Tematică Economie Mondială

1. Economia naţională: formare şi structură- este o entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de acţiuni între membrii unei

comunităţi umane pe teritoriul unui stat naţional.- naţiunea prin caracterul ei reprezintă factorul principal de progres economic şi social.Influenţa populaţiei asupra economiei naţionale este dublă: furnizează cel mai important

factor de producţie, populaţia contribuie la dezvoltarea pieţei interne.- economia apare şi se dezvoltă pe baza unui număr de naţionalităţi conlocuitoare;- teritoriul naţional pe care are loc schimbul reciproc de acţiuni reprezintă spaţiul delimitat

prin frontiere;- teritoriul este elementul component al economiei naţionale şi intră în categoria mijloacelor

de muncă generale.- infrastructura se dezvoltă cu caracter teritorial naţional şi cu necesităţile economice şi

sociale ale epocii.StructuraPrin structură economică înţelegem toate ramurile de acţiune economică existente la un

moment dat prin strânsa lor independenţă. Elementul de legătură dintre ramuri este piaţa naţională.

Ramura este un ansamblu de acţiuni organizate în mod specific în scopul producţiei aceleiaşi categorii de bunuri. Economia este structurată pe ramuri şi sectoare:

- primar (agricultura, industria extractivă);- secundar (construcţii);- terţiar (servicii).Structura se formează în timp în raport cu o serie de condiţii, specifice fiecărei ţări.2. Gruparea ţărilor după potenţialul economicGruparea se face după mai mulţi factori şi anume:- Mărimea populaţiei. În funcţie de numărul locuitorilor avem ţări mari (> 50 milioane),

mijlocii (15 – 50 milioane) şi mici (până la 15 milioane). - Specializarea în producţie. Economiile naţionale pot fi industriale, cu orientare industrială

sau cu orientare primară.- Dimensiunea absolută a PIB. Acest indicator oferă o imagine asupra gradului de

valorificare a potenţialului natural, uman al unei ţări.3. Gruparea ţărilor după nivelul de dezvoltare economicăÎn funcţie de nivelul dezvoltării există ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare.Ţările dezvoltate se caracterizează printr-o serie de trăsături comune:- structura economiei lor naţionale Se caracterizează prin ponderea superioară a sectorului se-

cundar şi mai ales a celui terţiar în comparaţie cu cel primar. - datorită revoluţiei manageriale economiile acestor ţări realizează ce mai ridicată eficienţă.- nivelul de trai în aceste ţări este cel mai ridicat din lume.- exporturile se caracterizează prin predominanţa produselor manufacturate.Trăsături ale ţărilor în curs de dezvoltare:- ţările din această categorie se află în plin proces de transformare sistematică.- după originea lor ţările în dezvoltare pot fi grupate în trei categorii: a) foste ţări coloniale şi

dependente; b) foste ţări comuniste; c) actuale ţări cu regim comunist.

- noile state industriale sunt cele mai avansate din punct de vedere economic în ansamblul ţărilor în dezvoltare.

4. Formarea pieţei mondialeSecolul 16 reprezintă secolul de formare al pieţei mondiale. Piaţa mondială reprezintă ansam-

blul tranzacţiilor care au loc între diferitele categorii de agenţi economici de pe glob. Piaţa mondi-ală este eterogenă. Este alcătuită din segmente specifice tranzacţiilor cu diferite bunuri. Formarea pieţei mondiale a stimulat activitatea economică, schimbul reciproc de activităţi la nivel microeco-nomic.

Piaţa mondială în perioada manufacturieră a fost dominată de Olanda care în 1648 ajunsese în punctul culminant al puterii sale economice. Apariţia manufacturilor a determinat trecere de la eco-nomia închisă la economia deschisă.

5. Formarea economiei mondiale- ansamblul de acţiuni ale unei colectivităţi umane, scopul fiind producţia şi consumul de

bunuri şi servicii;- realizarea scopului presupune o varietate de acţiuni de la cele asupra mediului ambiant până

la schimb;- schimbul reciproc de acţiuni se desfăşura cu preponderenţă la nivel microeconomic;- secolul 15 şi începutul secolului 16 marchează o nouă etapă pentru schimbul reciproc de

acţiuni şi pentru economie;- marile descoperiri geografice şi cuceririle coloniale au determinat includerea în circuitul

economic a unor noi regiuni de pe glob.6. Dimensiunile economiei mondialeEconomia mondială are 3 dimensiuni:- cea tehnico-economică care este determinată de factorii de producţie şi infrastructură;

- dimensiunea geopolitică determinată de existenţa a peste 190 de state independente,

existenţa unora dependente şi a unor entităţi regionale;- dimensiunea politico-diplomatică care este determinată de capacitatea de negociere a

principa-lilor actori în arena internaţională.7. Caracteristicile economiei mondialeEconomia mondială se caracterizează prin manifestarea unor contradicţii cu menţiunea că la

nivelul diferitelor etape istorice acestea au fost altele.Existenţa şi manifestarea interdependenţei a determinat apariţia unor tendinţe de specializare

internaţională care la rândul lor au determinat apariţia unui nou tip de diviziune a muncii. Aceste interdependenţe formează un sistem care a devenit o condiţie fundamentală a existenţei economice mondiale. Existenţa economiei mondiale se caracterizează printr-un proces de regionalizare al pie-ţelor.

