tema 2

7
TEMA 2. IZVOARELE, PRINCIPIILE ŞI SUBIECŢII DREPTULUI ECONOMIC INTERNAŢIONAL 1.Izvoarele universale şi cele speciale ale dreptului economic internaţional Prin izvoare ale dreptului în sens juridic se menţionează formele de exprimare ale normelor juridice în cadrul unui sistem de drept. Ca în oricare ramură ori subramură de drept, izvoarele juridice care reglementează raporturile comerciale internaţionale, se divid în două categorii şi anume: cele interne şi cele internaţionale A. Izvoarele interne ale Dreptului comerţului internaţional. dreptul comerţului internaţional se analizează ca o prelungire a acţiunilor normelor de drept commercial naţional în domeniul raporturilor de comerţ internaţional. La rîndul lor normele de drept comercial naţional constituie o prelungire a acţiunii normelor de drept civil naţional asupra raporturilor comerciale.” Reieşind din aceasta şi faptul că ramurile de drept sunt într-o legătură strînsă, mai mult ca atît, ele ar părea să se copleteze reciproc, nu putem vorbi despre un cadru normativ bine conturat ce ar prezenta în sine izvoarele naţionale de drept al comerţului internaţional, mai ales în sistemele de drept care nu cunsoc legi comerciale propriu-zise, cum ar fi, bunăoară, sistemul de drept al Republicii Moldova. B. Legea Comercială naţională. Legile interne constituie un important izvor al dreptului si distingem 2 categorii * Izvoare tipice, în care prevalează norme ce sunt destinate reglementării raporturilor comerciale internaţionale :Legea privind bazele activităţii economice externe în Republica Moldova, 1992; Legea cu privire la reglementarea importului şi exportului de mărfuri şi servicii, 1990; Legea privind investiţiile străine, 1992. Izvoare atipice: Constitutţia Republicii Moldova (articolele 8,9,126,127,128,129); Codul Civil al Republicii Moldova (articolele 598,599,600); Legea cu privire la proprietate, 1991; Legea cu privire la antreprenoriat şi interprinderi, 1992; etc. Alături de activitatea Legislativă a Parlamentului, practic, majoritatea organelor de stat înfăptuiesc o activitate normativă. în materie ce ne interesează, putem menţiona următoarele acte subordonate legii: - Decretele Preşedintelui Republicii Moldova; - Llotărîrile Guvernului Republicii Moldova; - Acte normative ale ministerilor şi departamentelor. C. Uzanţele. Ca urmare ponderea uzanţelor şi în general a cutumei în acest domeniu se află într-un continuii regres. Uzanţele trebuie e o practică socială care a dobîndit un caracter obiectiv prin repetabilitate manifestată intr-o perioadă de timp îndelungată; Distingem urmatoarele tipuri de uzante : Uzanţe locale caracterizate prin aceea că acestea sunt determinate pe baza unui criteriu geografic Uzanţe Speciale care se grupează într-o categorie aparte (uzanţele în comerţul cu cafea, în comerţul cu zahăr sau cele din domeniul comerţului cu cereale) Uzante Generale zona comerţului în totalitatea ei, independent de orice criteriu de departajare a acesteia în ramuri, activităţi, profesiuni etc. D. Izvoarele Internaţionale. Izvoarele internaţionale ale dreptului comerţului internaţional sunt formate din convenţiile şi uzanţele comerciale. în dreptul internaţional un rol important îl are arbitarjul, jurisprudenţă şi doctrina. E. Convenţiile Internationale. Convenţiile internaţionale constituie principalul izvor internaţional al dreptului comerţului internaţional, acestea reprezintă forma

description

Drept economic international

Transcript of tema 2

TEMA 2. IZVOARELE, PRINCIPIILE I SUBIECII DREPTULUI ECONOMIC INTERNAIONAL

1. Izvoarele universale i cele speciale ale dreptului economic internaionalPrin izvoare ale dreptului n sens juridic se menioneaz formele de exprimare ale normelor juridice n cadrul unui sistem de drept. Ca n oricare ramur ori subramur de drept, izvoarele juridice care reglementeaz raporturile comerciale internaionale, se divid n dou categorii i anume: cele interne i cele internaionaleA. Izvoarele interne ale Dreptului comerului internaional. dreptul comerului internaional se analizeaz ca o prelungire a aciunilor normelor de drept commercial naional n domeniul raporturilor de comer internaional. La rndul lor normele de drept comercial naional constituie o prelungire a aciunii normelor de drept civil naional asupra raporturilor comerciale. Reieind din aceasta i faptul c ramurile de drept sunt ntr-o legtur strns, mai mult ca att, ele ar prea s se copleteze reciproc, nu putem vorbi despre un cadru normativ bine conturat ce ar prezenta n sine izvoarele naionale de drept al comerului internaional, mai ales n sistemele de drept care nu cunsoc legi comerciale propriu-zise, cum ar fi, bunoar, sistemul de drept al Republicii Moldova.B. Legea Comercial naional. Legile interne constituie un important izvor al dreptului si distingem 2 categorii

