NOTE DIN DOBROGEA NOUA

Deliormanul (pădure salbatică, nebună) ne arată că aici au fost odinioară păduri peste tot. Astă-zi încă aspectul general îţi dă impresia unui teren numai în parte despădurit. Pe mari porţiuni mai sunt încă păduri devastate cu sălbăticie de populaţie, nereţinută de vre-o lege proteguitoare a pădurilor. Pe vremea turcului, pe vremea mai nouă a bulgarului, când omul avea nevoie de lemne de foc sau de contrucţie, îşi lua toporul deaspinare, ieşea în preajma satului şi tăia capacul care i se părea mai potrivit trebuinţelor sale, bineînţeles după ce cerca prin câteva zeci de lovituri alţi câţiva copaci vecini. Şi pădurile de azi ale Cadrilaterului au un aspect destul de lamentabil.

Pentru ei pădurile, ca şi aerul şi apa, erau bunuri comune tuturor, lăsate de Dumnezeu spre folosinţa omului. În ele trăiesc lighioanele pământului şi paserile cerului, fără a cere voia cui-va. Dece dar tocmai el, omul, să fie reţinut dela folosinţa acestui dar al naturii ?

La ocupaţiune, vedeai dinaintea fiecărei curţi grămezi de copaci enormi ce-şi aşteptau uscarea .

Teritorul nou seamănă cu o livadă nesfârşită. Nu vezi aproape nicăieri şes lipsit de ori-ce altă vegetaţie decât semănăturile, cum vedem aproape pretutindeni în ţară. Tarlaua fiecăruia are pe ea mulţi copaci, multi peri sălbateci.

Începând dela sfârşitul lui Februarie cînd înfloresc cornii şi până la mijlocul sau sfârşitul lui Aprilie, regiunea schimbă culorile ele mai plăcute si mai felurite, dela galbenul cornilor înfloriţi, la verdele mijind al copacilor deabia înmuguraţi, până la floarea albă a perilor pădureţi.

Solul e fertil cum nu se mai poate, căci terenurile de cultură sunt de curând defrişate. Totusi lumea nu e prea bogată: nu sunt bogaţi nici turcii, nu sunt nici bulgarii, în înţelesul nostru de bogăţie. Fiindcă ei înţteleg bogăţia într’altfel de cât noi, de vreme ce n’au ce face cu prea multă bogăţie, adică nu ştiu săse folosească de ea. Chiar dacă are vre-unul 50-100 hectare de pământ –ceeace e foarte rar acolo – e tot atât de simplu la vorbă, la port şi la trebuinţi ca şi cel sărac. Am cunoscut în satul Rahman Aşiklar pe un Bei, care era stăpân pe vre-o 300 hecrate de pământ, avea o sumă de vite şi maşini agricole. Dormea tot pe jos, n’avea nimic în casă, mânca cu degetele din aceiaş strachină cu familia şi argaţii dovleac copt muiat în lapte. Trăia ca orice harabagiu. Sînt însă mulţumiţi şi poate chiar fericiţi căau cai frumoşi, o căruţă vopsită cu cele mai vii culori, ceva haine de purtat şi hrana zilnică. Lumea doar să nu-i invidieze şi legile să nu-i constrângă.

Turcul, şi vorbesc de el pentrucă formează majoritatea, şi după el s’au dedat foarte mult şi bulgari-cu toată lăcomia lui de bani se lipseşte bucuros de câştig când e vorba să muncească mult şi greu. De altfel turcul nu e lacom decât de banii altuia, de bani nemunciţi, căpătaţi fără trudă. Au mers până acolo căruţaşii turci cari puteau câştiga 16 până la 20 lei pe zi cu carul la construcţia şoselei Silistra-Turtucaia, că voiau să dea bucuros ei ceva inginerului antreprenor, numai să nu-i scoată la muncă. Fără intervenţia administraţiei şi a jandarmilor şoseaua pe care avea să treacă M. Sa Regele ar fi rămas astfel neterminată până la data vizitării. O spuneau ei înşişi : n’avem trebuinţă de bani.