La nivelul economiei mondiale se manifestă o tendinţă de multipolarizare determinată de dina-mismul raportului de forţe la scară planetară. O altă tendinţă este tendinţa de instituţionalizare a rezultatului economiei naţionale şi diversificarea mijloacelor prin care se realizează relaţiile econo-mice internaţionale.

Corporaţiile transnaţionale şi-au extins activitatea din punct de vedere spaţial şi structural iar datorită lor a apărut procesul de globalizare economică.

Tendinţa de internaţionalizare a vieţii economice se reflectă în fluxurile economice internaţiona-le, în schimbul de mărfuri mai repede decât PNB sau producţia internaţională a unor ţări.

Tendinţa de liberalizare şi diversificarea tehnicilor de realizare a relaţiilor economice internaţio-nale.

8. Procesul de adâncire al interdependenţelor în economia mondialăProcesul de adâncire al interdependenţelor devine regula de bază a funcţionării sistemului.

Principala consecinţă o reprezintă accelerarea progresului la nivel mondial. Una din principalele probleme aflate în dezbatere o constituie raportul dintre accelerarea interdependentă şi dezvoltarea echilibrată la scară planetară.

O primă problemă o constituie măsura în care accentuarea interdependenţelor este benefică pentru toate statele lumii. Adâncirea interdependenţelor permite ţărilor să aibă acces la resurse naturale noi inexistente pe teritoriul lor şi să integreze cele mai noi elemente de progres.

O a doua problemă o constituie măsura în care adâncirea interdependenţelor este compatibilă în idealul de dreptate socială la nivel naţional.

O a treia problemă o constă măsura în care adâncirea interdependenţelor determină ritmul de schimbare al unor ţări.

A patra problemă o constituie măsura în care adâncirea interdependenţelor se poate transforma într-un factor de creştere a unei economii naţionale.

9. Diviziunea mondială a munciiReprezintă unul dintre principalele elemente constitutive ale economiei mondiale. Despre o

divizare a economiei se poate vorbi doar în condiţiile în care sunt constituite reale potenţiale eco-nomice în cadrul unor economii de sine stătătoare. Diviziunea internaţională a muncii reprezintă expresia sintetică a tendinţelor de specializare internaţională în vederea participării la circuitul eco-nomic mondial.

10. Specializarea internaţionalăAre ca scop adaptarea potenţialului naţional dintr-un domeniu sau altul la cererea de pe piaţa

mondială. Specializarea internaţională depinde de o serie de factori:- în domeniul producţiilor primare această specializare depinde de existenţa unor condiţii

favo-rabile.- în domeniul manufacturilor specializarea depinde de un ansamblu de factori sociali şi

tehnico-economici. Printre aceştia se numără gradul de diversificare, calitatea forţei de muncă.Adâncirea specializării internaţionale determină o multitudine de efecte şi este determinată

de motive diferite. La nivelul ţărilor dezvoltate adâncirea specializării determină diversificarea marje-lor de informaţii şi este determinată de necesitatea accentuării exercitării puterii economice. La nivelul ţărilor în curs de dezvoltare adâncirea se materializează în obţinerea de resurse necesare finanţării importurilor vitale pentru economia în cauză.

Există mai multe tipuri de specializare: intersectorială, inter-ramură, intra-ramură. 11. Circuitul economic mondial – definire, trăsăturiReprezintă totalitatea fluxurilor economice internaţionale privite nu ca o sumă aritmetică ci

simpla lor interdependenţă. Principalele caracteristici ale circuitului economic mondial sunt:- participarea circuitului economic nu este egală;- circuitul are un caracter universal;- are loc o accentuare a instituţionalizării la nivel bilateral şi multilateral;- are loc o diversificare a instrumentelor şi tehnicilor de participare la circuit;- creşterea intervenţiei statului;- sporirea influenţei corporaţiilor transnaţionale.

12. Fluxul cu mărfuri corporale

Reprezintă un flux tradiţional al circuitului economic mondial. Principala tendinţă a acestui flux o constituie schimbarea raportului dintre comerţul cu produse de bază şi cel cu manufacturate care a dus la deteriorarea raportului de schimb.

13. Fluxul cu serviciiPrincipalele categorii de servicii:- sub formă de bunuri;- sub formă de prestaţii complementare care însoţesc bunurile;- servicii fără legătură cu alte bunuri.14. Fluxurile financiare internaţionaleReprezintă acele mişcări de valori economice care se exprimă şi se realizează prin mijloace

de plată şi credit. În evoluţia fluxului internaţional financiar regăsim trei etape:- prima etapă este localizarea de la începutul apariţiei monedei şi a schimburilor economice

in-ternaţionale până la sfârşitul secolului 19. Caracteristica acestei etape o constituie faptul că activi-tăţile financiare însoţeau schimburile comerciale.

- a doua etapă este plasată la nivelul primei jumătăţi a secolului 20. Caracteristica acestei etape o constituie disjuncţia dintre fluxurile financiare şi cele comerciale.

