Tehnici de Modificare Comportamentala

12
Tehnici de modificare comportamentala Contingențele și consecințele Fiecare comportament are inerent efectele sale, care au o funcţie de întărire sau de penalizare a comportamentului respectiv și se numesc contingenţe. O mare parte din comportamentele noastre sunt determinate de contingenţe, de întăriri – fie ele de natură pozitivă sau negativă (care întăresc, încurajează manifestarea unui comportament) și de pedepse (care au ca efect reducerea comportamentul respectiv). Nu orice consecinţă este o contingenţă, ci numai acelea care au funcţia specificată mai sus. (Miclea). Tehnici de modificare comportamentală Tehnici de modificare comportamentală Argument: Acest modul își propune, prin tematica sa, să ofere cadrelor didactice o nouă perspectivă educativ-formativă a relației cu elevul în sensul dezvoltării unei abordari comprehensive a comportamentelor problematice manifeste în mediul școlar și să construiască noi modalități de intervenție care să faciliteze munca cu elevul. Acest curs oferă informații privind aspectele teoretice și practice ale intervenției comportamentale în contextul educativ. Cuvinte cheie: dimensiuni comportamentale, analiza funcțională, antecedente, extincția comportamentului, întărire, recompensă, shaping, pedeapsa, time-out, condiționare operantă, contingență Obiective • Clarificarea conceptelor de bază ale comportamentului uman și ale manifestărilor sale; • Facilitează înţelegerea cauzelor apariţiei anumitor comportamente problematice și abordarea acestora din mai multe perspective; • Aplicarea în practică a principiilor managementului comportamental; • Asimilarea unor modalităţi de intervenţie comportamentală pentru a facilita și integra cu ușurinţă relaţia profesor-elev 6.1. Comportamentul uman – prezentare generală, caracteristici și dimensiuni Comportamentul uman este rezultatul unei nevoi, dorinţe, convingeri. Comportamentul se referă la acţiunile pe care le realizează un organism sau sistem, de obicei, în raport cu mediul său. Este orice tip de 1

description

Tehnici de Modificare Comportamentala

Transcript of Tehnici de Modificare Comportamentala

Tehnici de modificare comportamentalaContingenele i consecineleFiecare comportament are inerent efectele sale, care au o funcie de ntrire sau de penalizare a comportamentului respectiv i se numesc contingene. O mare parte din comportamentele noastre sunt determinate de contingene, de ntriri fie ele de natur pozitiv sau negativ (care ntresc, ncurajeaz manifestarea unui comportament) i de pedepse (care au ca efect reducerea comportamentul respectiv). Nu orice consecin este o contingen, ci numai acelea care au funcia specificat mai sus. (Miclea).Tehnici de modificare comportamentalTehnici de modificare comportamentalArgument:Acest modul i propune, prin tematica sa, s ofere cadrelor didactice o nou perspectiv educativ-formativ a relaiei cu elevul n sensul dezvoltrii unei abordari comprehensive a comportamentelor problematice manifeste n mediul colar i s construiasc noi modaliti de intervenie care s faciliteze munca cu elevul. Acest curs ofer informaii privind aspectele teoretice i practice ale interveniei comportamentale n contextul educativ.Cuvinte cheie: dimensiuni comportamentale, analiza funcional, antecedente, extincia comportamentului, ntrire, recompens, shaping, pedeapsa, time-out, condiionare operant, contingenObiective Clarificarea conceptelor de baz ale comportamentului uman i ale manifestrilor sale; Faciliteaz nelegerea cauzelor apariiei anumitor comportamente problematice i abordarea acestora din mai multe perspective; Aplicarea n practic a principiilor managementului comportamental; Asimilarea unor modaliti de intervenie comportamental pentru a facilita i integra cu uurin relaia profesor-elev6.1. Comportamentul uman prezentare general, caracteristici i dimensiuniComportamentul uman este rezultatul unei nevoi, dorine, convingeri. Comportamentul se refer la aciunile pe care le realizeaz un organism sau sistem, de obicei, n raport