Telefonul mobil

Mitran Ionut-Florin

2

Cuprins Istoria telefonului mobil ................................................................................................................................ 3

Primii ani ................................................................................................................................................... 4

Prima generație ......................................................................................................................................... 6

A doua generație ....................................................................................................................................... 7

A treia generație ........................................................................................................................................ 8

A patra generație ....................................................................................................................................... 9

Tendințe .................................................................................................................................................. 10

Energie ........................................................................................................................................................ 10

Caracteristici ............................................................................................................................................... 10

Sistem celular .......................................................................................................................................... 10

Securitatea transmisiei ........................................................................................................................... 11

Benzi de frecvențe .................................................................................................................................. 11

Radiațiile mobilelor și cancerul .................................................................................................................. 11

Efecte asupra sănătății ............................................................................................................................ 11

Câteva studii ............................................................................................................................................ 11

Avertismentele companiilor de telefonie mobilă ................................................................................... 12

Sfaturi ...................................................................................................................................................... 12

Alte efecte asupra sănătății ......................................................................................................................... 12

Riscuri .......................................................................................................................................................... 13

Bibliografie ................................................................................................................................................. 13

3

Un telefon mobil sau telefon celular este un dispozitiv electronic portabil care

funcționează fără fir (prin radio) pe baza rețelei GSM și este folosit în general pentru comunicații

personale la distanță mare. Telefoanele portabile care nu se bazează pe rețeaua GSM nu trebuie

numite „mobile”, deși sunt deplasabile.

Miniaturizarea continuă a permis ca în zilele noastre în telefoanele mobile să se mai

integreze o serie întreagă de funcțiuni suplimentare, ca de ex. aparat de fotografiat și filmat,

aparat de accesat Internetul și webul, GPS, radio și multe altele, astfel rezultând un nou gen de

telefon mobil, foarte „inteligent”, numit smartphone.

Telefonul a devenit portabil la 20 februarie 1942, când americanul Donald M. Mitchell a

cerut eliberarea unui brevet pentru telefonul său mobil, „Radio portabil pentru transmisie și

recepție”. Dispozitivul transmitea folosind unde scurte, avea o rază de acțiune limitată și cântărea

nu mai puțin de 2,5 kg. Au mai trecut 35 de ani până când telefoanele mobile au început să fie

folosite pe scară largă, de oamenii obișnuiți. Inventatorul primului telefon mobil este considerat

dr. Martin Cooper, fostul manager de sistem din cadrul companiei Motorola. Primul apel de pe

un telefon mobil a fost făcut de Cooper la 3 aprilie 1973. Abia în 1983 Motorola a prezentat

primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X.

În ziua de azi telefonia celulară sau mobilă se bazează pe standardul de comunicații și

rețeaua GSM. Prin contrast, există și sisteme de telefonie fără fir care nu se numesc „mobile”,

deși și ele continuă să funcționeze dacă utilizatorul se deplasează:

• sisteme DECT - pentru distanțe mici de până la cca 30 m, în locuință sau la locul de muncă,

• sisteme bazate pe benzi speciale radio,

• sisteme instalate de ex. pe avioane și vapoare care pentru radiotelefonie folosesc sateliți de

telecomunicații,

• sisteme speciale militare și de poliție.

Istoria telefonului mobil

Istoria telefonului mobil cuprinde evenimentele legate de apariția primelor telefoane

mobile, dezvoltarea și evoluția acestora, trecând prin diverse forme, de la stațiile de emisie-

recepție, utilizate la autovehicule, până la telefoanele celulare moderne.

La început, stațiile de emisie-recepție erau utilizate în dotarea taxiurilor, ambulanțelor,

vehiculelor de poliție și altor vehicule similare, unde era necesară o intervenție promptă și

4

operativă. Acestea nu puteau fi considerate telefoane mobile în sensul actual al cuvântului: nu

puteau fi conectate la rețeaua de telefonie fixă clasică și nu erau dotate cu numere pentru apelare.

