Sistemul Monetar European II

Asist. Drd. Student:

2009

Cap. 1. Etapele premergătoare ale sistemului monetar european...............................................3

1.1. Șarpele monetar...............................................................................................................41.2. Sistemul Monetar European I..........................................................................................6

Cap. 2. Sistemul Monetar European II......................................................................................10

2.1. Adoptarea SME II..........................................................................................................102.2. Caracteristici ale SME II................................................................................................112.3. Țările care au adoptat SME II........................................................................................12

Concluzii...................................................................................................................................15

Bibliografie...............................................................................................................................16

2

Sistemul Monetar European II

Cap. 1. Etapele premergătoare ale sistemului monetar

european

Ideea unei Europe Unite este una foarte veche, de-a-lungul timpului fiind promulgată

sub mai multe forme de oameni importanți ai istorie, precum: Pierre Dubois în anul 1306,

Saint-Simon în anul 1814, Victor Hugo în anul 1849, Anatole Leroy Beaulieu în anul 1900

s.a. Victor Hugo vorbea chiar de Statele Unite ale Europei în cadrul unei conferințe, idee

preluată de Winston Churchill în 1946. Observăm deci, dorința creării unei uniuni economice

și monetare între statele Europei, dorință ce își va găsi îndeplinirea parțial în secolul XXI.

Spun că parțial deoarece în momentul actual nu putem vorbi de o uniune economică și

monetară totală.1

Procesul de integrare economică își găsește începutul în deceniul al 6-lea al secolului XX,

astfel:

- anul 1951- se semnează la Paris Tratatul cu privire la înființarea CECO ( Comunitatea

Economică a Oțelului și Cărbunelui) la care participă 6 state: Franța, Germania, Italia,

Belgia, Olanda și Luxemburg.

- anul 1957- se semnează la Roma Tratatul cu privire la înființarea CEEA

(Comunitatea Europeană a Energie Atomice) și Tratatul de înființare CEE

( Comunitatea Economică Europeană).

Tratatul de la Roma a pus în funcțiune un mecanism de cooperare economică, ce ulterior a

necesitat o coordonare a activității monetare.

Întegrarea monetară în cadrul SME este precedată de mecanismul șarpelui monetar

(1972), continuată cu înființarea SME (1979) și urmată de procesul înființării monedei unice

EURO, cu începere din anul 19932.

1 Stoica, Ovidiu, Curs Integrare financiar-monetară europeană, 2009

2 Nicolae Dardac, Teodora Barbu, Monedă, Credit , Bănci și politici monetare, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005, pg.136

3

1.1. Șarpele monetar

După cel de-al doilea Război Mondial observăm în istoria economică europeană

multitudinea de exemple ce arată faptul că țările aspirau la mai multă cooperare.

Fluctuația din anii 1920, urmată de devalorizările competitive ale anilor 1930, apoi de

o creștere a protecționismului, conduce la stabilitatea ratelor de schimb o dată cu acordurile

Bretton Woods în Iulie 1944. Principalele axe ale sistemului Bretton Woods sunt următoarele:

- un sistem de cursuri fixe,dar ajustabile;

- fiecare țară stabilește valoarea externă a monedei sale, în aur, sau în funcție de dolar,

el însuși stabilit în raport cu aurul;

- marjele de fluctuație a monedelor, în raport cu dolarul sunt de +/- 1%;

- pot avea loc realinieri, pentru a evita devalorizările competitive, în caz

de ,,dezechilibru fundamental” al balanței de plăți.

Sistemul de la Bretton Woods poate fi descris ca un sistem care ar fi asigurat un înalt

grad de stabilitate al ratelor de schimb, permițând astfel o creștere a schimburilor

comerciale și conducând astfel la dezvoltarea economică a perioadei de după război.

