.Nistoreanu, Costică Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000 ; 30. Gh.Nistoreanu, V.Dobrinoiu, Al.Boroi, I.Molnar, I.Pascu, V.Lazăr, Drept penal, partea

specială, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1997; 31. Gh.Nistoreanu, V.Dobrinoiu, I.Molnar, A.Boroi, I.Pascu, V.Lazăr, Drept penal, partea

specială, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1997; 32. I.Leş - proceduri civile speciale, editura Allbeck, Bucureşti 2000; 33. I.Niţu Managementul riscului bancar, Ed. Expert, Bucureşti, 2000; 34. I.Pascu, Drept penal. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;

37

35. I.Popa – Tranzacţii comerciale internationale, Ed. Economică, Bucureşti 1997; 36. I.Turcu, Operaţiuni şi contracte bancare, Introducere în teoria şi practica dreptului

bancar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994; 37. I.Urs, S.Angheni, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, Editura Oscar

Print, 1998; 38. Ilie Mihai Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare, Ed. Expert, Bucureşti,

2003; 39. Ilie Pascu, Drept penal, Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2004, pag.

2004; 40. Ion Mircea – Criminalistica, Editura Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca, 1992; 41. Ion P. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura

Actami, Bucureşti, 1996 ; 42. Lucian Ionescu – Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea, Iaşi, 1973; 43. M.Mureşan, Drept civil. Partea generală, Cluj - Napoca, Editura Cordial Lex, 1996; 44. M.Zolyneak, Drept penal, partea generală,vol. II, Iaşi, 1976; 45. N.Popa, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, Editura. Actami, 1996; 46. N.Volonciu – Tratât de procedură penală, vol.I, Editura Paideia, Bucureşti, 1996; 47. O.Loghin, T. Toader, Drept penal român, partea specială, Casa de editură şi presă

„Şansa” Bucureşti 1994; 48. O.Ungureanu, Manual de drept civil. Partea generală, Bucureşti, Editura ALL –

BECK, 1999; 49. O.A.Stoica, Drept penal, partea specială, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,

1971; 50. O.A.Stoica, Drept penal, partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1976; 51. St. D. Carpenaru, Drept comercial roman, Ed. All Beck, Editia a II-a, revizuita si

completata, Bucuresti,1998; 52. Stanciu D.Carpenaru, Catalin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea – Societatile

comerciale, Ed.All Beck, Bucuresti, 2001; 53. T.Toader, Drept penal, Partea specială, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007; 54. Tudor R.Popescu-Brăila, Drept civil, vol. I, imprimat la Romcart, Bucureşti, 1993; 55. V.Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român., vol. IV 56. V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, editura Naţional,

Bucureşti 1997 ; 57. Vasile Dobrinoiu, Drept penal, Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.

4. Monografii şi lucrări ale unor autori străini 1. Alain Moreau: "Les metamorphoses du scribe - Histoire du notariat francais" Socapress, 1989 2. B. Bainbridge, Computers and the Law, Ed. Pitman, Londra, 1990 3. C. Bertrand, Les contracts informatiques, Ed. Les Paques, Paris, 1983 4. C. Bertrand, Protection juridique du logiciel, Ed. Les Paques, paris, 1984 5. F. Fukuyama- Marea ruptură- Edit. Antet, Bucureşti 2001 6. Gilpin, Robert – Economia politica a relatiilor internationale -Adventures Unlimited Press New York 2007 7. Hoisl Richard - "Bodenordnung - eine geodatische Disziplin in Zeitschirift

38

furVermessungswesen" - Heft, 1993 8. J.F. Hennart - “Internalization in practice; foreign direct investments in mining” – Journal of International Business Studies- 1986 9. J.Picca, “Où en est la criminologie”, Revue internationale de criminologie et de police technique, nr.4., 1985. 10. Jean Yaigre şi Jean Francois Pillebout- "Drept profesional notarial" – Blaj 2004 11. Jean-Luc Aubert - "Răspunderea Civilă a Notarilor", Paris 2002 12. L. Le Moigne, La Modelisation des Systemes Complexes, Ed. Dunod, 1990 13. Ohmae, Kenichi – Puterea triadelor: Chipul viitor al competitiei globale- Columbia Univeristy Press- New York 2001 14. J. Veron, Droit penal special, Armând Colin, Paris, 1998 15. Z. Bauman- Globalizarea şi efectele ei sociale- Edit. Antet, Bucureşti 2003