Emotiile se definesc ca stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor omului cu un obiect sau o situatie, deci au un caracter situational (Andrei Cosmovici). Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginara (gandul ca politia poate fi pe urmele sala sperie tilharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare , zguduind intregul organism.Emotiile se asociaza in cupluri contradictorii (bucurie-tristete, minie-relaxare, admiratie-dispret, simpatie-antipatie ), imprimand polaritatea caracteristica vietii afective. De aici si dihotomia clasica : emotii stenice care sporesc activitatea, maresc forta si energia persoanei,si emotii astenice, care diminuiaza energia si activismul persoanei. Aceasta polaritate rezulta din corespondenta, respectiv discordanta dintre nevoile, convingerile ,obisnuintele individului sisituatiile sau evenimentele vietii.a)Teoria intelectualistaTeoria intelectualista a fost elaborata la inceputul secolului trecut si apartine lui Herbart si Nahlowski. Ei erau adeptii unei psihologii asociationiste, care dadea o mare importanta reprezentarilor si asocierilor . Acesti filosofi au explicat emotiile prin dinamica reprezentarilor. O stare afectiva ar lua nastere din interactiunea imaginilor. De exemplu,acordul dintre reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre ele genereaza tristetea. Trairile afective odata aparute dau nastere unei serii demodificari organice. Astfel, vestea mortii unui bun prieten imi aduce imaginea lui in minte,care imi evoca numeroase amintiri fericite , petreceri,glume,discutii, dar acestea sunt stavilite de noua reprezentare a trupului sau neansufletit, imobil si rece.Ciocnirea lor brutala constituie ceea ce noi presimtim ca fiind o adanca tristete,durere.Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul de cunoastere. b)Teorii fiziologice perifericeTeoria fiziologica periferica e legata si ea de doua nume: William James si Carl Lange;intre ei au fost unele deosebiri , dar James , cunoscut filosof este acela care a contribuit la raspandirea punctului sau de vedere-o viziune paradoxala. Potrivit versiunii clasice,succesiunea cauzala in determinismul emotiei ar fi: stimulul ( situatia), perceptia situatiei, emotia, expresia emotiilor (mimica,modificari fiziologice). William James rastoarna aceasta ordine si propune alta: stimul, perceptia stimulului, expresia emotionala, emotia. Noi rationam gresit , spunea el.Consideram ca, vazand ursul in padure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarleste parul,tremur ,etc . De fapt ordinea ar fi inversa: vad ursul, incep sa tremur, palesc etc ,si constiinta acestor modificari fiziologice este ceea ce numesc eu frica.Deci perceptia atrage dupa sine modificarile fiziologice. Iar constiinta acestora constituie ceea ce eu numesc emotie. Nu fiindca sunt trist plang , ci invers, fiindca plang ma simt trist.Aceasta conceptie a lui James isi are radacina intr-o intamplare din copilarie.Un veterinar se ocupa de un cal bolnav.La un moment dat , sectionand o artera a tisnit un suvoi de sange. James, care asista, a lesinat fara sa fi avut timp de reflexiune. Teoria lui James Lange are meritul de a fi subliniat importanta modificarilor fiziologice,mai ales in cazul emotiilor-soc (afectelor), care fusese neglijate de teoriile intelectualiste, incolo sunt multe argumente impotriva punctului lor de vedere.Mai intai fiziologic, inregistrand precis diferitele transformari fiziologice produse in emotii, n-au reusit sa stabileasca un profil absolut specific pentru fiecare emotie, intrucat, asa cum am vazut , exista manifestari care apar in 2-3 emotii distincte, apoi chiar aceeasi emotie se poate exterioriza in moduri diferite, aproape contrarii.c)Teorii fiziologice centrale Cea mai importanta este aceea cunoscuta sub numele de teoria lui Cannon-Bard,formulata de primul si dezvoltata de al doilea.Nu toti psihologii au fost de acord cu aceasta idee.Interesant, Walter Cannon, care a descoperit reactiade „lupta sau fuga‖, a elaborat o teorie complet diferita asupra modului in care iau nastere emotiile. Potrivit acestei teorii, trairea emotionala constituie prin excelenta un eveniment central.W. Cannan, efectuand numeroase studii experimentale asupra creerului pisicii, a demonstrat rolul important pe care il are talamusul in declansarea expresiilor emotionale, cit si influienta inhibitoare a cortexului asupra acestei formatii subcorticale. Ca urmare , el a formulat o teorie dupa care rolul essential in emotii il are talamusul (de aceea a mai fost denumita si teoria talamica a emotiei). Succesiunea evenimentelor ar fi (dupa Cannon) urmatoarea:stimularea la nivelul receptorului determina impulsul catre talamus. De aici descarcarile talamice produc-la nivelul viscerelor si muschilor striati-modificarile vegetative si motorii caracteristice,iar simultan-gratie descarcarii ascendente spre contex-apare trierea emotionala. Este vorba de un aspect de simultaneilitate in principiu. Sursa trairii afective rezida-dupa Cannon-in procesele talamice nu in cele vegetative. Conform cercetarilor modificarile organice apar aproape simultan cu trairea emotionala, fara a fi cauza acestuia. Mecanismul fiziologic al emotiei se transfera-in optica lui Cannon-intre diencefal si scoarta celebrala. In concluzie, teoria Cannon-Bard afirma ca emotia pe care o simtim, cu alte cuvinte,starea

