Începuturile vieţii economice – bazate pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie (terenuri, unelte, forţa de muncă).Proprietatea comună – o etapă caracterizată printr-o penurie (sărăcie ridicată), ca urmare a nivelului redus de cunoştinţe şi de dotare tehnicăProprietatea privată – considerată elementul de bază al construcţiei economiei (a cărei esenţă este schimbul)Începuturile vieţii economice – bazate pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie (terenuri, unelte, forţa de muncă).Proprietatea comună – o etapă caracterizată printr-o penurie (sărăcie ridicată), ca urmare a nivelului redus de cunoştinţe şi de dotare tehnicăProprietatea privată – considerată elementul de bază al construcţiei economiei (a cărei esenţă este schimbul)Producţia destinată schimbului – favorizată de autonomia şi specializarea producătorilor- Separarea meşteşugarilor de agricultori – a doua diviziune a muncii- Apariţia negustorilor – a treia diviziune a muncii- Specializarea în mijlocirea schimbului- Utilizarea monedelor metalice pentru facilitarea schimbului- Negustorii – consideraţi ca fiind primii capitalişti. Sunt orientaţi către dezvoltarea spiritului întreprinzător şi sporirea averilorApariţia schimbului la mare distanţă – încă din antichitate s-au dezvoltat importante centre comerciale internaţionaleFenicienii – primii negustori la mare distanţă. Oraşele Tyr, Sidon şi Cartagina – rol important în comerţul din bazinul mediteranean.Insula Ceylon (din Asia) – devenise o veritabilă piaţă angro unde negustorii aşteptau flota romană ce cumpăra mătase, mirodenii, obiecte de luxImportanţa schimburilor internaţionale era destul de redusă - se desfăşura într-un singur sensEvul Mediu – nu apar schimbări fundamentale. Vechile centre comerciale sunt înlocuite cu altele noi (Veneţia, Genova, Bagdad)Se dezvoltă comerţul maritim – se formează Liga Hanseatică în nordul Europei Mijloacele de transport erau rudimentare - operaţiunile comerciale fiind derulate greoiÎn secolul XII existau 5 centre ale comerţului la mare distanţă: - Bazinul mediteranean – Bizanţul, oraşele-state italiene şi nordul Africii- Zona baltică- Complexul format din Oceanul Indian şi Marea Roşie- Regiunea chineză- Ţinutul central asiatic – din Mongolia până în Rusia

Secolul al XV-lea a marcat includerea în circuitul comercial a noilor descoperiri geografice, în special a celor 2 Americi.

Dezvoltarea manufacturilor – a condus la intensificarea comerţului ca urmare a dependenţei de materiile prime importateOlanda domina lumea comercială ca urmare a dezvoltării manufacturilor – oraşele din Ţările de Jos, precum Anvers,Bruges, Grand, devin centre ale comerţului internaţional.Dezvoltarea manufacturilor – marchează trecerea de la economia închisă la economia deschisă (economia mondială).Revoluţia industrială (sec. XIX) – marchează adevăratul salt al economiei la nivel mondialProducţia ajunge la niveluri foarte înalte, aducând o nevoie acută de noi pieţe de desfacereRevoluţiile burgheze pun capăt fărâmiţărilor feudale, favorizând crearea economiilor naţionale şi a schimburilor între acestea

Se conturează o nouă diviziune a muncii – cea internaţională, marcată de specializarea anumitor economii naţionale pe anumite categorii de produse.Dominaţia Angliei – considerată “atelierul industrial al lumii capitaliste”. Economia mondială reprezintă acel stadiu al schimbului reciproc de activităţi, în care este implicată majoritatea agenţilor economici de pe glob.Aspecte de bază ale acestui concept - Expresia „schimb reciproc de activităţi" nu trebuie înţeleasă în sensul ei strict, redus la simple operaţiuni de vânzare-cumpărare. Este expresia unui complex de relaţii referitoare la producţie, cercetare-dezvoltare, consum.- Agenţii economici participanţi sunt de 2 categorii:- Rezidenţi - firme autohtone, filiale ale unor societăţi străine sau transnaţionale deschise pe teritoriul unui stat- Nerezidenţi – firme străine care activează pe teritoriul unui stat, investitorii de portofoliu pe termen scurt- Agenţii economici sunt intr-o competiţie permanentă – preocupare pentru inovaţie şi orientare către cerinţele pieţeiTrăsături generale ale economiei mondiale- Celulele de bază ale economiei mondiale sunt încă economiile naţionale. - Influenţa pe care economiile naţionale o exercită asupra economiei mondiale este în raport cu nivelul lor de dezvoltare.- Economia mondială este expresia unui sistem de interdependenţe: dezvoltarea economiilor naţionale determină adâncirea diviziunii mondiale a muncii.- In cadrul economiei mondiale, în diferitele sale zone, se remarcă o alternare a fazelor de expansiune şi a celor de recesiune. Rezultanta pe termen lung este însă pozitivă, produsul brut mondial înregistrând o creştere - zonele de prosperitate se extind, iar cele de sărăcie se restrâng. - Economia mondială este eterogenă, între diferitele sale zone se menţin decalaje, datorită dezvoltării inegale. Echilibrul economiei mondiale.Economia mondială presupune o stare de echilibru, de stabilitate, fără de care n-ar putea supravieţuiCererea şi oferta pentru un produs, la nivel mondial, se obţin prin însumarea cantităţilor cerute şi oferite la nivelul fiecărei economii naţionale.Este esenţial echilibrul dintre lichidităţile internaţionale şi valoarea mărfurilor vândute pe piaţa internaţională. Nerespectarea condiţiei de echilibru poate atrage consecinţe negative: Frânarea comerţului internaţional - în cazul penuriei de lichidităţi, Subminarea încrederii în moneda universală - în cazul excesului de lichidităţi. Concluzii privind echilibrul economiei mondiale:- Echilibrul economiei mondiale are un caracter relativ – se manifestă ca o tendinţă pe termen lung, fiind o stare ideală- Echilibrul economic mondial are un caracter dinamic - trecerea continuă de la o stare de echilibru la alta - Fiecare nouă stare de echilibru reprezintă o calitate superioară în raport cu cea precedentă. Economiile naţionale sunt celulele de bază ale economiei mondiale. Acestea funcţionează ca entităţi rezultate din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi între membrii unei comunităţi umane, pe teritoriul unui stat naţional.Locul şi rolul fiecărei economii naţionale depinde de următorii factori:- disponibilităţile de capital- volumul şi natura resurselor naturale- dimensiunea pieţei interne (mărimea populaţiei)

