Capitolul IV Dreptul la pensie

§1. Noţiunea şi principiile dreptului la pensie

Grija faţă de persoanele în etate reprezintă o obligaţiune morală a întregii

societăţi. Pensia pentru limită de vîrstă reprezintă un risc de care este afectat mai

degrabă sau mai tîrziu fiecare din noi. La fel nimeni nu este asigurat şi de invalitate

sau pierderea întreţinatorului.

Din acest considerent statul se îngrijeşte de aceste categorii de persoane

elaborînd o politică specială în acest sens.

Schimbările sociale-politice, economice care au loc în ultimii ani au influenţat

negativ esenţial persoanele din această categorie. Pensionarii, invalizii, orfanii,

suportă mari greutăţi şi miziază doar pe ajutorul şi susţinerea statului şi societăţii,

care se realizează prin acordarea pensiilor.

Înţelesul de bază al cuvîntului ,,pensie” în toate limbile de origine latină

înseamnă provizie pentru mîncare şi locuinţă.1

Pe parcursul evoluţiei, termenul, pensie a fost folosit în diferite situaţii, cum ar fi

alocaţiile plătite veteranilor de armată, funcţionarilor civili.

În literatura de specialitate, pensiile de asigurări sociale de stat au fost difinite în

mod diferit.

Astfel, ele reprezintă drepturile băneşti acordată salariaţilor la expirarea unei

perioade determinate de activitate şi la împlinirea vîrstei prevăzută de lege, ori în

cazul pierderii totale sau în mare parte a capacităţii de muncă, precum şi urmaşilor

acestor persoane.2

Pensia, reprezintă o indemnizaţie lunară bănească, destinată asigurării

materiale a persoanelor ce au atins vîrsta de pensionare, au devenit invalizi sau au

desfăşurat o perioadă îndelungată o anumită activitate profesională, sunt inapţi de

1 Ghimpu S, Ţiclea A.,Tufan C., op.cit. p.98.2 Ghimpu S., Beligrădeanu S., Monahu Gh., Dreptul muncii, tratat, vol..3, ed. Ştiinţifică- enciclopedică, Bucureşti, 1982, p.312

mun că, şi-au pierdut întreţinătorul, precum şi în cazul altor categorii de persoane

prevăzute de lege, achitată din surse financiare special destinate .3

Legislaţia Republicii Moldova defineşte pensia de asigurări sociale ca fiind un

drept bănesc cuvenit asiguratului, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de

asigurări sociale de stat.4

Din definiţiile enunţate mai sus, rezultă principalele categorii de pensii:

- pensii pentru limită de vîrstă sau mai este numită şi pensie de bătrîneţe;

- pensii de invaliditate;

- pensii de urmaş sau pensie pentru pierderea întreţinătorului.

Noţiunea dată de Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nu reflectă în

totalitate elementele pensiei.

Făcînd o analiză complexă a noţiunii de pensie am putea evidenţia principalele

sale scopuri:

- de a asigura existenţa persoanelor afectate de riscuri sociale;

- de a oferi persoanelor ce au muncit în favoarea şi pentru binele societăţii,

un suport material la bătrîneţe;

- de a garanta cetăţenilor protecţie din partea statului în caz de necesitate.

În acest context dreptul la pensie se călăuzeşte de următoarele principii:

1. Principiul unicităţii – conform căruia, o persoană poate primi o singură

pensie integrală de asigurări sociale. Articolul 11 al Legii privind pensiile de asigurări

sociale de stat, prevede că în cazul în care asiguratul îndeplineşte condiţiile pentru

obţinerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru una singură. În acest

caz, persoana va primi această pensie de la data depunerii cererii şi a documentelor

necesare.

2. Principiul neimpozabilităţii pensiilor – fiind un drept al asigurărilor

sociale de stat, pensia nu se impozitează.

3 Галаганов В.П., Право социального обеспечения, Москва, 2004, p.155.4 Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156-XIV din 14.10.98, M.O. nr.111-113/683 din 17.12.1998

3. Principiul indexării pensiilor - pensiile se indexează în dependenţă de creşterea

anuală a indicelui preţurilor de consum şi creşterea anuală a salariului mediu pe

ţară pentru anul precedent, pentru a favoriza puterea de cumpărare a beneficiarilor

de pensiile respective. Ar fi foarte simplu să ne dăm seama că o persoană care s-a

pensionat în anul 2000 cu o pensie în mărime de 300 lei nu va putea face faţă

coşului minim de consum din 2012. Deaceea, periodic pensiile se indexează.

4. Principiul imprescriptibilităţii - acesta presupune naşterea dreptului la pensie

din moment ce persoana îndeplineşte condiţiile cerute de lege. Chiar dacă persoana

nu s-a adresat organelor competente pentru a i se acorda pensia cuvenită, imediat

ce a întrunit condiţiile de pensionare, o poate face în orice moment.

5. Principiul inadmisibilităţii cesiunii pensiei – dreptul la pensie nu poate fi cedat

sub nici o formă. El încetează din moment ce persoana nu mai îndeplineşte

condiţiile cerute de lege pentru această categorie de pensii sau în caz de deces al

beneficiarului de pensii.

§2. Stagiul de cotizare

O importanţă deosebită la stabilire cuantumului pensiei, o reprezintă stagiul de

cotizare. Stagiul de cotizare este termenul care înlocuieşte termenul utilizat în trecut

la calcularea pensiei „vechime în muncă” care constituia baza de calcul a pensiei.

Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, Legea privind sistemul public

de asigurări sociale, nu utilizează în reglementările sale noţiunea de vechime în

muncă. Vechimea în muncă presupune timpul cît persoana a prestat o muncă în

calitate de salariat.

După cum observăm, noţiunea respectivă prevede neapărat calitatea de salariat a

asiguratului, pe cînd legislaţia în vigoare admite acumularea stagiului de cotizare

chiar şi pentru persoanele neîncadrate în cîmpul muncii, cu condiţia achitării

contribuţiei de asigurări sociale stabilite de lege. Deaceea nu este cazul de confundat

sau de asimilat aceşti doi termeni.

Totodată, vechimea în muncă este luată în consideraţie la calcularea pensiei unor

categorii de beneficiari, care se pensionează în dependenţă de vechimea în muncă

într-un anumit domeniu.

Stagiul de cotizare reprezintă însumarea perioadelor de activitate în care au fost

plătite contribuţiile de asigurări sociale la fondul de pensii.

Stagiul de cotizare constituie o condiţie necesară la stabilirea pensiilor. El

include în sine perioadele contributive şi necontributive.

Perioadele contributive reprezintă activităţile la desfăşurarea cărora persoana

este supusă asigurărilor sociale.

Perioadele necontributive reprezintă perioadele în care persoana nu este supusă

asigurărilor sociale, dar aceste activităţi se includ în stagiul de cotizare, cum ar fi:

- perioada desfăşurării serviciului militar;

- perioada desfăşurării studiilor în învăţămîntul superior;

- perioada de îngrijire a copilului pînă la vîrsta de 3 ani;

- perioada în care asiguratul a beneficiat de indemnizaţie pentru

incapacitate temporară de muncă sau ajutor de şomaj;

- activitatea în calitate de lucrător şi slujitor al cultelor;

- perioada de îngrijire a unui invalid de gradul I, a unui copil invalid sub

16 ani, sau a unei persoane ce a depăşit 75 ani.

Stagiul de cotizare se exprimă în ani şi se calculează prin însumarea lunilor

pentru care s-a plătit contribuţia în mărimea stabilită şi împărţirea acestor sume la 12

(luni). Astfel se obţine stagiul de cotizare în ani.

Perioada de desfăşurare a muncii individuale se include în stagiul de cotizare cu

condiţia că au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale.(avocaţii, notarii,

întreprinzătorii, fermierii, pictorii, scriitorii etc.)

În stagiul de cotizare nu se includ lunile pentru care nu s-au plătit contribuţiile de

asigurări sociale sau suma achitată este mai mică decît cea prevăzută de lege, cu

excepţia cazurilor enumerate anterior.

Dovada stagiului de cotizare se face în baza datelor din codul personal, iar stagiul

de cotizare realizat anterior implimentării evidenţei individuale se confirmă prin

carnetul de muncă sau alte acte corespunzătoare. Documentele prezentate pentru

confirmarea stagiului de cotizare trebuie să fie adeverite prin semnătura

conducătorilor şi ştampila organizaţiei.

Stagiul de cotizare se certifică gratuit, anual, prin eliberarea unui extras de cont

de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin structurile sale teritoriale.

Legea prevede un stagiu de cotizare minim necesar pentru pensia integrală

pentru limită de vîrstă. Începînd cu anul 2003, stagiul de cotizare necesar obţinerii

acestui drept constituia 30 de ani atît pentru bărbaţi cît şi pentru femei. Începînd cu

2011 satgiul de cotizare necesar dreptului la pensionare în condiţii generale pentru

bărbați urmează să crească în fiecare an cu 6 luni, pînă la atingerea nivelului de 35

ani..

Pe lîngă stagiul de cotizare general este stabilit şi stagiul de cotizare special care

asigură dreptul la pensie în condiţii avantajoase. Astfel de stagiu este considerat

stagiul realizat la munci prestate în condiţii foarte nocive şi foarte grele ce duc la

pierderea generală a capacităţii de muncă. Pentru persoanele ce au muncit în condiţii

foarte nocive şi foarte grele, stagiul de cotizare necesar este de 10 ani pentru bărbaţi şi

7 ani şi 6 luni pentru femei.

