Țesutul reprezintă o grupare de celule interconectate, care au aceeași origine, formă și structură, si îndeplinesc aceeasi functie. Mai multe țesuturi formează un organ. mai multe organe formeaza sisteme de organe, iar totalitatea sistemelor de organe formeaza organismul.Știința care se ocupă cu studiul țesuturilor de numește histologieTesuturile se impart in:

1. tesuturi slab specializate(care se regenereaza):conjuctiv si epitelial2. tesuturi puternic specializate(care nu se regenereaza):nervos si muscular

TESUTUL EPITELIAL se clasifică în:

epitelii de acoperire secretoare senzoriale

Țesuturile epiteliale se divid intens, sunt avascularizate și sunt întotdeauna însoțite de țesut conjunctiv moale de unde primesc substanțe nutritive prin difuzie. În aceste țesuturi, celulele sunt legate între ele printr-o substanță amorfă.

Epiteliile de acoperireEpiteliile de acoperire învelesc suprafețe. Se pot afla la exterior corpului sau în interiorul organelor cavitare pe care le căptușesc. Sunt formate din celule alăturate, așezate pe unul sau mai multe straturi, sprijinite pe o membrană bazală fină, care le separă de țesuturile vecine.

Epiteliile pot fi, (după numărul de straturi): -unistratificate cu celule așezate într-un singur strat

-pluristratificate

(după forma celulelor): -pavimentoase: celule turtite

-cubice: celule cubice

-prismatice: celule cilindrice

Ele formează epiderma și căptușesc cavitațile: tubul digestiv, căile respiratorii, inima, vasele etc. Epiteliile pluristratificate de la nivelul epidermei, din cavitatea bucală, faringe și esofag au functia de protecție. Cele unistratificate, cu grosimi diferite, sunt adesea traversate de unele substanțe.

Tipuri de epitelii de acoperire:

1.Epitelii simple pavimentoase: în endocard (căptușind încaperile inimii), peritoneu (cavitatea abdominală), pleură (plămîni)

2.Epitelii simple cubice: în canalele excretoare ale glandelor salivare

3.Epitelii simple cilindrice: în intestinul subțire unde formează un platou striat (o margine în perie)

4.Epitelii pluristratificate pavimentoase cheratinizate: în epidermă

5.Epitelii pluristratificate pavimentoase necheratinizate: în mucoasa bucală

6.Epitelii pluristratificate cubice și cilindrice necheratinizate: în canalele acinilor pancreatici

7.Epitelii pseudostratificate: conțin celule în formă de ciupercă/umbrelă așezate pe un singur strat care datorită dispunerii lor creează falsa impresie de stratificare

8.Uroteliul: în vezica urinară și uretere, este simplu atunci cînd vezica este plină și stratificat datorită cutării atunci cînd vezica este goală

Epiteliile secretoareEpiteliile secretoare produc și elimină substanțe. Ele sunt deci principalele componente ale glandelor. Ele au celule bogate în dictiozomi ce secretă diverse substanțe; cînd acest țestut este combinat cu țesut conjunctiv și vase de sînge, formează organe numite glande.

Glandele pot fi:

1. exocrine-prezintă canale prin care-și elimina produșii de secreție: a.la exteriorul corpului: gl.mamare, sudoripare, sebacee b.în alte cavitați: gl. salivare, intestinare

2.endocrine-fără canale de excreție, produc hormoni care trec în sînge: exemple: hipofiza, tiroida, suprarenalele

3.mixte: atît endocrine, cît și exocrine: exemple: pancreasul (exocrin prin sucul pancreatic, endocrin datorită insulinei), glandele sexuale (exocrin, datorită gameților, endocrin prin producerea de hormoni sexuali)

Epiteliile senzorialeEpiteliile senzoriale conțin celule specializate în recepționarea unor stimuli și transmiterea semnalelor către sistemul nervos central. Ele intră in alcătuirea unor organe de simț precum analizatorii.

-reaceptioneaza excitatii din mediul inconjurator

1. cel. senzoriale :

-se gasesc in contact cu mediul inconjurator -nu pot conduce excitatii (doar neuronul poate) -pot receptiona excitatii ( neuronul nu poate) -cel. senzoriale : 1.tactile(in patura mucoasa a epidermei) 2.gustative(in mugurii gustativi , fusiformi) 3.fonoreceptoare (auditivi) 4.olfactive(nu sunt cel. nervoase) 5.vizuale (nu sunt cel. nervoase)

TESUTUL MUSCULARMușchiul reprezintă un țesut contractil de culoare roz-roșiatică format din celule musculare ce alcătuiesc corpul mușchiului la capătul căruia se află tendoane. Mușchiul are rol în generarea forței animale și a întreținerii locomoției. Mușchii pot fi voluntari (acționați la comanda creierului) sau involuntari (care lucrează singuri).