- dinamismul economiei ţării respective (rata de creştere economică)- gradul de întindere spre exterior (ponderea exporturilor în PIB)- nivelul de dezvoltare economică( PIB, PIB/ locuitor)Economia naţională reprezintă totalitatea ramurilor de activitate economică existente la un moment dat considerate în strânsa lor interdependenţă.Ramura economică naţională reprezintă ansamblul de activităţi organizate într-un mod specific şi desfăşurate în scopul producerii aceleiaşi categorii de produse sau furnizării aceleiaşi categorii de servicii.Economia naţională poate fi structurată sectoare (ansambluri omogene de ramuri economice): - sectorul primar ( agricultura, silvicultura, industria extractivă) - sectorul secundar ( ramurile industriei prelucrătoare, construcţiile, etc.)- sectorul terţiar ( serviciile)- sectorul cercetării ştiinţifice – în ţările dezvoltate se conturează acest al 4-lea sectorRelaţiile economice internaţionale reprezintă legăturile dintre economiile naţionale, dintre agenţii economici de pe glob, legături care se formează în virtutea diviziunii mondiale a muncii. - Aceste relaţii se desfăşoară într-un cadru economic şi juridic foarte bine determinat.- Existenţa şi dezvoltarea REI presupune intervenţia activă a statului, intervenţie concretizată prin:- încheierea de acorduri comerciale şi de cooperare- înfiinţarea unor reprezentanţe oficiale peste graniţă- Alături de statul – naţiune, marile societăţi transnaţionale şi organizaţiile interstatale joacă un rol foarte important în dezvoltarea REI.- Existenţa REI face posibilă dezvoltarea fluxurilor economice internaţionale care reprezintă mişcarea unor valori materiale, băneşti sau spirituale, de la o ţară la alta.Fluxurile pot fi: de produse, de servicii, de capitaluri, de forţă de muncă, de cunoştinţe tehnico - ştiinţifice etc. Piaţa Mondială- nu este o noţiune geografică, ci una economică. Reprezintă ansamblul tranzacţiilor care au loc între agenţii economici de pe întreg globul.- În practică, există mai multe componente ale pieţei mondiale:

piaţa mondială a bunurilor şi serviciilor piaţa mondială a muncii piaţa mondială a capitalului piaţa mondială a valutelor şi devizelor

Analiza pieţei mondiale la nivel de categorii de produse reliefează pieţe specializate, precum: piaţa mondială a mobilei, a autoturismelor, a petrolului, a operelor de artă, etc.).Pe aceste pieţe preţurile se formează în funcţie de o serie de factori specifici economici, sociali sau chiar politici care pot influenţa cererea şi oferta pentru aceste bunuri.OBS.! Între unele tipuri de pieţe există o condiţionare reciprocă ex: creşte cererea mondială de automobile, creşte cererea de petrol/benzină, creşte preţul benzinei şi invers).Organizarea din punct de vedere al economiei mondiale, reprezintă ansamblul regulilor şi instituţiilor socio – economice care guvernează întreaga activitate în economia mondială.Acest sistem de reguli şi instituţii nu poate fi înţeles fără a avea în vedere „dimensiunea puterii”, care poate fi văzut ca „sistemul nervos” al economiei mondiale.Puterea reprezintă capacitatea de a impune propria voinţă celorlalţi, fie pe cale pozitivă( prin libera acceptare), fie pe cale negativă( prin constrângeri şi sancţiuni).