- a treia etapă este caracterizată de apariţia euro-pieţelor adică constituirea unor pieţe financiare pure fără nici o legătură cu operaţiile comerciale.

Fluxurile financiare internaţionale reprezintă transferul de fonduri de la un agent economic dintr-o ţară la un altul din altă ţară fără a declanşa o mişcare în sens invers a bunurilor şi serviciilor. Scopul acestor mişcări este obţinerea profitului.

La nivel planetar fluxurile financiare ca volum şi dinamică le depăşesc pe cele comerciale.15. Principalele tipuri de putere în clasificarea lui Max WeberClasificarea:- puterea carismatică se exercită prin raportarea la o transcendenţă.- puterea tradiţională prin care trecutul se identifică în momente ale prezentului prin una sau

mai multe personaje care deţin autoritatea ca moştenitor.- puterea raţională reprezintă puterea în sensul în care aceasta asigură dominaţia adevărului

perceput ca o reflectare a realului şi ca o stipulare a acţiunilor individuale.16. Câmpurile complementare prin care se poate defini în prezent o putereExistă 5 câmpuri:- puterea fizică;- puterea politică: vizează stabilitatea sistemelor politice. - puterea militară;- puterea economică;- puterea sistemului naţional de valori: din care face parte puterea mediatică şi

comunicaţională.17. Tipologia puteriiEste formată din:- puterea regională: statul joacă un rol important la nivelul unei anumite zone;- puterea mondială: statul are posibilitatea să joace un rol hotărâtor pe mai mult planuri şi are

o arie extinsă la scară plantară.- superputerea: statul dispune de pluridimensionalitatea puterii.18. Manifestarea şi exercitarea puteriiEvoluţia puterii a întâmpinat mai multe etape:- după II război mondial puterea militară şi economică se aflau într-un echilibru stabil;- un timp puterea militară a constituit un criteriu unic de măsurare a puterii;

- puterea poate fi democratică, autocratică dar trebuie să se manifeste ca şi necesitatea sistemu-lui.

19. Configuraţia actuală a centrelor de putere în economia mondialăDatorită dinamicii raportului de forţe astăzi putem vorbi despre o economie caracterizată de

multipolaritate. Profesorul de sociologie Daniel Beel identifica o serie de cauze:- societatea americană nu mai reprezenta pentru majoritatea elitelor lumii un model socio-

eco-nomic ideal chiar dacă este vorba de strategii de management sau funcţionarea democraţiei;- America nu mai poate singură să asigure securitatea militară a planetei;- abordarea fenomenelor economico-sociale globale, a efectelor pe care le produc tind să se

di-ferenţieze la nivelul aceluiaşi palier (SUA, Japonia, UE) mai cu seamă la nivelul ţărilor în dezvol-tare;

- partea din venitul mondial deţinut de SUA descreşte lent ca urmare a producerii miracolului japonez;

Schimbarea rolului statelor unite s-a datorat progresului spectaculos înregistrat de o serie de ţări în dezvoltare pe care aceştia nu le mai pot influenţa decât în situaţie de forţă majoră.

20. Condiţiile istorice favorabile care au determinat dezvoltarea SUASUA este un popor tânăr, cu o istorie recentă dar care a reuşit într-o perioadă scurtă să aibă

statutul de superputere. Un rol important al dezvoltării SUA l-a jucat poziţia geografică care a ţinut-o la adăpost de marile conflagraţii ajungând de la 26 de state în 1812 la 50 + 2 asociate (Porto Rico şi Hawai). SUA nu a cunoscut feudalismul trecând direct la capitalism, ceea ce a permis dezvoltarea ca o societate civilă deschisă. Fideli curentului expansionist americanii au cumpărat cu bani gheaţă: Louisiana de la Napoleon, Oregon de la Anglia 1946, California de la Mexic 1848.

După încheierea celui de-al II-lea război mondial (1948) SUA va iniţia planul Marshall, pentru ajutarea ţărilor europene. În 1949 se semnează tratatul NATO. După război americanii deţineau 2/3 din rezerva de aur a planetei.

21. Sistemul economic americanSistemul economic american este caracterizat prin 3 termeni: afaceri, capitalism şi liberă

iniţia-tivă. Economia americană trebui privită ca o economie descentralizată formată pe baza liberei iniţiative, sistem care a determinat o serie de caracteristici:

- combinarea proprietăţilor private care presupune deplina libertate a indivizilor în procurarea şi utilizarea factorilor de producţie realizându-se plasarea puterii în ceea ce priveşte utilizarea resurselor productive.

- a doua caracteristică o reprezintă motivaţia pentru profit caracteristica tuturor domeniilor de activitate putându-se vorbi de un cult al maximizării profitului

22. Locul SUA în economia mondială: prezent şi perspectiveAvansul pe care l-au păstrat marile corporaţii americane faţă de cele europene s-a datorat

taliei pieţei statelor unite. Populaţia mare cu o putere de cumpărare în continuă creştere a favorizat, dezvoltarea producţiei, aplicarea tehnologiilor care au eficientizat utilizarea capitalurilor şi energiei şi a făcut posibilă apariţia unei economii de scară.