psihologica pe care o avem, si reactia fiziologica care are loc sunt complet distincte si independente intre ele. Desi Cannon a investigat aceste modificari fiziologice, el credea ca mintea si corpul sunt complet separate si ca starea organismului nu influenteaza in nici un fel psihicul. Acest tip de abordare este cunoscut sub denumirea de dualism deorece aspectele psihologice si fiziologice sunt vazute separat.

 Teoria lui Cannor-Bard se deosebeste mult de punctul de vedere a lui W. James.In conceptia lui James, talamusul nu joaca nici un rol,cortexul declansand reactiile periferice, iar perceperea lor constituind emotia. Dupa Cannon-Bard, excitatiile senzoriale ajung in talamus, care le transmite la cortex : talamusul,dezinhibat decortex, declanseaza modificarile musculare si viscerale, simultan informand si cortexul. Deci sursa trairii afective o constituie procesele talamice. Modificarile organice apar aproape instantaneu cu trairea emotionala si nu ele sunt cauza emotiei, emotia rezulta dintr-o excitare concomitenta a talamusului si cortexului.d)Teorii cognitive fiziologice. Sistematizarea datelor culese in experientele fiziologice au dus la modele partiale, care ajung sa fie depasite progresiv prin integrarea unor informatii inedite in modele mai cuprinzatoare. Se contureaza ideea ca emotia reprezinta un sindrom organizat  in care dimensiunea cognitiv-subiectiva, cea vegetativa si manifestarile motorii comportamentale isi au fiecare importanta lor. Oricum diversitatea trairilor emotionale este departe de a fi egalata devarietatea relativ redusa a tablourilor fiziologice corelate. Teoriile cognitiv-fiziologice care domina scena psihologiei emotiei in ultimii douazeci de ani, se bazeaza pe datele unei experiente - efectuate mai ales cu subiecti umani-in care se manipuleaza doi factori:componenta neurovegetativa si cortextul cognitiv-social.Se urmareste modul in care un anumitdublaj informational  ce insoteste modificari fiziologice controlate , determina tipul de evaluare subiectiva in procesul emotional. Magda Arnold (in 1950) a subliniat rolul evaluarii stimulilor situatiei. In primul rand aprecierea se face prin prisma impresiilor de placut-neplacut,dar survine simemoria rind un continut specific trairii emotionale. Cortextul se manifesta si activ,el da un impuls care initiaza reactia organismului. Desigur talamusul ramane initiatorul principalilor expresii emotionale, insa in urma unei excitari specifice primite de la formatiiile superioare iar modificarile periferice , printr-un feed-back, sunt sesizate de cortext ceea ce intensifica , de obicei emotia. Succesiunea fenomenelor ar fi urmatoarea: stimularea de origine senzoriala, perceptia, evaluarea,impulsul catre o actiune , expresiile emotionale (cu monificarile vegetative insotitoare) perceperea acestor reactii organice si reevaluarea emotionala.Intr-adevar , o situatie pentru a declansa o emotie trebuie sa fie interpretata si apreciata. Ursu lliber in padure poate constitui un pericol,dar acelasi animal la circ dupa gratiile custii sale nu prezinta nici o amenintare. În această parte sunt prezentate scurte rezumate ale teoriilor psihologice ale emoţiilor, pe lângă cele ale lui Scherer şi Ekman care sunt baza principală a sistemului de organizare a afectelor  propus de mine.Teoria lui Andrew Ortony, Gerald Clore şi Allan Collins [1988] este o teorie dezvoltată cu scopul de a fi implementată într-un computer şi se afirmă faptul că emoţiile apar ca o consecinţăa unor anumite cognitii şi interpretări. Autorii acceptă faptul că emoţiile sunt determinate de trei cogniţii: evenimente, agenţi şi obiecte. Scopul principal al cercetării a fost investigarea posibilităţii de creare a unui sistem formal sau computer care să fie capabil să tragă concluzii despre episoadele emotionale care îi sunt prezentate. ―Când cineva se concentrează asupra evenimentelor o face pentru că este interesat de consecinţele acestora; când cineva se concentrează asupra agenţilor o face pentru acţiunile lor; iar când cineva se concentrează asupraobiectelor o face deoarece este interesat de anumite aspecte sau de proprietăţile imputate de către obiect. Emoţiile, aşa dar ipoteză acestora, reprezintă reacţii cu valenţă ale acestor  percepţii asupra lumii. O persoană poate fi satisfăcută sau nu de consecinţele unui eveniment [mulţumire/nemulţumire]; cineva poate susţine sau respinge acţiunile unui agent[aprobare/dezaprobare]; sau, cineva poate place sau nu aspectele unui obiect[agreabil/dezagreabil, sau plăcere/neplăcere]. O diferenţiere suplimentară constă în faptul că evenimentele pot fi consecinţe atât pentru sine,cât şi pentru alţii, iar agentul actor poate fi sinele sau o altă persoană. Pentru altcineva,consecinţele unui eveniment pot fi divizate în dezirabil şi indezirabil; consecinţele pentru sine pot fi împărţite în aşteptări relevante sau irelevante, iar aşteptările relevante pot fi împărţite în posibilitatea de apariţie sau nu: confirmate sau infirmate.Teoria lui Ira J. Roseman [1979] este o teorie care a suferit modificări ulterioare. Detaliile aufost în unele părţi substanţial modificate, însă abordarea de bază a teoriei bazate pe evaluări aemoţiilor a rămas neschimbată. În teoria sa, Roseman oferă cinci dimensiuni cognitive caredetermină când şi ce emoţie anume apare.Prima dimensiune descrie deţinerea de către individ fie a unei motivaţii a unei situaţii dorite,Fie o motivaţie a unei situaţii nedorite. Prin urmare, această dimensiune recunoaşte stările pozitiv şinegativ. A doua dimensiune descrie dacă situaţia este în cocordanta cu motivaţia stării dorite de persoană sau nu, iar prin urmare