Trebuie de amintit faptul că mai mulți factori au contribuit la această stabilitate a

ratelor de schimb:

- pentru a se proteja împotriva mișcărilor destabilizatoare de capital, țările au recurs la

controale de circulație a capitalului;

- FMI descurajează schimbările de parități care ar fi putut, în alte circumstanțe, sa

destabilizeze sistemul. Pentru aceasta FMI acordă credite țărilor ce au dificultăți în

menținerea parităților în fața presiunilor piețelor,

La 5 august 1955 se semnează la Paris Acordul Monetar European, ce intră în

vigoare la data de 27 decembrie 1958. Acest acord prevedea reducerea marjelor de

fluctuație la +/-0.75% față de paritate ( față de 1% cât era anterior).

Dorința de a încuraja comerțul intraeuropean prin reducerea incertitudinii indusă de

variațiile cursului de schimb a dus la semnarea Acordului Monetar European.

În reducerea marjei se ține cont de următorul raționament: în cazul unei marje de +/-

1% față de dolarul american (ecart de 2%) avem o banda de fluctuație între monedele

europene de 4 %. Prin reducerea marjei fata de dolar la +/-0.75% se reduce automat si

ecartul dintre două monede europene la 3 %.

4

Acordul de la Washington din 1971 are drept scop marirea marjei la fluctuație fată de

dolarul american la +/- 2.25%. Observăm așadar ca ecartul dintre două monede europene

este acum de 9%.

În anul 1972 consiliul de miniștri al CEE decide reducerea marjelor de fluctuație ale

monedelor europene la jumătate față de cât se autorizase în 1971. Această înțelegere este

semnată la Basel. Se convine astfel prin prezentul acord ca ecartul dintre două monede

europene să fie redus la +/-2.25%, deci marja de fluctuație este limitată la +/-1.125%.

Acest acord a fost semnat inițial de Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda,

Danemarca, Irlanda și Marea Britanie, ulterior semnând si Norvegia și Suedia. Acesta este

punctul în care i-a naștere ,,șarpele monetar”, denumirea simbolizând mișcarea solidară a

monedelor europene, care flotează concertat față de celelalte valute.

Rezultatul celor două constrângeri, urmărirea variației unei monede atât față de dolar,

cât și față de celelalte monede din sistem, a creat așa numitul ,,șarpe în tunel”.

Acesta se caracterizează printr-o fluctuare a monedelor europene față de dolarul SUA

și între ele, în anumite limite, și anume +/-2.25% față de dolar și +/-4.5 % între ele. Se

formează astfel două tipuri de marje față de dolar, una superioară și alta inferioară, care la

rândul lor formează un tunel, iar în interiorul acestuia există o bandă de fluctuare a

cursurilor de schimb ale monedelor europene.

Atunci când cursul de piață al unei monede se apropie de limitele stabilite, este

necesară intervenția Băncii Centrale prin vânzarea sau cumpărarea de devize cerute sau

oferite excedentar. Practica speculativă a deținătorilor de USD care au încercat să se

debaraseze de dolar pentru a cumpăra aur de pe piața din Londra a afectat șarpele în tunel.

Date fiind aceste condiții, țările europene au decis să elimine marja față de USD,

eliminându-se practic tunelul șarpelui3. Vorbim în condițiile de față doar de flotarea

monedelor europene doar între ele, menținându-se în ecartul de +/-4.5%.

În decursul perioadei în care a funcționat , mecanismul șarpelui monetar a cunoscut

momente dificile.

În iunie 1972, de exemplu, lira sterlină abandonează acest mecanism. Marea Britanie

n-a putut să mențină cursul monedei sale, datorită riscului de epuizare a rezervelor de

schimb. Coroana daneză părăsește ,,șarpele monetar”, dar este reintegrată la finele anului

3 Cerna, Silviu, Unificarea monetară în Europa, Editura Enciclopedică, București, 1997, pag. 27-28

5

1972. Lira italiană iese definitiv din sistem în 1974, iar francul se retrage și revine în

ianuarie 1974, respectiv iulie 19754.

