TEMA: Coptetența deontologica a cadrelor didactice

1. Etica în contextul competenţei şi maiestriei pedagogice. 2. Factorii ce favorizează comportamentul etic (Codul deontologic a cadrelor didactice)3. Dimensiuni de bază ale personalităţii şi caracteristici specifice ce influenţează comportamentul

etic

Cuvinte cheie: Competenţă, măiestrie profesională, cod deontologic

1. Etica în contextul competenţei şi maiestriei pedagogice.

Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori, etos, într-un cuvânt o conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent,care se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală importantă. Activitatea profesorului nu poate fi în întregime canonizată şi redusă la norme şi reguli rigide, la standarde profesionale care, deşi necesare, nu pot acoperi întreaga arie a situaţiilor în care se află profesorul.

Cadrul didactic funcţionează într-un spaţiu de relativă incertitudine, de urgenţă şi chiar de risc, un spaţiu în care coexistă două tipuri de situaţii:

a) situaţii repetitive şi ritualizate pentru care cadrul didactic dispune în repertoriul său profesional de competenţe necesare pentru a le aborda şi soluţiona rapid şi eficient;

b) situaţii didactice noi, adesea neobişnuite, creative, care cer soluţii noi şi pentru care cadrul didactic nu dispune de competenţele necesare pentru abordarea şi soluţionare lor rapidă. Aceste situaţii îl obligă la un timp de reflectare şi de explorare, la anumite ezitări etc.

De aceea, profesionalizarea activităţii didactice nu se reduce la asimilarea sistematică a unor competenţe descrise de standardele profesionale, ci presupune o utilizare euristică şi creativă a acestora în situaţii şi contexte educaţionale care cer acest lucru. Profesionalizarea înseamnă „o redefinire radicală a naturii competenţelor care se află la baza unor practici pedagogice eficace”.Profesionalizarea trebuie să includă ( pe lângă cunoştinţele şi competenţele profesionale ) şi scheme de gândire/raţionament, de interpretare, de creare de ipoteze, de anticipare, de decizie.

Prin competenţă pedagogică se înţelege, în sens larg, capacitatea unui educator de a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe temeiul cunoaşterii aprofundate a legităţilor şi determinărilor fenomenelor educative; în sens restrâns, se referă la capacitatea unei persoane de a realiza, la un anumit nivel de performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea de „competenţă pedagogică” tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard profesional minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în exercitarea principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiţi.

Pe măsura acumulării experienţei şi a dezvoltării aptitudinii pedagogice, o persoană dobândeşte măiestrie pedagogică. Măiestria pedagogică se referă la o treaptă superioară de dezvoltare a unei „competenţe pedagogice” iniţiale şi desemnează „un înalt nivel al competenţei, atins prin antrenament, de natură să permită obţinerea cu uşurinţă a unor realizări la nivel de expert”( W.R. Houston ).

Competenţele pe care trebuie să le posede un profesor?În urma unui efort de sinteză a concluziilor cercetărilor întreprinse până în prezent în

domeniul psihologiei învăţării, privind în special condiţiile în care predarea poate înlesni realizarea obiectivelor educative propuse elevilor, s-au formulat mai multe teze, numite de autori „principii”, în legătură cu caracteristicile, implicit competenţele, unui profesor eficient:

Stabileşte cu claritate obiectivele pe care urmează să le realizeze elevii. Aceasta presupune ca profesorul să posede, de exemplu, competenţa de a identifica obiectivele

educative de atins, prin luarea în consideraţie a caracteristicilor elevilor săi şi a aşteptărilor comunităţii sociale, de a operaţionaliza obiectivele alese spre a fi propuse elevilor, de a utiliza diferite tehnici de analiză a sarcinilor de învăţare implicate în realizarea fiecărui obiectiv selecţionat;

Le prezintă elevilor care sunt cele mai înalte performanţe, în anumite limite rezonabile, la care se aşteaptă ca ei să se ridice în realizarea diferitelor activităţi care le sunt propuse;

Identifică şi concepe activităţi de învăţare care sunt relevante pentru contextele reale de viaţă cotidiană a elevilor;

Manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin selecţionarea unor strategii de instruire şi a unor materiale de învăţare care sunt adecvate vârstei, pregătirii anterioare, valorilor culturale şi nevoilor individuale de educaţie ale elevilor;

Creează şi menţine în sala de clasă un climat de lucru care favorizează învăţarea, motivaţia intrinsecă a învăţării şi dorinţa de a realiza sarcinile de lucru propuse; acesta presupune o serie de competenţe de management al clasei, începând cu cele legate de aranjarea mediului fizic al clasei, astfel încât să se înlesnească interacţiunea dintre profesori şi elevi, stabilirea împreună cu elevii a unor limite rezonabile în care trebuie să se înscrie comportamentul fiecăruia şi terminând cu cele legate de crearea unei atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilor de a se autocontrola continuu şi competenţele de tratare corespunzătoare a manifestărilor de indisciplină;