Principalii factori de putere sunt consideraţi a fi următorii: Suprafaţa teritoriului Natura frontierelor

Populaţia Deţinerea de resurse Dezvoltarea economică şi tehnologică Forţa financiară Omogenitatea etnică Gradul de integrare socială Stabilitate politică Spiritul naţional

OBS.! Aceşti factori aparţin unei analize multidimensionale Noua definiţie a puterii:

Capacitatea unei entităţi de a fi un bun jucător în „jocurile” din economia mondială.Entităţile pot fi:

- Politice (în cele mai multe cazuri) - Economice - cum ar fi STN-urile sau alte organizaţii internaţionale

Specialiştii apreciază că în prezent cea mai importantă componentă a puterii este PUTEREA ECONOMICĂ.Pornind de la caracteristicile puterii rezultă următoarele tipuri de putere pe plan mondial:Puterea regională - atunci când un stat joacă un rol important în cadrul unei zone de pe glob( ex: MEXIC în America Centrală, INDIA în Asia de Sud, ISRAEL în Orientul Mijlociu).Puterea mondială - reprezintă statul care are posibilitatea de a juca un rol hotărâtor pe mai multe planuri( ex: G7: grupul celor 7 puteri mondiale: SUA, Canada, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia).Supraputerea - atunci când un stat dispune de pluridimensionalitatea puterii (în toate câmpurile de putere – pe plan economic, politic, militar. Ex: SUA).Caracteristici ale unei supraputeri:- Coordonează anumite acţiuni şi politici economice pe plan mondial (protecţia mediului înconjurător mondial, gestionarea unor crize globale, soluţionarea unor conflicte, etc.).- Este o putere hegemonică, capabilă să declanşeze procese autoreglatoare pentru agenţii economici mondiali (firme, instituţii, organizaţii) sau alte state ale lumiiDe ex: SUA îşi foloseşte forţa politică pentru a convinge Israelul să negocieze cu ţările arabe din Orientul Mijlociu.Ordinea economică mondială - are în vedere asigurarea condiţiilor de compatibilitate a voinţelor, intereselor şi comportamentelor potenţial contrare (chiar antagonice) ale diferiţilor agenţi economici.Aceste condiţii fac posibilă existenţa unei comunităţi mondiale.Necesitatea unei noi ordini economice mondiale a apărut ca urmare a multitudinii de probleme acumulate în plan internaţional (ex: războiul rece, nereuşita în susţinerea ţărilor în curs de dezvoltare).Noua ordine economică mondială – În cadrul celei de a 6-a Sesiuni Speciale a Adunării ONU s-a adoptat “Programul de Acţiune pentru o Nouă Ordine Internaţională”, care cuprindea 18 prevederi.Vizează găsirea unor soluţii de combatere a sărăciei din diferite state ale lumii.

Cele mai importante prevederi:- creşterea preţurilor de export ale ţării în dezvoltare în concordanţă cu cele ale ţărilor dezvoltate- dezvoltarea unui mecanism de transfer de tehnologie către ţările în dezvoltare, separat de cel al investiţiilor străine- taxe reduse pentru exporturile ţărilor dezvoltate în ţările în dezvoltare

- dreptul suveran al statelor asupra resurselor naturale şi asupra activităţii economice desfăşurate pe teritoriul lor (adică de ex: dreptul de naţionalizare a proprietăţilor deţinute de străini).Actuala ordine economică mondială se poate caracteriza prin câteva trăsături specifice:

Economia mondială e dominată de ţările dezvoltate, atât în plan economic cât şi politic. Aceste ţări domină organizaţiile internaţionale şi aproape întreaga structură instituţională internaţională.Sfârşitul Războiului Rece a dus la generalizarea capitalismului şi trecerea la economie de piaţă.Schimbarea raporturilor de putere ca urmare a apariţiei unor organizaţii economice (OPEC, UE)Creşterea populaţiei - s-a impus ca sursă putere. China şi India nu mai pot fi ignorate deoarece populaţia acestora este de 1/3 din populaţia globului. Au apărut astfel problemele sociale globale care influenţează foarte mult ordinea economiei mondiale.Creşterea interdependenţelor mondiale ca urmare a fenomenului de GLOBALIZARE, care dă o mare instabilitate mediului internaţional (ex: anumite probleme interne dintr-o ţară pot avea influenţe şi în afara graniţelor acesteia).Globalizarea - un proces de extindere a tranzacţiilor între oameni, dincolo de graniţele fiecărei ţări şi de adâncire a interdependenţelor între entităţi globale care pot fi instituţii sau guverne.Motorul procesului de globalizare îl reprezintă internaţionalizarea producţiei (companiile transnaţionale sunt deschizătoare de drumuri în procesul globalizării). Globalizarea e necesară, deoarece înseamnă o ocazie de alocare la scară globală a capitalului, tehnologiei, cunoştiinţelor, resurselor etc.Globalizarea înseamnă deschiderea pieţelor lumii şi formarea unei pieţe mondiale unice. Globalizarea reprezintă un salt cantitativ şi calitativ al unei întregi ordini economice internaţionaleFactorii care au stat la baza fenomenului numit globalizare sunt:- Dezvoltarea comerţului (mai ales cel cu produse manufacturate, revoluţia industrială)- Dezvoltarea schimbului la scară internaţională- Diviziunea internaţională a muncii- Expansiunea externă a ţărilor industriale- Construirea corporaţiilor (cartelurilor)= societăţi care au diverse filiale în diferite ţări- Progresul tehnic şi tehnologicRegionalizarea - o abordare geopolitică şi geoeconomică evidenţiată prin redefinirea alianţelor şi printr-un proces complex de integrare a economiilor ţărilor lumii. În acest context, la nivel regional au apărut de-a lungul timpului anumite structuri şi oragnizaţii interstatale care urmăreau interese comune.INTEGRAREA - constituirea unor relaţii interstatale bazate pe implementarea unor modalităţi comune de organizare a economiei, prin armonizarea legislaţiei şi modalităţilor efective de acţiune în cadrul diferitelor domenii: comercial, monetar, social, politic etc. ZONA DE COMERŢ LIBER (FREE TRADE AREA):- Desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare din calea comerţului- Libertate în comerţul cu terţii AELS /EFTA (European Free Trade Area)- realizarea unui comerţ liber pentru produsele industriale ţări membre: Islanda, Norvegia, Elveţia, Liechtenstein)CEFTA (Asociaţia Central Europeană a Liberului Schimb)ţări membre: Rep. Cehă, Ungaria, România, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria.

