Tema nr. 13 Doctrina neoliberalaPlanul lectiei:Ideile de baza a doctrinei neoliberale.Scoala de la Freiburg.Scoala ultraliberala de la Viena.Scola monetarista de la Chicago.Teoria economiei ofertei .

1. Ideile de baza ale neoliberalismuluiDoctrina neoliberala apare catre mijlocul anilor 70 ai secolului 20, ca contrarevolutiei impotriva doctrinei dirijiste keynesiste. Este aplicata la inceput in SUA si Marea Britanie si apoi raspandinsu-se in lumea intreaga. Principiile de baza ale doctrinei neoliberale sunt:Activitatea economica este reglementata de niste legi economice obiective si ordine naturala.Temelia libertatii individuale este proprietatea privata, care trebuie sa fie inviolabila.Relatiile intre agentii economici se desfasoara in cadrul liberei concurente. Apararea concurentei constituie una din principale functii ale statului.Preturile se stabilesc liber.Statul trebuie sa creeze un cadru institutional necesar pentru buna functionare a mecanismelor pietei.

Rolul statului in conceptia neoliberalilor:- Statul are rolul de aparare a concurentei, lupta impotriva proceselor de monopolizare precum si asigura solidaritatea sociala. - Libertatea economica trebuie controlata si protejataStatul trebuie sa creieze cadrul legislativ corespunzator, mentinut de statul de dreptNeoliberalii neaga principiul laissez faire

2. Scoala de la Freiburg Neoliberalismul german este numit si ordoliberalism (ordo-oranduire). Principalii reprezentanti sunt: Walter Eucken, Ludwig Wilhelm Erhard, Wilhelm Ropke, etc.Walter Euken elaboreaza teoria tipurilor ideale de economie si fondeaza modelul economiei sociale de piata. Teoria tipurilor ideale, spune ca exista 2 tipuri de oranduiri:Economia libera de piataEconomia centralizata.In cadrul economiei libere legaturile intre agentii economici se efectueaza prin intermediul pietei.In cadrul economiei centralizate, intreprinderile sunt subordonate unui centru unic, care coordoneaza activitatea acestora prin ordine si dispozitii obligatorii. Tipurile ideale exista numai in teorie, in relitate existand niste modele mixte care imbina in diferite proportii elementele celor 2 tipuri ideale. Economia sociala de piata imbina armonios ideile liberalismului cu cele a crestinismului. Si este aplicat in Germania, Olanda, Suedia, Elvetia, Danemarca.Trasturile de baza ale economiiei sociale de piataElaborarea si controlul indeplinirii regulilor de joc Apararea concurentei Stabilirea unui raport optimal intre proprietatea privata si cea publicaAsigurrea protectiei paturilor social-vulnerabile.Asigurarea cresterii economiceMentinerea stabilitatii monetare, prevenirea inflatiei si deflatiei. Erhrd si Ropke lanseaza conceptul echipei de forbal. Potrivit aceteia economia poate fi comparata cu un teren de forbal, in care agnetii economici sunt jucatorii iar sttaul este arbitrul.

3. Scoala ultraliberala de la Viena Aceasta scoala este un fel de mostenitoare a celebrei scoli austriece psihologice. Cei mai celebri reprezentanti ai acestei scoli sunt: Friedrich A. von Hayek, Ludwig von Mises si Joseph Schumpeter. Reprezentantii acestei scoli sunt cei mai inversunati adepti ai liberalismului in economie, a unei economii de piata pure, respingand ideea economiei mixte. Freidrich A. von Hayek se preocupa de urmatoarele aspecte si probleme economice: probleme comportamentului omului in conditiile economiei de piata, statul de drept, formarea preturilor, ciclurile economice. Sustine:Principiul mainii invizibileInlocuire termenului de economie politica cu catalaxia care este un sistem economic care se autoregleaza spontan, prin intermediul preturilor. Ordinea spontana se afla la baza sistemului economiei de piata, iar ordinea dirijata la temelia economiei de comanda.Economia de piata este regularizata de un sir de reguli de joc instituite de statul de drept. Valoarea umana suprema este libertatea, care este mult mai importaanta decat prosperitatea economica.

4. Scoala monetarista de la Chicago.Este o contra-revolutie impotriva keynesismului si in special impotriva raspandirii si agravarii fenomenului inflatiei. Milton Friedman, fondatorul scolii monetariste. Principalele idei:Adept inflacarat al economiei de piata. Numai economia de piata libera si rationala este capabila sa asigure oamenilor si libertatea si bunastarea precum si securitatea. Inflatia este un fenomen pur monetar ce are la temelia sa o crestere anormala a cantitatii de bani in raport cu volumul productiei. Politica monetara- forma principala de interventie a statului in economie. Statul trebuie sa regleze marimea masei monetare astfel incat sa tina sub control rata inflatiei. Este autrul teoriei cantitative a banilor potrivit careia marirea cantitatii de moneda in circulatie, produce o crestere proportionala a nivelului general al preturilor si o scadere a valorii monedei. Propune utilizarea notiunii de cerere de moneda, care depinde nu de venitul curent, real, ci de asa-numit venit permanent, pe care individul asteapta sa l obtina pe viitor si care il serveste drept temelie pentru a si determina nivelul de consum. Elaboreaza teoria ratei naturale a somajului. Somajul natural, conditionat de trecerea angajatilor la un alt loc de lucru, alt loc de trai, este un fenomen firesc natural inevitabil si chiar necesar.Reflecta acel nivel relativ al somajului care corespunde cu o rata stabila a inflatiei.

5. Teoria economiei ofertei.Apare in anii 70-80 ai secolului XX, care avea menirea sa reabilteze rolul decisiv al ofertei si al productiei, in crerea avutiei. Potrivit acestei teorii, factorul principal ce sigura dezvoltarea economica este oferta, nu cererea efectiva dupa cum spunea J.M. Keynes. Principalii reprezentanti: Robert Mundell si Arthur Laffer. Potrivit lor:Intreprinzatorul constituie punctul de plecare a dezvoltarii economice, oferta4 este cheia avutiei;Productia da nastere veniturilor utilizate pentru a procura ceea ce propune oferta Se insista asupra necesitatii stimularii investitiilor private.Laffer expune sub forma grafica urmatroarea idee: pana la un punct oarecare, odata cu cresterea ratei impozitelor, cresc si veniturile fiscale. De la un punct, incolo, cresterea in continuare a presiunii fiscale are ca urmare o reducere substantiala a veniturilor statului. Astfel el se propunta pentru o reducere a cheltuielilor publice si a impozitelor, masura care, potrivit opiniei lui, stimuleaza cresterea economica.