cu mediul su. Este orice tip de activitate manifest a unui organism ca rspuns la diveri stimuli, fie ei de natur exterioar sau interioar.Operaionalizarea comportamentuluiCnd dorim s identificm cu corectitudine un anumit comportament, trebuie s cutm dincolo de denumirea sa general i s l descompunem n elemente specifice, msurabile, identificabile. Acest lucru poart denumirea de operaionalizare a comportamentului.Pentru a defini operaional un comportament int, trebuie s privim mai departe de manifestarea sa general, s facem trecerea de la etichetarea global a acestuia la o definire specific i complet a comportamentului vizat.Ex: cnd vorbim despre comportamentul agresiv al unui elev facem referire la eticheta sa lingvistic, general (comportament agresiv), ne gndim la conceptul general de percepie al agresivitii. Pentru a putea ncadra corect comportamentul copilului i pentru a induce schimbarea, trebuie ca acest comportament general s fie operaionalizat. Astfel, operaionalizm comportamental conceptul de agresivitate prin urmtoarele componente:- elevul i njur des colegii;- elevul i nfrunt profesorul;- i lovete des colegii de clas;- a adus prejudicii materiale clasei: a rupt un scaun, a spart geamul, trntete cu furie ua;- ironizeaz i i bate joc de colegi;- rspunde violent la provocri.Operaionalizarea unui comportament ne ajutla circumscrierea corect a acestuia i ghideaz intervenia propriu-zis.Comportamentul are cteva caracteristici care sunt observabile i msurabile si ne ajut s putem identifica i operaionaliza anumite conduite-int deviante sau problematice pentru care dorim s intervenim comportamental. Identificarea i descrierea specific a unui comportament permite identificarea cauzelor comportamentului i construirea unei strategii de intervenie pentru modificarea lui i ameliorarea problemei care a aprut.Aceste caracteristici msurabile i observabile sunt: frecvena, durata, intensitatea, latena.1. Frecvena unui comportamentVorbim despre frecvena unui comportament raportnd numrul de apariii i manifestare a acestuia la o anumit unitate de timp. Este vorba despre caracterul repetitiv al acestui comportament ntr-un anumit interval de timp. Unitatea de timp aleas pentru msurarea frecvenei unui comportament poate varia.2. Durata unui comportamentVorbim despre durata unui comportament avnd n vedere intervalul de timp cuprins ntre momentul apariiei sale, cnd acesta se iniiaz i cel al ncetrii acestuia.3. Intensitatea unui comportamentVorbim despre intensitatea unui comportament referindu-ne la puterea , fora cu care el se manifest. Aceast dimensiune este mai greu de msurat dect durata si frecvena i necesit instrumente sau scale speciale de msurare . Cea mai frecvent utilizat metod este scala de evaluare, n care intensitatea e exprimat printr-o cot a acestei scale. ( Miclea- suport de curs Modificri Cognitiv-Comportamentale)4. Latena unui comportamentEste reprezentat de timpul scurs ntre apariia unui stimul, situaii sau context i apariia comportamentului. Latena msoar ct timp i ia unei persoane s iniieze un anumit comportament ca i rspuns la un stimul .Cu ajutorul dimensiunilor descrise putem s concepem o gril de observaie sistematic a unui tip de comportament pentru c ofer date exacte despre observarea acestuia, formularea unei probleme validarea unei ipoteze;Reflectai la 1. Dou tipuri de comportament inadecvat manifestat de elevii din clasa d-voastr, precizai descriptorii observabili ai acestor comportamente i specificai care credei c este impactul acestora asupra clasei.2. Credei c grila de observaie a dimensiunilor msurabile ale comportamentului este un instrument util n ncadrarea cu obiectivitate a unui comportament problem?3. Alte instrumente utile pentru circumscrierea cu exactitate a unui tip de comportament.