Ulterior au apărut și variantele portabile ale acestora. Astfel, după 1940, Motorola produce o

stație de emisie-recepție numită "Handie-Talkie", care era de aproape o jumătate de metru

lungime și era utilizată de armata americană.

În Europa, telefonia-radio este folostă prima dată în 1926 în trenul de lux Berlin -

Hamburg. La scurt timp, radio-telefonia este introdusă și pe avioanele de pasageri în scopul

îmbunătățirii siguranței zborului. Acest mijloc de comunicație este utilizat și de tancurile

germane în cel de-al Doilea Război Mondial. La încheierea războiului, aceste echipamente

telefonice intră în dotarea mașinilor de patrulă ale poliției germane din zona de

ocupație britanică. În toate aceste cazuri, utilizarea acestor telefoane era încredințată doar

specialiștilor. De-abia după 1950 astfel de telefoane au început să fie folosite și de nespecialiști,

aceasta petrecându-se pe vasele care navigau pe Rin.

Primii ani

În 1910, inventatorul și omul de afaceri suedez Lars Magnus Ericsson pune în practică

conceptul de telefonie mobilă instalându-si un astfel de dispozitiv în mașina sa. Prin intermediul

unei antene bifilare, reușește să se conecteze cu rețeaua de telefonie națională în timp ce se

deplasa prin țară.

În 1946, inginerii sovietici G. Saphiro și I. Zaharcenko testează cu succes un telefon

montat într-un autovehicul care, pe o rază de 20 de kilometri, se putea conecta la rețeaua locală.

Conceptul de bază de telefonie celulară se naște

în 1947, când cercetătorii își dau seama că, prin introducerea

unor zone celulare pot îmbunătăți substanțial eficacitatea

convorbirilor. Astfel, în decembrie 1947, Douglas H. și W. Rae

Young, ingineri la firma americană de cercetare Bell

Laboratories, propun construcția unor celule hexagonale ca

relee pentru telefoanele mobile. Philip T. Porter (tot de la Bell

Labs) propune ca turnurile celulare să fie plasate în vârfurile

unor hexagoane imaginare, astfel ca emisia-recepția să se Turn-releu

5

desfășoare în trei direcții. Dar în acea perioadă, tehnologia aferentă nu se dezvoltase încă și nici

frecvențele specifice nu erau alocate. Abia prin anii 60', Richard H. Frenkiel și Joe S. Engel (de

la Bell Labs) fac descoperiri care revoluționează electronica.

Totuși telefoane mobile prin care se puteau forma numere existau deja înainte de 1950.

Astfel, în 1948 serviciul de telefonie mobilă fără fir este disponibil în aproape 100 de orașe

americane și majoritatea autostrăzilor.

Primul telefon mobil complet automat, numit MTA (Mobile Telephone System A) a fost

dezvoltat de Ericsson și lansat pe piață în Suedia în 1956. Avem de-a face cu primul sistem care

nu necesită control manual, dar avea dezavantajul greutății (cântărea 40 kg!). MTB Produce o

versiune mai evoluată, cântărea "doar" 9 kg și a fost introdus în 1965 și ajunsese până la 600 la

desființare.

În 1957, radio-inginerul sovietic Leonid Kuprianovici din Moscova a creat un telefon

portabil numit după inițialele sale LK-1 sau "radiofon". Acesta era prevăzut cu antenă, rotiță

pentru formarea numerelor și putea comunica cu o stație-bază. Avea o greutate de 3 kg, raza de

acțiune 20-30 km, iar timpul de funcționare al acumulatorilor ajungea până la 20-30 de ore.

Kuprianovici și-a patentat invenția în același an, 1957. Stația de bază a lui LK-1 se putea conecta

la rețeaua locală de telefonie mobilă putând astfel deservi mai mulți clienți. În 1958,

Kuprianovici și-a reproiectat telefonul ajungând la o versiune "de buzunar" de 500 gr.