* Izvoare tipice, n care prevaleaz norme ce sunt destinate reglementrii raporturilor comerciale internaionale :Legea privind bazele activitii economice externe n Republica Moldova, 1992; Legea cu privire la reglementarea importului i exportului de mrfuri i servicii, 1990; Legea privind investiiile strine, 1992.Izvoare atipice: Constitutia Republicii Moldova (articolele 8,9,126,127,128,129); Codul Civil al Republicii Moldova (articolele 598,599,600); Legea cu privire la proprietate, 1991; Legea cu privire la antreprenoriat i interprinderi, 1992; etc.

Alturi de activitatea Legislativ a Parlamentului, practic, majoritatea organelor de stat nfptuiesc o activitate normativ. n materie ce ne intereseaz, putem meniona urmtoarele acte subordonate legii: Decretele Preedintelui Republicii Moldova; Llotrrile Guvernului Republicii Moldova; Acte normative ale ministerilor i departamentelor.C. Uzanele. Ca urmare ponderea uzanelor i n general a cutumei n acest domeniu se afl ntr-un continuii regres. Uzanele trebuie e o practic social care a dobndit un caracter obiectiv prin repetabilitate manifestat intr-o perioad de timp ndelungat;Distingem urmatoarele tipuri de uzante :Uzane locale caracterizate prin aceea c acestea sunt determinate pe baza unui criteriu geograficUzane Speciale care se grupeaz ntr-o categorie aparte (uzanele n comerul cu cafea, n comerul cu zahr sau cele din domeniul comerului cu cereale)Uzante Generale zona comerului n totalitatea ei, independent de orice criteriu de departajare a acesteia n ramuri, activiti, profesiuni etc.

D. Izvoarele Internaionale. Izvoarele internaionale ale dreptului comerului internaional sunt formate din conveniile i uzanele comerciale. n dreptul internaional un rol important l are arbitarjul, jurispruden i doctrina.E. Conveniile Internationale. Conveniile internaionale constituie principalul izvor internaional al dreptului comerului internaional, acestea reprezint forma principal prin care se exprim normele de conduit a statelop a organizaiilor internaionale, n relaiile sale economice. Dup obiectul reglementrii internaionale tratatele internaionale n dreptul economic internaional pot fi clasificate :Tratate privind comerul internaional cu bunuri i servicii;Tratate privind finanarea internaional (credite);- Tratate privind fluxul de investiii (inclusiv cooperarea industrial, tiinific i tehnic); Tratate privind asistena economic internaional;Tratate privind reglementarea internaional a muncii.Varietatea conveniilor internaionale ne permite s efectum o anumit clasificare a lor. n funcie de criteriul ce presupune numrul statelor semnatare ale conveniilor distingem:Convenii bilaterale- Convenii mulitlaterale.Conveniile bilaterale sunt convenii perfectate ntre dou state titular de suveranitate. Convenii internaionale bilaterale ncheiate de ctre Republica Moldova i alte state: Tratatul ntre Republica Moldova i Federaia Rus cu privire la asistena juridic i raporturile juridice n materie civil, familial i penal, 1993, Moscova; Tratatul ntre Rpeublica Moldova i Ucraina privind asistena juridic i relaiile juridice n materie civil i penal, 1993, Kiev; Convenia privind evitarea dublei impuneri i prevenirea evaziunei fiscal, ncheat ntre Republica Conveniile multilaterale realizate prin participarea mai multor state ca titular a suveranitii lor: Convenia cu privire la legea aplicabil contractelor de vnzare internaional de mrfuri, 1986,Praga; Convenia cu privire la reprezentarea n material vnzrii internaionale de mrfuri, 1983,Geneva; Convenia ONU asupra contractelor de vnzare internaional de mrfuri, ncheiat la Viena 1980; Convenia asupra prescripiei n materie de vnzare internaional de mrfuri, 1977, New York ;n materie vamal menionm Convenia vamal referitoare la transportul internaional al mrfurilor sub acoperirea carnetlor (T.I.R), ncheiat la Geneva n anul 1975Categorii de uzane comerciale uniforme internaionale. Cele mai importante uzane comerciale unifome internaionale au fost standartizate sub egida Camerei Internaionale de Comer din Paris, fiind cunoscute sub denumirea de INCOTERMS-lnternational Rules for the Interpretation ofTrade Terms. Aceste uzane au o larg aplicare n contractele comerciale de vnzare-cumrare n zona european.