dimensiunea admită stările aversiv şi atracţie. Dimensiunea atreia descrie dacă eventimentul este observat fie ca cert, fie doar că posibilitate; aceastădimensiune admite condiţiile cert, incert şi necunoscut [specific surprizei]. A patra dimensiunerecunoaşte stările merotoriu şi nemeritat, puternic şi slab, asupra evenimentului. În final, a cinceadimensiune descrie originea evenimentului şi admite stările de circumstatna, sine, sau ceilalţi.Conform acestor cinci dmensiuni pot fi făcute în total 48 de combinaţii cărora le corespund,conform lui Roseman, 13 emoţii.În 1996 Roseman adaugă o a şasea dimensiune – tipul problemei– specifică emoţiilor negative,care descrie dacă un eveniment este evaluat negativ fie datorită blocajului unui obiectiv [având ca rezultat frustratia], fie datorită naturii sale negative [având ca rezultat ura sau o altă atitudinenegativă]. Această dimensiune admite stările caracteristic şi non -caracteristic.Teoria lui Nico Frijda punctează faptul că ―emoţie‖ nu se referă la ―clasă naturală‖ şi cănu este un cuvânt capabil să se refere la o clasă bine definită de fenomene care sunt clar distinctefaţă de alte stări mintale şi comportamente. Pentru Frijda, procesul de apariţie a emoţiilor este principalul subiect, iar subiectul central al cercetărilor sale este termenul preocupare sau interes[concern, eng.]. Preocuparea este dispoziţia unui sistem de a prefera anumite stări ale mediului şiale propriului organism peste absenţa acelor condiţii. Pentru un sistem, preocupările producobiective şi preferinţe, iar dacă sistemul are dificultăţi în realizarea acelor interese, se dezvoltăemoţiile. Intensitatea unei emoţii este deci determinată în cea ai mare parte de puterea preocupărilor relevante.Teoria lui Keith Oatley si P. N. Johnson-Laird[1989] a fost dezvoltată intenţionat într-o formă în care poate fi implementată ca un model de computer, deşi acest pas nu a mai fost făcutde către cei doi. În teorie, denumită teoria comunicatica a emoţiilor , se afirmă o ierarhie a unor instanţe de procesare care funcţionează în paralel şi asincron pe diferite sarcini. Aceste instanţe sunt coordonate de un sistem de control central [sau sistem de operare]. Sistemul de control conţine un model al întregului sistem. Modulele individuale ale sistemului comunică unele cu altele, astfel încât sistemul poate funcţiona în orice caz. Conform lui Oatley şi Johnson-Laird sunt două tipuri de comunicare:propoziţională sau simbolică, prin care informaţia efectivă despre mediu este transmisă; nonpropzitionala sau de natură emoţională, care are rolul de a nu transmite informaţia, ci de a schimba tot sistemul de module într-o stare de atenţie sporită — aşa-numitul mod emoţional.a)Teoria intelectualista            Teoria intelectualista a fost elaborata la inceputul secolului trecut si apartine lui Herbart siNahlowski. Ei erau adeptii unei psihologii asociationiste, care dadea o mare importanta reprezentarilorsi asocierilor . Acesti filosofui au explicat emotiile prin dinamica reprezentarilor. O stare afectiva ar luanastere din interactiunea imaginilor. De exemplu, acordul dintre reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre ele genereazaa tristetea. Trairile afective odata aparute dau nastere  unei serii demodificari organice. Astfel, vestea mortii unui bun prieten imi aduce imaginea lui in minte, care imievoca numeroase amintiri fericite , petreceri,glume,discutii, dar acestea sunt stavilite de noua reprezentare a trupului sau neansufletit, imobil si rece.Ciocnirea lor brutala constituie ceea ce noipresimtim ca fiind o adanca tristete,durere.            Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul decunoastere.b)Teorii fiziologice periferice            Teoria fiziologica periferica e legata si ea de doua nume: William James si Carl Lange; intre ei au fost unele deosebiri , dar James , cunoscut filosof este acela care a contribuit la raspandireapunctului sau de vedere-o viziune paradoxala. Potrivit versiunii clasice, succesiunea cauzala in determinismul emotiei ar fi: stimulul( situatia)®perceptia situatiei®emotia®expresia emotiilor (mimica,modificari fiziologice). William James rastoarna aceasta ordine si propune alta: stimul®perceptia stimulului®expresia emotionala®emotia. Noi rationam gresit , spunea el. Consideram ca, vazand ursul in padure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarleste parul, tremur ,etc . De fapt ordinea ar fi inversa: vad ursul, incep sa tremur, palesc etc ,si constiinta acestormodificari fiziologice este ceea ce numesc eu frica. Deci perceptia atrage dupa sine modificarilefiziologice. Iar constiinta acestora constituie ceea ce eu numesc emotie. Nu fiindca sunt trist plang , ci invers, fiindca plang ma simt trist.            Aceasta conceptie a lui James isi are radacina intr-o intamplare din copilarie.Un veterinar se ocupa de un cal bolnav.La un moment dat , sectionand o artera a tasnit un suvoi de sange. James, care asista, a lesinat fara sa fi avut timp de reflexiune.            Fiziologic,succesiunea evenimentelor apare astfel: stimulul (S)®perceperea stimulului(PS)®excitatia reflexa a organelor interne si a musculaturii striate (EO)®perceptia reactiilorviscerale si somatice®emotia (E). Sursa emotiilor o constituie – dupa James – excitatiile , semnalele provenite de la viscere, muschi, etc, reflectarea in creier ca senzatii. Trairea emotionala nu ar fi decat oreverberatie a viscerelor, o cenestezie somatica,o colectie de semnale interoceptive.3