Sunt atât de geloşi de odihna şi lenea lor, în cât sunt nemulţumiţi de toţi acei cari caută să le creeze nevoi, să le deschidă gusturi cari să le reclame o activitate mai încordată şi vre-o bătaie de cap. Şi chiar dacă cei săraci muncesc din greu pentru a-şi câştiga traiul, ei îşi aleg

muncile cele mai de rând, mecanice şi uniforme, în care mintea nu trebuie să acţioneze de loc: spărgători de piatră pentru şosele, hamali, sacagii, tăetori de lemne, etc.

Au multă dragoste pentru caii frumoşi, aproape un cult. Îngrijirea pentru cal nu o dau câtuşi de puţin persoanei lor.

Apoi iubesc mult armele şi mai cu seamă puşca. Pune-i unui Turc o puşcă în spinare, spune-i că e Caraulă şi că trebuie să stea o zi sau o noapte de serviciu; va fi mândru şi îşi va face slujba cu multă tragere de inimă. Se simte Asker, adică soldat, şi îi place, pentru că ştie că lumea îl priveşte cu admiraţie.

Lucrul ăsta a făcut pe mulţi să creadă că Turcul ar deveni un excelent soldat. Părere greşită. Disciplina şi ordinea, munca şi mai ales continuitatea, îl omoară pe Turc. El e deprins s’o ia domol, iavaş, iavaş, şi deşi pare foarte ascultător, e, în realitate, rebel, în chip ascuns şi laş.

Populaţiunea, cum arătai, trăeşte foarte simplu. Lipsa de contact cu lumea civilizată care creiază trebuinţi multe şi noi, a făcut-o să rămână primitivă, şi acasă şi în afară.

Hrana ei e cu totul frugală. Turcii au mare preferinţă pentru mâncărurile dulci: magiun de pepene, de coarne, de prune; pere pădureţe murate; lapte; carne şi ouă rareori. Ouăle se exportă mult şi mai servesc ca monedă de schimb. Saţul însă îl dă pâinea, o pâine neargră şi pietroasă făcută din grâul cum iese de la morile lor de vânt sau de apă.

Turcii sunt frumoşi la chip; femeile au întotdeauna eleganţa şi regularitatea în forme. Pieliţa obrazului e albă şi fină, iar în ochi priviri scântietoare.

Sunt luxoşi turcii; aproape toţi poartă haine bune făcute sin ştofă scumpă şi din culori vii şi felurite; prin case n’au însă aproape nimic. Mobila şi averea casnică a Turcului stă în câteva cergi sau scoarţe, o saltea sau două plapome pe care seara la culcare le aştern pe jos. La Bulgari însă, nu găseşti aproape de loc nici plapome, nici saltele, ci doar câte o cergă şi câte o blană două de capră sau oaie, drept saltea.

Geamii şi cimitire te urmăresc prin tot parcursul satelor. Când geamia n’are minaret, din sârâcie, - muezinul se urcă într-un copac şi de acolo îşi chiamă drept-credincioşii. Cimitirele părăsite arată vatra vreunui sat pustiit de molime, în cursul vremilor. – Cultul morţilor nu-l au, de altfel. Mortul e bun mort! De suflet şi viaţa viitoare, cu credinţă şi mituri încurcate, nu se ostenesc. Morţii nu sunt plânşi multă vreme; iar cei vii se îngrijesc grozav de trupul lor viu, de sănătatea şi buna lui stare şi hodină.

Dintre afecţiuni, păstrează dragostea maternă, ca pe cea mai apropiată de natură. Recunoştinţă, dragoste filială, prietenie – le sunt prea complicate. Se adună şi cu ai lor şi cu străinii, cu acelaş gust de vorbă, lene şi fumat.

Turcul nu iubeşte aproape de loc şi nici nu se simte ca Românul, fiorul dragostei. N’au cântece de dragoste şi de dor. Căsătoriile lor sunt în majoritate aranjamente făcute de cei bătrâni. Sunt totuşi cazuri foarte dese când tânărul turc îşi fură mireasa, adesea cu ajutorul unui prieten sau rude şi cu consimţământul fetei. Cazuri de aceste se întâmăplă atunci când tânărul nu posedă suma necesară pentru cumpărarea fetei dela părinţi, şi al cărei preţ se stabileşte după frumuseţea şi după calităţile de bună gospodină ale miresii. Preţul la ţară variază între 200 şi 600 lei. Pentru această din urmă sumă se poate cumpăra o fată din cele mai frumoase şi mai bune din tot satul. Propriu zis, această sumă însă nu rămâne în mâna

părinţilor; cu dânsa, viitoarea cadână îşi face trusoul: saltele, plapome, şalvari, papuci, cămăşi, atât pentru ea cât şi pentru soţ.