2. Principiile speciale ale dreptului economic internaionalA. Principiul suveranitii statelor asupra resurselor lor naturale i activitile economice, n special: dreptul de a poseda n mod liber, gestiona, de a exploata resursele naturale Principiul libertii de alegere a formelor organizatorice ale relaiilor economice externe nsemna, in special: dreptul si aelor de a stabili n mod independent formele i metodele de relaii economice i de politic extern C. Principiul mijloacelor de cooperare economic, n special, dreptul de a: libertatea de a alege partenerii pentru relaiile economice internaionale, i forme de cooperare, de a beneficia dc diviziunea internaional a muncii i a comerului internaionalD. Principiului avantajului reciproc, nseamn un drept reciproc a unei distribuii echitabile a beneficiilor i a obligaiilor de dimensiuni comparabile\n Relaii Economice Internaionale este un schimb intensiv de resurse_Principiul nedescriminrii economice, se refer n special la dreptul statului de a nu discrimina persoanele fizice i juridice. Exist o mulime de excepii , nu este considerat discriminare faptul ca statelb avantajele oferite de ctre statele dezvoltate celor n curs de dezvoltare.Principiul naiunii celei mai favorizate, nseamn: obligaia statelor de a furniza statelor partenere i persoanelor sale fizice i juridice, bunurile n zona convenit n condiii favorabile aa cum sunt furnizate pentru oiicare alt stat ter, resortisanii, persoanele juridice. G. Principiul regimului naional, Aceasta semnific obligaia statului de a dispune unui alt stat strin ct i persoanelor lui atit fizice ct i juridice a acelorai condiii ca i pe teritoriul naional. Aici, de asemenea, este prevzut metoda egalitii condiiilor.

73

22

23. Subiecii dreptului economic internaionaln funcie de apartenena la o anumit ordine juridic, participanii la activitile comerciale se pot grupa n:- subieci de drept care aparin ordinii juridice naionale; -subieci de drept care aparin ordinii juridice internaionale.Indiferent dac sunt subiecte naionale sau strine, acestea sunt urmtoarele:- societile comerciale ( cu capital de stat, privat, strin sau mixt);- comercianii persoane fizice; -regiile autonome;A. Statele. Statul ca titular de suveranitate , este subiect de drept internaional, un subiect de drept originar al ordinii juridice internaionale. n baza suveranitii statul particip la crearea de Convenii internaionale prin care se creeaz organizaii interguvernamentale ca subiecte de drept internaional.Statele au dreptul: S-i aleag sistemul su economic, forma sa juridica de organizare, metodele de deyvoltare economic, utilizarea resurselor, punerea n aplicare a reformelor; Libertatea de ai exercita suveranitatea asupra bogiilor sale, a resurselor natural i a activitii economice. ncheie acorduri bilaterale i multilaterale n domeniul cooperrii economice internaionale Participarea la cooperarea subregionale, regionale i interregionale pentru dezvoltarea economic,Statele sunt obligate: S coexiste n lume, indiferent de sistemul economic, de a promova comerul internaional pentru beneficiul reciproc, S nu discrimineze alte state, s duc cont de interesele statelor n curs de dezvoltare pentru a asigura dezvoltarea economiei mondiale, De a proteja i menine mbuntirea mediului. B:Organizaiile interguvernamentale. Aceste organizaii iau natere n baza unor convenii internaionale, la care particip mai multe state n calitate de titulare de suveranitate i care prin voina lor creeaz noi subiecte de drept internaional cu un statut juridic propriu.

C. Comercianii persoane fizice sunt comerciani acei care fac acte i fapte de comer, avnd comerul ca o profesie obinuita. Capacitatea comerciantul ai persoan fizic isi desfoar activiti economice n mod independent. dobndete capacitatea de folosin de a efectua operaiuni de import- export prin menionarea acestora n obiectul su de activitate.D. Persoanele juridice, asociaiile transnaionale. formeaz obiectul reglementrii dreptului internaional. statutul juridic al persoanelor juridice strine sunt cuprinse n tratatele de comer, convenii consulare,etc. Aceste pj au contribuit la apariia i formarea corporaiilor transnaionale (CTN) - mari companii naionale cu active externe. Astzi, CTN joac un rol de "motoare ale economiei mondiale, internaionale de control al produciei i distribuiei de produse, investiiile majore mass- media.Codul de conduit prevede c CTN trebuie: S respecte suveranitatea rii gazd;* Respectarea obiectivelor socio-culturale, valorile i tradiiile din ara gazd; S nu intervin n afacerile interne ale rii gazd; S nu se angajeze n activiti de natur politic; A se abin de la practici corupte;