Încurajează interacţiunea socială a elevilor în discutarea şi realizarea diverselor activităţi de învăţare legate de tema supusă studiului;

Oferă elevilor o structură de lucru de natură să ghideze activitatea de învăţare a elevilor şi comportamentul lor în timpul lecţiei;

Înlesneşte elevilor prelucrarea/procesarea intelectuală a informaţiilor punându-i în situaţia de a desfăşura activităţi care implică procese cognitiv ce îi vor ajuta să înveţe şi să-şi reamintească informaţia. De exemplu, evidenţierea legăturilor logice dintre anumite informaţii, solicitarea elevilor în a realiza extrapolări sau în a stabili implicaţii posibile ale unui fapt constatat, încurajarea exprimării în maniere diverse – grafice, simbolice, semantice;

Îi ajută pe elevi să stăpânească esenţialul – acele cunoştinţe şi deprinderi care sunt de bază pentru studierea la nivel superior a unui domeniu, cerinţă care implică ea însăşi din partea profesorului capacitate de esenţializare;

Oferă elevilor sarcini de lucru, provocatoare, interesante, de natură să stimuleze dezvoltarea lor intelectuală; de exemplu, sarcini care îi pun pe elevi în situaţia de a-şi testa ceea ce au învăţat efectiv şi a stabili ce urmează să înveţe; sarcini care presupun exersarea unor strategii de soluţionare a unei anumite categorii de probleme dificile sau a unor strategii prin care îşi pot dezvolta anumite competenţe;

Propune activităţi de învăţare care solicită elevilor activităţi intelectuale de un înalt nivel de complexitate;

Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea obiectivelor educative care le-au fost propuse. ( J.E. Ormrod, 1998)

2. Factorii ce favorizează comportamentul etic(Codul deontologic a cadrelor didactice)

Comportamentul etic atît în societate cît şi în organizaţii este reglamentat de un şir de factori:

a) Legislaţia de stat, care orientează atăt la nivel individual, cît şi organizaţional, spre îndeplinirea unor legi care sunt reglamentate de stat. Legislaţia de stat apără drepturile cetăţenilor ţării respective, dar şi prezintă obligaţiile lor, încălcarea legislaţiei de stat este pedepsită în dependenţă de articolul şi aliniatul încălcat. b) Codul deontologic sau codul de etică. Codul de etică poate fi definit prin mai multe moduri:

1. un ansamblu de percepte, prescripţii de conduită pentru diverse aspecte ale valorii morale de drept, socio-profesionale;2. o declaraţie formală care constituie un ghid etic pentru modul în care oamenii dintr-o organizaţie trebuie să acţioneze şi să ia decizii;3. un ghid al practicilor de afaceri care direcţionează comportamentele umane individuale şi de grup;4. un document formal care statuează normele şi credinţele, reflectă valorile obiective şi principiile promovate de o firmă, reflectând gradul de cultură al firmei.

Majoritatea codurilor etice, identifică comportamentele aşteptate în cadrul relaţiilor sociale, recomandă evitarea acţiunilor improprii şi ilegale în munca desfăşurată şi recomandă relaţii bune cu clienţii. În majoritatea sondajelor de opinie adresate firmelor care au coduri etice scrise, întrebările vizează în special aspecte legate de: diversitatea forţei de muncă, practici ca mituirea şi înşelăciunea, susţineri ale partidelor politice, onestitatea înregistrărilor contabile, relaţiile cu clienţii / furnizorii, confidenţialitatea informaţiilor.

Un cod etic formulează idealuri, valori şi principii după care este guvernată o organizaţie. Dincolo de aceste elemente, codurile etice abordează probleme cum ar fi conflictele de interese, concurenţii, caracterul privat al informaţiilor, oferirea cadourilor, etc.

Un cod de etică trebuie să prevadă: modul în care membrii unei organizaţii să acţioneze într-o situaţie dată; modul în care membrii organizaţiei ar trebui să gândească şi să se comporte; probleme cum ar fi: conflicte de interese, concurenţii, caracterul privat al informaţiilor,

oferirea cadourilor, oferirea / primirea sponsorizărilor politice; concurenţa între membrii unei profesiuni; conflictele între membri; relaţiile între profesionişti şi clienţi, consumatori, surse de aprovizionare sau beneficiari; relaţiile angajaţilor cu superiorii; relaţiile între practicieni şi specialişti într-o profesiune, etc.