Asiguratul care la împlinirea vîrstei standard de pensionare, nu îndeplineşte

condiţia privind stagiul de cotizare total, dar confirmă un stagiu de cotizare de cel

puţin 20 de ani, are dreptul la o pensie parţială, calculată proporţional stagiului de

cotizare acumulat. La fel, constituie temei pentru acordarea dreptului la pensie în

condiţii avantajoase, stagiul de cotizare special realizat de funcţionarii publici, aleşii

locali, deputaţi, angajaţi din aviaţia civilă, colaboratori ai organelor de drept etc.

În cazul stabilirii pensiei de invaliditate, la fel, se cere un stagiu de cotizare

minim.

§3. Pensia pentru limită de vîrstă

Trecerea timpului, duce la înaintarea în vîrstă a persoanelor, iar odată cu aceasta

şi scăderea capacităţii de muncă a persoanelor în etate, care necesită protecţie şi

susţinere din partea statului pentru acoperirea sau compensarea cheltuielilor suportate.

Pensia pentru limită de vîrstă reprezintă plăţi efectuate din mijloacele Casei

Naţionale de Asigurări Sociale, stabilite în mărime corespunzătoare în dependenţă de

salariul avut pentru persoanele care au activat o perioadă strict determinată într-un

domenui social-util şi au atins o anumită vîrstă.5

Conform unei alte părerei, pensia pentru limită de vîrstă constituie o sumă

bănească plătită lunar ce se stabileşte, în baza legislaţiei, persoanelor care au atins o

vîrstă corespunzătoare şi confirmă stagiul de cotizare.

În literatura de specialitate, unii autori, mai numesc această categorie de pensie –

pensie de bătrîneţe, probabil prin traducerea directă din limba rusă. Ar fi cazul să

menţionăm că această categorie de pensii nu se stabileşte persoanelor pentru bătrîneţe.

Bătrîneţea reprezintă o stare biologică, care apare la o anumită vîrstă. Aceasta însă nu

înseamnă, că persoanele ajunse la vîrsta de pensionare sunt în totalitate inapte de

muncă, neputincioase etc. Mai mult decît atît, o bună parte din ei insistă să muncească

în continuare şi după atingerea vîrstei de pensionare, deseori fiind mult mai

responsabili şi conştiincioşi decît unii tineri.

În acest sens, Nicolae Romandaş susţine că pensia pentru limită de vîrstă nu se

atribuie persoanelor ce au devenit incapabile de muncă în legătură cu atingerea

bătrîneţii, dar au scopul de a asigura persoanele care o perioadă îmdelungată au

muncit pentru binele societăţii.6

5 Romandaş N, op.cit.,p.1156 ibidem, p.116

Pensia pentru limită de vîrstă constituie o recompensă acordată persoanelor ce au

muncit, pentru munca depusă.

Deseori însă, persoanele ce beneficiază de pensie pentru limită de vîrstă,

continuă să muncească, primind totodată şi salariu şi pensie. Acest fapt se răsfrînge

negativ asupra pieţii de muncă din Republica Moldova, în condiţiile în care tinerii au

posibilităţi reduse de angajare. Acest fenomen are loc din considerentul că pensiile

acordate sunt mici comparativ cu coşul minim de consum, iar pensionarii sunt nevoiţi

să mai muncească suplimentar pentru a-şi asigura existenţa. Deaceea, este nevoie de

reformarea sistemului de pensii, astfel încît atingerea vîrstei de pensionare să

constituie o satisfacţie pentru a-şi petrece odihna binemeritată. Astfel se întîmplă în

statele dezvoltate, unde ajungînd la vîrsta de pensionare, persoanele încep o nouă

viaţă, călătorind, odihnindu-se în staţiuni balneo-sanitare şi case de odihnă. Pentru

pensionarii din Republica Moldova, ieşirea la pensie este o povară, gîndindu-se cu

înfricoşare la această perioadă a vieţii lor, care de cele mai dese ori este însoţită de

foame, boală, mizerie...

Întreţinerea acestei categorii de persoane reprezintă datoria satului şi a întregii

societăţi, a generaţiei de astăzi, care mîine se va pomeni în aceeaşi situaţie.

Reformarea sistemului de pensii trebuie să ţină cont de faptul că perioada de

tranziţie spre o economie de piaţă se caracterizează printr-o inflaţie înaltă, un şomaj

crescînd şi scăderea producţiei. În această perioadă cei mai vulnerabili în societate,

adică pensionarii, trebuie protejaţi împotriva efectelor celor mai negative, consecinţă a

acestor situaţii.7

Pentru apariţia dreptului la pensie pentru limită de vîrstă este necesară

îndeplinirea anumitor condiţii şi anume:

- atingerea vîrstei de pensionare;

- realizarea unui stagiu de cotizare necesar;

Pensia pentru limita de vîrstă poate fi de două tipuri:7 GhimpuS., ŢicleaA., Tufan C., op.cit. p.103

pensia acordată în condiţii generale;

pensia acordată în condiţii avantajoase.

Pensia pentru limită de vîrstă acordată în condiţii generale

Dreptul la pensie în condiţii generale se referă la persoanele care au muncit în

condiţii obişnuite şi care nu cad sub incidenţa unor acte normative speciale în ce

priveşte pensionarea lor. Pentru aceasta persoanele ce se pensionează în condiţii

generale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

1.Să corespundă vîrstei de pensionare stabilită de lege. În baza Legii privind

pensiile de asigurări sociale de stat, la momentul actual vîrsta de pensionare în

Republica Moldova constituie 62 ani pentru bărbaţi şi respectiv 57 ani pentru femei.

Această vîrstă urma să crească pînă la atingerea plafonului de 65 ani, însă a fost

stopată temporar.

În Uniunea Europeană vîrsta de pensionare este identică pentru bărbaţi şi femei,

constituind 65 de ani, iar unele state deja au dispus mărirea vîrstei de pensionare la 67

de ani. Astfel, Spania a anunţat la finalul lui ianuarie 2010 un plan de austeritate şi a

ridicat vîrsta de pensionare de la 65 la 67 de ani. Măsura a suscitat numeroase

controverse, 84% dintre spanioli fiind împotriva acesteia.

Olanda a prezentat, în octombrie 2010, un proiect pentru ca vîrsta de pensionare

să urce de la 65 la 66 de ani pînă în 2020 şi la 67 de ani pînă în 2025.

În Danemarca, pensionarea la 67 de ani este deja o realitate încă din 2007, la fel

ca în Norvegia, ţara în care cetăţenii pot, însă, intra în sistemul de pensionare

anticipată de la 62 de ani. În schimb, Finlanda, care intenţiona în 2010 să ridice vîrsta

de pensionare la 65 de ani, de la 63 de ani în prezent, a trebuit să dea înapoi la

presiunea sindicatelor.

În Suedia, ieşirea la pensie la 65 de ani este aplicată din 1976, în timp ce

Germania a luat măsuri pentru ca vîrsta de pensionare să ajungă la 67 de ani în 2029.

O altă tendinţă a reformării pensiilor priveşte uniformizarea vîrstei de pensionare

pentru băbaţi şi femei. Este cazul Portugaliei şi Italiei, dar doar pentru funcţionarii

publici, şi al Marii Britanii, unde vîrsta se va egaliza la 65 de ani în 2020 şi va ajunge

la 68 de ani în 2045.

2. Să dispună de stagiu de cotizare. Stagiul de cotizare necesar în cazul

pensionării în condiţii generale constituie 30 ani şi începînd cu 2011 urmează să

crească în fiecare an cu 6 luni, pînă la atingerea plafonului de 35 ani.

Îndeplinirea acestor condiţii oferă dreptul la o pensie integrală.

Asiguratul care, la împlinirea vîrstei de pensionare, nu îndeplineşte condiţia

privind stagiul total de cotizare, dar confirmă un stagiu de cotizare de cel puţin 20 ani,

va beneficia de dreptul la o pensie parţială, calculată proporţional numărului de ani de

cotizare.

Persoana care a realizat un stagiu de cotizare mai mic de 20 de ani, nu va

beneficia de pensie pentru limită de vărstă, ci doar de o alocaţie socială din partea

statului.

Asiguratul care va realiza un stagiu de cotizare mai mare de 35 ani, beneficiază

pentru fiecare an de cotizare în plus, de un spor, la pensia integrală, de 2% din venitul

asigurat.

În cazul în care asiguratul nu doreşte să-şi exercite dreptul la pensie, deşi

întruneşte toate condiţiile, el va beneficia la stabilirea pensiei de un spor pentru

fiecare an de cotizare realizat după împlinirea vîrstei de pensionare de 2% din venitul

asigurat.

În cazul în care pensia calculată asiguratului este mai mică decît pensia minimă,

se acordă pensie minimă.

Pensia pentru limită de vîrstă în condiţii avantajoase

Beneficiari ai dreptului la pensie în condiţii avantajoase sunt persoanele care au

muncit în condiţii nocive şi foarte grele, precum şi femeile care au născut şi au educat

pînă la vîrsta de 8 ani, 5 şi mai mulţi copii.

În acest caz pentru persoanele care au muncit în condiţii nocive şi foarte grele

vîrsta de pensionare stabilită la moment este de 54 de ani pentru bărbaţi şi respectiv

un stagiu de cotizare de 10 ani, şi de 49 ani pentru femei şi un stagiu de cotizare de 7

ani şi 6 luni. Stagiul de cotizare indicat trebuie să fie realizat integral la muncile

nocive sau foarte grele.

Pentru femeile care au crescut şi au educat pînă la vîrsta de 8 ani, 5 şi mai mulţi

copii, legea reglementează vîrsta de pensionare de 54 ani.

Pensia pentru limită de vîrstă se stabileşte pe viaţă, acest drept nu poate fi

cesionat.