ZONA DE COOPERARE A MĂRII NEGRE:- zonă de liber schimb, cooperare şi schimb de informaţii ţări membre: Rusia, România, Ucraina, Albania.ACORDUL NORD AMERICAN DE LIBER SCHIMB (NAFTA)- 29% din volumul valoric al comerţului mondialţări membre: SUA, Canada, Mexic.Alte exemple: ALADI (Asociaţia Latino – Americană de Integrare, ce cuprinde 12 ţări din zonă), APEC (Asociaţia pentru Cooperare Asia – Pacific, ce cuprinde 13 ţări din zonă).2. UNIUNEA VAMALĂ:Eliminarea barierelor din calea comerţuluiTarif vamal extern comun cu terţiiExemple de uniuni vamale: PACTUL ANDIN: Bolivia, Cile, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela.CARICOM (Comunitatea Caraibelor):cuprinde ţările: Antigua, Aguilla, Bahamas, Barbados, Belize, Dominica, Jamaica, Montserat, Trinidad- Tobago, Saint- Vicent.SELA (Sistemul Economic Latino - American): cuprinde toate ţările din regiunea Americii Latine şi Caraibe.PIAŢA COMUNĂ (Common Market):Înlăturarea barierelor din calea comerţului, a forţei de muncă şi fluxurilor de capitalExemple de piete comune:MERCOSUR (Piaţa Comună a Sudului Americii Latine)ţări membre: Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay, Bolivia, Chile.UNIUNEA VAMALĂ ŞI ECONOMICĂ A AFRICII CENTRALE: ţări membre: Camerun, Rep. Africa Centrală, Gabon, Congo, Ciad.UNIUNEA ECONOMICĂ:Prezintă toate caracteristicile pieţei comune şi armonizarea politicilor naţionale ale ţărilor membre.Ex: UNIUNEA EUROPEANĂ!OBS. Specialiştii apreciază că ar putea exista un stadiu superior al integrării - „integrarea economică totală” care va avea toate caracteristicile uniunii economice plus o autoritate supranaţională care să hotărască totul.1951: s-a înfiinţat CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului) cuprindea: Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania Federală, Italia, Franţa.

sediul la Luxemburg scopul - o piaţă comună a cărbunelui şi a oţelului OBIECTIVE: - reconcilierea Germaniei şi Franţei

- testarea posibilităţii unei Pieţe Comune - punerea bazelor unei noi Europe1957: s-a înfiinţat CEE (Comunitatea Economică Europeană) şi EURATOM (Comunitatea Europeană a Energiei Atomice)

OBIECTIVE: - integrarea tuturor sectoarelor economice - crearea unei Uniuni vamale - stabilirea unei Pieţe Comune generalizateEURATOM – reglementa activitatea în domeniul energiei nucleare.În 1992 ia fiinţă UNIUNEA EUROPEANĂ.În 1993 se adoptă Actul Unic European care a înlăturat ultimele bariere din calea realizării pieţei unice. Acest act pune bazele „spaţiului european fără frontiere” prin realizarea concomitentă a 4 libertăţi:

libera circulaţie a bunurilor libera circulaţie a serviciilor

libera circulaţie a capitalurilor libera circulaţie a forţei de muncă În decursul formării UE au existat 4 tratate importante:

1.Tratatul de la Roma (1957) Prevederi: crearea unor instituţii comune (Comisia Europeană, Adunarea

Parlamentară, Curtea de Justiţie Europeană, Consiliul de Miniştri, etc)

crearea unor fonduri comune (Fondul Social European) !OBS. anii ’70-’80 au fost ani de regres, „ani negri ai uniunii”

2.Tratatul de la Maastricht (1993) Prevederi:

s-a trecut la Piaţa Unică Europeană s-a creat Uniunea Economică şi Monetară (UEM) s-a creat o Uniune Politică s-a instituit noţiunea de cetăţenie europeană

3.Tratatul de la Amsterdam (Olanda 1999) Prevederi: -

se decide introducerea monedei unice europene (EURO) - 1 ian 2002 se pune în circulaţie moneda Euro4.Tratatul de la Nisa (Franţa 2003)

10 state semnează pentru integrarea în UE în 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Rep. Cehă, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Polonia.