Codul deontologic al pedagogilorRitmul accelerat al schimbărilor socioeconomice stresează permanent omul, care, la rândul

său, încearcă să optimizeze relaţiile socioumane, ceea ce ar diminua consecinţele nefaste ale tensionărilor cronice. Acesta ar fi motivul renaşterii deontologiei profesionale. În R.Moldova deontologia pedagogică a fost abordată de către V. Mândâcanu. Savantul a elaborat jurământul şi codul deontologic al pedagogului în baza celor şase principii esenţiale ce reflectă problematica lumii contemporane (UNESCO). În continuare ne vom referi la ele.

Principiul I. Principala datorie a pedagogului este de a informa, dezvolta şi educa personalitatea copilului la nivelul potenţialului maxim, în spiritul democratic şi în baza idealului educaţional modern.

Principiul II. Pedagogul şi părinţii au sarcina de a modela idealul fiecărui elev în conformitate cu idealul educaţional ales de societate şi în conformitate cu moralitatea etică, civică, spirituală, bazată pe valorile autentice.

Principiul III. În activitatea profesională, pedagogul ocupă o poziţie pozitivă, implementând moralitatea şi etica profesională, asigurând interacţiunea profesor–elev–părinţi.

Principiul IV. Pedagogul este obligat să promoveze modelul uman de personalitate morală, etică şi spirituală, capabilă să acţioneze în spiritul valorilor autentice.

Principiul V. Pedagogul este dator să cunoască particularităţile dezvoltării intelectuale ale elevului şi să poată elabora curriculumul de bază al instruirii şi educaţiei moderne, utilizând cele

mai variate forme şi tipuri de activitate creativă, cu scopul de a realiza idealul educaţiei prin valori şi pentru valori.

Principiul VI. Specificul activităţii pedagogice constă în unicitatea poziţiei faţă de problematica lumii contemporane, exprimată prin descoperirea şi dezvoltarea creativităţii copilului, vocaţiei şi talentului lui.

Corelând respectivele principii cu regulile şi normele specifice activităţii profesionale, e posibil să stabilim codul deontologic al conduitei profesorului/educatorului.

Comportamentul etic moral şi spiritual al pedagogului depinde de mai mulţi factori:1. De cunoaşterea şi înţelegerea sistemului de valori ce stau la baza educaţiei.2. De cunoaşterea izvoarelor eticii pedagogice.3. Să respecte logica, puritatea gândului şi cuvântului.Fără aceste însuşiri, conduita pedagogică rămâne depăşită de progresul moral al educaţiei. Codul deontologic stabileşte că pedagogul care însuşeşte etica profesională şi este preocupat

de crearea interacţiunii profesor-elev, trebuie să se conducă de următoarele norme: 1. Folosește autoeducația ca element al ”Cunoașterii de sine” și al stapînirii organismului în

fiece situație pedagogică, cu scopul de a evalua valorile veșnice fundamentale: iubirea și răbdarea, bunătatea și indulgența, onoarea și prudența, bunul simț și buna cuviință.

2. Du-te la școală ca la o sărbătoare, altfel nu ai ce căuta acolo.3. Intră în clasă cu dispoziție de lucru (preludiu pentru o atmosferă creatoare), deprinde-i pe

copii să nu se supună orbește, ci să se comporte firește.4. Întîi învață, apoi cere și nu uita că vorba profesorului trebuie să fie plină de iubire și

înțelepciune.5. Nu cere copiilor ceea ce tu însuți nu faci. Amintește-ți permanent că ai fost și tu copil.6. Nu dăuna procesului educațional. Încearcă să fii onest cu elevii și vei cîștiga respectul și

considerația lor.7. Încearcă, pe cît e posibil, să te transpui în starea și situația elevului.8. Fii corect, indulgent și rabdător. Nu-ți permite să ofensezi și să ignorezi elevii (atunci nici

ei nu te vor ignora). Nu uita regula de aur a comportării: poartă-te cu elevii cum ți-ai dori să se poarte ei cu tine.

9. Fii mărinimos și indulgent cu cel ce din neatenție a comis o greșeală. Nu uita regula: judecă-te întîi pe tine, apoi pe alții.

10.Protejează elevul,apără-l de nedreptate respectîndu-l și inspirîndu-i încredere.11.Fii exemplu pentru elevi prin munca, puterea sau vestimentația ta, contribuind astfel la

ascensiunea intelectuală, morală și spirituală a copiilor. Condu-te în tot și în toate de preceptele: ”Vorba dulce mult aduce”; ”Lauda de sine nu miroase a bine”; ”Cuvîntul spus la întîmplare e mai periculos decît un pas greșit”; ”E mai onorabil să fii simplu și onest, decît genial și necinstit”.

