TEXTE 2014 estetica
2
FENOMENOLOGIA ARHITECTURII (III) “Arhitectura ce ‘sporește viața’ trebuie să se adreseze tuturor simțurilor simultan și să contopească imaginea noastră a Sinelui cu experiența noastră a lumii. Sarcina mentală a arhitecturii este acomodarea și integrarea. Arhitectura articulează experiența de a fi în lume și ne întărește simțul realității și al sinelui; nu ne face să locuim în lumi pur imaginare și fantastice. – Conștiința sinelui, consolidată de artă și arhitectură, ne permite o implicare totală în dimensiunile visului, imaginației și dorinței. Clădirile și orașele ne oferă orizontul pentru înțelegerea și confruntarea condiției existențiale umane. În locul creării unor simple obiecte de seducție vizuală, arhitectura apropie, mediază și proiectează sensuri. Sensul oricărei clădiri depășește arhitectura; ne redirecționează către lume, sine și propria ființă. Arhitectura adevărată ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine ca ființe complexe întrupate și spirituale. De fapt, aceasta este funcția tuturor artelor. – Experiența artei dă naștere unui transfer neobișnuit: îmi împrumut emoțiile și asocierile spațiului, iar spațiul îmi împrumută aura sa care îmi atrage și emancipează percepțiile și gândurile” 1 . Artă și sensibilitate. “Ce este așadar cultura? Orice cultură este o cultură a vieții, în sensul dublu în care viața constituie deopotrivă subiectul și obiectul acestei culturi. Este o acțiune pe care viața o exercită asupra ei înseși și prin care se transformă pe sine în așa fel încât este ea însăși ceea ce transformă și ceea ce este transformat. ‘Cultură’ nu desemnează nimic altceva. ‘Cultură desemnează auto-transformarea vieții, mișcarea prin care ea nu încetează să se modifice pe sine pentru a ajunge la forme de realizare și de desăvârșire mai înalte, pentru a se spori pe sine (...) Arta este o activitate a sensibilității, desăvârșirea puterilor sale, în vreme ce, eliminând din natură calitățile sensibile, știința modernă își definește domeniul propriu și se definește pe sine chiar prin excluderea acestei sensibilități ... În măsura în care reprezintă punerea în operă a puterilor sensibilității, arta nu constituie un domeniu separat, ci intră în rezonanță cu lumea, dacă este adevărat că aceasta este o lume sensibilă, luând naștere în sensibilitatea și fiind purtat de ea ... Iată de ce orice cultură include în sine arta ca una dintre dimensiunile sale esențiale: arta aparține lumii vieții, deoarece orice om în calitate de locuitor al acestei lumi este în mod potențial un artist, cineva a cărui sensibilitate funcționează drept condiția transcendentală a acestei lumi și a apariției sale” 2 . Materialitate și timp. “Platitudinea standardelor de construcție contemporane este întărită prin slăbirea simțului materialității. Materialele naturale – piatra, cărămida, lemnul – ne permit să penetrăm [în-simțire!] suprafețele lor și să ne convingem de veridicitatea materiei. Materialele naturale își exprimă vârsta și istoria, dar și istoria originilor și istoria folosirii sale de către om. Întreaga materie există în continuitatea timpului, iar semnul uzurii 3 adaugă experiența îmbogățitoare a timpului materialelor de construcție. Dar materialele fabricate azi (fâșii netede de geam, metale lăcuite, plastic sintetic) tind să prezinte ochiului suprafețele neînduplecate, fără a transmite nimic despre esența lor materială sau despre vârstă. Clădirile acestei ere tehnologizate tind de obicei către perfecțiunea fără vârstă și nu încorporează dimensiunea timpului sau procesul îmbătrânirii. Această teamă de a arăta urmele uzurii este legată de teama noastră de moarte. (...) Evidențierea exagerată de azi a dimensiunilor intelectuale și conceptuale arhitecturale contribuie la dispariția esenței sale fizice, senzoriale și întrupate. Arhitectura contemporană pozând în ipostaza de avangardă este mai mult interesată de discursul arhitectural și de delimitarea posibilelor teritorii marginale ale artei decât să răspundă întrebărilor umane existențiale. Interesul acesta reductiv naște un fel de autism arhitectural, un discurs interiorizat și autonom nefondat pe realitatea existențială comună” 4 . Profunzimea materiei. “Studiind meditațiile alchimiștilor ... am arătat că intimitatea materială a lucrurilor solicita o reverie care, în ciuda aspectelor sale multiple, este foarte caracteristică. Înfruntând toate interdicțiile filozofilor, omul care visează vrea să meargă până în inima lucrurilor, până în însăși materia lucrurilor. Spunem prea repede că în lucruri omul se regăsește pe sine. Imaginația este mai curioasă în fața noutăților realului, a revelațiilor materiei. Ei îi place materialismul deschis care se oferă întruna ca tot atâtea prilejuri de imagini noi și profunde” 5 . 1 Pallasmaa, The eyes of the skin. (trad. Aura Pandele), p. 11-12. 2 Michel Henry, Barbaria, p. 48. 3 Vezi Riegl: ‘valoarea de vechime’. 4 Pallasmaa, The eyes ... , p. 31-32. 5 Bachelard, Pământul și reveriile odihnei, p. 48.
