1.1 Dubla inregistrare si rolul acesteia in contabilitate. Corespondenta conturilor si tipurile formulelor contabileDubla înregistrare este un procedeu al metodei contabilitatii care presupune reflectarea fiecarei operatiuni in doua conturi interdependente, in debitul unui cont si creditul altui cont la una si aceiasi suma Sistemul dublei înregistrări se bazează pe principiul dualismului care înseamnă că toate fenomenele economice au două aspecte: majorări şi micşorări, pierderi şi procurări, apariţii şi dispariţii care se compensează reciproc şi se reflectă în două conturi. Dualitatea reflectării în contabilitate este un principiu important şi fundamental. De la dubla înregistrare începe contabilitatea.. Dubla înregistrare caracterizează mişcarea obiectelor contabile, indică direcţia acestei mişcări, generează informaţii care au un conţinut dublu: *arată modificarea obiectelor contabilizate în două conturi legate; *urmăreşte direcţia mişcării obiectelor contabile. Debitul şi creditul aceleiaşi sume constituie în contabilitatea în partidă dublă două elemente ale înscrierii operaţiunii în două conturi. Prin urmare, la reflectarea operaţiunilor în contabilitate cu utilizarea metodei dublei înregistrări sunt prezente în mod obligatoriu trei componente: conţinutul operaţiunii economice (descrierea acesteia), contul debitat, contul creditat. Aceasta permite a stabili interdependenţa economică a obiectelor contabile. Legătura reciprocă dintre conturile contabile prin intermediul dublei înregistrări se numeşte corespondenţa conturilor. Dubla înregistrare, fiind elementul important al metodei contabilităţii, îndeplineşte de asemenea funcţii de control. Cu ajutorul acesteia se efectuează controlul asupra veridicităţii informaţiei privind operaţiunile economice şi corectitudinea reflectării acestora în cadrul sistemului de conturi. In cazul efectuării controlului trebuie să fie îndeplinite în mod obligatoriu următoarele condiţii: 1)suma rulajelor debitoare trebuie să fie întotdeauna identică cu suma rulajelor creditoare din cadrul aceluiaşi sistem de conturi; 2)suma soldurilor debitoare este întotdeauna identică cu suma soldurilor creditoare din cadrul aceluiaşi sistem de conturi; Lipsa unei atare egalităţi arată încălcarea principiului dualităţii reflectării, adică existenţa greşelilor comise la înregistrarea datelor în conturile contabile care trebuie să fie depistate şi lichidate. Operaţiunile economice se reflectă în conturile contabile în consecutivitatea efectuării acestora, adică în ordine cronologică, înainte de înregistrarea sumelor operaţiunilor în conturi se analizează conţinutul acestora în baza documentelor primare şi se aleg conturile în care trebuie să se efectueze înregistrările. La desfăşurarea activităţii economice la întreprinderi se efectuează un număr mare de diverse operaţiuni. însă, luând în considerare influenţa acestora asupra modificărilor care se produc în componenţa mijloacelor (activelor) şi surselor de formare (pasivelor), pot fi evidenţiate patru tipuri de operaţiuni economice: Primul tip este legat de modificarea produsă numai în componenţa activelor întreprinderii.La reflectarea unui atare tip de operaţiuni economice se utilizează două conturi de activ: în debitul unui cont se arată majorarea activului, iar în creditul altui cont - micşorarea acestuia. (A + x – x = P, BC constant)Al doilea tip de operaţiuni economice este legat de modificări produse numai în componenta pasivelor întreprinderii.La reflectarea unui atare tip de operaţiuni economice se utilizează două conturi de pasiv: în creditul unui cont se indică majorarea pasivului, iar în debitul altui cont - micşorarea.(A = P+x – x, BC=)AI treilea tip de operaţiuni economice este legat de intrarea mijloacelor la întreprindere, ceea ce duce la majorarea atât a activelor, cât şi a pasivelor. (A + x = P + x, BC creste)Al patrulea tip de operaţiuni economice este legat de ieşirea mijloacelor economice din gestiunea întreprinderii, fapt ce duce la micşorarea concomitentă a activelor şi pasivelor. (A – x = P – x, BC scade) Modalitatea de exprimare a relaţiilor dintre două conturi şi a estimării valorice a indicatorului care caracterizează operaţiunea economică concretă se numeşte formulă contabilă (înregistrare). Prin urmare, formula contabilă reprezintă descrierea operaţiunii economice şi este menită să evidenţieze calităţile substanţiale specifice operaţiunilor. Aceasta conţine următoarele elemente: denumirea (codul) contului debitor; denumirea (codul) contului creditor; mărimea modificărilor (suma). Formula se întocmeşte de contabil după: *conştientizarea şi analiza operaţiunii economice înregistrate în documentul primar; *stabilirea tipului de modificări generate de operaţiunea respectivă; *determinarea conturilor corespondente în care trebuie reflectate modificările; *stabilirea uneia din cele două părţi ale contului (debit sau credit) în care trebuie să fie reflectată operaţiunea economică.Clasificarea formulelor: Dupa nr. conturilor: *simpla – 2 conturi; *compusa – se debiteaza 2 sau mai multe conturi si se crediteaza unul, si inversDupa modul de inregistrare a sumelor: *curente – destinate p/u reflectarea operatiilor intr-o perioada de gestiune; *de stornare – bazate pe folosirea nr. negative (se scriu cu rosu sau in paranteze)

1.2 Contabilitatea iesirilor activelor nemateriale Conform S.N.C. 13 "Contabilitatea AN" casarea valorii de bilanţ a AN are loc la ieşirea activelor în următoarele cazuri: 1) în urma vînzării altor persoane juridice sau fizice; 2)la transmiterea sub formă de aport în capitalul statutar al altei întreprinderi; 3)casarea la expirarea duratei de exploatare utilă ori dacă nu se prevede obţinerea unui; 4)avantaj economic din utilizarea activelor; 5)în alte cazuri (transmiterea cu titlu gratuit, ieşirea în cazul modificării legislaţiei în vigoare, reflectarea lipsurilor constatate la inventariere; trecerea în componenţa proprietăţii investiţionale sau a cheltuielilor anticipate; majorarea (ajustarea) valorii de intrare etc.). La ieşirea activelor nemateriale se întocmesc documentele justificative:- procesul-verbal de casare a activelor nemateriale la expirarea duratei de utilzare a acestora sau în urma

învechirii morale;- procesul-verbal de primire-predare a activelor nemateriale la ieşirea activelor nemateriale în alte cazuri

(vînzarea, schimbul cu alte active, transmiterii cu titlul gratuit). După ce au fost reflectat în contabilitate operaţiunile de ieşire a activelor nemateriale calcularea amortizării acestora încetează atît în scopuri financiare, cît şi în scopuri fiscale.I. Ieşirea activelor nemateriale în urma casării acestora La casarea activelor nemateriale în legătură cu expirarea duratei de utilizare sau în cazul învechirii morale a acestora se întocmesc următoarele formule contabile principale:1) decontarea sumei amortizate acumulate în perioada de utilizare a activelor casate: Dt 113 Ct 111 2) trecerea la cheltuieli a sumei neamortizate în legătură cu casarea AN înainte de termen: Dt 721 Ct 111 3) reflectarea sumei TVA referitoare la valoarea neamortizată (de bilanţ) a activelor nemateriale casate înainte de termen (dacă la procurarea acestora TVA a fost trecută în cont în Dt 534): Dt 713 Ct 534 4) reflectarea cheltuielilor, aferente casării AN: Dt 721 Ct 227, 521, 522, 531, 532, 533, 535, 539 etc.;5) trecerea în cont a sumei TVA, referitoare la serviciile acordate de către terţi la casarea AN: Dt 534 Ct 521, 522, 539II. Ieşirea activelor nemateriale în urma vînzăriiLa ieşirea activelor nemateriale se întocmesc următoarele formule contabile:1) reflectarea valorii AN la preţuri de livrare (fără TVA şi accize): Dt 223, 229 Ct 621 2) calcularea TVA de la valoarea de vînzare: Dt 223, 229 Ct 534 3) decontarea valorii de bilanţ a AN vîndute: Dt 721 Ct 1114) decontarea amortizării calculate a activelor nemateriale vîndute: Dt 113 Ct 111 III. Ieşirea AN în urma transmiterii sub formă de aport la capitalul statutar al altei întreprinderi Decontarea valorii de bilanţ a obiectelor de active nemateriale şi a amortizării acumulate se reflectă în contabilitate în acelaşi mod ca şi în alte cazuri examinate mai sus (Dt 113 Ct 111; Dt 721 Ct 111). La transmiterea activelor nemateriale sub formă de aport în capitalul statutar al altei întreprinderi se întocmesc formulele contabile speciale:1) Reflectarea cotei de participaţie la capitalul statutar a entitatii investite: Dt 131, 132 Ct 521, 522, 5392) Reflectarea valorii venale (negociate) a obiectelor de AN transmise: Dt 223, 229 Ct 621.3) La suma TVA din valoarea venală a activelor nemateriale transmise: Dt 223, 229 Ct 534.4) Compensarea creanţelor la valoarea activelor nemateriale transmise şi a sumei datoriei ce constituie cota în capitalul statutar procurată: Dt 521, 522, 539 Ct 223, 229.5) Reflectarea diferenţei dintre mărimea cotei de participaţie în capitalul statutar (al altei întreprinderi) procurate şi valoarea de piaţă a activelor transmise:

a) diferenţa favorabilă (cota depăşeşte valoarea de piaţă a activelor): Dt 521, 522, 539 Ct 622;

b) diferenţa nefavorabilă (cota este mai mică decît valoarea activelor): Dt 722 Ct 223, 229.

IV. La întreprindere mai au loc şi alte ieşiri de active nemateriale:1) Transferarea activelor nemateriale în componenţa proprietăţii investiţionale: Dt 131, 132 Ct 111;2) Decontarea valorii de bilanţ a lipsurilor de AN constatate în urma inventarierii: Dt 721 Ct 111;3) Transmiterea activelor nemateriale cu titlu gratuit: Dt 722 Ct111;4) Ieşirea activelor nemateriale în urma modificării legislaţiei în vigoare şi altor evenimente excepţionale;

Suma TVA determinată de la valoarea de bilanţ a activelor nemateriale ieşite (în cazurile stabilite în operaţiunile 2, 3 şi 4) se reflectă asemănător ca şi în cazul casării activelor nemateriale înainte de expirarea termenului de utilizare.

2.1 Constataea si evaluarea activelor nemateriale Activele nemateriale se constată ca active şi, prin urmare, se contabilizează numai în cazul cînd: a) există o certitudine întemeiată că întreprinderea va obţine avantaj economic (profit) ca urmare a utilizării activului;b) valoarea activului poate fi evaluată cu un grad înalt de certitudine. Dacă întreprinderea dispune de o certitudine întemeiată în obţinerea avantajelor economice în viitor din utilizarea activului nematerial dat, ultimul poate fi constatat şi, prin urmare, contabilizat numai în cazul cînd întreprinderea poate să argumenteze (demonstreze) că activul: a) poate fi utilizat pentru obţinerea unui anumit avantaj economic; b)dispune de resurse suficiente pentru afluxul viitor de avantaje economice. Argumentarea se face ţinînd cont de particularităţile fiecărui activ nematerial şi se bazează pe un plan de afaceri. Constatarea activului nematerial poate avea loc numai luînd în consideraţie şi a doua condiţie: valoarea acestuia poate fi determinată cu certitudine suficientă. Aceasta se determină uşor în operaţiunile de cumpărare sau schimb în baza documentelor respective, iar la crearea activelor nemateriale de întreprinderea însăşi – în baza cheltuielilor efective ale materialelor consumate, retribuţiilor de salarii şi altor cheltuieli. Dacă este imposibilă determinarea valorii activului nematerial, acesta nu poate fi identificat de alt activ material sau nematerial, utilizat în acelaşi fel de activitate, şi constatarea lui ca activ nematerial este imposibilă. Dacă întreprinderea nu poate să demonstreze satisfacerea cel puţin a uneia din condiţiile menţionate, activul nematerial nu se constată ca activ şi se trece la cheltuielile perioadei de gestiune.Evaluarea iniţială a activelor nematerialeActivele nemateriale constatate se estimează la valoarea de intrare care este egală în cazul:

a) creării de întreprinderea însăşi – cu costul efectiv care cuprinde valoarea materialelor consumate, consumurile privind retribuirea muncii, contribuţiile pentru asigurările sociale, consumurile indirecte de producţie care ţin direct de crearea şi pregătirea activelor nemateriale spre utilizare (invenţiilor, modelelor utile, modelelor şi desenelor industriale, altor feluri ale activităţii de invenţii şi de autor, soluţiilor tehnice, elaborărilor de tehnologii noi etc.), precum şi sumele cheltuielilor de împrumut la capitalizarea acestora (S.N.C. 23 “Cheltuieli privind împrumuturile”);

b) cumpărării – cu valoarea de cumpărare plus impozitele, taxele nerecuperabile prevăzute de legislaţie, cheltuielile directe privind dobîndirea drepturilor patrimoniale la activele nemateriale şi pregătirea acestora pentru utilizare conform destinaţiei, protecţia juridică a activelor în vigoare, achitarea serviciilor de evaluare a activelor nemateriale procurate. Rabaturile comerciale şi scontul (înlesnirile) în acest caz se scad din valoarea de cumpărare a activului;

c) primirii sub formă de subvenţii de stat şi cu titlu gratuit – cu valoarea venală a acestora. Dacă nu există valoarea de piaţă reală confirmată, valoarea de intrare a activelor nemateriale este determinată de o expertiză independentă sau la valoarea de bilanţ, sau în baza documentelor de primire-predare cu suplimentarea cheltuielilor necesare pentru pregătirea acestora spre utilizare. În categoria activelor nemateriale procurate sub formă de subvenţii de stat pot fi incluse drepturile transmise întreprinderii de Guvern privind utilizarea aeroportului, radiodifuziunii şi televiziunii, licenţele de import, cotele şi drepturile de acces la alte resurse limitate legislativ;

d) primirii pe calea schimbului – cu valoarea coordonată de părţile independente şi determinată în succesiunea stabilită:- la valoarea venală a activului primit în schimb sau a activului predat pentru schimb corectată cu

suma mijloacelor băneşti plătite (primite);- la valoarea de bilanţ a activelor nemateriale supuse schimbului, dacă nu există valoarea de piaţă

reală confirmată;e) arendării pe termen lung – cu valoarea negociată între arendator şi arendaş.

2.2 Structura si modul de intocmire a bilantului contabil Bilanţul contabil reprezintă un raport financiar în care se reflectă patrimoniul şi situaţia economico-financiară a întreprinderii la un moment dat. Bilanţul se întocmeşte semianual (de către entităţile de interes public) şi anual (de către toate entităţile). Lucrările de completare a bilanţului anual al întreprinderii reprezintă, prin conţinutul lor, operaţiuni de prelucrare şi transpunere a datelor din bilanţul precedent şi din Cartea mare sau alt registru similar.La întocmirea bilanţului contabil este necesară parcurgerea unor lucrări premergătoare a căror executare se realizează succesiv într-o ordine logică şi anume:

Înregistrarea în conturi a tuturor operaţiilor economice şi financiare ale entitatii, care a avut loc în perioada pentru care se întocmeşte bilanţul în vederea stabilirii complete a rulajului debitor şi creditor. Fără aducerea la zi a înregistrărilor în conturi, nu se poate stabili corect soldurile conturilor şi nu se poate efectua închiderea sau preluarea în bilanţ a conţinutului acestora.

Verificarea exactităţii rulajelor şi soldurilor înregistrate în conturile sintetice ale contabilităţii generale şi punerea de acord a evidenţei sintetice cu cea analitică. Această operaţie de control a sumelor înregistrate în conturi se asigură cu ajutorul „balanţelor de verificare”, ce permit nu numai identificarea eventualelor erori de înregistrare, dar şi corectarea lor în vederea stabilirii concordanţei necesare între conturile sintetice şi cele analitice.

Inventarierea mijloacelor materiale şi băneşti, componente ale patrimoniului administrat, precum şi a resurselor de provinienţă a capitalului societăţii, a drepturilor de creanţă şi obligaţiilor; această etapă asigură realismul, fidelitatea şi o mai mare utilitate finală a informaţiilor furnizate de contabilitate.

Verificarea concordanţei dintre datele înregistrate în conturi şi realitatea constatată la inventariere, stabilirea diferenţelor de inventar.

Înregistrarea în conturi a diferenţelor constatate şi executarea tuturor regularizărilor: a amortizărilor, delimitării în timp a cheltuielilor şi veniturilor.

Se determină rezultatele financiare ale exerciţiului. Se întocmeşte Bilanţul contabil propriu-zis şi a anexelor la acesta după o machetă unică pentru toţi

agenţii economici, ceea ce permite Ministerului Finanţelor întocmirea anuală a bilanţului general pe ansamblul economiei naţionale.

La întocmirea bilanţului contabil se respectă următoarele:1. Bilanţul contabil se întocmeşte conform unui formular unic aprobat de MinFin2. În Bilanţ se compară rezultatele exerciţiilor anului de gestiune precedent şi anului de gestiune curent;3. Posturile bilanţiere sunt grupate după destinaţie;4. Nu se admit compensări reciproce între posturile de activ şi pasiv;5. Posturile înscrise în Bilanţ trebuie să corespundă datelor înregistrate în contabilitate şi puse de acord cu

situaţia reală de la inventar;6. Evaluarea în Bilanţ a elementelor patrimoniale se efectuează în conformitate cu prevederile SNC Mărimea fiecărui element patrimonial se determină pe baza relaţiei de sold, astfel: Soldul la sfîrşitul perioadei de raportare a elementului bilanţier = Soldul la începutul perioadei de raportare a elementului bilanţier +Creşterea în timpul perioadei de raportare a elementului bilanţier - Micşorarea în timpul perioadei de raportare a elementului bilanţier. Bilanţul contabil cuprinde conform SNC: 1. Active 2. Capital propriu 3. Datorii Cele trei părţi componente ale bilanţului (activele, capitalul propriu şi datoriile) alcătuiesc ecuaţia generală a acestuia: Activ – Datorii = Capital propriu sau Activ = Capital propriu + Datorii În coloana “La finele anului de gestiune precedent” se reflectă datele la începutul anului conform Bilanţului contabil de intrare, care trebuie să coincidă cu datele din coloana “La finele perioadei de gestiune curente” a Bilanţului contabil pentru anul precedent, ţinînd cont de reformarea efectuată şi ajustările incluse în urma modificărilor în politica de contabilitate. Anexa la Bilanţul contabil apare ca o necesitate de prezentare a situaţiei economico-financiare a entitatii; fiind o componentă a raportului financiar anual, ea conţine informaţia privind existenţa şi mişcarea activelor şi pasivelor unităţilor economice în cursul anului de gestiune. Caracteristic anexei este aceea că ea este compusă din mai multe situaţii sau capitole distincte, spre deosebire de bilanţul propriu-zis, ele purtînd puternic amprenta specificului ramurii pe care o caracterizează. La întocmirea anexei la Bilanţul contabil se folosesc datele conturilor sintetice şi subconturile de evidenţă a activelor şi pasivelor întreprinderii. Componentele anexei la bilanţ se stabilesc anual de MINFIN, şi sunt sistematizate în 5 capitole şi două note

informative: 1) Date generale ; 2)Existenţa şi mişcarea activelor pe termen lung; 3)Existenţa şi mişcarea activelor curente; 4)Starea şi modificarea datoriilor pe termen lung 5) Starea datoriilor pe termen scurt

3.1 Evaluarea si contabilitatea investitiilor pe termen lung Investiţiile se constată ca active în cazul cînd se respectă următoarele condiţii: 1)există o certitudine întemeiată că din alocarea (investirea) mijloacelor întreprinderea va obţine un avantaj economic; 2)valoarea investiţiilor poate fi determinată cu un grad înalt de exactitate. Dacă condiţiile enumerate nu se respectă, investiţiile nu se constată ca active, iar valoarea mijloacelor investite se constată ca cheltuieli ale întreprinderii.Evaluarea este procedeul prin care se determină valoarea investiţiilor la un moment dat. Se deosebesc evaluarea iniţială şi ulterioară a investiţiilor. Prin evaluare iniţială a investiţiilor se are în vedere stabilirea valorii investiţiilor în momentul intrării acestora. Valoarea de intrare a titlurilor de evaluare include valoarea de cumpărare a acestora, taxe, impozite prevăzute de legislaţia în vigoare şi alte cheltuieli pentru achiziţionarea acestora. La achiziţionare investiţiile se evaluează la valoarea de intrare care este egală cu: a) suma mijloacelor băneşti achitate sau a echivalentelor acestora – pentru investiţiile achiziţionate contra mijloace băneşti sau echivalentele acestora; b) valoarea venală a titlurilor de valoare emise – pentru investiţiile achiziţionate integral sau parţial în contul emisiunii de către investitor a acţiunilor sau a altor titluri de valoare; c) valoarea venală a activului predat pe calea schimbului – pentru investiţiile achiziţionate pe calea schimbului sau schimbului parţial cu alt activ; d) valoarea venală a activului obţinut pe calea schimbului – pentru investiţiile obţinute în schimbul altui activ, în cazurile în care valoarea ultimului diferă esenţial de valoarea venală a investiţiei obţinute. Evaluarea ulterioară se efectuează la întocmirea bilanţului contabil Investiţiile pe termen lung se reflectă în bilanţ la una din următoarele metode: a) la valoarea de intrare; b)la valoarea reevaluată; c) la valoarea cea mai mică dintre valoarea de intrare şi valoarea de piaţă. Metoda preponderentă de evaluare a investiţiilor pe termen lung constituie evaluarea lor la valoarea de intrare. Aceasta rămîne constantă (invariabilă) pe toată durata de deţinere a investiţiilor, cu excepţia următoarelor cazuri: a)scăderea permanentă a cursului la bursele de valori publicat în ediţiile financiare – pentru titlurile de valoare care au cotare de piaţă; b)reducerea bruscă a valorii activelor întreprinderii investite; c)restricţiile ce ţin de vînzarea titlurilor de valoare ale întreprinderii investite; d)survenirea unui anumit risc de deţinerea titlurilor de valoare (de exemplu, informaţii despre falimentul întreprinderii investite; e)decizia consiliului directorilor întreprinderii, bazată pe avizele specialiştilor în domeniul pieţei de valori – pentru titlurile de valoare care nu au cotare de piaţă; f)aducerea valorii de intrare la valoarea nominală (pentru titlurile de valoare recuperabile). La survenirea unor asemenea situaţii suma diminuării valorii investiţiilor se reflectă la cheltuielile activităţii de investiţii. În cazul majorării ulterioare a cursului această majorare se reflectă la veniturile activităţii de investiţii, dar numai în limita valorii de intrare.Întreprinderea alege desinestătător metoda de evaluare a investiţiilor şi o fixează în Politica sa de contabilitate.

Contabilitatea intrării investiţiilor La intrarea titlurilor de valoare se întocmesc documentele care confirmă intrarea titlurilor de valoare (procesul-verbal de primire-predare a titlurilor de valoare, proces-verbal de evaluare a aporturilor nebăneşti, procesul-verbal al comisiei de inventariere, nota de contabilitate şi alte documente). În aceste documente se înregistrează denumirea titlurilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni), denumirea emitentului, cantitatea, valoarea de procurare, valoarea nominală etc. Evidenţa analitică a investiţiilor se ţine pe tipuri în registrele de evidenţă la conturile 131, 132, care includ: denumirea investiţiei, emitentul titlurilor de valoare, cantitatea, valoarea nominală, valoarea de procurare. Pentru evidenţa sintetică a investiţiilor în Planul de conturi sunt prevăzute următoarele conturi de activ: 131 “Investiţii pe termen lung în părţi nelegate”; 132 “Investiţii pe termen lung în părţi legate”; 133 “Modificarea valorii investiţiilor pe termen lung”; 231 „Investiţii pe termen scurt în părţi nelegate”; 232 „Investiţii pe termen scurt în părţi legate”. În debitul contului 133 se reflectă sumele ecartului de reevaluare (majorării) a investiţiilor pe termen lung reevaluate şi decontarea sumelor reducerii de reevaluare a acestora în cazul ieşirii lor, iar în credit – sumele reducerii de reevaluare a investiţiilor pe termen lung reevaluate şi decontarea ecartului de reevaluare a acestora în cazul ieşirii lor. Soldul contului 133 poate fi debitor, în cazul în care la finele perioadei de gestiune suma ecartului de reevaluare a investiţiilor pe termen lung depăşeşte suma reducerii de reevaluare a acestora, sau creditor, în cazul în care suma reducerii de reevaluare depăşeşte suma ecartului de reevaluare a investiţiilor. Evidenţa analitică a rezultatelor reevaluării investiţiilor pe termen lung se ţine pe tipurile, clasele şi emitenţii

acestora şi pe alte direcţii prevăzute în politica de contabilitate a întreprinderii. Evaluarea şi contabilizarea investiţiilor depinde de modul de procurare a acestora: a) contra mijloace băneşti, b) în contul emiterii de către investitor a acţiunilor sau altor hîrtii de valoare, c) pe calea schimbului cu alte active.

3.2 Contabilitatea veniturilor activitatii neoperationaleVeniturile din activitatea neoperaţională se subdivizează în trei grupe: 1)v. din activitatea de investiţii; 2) v. din activitatea financiară; 3) venituri excepţionale. Evidenţa veniturilor din activitatea de investiţii Veniturile din activitatea de investiţii cuprind sumele obţinute din ieşirea şi reevaluarea activelor pe termen lung ale întreprinderii. Veniturile din activitatea de investiţii se reflectă în contabilitate în baza aceloraşi documente ca şi veniturile din activitatea operaţională. Evidenţa analitică a acestor venituri se ţine pe tipuri de venituri, surse şi perioade de obţinere a acestora. Pentru evidenţa sintetică a veniturilor din activitatea de investiţii este destinat contul de pasiv 621 „V. din act. de investiţii”. În creditul acestui cont se reflectă sumele veniturilor constatate în cursul perioadei de gestiune cu total cumulativ de la începutul anului, iar în debit – trecerea la finele anului de gestiune a veniturilor acumulate la contul de rezultate financiare.Veniturilor din activitatea de investiţii se înregistrează în cursul anului de gestiune prin formulele contabile:1. la sumele încasate din vânzarea ATL (fără TVA şi accize) Dt 241, 242, 243 Ct 621 2. la valoarea de vânzare a ATL ieşite (fără TVA şi accize) cu achitare ulterioara: Dt 223, 227, 229 Ct 621 3. la suma dividendelor, dobânzilor şi altor venituri calculate: Dt 228 Ct 621 4. la valoarea plusurilor de ATL constatate cu ocazia inventarierii: Dt 111, 121, 123 Ct 6215. la valoarea materialelor rezultate din lichidarea mijloacelor fixe care depăşeşte valoarea rămasă, calculată anticipat: Dt 211 Ct 621 6. la suma ecartului de reevaluare aferentă ATL ieşite: Dt 341 Ct 621 7. la suma veniturilor din activitatea de investiţii, obţinute în perioadele precedente, dar aferente perioadei de gestiune curente: Dt 422, 515 Ct 621 8. inchiderea contului la sfârşitul anului prin formula contabilă: Dt 621 Ct 351 Evidenţa veniturilor din activitatea financiarăVeniturile din activitatea financiară cuprind sumele rezultate din transmiterea în arendă finanţată (leasing financiar) a activelor nemateriale şi materiale pe termen lung, valoarea activelor intrate cu titlu gratuit, venituri sub formă de diferenţe de curs valutar, subvenţii de stat, prime, premii şi sponsorizări, sume conform contractelor de neangajare în concurenţă etc.1. la valoarea activelor primite cu titlu gratuit de la alte PJ si PF: Dt 111, 121,122...217 Ct 622 2. la suma veniturilor din diferenţele de curs valutar aferente conturilor valutare şi operaţiunilor în valută străină: Dt 221, 223, 224, 241, 243, 227, 522, 534 Ct 622 3. la suma subvenţiilor primite din buget; primelor, premiilor, precum şi a încasărilor de la alte persoane sub formă de sume sponsorizate, conform contractelor de neangajare în concurenţă: Dt 241, 242, 243 Ct 6224. la suma veniturilor din activitatea financiară obţinute în perioadele precedente, dar aferente perioadei de gestiune curente: Dt 422, 515 Ct 622Evidenţa veniturilor excepţionale Venituri excepţionale cuprind sumele primite de la organele de stat, companiile de asigurări, întreprinderilor şi persoanelor fizice sub formă de recuperare a pierderilor din calamităţi, perturbări politice, accidente şi alte evenimente excepţionale. Sunt necesare procesele-verbale ale organele competente (comisiilor de lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale, organelor de poliţie şi judiciare, acorduri în scris a persoanelor vinovate etc.), care confirmă evenimentul excepţional corespunzător, precum şi acordurile în scris a părţilor vinovate în comiterea accidentelor privind recuperarea prejudiciului material cauzat. În cursul anului de gestiune veniturile excepţionale se înregistrează prin formulele contabile: 1. la valoarea activelor şi suma mijloacelor băneşti primite de la organele de stat, persoanele juridice şi fizice pentru recuperarea pierderilor din evenimentele excepţionale: Dt 211, 213, 217, 241, 242, 243 Ct 623 2. la sumele de primit de la companiile de asigur[ri pentru recuperarea pierderilor din evenimentele excepţionale: Dt 229  Ct 623

4.1 particularitatile contabilitatii investitiilor in intreprinderile associate Investiţiile în întreprinderile asociate se consideră alocările de mijloace în întreprinderile unde investitorul deţine de la 20% la 50 % din pachetul de acţiuni sau din cotele de participare în capitalul statutar. Evidenţa acestor investiţii se organizează în conformitate cu prevederile S:N.C. 28 „Contabilitate investiţiilor în întreprinderile asociate”.

Evaluarea investiţiilor în întreprinderile asociate poate fi efectuată după două metode:1. Metoda repartizării proporţionale - metoda de evaluare conform careia investiţiile sînt evaluate iniţial la

valoarea de intrare, care ulterior se majorează sau se diminuează cu suma cotei investitorului constatată în beneficiile şi pierderile întreprinderii asociate ulterior datei achiziţionării investiţiilor. Dividendele primite de la întreprinderea asociată diminuează valoarea de bilanţ a investiţiilor.

În aceste cazuri se vor întocmi următoarele formule contabile.În cazul aplicării metodei repartizării proporţionale dividendele se vor reflecta în contabilitate în dependenţă

de faptul dacă întreprinderea asocială (fiică) a obţinut profit sau pierderi. Varianta I. Întreprinderea asociată (fiică) a obţinut profit:

1. Procurarea cotei de participaţie (acţiunilor) în capitalul statutar al întreprinderii asociate (fiice): Dt 132, Ct 241, 242, 243.

2. Calcularea dividendelor referitoare la investiţiile efectuate la întreprinderile asociate (fiice) (în debitul contului 133 se reflectă majorarea investiţiilor în mărimea dividendelor calculate):

Dt 133, Ct 621.

3. Primirea dividendelor de la întreprinderile asociate şi fiice (în creditul contului 133 se diminuează investiţiile la suma dividendelor primite):

Dt 241, 242, 243, 244, Ct 133.

Varianta II. Întreprinderea asociată (fiică) are pierderi1. Procurarea cotei de participaţie (acţiunilor) în capitalul statutar al întreprinderii asociate (fiice):

Dt 132, Ct 241, 242, 243.

2. Reflectarea cotei investitorului în pierderile întreprinderii asociate (fiice): Dt 721, Ct 133.

Notă la operaţiunea 2. Referitor la operaţiunea 2 de menţionat că cotele investitorului în întreprinderilor asociate (fiice) se raportează la micşorarea valorii investiţiilor în limita valorii de bilanţ a acestora.

