Muzeul Prado

Introducere:

Muzeul Prado (spaniolă Museo del Prado) este un muzeu şi o

galerie de artă amplasat în Madrid, Spania. Cuprinde una

dintre cele mai interesante colecţii de artă europeană, din

secolul secolul al XIV-lea şi până la începutul secolului al

XIX-lea.

Muzeul Prado, Madrid.

Fondat ca muzeu de pictură şi sculptură, "el Prado" conţine de

asemenea o importantă colecţie de peste 5.000 de desene, 1

2.000 de afişe, 1.000 de monede şi aproape 2.000 de obiecte

decorative şi lucrări de artă.

Museo del Prado, Madrid

Superba galerie de tablouri (8.600 de picturi) este factorul care

îi conferă muzeului renumele internaţional. Indiscutabil, în

Prado se află cele mai mari colecţii de lucrări ale spaniolilor

Diego Velázquez şi Francisco Goya, precum şi ale lui

Hieronymus Bosch (favoritul Regelui Filip al II-lea al

Spaniei).

Istoric:

2

Muzeul Prado este amplasat într-o clădire construită în timpul regatului lui Carol al III-lea, parte a unui plan de urbanizare care dorea să facă din Madrid un oraş monumental. Această pajişte (prado în spaniolă) a dat numele întregii zone (Salón del Prado, mai târziu Paseo del Prado), apoi chiar muzeului însuşi, după naţionalizare.

Paseo del Prado, Madrid

Lucrările la construcţia clădirii au fost suspendate după terminarea domniei lui Carol al III-lea şi în timpul Războiului Spaniol de Independenţă, fiind reluate doar în timpul domniei nepotului său, Ferdinand al VII-lea. Structura a devenit sediul cavaleriei şi a magazinului de pulvere pentru trupele napoleonice staţionate la Madrid, pe durata Războiului de

3

Independenţă. După detronarea reginei Elisabeta a II-a în 1868, muzeul a fost naţionalizat şi a primit numele de Museo del Prado. Clădirea găzduia colecţia regală de artă, dovedindu-se însă neîncăpător. Prima extindere a muzeului a avut loc în 1918

În timpul războiului civil spaniol, la recomandarea Ligii Naţiunilor, personalul muzeului a trimis cincizeci şi trei de picturi, o sută şaizeci şi opt de desene şi Comoara lui Dauphin la Valencia, apoi la Girona şi în final la Geneva. Lucrările de artă au trebuit să fie returnate imediat după începerea celui de-al doilea război mondial, fiind încărcate în trenuri de noapte, care traversau teritoriul francez.

Cea mai recentă extindere a constat în incorporarea a două clădiri (învecinate, dar nu adiacente) în structura instituţională a muzeului. Casón del Buen Retiro găzduieşte din 1971 majoritatea operelor de artă din secolul al XIX-lea. Palacio de Villahermosa găzduieşte în prezent Muzeul Thyssen Bornemisza, a cărui colecţii au fost iniţial adunate din averi private (lucrări care nu făceau parte din colecţia Statului), dar care încearcă să completeze golurile şi slăbiciunile colecţiilor din Prado; Thyssen Bormisza face parte din sistemul Prado din 1985.

Pictori importanti spanioli a caror lucrari sunt

expuse in in muzeu:4

Diego Rodríguez de Silva y Velázquez :(n. 1599, Sevilla

- d. 6 august 1660, Madrid), unul din cei mai cunoscuţi pictori

spanioli din sec. XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a

remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea

al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi

viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturiiDin fragedă

copilărie îl interesa desenul, la vârsta de 11 ani ajunge în

atelierul lui Francisco Pacheco, care îi transmite cunoştinţe

complexe, legând teoria de practica artei.. În 1622, Velázquez

pleacă la Madrid, unde se remarcă cu pictarea portretului

poetului Luis de Góngora y Argote. Ministrul Olivarez,

originar din Andaluzia, îl cheamă pe tânărul Velázquez la

curtea regală pentru a picta portretul capelanului Don Juan de

Fonseca. Portretul, realizat foarte repede, este transmis la

palatul regal "Alcazar". Impresionat de creaţia artistului,

regele Filip al IV-lea îi cere să-i picteze portretul (astăzi

pierdut), pe care Velázquez îl termină la 30 august 1623.

