TĂLMĂCEL – UN SAT UNDE ROMÂNII ŞI ŢIGANII SUNT LA EI ACASĂ

Horaţiu Rusu

Studiul de faţă încearcă a fi o schiţă de portret a unei comunităţi rurale multietnice din Transilvania secolului XXI. Tălmăcelul, o localitate situată în judeţul Sibiu, este o aşezare veche, de secol XV, cu un bogat istoric al relaţiilor interetnice, mai ales – aşa cum arată documentele istorice – în ceea ce priveşte comunităţile de saşi din zonă. În prezent populaţia sa este alcătuită în majoritate din români şi o minoritate de ţigani ce reprezintă sub 10% din locuitori.

Un element important asupra căruia atragem atenţia de la început, este faptul că persoanele care în limbajul oficial sunt desemnate drept rromi se auto-identifică şi sunt hetero-identificate, aşa cum o să vedem pe parcurs, ca fiind ţigani sau uneori chiar ca români1. Respectând una din regulile de aur ale cercetătorului socialului vom da prioritate spuselor „informatorilor” noştri şi în consecinţă, vom folosi nu doar în titlu ci şi pe parcursul lucrării ca mod de identificare al minorităţii etnice denumirea de ţigan şi nu cea de rrom.

Lucrarea este compusă din trei mari subcapitole: unul dedicat elementelor structurale şi contextuale (în care se ating subiecte precum localizare, aspecte demografice, economice şi de infrastructură, probleme generale şi strategii de rezolvare a acestora) unul e dedicat minorităţii etnice şi unul relaţiilor interetnice. La baza elaborării acestui studiu stă ceea ce cercetătorii socialului numesc triangulaţia metodologică, adică utilizarea mai multor căi de analiză ale aceluiaşi fenomen sau fapt social. Metodele folosite în culegerea datelor au fost analiza documentelor, interviul semi-structurat şi observaţia. Documentele la care ne referim sunt documente oficiale ale Primăriei Tălmaciu şi documente ce furnizează date de recensământ. Persoanele intervievate provin din spaţii sociale diferite, ce apar la intersecţia mai multor coordonate: ocupaţie (preot, medic, profesor, etc.) poziţia în structura relaţiilor informale (lider informal sau membru al comunităţii), poziţia în structura relaţiilor formale de putere (reprezentant al primăriei sau membru al comunităţii), apartenenţă etnică (român sau rrom). 1. Contexte şi structură Localizare

Tălmăcel se află în Regiunea 7 Centru, Judeţul Sibiu. Localitatea este situată la 25 de km de municipiul Sibiu, în direcţia S-SE, la poalele munţilor Cindrel. Este uşor accesibilă cu 1 conform datelor de recensământ nu se poate vorbi de o comunitate de rromi în Tălmăcel

automobilul, pe drumul E81 de la Sibiu spre Râmnicu Vâlcea; de la iesirea din oraşul Tălmaciu, mai sunt de parcurs 3 km pe drum asfaltat. Din punct de vedere administrativ-teritorial satul aparţine de oraşul Tălmaciu. Până în 1948 localitatea a avut statutul de comună, iar acum încearcă să şi-l redobândească2.

Anul primei atestări scrise, conform informaţiilor oferite de primărie, este 1488 sub numele de Kystholmach (Kistalmács, Kleintalmesch, Kli-Talmesch). Istoriografia consemnează că localitatea Tălmăcel era una din comunele „curat româneşti” din zona Sibiului aflate – în perioada sec. XIV – XVII – în dependenţă economică, juridică şi administrativă de localităţile săseşti (Tălmăcel faţă de Tălmaciu, Sadu faţă de Cisnădie, Poplaca faţă de Turnişor şi Gura Râului faţă de Cristian). Un localnic făcând apel la memoria colectivă spune că până nu demult Tălmăcelul era „la deal”, „era sat pe plopi”. Denumirea indică faptul că până în perioada celui de-al doilea război mondial, cel puţin în timpul verii, vatra satului se afla undeva mai în susul văii Tălmăcuţului, la aproximativ 2 km de vatra actuală, într-o zonă care se numeşte Plopii Mari şi Plopii Mici. Ea este extrem de interesantă mai ales că există şi o atestare documentară, tot din anul 1453, într-o diplomă a lui Ladislau al V-lea, a vetrei unei aşezări numite Plopii,. Demografie şi stare de sănătate

Populaţia totală a localităţii este de 1225 de persoane (conform datelor de la Primăria

Tălmaciu ce se bazează pe recensământul din 2001). Se poate spune că structura pe sexe este echilibrată, datele indicând deviaţiile minore fată de structura populaţiei rurale a României: 631 persoane de sex feminin (51,5%) şi 594 persoane de sex masculin (48,5%). Ca apartenenţă religioasă, întreaga populaţie este ortodoxă3.