Este de remarcat faptul că șarpele nu a asigurat stabilitatea dorită nici pentru monedele

care au rămas fidele sistemului. Marca germană a fost reevaluată de 4 ori, guldenul

olandez a făcut obiectul a două reevaluări, iar francul belgian a fost reevaluat o singură

dată. În acest mod, se poate explica de ce, în anul 1979, țările europene încearcă o altă

modalitate de asigurare a stabilității monetare, cu ajutorul unui sistem monetar.

1.2. Sistemul Monetar European I

A trebuit să vină anul 1978 pentru ca statele membre CEE să reia, sub o altă formă,

proiectul de integrare monetară, înființând, cu ocazia reunirii a două Consilii – la Bremen

(iulie1978) și la Bruxelles (decembrie 1978)-, Sistemul Monetar European. Acesta a început

să funcționeze în martie 1979, fiind încă de la început carecterizat de ambiguitate. Obiectivul

îl reprezenta stabilirea unei legături durabile între monede printr-un regim de schimburi fixe

cu caracteristicile ce vor fi tratate în cele ce urmează. La acest sistem a aderat Franța,

Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxemburg și apoi Anglia.

La baza sistemului monetar nou înființat stătea moneda ECU. Așadar, funcționare

sistemului monetar european s-a bazat pe moneda ECU și pe definirea cursurilor pivot ale

monedelor față de ECU, precum și pe un mecanism de intervenții pe piața valutară.

Denumirea de ECU provine de la denumirea în limba engleză : European Currency Unit și

evocă o monedă franceză veche confecționată din aur, care a circulat în Franța, în secolul al

XIII-lea și care era rezervată numai marilor demnitari5.

Moneda ECU6, care a constituit punctul central al SME, a unitatea de cont, UCE, iar

Consiliul European de la Bruxelles preciza că ECU va fi utilizat atât ca numerar, în

mecanismul de schimb, pentru calculul indicatorilor de divergență, pentru determinarea

intervențiilor băncilor centrale, cât și ca instrument de reglare utilizat de autoritățile monetare.

În ziua de 13 martie 1979, la demararea sistemului, valoarea ECU a fost calculată pornind

de la cursurile efective ale monedelor pe piețele valutare, din data de 12 martie.

4 Andrew Brociner, Europa monetară, Institutul European Iași, 1997, pg.4-55 Nicolae Dardac, Teodora Barbu, Monedă, Credit , Bănci și politici monetare, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005, pg.1406 Gaftoniuc, Simona, Finanțe internaționale, Editura Economică, București, 1995, pag.309

6

ECU era constituit dintr-un coș monetar, în care se găsește o cantitate determinată din

fiecare deviză europeană . Cantitatea a fost stabilită în funcție de importanța relativă a PIB-

ului fiecărei țări și de ponderea acestuia în comerțul exterior intracomunitar.

Caracterul fix al mecanismului de schimb era asigurat prin stabilirea unui curs pivot , între

fiecare monedă și ECU. Marja de fluctuație între monede pe de o parte, și între acestea și

ECU era de +/-2.25%

Lira italiană a beneficiat de o marjă de fluctuație de +/- 6% până în ianuarie 1990, lira

sterlină a acceptat să participe la mecanismul de schimb în octombrie 1990, iar escudo-ul

portughez, în aprilie 1992.

În 1984 și 1987 s-au operat două revizuiri. Aderarea la Comunitate a Greciei, în 1981,

apoi a Spaniei și Portugaliei, în 1986, a ridicat la 12 numărul monedelor din coș, compoziția

acestuia fiind înghețată odată cu intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht. Din această

cauză, ultimele 3 state aderente la 1 Ianuarie 1995 ( Austria, Finlanda și Suedia) nu fac parte

din sistem.