Acest tablou marchează începutul unei legături pe viaţă între

pictor şi suveran.

In prima sa calatorie in Italia, Velázquez vizitează Napoli

pentru a picta portretul surorii regelui spaniol, infanta Maria,

căsătorită cu viitorul împărat Ferdinand al III-lea.

5

După întoarcerea din Italia în ianuarie 1631, pictorul îşi ocupă

imediat postul la curtea regală. Răspunde la numeroase

solicitări privind executarea unor portrete şi a unor tablouri cu

tematică religioasă. Bună parte a anului 1635 o dedică

realizării tabloului intitulat "Predarea Bredei". Tabloul

reprezintă momentul în care Justin Nassau, guvernatorul

oraşului olandez Breda, predă cheile oraşului său generalului

Ambrogio Spinola, comandant al oştilor spaniole victorioase.

Predarea Bredei, Velasques, 1635, in prezent la muzeul Prado, Madrid

6

Scena, care avea menirea să prezinte idealul spaniol de nobleţe

cavalerească faţă de adversarul învins, este realizată veridic în

lumina naturală a zilei, scoţând în evidenţă tonurile verzi şi

albastre specifice peisajului olandez. Tabloul este realizat

pentru decorarea marelui salon al noului palat "Buen Retiro".

În 1643 este numit superintendent al colecţiei regale, având ca

atribuţie supravegherea lucrărilor de renovare a Alacazarului.

Din izvoare scrise ştim că artistul a fost autorul câtorva nuduri,

dar dintre acestea s-a păstrat doar "Venus la oglindă”

În pictura spaniolă a secolelor al XVII-lea şi al XVII-lea

nudurile de femeie erau o raritate. Inchiziţia nu permitea o

asemenea temă în pictură. Creaţia lui Velázquez aminteşte de

nudurile lui Tiziano (de ex.: "Venus din Urbino"), dar artistul

spaniol creează o viziune personală a acestei teme. Trupul

zvelt, dar totodată uimitor modelat al zeiţei este văzut din

spate. Reflexia chipului ei în oglinda de argint este neclară.

Avem impresia că Venus nu-şi admiră propria frumuseţe, ci

mai degrabă urmăreşte pe cel care o priveşte.

Între anii 1651 şi 1660, Velázquez îşi continuă cariera

la curtea regală, timp în care creează noi capodopere. Tabloul

său intitulat "Las Meninas" (cunoscut şi ca: Doamne de

7

onoare sau Familia lui Filip al IV-lea) este una dintre cele mai

ilustre creaţii din istoria picturii universale. Pictorul se

înfăţişează aici şi pe sine, cu penelul şi paleta în mână.

Las Meninas, Velasques, 1656, muzeul Prado, din Madrid

Tabloul fascinează prin zugrăvirea realistă şi, în acelaşi timp,

discretă a vieţii de la curte, prin autencitatea expresiei,

surprinderea exactă a gesturilor şi privirilor, înfăţişarea

magistrală a scenei.În februarie 1652, Filip al IV-lea îl

8

numeşte mare mareşal al Palatului (aposentador mayor de

Palacio) iar în 1659 i se conferă crucea de "Cavaler al

Ordinului Sfântul Iacob". În anul următor, pregăteşte cununia

infantei Margareta-Tereza cu regele Franţei, Ludovic al XIV-

lea, cununie ce are loc la graniţa franco-spaniolă. După

întoarcerea sa la Madrid, pictorul se îmbolnăveşte. Regele îşi

vizitează favoritul pe patul de suferinţă. După şapte zile de

agonie, Diego Velázquez moare la 6 august 1660. Este

înmormântat în biserica San Juan Bautista.