Dinamica structurii forţei de muncă a urmărit dinamica structurii economiei americane, ceea ce a dus la o migraţie a forţei de muncă din sectorul agrar spre cel industrial, al serviciilor.

Din punct de vedere al forţei de muncă angajate în cercetare SUA deţine locul 1 în lume iar din punct de vedere al sistemului universitar sunt lideri mondiali. Din punct de vedere a economiei SUA înregistrează un PIB de 25000 $/loc, o rată de creştere economică plasată peste 2%, o rată a inflaţiei în jurul a 3%, şi o rată a şomajului de 6%. Încetinirea creşterii economice s-

a datorat luptei contra terorismului şi gestionării conflictului din Irak. Pentru sistemul de securitate antitero SUA alocă 25 mld $ iar pentru a-şi păstra poziţia ca principală superputere 350 mld $.

23. Japonia: societatea şi economia, factorii şi dimensiunea miracolului japonezModelul în care japonezii au ajuns de la o naţionalitate înfrântă la una care să-şi dispute

supre-maţia mondială a rămas în istorie sub numele de miracolul japonez. Una din caracteristicile funda-mentale ale societăţii japoneze o reprezintă tradiţia, care are seva în credinţă, în învăţăturile religi-oase. Învăţătura lui Confucius a fost cea cu care japonezii şi-au însuşit devotamentul pentru sigu-ranţă, onoarea şi averea străbunilor. Onoarea în spaţiul nipon reprezintă o caracteristică a societăţii la fel de apreciată astăzi ca şi pe timpul samurailor.

A doua parte a anilor 60, 70, 80 reprezintă momentul în care japonezii au înregistrat cel mai spectaculos proces de dezvoltare economică din istoria economiei mondiale.

Principalii factori ai strategiei de dezvoltare a Japoniei sunt:- Japonia s-a axat pe importul de tehnologie modernă pe licenţe pentru ca ulterior să devină

producător în acest domeniu; - Japonia nu s-a înscris în cursa înarmărilor, opţiune care i-a permis să aloce o parte din

venitul naţional în industria civilă;- constituirea unei pieţe cu o putere reală de absorbţie datorită creşterii puterii de cumpărare; - intervenţia statului în economie materializată într-o politică a creditelor ieftine în vederea

sti-mulării monopolurilor private şi reducerea impozitelor pentru societăţile japoneze;- măsuri luate în vederea calificării şi perfecţionării forţei de muncă.Dimensiunea miracolului japonez este determinată de poziţia pe care companiile japoneze au

reuşit să o deţină într-o perioadă scurtă de timp.La mijlocul anilor 50 în Japonia se produceau aproape 20 mii de unităţi, 10 ani mai târziu

700 mii unităţi pentru ca la începutul anilor 70 Japonia să devină lider mondial cu 7 mil. unităţi din care 4 milioane exportau. Dominaţia în producţia de motociclete va începe în ani 60 când Honda devine prima marcă în SUA iar în a doua parte a anilor 60 va deţine controlul pe piaţa americană. În producţia de ceasuri vor atenta la supremaţia Elveţiei creând ceasuri cu cristale lichide iar în 1970 devine principalul producător şi exportator de ceasuri din lume. În producţia de nave şi oţeluri vor ajunge lideri mondiali la mijlocul anilor 70, poziţie pe care încă o deţin.

24. Strategia de dezvoltare a ChineiÎn strategia de dezvoltare a Chinei educaţia a constituit o prioritate reuşind la sfârşitul anilor

90 eradicarea analfabetismului. A fost generalizat învăţământul de 9 ani în proporţie de 65% şi s-au făcut progrese în domeniul universitar.

Deschiderea economică iniţiată în 79 a dus la o creştere accentuată a exporturilor şi importurilor exporturile crescând de 72 de ori în 1990 faţă de 1950 iar importurile de 69 de ori. Aceasta i-a permis Chinei să se plaseze la sfârşitul mileniului trecut pe locul 10 în rândul exportatorilor lumii şi pe locul 12 în rândul importatorilor. La sfârşitul anilor 90 din punct de vedere al investiţiilor străine se afla pe locul 2 după SUA.

25. Locul Chinei în economia mondialăChina reprezintă ţara în care regimul comunist instaurat în 49 a adus unitate naţională şi

elibera-rea ţării de sub dominaţia străinilor. În 1979 vom asista la deschiderea economică promovată de Denc Xiaopinc. Chiar dacă regimul a fost criticat pentru nerespectarea drepturilor omului, pentru nerespectarea principiilor democratice putem spune că în egală măsură ne aflăm în faţa unui regim care s-a bucurat de o largă recunoaştere externă. Regimul a reuşit să plaseze

China în rândul celor 5 membri permanenţi ai consiliului de securitate al organizaţiei naţiunilor unite.

China reprezintă ţara care îşi orientează economia după sloganul „o ţară, două sisteme” reuşind să îmbine capitalismul cu socialismul. China a reuşit devansarea obiectivului său principal şi anume multiplicarea de 4 ori a PNB în 1980.