În cazul în care în anii ulteriori întreprinderile asociate şi fiice obţin profit, cota investitorului în profitul întreprinderilor sus-menţionate se reflectă prin următoarea formulă contabilă: debit contul 133, credit contul 621.

2. Metoda valorii - metoda de evaluare conform careia investiţia se evalueaza în momentul achiziţionarii la valoarea de intrare, fără modificarile ulterioare.

La utilizarea metodei valorii investitorul reflectă investiţiile în întreprinderea asociată la valoarea de intrare, care ulterior nu se modifică. Investitorul constată venitul din investiţii şi îl reflecta în Raportul privind rezultatele financiare pe masura obţinerii cotei în profitul net acumulat al întreprinderii asociate, format după data achiziţionării investiţiilor. Mijloacele care depăsesc aceste beneficii sînt calificate drept restituirea investiţiilor şi reflectă diminuarea valorii investiţiilor în conformitate cu S.N.C. 25 "Contabilitatea investiţiilor".

Formule contabile privind reflectarea dividendelor în cazul aplicării metodei valorii:1. Procurarea cotelor de participaţie (acţiunilor) în capitalul statutar al întreprinderii asociate (fiice):

Dt 132, Ct 241, 242, 243.

2. Calcularea dividendelor din participarea la capitalul statutar al întreprinderii asociate (fiice): Dt 228, Ct 621.

3. Încasarea dividendelor de la întreprinderea asociată (fiică): Dt 241, 242, 243, Ct 228.

4.2 Contabilitatea datoriilor privind decontarile cu bugetulRelaţiile agenţilor economici cu bugetul de stat se concretizează în procesele de calculare, achitare şi declarare a impozitelor şi taxelor. Sistemul fiscal al Republicii Moldova cuprinde o totalitate de impozite şi taxe divizate în:

impozite generale de stat: impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitul privat, taxa vamală, taxele percepute în fondul rutier;

impozite locale: impozitul funciar, impozitul pentru folosirea resurselor naturale, taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii locale şi loterii, taxa hoteliera, taxa pentru amplasarea publicităţii (reclamei), taxa pentru dreptul de a aplica simbolica locală, taxa pentru amplasarea unităţilor comerciale, taxa balneară, taxa pentru dreptul de a vinde în zona vamală, taxa pentru dreptul de a presta servicii de transportare a călătorilor etc.

Modul şi termenele de achitare a impozitelor şi taxelor, cotele acestora, facilităţile acordate, precum şi subiecţii şi obiectele impunerii se reglementează de Codul fiscal, Legea privind taxele locale, legea bugetului de stat pe anul respectiv, şi alte acte normative. Pentru generalizarea informaţiei privind datoriile faţă de buget aferente impozitelor, taxelor şi sancţiunilor economice este destinat contul de pasiv 534 “Datorii privind decontările cu bugetul”. În creditul acestui cont se reflectă datoriile calculate faţă de buget privind impozitele şi taxele, iar în debit – plăţile virate efectiv. Soldul este creditor şi reprezintă suma datoriilor întreprinderii privind plăţile datorate bugetului la sfârşitul perioadei de gestiune. Evid. analit. a dat. privind decont.cu bugetul se ţine pe feluri de impozite şi taxe. În cadrul contului 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” pot fi deschise subconturi în funcţie de tipul impozitelor sau taxelor care au aceeaşi structură formată la contul 225 “Creanţe pe termen scurt privind decontările cu bugetul”.Contul 535 “Taxa pe valoarea adăugată şi accize de încasat” este destinat generalizării informaţiei privind sumele impozitului pe venit, TVA şi accizelor aferente procurărilor, calculate, dar care nu sunt obligatorii spre plată până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare. La momentul apariţiei obligaţiei de plată a acestor impozite, sumele lor se trec în contul 534 “Datorii privind decontările cu bugetul”. Contabilitatea impozitului pe venit: 1)Datoriile curente privind impozitul pe venit în cursul anului: Dt 731  Ct 535  2)Achitarea în avans a impozitului pe venit: Dt 225 Ct 242 4)La sfârşitul anului suma impozitului pe venit plătită în avans se înregistrează prin formula contabilă inverse: Dt 535 Ct 731 Concomitent, suma efectivă a impozitului pe venit : Dt 731 Ct  534  5)Trecerea în cont la finele perioadei de gestiune a sumelor impozitului pe venit achitate în avans pe parcursul anului: Dt 534 Ct 225 6)Impozitului pe venit în mărime de 7 % reţinută la sursa de plată: Dt 521, 522, 532, 539 Ct 534 7)Virarea la buget a sumelor impozitului pe venit în mărime de 7 % : Dt 534 Ct 241, 242 Contabilitatea datoriilor faţă de buget privind taxa pe valoarea adăugată 1)La încasarea în avans a mijloacelor contra livrărilor ulterioare: a)la suma avansului primit: Dt 242 Ct 523 b)la suma TVA calculată prin îmărţirea sumei avansului primit la 6: Dt 225 Ct  534 2)La procurarea mărfurilor în scopul desfăşurării activităţii de întreprinzător pe piaţa internă sau prin import, TVA aferentă se trece în cont în baza facturilor fiscale, chitanţelor fiscale sau declaraţiilor vamale şi se reflectă prin formula contabilă: Dt  534 Ct 521, 522, 539 TVA aferentă importului de servicii se calc. şi se refl. ca datorie la buget şi se trece la cheltuielile perioadei. Suma TVA de plătit la buget se calculează lunar ca diferenţă dintre TVA aferentă livrarilor din creditul contului  şi TVA aferentă cumpărărilor reflectate în debitul acestui cont. În cazul obţinerii unui sold debitor aferent taxei pe valoarea adăugată la contul specificat, acesta se trece la creanţe în baza notei contabile prin formula contabilă: Dt 225 Ct 534; Sold creditor: Dt 534 Ct 242. Contabilitatea datoriilor faţă de buget privind alte impozite şi taxe 1)Calcularea impozitelor, taxelor şi altor defalcări obligatorii (cu excepţia impozitului pe venit, TVA şi accizele): Dt 713 Ct 534 2)Calcularea sancţiunilor economice (amenzilor, penalităţilor) privind plăţile la buget se înregistrează prin următoarea formulă contabila: Dt 714 Ct 534

5.1. Notiuni, rolul si modul de functionare a conturilor contabileContul reprezintă un criteriu de grupare care indică caracterul concret al operaţiunilor economice reflectate în acesta, apartenenţa acestora la o anumită clasă (categorie) de obiecte ale contabilităţii. Contul reprezintă un mijloc de reflectare a unui fenomen economic determinat, de aceea conturile se deschid pentru fiecare obiect contabil. Lista conturilor folosite de o entitate se numeste Plan de conturi.Ca element al metodei contabilităţii contul permite a urmări modificările care se produc în componenţa activelor şi pasivelor, situaţia acestora la o dată determinată. Contul cuprinde următoarele elemente: codul, denumirea, părţile contului. Codul reprezintă un simbol numeric atribuit fiecărui cont. Utilizarea codurilor este condiţionată de necesitatea memorizării mai uşoare a acestora şi prelucrării automatizate a informaţiei. Denumirea contului simbolizează un obiect concret reflectat în contul respectiv şi exprimă funcţia economică a contului. Părţile contului simbolizează nişte notaţii tehnice convenţionale care îndeplinesc funcţii de grupare. Partea stângă a contului se numeşte debit, iar partea dreaptă - credit. Rulajul contului. Pe parcursul perioadei de gestiune întreprinderile efectuează un mare număr de operaţiuni privind intrarea şi ieşirea patrimoniului, precum majorarea şi micşorarea surselor de mijloace. Toate operaţiunile economice trebuie să fie reflectate în conturile corespunzătoare. Totalitatea sumelor înregistrate în debitul sau creditul unui cont care reprezintă majorările sau micşorările unui obiect contabil concret, într-o anumită perioadă de timp (o lună), se numeşte rulaj.Soldul contului reprezintă existentul patrimoniului şi a surselor de formare a acestuia la începutul şi sfârşitul lunii respective. Mişcarea patrimoniului şi a surselor duce la modificarea soldului iniţial, de aceea după înregistrarea tuturor modificărilor parvenite în cont (rulaje) se poate determina situaţia acestuia la finele unei anumite perioade, adică soldul final. Funcţiile conturilor contabile: Funcţia economică prevede reflectarea unui obiect contabil concret pe un cont distinct, pornind de la continutul economic al acestuia.Funcţia informaţională reprezintă reflectarea reglementată a realităţii despre obiectele contabile. Funcţia de control îndeplinită de conturi este asigurată prin procedee deosebite de observare şi generalizare (totalizare) a datelor, compatibilitatea indicatorilor, exigenţele sporite faţă de veridicitatea, obiectivitatea şi oportunitatea informaţiei. Funcţia de grupare se îndeplineşte prin generalizarea informaţiei economice pe tipuri de bunuri, destinaţia lor, procese economice, adică prin reflectarea acesteia pe obiecte contabile concrete. Funcţia contabilă constă în aplicarea unui procedeu determinat de înregistrare a informaţiei pe conturi, în funcţie de modificările dictate de operaţiunile economice şi funcţia pe care o îndeplineşte contul respectiv. Conturi de activ sunt conturile destinate pentru ţinerea evidenţei elementelor patrimoniale, consumurilor şi cheltuielilor.Conturile de pasiv reprezintă conturile care reflectă sursele de formare a patrimoniului, precum şi conturile de venituri.Conturile sintetice conţin indicatorii generalizatori privind obiectele economice ale contabilităţii, adică activele, capitalul, datoriile în expresie valorică unică. Contabilitatea efectuată cu ajutorul conturilor sintetice se numeşte contabilitate sintetică. Conturi analitice - conturile care detaliază şi dezvăluie conţinutul conturilor sintetice pe tipuri de bunuri, surse de formare a acestora şi procese efectuate Contabilitatea care se ţine în conturile analitice care grupează informaţia detaliată privind patrimoniul, datoriile şi operaţiunile economice în cadrul fiecărui cont sintetic se numeşte contabilitate analitică.Inregistrările în conturile contabilităţii sintetice, subconturile şi conturile contabilităţii analitice se efectuează în baza aceloraşi documente contabile. De aceea condiţia obligatorie a ţinerii corecte a contabilităţii sintetice şi analitice este egalitatea totalurilor acestora şi anume: soldul (stocul) unui cont sintetic trebuie să fie egal cu suma soldului tuturor conturilor analitice aferente acestuia; rulajele debitor şi creditor ale unui cont sintetic trebuie să fie egale cu suma rulajelor debitor şi creditor (corespunzător) ale tuturor conturilor analitice aferente acestuia.

5.2 Contabilitatea arendei finantate la locator si locatar În cazul arendei finanţate bunurile se reflectă în Bilanţul contabil al arendaşului, care calculează şi uzura unor astfel de bunuri atît în contabilitatea financiară, cît şi în scopuri fiscale. Arendatorul reflectă transmiterea bunurilor în arendă finanţată ca ieşire a acestora. Plata de arendă în cazul arendei finanţate include cota-parte din valoarea de intrare (valoarea de răscumpărare) a bunurilor şi venitul din arendă sub formă de dobîndă. Mărimea elementelor nominalizate, precum şi modul de calculare şi achitare a acestora se stabilesc în contractul de arendă. Locatorul reflectă veniturile şi cheltuielile aferente arendei ca venituri şi cheltuieli din vînzări – dacă arenda constituie activitatea de bază a întreprinderii sau ca venituri şi cheltuieli din activitatea din investiţii şi activitatea financiară – dacă arenda nu constituie activitatea de bază a întreprinderii. La transmiterea bunurilor în arendă finanţată arendatorul întocmeşte factura de expediţie la valoarea de răscumpărare a acestor bunuri. Ulterior, la survenirea termenelor de achitare a plăţii de arendă se întocmeşte factura fiscală la cota-parte a valorii de răscumpărare care urmează a fi achitată în perioada de gestiune curentă (luna, trimestrul) şi la suma dobînzii de arendă.

Reflectarea operaţiilor economice privind arenda finanţată la arendator şi arendaşNr.crt.

Conţinutul operaţiei economicela arendator la arendaş

Debit Credit Debit Credit1. Reflectarea valorii de bilanţ a bunurilor

transmise în arendă141

111, 123, 125

- -

2. Casarea uzurii (amortizării, epuizării) bunurilor transmise în arendă

124, 113, 126

123, 111, 125

- -

3. Reflectarea valorii de răscumpărare a bunurilor transmise (primite) în arendă

134 422 123 421

4. Reflectarea sumei TVA aferente valorii de răscumpărare a bunurilor transmise (primite) în arendă

134 535 226 421

5. Calcularea uzurii (amortizării, epuizării), bunurilor primite în arendă

- -712,

713, 813 124, 113,

1266. Înregistrarea la finele anului a cotei curente a:

a) creanţelor/datoriilor pe termen lung, care urmează a fi achitate în anul de gestiune următorb) veniturilor anticipate pe termen lung, care urmează a fi recunoscute ca venituri în anul de gestiune următorc) cheltuielilor anticipate pe termen lung, care urmează a fi trecute la cheltuielile anului de gestiune următor

221, 229

422

251

134

515

141

421

-

-

521

-

-

7. Trecerea la cheltuieli a valorii de bilanţ a bunurilor transmise în arendă 711, 721 251 - -

8. Trecerea la venituri a valorii de răscumpărare a bunurilor transmise în arendă, care urmează a fi achitată în perioada de gestiune curentă (luna, trimestrul)

515 611, 621 - -

9. Reflectarea sumei TVA aferentă valorii de răscumpărare care urmează a fi achitată în perioada de gestiune curentă (luna, trimestrul)

535 534 534 226

10. Calcularea dobînzii de arendă 221, 228 611, 622 722 521, 53911. Înregistrarea sumei TVA aferentă dobînzii de

arendă221, 228 534 534 521, 539

Nota la operaţiunea 11. În cazul contractului de leasing financiar venitul sub formă de dobîndă obţinut de locator nu se impozitează cu TVA (art. 95 alin. (2) pct. b) din Codul fiscal)12. Încasarea (achitarea):

a) valorii de răscumpărare a bunurilor transmise în arendă

241, 242 229 521 242

b) dobînzii de arendă 241, 242 228 521, 539 242

6.1. Inventarierea si modul de reflectare a diferentelor acesteia in contabilitateInventarierea constă în verificarea faptică a diferitor elemente existente şi a stării patrimoniale şi confruntarea ulterioară a dalelor obţinute cu cele contabile. Prin natura sa inventarierea îndeplineşte funcţia de control şi constituie un supliment necesar la documentaţie. Ea permite a lua în considerare acele fenomene care nu se reflectă în documentele primare, întrucât nu se supun contabilizării cotidiene. Scopul inventarierii este asigurarea veridicităţii şi plenitudinii datelor contabile. Sarcinile de bază ale inventarierii sînt: a) stabilirea existenţei efective a mijloacelor fixe, terenurilor, activelor nemateriale, investiţiilor financiare, stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor băneşti, volumului producţiei în curs de execuţie, creanţelor şi datoriilor etc.; b) controlul asupra integrităţii activelor prin compararea existenţei efective a acestora cu datele contabilităţii; c) stabilirea bunurilor care parţial şi-au pierdut calitatea iniţială sau a modelilor învechite; d) depistarea bunurilor neutilizate în scopul vînzării lor ulterioare; e) verificarea respectării regulilor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor bănesti, precum şi a regulilor de întreţinere şi exploatare a maşinilor, utilajelor şi a altor mijloace fixe; f) verificarea realităţii valorii de bilanţ a activelor pe termen lung, stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor băneşti din casierie şi pe conturile instituţiilor financiare, datoriilor şi creanţelor, producţiei în curs de execuţie, cheltuielilor anticipate şi altor posturi de bilanţ In afară de aceasta, inventarierea se efectuează:în caz de * furt, delapidare, jafuri sau abuz, precum şi în caz de deteriorare a bunurilor - imediat după depistarea acestor cazuri; *în urma incendiului sau calamităţilor naturale (inundaţii, cutremur de pământ etc.) - imediat după stingerea incendiului sau după încetarea calamităţii naturale; *în cazul reevaluării activelor materiale; *în cazul reorganizării, divizării sau lichidării întreprinderii (agentului economic); *la solicitarea organelor de control.După sfera de cuprindere Inventarierea completă (generală) se extinde în acelaşi interval de timp asupra tuturor tipurilor de bunuri şi a stării decontărilor, oferind posibilitatea unei confruntări complete şi multilaterale a datelor contabilităţii cu realitatea.(la sf.anului) Inventarierea parţială are ca obiect constatarea existenţei numai pentru anumite tipuri de bunuri materiale şi mijloace băneşti în funcţie de locurile de păstrare, După modul de efectuare şi caracterul inventarieriiInventarierile planificate (anunţate, fixate) se efectuează conform graficului întocmit în prealabil. Ele sunt stabilite şi prevăzute în planul de inventariere întocmit de conducător şi politica de contabilitate a întreprinderii. Inventarierile neplanificate (inopinate) se efectuează după caz, la dispoziţia sau solicitarea administratorului, proprietarului, organelor de control şi juridice în cazul calamităţilor naturale, la reevaluarea bunurilor, la semnalele personalului, la depistarea unor operaţiuni economice dubioase etc.Inventarierile de lichidare sunt legate de închiderea întreprinderii, firmei şi au o mare însemnătate în legătură cu faptul că întreprinderea lichidată are, de regulă, datorii care trebuie achitate.După volumul totalităţii obiectelor de contabilitate Inventariere totală se consideră inventarierea, în cursul căreia se supun controlului şi recalculării ctc. toate bunurile de tipul respectiv.Acestei inventarieri se supun numerarul în casierie, hârtiile de valoare existente, unele bunuri materiale şi mărfuri distincte. Inventarierea selectivă (prin sondaj) este o modalitate specifică de verificare a existenţei unor anumite categorii de bunuri materiale, mărfuri. Inventarierea cuprinde următoarele etape:1)Pregătirea prevede crearea condiţiilor necesare pentru buna desfăşurare a acesteia. în acest scop, se iau măsuri de natură organizatorică şi contabilă.2)Efectuarea propriu-zisă a inventarierii prevede executarea anumitor lucrări care includ numărarea, recalcularea şi înregistrarea în listele de inventariere. 3)Constatarea şi reflectarea rezultatelor inventarierii Datele efective stabilite cu ocazia inventarierii se reflectă în lista de inventariere, ce reprezintă un document contabil primar care reflectă existenţa bunurilor constatate în procesul inventarierii.Listele de inventariere se semnează de către membrii comisiei şi gestionari, iar pe ultima filă gestionarul face menţiunea care confirmă că bunurile au fost verificate în prezenţa sa, că faţă de comisie nu are nici o obiecţie şi bunurile cuprinse în liste se află în custodie.Daca s-au stabilit plusuri: Dt 111,123..... Ct 621 – AMTL Dt 211,213..... Ct 612 – ACLipsuri : Dt 721 Ct 111,123..... – AMTL Dt 714 Ct 211,213..... – ACIn cazul cînd s-a gasit pers. vin. si dauna va fi recuperată în perioada de gestiune: Dt 227 Ct 612 Ct 534In cazul cînd dauna va fi recuperată în perioadele următoare, dar < 1an: Dt 227 Ct 515 Ct 534In cazul cînd dauna va fi recuperată în perioadele viitoare şi termenul este > 1an: Dt 134 Ct 422 Ct 534

Retinerea din salariu/contra MB: Dt 531/242 Ct 227Inchiderea conturilor: Dt 515 - Ct 612; Dt 227 - Ct 134; Dt 422 – Ct 515

6.2 EVALUAREA SI CONTABILITATEA INVESTITIILOR FINANCIARE PE TL.Componenţa investiţiilor, modul de evaluare şi contabilizare a acestora sînt reglementate de S.N.C. 25 “Contabilitatea investiţiilor”, S.N.C. 27 “Rapoartele financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în întreprinderile-fiice” şi S.N.C. 28 “Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate”.Investiţia reprezintă un activ deţinut de întreprinderea-investitor în scopul ameliorării situaţiei sale financiare prin obţinerea veniturilor (dobînzilor, dividendelor, redevenţelor etc.), majorarea capitalului propriu şi obţinerea altor profituri (în special, ca rezultat al operaţiilor comerciale). (SNC 25, § 8).Se disting următoarele forme de investire

a) financiară;b) materială.

Forma financiară de investire reprezintă plasarea mijloacelor băneşti ori altor echivalente pentru procurarea titlurilor de valoare, cotelor de participaţie în capitalul statutar al altor întreprinderi. Forma materială a investiţiilor se exprimă prin investirea mijloacelor băneşti ori altor echivalente în active pe termen lung (active nemateriale; clădiri, bijuterii, aur, obiecte de aur etc.).Investiţiile se constată ca active în cazul cînd se respectă următoarele condiţii: - există o certitudine întemeiată că din alocarea (investirea) mijloacelor întreprinderea va obţine un

avantaj economic;- valoarea investiţiilor poate fi determinată cu un grad înalt de exactitate.Dacă condiţiile enumerate nu se respectă, investiţiile nu se constată ca active, iar valoarea mijloacelor investite se constată ca cheltuieli ale întreprinderii.Evaluarea este procedeul prin care se determină valoarea investiţiilor la un moment dat.Se deosebesc evaluarea iniţială şi ulterioară a investiţiilor.Prin evaluare iniţială a investiţiilor se are în vedere stabilirea valorii investiţiilor în momentul intrării acestora. Valoarea de intrare a titlurilor de evaluare include valoarea de cumpărare a acestora, comisioanele de broker, taxe, impozite prevăzute de legislaţia în vigoare şi alte cheltuieli pentru achiziţionarea acestora. La achiziţionare investiţiile se evaluează la valoarea de intrare care este egală cu:

a) suma mijloacelor băneşti achitate sau a echivalentelor acestora – pentru investiţiile achiziţionate contra mijloace băneşti sau echivalentele acestora;

b) valoarea venală a titlurilor de valoare emise – pentru investiţiile achiziţionate integral sau parţial în contul emisiunii de către investitor a acţiunilor sau a altor titluri de valoare;

c) valoarea venală a activului predat pe calea schimbului – pentru investiţiile achiziţionate pe calea schimbului sau schimbului parţial cu alt activ;

d) valoarea venală a activului obţinut pe calea schimbului – pentru investiţiile obţinute în schimbul altui activ, în cazurile în care valoarea ultimului diferă esenţial de valoarea venală a investiţiei obţinute.

Evaluarea ulterioară se efectuează la întocmirea bilanţului contabil. Investiţiile pe termen lung se reflectă în bilanţ la una din următoarele metode (S.N.C. 25, § 18):

- la valoarea de intrare;- la valoarea reevaluată- la valoarea cea mai mică dintre valoarea de intrare şi valoarea de piaţă.

Metoda preponderentă de evaluare a investiţiilor pe termen lung constituie evaluarea lor la valoarea de intrare. Aceasta rămîne constantă (invariabilă) pe toată durata de deţinere a investiţiilor, cu excepţia următoarelor cazuri:

- scăderea permanentă a cursului la bursele de valori publicat în ediţiile financiare – pentru titlurile de valoare care au cotare de piaţă;

- reducerea bruscă a valorii activelor întreprinderii investite;- restricţiile ce ţin de vînzarea titlurilor de valoare ale întreprinderii investite;- survenirea unui anumit risc de deţinerea titlurilor de valoare (de exemplu, informaţii despre

falimentul întreprinderii investite;- decizia consiliului directorilor întreprinderii, bazată pe avizele specialiştilor în domeniul pieţei de

valori – pentru titlurile de valoare care nu au cotare de piaţă;- aducerea valorii de intrare la valoarea nominală (pentru titlurile de valoare recuperabile).

7.1.Principiile de bază şi cerinţele contabilităţii Principiile contabile sunt reguli sau directive care ajută producătorii de informaţii contabile la măsurarea, clasificarea şi prezentarea informaţiilor financiare. Aplicarea riguroasă şi respectarea cu consecvenţă a principiilor contabile conferă informaţiei contabile şi raportărilor financiare relevanţă, fiabilitate, credibilitate şi mai ales comparabilitate în timp, în spaţiu şi între domenii diferite de activitate.1. Continuitatea activităţii , reprezintă un principiu, conform căruia în întreprindere, de regulă, trebuie să se deruleze un proces neîntrerupt al activităţii, ceea ce înseamnă continuarea funcţionării şi în viitorul previzibil. Se presupune că întreprinderea nu are intenţia sau necesitatea să se autolichideze sau să-şi reducă considerabil activitatea sa. Dacă conducerea decide că există situaţii sau condiţii care pot să influenţeze asupra continuării activităţii întreprinderii, este necesar ca acestea să fie aduse la cunoştinţa utilizatorilor. 2. Permanenţa metodelor prevede că regulile, procedeele şi metodele contabilităţii aprobate de conducere sunt fixate în politica de contabilitate. Pentru pregătirea rapoartelor financiare acestea sunt constante de la o perioadă la alta. 3. Metoda specializării exerciţiilor , este un principiu, conform căruia veniturile şi cheltuielile se înregistrează atunci când acestea au loc, dar nu numai în momentul primirii sau plăţii banilor, adică se reflectă în rapoartele financiare pentru acele perioade la care se referă. Veniturile se reflectă practic în limitele valorii produselor, mărfurilor livrate şi serviciilor prestate. Cheltuielile se recunosc în baza documentelor care certifică consumurile efectuate. 4. Prudenţa înseamnă tactica comportamentului întreprinderii faţă de riscurile viitoare. Acest principiu prevede luarea în considerare a tuturor factorilor care ar putea influenţa asupra stării patrimoniului şi situaţiei financiare a întreprinderii. La baza acestuia stă contabilitatea diferită a profitului şi pierderilor. Profitul se reflectă în contabilitate numai după efectuarea operaţiunii, iar pierderile - în momentul când apare posibilitatea apariţiei acestora în baza sistemului creării şi utilizării rezervelor speciale. 5.Principiul necompensării constă în excluderea compensării reciproce între active şi datorii, precum şi între venituri şi cheltuieli.6.Principiul imaginii fidele constă în respectarea prevederilor documentelor normative şi a regulilor de evidenţă în vigoare, precum şi în prezentarea informaţiilor obiective reale despre situaţia patrimonială şi financiară a întreprinderii.7.Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi pasiv prevede că suma totală aferentă unei poziţii din bilanţ, se va determina separat, corespunzător fiecărui element de avere sau capital.8.Principiul autonomiei întreprinderii constă în separarea activităţii întreprinderii de proiectări şi de alte entitati. Conturile întreprinderii trebuie să fie separate de conturile proprietarilor, personalului ş.a.Informatia din Rapoartele financiare:Veridicitatea înseamnă că informaţia trebuie să fie reală, controlabilă şi să aibă un caracter neutru, adică să fie independentă dc orice persoane fizice sau juridice. Neutralitatea înseamnă că nici o persoană fizică sau juridică n-a influenţat asupra corectitudinii datelor obţinute. Comparabilitatea prevede posibilitatea comparării indicatorilor din rapoartele financiare ale întreprinderii în diverse perioade de timp, precum şi cu indicatorii din rapoartele financiare ale altor întreprinderi pentru a arăta tendinţele şi modificările situaţiei financiare şi rezultatele activităţii, în vederea îndeplinirii acestei cerinţe, rapoartele financiare trebuie să conţină datele corespunzătoare pe perioadele precedente, iar indicatorii acestora trebuie să fie calculaţi în baza unei metodologii unice. Claritatea determină calitatea de bază a informaţiei financiare - de a fi clară pentru persoanele care posedă anumite cunoştinţe despre activitatea economică şi de întreprinzător.Inteligibilitatea Informatiile furnizate de situatiile financiare trebuie sa fie usor intelese de catre utilizatori. Totusi, acestia trebuie sa dispuna de anumite notiuni de contabilitate, de suficiente cunostinte privind desfasurarea unei afaceri si a activitatilor economice si sa acorde atentia cuvenita in momentul studierii informatiilor prezentate.Relevanta Informatiile oferite de situatiile financiare sunt relevante atunci când au o anumita influenta asupra deciziilor economice luate de catre utilizatori. Acestea sunt utile daca ii ajuta pe acestia sa evalueze corect evenimente trecute, prezente sau viitoare, sa confirme unele evaluari efectuate sau sa corecteze evaluarile eronate anterioare.