Datele de recensământ nu furnizează informaţii asupra apartenenţei unor locuitori la etnia rromă; din acest motiv procentele pe care le menţionăm în continuare nu sunt regăsite în statisticile oficiale ci sunt bazate pe percepţiile localnicilor – atât ale românilor cât şi ţiganilor (hetero şi auto atribuire). Aşadar estimăm că din totalul populaţiei din localitate aproximativ 92-93% sunt români şi aproximativ 7-8% sunt ţigani.

În prezent nu există boli specifice localităţii. În trecut (vârstnicii şi adulţii) „sufereau de hipotiroidie (lipsa iod)” spune unul din medicii localităţii, dar acum situaţia este remediată. Bolile cu care se confruntă medicii „ţin în general de patologia vârstnicului”. Toată populaţia este înscrisă la un medic de familie. Sunt şi persoane care sunt înscrise în Sibiu sau în alte

2 Primăria Tălmaciu se pregăteşte să ofere terenuri la marginea localităţii – 50-55 de loturi cu acces la o nouă reţea de electricitate – pentru construcţia de case particulare şi pensiuni în speranţa creşterii numărului de locuitori 3 de altfel în sat există o singură biserică, ortodoxă, atestată documentar în 1777

localităţi dar nu foarte multe. Probleme deosebite de sănătate nu sunt: „bolnavii cronici vin cel puţin odată pe lună la control, iar gravidele cam o dată pe lună … numai dacă au probleme vin mai mult”.

Economie şi forţa de muncă

Tălmăcelul este una din localităţile de munte care nu au cunoscut colectivizarea decât parţial. Se pare că una din ocupaţiile principale, tradiţionale, în localitate era creşterea oilor urmată de cea a vitelor şi cultivarea pământului. În prezent numărul crescătorilor de oi şi vite este mult diminuat dar cu toate acestea, una din principalele activităţi economice – conform reprezentanţilor Primăriei – pe lângă comerţ rămâne agricultura. Datele furnizate de Primărie indică existenţa a 35 de unităţi economice toate neagricole (32 asociaţii familiale şi persoane fizice; şi 3 SRL-uri). Nu există investiţii în localitate în afara unor pensiuni agroturistice: „pensiuni sunt vreo 8, au pliante făcute de ele” (conform unui reprezentant al primăriei) „sunt vreo 10-15 pensiuni … vin foarte mulţi spanioli, saşi, olandezi… chiar şi din Mexic o venit” (spune un lider informal). Evident posibilităţile de dezvoltare economică sunt privite diferit în funcţie de statusul şi aspiraţiile fiecăruia. Atât liderii informali români cât şi oficialităţile văd în agroturism principala direcţie de dezvoltare: „Agroturismul va fi de bază, cred că asta e baza cea mai mare şi dacă vin nişte investitori serioşi ar fi foarte bine”; „Tălmăcelul s-ar putea dezvolta pe turism”. În viziunea unuia din liderii informali ai ţiganilor însă motorul dezvoltării sunt firmele private care să creeze locuri de muncă: „zicea că acolo pe locu ăla gol, lângă fabrica nouă, face o fabrică de apă plată”

Conform informaţiilor puse la dispoziţie de la Primărie aproximativ 48% din populaţie are ca ocupaţie de bază agricultura, în special creşterea animalelor. Majoritatea persoanelor apte de muncă sunt angajate, cei mai mulţi dintre ei la Romanofir SA Tălmaciu (o filatura de bumbac ce există din 1924, naţionalizată în 1948 sub denumirea de Firul Roşu Tălmaciu, care produce aţa de cusut si fire pentru ţesătorie) sau Faurecia Seating Talmaciu SRL. O mică parte din oameni lucrează conform spuselor unui reprezentant al primăriei la privaţii din localitate (magazine – „în afară de magazine nu sunt privaţi”) şi „vreo 4 familii ştiu că lucrau la domiciliu, pentru o firmă din Sibiu, făceau arcuri”. Tot acesta spune: „plecaţi în străinătate sunt câţiva, nu pot să spun exact … să spun 30 … chiar au contracte de muncă…. dintre ţigani au fost mai demult … da s-o dus aşa clandestin .. acum vreo 14 ani”

Nu deţinem date precise referitoare la numărul de şomeri din localitate, dar fenomenul este extrem de răspândit conform spuselor reprezentanţilor Primăriei în special în familiile de ţigani. Se pare că doar în 3-4 familii de ţigani persoanele apte de muncă sunt angajate, restul trăind din ajutorul social şi lucrând cu ziua.