§4. Pensia de invaliditate

Statului îi revine rolul de a proteja şi a asigura respectarea drepturilor cetăţenilor

săi fără nici o discriminare. Invalizii fac parte din păturile social-vulnerabile, deaceea

ei într-o măsură mai mare necesită protecţie şi susţinere din partea statului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte invaliditatea drept o limitare sau

insuficienţă a capacităţilor de a activa în acea formă şi măsură considerate normale

pentru fiecare om.

Legea cu privire la protecţia socială a invalizilor stipulează că invalid este

persoana care, în legătură cu reducerea şi limitarea activităţii vitale ca urmare a

deficienţelor fizice sau mintale, are nevoie de asistenţă şi protecţie socială.

Starea de invaliditate şi gradul său se constată de către Consiliul de Expertiză

Medicală a Vitalităţii în baza regulamentelor aprobate de Guvern.

Astfel, are dreptul la pensie de invaliditate persoana care şi-a pierdut total sau

parţial capacitatea de muncă ca urmare a:

Unei boli obişnuite;

Unui accident de muncă;

Unei boli profesionale;

În dependenţă de caracterul bolii şi consecinţele ei, gradul de dereglare a

funcţiei, posibilitatea adaptării sociale etc. se stabilesc trei grade de invaliditate

(I;II;III).

Invaliditatea în urma unei boli obişnuite este atunci cînd persoana şi-a

pierdut capacitatea de muncă totală sau parţială în urma unei traume sau boli obişnuite

cu excepţia celor două cazuri enumerate separat. Această modalitate de obţinere a

invalidităţii este cea mai răspîndită comparativ cu celelalte două. Aici pot fi incluse

atît accidentele, traumele cotidiene, diferite maladii cu urmări grave etc.

Invaliditatea în urma unui accident de muncă reprezintă situaţia în care

persoana a obţinut gradul de invaliditate respectiv în timpul exercitării atribuţiilor de

serviciu. Acest semn calificativ are importanţă, adică fapta este necesar să se fi produs

în timpul orelor de serviciu sau înafra lor, dacă persoana exercita o activitate la

ordinul angajatorului sau a fost atras la muncă suplimentară. În cazul în care persoana

a fost traumată pe teritoriul întreprinderii în timp ce desfăşura o activitate ce nu ţine

de atribuţiile sale sau în scopuri personale (sustragere din avutul proprietarului,

îndeplinirea unei lucrări în interes propriu) fapta nu va fi considerată drept accident de

muncă. Accidentul de muncă se cerecetează de o comisie de experţi din care trebuie

să facă parte atît reprezentanţi ai angajatorului cît şi experţi independenţi. Un moment

important în acest sens este stabilirea legăturii cauzale dintre accidentul de muncă

produs şi starea de incapacitate intervenită.

Invaliditatea în urma bolii profesionale. Boala profesională reprezintă o

boală caracteristică persoanelor ce activează în anumite împrejurări sau în anumite

domenii datorită condiţiilor de muncă specifice. Boala respectivă poate surveni atît în

timpul desfăşurării nemijlocite a activităţii de muncă, precum şi ulterior acestui fapt,

dacă se va stabili legătura cauzală dintre aceste două momente. Aceste boli sunt

caracteristice în special persoanelor ce muncesc la lucrări în condiţii nocive (substanţe

chimice, radioactive).

Fiind stabilit gradul de invaliditate persoana va beneficia de dreptul la pensie de

invaliditate. În cazul invalidităţii ca urmare a unei boli obişnuite, persoana trebuie să

mai întrunească şi condiţia stagiului de cotizare, în raport cu vîrsta ce o are la

momentul stabilirii invalidităţii.

Vîrsta persoanei Stagiul de cotizare

pînă la 23 ani

23 -26 ani

26 -31 ani

peste 31 ani

1 an

2 ani

3 ani

5 ani

Persoanelor ce au obţinut invaliditatea în celelalte cazuri vor beneficia de dreptul

la pensia de invaliditate indiferent de stagiul de cotizare.

Pensionarul de invaliditate este supus examenului medical repetat în termenele

stabilite de Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii. După asemenea reexpertize

dreptul la pensie se modifică, se suspendă sau se stinge. Neprezentarea la

reexaminarea medicală duce la încetarea plăţii pensiei. Pensia de invaliditate se achită

beneficiarului sau tutorelui sau curatorului acestuia.

Persoanele care se află la întreţinerea deplină a statului primesc doar 25 % din

pensia stabilită, celelalte 75% fiind transferate pe contul instituţiei unde se deţine

persoana (azil de bătrîni, instituţii medicale specializate). În cazul beneficiarilor

pensiei de invaliditate care sunt condamnaţi la privaţiune de libertate, plata pensiei se

suspendă şi se reia retroactiv după dispariţia acestui temei, dar nu mai mult decît

pentru 3 ani din luna depunerii cererii.

Pensia de invaliditate se stabileşte pentru perioada cît durează invaliditatea.

Potrivit art.54 din Codul European de Securitate Socială invaliditatea

constă în incapacitatea lucrătorului de a exercita o activitate profesională cu un

grad prescris, atunci când este probabil ca această incapacitate să fie permanentă sau

atunci când persistă după încetarea acordării indemnizaţiei de boală. 8 Prin

Protocolul la CESS, art.54 i se adaugă: „Totuşi, gradul prescris al acestei

incapacităţi nu trebuie să depăşească două treimi.”

Prestaţia de invaliditate este o plată periodică ce se calculează după cum

urmează:

- 50% din plăţile periodice la care se aplică cuantumul prestaţiei, majorat cu

cuantumul alocaţiilor familiale acordate pe durata riscului;

- 50% din câştigurile anterioare ale beneficiarului: sau al

susţinătorului său de familie.9

§5. Pensia de urmaş

Pensia de urmaş mai este denumită şi pensie în cazul pierderii întreţinătorului.

Pierderea întreţinătorului înseamnă decesul sau pierderea fără veste a membrului

familiei, care beneficia de o sursă de întreţinere. Astfel persoanele care se aflau la

întreţinerea persoanei decedate beneficiază de ajutor şi protecţie din partea statului,

inclusiv şi prin acordarea pensiei de urmaş.

Pensia de urmaş se acordă dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea

condiţiile pentru obţinerea unei pensii în conformitate cu Legea nr.156.

Beneficiari ai pensiei de urmaş pot fi:

a) copiii pînă la atingerea a 18 ani sau cei care-şi fac studiile într-o

instituţie de învăţămînt de zi, pînă la absolvirea acesteia, dar nu mai mult de 23 ani;

b) soţul supravieţuitor dacă, la momentul decesului susţinătorului sau pe

parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vîrsta de pensionare sau a fost încadrat în

8 Nistor V., op.cit., p.171-172.9 Codul European de Securitate Socială, art. 56, 65, 67.

gradul I sau II de invaliditate şi are cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată

şi nu s-a recăsătorit;

c) soţul supravieţuitor sau tutorele care are în îngrijire copii sub vîrsta de

3 ani ai susţinătorului decedat, pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în

concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani.

Pensia de urmaş nu se acordă copiilor rămaşi fără întreţinător, a căror întreţinător

nu era pensionar şi nu întrunea condiţiile de pensionare conform legislaţiei Republicii

Moldova. Aceşti copii vor beneficia de indemnizaţie socială şi nu de pensie de urmaş.

Pensia de urmaş, stabilită copiilor, se păstrează în cazul în care aceştia au fost

înfiaţi.

Pensia de urmaş constituie plata lunară a unei sume băneşti din fondul Casei

Naţionale de Asigurări Sociale stabilită în baza venitului mediu al defunctului, în

funcţie de numărul urmaşilor:

a) pentru un singur urmaş – 50%;

b) pentru doi urmaşi – 75%;

c) penru trei şi mai mulţi urmaşi – 100%.

În cazul copiilor rămaşi orfani de ambii părinţi, cuantumul pensiei de urmaş nu

poate fi mai mic decît 50% din pensia minimă, pentru fiecare copil.

§6 Stabilirea şi plata pensiilor

Pensiile  se  stabilesc şi  se plătesc  de  către  organele  de asigurări sociale.

Pensiile se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau curatorului

acesteia. Cererea se depune la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul

persoanei. Acordarea drepturilor la pensie sau  respingerea cererii de pensionare se

face prin  decizie, emisă  de  organul  teritorial  de asigurări  sociale şi semnată de

conducătorul acestuia, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii cu toate actele

necesare.

Pensia pentru limită de vîrstă se stabileşte pe viaţă. Pensia  de

invaliditate  se  stabileşte  pe  perioada  cît  durează  invaliditatea, confirmată  de

Comisia de Experiză Medicală a Vitalităţii, iar pensia de urmaş

se  stabileşte  pe  perioada  îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.25 al Legii 15610.

În cazul apariţiei unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare, venitul

asigurat, ce au avut loc pînă la acordarea drepturilor la pensie sau transferării la altă

categorie de pensie, are loc reexaminarea dreptului la pensie.

Persoanele ce întrunesc condiţiile pentru beneficierea mai multor categorii de

pensii trebuie să opteze pentru doar una din ele. Pensionarului în drept să obţină o altă

categorie de pensie i se acordă această pensie de la data depunerii cererii şi

documentelor necesare.