La data de 23 martie 1998 moneda ECU avea următoarea compoziție :

Deviza Cantitatea Ponderea în procente

Marca germană (DEM) 0.6242 31.49

Francul francez (FRF) 1.332 20.05

Lira sterlină (GBP) 0.0874 13.57

Lira italiană (ITL) 151.8 7.78

Florinul olandez (NLG) 0.2198 9.84

Francul belgian (BEF) 3.301 8.07

Francul luxemburgez ( LUF) 0.130 0.32

Peseta spaniolă (ESP) 6.885 4.09

Coroana daneză (DKK) 0.1976 2.62

Lira irlandeză (IEP) 0.008552 1.08

Drahma grecească (GRD) 1.440 0.41

Escudo portughez (PTE) 1.393 0.69

7

Sursa: Ferreol Gilles ( coordonator), Dicționarul Uniunii Europene, Ed. Polirom, Iași,

2001, pg. 191-192

Țările care participau la mecanismul de schimb trebuiau să definească valoarea propriei

monede în raport cu toate monedele ce aparțineau sistemului. Întrucât cursurile oficiale erau

efinite pe o bază bilaterală, o țară care atingea limitele marjei de fluctuare antrena intervenția

a două bănci centrale, pentru a evita ecartul excesiv: banca centrală proprie și banca țării a

cărei monedă se aprecia sau se deprecia în raport cu moneda națională.

Pentru a putea avea capacitatea de intervenție, băncile centrale beneficiau de credite cu un

termen de rambursare de 75 de zile de la celelalte bănci. Fiecare putea astfel împrumuta sume

nelimitate.

De asemenea, bancile centrale puteau să folosească sumele în ECU primite de la FECOM,

în schimbul depozitelor constituite la acest fond.

FECOM ( Fondul European de Cooperare Monetară), creat în 1973 a constituit un

organism de compensare multilaterală între băncile centrale europene, prin acordarea de

credite pe termen scurt.

Intervenția băncilor centrale în cadrul SME se declanșa în momentul în care o monedă

atingea 75% din ecartul maxim autorizat, în raport cu definiția oficială. Acest nivel de

intervenție a fost desemnat cu termenul de prag de divergență sau semnal de alarmă.

Dezvoltarea efectivă a SME a trecut prin patru perioade, conducând la o transformare

treptată a sistemului inițial. Evaluarea SME se poate face ținând cont de patru criterii, și

anume: realinieri ( respectiv stabilitate externă), inflație, metode de apărare a ratelor de

schimb, precum și ambițiile de reformă ale participanților.

Dacă performanțele SME sunt evaluate în acest mod observăm că prima perioadă ( martie

1979-martie 1983) nu obține o notă prea bună. După primul șoc petrolier din 1974-1975,

moștenindu-se rate ale inflației destul de ridicate, un al doilea șoc petrolier exact în anul de

lansare al SME a determinat o inflație de două cifre. Divergența nominală la niveluri ridicate

ale inflației trebuia să ducă la realinieri repetate, deseori cu anumite turbulențe pe piețele

valutare. Este posibil ca rațiunea existenței SME să fi fost numai împiedicarea unui proces de

deprecieri competitive,ceea ce s-ar fi perceput ca o amenințare în perioada 1975-1976.

Rămâne de văzut dacă criteriul non-alinierii era adecvat într-o perioadă în care SME era

testat atât de sever, imediat după naștere. În această perioadă, realinierile mai curând

frecvente pot fi considerate o politică adecvată- ideea de a decide în comun, construind

8

simultan un consens pentru o strategie de stabilitate pe termen lung. Această strategie a fost

identificată în 1982.

A doua perioadă ( aprilie 1983-început 1987) este una de disciplină și dezinflație, chiar

dacă dolarul american scăzuse considerabil de la începutul anului 1985. Acest succes și-a avut

costurile sale.