Locuire şi infrastructură

Se poate spune că Tălmăcelul este un sat care a „a scăpat” de rurbanizarea forţată din perioada comunistă. Nu există blocuri în localitate. Cu excepţia a patru-cinci case din lemn din capul satului, în care stau câteva familii de ţigani, locuinţele sunt construite din cărămidă. Oficialităţile declară: „probleme de locuire nu avem … putem vorbi totuşi de o lipsă de locuinţe pentru ţigani… ei vin să ceară că se tot înmulţesc.. îs vreo 160-200”

Localitatea dispune de reţea de gaze naturale, telefonie fixă şi acoperire telefonie mobilă, curent electric (şi iluminat public) şi reţea de apă. Apa este însă ne-potabilă. Există şi reţea de televiziune prin cablu şi se pare că majoritatea locuitorilor sunt abonaţi.

Satul este legat de oraşul Tălmaciu printr-un drum asfaltat de 3 km. Lungimea drumului asfaltat din localitate este de 700 de metri. Aproape toate celelalte drumuri sunt pietruite4. Nu am reuşit să obţinem o cifră exactă, am observat însă că drumul pietruit se opreşte undeva la începutul „cartierului” sau zonei în care locuiesc cei mai mulţi dintre ţigani.

În localitate există un dispensar (care nu evident nu excelează ca dotări) la care doi medici au program lunea, miercurea şi vinerea. În oraşul Tălmaciu există un Centru de Permanenţă la care locuitorii Tălmăcelului au acces permanent. Personalul medical nu vede disparităţi între localitatea Tălmăcel şi oraş din punct de vedere al accesului la serviciile medicale. Ei consideră programul dispensarului din localitate suficient: „au în Tălmaciu 24 din 24 acces… oamenilor le-ar place să bată în uşă seara la 9 că au uitat să-şi facă polidinul… dar.. mă îndoiesc că poate să existe cineva (un medic – n.n.) din punct de vedere financiar în localitate” Probleme generale ale comunităţii

Dificultăţile cu care se confruntă populaţia oricărei localităţi rurale din România sunt numeroase şi variate5. Discuţiile cu diverşi membri ai comunităţii (atât lideri formali cât şi informali) şi observaţiile făcute în localitate au condus la constatarea următoarele tipuri de probleme principale:

a) Tipul A - probleme administrative - lipsa independenţei administrativ teritoriale – din toate discuţiile purtate cu membrii

comunităţii reiese că în mod cert acest element tergiversează orice iniţiativă. - pierderea independenţei administrative a şcolii – şcoala a fost de curând arondată unui

liceu din Tălmaciu, fapt ce-i determină pe reprezentanţii personalului didactic să afirme că

4 În perioada 2001 – 2002, în programul Consiliului Judeţean derulat din fondurile M.L.P.T.L., constituit în baza H.G. 577/1996, a fost pietruit DC 61 TălmăceL 5 vezi Sandu (1999); Voicu M. şi Voicu B. (2006)

nu mai au nici o tragere de inimă să facă proiecte de orice natură b) Tipul I - probleme de infrastructură

- lipsa canalizării - lipsa drumurilor complet asfaltate - lipsa apei potabile

c) Tipul M - probleme de mediu - poluarea râului determinată de lipsa unui sistem de colectare a gunoaielor pe gospodării