Plata pensiei se face lunar pentru luna în curs în localitatea de domiciliu. Pensia

se plăteşte personal titularului sau reprezentanţilor acesteia la prezentarea unei procuri

cu o valabilitate ce nu poate depăşi 6 luni consecutive. Pensia neîncasată la timp se

plăteşte retroactiv pe o perioadă de cel mult 3 ani pînă la data solicitării. Pensia

neachitată la timp din vina organului de asigurări sociale este imprescriptibilă. Pensia

rămasă neîncasată de către beneficiarul decedat se plăteşte familiei acestuia, sau altei

persoane ce dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

Suspendarea plăţii pensiei poate avea loc în următoarele cazuri

În cazul în care pensionarul sau beneficiarul de alte drepturi sociale îşi schimbă

domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, plata pensiei şi altor drepturi sociale la

locul vechi de trai se suspendă şi este reluată, prin decizia Casei Teritoriale de

10 Legea RM privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156-XIV din 14.10.98 // MO al RM, nr.111-113 din 17.12.98

Asigurări Sociale (CTAS) de la locul nou de trai, din luna suspendării.

La cerere, Casa teritorială de la locul de trai al pensionarului sau beneficiarului,

transmite dosarul la Casa teritorială de la locul nou de trai, indicînd ultima lună în

care i-a fost plătită pensia sau alte drepturi sociale.

Beneficiarului de pensie, care îşi stabileşte domiciliul în străinătate, pensia

stabilită se plăteşte anticipat pentru 6 luni, începînd cu luna următoare celei în care

beneficiarul a fost scos din evidenţă în localitatea de domiciliu. Pentru a beneficia de

pensie şi în străinătate este necesar ca Republica Moldova să deţină acorduri de

colaborare în acest sens cu ţara în care îşi schimbă domiciliul persoana.

Plata pensiei se suspendă în baza deciziei Casei teritoriale de asigurări sociale.

Plata altor drepturi sociale (alocaţii sociale de stat, compensaţii nominative,

indemnizaţii adresate familiilor cu copii, alocaţii nominale şi lunare de stat) încetează

din luna următoare celei în care a fost scos din evidenţă în localitatea de domiciliu.

În cazul decesului pensionarului sau beneficiarului de alte drepturi sociale plata

acestora se suspendează din luna următoare celei în care a avut loc decesul prin

decizia Casei teritoriale din raza domiciliului persoanei decedate în baza informaţiei

primite de la primării, oficiile teritoriale de evidenţă şi documentare a populaţiei şi

documentelor prezentate de persoanele îndreptăţite pentru primirea ajutorului de

deces şi după caz a pensiei, altor drepturi sociale neprimite de beneficiarul decedat

Reţinerile din pensie sunt permise doar în baza art.38 al Legii nr. 15611 şi anume

în următoarele cazuri:

a) în temeiul deciziilor, hotărîrilor şi sentinţelor judecătoreşti;

b) în temeiul deciziilor organelor administrative, care urmează a fi executate în

mod obligatoriu;

c) în temeiul deciziilor organului de asigurări sociale, la recuperarea sumelor cu

titlu de pensie plătite necuvenit din vina beneficiarului.

11 Legea RM privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.156-XIV din 14.10.98 // MO al RM, nr.111-113 din 17.12.98

Schema 1.

Principiile dreptului la pensie

Pr. imprescriptibilităţii Pr. inadmisibilităţii cesiunii pensiei

Pr.unicităţii Pr. neimpozibilităţii pensiei

Pr. indexării pensiei

Schema 2.

Stagiul de cotizare - însumarea perioadelor de activitate în care au fost plătite contribuţii de asigurări sociale la

fondul de pensii

Perioadele contributive Perioadele necontributive

reprezintă activităţile la desfăşurarea cărora persoana este supusă asigurărilor sociale

reprezintă perioadele în care persoana nu este supusă asigurărilor sociale, dar aceste activităţi se includ în stagiul de cotizare

-perioada desfăşurării serviciului militar;

-perioada desfăşurării studiilor în

învăţămîntul superior;

-perioada de îngrijire a copilului pînă la

vîrsta de 3 ani;

-perioada în care asiguratul a beneficiat de

indemnizaţie pentru incapacitate temporară

de muncă sau ajutor de şomaj;

-activitatea în calitate de lucrător şi slujitor

al cultelor;

-perioada de îngrijire a unui invalid de

gradul I, a unui copil invalid sub 16 ani sau

a unei persoane ce a depăşit 75 ani;

Schema 3.

Categorii de pensii

Pensie pentru limită de vîrstă

Pensie de invaliditatePensie de

urmaş

Schema 4.

Pensie pentru limită de vîrstă

În condiţii obişnuite

În condiţii avantajoasePentru

vechime în muncă

VîrstaStagiu de cotizare special,

realizat într-un anumit domeniu Realizarea vechimii în muncă într-un anumit domeniuStagiul de cotizare Atingerea vîrstei necesare

Schema 5.

Pensia de invaliditate

Boală obişnuită Accident de muncăBoală

profesională

Grad de invaliditate

Grad de invaliditateGrad de

invaliditate

Stagiu de cotizare

Schema 6.

Pensia de urmaş

Beneficiari Întreţinătorul

a)copiii pînă la atingerea a 18 ani sau cei care-şi fac studiile într-o instituţie de învăţămînt de zi, pînă la absolvirea acesteia, dar nu mai mult de 23 ani;

1. Era pensionar

2. Întrunea condiţiile de pensionareb)soţul supravieţuitor dacă, la

momentul decesului susţinătorului sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vîrsta de pensionare sau a fost încadrat în gradul I sau II de invaliditate şi are cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit;c)soţul supravieţuitor sau tutorele care are în îngrijire copii sub vîrsta de 3 ani ai susţinătorului decedat, pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani.

Capitolul V. Îndemnizaţiile familiale

§1. Strategia naţională privind protecţia copilului şi familiei

Familia reprezintă celula de bază a societăţii, deaceea protecţia ei constituie o

obligaţiune primară a statului. Un aspect al acestei protecţii îl constituie acordarea

indemnizaţiilor familiale, care au ca scop asigurarea protecţiei familiei şi a condiţiilor

de perpetuare şi dezvoltare a ei, pentru exercitarea corespunzătoare a funcţiilor sale.

Primele regimuri de alocaţii familiale au apărut în Belgia şi în Franţa în anii

1930-1932, acest exemplu fiind preluat ulterior şi de alte state. Astfel în 1981,

numărul ţărilor care au instituit regimuri de alocaţii familiale finanţate în întregime de

la bugetul statului s-a ridicat la 50, în timp ce în alte 67 state, la finanţare participau

alătzuri de stat şi patronii.12

Protecţia familiei reprezintă o problemă importantă atît la nivel naţional cît şi

internaţional. Astfel Constituţia Republicii Moldova garantează protecţia familiei şi

copilului, fiind urmată de un şir de acte normative care reglementează sub diferite

aspecte susţinerea şi securitatea familiei şi copilului.

În plan internaţional familia este în vizorul tuturor organismelor internaţionale.

Atît Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional cu privire la

drepturile civile şi politice, Carta Socială Europeană şi alte acte normative

internaţionale reglementează securitatea familiei şi copilului. La fel un şir de

organisme internaţionale cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei,

UNICEF, Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii ş.a

protejează în mod prioritar familia.

Prestaţiile familiale se referă atît la copiii cei sunt născuţi şi educaţi în familie cît

şi la cei deţinuţi în orfelinate, şcoli-internat etc.

În Constituţia Republicii Moldova se stipulează că statul ocroteşte maternitatea,

copiii şi tinerii, stimulînd dezvoltarea instituţiilor necesare. Toate preocupările privind

întreţinerea, instruirea şi educaţia copiilor orfani şi a celor lipsiţi de ocrotirea

părinţilor revin statului şi societăţii. Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de

asistenţă în realizarea drepturilor lor.

12 Ghimpu S., Ţiclea A., Tufan C., op.cit, p.395

Prin ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului13, adoptarea Legii

privind drepturile copilului14 şi a Concepţiei naţionale privind protecţia copilului şi

familiei15, Republica Moldova se obligă să respecte şi să promoveze drepturile

copilului ca subiect independent cu drept la ajutor şi ocrotire specială, precum şi să

dezvolte politica naţională în domeniul protecţiei copilului şi familiei.

Eforturile întreprinse în ultimii ani de instituţiile statale şi structurile

internaţionale în domeniul reformelor economice şi sociale: restructurările economice

şi administrative, revizuirea cadrului legal, realizarea programelor de sănătate,

educaţionale şi sociale, nu au produs rezultatele aşteptate, situaţia social-economică

demonstrînd că, copilul şi familia rămîn cele mai vulnerabile grupuri supuse riscurilor

sociale.

Problemele sociale cu care se confruntă copilul şi familia necesită atenţie

deosebită şi soluţionarea lor trebuie să fie un obiectiv prioritar al politicii sociale

statale.

Asistarea episodică a copilului în dificultate, centrarea asistenţei pe problemele

de urgenţă a copilului şi familiei, şi mai puţin sau deloc pe prevenirea apariţiei

factorilor de risc, determină necesitatea dezvoltării sistemului de servicii de protecţie

a copilului şi familiei la toate nivelurile administrării publice, mecanismelor de

monitorizare şi finanţare a acestora, elaborării standardelor de calitate pentru diferite

tipuri de servicii de protecţie a copilului şi familiei.