Nunţile bulgăreşti sun simple, ca toate apucăturile poporului bulgar din Cadrilater. Nu vezi veselie, petrecere şi însufleţire. Asta o fac şi din economie : veselia costă parale.

În satele turceşti nici cântece din instrumente sau din gură, nu vezi nici hori şi flăcăi cu fete la un loc. Nu se văd unii cu alţii până în ziua nunţii decât poate pe furiş. Tinerii sunt foarte puţin indiscreţi şi îndrăzneţi cu fetele şi femeile, aşa că nici nu sunt curioşi să le vadă. Nu ştiu să tuşească sau să chiue, cum fac flăcăii noştri când trec pe lângă ei o fată sau o femeie, şi cu toate astea pe turceşte tânărului i se zice deli canla (sânge sălbatec), cum le-or zice atunci flăcăilor noştri!

Faţă de femee Turcul e cavaler. Se simte superiorul, Stăpânul unei fiinţe mai slabe şi mai delicate ca dânsul, de aceea se poartă blând şi respectuos cu ea. La munci grele n’o pune mai nici odată, aşa că numai arare ori vei vedea la muncă pe câmp femeile alături de bărbaţi. Când Turcul merge cu carul niciodată nu mână vitele femeea; să doarmă bărbatul, ca ţăranul nostru, în cari iar femeea să mâe boii de funie înotând prin noroaie, la ei nu se pomeneşte. Când merg pe jos bărbatul cu femeea, aceasta merge înainte, iar el, ca un păzitor respectuos, o urmăreşte la câţiva paşi.

Relaţiunile dintre locuitori sunt din cele mai paşnice. Pare că nimeni nu râvneşte la bunul altuia: Omul îşi poate lăsa în bună pace dinainte porţii lemnele sau căruţa încărcată, toată noaptea, sigur că nu se va atinge nimeni de ea. Respectul de bunul altuia e foarte în cinste. Certuri şi scandaluri, bătăi şi crime se întâmplă cu mult, cu foarte mult mai rar ca în restul ţării noastre. Asta e datorită poate şi cumătării lor în consumaţia alcoolului, cum şi fricei de stăpânire pe care a ştiut să le-o bage în suflet stăpânirea bulgară.

De la băuturile alcoolice Turcul e oprit de Coran. Totuşi consumaţiunea băuturilor, deşi e mult mai restrânsă ca la noi, nu lipseşte cu desăvârşire. E drept, sunt foarte multe sate cari n’au cârciumi, dar acolo unde se găsesc, vezi destui Turci cari stau toată ziua în ele şi se îmbată ca şi ai noştri. Numărul lor e, bine înţeles, cu foarte mult mai mic de cât în cele mai fericite în această privinţă sate româneşti. Turcii se abţin mai degrabă de la vin – sarab – pentru că zice-se, aşa scrie în Coran, căci pe vremea întocmirei acestei cărţi sfinte alcoolul nu fusese încă descoperit. Şi aşa turcii au găsit prilej, din această lipsă de prevedere a lui Mohamet, să-l tragă pe sfoară şi pe el şi legea întocmită de dânsul.

Foarte multe cafenele, în schimb. Sunt sate în care sunt câte două, trei. De altfel e cât se poate de uşor şi de eftin să deschizi o cafenea. Cu două trei ibrice proaste, cu trei patru ceşti şi cu tot atât de puţine pahare, în total cu vre o 2-3 lei edecuri şi cu 1 gkr cafea şi cu o mână de ceai, te faci acolo cafegiu. Cât e cheltuela atât şi venitul cafenelei. Pe vremea Bulgarilor se vindeau două cafele amare, bineînţeles pe cinci parale. Dela ocupaţiunea noastră, s’a scumpit şi cafeaua şi ceaiul la cinci parale, dar s-au mai şi îndulcit.

În noul teritoriu administraţiunea românească a adus şi mulţumiri şi nemulţumiri.

