Teologia şi împlinirea de sine- Repere pe traseul remodelării destinului -

Vocaţia interdisciplinară a teologiei

• Era post-modernă fărâmiţează atenţia individului şi a societăţii în toate direcţiile;

• Ştiinţa înseamnă de fapt “ştiinţe”, propunând fiecare o cunoaştere sectorială, parţială, doar a unui segment din complexa realitate;

“Doar un singur lucru trebuie…”

• Trăim în universul specializărilor în care ne lipseşte viziunea de ansamblu, sau nu ne interesează, deoarece ni se pare neimportantă;

• Universitatea modernă este, în această privinţă, un campion: fiecare facultate are un propriu sector de interes, iar inter-disciplinaritatea este o cenuşăreasă.

• Toate aceste "ştiinţe" ne sunt de prisos dacă nu reuşim să trecem dincolo de ele, să păşim în universul esenţelor şi al eternităţii, univers

nesupus legilor fluctuante ale materiei.

La urma urmelor, există o unică problemă care ne interesează, şi aceasta este aceea a destinului nostru etern.

TEOLOGIE PASTORALĂ SAU

„PASTORALITATE” A TEOLOGIEI?

• În această lume parcelizată şi fracturată de interese ştiinţifice diferite, există totuşi un spaţiu

• al interdisciplinarităţii, • al "ştiinţei" universale, • al cunoaşterii globale şi exhaustive a realităţii, unde putem

descoperi complementaritatea cunoştinţelor noastre.

“Compartimentarea” interioară a Teologiei

Patru filoane de bază:

1. Biblic 1. Studiul şi Exegeza Noului

Testament, 2. Studiul şi Exegeza Vechiului

Testament, 3. Limba ebraică, limba greacă,

limba latină etc.;

2. Istoric 1. Istoria Bisericii Ortodoxe

Române, 2. Istoria Bisericească

Universală, 3. Bizantinologia, 4. Patrologia etc.;

3. Sistematic– Teologia Dogmatică, – Teologia Fundamentală, – Teologia Morală, – Misiologia, Ecumenismul,

Sectologia etc.

4. Practic 1. Teologia Liturgică, 2. Omiletica şi Catehetica, 3. Dreptul Bisericesc, 4. Ritualul şi Muzica bisericească, 5. Pastorala etc.

Pastorala

• Psihologia Pastorală;• Consilierea Pastorală

• Teologia Pastorală;• Antropologia Pastorală; • Pedagogia Pastorală;

• Sociologia Pastorală;• Acţiunea pastorală în

postmodernitate

• Psihoterapia Pastorală • Psihopatologia şi terapeutica

creştină; • Medicina pastorală.

Abundenţa atâtor discipline teologice (cu subdiviziuni) comportă riscul fărâmiţării…

• Teologia Morală cuprinde şi Mistica, Ascetica, Formarea Duhovnicească;

• Pastoralei îi revine responsabilitatea sintezei, a „extragerii numitorului comun”: este disciplina cu vocaţia esenţializării retrospective;

Pastorala, o disciplină a prezentului

• Arta acţiunii duhovniceşti în lumea de azi, expunând strategiile concretizării practice a vocaţiei preoţeşti.

• Este disciplina teologică cea mai ancorată în prezent: ea comunică cu realitatea vie de azi, reacţionează la provocările culturii contemporane;

• Ea este disciplina teologică prin care „Teologia în general” comunică cu civilizaţia lumii în care trăim.

“Un manual de Pastorală este deja depăşit în momentele publicării lui…”

• Pastorala încearcă să ne introducă în mod responsabil în gândirea teologică şi culturală a lumii contemporane.

• „Tot ceea ce am studiat la facultate este rupt de realitatea pastorală concretă din parohie…!”

Neglijarea Pastoralei determină falimentul preoţiei înseşi.

„Vai de păstorii care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii

să păstorească turma? Voi mâncaţi grăsimea, vă

îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile!

Iezechiel 34,2

„Vai, vouă! Căci aţi luat cheile Împărăţiei. Voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei care voiau să

intre, i-aţi împiedicat.”

(Luca 11,52)

Iezechiel 34, 15

• „Pe viaţa Mea – zice Domnul Dumnezeu – pentru că oile Mele au ajuns de jaf,

• îmi voi lua înapoi oile din mâinile păstorilor,

• nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile, şi

• nu se vor mai paşte nici pe ei

înşişi, căci îmi voi scăpa oile din gura lor, şi nu le vor mai sluji cu hrană.