            Teoria lui James – Lange are meritul de a fi subliniat importanta modificarilor fiziologice – mai ales in cazul emotiilor-soc (afectelor), care fusese neglijate de teoriile intelectualioste, incolo sunt multe argumente impotriva punctului lor de vedere. Mai intai fiziologic, inregistrand precis diferiteletransformari fiziologice produse in emotii, n-au reusit sa stabileasca un profil absolut specific pentru fiecare emotie, intrucat, asa cum am vazut , exista manifestari care apar in 2-3 emotii distincte, apoichjiar aceeasi emotie se poate exterioriza in moduri diferite, aproape contrarii.            Apoi, intensitatea unei trairi afective nu e deloc proportionala cu cea a exteriorizarilor si amanifestarilor corporale.De pilda la o inmormantare o ruda plange, se vaieta,se framanta, dar pestecateva ore o gasim intr-un restaurant glumind si razand cu prietenii.pe cand o alta persoana care sta mai mult imobila si nu spune nimic, este influjentata de aceasta pierdere luni de zile,ceea ce se observa din modul ei de comportare, din tristetea prezenta, prin felul ei de a gandi si privi viata. E clar ca ea a fost mai puternic afectata de acest deces , insa manifestarile ei exterioare, ca si modificarile fiziologice au fost mult mai slabe decat in primul caz.            La intrebarea „Ce este primar „ si  „Ce este secundar in emotie”, se raspunde: Primar este evenimentul neurovegetativ, iar secundar este trairea emotionala. In consecinta, emotia apare ca un simplu epifenomen, un fapt subiectiv fara eficienta.Ea ar avea doar functia de a dubla , pe planulconstiintei , o stare organica , fiind proiectia simpla a acesteia. In sens mai larg , constiinta ar fi un simplu dispozitiv de inregistrare a datelor intero - si proprioceptive furnizate de periferia organismului. Teoria lui James a fost numita periferica , intrucat reduce continutul emotional la senzatii de ordin periferic si in acelasi timp, fiziologica, pentru ca reactiile fiziologice apar ca fiind determinate in constituirea semnificatiei afective constiente.            Totusi , incidentul relatat de James(lesinul provocat de vederea sangelui) ne atrage atentia ca uneori o reactie emotiva poate fi in relatie cu un instinct.Puiii de cimpanzeu se sperie foarte tarevazand un sarpe, inainte de a avea vreo experienta legata de aceasta varietate. Tot asa un copil de numai cateva luni se sperie tare, daca te faci a-l scapa din brate, fara sa fii cazut vreodata.Inasemenea cazuri, In adevar, simpla perceptie declanseaza o emotie , inaintea oricarei interpretari. Dar astfel de situatii sunt foarte rare, cel putin la om.            Aproximativ in acelasi timp – deceniul ultim al secolului trecut medicul filozof danez Lange reducea emotia la modificarile vasomotorii , adica la ceea ce simte individul ca efect al dilatarii siconstrictiei vaselor sanguine , a modificarii afluxului sanguin in organe. Daca la James, emotia era cauzata de feed-back-ul modificarilor organice (somatice si vegetative) – fiind trairea subiectiva a acestor modificari – la  C. Lange acest feed_back era doar vascular , vasomotor. Oricum emotia este redusa la perceptia schimbarilor corporale („Schimbarile corporale sunt emotii”-spunea Lange).            Aceasta teorie a fost infirmata de fapte .            Experiente- facute pe animale – de separarea creierului , de viscere , au aratat ca reactiile emotionale nu se suprima.In consecinta, emotia nu poate fi redusa la constiinta reactiilor viscerale si glandulare perifcerice.De asemenea ea nu poate si redusa la constiinta expresiilor motorii (mimica , gesturi). Dovada sunt faptele din clinica: bolnavii parkinsonieni , care au pierdut capacitatea de expresie mimica , pastreaza viata emotiva nuantata.Tot asa si bolnavii zisi pseudobulbari , atuinsi de ras si plans spasmodic, se constata usor rasul fara bucurie si lacrimile fara tristete.            Aceleasi date fiziologice arata ca modificarile viscerale au o aparitie si o evolutie destul de lenta pentru a putea fi considerate sursa de emotie. S-a verificat apoi ca producerea artificiala a unormodificari viscerale tipice – prin  injectarea de substante de tipul andrenalinei nu aduc dupa sinetrairea univoca a unei emotii specifice.            Teoria fiziologica periferica include o parte de adevar.Avand in vedere caracterul procesual alemotiei feed-back-ul vegetativ al organelor efectuare joaca un anumit rol: acesta intretine si uneoriexagereaza intr-o anumita masura emotia. Este cunoscut de pilda, fenomenul de eurotototfobie (teama de a rosi) la adolescenti. Faptul ca tanarul roseste usor ceea ce devine perceptibil pentru altii-creeazaun sentiment negativ care , adaugandu-se la socul emotiv initial , intensifica emotia inclusiv sensibilitatea organica.Tot asa transpiratia , ca efect al emotiei , prin faptul ca este inregistrata de altiise transforma oarecum in cauza intensificand reactia insasi – ceea ce eclipseaza aspectul adaptiv alvietii de relatie (prin concentrarea asupra sa)c)Teorii fiziologice centrale            Cea mai importanta este aceea cunoscuta sub numele de teoria lui Cannon-Bard, formulata de primul si dezvoltata de al doilea.Nu toti psihologii au fost de acord cu aceasta idee. Interesant, WalterCannon, care a descoperit reactia de „lupta sau fuga”, a elaborat o teorie complet diferita asupra modului in care iau nastere emotiile. Potrivit acestei teorii, trairea emotionala constituie prin excelenta un eveniment central.

