Teoria mintii si metacognitie

http://mini-apps.ro/la-portile-cunoasterii/teoria-mintii-si-metacognitie/

Mintea „vazuta” cu „ochii mintii”

Dezvoltarea functiei executive – teoria mintii, ne defineste ca fiinte umane si ofera suport pentru activitatile metacognitive in care suntem angajati zilnic.

Teoria despre minte presupune abilitatea de a explica evenimentele observabile din punctul de vedere al emotiilor si al dorintelor, de a accepta perspectiva altora, de a evalua  consecinte propriului comportament inainte de a ne angaja in efectuarea lui.

Apelul la termenul de “teorie” atrage atentia asupra faptului ca si copiii, asemeni oamenilor de stiinta, utilizeaza ipoteze pentru a prezice evenimente observabile: daca X atunci Y. Bineinteles ca teoriile copiilor despre minte nu sunt explicite ca teoriile oamenilor de stiinta, insa daca sunt pe deplin dezvoltate, ei pot anticipa corect cum anume va fi afectat un individ intr-o anumita situatie.

In jurul varstei de 4 ani, copiii incep sa realizeze ca nu situatia ca atare e cea care determina reactia emotionala, ci caracteristicile mentale ale fiecarui individ si, de aceea, ceea ce este infricosator pentru o persoana nu este asa si pentru alta, iar ceea ce cauzeaza o surpriza placuta pentru una, cauzeaza dezamagire alteia. Incep sa inteleaga ca oamenii au convingeri diferite cu privire la lume, ca acestea por fi adevarate sau eronate si ca le influenteaza actiunile.

De asemenea, reusesc sa observe ca ceilalti oameni au o lume interna de ganduri si sentimente, care este independenta de starea lor mentala. Inteleg ca gandirea se petrece in minte, ca aceasta opereaza cu lucruri imaginare sau reale, ca a gandi se deosebeste de a vedea, a sti, a vorbi. Dar nu inteleg, totusi, ca mintea este activa in permanenta, ca oamenii gandesc in cuvinte sau pot „vorbi cu ei insisi in minte”.

Pentru a identifica nivelul la care copiii au ajuns in dezvoltarea teoriei mintii, psihologii au utilizat testul falselor credinte. Conceptul de intelegere a credintelor false se refera la realizarea

faptului ca credinta unei persoane despre un anumit eveniment real este un fenomen mental care poate sa difere de realitate.

Testul este o povestire despre doua fetite, Sally si Anne, pusa in scena cu papusi si jucarii. Folosind ca personaje doua papusi, S.B. Cohen a pus in scena urmatorul scenariu: Sally are un cos, iar Anne are o cutie. Sally are o minge pe care o pune in cosul sau. Apoi, Sally iese. In timp ce Sally este plecata, Anne ia mingea si o plaseaza in propria cutie. Sally se intoarce si vrea sa se joace cu mingea. Dupa aceasta povestire, cercetatorul ii adreseaza copilului urmatoarea intrebare:“Unde va cauta Sally mingea?“. Raspunsul corect este “In cos“, deoarece Sally are convingerea ca mingea se afla in continuare in locul in care a pus-o initial.

In concluzie, dupa varsta de 4 ani, copiii dobandesc abilitatea de a-si reprezenta viziunea altei persoane, chiar daca aceasta este in conflict cu a lor.

Teoria mintii continua sa se dezvolte si dupa varsta de 5 ani si prezinta un rafinament tot mai mare, insa modificarea conceptuala care are loc intre 3 si 5 ani, evidentiata prin testul credintelor false, reprezinta cel mai important pas pe care il fac copiii in intelegerea mintii altor oameni.

Copiii care au teoria mintii insuficient dezvoltata au dificultati in a intelege emotiile celorlalti si in initierea si mentinerea relatiilor sociale, deoarece nu manifesta comportamente precum cooperarea in joc, oferirea ajutorului sau impartirea jucariilor.

