Tema 5: Sistemul monetar internaţional

1. SMI – concept, elemente

SMI – reprezintă cadrul instituţional de reglementare a circul monetare pe plan internaţional în

următoarele condiţii:Să respecte suveranitatea monetară a statelor Să favorizeze relaţiile economice intrn

Etapele evoluţie SMI

1) Sistemul etalon aur monedă (s-a instituţionalizat la Paris în 1865)

Principii de funcţionare:

Baza ei o constituie etalonul aur-monedă

Fiecare monedă are un conţinut în aur, numit valoare paritară, valuta liber schmbîndu-

se în aur

Confirmarea unui regim al cursurilor cu fluctuaţie liberă, funcţie de cerere şi ofertă, dar

ţinînduse cont de punctele aur

Prima încercare pe linia cooperării sistemelor monetare naţionale a fost convenţia prin care s-a creat Uniunea Latină, semnată la 23 decembrie 1865 de Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia.

Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur şi argint), care reprezenta elementul comun al ţărilor semnatare ale convenţiei. Cu acest prilej se recunoaşte o unitate monetară comună: francul, care era împărţit în 100 centime. Un număr de ţări au emis monede similare celor din Uniune, fără a adera însă la ea.Uniunea Monetară Latină a contribuit la consolidarea pentru o perioadă scurtă de timp a poziţiilor bimetalismului. Din septembrie 1873 sa limitat baterea monedelor din argint şi, practic, s-a trecut la etalonul monometalist aur.

2) Sistemul etalon aur-lingouri (s-a instituţionalizat la Genova, Italia - 1922)

Principii de funcţionare:

Baza lor era etalonul aur-devize, adică din aur şi valute lider, avînd convertibilitatea în

aur

Sau păstrat parităţile în aur, convertibilitatea în aur se efectua numai nemijlocit (în

SUA, Anglia, Franţa), dar şi indirect prin valute străine (Germania şi încă 30 de state)

Restabilirea cursurilor flotante

Încercarea de aliniere a sistemelor monetare naţionale a reprezentat-o Conferinţa de la Genova, care a avut loc între 10 aprilie – 19 mai 1922, şi la care au participat 33 de state.

Principala recomandare care se desprinde din această conferinţă este de a se limita utilizarea aurului, prin păstrarea disponibilităţilor de valute în conturile de la băncile din străinătate.

1

În acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur – devize în cadrul sistemelor monetare naţionale şi folosirea unui sistem de cliring înternaţional.

Rezultă, astfel, că nici unul din acordurile monetare internaţionale încheiate în perioada anilor 30 pană la începutul celui de-al doilea Război Mondial nu au dus la formarea unui sistem monetar internaţional.

3)Sistemul etalon aur-devize (s-a instituţionalizat la Bretton Woods 1944)deviza-valuta tarii care asigura schimb banilor d ehirtie pe metalPrncipii de funcţionare

Alegerea etalonului monetar Menţinerea stabilităţii şi cursurilor de schimb ale monedelor

naţionale Asigurarea convertibilitaţii internaţionale a monedelor Crearea rezervelor monetare oficiale şi asigurarea lichidităţii

internaţionale Echilibrarea balanţei de plăţi

Sistemul valutar de la Bretton-Woods a fost juridic organizat în 1944 la conferinţa valutar-

fînanciară a O.N.U., care s-a petrecut la Bretton-Woods (S.U.A.).

Scopul organizării acestui sistem a fost crearea unui mecanism de efectuare a achitărilor

internaţionale. În calitate de unitate monetară acceptabilă pentru folosirea în relaţiile internaţionale a fost

stabilit dolarul american. De asemenea la afacerile internaţionale au fost acceptate valutele naţionale ale

ţărilor-membre, cu condiţia că ele vor menţine cursul valutelor naţionale faţă de dolar la nivelul existent

la momentul semnării acordului. Devierile nu trebuiau să depăşească 1%. În aşa mod valutele tuturor

ţărilor-membre au fost puse în dependenţă directă de dolarul american. În mărimile prevăzute în acord,

dolarii puteau fi schimbaţi pe metale preţioase la trezoreria S.U.A.