            W. Cannan, efectuand numeroase studii experimentale asupra creerului pisicii, a demonstrat rolul important pe care il are talamusul indeclansarea expresiilor emotionale, cat si influientainhibitoare a cortexului asupra acestei formatiisubcorticale. Ca urmare , el a formulat o teorie dupa care rolul esential in emotii il are talamusul (de aceea a mai fost denumita si teoria talamica a emotiei). Succesiunea evenimentelor ar fi (dupaCannon) urmatoarea: stimularea la nivelul receptorului determina impulsul catre talamus. De aicidescarcarile talamice produc-la nivelul viscerelor si muschilor striati-modificarile vegetative si motorii caracteristice, iar simultan-gratie descarcarii ascendente spre contex-apare trierea emotionala. Este vorba de un aspect de simultaneilitate in principiu.            Sursa trairii afective rezida-dupa Cannon-in procesele talamice nu in cele vegetative. Conformcercetarilor modificarile organice apar aproape simultan cu trairea emotionala, fara a fi cauza acestuia. Mecanismul fiziologic al emotiei se transfera-in optica lui Cannon-intre diencefal si scoarta celebrala.            In concluzie, teoria Cannon-Bard afirma ca emotia pe care o simtim, cu alte cuvinte, starea psihologica pe care o avem, si reactia fiziologica care are loc sunt complet distincte si independente intre ele. Desi Cannon a investigat aceste modificari fiziologice, el credea ca mintea si corpul sunt complet separate si ca starea organismului nu influenteaza in nici un fel psihicul. Acest tip de abordare este cunoscut sub denumirea de dualism deorece aspectele psihologice si fiziologice sunt vazuteseparat.4            Teoria lui Cannor-Bard se deosebeste mult de punctul de vedere a lui W. James 5  Inconceptia lui James, talamusul nu joaca nici un rol, cortexul declansand reactiile periferice, iar perceperea lor constituind emotia.Dupa Cannon-Bard, excitatiile senzoriale ajung in talamus, care le transmite la cortex : talamusul,dezinhibat de cortex, declanseaza modificarile musculare si viscerale, simultan informand si cortexul. Deci sursa trairii afective o constituie procesele talamice. Modificarileorganice apar aproape instantaneu cu trairea emotionala si nu ele sunt cauza emotiei,emotia rezulta dintr-o excitare concomitenta a talamusului si cortexului.            In deceniile urmatoare (studiile lui Cannon-Bard datand din perioada 1920-1950)neurofiziologii au pus in lumina si rolul pe care-l au in emotii si alte formatii din creier, indeosebisistemul limbic. Ca si Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar atentia lor a avut in centruformatiile subcorticale.            Cercetarile ulterioare au scos in relief participarea si altor regiuni ale creerului in colaborareaemotiei.Papezi si apoi McLean au propus explicatii bazate pe conexiuni corticatalamice, aratand ca participareascoartei cerebrale este esentiala in ceea ce priveste aspectul subiectiv al emotiei, in timp ce hipotalamusul ramane centrul efector al expresiei emotionale ipoteza sistemului limbic a fost treptat completata si validata . Caracteristic acestui grup de teorii este faptul ca pun pe seama activitatiisistemului nervos central atat componenta subiectiva,cat si controlul, starilor vegetative si comportamentele. De regula, autorii amintiti extrapoleaza la om concluziile unor experiente efectuate pe animale. Ramane deschisa problema daca varietatea si complexitatea emotiilor umane admite o asemenea extindere.d)Teorii cognitive fiziologice            Sistematizarea datelor culese in experientele fiziologice au dus la modele partiale, care ajung sa fie depasite progresiv prin integrarea unor informatii inedite in modele mai cuprinzatoare. Secontureaza ideea ca emotia reprezinta un sindrom organizat in care dimensiunea cognitiv-subiectiva, cea vegetativa si manifestarile motorii comportamentale isi au fiecare importanta lor. Oricum diversitatea trairilor emotionale este departe de a fi egalata de varietatea relativ redusa a tablourilor fiziologice corelate.            Teoriile cognitiv-fiziologice care domina scena psihologiei emotiei in ultimii douazeci de ani, sebazeaza pe datele unei experiente-efectuate mai ales cu subieti umani-in care se manipuleaza doi factori: componenta neurovegetativa si cortextul cognitiv-social.Se urmareste modul in care un anumitdublaj informational ce insoteste modificari fiziologice controlate , determina tipul de evaluare subiectiva in procesul emotional.            Magda Arnold (in 1950) a subliniat rolul evaluarii stimulilor situatiei. In primul rand aprecierea se face prin prisma impresiilor de placut-neplacut,dar survine si memoria dand un continut specifictrairii emotionale. Cortextul se manifesta si activ,el da un impuls care initiaza reactiaorganismului.Desigur talamusul ramane initiatorul principalilor expresii emotionale, insa in urma uneiexcitari specifice primite de la formatiiile superioare iar modificarile periferice , printr-un feed-back, sunt sesizate de cortext ceea ce intensifica , de obicei emotia.Succesiunea fenomenelor ar fiurmatoarea: stimularea de origine senzoriala, perceptia, evaluarea,impulsul catrea actiune , expresiile emotionale (cu monificarile vegetative insotitoare) perceperea acestor reactii organice si reevaluarea emotionala.6            Intr-adevar , o situatie pentru a declansa o emotie trebuie sa fie interpretata si apreciata.Ursulliber in padure poate constitui un pericol,dar acelasi animal la circ dupa gratiile custii sale nu prezintanici o amenintare.