A treia perioadă ( început 1987-septembrie 1992) a dat impresia că timp de 5 ani și

jumătate , SME devenise o cvasi-uniune monetară. Convergența era puternică la nivelurile

scăzute ale inflației și cu rate ale dobânzi în scădere, în timp ce ratele de schimb

erau ,,înghețate”. Lira italiană a intrat în banda îngustă ,iar lira sterlină, peseta și escudo au

intrat toate în mecanismul ratelor de schimb. Piața de capital a început să se integreze, cu un

efect mai curând stabilizator, aceasta nefiind incompatibilă cu stabilitatea ratei de schimb,

după cum se temuseră mult timp Franța, Spania și Italia.

A patra etapă (septembrie 1992-jumătatea lui 1996) este inițial caracterizată de crize. O

slăbiciune critică a sistemului a fost eliminată prin lărgirea benzilor de fluctuație la +/-15%.7

S-a spus adesea că Sistemul Monetar European a devenit o zonă a mărcii. La început acest

lucru nu a reprezentat nimic . Țări ca Franța sau Italia care aveau o inflație mai mare decât

partenerul lor german, sufereau pierderi de competivitate, căci o rată a inflației mai ridicată,

cu un curs fix, duce la o apreciere în termeni reali a ratei sale de schimb. Țările pot recupera

această pierdere a competitivității prin scăderi de curs care coboară prețurile exporturilor și

ridică prețul importurilor. 8

În comparație cu mecanismul șarpelui monetar putem afirma că Sistemul monetar

european s-a caracterizat printr-o superioritate, prin posibilitatea de realiniere a cursului și

prin intervenția fondului FECOM, în susținerea cursurilor.

Limitele manifestate de SME, pe durata funcționării sale, pot di menționate astfel:

- practicarea unor rate sporite ale dobânzii- aceeasta a dus la frânarea accesului

întreprinderilor la finanțarea pe calea creditului, astfel fiind lăsate multe proiecte de

investiții;

- practicarea cursurilor de schimb fixe- a provocat multe reacții adverse din partea

autorităților monetare ale țărilor membre; când oferta de monedă dintr-o țară sporea cu

scopul relansării economiei celelalte țări aveau de suferit. De aceea se acționa cu

7 Pelkmans, Jacques, Integrare europeană, Tipărit la Regia Autonomă ,, Monitorul Oficial, București, 2003, pag.

331-3348 BROCINER Andrew, Europa monetară, Institutul European Iași, 1997, pag. 12

9

maximă prudență în cazul relansărilor monetare ce antrenau devalorizarea monedei

față de celelalte state.

- criza economică și reunificarea Germaniei au antrenat, la începutul anilor 90 creșterea

ratei dobânzii; din acestă cauză marca s-a apreciat considerabil, lira italiană și cea

sterlină au părăsit sistemul până în 1992. Acest lucru a dus la mărirea marjei de

fluctuație la +/- 15% (august 1993)

- alinierea politicilor economice ale ţătilor membre la cea a Germaniei

şi trecerea de la sistemul de cursuri fixe ajustabile la cursuri fixe

rigide au marcat o nouă tendinţă în evoluţia SME, în anii ’80. În anul

1987 au fost redefinite obligaţiile ţărilor europene în domeniul

cursurilor, astfel că moneda ECU a devenit un instrument de reglare

între băncile centrale. Ca urmare, până în anul 1992, SME a

cunoscut o perioadă de stabilitate lipsită de ajustări monetare9 .

Cap. 2. Sistemul Monetar European II

Când vorbim despre sistemul monetar european II ne referim la ansamblul de reguli

înregistrate cu privire la instituționalizarea, realizarea și circulația banilor la scară europeană;

similar sistemului monetar european vorbim de un regim de schimb constând în principii care

asigură convertibilitatea între monede.

2.1. Adoptarea SME II

În cadrul Consiliului European de la Amsterdam din iunie 1997, se ia decizia de a

continua funcționarea mecanismului cursurilor fixe și după apariția Euro. Această măsură era

necesară pentru a păstra legătura dintre euro și monedele țărilor UE naparticipante la moneda

unică și a le permite la un moment dat intrarea în zona euro.