Prezenţa categoriilor tradiţionale de copii în dificultate: copii orfani şi lipsiţi de

îngrijirea părintească, copii abandonaţi, copii cu disabilităţi, copii din familii

numeroase şi cu părinţi cu disabilităţi, precum şi identificarea categoriilor noi de copii

social vulnerabili şi familii în situaţii de risc: orfani sociali, copii, cetăţeni ai

Republicii Moldova, abandonaţi peste hotare, copii neşcolarizaţi, copiii străzii, copii

13 Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 198914 Legea RM privind drepturile copilului Nr. 338 din 15.12.1994, Monitorul Oficial Nr. 013 , din 02.03.1995.15 Concepţia naţională privind protecţia copilului şi familiei adoptată prin Hotărîrea Guvernului Nr. 51 din  23.01.2002

victime ale abuzului şi/sau traficului, tineri în conflict cu legea, copii cu HIV/SIDA

necesită noi abordări de politică socială şi metodologică, revederea şi completarea

cadrului legal şi instituţional.

În acest sens Guvernul Republicii Moldova a elaborat Hotărîrea Nr. 954 din 

20.08.2007 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale privind acţiunile comunitare

pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2014.

Strategia are la bază următoarele principii:

respectarea interesului superior al copilului;

respectarea opiniei copilului;

nediscriminarea şi egalitatea şanselor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă,

religie, opinie publică a copilului, a părinţilor sau a reprezentanţilor săi legali,

indiferent de naţionalitate, etnie sau origine socială, situaţie materială,

deficienţe  etc.;

parteneriatul social;

descentralizarea şi responsabilitatea comunităţilor locale în socializarea şi

integrarea copiilor aflaţi în dificultate;

solidaritatea dintre copii, tineri şi adulţi;

voluntariatul.

Cadrul legal privind protecţia copilului şi familiei prevede asigurarea

implementării Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului16 şi altor acte

normative naţionale şi internaţionale, completarea actelor normative şi legislative

pentru protecţia copilului în orice situaţie şi faţă de orice risc social şi elaborarea

mecanismelor operaţionale de punere în aplicare a acestora.

Cadrul instituţional prevede dezvoltarea structurilor, la toate nivelurile

administraţiei publice, care ar evalua necesităţile copilului şi a familiei în scopul

prevenirii intrării în dificultate şi găsirii celei mai optimale opţiuni de asistenţă a

necesităţilor copilului şi familiei. Structurile existente: consultaţiile medico-

16 Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989

psihologo-pedagogice, direcţiile de învăţămînt, de sănătate, de asistenţă socială îşi vor

redefini misiunile în vederea respectării interesului superior al copilului şi prevenirii

instituţionalizării.

Casa de copii de tip familial

Un pas important în realizarea obiectivelor propuse şi în scopul asigurării

protecţiei drepturilor copiilor orfani şi celor rămaşi fără îngrijirea părinţilor, perecum

şi pentru îmbunătăţirea activităţilor caselor de copii de tip familial, l-a constituit

adoptarea Regulamentului casei de copii de tip familial17. La fel, pentru asigurarea

protecţiei drepturilor copiilor orfani şi celor rămaşi fără îngrijirea părintească, precum

şi pentru îmbunătăţirea activităţii caselor de copii de tip familial, Guvernul Republicii

Moldova a aprobat Standardele minime de calitate pentru casele de copii de tip

familial.18

Crearea unor unor astfel de case este cauzată de numărul mare de copii

instituţionalizaţi în case de copii, internate, orfelinate etc. Indiferent de progresul

tehnico-ştiinţific, intenţiile de integrare europeană, creşterea nivelului de trai etc,

numărul copiilor aflaţi în grija statului, continuă să crească, depăşind numărul copiilor

instituţionalizaţi după cel de-al II Război Mondial. Bineînţeles că motivul esenţial

este reprezentat de imposibilitatea materială a părinţilor de a-şi întreţine copiii, dar şi

de rata exagerată a emigrării din ţară.

Casele de copii de tip familial reprezintă o posibilitate reală pentru copiii rămaşi

fără grija părintească de a primi o educaţie corespunzătoare, de a se integra uşor în

societate şi de a avea posibilitate de a-şi valorifica potenţialul intelectual. Faptul că

vor creşte într-o familie îi va ajuta să se simtă necomplexaţi, „ca toţi ceilalţi”.

17 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de tip familial, nr.937 din 12.07.2002 // MO al RM, nr.106-109 din 25.07.2002.18 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Standardelor minime de calitate pentru casele de copii de tip familial, Nr. 812 din 02.07.2003 // MO al RM, nr.149 din 18.07.2003

Casa de copii de tip familial reprezintă o instituţie creată în baza unei familii în

scopul întreţinerii parţiale şi educaţiei copiilor orfani şi a celor rămaşi fără ocrotirea

părintească.

Fondatorii caselor de copii de tip familial se numesc părinţi-educatori.

Casa de copii se creează prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale

respective, adoptată în baza cererii părinţilor-educatori, a actelor anexate la aceasta şi

a avizului autorităţilor tutelare. Casa de copii poate fi întemeiată doar în baza unei

familii complete.

La înfiinţarea unei case de copii se va lua în considerare opinia tuturor membrilor

familiei care locuiesc împreună, inclusiv a copiilor proprii şi a celor adoptaţi, iar celor

care au împlinit vîrsta de 10 ani li se va cere acordul.

Casa de copii dispune de conturi trezoriale (bugetar şi extrabugetar) deschise în

unităţile teritoriale ale Trezoriei de Stat.

Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura asistenţa materială necesară

şi controlul asupra funcţionalităţii caselor de copii de tip familial în conformitate cu

prevederile legislaţiei.

Autoritatea tutelară va efectua selectarea părinţilor-educatori creînd în acest scop

o comisie de experţi, compusă din pedagogi, medici, jurişti şi asistenţi sociali.

Părinţii-educatori sunt selectaţi în funcţie de aptitudinile lor personal, de starea

sănătăţii, dispunerea de un spaţiu locativ adecvat, şi de pregătirea pe care o au pentru

a îndeplini obligaţiile ce ţin de îngrijirea şi educaţia copiilor.

Plasarea copiilor în casa de copii de tip familial se va coordona în mod

obligatoriu cu autoritatea tutelară. Casa de copii de tip familial se va completa cu

primii 3 copii pe parcursul a 30 zile din data adoptării deciziei respective a

autorităţilor administraţiei publice locale.

Îngrijirea şi educarea copiilor în casa de copii se realizează în baza unui contract

de plasare a copiilor, încheiat între părinţi-educatori şi autoritatea tutelară.

În casa de copii de tip familial pot fi luaţi spre îngrijire de la trei pînă la şapte

copii cu vîrste de pînă la 14 ani.

Numărul total al copiilor plasaţi în casa de copii şi al copiilor proprii nu va

depăşi 7 persoane.

Plasarea în casa de copii a unui copil care a tins vîrsta de 10 ani se va face doar

cu acordul acestuia, certificat de autoritatea tutelară.

Copiii din casa de copii de tip familial deţin calitatea de membru al acesteia pînă

la atingerea vîrstei de 18 ani. În cazul continuării studiilor în licee, şcoli profesionale,

şcoli de meserii, instituţii de învăţămînt superior, ei îşi păstrează această calitate pînă

la încheierea studiilor (dar numai pînă la vîrsta de 23 de ani). Copii din casa de copii,

care frecventează o instituţie preşcolară şi alte instituţii de învăţământ, beneficiază de

înlesnirile prevăzute pentru familiile cu mulţi copii.

Asistenţa medicală a copiilor din aceste case este asigurată de instituţiile

medicale din teritoriu.

Copiii plasaţi în astfel de case de copii beneficiază de înlesnirile pentru copii

orfani şi cei rămaşi fără ocrotire părintească prevăzute de legislaţia în vigoare şi îşi

păstrează dreptul la pensiile şi indemnizaţiile stabilite anterior, acestea fiind virate la

contul personal al copilului, deschis în instituţiile bancare.

Copiilor plasaţi în casele de copii li se rezervă dreptul la spaţiu locativ de care au

dispus părinţii, lor sau la un alt spaţiu echivalent.

Copiii orfani şi cei rămaşi fără ocrotire părintească din casa de copii, ai căror

părinţi nu au avut locuinţă, la ieşire din această instituţie vor fi asiguraţi de către

autorităţile publice locale de la baştina lor sau de la locul de trai al părinţilor-

educatori, ţinînd cont de doleanţele copiilor, cu spaţiu locativ şi cu un credit bănesc

pe termen lung fără dobîndă, pentru construcţia unei case de locuit.

Copiii se află la evidenţa autorităţii tutelare şi pot fi prezentaţi spre adopţie sau

plasaţi sub tutelă (în cazul în care nu se reuşeşte integrarea copilului în familia

biologică sau lărgită) în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Copilul va fi pregătit în vederea plasării, i se vor explica motivele ce au

determinat plasarea, acelaşi lucru se va efectua împreună cu părinţii-educatori, care

trebuie să cunoască în detaliu profilul specific al copilului ce urmează a fi plasat în

familie.

Copiii beneficiază de reevaluări periodice:

în primele 3 luni - lunar;

de la 3 pînă la 12 luni - trimestrial;

în continuare - semestrial.

Pe baza evaluării realizate de echipa multidisciplinară, pentru fiecare copil se

elaborează un plan individualizat de servicii. Se va acorda o atenţie specială copiilor

care au fost implicaţi în diverse situaţii de abuz şi se va evalua fiecare caz în parte.  

Copiii vor fi evaluaţi în mod individualizat, se va încuraja sentimentul de

încredere în forţele proprii, se va ţine cont de mediul din care provin şi de problemele

lor specifice, personale.

Copiii cu dizabilităţi vor avea acces la serviciile de recuperare îndreptăţite şi vor

fi încurajaţi să-şi dezvolte la maximum capacităţile personale.