În 1958, URSS începe să dezvolte serviciul național de telefonie mobilă Altay. În 1963,

acest serviciu se înființează și la Moscova, iar în următorii ani în 30 de orașe ruse.

Prin anii 60' se aduc o serie de îmbunătățiri, mai ales prin contribuțiile lui Frenkiel și

Engel de la Bell Labs, care pun în practică o serie de descoperiri din domeniul electrinicii și al

computerului.

În 1970, Amos E. Joel, Jr. (tot de la Bell Labs) inventează un sistem care să permită

telefoanelor să treacă dintr-o "arie celulară" într-alta fără întreruperea convorbirii telefonice.

În decembrie 1971, AT&T își prezintă oferta pentru serviciul de telefonie celulară către

Comisia Federală de Comunicații (FCC). După ani de dezbateri și audiențe, oferta este

acceptabilă abia în 1982 ca Serviciu Avansat de Telefonie Mobilă (Advanced Mobile Phone

Service - AMPS), alocându-i-se frecvențe din gama 824 - 894 MHz. Serviciul analogic AMPS

este depășit și înlocuit de cel digital în 1990.

6

Una din primele rețele publice de telefonie mobilă de succes este ARP din Finlanda,

lansată în 1971. Ulterior aceasta a fost considerată ca fiind de generație zero (0 G).

Prima generație

Telefonia mobilă modernă înregistrează un salt uriaș pe 3 aprilie 1973 când Dr. Martin

Cooper de la Motorola, în timp ce se deplasa pe o stradă din New York, efectuează o convorbire

cu Dr. Joel S. Engel, șeful direcției de cercetare de la AT&T Bell Labs, fiind prima convorbire cu

un telefon mobil. Era vorba de un telefon Motorola DynaTAC.

În afară de Martin Cooper de la Motorola căruia i se atribuie primul telefon mobil practic,

bazat pe utilizarea undelor radio, putem menționa și alți inventatori care și-au adus contribuția în

evoluția telefoniei mobile:

• Nathan B. Stabbefield din Kentucky;

• George Sweigert din Ohio căruia i se atribuie primul telefon

modern fără fir;

• Charles A. Gladder și Martin H. Parelman din Nevada,

invenție patentată în 1979 ce prevedea

utilizarea frecvențelor radio.

Dacă Bell Laboratories introdusese ideea comunicațiilor

celulare pentru mașinile poliției (în 1947), meritul Motorola și

mai ales al lui Cooper constă în utilizarea acestuia și în afara

automobilului.

În 1977, AT&T și Bell Labs construiesc un prototip de

sistem celular, iar în anul următor Bell Labs lansează testarea

primei rețele celulare din Chicago, având peste 2000 de clienți de probă, utilizân serviciul

AMPS, dar această rețea a fost aprobată de Comisia Federală de Comunicații (FCC) abia în

1982. În octombrie 1983, Illinois Bell deschide primul sistem celular comercial.

Prima lansare comercială a telefoanelor celulare a avut loc în Tokio în 1979 (firma

NET). În 1981, Motorola și American Radio Telephonelansează o a doua testare de serviciu

comercial pe teritoriul SUA. În același an, sistemul NMT este lansat în Danemarca,

Finlanda, Norvegia și Suedia.

În 1982, după amânări îndelungate, FCC aprobă serviciul comercial celular pe teritoriul

american.

Dr. Martin Cooper (Motorola)

efectuează prima convorbire cu un

telefon mobil în 1973 (reconstituire în

2007)

7

Primul telefon mobil de pe piața americană a

fost Motorola DynaTAC 8000 X, care a primit aprobarea în

1983. Destul de redus ca dimensiuni pentru acea epocă, acest

tip de telefon, considerat primul telefon mobil veritabil, a fost

dezvoltat cu portul substanțial al lui M. Cooper și a necesitat

costuri de cercetare de peste 100 milioane de dolari.

