Teoria controlului social

Teoria controlului social se centrează pe tehnicile şi strategiile care reglează

comportamentul uman şi conduc după caz, către conformitate , sau către obedienţă faţă

de regulile societăţii – influenţele familiei, şi ale şcolii, convingerile religioase, valorile

morale, prietenii şi chiar convingerile despre guvernare. Cu cât o persoană este mai

implicată şi mai preocupată de valori şi activităţi convenţionale şi cu cât este mai

puternic ataşamentul său faţă de familie, persoana iubită şi prieteni, cu atât este mai mică

probabilitatea ca el sau ea, să încalce regulile societăţii şi astfel să-şi

compromită/distrugă relaţiile şi aspiraţiile (Adler,F., Mueller,G., Laufer,W., 1995, p.160).

Astfel un numar de teoreticienii au adopat perspectiva conform căreia controlul social

constă în reprezentarea sa ca un mecanism prin care societatea reglementează

comportamentul membrilor săi, definind ceea ce este considerat comportament deviant,

ce este considerat corect sau ce este greşit sau, ce reprezintă o violare a legii. Aceştia au

examinat problematica complexă a controlului social, unii din perspectivă

macrosociologică, alţii dintr-o perspectivă microsociologică.

Studiile macrosociologice, explorează: sistemele formale care asigură controlul la

nivelul grupurilor:sistemul legal, legile,modurile specifice de aplicare a legii; grupurile de

putere în societate, şamd. Aceste tipuri de control social pot fi atât pozitive-ele

împiedicând comportamentele de încălcare a legii printr-un tip de ghidaj social, cât şi

negative,în sensul în care uneori, ele pot să promoveze practici restrictive, opresive , sau

chiar corupte,ale celor care deţin puterea.

Perspectiva microsociologică, la fel ca cea macrosociologică explică de ce oamenii se

conformează şi consideră sursa controlului a fi una externă (exterioară persoanei;

totodată această abordare se centrează asupra sistemelor informale. Purtătorul de cuvânt

cel mai important al perspectivei microsociologice a fost Travis Hirschi, odată cu

publicarea lucrării sale ”Causes of Delinquency”(1969).

Sub numele de teoria controlului social au fost prinse însă, de-a lungul timpului,

o gamă largă de elaborări teoretice dintre care, cele mai importante sunt: teoria înfrânării

(W. Reckless), sau teoria elaborată de T.Hirschi.

Aceste teorii au la bază ideea că indivizii umani au o tendinţă naturală către devianţă şi

de aceea, conformarea la normele sociale este posibilă doar în condiţiile în care, aceştia

sunt supravegheaţi sau „controlaţi”.

Una dintre cele mai importante construcţii teoretice referitoare la geneza devianţei

conţinută în cadrul teoriilor controlului social, este teoria înfrânării (teoria controlului

personal) elaborată de Walter Reckless şi care a fost considerată o explicaţie de natură

psiho-socială ca şi teoria asocierilor diferenţiale, a lui E. Sutherland.

Ideea de bază a acestei teorii este aceea că imaginea pozitivă de sine a unui individ îi

oferă acestuia capacitatea de a rezista presiunii şi influenţelor care conduc la devianţă

indiferent de clasa socială din care face parte el sau ea, sau indiferent de condiţiile de

mediu. Din perspectiva acestei teorii, comportamentul uman este rezultatul confruntărilor

dintre presiuni, impulsuri, influenţe pe de o parte, şi mecanismele psihologice de control

şi represiune. Cel mai important factor de control al comportamentelor este conştiinţa de

sine. Semnificaţia acestui concept este aceea de imagine pe care o persoană o are despre

sine, despre valoarea personală şi valoarea sa în ochii celorlalţi membri ai societăţii.

Aşadar, din punctul de vedere al teoriei înfrânării, pentru evitarea comportamentelor

deviante este necesar ca impulsurile şi tendinţele naturale ale individului spre devianţă, să

fie înfrânate, supravegheate sau controlate.

Travis Hirschi căutând factorul cel mai important care explică conformarea, a extins

explicaţia înfrânării tendinţelor deviante de la nivelul caracteristicilor de personalitate la

nivelul societăţii. Teoria elaborată de el devenit cea mai cunoscută teorie a controlului

social.

El nu a fost însă, cel dintâi care a examinat problematica la nivel individual a controlului

social Înaintea sa,J.Toby(1957) a introdus noţiunea de angajament(commitment) ca pe

puternică forţă determinantă în controlul social al comportamentului.

Potrivit lui T.Hirschi, devianţa rezultă din slăbirea, sau ruperea legăturilor individului

cu societatea. Conceptul cheie al teoriei controlului social este cel de legătură socială

(social bond). El se referă la conexiunea dintre individ şi societate, care se realizează prin

intermediul instituţiilor sociale. Conform lui T.Hirschi, această conexiune este compusă

din patru elemente: ataşamentul, angajamentul,implicarea şi credinţa.

Ataşamentul semnifică legătura socială de natură afectivă pe care cineva o trăieşte

faţă de o altă persoană sau grup;el cunoaşte trei forme

1. ataşamentul faţă de părinţi,

2. faţă de profesori şi

3. ataşamentul faţă de egali (pers).

1. Conform lui Hirschi, copiii care şi-au format un ataşament puternic faţă de părinţi

este mai puţin probabil să se angajeze în conduite ilegale care ar periclita relaţia la

care ţin atât de mult. Astfel, legătura afectivă dintre părinte şi copil reprezintă cel

dintâi factor care descurajează asemenea comportamente delincvente. Forţa acestei

legături este dată de profunzimea şi de calitatea interacţiunii părinte-copil. Contează

în acest sens, volumul de timp petrecut cu copilul de catre părinte/părinţi, intimitatea

comunicării dintre părinte şi copil şi nu în ultimul rând, identificarea afectivă dintre

cei doi.