Francisco José de Goya y Lucientes (* 30 martie 1746,

Fuendetodos/Aragon - †16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa),

important pictor şi grafician spaniol, la răspântia secolelor al

XVIII-lea şi al XIX-lea. Francisco de Goya s-a născut la 30

martie 1746 la Fuendetodos, un mic sat în Aragon, în nordul

Spaniei. Goya urmează şcoala la iezuiţi, după care intră ca

ucenic în atelierul pictorului José Luzán Martinez, la care îşi

va exersa arta desenului copiind gravuri. În 1763, încearcă să

se înscrie în Academia Regală San Fernando din Madrid, dar

este respins. Îşi continuă formaţia artistică sub îndrumarea lui

Francisco Bayeu pentru ca, în 1773, să se căsătorească cu

Josefa, sora mai mică a maestrului său. Goya va mai încerca

încă o dată să fie primit în Academia San Fernando în anul

9

1766, dar va fi din nou respins (în 1795 va fi numit director al

acestei instituţii !).

Pe la sfârşitul anului 1769, Goya pleacă la Roma, unde va

rămâne până în iunie 1771. Din 1774, Goya face parte din

echipa de pictori care, la Madrid - sub conducerea lui

Francisco Bayeu - pregăteau proiectele de goblenuri destinate

palatelor regale de la Madrid şi Escorial. În scurtă vreme,

începe însă să picteze după propriile sale idei. Astfel, în anul

1781 pictează altarul bisericii San Francesco el Grande din

Madrid. După ce în 1783 pictează portretul contelui

Floridablanca, acesta îl introduce în sferele cele mai înalte şi îl

prezintă tânărului frate al regelui, Don Luis, care îi solicită

pictorului executarea portretului familiei sale. Începând din

anul 1785, Goya va fi preferatul principelui Osuna, care îi

comandă mai multe lucrări.

În anul 1792, artistul se îmbolnăveşte de o maladie care ne

este necunoscută. După convalescenţa petrecută în Andaluzia,

se întoarce la Madrid, dar este şi rămâne surd. Boala a

influenţat starea fizică şi psihică a pictorului, care se reflectă

în arta lui: aceasta câştigă în forţă interioară şi devine

expresivă, răpitoare. Abia acum se naşte adevăratul geniu al

lui Goya.

10

Creaţiile lui Goya din această perioadă dovedesc un ascuţit

spirit critic până la maliţiozitate, cu penelul său îşi va bate joc

de toată lumea, chiar şi de persoanele regale. O dovadă în

acest sens fiind de pildă celebrul tablou Portret al familiei lui

Carol al IV-lea, realizat în anii 1800-1801. Artistul priveşte

monarhia spaniolă cu un ochi lucid. În îndatoririle sale de stat,

dar şi în cele conjugale, regele este înlocuit de Manuel Godoy,

tânărul şi ambiţiosul său premier. Pentru acest om infatuat,

urât de poporul spaniol care îl numeşte măcelar ("chorizero"),

Goya pictează celebrele tablouri La Maja Desnuda ("Maja

dezbrăcată", 1799-1800) şi La Maja Vestida ("Maja

îmbrăcată", 1800-1803). Maja Desnuda este unul din rarele

nuduri din pictura spaniolă şi totodată unul din cele mai

renumite.

La Maja Desnuda, 1799-1800, Muzeul Prado, Madrid

11

La Maja Vestida, 1800-1803, Muzeul Prado, Madrid

Spre deosebire de Venus la oglindă a lui Velázquez, Goya

prezintă goliciunea în mod făţiş, aproape provocator.

Senzualitatea clară şi direct simţită nu poate lăsa privitorul

indiferent. Tocmai din acest motiv Godoy comandă o doua

pânză mai convenţională, de aceleaşi dimensiuni, care prezintă

o Maja îmbrăcată, şi acoperă cu ea tabloul cu Maja

dezbrăcată. Şiretlicul a fost descoperit şi în anul 1813

Inchiziţia confiscă ambele tablouri. În afara tablourilor

executate la comandă, pictorul realizează şi gravuri pe cicluri

tematice. În "Los Caprichos" ("Capriciile", 1797-1799) - într-

un număr de optzeci de gravuri - artistul prezintă fantasme

care prind viaţă când raţiunea adoarme şi voinţa omului este

guvernată de prostie, mârşăvie, durere sau dorinţe neînfrânate.