4)Sistemul monetar bazat pe etalonul putere de cumpăraren(s-a instituţionalizat la Jamaica 1976)

Principii de funcţionare

Introducerea etalonului DST. Factorii care au pus bazele apariţiei DST:

Găsirea unui instrument monetar stabil în condiţiile evoluţiei instabile a

cursurilor valutare convertibile

Crearea unei monede internaţionale care să nu aparţină nici unui stat

Nevoia de a spori lichiditatea internaţională

Juridic a fost terminată demonetizarea dolarului

Ţările aveau posibilitatea de a alege regimul cursului valutar

Menirea FMI era să întărească reglementarea valutară interguvernamentală. Fondul

Monetar Internaţional s-a format în 1945 pentru a asigura:

2

O largă dezvoltare a relaţiilor economice internaţionale prin facilitarea

schimburilor valutare, stabilitate

Echilibrarea şi armonizarea balanţei de plăţi

Stabilitatea cursurilor valutare

Sistemul valutar de la Jamaica a fost organizat juridic de către ţările-membre ale F.M.I. în 1976.

Formarea acestui sistem a fost cauzată de criza sistemului valutar de la Bretton-Woods.

a fost lichidată paritatea valutară şi au fost introduse cursurile valutare flotante. Cu scopul de a

asigura efectuarea normală a achitărilor internaţionale a fost emisă unitatea monetară de cont – D.S.T.

Cursul acestei unităţi se bazează pe cele patru valute-forte ale ţărilor-membre: dolarul american, euro, lira

sterlină, yena japoneză.

5)Sistemul monetar european (s-a instituţionalizat în 1979)

Sistemul monetar european a fost fondat pe baza:

Unui sistem de intervenţii pe pieţele de schimb:

Unul prin care fiecare bancă centrală este obligată să intervină pe pieţele externe, cînd propria

monedă atinge limetele de fluctuaţie. Ţările membre au declarat parităţi bilaterale, în jurul cărora

cursurile reale pot oscila cu +2,25, -2,25

Altul, care se referă la definirea unui coş de valute, cu ajutorul cărora să se determine cursurile

monedelor individuale şi limetele de fluctuaţie

Unui acord asupra manierei de finanţare a acestor intervenţii

6)Crearea Uniunii monetare Europene (s-a instituţionalizat la Maastricht, Olanda 1991):

Crearea Uniunii monetare Europene cunoaşte careva etape:

I. Etapă 1991 - 1993 – statele memre au făcut eforturi pentru a adopta propria politică

economică cu scopul îmbunătăţirii coordonării între politicile naţionale

II. Etapă 1994 – 1996 - statele memre ale Comunităţii Europene şi-ua propus să întărească

convergenţa rezultatelor lor economice, măsurabile prin patru indicatori cărora li s-au

stabilit nivele de atins:

1. datoria publică să nu fie mai mare de 60% faţă de PIB

2. deficitele bugetare nu trebuie să depăşească 3% faţă de PIB

3. marja ratei dobînzii nu trebuie să depăşească 2%

4. diferenţele ratei anuale a inflaţiei nu trebuie să depăşească 1,5%

III. Etapă 1997 – 1999 – trecerea de la o pluralitate de monede comunitare la o monedă

comună unică

Puterea de cumpărare şi convertibilitaea monedei

3

În cadrul mecanismului monetar actual, banii au fost desprinşi de aur. Membrii FMI au acceptat

demonetizarea aurului în 1971. Practica monetară a inpus în prezent folosorea ca etalon monetar – puterea

de cumpărare a monedei

Puterea de cumpărare reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care se poate cumpăra în

schmbul unei sume de bani..Puterea de cumpărare se foloseşte pentru:

1) Definirea banilor naţionali şi internaţionali

2) Stabilirea raoprturilor valorice dintre monede

3) Urmărirea şi explicarea fenomenului valutar

Formula de calcul al puterii de cumpărare = Producţia de bunuri şi servicii/ indecele general

al preţurilor

Tipuri de puteri de cumpărare (PC):

1) PC internă – se determină prin formula de mai sus.

2) PC externă – se determină pri raportarea PC interne a unei ţări la PC internă a altei ţări.

Prin convertibilitate se înţelege dreptul rezidenţilor şi al nerezidenţilor de a schimba moneda

naţională cu altă monedă străină, prin vînzare – cumpărare pe piaţă, fără nici o restricţie din punct de

vedere al sumei schimbate, al scopului şi al calităţii celui care efectuează operaţiunea.