Întâi de toate toţi s’au bucurat de stăpânirea românească pentrucă li s’a scăzut dările funciare şi s’au scutit de impozit funciar proprietarii cu mai puţin de 6 hectare. Li se vor face de acum încolo şosele, căi ferate; va fi multă rânduială dar şi mai multă asprime în respectarea legelor şi în încasarea dărilor. În definitiv, ei vor trebui să plătească, fie că banii lor vor intra în buzunarul funcţionarului public, fie că se vor aduna în visteria satului.

Legile şi formalităţile însă s’au înmulţit atât de mult, încât bietul om nu mai ştie cum şi încotro să se îndrepte şi să se învârtească de răul lor. Şi cine ştie când va veni vremea ca aceşti cetăţeni noi să-şi dea seamă de haosul acesta, să priceapă mecanismul statului cât de cât şi să-şi dea seamă de ce lege ţine cutari sau cutare infracţiune. De unde să ştie Turcul sau Bulgarul ce delict săvârşeşte când împuşcă o pasăre sau o fiară.

Apoi pescarii, renumiţii pescari turtuăeni, iscusiţi în prinderea peştelui şi meşteri fabricanţi de copii. Turtucaia a fost poreclită de nemţi Kinderfabrik şi această faimă i-a fost dusă de vapoarele de pe Dunăre până la Viena pentrucă Românii de acolo au fiecare dela 5 copii în sus. Pe vremea stăpânirei bulgăreşti aceşti pescari veneau atât în apele bulgare cât şi la noi, pe la arendaşi prin bălţile Măcinului şi Călăraşilor, precum şi în sus până la Potel şi Nedaia. Acum meseria de pescar în Turtucaia a decăzut cu totul graţie legei noastre a pescuitului. Toată lumea de pe malul Dunărei ştie cum că de la Rusciuc la Vidin, în Bulgaria limitrofă cu Dunărea , se vând icrele negre cu 8-10 lei kgr., că se găseşte în tot cursul anului cegă şi nisetru pe un preţ la care nu se coboară niciodată la noi. Şi aceasta datorită cărui fapt? Fără îndoială că marilor arenzi ale statului român şi sistemului arendărilor de care profită în primul rând statul, apoi arendaşul, iar păgubaşi sunt cetăţenii şi nevoiaşii vânători cari nu se pot ţine de această meserie atât de grea şi totuşi atât de puţin rentabilă.

Administraţia bulgărească, se spune, era foarte coruptibilă. Nu putea scăpa omul care avea de a face cu funcţionarul public, fără a fi încasat pe desupra cu câte o taxă ilegală. Apoi se făceau, în timp de pace chiar, tot felul de rechiziţiuni.

Dar aceste ilegalităţi nemulţumeau numai pe anumiţi oameni, numai pe acei care aveau a face cu cârmuirea sau aveau norocul să vină în atingere cu ea. Legile multe precum şi formalităţile complicate au însă darul de a-i nemulţumi pe toţi, de oarece îi îngrădeşte pe toţi în acelaş regim şi-i împovărează pe toţi.

Dragoste din partea unei astfel de populaţii, prin urmare nu putem avea. Avantajul la ei e totul. De Bulgari nici nu mai putem vorbi, căci la nemulţumirile arătate se mai adaugă în mod firesc resentimentul lor împotriva ocupaţiunii româneşti. Vorbim însă de Turc. Pentru ce oare ne-ar iubi când n’are decât apăsări şi nemulţumiri de pe urma stăpânirii noastre? Oare pentrucă ne numir Români şi nu Bulgari?

Turcul nu ştie de lege şi nu o respectă de dragul ei sau de dragul poporului dela care ea emană, ci nu numai forţat şi adesea după ce a fost păţit. Cei mai mulţi apoi şi-au făcut ideea, şi o spun pe faţă când au vre-o ceartă cu Bulgarii, că acum venind România şi Regele Carol care îi iubeşte li se va da stăpânire asupra teritoriului şi vor face ce le va plăcea.

Majoritatea contravenienţilor şi deliquenţilor o formează turcii – poate şi pentrucă sunt mai numeroşi. Faimoasa cinste şi credinţă pentru cuvântul dat, a Turcului, e astăzi numai o poveste. Turcul nu e cinstit şi credincios decât de frică, atunci când e sub călcâi. Ca stăpân e tiran şi hain din fire şi din abicinuinţa atâtor secole de dominaţiune; cu cel egal e laş şi de rea credinţă. Încerce oricine să vorbească cu el frumos şi să se inţeleagă omeneşte cu dânsul. Va fi totdeauna refuzat, tras pe sfoară şi vândut fără nici o consideraţiune. Zilele trecute trei ceyi de Turci au fugit din faţa câtorva soldaţi bulgari, lăsând să fie măcelărit, fără nici o apărare un soldat român dela graniţă.

