Stihi Alexandru Clasa a XI-a B Colegiul National Ienachita Vacarescu

Ștefan Procopiu( 1890 - 1972 )

Stihi Alexandru Clasa a XI-a B Colegiul National Ienachita Vacarescu

 

Biografie

A urmat cursurile școlii primare și ale Liceului „Gh. Roșca Codreanu” (promoția 1908) din Bârlad. Licențiat al secției fizico–chimice a Facultății de Științe din Iași (1912), după care a urmat alte studii universitare la Paris.

Asistent universitar la catedra de Aplicațiile electricității la Universitatea din București. Între 1 septembrie 1917 – noiembrie 1919 a funcționat la Catedra de fizică a Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad. A fost clasificat primul pe țară la examenul de capacitate (1919).

Devine șef de lucrări la catedra universitară sus-amintită (1919). Face studii de specialitate la Paris cu profesorii Gabriel Lippmann, Marie Curie, Paul Langevin, Aimè Cotton, Charles Fabry, lucrând în Laboratoire de récherches physique. Devine doctor în Științe Fizice la Sorbona (5 martie 1924) și până atunci avea publicate 30 de lucrări.

Reia catedra sa din București, iar la 15 ianuarie 1925 este numit profesor titular la catedra de Gravitate, Căldură și Electricitate a Universității din Iași, la care a predat până la pensionarea sa (1 octombrie 1962).

A fost decanul Facultății de Electrotehnică a Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași de la înființarea ei (decembrie 1937), până la 1 februarie 1941, când trece decan al Facultății de Științe a Universității Iași.

A fost membru al Academiei Române (1955), premiat al Academiei Române (1920); Doctor honoris causa al Politehnicii din Iași (1 februarie 1967), membru al Comisiei mondiale pe anul 1970 de propuneri pentru Premiul Nobel la Fizică, membru al multor societăți științifice române și străine.

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936.

Este descoperitor al magnetonului Bohr-Procopiu (1919) (alături de Bohr), nu i s-a acordat Premiul Nobel dintr-o neglijență a comisiei. Este descoperitor al Efectului Procopiu. Savantul de valoare mondială a încetat din viață în Iași la 22 august 1972, lăsând publicate 177 de lucrări științifice.

Stihi Alexandru Clasa a XI-a B Colegiul National Ienachita Vacarescu

ŞTEFAN PROCOPIU (1890—1972)                        „Progresul se face pe seama celor perseverenţi", spunea, într-o prelegere din 1939, savantul Ştefan Procopiu. Iar printre aceşti „perseverenţi" s-a numărat chiar el, acestei însuşiri adăugîndu-i-se o gîndire ştiinţifică de profundă originalitate. Puţini oameni de ştiinţă de pe glob se pot mîndri cu faptul că au fost propuşi de două ori să primească Premiul Nobel: printre aceşti rari între rari se numără şi fizicianul român Ştefan Procopiu, care, pe nedrept, a fost frustrat de acest premiu, ce i se cuvenea din plin pentru importantele sale descoperiri în fizică. Cu două decenii în urmă, el devenise un personaj familiar pentru ieşeni: un bărbat înalt, puţin încovoiat, cu trăsături frumoase şi un aer de seninătate, pe care-l vedeau străbătînd străzile oraşului, de obicei însoţit de colaboratori mai tineri.       Stefan Procopiu s-a nascut la Bîrlad, a urmat liceul în oraşul natal, terminînd primul, în clasificarea finală. Urmează fizica la Iaşi (1909—1912). In anul 1924 devine doctor în fizică, cu o teză de optică. Asistent la Universitatea din Iaşi încă din anul obţinerii licenţei în fizică (1912), Procopiu revine în acest oraş după susţinerea doctoratului, numit profesor titular în 1925. La Universitatea din Iaşi profesează cursuri de gravitaţie, căldură şi electricitate pînă în 1962, cînd îl găsim ca profesor consultant, funcţie pe care o îndeplineşte, efectuînd totodată cercetări, pînă la încetarea sa din viaţă. Aria preocupărilor ştiinţifice ale lui Ştefan Procopiu a fost vastă, el efectuînd studii de magnetism, electricitate, electrochimie, acustică, optică, spectroscopie, căldură şi termodinamică, telegrafie fără fir, în toate aceste domenii aducînd contribuţii însemnate.în afara aşa-numitului „efect Procopiu", asupra căruia vom reveni în cele ce urmează, el are marele merit de a fi descoperit mag-netonul atomic (decembrie 1912), calculînd momentul magnetic al electronului — magneton descoperit ulterior şi independent, în 1915, de Niels Bohr; (pe drept cuvînt, literatura mondială ar trebui să adopte denumirea de magneton Procopiu-Bohr şi nu Bohr-Procopiu, cum este menţionat). Cercetările sale privind suspensiile coloidale l-au condus la descoperirea, în 1921, a faptului că lumina se depolarizează parţial la trecerea prin soluţii coloidale şi suspensii cristaline, constituind ceea ce fizicienii A. Boutaric şi J. Breton au denumit în 1939 „fenomenul Procopiu", cu multiple aplicaţii. Ar trebui să precizăm că este vorba de „fenomenul optic Procopiu", spre a-l deosebi de alt fenomen, cunoscut sub numele de „efect Procopiu" şi care se referă la discontinuităţile magnetice produse într-un fir de material feromagnetic, la trecerea prin el a unui curent electric alternativ.                Ştefan Procopiu a întocmit şi importante hărţi magnetice ale ţării, pe perioada 1895— 1954. A stabilit că, începînd din 1932, momentul magnetic al globului terestru a început să crească, după ce, timp de peste 100 de ani a scăzut continuu, soluţionînd o controversă care dăinuia de decenii. A determinat şi perioada acestei variaţii: circa 500 de ani.Alături de activitatea sa strict ştiinţifică, de mare descoperitor, savantul Procopiu a fost şi autorul a numeroase invenţii şi dispozitive experimentale. Era şi un neobosit cadru didactic, care a format generaţii întregi de fizicieni experimentatori, el însuşi fiind discipolul cel mai de seamă al lui Dragomir Hurmuzescu la Iaşi. Pentru meritele sale, a fost ales membru al Academiei (1955), al unor societăţi ştiinţifice din ţară şi străinătate, a fost laureat al Premiului de Stat (1964), de asemenea doctor honoris causa al Institutului Politehnic din Iaşi.