&nbsp6.2. Comportamentul problem-analiz i semnificaiiComportamentul problematic reprezint orice tip de manifestare care poate afecta ntr-un fel sau altul funcionarea optim a persoanei cu ea nsi sau poate prejudicia interaciunile cu ceilali.Comportamentele problematice n contextul educativ precolar sau colar afecteaz relaia copilului cu profesorul, are impact major asupra conduitei i performanei colare, aduce mari dezavantaje n relaia cu familia i cu ceilali colegi. Totodat, comportamentul problematic la copil, mai poate aprea i cnd expectanele i preteniile profesorilor sau ale prinilor sunt nerealiste i neadaptate nevoilor i capacitilor copilului. Cercetrile au demonstrat diferene semnificative ntre prinii care interpreteaz corect lucrurile i au ateptri realiste fa de copil i cei care manifest un ataament deficitar n relaia cu copilul, abiliti sczute de empatie i nelegere a perspectivei copilului, ateptri nerealiste privind dezvoltarea copilului (Milner, 2003).Orice comportament este fcut numai dac este urmat de consecine pozitive (stri, emoii, beneficii materiale, aprecieri care urmeaz comportamentului): obinerea unor efecte pozitive sau evitarea unor consecine negative.Funciile pe care comportamentele le au nu pot fi evaluate ca fiind rele sau bune ns modul de manifestare a comportamentului care rspunde acestor funcii poate fi evaluat ca i negativ, pozitiv, acceptabil sau neacceptabil.Definirea unui comportament problematic nu se regsete ntr-un cadru unic de percepie. Ceea ce pentru unii profesori e.g.: manifestarea neateniei unui elev la orele sale reprezint o banal problem, pentru alii aceast manifestare este un comportament problem care poate genera i antrena consecine negative.Cauzele care pot genera manifestarea unui comportament problematic care s interfereze cu activitatea de nvare sunt numeroase i de multe ori greu de decelat, de aceea este esenial ca i comportamentul pe care profesorul l percepe ca problematic s fie operaionalizat i observat printr-o gril de observaie sistemic pentru a-l putea ncadra corect i fr ambiguitate.Enumerm civa factori care pot avea un impact major n dezvoltarea unui comportament problematic la copil:1. Climatul familialFamilia este cel mai important factor care contribuie la formarea felului de a fi a unui copil, nc din primii lui ani de via. Familia ofer copilului un ntreg repertoriu de relaii interpersonale i de modele comportamentale necesare dezvoltrii personalitii acestuia. O familie disfuncional, cu mari deficiene n planul comunicrii, grefat de violen domestic, abuzuri sau, dimpotriv, o atmosfer rece, nepstoare, un climat neprietenos, dezinteresat, poate conduce la dezvoltarea unor comportamente deviante sau problematice. Este foarte important ca n familie copilul s gseasc mediul securizant de care are nevoie, nevoile sale afective i emoionale s fie acoperite n mod adecvat. Conflictele frecvente, violena fizic i verbal, indiferena afectiv sau autoritatea excesiv au impact negativ asupra dezvoltrii psiho-sociale a copilului.Copilul nu poate verbaliza tristeea, nemulumirile acumulate, tensiunile sale i atunci dezvolt diferite atitudini i conduite care sunt considerate de profesori ca fiind problematice.Totodat, modalitatea n care un printe reacioneaz la diferite situaii, emoii cu caracter negativ sau pozitiv, rspunsurile sale emoionale la diferite situaii, ofer copilului contextul de nvare a modului de gestionare a emoiilor.2. Situaia socio-economicDificultile de ordin material, o situaie economico-financiar precar, pot determina la minori anumite probleme comportamentale deoarece nevoile de baz ale acestora nu sunt satisfcute, iar pragul de toleran la frustrare la vrste mici este sczut. Venitul lunar al multor familii este total insuficient pentru acoperirea nevoilor: hran, mbrcminte, etc. Totodat sunt prini care, dei realizeaz venituri mici, nu gestioneaz n mod adecvat aceste venituri i banii sunt cheltuii pe alcool i igri, ceea ce accentueaz i mai mult sentimentul de srcie i insatisfacie. Pe acest fond al insuficienei materiale i financiare se dezvolt complexele, crete revolta interioar care mbrac ulterior forme de comportamente problematice sau la vrsta adolescentin pot dezvolta comportamente cu potenial delictogen.3. Dificultile de adaptare i integrare n mediul