Realizat cu 5 ani mai devreme i-a permis Chinei să-şi propună dublarea PIB-ului din 2000 până în 2010. Trebuie menţionat că ne aflăm în faţa unei puteri nucleare şi a unei ţări care ocupă locul 3 în lume în cadrul tehnologiilor spaţiale.

26. Principalele obiective ale strategiei de dezvoltare a ChineiZonele speciale au reprezentat principalul motor al dezvoltării economiei Chinei. În aceste

zone activitatea economică se desfăşoară după alte „reguli ale jocului” faţă de restul teritoriului. Aceasta a determina o creştere anuală de peste 30% şi un PIB de peste 3 mii $. O problemă cu care s-a confruntat China a fost decalajul major dintre zone (ex. Sanghaiul). Jumătate din această metropolă (Pudong) s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea guvernării aceasta devenind principala punte de legătură a Chinei cu lumea dezvoltată. Cealaltă jumătate (Puxi) a fost ignorată în totalitate.

A pus accent pe stabilitatea monetară motiv pentru care a înlăturat dublul curs al Yoanului. S-a introdus un sistem fiscal raportat la standardele occidentale. A fost revizuit sistemul bancar. După 49 în prim-planul politicii de dezvoltare s-a aflat agricultura. China s-a confruntat cu 2 probleme catastrofele naturale şi migraţia forţei de muncă de la sate la oraş. China trebuie să hrănească 22% din populaţia planetei cu doar 7% din terenurile arabile. Este principalul producător de cereale din lume şi principalul exportator. Rezultatele în acest domeniu s-au datorat performanţelor obţinute de cercetătorii plantelor. În China agricultura contribuie la PNB cu 20% şi antrenează 50% din popu-laţie. În domeniul informatic China a devenit lider mondial în producţia de componente şi a reuşit să informatizeze economia. China a obţinut performanţe în industrii precum: industria spaţială, petrochimică, nucleară.

27. India în economia mondialăReprezintă o ţară cât un continent cu o poziţie geografică şi geostrategică deosebită. India a

fost sub dominaţia Angliei iar independenţa şi-a dobândit-o în secolul 20. Una din orientările Indiei a fost refacerea şi modernizarea infrastructurii la nivelul tuturor domeniilor. Principalul obiectiv al Indiei a fost realizarea unui sistem educaţional performant, obiectiv pe care l-a realizat printr-o reţea de colegii, universităţi, laboratoare de cercetare. India are peste 300 mi de cercetători în proiecte de mare anvergură iar din punct de vedere al forţei de muncă angajată în cercetare ocupă locul 2 dup SUA. India se numără printre marile puteri nucleare ale planetei extrăgând materia primă din propriile zăcăminte. India a făcut progrese în domeniul electronicii şi într-o serie de domenii noi precum geo-fizica. Agricultura contribuie la PIB cu 25%, sectorul industrial cu 30%.

Una dintre problemele cu care se confruntă India o reprezintă existenţa unor decalaje uriaşe a veniturilor pe locuitor. O mare parte din populaţia Indiei trăieşte sub nivelul minim de sărăcie.

28. Transformările din Europa centrală şi de estEvenimentele care s-au petrecut la începutul deceniului 8 şi începutul deceniului 9 ale

mileniu-lui trecut reprezintă unele dintre cele mai spectaculoase transformări pe care le găsim la nivelul economiei mondiale după cel de-al 2 război mondial. Din punct de vedere economic principalul obiectiv l-a reprezentat transformarea unor economii hipercentralizate în economii de piaţă funcţio-nale. În prim-planul reformelor s-au aflat sistemul de taxe şi impozit pe mecanismul preţurilor, structurii proprietăţii.

Unul dintre principalele obiective la constituit convertibilitatea şi stabilirea unor rate de schimb reale. Într-un astfel de context ajutorul vestic pentru reforma estică reprezenta o necesitate de prim ordin. În consecinţă un rol deosebit îl vor avea investiţiile străine şi împrumuturile.

Decizia fermă a tuturor acestor ţări de a schimba radical întregul sistem va determina desfiinţarea consiliului de ajutor reciproc (CAER) după 4 decenii de existenţă. Acest grup de ţări ajunsese să producă o treime din producţia mondială industrială şi din cea de cereale şi să deţină la nivelul comerţului internaţional o cotă de 11 %.

Din a doua jumătate a anilor 90 se poate vorbi de o relansare economică. De-a lungul acestei perioade cele mai constante rate de creştere le-au înregistrat Ungaria şi Slovenia iar după 2000 cele mai importante au fost cele înregistrate de ţările baltice şi România. Unul dintre fenomenele cu care s-au confruntat ţările economiste a fost şomajul care în prima parte a anilor 90 a înregistrat cote dramatice ce gravitau în jurul a 15 şi 19%, ulterior situaţia ameliorându-se.