Eu însumi îmi voi paşte oile...”

S-a împlinit în vreun fel această profeţie?

Care ştiinţe sunt mai apropiate de Teologie?

Teologia versus

Filosofia

În cunoaşterea globală a

realităţii, un loc special îl are

filosofia.

• Când omului îi lipseşte familiaritatea cu Biserica şi cu lumea valorilor creştine, ea poate orienta fiinţa umană spre

esenţialitate.

• Puţine „ştiinţe” au capacitatea de a te conduce spre o cunoaştere reală;

Fiecărui om, la naştere, i să dă cheia spre porţile

raiului; Aceeaşi cheie deschide

însă şi porţile iadului(Proverb budist)

• Cunoaşterea autentică este una reflexivă şi contemplativă, iar nu doar informativă.

• Filosofia este „arta de a cunoaşte”, în mod reflexiv şi

profund, realitatea de dincolo de aparenţe.

• Filosofia este arena întrebărilor

esenţiale, locul unde se pun cu

competenţă întrebările

corespunzătoare interesului nostru

ultim.

• Puterea filosofiei stă în capacitatea de a pune bine întrebările, dar răspunsurile nu le poate da.

• Important este însă faptul că într-o întrebare bine pusă găsim deja jumătate din răspuns.

Filosofia: pledoarie pentru esenţialitate

Care sunt întrebările existenţiale?

Nae Ionescu: “Este o absurditate să înveţi filosofia!”

• Tot ceea ce se scrie în filosofie nu este de învăţat, ci este de judecat din nou, este de preluat din nou.

• De asta în filosofie fiecare este pe cont propriu.

• Aici, originalitatea are un sens aparte:

• Nu înseamnă să gândeşti cum nu s-a mai gândit... Ci…

• a gândi prin tine însuţi, tu ca filtru ce reţine impurităţile existenţei tale, primenind-o.

• Aşa se face că adevăratul filosof nu pune accent pe cultura filosofică.

• Pentru el are însemnătate doar ceea provine din gândirea lui, după lectură, eventual.

• Filosofia este o cărare spre adâncime, spre descoperirea de sine.

• Omul este mai mult decât pare la prima vedere, iar prin filosofie ajunge să-şi descopere „eul”

cel inaccesibil la prima vedere.

• Filosofia este deci o cale spre o nouă identitate, este poarta de acces spre unica adevărată

identitate, spre „eul” nostru metafizic.

• Filosofia este o reflecţie sistematică care, dusă

până la ultimele ei consecinţe, ne poartă fie la extaz, fie la disperare.

După ce filosofia l-a condus pe om la marile întrebări existenţiale, intervine teologia şi Biserica cu marile răspunsuri.

Fără o reflecţie filosofică, omul se trezeşte că primeşte răspunsuri la întrebări pe care nu şi le-a pus niciodată.

• Filosofia este capabilă să determine orientarea culturii unei epoci.

• Tocmai de aceea Biserica trebuie să fie preocupată de convertirea instituţiilor care determină orientarea culturii: şcolile, facultăţile, universităţile, academia etc.

• Fără o convertire a acestora descreştinarea societăţii este asigurată!

Biserica este spaţiul unei cunoaşteri metafizice, care este preocupată de ceea ce este dincolo de aparenţă.

• Această cunoaştere este, de fapt, cunoaşterea lui Dumnezeu, care se realizează în Biserică, fiind însă diferită de cea obţinută în urma eforturilor ştiinţifice.

• Ea este directă şi totală, este rezultatul unei experienţe, nu este de natură strict teoretică.

• Este o experienţă de o asemenea forţă încât nu poate fi contestată de nimic.

Pastorala poate crea contextul necesar pentru o astfel de experienţă.

Obiectivul prioritar al omului inteligent: experienţa întâlnirii cu Dumnezeu

De ce unii oameni Îl cunosc pe Dumnezeu, iar alţii doar presupun

existenţa Lui?

• A doua categorie constituie imensa majoritate a populaţiei planetei noastre.

• Prima este alcătuită dintr-un număr foarte mic de oameni, “elita” duhovnicească;

• Această elită are o anumită pudoare interioară în a-şi mărturisi propria experienţă interioară.