2. În ceea ce priveşte ataşamentul faţă de şcoală, Hirschi a legat inabilitatea de a avea o

bună funcţionare în şcoală de delincvenşă, prin intermediul următoarelor aspecte:

incompetenţa şcolară conduce spre performanţe şcolare slabe, acestea fac să nu-i placă

şcoala unui asemenea copil, iar faptul că nu-i face pălăcere să mergă la şcoală îl conduce

pe copil-el sau ea- către respingerea profesorilor ca autorităţi. Rezultatul este

delincvenţa. Prin urmare, ataşamentul faţă de şcoală depinde de aprecierea pe care

copilul o are faţă de instituţie, de percepţia sa în legătură cu felul în care este apreciat(ă)

de către profesori şi de către colegi, dar şi de nivelul rezultatelor sale la clasă.

Hirschi credde că ataşamentul faţă de părinţi şi faţă de şcoală pune în umbră legătura

formată cu prietenii/colegii, cu grupul de egali.

Angajamentul reprezintă dimensiunea raţională a legăturii sociale.Din această

perspectivă, adoptarea unui comportament sau al altuia, este rezultatul unei calcul

raţional, o analiză costuri–beneficii în care sunt cântărite pe de o parte, investiţiile în

comportamentele convenţionale (timp, bani, status), iar pe de altă parte, pierderile ce ar

putea fi suferite prin adoptarea unui comportament deviant. Conceptul de angajament

arată faptul că societatea este astfel organizată încât, încălcarea normelor sociale poate

avea consecinţe asupra intereselor celor care fac o asemenea alegere.

Cei mai mulţi oameni, datorită vieţii în societate câştigă bunuri, apreciere şi

prestigiu,reputaţie şi nu doresc să piardă toate aceste lucruri ca urmare a unui

comportament deviant sau, chiar infracţional. Aceste realizări permise de către societate,

reprezintă o modalitate prin care societatea se asigură că membrii săi vor respecta

normele sociale.

Implicarea se referă la participarea indivizilor la activităţi convenţionale,

valorizate social. Ideea principală este că persoanele angajate în diferite activităţi

convenţionale devin suficient de ocupate pentru a nu mai avea timpul şi energia pentru a

se angaja în activităţi cu caracter deviant. O persoană angajată în activităţi convenţionale,

legitime, este legată de programe de lucru, planuri, termene, etc. astfel încât,

oportunitatea de a comite acte deviante apare foarte rar. Potrivit lui Edwin Sutherland, „în

general în cazul delincvenţei juvenile, cea mai plauzibilă explicaţie a factorului care

face diferenţa dintre angajarea sau reţinerea tinerilor de la comiterea de infracţiuni este

acela că cei din urmă beneficiază de numeroase oportunităţi de activităţi recreaţionale

cu caracter convenţional faţă de cei dintâi cărora le lipsesc astfel de oportunităţi şi

facilităţi” (Cohen, A., 1956, pg. 37.)

Credinţa/Convingerile implică acceptarea şi însuşirea de către individ a

sistemului de valori sociale promovate de către societate. Potrivit teoriei controlului

social, societatea dispune de un sistem unitar de valori care pot fi violate. Dacă o

persoană este ataşată unei valori neîmpărtăşite de către societate, atunci nu este nimic de

explicat. Întrebarea la care trebuie căutat răspunsul este de ce o persoană încalcă o regulă

pe care o acceptă? Răspunsul oferit de Hirschi este acela că, credinţele sunt tratate ca

simple cuvinte care nu înseamnă mare lucru dacă alte forme de control social lipsesc. O

altă explicaţie este aceea că indivizii tind să raţionalizeze comportamentele asfel încât,

pot încălca o normă o normă morală şi, în acelaşi timp, pot să-şi păstreze credinţa în

acea normă morală.

În ciuda faptului că teoria controlului social a reprezentat decenii la rând un reper în

sociologia devianţei şi în criminologie, ea are nu doar virutuţi explicative cerete, ci şi

puncte slabe: Astfel, pe baza cercetărilor care au încercat să verifice şi/sau să dezvolte

baza empirică a teoriei controlului social, s-a constatat că nu toate şi nu întru-totul tezele

teoriei se verifică.

O prima critică ce se aduce teoriei este că ea explică comportamentul delincvent nu şi cel

infracţional al adulţilor. Pe de altă paerte, descrierea traseelor care pot duce la delincvenţă

nu are în atenţie şi comportamentul postadolescenţă.

Semne de întrebare s-au ridicat şi în legătură cu legăturile sociale teoretizate de Hirschi

mai ales pentru că ele nu au fost niciodată destul de clar definite. Studiile ulterioare au

arătat că distincţia facută în teoria controlului social, între angajare şi implicare, în

realitate nu se poate evidenţia, deoarece, angajarea/ preocuparea în şi pentru o anumită

activitate, nu se poate realiza fără implicare.

Cu toate acestea, teoretizările şi studiile actuale, mai ales din criminologie, reevaluează şi

revalorizează construcţia teoretică a lui Hirschi în sensul în care sunt luate în considerare

nu doar efectele controlului social asupra delincvenţei ci şi efectele delincvenţei asupra

forţei şi conţinutului legăturilor sociale cu rol în funcţionarea şi exprimarea controlului

social.