tendinte ale consumului de sucuri naturale in Romania
Transcript of tendinte ale consumului de sucuri naturale in Romania
Universitatea de Ştiinţe Agricole si Medicina Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”Facultatea de AgriculturăSpecializarea: Tehnologia prelucrării produselor agricole
Tendinţe ale consumului de sucuri naturale în Romania
Profesor: Boghiţă Eduard Student: Lazăr Raluca-Nicoleta
Fructele şi legumele sunt surse bogate de vitamine, minerale,
enzime şi o serie de alte elemente nutritive care au rol important în
păstrarea sănătăţii fizice şi mentale, precum şi cea în prevenirea
bolilor, inclusiv a cancerului.
Potrivit experţilor nutriţionişti, ar trebui să mâncăm zilnic cel puţin 5
porţii de fructe proaspete şi 3 porţii de legume proaspete pentru a
avea un organism sanatos.
Cel mai simplu mod de a realiza acest lucru este să consumăm şi
suc natural de fructe şi legume. Această metodă ne ajută să
introducem în dieta noastră zilnică vitamine naturale.
Unul dintre cele mai mari beneficii ale sucului
natural de fructe şi legume, este acela că un pahar de 250 ml cu suc
natural, conţine aproximativ 1/3 din doza zilnică recomandată de
nutrienţi.
Conform studiilor efectuate, dacă mănânci un morcov crud, corpul tău ar
putea să asimileze doar 1-2% din conţinutul de vitamina A, în timp ce
dacă bei suc de morcovi, corpul tău ar fi capabil să absoarbă până la 90%
din substanţele nutritive şi alte vitamine.
Alţi experţi, susţin că sucul natural, limpede, fără pulpă, reduce aportul
de fibre. De aceea, este o idee bună să menţinem un echilibru în dieta
noastră şi să bem dimineaţa un pahar mare cu suc natural şi pe parcursul
zilei să mâncam salate, preparate din legume şi fructe pentru a beneficia
de fibrele necesare.
Cum trebuie să fie un suc natural dietetico-curativ?
Pentru ca un suc să fie dietetic sau curativ, el trebuie să îndeplinească anumite proprietăţi: - să fie preparat din organe vegetale sănătoase, nestropite, cel puţin în faza formării acestora, - să se obţină doar din vegetale proaspete, intacte, sănătoase, - să se consume imediat după obţinere (cu excepţia reţetelor care cer explicit macerarea unor vegetale în zeama obţinută prin stoarcere).
Trebuie să se ştie că sucurile obţinute prin presare sunt mai sănătoase decât cele obţinute prin centrifugare, deoarece nu pierd peroxidazele, enzime antioxidante sau alţi fermenţi, care se distrug prin rotaţia la mare viteză.
Avantajele sucului natural
Sucul din fructe proaspăt stoarse conţine aproximativ aceeaşi cantitate de
minerale, vitamine şi fitochimicale ca şi fructele întregi.
Portocalele, strugurii albi sunt bogaţi în vitamina C, prunele conţin fier si zinc.
Nectarul de piersici are cantităţi mari de beta-caroten, vitamina A, proteine şi fier.
Absorbţie mai bună: bând suc de legume şi fructe proaspăt stoarse vei absorbi cu
până la 80% mai multi nutrienţi – o cantitate imensă de minerale şi vitamine.
Vei creşte aportul zilnic de fructe şi legume, în condiţiile în care majoritatea dintre
noi nu consumăm nici măcar o treime din cantităţile de crudităţi recomandate
zilnic.
Dezavantajele sucului natural
Stoarcerea fructelor şi legumelor se face cu pierderea unei anumite cantităţi
de vitamine şi minerale, în special betacaroten (precursorul vitaminei A).
Sucul din fructe şi legume nu conţine fibre aşa multe precum variantele lor
intregi. O soluţie ar fi consumul sucurilor mai bogate în fibre, cum sunt cele de
prune şi consumarea inclusiv a pulpei fructelor sau legumelor.
350ml suc de portocale conţin 170 calorii, adică echivalentul a trei portocale!
Sucul iţi va potoli setea, însă nu şi foamea. Dacă nu vrei să te îngraşi, limitează
consumul de suc proaspăt la un pahar pe zi.
Curele cu sucuri naturale
Fie că sunt administrate ocazional sau în cure, sucurile naturale se dovedesc benefice organismului uman. În cazul persoanelor care din diferite motive medicale nu pot consuma fructe sau alte vegetale proaspete ca atare, această alternativă este foarte bine venită. Însă, cei care nu se află în această situaţie, trebuie să ştie că sucul natural nu poate substitui consumul de vegetale proaspete, ci reprezintă doar un supliment, care desigur este valoros pentru sănătate.
Consumul de sucuri naturale nu se face imediat înaintea sau la finalul meselor şi nici în timpul acestora. Administrarea lor trebuie efectuată după indicaţii (dimineaţa la trezire, seara înainte de culcare, pe parcursul zilei), întotdeauna pe stomacul gol, pentru evitarea proceselor de fermentaţie digestivă.
Si totusi ce sucuri bem?
Câteva sugestii de sucuri obţinute din fructe proaspete pe care le putem prepara rapid:
Sucul de portocale - ideal în stările febrile, tuberculoză, pojar. Sucul de grepfruit - indicat în stări febrile, de oboseală, în anorexii. Sucul de mere - recomandat pentru problemele de astenie fizică şi intelectuală, în
anemie, demineralizare, reumatism, obezitate, insomnii. Sucul de pere - recomandat în reumatism, TBC, astenie. Sucul de pepene roşu - un inamic veritabil al colesterolul, boli ale ficatului, în
litiaza renală şi biliară. Sucuri de fructe de pădure - zmeură, afine, fragi indicate
în artrite, reumatism, urticarie, ulcer, obezitate.
Consumul sucului natural
Consumatorii devin din ce în ce mai atenţi la consumul alimentar, preferând băuturile care conţin cât mai multe ingrediente naturale ce nu dăunează funcţiilor organismului şi care aduc un plus de substanţe nutritive (vitamine, minerale, proteine ).
Evoluţiile deosebite ale sucurilor naturale, ice tea-ului, băuturilor light, necarbonatatelor şi nectarurilor sunt fireşti, întrucât reprezintă o consecinţă a schimbării stilului de viată al multor români.
Consumul de sucuri naturale a crescut cu rate anuale cuprinse între 11 si 50%. Nectarurile au înregistrat, la rândul lor, rate anuale de creştere de 10, până la 30% în ultimii ani.
Bibliografie
http://www.ziare.com http://www.google.ro/search?
q=sucul+natural+de+fructe http://www.google.ro/#hl=ro&q=fructe+sanatate http://blog.valea-mare.ro/consumul-de-suc-
natural-si-importanta-lui-pentru-sanatate/ http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/
sucuri-naturale-consuma-masura-21051.html