Testament

Modernismul este curentul literar manifestat in perioada interbelica ale carui trasaturi sunt teoretizate de Eugen Lovinescu si promovate, in special prin intermediul cenaclului si al revistei “Sburatorul”. Orientarea artistului promoveaza o innoire a literaturii, prin desprinderea de trecut si prin crearea unor modalitati inovatoare de exprimare.

Poezia Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, fiind asezata in fruntea primului volum arghezian, „Cuvinte Potrivite”, si are rol de program literar, realizat insa cu mijloace poetice.

Opera este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara, despre menirea literaturii si despre rolul artistului in societate. Este o arta poetica moderna deoarece in cadrul ei apare o tripla problematica specifica liricii moderne: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului si raportul dintre inspiratie si tehnca poetica.

Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasata ca mostenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept unica mostenire „cartea”. Discursul liric avand un caracter adresat, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct prin marcile subiectivitatii: pronume personale si verbe la persoana I si a II-a singural. In poezie eul liric apare in mai multe ipostaze.

Titlul ilustreaza relatia spirituala dintre generatii si responsabilitatea urmasilor fata de mesajul primit de la strabuni. In sens denotativ, titlul desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte. In sens conotativ, creatia argheziana devine o mosternire spirituala adresata urmasilor cititori.

Compozitional, poezia are 5 strofe grupate in 3 secvente poetice. Prima este alcatuita din primele doua strofe sugerand legatura dinre poet si cititor; a doua este alcatuita din urmatoarele doua strofe, redand rolul etic, estetic si social al poeziei; a treia, reprezentata de ultima strofa, reda incrancenata lupta a poetului cu lexicul.

Poezia incepe printr-o negatie, care are rolul de a accentua valoarea deosebita a mostenirii, opera literara, bunul cel mai de pret al poetului, pe care acesta o lasa prin testament urmasilor: „Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/Decat un nume adunat pe-o carte”.

Incipitul este o adresare directa care da poeziei un ton familiar, intim si apropie generatiile.Creatia literara constituie o acumulare spirituala mostenita de „la strabunii mei”, realizata

evolutiv si cu mult efort: „Prin rape si gropi adanaci,/Suite de batranii mei pe branci”.Evolutia spirituala este ilustrata prin instrumentele pe care poetul le enunta in poezie, de la

munca fizica, "sape" si "brazda", omenirea a progresat catre o activitate intelecutala: "condei", "calimara". Poetul transforma "graiul lor cu-ndemnuri pentru vite" in "cuvinte potrivite", metafora ce desemneaza poezia ca mestesug, ca truda si nu ca inspiratie divina.

Arghezi aduce in literatura romana estetica uratului, o noua maniera de a exprima frumosul, dandu-i o noua valoare: "Din bube, mucigaiuri si noroi. /Iscat-am frumuseti si preturi noi".

Ultima strofa da o definitie concreta operei literare care, in conceptia lui Arghezi, este o imbinare armonioasa intre har, talent, inspiratie, truda si efort. Poetul se considera robul cititorului, care este "Domnul", el creeaza o opera care sa fie citita de urmasi, el e cel care trudeste din greu pentru ca cititorul sa fie constient de datoria sa de a contribui la evolutia civilizatiei spirituale a omenirii: "Robul a scris-o, Domnul o citeste".

Limbajul artistic se individualizeaza prin sintagme poetice, construite in serii opuse: "zdrente/muguri si icoane", prin metafore: "carte, "hrisov", "cuvinte potrivite", prin epitete: "dulcea lui putere". Limbajul popular este prezent prin expresiile si cuvintele populare: "pe branci", "plavani", "poale", "zdrente".

Din punct de vedere al versificatiei, poezia se afla la granita dintre traditie si modernitate. Alcatuita din cinci strofe inegale, poezia are metrica variabila, rima imperecheata si ritmul variabil.

Eu consider ca, textul poate fi considerat o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric, rolul artistului este acela de a da cuvintelor urate forme noi. Asadar, orice act creator spiritual implica si cultul poetului pentru traditie, pentru stramosi si pentru responsabilitatea creatorului fata de urmasi.