Statutul Fondului Monetar Internaţional grupează monedele statelor membre în trei categorii:

1. convertibile

2. neconvertibile

3. liber utilizabile. O monedă poate fi considerată „liber utilizabilă” dacă îndeplineşte

concomitent două condiţii: este folosită pe scară largă în plăţile şi transferurile

internaţionale şi este negociabilă pe principalele pieţe valutare internaţionale. Monedele

liber utilizabile sunt: euro, yenul japonez, lira sterlînă, dolarul SUA

Privită de-a lungul evoluţiei în timp, convertibilitatea a cunoscut două forme principale

convertibilitatea metalică şi convertibilitatea în valute.

Utilizînd criteriul ariei geografice de aplicare, se pot distinge convertibilitatea internă şi cea

externă.

Convertibilitatea internă este defînită ca reprezentînd însuşirea legală pe care o are o monedă de a se

preschimba pe o altă monedă pe un teritoriu delimitat, al ţării de origîne. Această convertibilitate poate fi

limitată numai pentru anumite operaţii sau poate funcţiona în limita unor

plafoane.

Convertibilitatea externă se bazează pe defînirea reală a cursului unei monede naţionale în raport cu

celelalte valute, respectiv pe analiza puterii de cumpărare a monedelor.

4

2. Sistemul valutar al RM

Prin sistem valutar naţional se înţelege totalitatea relaţiilor economice şi cadrul înstituţional în

baza cărora se înfăptuieşte rotaţia monetară internă a ţării, se acumulează şi se folosesc resursele de valute

străine necesare pentru economia naţională. Sistemul valutar naţional este determinat în actele legislative

ale ţării, emise în corespundere cu normele de drept înternaţional.

Sistemul valutar naţional include următoarele elemente:

1) valuta naţională;

2) mărimea şi componenţa rezervelor oficiale de metale preţioase şi valute străine;

3) paritatea valutară;

4) cursul valutar;

5) convertibilitatea monetară;

6) existenţa sau lipsa restricţiilor valutare;

7) ordinea de efectuare a tranzacţiilor internaţionale;

8) piaţa valutară naţională.

Particularităţile sistemului valutar naţional al fiecărei ţări depind de gradul de dezvoltare a

economiei naţionale, ramurile de specializare a acesteia, volumul mărfurilor produse pentru export.

Valuta naţională este unitatea monetară naţională, denumirea, forma, modul de emitere ale căreia

sunt determinate în legislaţia naţională. Valuta naţională a fiecărei ţări poate să se afle în circulaţia

monetară din exteriorul ţării. Gradul de răspîndire a valutei naţionale în alte ţări depinde de mai mulţi

factori:

nivelul de dezvoltare economică a ţării,

stabilitatea unităţii monetare,

echilibrul balanţei de plăţi, etc.

Pentru a-şi asigura credibilitatea pe plan internaţional, fiecare ţară tinde spre formarea şi

maximizarea rezervelor oficiale de metale preţioase şi valute străine.

În majoritatea ţărilor sursa pentru formarea acestor rezerve o constituie veniturile provenite din

export, în unele ţări – din extragerea zăcămintelor naturale.

Rezervele valutare oficiale reprezintă un factor puternic de atragere a investiţiilor străine. Aceste

rezerve pot fi uşor folosite pentru stabilizarea economică în condiţii de criză, intervenţii valutare, lărgirea

capacităţii de producere, etc.

Prin paritate valutară se înţelege raportul dintre două valute stabilit prin lege, cu scopul

stabilizării unităţii monetare naţionale. De obicei acest raport se stabileşte în formă de coridor valutar.

Prin restricţie valutară se înţelege înterzicerea efectuării unor operaţii cu valută străînă pe

teritoriul ţării, sau limitarea posibilităţii efectuării acestor operaţii. Restricţiile valutare, de obicei, se

5

întroduc în ţările cu economie slab dezvoltată, cu scopul protejării intereselor agenţilor economici din

ţară, limitării înfluenţei valutelor străine asupra sistemului valutar naţional.

Achitările internaţionale se înfăptuiesc prin intermediul conturilor de corespondenţă deschise

între băncile de pe teritoriul ţării şi băncile străine.

Prin piaţă valutară naţională se înţelege totalitatea centrelor oficiale care se ocupă cu vânzarea şi

cumpărarea valutelor străine, satisfăcînd în aşa mod cererea şi oferta agenţilor economici. Existenţa

acestor centre creează posibilitatea pentru fiecare agent economic de a efectua schimbul operativ al

valutelor cu scopul asigurării activităţii economice neîntrerupte. Ele sunt organizate în formă de burse

valutare; de asemenea astfel de servicii acordă băncile şi casele de schimb valutar.

6