Proiecte şi strategii de rezolvare Proiectele şi strategiile de rezolvare a problemelor locuitorilor Tălmăcelului se pot împărţi în mai multe categorii în funcţie de finalitatea lor şi de nivelul de suportului oferit de comunitate. Astfel, în funcţie de finalitate putem vorbi de: acţiuni realizate în trecut cu succes, încercări de rezolvare, şi declaraţii de intenţie. În general, în prima categorie intră proiecte legate de tipul I de probleme (infrastructură) în a doua categorie intră proiecte legate de tipul M de probleme (mediu) iar în a treia categorie proiecte legate de tipul A de probleme, (administrative). În funcţie de nivelul de implicare al membrilor comunităţii putem vorbi de două categorii: de tip participativ şi de tip non-participativ. Dintre acţiunile realizate cu succes cele mai multe sunt iniţiate şi susţinute financiar şi logistic de Primărie. Proiectele se referă în general la reabilitarea unor clădirilor aflate în circuitul public: dispensar medical, moară, cămin cultural (2004-prezent) dar şi la reabilitarea reţelei de apă (2003) şi extinderea reţelei de iluminat public (2004)6. Un exemplu atipic de proiect în Tălmăcel a fost reabilitarea şcolii (2003-2004) de către o firmă privată ce a constat în zugrăvire, tencuieli şi schimbarea ferestrelor vechi cu unele noi cu geamuri tip termopan. Toate proiectele menţionate au beneficiat de suportul membrilor comunităţii dar indiferent de finanţator se pare că nu a existat o implicare directă de tip financiar sau în muncă a acestora. Nu au existat proiecte speciale dedicate comunităţii de ţigani. Două dintre proiectele realizate cu succes în trecut au beneficiat nu doar de interesul dar şi de implicarea membrilor comunităţii: introducerea reţelei de apă şi pietruirea drumului comunal. Reţeaua de apa a fost de fapt introdusă de o asociaţie făcut de săteni: „la apă s-a contribuit cu bani şi cu muncă” (după cum spune unul din membrii comunităţii). Proiectul a demarat în 1988 şi a fost finalizat în 1991. Această asociaţie a predat reţeaua Primăriei care a reabilitat aproximativ 50% din infrastructură în 2003. Reabilitarea prin pietruire a drumului comunal ce a avut loc în perioada 2001-2002 (cu suportul financiar al Consiliului Judeţean) este celălalt exemplu de contribuţie şi implicare a membrilor comunităţii într-un proiect de interes general: „au cărat cu căruţele piatra lăsată de camioane” (reprezentant al primăriei) 6 de notat că proiectelor s-au desfăşurat în majoritate în an preelectoral şi electoral

Între strategiile pe care le-am anterior numit încercări de rezolvare intră o altă serie de iniţiative ale Primăriei care urmăresc să soluţioneze atât probleme de mediu cât şi dezvoltare economică. Dintre acestea enumerăm: - declararea întregii zone a Tălmăcelului „de la drum (drumul european E85 – n.n) până sus,

zonă agroturistică, ca să se dezvolte şi ei să acceseze fonduri” (reprezentant al primăriei) - solicitarea unei finanţări prin ADR 7 Centru pentru un proiect de gestionare a deşeurilor

menajere; solicitarea nu a avut succes. - amplasarea a două mici containere de gunoi undeva în localitate care se golesc săptămânal

Între declaraţiile de intenţie s-ar înscrie dorinţa primăriei de a oferi terenuri la marginea localităţii – „50-55 de loturi cu acces la o nouă reţea de electricitate” (reprezentant primărie) – pentru construcţia de case particulare şi pensiuni în speranţa creşterii numărului de locuitori. 2. Minoritatea etnică: comunitatea de ţigani Localizare geografică şi aspecte demografice Satul urcă spre munte pe trei văi. Pe două din ele la marginea localităţii găsim locuinţele ţiganilor. Aşa cum spun şi ei: „locuim în capul satului” (lider informal ţigan) Există o zonă în care locuiesc doar 5-7 familii şi o zonă în care locuiesc aproximativ 35-37 de familii. Numărul e inexact datorită fluctuaţiilor sezoniere. Sunt câteva case (4-5) în care locuiesc mai multe familii şi nu e clar nici pentru cei din comunitatea de ţigani cine sunt şi câţi sunt. Aceştia, alături de cei mutaţi în localitate în ultimii 5 ani constituie un segment special al comunităţii, ei sunt „proveniţii”, cei noi adică, străinii pe care nu îi cunosc de care se diferenţiază şi în care nu au încredere. Percepţia românilor este că majoritatea ţiganilor sunt tineri. Astfel un localnic spune: „mai mulţi de 50% sunt copii”. Unul din liderii informali ai ţiganilor consideră la rândul său că „80% sunt sub 40 de ani”. Nu există probleme cu lipsa actelor de identitate. Poate mai sunt câţiva „dintre proveniţi” cum spune unul din liderii informali ai comunităţii ţiganilor „care nu au buletine”. Primăria se pare că solicită periodic Poliţiei să facă razii în zonă: „acum o lună am cerut Poliţiei să facă un control să vedem care e situaţia” (reprezentant autoritate locală) Există o singură situaţie de căsătorie sub vârsta legală, la unii dintre cei proveniţi: „mai e câte o excepţie care s-o măritat la 13 ani… da aia o fost una care nu o fost condusă” (lider informal ţigan). În general se apreciază că vârsta optimă de căsătorie a fetelor este 18 – 23 de ani iar a băieţilor 23, „după armată” (lideri informali ţigani). Copii e bine să fie maxim 2 şi să fie făcuţi „după căsătorie”, „când consideră” şi „când dă Dumnezeu” (lideri informali ţigani)