7.2 CONTABILITATEA CHELTUIELILOR ACTIVITATII OPERATIONALE Pentru evidenţa cheltuielilor activităţii operaţionale sînt destinate conturile: 711 „Costul vînzărilor”, 712 „Cheltuieli comerciale”, 713 „Cheltuieli generale şi administrative”, 714 „Alte cheltuieli operaţionale”. Acestea sînt conturi de activ, în debitul lor se reflectă cheltuielile suportate (cu total cumulativ de la începutul anului), iar în credit – trecerea cheltuielilor acumulate la sfîrşitul anului la contul 351 „Rezultat financiar total”. Aceste conturi nu au sold la sfîrşitul anului, deoarece rulajul debitor, la sfîrşitul perioadei de gestiune, este trecut în sumă totală la contul 351 „Rezultat financiar total”. Contul 711 „Costul vînzărilor” este destinat generalizării informaţiei privind costul efectiv (valoarea de bilanţ) a produselor, mărfurilor vîndute şi serviciilor prestate. 1) Refelctarea costului: Dt 711 Ct 216, 217, 811 – la costul serv din act. de bază, 812– serv. act. auxiliare Contul 712 „Cheltuieli comerciale” se utilizează pentru evidenţa cheltuielilor legate de expedierea, vînzarea produselor, mărfurilor şi prestarea serviciilor, cheltuielilor de reclamă, cheltuielilor privind uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată antrenate nemijlocit în procesul de comercializare. Aceste cheltuieli se reflectă prin următoarele formule contabile:1) Ref. chelt. privind ambalarea şi comerc. Prod., mărfurilor: Dt 712 Ct 211, 531, 533, 812, 521, 522, 5392) Ref.chelt. legate de participarea la tîrguri,expoziţii: Dt 712 Ct 241/2/3, 521, 539, 227, 532, 216/7 3) Ref. chelt. legate de încărcare, descărcare, transportarea prod./mărf.: Dt 712 Ct 531, 812, 521, 5394) Crearea rezervelor din contul cheltuielilor comerciale: Dt 712 Ct 222, 5385) Ref. uzurii MF, OMVSD şi VB a OMVSD antrenate în procesul de com: Dt 712 Ct 123, 214, 213 Contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” se foloseşte pentru evidenţa cheltuielilor legate de conducerea, organizarea şi deservirea întreprinderii în ansamblu. În decursul anului de gestiune cheltuielile generale şi administrative se reflectă prin formula contabilă:1) la suma amortizării activelor şi uzurii mijloacelor fixe: Dt 713 Ct 113, 1242) la val. materialelor, obiectelor de inventar folosite pentru necesităţile generale: Dt 713 Ct 211, 213, 2143) la suma serv bancare, telefonice etc.. achitate contra mijloace băneşti: Dt 713 Ct 241, 242, 2434) la suma chelt. generale şi adm. efectuate prin intermediul titularilor de avans cu sau fără acordarea avansului: Dt 713 Ct 227, 5325) la calcularea salariilor aparatului de conducere şi deservire a întreprinderii şi a contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale aferente acestor salarii: Dt 713 Ct 531, 5336) la costul serviciilor prestate de secţiile auxiliare proprii şi de către terţi: Dt 713 Ct 812, 521, 5397) la calcularea taxelor şi impozitarea ce urmează a fi achitate în buget, cu excepţia impozitului pe venit, TVA şi accize: Dt 713 Ct 534 Contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale” este destinat pentru evidenţa cheltuielilor activităţii operaţion. a întreprinderii care nu intră în componenţa costului vînzărilor, cheltuielilor comerciale şi cheltuielilor generale şi administrative ale întreprinderii. 1) la suma dobînzilor aferente creditelor şi împrumuturilor primite: Dt 714 Ct 411, 412, 413, 511, 512, 5132) la valoarea materialelor, animalelor la creştere şi îngrăşat, obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, , producţiei în curs de execuţie, produselor, mărfurilor, mijloacelor băneşti din casierie, documentelor băneşti depistate lipsă în urma inventarierii: Dt 714 Ct 211, 212, 213, 246, 215, 216, 217, 2413) la costul rebutului definitiv: Dt 714 Ct 811, 8124) la suma cheltuielilor legate de remedierea rebuturilor: Dt 714 Ct 211, 531, 533, 811, 8125) la suma totală a penalităţilor, amenzilor, despăgubirilor plătite sau a fi plătite: Dt 714 Ct 242, 243, 5396) la suma creanţelor personalului, creanţelor privind veniturile calculate şi altor creanţe pe termen scurt a căror termen de prescripţie a expirat: Dt 714 Ct 227, 228, 2297) reflectarea diferenţei dintre valoarea de intrare stocurilor de mărfuri şi materiale şi valoarea realizabilă netă a acestora: Dt 714 Ct 211, 212, 213, 215, 216, 2178) la suma consumurilor indirecte constante nerepartizate: Dt 714 Ct 813

8.1 METODA DE CALCUL SI CONTABILITATEA UZURII MIJLOACELOR FIXE Uzura mijloacelor fixe reprezintă repartizarea sistematică a valorii uzurabile a mijloacelor fixe în decursul duratei de funcţionare utilă (DFU). Valoarea uzurabilă este diferenţa dintre valoarea de intrare şi valorii probabile rămasă. Uzura se calculă pentru toate felurile de mijloace fixe aflate în exploatare. Nu se calculă uzura valorilor de muzeu şi de artă, fondurilor bibliotecare, clădirilor şi construcţiilor speciale considerate monumente de arhitectură şi artă, plantelor perene neroditoare, animalelor productive şi de muncă, a mijloacelor fixe ale întreprinderii pe parcursul modernizării (reparaţiei capitale), a activelor materialei în curs de execuţie a mijloacelor fixe care se află în conservare. Suma uzurii calculate nu trebuie să depăşească mărimea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Deci nu se admite calcularea uzurii după expirarea duratei funcţionării a mijloacelor fixe. Nu se calculează uzura obiectelor în curs de execuţie, dar care efectiv se află în funcţiune fără a fi întocmit procesul-verbal de punere în funcţiune a obiectelor. În conformitate cu prevederile S.N.C. 16 “Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”uzura poate fi calculată conform următoarelor metode: 1)liniara 2)în raport cu VPF (servicii prestate) 3)degresivă cu rată descrescătoare 4)soldului degresiv. Metoda liniară. Suma uzurii = normei uzurii (Nu) x valoarea uzurabilă (VU), unde Nu = 100 / DFU si Vu = VI - VPR. În cazul metodei liniare suma uzurii este aceiaşi în fiecare an de exploatare a obiectului. Metoda în raport cu volumul de produse fabricate (servicii prestate). Pentru calcularea uzurii valoarea uzurabilă se înmulţeşte la cota uzurii pentru o unitate de produs sau servicii. Exemplu: Utilizînd obiectul procurat are capacitatea de a fabrica 60 615 de unităţi de produse, VI = 42000, VPR = 2000. Uzura ce revine pentru o piesă va fi de 0,66 lei (40 000 : 60 615).

Metoda degresivă cu rată descrescătoare Această metodă se aplică pentru obiectele ce-şi pierd valoarea într-o măsură mai mare în primii ani de exploatare. Pentru calcularea uzurii se determină numărul cumulativ de ani de utilizare utilă a obiectului.Exemplu: DFU= 4 ani. Nr cumulativ = 1 + 2 + 3 + 4 = 10; Suma uzurii = DFU/Nr x VU(VI - VPR)

Calculul uzurii obiectului după metoda degresivă cu rata descrescătoare

Perioadele de gestiune Valoarea de intrare Suma uzurii anuale Uzura acumulată Valoarea de bilanţ

La data punerii în funcţiune 42 000 - - 42 000

La sfîrşitul anului : 1 42 000 4 : 10 x 40 000 = 16 000 16 000 26 000

2 42 000 3 : 10 x 40 000 =12 000 28 000 14 000

3 42 000 2 : 10 x 40 000 = 8 000 36 000 6 000

4 42 000 1 : 10 x 40 000 = 4 000 40 000 2 000Metoda soldului degresiv Această metodă prevede calcularea sumei uzurii a MF în baza normei de uzură, obţinută după metoda liniară, majorată nu mai mult de 2 ori. Exemplu: N=25%, K= 2*25=5

Calculul uzurii obiectului conform metodei soldului degresiv

Perioadele de gestiune Valoarea de intrare Suma uzurii anuale Uzura acumulată Valoarea de bilanţ

La data punerii în funcţiune 42 000 - - 42 000

La sfîrşitul anului : 1 42 000 4 2000 x 0,5 = 21 000 21 000 21 000

2 42 000 21 000 x 0,5 = 10 500 31 500 10 500

3 42 000 10 500 x 0,5 = 5 250 36 750 5 250

4 42 000 5 250 – 2 000 = 3 250 40 000 2 000Pentru evidenţa sintetică a uzuriii este destinat contul de pasiv 124 . În CT acestui cont se reflectă calcularea uzurii, iar în debit – casarea uzurii a MF ieşite. Soldul este creditor, reprezintă suma uzurii MF la o anumită dată şi se reflectă în capitolul I al Bilanţului contabil cu semnul “–“. Diferenţa dintre valoarea de intrare şi suma uzurii calculate reprezintă valoarea de bilanţ mijlocului fix. 1) Calcularea uzurii MF: Dt 112, 121, 251, 712, 713, 813 Ct 124 2) Casarea sumei uzurii calculate a MF se efectuează la ieşirea acestora: Dt 124 Ct 123

8.2 CONTABILITATEA DATORIILOR FATA DE PERSONAL Munca este retribuită pe unitate de timp, în acord sau după alte sisteme de retribuire. Salarizarea lucrătorilor din sfera bugetară se efectuează în baza Reţelei tarifare unice de salarizare. Salariul brut - salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizaţii şi alte adaosuri la salarii. Salariul brut fără suma totală a reţinerilor din salariu reprezintă salariul net spre plată. Salariile se divizează în două parţi componente: salariul de bază - remunerarea personalului întreprinderii pe timpul şi volumul efectiv lucrat, inclusiv diferite prime, plăţi suplimentare şi adaosuri la salariu, diverse recompense garantate de către stat salariul suplimentar - sumele plătite personalului întreprinderii pe perioada nelucrată, dar asigurate de stat şi plata pentru perioada concediilor de odihnă, pentru staţionarea întreprinderii din motive de forţă majoră, alte salarii pentru timpul nelucrat. În funcţie de caracterul activităţii şi al procesului tehnologic pentru evidenţa dat fata de personal se utilizează diverse documente primare: 1) bonul de lucru individual sau colectiv ori raportul despre îndeplinirea sarcinii de schimb 2) tabelul de evidenţă a folosirii timpului de muncă sau fişa de pontaj 3) lista angajaţilor ce au lucrat suplimentar şi tabelul de evidenţă a folosirii timpului de muncă 4) foaia lucrărilor efectuate suplimentar şi raportul sau bonul de lucru de bază 4)raportul privind pierderile din timpul de muncă 5)foi de calcul al adaosurilor, borderouri şi situaţii privind sporurile şi primele la salariu organizate independent de întreprindere, în funcţie de tipul acestora pentru documentarea altor suplimente şi prime în favoarea salariaţilor. Din salariile personalului pot fi efectuate următoarele reţineri: 1) reţineri fiscale: impozitul pe veniturile persoanelor fizice (7%); 2)reţineri sociale: 6 % - contribuţia individuală de asigurări sociale de stat, 3,5 % - contribuţia de asigurări medicale obligatorii ; 3)diverse reţineri Toate reţinerile se efectuează pe baza următoarelor documente justificative: fişa personală de calcul al impozitului pe venit, actul de rebut, actul de inventariere, lista de plată, diferite contracte, titluri executorii etc. Scutirea personală în anul 2013 este 9120 lei. Suma scutirii personale majore -13 560 lei. Pentru fiecare persoană întreţinută o scutire în sumă de 2040 lei, Scutirea pentru întreţinerea persoanelor invalizi din copilărie- 9120 lei. Calculul venitului impozabil şi impozitului pe venit se face în bază cumulativă, de la începutul anului sau din momentul angajării la serviciu, în fişa personală deschisă pentru fiecare salariat. Agentul economic care a efectuat reţinerea impozitului este obligat în termen de o lună de la încheierea lunii în care au fost efectuate plăţile să prezinte Inspectoratului Fiscal de Stat teritorial Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din acesta pentru luna raportată, iar în termen de o lună de la încheierea anului fiscal – Nota de informare privind plăţile salariale şi alte plăţi efectuate de catre patron în folosul angajaţilor şi privind impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi pe anul fiscal respectiv.Salariile calculate personalului constituie un element al consumurilor sau cheltuielilor care, în funcţie de destinaţie, se contabilizează astfel: 1) În cazul când salariile calculate reprezintă consumuri de producţie directe sau indirecte, acestea se includ în costul produselor fabricate sau serviciilor prestate: Dt 811, 812, 813 Ct 531 2) În cazul când salariile sunt calculate lucrătorilor încadraţi în procesul de procurare, creare a activelor, încărcare şi descărcare a materialelor şi în alte lucrări legate de aprovizionare, acestea se includ în valoarea de intrare a acestor active: Dt 112, 121, 122, 211, 213, 217 Ct 531 3) În cazul când salariile calculate reprezintă cheltuieli ale perioadei, ele nu constituie o ca parte a costului de producţie, se reflectă în conturile clasei 7 “Cheltuieli” şi se scad din venituri la calcularea rezultatului financiar: Dt 712, 713, 721, 723 Ct 531 4) Retinerea impozitului pe venit al PF: Dt 531 Ct 534 5) Retinerea PAM, CAS: Dt 531 Ct 533 6) Pentru recuperarea prejudiciului material cauzat, pentru mărfurile procurate în rate, pentru împrumuturile primite, plata pentru serviciile comunale, pensiile alimentare etc.: Dt 531 Ct 227 7) Plata salariilor: Dt 531 Ct 241, 242 8) Salariile acordate angajaţilor sub formă de avans se reflectă în debit 531 şi credit 241 . În cazul obţinerii la sfîrşitul perioadei de gestiune unui sold debitor în cadrul contului 531, acesta se trece la contul 227 prin formula contabilă: Dt 227 Ct 531 9) La suma îndemnizaţiilor calculate: Dt 811, 812, 813, 712, 713 Ct 531 Calcularea îndemnizaţiei pentru concediul de odihnă anual poate fi efectuată pe seama unei rezerve create anterior: a)constit. rezervei pentru plata concediului de odihnă: Dt 121, 141, 251, 811, 812, 813, 712, 713 Ct 538

b)calculul îndemnizaţiei pentru concediul de odihnă anual pe seama rezervei create: Dt 538 Ct 5319.1 Contabilitatea si repartizarea consumurilor indirecte de productiePentru evidenţa consumurilor indirecte de producţie este destinat contul de activ 813, care este şi un cont de colectare-repartizare. În Dt acestui cont se reflectă pe parcursul perioadei de gestiune consumurile indirecte de producţie colectate pe articole stabilite la întreprindere, iar în Ct contului se reflectă repartizarea consumurilor indirecte de producţie colectate pentru includerea acestora în costul producţiei fabricate, serviciilor prestate, lucrărilor executate sau raportarea la cheltuielile perioadei. În vederea reflectării consumurilor indirecte de producţie colectate pe parcursul unei perioade de gestiune se pot întocmi următoarele formule contabile:

Debit 813 – la suma totală a consumurilor indirecte de producţie colectate în cursul perioadei de gestiune;Credit 113 – la suma amortizării calculate activelor nemateriale cu destinaţie productivă;Credit 124 - la suma amortizării calculate mijloacelor fixe de producţie (utilajelor de producţie, clădirilor)Credit 211 – la valoarea materialelor utilizate pentru exploatarea, reparaţia, întreţinerea MF etc..Credit 213– la valoarea OMVSD utilizate pentru necesităţi generale ale secţiilor de producţie;Credit 214 – la suma amortizării calc. a OMVSD utilizate pentru nevoile generale ale secţiilor de producţie;Credit 227 – la suma consumurilor de deplasare în interes de serviciu suportate de către lucrătorii productivi, în cazul acordării avansurilor spre decontare;Credit 521– la valoarea resurselor energetice utilizate pentru necesităţile generale ale secţiilor de producţie, aprovizionate de la furniz., precum şi la costul serv. prestate p/u nevoile secţiilor de producţie de către terţi;Credit 522 – la valoarea resurselor energetice utilizate pentru necesităţile generale ale secţiilor de producţie, aprovizionate de la întreprinderile –fiice sau asociate Credit 531 –la suma salariilor calculate mun auxiliari şi pers administrativ din cadrul subdiviz de producţie;Credit 532 – la suma consumurilor de deplasare în interes de serviciu suportate de lucrătorii productivi,Credit 533– la suma CAS si PAM calculate la salariile muncitorilor auxiliari şi a personalului administrativ Credit 535 – ca si 533, numai ca achitarea salariilor se efectuează în luni diferite;Credit 538– la suma provizioanelor create pentru plata concediilor de odihnă aferente muncitorilor auxiliari Credit 812- la valoarea resurselor energetice utilizate pentru necesităţile generale ale secţiilor de producţie din producţie proprie, precum şi la costul serviciilor prestate pentru nevoile secţiilor de producţie etc.

În cazul în care într-o secţie de producţie se fabrică două sau mai multe tipuri de produse apare necesitatea calculării coeficientului de repartizare a consumurilor indirecte de producţie (K cip), conform următoarei relaţii de calcul:

Consumuri indirecte de producţie variabile, consumurile efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajului de producţie, consumul materialelor auxiliare pentru reparaţia curentă a utilajului de producţie etc.

Consumuri indirecte de producţie constante cuprind consumurile efectuate pentru necesităţile generale ale secţiei de producţie, cum sunt: combustibilul consumat pentru încălzirea secţiei de producţie, consum de materiale auxiliare pentru reparaţia curentă a clădirii secţiei de producţie, amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie, primele de asigurare a mijloacelor fixe cu caracter productiv etc.

Capacitatea normativă – nivelul producţiei care poate fi atins în mediu pe parcursul a cîtorva perioade sau sezoane, în cazul unor circumstanţe normale (condiţii normale de lucru), luîndu-se în considerare pierderile aferente capacităţilor rezultate din executarea lucrărilor tehnice-planificateCapacitatea normativă poate fi egală, mai mică sau mai mare ca capacitatea efectivă de producţie. Prin urmare, dacă capacitatea efectivă este egală sau mai mare decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ integral în costul de producţie, iar în cazul când capacitatea efectivă este mai mică decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ în costul de producţie în baza gradului de utilizare a capacităţii de producţie, care se determină în baza următoarei relaţii de calcul:

Grad de utilizare a capacităţii de producţie

=Capacitatea efectivă de producţie x 100%

Capacitatea normativă de producţieSuma rămasă a CIP constante, care n-a fost inclusă în costul de producţie, se consideră drept cheltuieli

ale perioadei de gestiune în care a fost suportate. Pentru evidenţa consumurilor indirecte de producţie repartizate se pot întocmi următoarele formule contabile:Debit 811– la suma consumurilor indirecte de producţie repartizate în costul produselor fabricate;Debit 714– la suma consumurilor indirecte de producţie constante nerepartizate în costul produselor fabricate;Credit 813 – la suma totală a consumurilor indirecte de producţie repartizate.

9.2 Contabilitatea mijloacelor banest la conturi curente in valuta nationala

În conformitate cu actele normative în vigoare toate întreprinderile Republicii Moldova, indiferent de forma organizatorico-juridică, sînt obligate să păstreze mijloacele lor băneşti în instituţiile financiare. Mijloacele băneşti se păstrează la contul curent în valută naţională prin intermediul căruia se efectuează decontările cu agenţii economici, cu instituţiile financiare, cu bugetul etc.Întreprinderea foloseşte de sine stătător mijloacele aflate în contul curent. Fără acordul întreprinderii se efectuează numai plăţile cu titlul executoriu.

Pentru deschiderea contului bancar întreprinderea prezintă băncii următoarele documente:- cererea de deschidere a contului;- fişa cu specimenele semnăturilor persoanelor împuternicite să efectueze operaţiuni pe contul curent şi

amprenta ştampilei întreprinderii legalizată notarial;- copia certificatului de atribuire a codului fiscal sau copia documentului recunoscut ca atare;- extrasul din Registrul de Stat al întreprinderilor şi organizaţiilor, eliberat de Camera Înregistrării de

Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale;- copia actului de identitate al persoanei care prezintă documentele pentru deschiderea contului;- alte documente la cererea băncii.Modul de efectuare a decontărilor fără numerar prin conturile curente este stabilit de “Regulamentului

cu privire la transferul de credit” Documentele de plată care se utilizează la efectuarea plăţilor fără numerar pe teritoriul RM sînt „ordinul de plată”, „cererea de plată” şi „ordinul incaso”.

Documentele de plată utilizate la efectuarea plăţilor fără numerar pe teritoriul RM se întocmesc în limba de stat, iar sumele înscrise în ele sunt exprimate în unitatea monetară naţională (leul moldovenesc).

Pe lîngă documentele enumerate se mai utilizează „ordinul de încasare a numerarului” la depunerea numerarului în contul curent în valută naţională şi „delegaţia” – la retragerea numerarului din contul curent în valută naţională.

Periodic banca prezintă întreprinderii “extrasul din cont” în care sînt reflectate operaţiunile de intrare şi ieşire efectuate în perioada respectivă. La extras se anexează documentele în baza cărora au fost efectuate operaţiunile pe contul curent.

Evidenţa analitică a mijloacelor băneşti la contul curent în valută naţională se ţine pe bănci comerciale la care au fost deschise conturile curente. Pentru evidenţa sintetică este destinat contul de activ 242. În debitul contului 242 se reflectă intrarea mijloacelor băneşti, în creditul 242 – plăţile. Soldul contului este debitor şi reprezintă suma mijloacelor băneşti la finele perioadei de gestiune şi se înregistrează în capitolul II a bilanţului contabil.

La intrarea mijloacelor băneşti se întocmesc formulele contabile: debit contul 242, credit conturile 221, 223, 227, 228, 229, 134 – la încasarea creanţelor cumpărătorilor, credit conturile 411, 412, 413, 511, 512, 513 – la suma creditelor şi împrumuturilor primite de către

întreprindere, credit conturile 424, 523 – la suma primită sub formă de avansuri, credit contul 241 – la depunerea numerarului din casieria întreprinderii.La eliberarea mijloacelor băneşti din contul curent se întocmesc formulele contabile: debit conturilor 131, 132, 231, 232 – la utilizarea mijloacelor băneşti pentru procurarea investiţiilor,

acordarea mijloacelor băneşti sub formă de împrumut, debit contul 241 – la ridicarea mijloacelor băneşti în casierie, debit conturilor 411, 412, 413, 511, 512, 513 – la achitarea creditelor bancare, împrumuturilor şi plata

dobînzilor, debit conturile 521, 522 – la achitarea datoriilor comerciale, debit conturile 531 – la achitarea datoriilor faţă de salariaţi privind retribuirea muncii, debit conturile 424, 523 – la restituirea avansurilor pe termen lung şi scurt primite anterior, debit contul 533 – la achitarea datoriilor privind contribuţiile de asigurări sociale şi primele de

asigurare medicală, debit contul 534 – la achitarea datoriilor faţă de buget, debit contul 537 – la achitarea datoriilor faţă de fondatori şi alţi participanţi, debit contul 539 – la achitarea datoriilor faţă de alţi creditori, debit contul 713 – la suma comisioanelor bancare percepute pentru prestarea serviciilor bancare, credit contul 242.

10.1 Documentarea evaluarea si contabilitatea marfurilorMărfurile reprezintă bunurile cumpărate de către întreprinderile în scopul revînzării. Pentru evidenţă sintetică a mărfurilor este destinat contul 217. Organizarea evidenţei sintetice a mărfurilor este condiţionată de metoda de evaluare acceptată de întreprindere pentru evaluarea curentă. S.N.C. 2 recomandă două metode de evaluare curentă a mărfurilor: 1) La cost efectiv. 2)La preţ de vînzare care este compus din costul efectiv (valoarea de bilanţ) şi adaosul comercial.

I.În cazul cînd în evidenţa curentă mărfurile se evaluează la cost efectiv la achiziţionarea lor în contabilitate se întocmesc următoarele formulele contabile:

debit contul 217 “Mărfuri” – la valoarea de cumpărare a mărfurilor credit contul 241 “Casa” – la sumele achitate prin numerar, credit conturile 242 “ Conturi curente în valută naţională”, 243 “Conturi curente în valută

străină” – la sumele achitate prin virament, credit contur 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – la datoria faţă de

furnizori privind mărfurile procurate cu plată ulterioară.Cheltuielile aferente procurării mărfurilor se reflectă prin formula contabilă:

debit contul 217 “Mărfuri” – la suma totală a cheltuielile efectuate, credit contul 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – la serviciile

prestate de către terţi, credit contul 812 “Activităţi auxiliare” – la serviciile efectuate către secţiile auxiliare a

întreprinderii, credit conturile 531 “Datorii pe termen scurt privind retribuirea muncii”, 533 “Datorii

privind asigurările” – la salariile calculate pentru încărcarea-descărcarea mărfurilor şi contribuţiile pentru asigurarea socială calculate din aceste salarii.La vînzarea mărfurilor se întocmesc formulele contabile:

1) Decontarea valorii de bilanţ:

debit contul 711 “Costul vînzărilor”, credit contul 217 “Mărfuri”.

2) Reflectarea venitului, sumei mijloacelor băneşti încasate sau creanţei cumpărătorului:

debit conturile 241 “Casa”, 242 “ Conturi curente în valută naţională”, 243 “ Conturi curente în valută străină”, 221 “Creanţe pe termen scurt privind facturile comerciale” – la venitul total încasat de la vînzări,

credit contul 611 “Venituri din vînzări” – la venitul obţinut din vînzarea mărfurilor (fără TVA), credit contul 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” – la suma TVA calculată.

La evaluarea mărfurilor la preţ de vînzare în afară de formulele contabile întocmite mai sus mai au loc următoarele formule contabile:

1) includerea adaosului comercial în valoarea mărfurilor procurate: debit contul 217 “Mărfuri”, credit contul 821 “Adaos comercial”.2) decontarea adaosului comercial aferent mărfurilor vîndute: debit contul 821 “Adaos comercial”, credit 217 “Mărfuri”.

La finele perioadei de gestiune mărfurile se reflectă în bilanţul contabil la costul efectiv (valoarea de procurare + cheltuielile de achiziţionare). În acest scop la întreprindere unde mărfurile se evaluează la preţ de vînzare la finele perioadei de gestiune se întocmeşte formula contabilă cu semnul “minus” (la diferenţa de adaos comercial aferentă stocurilor de mărfuri la sfîrşitul perioadei de gestiune). La începutul perioadei de gestiune următoare adaosul comercial care se referă la stocurile de mărfuri aflate în stoc se trece în debitul contului 217 “Mărfuri” prin formula contabilă:

debit contul 217 “Mărfuri”, credit contul 821 “Adaos comercial”.

Pentru evidenţa mărfurilor la preţ de vînzare se întocmeşte Raportul privind rulajul mărfurilor

10.2 Part. evidentei consumurilor si calculatiei costurilor conform metodei pe comenzi

Metoda de calculare a costului pe comenzi este utilizată la întreprinderile cu producţie individuală precum şi la cele cu producţie în serie mică, pentru care este caracteristic faptul că produsul finit se obţine într-un singur exemplar sau într-un număr mic de exemplare, cum ar fi: întreprinderile constructoare de maşini, nave, avioane;tipografii: fabricile de mobilă etc. În calitate de obiect de evidenţă se utilizează comanda, iar în calitate de obiect de calculaţie tipurile de produse lansate cu comanda respectivă. O comandă reprezintă ordinul unui client pentru un anumit număr de produse special proiectate, fabricate în funcţie de cerinţele sale. La întreprinderile pot fi utilizate următoarele tipuri de comenzi:1) individuale (comandă separată pentru fiecare unitate de produs) – se aplică pentru fabricarea produselor mai complexe şi mai costisitoare;2) anuale (o comandă pentru o grupă de produse omogene) - se aplică pentru fabricarea produselor de bază;3) de grup (o comandă anuală pentru o grupă de produse omogene)4) de o singură dată se aplică pentru fabricarea anumitei cantităţi a produsului şi executarea anumitor lucrări, stabilite din timp. Metoda pe comenzi presupune următoarele etape: 1) primirea comenzii de la clienţi (încheierea contractului); 2) înregistrarea comenzii în Registrul comenzilor; 3) întocmirea documentului „Comanda”; 4) lansarea comenzii; 5) deschiderea fişei de evidenţă analitică a consumurilor comenzii; 6) alcătuirea plicului de comenzi; 7) terminarea (sistarea) comenzii. În cazul producţiei individuale, comenzile primite de la clienţi, de regulă, se lansează în producere, după precizarea detaliilor tehnice de execuţie, adică a procesului tehnologic individual. Pentru produsele fabricate în serie, se lansează comenzi a căror mărime se bazează pe centralizarea solicitărilor primite de la clienţi pentru exemplare de acelaşi fel (identice). Înainte de lansare în producere, fiecărei comanzi primite de la client i se atribuie un simbol cifric, preluat din Registrul comenzilor. Simbolul unei comenzi, adică codul comenzii este format din mai multe cifre, din care primele două determină tipul comenzii, următoarele două sau trei cifre indică numărul de ordine a acestei comenzi aferent tipului indicat. După simbolizare, în secţia de planificare se întocmeşte pentru fiecare comandă, lista normelor de consum şi timpul prevăzut în fişele tehnologice. Concomitent aceste norme mai sunt indicate şi în documentele primare corespunzătoare fiecărei comenzi aşa ca fişe-limitele de consum, bonurile de lucru, bonurile de consum, şi fişele de însoţire, etc.Ulterior „secţia plan-producţie” deschide un document special, numit „Comanda”, care poate fi deschis pentru o unitate de produs sau mai multe. În el se indică următoarele date: data lansării comenzii; simbolul cifric al comenzii; denumirea clientului; denumirea şi cantitatea produselor (serviciilor) care urmează a fi fabricate (prestate); secţia executoare; termenul de îndeplinire a lucrării; preţul de vânzare, etc.

Pe măsura executării comenzii se alcătuieşte dosarul sau Plicul comenzii în care se depun documente primare ale comenzii respective în baza numărului comenzii indicat în documentul primar.Concomitent cu lansarea comenzii în contabilitate se întocmeşte „Fişa de evidenţă analitică a consumurilor pe comenzi”. La sfârşitul fiecărei luni totalul consumurilor înregistrate în fişă reprezintă valoarea producţiei în curs de execuţie, iar după finisarea executării comenzii – totalul consumurilor reprezintă costul efectiv al produsului fabricat. Însă, dacă produsele care fac parte din aceeaşi comandă se predau parţial la depozitul de produse finite sau chiar clientului, înainte de fi terminată întreaga comandă, atunci acestea se evaluează la cost normativ, urmând ca după executarea definitivă a comenzii, acesta şi fie corectat cu abaterea dintre costul efectiv şi cel normativ.În cazul în care costul efectiv > costul normativ, Dt 216 Ct 811În cazul în care costul efectiv < costul normativ, Dt 216 Ct 811 ( abaterii) Evidenţa autentică în secţiile de producţie este necesară pentru: 1) calcularea exactă a costului de producţie fabricată; 2) controlul consumurilor la locurile de apariţie a lor; 3) asigurarea păstrării valorilor materiale;4) formarea condiţiilor de organizare a gestiunii în baza centrelor de responsabilitate.Avantajele: asigură calcularea unui cost de producţie destul de exact.Dezavantajele:1) nu permite calculul costurilor de producţie pe fiecare perioadă de gestiune, ci numai după terminarea comenzii, informaţiile obţinute astfel, având un caracter destul de tardiv;2) în cazul existenţei unui număr mare de comenzi, deseori se fac erori în evidenţa consumurilor pe comenzi, ceea ce impune o mare atenţie şi exactitate în codificarea informaţiilor primare şi în reflectarea lor în contabilitate.11.1 Calculatia instrument al evaluarii Una din sarcinile principale ale contabilităţii manageriale constă în calcularea costului de producţie.

Costul este un indicator foarte important, deoarece el reflectă eficienţa resurselor utilizate în producţie, nivelul de specializare şi cooperare, calitatea materiilor prime şi a muncii consumate. Calcularea costului este un ansamblu de procedee logice şi matematice folosite conform prevederilor metodologice în vigoare pentru determinarea mărimii costului.Scopul evidenţei consumurilor îl constituie obţinerea datelor necesare pentru evaluarea stocurilor – determinarea costului produselor finite şi al producţiei în curs de execuţie, care trebuie să fie cunoscute la întocmirea Bilanţului contabil şi Raportului privind rezultatele financiare.Scopul calculării costului este determinarea cît mai exactă a mărimii consumurilor unitare a producţiei, lucrărilor, serviciilor, destinate atât pentru realizare cît şi pentru consumul intern. Determinarea costului de producţie a unui produs sau de prestare a unui serviciu este necesară la stabilirea preţului de vânzare sau a tarifului. Punctul final al calculării costului reprezintă întocmirea calculaţiilor. Calculaţia costului de producţie se efectuează la trei nivele: al producţiei totale; al felului de produs; al unităţii de produs. Costul unitar se determină prin raportul costului felului de produs la cantitatea produsului fabricat pe articole de calculaţie, luând în consideraţie aceleaşi elemente, dar în baza datelor din conturile analitice.În raport cu momentul elaborării calculaţiilor faţă de perioada în care are loc procesul de producţie la care se referă, se cunosc: a) antecalculaţiile; b)postcalculaţiile.Antecalculaţiile sunt întocmite pe o perioadă planificată în baza normelor şi devizelor existente la începutul perioadei curente.Postcalculaţiile sunt întocmite la sfârşitul perioadei de gestiune şi reflectă totalitatea consumurilor aferente producţiei fabricate (lucrărilor efectuate, serviciilor prestate). Aceste calculaţii sunt utilizate pentru controlul asupra îndeplinirii planului privind micşorarea costului de producţie a diferitor loturi de produse şi pentru analiza şi dinamica costului.Costul producţiei totale se determină în felul următor:Costul producţiei total = PEînc + consumuri - PEsf - deşeuri recuperabile – rebuturiPrincipalele etape de desfăşurare a lucrărilor de calculaţie a costului de producţie sunt :1) preluarea producţiei în curs de execuţie a diferitor obiecte de calculaţie la începutul perioadei de gestiune 2) documentarea şi gruparea consumurilor pe obiecte de evidenţă şi de calculaţie;3) înregistrarea consumurilor directe pe feluri de activităţi – producţia de bază (811) şi auxiliară (812), precum şi a consumurilor indirecte de producţie (contul 813) pe feluri de activităţi;4) repartizarea consumurilor indirecte de producţie ale secţiilor auxiliare pe obiecte de calculaţie;5) repartizarea consum activităţii auxiliare asupra activităţii de bază şi asupra altor activităţi beneficiare;6)repartizarea consumurilor indirecte de producţie ale secţiilor de bază pe obiecte de calculaţie;7) evaluarea deşeurilor şi scăderea lor;8) calculul costului rebuturilor definitive;9) determinarea valorii producţiei în curs de execuţie şi scăderea acesteia din totalul consumurilor;10) calcularea costului efectiv al produselor finite pe unitatea de calculaţie;11) compararea costului efectiv cu costul normativ şi determinarea abaterilor. Există diferite metode de evidenţă a consumurilor şi de calculare a costului de producţie. Metodele de evidenţă a consumurilor sunt determinate de modalitate de organizare a procesului de producţie în cadrul întreprinderii. Metodele de calculare a costurilor reprezintă unităţile de cercetare-dezvoltare ansamblu de calcule efectuate după anumite reguli, în scopul determinării costului de producţie. Între metodele de calculare a costurilor există deosebiri generate de aşa factori obiectivi, cum sunt: 1) obiect de calculaţie (purtător de cost) în raport cu care se determină costurile;2) sfera de cuprindere a costurilor în costurile produsului;3) scopul urmărit; 4)organizarea obiectelor de evidenţă, etc.Însă, se pot costata şi asemănări şi trăsături comune, printre care putem menţiona:1) fiecare metodă este caracterizată prin etape succesive de desfăşurare a lucrărilor;2) în cadrul fiecărei etape se folosesc o serie de procedee concrete de lucru;3) scopul final este determinarea costului de producţie. Metodele de calculare a costului de producţie pot fi clasificate după următoarele criterii: a) plenititudinea consumurilor contabilizate; b) obiectul de calculaţie a consumurilor; c) tipul consumurilor contabilizate; d) după evoluţia metodelor în timp.