Copiii/adolescenţii din Casa de copii de tip familial, au dreptul la reclamaţii,

fără teamă de consecinţe. Autorităţile locale trebuie să reacţioneze prompt la orice

reclamaţie şi  să-l informeze pe reclamant asupra rezultatului anchetei făcute şi a

măsurilor luate

Părinţii educatori se consideră soţul şi soţia, care se ocupă de îngrijirea şi

educaţia copiilor din casa de copii, purtînd, totodată, responsabilitatea pentru

îndeplinirea funcţiilor ce le revin. Funcţia de părinte educator li se atribuie

solicitanţilor din data adoptării de către organele de resort a deciziei de creare a casei

de copii respective. Părinţii educatori pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova, care au

atins vîrsta de 25 de ani, locuiesc pe teritoriul Republicii şi ale căror calităţi morale şi

stare a sănătăţii le permite îndeplinirea obligaţiunilor respective. Diferenţa de vîrstă

între părinţii-educativi şi copilul plasat în casa de copii va fi de minimum de 15 ani şi

maximum de 50 de ani. Pentru motive temeinice această diferenţă de vîrstă poate fi

redusă, dar nu mai mult de 5 ani, în următoarele cazuri:

a) plasamentul fraţilor;

b) existenţa relaţiilor de rudenie şi/sau afective dintre părintele-educator şi

copilul care poate fi plasat în casa de copii de tip familial;

c) necesitatea menţinerii copilului în localitatea în care se află casa de copii de

tip familial sau în apropierea localităţii respective.

Nu pot fi părinţi educatori persoanele:

- decăzute din drepturile părinteşti;

- declarate, în condiţiile legii, incapabile sau cu capacitate redusă de exerciţiu;

- eliberate de obligaţiile tutelare sau de curatelă din culpa lor;

- care au avut calitate de părinţi adoptivi, dar adopţia le-a fost anulată din culpa

lor;

- care suferă de boli cronice grave sau contagioase;

- cu antecedente penale.

În cazul în care corespunde tuturor cerinţelor necesare, persoanei i se eliberează

certificatul părintelui-educator şi acesta este angajat de autoritatea tutelară, prin

încheierea unui contract de muncă (conform legislaţiei în vigoare). Contractul de

muncă trebuie să includă în plus o serie de prevederi specifice, cum ar fi:

obligativitatea de a informa angajatorul într-un termen concret, bine

stabilit (de exemplu, 24 ore), despre toate problemele care pot să apară şi

care pot periclita modul de îngrijire sau securitate a copilului;

obligaţia de a respecta decizia direcţiei în legătură cu planul

individualizat al copilului.

Părinţii-educatori poartă răspundere pentru starea sănătăţii copiilor şi pentru

condiţiile de întreţinere şi de educaţie a acestora. Ei sunt reprezentanţii legali ai

copilului şi îi apără fără o procură specială drepturile şi interesele în toate instanţele,

inclusiv în cele judecătoreşti.

Părinţii-educatori din case de copii au dreptul preferenţial la bilete de odihnă în

sanatorii şi în casele de odihnă, pentru tratament şi împreună cu discipolii lor. Pentru

munca prestată, părinţii-educatori sunt remuneraţi cu un salariu calculat în baza

Hotărîrii Guvernului.

Casele de copii de tip familial sunt mult mai bnevenite decât instituţiile

rezidenţiale. Ele sunt mai bune şi că influenţă benefic asupra copilului, şi pentru că

crează şi oferiră un model de familie. El locuieşte acolo ca în familia lui biologică,

doar că are nişte părinţi-educatori care îl ajută să crească şi să se dezvolte ca

personalitate.

Casa de copii de tip familie este concepută în aşa fel, încât să răspundă nevoilor

individuale ale fiecărui copil. Copilul va fi pregătit în vederea plasării, i se vor explica

motivele ce au determinat plasarea, acelaşi lucru se va efectua cu părinţii-educatori,

care trebuie să cunoască în detaliu profilul specific al copilului ce urmează a fi plasat

în familie.

Casa de copii de tip familial îşi încetează activitatea în baza:

a) deciziei Consiliului raional/municipal cu privire la desfiinţarea Casei de

copii de tip familial;

b) hotărîrii instanţei judecătoreşti cu privire la anularea deciziei de creare a

Casei de copii de tip familial.

Decizia privind încetarea activităţii Casei de copii de tip familial poate fi luată

şi la cererea părinţilor-educatori sau în temeiul demersului autorităţii tutelare şi este

condiţionată de următorii factori:

a) atingerea majoratului de către toţi copiii luaţi în îngrijire;

b) decesul părinţilor-educatori sau al unuia dintre ei;

c) depistarea oricărei forme de abuz asupra copiilor din partea părinţilor-

educatori sau a altor membri ai familiei;

d) reintegrarea copiilor în familia lor biologică sau adopţia lor, precum şi

instituirea tutelei asupra acestora;

e) depistarea la părinţii-educatori sau la membrii familiei lor a maladiilor, care

nu permit aflarea copiilor în Casa de copii de tip familial.

În Republica Moldova, exită circa 75 de case de copii de tip familial şi

aproximativ 60 de instituţii de tip rezidenţial în care locuiesc aproape 9.000 de copii.

Considerăm binevenită acestă modalitate de educare şi dezvoltare a copiilor aflaţi

în dificultate, întrucît sistemul de educare a lor în orfelinate şi case de copii este unul

învechit, care nu dă rezultatele aşteptate. În acest caz mai rămîne un moment

important şi anume cel de supraveghere şi control din partea organelor competente a

modului de întreţinere şi educare a acestor copii, astfel ca ei să nu devină victime ale

abuzului sau sclavi ai părinţilor-educatori.

§2Indemnizaţii familiale

Termenul de „prestaţii familiale” se foloseşte în prezent pentru toate alocaţiile şi

ajutoarele care se atribuie în favoarea familiei. Acestea pot fi acordate în bani sub

formă de indemnizaţii, compensaţii, alocaţii sau în natură sub formă de servicii

sociale sau ajutoare materiale.

Familiile cu copii beneficiază de următoarele tipuri de indemnizaţii:

a) indemnizaţia unică la naşterea copilului;

b) indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3

ani - în cazul persoanelor asigurate şi a vîrstei de 1,5 ani - în cazul persoanelor

neasigurate (în continuare - indemnizaţie lunară pentru îngrijirea copilului);

Conform reglementărilor europene prestaţiile familiale includ:19

• fie o plată periodică acordată oricărei persoane protejate care a

realizat stagiul prescris;

• fie furnizarea către copii sau pentru copii a hranei, îmbrăcă

mintei, locuinţei, vacanţelor sau asistenţei în gospodărie;

• fie o combinaţie a prestaţiilor de plată periodică, cu prestaţiile de

furnizare a hranei, îmbrăcămintei, locuinţei, vacanţelor sauasistenţei în

19 Nistor V., op.cit., p.176.

gospodărie.

Valoarea totală a prestaţiilor familiale acordate va trebui să fie stabilită astfel,

încât să reprezinte 2% din salariul unui muncitor adult necalificat de sex masculin,

determinat în conformitate cu regulile prevăzute de reglementările europene.20

În cazul în care prestaţiile familiale constau într-o plată periodică, acestea

trebuie să fie acordate pe toată durata riscului.

2.1. Prestaţiile familiale

A. Indemnizaţia unică la naştere şi indemnizaţia de maternitate

În ultimii ani se acordă o atenţie sporită dezvoltării familiei şi în deosebi

favorizării creşterii ratei natalităţii din partea organelor competente ale statului,

inclusiv prin mărirea indemnizaţiilor acordate familiilor cu copii. Indemnizaţiile

destinate familiilor cu copii sunt în continuă creştere de la an la an. Astfel, dacă la 1

ianuarie 2007 s-a stabilit indemnizaţia unică la naşterea fiecărui copil în cuantum de

1000 lei atît pentru persoanele asigurate cît şi pentru cele neasiguarte, legea bugetului

asigurărilor sociale pentru anul 2014 stabileşte diferenţiat cuantumul indemnizaţiei

unice la naştere, în dependenţă de numărul copiilor din această familie: astfel, 3100 de

lei - pentru primul copil şi 3400 de lei - pentru fiecare copil următor. La fel în cazul

naşterii multiple, suma se acordă pentru fiecare copil născut viu.

Suma stabilită este departe de suma reală de care ar avea nevoie o familie în

legătură cu naşterea unui copil, cu atît mai mult dacă am compara cu alte state Rusia,

Ukraina, România etc., dar este totuşi un progres, care sperăm că nu se va opri aici.

Indemnizaţia unică la naştere se stabileşte mamei, iar în caz de deces a acesteia,

tatălui sau altei rude care va îngriji de copil.

Indemnizaţia unică la naşterea copilului se stabileşte cu condiţia că:

-a fost solicitată cel tîrziu în termen de 12 luni de la naşterea copilului;

-copilul a fost înregistrat la oficiul stării civile.

20 Codul European de Securitate Socială, art.66.

La naşterea unui făt mort indemnizaţia nu se stabileşte. Familiile care au înfiat

copii direct de la maternitate la fel beneficiay[ de indemniya’ie unic[ la na ;tere.

Cererea pentru stabilirea indemnizaţiilor se depune la casa teritorială de asigurări

sociale de către unul dintre părinţi (sau tutore, curator) personal sau prin intermediul

primăriei.

Cererea pentru stabilirea indemnizaţiei cu toate actele anexate, inclusiv decizia

casei teritoriale, se păstrează în dosarul personal al beneficiarului conform legislaţiei.

Pentru fiecare beneficiar se întocmeşte un dosar personal.

Mecanismul de calculare, stabilire, plată şi evidenţă, se elaborează de către Casa

Naţională de Asigurări Sociale.