            Cu atat mai mult,reusita la un examen se citeste la fisier, deci implica o prelucrare abstracta si concluzii de ordin social, evaluarea fiind foarte complexa. Astfel activitatea corticala are un rol esential.Acest lucru a fost evidentiat de o serie de cercetatori prin experimentele organizate.S.Schachter si J.Singer (1962 au organizat un experiment interesant care a fost reluat apoi in diferite variante 7             Sub motivul ca testeaza un produs farmaceutic, ei au format doua laturi de camparatie dintrestudenti pe baza acceptului benevol. Primul lot experimental i s-a administrat sub forma de injectie  osolutie de epinefrina, iar lotului de control o solutie salina cu efecte neutre (placebo) Epinefrina casubstanta adrenalinica produce aproximativ aceleasi efecte cu acelea ale descarcaturilor sistemului nervos, simpatic: creste tensiunea sistolica, se accelereaza pulsul si ritmul respirator, se maresteconcentratia de zahar in sange, eventual tremur muscular, etc. In cadru lotului experimental impartit larandul sau in trei grupe, se va obtine o activare a sistemului simpatic, marcata de modificarile amintite ceea, ce va lipsi in lotul de control la care s-a utilizat o solutie placebo.            Al doilea factor manuit in experiment a fost in formatia furnizata subietilor. Primul grup din lotul  experimental a primit o informatie exacta despre simptomele fiziologice pe care le va resimtifiecare subiect intr-un interval de circa douazeci minute.Cel de-al doilea grup experimental nu primea nici o explicatie cu privire la efectele fiziologice ale injectiei in timp ce al treilea grup experimental eradezimformat,adica era avertizat asupra urmarilor injectiei in termeni inexacti.Pe scurt , cele trei conditiiexperimentale s-ar putea nota:Epi-Inf , Epi-Noninf si Epi-Dezinf.            In timpul celor 20 de minute, la care injectia urma sa-si faca efectul s-a adaugat o nouaprocedura.In camera in care se desfasura experienta se introducea,alaturi de subiectul experimental,unpartener,un „complice” al cercetatorului, care era prezentat a fi in aceeasi situatie. Sarcina persoanei-complice era de a simula fie o stare de euforie,fie una de manie,in functie de programul stabilit, in vederea crearii unui context sugestiv controlat.Sensul procedurii era usor intrevazut:in conditiile in care subiectul experimental nu-si va putea explica starea sa psiho-fiziologica va accepta probabil sugestia contextului cognitiv creat ad-hoc.Rezultatul a fost ca grupul „Epi-Noninf si Epi-Dezinf” au imprumutat in mai mare masura sugestia contextului cognitiv, ceea ce releva importanta dublajului informational in evaluarea timpului de emotie.In acelasi timp, subiectii din grupul informat (Epi-Inf)si cei din lotul de control s-au lasat mult mai putin influentati de comportarea persoanelor-complice. Reiese ca o stare de activare pentru a fi incadrata intr-o emotie de frica sau de bucurie, este necesar sa fie dublata deanumiti factori cognitivi. Emotia cu eticheta ei , traite diferentiat ca „mania” sau „dezgust”   etc. poate sa apara doar atunci cand cei doi factori-activarea fiziologica si momentul cognitiv-sunt integrati intr-o unitate.            Teoriile cognitiv fiziologice sustin ca o stare emotionala este produsul interactiunii intre doua componente: o activare fiziologica (marcata de o activitate simpatico-ridicata) si o cunoastere asupra cauzei activarii.In timp ce prima componenta este privita ca emotional nespecifica , ea determina numai intensitatea procesului emotional, informatia , cunoasterea este ceea ce determina calitateastarii afective.            Pe marginea acestei experiente s-a facut imediat remarca de ordin critic:explicatia propusa de autori postuleaza caracterul nespecific al activitatii simpatice,fapt contestat cel putin pentru emotiilefundamentale (mania , frica, bucuria)            Un alt experiment similar a fost imaginat de R.S.Lazarus. O serie de persoane au fost puse sa vizioneze un film in care se derula un groaznic accident si o operatie chirurgicala efectuata pe viu. In primul caz, aceste situatii erau insotite de  un comentariu subliniind daunele,necazurile;in cel de-al doilea caz,comentariul era o descriere obiectiva,stiintifica,iar in cel de-al treilea caz,proiectia s-a efectuat fara nici o verbalizare. Inregistrarile obiective (reflexul electrodermal si ritmul cardiac) au indicat o emotie evidenta in prima situatie-absenta in celelalte doua. R.Lazarus a subliniat,inconcluzie,rolul hotarator al factorului cognitiv8            Studii efectuate timp de 2 ani in Japonia au scos in evidenta variabilitatea expresiei emotionale in diferite culturi, care isi pun amprenta si asupra definirii spectrului de stimuli emotionali. In procesele afective fuzioneaza asadar informatia despre situatia care  produce emotia, relatiapersoanei fata de situatie si modificarile vegetative si comportamentele care apar in organism.EMOŢIILE În teoriile neurobiologice emoţiile sunt definite într –o manieră pragmatică, ca fiind “stări produse de recompenseşi pedepse, precum şi demodificările ce survin înrecompense şi pedepse”EMOŢIILE. Emoţiile pot fi produse de primirea, omiterea sau încetarea unei recompense sau a unei pedepse.Inversarea unei asocieri stimul- întărire produce efecte opuseasupra comportamentului.Omiterea sau încetarea unei întăriri positive scade probabilitatea emiterii răspunsului respectiv.(Cârneci, 2006)