În 1983, Ameritech introduce în Chicago primul

serviciu analog celui furnizat de Advanced Mobile Phone

Service (AMPS).

Primul telefon mobil care putea face trecerea de la o arie celulară la alta a fost

comercializat de Bell Labs în 1984. Astfel, telefoanele încep să se micșoreze, iar aria lor de

acoperire să se mărească.

În anii '80 are loc o dezvoltare susținută a telefoniei mobile. Apar rețele celulare cu o

multitudine de stații-bază având asigurat și protocoluil aferent de trecere de la o celulă la alta,

fără întreruperea convorbirii.

În 1987, numărul de abonați americani depășește un milion.

În acea perioadă transmisia se efectua în sistem analog, tehnologie care nu era la fel de

performantă ca cea digitală de astăzi. Apăreau interferențe legate de electricitatea statică și de

zgomot, iar transmisiile erau departe de a fi perfecte. Sistemele utilizate (NMT, AMPS, TACS,

RTMI, C-Net și Radiocom 2000) vor fi desemnate ulterior sub denumirea generală de generația I

(1 G) de telefoane mobile.

A doua generație

Prin anii '90 este lansată a doua generație (2G), care era

bazată pe sistemele GSM (Global System for Mobile

Communication), IS-116 ("TDMA"), IS-95 ("CDMA"), iDEN

și PDC. Sistemul de telefonie 2G este pus în practică pentru

prima dată în Finlanda, în 1991, prin rețeaua de tip

GSM Radiolinja (astăzi Elisa), fondată la 19 septembrie 1998.

De data aceasta, transmisia se realiza în mod digital. Dispăreau

interferențele, iar conectarea cu rețeaua era mai rapidă.

Telefon mobil din anii '80 realizat de

AEG

Două telefoane din 1991, care

funcţionau în sistem GSM

8

Telefoanele devin tot mai mici și portabile (greutatea cuprinsă între 100 și 200 grame

devine standard), mai eficiente energetic, iar popularitatea lor crește, devenind tot mai ieftine.

Industria telefonului mobil ia amploare. Acest lucru se datorează diverselor inovații tehnologice,

atât în domeniul electronicii (miniaturizarea și creșterea eficienței componentelor), cât și al

acumulatorilor. De asemenea, creșterea numărului de antene ale rețelei celulare conduce la

scăderea puterii și energiei necesare unui telefon mobil.

Pe lângă reducerea dimensiunii telefoanelor, mai era necesară și armonizarea frecvențelor

de lucru din spațiul european cu cele din America.

Noi servicii oferite de a doua generație de telefoane:

• mesajul SMS: această nouă variantă de comunicare pur textuală a fost introdusă pentru prima

dată în 1993 în Finlanda. În curând SMS-ul devine un mod de comunicare preferat de tineret.

• accesul la fișiere multimedia prin intermediul telefonului. Un astfel de exemplu îl constituie

Finlanda, unde rețeaua Radiolinja oferea posibilitatea descărcărilor ("download") a tonurilor

de apel dorite, și aceasta începând cu anul 1998.

• transmiterea de reclame promoționale: lucru realizat pentru prima dată în 2000, în Finlanda;

• realizarea de plăți comerciale pentru utilități, pionieratul având loc în Norvegia anului 1999;

• Internet prin i-Mode, anul 1999, Japonia (prin NTT DoCoMo).

În Franța primul telefon mobil apare în 1992.

A treia generație

Serviciile 3G au capacitatea de a transfera simultan două tipuri de informații: voce (o

convorbire telefonică) și non-voce, ca de exemplu transfer de date: de poștă electronică, mesaje

instante sau și pagini de web. 3G nu folosește aceleași frecvențe radio ca 2G, necesitând în

majoritate rețele noi și autorizații noi de funcționare.