În anii 1810-1815 urmează un al doile ciclu, "Los desastres de

la guerra" ("Ororile războiului"), în perioada războiului cu 12

Franţa napoleoniană şi a înăbuşirii sângeroase a revoltei

populaţiei din Madrid. Represiunea răsculaţilor va face

obiectul a două tablouri celebre: 2 mai 1808 - Masacrul de la

Madrid, (1814) şi 3 mai 1808 - Împuşcarea revoltaţilor

madrileni, (1814). Pe 20 iunie 1819 moare soţia pictorului,

Josefa. Un an mai târziu, se va muta lângă Madrid, unde îşi

cumpără o casă, pe care o va denumi cu umor negru "Quinta

del Sordo" ("Casa Surdului"), însoţit de Leocadia Weiss,

devenită tovarăşă de viaţă după moartea Josefei. Artistul

trăieşte izolat de lume, stilul său devene grav, satira din

tabloul Bătrânele (sau Hasta la Muerte, 1808-1810) capătă

trăsături macabre într-un ciclu (1821-1823) de paisprezece

scene înfiorătoare: "Doi bătrâni mâncând supă", "Saturn

devorându-şi copiii" etc., care produc o impresie extraodinar

de deprimantă, adeseori de-a dreptul insuportabilă. În creaţia

lui, drumurile artei şi ale frumuseţii s-au separat, temele

pictate necesitau alte categorii estetice, incluzând şi "urâtul".

Privirea artistului transformă oroarea realităţii în opere pline

de dramatism şi cruzime.

Goya pictează scene de coridă, portrete ("Lăptăreasa din

Bordeaux", 1827), realizează miniaturi. În primăvara anului

1825 se îmbolnăveşte, trei ani mai târziu, pe 16 aprilie 1828,

13

moare la Bordeaux. Rămăşiţele artistului vor reveni în Spania,

la sfârşitul primului război mondial.

Hieronymus Bosch (sau Jeroen Bosch sau Hieronymus van

Aken), născut probabil în anul 1453, decedat la 9 septembrie

1516, a fost un pictor flamand, a cărui operă fantastică şi

grotescă ilustrează în principal păcatul şi decăderea umană. Nu

se cunosc detalii din viaţa sa. Fiu şi nepot de pictori, proveniţi

probabil din Aachen (în flamandă: Aken), Hieronymus Bosch

continuă tradiţia familială.. Hieronymus Bosch devine

membru al breslei Notre Dame în 1486 sau 1487, în care tatăl

său îndeplinise rolul de consilier artistic. În secolul al XV-lea,

confreria Notre Dame ("Lieve-Vrouwe Broederschap") este

bogată şi influentă. Comunitatea angajează muzicanţi pentru

ceremoniile religioase şi apelează la sprijinul artiştilor pentru

decorarea capelei din oraş.

La cererea breslei, Bosch pictează prin anul 1490 voleurile

exterioare ale unui retabulum (fundal al altarului). Mai târziu

va executa şi alte lucrări de dimensiuni mai mici. Arta lui

Bosch este recunoscută curând şi dincolo de graniţele oraşului.

Astfel, Filip I cel Frumos, suveranul Olandei, îi comandă în

1504 un tablou de altar reprezentând "Judecata de Apoi", iar

14

Margareta de Austria îi cumpără Tripticul intitulată "Ispitele

Sfântului Anton".

Hieronymus Bosch moare în 1516 şi este înmormântat la 's-

Hertogenbosch. Conform datelor din arhiva confreriei Notre

Dame, slujba de înmormântare a pictorului a avut loc pe data

de 9 septembrie. În afara acestor fapte, nu ştim nimic sigur

despre viaţa particulară a lui Bosch. Mai multe întrebări,

rămase încă fără răspuns, se ridică în legătură cu acest artist

flamand. După opinia unor comentatori, simbolica operei lui

Hieronymus Bosch ar putea fi legată de faptul că ar fi fost

membru al sectei "Homines Intelligentiae", care - năzuind la

atingerea inocenţei cereşti - asocia libertinajul cu emanciparea

mistică.

Este cunoscută şi ipoteza privind preocupările alchimiste ale

lui Bosch, fiindcă în unele opere ale pictorului se regăsesc

elemente cu caracter ezoteric. Dovezi nu există, însă, nici în

acest sens. Câţiva critici pun sub semnul îndoielii integritatea

mintală a artistului, văzând în el un predicator dăunător din

punct de vedere moral. De fapt, imaginaţia exuberantă a lui

Bosch se hrăneşte din folclorul flamand şi din lumea fantastică

a Evului Mediu, populată de numeroase figuri legendare şi

groteşti. Hieronymus Bosch pictează satire, lucrările sale

15

moralizatoare amestecă mereu profanul cu sacrul, obişnuitul

cu supranaturalul, în consens cu regulile greu de descifrat ale

poeziei, care este o prezenţă puternică în arta sa.

