teorii

4
Teorii privid manifestarea stereotipului: T eoria „ţapului ispăşitor” Ipoteza principală a teoriei „ţapului ispăşitor” (Dollard et al, 1939) este ca frustrarea constituie o condiţi e necesară şi suficientă a agresivităţii. Dacă energia psihică mobilizată în scopul atingerii unui obiectiv este inhibat ă în orice fel, atunci se creează o stare de tensiune, denumită „instigare la agresiune”, care are ca scop suprimarea cauzei frustr ării. Dacă încărcătura agresivă nu poate fi defulată asupra agentului frustrant, atunci apare o deplasare a agresiunii spre alte ţinte care îndeplinesc rolul de „ţap ispăşitor”. In descrierea efectului cathartic al agresiunii şi în definirea „ţapului ispăşitor”, Dollard et al. adoptă teoria freudiană: ei susţin că, în general, devin ţinte out-- group-urile, percepute ca diferite şi mai vulnerabile în raport cu in-group-ul. Prejudecata manifestată faţă de aceste grupuri se intensific ă în timpul perioadelor de criză socială şi recesiune economică, deoarece ele provoacă un sentiment de frustrare în rîndul unui mare număr de persoane. Astfel, apariţia antisemitismului în Germania, după primul război mondial, poate fi interpretat ă ca o deplasare, înspre grupul evreilor, a agresivităţii provocate de frustrările economice rezultat în urma tratatului de la Versailles. Teoria „ţapului ispăşitor” a influenţat numeroase analize în domeniul conflictelor între grupuri. Cu toate acestea, dup ă cum subliniază Billig (1976), s-a dovedit incapabilă să răspundă următoarelor două probleme: 1) identificarea cauzelor care fac ca, într-o situaţie dată, să i se atribuie rolul de „ţap isp ăşitor” unui anumit grup; 2) identificarea etapelor prin care frustr ările individuale se transformă în acţiuni colective de discriminare. Berkowitz (1962) a propus o reformulare a acestei teorii, abandon înd tezele freudiene şi focalizîndu-şi atenţi asupra determinanţilor comportamentului agresiv. Dup ă opinia sa, frustrările apărute în urma comparaţiilor din interiorul in-group- ului provoacă mînie şi predispun la o agresivitate care nu este exprimat ă deschis decît atunci cînd există o ţintă externă, uşor de reperat, deja obiect al ostilit ăţilor. După cum remarcă Tajfel (1978 a, 1981), teoria lui Berkowitz rămîne în esenţă individualistă deoarece neglijează importanţa consensului în interpretarea evenimentelor şi în alegerea modurilor de acţiune. De exemplu, Berkowitz (1972

description

doc

Transcript of teorii

Teorii privid manifestarea stereotipului:

Teoria apului ispitor

Ipoteza principal a teoriei apului ispitor (Dollard et al, 1939) este ca frustrarea constituie o condii e necesar i suficient a agresivitii. Dac energia psihic mobilizat n scopul atingerii unui obiectiv este inhibat n orice fel, atunci se creeaz o stare de tensiune, denumit instigare la agresiune, care are ca scop suprimarea cauzei frustr rii. Dac ncrctura agresiv nu poate fi defulat asupra agentului frustrant, atunci apare o deplasare a agresiunii spre alte inte care ndeplinesc rolul de ap ispitor.

In descrierea efectului cathartic al agresiunii i n definirea apului ispitor, Dollard et al. adopt teoria freudian: ei susin c, n general, devin inte out-- group-urile, percepute ca diferite i mai vulnerabile n raport cu in-group-ul.

Prejudecata manifestat fa de aceste grupuri se intensific n timpul perioadelor de criz social i recesiune economic, deoarece ele provoac un sentiment de frustrare n rndul unui mare numr de persoane. Astfel, apariia antisemitismului n Germania, dup primul rzboi mondial, poate fi interpretat ca o deplasare, nspre grupul evreilor, a agresivitii provocate de frustrrile economice rezultat n urma tratatului de la Versailles.

Teoria apului ispitor a influenat numeroase analize n domeniul conflictelor ntre grupuri. Cu toate acestea, dup cum subliniaz Billig (1976), s-a dovedit incapabil s rspund urmtoarelor dou probleme:

1) identificarea cauzelor care fac ca, ntr-o situaie dat, s i se atribuie rolul de ap isp itor

unui anumit grup;2) identificarea etapelor prin care frustr rile individuale se transform n aciuni colective de discriminare. Berkowitz (1962) a propus o reformulare a acestei teorii, abandon nd tezele freudiene i focalizndu-i ateni asupra determinanilor comportamentului agresiv. Dup opinia sa, frustrrile aprute n urma comparaiilor din interiorul in-group-ului provoac mnie i predispun la o agresivitate care nu este exprimat deschis dect atunci cnd exist o int extern, uor de reperat, deja obiect al ostilit ilor.