Prima astfel de rețea, sub formă de test a fost introdusă în mai 2001, în Japonia (NTT

DoCoMo), lansarea comercială având loc în același an la 1 octombrie.

Viteza de transmisie este mai mare, la fel și capacitatea rețelei și

calitatea serviciior oferite, care devin tot mai diversificate.

În 2002 generația a treia este lansată și în SUA și Coreea de

Sud, țări urmate la scurt timp de Marea Britanie și Italia.

La sfârșitul anului 2007 existau aproape 200 de milioane de

abonați ai rețelelor 3G. În același an venitul adus de serviciile 3G

Telefon din generaţia a treia,

dotat cu touchscreen

9

depășea 120 milioane de dolari.

"3.9G" este o tehnologie în telefonia mobilă bazată pe standardul 3G dar cu capabilități

deja apropiate de viitoarea 4G. Ea permite transferul de date fără fir la viteze aproape egale cu

cele ale cablurilor de fibre optice, de ordinul a 100 megabit/s (față de max. 7,2 Mbit/s la

tehnologia 3G).

Acest lucru este posibil datorită folosirii noului sistem de telecomunicații Long Term

Evolution (LTE), care expandează gama frecvențelor de aproape 10 ori în comparație cu cele

folosite anterior în telefonia mobilă, ceea ce elimină congestia și interferențele din transmiterea

de date. Totodată, un telefon mobil va avea nevoie de până la 4 antene, în comparație cu una

singură la telefoanele 3G.

Sistemul 3.9G schimbă de asemenea felul în care este alocată transmisia datelor. Ĩn

tehnologia 3G transmisia datelor de către utilizatori diferiți este alocată ori unei frecvențe

specifice, ori unui timp anume, în timp ce sistemul LTE combină aceste două metode.

Cel mai mare beneficiar al serviciului 3.9G este așa numita metodă cloud computing,

unde softwareul necesar utilizatorului (eventual împreună cu datele sale) nu mai este stocat local,

ci pe un server "undeva" în Internet.

A patra generație

4G (engleză: fourth generation) este numele generației a patra de tehnologie telefonică

mobilă, aceasta fiind succesoarea 3G. Un sistem 4G oferă internet mobil de mare viteză. De acest

sistem pot beneficia laptopurile cu o conexiune prin modem USB fără-fir, smartphonurile și alte

sisteme mobile. Aplicațiile compatibile includ televiziunea mobilă high-definition, televizunea

3D, sistemele pentru conferinte video. Recent noile sisteme de operare mobile: Android, iOS,

Windows Phone intră în categoria 4G.

În Statele Unite Sprint Nextel a introdus rețele mobile WiMAX din 2008, iar MetroPCS a

fost primul operator care a oferit servicii LTE (Evoluție pe Termen Lung) în 2010. Modemuri

USB fără-fir au fost disponibile de la început, în timp ce smartphone-urile WiMAX au fost

disponibile din 2010, iar cele LTE din 2011. Echipamentele făcute pentru diferite continente nu

au fost întodeauna compatibile din cauza diferențelor de frecvență între rețele. Rețelele mobile

WiMAX sunt disponibile în prezent pentru piața europeană, mai exact în România, Italia și

Germania. După licitarea ANCOM, prima companie ce a furnizat servicii de internet 4G Wimax

a fost (și este) 2K Telecom împreună cu Necc Telecom.

10

Tendințe Tehnologia telefoniei mobile se află în plină evoluție. Aceasta constă atât în creșterea

numărului de abonați și de posesori de telefoane, cât și în creșterea numărului de servicii și

opțiuni realizabile cu ajutorul telefonului, bazate pe Internet și GPS, cum ar fi ghidaj pietoni,

informații locale, sistem de plată, modalitate de acces securizat în zone speciale și multe altele.