29. Definirea şi clasificarea organizaţiilor internaţionaleOrganizaţiile internaţionale sunt o asociere de state constituită printr-un tratat, având act

consti-tutiv şi organe comune dar personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre.Clasificarea organizaţiilor internaţionale:- după gradul de deschidere faţă de statele lumi se înfiinţează organizaţii cu vocaţie

universală şi anume Liga Naţiunilor, ONU;- după sfera de acţiune avem organizaţii omnifuncţionale, specializate; - după reprezentare avem organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale;- după natura raporturilor dintre organizaţie şi ţările membre avem organizaţii de cooperare,

integraţioniste.30. Organele principale ale ONUAcestea sunt: - Adunarea generală, compusă din toţi reprezentanţii statelor membre ONU. Dezbate şi

adoptă recomandări adresate statelor membre precum şi celorlalte organisme din sistemul Naţiunilor unite.

- Consiliul de securitate este alcătuit din 15 membri din care 5 sunt membri permanenţi (SUA, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia). Are ca răspundere menţinerea păcii şi securităţii internaţio-nale, în acest scop putând lua măsuri precum blocada, embargoul (întreruperea legăturilor econo-mice).

- Consiliul economic şi social este subordonat adunării generale şi este însărcinat cu coordona-rea activităţii în domeniu economico-social în întreg sistemul naţiunilor unite.

- Secretariatul este condus de un secretar general care are ca scop administrarea politicilor şi programelor stabilite de organele interguvernamentale ale ONU.

- Consiliul de tutelă;- Curtea Internaţională de justiţie.31. Organisme proprii cu caracter permanent ale ONUAcestea sunt: Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare, Conferinţa Naţiunilor Unite

pentru Comerţ şi Dezvoltare, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător, Programul Alimentar Mondial, Consiliul Mondial al Alimentaţiei, Consiliile economice regionale, Institutul Naţiunilor Unite pentru Formare şi Cercetare.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a fost creat în 1965 prin unirea progra-mului lărgit de asistenţă tehnică şi Fondului special de asistenţă. A devenit operaţional în 1966.

PNUD administrează o serie de fonduri între care Fondul Naţiunilor Unite pentru resurse natu-rale şi Sistemul de finanţare a naţiunilor unite pentru ştiinţă şi tehnologie. Organul însărcinat cu aprobarea proiectelor PNUD este consiliul de administraţie compus din 48 de state alese pe o peri-oadă de trei ani după principiul rotaţiei.

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a fost înfiinţată în 1964 ca organ al Adunării Generale ONU având ca obiectiv promovarea şi dezvoltarea comerţului interna-ţional. UNCTAD dispune de o structură organizatorică proprie: Sesiunea propriu-zisă a UNCTAD care are loc odată la 4 ani; Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare este un organ cu caracter permanent asigurând desfăşurarea activităţii UNCTAD. Sediul UNCTAD se află la Geneva.

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP) a fost creat în 1972 şi are ca scop prevenirea şi controlul poluării mediului ambiant.

Consiliul Mondial al Alimentaţiei (CMA) a fost înfiinţat în 1975 şi are ca scop asigurarea unei strânse conlucrări între diferitele sisteme ale Naţiunilor Unite care desfăşoară activităţi în dome-niul alimentar.

Comisiile economice regionale sunt subordonate consiliului economic şi social şi au ca scop sprijinirea dezvoltării economice. Există cinci asemenea comisii: ECA, CEPAL, ECLA, ESCAP, CEE/ONU.

32. Instituţiile specializate autonome din Sistemul Naţiunilor UniteInstituţiile specializate sunt organizaţii autonome cu atribuţii în domenii specifice, ale

cooperă-rii internaţionale constituite pe baza unor acorduri interguvernamentale multilaterale şi având rela-ţii de coordonare şi de subordonare faţă de ONU.

Caracterul de instituţii autonome derivă din faptul că fiecare a are proprii membrii şi propriul buget.

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) a fost creată în 1919 şi este cea mai veche instituţie din sistemul naţiunilor unite. Obiectivul său este promovarea dreptăţii sociale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a celor ce muncesc. Sediul este la Geneva.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a fost fondată în 1945 în cadrul unei conferinţe la Quebec (Canada) şi are ca scop promovarea cooperării internaţionale în vederea îmbunătăţirii producţiei, comercializării şi distribuirii produselor agro-alimentare.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a fost pus în funcţiune în decembrie 1945 în cadrul confe-rinţei monetar-financiare de la Bretton-Woods (SUA). Are ca scop promovarea cooperării moneta-re internaţionale şi dezvoltarea comerţului mondial.

Banca Internaţională pentru Construcţie şi Dezvoltare a intrat în funcţiune în 1945. Obiectivul este sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării ţărilor membre. Sediul la Washington.

Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă (FIDA) a devenit operaţional în noiembrie 1977 şi are ca obiectiv finanţarea în condiţii avantajoase de proiecte de dezvoltare agricolă exclusiv în ţările în curs de dezvoltare.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială (ONUDI) creată în 1967 şi are ca scop sprijinirea dezvoltării ţărilor industriale din „lumea a treia”. Sediul la Viena.

Agenţia Internaţională pentru energie Atomică (AIEA) şi-a început activitatea în 1957 şi are ca scop promovarea cooperării internaţionale în vederea utilizării energiei atomice.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) are ca scop promo-varea dezvoltării învăţământului. Sediul la Paris.