11.2 Contabilitatea cheltuielilor neoperationale

Pentru evidenţa chelt activităţii neoperaţionale sînt destinate conturile: 721 „Ch. ale act.de investitii ”, 722 „Cheltuieli ale activ financiare”, 723 „pierderi exceptionale”. Acestea sînt conturi de activ, în debitul lor se reflectă cheltuielile suportate (cu total cumulativ de la începutul anului), iar în credit – trecerea cheltuielilor acumulate la sfîrşitul anului la contul 351 „Rezultat financiar total”. Aceste conturi nu au sold la sfîrşitul anului, deoarece rulajul debitor, la sfîrşitul perioadei de gestiune, este trecut în sumă totală la contul 351 „Rezultat financiar total”. Contul 721 cuprind cheltuielile legate de ieşirea activelor pe termen lung. Pe parcursul perioadei de gestiune efectuarea acestor cheltuieli se reflectă prin formula contabilă:

Dt 721– la suma totală a cheltuielilor activităţii de investiţii Ct 111, 112, 121, 122, 123, 125, 131, 132 – la valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung ieşite; Ct 211, 531, 533, 812, 521, 522 – la suma cheltuielilor aferente ieşirii activelor pe termen lung; Ct 538–la suma rezerv create pentru acoperirea chelt privind ieşirea MF după expirarea DFU; Ct 341–la suma reducerii valorii activelor pe termen lung ieşite, înregistrată la reevaluarea acestora Ct 111, 112, 121, 123 – la VB a activelor imobilizate, constatate ca lipsuri cu ocazia inventarierii.

Contul 722 includ: * cheltuieli privind plata redevenţelor; * cheltuieli privind arenda finanţată a activelor pe termen lung; * cheltuieli privind diferenţele de curs valutar; *alte cheltuieli ale activitatii financiare. Pe parcursul perioadei de gestiune cheltuielile activităţii financiare se reflectă prin formula contabilă:

Dt 722 – la suma totală a cheltuielilor activităţii financiare; Ct 242, 243, 521, 539–achitarea/calcularea plăţii(dobînzii) p/u ATL primite în arendă finanţată; Ct 221, 223, 224, 241, 243, 244, 227, 411, 511, 521, 522, 523, 532, 539 – la suma diferenţelor

nefavorabile de curs valutar aferente mijloacelor băneşti, creanţelor şi datoriilor; Ct 136 – la suma avansurilor pe termen lung acordate şi nereclamate de către întreprindere.

Contul 723cuprind pierderile obţinute în urma producerii calamităţilor naturale, perturbărilor politice, modificării legislaţiei şi din alte evenimente excepţionale. În decursul anului de gestiune aceste cheltuieli se reflectă prin formula contabilă:

Dt 723 – la suma totală a pierderilor excepţionale înregistrate de întreprindere; Ct 111, 112, 121, 123, 211, 212, 213, 215, 216, 217, 241, 242, 243, 244, 245, 246 – la valoarea de

bilanţ a activelor nimicite în rezultatul evenimentelor excepţionale; Ct 211, 531, 533, 241, 812, 521 – la suma cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor

evenimentelor excepţionale.

La sfîrşitul perioadei de gestiune rulajul debitor al contuilor 721,722,723 se scad respectiv din veniturile din activitatea de investitii, din activitatea financiara si excepţionale p/u determinarea rezultatului din activitatea de investitii/ activitatea financiara/ exceptional care se inregistreaza in RPP pe rindurile corespunzatoare.

13.1 Documentarea evaluarea si contabilitatea materialelor

În cadrul întreprinderilor au loc numeroase operaţii, care se petrec în procesul de aprovizionare şi eliberare de la depozite în producţie. Aceste operaţii trebuie să fie efectuate în baza documentelor primare, reflectate în registrele analitice de grupare a operaţiilor şi pe conturile contabile. Intrarea materialelor La intrarea materialelor întreprinderea-cumpărător primeşte documentele de însoţire a partidei de materiale (factura fiscală sau facturii , Actul de achiziţie , certificate de calitate ş.a.). Recepţionînd materialele magazinerul întocmeşte Bonul de primire. În cazul devierilor de la condiţiile contractului în ce priveşte lipsurile de materiale, nerespectarea preţurilor, calităţii şi altor condiţii contractuale de către furnizor, cumpărătorul formează o comisie de recepţie a materialelor, care întocmeşte un proces-verbal de recepţie a materialelor, în care se indică devierile stabilite. Evidenţa analitică a SMM se ţine cu ajutorul Fişei de magazie Intrarea materialelor se reflectă în contabilitate prin întocmirea formulelor contabile a) cumpărate de la furnizori: Dt 211 – Suma fara TVA, Dt 534 – TVA, Ct 521 – suma totala b) primite din producţie proprie, la cost efectiv: Dt 211 Ct 811, 812 c) provenite din scoaterea din uz a mijloacelor fixe (deşeuri utile, piese de schimb ş.a.): Dt 211 - la valoarea de intrare; Ct 123– în limitele valorii probabile rămase a mijloacelor fixe stabilită la punerea lor în funcţiune, Ct 621 – în cazul cînd valoarea materialelor obţinute depăşeşte valoarea probabilă rămasă; d) intrate de la alte persoane fizice sau juridice : Dt 211 – valoarea totală a materialelor, Ct 313 – valoarea materialelor primite ca cotă-parte în capitalul statutar, Ct 622 – valoarea materialelor primite cu titlu gratuit; e) intrate prin intermediul titularilor de avans Dt 211 - la valoarea de procurare conform datelor din decontul de avans, aprobat de către conducăt entitatii Ct 227 – dacă titularul anterior a primit avans, Ct 532 – fără primirea avansului; f) intrate din trecerea la deşeuri a producţiei rebutate, la valoarea realizabilă netă: Dt 211 Ct 612 g) constatate ca plusuri în urma inventarierii, la valoarea lor de piaţă: Dt 211 Ct 612 h) obţinute din lichidarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, la valoarea utilă: Dt 211 Ct 213 - în limitele valorii probabile rămase a OMVSD stabilită la transmiterea lor în folosinţă; Dt 211 Ct 612 - în cazul cînd valoarea materialelor obţinute depăşeşte VPR a OMVSD . Cheltuielile, aferente procurării materialelor : a) Dt 211 Ct 521 - la cheltuielile de transport efectuate de terţi, b) Dt 211 Ct 812 – la serviciile secţiei de transport a întreprinderii, c) Dt 211 Ct 242, 229 – la suma taxelor vamale referitoare la materialele importate, d) Dt 211 Ct 533 – la suma cheltuielilor de asigurare a materialelor, e) Dt 211 Ct 531, 533, 812 – la salariile muncitorilor antrenaţi la încărcarea-descărcarea materialelor, f) Dt 211 Ct 227, 532 – la suma cheltuielilor de transport-aprovizionare, efectuate prin titularii de avans.

Ieşirea materialelor. Materialele se eliberează de la depozit pentru: a) necesităţile de producţie a întreprinderii; b) transmiterea altor întreprinderi prin realizarea contra mijloace băneşti, prin schimb cu alte active, sau predare cu titlu gratuit. Eliberarea materialelor de la depozit pentru necesităţile interne se efectuează în baza dispoziţiei de livrare a materialelor, fişei-limită de consum, iar în afara întreprinderii – în baza facturii sau facturii fiscale. Operaţiile de eliberare a materialelor se reflectă în contabilitate prin întocmirea formulelor contabile: 1) decontarea costului materialelor consumate în cadrul întreprinderii: a) pentru necesităţile de producţie: Dt 811, 812, 813 Ct 211 b) pentru necesităţile comerciale: Dt 712 Ct 211 c) pentru necesităţile generale ale întreprinderii: Dt 713 Ct 211 2) decontarea costului materialelor eliberate în afara întreprinderii: a) în cazul vînzării lor: Dt 714 Ct 211 b) în cazul transmiterii cu titlu gratuit: Dt 722 Ct 211 Materialele constatate ca lipsuri în urma inventarierii sau nimicite în urma calamităţilor naturale se reflectă în contabilitate: Dt 714, 723 Ct 211 Inventarierea materialelor se efectuează de către comisia de inventariere prin întocmirea Listei de inventariere. În cazul depistării divergenţelor dintre datele reale şi cele înregistrate în contabilitate se întocmesc Balanţe de verificare în care se determină plusurile, lipsurile şi pierderile din deteriorarea bunurilor. Rezultatele inventarierii se examinează la şedinţa comisiei de inventariere şi se perfectează printr-un proces-verbal, iar decizia finală privind reglementarea discordanţelor constatate se ia de către cond. entit.

13.2 Bugetarea si controlul executarii bugetelorBugetarea reprezintă un proces de determinare a acţiunilor care urmează să fie efectuate în viitor şi de prezentare a acestora sub forma unui sistem de bugete. Bugetul reprezintă un document financiar, elaborat până la momentul efectuării acţiunilor previzibile. El reprezintă expresia monetară a planurilor de activitate şi de dezvoltare a entitatii care coordonează şi concretizează în cifre proiectele administratorilor. Bugetele se întocmesc pentru o perioadă viitoare limitată în timp, maximum pe un an, cu eşalonarea pe perioade mai mici: trimestre, luni. Spre deosebire de formularele-tip ale rapoartelor financiare, bugetul nu are o formă standard care trebuie să fie respectată cu stricteţe. Acesta poate avea o formă şi o structură diferită în funcţie de obiectul bugetării, mărimea întreprinderii, nivelul calificării şi experienţa elaboratorilor, etc. Bugetul poate fi pregătit în întregime nu în expresie monetară, pot fi utilizate şi unităţi naturale: ore, unităţi de produs, cantitate, etc. Ele pot fi elaborate atât pentru întreprinderea în întregime, cât şi pentru subdiviziunile acesteia. Bugetul trebuie să reprezinte o informaţie accesibilă şi clară, înţeleasă de utilizatori.Scopurile bugetării (funcţiile bugetului) sunt:1) planificarea operaţiunilor ce asigură realizarea obiectivelor strategice ale întreprinderii;2) coordonarea diverselor tipuri de activităţi ale diferitelor subdiviziuni;3) stimularea conduc. de toate nivelurile în vederea atingerii scopurilor centrelor de responsabilitate;4) controlul activităţii curente, asigurarea disciplinei prevăzute de plan;5) evaluarea îndeplinirii planurilor de către centrele de responsabilitate şi conducătorii lor;6) instruirea managerilor şi altor angajaţi din serviciile economico-financiare ale întreprinderii. In funcţie de sarcinile asumate se disting următoarele tipuri de bugete: a) centralizator (sau general) şi particulare; b)statice şi flexibile. Bugetul general reprezintă un plan de lucru coordonat (pe toate subdiviziunile şi tipurile de activităţi) al întreprinderii în întregime sau totalitatea de bugete care generează operaţiunile viitoare ale tuturor subdiviziunilor funcţionale ale întreprinderii. El constă din două părţi: 1)bug operaţional, 2)bug financiar. Bugetul operaţional reprezintă totalitatea bugetelor particulare operaţionale, care asigură întocmirea bugetului de profituri/pierderi sau a prognozei rezultatelor financiare din activitatea operaţională. El include:bugetul vânzărilor; bugetul de producţie; bugetul de asigurare cu materii prime şi materiale; bugetul consumurilor directe privind retribuirea muncii; bugetul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie; bugetul consumurilor indirecte de producţie; bugetul costului produselor fabricate; bugetul vânzărilor; bugetul altor venituri operaţionale; bugetul cheltuielilor comerciale; bugetul cheltuielilor generale şi administrative; bugetul altor cheltuieli operaţionale; bugetul de profit/pierderi. Bugetul financiar reprezintă totalitatea bugetelor, care reflectă fluxurile băneşti planificate şi situaţia financiară a întreprinderii. Părţile componente ale acestuia sunt: 1) bug investiţiilor capitale; 2) bug MB Bugetul static reprezintă bugetul calculat p/u un nivel concret al activităţii economice a entitatii, adică în bugetul static veniturile şi cheltuielile se planifică,pornind de la un singur nivel al vânzărilor (producţiei). Bugetul flexibil reprezintă bugetul care se întocmeşte nu pentru un nivel concret al activităţii economice, ci pentru un anumit diapazon al acesteia. Adică, bugetul flexibil ţine cont de modificarea consumurilor în funcţie de nivelul vânzărilor şi reprezintă o bază dinamică pentru compararea rezultatelor efective cu indicatorii bugetului. Necesitatea întocmirii bugetului flexibil apare de regulă în cazul în care volumul efectiv de producţie este diferit de volumul producţiei din bugetul static.

Controlul asupra executării bugetului general îl efectuează managerul cu probleme de buget. Reuşita acestui proces este determinată de două momente importante:

1) să fie înţelese exact şi corect previziunile şi obiectivele de către toţi lucrătoriiresponsabili ai întreprinderii;2) să existe susţinerea şi un sistem de stimulare din partea conducerii de vârf.

Controlul activităţii de execuţie a bugetelor se bazează pe compararea, la intervale regulate(de exemplu, lunar), a prevederilor bugetare cu rezultatele obţinute. Situaţiile şi rapoartele întocmite în urma controlului informează conducerea firmei unde anume în cadrul acesteia lucrurile nu merg conform planului. Managerii pot decide asupra formei măsurilor corective care trebuie luate. Pentru ca abaterile observate să aibă o semnificaţie este important ca valorile planificate şi cele realizate să fie exprimate în aceleaşi unităţi de măsură şi să fie raportate la acelaşi volum de activitate.

14.1 Documentarea si contabilitatea consumurilor directe de materiale Consumurile de materiale se reflectă în contabilitate în baza documentelor primare, în care sunt indicate direcţiile concrete de utilizare a materialelor.Aceste documente sunt: 1)Fişa limită de consum – utilizată pentru eliberarea sistematică a materialelor în producţie în baza limitelor prevăzute. Se întocmeşte în 2 exemplare: de către secţia Aprovizionare sau secţia Planificare, reieşind din necesităţile planificate de materiale, în care obligatoriu se arată limita stabilită. Un exemplar se transmite secţiei consumatoare, iar al 2-lea – depozitului. În fişa secţiei semnează şeful depozitului, iar în fişa depozitului semnează şeful secţiei, asigurîndu-se astfel un control reciproc privind veridicitatea înregistrărilor efectuate în aceste fişe.2)Eliberarea materialelor peste limita prevăzută sau pentru înlocuirea unor materiale cu altele este permisă numai cu autorizaţia conducătorului întreprinderii sau inginerului şef. În asemenea cazuri se întocmeşte Bon de înlocuire de materiale care se eliberează pentru un singur fel de materiale ( în 2 exemplare).3) Dispoziţie de livrare a materialelor se utilizează p/u evidenţa mişcării materialelor în interiorul entitatii şi eliberării acestora către subdiviziunile structurale ale entitatii plasate în alte teritorii ( în 2 exemplare). 4) Bon de consum – se întocmeşte pentru eliberarea de o singură dată a materialelor consumate pentru necesităţile generale ale întreprinderii ( în 2 exemplare).

Metodele de repartizare a consumurilor materiale În majoritatea ramurilor, CDM se includ în mod direct în costul producţiei, adică nemijlocit pe baza datelor din documentele primare, fără efectuarea unor calcule suplimentare. Însă, includerea directă a consumurilor materiale în costul produselor nu este întotdeauna posibil. De ex: în unele ramuri complexe ale industriei unde din unul şi acelaşi material se fabrică câteva tipuri de produse, materialele utilizate se repartizează pe tipuri de produse indirect în baza următoarelor metode:

a) Metoda normativă – este utilizată în condiţiile unei producţii mai mult sau mai puţin omogenă, şi anume: industria constructoare de maşini, de încălţăminte, mobilei etc.

b) Metoda coeficienţilor de echivalenţă se aplică la întreprinderile unde se obţin produse din aceeaşi materie primă, care se deosebesc între ele prin formă, dimensiuni, proprietăţi tehnologice şi chimice etc.

Contabilitatea consumurilor directe de materialeDt 811 – la suma totală a consumurilor directe de materiale utilizate în procesul de producţie.Ct 211 – consumul materiei prime, materialelor de bază, combustibilului, semifabricatelor achiziţionate.Ct 521, 539 – consumul energiei electrice, apei, aburului în scopuri tehnologice achiziţionate de la furnizori.Ct 522 - consumul energiei electrice, apei, aburului în scopuri tehnologice achiziţionate de la întreprinderi – fiice, întreprinderi – asociate. Evidenţa analitică a consumurilor directe de materiale se ţine pe produse în borderoul (situaţia) de repartizare a consumurilor directe de materiale pe produse deschise pe secţii. Evidenţa sintetică se ţine în: a) Borderoul 8.11 „Activităţi de bază”; b) Registrul 7.8 „Cheltuielile şi consumurile întreprinderii” la nivelul întreprinderi. În cazul consumurilor directe de materiale trebuie acordată o atenţie sporită şi luată în consideraţie şi deşeurile, care apar, în mod firesc, în rezultatul procesului tehnologic. Deşeuri – resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate, care apar în procesul transformării materiilor prime în produs finit, care şi-au pierdut total sau parţial calităţile de materie primă. Pentru contabilitatea corectă a deşeurilor urmează ca acestea să nu fie confundate cu resturile (rămăşiţele) de materii prime şi materiale. Deşeurile, în conformitate cu operaţiunile procesului tehnologic, sunt transmise în alte secţii în calitate de materii prime şi materiale de bază pentru fabricarea altor detalii, servicii, produse. În contabilitate, deşeurile, în funcţie de destinaţie se grupează în două grupe:

recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – tescovina, drojdiile de vin etc.

nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – ciorchini strugurilor, etc.

Deşeurile recuperabile se scad din costul produselor fabricate, indiferent de modalitatea de utilizare ulterioară, din aceste considerente ele urmează a fi măsurate cantitativ şi valoric. Cantitatea deşeurilor se determină în baza documentelor primare, de ex. în industria vinicolă – „Actele de prelucrare a strugurilor”. Ulterior, în contabilitate deşeurile recuperabile sunt evaluate la valoarea realizabilă netă: Dt 211 Ct 811 Deşeurile nerecuperabile, de regulă, sunt măsurate doar cantitativ. Aşa cum acestea nu mai pot fi utilizate, ele urmează a fi nimicite. În practică cheltuielile legate de evacuarea sau nimicirea deşeurilor sunt neînsemnate şi se contabilizează în componenţa cheltuielilor perioadei.

14.2 Contabilitatea creditelor si imprumuturilorDatoriile financiare reprezintă o sursă străină de finanţare a întreprinderii şi cuprind:1) Creditele bancare. Acestea pot fi primite de la bănci în baza contractului încheiat între întreprindere şi aceasta instituţie financiară.2) Împrumuturile. Împrumuturile pot fi primite de la întreprinderi (părţi legate şi nelegate), persoane fizice, personalul întreprinderii. Modul de creditare, de primire şi rambursare a creditelor bancare este reglementat de contractele de credit şi actele normative în vigoare. În dependenţă de termenul rambursării, creditele şi împrumuturile pot fi: 1) pe TS 2) pe TL Pentru evidenţa creditelor bancare pe termen scurt şi lung sînt destinate respectiv conturile: 511 “Credite bancare pe termen scurt”, 512 “Credite bancare pe termen scurt pentru salariaţi”, 411 “Credite bancare pe termen lung”, 412 “Credite bancare pe termen lung pentru salariaţi”, Pentru evidenţa împrumuturilor pe termen scurt şi lung sînt utilizate respectiv conturile: 513 “Împrumuturi pe termen scurt”, 413 “Împrumuturi pe termen lung”. Aceste conturi sînt de pasiv. În credit se înregistrează sumele creditelor bancare şi împrumuturile primite, mărimea dobînzilor calculate aferente acestora. În debit – rambursarea creditelor şi împrumuturilor. Soldul conturilor este creditor şi r-ta mărimea datoriilor întreprinderii faţă de bănci, alţi creditori la un moment dat.

1) Primirea creditelor bancare: Dt 241, 242, 243 Ct 411, 412, 511, 512

2) La calcularea dobînzilor pentru creditele pe termen lung şi pe termen scurt primite se întocmeşte: Dt 714 – atunci cînd dobînda se constată ca cheltuieli ale perioadei Dt 111, 112, 121, 211 – în cazul capitalizării dobînzilor în valoarea dobînzilor (conform SNC 23) Ct 511, 512 – la suma dobinzii calculate

3) Primirea împrumuturilor de la întreprinderi sau persoane fizice: Dt 241, 242, 243 – la suma împrumuturilor primite sub formă de mijloace băneşti, Dt 521, 522, 539 – la suma împrumuturilor utilizate pentru achitarea datoriilor faţă de furnizori, părţi legate, alţi creditori, Ct 413, 513 – la suma totala a imprumuturilor

4) Dobînzile privind împrumuturile primite se calculează şi se reflectă în contabilitate în acelaşi mod ca şi pentru creditele bancare: Dt 714 – cînd dobînzile se constată ca cheltuieli, Dt 111, 112, 121, 211 – în cazul capitalizării sumei dobînzilor, Ct 513 “Împrumuturi pe termen scurt”.

La finele anului de gestiune creditele şi împrumuturile pe termen lung care urmează a fi achitate pe parcursul următoarelor 12 luni se trec în categoria creditelor şi împrumuturilor pe termen scurt prin formula contabilă:

Dt 411 “Credite bancare pe termen lung”, 412 “Credite bancare pe termen lung pentru salariaţi”, 511 “Credite bancare pe termen scurt”, 512 “Credite bancare pe termen scurt pentru slariaţi”, 413 “Împrumuturi pe termen lung”, 513 “Împrumuturi pe termen scurt”,Ct 241 “Casa”, 242 “Conturi curente în valută naţională”, 243 “Conturi curente în valută străină”.

La achitarea creditelor şi împrumuturilor se întocmesc formulele contabile:

debit conturile 511 “Credite bancare pe termen scurt”, 512 “Credite bancare pe termen scurt pentru slariaţi”, 513 “Împrumuturi pe termen scurt”,

credit conturile 241 “Casa”, 242 “Conturi curente în valută naţională”, 243 “Conturi curente în valută străină”.

15.1 CONTABILITATEA REPARATIEI MIJLOACELOR FIXE Pentru întreţinerea mijloacelor fixe în stare de lucru, dacă este necesar şi convenabil din punct de vedere economic, întreprinderile efectuează reparaţia acestor mijloace.

După complexitatea şi volumul lucrărilor distingem reparaţie curentă, medie şi capitală a mijloacelor fixe. Reparaţia poate fi efectuată prin două metode: 1) în regie proprie, 2) în antrepriză. La efectuarea reparaţiei în regie proprie, cheltuielile referitoare la lucrările respective, în baza documentelor primare (bonul de consum al materialelor, fişa-limită, tabelul de pontaj etc.) se acumulează în debitul contului 812 “Activităţi auxiliare”.

Cheltuielile acumulate se decontează şi se includ în consumurile şi cheltuielile perioadei curente, în funcţie de destinaţia obiectelor reparate. Dacă reparaţia efectuată ridică productivitatea obiectului şi în rezultatul efectuării acesteia întreprinderea obţine un avantaj economic suplimentar, cheltuielile se includ în valoarea acestui obiect, adică se capitalizează. Dacă reparaţia se efectuează în antrepriză (de întreprinderi specializate), întreprinderea beneficiară nu ţine contabilitatea cheltuielilor. Aceasta o face întreprinderea executoare. Relaţiile privind efectuarea lucrărilor de reparaţie se bazează pe contractul încheiat între părţi. Predarea lucrărilor executate se face prin întocmirea unui proces-verbal de primire-predare a lucrărilor cu indicarea preţului contractual, negociat anterior la întocmirea contractului. Însă dacă are loc reparaţia mijloacelor fixe care conduce la mărirea termenului de exploatare şi respectiv la obţinerea unui avantaj economic suplimentar (faţă de volumul calculat la punerea obiectului în funcţiune), cheltuielile de reparaţie se capitalizează, adică se includ în valoarea obiectului respectiv.

15.2 Contabilitatea si modul de intocmire a Raportului privind fluxul MB Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti reprezintă unul dintre formularele principale în cadrul rapoartelor financiare ale întreprinderii, în care se reflectă toate modificările intervenite în resursele financiare, din punctul de vedere al încasărilor şi plăţilor mijloacelor băneşti în cursul anului. Modul de întocmire a raportului privind fluxul mijloacelor băneşti este reglementat de prevederile S.N.C. 7 “Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti”. Întreprinderea întocmeşte Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti prin metoda directă, în baza datelor conturilor contabile. Informaţiile obţinute prin aplicarea acestei metode evidenţiază principalele tipuri de încasări şi plăţi băneşti în funcţie de genul de activitate. La întocmirea acestui raport este necesar de respectat următoarele reguli: în Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se reflectă:1) mijloacele băneşti ale întreprinderii în valută naţională şi străină care se află în casă, în conturile curente, pe conturile de acreditiv, pe cardurile bancare şi alte conturi prevăzute de legislaţie;2) transferurile băneşti în expediţie (mijloacele băneşti depuse în casieriile băncilor, oficiilor poştale sau transmise încasatorilor pentru înregistrarea ulterioară a acestora în conturile curente sau speciale ale întreprinderii sau pentru transferarea către beneficiari);3) documentele băneşti, care se află în casa întreprinderii (timbrele taxei de stat, mărcile poştale, biletele de călătorie plătite, biletele de tratament şi odihnă, formularele cu regim special etc); în Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti nu se reflectă:

- MB din conturile de depozit, plasate în obligaţiuni, certificate bancare şi alte hîrtii de valoare;- operaţiunile nebăneşti, care influenţează mărimea profitului net al întreprinderii (operaţiunile de

schimb, amortizarea şi uzura activelor pe termen lung, impozitele amînate etc.);- mişcarea internă a mijloacelor băneşti (primirea mijloacelor băneşti din conturile curente şi

conturilor speciale în casă şi invers, procurarea şi vînzarea valutei străine, plasarea mijloacelor băneşti pe cardurile bancare, şi alte sume care se reflectă în conturi de mijloace băneşti pentru a nu admite dublare sumelor);

- mişcarea mijloacelor băneşti se determină în baza metodei de casă în baza datelor din conturile de evidenţă a mijloacelor băneşti pentru perioada de gestiune;

- Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se întocmeşte în baza metodei directe, care presupune reflectarea fluxurilor de încasări şi plăţi pe tipuri de activităţi alte întreprinderii (operaţională, investiţională şi financiară), dezvăluie intrările şi ieşirile de mijloace băneşti din evenimentele excepţionale, precum şi diferenţele favorabile şi nefavorabile aferente soldurilor de mijloace băneşti;

- pentru verificarea corectitudinii calculării fluxului net al mijloacelor băneşti întreprinderile pot aplica metoda indirectă de întocmire a Raportului privind fluxul mijloacelor băneşti, care presupune corectarea profitului net din activitatea operaţională.

16.1 Obiectul de studiu al contabilitatii

Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie patrimoniu, inclusiv procesele si rezultatele obtinute. Acesta reprezinta totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând unei persoane fizice sau juridice precum şi bunurile la care se referă. Patrimoniul este format din două elemente interdependente:

persoana fizică sau juridică, respectiv subiectul, titularul de patrimoniu sau proprietarul, care posedă şi gestionează bunurile, îşi asumă drepturi şi obligaţii asupra unor bunuri;

obiectul patrimoniului, respectiv bunurile care compun patrimoniul, reprezentând materializarea drepturilor şi obligaţiilor. Bunurile economice, ca obiecte de drepturi şi obligaţii, formează averea întreprinzătorului, adică acea parte a patrimoniului cu conţinut concret, material, determinat fizic şi economic.

Deci, echilibrul intern al patrimoniului este expresia dublei determinări a valorilor economice separate patrimonial (bunuri economice = drepturi +obligaţii). Bunurile pot avea forma materiala sau nemateriala (licente, programe informative etc..) la aceasta se ataseaza si creantele/datoriile altor intreprinderi fata de aceasta. Obligatiile apar in cazul cind titularul de patrimoniu procura o parte din avere dinn surse care apartin altor persoane fizice sau PJ, aceste bunuri nu-I apartin pe drept si urmeaza a fi restituite, fapt p/u care aceasta parte a patrimoniului este numita patrimoniu strain. Drepturile r-ta situatia cind proprietarul isi procura o parte din avere pe surse proprii, adica bunurile respective ii apartin pe drept, aceasta parte numindu-se patrimoniu propriu.Averea = patrimoniu propriu + patrimoniu strain Obiectul contabilitatiii cuprinde urmatoarele categorii: Activele, Pasivele, Veniturile si Cheltuielile Contabilitatea nu se limitează doar la studierea stării generale a patrimoniului. Orice agent economic este concomitent şi consumator de mijloace. Utilizarea mijloacelor economice (cheltuieli) duce la apariţia veniturilor şi rezultatelor financiare determinate. De aceea contabilitatea studiază şi procesele interne ale activităţii economice a întreprinderii care conduc la modificări în componenţa patrimoniului acesteia. Astfel de modificări, după cum s-a menţionat, se produc sub influenţa operaţiunilor economice care reprezintă de asemenea obiecte ale contabilităţii. Studierea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii poate fi exprimată cu ajutorul egalităţii următoare: Venituri = Cheltuieli ± Rezultat financiar Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor. Astfel, obiectul contabilităţii îl constituie patrimoniul întreprinderii sub formă de sistem de indicatori care reflectă situaţia acestuia, precum şi veniturile, cheltuielile şi rezultatele activităţii întreprinderii. Toate aceste elemente reprezintă obiectele importante ale contabilităţiiÎn cadrul circuitului economic ce are loc într-o entitate, procesele economice se desfăşoară sub forma de procese de: * aprovizionare *producţie *desfacere.Particularităţile acestor procese sunt determinate de obiectul şi felul entităţilor în cadrul cărora se desfăşoară. Astfel procesul de producţie are loc în special în entităţile industriale, agricole, de construcţii, prestări servicii etc. Cu ocazia desfăşurării acestui proces se consumă materii prime şi materiale, forţă de muncă, se utilizează mijloace fixe şi se efectuează o seamă de cheltuieli.Procesul de producţie este oglindit în obiectul contabilităţii cu ajutorul conturilor în care se înregistrează consumul de muncă vie şi materializată.Procesul de aprovizionare are loc în toate categoriile de entităţi şi cuprinde operaţiile privind dotarea entităţii cu materii prime şi materiale, mărfuri necesare procesului de producţie sau circulaţie, precum şi anumite cheltuieli de aprovizionare: cheltuieli de transport, taxe vamale, comisioane, cheltuieli de încărcare-descărcare, recepţie.Procesul de desfacere ca ultimul moment al procesului reproducţiei, are loc în toate entităţile şi cuprinde expedierea şi vânzarea produselor, lucrărilor executate, serviciilor precum şi relaţiile financiare şi de creditare.Pe timpul realizării proceselor economice se produc numeroase tranzacţii şi operaţiuni economico-financiare. Operaţiunile economice reprezintă fapte (evenimente) economice ce influenţează situaţia financiară a unei entităţi (unităţi patrimoniale). Acestea pot derula zilnic sute sau chiar mii de operaţiuni, care ulterior reprezintă materia primă pentru rapoartele contabile.O operaţiune poate consta într-un schimb de valori (vânzare, cumpărare, plată, încasare sau credit) între două sau mai multe părţi independente.