Resurse economice

Munca este foarte importantă şi valorizată de liderii informali cu care am discutat. În acest sens unul dintre ei spune: „Noi care avem de lucru am avut câte un sprijin … ştii vorba aia dacă ai bani ai mamă şi tată”.

Se poate vorbi de patru mari categorii de ţigani în funcţie de criteriul muncii: o categorie de angajaţi cu carte de muncă, o categorie care lucrează pământul, o categorie care fac mături, şi somerii. Cei care au loc de muncă se pare că provin doar din 3-4 familii. Mai sunt „4-5 familii care fac mături şi le vând pe sate sau în târguri” (lider informal ţigani). „Ăştia mai bătrânii au pământ şi-l mai lucrează” spune unul din liderii informali ai localităţii. Ţiganii spun şi ei că sunt câteva familii care au pământ pe care-l lucrează: „5-6 familii mai au pământ.. de la părinţi… bunicu o fost în război şi i-o dat de la veterani… am şi cumpărat” (lider informal ţigani).

Şomajul este foarte ridicat, majoritatea ţiganilor trăind din „alocaţie, ajutor social”, „prestează servicii pentru primărie”. Conform estimărilor noastre probabil undeva în jur de 85% din familii trăiesc din ajutor social. Cei mai mulţi lucrau până la începutul anilor ’90 în fabrică în Tălmaciu; „Până în 1990-1991 lucram la Firu Roşu … nu găseai ţigani acasă că erau la lucru”. Acum mulţi dintre ei caută de lucru cu ziua, mai ales vara, pentru că „iarna nu câştigi nimic” (lider informal ţigani) Educaţie

Foarte puţini dintre ţigani au 10 clase, cam 5-6 după estimările unuia dintre ei, majoritatea au 8 clase: „acum e prima generaţie care merge mai sus” noi am fost cam „prima generaţie care am făcut şcoală şi liceu”. (lider informal ţigani)

În localitate există o grădiniţă la care sunt înscrişi 63 de copii şi şcoală cu clasele I-VIII la care sunt înscrişi 90 de copii. Dintre aceştia vreo 20 sunt ţigani „aşa nedeclaraţi din ăştia sunt vreo 20” (reprezentant şcoală) Gradul de cuprindere şcolară este 100% după estimările directorului. Şi liderii informali ai comunităţii ţiganilor spun: „majoritatea merg la şcoală”.

Copiii ţiganilor merg la şcoală la fel ca şi copiii celorlalţi localnici. Percepţia motivelor e însă diferită la liderii informali ai minorităţii: „La şcoală merg… ştii de cornu şi laptele” dar şi „copiii tre să meargă la şcoală… să meargă să îşi facă un viitor, să câştige un leu mai uşor, să poată trăi … dacă dă Dumnezeu să meargă şi la liceu şi la facultate” sau „E bine să mergi la şcoală. Fata mea e pe clasa a VII-a şi băiatul meu e la liceu … două fete fac la Textil la profesională, vreo 2-3 la Independenţa şi unu la IPAS… nimeni nu merge încă la facultate… băiatu meu o să meargă când ajunge”

Nu există probleme de neparticipare şcolară sau abandon şcoalar: „nu vin la şcoală

doar dacă îşi ajută părinţii … când e aratul rar când lipseşte câte unul 2-3 zile”; „mai sunt unii preşcolari şi primari care dau dovadă de mai puţin interes mai ale la rromi7, <n-am venit la şcoală că o fost frig>, dar nu e ceva de masă ci accidental” (reprezentant şcoală) Şcoala are rezultate foarte bune: în 2004 promovarea la examenul de capacitate a fost de 100% iar în 2005 de 70%. Situaţia şcolară a ţiganilor e bună în general: „cam în fiecare an 1-2 elevi rromi mai serioşi o fost printre primii”. (reprezentant şcoală) Sănătate