Mușchii se așază unul lângă altul sau se suprapun pe planuri. În interstițiile dintre ei se găsesc fasciile care duc vasele sangvine și nervii. Mușchii profunzi acoperă articulațiile; cei superficiali vin în raport cu pielea prin intermediul fasciei de înveliș a segmentului respectiv. Unii mușchi însoțesc în mod constant anumite vase sangvine, contractând cu ele raporturi precise: sunt mușchi-sateliți ai vaselor respective. Ei au o mare importanță practică, constituind repere prețioase în descoperirea acestora (de exemplu, croitorul este satelitul arterei femurale). Mușchii au un rol plastic însemnat. Corpul lor muscular determină prin volum, așezare și starea de contracție sau de relaxare forma exterioară caracteristică a regiunilor.

Numărul mușchilor este dat diferit în surse, fiind greu de stabilit dacă un fascicul poate fi considerat un mușchi aparte sau aparține altui mușchi. Ar fi aproximativ 400 de mușchi în corpul uman.

Clasificare

Mușchii pot fi clasificați după mai multe criterii.

După structură 1.Mușchi striați, mușchii scheletici 2.Mușchi netezi, care intră în alcătuirea organelor interne

După tendoane

1. Cu un capat de prindere2. Cu două capete de prindere (Biceps)3. Cu trei capete de prindere (Triceps)4. Cu patru capete de prindere (Cvadriceps)

După oasele lângă care se situează

1. Lungi2. Lați3. Scurți

După formă

1. Fusiformi2. Orbiculari3. Pătrați4. Triunghiulari5. Dințați6. Romboizi

ProprietățiProprietățile mușchilor sunt:

1. Contractibilitatea2. Elasticitatea3. Extensibilitatea4. Excitabilitatea

Compoziție

Compoziția chimică a mușchilor este de: 75–80% apă, 20–25% substanță uscată. Substanța uscată este de natură organică și anorganică. Materia organică este formată din proteine, contractile (actină, miozină) și necontractile; lipide (fosfolichide),glucide (glicogen), mioglobină și miogen. Materia anorganică, este alcătuită din diferite săruri de potasiu, magneziu(Mg) și calciu (Ca).

Rol

Mușchii au un rol în mișcare, dau formă corpului, dau stabilitate articulațiilor, produc căldură, mențin poziția corpului printr-o permanentă stare de contracție ușoară numita tonus muscular. După modul de mișcare în raportul dintre membre și corp, mușchii execută mișcări de abducție sau de adducție.

Structura mușchilorMușchii sunt formați din corpul muscular (venter), adică mușchiul propriu-zis, porțiunea principală, contractilă, și din tendoane, prin care forța musculară se transmite oaselor. Anexele mușchilor sunt formațiuni auxiliare ce ajută activitatea musculară.

Modul de fixare al mușchilorUn mușchi este liber prin corpul său, dar se fixează prin extremități cu ajutorul a câte un tendon: inserție. În cea mai mare parte, inserția se face pe oase determinând creste, proeminențe sau depresiuni pe suprafața lor. Dar ei se pot fixa și pe alte formațiuni: pe piele (mușchi pieloși), pe membrane fibroase (membrane interosoase la antebraț și la gambă), pe porțiuni îngroșate aponevrotic ale fasciilor de înveliș regionale, pe septe intermusculare, chiar și pe tendoane (lombricalii).

Inserția se face întotdeauna prin intermediul unui tendon. Această porțiune tendinoasă, în unele cazuri, poate fi atât de redusă, încât macroscopic nu se recunoaște; în acest caz se vorbește de o inserție "cărnoasă". În majoritatea cazurilor tendonul este bine dezvoltat; el este necontractil și

inextensibil, de culoare albă, foarte rezistent, și de structură conjunctivă fibroasă. Cu toate că are altă structură histologică, totuși trebuie considerat împreună cu corpul muscular formând împreună mușchiul. Forma tendonului este variabilă după cea a corpului muscular: cordon cilindric sau cordon turtit pentru mușchii lungi; când mușchiul este lat, tendonul are formă de lamă lărgită și poartă numele de aponevroză (la mușchii lați ai abdomenului). Arcadele tendinoase sunt formațiuni fibroase, dispuse ca niște arcuri între două inserții. Ele determină un orificiu care de obicei servește pentru trecerea vaselor. Dintre cele două capete de fixare ale mușchiului, unul este considerat, convențional, ca origine (origo), iar celălalt ce inserție terminală (insertio). Originea este așezată proximal, iar inserția terminală - distal.

Alcătuire

Sistemul muscular este alcătuit din totalitatea mușchilor corpului uman și reprezintă partea activă a sistemului locomotor.

Mușchii nefolosiți se atrofiază cu timpul (își reduc din volum). În corpul uman se găsesc aproximativ 500 de mușchi scheletici.

Mușchii corpului uman sunt:

1. Ai feței (mimicii si masticatori)2. Ai gâtului (sternocleidomastoidian si pieliosul gatului)3. Ai umărului(deltoid)4. Ai spatelui (trapez si marele dorsal)5. Ai toracelui -anterior- (pectoral)6. Ai abdomenului -anterior- (drept abdominal, oblic extern)7. Ai brațului (triceps si biceps)8. Ai antebrațului9. Ai mâinii10.Ai bazinului (fesieri)11.Ai coapsei (croitor, aductor, cvadriceps femural)12.Ai gambei (gemeni ce se prind de călcâi prin tendonul lui Ahile)

Din punct de vedere histologic o celulă musculară este formată din:

Celula musculară Alte celule

Sarcoplasmă Citoplasmă

Reticulul sarcoplasmatic Reticul endoplasmatic

Sarcozom Mitocondrie

Sarcolemă Membrană celulară

TESUTUL NERVOS este alcătuit din neuroni și celule gliale.