Energie

Telefoanele mobile au în general ca sursă de energie baterii electrice reîncărcabile, mai

exact numite acumulatori electrici. Energia necesară reîncărcării lor se ia printr-un dispozitiv

încărcător de acumulatori de la rețeaua de (220V) curent alternativ.

Caracteristici

Sistem celular

Sistemul GSM este un sistem numit „celular”. Deoarece telefoanele portabile atașabile la

GSM (așa-numitele telefoane mobile sau celulare) trebuie să fie ușoare și trebuie deci și să aibă

acumulatori cât mai ușori, ele au și o putere de emisie radio limitată la circa 4 – 6 km.

Drept consecință, releele GSM, numite și „stații de bază”, care au antenele în poziții fixe pe

stâlpi la sol sau pe clădiri mai înalte, trebuie să fie numeroase, împânzind astfel mari suprafețe,

de ordinul unor întregi zone metropolitane și chiar și mai mari, tinzând cu timpul spre acoperirea

completă a țărilor.

Zonele globului în care în general rețeaua GSM nu pătrunde sunt:

• mari zone nelocuite, de ex.: deșerturi, munți înalți, zonele polare, lacuri mari, mări și oceane

• zonele subterane (tuneluri, mine, stațiuni de cercetări situate la adâncime) precum și zonele

subacvatice și submarine

• spațiul aerian cu altitudine de peste 4 – 6 km (avioanele de pasageri ajung și la înălțimi de 10

– 11 km)

• unele zone și țări subdezvoltate

Fiecare releu GSM deservește doar o mică suprafață, mai mult sau mai puțin rotundă și

cu diametrul de cca 8 – 10 km, numită „celulă”. Dacă posesorul telefonului mobil se deplasează

(de ex. călătorește cu mașina), sistemul îl „pasează” de la un releu la altul, urmărindu-l peste tot

unde se află. Dacă la trecerea în altă celulă (teritorială) posesorul tocmai vorbește la telefon,

convorbirea sa nu este întreruptă și nici măcar deranjată.

11

Securitatea transmisiei

Sistemul GSM, bazându-se pe transmisii radio, prezintă principial riscul captării ilegale a

convorbirilor telefonice. El însă prevede ca semnalul sonor, înainte de a fi transmis, să

fie digitalizat și criptat, dispunând astfel de o securitate de transmisie ridicată.

Benzi de frecvențe

La ora actuală există pe glob 14 domenii de frecvențe pentru GSM, toate situate în câte

una din următoarele benzi: 400 MHz, 700 MHz, 850 MHz, 900 MHz, 1.800 MHz și 1.900 MHz.

Unele domenii se folosesc numai pe anumite continente. Frecvențele cu care transmit telefoanele

mobile în cadrul unei legături cu releul antenă (legături numite „uplink”) se deosebesc de

frecvențele folosite de relee în direcția inversă („downlink”).

Radiațiile mobilelor și cancerul

Efecte asupra sănătății

În 2011 Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a clasificat radiația

telefonului mobil pe scara IARC ca un Grup 2B - posibil carcinogen. Acest lucru înseamnă că

"ar putea exista un risc" al carcinogenității și deci mai multe cercetări referitoare la expunerea

îndelungată la telefonul mobil trebuiesc efectuate. După aceea, OMS a precizat că "până în

prezent, nu s-au stabilit efecte adverse ca urmare a folosirii telefonului mobil".

În iunie 2011 o echipă de 31 oameni de știință din 14 țări, inclusiv Statele Unite, a luat o

poziție după ce a analizat studiile trecute despre siguranța telefoanelor mobile. Echipa a găsit

suficiente dovezi pentru a cataloga expunerea la risc a utilizatorului ca „posibil cancerigenă

pentru om”. Ei au găsit suficiente dovezi de creștere a frecvenței gliomului și a cancerului de

tip acoustic neuroma brain, dar nu au putut trage alte concluzii cu privire la alte tipuri de cancer.