Actele, depuse la primărie pentru stabilirea indemnizaţiilor adresate familiilor cu

copii, sînt verificate, înregistrate şi transmise de către reprezentantul acesteia, în

termen de 5 zile, casei teritoriale în raza de activitate a căreia se află primăria.

Cererea pentru stabilire a indemnizaţiei şi actele necesare se examinează în

termen de 30 zile din momentul înregistrării la casa teritorială. În cazul în care la

cerere nu sînt anexate toate actele necesare, solicitantul are dreptul să prezinte

(personal sau prin intermediul primăriei) documentele care lipsesc, în termen de o

lună din momentul înregistrării cererii.

Plata indemnizaţiilor se efectuează de către “Banca de Economii” S.A. în baza

contractului privind plata indemnizaţiilor încheiat cu Casa Naţională de Asigurări

Sociale.

Indemnizaţiile se plătesc în numerar unuia dintre părinţi, altei rude care de fapt

îngrijeşte copilul sau tutorelui, curatorului, prin intermediul subdiviziunilor “Băncii

de Economii” S.A. la locul de trai, iar în cazul lipsei acestora în unele localităţi, prin

intermediul persoanelor responsabile ale “Băncii de Economii” S.A. Indemnizaţiile

lunare pentru copii se plătesc pentru luna precedentă. Sumele indemnizaţiei stabilite,

dar neprimite la timp din vina beneficiarului, pot fi solicitate timp de 3 ani

premergători datei adresării.

Indemnizaţia la concediul de maternitate constituie o formă de sprijin bănesc

acordat de către stat femeilor încadrate în cîmpul muncii. Scopul acestei indemnizaţii

este de a recupera femeii salariul ratat în legătură cu aflarea în concediul de

maternitate.

Femeile încadrate în muncă (salariate) – indiferent de durata contractului de

muncă beneficiază de concediul de maternitate precum şi de indemnizaţia din fondul

de asigurări sociale în perioada de sarcină şi lăuzie. Asiguratele, soţiile aflate la

întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerilor care au dreptul la concediul de maternitate, ce

include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de

maternitate.

Concediul şi indemnizaţia de maternitate

Concediul de maternitate se acordă o singură dată pe o durată de 126 de zile

calendaristice începînd cu săptămîna 30-a de sarcină, 70 zile pînă la naştere şi 56 zile

după naşterea copilului. În cazul cînd la naştere apar complicaţii sau în cazul naşterii

multiple concediul de maternitate se majorează cu 14 zile calendaristice. Dacă

naşterea s-a produs cînd sarcina nu atinsese încă vîrsta de 30 de săptămîni şi s-a soldat

cu naşterea unui copil viu certificatul de concediu de maternitate se eliberează de

către instituţia curativă unde a avut loc naşterea pe o durată de 140 zile calendaristice,

iar atunci cînd copilul moare în timpul naşterii sau în primele 6 zile după naştere – 30

zile calendaristice. Femeile, care în timpul concediului de maternitate au plecat în alte

localităţi şi care au suportat naşteri însoţite de complicaţii sau naşteri multiple,

beneficiază de un concediu de maternitate suplimentar de 14 zile calendaristice. În

cazurile de înfiere a copilului nou-născut direct la maternitate persoanelor respective

se eliberează certificatul de concediu de maternitate pe o durată de 56 zile

calendaristice începînd cu data naşterii copilului.

Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 100% din venitul

mediu lunar realizat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii producerii

riscului asigurat, venit din care au fost calculate contribuţii la asigurări sociale. În

cazul în care soţia se află la întreţinerea soţului salariat – baza de calcul a

indemnizaţiei de maternitate este venitul mediu lunar asigurat al soţului.

B. Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3

ani sau 1,5 ani

Mamelor cu copii li se acordă dreptul la o perioadă pentru îngrijirea copilului,

care este de 3 ani pentru femeile asigurate şi 1,5 ani pentru cele neasigurate şi o

indemnizaţie. Pentru mamele asigurate această periodă se include în stagiul de

cotizare. Acest concediu poate fi folosit şi de tatăl copilului, bunică, bunel sau o altă

rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului.

Concediul pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani este însoţit de

indemnizaţia lunară. Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului

pentru anul 2014 este de 30 % din venitul mediu lunar asigurat, dar nu mai puţin de

250 lei. Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului pînă la 1,5 ani pentru mamele

neasigurate, se stabileşte în mărime fixă şi se aprobă de către Guvern. În 2014 această

sumă a constituit 400 lei.

În cazul adopţiei, indemnizaţia se stabileşte din ziua adoptării.

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului se stabileşte cu condiţia că a fost

solicitată în termen de 12 luni de la naşterea copilului şi se plăteşte pînă la împlinirea

vîrstei de 3 ani pentru persoanele asigurate şi de 1,5 ani pentru cele neasigurate. În

cazul în care indemnizaţia respectivă a fost solicitată mai tîrziu de termenul indicat,

aceasta se stabileşte retroactiv, dar nu mai mult decît pentru 12 luni premergătoare

datei adresării

În cazul gemenilor indemnizaţia se stabileşte pentru fiecare copil, dar durata

concediului este aceeaşi.

Indemnizaţia lunară pentru creşterea/îngrijirea copilului stabilită mamei se

suspendă în cazul în care mama se angajează în cîmpul muncii sau îşi reia munca

înainte de încheierea concediului pentru îngrijirea copilului. Aceasta poate fi stabilită

tatălui neîncadrat în cîmpul muncii, care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului,

pînă cînd copilul va împlini vîrsta de 1,5 ani sau persoanelor (bunelului, bunicii, unei

alte rude) care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, dacă aceştia îndeplinesc

condiţiile de realizare a stagiului de cotizare. Această prevedere nu se extinde asupra

mamelor care lucrează în condiţiile timpului de muncă parţial sau la domiciliu.

În cazul lichidării sau reorganizării unităţii economice sau în cazul reducerii

statelor de funcţii în perioada aflării beneficiarului în concediu pentru îngrijirea

copilului, indemnizaţia pentru creşterea copilului nu se suspendă, cu condiţia că

beneficiarul nu s-a reangajat în cîmpul muncii.

Cererea pentru stabilirea indemnizaţiilor specificate mai sus se depune la casa

teritorială de asigurări sociale. La cererea pentru stabilirea indemnizaţiei unice la

naşterea copilului şi indemnizaţiei lunare pentru creşterea/îngrijirea copilului se

anexează următoarele acte:

a) actul de identitate al mamei sau al tatălui (tutorelui, curatorului);

b) certificatul de naştere al copilului;

c) adeverinţa de naştere a copilului (doar în cazul indemnizaţiei unice la

naşterea copilului);

d) extrasul din ordinul de acordare a concediului pentru îngrijirea copilului,

doar în cazul persoanelor încadrate în cîmpul muncii;

e) certificatul despre venitul asigurat pentru 6 luni premergătoare lunii

producerii riscului asigurat, eliberat de fiecare dintre unităţile economice în care

solicitantul îşi desfăşoară activitatea;

f) după caz, documentul prin care se confirmă că mama (tatăl, tutorele,

curatorul) nu este încadrată în cîmpul muncii (carnetul de muncă, certificatul de la

instituţia de învăţămînt, certificatul de la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de

muncă);

g) în cazul în care solicitantul nu poate confirma documentar angajarea în

cîmpul muncii, acesta anexează o declaraţie scrisă în care confirmă sub

responsabilitate personală faptul că nu este angajat în cîmpul muncii.

2.2. Alte indemnizaţii familiale

Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav

În afară de concediul de maternitate legislaţia mai cunoaşte şi un alt tip de

concediu – concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav, care este reglementat

de Legea Republicii Moldova nr. 289 din 22.07.2004, privind indemnizaţiile pentru

incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.

Acest concediu constituie un garant esenţial în vederea asigurării sănătăţii

copilului anume prin faptul că părinţilor li se acordă posibilitatea de a îngriji copilul

bolnav.

Certificatul de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav de către un

membru al familiei se eliberează de către medicul curant.

Certificatul de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de

pînă la 7 ani, căruia i se acordă asistenţă medicală ambulatorie, se eliberează pe o

durată ce nu depăşeşte 14 zile calendaristice. Mamelor singure, văduvelor (văduvilor),

femeilor divorţate (bărbaţilor divorţaţi) certificatul de concediu medical pentru

îngrijirea copilului bolnav li se poate elibera pe un termen de pînă la 30 de zile

calendaristice. Pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 3 ani certificatul

de concediu medical se eliberează mamei, indiferent de faptul că există un alt membru

al familiei care l-ar putea îngriji.

Certificatul de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav se eliberează

şi altui membru al familiei (tatălui, bunicii, bunelului altor membri ai familiei

încadraşi în muncă sau tutorelui), dacă din anumite motive mama nu poate îngrijji (în

caz de boală, absenţa temporară de decădere din drepturile părinteşti etc). Dacă în

familie sînt cîţiva copii care s-au îmbolnăvit consecutiv, certificatul de concediu

medical pentru îngrijirea copilului bolnavului se eliberează mamei sau unui alt

membru al familiei pentru fiecare caz concret aparte. Cînd doi sau mai mulţi copii se

îmbolnăvesc concomitant pentru îngrijirea lor se eliberează un singur certificat de

concediu medical.

În cazul tratamentului în spital al copilului în vîrstă de pînă la 7 ani, precum şi al

copilului cu handicap în vîrstă de pînă la 16 ani, conform concluziei consiliului

medical, mamei i se eliberează certificat pe întreaga perioadă în care copilul bolnav

necesită îngrijire, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice. Dacă mama nu poate

îngriji copilul, certificatul pentru îngrijirea copilului bolnav aflat în spital se

eliberează altui membru al familiei care îl îngrijeşte (tatălui, bunicii, bunelului, altor

membri ai familiei încadraţi în muncă, tutorelui sau curatorului).