16.2 EVALUAREA SI CONTABILITATEA PRODUCTIEI IN CURS DE EXECUTIE.Producţia în curs de execuţie cuprinde bunurile care n-au trecut toate fazele procesului de producţie,

nefiind încă nici producţie finită, nici semifabricat.Pe parcursul perioadei de gestiune producţia în curs de execuţie se reflectă în conturile clasei 8 (811,

812) şi se ia în calcul la determinarea costurilor efective a producţiei fabricate serviciilor prestate.

Costul efectiv = Sprod.în curs de execuţie la încep. per. de gest + consumuri – Sprod. în curs de

execuţie la finele per. de gest.

În contabilitatea financiară producţia în curs de execuţie se reflectă numai la sfîrşitul perioadei de gestiune în momentul întocmirii rapoartelor financiare.

În acest scop se foloseşte contul de activ 215 “Producţie în curs de execuţie”. În debitul acestui cont se reflectă costul producţiei în curs de execuţie la sfîrşitul perioadei de gestiune, iar în credit – decontarea valorii de bilanţ a producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune. Soldul este debitor şi reflectă valoarea producţiei în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune.

La finele perioadei de gestiune în urma inventarierii se stabile;te costul efectiv al producţiei în curs de execuţie care se înregistrează prin formula contabilă:

debit contul 215 “Producţie în curs de execuţie”, credit conturile 811 “Activităţi de bază”, 812 “Activităţi auxiliare”. La începutul de gestiune următoare perioadei, producţia în curs de execuţie se scoate din evidenţa

financiară şi se trece pe conturile contabilităţii de gestiune prin formula contabilă: debit conturile 811 “Activităţi de bază”, 812 “Activităţi auxiliare”, credit contul 215 “Producţie în curs de execuţie”

17.1 CONTABILITATEA OMVSD

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată cuprinde activele, valoare unitară a cărora este mai mică decît plafonul stabilit de legislaţie (6 000 lei) indiferent de durata de exploatare, sau activele a căror durată de utilizare nu depăşeşte un an, indiferent de valoarea unitară . La perfectarea operţiunilor economice legate de OMVSD se utilizează următoarele documente primare:

- fişa de evidenţă a obiectelor de mică valoare (OV-2) ;- procesul-verbal de ieşire din uz a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată (OV-4);- procesul verbal de scoatere din uz a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată (OV-8).

Fişa de evidenţă a obiectelor de mică valoare (OV-2) se completează într-un singur exemplar de către magazioner sau altă persoană responsabilă la eliberarea OMVSD angajaţilor întreprinderii. Dacă în procesul de utilizare OMVSD s-au pierdut sau au fost deteriorate se completează procesul-verbal de ieşire din uz a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată (OV-4). OMVSD care nu mai pot fi utilizate în activitatea întreprinderii se casează prin întocmirea Procesului-verbal de scoatere din uz a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată (OV-8). Pentru evidenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată este destinat contul de activ 213 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată” şi contul de pasiv 214 “Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”. Operaţiile de intrare a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se reflectă la fel ca şi materialele. Evidenţă ieşirii a obiectelor depinde de valoarea unitară şi direcţiile de utilizare a obiectelor Obiectele cu o valoare unitară de pînă la 3000 lei se trec direct la cheltuieli, fără calcularea uzurii, prin formula contabilă:

debit conturile 713 “Cheltuieli generale şi administrative”, 811 “Activităţi de bază”, 813 “Consumuri indirecte de producţie”,

credit contul 213 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”. Obiectele cu valoarea mai mare de 3000 lei/unitate se trec la cheltuieli prin calcularea uzurii în proporţie de 100% din valoarea obiectelor, diminuată cu valoarea probabilă rămasă. Pentru aceste obiecte se organizează evidenţa în exploatare. Dacă obiectele cu valoarea unitară de pînă la 3000 lei se scot de la evidenţă la predarea lor în exploatare, atunci obiectele ce depăşesc acest plafon de 3000 lei se ţin la evidenţă pe toată perioada lor de exploatare.

1. Eliberarea obiectelor pentru exploatarea utilajului: Dt 213 “OMVSD”, 2132 “OMVSD în exploatare” Dt 813 “Cheltuieli indirecte de producţie” Ct 213 “OMVSD”, 2131 “OMVSD în stoc” 2. Concomitent cu darea obiectelor în exploatare se calculă în mărime de 100% uzura la obiectele cu

valoarea mai mare de 3000 lei de unitate: Dt 813 Ct 2143. Scoaterea din uz a OMVSD: Dt 214 Ct 213.24. Reflectarea deşeurilor obţinute din ieşirea obiectelor: Dt 211 Ct 213.25. Diferenţa dintre deşeurilor obţinute şi valoarea probabilă rămasă a obiectelor ieşite se trec la

cheltuieli: Dt 714 Ct 213.2Să admitem, că deşeurile obţinute de la ieşirea obiectelor date au constituit 350 lei. Atunci diferenţa

între această sumă şi valoarea probabilă rămasă în sumă de 100 lei (350 – 250) se va trece la venituri: debit contul 211 “Materiale” – 100 lei, credit contul 612 “Alte cheltuieli operaţionale” – 100 lei.

17.2 CONTABILITATEA DECONTARILOR CU TITULARI DE AVANS.

Titularul de avans este lucrătorul întreprinderii care a primit avans pentru a acoperi anumite cheltuieli. Lista titularilor de avans se aprobă de conducătorul întreprinderii. Avansurile pentru decontare se folosesc pentru: 1) acoperirea cheltuielilor legate de deplasări, 2) procurarea mărfurilor de cancelarie şi alte bunuri materiale, 3)acoperirea cheltuielilor de transport – aprovizionare. Partea principală a avansurilor spre decontare se foloseşte pentru acoperirea cheltuielilor legate de deplasări. În timpul deplasării lucrătorilor li se compensează următoarele cheltuieli: a)diurna, b)costul biletelor de călătorie tur-retur, c) cheltuieli privind cazarea.

Modul de efectuare a deplasărilor şi de recuperare a cheltuielilor suportate este reglementat de Regulamentul cu privire la detaşarea angajaţilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din Republica Moldova .

Detaşarea lucrătorului se efectuează în baza ordinului de deplasare, în care se arată scopul, localitatea şi termenul de deplasare (nu poate să depăşească 60 zile). În timpul deplasării lucrătorului i se păstrează locul de muncă şi salariul.

Diurna se plăteşte pentru fiecare zi a deplasării şi constituie: a) pe teritoriul Republicii Moldova – 55 lei/zi, b) peste hotarele Republicii Moldova – în limita normelor stabilite pentru fiecare ţara şi în funcţie de categoria la care se referă lucrătorul dat

Costul transportului se acoperă în baza documentelor prezentate (biletelor de călătorie). În cazul neprezentării documentelor de călătorie, cheltuielile de transport pe teritoriul Republicii Moldova se achită conform tarifelor minimale.

Cheltuielile de cazare se acoperă în baza documentelor prezentate, dar nu mai mult de limitele stabilite de Regulament, care constituie:

În cazul neprezentării documentului de plată cheltuielile de cazare se compensează în mărimea de 25 lei/zi pentru deplasările pe teritoriul Republicii Moldova sau 5 % din limita stabilită de Regulament pentru deplasările în ţările C.S.I. şi România.

La întoarcerea din deplasare titularul de avans trebuie să prezinte timp de 5 zile decontul de avans la care se anexează toate documentele ce confirmă cheltuielile efectuate în timpul deplasării. În baza acestor documente se determină suma efectivă a cheltuielilor de deplasare. La folosirea avansurilor pentru alte scopuri decît cele pentru care s-a acordat avansul (procurarea mărfurilor, acoperirea cheltuielilor de transport-aprovizionare), titularul de avans trebuie să prezintă documente respective.

Suma cheltuielilor efectuate peste limita stabilită de Regulament la cererea administraţiei poate fi restituită de lucrător. Aceste cheltuieli, nu se permit spre deducere în scopuri fiscale şi se corectează la întocmirea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit a persoanei, ce practică activitatea de întreprinzător.

Pentru evidenţa decontărilor cu titularii de avans sînt destinate conturile: a) de activ 227 „Creanţe pe termen scurt ale personalului” – pentru evidenţa decontărilor în cazul primirii prealabile a avansului

b) de pasiv 532 „Datorii faţă de personal privind alte operaţii” – la evidenţa decontărilor în cazul acoperirii cheltuielilor fără eliberarea avansurilor. . I. Lucrătorului detaşat i s-a eliberează avans: . 1. la eliberarea avansurilor spre decontare: Dt 227 Ct 241, 242, 243 (avans pina la plecare) . 2. la suma cheltuielilor indicate în decontul de avans:. . a) la suma cheltuielilor de deplasare: Dt 712, 713, 813 Ct 227 . b) la suma cheltuielilor pentru procurarea activelor respective sau pentru compensarea cheltuielilor de transport-aprovizionare: Dt 111, 123, 211, 213, 217 Ct 227 . 3. în cazul cînd suma avansului este mai mare decît suma cheltuielilor efective suma avansului neutilizat se restituie: a) în numerar: Dt 241 Ct 227 b) prin reţinere din salariu: Dt 531 Ct 227

II. Lucrătorului detaşat nu i s-a eliberează avans:a) Dacă titularul de avans a plecat în deplasare şi/sau a acoperit alte cheltuieli din cont propriu

cheltuielile efective se reflectă prin formulele: Dt 712, 713, 813, 111, 123, 211, 213, 217 Ct 532b) Aceste cheltuieli se restituie titularului prin formula contabilă: Dt 532 Ct 241

18.1.Cadrul normativ al sistemului contabil in Republica Moldova Sistemul de reglementare normativă al contabilităţii reprezintă totalitatea actelor legislative şi normative, care reglementează ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare. Reglementarea normativă a contabilităţii financiare este bazată pe următoarele elemente:

1. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2008, conform căreia entităţile (persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiile necomerciale, instituţiile publice, notarii, avocaţii şi birourile înfiinţate de aceştia, reprezentanţele şi filia¬le ale întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în Republica Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare) sînt obligate să ţină contabilitatea şi să întocmească rapoartele financiare în modul prevăzut de legea menţionată, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative în vigoare.

2. documentele normative referitoare la sistem contabil din Republica Moldova, inclusiv:

1. Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare,

2. Standardele Naţionale de Contabilitate (S.N.C.) şi comentariile la acestea,

3. Planul de conturi contabile ale activităţii economico-financiare a întreprinderilor,

4. Instrucţiunile Ministerului de Finanţe.

Legea contabilităţii stabileşte regulile generale, referitoare la: • modul de organizare şi ţinere a contabilităţii, întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare, inclusiv termenele de prezentare • aplicarea standardelor de contabilitate, în funcţie de tipul entităţii; • utilizarea datelor contabile în scopuri fiscale; • responsabilităţile şi drepturile entităţilor privind ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară; • sistemele de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a rapoartelor financiare; • metodele de recunoaştere a elementelor (obiectelor) contabile; • modul general de contabilizare a stocurilor; • modul de întocmire şi de utilizare a documentelor primare; • utilizarea conturilor contabile; • nomenclatorul, structura şi modul de aplicare a registrelor contabile; • componenţa, modul de întocmire şi de prezentare a rapoartelor financiare; • alte aspecte ale contabilităţii (organizarea sistemului de control intern, exercitarea auditului intern, corectarea erorilor contabile, păstrarea documentelor contabile etc.).

“Bazele conceptuale” caracterizează noţiunile şi principiile generale referitoare la pregătirea şi prezentarea rapoartelor financiare. În mod teoretic în ele se explică convenţiile fundamentale, caracteristicile calitative ale rapoartelor financiare, definiţia elementelor rapoartelor financiare, modul de constatare a acestor elemente, noţiunile de menţinere a capitalului.

S.N.C. şi comentariile la acestea poartă un caracter de acte normative. În republica Moldova la momentul de faţa sînt elaborate şi implementate 30 de S.N.C. şi 14 comentarii la acestea. În componenţa S.N.C. sînt incluse standardele care nu au analog în sistemul contabil internaţional: S.N.C. 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor”, S.N.C. 4 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile micului business”, S.N.C. 6 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile agricole”. Comentariile cu privire la aplicarea S.N.C. detaliază prevederile acestora.

Planul de conturi contabile este elaborat în baza cerinţelor internaţionale de întocmire a rapoartelor financiare. Cuprinde 9 clase de conturi. Conturile de clasa întîi sînt obligatorii pentru toţi agenţii economici, iar conturile de clasa II (subconturile) se deschid reieşind din necesităţile întreprinderilor.

Instrucţiunile Ministerului finanţelor au scopul de a concretiza prevederile unor acte legislative şi se referă, ca de obicei la probleme concrete a contabilităţii şi impozitării.

Sistemele de organizare a contabilităţii financiare Agenţii economici ai Republicii Moldova, în dependenţă de numărul persoanelor angajate şi volumul vînzărilor pot opta pentru unul din sistemele cele trei sisteme de contabilitate: sistemul partidei simple (S.N.C. 62 „Contabilitate în partidă simplă”)VV– cel mult 3 milioane de lei; valoarea de bilanţ a AMTL – cel mult 1 milion de lei; Pers – cel mult 9 persoane; sistemul simplificat (S.N.C. 4 „Particularităţile contabilităţii la întreprinderile micului business”), VV– cel mult 15 milioane de lei; valoarea de bilanţ a AMTL – cel mult 6 milion de lei; Pers – cel mult 49 persoane; sistemul complet in partida dubla – care nu corespund acestor criterii

18.2 CONTABILITATEA VENITURILOR DIN ACTIVITATEA OPERATIONALAVeniturile din activitatea operaţională se subdivizează în două grupe:a) venituri din vânzări, care cuprind încasările din comercializarea produselor, mărfurilor, prestarea serviciilor, operaţiunile pe bază de barter, contractele de construcţie;b) alte venituri operaţionale, din care fac parte sumele primite sau de primit din ieşirea (vânzarea, schimbul) activelor curente, cu excepţia produselor finite şi mărfurilor, arenda operaţională, precum şi sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri, recuperări de daune materiale, rezultate de modificări ale metodelor de evaluare a activelor curente etc. Veniturile din activitatea operaţională se înregistrează în contabilitate în baza următoarelor documente primare: facturilor fiscale, facturilor, proceselor-verbale de primire-predare a serviciilor prestate, dispoziţiilor de plată, dispozitiilor de încasări, proceselor-verbale de inventariere, etc.

Evidenţa analitică a veniturilor din activitatea operaţională se ţine pe tipuri de venituri, surse, perioade de obţinere a acestora şi alte direcţii stabilite în politica de contabilitate a întreprinderii.

Pentru evidenţa sintetică sînt destinate conturile de pasiv 611 şi 612. În creditul acestor conturi se înregistrează în cursul perioadei de gestiune cu total cumulativ de la începutul anului sumele veniturilor constatate în conformitate cu prevederile S.N.C. corespunzătoare, iar în debit – trecerea la finele anului de gestiune a veniturilor acumulate la contul de rezultate financiare.

În cursul anului de gestiune veniturilor din vînzări se înregistrează prin formula contabilă:1. la suma încasărilor din vânzarea produselor, mărfurilor şi prestarea serviciilor (fără TVA şi accize):Dt 241, 242, 243 Ct 6112. la valoarea mărfurilor livrate cumpărătorilor, părţilor legate şi personalului întreprinderii cu achitare ulterioară (fără TVA şi accize): Dt 221, 223, 227 Ct 6113. la suma veniturilor din vînzări obţinut în perioadele precedente, dar aferente perioadei de gestiune curente: Dt 422, 515 Ct 6114. la returnarea mărfurilor se întocmesc în aceeaşi perioadă de gestiune în care ele au fost vîndute se întocmesc formulelele contabile de stornare (cu semnul „minus”): Dt 221, 223, 227 Ct 611

N În cursul anului de gestiune alte venituri operaţionale se înregistrează prin formula contabilă:1. la suma încasărilor (fără TVA şi accize) din vânzarea altor active curente (materiale, obiecte de mică valoare şi scurtă durată, producţiei în curs de execuţie, titlurilor de valoare pe termen scurt etc.):Dt 241, 242, 243 Ct 6122. la valoarea de vânzare (fără TVA şi accize) a altor active curente realizate cumpărătorilor, părţilor legate, lucrătorilor întreprinderii, cu achitare ulterioară: Dt 221, 223, 227 Ct 6123. la valoarea plusurilor de valori materiale constatate cu ocazia inventarierii, precum şi la mărimea depăşirii valorii realizabile nete a acestora, conform evaluării precedente în limitele valorii de intrare (costului lor):Dt 211, 213, 215, 216, 217 Ct 6124. la plata calculată pentru activele materiale şi nemateriale pe termen lung, transmise în locaţiune: Dt 228 “Creanţe pe termen scurt privind veniturile calculate” Ct 6125. la suma amenzilor, penalităţilor, despăgubirilor calculate şi a altor sancţiuni pentru nerespectarea clauzelor contractelor încheiate, suma pretenţiilor recunoscute de către cumpărători şi clienţi:Dt 229 Ct 6126. la suma altor venituri operaţionale, obţinute în perioadele precedente, dar aferente perioadei de gestiune curente: Dt 422, 515 Ct 6127. la suma datoriilor pe termen scurt anulate în legătură cu expirarea termenului de prescripţie: Dt 521, 522, 523, 532, 539 Ct 612

La finele fiecărei perioade de gestiune rulajele creditoare cu total cumulativ de la începutul anului ale conturilor 611 „Venituri din vînzări” şi 612 „Alte venituri operaţionale”se reflectă pe rândurile respectiv 010 şi 040 ale Raportului privind de profit şi pierdere.

Închiderea conturilor nominalizate se efectuează la sfârşitul anului de gestiune cu contul 351 “Rezultat financiar total” prin întocmirea formulei contabile:

debit contul 611 “Venituri din vânzări” debit contul 612 “Alte venituri operaţionale” credit contul 351 “Rezultat financiar total”

19.1 CONTABILITATEA ACTIVELOR MATERIALE IN CURS DE EXECUTIEActivele materiale în curs de execuţie cuprind:

- cheltuielile legate de construirea de construcţia clădirilor, construcţiilor speciale (drumurilor, podurilor, fîntînilor etc.);

- valoarea utilajului care necesită montaj;- investiţiile capitale ulterioare, valoarea lucrărilor de modernizare, care duc la sporirea capacităţilor

de producţie, îmbunătăţirea calităţii acesteia. Evidenţa activelor materiale în curs de execuţie se ţine în contul 121 "Active materiale în curs de execuţie". În debitul acestui cont se reflectă suma cheltuielilor lucrărilor de construcţie şi montaj aferente creării mijloacelor fixe, inclusiv valoarea utilajului care necesită montaj sau valoarea utilajului şi a altor obiecte în cazul cînd momentul procurării acestora nu coincide cu momentul punerii în funcţiune. În creditul acestui cont se reflectă valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcţiune, investiţiile capitale ulterioare aferente majorării valorii obiectelor respective. Soldul acestui cont este debitor şi reprezintă suma cheltuielilor efectuate pentru crearea activelor materiale în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune, valoarea utilajului care necesită montaj, precum şi a utilajului şi a altor obiecte în cazul cînd momentul procurării acestora nu coincide cu momentul punerii în funcţiune.

Investiţiile capitale se reflectă în contabilitate în funcţie de metoda de executare a lucrărilor. Se cunosc două metode de executare a lucrărilor: a) în regie proprie; b) în antrepriză. În cazul executării lucrărilor în regie proprie valoarea obiectului se formează din consumurile efectuate de întreprindere pe fiecare obiect aparte conform următoarelor articole:

- consumuri directe pentru materiale;- consumuri directe pentru retribuirea muncii;- consumuri indirecte (cheltuieli de întreţinere a maşinilor şi mecanismelor de construcţie);- consumuri de regie şi alte cheltuieli legate nemijlocit de crearea activului.

Dacă întreprinderea creează active pe termen lung destinate vînzării în cursul activităţii economice operaţionale a acesteia, valoarea acestora se determină în conformitate cu prevederile S.N.C. 2 "Stocurile de mărfuri şi materiale", deoarece acestea sînt clasificate ca produse finite. In cazul executării lucrărilor în regie proprie cheltuielile respective se reflectă în modul următor: construcţia clădirilor, obiectelor speciale - debit contul 121 "Active materiale în curs de execuţie" în corespondenţă cu creditul conturilor:a) consum de materiale la valoarea de bilanţ - 211 "Materiale";b) consum de obiecte de OMVSD la valoarea de bilanţ - 213 "Obiecte de mică valoare şi scurtă durata";c) suma calculată a salariului muncitorilor şi contribuţiilor pentru asigurările sociale şi medicale – 531 “Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, 533 “Datorii privind asigurările”;d) serviciile prestate de terţi şi cele proprii – 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”, 812 “Activităţi auxiliare”;e) trecerea la cheltuieli a consumurilor indirecte – 813 “Consumuri indirecte de producţie”.

Dacă activele materiale (clădirile, construcţiile speciale ş.a.) se creează (construiesc) prin metoda de antrepriză, atunci evidenţa cheltuielilor efectuate pentru crearea obiectului prevăzut de contract se ţine de către executor. Obiectul creat se predă beneficiarului de către executor la valoarea prevăzută de contract în baza procesului de predare-primire a lucrărilor de construcţie şi montare. Obiectele de mijloace fixe create prin metoda de antrepriză se înregistrează la intrări în debitul contului 121 “Active materiale în curs de execuţie” (dacă intrarea lor nu coincide cu momentul punerii în funcţiune ori necesită lucrări suplimentare) ori în debitul contului 123 “Mijloace fixe” (dacă intrarea acestora coincide cu momentul punerii lor în funcţiune) în corespondenţă cu creditul contului 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”.

19.2 STRUCTURA SI MODUL DE INTOCMIRE A RAPORTULUI PRIVIND FLUXUL CAPITALULUI PROPRIU Raportul privind fluxul capitalului propriu caracterizează sursele de formare ale acelor active care constituie proprietatea întreprinderii. Spre deosebire de bilanţul contabil, raportul privind fluxul capitalului propriu conţine nu numai informaţia la o dată anumită, ci şi informaţii referitoare la fluxul (majorarea şi diminuarea) elementelor componente ale capitalului propriu în cursul anului. El conţine informaţii privind starea şi mişcarea (majorarea) elementelor capitalului propriu. Raportul are aceiaşi structură ca şi capitolul 3 a bilanţului contabil şi cuprinde 4 compartimente:

1. Capital statutar şi suplimentar;2. Rezerve;3. Profit nerepartizat (pierdere neacoperită);4. Capital secundar.La întocmirea raportului trebuie luat în considerare că în componenţa capitalului propriu intră

elemente care majorează mărimea acestuia (capitalul statutar, capitalul suplimentar, rezervele, profitul nerepartizat, capitalul secundar) şi elemente care se scad la determinarea mărimea capitalului propriu (capital nevărsat, capital retras, pierderea neacoperită, profit utilizat al anului de gestiune.

RAPORTUL PRIVIND FLUXUL CAPITALULUI PROPRIU

la __________________________________200____

Nr. cap

.Indicatori

Cod rd.

La finele anului de gestiune precedent

Încasat (calculat)

Consumat (virat)

La finele perioadei de

gestiune curente

1 2 3 4 5 6 7

1 Capital statutar şi suplimentarCapital statutar (311) 010

Capital suplimentar (312) 020

Capital nevărsat (313) 030 ( ) ( )

Capital retras (314) 040 ( ) ( )

Total s. 1 (rd.010±rd.020-rd.030-rd.040) 050

2 RezerveRezerve stabilite de legislaţie (321) 060

Rezerve prevăzute de statut (322) 070

Alte rezerve (323) 080

Total s. 2 (rd.060+rd.070+rd.080) 090

3 Profit nerepartizat (pierdere neacoperită)Corectarea rezultatelor perioadelor precedente (331)

100

Profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) a perioadelor precedente (332) 110

Profitul net (pierderea) perioadei de gestiune (333)

120

Profit utilizat al perioadei de gestiune (334) 130 ( ) ( )

Total s. 3. (rd.100±rd.110±rd.120-rd.130) 140

4 Capital secundar Diferenţe din reevaluarea activelor pe termen lung (341)

150

Subvenţii (342) 160

Total s. 4 (rd.±150+rd.160) 170

TOTAL GENERAL (rd.050+rd.090±rd.140±rd.170)

180

20.1 OBIECTUL , FUNCTIILE , SI ROLUL CONTABILITATII MANAGERIALE. Contabilitatea managerială reprezintă un domeniu distinct în cadrul evidenţei contabile, avînd drept obiectiv principal măsurarea, colectarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiei pentru planificare (bugetare), calculaţie, control şi analiza executării bugetelor în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale

Principalele obiective ale contabilităţii manageriale sunt:1) calcularea costurilor pe produse (lucrări, servicii), activităţi şi pe unităţi organizaţionale (diviziunii, departamente, secţii, servicii etc.);2) determinarea diferitor marje şi rezultate analitice pe produse, servicii sau activităţi;3) furnizarea informaţiei necesare elaborării bugetelor;4) furnizarea de informaţii pentru stabilirea abaterilor între previziuni şi realizări;5) furnizarea de informaţii destinate măsurării performanţelor (rentabilitate, productivitate) la nivelul sectoarelor de activitate şi al produselor;6) furnizarea datelor pentru exercitarea controlului gestionar;7) luarea deciziilor manageriale pe termen lung şi coordonarea dezvoltării întreprinderii.Functiile contabilitatii manageriale sunt:1) Asigurarea bazei informaţionale presupune colectarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiei financiare şi nonfinanciare, utilizate de către conducătorii pentru planificare (bugetare), controlul activităţii subdiviziunilor încredinţate lor şi evaluarea rezultatelor obţinute. 2) Planificarea (bugetarea) este un proces ciclic continuu orientat spre aducerea posibilităţilor întreprinderii în concordanţă cu condiţiile pieţei. La toate etapele acestui proces contabilul implicat în contabilitatea managerială trebuie să-şi imagineze clar alternativele financiare disponibile. Datele contabile ale perioadelor precedente servesc drept bază pentru planificare, iar datele evidenţei curente - drept mijloc de control asupra îndeplinirii indicatorilor de plan şi bază pentru corectarea sarcinilor de plan. Planificarea (bugetarea) asigură stabilirea ordinii de acţionare în viitor şi include următoarele măsuri:

- determinarea scopurilor, căutarea variantelor alternative de acţiuni;- culegerea informaţiei privind variantele alternative de acţiuni; - alegerea căii optime din variantele alternative de acţiuni; - realizarea deciziilor luate.

3) Controlul presupune compararea rezultatelor efective cu cele planificate, în scopul determinării abaterilor şi corectării divergenţilor. Aceasta poate să se manifeste la prezentarea rezultatelor efective în concordanţă cu cele planificate sau, invers, la modificarea planurilor, dacă se constată că ele nu mai pot fi realizate. Procesul controlului dă posibilitatea de a prognoza, dacă planul pe termen lung va fi realizat, de a depista problemele potenţiale, de a lua măsuri ce ţin de modificarea scopurilor şi obligaţiilor în vederea evitării pierderilor în viitor. Astfel, prin controlul efectuat managerii se asigură că resursele sunt obţinute şi utilizate cu eficienţă şi eficacitate. Eficienţa suma factorilor de producţie utilizaţi pentru atingerea unui nivel de producţie. Eficacitatea gradul de atingere a scopului.4) luarea deciziilor manageriale, ceea ce presupune selectarea unor acţiuni din câteva alternative speciale. Astfel, în baza rezultatelor obţinute, reflectate în rapoartele operative, se i-au decizii de a sancţiona activitatea nefavorabilă şi de a stimula rezultatele pozitive.În dependenţă de perioadă pentru care sunt luate deciziile manageriale, ele se împart în:

decizii manageriale pe termen lung, numite şi strategice; decizii manageriale curente sau operative.

Alegerea strategiei determină perspectiva dezvoltării întreprinderii şi, prin urmare, deciziile manageriale depind de capacitatea întreprinderii de a previziona ritmul creşterii diferitor indicatori economico - financiari, posibilitatea de a-şi menţine piaţa, afluxul mijloacelor băneşti pentru fiecare variantă alternativă etc. în diferită conjunctură economică (ritmul înalt al inflaţiei, scăderea producerii, intensificarea concurenţei, etc.)

Rolul contabilităţii manageriale constă în organizarea asigurării informaţionale a procesului managerial pentru luarea deciziilor privind aprecierea activităţii centrelor de responsabilitate; evidenţa tendinţelor în dezvoltarea acestor centre, a neajunsurilor şi aspectelor pozitive în activitatea lor.

20.2 CONTABILITATEA MB LA CONTURILE CURENTE IN VALUTA STRAINA În conformitate cu Regulamentul privind deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor în băncile licenţiate din Republica Moldova n şi Legea privind reglementarea valutară întreprinderile pot deschide unul sau mai multe conturi în valută străină. Deschiderea conturilor valutare este condiţionată de efectuarea operaţiunilor de export-import. Mijloacele băneşti în aceste conturi sînt exprimate în valută străină (dolari SUA, ruble ruseşti etc.), însă evidenţa lor se ţine în lei cu aplicarea cursului Băncii Naţionale a Moldovei din ziua efectuării operaţiei economice. În acest caz pot să apară diferenţe de curs favorabile şi nefavorabile. Documentele utilizate la efectuarea operaţiilor valutare sînt:

1. cererea de cumpărare sau de vînzare a valutei străine,2. ordinul de plată în valută străină,3. extrasul din cont.

Evidenţa analitică a mijloacelor valutare este organizată pe fiecare cont sau fiecare valută. Pentru evidenţa sintetică a mijloacelor valutare este destinat contul de activ 243 „Conturi curente în valută străină” care are acelaşi conţinut ca şi contul 242 “Conturi curente în valută naţională”. La contul 243 întreprinderea poate deschide subconturi destinate evidenţei mijloacelor băneşti în valutele diferitor ţări precum şi pentru evidenţa mijloacelor valutare legate.