Stihi Alexandru Clasa a XI-a B Colegiul National Ienachita Vacarescu

Fără îndoială, sînt perfect adevărate cuvintele academicianului Cristofor Simionescu, care scria: „Nu vom spune lucruri noi afir-mînd că acad. Ştefan Procopiu este cel mai mare fizician pe care 1-a dat pînă în prezent poporul nostru". Om de mare cultură, iubitor al artelor plastice, literaturii, filosofiei, istoriei, muzicii a fost şi membru activ al comitetului de direcţie al Teatrului Naţional din Iaşi.Cînd a închis ochii pentru totdeauna, semnul de carte marca pagina dintr-un studiu închinat de Tudor Vianu lui Goethe.

Tinereţea și studiile

Ștefan  Procopiu  s-a  născut  la  Bârlad,  pe  19  ianuarie 1890.  A  urmat  cursurile  primare,  secundare  și  liceal  la Liceul "Roșca Codreanu" din Bârlad. În timpul liceului, Procopiu  citește  și  studiază  foarte  mult,  îndreptându-și  atenţia spre  problemele  fundamentale  ale  cunoașterii  universului, dorind a desluși "sensul realităţii și al vieţii". 

Cu  înclinaţia  și  pasiunea  sa  pentru  știinţele  naturii  se orientează spre Universitatea din Iași pentru a urma cursurile Facultăţii de Știintele Naturii.  Dupa câteva luni,  se înscrie la Facultatea de Știinte Fizico-Chimice. În această perioadă la Universitate era profesor de fizică renumitul Dragomir  Hurmuzescu  (1865-1954),  doctor  în  știinţe  fizice  la Paris, care preda un curs de fizică modernă, în spiritul noilor descoperiri ale timpului.

În anul 1912, Procopiu obţine licenţa în fizică, cu menţiunea   "foarte bine".

Primele descoperiri știinţifice

Ștefan Procopiu s-a dedicat știinţei si cercetării încă din timpul studenţiei. Primele rezultate remarcabile din cercetare sunt publicate în anul 1913 sub titlul "Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M.  Planck”  aparută  în  "Bulletin  Scientifigue  de  l'Academie  Roumaine  de Sciences".  În  urma  studiilor  privind  teoria  cuantelor  lui  Planck  și  a  teoriei magnetismului   lui   Langevin,   Procopiu   stabilește   valoarea   momentului magnetic molecular pentru prima dată în lume, cu doi ani înaintea lui Bohr, care a primit premiul Nobel în 1922.

    În anul 1912 este numit preparator la Universitatea din Iași. Între 1913-1919 activează la Facultatea de Fizică din București, ca  asistent  suplinitor,  și  apoi  ca  șef  de  lucrări  în cadrul Laboratorului aplicaţiilor căldurii și electricităţii. Fiind preocupat și de probleme tehnice, Procopiu    publică    în    1913,    lucrarea    "Cercetări experimentale  asupra  telegrafiei  fără  sârma",  iar  în 1916   inventează   un   aparat   pentru   localizarea gloanţelor     din     corpul     răniţilor,     stabilind adâncimea   la care se aflau acestea.  

Teza de doctorat            

Stihi Alexandru Clasa a XI-a B Colegiul National Ienachita Vacarescu

        În anul 1919 obţine o bursa Adamachi și pleacă la Paris pentru studii de doctorat. Aici frecventează cursurile unor savanţi iluștri ai vremii, precum  Marie Curie, Paul Langevin, Aymé Cotton.

          Îndrumatorul tezei de doctorat este pentru început prof. Gabriel Lippman, iar apoi prof. Aymé Cotton. Ștefan Procopiu descoperă și analizează în laboratorul de fizică al Universitatii Sorbona un fenomen optic nou ce consta în depolarizarea longitudinală a luminii de către suspensii și coloizi. Această descoperire a fost prezentată în ședinţa Academiei de  Știinţe din Paris la 8 august 1921. Fenomenul este numit în anul  1930, de către prof. Boutaric, fenomenul Procopiu.