Afirmaţiile ţiganilor sunt contradictorii pe acest subiect însă în general sunt mulţumiţi

de serviciile medicale la care au acces şi relaţia cu personalul sanitar pare bună. Unul din liderii informali ai ţiganilor spune „când aude de tine te cam respinge” şi povesteşte cum a rămas fără bani când a fost la analize la o policlinică privată în Sibiu; dar tot el spune „de medic este tratat fiecare cum se are cu el” şi „acum de ce să spui că nu vine, că mă bate Dumnezeu, dacă ai o problemă salvarea vine imediat, nu poţi să zici”. Pentru altul relaţiile cu personalul medical sunt bune „medicii nu face diferenţă… ei îs sub jurământul lui Hipocrate”.

După cum am avut ocazia să observăm, salonul dispensarului era plin la orele de consultaţii şi lumea îşi aştepta rândul liniştită indiferent de „etnia atribuită”. Toţi ţiganii sunt înscrişi la un medic de familie. Cei care sunt angajaţi sau beneficiază de ajutor merg cel puţin odată pe an la medic: „Ţiganii sunt înscrişi pentru că au avut nevoie de ajutor sociale” (reprezentant autoritate locală). Sunt şi unii care sunt înscrişi în Sibiu sau în alte localităţi.

Locuire

În general casele în care locuiesc ţiganii nu se deosebesc de celelate case din localitate. Materialul de construcţie al caselor este în principal cărămida. Sunt şi câteva case din lemn, în care locuiesc în special „proveniţii”.

Toate casele sunt construite în zonă în care au acces la utilităţile la care au acces şi ceilalţi săteni: reţea de apă nepotabilă, curent, electric, gaze naturale, telefonie fixă. „Primăria a dat locuri de casă la vreo trei şi am băgat curent până sus.” (reprezentant autoritate locală)

Există ceva probleme cu branşamentele la reţeaua de electricitate ale unor case pentru că aşa cum spune unul din reprezentanţii autorităţilor locale: „sus sunt casele de lemn, legate

7 eticheta de rrom este folosită de reprezentantul şcolii pentru că este unul dintre cei care a contribuit în mod decisiv la asumarea (de tip instrumental dealtfel) acestei identităţi de către unul din absolvenţii şcolii din localitate ci scopul de a beneficia de bursa oferită de statul român copiilor de rromi înscrişi la liceu: „am avut 7-8 întâlniri cu mamă-sa până i-am lămurit să candideze la liceu pe locurile alocate rromilor”.

ilegal la curent” „acolo sus ne e groază chiar, să aibă loc un incendiu că ard ca şobolanii, că sunt improvizaţii de curent”. Nu cred însă că există o estimare precisă a situaţiei pentru că tot el spune: „jumătate nu sunt legaţi oficial la curent, îşi trag unii de la alţii”

Majoritatea caselor sunt construite în perioada ’47 – ’60 dar sunt şi case mai recente. O problemă este evidenţiată de reprezentanţii primăriei: „nu prea au contracte de locuinţă”. Vis a vis de acest aspect liderii informali ai ţiganilor spun: „aproape 50% din case sunt construite abuziv, de zeci de ani pe pământul statului” sau „80% nu au act de proprietate… casele îs construite pe terenul Primăriei da îs peste 20 de ani şi poţi să devii proprietar”

De supra aglomerare se poate vorbi în special în cazul celor 4-5 locuinţe din lemn. În rest nu considerăm că există deosebiri fundamentale faţă condiţiile în care trăiesc majoriatea oamenilor din România: de cele mai multe ori trei generaţii într-o gospodărie. Nu există locuinţe ocupate abuziv.

Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora

Cea mai importantă problemă aşa cum apare ea în viziunea reprezentanţilor

autorităţilor locale şi ai membrilor comunităţii de ţigani este lipsa locurilor de muncă şi de aici a resurselor necesare „traiului de zi cu zi”. Cauzele şi căile de rezolvare însă sunt înţelese diferit. Dacă reprezentanţii autorităţilor locale le plasează la nivel individual „dacă ar dori să se angajeze ar putea că sunt tineri.. da sunt şi puturoşi” de cealaltă parte cauza invocată este lipsa relaţiilor „tre să ai şi relaţii ca să capeţi un loc de muncă” iar soluţia este văzută în construcţia de fabrici.