educativCopilul cu deficiene de auz poate s dezvolte mari dificulti n adaptarea la o anumit program sau curricul de nvmnt. Ea trebuie dezvoltat i adaptat la nevoile copilului. Totodat muli copii nva n regim de internat, ceea ce i priveaz de prezena familiei i le impune un regim de via mai rigid i reglementat de reguli stricte.4. Modele comportamentale incongruente i instruciuni comportamentale deficitar formulateCopilul nva i dezvolt modele de comportament observndu-i pe ceilali din contextul su de via. Multe din comportamentele sociale i emoionale ale copilului se deprind n urma imitrii sau modelrii, i, din pcate, prinii sau adulii n general nu verbalizeaz sau explic ce a determinat manifestarea unui anumit tip de comportament, iar copilul le va internaliza n mod implicit i le va repeta, chiar dac nu sunt nelese sau sunt interpretate n mod eronat.Totodat, regulile, instruciunile formulate vag, imprecis, cu un grad de dificultate ridicat fa de capacitatea cognitiv, social i emoional a copilului, modul n care sunt comunicate copilului i momentul n care i sunt comunicate, pot conduce la dezvoltarea unor comportamente problematice.Aplicaie:1. Specificai i descriei alte cauze care pot genera un comportament problematic la coal. 2. Identificai un comportament-problem specific din clasa d-voastr i analizai dou modaliti didactice de soluionare a comportamentului-problem identificat.Reflectai la

Care sunt cele mai frecvente comportamente problematice ntlnite la orele d-voastr i n ce mod v afecteaz acestea desfurarea n condiii optime a procesului de predare. Rolul d-voastr ca i cadru didactic n gestionarea unei situaii problematice. Care credei c sunt resursele d-voastr interioare i limitele ntr-o astfel de situaie?6.3. Managementul comportamentului-principii generale de aciuneAnaliza funcional a comportamentuluiAnaliza contextului n care apare un comportament problematic, a antecedentelor i a consecinelor manifestrii acelui tip de comportament este cunoscut sub numele de analiz funcional. Aceasta are ca obiectiv stabilirea factorilor care determin un comportament i a consecinelor acelui comportament.Orice tip de intervenie educativ eficient trebuie s se bazeze pe o analiz detaliat a factorilor care au o funcie ce faciliteaz sau care ncurajeaz comportamentul-problem (analiza funcional a comportamentului). Aceste analize scot n mare msur n eviden factorii care au declanat comportamentul, consecinele care urmeaz manifestrii acelui tip de comportament. De exemplu, subminarea continu a ncrederii de sine, lipsa ncurajrilor, a ateniei din partea prinilor, sarcini cu diferite grade de dificultate n raport cu capacitile subiectului, lipsa unor resurse materiale care pot conduce la nemulumiri, sunt elemente activatoare ale unui comportament problematic.AntecedenteleComportamentul apare ntr-un anumit context, ntr-o anumit situaie, poate fi declanat de un anumit eveniment. Antecedentele sunt reprezentate de acei stimuli care activeaz un anumit tip de comportament. Analiza situaiei n care apare respectivul comportament ne faciliteaz rezolvarea problemei. Sunt cazuri cnd comportamentul la care vrem s inducem schimbarea apare ntr-o anumit situaie X i nu apare n situaia Y. Acest lucru presupune c exist anumii factori care declaneaz i controleaz apariia comportamentului n situaia dat. Aceti factori trebuie depistai i analizai cu mare atenie.Comportamentul descrierea exact a comportamentului (ex: a ipat, a lovit, a stricat ceva, a tras de pr pe cineva); cu ct datele sunt mai clare, cu att comportamentul va fi mai bine interpretat.Contingenele i consecineleFiecare comportament are inerent efectele sale, care au o funcie de ntrire sau de penalizare a comportamentului respectiv i se numesc contingene. O mare parte din comportamentele noastre sunt determinate de contingene, de ntriri fie ele de natur pozitiv sau negativ (care ntresc, ncurajeaz manifestarea unui comportament) i de pedepse (care au ca efect reducerea comportamentul respectiv). Nu orice consecin este o contingen, ci numai