Neuronul

Neuronul - unitatea de structură a sistemului nervos - este formată din corpul celular și prelungiri: dendrite și axoni. Dendritele și axonii constituie căile de conducere în nevrax a sensibilității și motilității, precum și nervi spinali (micști) și cranieni(senzitivi, motori și micști).

Structura neuronuluiCorpul celular

Formează substanța cenușie a nevraxului si este delimitat de neurilemă. În neuroplasmă se află:

mitocondrii reticulul endoplasmatic aparatul Golgi lizozomi neurofibrile  (cu rol de sustinere si transport)

corpi Nissl  (cu rol in sintezele neuronale) nucleul  (unic, situat central).

Axonul

Axonul este o prelungire unică, obligatorie, delimitată de axolemă. În axoplasmă conține mitocondrii, lizozomi, neurofibrile. Axonul conduce influxul nervos eferent (centrifug). Axonul este protejat de trei teci:

de mielină (în interior) teaca Schwann teaca Henle  (în exterior)

Teaca Henle

Este formată din substanță fundamentală amorfă și fibre conjunctive așezate în rețea. Este situată la exterior și are rol trofic și protectiv.

Teaca Schwann

Este formată din celule gliale. Este dispusă concentric în jurul tecii de mielină. Între două celule Schwann se află o strangulație Ranvier. Secretă teaca de mielină și conduce saltatoriu influxul nervos.

Teaca de mielină

Este secretată de celulele gliale Schwann sau de oligodendrologie; are rol nutritiv, de protecție și izolator.

Depusă sub formă de lamele lipoproteice concentrice, albe, în jurul fibrei axonice (axoni mielinizați).

Fibrele postganglionare vegetative și fibrele sistemului somatic, cu diametru de sub 1 micron si viteză lentă de conducere, sunt amielinice și înconjurate numai de celulele Schwann, care au elaborat o cantitate mică de mielină, vizibilă doar la microscopul electronic.

Strangulația Ranvier

Între două celule Schwann se află o regiune nodală numită strangulație Ranvier.

Ramificații axonale butonateButonii terminali conțin neurofibrile, mitocondrii și vezicule cu mediatori chimici cu rol în transmiterea influxului nervos prin intermediul sinapselor.

Țesut conjunctiv

Țesutul conjunctiv este format din celule distanțate, între care se află fibre și un material - substanță fundamentală. După consistența substanței fundamentale ele pot fi: moi, semidure, dure și fluide.

1. Țesuturile conjunctive moi au structuri diferite și îndeplinesc o varietate de funcții: leagă între ele diferite părți ale organelor, hrănesc alte țesuturi, oferă protecție mecanică, depozitează grăsimi, produc elementele figurate ale sângelui, au rol înimunitate etc. Țesuturile conjunctive moi au cele trei componente în diferite proporții:

țesutul lax componentele sunt în proporții aproximativ egale; conține nervi si multe vase, hrănind și însoțind alte țesuturi, cum ar fi cel epitelial.

țesutul fibros, datorită numeroaselor fibre de colagen, are o rezistență mecanică deosebită.

țesutul elastic posedă multe fibre elastice. țesutul adipos conține celule care acumulează grăsimi de rezervă. țesutul reticular are o rețea de fibre fine ăntre celule care, prin nenumărate diviziuni,

produc elementele figurate ale sângelui.

2. Țesutul conjunctiv semidur formează cartilajele. Acestea nu au vase de sânge.

țesutul cartilaginos hialin este situat la suprafețele articulare ale oaselor, peretele laringelui și traheei și cartilaje costale. Are un aspect translucid, albicios și elasticitate redusă. Conține fibre puține și foarte fine.

țesutul cartilaginos elastic este bogat în fibre elastice. Este prezent în pavilionul urechii. țesutul cartilaginos fibros are puține celule și este bogat în fibre care îi dau o rezistență deosebita. Se

întâlnește în discurile dintre vertebre și în articulații.

3. Țesutul conjunctiv dur are în substanța fundamentală o proteină oseină impregnată cu saruri minerale. Țesutul osos este format din lamelele osoase dispuse în două moduri:

în țesutul osos compact au dispoziție concentrică, în jurul unor canale microscopice prevăzute cu vase și nervi. Acest țesut se află în partea centrală a oaselor lungi și la periferia oaselor late și scurte.

în țesutul osos spongios se întretaie, lăsând între ele niște spații, de unde vine aspectul spongios (buretos). Acest țesut se află la extremitățile oaselor lungi și în centrul oaselor late și scurte.

4. Țesutul conjunctiv fluid poate fi considerat sângele, în care plasma ar constitui substanța fundamentală, iar elementele figurate - celulele.