-
Upload
mocanuradu -
Category
Documents
-
view
1 -
download
0
description
estetica arhitectura
Transcript of TEXTE 2014 estetica
-
FENOMENOLOGIA ARHITECTURII (III)
Arhitectura ce sporete viaa trebuie s se adreseze tuturor simurilor simultan i s contopeasc imaginea noastr a Sinelui cu experiena noastr a lumii. Sarcina mental a arhitecturii este acomodarea i integrarea. Arhitectura articuleaz experiena de a fi n lume i ne ntrete simul realitii i al sinelui; nu ne face s locuim n lumi pur imaginare i fantastice. Contiina sinelui, consolidat de art i arhitectur, ne permite o implicare total n dimensiunile visului, imaginaiei i dorinei. Cldirile i oraele ne ofer orizontul pentru nelegerea i confruntarea condiiei existeniale umane. n locul crerii unor simple obiecte de seducie vizual, arhitectura apropie, mediaz i proiecteaz sensuri. Sensul oricrei cldiri depete arhitectura; ne redirecioneaz ctre lume, sine i propria fiin. Arhitectura adevrat ne ajut s ne cunoatem pe noi nine ca fiine complexe ntrupate i spirituale. De fapt, aceasta este funcia tuturor artelor. Experiena artei d natere unui transfer neobinuit: mi mprumut emoiile i asocierile spaiului, iar spaiul mi mprumut aura sa care mi atrage i emancipeaz percepiile i gndurile1.
Art i sensibilitate. Ce este aadar cultura? Orice cultur este o cultur a vieii, n sensul dublu n care viaa constituie deopotriv subiectul i obiectul acestei culturi. Este o aciune pe care viaa o exercit asupra ei nsei i prin care se transform pe sine n aa fel nct este ea nsi ceea ce transform i ceea ce este transformat. Cultur nu desemneaz nimic altceva. Cultur desemneaz auto-transformarea vieii, micarea prin care ea nu nceteaz s se modifice pe sine pentru a ajunge la forme de realizare i de desvrire mai nalte, pentru a se spori pe sine (...) Arta este o activitate a sensibilitii, desvrirea puterilor sale, n vreme ce, eliminnd din natur calitile sensibile, tiina modern i definete domeniul propriu i se definete pe sine chiar prin excluderea acestei sensibiliti ... n msura n care reprezint punerea n oper a puterilor sensibilitii, arta nu constituie un domeniu separat, ci intr n rezonan cu lumea, dac este adevrat c aceasta este o lume sensibil, lund natere n sensibilitatea i fiind purtat de ea ... Iat de ce orice cultur include n sine arta ca una dintre dimensiunile sale eseniale: arta aparine lumii vieii, deoarece orice om n calitate de locuitor al acestei lumi este n mod potenial un artist, cineva a crui sensibilitate funcioneaz drept condiia transcendental a acestei lumi i a apariiei sale2.
Materialitate i timp. Platitudinea standardelor de construcie contemporane este ntrit prin slbirea simului materialitii. Materialele naturale piatra, crmida, lemnul ne permit s penetrm [n-simire!] suprafeele lor i s ne convingem de veridicitatea materiei. Materialele naturale i exprim vrsta i istoria, dar i istoria originilor i istoria folosirii sale de ctre om. ntreaga materie exist n continuitatea timpului, iar semnul uzurii3 adaug experiena mbogitoare a timpului materialelor de construcie. Dar materialele fabricate azi (fii netede de geam, metale lcuite, plastic sintetic) tind s prezinte ochiului suprafeele nenduplecate, fr a transmite nimic despre esena lor material sau despre vrst. Cldirile acestei ere tehnologizate tind de obicei ctre perfeciunea fr vrst i nu ncorporeaz dimensiunea timpului sau procesul mbtrnirii. Aceast team de a arta urmele uzurii este legat de teama noastr de moarte. (...) Evidenierea exagerat de azi a dimensiunilor intelectuale i conceptuale arhitecturale contribuie la dispariia esenei sale fizice, senzoriale i ntrupate. Arhitectura contemporan poznd n ipostaza de avangard este mai mult interesat de discursul arhitectural i de delimitarea posibilelor teritorii marginale ale artei dect s rspund ntrebrilor umane existeniale. Interesul acesta reductiv nate un fel de autism arhitectural, un discurs interiorizat i autonom nefondat pe realitatea existenial comun4.
Profunzimea materiei. Studiind meditaiile alchimitilor ... am artat c intimitatea material a lucrurilor solicita o reverie care, n ciuda aspectelor sale multiple, este foarte caracteristic. nfruntnd toate interdiciile filozofilor, omul care viseaz vrea s mearg pn n inima lucrurilor, pn n nsi materia lucrurilor. Spunem prea repede c n lucruri omul se regsete pe sine. Imaginaia este mai curioas n faa noutilor realului, a revelaiilor materiei. Ei i place materialismul deschis care se ofer ntruna ca tot attea prilejuri de imagini noi i profunde5.
1 Pallasmaa, The eyes of the skin. (trad. Aura Pandele), p. 11-12. 2 Michel Henry, Barbaria, p. 48.3 Vezi Riegl: valoarea de vechime. 4 Pallasmaa, The eyes ... , p. 31-32. 5 Bachelard, Pmntul i reveriile odihnei, p. 48.