Dup cum remarc Tajfel (1978 a, 1981), teoria lui Berkowitz rmne n esen individualist deoarece neglijeaz importana consensului n interpretarea evenimentelor i n alegerea modurilor de aciune. De exemplu, Berkowitz (1972 STEREOTIPURI, DISCRIMINARE SI RELATII INTERGRUPURI

analizeaz rebeliunile provocate de negri n oraele Statelor Unite la sfritul anilor 60 i revoltele anti-sovietice din Praga (n 1969), fr s explice ns i trecerea de la frustrarea individual la comportamentul colectiv sau caracterul selectiv al actelor violente. Invarea social

Stereotipurile, prejudecile i fenomenele de discriminare nu s nt rspndite uniform n cadrul culturilor diferite sau de -a lungul perioadelor istorice. Un exemplu al acestui fapt l constituie comportamentele extrem de variate confirmate n Europa relativ la victimele persecuiei antisemite din timpul celui de -al doilea rzboi mondial. ~n unele ri, evreii au fost ajutai i protejai att de autoriti, ct i de populaia civil, n timp ce, n altele, soarta lor a fost mai dificil datorit atitudinii ostile preexistente, la care s -au adugat i comportamentele oppressive foarte rspndite (Arendt, 1963). Diferenele se explic prin modele nvate n cursul socializrii infantile. Dup cum subliniaz G.W. Allport (1954), multe dintre fenomenele discriminatorii deriv din influenele familiale la care este supus copilul pe parcursul primilor lui ani de via . Trebuie adugat i rolul important al educaiei colare. Numeroase studii par ntr-adevr s scoat n eviden o corelaie negativ ntre nivelul de instruire i manifestarea prejudecilor (de exemplu, Schonbach et al., 1981; Guimond, 1982). Cu toate acestea, rezultatele menionate trebuie acceptate cu precauie. Se pune ntrebarea dac persoanele educate au ntr-adevr o atitudine mai pozitiv fa de grupurile minoritare sau doar o abilitate mai mare de a furniza r punsuri acceptabile din punct de vedere social. ~n timpul adolescenei, peste influena familial i colar se suprapune influena colegilor, care formeaz deseori grupul de referin principal. Un alt canal influent de propagare a prejudecilor l constituie mass-media care confirm n mod frecvent imaginile stereotipe despre indivizi sau grupuri. Dup cum au artat Clark i Clark (1947) ntr-un studiu inovator i dup cum au confirmat lucrrile ulterioare (v. Aboud, 1988; Volpato i Vinsonneau, 1993), atitudinile etnice i prejudecile nu snt transmise n acelai mod n cadrul tuturor grupurilor sociale. Copiii din grupurile majoritare par ntr-adevr s se identifice fr ambivalen cu in-group-ul lor, adoptnd de timpuriu atitudinile i convingerile acestuia. In schimb, n cazul copiilor din grupurile minoritare, identificarea cu in-group-ul se nregistreaz mai trziu i este deseori nsoit de manifestri de favoritism fa de grupul majoritar. Aceste asimetrii snt n strns legtur cu poziiile sociale ale grupurilor n discuie. Variaiile n raporturile de statut i de putere antreneaz modificri n procesele de identificare social (Vaughan, 1978). Atitudinile i stereotipurile dobndite n cursul evoluiei nu determin n mod necesar atitudinile indivizilor ajun i la vrsta adult. ~n aceast privin, Devine (1989; Devine et al., 1991) face distincia ntre cei care, pe parcursul vieii lor, rmn fideli convingerilor dobndite n copilrie i cei care, dimpotriv, nutresc convingeri alternative. ~n cazul primilor, autorul vorbe te despre o aderare. RELATII INTERGRUPURI: PERSPECTIVE CLASICE I CONTEMPORANE

constant la stereotip, scond n eviden coerena permanent existent ntre convingerile personale i stereotipurile culturale. ~n cellalt caz, este oportun s vorbim despre simpla cunoatere a stereotipurilor culturale. Cunoatere care, asimilat din mediul social la o vrst precoce, este activat automat n faa unor stimuli dai, cu condiia s nu intervin un control inhibitor contient. Astfel, n permanen, exist un conflict ntre stereotipurile nvate i convingerile personale Rezumat

Teoriile cuprinse n perspectiva individual snt interpretri bazate pe diferene de personalitate, pe concepte psihanalitice i de nvare. Teoria personalitii autoritare explic de ce anumite persoane snt mai intolerante dect altele i de ceintolerana lor se extinde asupra multor out -group-uri. Teoria apului ispitor explic de ce, n perioade de frustrare crescut , snt mai frecvente i mai vizibile episoadele caracterizate de prejudec i i discriminare. Cele dou teorii nu explic totui fenomenul de omogenitate a evalu rilor i comportamentelor fa de un out-group. Teoria personalitii autoritare nu explic de ce, n unele perioade istorice, n contexte sociale date, prejudec ile se propag sau dispar ntr-un mod uniform i instantaneu. Teoria apului isp itor nu explic de ce, ntr-un anumit mediu social, un out-group este n mod constant preferat altuia ca int a agresiunii. In ceea ce privete teoria nvrii sociale, ea explic adoptarea i, n consecin, reproducerea stereotipurilor existente, ns nu arat nici de ce exist stereotipuri i nici cauzele eventualei lor schimbri. Pentru a explica omogenitatea, discriminarea fa de un grup mai mult dect fa de altul, propagarea sau dispariia rapid a anumitor prejudeci trebuie adoptat o perspectiv intergrupuri. Este necesar, n primul rnd, s se explice influena reciproc dintre cei doi poli ai dichotomiei grup -individ i n al doilea rnd, s se reconstituie uniformitile subiacente dinamicii relaiilor dintre grupurile sociale.