În Tripticul "Judecata de Apoi" (ca. 1500-1510), năzuinţa sa

moralizatoare nu este numai expresia credinţei totale, ci şi a

terorii infernului, ceea ce se leagă strâns cu tradiţiile vremii.

Se pare că imaginaţia lui Bosch nu cunoaşte limite.

Hieronymus Bosch: Tripticul Grădina plăcerilor - Tabloul central, 1503-04 - Museo del Prado,

Madrid

16

Creaturile sale din infern sunt nişte monştri stranii, balauri,

broaşte râioase, şerpi şi alte jivine hidoase, dar moderaţia le

face credibile. Inventivitatea metodică, temeinică sporeşte

senzaţia de grotesc.

"Grădina plăcerilor" (numită şi "Împărăţia milenară", 1503-

1504) este considerată, adesea, drept cea mai importantă operă

a lui Bosch, constituie ilustrarea excesului plăcerilor senzuale,

interpretată şi ca argument în favoarea teoriei apartenenţei

pictorului la unele secte eretice. Ipoteza este puţin credibilă,

ţinând seama şi de faptul că Tripticul a aparţinut regelui Filip

al II-lea al Spaniei, rege catolic, profund religios, care nu ar fi

tolerat în palatul său picturi ce ar fi fost suspectate de erezie.

În opera tardivă "Purtarea crucii" (1515-1516), Bosch renunţă

la abordarea narativă caracteristică primelor sale compoziţii

religioase.

El invită credincioşii să resimtă din plin violenţa, spiritul

demonic ce sălăşuieşte în indivizii din mulţime le

schimonoseşte chipurile, în contrast cu durerea imobilă de pe

chipul lui Iisus. Scena este compusă într-un fundal fără cer şi

peisaj, astfel încât chipurile deformate de grimase bolnave ies

şi mai mult în evidenţă.

17

Hieronymus Bosch s-a născut după epoca pictorilor flamanzi

primitivi, dominată de personalitatea lui Jan van Eyck, şi

moare în momentul în care începe epoca de aur a picturii din

Ţările de Jos.

Tablouri celebre expuse in muzeu:

Muzeul expune o serie de colecţii excelente semnate:

El Greco:

18

El Greco, Portret de Cavaler, 1588-1590, Muzeu Prado, Madrid

19

El Greco, Iisus pe cruce, Muzeul Prado, Madrid

20

Peter Paul Rubens:

Maria de Medicis, portet de Peter Paul Rubens, Muzeu Prado, Madrid

Lucrări ale lui Melozzo da Forlì, Botticelli, Caravaggio,

Albrecht Dürer, Rembrandt, Veronese şi mulţi alţii sunt de

asemenea de văzut în Prado.

21

Cea mai cunoscută operă de artă expusă este Las Meninas de

Velázquez. Velázquez nu doar a oferit muzeului propriile sale

tablouri superbe, ci chiar a atras prin sensibilitatea sa artistică

mare parte din colecţia de maeştrii italieni a muzeului.

Faimoasa pictură Guernica de Pablo Picasso a fost expusă la

Prado, după revenirea acesteia în Spania, în urma restaurării

democraţiei, dar aceasta a fost mutată la Museo Reina Sofia

unde a fost găsit un spaţiu expoziţional mai mare pentru

imensa pânză.

Guernica, 1937, Pablo Picasso

22

Tabela de subiecte:

Introducere...................................pag.1

Istoric.............................................pag.3

Pictori importanti spanioli a caror lucrari sunt expuse in muzeu...pag.5

- Diego Rodríguez de Silva y Velázquez.............pag.5

- Francisco José de Goya y Lucientes.................pag.10

- Hieronymus Bosch..............................................pag.14

Tablouri celebre expuse in muzeu.............pag.19

Tabela de subiecte.......................................pag.25

23