Pentru poporul de rând noi suntem tot ghiauri ca şi Bulgarii, cuvânt de dispreţ şi de ocară pentru creştini, faţă de care ei se socotesc cu mult superiori prin religia şi rasa lor.

Dacă mâine ar veni din nou stăpânirea bulgărească, Turcii ar fi cei d’intâi care le-ar face temenele şi i-ar saluta cu întâmpinarea hoj gheldânâş, perfidă, numai să ştie că le se va cruţa viaţa şi avutul.

Omanenii bătrâni de prin partea locului, oameni demni de stimă şi de încredere, povestesc grozăvii săvârşite de aceşti nelegiuiţi înainte de 1877. Bieţii locuitori din Turtucaia nu se puteau duce la lucratul viilor de cât în cete şi înarmaţi, pentru a-şi putea apăra viaţa şi cinstea femeilor lor. Construcţia caselor din acest orăşel încă arată , celor ce s-au întrebat, frica de călcările turceşti. Locuinţele erau şi mai sunt încă lipite una de alta şi comunică prin uşi şi porţi între ele, pentru a putea cere şi căpăta ajutorul vecinilor la nevoe.

Turcul n-a putut fi asimilat niciodată şi nici că va putea cineva să o facă. El e un element cu desăvârşire străin de Europa, atât prin rasă cât şi prin religie, şi tinde în mod fatal să se retragă la matca lui în Asia.

Ce rezultă de aci decât că turcul nu poate trăi între noi, că nu e susceptibil de progres, mai mult încă, că nici nu poate trăi acolo unde toate merg spre progres.

Auzeam si am citit chiar,ca se agita-daca nu se va fi hotarat chiar in mod definitive-ideea de a face in Cadrilater recrutarea regionala si incorporarea tinerilor in regimente pur turcesti. Adeca de ce n’am avea si noi regimente de Turc, cum au Francezii de Senegalezi, de Turcosi, sau Italienii de Askari?

Dar oare Cadrilaterul nostru e o colonie, este si voim sa ramana un teritoriu Strein, o anexa a statului Roman, sau avem intentia a-l contopi si a-l face parte integranta a teritoriului nostru national? A inregimenta tinerii turci intr’un singur corp, cu comandanti purtatori de fes, inseamna a-i lasa in elementul lor neschimbat cu aceleasi credinte si aceleasi sentimente pe cari le-am vazut, fata de tara ai carei cetateni au devenit. Acestei tari, care acum le este patrie, pe care ei n’o cunosc si nici nu vor putea-o cunoaste si iubi,ale carei obiceiuri, aspiratii si fapte n’au avut de unde sa le afle, cum vor putea sa-i fie copiii demni ai ei?

Turcii, in afara de fanatism religios n’au avut nici un alt imbold care sa-i mane la lupta si la sacrificiu.Nu numai ca n’au avut vre-odata iubire de patrie, dar cu siguranta ca chiar conceptiunea acestei notiuni le-a fost si le este streine.Asa ca ne intrebam cu drept

Cuvant: de ce avem nevoie de regimente turcesti si de ce revenim la sresita masura desfiintata in Dobrogea veche, unde regimentele erau pline de Turci din cari nu putea scoate aproape nimic. Astazi ei sunt recrutati in regimentele din tara si tot asa si Bulgarii si Lipovenii. Numai astfel se pot pierde in massa cea mare a Romanilor, pot invata limba tarii, pot umbla si cunoaste tara.

Ma mai intreb inca dece i s’a dat atata atentiune acestui element in dauna elementului bulgar, pe care avem toti sortii de’ a-l apropia si asimila. De el ne aseamana cel mai puternic factor: religiunea, felul traiului si foarte multe obiceiuri. Cu el s’au altoit sute de familii romanesti in cursul veacurilor, cu el s’au incuscrit, fara pericol de desnationalizare, nenumarate familii romanesti. Sate si tinuturi intregi din judetele Ialomita, Buzau, Prahova, Ilfov, Vlasca, Teleorman, precum si judetele din Oletenia, au fost populate numai de Bulgari veniti sau adusi de peste Dunare.Ei au devenit astazi Romani tot asa de buni ca si restul si nimeni nu sta sa-i deosebeasca din masa romanismului.

