Tema Si Motivul Literar

2
Tema şi motivul literar Tema este construită dintr-un domeniu, o idee, o atitudine, un sentiment etc. în jurul cărora se încheagă acţiunea unei opere artistice. Exemple: a iubirii, a naturii, a condiţiei umane (viaţa, moartea, fericirea, suferinţa, eşecul existenţial), a destinului omului superior, a aspiraţiei spre ideal, a creaţiei şi creatorului, a jertfei creatoare, tema timpului, a vârstelor (copilăria, adolescenţa etc.), a raportului dintre om şi Dumnezeu, a istoriei, a eroismului, a luptei (pentru libertate, pentru dreptate). Motivul literar constă într-un simbol, o idee, o imagine reluate sau subliniate cu insistenţă şi care contribuie la definirea mesajului unei opere. Exemple: Obiecte: motive acvatice (izvorul, lacul, marea, ploaia, lacrima; apa vie/apa moartă; zăpada), motivul focului, al pietrei (preţioase), motive vegetale (iarba; motive florale: floarea albastră, crinul, trandafirul…; arborele sacru: teiul, salcâmul, bradul, gorunul…); motive terestre (codrul, grădina, muntele, dealul), motive astrale (steaua, luceafărul, luna, soarele, norul); motivul obiectelor fermecate (paloşul fermecat, armura tatălui, oglinda, peria, basmaua…) obiecte simbolice (cartea-simbol cultural, treapta-simbol ascensiv, oglinda-simbol al reflectării în conştiinţă, cheia-accesul, calea, soluţia, lacătul-interdicţia, masca-aparenţa, jocul, rolul, plugul-munca, ochiul-cunoaşterea prin contemplare, buzele- rostirea, cunoaştere prin cuvânt, sărut, inima-iubirea). Motive cromatice: verdele-viaţă, tinereţe; albul-puritate, ideal; negrul-simbol al morţii. Cifre: zero (nimicul, golul, vidul, perfecţiunea increatului), unu (cifră sacră- Divinitatea nepereche), doi (pereche, cuplul originar), zece (totalitate=fiinţa + nefiinţa: 1+0), doisprezece (ciclu temporal/anul cosmic), trei, şapte, nouă (cifre fatidice). Sentimente: dorul, suferinţa, bucuria, comuniunea om- natură, aspiraţia spre ideal, nostalgia absolutului, răul

Transcript of Tema Si Motivul Literar

Page 1: Tema Si Motivul Literar

Tema şi motivul literar

Tema este construită dintr-un domeniu, o idee, o atitudine, un sentiment etc. în jurul cărora se încheagă acţiunea unei opere artistice.

Exemple: a iubirii, a naturii, a condiţiei umane (viaţa, moartea, fericirea, suferinţa, eşecul existenţial), a destinului omului superior, a aspiraţiei spre ideal, a creaţiei şi creatorului, a jertfei creatoare, tema timpului, a vârstelor (copilăria, adolescenţa etc.), a raportului dintre om şi Dumnezeu, a istoriei, a eroismului, a luptei (pentru libertate, pentru dreptate).

Motivul literar constă într-un simbol, o idee, o imagine reluate sau subliniate cu insistenţă şi care contribuie la definirea mesajului unei opere.

Exemple:Obiecte: motive acvatice (izvorul, lacul, marea, ploaia, lacrima; apa vie/apa moartă;

zăpada), motivul focului, al pietrei (preţioase), motive vegetale (iarba; motive florale: floarea albastră, crinul, trandafirul…; arborele sacru: teiul, salcâmul, bradul, gorunul…); motive terestre (codrul, grădina, muntele, dealul), motive astrale (steaua, luceafărul, luna, soarele, norul); motivul obiectelor fermecate (paloşul fermecat, armura tatălui, oglinda, peria, basmaua…) obiecte simbolice (cartea-simbol cultural, treapta-simbol ascensiv, oglinda-simbol al reflectării în conştiinţă, cheia-accesul, calea, soluţia, lacătul-interdicţia, masca-aparenţa, jocul, rolul, plugul-munca, ochiul-cunoaşterea prin contemplare, buzele-rostirea, cunoaştere prin cuvânt, sărut, inima-iubirea).

Motive cromatice: verdele-viaţă, tinereţe; albul-puritate, ideal; negrul-simbol al morţii.Cifre: zero (nimicul, golul, vidul, perfecţiunea increatului), unu (cifră sacră- Divinitatea

nepereche), doi (pereche, cuplul originar), zece (totalitate=fiinţa + nefiinţa: 1+0), doisprezece (ciclu temporal/anul cosmic), trei, şapte, nouă (cifre fatidice).

Sentimente: dorul, suferinţa, bucuria, comuniunea om-natură, aspiraţia spre ideal, nostalgia absolutului, răul existenţial, spleen-ul, solitudinea, fascinaţia morţii, uitarea prin somn/visare;

Acţiuni/situaţii arhetipale: vânătoarea magică, transhumanţa, călătoria iniţiatică, coborârea în infern, zborul, călcarea interdicţiei, lumea ca teatru, viaţa ca vis…

Personaje: mitologice: Orfeu, Prometeu, Ulise, Hercule, Sisif… biblice   : Isus, Lucifer, sarpele, Adam, Eva, Cain şi Abel, Iuda, magul, profetul… folclorice   : Zburătorul, Manole, ciobanul mioritic, haiducul, câinele credincios, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, calul năzdrăvan, zâna, ursitoarele, zmeul, strigoiul, ielele…din literatura cult ă : Oedip, Hamlet, Romeo si Julieta, Don Quijote, Don Juan, Faust.

Modele mitice/ legendare: mitul cosmogonic, mitul jertfei pentru creaţie, al destinului christic, al păsării Phoenix, motivul labirintului, păcatul originar, pactul cu diavolul…

Aforisme: carpe diem, vanitas vanitatum, fortuna labilis, fugit irreparabile tempus…Motivul literar central (care ordoneaza viziunea) – impus prin repetiţie – laitmotiv.Viziunea artistică – paricularităţile care compun concepţia despre lume a unui scriitor,

aşa cum apare ea transfigurată în opera literară.