Pietrificarea inimii

• Inima omului contemporan este împietrită şi nu-L mai simte pe Dumnezeu.

• Experienţa întâlnirii cu Dumnezeu, a cunoaşterii şi a „unirii mistice” cu El, nu este o experienţă uşor de dobândit.

Trebuie Trebuie îndeplinite îndeplinite

anumite condiţii anumite condiţii pentru a ajunge pentru a ajunge

la această la această experienţăexperienţă..

Există vreun “test grilă” de evaluare a

nivelului duhovnicesc al fiecăruia dintre noi?

• Odată dobândită, această experienţă este greu de comunicat.

• Cuvintele nu pot surprinde complexitatea momentului în care Dumnezeu se revelează sufletului uman;

• Dacă ele insistă să o facă, reuşesc doar într-un mod reducţionist, simplificant, trădător chiar.

Catafatism/prin afirmare

• Occidentul s-a încăpăţânat mult în tentativa de a surprinde în cuvinte extazul mistic al sufletului care L-a găsit pe

Dumnezeu, crezând că, prin cuvinte, va putea şi comunica acest extaz.

Apofatism/prin negaţie…

Orientul, în schimb, s-a încăpăţânat să nege în mod sistematic faptul că expresiile raţionale, folosite pentru a exprima experienţa profundă a

sufletului în unire cu Dumnezeu, corespund exact trăirilor sale duhovniceşti.

• Simţirea lui Dumnezeu nu se poate comunica cu facilitate acelor oameni care – nu s-au pregătit

pentru o experienţă a simţirii lui Dumnezeu,

– deci care nu au manifestat interes în direcţia cunoaşterii Sale.

• Cea mai elementară formă de căutare a lui Dumnezeu este dorinţa de a-L cunoaşte:

• Dumnezeu se relevă doar celor care trăiesc mai întâi tensiunea căutării Lui.

Atât timp cât o fiinţă umană este confortabil instalată în istorie, este

lipsită de interes faţă de tot ceea ce este dincolo de

istorie!

Ortodoxia poartă cu sine peste veacuri, conştiinţa valorii contemplaţiei şi a ascezei.

• Asceza este capacitatea de a şti să-ţi limitezi propriile nevoi.

• Occidentul, prin imperiul tehnologic pe care l-a instaurat pe pământ, încurajează şi chiar impune creşterea la infinit a nevoilor umane. Merge în direcţie exact inversă.

Omul de astăzi nu mai cunoaşte normele elementare ale vieţii interioare…

• Examenul tăcerii şi al singurătăţii spune foarte mult

• despre om, • despre nivelul lui duhovnicesc, • despre vigoarea relaţiei lui cu Dumnezeu şi • despre profunzimea raportului său cu semenii.

Provocarea omului la tăcere

• Examenul izolării de semeni;• Cei care nu s-au exersat în tainele vieţii interioare vor

trece prin cea mai puternică criză a existenţei lor, în momentul în care vor fi interpelaţi de tăcere şi de izolare.

• Creştinii sunt "în lume“, dar nu "din lume" şi, de aceea, sunt datori să-şi identifice comportamentele care le dovedesc

• un excesiv ataşament faţă de lume şi • o trădare a lui Dumnezeu Cel de dincolo de lume.

• De fapt, aceste două demersuri sunt corelative. În fiecare clipă, fiecare gest uman, fiecare vorbă şi fiecare gând este o decisă luare de poziţie "pro" sau "contra" lui Dumnezeu.

• Nu există acţiuni umane care să fie strict „neutre” din punct de vedere spiritual şi moral, respectiv care să nu aibă o orientare "pro" sau "anti" hristică.

Cunoaşterea lui Dumnezeu de către credincioşi

constituie ţelul acţiunii pastorale.

Care sunt etapele apropierii de Dumnezeu?

• Drumul apropierii de Dumnezeu cunoaşte multe etape.

• Prima dintre ele este suscitarea interesului pentru Dumnezeu a credincioşilor

• aflaţi în stare de „anestezie” duhovnicească, adică • neinteresaţi în mod explicit de mesajul lui Dumnezeu pentru

lumea de azi.

Poate fi omul fericit, fără Dumnezeu?

• Credincioşii trebuie conştientizaţi că ei pot ajunge la

• fericire, • la împlinirea de sine, • la pacea interioară, doar pornind pe cărarea ce

duce la Dumnezeu.