Evoluţia Comunităţii din punct de vedere al membrilor: „Cei 6”(1951): Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania Federală,

Italia, Franţa. „EU9”(1973):+ Marea Britanie, Danemarca, Irlanda „EU 10”(1981):+ Grecia „EU 12”(1986):+ Spania, Portugalia „EU 15”(1995):+ Austria, Finlanda, Suedia „EU 25”(2004):+ Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Rep. Cehă,

Slovenia, Slovacia, Ungaria, Polonia. „EU 27”(2007):+ România, Bulgaria

Instituţii Comunitare1974- CONSILIUL EUROPEAN- e format din şefi de stat şi de guverne, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Parlamentului European. are sediul la Bruxelles, în Belgia

se întruneşte de 2 ori pe an preşedenţia consiliului e deţinută pe rând, câte 6 luni, de fiecare ţară

membră UE. Rol: - ia decizii majore cu caracter de directivă

- e responsabil cu iniţierea liniilor generale de politică ale UE, de dezvoltare a politicii externe şi de securitate comună.COMISIA EUROPEANĂeste formată din 27 de comisari, câte unul din fiecare ţară membră (comisarii vor reprezenta interesele UE, nu cele naţionale).Rol: - iniţiator legislativ - responsabilă de aplicarea politicilor comune - administrează fondurile europene pentru aceste politici.!OBS. Comisia Europeană acţionează independent din punct de vedere politic şi reprezintă „braţul executiv” al instituţiilor europene.

PARLAMENTUL EUROPEAN- are sediul la Strasbourg- Franţasingurul organism alcătuit în mod direct de către cetăţenii europeni, o dată la 5 ani,.Este componenta legislativă a instituţiilor europene. Împreună cu Consiliul de Miniştri, Parlamentul European împarte puterea legislativă prin 3 categorii de co- proceduri:

Cooperare: prin această co-procedură Parlamentul European îşi exprimă opinia în legătură cu proiectele propuse de Comisia Europeană.Co-acord: în acest caz Parlamentul trebuie să-şi dea acordul asupra tratatelor internaţionale negociate de Comisia Europeană şi asupra lărgirii UE.Co-decizie: prin această procedură se pune pe picior de egalitate Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri în ceea ce priveşte hotărârea asupra: liberei circulaţii a forţei de muncă, pieţei interne, educaţiei, cercetării, mediului, sănătăţii.PARLAMENTUL EUPOPEANRol: - este forţa conducătoare din punct de vedere politic în UE - exercită control asupra CEE (poate să demită Comisia Europeană) - adoptă bugetul UE împreună cu Consiliul de Miniştri.CONSILIUL DE MINIŞTRI

reprezintă reuniunea miniştrilor pe probleme specifice din ţările membre.

în funcţie de problemele discutate există: Consiliul General - reuneşte miniştrii afacerilor externe

ai ţărilor membre ECOFIN - reuneşte miniştrii economiei şi finanţelor

din ţările membre Consiliul miniştrilor pentru agricultură, etc.

Structura Consiliului de Miniştri: Comitetul reprezentanţilor permanenţi (COREPER)- include

ambasadori permanenţi ai ţărilor membre UE. Secretariatul general- organism administrativ.

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE - constituită din judecători ce aparţin fiecărei ţări membre (1 judecător/fiecare ţară).Rol: - se asigură că legile europene sunt în conformitate cu principiile de drept şi sunt interpretate şi aplicate corect (se aplică uniform această legislaţie pe teritoriul UE).CURTEA AUDITORILOR sau CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂRol: - supraveghează modul de constituire a veniturilor comunitare şi modul de cheltuire a acestor venituri. - prezintă periodic rapoarte către Parlamentul European.COMITETUL REGIUNILOR- instituţie implicată în probleme regionale din UE.Rol: - întărirea legăturilor dintre cetăţenii aceleiaşi zone, regiuni. - e alcătuit din membri care provin din 3 grupuri sociale: patronat, salariaţi, reprezentanţii altor ramuri de activitate.COMITETUL ECONOMIC SOCIAL Rol: - de a formula opinii în legătură cu domeniul economic şi social.BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢIIRol: - finanţarea investiţiilor pentru promovarea obiectivelor UE - sprijinirea dezvoltării echilibrate, a integrării economice şi creşterii coeziunii sociale în teritoriul UE.

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ- este o componentă a SEBC (Sistemul European al Băncilor Centrale).

- BCE- elaborează strategiile legate de politica monetară a UE

- BCN- băncile centrale naţionale ale statelor membre UE. Au rolul de a implementa strategiile BCE şi de a supraveghea aplicarea lor.

AVOCATUL POPORULUI- relativ recent creat. Este numit de Parlamentul European. La această instituţie,cetăţenii uniunii pot depune plângeri privind

activitatea diferitelor instituţii europene. Periodic, Avocatul poporului informează Curtea Europeană de

Justiţie în legătură cu aceste plângeri.Politici ComunitarePOLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ (PAC)

Obiective: creşterea producţiei în agricultură; stabilirea unor preţuri rezonabile; asigurarea unui nivel de trai rezonabil pentru populaţia

angrenată în agricultură; asigurarea unei oferte relativ constante cu produse agricole.