La intrarea şi ieşirea mijloacelor băneşti din conturile curente în valută străină se întocmesc aceleaşi formule contabile ca şi la efectuarea operaţiilor în valută naţională. Principala deosebire constă în necesitatea reflectării diferenţei de curs valutar care apare din cauza variaţiei cursului valutei străine în raport cu leul moldovenesc din momentului efectuării operaţiei economice cu cursul valutei în momentul efectuării plăţii, şi necesitatea reflectării mijloacelor valutare în rapoartele financiare la cursul din ultima zi a perioadei de gestiune. Diferenţele de curs valutar trebuie reflectate în evidenţă în conformitate cu S.N.C. 21“Efectele variaţiilor cursurilor valutare.

Diferenţa de curs valutar aferente soldului mijloacelor băneşti la contul valutar se înregistrează prin formulele contabile:

a) la suma diferenţelor favorabile de curs valutar: Dt 243 Ct 622b) la suma diferenţelor nefavorabile de curs valutar: Dt 722 Ct 243

Cu toate că în contabilitate operaţiile în valută se reflectă la cursul Băncii Naţionale a Moldovei întreprinderea cumpără şi vinde valuta la cursul stabilit de banca comercială. În acest caz pot apărea diferenţe care nu se reflectă în componenţa veniturilor şi cheltuielilor din activitatea financiară, ci în componenţa veniturilor şi cheltuielilor neoperaţionale. Aceste diferenţe se mai numesc diferenţă de sumă.Operaţiunile de cumpărare şi vînzare a valutei străine se reflectă prin următoarele formule contabile: I. cumpărarea valutei străine:a) virarea mijloacelor băneşti din conturile curente pentru procurarea valutei străine: Dt 229 Ct 242b) înregistrarea în conturile valutare a valutei străine procurate la cursul oficial al BNM: Dt 243 Ct 229

II.vînzarea valutei străine:a) virarea din conturile curente a valutei străine care urmează a fi vîndute: Dt 229 Ct 243Formula contabilă se întocmeşte la cursul oficial al BNM.b) înregistrarea în conturile curente a mijloacelor băneşti din vînzarea valutei străine: Dt 242 Ct 229

III. reflectarea veniturilor şi cheltuielilor din vînzarea şi cumpărarea valutei străine:a) reflectarea veniturilor din vînzarea valutei străine la un curs mai înalt decît cursul oficial al BNM sau din cumpărarea valutei străine la un curs mai jos decît cursul oficial al BNM:

debit contul 229, credit contul 612;

b) reflectarea cheltuielilor din vînzarea valutei străine la un curs mai jos decît cursul oficial al BNM, sau din cumpărarea valutei străine la un curs mai înalt decît cursul oficial al BNM:

debit contul 714, credit contul 229.

21.1 Documentatia ca procedeu al metodei contabilitatii.Documentul este un certificat (act) scris privind efectuarea operaţiunii economice întocmit în modul

stabilit care îi atribuie putere juridică sau dreptul la efectuarea acesteia. Acesta reprezintă o foaie de hârtie liniată cu indicatorii şi indicii tipăriţi anterior pe acesta, utilizaţi pentru înregistrarea informaţiei privind operaţiunile economice. Indicii şi indicatorii înscrişi în acesta se numesc elemente. Modul de întocmire şi reflectare în contabilitate, de primire şi de păstrare a documentelor primare este determinat de Legea contabilităţii. Elementele obligatorii ale documentelor primare sunt: *denumirea documentului; *codul formularului; *data întocmirii; *denumirea agentului economic care a întocmit documentul şi locul întocmirii; *conţinutul operaţiunii economice; *expresia valorică şi cantitativă a operaţiunii economice; *indicarea părţilor care au contribuit la efectuarea operaţiunii economice; *funcţia şi numele persoanelor responsabile de efectuarea şi întocmirea corectă a operaţiunii economice; *semnăturile persoanelor responsabile de efectuarea operaţiunii economice consemnate în documentIn cazul lipsei unui din clementele enumerate documentul se consideră nevalabil. Elementele suplimentare (specifice) sunt determinate de caracterul operaţiunilor economice reflectate. La întocmirea documentului primar la computer trebuie să fie respectate forma şi conţinutul documentelor primare-tip.După locul de întocmire:Documentele interne se întocmesc în cadrul întreprinderii de către colaboratorii şi administratorii acesteia (dispoziţiile de încasare şi de plată, borderourile de plată a salariilor, foile de parcurs etc.)Documentele externe sunt documentele intrate de la alte unităţi sau persoane juridice şi fizice (facturile fiscale, facturilc de expediţie, buletinele medicale, documentele judiciare şi titlurile executorii etc.).După destinaţie Documentele de dispoziţie contin informatia privind dispozitia savirsirii operatiei (dispozitia de plata, ordin de angajare, concediu etc.), acest document se intocmeste pina la executarea operatiunii economice. Documentele executorii (justificative) confirmă efectuarea operaţiunii economice (de exemplu, gestionarul a primit bunuri materiale şi mărfuri, mijloace băneşti în numerar). Documentele mixte îmbină ambele funcţii.Dispoziţia de plată conţine dispoziţia de eliberare a banilor şi confirmă primirea banilor (executarea operaţiunii).După modul de întocmire documentele se împart în documente întocmite manual sau automatizat. După modul de utilizare: Documentele ordinare se execută în tipografie şi se vând fară înregistrare. Documentele cu regim special se tipăresc pe hârtie specială în mod centralizat, au serie şi număr şi se supun unei înregistrări speciale în cazul vânzării şi cumpărării. Documentele cu regim special sunt prevăzute pentru întocmirea operaţiunilor privind ieşirea bunurilor, calcularea taxei pe valoarea adăugată (facturile fiscale etcModul de intocmire: Documentul primar trebuie să fie întocmit în cazul efectuării operaţiunii economice, iar dacă aceasta nu este posibil - nemijlocit după terminarea acesteia.Documentele se întocmesc de persoane responsabile în termene determinate în conformitate cu regulile şi cerinţele stabilite, asigurând valoarea juridică integrală a acestora. Etapa întocmirii documentelor prevede alegerea formularelor, documentelor primare sau a altor purtători de informaţie contabilă pentru fiecare obiect contabil. La întocmirea documentelor este important a asigura două condiţii: reflectarea în document a conţinutului real al operaţiunii economice efectuate, evenimentului sau procesului, adică asigurarea veridicităţii şi întocmirea documentului cu cheltuieli minime ale timpului de muncă. Documentele se află permanent în mişcare. Itinerarul parcurs de documente, începând cu momentul întocmirii (intrării) acestora şi până la predarea lor la arhivă după prelucrare şi reflectare în contabilitate se numeşte circulaţia documentelor. Mişcarea documentelor şi circulaţia acestora reprezintă un obiect important de organizare a contabilităţii la întreprindere şi prevede parcurgerea câtorva etape: 1)întocmirea (emiterea) documentelor; 2)primirea documentelor de contabilitate; 3)prelucrarea şi înregistrarea documentelor în sistemul înregistrărilor contabile; 4)predarea documentelor în arhivă. Documente primare cu regim special se utilizează în cazurile: a) înstrăinării activelor cu transmiterea dreptului de proprietate, cu excepţia valorilor mobiliare; b) prestării serviciilor, cu excepţia serviciilor financiare prestate de către instituţiile financiare, organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut; c) transportării activelor în cadrul entităţii dezintegrate din punct de vedere teritorial şi în afara entităţii fără transmiterea dreptului de proprietate; d) achiziţionării activelor de la furnizori – cetăţeni; e) transmiterii activelor în leasing, arendă, locaţiune.

21.2 CONTABILITATEA REZERVELOR SI CAPITALULUI SECUNDAR. Rezervele reprezintă sumele depuse de către întreprindere în scopul acoperirii pierderilor rezultate din activitatea economico-financiară a întreprinderii. În dependenţă de conţinutul economic rezervele se împart în: a) prevăzute de legislaţie – a căror constituire e stabilită de lege b) prevăzute de statut – a căror creare, mărime şi scop sînt prevăzute de statutul întreprinderii.

Rezervele prevăzute de statut în cazul societăţilor pe acţiuni se formează din defalcări anuale din profitul net pîna la atingerea mărimii prevăzute de statutul societăţii. Volumul defalcărilor se stabileşte de adunarea generala a acţionarilor. Capitalul de rezerva trebuie să fie plasat în active cu lichiditate înaltă, care ar asigura folosirea lui în orice moment.

c) alte rezerve – a căror creare şi mărime nu e prevăzută în statut, dar ele constituie conform deciziei adunării fondatorilor sau a adunării de conducere a întreprinderii.Rezervele se folosesc pentru: majorarea capitalului statutar, acoperirea pierderilor anilor precedenţi şi anului current, plata dividendelor (de regulă, pentru acţiunile privilegiate) în cazul insuficienţei profitului.

Evidenţa analitică a rezervelor se ţine pe categorii de rezerve, surse de formare şi direcţii de utilizare. Pentru evidenţa sintetică sînt destinate conturile de pasiv 321, 322, 323. În creditul acestor conturi se reflectă constituirea rezervelor, în debit – utilizarea lor. Soldurile conturilor sînt creditoare şi reflectă mărimea rezervelor existente la o dată anumită (se reflectă în cap. III a Bilanţului contabil).

1) La formarea rezervelor se întocmeşte formula contabilă: Dt 332 Ct 321, 322, 323. 2)Utilizarea rezervelor se înregistrează prin formula: Dt 321, 322, 323 – la suma totală a rezervelor utilizate

Ct 311 – la suma rezervelor utilizate pentru majorarea capitalului statutar,Ct 332 – la suma rezervelor utilizate pentru acoperirea pierderilor neacoperite a anilor precedenţi,Ct 537 – la suma rezervelor utilizate pentru achitarea dividendelor pe acţiuni privilegiate. Operaţiile legate de formarea şi utilizarea rezervelor se reflectă în registre contabile (jurnale, borderouri, situaţii), forma şi structura cărora se stabileşte de către fiecare întreprindere.

Capitalul secundar – cuprinde diferenţele din reevaluarea activelor pe termen lung şi subvenţiile de stat. Diferenţele din reevaluarea activelor apar în rezultatul reevaluării activelor materiale, mijloacelor fixe, investiţiilor financiare active şi a altor active pe termen lung.În rezultatul reevaluării pot fi stabilite: diferenţe pozitive (ecartul de reevaluare) – cînd valoarea activelor după reevaluare este mai mare decît valoarea pînă la reevaluare;diferenţe negative (reducerea valorii activelor) – cînd valoarea activelor după reevaluare este mai mică decît valoarea pînă la reevaluare.Evidenţa analitică a diferenţelor din reevaluare se ţine pe tipuri de active pe termen lung reevaluate. Pentru evidenţa sintetică este destinat contul de pasiv 341 “Diferenţele din reevaluarea activelor pe termen lung”. În creditul acestui cont se înregistrează suma ecartului de reevaluare a activelor pe termen lung, în debit – suma reducerilor de reevaluare. La ieşirea activelor pe termen lung sumele ecartului la evaluare se trec la venituri, iar reducerilor – la cheltuielile activităţii de investiţii la întreprindere.Soldul activului poate fi:creditor – cînd suma totală a ecartului de evaluare depăşeşte suma totală a reducerilor de reevaluare, debitor – cînd suma reducerilor este mai mare decît suma ecartului de reevaluare.Diferenţele din reevaluarea activelor pe termen lung se reflectă prin formulele contabile:1) ecartul de reevaluare: Dt 111, 121, 122, 123, 125, 133 Ct 341;2) reducerea de reevaluare: Dt 341; Ct 111, 121, 122, 123, 125, 133.Dacă întreprinderea aplică metoda alternativă de reevaluare a mijloacelor fixe atunci reevaluării se supune şi uzura mijlocului fix şi se întocmeşte formula contabilă: a)la suma majorării uzurii acumulate:Dt 341 Ct 124 b) la suma micşorării uzurii acumulate: Dt 124 Ct 341

La ieşirea activelor pe termen lung: 1) ecartul de reevaluare se trece la veniturile activităţii de investiţii prin formula contabilă: Dt 341 Ct 621 . 2) reducerile de reevaluare se trec la cheltuielile activităţii de investiţii: Dt 721 Ct 341

Subvenţiile de stat reprezintă a doua parte componentă a capitalului secundar. Conform SNC 20 „Contabilitatea subvenţiilor şi publicitatea informaţiei aferentă asistenţei de stat” subvenţiile de stat sunt considerate ajutoarele de stat acordate întreprinderii sub formă unor transferuri de resurse în schimbul respectării anumitor condiţii la activitatea operaţională a acesteia.Ajutoarele pot fi acordate ca granturi, donaţii, alocaţii, asistenţă financiară sau tehnică, prime ş.a. Acestea pot fi primite în formă de mijloace băneşti, active materiale sau nemateriale, investiţii.

Condiţiile acordării ajutoarelor de stat pot fi: crearea de către întreprindere a locurilor noi de muncă. Menţinerea unor preţuri garantate de stat, atunci în cazul cînd preţurile formate în mod liber nu reuşesc să acopere cheltuielile efectuate de către întreprindere.Subvenţiile de stat, inclusiv cele nebăneşti, se evaluează la valoarea venală (de intrare) numai în momentul în care va exista o certitudine întemeiată că:

a) întreprinderea va respecta condiţiile de acordare a acestora; şi b) subvenţiile vor fi primite.

Evidenţa analitică a subvenţiilor se ţine pe surse de intrare a mijloacelor şi direcţii de utilizare a acestora. Pentru evidenţa sintetică a subvenţiilor este destinat contul de pasiv 342 “Subvenţii”. În creditul acestui cont se reflectă intrarea sau primirea subvenţiilor, în debit – utilizarea sau restituirea acestora organelor de stat în cazurile prevăzute de legislaţie. Soldul contului este creditor şi reprezintă mărimea subvenţiilor primite, dar neutilizate de către întreprindere la o anumită dată şi se reflectă în cap. III al Bilanţului contabil. Modul de contabilizare a subvenţiilor depinde de condiţiile de acordare a acestora. În dependenţa de modul de utilizare a subvenţiilor, de durata perioadei de obţinere a avantajului economice acordate întreprinderii în schimbul anumitor condiţii pot fi utilizate şi alte scheme de formule contabile privind utilizarea subvenţiilor. Aici sînt examinate numai operaţiunile economice şi formulele contabile de bază. Subvenţiile de stat se contabilizează prin metoda capitalului, sau prin metoda venitului. Metoda capitalului constată subvenţiile sub formă de active materiale, nemateriale sau investiţii pe termen lung.1) La primirea acestor mijloace iniţial (pînă la reflectarea lor în componenţa capitalului) se întocmeşte formula contabilă: Dt 111, 112, 121, 123, 131, Ct 423 „Finanţări şi încasări cu destinaţie specială”.2) Metoda capitalului se admite şi la contabilizarea mijloacelor băneşti încasate, care vor fi destinate creării activelor pe termen lung: Dt 241, 242, 244, Ct 423 „Finanţări şi încasări cu destinaţie specială”.După utilizarea mijloacelor băneşti la crearea activelor pe termen lung reflectăm intrarea activelor create în modul următor: 3) La crearea activelor prin intermediul antreprenorilor: Dt 112, 121 Dt 534 Ct 5214) La crearea activelor în regie: Dt 112, 121 Ct 211, 213, 214, 531, 533, 8125) La predarea obiectului în exploatare : Dt 112, 123 Ct 112, 1216) După predarea obiectului în exploatare (în cazul cînd sunt primite active pe termen lung (operaţiunea 1) şi în cazul cînd au fost primite subvenţii sub formă de mijloace băneşti (operaţiunea 2)) şi îndeplinirea condiţiilor aferente subvenţiilor acestea se trec la majorarea capitalului secundar prin formula contabilă: Dt 423 Ct 342.7. Pe măsura exploatării activelor în mărimea cheltuielilor efectuate, referitoare la aceste active (uzura, amortizarea) subvenţia se va trece la veniturile perioadei în care au fost efectuate cheltuielile respective.

Dacă subvenţiile nu se utilizează conform condiţiilor stabilite la oferirea acestora statul poate să ceară rambursarea acestora. De regulă, se rambursează partea subvenţiilor care nu a fost trecută la cheltuieli (adică care nu au fost reflectate prin formula contabilă: debit contul 722, credit conturile 113, 124). Însă, dacă condiţiile nu au fost îndeplinite în totalmente restituirea poate fi cerută în mărimea de 100%, necătînd că obiectele subvenţionate au fost utilizate şi calculată suma uzurii respective.

La suma stabilită de rambursare organelor de stat, se întocmeşte : Dt 342 Ct 111, 121, 123, 241, 242.

Dacă subvenţia a fost primită cu condiţia majorării capitalului statutar al întreprinderii, atunci se întocmeşte formula contabilă: Dt 342 Ct 311

Subvenţia, fiind reflectată în componenţa capitalului statutar nu poate fi contabilizată prin venituri şi cheltuieli.

În cazurile în care activele intrate la întreprindere ca subvenţii sunt reflectate prin metoda venitului, atunci la intrarea activelor: Dt 111, 112, 121, 122, 123 Ct 423

La predarea obiectelor primite în exploatare valoarea acestora se trece la venituri prin formula contabilă:

debit contul 423 – la valoarea totală a obiectului, credit contul 422 „Venituri anticipate pe termen lung” – la valoarea obiectului în formă de

subvenţii care nu se referă la perioada de gestiune; credit contul 515 „Venituri anticipate curente” – la valoarea obiectului care se referă la anul

curent.Cheltuielile reflectate în perioada de gestiune în formă de uzură a obiectului se reflectă prin formula contabilă: Dt 712, 713, 813 Ct 113, 124, 126Concomitent la suma cheltuielilor referitoare la perioada de gestiune: Dt 515 Ct 622

22.1 CLASIFICAREA SI CONTABILITATEA CREANTELOR. Creanţele reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii de a primi la scadenţa stabilită în contracte o sumă de bani sau alte valori de la peroane fizice sau juridice.Ele constituie o parte a activelor şi se înregistrează în cap.1, 2 a Bilanţului contabil. Creanţele se evaluează la valoarea nominală. Creanţele în valută străină se înregistrează pe cont în valută naţională la cursul de schimb valutar stabilit la data apariţiei acestora.

După continutul economic creanţele se împart în: 1)comerciale, 2)privind avansurile acordate, 3) ale bugetului (datoriile bugetului faţă de întreprindere), 4) ale personalului (datoriile personalului faţă de întreprindere pentru împrumuturi, avansuri, mărfuri), 5)privind veniturile calculate (datoriile persoanelor fizice sau juridice pentru dividendele calculate, arenda, locaţiunea ş.a.).

După termenul de achitare se deosebesc: 1)creanţe pe TL 2)creanţe pe TSDupă gradul de asociere se deosebesc: 1)creanţe ale părţilor nelegate, 2)creanţe ale părţilor legate

Componenţa, modul de formare şi stingere a creanţelor sînt reglementate de prevederile S.N.C. 5 „Prezentarea rapoartelor financiare”, S.N.C. 17 „Contabilitatea arendei (leasingului)”, S.N.C. 18 „Venitul”.Creanţele comerciale reprezintă obligaţiile persoanelor fizice sau juridice faţă de întreprindere pentru produsele, mărfurile vîndute, serviciile prestate.1) formarea creanţelor comerciale: Dt 221, 223 Ct 534 Ct 611 . 2)Achitarea creanţelor comerciale: a) achitarea creanţelor cu mijloace băneşti:Dt 241, 242, 243 Ct 221,223 b) achitarea creanţelor prin schimb cu alte active: Dt 111, 123, 211, 213, 217 Ct 221, 223 . 3)Diferenţele de curs valutar obţinute din reevaluarea soldului creanţelor pe termen scurt exprimate în valută străină la sfîrşitul perioadei de gestiune: a) diferenţele nefavorabile de curs valutar: Dt 722 Ct 221, 223 b) diferenţele favorabile de curs valutar: Dt 221, 223 Ct 622 4) Returnarea mărfurilor de către cumpărători şi acordarea reducerilor de preţ acestora se reflectă prin formula contabilă (la suma fără TVA): Dt 822 Ct 221, 223 . 5) Stingerea creanţelor comerciale pe termen scurt pe seama avansurilor: Dt 523 Ct 221, 223. 6) Stingerea creanţelor comerciale pe termen scurt pe seama datoriilor pe termen scurt faţă de furnizori şi antreprenori: Dt 521, 522, 539 Ct 221, 223 7) Decontarea creanţelor comerciale dubioase pe termen scurt: a) din contul rezervei create: Dt 222 Ct 221, 223 b) fără crearea rezervei: Dt 712 Ct 221, 223

Pentru evidenţa avansurilor acordate pe un termen nu mai mare de un an în contul achiziţionării ulterioare a activelor este destinat contul de activ 224 “Avansuri pe termen scurt acordate”. În debitul acestui cont se reflectă acordarea avansurilor pe termen scurt, iar în credit – sumele avansurilor utilizate pentru stingerea datoriilor faţă de furnizori sau antreprenori. Soldul acestui cont este debitor şi reprezintă sumele avansurilor acordate, dar încă neutilizate la finele perioadei de gestiune şi se reflectă în cap. 2 al Bilanţului contabil.1) Acordarea avansurilor: Dt 224 Ct 241, 242, 2432) Utilizarea avansului pentru stingerea datoriilor faţă de furnizori: Dt 521, 522 Ct 2243) Restituirea avansurilor p/u care nu s-a efectuat livrarea mărfurilor: Dt 241, 242, 243 Ct 2244) Diferenţele de curs valutar rezultate din reevaluarea soldului avansurilor pe termen scurt acordate în valută străină efectuată la finele perioadei de gestiune: a) nefavorabile de curs valutar: Dt 722 Ct 224b) la diferenţele favorabile de curs valutar: Dt 224 Ct 622

Contul 222 „Corecţii la creanţe dubioase” este destinat pentru reflectarea rezervelor pentru creanţele dubioase. Acest cont este de pasiv şi de aceea în credit se reflectă formarea rezervei privind creanţele dubioase, iar în debit utilizarea ei pentru decontarea sumelor creanţelor dubioase. Soldul acestui cont este creditor şi reprezintă suma rezervelor neutilizate la finele perioadei de gestiune şi se reflectă în cap. 2 al Bilanţului contabil cu semnul „minus”.1) Constituirea rezervelor privind creanţele dubioase: Dt 712 Ct 222. 2) Decontarea creanţelor compromise din contul rezervei create: Dt 222 Ct 221 3) Restabilirea creanţelor anterior declarate ca compromise : Dt 221 Ct 222

Pentru evidenţa sintetica este destinat contul de activ 225 “Creanţe pe termen scurt privind decontările cu bugetul”. În debitul acestui cont se reflectă avansurile vărsate la buget privind impozitele şi taxele stabilite de legislaţie, iar în credit – sumele trecute în cont pentru stingerea datoriilor aferente decontărilor cu bugetul. Soldul este debitor şi reprezintă datoriile bugetului faţă de întreprinderii la finele perioadei de gestiune.1. la suma impozitului pe venit achitat în rate: Dt 225 Ct 2422. la suma impozitului pe venit reţinut la sursa de plată: Dt 225 Ct 2213. la suma depăşirii sumei TVA trecută în cont faţă de suma TVA calculată, precum şi a supraplăţilor la buget privind alte impozite şi taxe: Dt 225 Ct 534

La finele anului întreprinderea are dreptul să treacă în cont sumele impozitului pe venit plătite în avans (inclusiv suma impozitului pe venit reţinut la sursa de plată). Acestea se trec la diminuarea datoriilor faţă de buget şi se înregistrează prin formulă contabilă: Dt 534 Ct 225

În cazul cînd suma impozitului pe venit calculat este mai mică decît sumă totală plătită în avans, diferenţa rămîne ca sold pe contul 225 „Creanţe pe termen scurt privind decontările cu bugetul” şi urmează să fie recuperată din buget sau trecută în contul datoriei pe următoarea perioadă de gestiune.

Restituirea din buget a supraplăţilor: Dt 242 Ct 225 De cele mai dese ori supraplata se trece în contul achitării impozitelor respective sau a altor impozite si taxe în perioadele următoare. Stingerea datoriei faţă de buget din contul supraplăţii se reflectă prin formula contabilă: Dt 534 Ct 225

Creanţele personalului reprezintă datoriile lucrătorilor faţă de întreprindere. Pentru evidenţa sintetică a creanţelor personalului este destinat contul de activ 227 “Creanţe pe termen scurt ale personalului”. În debitul acestui cont se reflectă apariţia creanţelor pe termen scurt ale personalului, iar în credit – achitarea. Soldul acestui contului este debitor şi reprezintă suma creanţelor personalului la finele perioadei de gestiune şi se reflectă în capitolul 2 al Bilanţul contabil.

1. Acordarea avansurilor: Dt 227 Ct 241, 2422. Compensarea avansurilor acordate în limita remuneraţiilor calculate la sfîrşitul lunii: Dt 531 Ct 227

Pentru evidenţa sintetică a veniturilor calculate este destinat contul de activ 228 “Creanţe pe termen scurt privind veniturile calculate”. În debitul acestui cont se reflectă calcularea veniturilor, în credit – achitarea lor. Soldul acestui cont este debitor şi reprezintă suma veniturilor calculate, dar neachitate şi se înregistrează în cap.2 al Bilanţului contabil.1) La calcularea veniturilor (apariţia creanţelor) : Dt 228 Ct 612, 621, 6222) Achitarea creanţelor privind veniturile calculate: Dt 241, 242, 243 Ct 2283) În unele cazuri se admite achitarea creanţelor prin stingerea reciprocă a datoriilor întreprinderii prin formulele contabile: Dt 521, 522, 539 Ct 228

Apariţia altor creanţe pe termen scurt se reflectă prin formulele contabile:1. reflectarea sumei despăgubirilor destinate încasării de la companiile de asigurări în alt cazuri decît

cele de calamităţi naturale, reflectarea sumei pretenţiilor înaintate furnizorilor sau cumpărătorilor recunoscute în scris sau prin hotărîrea judecăţii: Dt 229 Ct 612

2. reflectarea sumelor despăgubirilor destinate încasării de la companiile de asigurări în rezultatul calamităţilor naturale: Dt 229 Ct 623

3. reflectarea creanţelor privind vînzarea activelor pe termen lung: Dt 229 Ct 534 Ct 6214.Sumele mijloacelor băneşti transferate incorect din conturile curente a întreprinderii: Dt 229 Ct 242, 243

Stingerea creanţelor se reflectă prin formulele contabile:1. pentru creanţele achitate cu mijloace băneşti:

debit conturile 241 „Casa”, 242 „Conturi curente în valută naţională”, 243 „Conturi curente în valută străină”,

credit contul 229 „Alte creanţe pe termen scurt”.2. pentru creanţele recunoscute drept dubioase:

debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale”, credit contul 229 „Alte creanţe pe termen scurt”.

3. stingerea datoriilor pe seama creanţele existente faţă de aceiaşi debitori (compensarea datoriilor şi creanţelor): debit conturile 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”, 533 „Datorii

privind asigurările”, 539 „Alte datorii pe termen scurt”, credit contul 229 „Alte creanţe pe termen scurt”.

22.2 PARTICULARITATILE EVIDENTEI CONSUMURILOR SI CALCULATIEI COSTURILOR CONFORM METODEI PE FAZE. Metoda de calculare a costurilor pe faze se aplică la întreprinderile cu producţie de masă sau de serie mare, caracterizate printr-un proces tehnologic simplu, desfăşurat în faze succesive de prelucrare a materiilor prime şi a materialelor, în urma cărora rezultă produsul finit. Exemplu: industria cimentului, ceramicii, zahărului, berii, fibrelor sintetice, textilelor, oţelului, uleiului, etc. Aplicarea metodei de calculare a costurilor pe faze în condiţiile unor întreprinderi concrete cu producţie în masă presupune găsirea unor soluţii de rezolvare echilibrată pentru o serie de probleme importante între care putem menţiona: 1)stabilirea fazelor de calculaţie a costurilor; 2) reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de calculaţie; 3) repartizarea consumurilor de producţie între două sau mai multe produse obţinute din aceeaşi fază. În metoda de calculare a costului pe faze în calitate de obiect de evidenţă este considerată faza, iar ca obiect de calculaţie – tipul de produse fabricate. Consumurile directe se acumulează pe fiecare proces de fabricare în baza documentelor primare şi sunt înregistrate în contul 811 sau 812, deschise analitic pe fiecare fază de calculaţie şi pe produs în parte, iar consumurile indirecte de producţie colectate în contul 813 mai întâi sunt grupate în totalitate la nivelul secţiei, iar apoi se repartizează pe faze, şi pe tipuri de produse fabricate. Costul de producţie se calculează la sfârşitul fiecărei faze, dacă în faza respectivă se obţine o cantitate omogenă de semifabricate sau produse finite. Metoda de calculare a costului pe faze cunoaşte 2 variante: 1)cu semifabricate; 2)fără semifabricate. Varianta cu semifabricate se poate aplica la întreprinderile caracterizate prin producţie în masă şi la care după fiecare fază de fabricaţie se obţin semifabricate care se depozitează. Varianta se mai aplică şi atunci cînd din acelaşi semifabricat se obţin apoi mai multe produse, sau cînd o parte semifabricate sunt destinate vînzării. Exemplu: industria pielăriei, filaturilor, ţesăturilor. Pentru evidenţa semifabricatelor obţinute se utilizează contul de activ 216 „Produse” subcontul 2 „Semifabricate din producţie proprie”. Pentru calculul costului semifabricatelor trebuie deschise conturi analitice pe fiecare fază de calculaţie, în care se înregistrează consumurile pe fiecare semifabricat şi pe fiecare articol de calculaţie care se transferă în faze de calculaţie următoare. Dezavantajele: este mai complicată, necesită un volum mai mare de lucru, deoarece trebuie permanent de ţinut evidenţa mişcării semifabricatelor în producţie. Avantajele: 1)permite calcularea costului de producţie cu o precizie mai mare; 2)permite controlul din partea contabilităţii asupra mişcării semifabricatelor în procesul de producţie , mai ales atunci când există faze numerice. Varianta fără semifabricate Conform acestei variante nu se calculează costul după fiecare fază ci numai pentru produsul finit ce rezultă din ultima fază tehnologică. Aceasta se bazează pe considerentul că din toate fazele anterioare ultimei faze nu rezultă semifabricate, ci producţie în curs de execuţie, care trece de la o fază la alta fără a fi depozitată sau chiar dacă se depozitează atunci pentru perioade scurte de timp ceea ce nu impune calculul costului de producţie.

În vederea calculării costului efectiv de producţie este necesar să se ţină cont de următoarele aspecte:1) consumurile directe se identifică pe faze ţi pe tipuri de produse ce urmează a fi fabricate;2) consumurile indirecte de producţie se identifică pe parcursul lunii la nivelul secţiei, după care se

repartizează pe faze, iar în interiorul fazelor pe tipuri de produse fabricate;3) costul produsului finit se determină prin însumarea consumurilor din toate fazele ce au contribuit la

fabricarea lui.Dezavantajele:

1) scade exactitatea calculului costului de producţie;2) reduce controlul asupra mişcării semifabricatelor în procesul de producţie, în acest scop se

impune organizarea unei evidenţe cantitative cu caracter operativ.Avantajele: este mai simplă, necesită un volum mai mic de calcule.

Aplicarea uneia sau alteia din aceste variante depinde de particularităţile procesului tehnologic, de modalităţile de organizare a procesului de producţie. Astfel, în industria extractivă, în industria energiei electrice, unde lipsesc semifabricate din producţie proprie se utilizează varianta fără semifabricate, însă în industria textilă, chimică, unde din semifabricatele din producţie proprie se pot fabrica câteva tipuri de produse sau aceste semifabricate pot fi vândute, atunci se va utiliza varianta cu semifabricate

În practică, însă mai des este utilizată varianta fără semifabricate, deoarece volumul lucrărilor de evidenţă a consumurilor şi de calculaţie a costurilor sunt mai reduse.