        La 5 martie 1924, Procopiu obţine titlul de doctor în știinţe fizice cu lucrarea "Asupra birefringenţei electrice și magnetice a suspensiilor", în fata unei comisii formată din profesorii Aymé Cotton, Charles  Fabry și H. Mouton. Teza de doctorat a fost publicată la Editura  „Masson”- Paris și trimisă celor mai renumiţi fizicieni ai vremii. 

Profesor și mentor

             Ștefan Procopiu este numit la 15 ianuarie 1925 profesor titular la Catedra de gravitaţie, căldură și  electricitate  de  la  Universitatea  "Alexandru  Ioan  Cuza"  din  Iași, catedră  pe  care  a condus-o până în anul 1962, când iese la pensie. 

        Activitatea   de   cercetător   și   profesor   desfășurată   de   Ștefan Procopiu  a  contribuit  la  reorientarea  învăţământului  de  fizică  ieșean. Punând   un   accent   deosebit   pe   experiment,   Procopiu   creează   în România  o  puternică  școala  de  fizică  experimentală,  considerând  că "cunoștinţele   se   capătă   prin   studiu,   dar   faptele   constatate   și experienţele sunt pârghiile care fixează cunoștinţele".

       Cursurile ţinute de el erau adevărate modele de expunere privind conţinutul,  forma,  calitatea  și  metoda  de  predare.  Experienţele  de laborator   erau   întotdeauna   verificate   în   prezenţa   sa,   deoarece experienţa trebuia sa reflecte exact fenomenul și demonstraţia trebuia sa fie desavârșită.   

Domenii de cercetare

            Ștefan Procopiu a efectuat măsurători asupra magnetismului terestru,  demonstrând  în  anul  1932  că  valoarea  acestuia  era  în scădere din 1843 și stabilind perioada de variaţie a magnetismului terestru  la  aproximativ  500  de  ani.  El  a  determinat  și  ciclurile variaţiilor  secundare  ale  declinaţiei  și  inclinaţiei  pentru  orasul  Iași din  perioada  1798  -  1947  și  pentru  București  din  perioada  1772  - 1947. Calculele pe care le-a efectuat și hărţile întocmite i-au permis să facă previziuni știinţifice privind unele fenomene geomagnetice. Prin   cercetările   sale   a   contribuit   și   la   intocmirea   hărţilor geomagnetice  ale  României,  descoperind  anomaliile  magnetice  din Moldova, pe linia Iași - Botoșani. 

        Ștefan Procopiu are și contribuţii la cercetările de spectrografie studiind   modul   de   comportare   a   nucleelor   în   vid,   activitatea suspensiilor  metalice  și  efectul  acestora    asupra  coeficientului  de difuzie   și   a   conductivităţii   electrice   a   metalelor,   pe   baza raţionamentelor  cuantice,  verificate  la  plumb.  Un  alt 

Stihi Alexandru Clasa a XI-a B Colegiul National Ienachita Vacarescu

domeniu abordat de Procopiu este cel al proprietăţilor termodinamice ale  substanţelor.     

Efectul Procopiu

          Dezvoltând     studiile     asupra     efectului     Barkhausen     (discontinuitatea magnetizaţiei unei substanţe), Ştefan Procopiu experimentează influenţa unor factori fizici asupra discontinuităţilor de magnetizare. În 1930, el pune în evidenţă un efect nou ce are loc în fire din materiale feromagnetice străbătute de curenţi alternativi, pe care  l-a  numit  "efect  Barkhausen  transversal”,  și  care  este  cunoscut  în  prezent  sub numele de "efect Procopiu".

         Dacă în interiorul unei bobine se află un fir conductor axial supus acţiunii unui câmp magnetic longitudinal, la trecerea curentului alternativ prin acest fir, în bobină nu  se  induce  nici  un  semnal,  deoarece  liniile  de  câmp  magnetic  produs  de  curentul prin fir nu intersectează suprafaţa spirelor bobinei ci sunt circulare, în acelaşi plan cu planul spirelor. 

         Dacă firul este din material feromagnetic, se constată că la trecerea prin acesta a unui curent alternativ ce depăşeste o anumită valoare de prag, apare totuşi fenomenul  de  inducţie  în  bobină.  Aceasta  dovedeşte  că  vectorii  magnetizaţie  ai  domeniilor magnetice ies din planul perpendicular pe fir. Acest fapt se întâmpla atunci când câmpul   magnetic   circular   la   suprafaţa   conductorului   depăşeste   câmpul   coercitiv caracteristic materialului din care este constituit firul. Pornind de la Efectul Procopiu, au fost construite noi tipuri de memorii electronice cu suport din fir feromagnetic, de foarte mare capacitate. 

BIOGRAFIE

http://www.phys.uaic.ro/stefan-procopiu_l208_p0.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Procopiu

http://art-zone.ro/personalitati/stefan_procopiu.html