4. Modul de utilizare economic a spaiilor teritorialeExploatarea resurselor naturale pe teritoriul statelor (extragerea zcmintelor naturale, pescuitul n apele teritoriale) nu pot fi fcute de statele strine, persoane fizice i juridice, far consimmntul statului sub o form sau alta, de exemplu sub forma unor acorduri de concesiuneModul de utilizare economic a apelor interne- Legislaia intern a statului are dreptul exclusiv de a dirija i exploara pescuitul, transportul maritim, ordinea de acces a navelor n porturi i ederea lor.Utilizarea economic a rurilor internaionale (Dunrea, Rin, Niger, Congo i Amazon) semnific transportul maritm, construcia barajelor pentu CHE (centralelor hidro-electrice) i irigare, pescuitul, etc.Dreptul de trecere inofensiv a navelor strine prin marea teritorial (12 mile maritime) nu permite ncrcarea i descrcarea mrfurilor, monedelor, oamenilor, pescuit, etcStatele din zon pot stabili cile maritime pentru navele strine (petroliere, nucleare). Statul din apropiere va avea dreptul n zona adiacent mrii teritoriale (zona adiacent - 12 mile maritime), pentru a se asigura c transportarea navele strine, problemele vamale, reglementrile fiscale i sanitare ale statului de coast dispun de monitorizarea convenit.Pe platoul continental (200 mi le maritime), statul de coast are drepturi suverane asupra explorarea, exploatarea resurselor minerale, att de la suprafa ct i subsolul platoului, ct i resursele vii (peti, crabi, coral, perle), construcia instalaiilor necesare.Transportarea aerian se divizeaz deasemenea n transporturi regulate i neregulate. Transportrile regulate deasupra sau pe teritoriul statului, conform Conveniei de la Chicago privind aviaia civil internaional din 1944 (160 ri membre), sunt permise doar cu acordul statului. Activitatea statelor n spaiul cosmic n conformitate cu principiile dreptului internaional spaial, toate statele au dreptul egal de a explora i de a folosi spaiul cosmic.Un regim special de jurisdicie internaional este stabilit n Antarctica de ctre Tratatul Antarctic (38 state), adoptat n 1959. Este proclamat libertatea de cercetare tiinific precum si "libertatea mrilor" - transportul maritim, pescuitul, stabilirea cablurilor i conductelor.Zona Economic Liber (ZEL), este subneles parte a spaiului economic naional (de multe ori izolate geografic), care utilizeaz avantajele n special vamale, de impozitare, regimul de investiii. n ZEL, statele au o influen economic mult mai redus n procesele economice.Zonele de producie industrial Acesta se bucur de impozitare semnificativ i beneficii financiare.Zonele Tehnologice sunt zone de tipul trei, creat n jurul centrelor de cercetare importante. n acest ea se concentreaz cercetrile de tip naional i strine. Cel mai mare parc industrial din Statele Unite este Silicon Valley, care furnizeaz 20% din producia global de tehnic i de calculatoare. Aceasta are 20 de mii de muncitori. n total n SUA sunt mai mult de 80 de zone tehnologice.Zonele de servicii organizaiile de afaceri, care ofer asigurare financiar i economic, precum i alte servicii. Cele mai frecvente zone de servicii sunt zonele off-shore i cele fiscale. afacerile de tip offshore sunt concentrate n sistemul bancar, asigurri, domeniul maritim, imobiliare, i n operaiunile de export-import. n prezent, exist mai mult de 300 de zonele offshore.Zonele complexe se caracterizeaz prin combinare caracteristicelor i particularitilor altor tipuri de ZEL, tratamentul preferenial al activitii economice n unitile administrativ individuale ("zonele deschise" din China, Zona din Manaus, Brazilia, pe teritoriul "Tierra del Fuego n Argentina). Dupa cum cunoastem activitatea economica consta in utilizarea resurselor dar din ce in ce mai putine sunt resurse.Astfel, apar convenii speciale ncheiate sau adoptate ca documente internaionale: combaterea polurii marine (Convenia privind rspunderea civil pentru poluarea cu hidrocarburi, 1969; Protocolul su din 1973 privind poluarea marin cu alte substane; etc. pentru a rezolva pescuitul anumitor tipuri ele pete (Convenia ONU privind dreptul mrii stabilete norme pentru pescuit). ele a reglementa utilizarea ele surse de energie nuclear (Rezoluia ONU 1992, "Orientri pentru utilizarea de surse de energie nuclear n spaiul cosmic"); conservarea resurselor naturale din Antarctica pentru a combate poluarea aerului (Convenia privind poluarea aerului transfrontalier pe distane lungi 1979, Convenia privind efectele transfrontalire ale accidentelor industriale, 1992) protecia faunei i florei (Convenia privind protecia florei i faunei slbatice i a habitatelor naturale din Europa, 1979, Convenia privind comerul internaional cu specii slbatice pe cale de dispari ie, 1973 i altele.