23.1 CONTABILITATEA TERENURILOR. CONTABILITATEA RESURSELOR NATURALE SI A EPUIZARI ACESTORA. Terenurile se referă la activele materiale pe termen lung neuzurabile, care au o durată de utilizare nelimitată în desfăşurarea activităţii întreprinderii sau pot fi destinate închirierii. Valoarea de intrare a terenurilor cuprinde valoarea de cumpărare, comisioanele brokerilor, plata pentru evaluarea terenurilor, alte servicii, impozitele de procurare a proprietăţii, cheltuieli pentru demolarea clădirilor inutile, plăţile pentru consultaţii, taxele pentru înregistrare, cheltuielile de verificare a existenţei sechestrului, gajului, ipotecii sau a altor restricţii legate de proprietate.

Terenurile se ţin la evidenţă separat:1. Terenuri fără construcţii2. Terenuri în construcţii3. Terenuri cu zăcăminte4. Terenuri arendate pe termen lung.

Pentru evidenţa terenurilor este destinat contul activ 122 “Terenuri”. În debitul acestui cont se reflectă valoarea de intrare sau reevaluată a terenurilor procurate (prin cumpărare sau arendă pe termen lung), iar în credit – valoarea de bilanţ a terenurilor ieşite. Soldul acestui cont este debitor şi reprezintă valoarea terenurilor la finele perioadei de gestiune.

Evidenţa analitică a terenurilor se ţine pe tipuri de terenuri, pe destinaţii şi locuri de situare. Deoarece terenul are o durată de utilizare nelimitată uzura pentru el nu se calculează.Terenul poate avea diferite destinaţii: de producţie, pentru vînzare (investiţii), pentru închiriere.În cazul achiziţionării unui complex de obiecte la un preţ unitar, care include valoarea terenului şi a

clădirilor amplasate pe această sumă plătită, această valoare se repartizează între obiectele cumpărate proporţional valorii venale a fiecărui obiect aparte.

23.2 CONTABILITATEA REZULTATELOR FINANCIARE.... CONTABILITATEA UTILIZARI PROFITULUIProfitul net (pierderea netă) reprezintă rezultatul financiar al perioadei de gestiune după impozitare. Întreprinderea obţine profit net atunci cînd veniturile întreprinderii depăşesc cheltuielile. În caz contrar întreprinderea obţine pierdere netă.Profitul net (pierderea netă) se determină în contul 351 “Rezultat financiar total”. La finele anului de gestiune în acest cont se trec: 1. în debit – cheltuielile suportate în timpul anului; 2. în credit – veniturile întreprinderii în timpul anului.1) La înregistrarea veniturilor: Dt 611, 612, 621, 622, 623, Ct 351. 2)La înregistrarea cheltuielilor: Dt 351, Ct 711, 712, 713, 714, 721, 722, 723, 731;

În cazul în care rulajul creditor al contului 351 “Rezultat financiar total” depăşeşte rulajul debitor întreprinderea obţine profit: Dt 351 Ct 333 În cazul în care rulajul debitor al contului 351 “Rezultat financiar total” depăşeşte rulajul creditor întreprinderea obţine pierdere: Dt 333 Ct 351 La începutul unui nou an de gestiune profitul net (pierderea netă) al perioadei de gestiune este trecut la profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi (contul 332 “Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenţi”). Aceasta se numeşte reformarea bilanţului contabil, la care se întocmesc formulele contabile:

1. la suma profitului utilizat al anului de gestiune: Dt 333 Ct 3342. la suma profitului net : Dt 333 Ct 3323. la suma pierderii nete: Dt 332 Ct 3334. la suma profitului anilor precedenţi depistat în anul de gestiune: Dt 331 Ct 3325. la suma pierderilor anilor precedenţi depistat în anul de gestiune: Dt 332 Ct 331

În dependenţă de modul de utilizare a profitului nerepartizat, stabilit în baza deciziei proprietarilor întreprinderii, se întocmesc următoarele formule contabile: 1)la suma profitului nerepartizat al anilor precedenţi utilizat p/u crearea rezervelor:Dt 332 Ct 321, 322, 323 2) la suma profitului nerepartizat utilizat pentru majorarea capitalului statutar: Dt 332 Ct 311 3) la suma profitului nerepartizat utilizat pentru plata dividendelor: Dt 332 Ct 537

În cazul în care întreprinderea obţine pierderi acestea pot fi acoperite pe seama: 1)profitului nerepartizat al anilor precedenţi: Dt 332 (an 1) Ct 332 (an 2) 2)rezervelor: Dt 321, 322, 323 Ct 332

Partea principală a profitului întreprinderii se foloseşte pentru plata dividendelor fondatorilor (acţionarilor). Mărimea dividendelor şi modul de plată a acestora se stabileşte de către adunarea fondatorilor (acţionarilor) la sfîrşitul anului de gestiune, însă în unele cazuri întreprinderile pot să plătească fondatorilor dividende în formă de avans. Evidenţa analitică a acestor dividende se ţine pe fiecare fondator (acţionar).Pentru evidenţa sintetică a dividendelor plătite în avans este destinat contul de activ 334 “Profitul utilizat al anului de gestiune”. În debitul acestui cont se înregistrează sumele dividendelor plătite în avans, iar în credit – trecerea în cont a dividendelor la efectuarea decontărilor definitive cu fondatorii. Soldul contului este debitor şi reprezintă suma dividendelor plătite în avans la o anumită dată .Această sumă corectează suma profitului net (pierderii nete) din contul 333. Utilizarea profitului anului de gestiune se reflectă prin formulele contabile:1) Calcularea dividendelor plătite în avans: Dt 334 Ct 537. . 2) Reţinerea impozitului pe venit din suma dividendelor achitate în avans: Dt 537 Ct 534

1) Suma impozitului pe venit calculat se întocmeşte formula contabilă: Dt 225 Ct 5342)Achitarea impozitului pe venit se reflectă prin formula contabilă: Dt 534 Ct 242

24.1 DOCUMENTAREA EVALUAREA SI CONTAB PRODUCTIEI FINITE. Produsele reprezintă bunurile care au trecut toate etapele procesului tehnologic şi au fost predate la depozit. Pentru evidenţa produselor finite este destinat contul de activ 216 “Produse”. În debitul acestui cont se reflectă costul efectiv al produselor finite, iar în credit – valoarea de bilanţ a produselor ieşite. Soldul este debitor єi reprezintă valoarea de bilanţ a produselor, semifabricatelor, produselor reziduale aflate în stoc la finele perioadei de gestiune.

Intrarea produselor fabricate se reflectă în contabilitate prin formulele contabile:

Dt 216 “Produse” – la cost efectiv a produselor totale,Ct 811 “Activităţi de bază” – la costul efectiv al produselor fabricate în producţia de bază,Ct 812 “Activităţi auxiliare” – la cost efectiv a produselor fabricate în producţiile auxiliare.

Vînzarea produselor fabricate se reflectă în contabilitate prin întocmirea următoarelor formulelor contabile:

1) la casarea valorii de bilanţ a produselor realizate (fără TVA): debit contul 711 “Costul vînzărilor” , credit contul 216 “Produse”;

Concomitent se întocmeşte formula contabilă:

debit conturile 241 “Casa”, 221 “Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”– la valoarea de vînzare a produselor,

credit 611 “Venituri din vînzări”– la valoarea de realizare a produselor (fără TVA), credit 534 “Datorii privind decontările cu bugetul”– la suma TVA calculată;

Ieşirea produselor în alte cazuri (transmiterea cu titlul gratuit, pierderile constate cu ocazia inventarierii ş.a. se reflectă ca şi alte active materiale curente.

24.2 CONTABILITATEA DATORIILOR PRIVIND ASIGURARILEConform legislaţiei în vigoare, asigurările pot fi obligatorii şi benevole, iar asiguratorii – întreprinderile cu capital privat, companiile de asigurări şi organele de stat. Asigurările sociale pot fi efectuate prin sistemul public de asigurari sociale şi privat. Toţi agenţii economici, indiferent de formele de proprietate şi gospodărire, inclusiv persoanele fizice efectuează contribuţii la asigurările sociale de stat.

Tarifele contribuţiilor de asigurări sociale de stat, obligatorii se stabilesc anual de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv. Contribuţile individuale de asigurare socială obligatorie ale cetăţenilor constituie 6 % din salariu (venit) şi se transferă de către persoanele fizice şi juridice în termen de o lună din momentul calculării salariilor şi altor retribuţii. Termenele de plată a cotelor în bugetul asigurărilor sociale de stat variază în funcţie de tipul întreprinderii. Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii se calculează din suma salariului calculat şi din alte recompense, fără reducerea impozitelor şi altor plăţi. În scopuri contabile pot fi constatate mărimea oricăror tipuri de asigurare a personalului şi patrimoniului întreprinderii efectuate în scopuri de antreprenoriat. În scopuri de impozitare tipurile de asigurări recunoscute ca deduceri pot fi grupate în asigurări : permise spre deducere integral. Se permit spre deducere în mărime totală cheltuielile de asigurare ale

persoanelor juridice efectuate pe toate tipurile de asigurări: obligatorie: asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule

electrice urbane, dacă mijloacele de transport sunt trecute în bilanţul agentului economic; asigurarea obligatorie a pasagerilor transportului aerian, feroviar, fluvial şi auto în comun; asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, alte tipuri de asigurări obligatorii,

facultativă: asigurarea de accidente în procesul de producţie, de sănătate, pensie suplimentară a lucrătorilor întreprinderii;

limitate. Se limitează din suma venitului brut, asigurările benevole a animalelor, semănăturilor, bunurilor şi încărcăturilor, precum şi a răspunderii civile a organizaţiilor – surse de pericol sporit;

nepermise spre deducere. Nu se permit spre deducere celelalte tipuri de asigurări neindicate mai sus, precum şi asigurarea riscurilor financiare etc.

Evidenţa analitică a datoriilor privind asigurările se ţine astfel, încât asigură obţinerea informaţiei privind existenţa şi destinaţia mijloacelor asigurării. Pentru evidenţa sintetică a defalcărilor şi decontărilor aferente contribuţiilor la asigurările sociale în Fondul Asigurărilor Sociale, datoriilor privind asigurarea medicală, asigurarea bunurilor şi personalului întreprinderii este destinat contul de pasiv 533 “Datorii privind asigurările”. În creditul acestui cont se reflectă datoriile calculate privind asigurările, iar în debit - mijloacele achitate, virate şi cheltuite. Soldul acestui cont este creditor şi reprezintă datoriile întreprinderii privind primele de asigurare la finele perioadei de gestiune. Suma primelor de asigurare la companiile de asigurări, a contribuţiilor pentru asigurările sociale se calculează în funcţie de tariful stabilit pentru anul respectiv şi mărimea bazei de calcul şi se reflectă prin formulele contabile:

a) pentru salariaţi încadraţi în producţie: Dt 811, 812, 813 Ct 533 b) pentru salariaţi încadraţi în procesul de procurare, de creare a activelor, de încărcare şi descărcare a materialelor şi alte lucrări privind aprovizionarea: Dt 112, 121, 122, 211, 212, 213, 217 Ct 533 c)pentru salariaţii care nu sunt ocupaţi direct în producţie, în funcţie de tipul activităţii: Dt 712, 713, 721, 722, 723 Ct 533 Întreprinderea achită salariaţilor unele sume pe seama mijloacelor asigurărilor sociale, precum şi îndemnizaţii familiilor cu copii, indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizaţii în caz de sarcină şi lăuzie, indemnizaţii de invaliditate în caz de accident de muncă sau de boală profesională, indemnizaţii pentru înmormîntare, compensaţii pentru persoanele care au avut de suferit în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl, compensaţii nominative pentru unele categorii de populaţie, pensii diferitelor categorii de populaţii etc.1) Plăţile efectuate de întreprindere în favoarea angajaţilor: Dt 533 Ct 531, 5322) Reţinerea contribuţiilor individuale de asigurări sociale obligatorii din salariu: Dt 531 Ct 5333) Achitarea contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale obligatorii şi a primelor de asigurare organelor şi companiilor de asigurări se reflectă în felul următor: Dt 533 Ct 241, 242 . 4) Dacă întreprinderea a efectuat admis supraplăţi, aceste sume se trec în componenţa creanţelor pe termen scurt prin formula contabilă: Dt 229 Ct 533

25.1 Politica de contabilitatea a intreprinderiiPolitica de contabilitate - totalitatea principiilor, convenţiilor, regulilor şi procedeelor, adoptate de către conducerea întreprinderii pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare; Politica de contabilitate a întreprinderii se elaborează de către conducătorul acesteia, în conformitate cu prezentul standard, dacă legislaţia în vigoare a Republicii Moldova nu prevede altceva. Elaborarea politicii de contabilitate se bazează pe următoarele convenţii fundamentale ale contabilităţii:a) Continuitatea activităţii b) Permanenţa metodelor c) Contabilitatii de angajamente Politica de contabilitate trebuie să asigure respectarea următoarelor principii:a) Prudenţa În multe operaţii economice apariţia diverselor incertitudini este inevitabilă. De aceea la întocmirea rapoartelor financiare trebuie să se dea dovadă de prudenţă, pentru ca activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie subevaluate. Însă prudenţa nu justifică crearea rezervelor latente.b) Prioritatea conţinutului asupra forme Operaţiile economice şi alte fenomene trebuie să fie contabilizate şi prezentate în rapoartele financiare, în primul rînd, în conformitate cu conţinutul şi realitatea financiară a acestora, dar nu numai potrivit formei lor juridice.c) Importanţa relativă (esenţialitatea) În rapoartele financiare trebuie să fie dezvăluite toate posturile importante pentru evaluări şi luarea deciziilor de către utilizatori. În cazul în care postul (sau gradul de exactitate al acestuia) nu are o mare importanţă pentru utilizatorii rapoartelor financiare, acesta este considerat ca neesenţial. De exemplu, rapoartele financiare publicate de întreprinderile mari pot fi exprimate în mii lei, deoarece sumele mici nu influenţează luarea de decizii.Factorii care influenteaza elaborarea politicii:a) forma de proprietate şi statutul de organizare juridică al întreprinderii (societate pe acţiuni, întreprindere de stat, întreprindere individuală, societate cu răspundere limitată, întreprindere mixtă etc.);b) tipul de activitate şi sectorul economic (industrie, agricultură, construcţii, transporturi, ştiinţă etc.);c) proporţiile întreprinderii (volumul de producţie, volumul de vînzări, numărul de lucrători etc.);d) strategia de dezvoltare economico-financiară (obiectivele şi sarcinile dezvoltării economice a întreprinderii, perspectivele de lungă durată, direcţiile previzibile de investiţii, tactica realizării sarcinilor de perspectivă);e) nivelul de dotare tehnică a întreprinderii, inclusiv computerizarea;f) personalul - gradul de calificare (experienţă, deprinderi, conceperea obiectivelor şi problemelor, posibilitatea soluţionării acestora);g) situaţia economică - existenţa infrastructurii de piaţă, situaţia financiară, condiţiile pentru investiţii etc. Drept bază pentru elaborarea politicii de contabilitate a întreprinderii serveşte sistemul S.N.C. în Republica Moldova, care admite metode alternative de evaluare şi evidenţă a activelor, capitalului propriu, datoriilor, veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor activităţii întreprinderii. În cazul în care unul dintre standarde nu stipulează procedeul de ţinere a contabilităţii într-o problemă concretă, întreprinderea este în drept să elaboreze, în mod independent, un procedeu corespunzător, în temeiul prevederilor prezentului standard sau altor S.N.C. Elaborarea politicii de contabilitate prevede în alegerea unui procedeu dintre cele propuse în fiecare standard, fundamentarea procedeului ales, ţinînd cont de particularităţile activităţii întreprinderii şi acceptarea acestuia în calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare. Politica de contabilitate a întreprinderii urmează a fi perfectată printr-un document corespunzător (ordin, dispoziţie etc.) de organizare şi de dispoziţie. Aceasta se aplică tuturor subdiviziunilor unităţii (inclusiv celor cu bilanţ autonom) cu începere de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost adoptat documentul respectiv de organizare şi de dispoziţie. Întreprinderea nou-creată trebuie să perfecteze printr-un document politica de contabilitate, acceptată de ea, pînă la prima prezentare a rapoartelor financiare, dar nu mai tîrziu de 90 zile din momentul dobîndirii drepturilor de persoană juridică. Politica de contabilitate acceptată se consideră aplicabilă din ziua înregistrării de stat a întreprinderii. Modificările politicii de contabilitate sînt posibile în cazurile prevăzute de statutul întreprinderii, la solicitarea organului care stabileşte standardele sau pentru reflectarea cît mai exactă a situaţiei financiare şi patrimoniale şi a rezultatelor activităţii întreprinderii în rapoartele financiare.De exemplu, politica de contabilitate poate fi modificată în cazul: a) reorganizării întreprinderii (fuziunii, scindării, asocierii); b) schimbării proprietarilor; c) modificărilor legislaţiei în vigoare şi în sistemul de reglementare normativă a contabilităţii; d) elaborării noilor procedee de contabilitate.

Modificarea politicii de contabilitate trebuie să fie fundamentată şi perfectată prin acte de dispoziţie (ordin, dispoziţie, etc.), indicînd data intrării în vigoare.

25.2 Contabilitatea capitalului statutar , suplimentar , nevarsat si retras Capitalul statutar reprezintă valoarea aporturilor proprietarilor întreprinderii (acţionarilor, fondatorilor) depuse în patrimoniul unităţii economice. Modul de formare a capitalului statutar este reglementat de Codul Civil al Republicii Moldova, Legea privind societăţile pe acţiuni, Legea privind societăţile cu răspundere limitată, Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprindere şi de documentele de constituire a întreprinderii (contractul de constituire şi statutul).Mărimea capitalului statutar nu se limitează şi se stabileşte de fondatorii (acţionarii) întreprinderii, însă nu poate fi mai mic decît: 5 400 lei p/u S.R.L.; 20 000 lei p/u S.A. Aporturile în capitalul statutar pot fi sub formă de: 1)MB 2)hîrtii de valoare; 3) AM şi AN. La înfiinţarea întreprinderii fondatorii sînt obligaţi să aloce minimum 40% din mărimea capitalului statutar stabilită, iar restul 60% trebuie să fie depuse pe parcursul a 6 luni. Pentru societăţile pe acţiuni aporturile băneşti trebuie să fie alocate integral pînă la înregistrarea întreprinderii, iar cele nebăneşti în timp de două luni după înregistrarea S.A. Evidenţa analitică a capitalului statutar se ţine pe fiecare fondator, acţionar. Pentru evidenţa sintetică a capitalului statutar este destinat contul de pasiv 311 “Capital statutar”. În creditul acestui cont se înregistrează mijloacele alocate în capitalul statutar, iar în debit – mijloacele retrase de către fondatori din capitalul statutar. Reflectarea constituirii capitalului în contabilitate se efectuează doar după înregistrarea de stat a întreprinderii. Aporturile în capitalul statutar pot fi depuse pînă şi după înregistrarea de stat a întreprinderii. 1) La suma mijloacelor băneşti depuse de fondatori în capitalul statutar pînă la înregistrarea de stat a întreprinderii: Dt 242, 243 Ct 311 . 2) La suma aporturilor care nu au fost depuse de fondatori pînă la înregistrarea întreprinderilor se întocmeşte formula contabilă: Dt 313 Ct 311 . 3) Intrarea mijloacelor depuse de către fondatori după înregistrarea de stat se reflectă prin formula: Dt 241, 242, 243, 111, 121, 123, 131, 211, 213, 217, 231 Ct 313. . 4)În cazul în care depunerea în capitalul statutar se impozitează cu TVA, întreprinderea care primeşte depunerile nebăneşti reflectă trecerea în cont a TVA prin formula contabilă: Dt 534 Ct 313

Capitalul nevărsat reprezintă datoriile fondatorilor (acţionarilor) privind aporturile în capitalul statutar. Aceste datorii apar la înfiinţarea întreprinderii atunci cînd momentul de înregistrare a întreprinderii nu coincide cu momentul de depunere a aporturilor. Evidenţa analitică a capitalului nevărsat se ţine pe fondatori (acţionari) şi pe termen de achitare a datoriilor. Pentru evidenţa sintetică este destinat contul de activ 313 “Capital nevărsat”. Este un cont rectificativ. În debitul acestui cont se reflectă valoarea nominală a datoriilor privind aporturile în capitalul statutar, în credit – valoarea reală a mijloacelor depuse de către fondatorii, acţionari în contul achitării datoriilor privind aporturile în capitalul statutar. Soldul contului este debitor şi reprezintă mărimea datoriilor fondatorilor privind aporturile în capitalul statutar

1)Apariţia capitalului nevărsat se înregistrează prin formula contabilă: Dt 313 Ct 3112) La achitarea datoriilor fondatorilor privind aporturile în capitalul statutar se întocmeşte formula contabilă: Dt 242, 243, 111, 121, 122, 123, 131, 211, 213, 217 Ct 313 - la valoarea reală a acţiunilor . 3)La aporturile nebăneşti intrate la întreprindere TVA se trece în cont: Dt 534 Ct 313

Capitalul retras reprezintă valoarea acţiunilor sau cotelor de participaţie răscumpărate de către întreprindere de la acţionarii (fondatorii) săi. Răscumpărarea acţionarilor poate fi efectuată în scopul:1) micşorării capitalului statutar în urma anulării acţiunilor (cotelor de participaţie) răscumpărate, 2)revînzării ulterioare a cotelor la un preţ mai mare decît ca cel de procurare, 3)majorării normei profitului la o acţiune 4)utilizării acţiunilor (cotelor) răscumpărate pentru plata dividendelor, 5)prevenirii tentativelor concurenţilor de a obţine pachetul de control. Evidenţa analitică a capitalului retras se ţine pe feluri de acţiuni (privilegiate şi simple) şi pe fondatori (acţionari). Pentru evidenţa sintetică este destinat contul de activ (rectificativ) 314 “Capital retras”. În debitul acestui cont se reflectă preţul (valoarea de procurare) a acţiunilor (cotelor de participaţie) răscumpărate, iar în credit: valoarea nominală a acţiunilor (cotelor de participaţie) anulate sau valoarea de realizare a acţiunilor (cotelor) revîndute. Soldul contului este debitor şi reprezintă valoarea acţiunilor (cotelor de participare) răscumpărate de la fondatori la o dată anumită La răscumpărarea acţiunilor (cotele de participaţie) de la acţionari (fondatori): Dt 314 Ct 241, 242, 243 În cazul anulării acţiunilor răscumpărate la valoarea nominală a acţiunilor anulate: Dt 311 Ct 314 La revînzarea acţiunilor răscumpărate la valoarea de realizare a acţiunilor răscumpărate (preţ de vînzare):Dt 241, 242, 243 Ct 314 Folosirea acţiunilor (cota de participaţie) pentru plata dividendelor: Dt 537 Ct 314

26.1 Contabilitatea impozitului pe venit din activitatea de intreprinzatorCheltuielile privind impozitul pe venit includ plăţile impozitului pe venit efectuate în decursul (sub

formă de avansuri) şi la sfîrşitul anului de gestiune. Pentru evidenţa acestor cheltuieli este destinat contul 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”.

În condiţiile aplicării cotei „zero” la impozitul pe venit contul 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit” nu se aplică.

Pînă la introducerea acesteia în conformitate cu articolul 84 din Codului Fiscal contribuabilii ale căror obligaţii în anul precedent depăşeau 400 lei erau obligaţi să achite, nu mai tîrziu de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie ale anului curent sume egale cu 1/4 din:

1. suma calculată drept impozit se urmează a fi plătit pentru anul respectiv; sau2. impozitul ce urma a fi plătit pentru anul precedentMetoda de achitare a impozitului pe venit în rate se alege de fiecare întreprindere în mod

independent. Totodată, în cazul achitării impozitului pe venit în rate după prima metodă, întreprinderea, în conformitate cu prevederile alin. (6) art. 261 din Codul fiscal , în termenele menţionate anterior trebuia să achite 80 % din suma definitivă a impozitului pe venit din anul curent, scăzîndu-se trecerile în cont.

Cheltuielile efective privind impozitul pe venit se determinau la sfîrşitul anului prin întocmirea Declaraţiei persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit.

Achitarea impozitului pe venit în rate pe parcursul anului se reflectă prin formulele contabile: debit contul 225 „Creanţe pe termen scurt privind decontările cu bugetul” credit contul 242 „Conturi curente în valută naţională”

şi debit contul 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit” credit contul 535 „Datorii preliminate”,

La sfîrşitul anului, după determinarea sumei efective a impozitului pe venit ce urma a fi achitată în buget se întocmeau următoarele formule contabile:

1. la suma efectivă a impozitului pe venit ce urmează a fi achitată în buget debit contul 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit” credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”

2. stornarea cheltuielilor privind impozitul pe venit achitat în rate: debit contul 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit” credit contul 535 „Datorii preliminate”,

3. trecerea în cont a impozitului pe venit achitat în rate: debit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” credit contul 225 „Creanţe privind decontările cu bugetul”

4. achitarea datoriilor privind decontările cu bugetul debit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” credit contul 242 „Conturi curente în valută naţională”.

La sfîrşitul perioadei de gestiune suma efectivă a impozitului pe venit din debitul contului 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit” se reflectă în rîndul cu aceeaşi denumire 140 a Raportului de profit şi pierdere.

Conturile de cheltuieli se închid la sfîrşitul anului prin întocmirea formulei contabile: debit contul 351 „Rezultat financiar total” credit contul 711 „Costul vînzărilor” credit contul 712 „Cheltuieli comerciale” credit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative” credit contul 714 „Cheltuieli generale şi administrative” credit contul 721 „Cheltuielile activităţii de investiţii” credit contul 722 „Cheltuielile activităţii financiare” credit contul 723 „Pierderi excepţionale” credit contul 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”.

26.2 Caracteristica si modul de aplicare a metodelor de calculatie “direct-cost” si “standart-cost”

Metoda Standard – Cost constă în calcularea costului standard de producţie pe baza standardelor de consum elaborate. Costul standard reprezintă un cost prestabilit cu caracter normativ ce acţionează atât ca etalon de măsurare şi comparaţie a costului efectiv, cît şi ca instrument de orientare şi precizare a condiţiilor în care trebuie să se desfăşoare procesul de producţie. Standardele reprezintă mărimea maximă a unui anumit consum necesar pentru fabricarea unei unităţi dintr-un produs.

Pe baza standardelor de consumuri elaborate se calculează costul standard de producţie. În acest scop se întocmeşte „Fişa costului standard” pentru fiece tip de produs ce urmează să fie fabricat. Conform metodei standard – cost abaterile se determină prin intermediul unor calcule speciale, având la bază însă compararea între consumurile efective şi cele standard. . Reguli generale de analiză a abaterilor. . 1) dacă consumurile efective sunt mai mari decât cele standarde atunci rezultă o abatere nefavorabilă (N), iar dacă consumurile efectuate sunt mai mici decât cele standarde rezultă o abatere favorabilă (F).. 2) abaterile favorabile duc la creşterea venitului operaţional, iar cele nefavorabile la micşorarea acestuia. 3) majoritatea abaterilor pot fi analizate ca abateri de eficienţă şi abateri de preţ şi anume:

Calculul CDM dupa metoda standart costAbaterea totală = CDM ef – CDM stand recalculat pentru volum efectiv. Abaterea de eficienţă (de cantitate) = (Q ef consumată – Q stand recalculat pentru volum efectiv) * P stand Abaterea de preţ = (P ef – P stand) * Q ef aprovizionatăÎn cazul în care Q ef a aprovizionărilor = Q ef a consumului, atunci Abaterea totală = Abaterea de eficienţă ± Abaterea de preţ Calculul CDRMAbaterea totală = CDRM ef – CDRM stand recalculat pentru volum efectiv.Abaterea de eficienţă ( de timp) = ( Timp ef lucrat – Timp stand) * Tarif stand

Abaterea de preţ ( de tarif) = ( Tarif ef – Tarif stand) * Timp ef.

Calculul CIP variabilAbaterea totală = CIP ef – CIP stand aferent volumului efectivAbaterea de eficienţă ( de consumuri) = ( Baza de repartizare ef – Baza de repartizare stand ) * K repartiz stand

Abaterea de preţ = ( K repatiz ef – K repartiz stand) * Baza de repartizare ef.

Calculul CIP constantAbaterea totală = CIPC ef – CIPC stand aferent volumului standardAbaterea de consum = CIPC ef – CIPC stand recalculat pentru volum efectiv ( se determină dacă am avut un supraconsum)Abaterea de volum = CIPC stand V ef – CIPC stand V stand. (se determină dacă abaterea a apărut datorită modificării volumului).

Avantajele:1) oferă managerilor posibilitatea de a lua anumite măsuri corective în baza analizei şi interpretării abaterilor;2) permite de a reduce costurile mai ales dacă metoda este combinată cu un sistem care să incite personalul la sporirea productivităţii sau ameliorarea calităţii (de ex. acordarea de premii).Dezavantajul se datorează fie rigidităţii sau flexibilităţii standardelor de consumuri.

Conform metodei Direct – Cost costul de producţie este format doar din consumuri variabile, şi anume: CDM, CDRM, CIP v. Problema de bază a acestei metode o constituie separarea corectă a consumurilor variabile de cele constante. Un indicator important ce se calculă în cazul aplicării metodei direct cost este venitul marginal. Venitul marginal = V vînzărilor – Consumuri şi cheltuieli operaţionale variabile

611 711, 712, 713, 714, 811, 812, 813Rezultatul financiar = Venitul marginal - Consumuri şi cheltuieli operaţionale constante

(813, 712, 713, 714).

Utilizarea metodelor diverse de calcul a costului influenţează în mod diferit şi rezultatele financiare. Astfel, sunt posibile 3 situaţii:1) dacă Volumul vânzărilor = Volumul producţiei, atunci rezultatul operaţional determinat în baza metodei Direct-cost va fi egal cu rezultatul operaţional calculat conform metodei tradiţionale:

RO (metoda Direct-Cost) = RO (metoda tradiţională)

2) Volumul vânzărilor < Volumul producţiei, atunci rezultatul operaţional calculat după metoda Direct-cost va fi mai mic ca cel calculat după metoda tradiţională:

RO (metoda Direct-cost) < RO ( met. tradiţ), tipică pentru RM

3) Volumul vânzărilor > Volumul producţiei, atunci rezultatul operaţional calculat după metoda Direct-cost va fi mai mare ca cel calculat după metoda tradiţională:

RO (metoda Direct-cost) > RO (metoda tradiţională).Diferenţa dintre rezultate = (Stoc iniţial de producţie finită – Stoc final de producţie finită) * CIPC pe

unitate.

Utilizarea diferitor metode de calcul a costului influenţează în mod diferit şi asupra modului de întocmire şi prezentare a raportului privind rezultatele financiare. Astfel, raportul privind rezultatele financiare întocmit în cazul utilizării metodei tradiţionale este o formă răspândită completată conform prevederilor legale şi destinată tuturor categoriilor de utilizatori. Iar raportul privind rezultatele financiare întocmit în cazul utilizării metodei direct cost este o formă rară şi reprezintă un raport intern destinat doar administraţiei întreprinderii.