Principiile PAC: unicitatea pieţei= desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare la

produsele agricole preferinţa comunitară= instituirea unor taxe vamale comune faţă de

terţi solidaritatea financiară= printr-un fond special destinat agriculturii

FEOGA= Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă.

POLITICA REGIONALĂ A apărut ca urmare a diferenţelor de dezvoltare dintre diferite ţări

membre sau a diferenţelor din regiuni diferite ale aceloraşi ţări. Obiective:

asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia din toate ţările UE;

asigurarea unui nivel de trai decent în zonele mai puţin dezvoltate ale UE;

reorientarea profesională a populaţiei din zonele cu rată mare a şomajului;

reconversia profesională a populaţiei din domeniul agricol. Finanţarea se face prin fonduri speciale, cum ar fi:

FEDR= Fondul European de Dezvoltare Regională FC= Fondul de Coeziune FSE= Fondul Social European FEOGA= Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă

POLITICA BUGETARĂ ŞI FISCALĂ la început, comunitatea europeană îşi constituia fondurile din

contribuţiile sub formă de procent din PIB ale statelor membre. pe măsură ce a evoluat, constituirea veniturilor sale se bazează din ce

în ce mai mult pe resursele proprii comunitare (taxe vamale, alte investiţii).

în ceea ce priveşte cheltuielile, în anii ’50 ele erau direcţionate în proporţie de 90% spre agricultură.

POLITICA MONETARĂ a UE după constituirea Comitetului European, fluxurile financiare dintre

statele membre au funcţionat în cadrul Sistemului Monetar European (SME) care s-a bazat pe ECU (European Currency Unit)

ECU = nu a existat ca monedă, este o monedă scriptuală pentru „cont valutar”. Era folosită, deoarece dădea o mare stabilitate.

1 ian 1999- se lansează moneda unică EURO (monedă scriptuală) 1 ian 2002- se pune în circulaţie moneda unică EURO.

POLITICA TRANSPORTURILOR în 1957- prin tratatul de la Roma- au existat doar prevederi legate de

transportul terestru. ulterior, această politică s-a referit la o armonizare, standardizare,

aceeaşi structură, optimizare a transporturilor. s-au creat reţele transeuropene de transport, care leagă mai multe ţări

ce aparţin UE, deci s-a fluidizat transportul. Alte politici comunitare, la care au aderat toate statele membre:

Politica în domeniul comunicaţiilor şi IT Politica socială Politica concurenţială Politica comercială

Caracteristicile ţărilor dezvoltate sunt: economia lor este o economie cu eficienţă crescută; nivelul de trai al populaţiei este ridicat; dezvoltarea economică se bazează în principal pe factorii intensivi ai

dezvoltării; sectoarele predominante în cadrul economiilor ţărilor dezvoltate sunt:

sectorul secundar şi sectorul terţiar; exporturile se bazează mai ales pe produse cu grad înalt de prelucrare (cu

valoare adăugată mare); ţările dezvoltate sunt ţările de origine ale multor STN.

Politica bugetară- reprezintă acţiunea statului prin intermediul bugetului (această politică este modalitatea cea mai evidentă de intervenţie a statului în economia ţărilor dezvoltate)

Tipuri de politici bugetare: POLITICA de tip STOP - aplicată pentru evitarea crizelor economice de

supraproducţie. Această politică vizează: creşterea fiscalităţii şi scăderea

cheltuielilor publice. Această politică se aplică atunci când are loc o creştere puternică a activităţii economice, ce poate duce la dezechilibre macroeconomice (inflaţie, şomaj).

POLITICA de tip GO(politică de relansare): se aplică în momentele de depresiune economică.

Această politică vizează: scăderea fiscalităţii şi creşterea cheltuielilor publice.

Se aplică în perioadele de recesiune, când nu există suficiente resurse financiare pentru investiţii, deci cererea va fi în scădere, oferta la fel, iar şomajul în creştere.

Ţările dezvoltate manifestă preocupări pentru raţionalizarea politicii bugetare, pentru administrarea cât mai eficientă a bugetului. S-au aplicat în acest context o serie de politici tradiţionale de raţionalizare, dar şi metode mai moderne de raţionalizare.

Metode tradiţionale: - presupun calcularea necesarului de resurse financiare plecând de la situaţia existentă.

Metode moderne - planificarea programată a sistemului bugetar)- presupune calcularea necesarului de resurse financiare plecând de la finalităţile guvernamentale.

Politica monetară= reprezintă acţiunea statului asupra ofertei de monedă sau asupra ratei dobânzii, în scopul realizării unui echilibru şi al stabilizării macroeconomice.

În ţările dezvoltate, politica monetară este realizată de către Banca Centrală şi implementată de Băncile Comerciale.