Abilitatile de mind-reading pe care le putem observa la copii sunt:

prezenta jocului simbolic spontan;

capacitatea de a lua in considerare ceea ce alte persoane cunosc;

apreciera nivelului de interes al interlocutorului;

intelegerea motivelelor pentru care ceilalti au actionat intr-un anumit mod;

anticiparea opiniei cuiva despre actiunile sale;

intelegerea inselatoriei;

asocierea unei emotii cu un factor declansator;

intelegerea umorului, a sarcasmului, a metaforelor.

Este posibil ca dezvoltarea acestei abilitati sa fie determinata biologic, in sensul ca este parte a repertoriului de comportamente adaptative cu care este echipata specia umana. Totusi, exista indicii ca experienta sociala a copiilor influenteaza diferitele aspecte ale dezvoltarii teoriei mintii.

Familiile care incurajeaza jocul imaginar stimuleaza aptitudinile legate de teoria despre minte. Jucand roluri, copiii incearca sa adopte perspectiva altor oameni. Empatia apare mai devreme, de regula, la copiii care discuta in familie despre cauzatilate si sentimente.

Copiii bilingvi obtin rezultate mai bune la anumite sarcini legate de teoria despre minte decat cei care vorbesc o singura limba. Ei inteleg ca un obiect sau o idee pot fi reprezentate la nivel lingvistic in mai multe feluri, iar astfel pot intelege si ca oamenii pot avea perspective diferite.

Stilul parental, securitatea atasamentului, numarul fratilor mai mari si conversatiile cu ceilalti despre starile interne sunt factori care contribuie la masura si ritmul in care copiii inteleg mintea umana.

Metacognitia

Metacognitia se poate defini simplu ca fiind gandirea despre gandire (thinking about thinking), mai precis, abilitatea de a te uita la propria gandire (out of body experience).

Avand la baza functia executiva teoria mintii, metacognitia se refera la un nivel de gandire mai inalt la care ne putem angaja si care implica un control activ al proceselor cognitive.

Diferenta in dezvoltarea teorii mintii si a metacognitiei se refera la faptul ca majoritatea copiilor dobandesc o teorie a mintii destul de usor, fara interventii directe (dar crescuti totusi intr-un mediul prielnic, bazat pe interactiuni sociale), in timp ce metacognitia necesita suport din partea adultilor pentru angajarea voluntara a copiilor in activitati de observare a propriei gandiri.

John Flavell a folosit pentru prima data termenul de metacognitie in anul 1976: ”Metacognitia se refera la cunoasterea cuiva cu privire la propriile procese si produse cognitive. De exemplu ma angajez in metacognitie daca observ ca am o mai mare problema invatand A decat B.”

Cercetatorii au demonstrat ca dezvoltarea acestei abilitati ii ajuta pe oameni sa inteleaga si sa invete mai bine, sa obtina rezultate academic mai bune si, mai ales, sa isi dezvolte capacitatea de a lua decizii de viata intelepte.

Pe masura ce folosesc cele 3 componente ale metacognitiei – constientizarea proceselor gandirii, planificarea si monitorizarea – copiii pot adopta strategii inteligente privind modul de a rezolva o sarcina.

Incurajand copiii sa isi puna intrebari precum: „Ce ar trebui sa fac mai intai?”, „Ce altceva as mai putea sa incerc?”, „Ce pot sa fac sa obtin un rezultat mai bun?”, „Ce fac cand nu inteleg ceva?”, le oferim o structura care ii determina sa gandeasca metacognitiv.

Angajandu-se in activitati metacognitive, copiii pot identifica anumite blocaje, repetarea anumitor idei, aspecte cu anumite probleme, probabilitatea unei concluzii, dificultati in a avansa, gasirea unui nou punct de pornire.

Astfel ei realizeaza faptul ca poate exista o perspectiva noua, mai larga si mai adecvata asupra situatiei, si ca isi pot schimba pozitia initiala (in baza unor argumente mai puternice sau a unei perceptii mai extinse), in conformitate cu aceasta. In felul acesta, isi pot extinde, nuanta si rafina gandirea.

 

Bibliografie

Papalia, D., Wendkos Olds,S., Feldman,R. Dezvoltarea umana, Editura Trei, Bucuresti 2010

Schaffer, R., Introducere in psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca 2010

Larkin, Shirley, Metacognition in young children – Taylor & Francis e-Library, 2009