Una din caracteristicile de maximă relevanţă a fiinţei umane este complexitatea emoţiilor , determinată în special de modul superior de structurare a sistemului cognitiv.Componenta emoţională a vieţii a constituit un motiv defascinaţie permanentă asupra umanităţii, preocuparea pentrufenomenele emoţionale influenţândtendinţele şi curentele artistice (literare, muzicale, arte vizuale), precum şiconcepţiilefilosofice, religioase şi politice din diverse perioade istorice.Varietatea cunoştinţelor de ordin descriptiv ale simţuluicomun, rezultatul unor observaţii atente şi de fineţe asupraspiritului uman şi-au pus amprenta şi asupra modelelor teoretice vehiculate de psihologia clasică.pRIMELE ABORDĂRI TEORETICE ALE EMOŢIILOr AU FOST DESCRIPTIVe ,REZULTATUL FIIND O TAXONOMIE A PROCESELOR EMOŢIONALE :procese emoţionale primare;emoţii; dispoziţii afective; sentimente; pasiuni.TEORII COGNITIVe ALE EMOȚIILOR. Moors propune o clasificare a teoriilor cognitive aleemoţiilor pe baza:cauzalităţii emoţiilor, ordinea în care au fost situate componentele episodului emoţional.CLASIFICARE PE BAZA A 3 DIMENSIUNI1.Activare2.Intensitate3.DiferenţiereTeoriile sunt grupate in familii de teorii care, fie răspund la întrebări diferite, fie dau răspunsuri complet diferite la aceleaşi întrebări. Diferenţele dintre teorii pot fi regăsite in: condiţiile de operare a răspunsurilor emoţionale (automate vs non-automate),input (stimulul, răspunsul fizic al persoanei la stimul, outputul unui alt proces) etc.TEORIA LUI JAMES(1890) susţine că un stimul activează direct cortexul senzorial,care declanşează (într -un fel nespecificat) răspunsuri somatice periferice si motorii.Feedback-ul, acestor răspunsuri fizice, se întoarce în cortexulsenzorial unde produce trăirea emoţională. Aceasta nu este decât conştientizarea reacţiilor corporale.Emoţia este echivalată cu experienţa emoţională. (Moors,2010)TEORIA LUI SCHACHTER(1964) este bifactorială, în prima etapă stimulul inputgenerează o stare nediferenţiată de arousalfiziologic, iar in a doua etapă arousalul este atribuitunei cauze presupuse. Dupa Kopp si Neufeld (2003)19 procesul de reglare emotionala cuprinde trei aspecte: i) continutul, respectiv ceea ce ce trebuie reglat, ii) functia de reglare, ce cuprinde activitatile care sunt implicate si iii) procesul de reglare, adica felul cum se petrece reglarea emotionala. Aceste procese pot fi intrinseci, in sensul in care emotia se regleaza in sine, sau extrinseci, in care raspunsul emotional se regleaza prin contextul extern. Procesele de reglare emotionala pot fi controlate sau automate, constiente sau inconstiente, intentionale sau incidentale, ceea ce constituie modelul dual al reglarii emotionale. Conform acestui model, procesele de reglare pot fi automate, implicite, incidentale si impulsive, atunci cand sunt inconstiente sau deliberate, controlate sau intentionale, atunci cand ele sunt constiente, explicite sau reflexive (Strack si Deutsch, 2004)20. In timp ce reglarea deliberata necesita atentie, motivatie, efort si un scop explicit, reglarea automata este initiata de simpla inregistrare a imputului senzorial care activeaza cascada proceselor de reglare, fara o decizie constienta. Reglarea automata seamana mai mult cu un mecanism reactiv, iar cea deliberata cu un mecanism regulator, indivizii putind sa isi regleze emotiile in mod deliberat, si constient, cu scop si cu efort, proces care se numeste reglare explicita (Gyurak si colab. 2011)