Funcţionarea sistemului bancar în ţările dezvoltate presupune existenţa a 2 nivele: Banca Naţională(Centrală)- e strategul politicii monetare şi

supraveghează aplicarea ei. Băncile Comerciale + alte instituţii financiare- se ocupă mai ales

de acordarea de credite. Acţiunea Băncii Centrale asupra rezervei obligatorii a Băncilor Comerciale

dacă se doreşte o creştere a masei monetare, statul poate acţiona prin scăderea procentului rezervei obligatorii, lăsând deci în circulaţie o cantitate mai mare de bani de cont (scripturali).

dacă se doreşte o scădere a masei monetare, statul va creşte procentul rezervei obligatorii, retrăgând din circulaţie o parte din banii scripturali.

Operaţiunile pe piaţa deschisă (OMO= Open Market Operations) dacă se doreşte o scădere a masei monetare, Banca Centrală vinde

Băncilor Comerciale titluri de valoare contra lichidităţi, deci se împrumută de la ele.

dacă se doreşte o creştere a masei monetare Banca Centrală cumpără de la Băncile Comerciale titluri de valoare, furnizându-le lichidităţi, deci le împrumută pe acestea.

Rata dobânzii Banca Centrală poate să modifice rata dobânzii directoare (de referinţă),

adică preţul cerut oficial pentru acordarea de credite. dacă rata dobânzii scade atunci creşte cererea de credite, de unde rezultă o

creştere a investiţiilor, o relansare economică – caracter inflaţionist dacă rata dobânzii creşte atunci scade cererea de credite, de unde rezultă

că tensiunile asupra preţurilor generale se atenuează – efect deflaţionist Operaţiunile cu devize

Banca Naţională poate să recurgă la modificarea parităţii între devize prin devalorizarea sau revalorizarea monedei naţionale.

Soluţia constă în vânzarea sau cumpărarea după caz de devize. Banca Naţională veghează la menţinerea cursului de schimb al monedei naţionale.

Politica comercială= reprezintă totalitatea instrumentelor utilizate de către stat pentru reglementarea relaţiilor sale comerciale externe.

Politica comercială cuprinde: Politica vamală sau politica tarifară Politica netarifară Măsurile de promovare şi stimulare a exporturilor

Politica vamală Reprezintă acea componentă a politicii comerciale care are ca scop protejarea

producătorilor autohtoni şi obţinerea de venituri la buget. Instrumentul principal al politicii vamale este: tariful vamal=suma taxelor

vamale Aceste taxe vamale sunt impozite indirecte suportate de consumatori. Există 2

tipuri de taxe vamale: taxe vamale ad- valorem(procente) taxe vamale specifice (în mărime absolută)

Aplicarea taxelor vamale poate produce următoarele efecte:

la nivel naţional: avantajează producătorii naţionali, dar dezavantajează consumatorii naţionali.

la nivel extern: poate să fie afectat preţul mărfii, depinde de mărimea ţării care aplică aceste taxe.

Politica comercială- netarifară Cuprinde următoarele măsuri:

bariere netarifare care implică o limitare cantitativă directă a importurilor (ex: interdicţii la import, limitări valutare la export, restricţii cantitative (contingente) la import, interdicţii la anumite produse importate)

bariere netarifare care implică indirect limitarea importurilor prin mecanisme de preţ (ex: preţuri minime la import, impozite indirecte, ajustări fiscale la frontieră, taxe anti-dumping, acorduri între state)

bariere netarifare ce decurg din formalităţi simple şi administrative privind impoorturile (ex: evaluarea vamală, documentele şi formalităţile vamale)

Măsuri de promovare şi stimulare a exporturilor Se referă la instrumentele de natură bugetară, financiară, fiscală sau valutară

utilizate cu scopul încurajării producătorilor interni în activitatea lor de export. Tipuri de politici comerciale aplicate în ţările dezvoltate:

Politica comercială favorabilă liberului schimb =statul respectiv încurajează atât exporturile cât şi importurile, având o implicare ridicată în comerţul mondial

Politica comercială protecţionistă = statul respectiv are ca obiective protejarea producătorilor locali, dar şi descurajarea importurilor

Politica comercială strategică = statul îşi direcţionează acţiunea politicii comerciale astfel încât să protejeze sau să încurajeze (după caz) anumite domenii considerate strategice.

La nivel internaţional, activitatea comercială internaţională are loc sub supravegherea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) care funcţionează din anul 1995.

Până în 1995, o mare parte a statelor naţionale erau semnatare ale unui acord comercial internaţional numit GATT (General Agreement of Tarrifs and Trade) = Acordul General pentru Tarife şi Comerţ.

Majoritatea ţărilor lumii sunt ţări în dezvoltare. După originea lor, ţările în dezvoltare se pot grupa astfel:

foste ţări coloniale sau dependente ; foste ţări comuniste; actuale ţări cu regim comunist (Vietnam, Cuba, Corea de Nord).

Specialiştii consideră că au existat mai mulţi factori care au condus la o mai lentă dezvoltare a acestor ţări.

Factori naturali şi socio-culturali lipsa anumitor resurse ; aşezarea geografică ; religia ; sistemul de valori al indivizilor si la nivelul societatii.

Sistemele politice care guvernează aceste state, adică acele guverne care imprimă o anumită tendinţă.