acelea care au funcia specificat mai sus. (Miclea).Elementele biografice ne pot furniza o serie de date relevante despre traiectoria pe care persoana a avut-o pn la momentul respectiv, experiena sa de via, evenimentele care au provocat debutul unui anumit tip de comportament, factorii care activeaz acest comportament, repetitivitatea acestuia, etc.Mediul socio-cultural i fizicMediul n care ne dezvoltm are un impact covritor asupra evoluiei noastre fizice i psihice. Valorile, regulile, normele din mediul respectiv sunt internalizate de ctre copil i i coordoneaz contient sau nu anumite comportamente. Modelele socio-culturale pe care le are, interaciunile cu ceilali, comunic foarte multe despre modul n care se comport.Managementul comportamentului n clas este o intervenie similar modificrii comportamentale dar este o versiune mai puin concentrat pe modificare i pe comportament-int i se urmrete cu precdere meninerea unui climat propice nvrii i a ordinii n clas. Dobndirea unor abiliti n management comportamental are o importan deosebit pentru profesorii din sistemul educaional. Principiile unui management comportamental sunt de a crete probabilitatea ca individul, grupul, s aleag un comportament adecvat, pozitiv i acceptat social.Principii ale managementului comportamentului n clasProfesorii trebuie s cunoasc anumite principii de management comportamental pentru a putea menine o atmosfer stimulativ i armonioas n clas i pentru c un control comportamental eficient conduce la diminuarea posibilitilor de apariie a unui comportament inadecvat.1. S ai alternative pozitive i funcionale pentru dezvoltarea comportamentului dorit: profesorul trebuie s aib internalizate anumite reguli i principii care conduc n timp la scopul dorit. Adic, consecvena n aplicarea recompenselor i a sanciunilor, responsabilizarea copilului, echilibru ntre recompense i pedepse, oferirea de alternative, oferirea de feed-back constructiv i constant, sunt strategii care conduc n timp la construcia de comportamente adecvate.2. Oferirea unui cadru propice, pozitiv de nvare: trasarea unor reguli i limite clare, nelegerea acestora de ctre elevi, subscrierea la ele, un climat prietenos bazat pe ncredere i respect reciproc Este foarte important ca elevul s fie responsabilizat, de aceea se pot stabili reguli mpreun cu ei, acestea trebuie s aib un caracter specific, concis, s fie uor de asimilat i cu o formulare simpl uor de inut minte.3. Oferirea de alternative comportamentale elevilor i separarea comportamentului inadecvat de persoana copilului. Dac elevul a manifestat un tip de comportament nedorit trebuie s neleag c comportamentul inadecvat este sancionat de profesor i nu el ca persoan, profesorul trebuie s disocieze acest comportament de persoana copilului i s specifice acest lucru. ns acest lucru nu se aplic cnd copilul are un comportament pozitiv. Cnd elevul a exercitat un comportament adevat, cu caracter pozitiv , l putem asocia cu persoana lui.Ex: Faptul c ai citit att de frumos povestea ne arat c esti un copil harnic i talentat.Totodat, este important ca profesorul s poat oferi alternative comportamentale, s specifice consecinele acestor alternative comportamentale, s ncurajeze copilul n a face alegeri potrivite; mesajul transmis copilului este de responsabilizare a aciunilor sale i de asumare a consecinelor. Stabilirea i construcia continu a relaiei profesor-elevi implic perseverena n regulile stabilite, echilibru n acordarea de pedepse-recompense, comunicare deschis pentru un climat de ncredere reciproc. Atitudinea non-discriminativ, utilizarea indicaiilor pozitive, adoptarea unui stil comportamental adecvat care s ofere un model pozitiv pentru copil, oferirea unui mediu securizant, oferirea de alternative i stabilirea clar a consecinelor, sunt cteva din caracteristicile ce dezvolt o relaie armonioas elev-cadru didactic.4. Oferirea constant a feed-backului constructiv. Acesta trebuie s respecte anumite reguli generale: - s fie centrat pe fapte i nu pe evaluarea global a unei persoane;- s fie