SME II a înlocuit SME începând cu 1 ianuarie 1999, odată cu apariția euro.

Participarea la SME II este facultativă pentru statele membre care nu aparțin de zona euro, dar

totuși se așteaptă ca aceste state să participe la acest mecanism.

9 Nicolae Dardac, Teodora Barbu, Monedă, Credit , Bănci și politici monetare, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005, pg 144

10

2.2. Caracteristici ale SME II

Similar SME în cadrul SME II se stabilește un curs pivot în raport cu EURO ( la SME

cursul era stabilit în raport cu ECU) pentru fiecare stat membru neparticipant la zona euro, dar

participant la SME II. De asemenea, marha standard de fluctuație este păstrată la nivelul de

+/- 15% față de euro. Intervenția pentru nerespectarea marjei de fluctuație se face, în

principiu, în mod automat și nelimitat, cu finanțare pe termen scurt; totuși BCE și băncile

centrale naționale ale statelor membre neparticipante la zona euro, pot să suspende intervenția

dacă aceasta ar fi contrară obiectivului de menținere a stabilității prețurilor, ținând însă seama

de imperativul asigurării credibilității SME II.

Cooperarea în materie de politică a cursului de schimb poate fi întărită, de exemplu,

prevăzând posibilitatea unei legături de schimb mai strânse între euro și alte monede

participante la SME II, în măsura în care acest lucru apare oportun cu progresele realizate în

materie de convergență.

BCE și băncile centrale naționale, care nu aparțin de zona euro pot decide să

procedeze la intervenții intramarginale coordonate, în paralel cu alte măsuri corespunzătoare,

inclusiv prin utilizarea suplă a ratelor dobânzii de către băncile centrale naționale,

neparticipante la zona euro.

Acordul nu exclude stabilirea pe o bază bilaterală de marje suplimentare de fluctuație

și încheierea de acorduri în materie de intervenție între statele membre care nu aparțin de zona

euro.

Pentru cetățenii din Uniunea Euopeană, dar și pentru cei din afara acesteia, data de 1

ianuarie 1999 va rămâne o zi memorabilă. A fost ziua în care euro a devenit moneda oficială a

11 state membre, înlocuind la aceeași paritate pe predecesoarea ei, ECU. E drept ca , pentru

ca șocul să fie mai suportabil, timp de 3 ani funcționează principiul ,, nici interzicere, nici

obligație”, care prevede ca monedele naționale să circule ca mijloace de plată legale10 .

Intrarea în rol a euro exprimă o măsură cu multe implicații nu numai pentru viitorul

Europei, ci și pentru configurația geoeconomică a lumii secolului XXI. Pregătită îndelung, pe

parcursul ultimelor decenii, prin înfăptuirea Uniunii Economice Europene, crearea Uniunii

Monetare deschide noi perspective, dar în același timp generează variate și deosebit de

importante probleme pentru țările nemembre ale UE.

10 Isărescu, Mugur, Reflecții Economice, Editura Expert, Vol. I, București, 2001, pag. 91-92

11

2.3. Țările care au adoptat SME II

De la 1 ianuarie 1999, două monede au luat parte la SME II, și anume coroana daneză și

drahma grecească.11

- coroana daneză menține o bandă de fluctuație de +/- 2.25 % față de paritatea de

7.46038 DKK/EUR ( limita superioară fiind 7.62824 iar cea inferioară 7.29252),

valabilă și în prezent. Pe data de 16.12.2009 cursul DKK/EUR se situa la valoarea de

7.4415.

- drahma greceasă menținea o marjă de fluctuație de +/-15 % față de paritatea

15.6466, dar practic fiind într-un consiliu monetar bazat pe euro. Această marjă a fost

menținută până la 31 decembrie 2000, dată după care Grecia îndeplinește condițiile

pentru a intra în zona euro.