Avantajele metodei „Direct-cost”:

permite constatarea raportului între consumuri şi volumul producerii; simplifică operaţiile de calculare a costurilor, prin faptul ca renunţă la repartizarea consumurilor

indirecte de producţie constante, care se suportă în totalitatea lor din venitul marginal; permite cunoaşterea gradului de participare a fiecărui produs la obţinerea profitului şi în ce măsura

este sau nu rentabilă fabricarea lui; asigură cele mai relevante şi exacte informaţii pentru fundamentarea deciziilor pe termen scurt; uşurează şi creează condiţiile necesare bunei desfăşurări a muncii de analiză a activităţii economice,

prin separarea consumurilor variabile de consumurile constante şi urmărirea acestora în toată complexitatea lor.

Dezavantajele metodei „Direct-cost”:

dificultatea separării consumurilor constante de consumurile variabile; evaluarea stocurilor la cost variabil se loveşte de restricţii fiscale, care impun ca în contabilitatea

financiara stocurile sa fie evaluate la cost total. Aceasta presupune ca informaţia privind costurile variabile sa fie supusă unor corecţii pentru a putea fi utilizata în contabilitatea financiară şi admisă de fiscalitate.

27.1 CONTAB ARENDEI OPERATIONALE LA LOCATOR SI LOCATAR În cazul arendei operaţionale arendatorul transmite activele sale arendaşului pe un termen anumit pentru satisfacerea necesităţilor temporare. La expirarea termenului de arendă activele se restituie arendatorului. Pe durata termenului de arendă operaţională arendaşului i se transmite numai dreptul de folosire a bunurilor

arendate, iar drepturile şi obligaţiile de proprietar aparţin arendatorului. Activele arendate se reflectă în Bilanţul contabil al arendatorului care calculează uzura aferentă acestui bun atît în contabilitatea financiară, cît şi în scopuri fiscale. Arendaşul reflectă bunul arendat în conturile extrabilanţiere la valoarea prevăzută în contract. Operaţiunile economice privind arenda operaţională de reflectă în contabilitate în baza următoarelor documente primare:

1. procesul-verbal de primire predare a bunurilor transmise în arendă operaţională;2. factura;3. factura fiscală;4. ordinul de plată etc.

Reflectarea operaţiilor economice privind arenda operaţională la arendator şi arendaş

Nr.crt.

Conţinutul operaţiei economicela arendator la arendaş

Debit Credit Debit Credit1. Reflectarea valorii de intrare a bunurilor transmise

(primite) în arendă111, 122, 123, 125

111, 122, 123, 125

911, 912

-

2. Calculul uzurii (amortizării, epuizării) bunurilor transmise în arendă

714113, 124,

126- -

3. Calcularea plăţii de arendă 228 612

712, 713, 813

521, 539

4. Calcularea sumei TVA aferentă plăţii de arendă 228 534 534 5215. Achitarea plăţii de arendă

241, 242 228521, 539

241,242, 227, 532

Nota la operaţiunea 5. În cazul achitării plăţii de arendă în folosul unei persoane fizice în baza unui contract de locaţiune, arendă sau leasing a proprietăţii mobiliare şi imobiliare în conformitate cu art. 901 alin. (3) din Codul fiscal se efectuează reţinerea impozitului în mărime de 10 procente din suma achitată. Reţinerea finală a impozitului scuteşte beneficiarul venitului de la includerea acestuia în componenţa venitului brut şi de declararea lui. Reţinerea impozitului pe venit la sursa de plată se reflectă formulă contabilă:

debit 521, 539 credit 534

6. Înregistrarea cheltuielilor de reparaţie suportate de arendator/înregistrarea cheltuielilor de întreţinere suportate de arendaş 714, 121

211, 213, 214, 521, 531, 533, 535, 539,

812

712, 713, 813

211, 213, 214, 521, 531, 533, 535, 539,

8127. Reflectarea TVA aferentă serviciilor de

reparaţie/întreţinere prestate de terţi534 521, 539 534 521, 539

8. Reflectarea valorii bunurilor arendate restituite de la arendaş arendatorului

111, 122, 123, 125

111, 122, 123, 125

- 911, 912

27.2 CONTINUTUL SI CLASIFICAREA CONSUMURILOR DE PRODUCTIE.Consumurile reprezintă resurse consumate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în

scopul obţinerii de venit. Consumurile sînt nemijlocit legate de procesul de producţie, se includ în costul

producţiei fabricate, la sfîrşitul perioadei de gestiune se raportează la producţia finită şi producţia în curs de execuţie şi nu se iau în vedere la determinarea rezultatului financiar.

Componenţa, modul de constatare şi determinare a consumurilor şi cheltuielilor sînt reglementate de S.N.C. 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”.

Consumurile şi cheltuielile se constată în contabilitate în baza principiilor specializării exerciţiului şi prudenţei.

În dependenţă de modul în care consumurile se includ în costul de producţie ele se divizează în:- consumuri directe de producţie;- consumuri indirecte de producţie.

Consumurile directe de producţie sînt consumurile care se referă direct la un produs sau serviciu anumit şi se clasifică în:

- consumuri directe de materiale – reprezintă valoarea materialelor consumate pentru fabricarea unui produs anumit şi se includ direct în costul produselor;

- consumuri directe privind retribuirea muncii – reprezintă salariile muncitorilor care participă nemijlocit la fabricarea produsului sau prestarea serviciului.

Consumurile indirecte de producţie sînt consumurile aferente deservirii şi conducerii secţiilor de producţie nu pot fi incluse direct în costul produselor fabricate, serviciilor prestate din motiv că, pe parcursul perioadei de gestiune nu se cunoaşte ce parte din aceste consumuri revine fiecărui tip de producţie fabricat, serviciu prestat. Aceste consumuri se repartizează la sfîrşitul perioadei de gestiune în costul producţiei fabricate, serviciilor prestate în funcţie de o anumită bază de repartizare aleasă de întreprindere, care se indică în politica de contabilitate a acesteia.

Consumurile indirecte de producţie sînt de două tipuri:- consumuri indirecte de producţie variabile – sînt acele consumuri volumul cărora depinde de

volumul de producţie. De exemplu: salariul muncitorilor auxiliari, valoarea materialelor consumate pentru necesităţile subdiviziunilor de producţie etc. Consumurile de producţie se includ în costul de producţie în sumă totală.

- consumuri indirecte de producţie constante – reprezintă consumurile volumul cărora nu depinde sau depinde neesenţial de volumul de producţie, cum ar fi: consumul de energie electrică folosită pentru iluminarea secţiilor, consumul efectuat pentru încălzirea secţiei de producţie, consumuri privind paza secţiilor de producţie etc. Aceste consumuri se includ în costul producţiei fabricate, serviciilor prestate în funcţie de gradul de utilizare a capacităţii normative de producţie. Capacitatea normativă de producţie reprezintă volumul mediu pe care este în stare să-l producă întreprinderea în condiţii de activitate normală, ţinînd cont de pierderile de capacităţi, rezultate în urma lucrărilor tehnice de planificare. În cazul în care volumul efectiv de producţie este egal sau depăşeşte capacitatea normativă de producţie consumurile indirecte de producţie constante se includ în costul produselor fabricate, serviciilor prestate în sumă totală. În caz contrar consumurile indirecte de producţie constante se includ în costul producţiei fabricate, serviciilor prestate în limita gradului de îndeplinire a capacităţii de producţie. Suma consumurilor indirecte de producţie rămasă se trece la cheltuielile perioadei şi nu influenţează asupra costului produselor fabricate, serviciilor prestate.

28.1 DOCUMENTAREA SI CONTABILITATEA CONSUMURILOR DIRECTE PRIVIND RETRIBUIREA MUNCII.

Printre documentele primare utilizate la calcularea salariului pot fi enumerate:

a) „Tabelul de pontaj” – serveşte ca bază pentru evidenţa timpului de muncă prestat. Acest document se deschide lunar de către fiecare secţie, sector într-unităţile de cercetare-dezvoltare singur exemplar, şi se completează zilnic, indicându-se prezenţele, numărul de ore lucrate, absenţele şi cauzele acestora. Înregistrările se fac pentru fiecare salariat în parte. Abaterile se înregistrează prin semne convenţionale: incapacitate temporară de muncă – B; deplasare – D; zile de odihnă – O; concediul legal – LCŞPE, etc. Menţiunile privind cauzele absenţelor se fac în baza documentelor corespunzătoare, de exemplu „Certificat medical”, „Ordin de acordare a concediului”.

b) În funcţie de caracterul producţiei şi a procesului tehnologic pentru evidenţa producţiei se utilizează diverse documente primare. Ele servesc ca bază pentru obţinerea datelor privind producţia fabricată de muncitori şi calcularea salariilor, controlul mişcării articolelor în procesul de producţie, evidenţa îndeplinirii planului de producţie. La întreprinderi cu caracterul de producţie în masă şi în serie, când muncitorii îndeplinesc operaţii omogene, se întrebuinţează „Raport de fabricaţie”. Acesta este un document centralizator pe schimb, câteva zile, decadă, lună. În acest bon la începutul lucrului se indică sarcinile stabilite, timpul efectuării, cantitatea şi alţi indicatori, iar după finisarea schimbului maistru preia producţia fabricată. Acest raport este semnat de către maistru, normator, controlor de calitate, contabil-şef.

c) În producţie individuală şi în serii mici care se caracterizează prin aceea că muncitorii îndeplinesc diferite lucrări sau operaţii neomogene pentru evidenţa producţiei şi salariului se îndeplineşte „Bonul de lucru în acord”. Bonul se completează pentru un anumit cod de cheltuieli a unui muncitor (comandă individuală) sau pe colectivul muncitorilor (în dependenţă de comandă). În acest document se indică: numărul, conţinutul comenzii, locul îndeplinirii, executorii şi numărul de pontaj, categorie, timpul normat şi tariful pe o unitate de lucru, precum şi totalul de ore normă şi suma retribuţiei. După finisarea lucrului în bon se indică cantitatea bună a producţiei finite, a rebutului (cu precizarea rebutului plătit şi % de plată). Pe bonul de brigadă se determină suma totală a remunerării, apoi ea se repartizează între membrii brigăzii. Pentru aceasta pe partea verso a bonului sînt indicate criteriile necesare pentru repartizarea salariului.

d)„Foaia de parcurs” se întocmeşte în cazul producţiei în serie. Se deschide pentru o partidă de detalii, pe care le însoţeşte pe tot parcursul prelucrării, începând cu prima şi finisând cu ultima operaţie. Acest document se foloseşte şi pentru controlul mişcării şi înregistrării detaliilor în procesul de producţie.

Aceste documente primare din secţii se transmit în contabilitate pentru calcularea salariului. Consumurile privind salarizarea muncitorilor de bază se includ direct în costul de producţie în baza documentelor primare. Consumurile privind salarizarea muncitorilor auxiliari se includ în cost în baza salariilor muncitorilor de bază. Premiile şi adaosurile la salarii de bază se includ în mod indirect, proporţional salariilor de bază.

Evidenţa consumurilor directe de salarizare

Dt 811 – la suma totală a consumurilor directe salariale Ct 531 – calculul salariului muncitorilor de bazăCt 533 – calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie (în cazul în

care salariul calculat în luna curentă este achitat în luna respectivă) în mărimile stabilite de legislaţie

* Ct 535 – calculul contribuţiilor privind asistenţa medicală obligatorie (în cazul în care salariul calculat în luna curentă este achitat în luna următoare)

Ct 538 – formarea provizioanelor pentru plata concediilor muncitorilor de bază.Evidenţa analitică a consumurilor directe salariale se ţine pe produse în borderoul (situaţia) de

repartizare a consumurilor directe de materiale pe produse deschise pe secţii.Evidenţa sintetică se ţine în:

- Borderoul 8.11 „Activităţi de bază”;- Registrul 7.8 „Cheltuielile şi consumurile întreprinderii” la nivelul întreprinderi.

28.2 CONTABILITATEA DATORIILOR COMERCIALE.

Datoriile comerciale reprezintă angajamentele de plată ale întreprinderii faţă de furnizori, antreprenori şi alţi creditori privind facturile comerciale pentru materialele procurate, serviciile acordate şi avansurile primite.

Datoriile se reflectă în conturile contabile şi în bilanţul contabil atunci cînd există probabilitatea retragerii resurselor (mijloacelor băneşti, activelor proprii) care sînt purtători de avantaje economice, ceea ce va constitui rezultatul constatării datoriilor în cauză, iar suma la care se constată datoriile poate fi măsurată veridic. Aşadar, intrările gratuite nu provoacă retragerea resurselor şi respectiv apariţia datoriilor.

Evidenţa analitică a datoriilor comerciale se ţine pe fiecare furnizor, antreprenor, creditor, termen de apariţie şi stingere a datoriilor. Pentru evidenţa sintetică sînt destinate conturile 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”, 522 “Datorii pe termen scurt faţă de părţile legate”, 523 “Avansuri pe termen scurt primite”. Aceste conturi sînt conturi de pasiv. În creditul lor se înregistrează creşterea datoriilor comerciale, în debit - achitarea datoriilor faţă de furnizori. Soldul acestor conturi este creditor şi reprezintă datoriile comerciale ale întreprinderii la o anumită dată şi se reflectă în capitolul V al Bilanţului contabil, posturile căruia corespund denumirilor conturilor specificate.

1. Reflectarea valorilor materiale intrate de la furnizori şi antreprenori (fără TVA): Dt 111, 112, 121, 123, 211, 213, 217 Ct 521, 5222. Reflectarea valorii serviciilor prestate de către furnizori şi antreprenori (fără TVA): Dt 112, 211, 213,217, 712, 713, 721, 722, 811, 813 Ct 521, 522

Subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a TVA achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate în cazul cînd dispune: , a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pentru care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA, sau b) de documentul, eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea TVA aferentă mărfurilor importate.

La suma TVA aferentă procurărilor efectuate în ţară: Dt 534.2 Ct 521, 522

Mărfurile şi serviciile procurate din alte ţări nu includ TVA. De aceea la procurarea mărfurilor de peste hotare, pentru ca agenţii economici care procură mărfuri din ţară şi cei care procură mărfuri de peste hotare să fie puşi în condiţii egale, la intrarea mărfii în ţară, importatorul trebuie să achite TVA în momentul declarării mărfurilor în punctele vamale.: . a) reflectarea sumei TVA calculate, conform datelor declaraţiei vamale: Dt 226 Ct 539 . b) achitarea ulterioară a TVA: Dt 539 Ct 242 . c) trecerea în cont a sumei TVA după achitarea acesteia: Dt 534.2 Ct 226

Sumele TVA în cazul cînd întreprinderea nu este înregistrată ca plătitor de TVA şi sumele aferente procedurilor vamale se includ în valoarea mărfurilor procurate prin formulele contabile:

a) la sumele calculate: Dt 217 Ct 539b) la sumele achitate în numerar: Dt 539 Ct 227

În cazul neachitării la timp a datoriilor faţă de furnizori conform contractului pot fi calculate penalităţi care se reflectă prin formula contabilă: Dt 714 Ct 539

Achitarea datoriilor faţă de furnizori se reflectă în contabilitate prin întocmirea formulelor contabile: 1)prin decontările din conturile bancare: Dt 521, 522 Ct 242, 243, 244 2) în numerar: Dt 521, 522 Ct 227, 241 3) din contul creditelor bancare: Dt 521, 522 Ct 511, 411 4) prin schimbul cu alte active: Dt 521 Ct 221 sau Dt 522 Ct 223

Dacă în contul procurărilor au fost achitate sume sub formă de avansuri, acestea se trec la stingerea datoriilor după primirea mărfurilor (serviciilor): Dt 521, 522 Ct 136, 224

Acordarea avansurilor: Dt 136, 224 Ct 242, 243

29.1 Particularitatile contabilitatii si repartizarii consumurilor activitatilor auxiliare

Activitatea auxiliară este organizată în scopul ajutării producţiei bază să se desfăşoare în mod normal, inclusiv obţinerea unor anumite produse ajutătoare, cum sunt: producţia de scule, energie electrică, termică, ambalaje, reparaţii, transporturi şi altele. Această producţie se obţine în secţii auxiliare şi este destinată în principal, pentru nevoi interne, proprii ale întreprinderii şi uneori poate fi livrată şi în afară. Pentru evidenţa consumurilor activităţii auxiliare se utilizează contul de activ 812 „Activităţi auxiliare”, care este un cont de calculaţie.În debitul acestui cont se reflectă: soldul producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune preluat din contul 215 si consumurile de producţie în perioada de gestiune;În creditul acestui cont se reflectă: 1) costul efectiv al producţiei fabricate, serviciilor prestate, rebuturilor definitive şi al deşeurilor recuperabile; 2)soldul producţiei în curs de execuţie trecut la finele perioadei în debitul contului 215.

Contabilitatea consumurilor activităţii auxiliare:

Dt 812 – la suma totală a consumurilor activităţii auxiliareCt 211 – consum de materiale;Ct 521 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la furnizori;Ct 522– consum energie electrică, termică achiziţionate de la întreprinderile-fiice, entitatile asociate. Ct 531– calculul salariului muncitorilor secţiei auxiliareCt 533 – calculul CAS si PAM aferente salariului calculat;Ct 813 – repartizarea consumurilor indirecte de producţie aferente secţiei auxiliare în costul producţiei auxiliare etc. La sfârşitul perioadei de gestiune, pe baza consumurilor colectate în Debitul contului 812, se calculează costul efectiv al producţiei auxiliare. Procedura de calculaţie a costului producţiei auxiliare este similară procedurii de calculaţie a costului producţiei de bază, cu deosebirea că în cazul calculaţiei costului producţiei auxiliare se ţine cont de serviciile reciproce primite şi prestate între secţiile auxiliare.

Astfel, pentru simplificarea evidenţei este necesar de ţinut cont: 1) serviciile reciproce dintre secţiile auxiliare se estimează la costuri normate, 2)serviciile livrate de către secţiile auxiliare către alţi consumatori (secţii de bază, sector administrativ, terţi etc.) se evaluează la cost efectiv.

Costul efectiv al producţiei auxiliare se calculează în baza următoarelor relaţii: Total consumuri de producţie + VSP -VSL

Cost efectiv = Total Q fabricată – Q reciproc livrată (inclusiv Q consumată de însăşi secţia producătoare)unde: VSP – valoarea serviciilor reciproc primite; VSL - valoarea serviciilor reciproc livrate;

Q – cantitatea.

Contabilitatea costului efectiv al activităţilor auxiliare:1) Reflectarea costului efectiv al serviciilor prestate de către secţiile auxiliare pentru:

a) secţia de bază: Dt 813/secţia de bază, 811 Ct 812; b) secţia auxiliară: Dt 813/secţia auxiliară Ct 812

sau Dt 812/serv.prim. Ct 812/serv. livratec) sector administrativ: Dt 713 Ct 812.d) subdiviziune comercială: Dt 712 Ct 812.e) terţi: Dt 711/3, 714 Ct 812.

2) Reflectarea costului efectiv al:a) materialelor fabricate Dt 211 Ct 812b) instrumentelor fabricate Dt 213 Ct 812c) produselor fabricate: Dt 216 Ct 812.

3) Reflectarea costului efectiv al deşeurilor recuperabile obţinute în cadrul activităţii auxiliare: Dt 211 Ct 812.4) Reflectarea costului efectiv al rebuturilor definitive depistate în cadrul activităţii auxiliare: Dt 714 Ct 812.

Evidenţa analitică a consumurilor activităţii auxiliare se ţine în diverse rapoarte întocmite de către fiecare secţie auxiliare în parte, în care se indică: cantitatea totală fabricată, repartizarea acesteia pe consumatori, costul unitar şi valoarea produsului sau serviciului prestat.

Evidenţa sintetică se ţine în:- Borderoul 8.12 „Activităţi auxiliare”;- Registrul 7.8 „Cheltuielile şi consumurile întreprinderii” la nivelul întreprinderi.

29.2 Contabilitatea mijloacelor banesti in caserie

Mijloacele băneşti în numerar se păstrează la întreprindere în casierie.Operaţiile de casă sînt efectuate de către casier care poartă responsabilitate materială totală pentru

păstrarea, folosirea mijloacelor băneşti şi documentele băneşti aflate în casierie.

Efectuarea operaţiunilor de casă este reglementată de “Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia Republicii Moldova”, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 764 din 25.11.1992, cu modificările şi completările ulterioare.

În timpul perioadei de gestiune la întreprindere au loc atît operaţiuni de primire a numerarului în casierie, cît şi de eliberare a acestora.

În casierie numerarul poate fi primit din conturile curente în valută naţională sau străină, din rambursarea avansurilor neutilizate de lucrători; din vînzarea produselor, materialelor. Eliberarea mijloacelor băneşti se efectuează la achitarea salariilor, premiilor, acoperirea unor cheltuieli generale şi administrative, la acordarea avansurilor, plata indemnizaţiilor pentru pierderea temporară a capacităţii de muncă.

Toate operaţiile de casă trebuie să fie documentate. La primirea mijloacelor băneşti se întocmeşte “Dispoziţia de încasare de casă”. La eliberarea banilor se întocmeşte “Dispoziţia de plată de casă” sau “Borderoul de plată”. La sfîrşitul zilei de muncă datele din documentele de casă se înregistrează de către casier în “Registrul de casă” care poate fi întocmit manual sau la computer. Registrul de casă se întocmeşte în 2 exemplare: primul exemplar la care se anexează documentele de încasare şi plata se transmite în contabilitate ca raport al casierului, 2-lea – rămîne în la casier.

Evidenţă analitică a operaţiunilor de casă se ţine pe surse de încasare şi direcţii de utilizare a numerarului.

Pentru evidenţă sintetică este destinat contul de activ 241 “Casa”. În debitul acestui cont se înregistrează întrările de mijloace băneşti în casierie, iar în creditul – ieşirile de numerar. Soldul este debitor şi reprezintă suma mijloacelor băneşti la o anumită dată şi se reflectă în capitolul II a bilanţului contabil.

La primirea mijloacelor băneşti se întocmesc formulele contabile:Dt 241 – la suma totala a MB in casierieCt 242 – la ridicarea numerarului din bancă pentru achitarea salariului şi efectuarea altor plăţi,Ct 243 – la sumele încasate din conturile în valută,Ct 227 – la încasarea avansurilor neutilizate,Ct 228 – încasarea creanţelor pe termen scurt privind veniturile calculate,Ct 229 – stingerea altor creanţe pe termen scurt de către debitori,Ct 424, 523 – la suma avansurilor în numerar primite,Ct 313 –la suma depunerilor în numerar în capitalul statutar efectuate de fondatori după înregistrarea intrep,Ct 534 – la suma TVA aferentă mărfurilor vîndute cu achitare imediată în numerar,Ct 611, 612, 621 – la suma încasărilor în numerar la vînzarea activelor întreprinderii,Ct 622 – la suma veniturilor încasate sub formă de redevenţe şi mijloacelor băneşti primite cu titlu gratuit.

Eliberarea mijloacelor băneşti se reflectă prin formula:Dt 227 – la suma avansurilor spre decontare acordate titularilor de avansDt 242, 243, 244 – la sumele depuse în conturile curente în valută naţională şi străină, Dt 424, 523 – la restituirea avansurilor primite anterior, Dt 521 – la achitarea datoriei faţă de furnizori,Dt 531 – la achitarea salariului,Dt 532 – la recuperarea cheltuielilor efectuate de titularul de avans, fără eliberarea avansului,Dt 537 – la achitarea datoriilor faţă de fondatori,Dt 539 – la achitarea datoriilor faţă de alţi creditori,Ct 241.

Întreprinderile sînt obligate să efectueze inventarierea valorilor aflate în casierie în termenele stabilite şi în conformitate cu “Regulamentul privind inventarierea”. Rezultatele inventarierii se perfectează prin întocmirea Procesului-verbal de inventariere a numerarului (forma INV-5).

Dacă în urma inventarierii se constată lipsuri: Dt 714 Ct 241Acestea se impută casierului prin formula contabilă: Dt 227 Ct 612, 515În cazul în care se depistează plusuri de mijloace băneşti: Dt 241 Ct 612 . Informaţia privind mişcarea mijloacelor băneşti din casierie trebuie să fie sintetizată în registrele contabile pe fluxuri de mijloace băneşti pentru facilitarea întocmirii “Raportului privind fluxul MB”.

30.1 Constatarea si evaluare a mijloacelor fixeConducerea întreprinderii trebuie să determine dacă investiţiile capitale efectuate privind procurarea sau crearea unui obiect prezintă un element de activ sau de cheltuieli. De aceea constatarea activelor materiale pe termen lung are o importanţă mare în determinarea situaţiei patrimoniale şi financiare a întreprinderii.Cerinţele în ceea ce priveşte constatarea unui obiect ca activ materiale pe termen lung sînt următoarele.

Obiectul poate fi precăutat la constatarea lui ca element a activelor materiale pe termen lung, dacă el:are o formă materială şi poate funcţiona mai mult de un an; se află în posesia întreprinderii (este controlat de ea) pentru a fi utilizat în activitatea sa sau se afla la etapa de creare şi nu este destinat vînzării.Dacă obiectul corespunde criteriilor numite atunci pentru el ca să fie considerat activ material pe termen lung mai trebuie să fie îndeplinite următoarele cerinţe:există o certitudine că, în urma utilizării activului, întreprinderea va obţine un avantaj economic;valoarea activului poate fi determinată cu un grad înalt de certitudine.Dacă aceste două condiţii nu pot fi satisfăcute, activul se consideră drept cheltuială a perioadei de gestiune.Pentru a admite ca primul criteriu să fie respectat, e necesar ca întreprinderea să argumenteze posibilitatea obţinerii avantajului economic care poate fi obţinut în viitor.Pentru o aşa argumentare se folosesc datele privind indicatorii tehnici ai obiectului procurat: productivitatea pe unitate de timp, viteza pe oră ş.a. Aceste date se folosesc în calculele respective de argumentare.În ce priveşte constatarea valorii activului, ea poate fi efectuată în baza facturii furnizorului şi altor documente ce confirmă cheltuielile de procurareEvaluarea activelor materiale pe termen lung

Există evaluare iniţială şi ulterioară a activelor materiale pe termen lung.Evaluarea iniţială. Această evaluare are loc în momentul constatării obiectului respectiv drept activ

la valoarea de intrare.Valoarea de intrare a activelor materiale pe termen lung cuprinde: valoarea de cumpărare, inclusiv

taxele vamale, taxele de import, impozitele, prevăzute de legislaţie pentru obiectele cumpărate şi cheltuielile de aducere a obiectului achiziţionat în starea de lucru pentru a fi utilizat după destinaţie.

Cheltuielile de aducere a obiectului achiziţionat în stare de lucru, precum şi cheltuielile legate de procurarea lui includ: cheltuielile la pregătirea terenului de construcţie, cheltuielile de transport, încărcare-descărcare, montaj, instalare şi experimentare, salariile specialiştilor etc.

Rabatul comercial oferit de către întreprinderea-vînzător cumpărătorul se scade din valoarea de cumpărare a activului.

Active pe termen lung achiziţionate sînt evaluate la valoarea de intrare, care se determină în funcţie de natura fiecăruia şi de modul de achiziţionare.

30.2 Modul de intocmire si prezentarea a Raportului de profit si pierderi Pentru a îndeplini corect Raportul privind rezultatele financiare entitatea trebuie să efectueze corect toate operaţiunile economice şi să evalueze corect cheltuielile şi veniturile perioadei de gestiune raportate. Informaţia conţinută în acest raport se obţine în urma prelucrării datelor furnizate de contabilitatea sintetică şi analitică care trebuie să corespundă integral cu aceasta. Indicatorii prezenţi în acest raport pot fi divizaţi în 3 grupe: Venituri, Cheltuieli, Rezultate financiare Raportul privind rezultatele financiare se întocmeşte potrivit unui formular unic aprobat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova Primii opt indicatori componenţi ai raportului nominalizat caracterizează veniturile, cheltuielile şi rezultatele din activitatea operaţională a entităţii, determinată de statutul acesteia, care reprezintă în fond o activitate curentă, ce se reînnoieşte continuu. In postul Venitul din vînzări se reflectă valoarea mărfurilor livrate şi serviciilor prestate la preţuri de livrare, fără T.V.A. şi accize. Din punct de vedere al metodicii de întocmire a Raportului privind rezultatele financiare, veniturile din vînzări reprezintă suma rulajului creditor al contului 611 „Venituri din vînzări „Costul vînzărilor” În acest post se arată costul mărfurilor vîndute şi serviciilor prestate, reflectat în debitul contului 711 „Costul vînzărilor” „Profitul brut (pierdere globală)” r-ta diferenţa dintre mărimea vînzărilor nete şi costul vînzărilor. Un alt indicator al Raportului privind rezultatele financiare este „Alte venituri operaţionale”în care se înregistrează veniturile constatate, reflectate în creditul contului 612 “Alte venituri operaţionale” . Indicatorul “Cheltuieli comerciale” r-ta cheltuieli aferente vânzării mărfurilor şi serviciilor prestate contabilizate în debitul contului 712 “Cheltuieli comerciale”.. În postul „Cheltuielile generale şi administrative” se înregistreaza cheltuielile aferente gestiunii acesteia acumulate pe parcursul anului în debitul contului 713 “Cheltuieli generale şi administrative Postul “Alte cheltuieli operaţionale” din Raportul privind rezultatele financiare reflectă cheltuielile înregistrate în debitul contului 714 “Alte cheltuieli operaţionale” O parte din aceste cheltuieli poartă un caracter normal (justificat), acestea fiind valoarea de bilanţ a activelor curente realizate, cu excepţia mărfurilor şi serviciilor prestate; plata calculată pentru activele luate în arenda curentă; dobânzile aferente creditelor şi împrumuturilor primite, cu excepţia cazurilor de capitalizare a acestora. Totodată cealaltă parte din alte cheltuieli operationale poartă un caracter neproductiv (anormal) de exemplu: penalităţile, amenzile, despăgubirile. “Rezultatul din activitatea operaţională” se obţine în felul următor: PB + Alte venituri operationale – Cheltuieli comerciale – Cheltuieli generale si administrative – alte cheltuieli operationale. În ceia ce priveşte „Rezultatul din activitatea de investiţii: profit (pierdere)” acesta reflectă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli din operaţiunile legate de existenţa şi mişcarea activelor pe termen lung, adică diferenţa dintre suma acumulată în creditul contului 621 şi suma acumulată în debitul contului 721 Un alt indicator este “Rezultatului din activitatea financiară”. Acesta se calculează ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile aferente operaţiunilor legate de modificările în mărimea şi structura capitalului propriu şi mijloacelor împrumutate, adică diferenţa dintre suma acumulată în creditul contului 622 şi suma acumulată în debitul contului 722. “Rezultatul din activitatea economico-financiară: profit (pierdere)” înregistrează profitul sau pierderea obţinută de entitate în cursul perioadei de gestiune din toate felurile de activităţi. Este egal cu = Rezultatul din activitatea operaţională: profit (pierdere) + Rezultatul din activitatea de investiţii: profit (pierdere) + Rezultatul din activitatea financiară: profit (pierdere) În rîndul “Rezultatul excepţional: profit (pierdere)” se reflectă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile apărute ca rezultat al evenimentelor şi operaţiunilor excepţionale neprevăzute, adică diferenţa dintre suma acumulată în creditul contului 623 şi suma acumulată în debitul contului 723 . “Profitului (pierderii) perioadei de gestiune până la impozitare”= Rezultatul din activitatea economico-financiară: profit (pierdere) + Rezultatul excepţional: profit (pierdere) “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit” se reflectă suma impozitului pe venit calculată prin una din două metoda potrivit Codului Fiscal, acceptată de întreprinderea contribuabilă spre plată în rate cu total comulativ în postul “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”. Postul “Profit net (pierdere netă)“ reprezintă diferenţa dintre “Profitul (pierderea) de gestiune până la impozitare” şi “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”