Greseala noastra in Dobrogea veche, greseala pe care o repetam acum in noul teritoriu, este in sistemul natiunei favorizate si aloprimarii, amandoua gresite din toate consideratiunile.

Cu, si mai ales fara motive, ne-am napustit cu suspectari si cu persecutiuni asupra elementului bulgar, element intelegator si de ordine, cand stii sa-l intelegi si sa-l interesezi pentru tine,-si chinuiti de banulei cari nu existau decat in capul si in inima noastra, am vazut in fiecare din ei un spion periculos, un agitator, un revolutionar impotriva ordine in stat. Cu sistemul acesta ne-am instrainat, din vina noatra, in mod natural, simpatiile acestui popor, care ar fi putut sa ne iubeasca si sa se asimileze daca l-am fi tratat ca egal si ca prieten.

Stim prea bine rezultatele, fericite pentru noi ca Romani, a sistemului oprimator maghiar impotriva elementului romanesc din Trasilvania. Oare nu suntem noi aceia cari admiram in primul rand rezistenta si indarjirea in lupta pe care o duc de veacur fratii nostri cu Ungurii? Cand stim deci ca acest sistem are darul de a intari o natiune straina care traeste in sanul unui alt popor, cand stim ca atunci cand il tratam pe cine-va ca strein, il facem sa se simta mai mult deci sa se tie departe de noi, dece dar am procedat contrariu cu Bulagrii pe cari ii stim cat sunt de constienti si de mandri de nationalitatea lor ?

Am dat fel de fel de favoruri Turcilor, le-am bagat copiii in scoalele statului ca bursieri, in scoalele militare din Iasi, Craiova, si Monastirea Dealului unde au fost introdusi in oficiu un numar colosal de analfabeti copii turci, in detrimentul atator fii de Romani mai inteligenti poate si cari aveau cel putin clasele primare absolvite cu succes. Si asta pentru ce? Poate numai pentru slabiciunea ce o avem pentru fesul lor. Acest motiv nu ma sfiesc a-l spune ca e determinantul acestei actiuni. Am vazut un regiment de infanterie in rascoale, care pe langa Turcii ce-i avea, a mai pus inca 200 de fesuri dela magazie in capul numarului corespunzator de soldati romani. Ne miram cum de n’a avut la magazie acel regiment si cateva sute de barbi false pentru a fabrica soldati lipoveni, cari sunt tot atat de curiosi in oastea romaneasca ca si Turcii! Si iarasi de ce nu-i bagam in scoalele militare si pe lipoveni, ca sa avem ofiteri cu barbi blonde si cu tip rusesc, de dragul pitorescului?

Bulgarilor li sau inchis scoalele, iar de biserci fiindca n’au mai mult de 10-20 in tot Cadrilaterul, nu s’a ocupat poate nimeni, desi ei lasau pe cetatenii lor de nationalitatea romana din Silistra, Turtucaia si alte localitati, sa-si dea copiii la scoala romaneasca.

Se ce nu s’au inchis si scoalele turcesti, adevarate focare de infectie si de mizerie fizica si intelectuala, unde se respira praful si se umple’ minte cu intunerecul unor slove in cari nu li se spune mai nimic?

Am inventat si reprimat agitatiuni si bande in noul teritoriu : politita de siguranta,care a inceput a lua o desvoltare ruseasca, insceneaza sau numai nascoceste pe seama Bulagarilor si Cadrilatere incercari de trecere peste frontiera, pe care tot ea le impiedica, si de revolate pe care tot ea le reprimeaza! Prin tara circulau svonuri, ca de teama Bulagarilor toata administratia si militarii dorm cu arma sub cap si stau cu arma la picior?

Cine a umblat si a trait pe acolo, a vazut cata liniste domneste, a vazut si s’a incerdintat ca populatiunea bulgara e un element harnic si de ordine, care isi vede de treaba si de nevoi; ca sgitatiuni pe acolo nu se vad si nici bande nu pot patrunde peste granita.

Agitatori vor fi, dar ei nu sunt in Cadrilater, ci peste granita, in Bulgaria, si acolo e treaba lor, si pe noi nu ne supara ce le framanta capul.