Mobilul emite o radiație care este non-ionizantă, fiind asemănătoare cu cea a unui cuptor

cu microunde de mică putere.

Câteva studii

Rezultatele celui mai amplu studiu internațional despre telefoanele mobile au fost făcute

publice în 2010. El a arătat că participanții la studiu care au folosit telefonul mobil timp de 10 ani

sau mai mulți au dublat rata gliomului creierului, care este un tip de tumoare. Organizația

Mondială a Sănătății a mai publicat în 2010 un studiu realizat pe parcursul a zece ani, în care se

arată că folosirea regulată a telefoanelor mobile cauzează cancer la creier. Potrivit studiului,

12

jumătate de oră petrecută cu telefonul mobil la ureche în fiecare zi sporește riscul de apariție a

cancerului la creier cu 40 %.

Avertismentele companiilor de telefonie mobilă

Producătorii de telefoane mobile își avertizează clienții să-și țină aparatele departe de

corp, iar experții în sănătate spun că există și alte mijloace de a reduce radiația telefoanelor

mobile. Manualul de utilizare al Apple iPhone 4 spune: „când folosiți iPhone lângă corp pentru

apeluri vocale sau pentru transmisie de date wireless, țineți iPhone la cel puțin 15 milimetri

depărtare de corp.” BlackBerry Bold își sfătuiește utilizatorii să „țină BlackBerry-ul la cel puțin

25 mm depărtare de corp când transmite”. Logica de la baza acestor recomandări este

următoarea: cu cât aparatul este mai departe de corp, cu atât acesta absoarbe mai puține radiații .

Sfaturi

• Pentru a mări distanța dintre celular și cap, și deci pentru a reduce iradierea acestuia,

utilizatorii pot folosi

• funcția de vorbit liber,

• funcția de a vorbi printr-un fir cu microfon și minidifuzoare plasate în ureche în timp ce

țin mobilul de ex. în buzunar,

• o legătură de genul PAN / Bluetooth (tot prin radio, dar cu putere de emisie mult mai

mică decât cea necesară la GSM).

• În locul conexiunii sonore utilizatorii mai pot folosi SMS-ul.

• Mobilele emit cele mai intense radiații atunci când încearcă să se conecteze cu turnurile de

antene ale celulelor. Un mobil în mișcare sau un mobil într-o zonă unde semnalul este slab

trebuie să emită cu o putere mai mare, astfel rezultând mai multe radiații. De aceea, dacă vor

să reducă expunerea lor la radiații, utilizatorii trebuie să evite folosirea celularelor în lifturi,

clădiri și zone rurale, spun experții.

Alte efecte asupra sănătății

"Nomophobia", o fobie ce a fost denumită după prescurtarea de la no-mobile, este o

afecțiune care, potrivit psihologilor, afectează tot mai mulți tineri care devin dependenți afectiv

de telefoanele mobile. Cei care suferă de această boală intră în sevraj când rămân fără

smartphone, fiind pur și simplu cuprinși de panică sau disperare. În plus oamenii cu nomofobie

nu se pot concentra la job, nu sunt atenți când poară o conversație și își verifică febril telefoanele

pentru a vedea dacă au vreo notificare.

13

Riscuri

În anul 2013, o însoțitoare de zbor a decedat, după ce a răspuns la un telefon mobil,

iPhone, conectat la un încărcător care nu era produs de Apple.

În iulie 2014, o tânără în vârstă de 18 ani din China a decedat, autoritățile fiind de părere

că de vină a fost încărcătorul pentru telefonul mobil pe care aceasta îl folosea.

Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Telefon_mobil

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_telefonului_mobil

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/GSM#Caracteristici_tehnice

4. http://www.cellular.co.za/cellphone_inventor.htm

5. http://edition.cnn.com/2011/HEALTH/05/31/who.cell.phones/