TEXTE ARGUMENTATIVE

1.”Orgoliul profesional este singurul care este creator si care poate fi,din punct de vedere moral,justificativ”(Marin Preda Creatie si morala)

Orgoliul este una dintre slabiciunile omului si cauza multor conflicte.

In primul rand,consider ca omul vanitos se supraapreciaza,se socoteste superior in comparatie cu ceilalti membri ai grupului si cauta sa impuna altora aceasta parere buna pe care o are despre sine.El nu poate concepe si accepta ca lumea e alcatuita si din alte ‘’’trestii ganditoare’’’ce ii pot fi superioare.Vrea sa para ceea ce nu este;gonsiderandule pe de plin meritate,asteapta laudele si le provoaca.Chiar daca le primeste, vanitosul sufera la fel cum arogantul,trufasul il sfideaza pe cei lalti cu pretinsa lui superioritate,etalandu-si ostentativ calitatile imaginare si dispretuindu-i.

In al doilea rand,cel care se mandreste pe nedrept nu are simtul masurii,afisandu-si cu ostentatie merite doar in mintea lui existente.Ca urmare, este ocolit de ceilalti,deoarece nu este pentru nimeni o bucurie sa aiba in preajma un om plin de el.Crezandu-se desavarsit,el nu mai are sanse sa progreseze.Ca atare,omul vanitos este greu perfectionabil si antipatizat de ceilalti.Ca sa isi corecteze lipsurile,trebuie mai intai sa si le descopere si apoi, singur sau alatruri de ceilalti,sa le indeparteze.

In concluzie,vanitatea duce la izolare,la instrainarea omului, ceea ce ne face sa il deplangem pe cel care uita de altii si sa ii dam dreptate lui Iona sin piesa lui Marin Sorescu.

2.”Iubirea e din altra lume si se iveste din senin, fara ca sa stii de ce, se da pe fata, fara ca sa stii cum, si te duce fara ca sa stii unde’’(Ioan Slavici, Mara)

In opinia mea, iubirea izbucneste brusc, desi salajluieste in noi si in afara noastra, fiind o stare eterna.

In primul rand, iubirea nu este un sentiment care poate fi controlat. Consider ca, intr-adevar, enuntul reflectiei din romanul lui I.Slavici exprima inefabilul iubirii. In opinia mea, reflexia ar putea face trimitere si spre mitul Zburatorului, prin aparitia neasteptata si surprinzatoare a sentimentului: se iveste din senin, fara ca sa stii de ce. Cred ca, in momentul in care sentimentul izbucneste aceasta iti acapareaza intreaga fiinta, inducand la inceput o stare de confuzie, de parca nu ti-ai mai recunoaste propriul eu.

De asemenea, aparitia iubirii ramane un mister, aceentuat de scriitor printr-o enumeratie:fara ca sa stii de ce, fara ca sa stii cum, fara ca sa stii unde. Este acelasi mesaj ca si in metafora stanesciana:’’leoaica tanara, iubirea, mi-a sarit in fata’’, atacand, ca un animal de prada, sufletul nepregatit sa o infrunte. Incercarea de a ascunde un astfel de sentiment esueaza, pt ca adevarata iubire se naste din interior si infloreste in afara, se da pe fata, pt ca sufletul nu poate retine o astfel de taina intensa.

Desprinsa dintr-un roman de dragoste, aceasta reflexie anticipeaza acel ‘’nu stiu ce’’ si ‘’nu stiu cum’’ al iubirii care, ca o forta divinam are puterea sa-l recreeze pe opm. Niciodata nu suntem pregatiti cu adevarat sa intampinam iubirea, pentru ca ea se poate naste, ‘’din senin’’, venind, parca, dintr-un indepartat taram.