specific i formulat cu claritate;- poate accentua ntr-o manier pozitiv aspecte de mbuntit;- are drept scop furnizarea acelor comentarii i sugestii care sa conduc la un efect pozitiv sau la rezultate sau comportamente mai bune. Feedback-ul constructiv devine benefic atunci cnd informaia oferit aduce ncurajare i suport.Ex. Mi-a plcut foarte mult compunerea ta, mi-a sugerat mult munc i for de creaie, aspectele pe care le-ai descris au avut un efect plcut asupra mea, ceea ce mi-a fi dorit ns ar fi fost detalierea mai ampl a aspectului legat de natur.Reflectai la Principiile descrise. Care dintre aceste principii v sunt familiare i le folosii pentru a pstra un climat plcut i adecvat nvrii n clasa d-voastr? Rolul d-voastr ca i cadru didactic n aplicarea principiilor de management n clas. Raportndu-v la elevii d-voastr, gndii-v cum ai formula un alt principiu de management al comportamentului n clas?6.4. Tehnici de modificare comportamental prezentare si aplicabilitatePentru a induce schimbare la comportamentul int avem :A. Metode de cretere a frecvenei unui comportament;B. Metode de scdere a frecvenei unui comportament.A. Metode de cretere a frecvenei unui comportamentntrirea pozitiv: se aplic atunci cnd dorim s meninem sau s intensificm un comportament vizat prin prezentarea unei stimulri. Aceast stimulare se acord imediat dup efectuarea comportamentului deoarece se dorete creterea repetitivitii acelui comportament. Se merge pe principiul c dac acel comportament este realizat de mai multe ori se va primi o stimulare care i face plcere subiectului care l manifest.Ex: Dac nv poezia la romn m uit la desenele mele preferate.ntrirea negativ: comportamentul este executat pentru eliminarea sau reducerea unui stimul aversiv sau a unei situaii care produce disconfort. Nu trebuie confundat cu pedeapsa, care scade frecvena unui comportament indezirabil, n timp ce ntrirea negativ crete frecvena unui comportament .Principiul care este activat este c, dac subiectul continu s manifeste acel comportament, va scpa de stimulul neplcut. Cele mai comune comportamente pe care acest tip de ntrire le dezvolt sunt evitarea i evaziunea (Micela).Ex: Elevul cruia i este fric de o lucrare la matematic alege s fug de la or, evitnd astfel o not mic. Comportamentul su indezirabil este ntrit astfel negativ de faptul c a evitat o situaie neplcut.Cteva modalitai de aplicare a ntririlor:Shaping: este o ntrire pozitiv care se aplic n mod gradat i cumulativ, viznd acelai tip de comportament, adic se respect un anumit algoritm de pai. Aceti pai care respect o anumit secvenialitate, pn la comportamentul final vizat sunt recompensai, respectndu-se anumite criterii bine stabilite. Pentru a ncuraja copilul s i nsueasc i s manifeste un anumit tip de comportament, se lucreaz n pai mici, succesivi, astfel nct copilul s se apropie tot mai mult de rezultatul final.Instruirea discriminativ: apare atunci cnd dorim s nvm un copil s se comporte ntr-un anumit fel dar numai n anumite condiii (dar nu i n altele) de aici denumirea de instruire discriminativ. Astfel, copilul este ajutat s identifice corect, s diferenieze circumstanele i le vom ntri pe cele adecvate.Contractul comportamental: se realizeaz ntre prini/profesor i copil, este un acord, o nelegere scris care s stipuleze clar care sunt comportamentele int vizate, ce responsabiliti i asum fiecare parte din contract, care sunt consecinele respectrii sau a neasumrii acestor comportamente. Deoarece responsabilizez prile contractante, este o metod care d rezultate rapide.B. Metode de scdere a frecvenei unui comportamentPedeapsa: este reprezentat de un stimul sau eveniment care se produc dup manifestarea unui anumit tip de comportament i are ca i scop scderea, diminuarea probabilitii repetrii acelui tip de comportament.Pedeapsa poate consta n aplicarea unui stimul dureros, trirea unei situaii neplcute, eliminarea unor privilegii, reducerea unor drepturi ctigate anterior, etcPrincipalele tipuri de penalizare (pedepse) sunt: Pedeapsa fizic: este cea mai comun i