12.Nu uita că pe copil îl poți înțelege numai dacă îl iubești.13.Învață și de la colegi, dar și de la copii.14.Nu judeca elevii în public. Un pedagog bun are pretenții doar față de sine însuși.15.Nu contrapune elevii: acest lucru provoacă invidie, furie, apatie.16.Ai încredere în copii. Renunță la încercarea de a-i tutela.17.Cînd comiți o nedreptate, ai curajul să ceri scuze (și de la elevi). Aceasta nu-ți va știrbi, ci

din contra îți va spori autoritatea. 18.Scoate în vileag calitățile bune ale celui mai neascultător elev. Încearcă să-l reabilitezi în

propriii să-i ochi și el va îndreptăți așteptările tale.19.Împărtășește interesele copiilor și vei înțelege că bucuria relațiilor cordiale este una dintre

cele mai mari bucurii de pe pămînt.20.Respectă-ți promisiunile. Nu nedreptăți elevii.

21.Aplică în practică regula de aur a comunicării: ”Fii sincer, primește copilul așa cum este și ține cont de opiniile lui”; ”Cine vorbește seamănă, cine ascultă culege”; ”Vorbind puțin, asculți mai mult”.

22.Convinge copiii că orice om este nedesăvîrșit și învață-i să aspire mereu către ceva mai bun și mai măreț.

23.Nu fi părtinitor, cînd apreciezi (notezi) elevii, cunoștințele și purtarea lor. Demonstrează exigență, bunăvoință, politețe și tact în relațiile cu elevii.

24.Atestînd nivelul cunoștințelor elevilor pornește de la indicațiile fundamentale:- omul trebuie judecat după faptele sale;- străduiește-te să cunoști virtuțile altora și propriile tale vicii.

25. Dacă ai ales meseria de pedagog nu uita că elevul reprezintă torța pe care trebuie s-o aprinzi de la făclia ce arde și luminează prin tine însuți.

Finalităţile deontologice constituie un ghid de cunoaştere, o încercare de a deosebi valorile de non valori, binele de rău în interacţiunea profesională.

Educarea virtuţilor fireşti (amabilitate, politeţe, gingăşie, respect, sinceritate) presupune un comportament corect, evitarea grosolăniilor, expresiilor nepoliticoase, certurilor ş.a. De multe ori întâlnim copii care nici în familie, nici în şcoală nu au respectat cultura manierilor elegante. Copilul care a crescut de mic ca un sălbatic se va confrunta şi în continuare cu multe piedici în comportare.

Manualele de etică conţin reguli de comportare civilizată, însă etica nu se predă în şcoală, iar numărul de manuale este insuficient. Educaţia etico-pedagogică trebuie să cuprindă nu doar formule de politeţe, ci şi modele practice de realizare a acestora. Înainte ca bunele maniere să devină o obişnuinţă, copilul trebuie să aibă cei şapte ani de acasă cu gesturi de politeţe formate deja. În acest sens, biblia ne povăţuieşte: cinsteşte, fiule, pe tatăl şi pe maica ta pentru ca să prelungească zilele tale. Această cinste şi onoare copilul o învaţă în primele zile ale vieţii, în timpul comunicării cu cei din familie în special.

3. Dimensiuni de bază ale personalităţii şi caracteristici specifice ce influenţează comportamentul organizaţional

Oamenii sunt unici şi complecşi. Psihologii au descoperit, însă, că există 5 dimensiuni de bază dar generale care descriu personalitatea:

1. Extraversiunea - reprezintă gradul în care cineva este sociabil, cordial, sigur de sine. Extraverţii se simt bine în situaţii sociale, căutînd senzaţii şi emoţii pozitive, în timp ce acei care se situează jos pe această dimensiune (introverţii) le evită. În dependenţă de nivelul dimensiunii se determină comportamentul etic al persoanei în organizaţie.

2. Stabilitatea emoţională - măsura în care o persoană are un nivel corespunzător de control emoţional, echilibrare, încredere în forţele proprii. Cei cu o stabilitate emoţională redusă tind spre îndoială de sine şi deprimare.

3. Agreabilitatea - măsura în care o persoană este prietenoasă. Persoanele agreabile se caracterizează prin încredere, loialitate, altruism, colaborare, modestie, atenţie faţă de ceilalţi. Iar cei mai puţin agreabili sunt, distanţi.

4. Conştiinciozitatea - gradul în care o persoană este responsabilă şi orientată spre realizări. Oamenii mai conştiincioşi sunt de nădejde, motivaţi pozitiv, competenţi, ordonaţi, autodisciplinaţi, au dezvoltate simţul datoriei, dorinţa de reuşită şi capacitatea de reflecţie. Oamenii mai puţin conştiincioşi nu sunt cea mai bună achiziţie pentru organizaţie.

5. Deschiderea la nou - măsura în care o persoană gândeşte flexibil şi este receptivă la idei noi. Oamenii mai deschişi tind spre activitate şi inovare, cei mai puţin deschişi, deseori, se opun schimbărilor.