33. Organizaţiile internaţionale neguvernamentale: rolul şi locul în economia mondială

Sunt grupuri private formate din persoane fizice aparţinând unor ţări diferite şi care se grupează pentru a urmări anumite obiective.

Aceste organizaţii au dublă perspectivă:- internă, nu beneficiază de o personalitate juridică internaţională;- internaţională, se situează în continuarea organizaţiilor internaţionale guvernamentale.Un exemplu de ONG îl constituie Clubul de la Roma care a fost creat în urmă cu 30 de ani de

Aurelio Peccei şi Alexander King. Clubul cuprinde peste o sută de persoane independente din mai mult de 50 de ţări. Gândirea clubului a fost condusă de trei scheme legate între ele.

Prima constă în adoptarea unei abordări globale a marilor probleme ale lumii în care indepen-denţa naţiunilor creşte în permanenţă.

A doua constă în concentrarea pe probleme şi opţiuni într-o perspectivă pe termen mai lung decât îşi pot permite guvernele care răspund preocupărilor unui electorat neinformat.

A treia constă în înţelegerea interacţiunilor ce apar în mulţimea problemelor contemporane.34. Etapele construcţiei EuropeneConstrucţia Europei a fost iniţiată la 9 mai 1950 de Robert Schuman ministrul de externe al

Franţei. La 9 mai 1950 guvernul Franţei şi Germaniei au acceptat propunerea lui Schuman sub forma unei declaraţii publice aceasta fiind diferită de soluţiile anterioare de unificare a Europei prin acceptarea ideii lui Monnet şi anume participarea celor două state în poziţii egale în cadrul unei entităţi care să coordoneze industria cărbunelui şi oţelului din cele două state.

Tratatul care a contribuit la formarea Comunităţii Europene a cărbunelui şi oţelului (CECO) a fost semnat la Paris în aprilie 1951 de 6 ţări (Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg). Pro-cesul de consolidare economică europeană s-a împlinit în 1957 când a fost semnat tratatul de la Roma privind constituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE). Elementul cheie al acestui tratat îl constituia programul comun de cercetare prin care se urmărea dezvoltarea tehnologică şi stimularea producţiei nucleare în Europa.

Conform Tratatului de la Roma CEE şi-a propus să realizeze:- crearea unei uniuni vamale care să asigure libera circulaţie a mărfurilor printr-un tarif vamal

comun. Perioada de realizare a fost purtată la 10 ani faţă de cât se prevedea 12-15 ani.- crearea unei UE economice şi monetare cunoscută sub numele de planul Werner care

asigura libera circulaţie de capital, a forţei de muncă;- crearea unei uniuni politice a ţărilor membre pe viitor. Constituirea unui ansamblu integraţionist a fost posibilă în 1973 când CECO, CEE,

EURATOM au fuzionat dând naştere Comunităţii Europene până în 1993 când prin tratatul de la Maastricht se va numi UE. UE a devenit Europa celor 10 prin aderarea Greciei iar în 1986 Spania şi Portugalia. În 1987 pentru cele 12 state membre s-a realizat piaţa unică europeană până la 1 ianuarie 1993. În 1987 a fost adoptat şi drapelul albastru cu 12 stele.

Tratatul de la Maastricht aducea următoarele elemente de noutate: introducerea unei monde unice europene (1999), acordare de drepturi civice europene, stabilirea unei politici externe şi secu-ritate comună. Prin acest tratat construcţia Europeană se diferenţia pe 3 piloni:

- primul pilon se referă la cooperarea economică a statelor membre;- al doilea se referă la cooperarea în politica externă şi de securitate.- al treilea constă în cooperarea instituţiilor din zona justiţiei şi afacerilor interne.Tratatul de la Amsterdam (1997). Principalele obiective au fost:- plasarea problemei locurilor de muncă şi drepturilor cetăţeanului în centrul preocupării UE;- îndepărtarea ultimelor obstacole rămase în calea libertăţii de mişcare şi întărirea securităţii;

- de a conferi Europei o voce puternică în afacerile mondiale.Tratatul de la Nisa (2001) prevedea o reformă a instituţiilor UE. La 1 mai 2004 a avut loc cea

mai mare extindere din istoria UE prin creştere numărului ţărilor de la 15 la 25.Obiective:- promovarea progresului societăţii şi economiei;- afirmarea identităţii Europei pe scena mondială;- instaurarea cetăţeniei europene; - crearea unei zone de libertate securitate şi justiţie.35. Extinderea UE spre est. Aderarea României la UEExtinderea UE de anul acesta este unică în istoria UE prin anvergura şi diversitatea sa.

(numărul ţărilor candidate 10). Din punct de vedere politic, Europa Unită va fi mai stabilă şi va reprezenta o voce pe scena politică internaţională, iar din punct de vedere economic va fi mai puternică.

România a semnat în februarie 1993 Acordul de Asociere la UE. Acordul a intrat în vigoare în februarie 1995 şi a stabilit etapele procedurale ce urmau a fi realizate în procesul de apropiere de structurile europene. În iunie 1995 România a depus cererea de aderare la UE fiind acceptată ca stat candidat la Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997.