În cazul în care copilul suferă de boli contagioase, este imobilizat într-un aparat

ghipsat ori este supus unor intervenţii chirurgicale, durata concediului medical se

stabileşte de către consiliul medical consultative, iar indemnizaţia se acordă pentru

perioada integrală a concediului medical.

Unuia dintre părinţii asiguraţi (tutorelui sau curatorului), care educă un copil-

invalid în vîrstă de pînă la 16 ani, indemnizaţia se stabileşte pentru întreaga perioadă

de tratament balneosanatorial al copilului-invalid (luînd în considerare şi deplasarea

tur-retur), la prezentarea prescripţiei medicale despre necesitatea îngrijirii individuale

a copilului, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice.

Asiguratului aflat în concediu anual (de bază sau suplimentar), concediu pentru

îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani sau concediu neplătit, indemnizaţia pentru

îngrijirea copilului bolnav nu se stabileşte.

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 7 ani se acordă

în bază de certificat de concediu medical eliberat în condiţiile prevederilor

Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 469 din 24.05.2005, pentru aprobarea

Instrucţiunii privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical.21

Baza de calcul a indemnizaţiei constituie venitul mediu lunar realizat în

ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit

din care au fost calculate contribuţiile de asigurări sociale.

Stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor se efectuează de către unitatea

economică în care îşi desfăşoară activitatea de bază angajatul (unde se păstrează

carnetul de muncă) prin contract individual de muncă.

Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav se stabileşte

diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează:

60% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare de pînă la 5 ani;

70% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5

şi 8 ani;

100% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani

Indemnizaţia de deces

În caz de deces al asiguratului, pensionarului, şomerului sau persoanei care a

realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani, de ajutor de deces beneficiază

persoana, care poate fi, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau,

în lipsa acestora, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de

deces.

Asiguratul, pensionarul, şomerul beneficiază de dreptul de ajutor de deces în

cazul decesului unui membru de familie care se afla la întreţinerea sa dar nu avea

drept de asigurări sociale :

-soţul ;

21 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.77-79/529 din 03.06.2005

-părinţii ;

-copiii pînă la vîrsta de 18 ani, sau 23 ani dacă-şi făceau studiile într-o instituţie

de învăţămînt, sau copiii inapţi de mun că indiferent de vîrstă ;

Ajutorul de deces constituie o prestaţie unică şi se stabileşte în sumă fixă de

Legea bugetului asigurărilor sociale. Pentru anul 2007, această indemnizaţie

constituia 700 lei, în anul 2008 fiind majorat pînă la 800 lei, în anul 2009, a ajuns la

900 lei, iar în 2015 –1100 lei.

Pentru a beneficia de această indemnizaţie persoanele îndreptăţite trebuie să

depună o cerere la primărie sau oficiul teritorial al Casei Naţionale, însoţită de

certificatul de deces, indemnizaţia urmînd sa fie acordată timp de 3 zile din acest

moment.

Conform reglementărilor europene prestaţiile pentru cheltuielile de

înmormântare pentru persoanele active protejate se ridică la de 30 de ori câştigul

zilnic anterior al persoanei protejate care serveşte sau a servit drept bază de calcul

pentru prestaţia de urmaş, indemnizaţia de boală sau, după caz, prestaţia în caz de

accidente de muncă sau boli profesionale.

Prestaţiile pentru cheltuieli de înmormântare pentru văduvele protejate şi

copiii protejaţi care se află în întreţinere sau pentru văduvele şi copiii care se află în

întreţinerea persoanei protejate se ridică la:

- de 15 ori câştigul anterior zilnic al susţinătorului familiei care

serveşte drept bază de calcul pentru prestaţia de boală (de 15 ori salariul

zilnic al muncitorului calificat de sex masculin);

- de 15 ori salariul zilnic al muncitorului adult necalificat de sex

masculin.22

22 Nistor V., op.cit, p.175.

§3 Unele aspecte comparative privind acordarea ajutoarelor familiale din

Republica Moldova cu Convenţia OIM 102/1952 şi Codul European de

Securitate Socială

Convenţia

102/1952

Codul European de

Securitate Socială

Legislaţia Republicii

Moldova

Riscul

acoperit

Art. 40 din Convenţia 102/1952- riscul acoperit revine copiilor, conform celor prescrise.

Art. 45 din Codul European de Securitate Socială- situaţia acoperită este întreţinerea copiilor, conform celor prescrise.

14.07.1999;Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15.11.2002 şi alte reglementări- situaţia acoperită este creşterea / îngrijirea şi întreţinerea copilului conform celor prescrise.

Persoane

protejate

Art. 41 din Convenţia 102/1952- fie categorii prescrise de salariaţi, reprezentând în total cel puţin 50% din ansamblul salariaţilor;- fie categorii prescrise ale populaţiei active, reprezentând în total cel puţin 20% din totalul rezidenţilor;- fie toţi rezidenţii ale căror resurse pe durata riscului nu depăşesc nişte limite prescrise;- fie, dacă a fost făcută o declaraţie în aplicarea art.3 din Convenţie, categorii prescrise de salariaţi, reprezentând în total cel puţin 50% din ansamblul salariaţilor care lucrează în întreprinderi industriale cu cel puţin 20 de angajaţi.

Art. 46 din Codul European de Securitate Socială- copiii tuturor salariaţilor inclusiv ucenicii; sau- copiii tuturor persoanelor active din punct de vedere economic; sau- copiii tuturor rezidenţilor;- copiii tuturor rezidenţilor ale căror resurse, pe durata situaţiei respective, nu depăşesc anumite limite prescrise; Prin derogare de la primele două poziţii de mai sus orice Parte poate exclude: - copiii unor categorii de salariaţi care formează, în total, cel puţin 5% din ansamblul salariaţilor; - copiii unor categorii de populaţie activă din punct de vedere economic, formând în total, cel mult 10% din ansamblul populaţiei active. Copiii indicaţi pe primele două poziţii dacă primesc ajutoare de

Legea 499/XIV din 14.07.1999Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15 noiembrie 2002- invalizii din copilărie de gradele I,II,III;- copiii invalizi, în vârstă de până la 16 ani, cu severitatea I,II,III;- copiii care au pierdut întreţinătorul;- familiile cu copii.

invaliditate, de bătrâneţe sau de urmaş, ajutoare de incapacitate permanentă de gradul prescris sau pensie de urmaş în caz de accident de muncă sau boală profesională, ajutor de şomaj trebuie protejaţi în condiţiile prescrise.

Categorii

de

ajutoare

familiale

Art. 42 din Convenţia 102/1952

- fie o plată periodică acordată oricărei persoane protejate care a realizat stagiul prescris;- fie furnizarea pentru copii a hranei, îmbrăcămintei, cazarea, sejurul de vacanţă sau asistenţă menajeră;- fie o combinaţie a plăţilor indicate mai sus; Ajutoarele menţionate trebuie garantate cel puţin unei persoane protejate care a realizat, în cursul unei perioade prescrise, un stagiu care poate consta fie din trei luni de cotizare sau de angajare, fie dintr-un an de rezidenţă, conform celor prescrise.

Art. 47 din Codul European de Securitate Socială

- fie plăţi periodice în favoarea familiilor;- fie o combinaţie de plăţi periodice, avantaje fiscale, ajutoare în natură sau servicii sociale în favoarea familiilor. Notă: Dreptul la ajutoare nu poate fi subordonat nici unei condiţii de stagiu excepţie făcând copiii tuturor rezidenţilor când dreptul la ajutoare poate fi condiţionat de efectuarea unui stagiu a cărui durată nu trebuie să depăşească şase luni de rezidenţă

Legea 499-XIV din 14.07.1999;Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15.11.2002 şi alte reglementări

- fie plăţi periodice în favoarea familiilor şi copiilor;- fie o combinaţie de plăţi periodice, avantaje, fiscale ajutoare în natură sau servicii sociale în favoarea familiilor.

Notă: Dreptul la ajutoare este subordonat de venitul global al unei persoane (familiei) cu excepţiile prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.

Mărimea

ajutoarelo

r familiale

Art. 44-45 din Convenţia 102/1952

- fie 3% din salariul aferent unei munci manuale obişnuite depusă de un lucrător de gen masculin, determinat conform regulilor stipulate la

Art. 49-50 din Codul European de Securitate Socială

Valoarea totală a ajutoarelor atribuite trebuie să reprezinte cel puţin:- fie 1,5% din produsul intern brut;- fie 3% din salariul minim

Valoarea totală a ajutoarelor atribuite în Republica Moldova sunt sub nivelul standardelor stabilite prin Codul European de Securitate Socială.

articolul 66 din Convenţie, înmulţit cu numărul total al copiilor tuturor persoanelor protejate;- fie 1,5% din salariul sus –menţionat, înmulţit cu numărul total al copiilor tuturor rezidenţilor. Dacă prestaţiile constau dintr-o plată periodică, ele trebuie acordate pe întreagă durată a riscului survenit.

legal sau interprofesional al unui muncitor obişnuit, determinate conform dispoziţiilor art.72 din Cod, înmulţite cu numărul total al tuturor persoanelor protejate

Schema 1.

Indemnizaţii familiale

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea

copilului pînă la 1,5/3 ani

Indemnizaţia şi concediul pentru

îngrijirea copilului bolnav

Indemnizaţia unică la naştere

Indemnizaţia de deces