Clădirea care adăposteşte Muzeul de Ceramică şi Sticlă a fost construită la începutul secolului XX din ordinul lui Ahmad Qavam (Qavam-ol-Saltaneh, primministru al Persiei) ca reşedinţă personală şi birou.

Situată într-o grădină de 7000 de metri patraţi, clădirea a fost folosită de Qavam până în anul 1953 când a fost vândută Egiptului, devenind ambasadă pentru şapte ani. Când deteriorarea relaţiilor cu Egiptul a dus la închiderea ambasadei egiptene din Iran, clădirea a fost cumpărată de o bancă.

În anul 1976 edificiul a fost cumpărat de Farah Pahlavi şi a fost transformat de trei echipe de arhitecţi (iranieni, austrieci şi francezi) în muzeu. Muzeul a fost deschis în anul 1980

Arhitectura clădirii este o combinaţie a stilului tradiţional iranian cu arhitectura europeană a secolului XIX. Decoraţia exterioară constă din cărămidă aparentă

În exterior s-au folosit circa 50 de tipuri de cărămizi de diferite mărimi şi cu modele florale sau geometrice diferite, realizând modele din epoca selgiucidă.

Muzeul dispune de o bibliotecă şi de săli de studiu.

Decoraţia interioară constă din stucatură, mozaic de oglindă, lemn sculptat şi intarsia. Scara interioară care duce la primul etaj este în stil rusesc.

Cele mai vechi vase de ceramică expuse în muzeu datează din mileniul III î.C. iar obiectele cele mai vechi din sticlă din mileniul I î.C.

Sunt expuse şi obiecte europene de sticlă din secolele 18 şi 19 (mai ales că în epoca safavidă Şahul Abbas cel Mare (1571-1629) invitase un mare număr de meşteri sticlari veneţieni pentru a impulsiona producţia din Iran).

O masă din ceramică glazurată (şapte culori) din epoca Qajar (secXIX) înfăţişează scene din epopeea iraniană Shahnameh scrisă de Firdoussi în jurul anului 1000 (care prezintă trecutul legendar şi istoric al Persiei de la creaţia lumii până în secolul VII la cucerirea arabă)

Grădina are 7000 de metri patraţi

Fotografii: Sanda Foişoreanu

Nicoleta Leu

Prezentare: Sanda Foişoreanu

Fond muzical: Tasnif-e Rast - Saman Booyan