Decizia de deschidere a negocierilor cu România a fost luată de Consiliul European de la Helsinki în decembrie 1999 iar negocierile au început în februarie 2000 şi s-au finalizat în decem-brie 2004. România este invitată, alături de Bulgaria, să semneze în aprilie 2005 tratatul de aderare urmând să devină membre în 2007

36. Beneficiile şi costurile aderării României la UERomânia va beneficia de: - accesul la fondurile structurale ale UE, de prezenţa agenţilor economici pe piaţa unică;- accesul sporit pe pieţele de capital europene, la noi echipamente şi sisteme operaţionale;- oportunităţi oferite de implementarea Uniunii Economice şi Monetare: stoparea

fenomenului inflaţionist, stabilizare macroeconomică.- întărirea securităţii internaţionale prin intrarea în mecanismele Politicii Externe şi Securitate

Comună.Costurile sunt mai mici decât cele ale neaderării şi anume:- izolarea economică a României, în condiţiile în care UE deţine 60% din comerţul românesc;- izolarea şi îndepărtarea de la procesele de luare a deciziilor;- creşterea decalajului economic între România şi ţările din zonă care au aderat la UE datorită

imposibilităţii de a beneficia de fonduri comunitare de dezvoltare.- scăderea posibilităţilor de a realiza o agricultură competitivă.37. Parlamentul EuropeanConform tratatului de la Roma (1957) Parlamentul reprezintă popoarele statelor reunite în

UE. Este singura instituţie în care membri sunt aleşi de cetăţenii statelor comunitare iar numărul de mandate este repartizat după mărimea ţărilor. Parlamentul european este format din 732 de repreze-ntanţi aleşi de 338 mil. locuitori din cele 25 ţări.

Parlamentul European are trei funcţii importante:- adoptă legislaţia UE exercitându-şi funcţia legislativă alături de Consiliul UE;- are autoritate în domeniul bugetar, pe care o împarte cu Consiliul UE, putând modifica

cheltu-ielile bugetare;- are control politic asupra instituţiilor europene şi exercită un control democratic asupra

comi-siei, aprobă desemnarea membrilor comisiei şi a membrilor acesteia.38. Consiliul UE (Consiliul de Miniştri)

Este principalul for de decizie al UE şi răspund de problemele aflate pe ordinea zilei. Este format din miniştri statelor membre. Preşedinţia consiliului este deţinută prin rotaţie de fiecare ţară din UE, pentru o perioadă de 6 luni. Consiliul este asistat de către un secretar, în prezent Javier Solana, ales în 99 pentru un mandat de 5 ani.

Consiliul de Miniştri coordonează politica generală a statelor membre şi încheie în numele comunităţii acordurile internaţionale dintre UE şi unul sau mai multe state. Împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară care adoptă bugetul UE.

39. Consiliul EuropeanFixează priorităţile, stimulează dezvoltarea şi reglementează problemele litigioase care nu au

putut fi rezolvate de consiliul de miniştri. Reuneşte, de cel puţin 2 ori pe an, şefi de state sau de guverne ai celor 25 de ţări membre ale UE şi Preşedintele Comisiei Europene, iar lucrările sunt găzduite de un stat membru care asigură preşedinţia Consiliului.

40. Comisia EuropeanăEste organul cu atribuţii de implementare, gestionare, control acţionând în conlucrare cu

parla-mentul european şi Consiliul UE în elaborarea deciziilor comunitare.Comisia Europeană îndeplineşte trei funcţii de bază:- dreptul de iniţiativă principala preocupare fiind apărarea intereselor cetăţenilor Europeni;- gardianul tratatelor deoarece veghează la aplicarea corectă a legislaţiei comunitare de către

statele membre astfel încât toţi participanţi la Piaţa Unică să poată beneficia de condiţiile unitare asigurate;

- funcţia executivă având responsabilitatea implementării şi coordonării politicilor.41. Instituţiile financiar – monetare: Banca Europeană de Investiţii, Banca Centrală

Europeană.Banca Europeană de Investiţii (BEI) are sediul la Luxemburg. A fost înfiinţată prin Tratatul

de la Roma. Rolul acesteia este de a contribui la integrarea, dezvoltarea echilibrată a statelor membre.

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată prin tratatul de la Maastricht şi a înlocuit Institutul Monetar European începând cu anul 1998. Este cea mai nouă instituţie a UE şi răspunde de politica monetară din zona Euro. Autorizează emiterea de bancnote şi hotărăşte volumul de monede Euro emise către statele din zona monetară. Împreună cu băncile centrale ale statelor mem-bre formează Sistemul European de Bănci Centrale.

42. Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă InstanţăAu fost înfiinţate în scopul promovării şi protejării intereselor tuturor participanţilor la

raportu-rile comunitare. Curtea de Justiţie este formată din 15 judecători şi 8 avocaţi generali care sunt numiţi de

guver-nele statelor membre pentru un mandat de 6 ani cu posibilitatea de reînnoire. Joacă un rol esenţial în cadrul sistemului instituţional stabilit prin Tratate.

Tribunalul de Primă Instanţă este compus din 15 judecători numiţi prin acord comun de către guvernele statelor membre, pentru un mandat de 6 ani şi care aleg din rândul lor un Preşedinte.