Ileana Ioanid, Toeria critica, si capitalismul contemporan,

Editura politica, Bucuresti, 1985 − PP. 9-10

Din punct de vedere financiar, institutul, este independent de statul weimarina, iar din punct de

vedre al oriectarilor certcetarilor stiintifice are o abordare distinct fata de cea folosita in mediul

academic pana in acel moment pentru ca “independent financiara si intelectuala a fost unul

dintre obiectivele principale ale fondatorilor”. Acest lucru este posibil datorita finantarii venita

din partea investitorilor particulari

Raymond Geuss 1981 : The Idea of a Critical Theory : Habermas & the Frankfurt

School

Hoy, David Couzens and McCarthy, Thomas 1994: Critical Theory

Toeria critica. A dictionary of cultural and critical theory, second

edition, (ed) Michael Payne and Jessica Rae Barbera, Blackwell

Publishing, Oxford, 2010

pp. 152-153 Intr-un sens restrains, terori critica este un proiect interdisciplinar al carui parinte

fondator este Mx Horkheimer si practicat de catre membrii scolii de la Frankfurt si succesorii

acestora, prin care idealul Iluminismului despre societatea civila ar putea fi atins prin

contributia cercetarii stiintifice care are legatura cu teoria lui Marx despre schimbarile sociale.

Intr-un sens mai larg, teoria critica face trimitere la un sens mai larg, sub umbrella caruia

cercetarilr din sfera stiintelor sociale si umane incearca sa releve adevarul si angajamentul

politic. Ambele sensuri fac trimitere la descendenta traditiei de gandire kantiene care se

fundamenteaza pe cunoasterea de sine.

Elaborarea cea mai succinta a acestor defiinitii ale teoriei critice su fost propuse de Praymond

Guss. In viziunea acestuia, teoria critica prezinta 3 caracteristici esentiale:

1. Teoriile critice au abordari diferite in calitatea lor de calauzitor ( guide) pentru actiunea

umana : a) sunte menite sa produca “iluminare” acelor utilizatori ( agents) care le utilizaza

prin a le oferi capacitatea de a-si stabili care sunt cu adevarat propriile interese; b) sunt in mod

inerent emancipatoare, elibereaza utilizatorii acesteia de acel tip de coercitie care este este pe

jumatate auto-impus.

2. Teoriile critice au un continut cognitiv, sunt forme de cunoastere

3. Teoriile critice difera intr-un mod esestial din punct de vedere epistemologic de teoriile din

stiintele naturale, exacte. Teoriile din stiintele exacte sunt obiective in abordare, pe canf

teoriile critice sunt refectiviste.

Teoriile critice se confrunta cu revenirea unei serii de intrebari epistemologic sceptice : Exsita

o legatura intre adevar si bunatate si daca da in ce mod? Frunctele cunoasterii imbraca si

dorinta pentru actiunea morala sau pentru tentatia care implica violenta etica legala? Daca

cunoasterea binelui nu conduce la bine , la ce mai e buna cunoasterea?

Suntem tentati, in incercarea de a scapa de aceste intrebari perene, de a le respinge si de a

admite ca o cercetare particularizata nu este creacta pentru a face fata implicarilor politice/

etice pe care le prezinta un astfel de demers stiintific. Oricat de nesigure ar fi scopurile sale,

teoria critica ofera o mare importanta autocriticii, recunoasterii ca konwledge is power,

convingerii ca pozitiile amorale si apolitice sunt, de asemenea, realitati care necesita o

reflectie critica, si marcarii pozitiilor etice/politice cu scopul ca acestea sa devina disponibile

pentru examinare de catre cititorii critici sau o alta audienta reflecctivista. Definitia acordata

de Geuss teoriei critice recunoaste ca nu toate formele de cunoastere implica aceasta

responsabilitate autoreflectivista.

Max Horkheimer - pp. 335-336 Acesta a fost initial un puternic aparator al stiitei sociale

empirico-filozofico-reflectivista, tintind spre intelegerea procesului social ca un intreg prin

dezvoltarea unei interdisciplinaritati. ( initial a studiat psihologia inainte de a recurge a

studierea filozofiei). Aceasta cunoastere va fi instrumentala actiunii politice. Avand in vedere

ca gandirea sa s-a dezvoltat de-a lungul peioadei fasciste din Germania, conceptia lui

Horkheimer fata de acest proiect a devenit din ce in ce mai filozofic si indreptat impotriva

stiintei. Pana la sfarsitul anilor 40, acesta va ajunge sa afirme ca filosofia reprezinta ultima

reduta a gandirii critice impotriva degradarii stiintei in cardrul procesului tehonologic

pozitivist. Aceasta rationalitate tehnologica este vazuta ca fiind esenta unui stat autoritar, fie

ca vorbim de statele avansate capitaliste, fie ca aducem in discutie societatile comuniste.

Aceasta referire a fost acompaniata de catre perspectiva utopica a unei noi relatii non opresive

care ar putea constitui bazele libertatii sociale.