Orientarea comerţului , care are în vedere orientarea nefavorabilă a raportului dintre importul de produse manufacturate şi exportul de produse primare.

Principala problema a ţărilor în dezvoltare:Importurile > Exporturile

Aceste ţări exportă mai multe produse primare şi importă produse manufacturate è deficit al balanţelor comerciale

În plus, exportul de produse primare e restricţionat de următoarele obstacole : intervenţia statului ţărilor dezvoltate (pentu a-şi încuraja producătorii şi ofertanţii

locali, aceste ţări limitează importurile) fiscalitatea

în acest caz, ţările dezvoltate impun anumite restricţii fiscale la importuri din ţările în curs de dezvoltare.

instabilitatea preţurilor la nivel internaţional, stabilitatea preţurilor pentru produse primare se face

mai ales în funcţie de ofertă, deoarece cererea pentru acest tip de produse este oarecum rigidă(inelastică).

Banca Mondială arăta că dezvoltarea înseamnă îmbunătăţirea calităţii vieţii, iar în ţările sărace, mai ales, o calitate mai bună a vieţii înseamnă mai mult decât venituri mari pe locuitor.

Acestă îmbunătăţire a calităţii vieţii presupune: Satisfacerea nevoilor materiale( alimente, locuinţă, sănătate, protecţie

socială) Educaţie şi afirmarea personalităţii umane, precum şi posibilitatea de a

alege. Subdezvoltarea este reversul dezvoltării. Ea reprezintă o situatie economică în care persistă niveluri reduse ale standardului

de viaţă, persistă sărăcia absolută, rate de creştere economică scăzute, nivel redus al consumului , rate ridicate ale mortalităţii şi natalităţii.

Trăsăturile generale ale subdezvoltării sunt : sărăcie absolută dependenţă faţă de exterior creştere economică slabă rate ridicate ale natalităţii şi mortalităţii

Naţiunile Unite au definit ca limită a sărăciei absolute ca fiind nivelul veniturilor de 1$ pe zi ajustat cu paritatea puterii de cumpărare. Astăzi, aproximativ 1,3 miliarde de oameni trăiesc sub această limită a sărăciei..

La întâlnirea G8(G7+Rusia) din iulie 2000, identificând sărăcia drept una din cele mai grave probleme ale omeniriii a fost elaborat Raportul privind sărăcia globală care vizează că până în 2015, populaţia care traieşte în sărăcie să scadă la cifra de 815 milioane .

Ceea ce nelinişteşte Comunitatea Internaţională este adâncirea decalajelor dintre ţările dezvoltate şi ţările în dezvoltare şi mai ales agravarea contradicţiilor dintre cele două categorii de state.

Pentru a evidenţia situaţia ţărilor subdezvoltate, avem în vedere următorii indicatori :

a) venitul pe locuitor ( raportul dintre venitul ţărilor dezvoltate şi venitul ţărilor subdezvoltate)

la începutul secolului 6/1 1930 7,5/1 1960 10/1 1970 14/1 1997 50/1

b) repartizarea producţiei industriale - aprox 4/5 din productia mondială aparţine ţărilor dezvoltate - aprox 1/5 din productia mondială aparţine ţărilor în dezvoltare - ţările subdezvoltate nu produc aproape deloc.

c) valoarea adaugată pe lucrător ex: în Kenja este de 1/1000 faţă de SUA.

d) indicele dezvoltării umane (IDU) este un indice agregat care ia în seamă (calcul) urmatorii parametrii:

longevitatea sau speranţa de viaţă la naştere gradul de alfabetizare al populaţiei nivelul de frecventare a cursurilor primare, secundare şi superioare de

învăţământ mortalitatea infantilă PIB pe locuitor dotarea cu echipamente electrocasnice şi automobile accesul la informare (mass-media, telecomunicaţii) gradul de urbanizare egalitatea sexelor.

Subdezvoltarea unui număr mare de ţări este efectul unui factor extern şi anume regimul colonial .

Fostele colonii au rămas dependente şi după prăbuşirea colonialismului. Are loc astfel un schimb inegal cu ţările dezvoltate, prin vânzarea de materii prime la preţuri reduse şi cumpărarea de produse manufacturate la preţuri ridicate.

Printre obstacolele în calea dezvoltării acestor ţări se numără: Creşterea populaţiei (resursele se împart la tot mai mulţi locuitori)

ex - 1/4 din populaţia planetei consumă aprox. 80% din resursele Terrei.

Resursele consumate de un american erau la nivelul anului 2000: De 13 ori mai mari decât un brazilian De 35 ori mai mari decât un indian De 280 ori mai mari decât un haitian

Somajul  : este o problemă specifică ţărilor subdezvoltate unde rata medie se ridică la aprox 20% în mediul urban şi afectează 30% din tinerii apţi de muncă.

Somajul a afectat foarte mult şi marile aglomerări urbane unde numărul de locuitori este în continuă creştere.

Gradul scăzut de industrializare poate fi luat ca punct de reper pentru aprecierea fondului de dezvoltare al unei ţări.

Agricultura rămâne sectorul preponderent în ciuda scăderii ponderii sale în favoarea industriei şi serviciilor.