Principii ale autoreglarii:1.Emotiile sunt consecinta directa a felului in care gandim asupra situatiilor prin care trecem;2.Felul adaptativ/ dezadaptativ in care gandim poate fi identificat;3. O data identificate, gandurile dezadaptative pot fi schimbate;4. Schimbarea gandurilor modifica emotiile resimtite;5. Schimbarea gandurilor dezadaptative presupune implicare si efort voluntar;

Ganduri dezadaptative:-etichetarea negativa a propriei persoane;-nevoia si pretentia de a fi perfect;-cautarea continua a aprobarii din partea celorlalti;-pesimism;-toleranta scazuta la frustrare;-intoleranta fata de ceilalti;

-catastrofizare Abilitati utile:

1.Acceptarea neconditionata a propriei persoane si a celor din jur;2. Responsabilitate si respect;3. Empatie (ntelegerea emotiilor celorlalti);4. Comunicarea emotiilor si autodzvaluirea;Mecanismele de adaptare si aparare:

Anticiparea-consecintelor poibile; Autoobservarea-monitorizarea propriilor ganduri, emotii, comportaente si selectarea celor mai

potrivite; Sublimarea- canalizarea emotiilor si impulsurilor negative in comportamente cceptabile social; Represia- inlaturarea gandurilor negative, a dorintelor indezirabile din campul constiintei Intelectalizarea-implicarea intr-o forma de gandire abstracta,producand distantarea si evitarea

emotiilor negative; Negarea-refuzul recunoasterii existentei problemei; Regresia-persoana revine la comportamente specifice unei varste mai mici, intr-o situatie problematica; Proiectia- atribuie altcuiva sursa rauli pe care il traieste; Rationalizarea-produce justificari nerealiste ale comportamentelor sale indezirabile; Umorul-reduce nivelul de stres prin accentuarea aspectelor ironice ale sitatiei;

Compensarea- mecanismul prin care stresul resimtit intr-un anumit domeniu al dezvoltarii este contrabaansat prin d ezvoltarea altor abilitati