În prezent din mecanismul de cursuri fixe al SME II, alături de coroana daneză, următoare

monede fac parte:

- coroana estoniană ( kroon- EEK), din 28 iunie 2004, cu o marjă de fluctuație de +/-

15 % față de paritatea 15.6466, dar practic fiind într-un consiliu monetar bazat pe

euro. La data de 16.12.2009 paritatea se situa la același nivel de 15.6466.

- litas-ul lituanian (LTL), din 28 iunie 2004, cu o marjă de fluctuație formală de +/- 15

% față de paritatea de 3.4528. Se află asemeni coroanei estoniene într-un consiliu

monetar având ancoră moneda euro.

- lats-ul leton (LVL), din 2 mai 2005, cu marja de fluctuație formală de +/- 15% față de

paritatea de 0.702804; în practică cursul de menține în +/- 1 % față de paritate. La data

de 16.12.2009 cursul avea valoarea de 0.7065, valoare ce se menține în limitele marjei

de 1 %.

Tolarul sloven a menținut un curs fix față de euro începând cu data de 28 iunie 2004

până în data de 11 iulie 2006. Marja de fluctuație practicată a fost de +/- 15 % față de

paritatea de 239.640. La 11 iulie 2006 Consiliul Uniunii Europene a luat decizia de a

permite Sloveniei să se alăture zonei euro, lucru ce s-a înfăptuit începând cu data de 1

ianuarie 2007, moment în care renunțând la moneda sa națională Slovenia devine cel de-al

treisprezecelea membru al zonei.

11 Turliuc, Vasile, Cocriș, Vasile, Boariu, Angela, Monedă și credit, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza,

Iași, 2007, pag. 128-129

12

Lira cipriotă a menținut un curs fix față de euro începând cu data de 2 mai 2005, cu o

marjă de fluctuație de +/- 15% față de paritatea de 0.585274. Începând cu data de 1

ianuarie 2008 Cipru intră în zona euro.

Lira malteză începând cu data de 2 mai 2005, menține un curs fix față de euro, cu o

marjă de fluctuație formală de +/- 15 % față de paritatea de 0.4293. Malta devine al 15-lea

membru al zonei euro, adoptând moneda euro ca monedă națională începând cu data de 1

ianuarie 2008.

Coroana slovacă menține o marjă de fluctuație de +/- 15% față de paritatea de

38.4550 începând cu data de 25 noiembrie 2005. În luna iunie 2008 Slovacia primește

acordul de a intra în zona euro, lucru ce se întâmplă începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Din acest moment Slovacia devine al 16-lea stat membru al zonei euro.

Cu toate că FECOM nu mai există, pentru țările membre SME II ajutorul pentru a

putea păstra cursul în limitele stabilite vine din partea Băncii Centrale Europene, oferindu-

le facilități de creditare pe termen foarte scurt ( până în 75 de zile).

Țara

Data intrării în Retragere

temporară din

SME/Reintrare/

Adoptare euro

Comunitatea/

Uniunea

Europeană

Mecanismul de

cursuri fixe al

SME

Belgia 01.01.1958 13.03.1979 Adoptare euro:

01.01.1999

Franța 01.01.1958 13.03.1979 Adoptare euro:

01.01.1999

Germania 01.01.1958 13.03.1979 Adoptare euro:

01.01.1999

Italia 01.01.1958 13.03.1979 17.09.1992/

25.11.1996/

Adoptare euro:

01.01.1999

Luxemburg 01.01.1958 13.03.1979 Adoptare euro:

01.01.1999

Olanda 01.01.1958 13.03.1979 Adoptare euro:

13

01.01.1999

Danemarca 01.01.1973 13.03.1979 -

Irlanda 01.01.1973 13.03.1979 Adoptare euro:

01.01.1999

Marea Britanie 01.01.1973 08.10.1990 17.09.1992

Grecia 01.01.1981 16.03.1998 Adoptare euro:

01.01.2001

Portugalia 01.01.1986 06.04.1992 Adoptare euro:

01.01.1999

Spania 01.01.1986 19.06.1989 Adoptare euro:

01.01.1999

Austria 01.01.1995 09.05.1995 Adoptare euro:

01.01.1999

Finlanda 01.01.1995 12.10.1996 Adoptare euro:

01.01.1999

Cipru 01.05.2004 02.05.2005 Adoptare euro:

01.01.2008

Estonia 01.05.2004 02.05.2005 -

Letonia 01.05.2004 02.05.2005 -

Lituania 01.05.2004 28.06.2004 -

Malta 01.05.2004 02.05.2005 Adoptare euro:

01.01.2008

Slovacia 01.05.2004 25.11.2005 Adoptare euro:

01.01.2009

Slovenia 01.05.2004 28.06.2004 Adoptare euro:

01.01.2007

Sursa: Turliuc, Vasile, Cocriș, Vasile, Boariu, Angela, Monedă și credit, Ed.

Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2007, pag . 12-13

Concluzii

14

Adoptarea majorității țărilor europene a Sistemului Monetar European arată foarte clar

dorința de a crea o Uniune Economică și Monetară. De a lungul timpului s-au remarcat

nenumărate încercări de a crea această uniune. Sistemul monetar are drept scop pregătirea

pentru această etapă di istoria Europei. Un mecanism de menținere a cursurilor de schimb

fixe față de o anumită monedă pivot se cerea cu desăvârșire pentru a se putea crea uniunea

economică . Importatorii și exportatorii au dezvoltat relații foarte puternice pe baza

acestor . Se remarcă o puternică creștere economică în unele țări europene, tocmai pe

fondul creșterii comerțului cu exteriorul.

Succesul trecerii majorității țărilor vest-europene la moneda unică europeană și

ajungerea în perspectivă la un euro puternic și stabil ar putea constitui o ancoră monetară

firească pentru țările centrale și est-europene în tranziție.

Euro va deveni rivalul dolarului în materie de comerț internațional, de tranzacții

bancare și financiare internaționale, dar și moneda predilectă folosită de investitorii

particulari și de băncile centrale. Nu numai băncile centrale, dar și majoritatea burselor au

trecut la cotații în euro.

Statele membre ale UE și nu numai ele au convingerea că liberalizarea comerțului și

concurenței reprezintă premisele unei creșteri susținute a prosperității economice.

Concurența, libertatea consumatorilor de a alege și libertatea agenților economici de a

acționa reprezintă fundamentele succesului unei economii de piață. Concurența și

libertățile economice trebuie să se extindă dincolo de hotarele naționale. Beneficiile

integrării pot deveni realitate numai prin punerea în aplicare a unui cadru legal și

instituțional adecvat. Sistemul monetar european se dorește să fie un factor ce ajută la

realizarea uniunii dintre state.

Bibliografie

15

- Brociner, Andrew, Europa monetară, Institutul European Iași, 1997

- Cerna, Silviu, Unificarea monetară în Europa, Editura Enciclopedică, București, 1997

- Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora, Monedă, bănci și politici monetare, Editura

Didactică și Pedagogică, București, 2005

- Dănilă, Nicolae, Euro-bipolarizarea monetară, Editura Economică, București, 1999

- Ferreol, Gilles, Dicționarul Uniunii Europene, Editura Polirom, București, 2001

- Gaftoniuc, Simona, Finanțe internaționale, Editura Economică, București, 1995

- Isărescu, Mugur, Reflecții Economice, Editura Expert, Vol. I, București, 2001

- Pelkmans, Jacques, Integrare europeană, Tipărit la Regia Autonomă ,, Monitorul

Oficial, București, 2003

- Stoica, Ovidiu, Curs Integrare financiar-monetară europeană, 2009

- Turliuc, Vasile, Cocriș, Vasile, Boariu, Angela, Monedă și credit, Ed. Universității

Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2007

- www.europa.eu

- www.ecb.int

- www.bnro.ro

16