des ntlnit. Se bazeaz pe producerea durerii i de multe ori aceasta este nsoit de emoii negative i sentimente de umilire i ruine (btaie, smucire, trntit, arsuri). Este o metod foarte des ntlnit i cea mai la ndemn, chiar dac antreneaz o serie de consecine negative pe plan fizic i emoional i are repercusiuni n dezvoltarea ulterioar a copilului. Comportamentul verbal cu rol de stopare sau reducere a unui comportament: interdiciile verbale, tonalitatea vocii, inflexiunile vocale, verbalizarea ameninrilor, au rolul de a reduce frecvena unui comportament. Timeout: const n blocarea fizic i ntreruperea pentru cteva minute, imediat dup comportamentul problem a unei situaii plcute, stimulative pe care subiectul o triete ca urmare a realizrii acelui comportament. De exemplu, putem s l ducem pe copil n alt camer un anumit interval de timp. Nimeni nu vorbete i nu se uit la copil pn nu expir timpul de pedeaps. Trebuie sa fim ateni cnd folosim timeout-ul. Uneori copilul are o atitudine negativ tocmai pentru c vrea s ias dintr-o situaie cu un mare grad de disconfort pentru el sau nu vrea sa ndeplineasc o sarcin; n aceste situaii timeout-ul devine o recompens i poate ntri comportamentul nedorit. Sanciunea: const tocmai n retragerea sau diminuarea ntririlor pe care persoana le-a primit, deoarece a manifestat un comportament neadecvat. Aici vorbim despre retragerea unor drepturi, a unor privilegii, a unor ntriri obiectuale, etc. Extincia (stingerea) const n reducerea frecvenei unui comportament prin eliminarea ntririlor care au fost asociate cu manifestarea acelui comportament. Se bazeaz pe presupunerea c, dac nu i vom mai oferi atenie comportamentului respectiv, va disprea pentru c nu va mai exista nimic care s l susin pentru c nu se mai justific. Cele dou modaliti de reducere a frecvenei unui comportament, pedeapsa ct i extincia au un efect similar, dar n cazul pedepsei diminuarea se datoreaz instituirii unei contingene; n cazul extinciei se datoreaz dispariiei acestei contingene.Reflectai la La diferitele comportamente problematice pe care le ntlnii la elevii d-voastr. Ce tehnici sau metode folosii pentru a reduce sau elimina comportamentul respectiv? Din experiena d-voastr ca i profesor, care credei c sunt factorii principali care concur n aplicarea cu succes a tehnicilor i metodelor de modificare a unui comportament vizat?SUMAROrice comportament este rezultatul acoperirii unei nevoi, este manifestarea unei dorine sau internalizarea unei credine. Identificarea corect a ceea ce determin comportamentul, ne ajut s ne raportm adecvat fa de acel comportament. Operaionalizarea acelui comportament ne ajut s l descompunem n elemente msurabile i observabile pentru o ncadrare corect a comportamentului respectiv.Pentru a identifica care este funcia acelui comportament manifestat este nevoie s l observm o perioad de timp pentru a afla crei nevoi i corespunde acel comportament.Funciile pe care comportamentele le au nu pot fi etichetate ca fiind rele sau bune, ns, modurile de manifestare a comportamentului care rspund acestor funcii pot fi evaluate ca i negative, pozitive, acceptabile sau neacceptabile. Identificarea funciei comportamentului-int, comportamentului care se vizeaz a fi schimbat, se realizeaz prin analiza funcional. Aceasta const n identificarea contextului care declaneaz un anumit comportament, elementele activatoare, consecinele pe care le atrage comportamentul respectiv, i permite construcia ulterioar a unei strategii de intervenie de modificare comportamental.Tehnicile de modificare comportamental vizeaz nlocuirea unor comportamente indezirabile cu internalizarea unor comportamente pozitive, acceptate, i oferirea de noi alternative comportamentale.Principiile de modificare comportamental vizeaz fie metode de cretere a frecvenei comportamentului fie metode de scdere a frecvenei comportamentului. Aceste tehnici sunt foarte des ntlnite i pot fi utilizate cu uurin n mediul familial i educativ pentru a facilita nvarea i a menine un climat educativ armonios i echilibrat.

8