În ceea ce priveşte celelalte probleme cu care se confruntă comunitatea nu mai avem consens între cele două părţi. Pentru autorităţi ele sunt lipsa de legalitate a construcţiei unor locuinţe şi conectarea ilegală la reţeaua de electricitate. Conform sutorităţilor aproape 50% din case sunt construite „abuziv”, de zeci de ani pe pământul statului şi ţiganii nu se grăbesc să-şi facă întabularea ca să nu plătească impozit pe pământ. Tot la acest capitol e menţionat şi cazul (foarte rar ce e drept) unor familii ce locuiesc şi în număr de trei într-o casă. În ceea ce priveşte conectarea la reţeaua de electricitate, problemele sunt generate de faptul că unii folosesc o metodă inedită de a se lega la curent prin intermediul vecinilor.

Pentru membrii comunităţii lipsa apei potabile (care de altfel e o problema generală a localităţii aşa cum am arătat mai sus, fapt care justifică probabil lipsa ei de pe „lista” cu probleme a autorităţilor) şi faptul că la şcoală clasa a II-a şi a IV îşi desfăşoară orele împreună sunt celelalte probleme importante.

În viziunea noastră pe lângă lipsa locurilor de muncă, poate cea mai importantă problemă cu care se confruntă „comunitatea” de ţigani din Tălmăcel este lipsa organizării şi a conştiinţei apartenenţei la etnia rromă. Consecinţa imediată a acestui fapt este că nu au nici un

reprezentant în consiliul local. După cum spune şi unul din liderii informali ai localităţii „nu au bulibaşă, nu ascultă unii de alţii”. Rromi sau ţigani? Ţigani sau români?

Deşi pentru multă lume întrebările sub care plasăm aceasta secţiune par un nonsens, ele

sunt justificate de percepţiile şi discursurile locuitorilor Tălmăcelului. Patru sunt tipurile de elemente pe baza cărora se trasează în discursuri diversele graniţe etnice8: elemente culturale (limbă, îmbrăcăminte, ocupaţie), markeri fizici, amplasamentul domiciliului şi situaţie materială.

Cu toate că nu e foarte clar, în afară de elementele culturale – (ne)cunoaşterea limbii romani şi hainelor – care sunt principale elemente ce trasează, în percepţia membrilor comunităţii satului, graniţa etnică între rromi şi ţigani, cu siguranţă este vorba aici nu doar de identităţi nominale diferite ci şi de identităţi virtuale diferite. (Jenkins, R. 1994; 1996)Unul dintre liderii informali ai ţiganilor, spune despre apartenenţa etnică: „la ăştia din Tălmaci, cu pălării, scrie în buletin rrom sau ţigan, la noi scrie român” şi continuă „suntem nişte ţigani românizaţi… ştiu limba română numai şi nici aia bine”. Un altul, referindu-se la aceeaşi diferenţă spune: „[cei – n.n.] din Sibiu nu ne bagă în seamă, nu ne primeşte în comunitatea lor”. Din totalul celor aproximativ 35-42 de familii doar în două se ştie şi se poate vorbi ţigăneşte: „unu potcoveşte şi unu munceşte cu ziua… da ambii îs proveniţi9.” (lider informal ţigan) Despre aceeaşi temă unul din reprezentanţii autorităţii locale spune „cei din Tălmăcel îs ţigani ... ăştia […] din Tălmaciu îs rromi, se supără dacă le zici ţigani” iar altul precizează la fel de clar: „acolo [în Tălmăcel – n.n] sunt ţigani nu sunt romi”.

Pe de altă parte diferenţa între români şi ţigani este mai complexă, fiind făcută în primul rând pe baza markerilor fizici, „te vede că arăţi mai aşa”, a amplasamentului domiciliului „ăştia face diferenţa, oamenii din sat…. faptul că locuim în capul satului” şi mai rar a elementelor culturale „ţiganii sunt cam de când e satul… lucrau măturoaie şi coşuri”(lider informal român). Identificarea pe baza markerilor fizici o fac şi românii din localitate: îi cunoşti după „culoarea pielii” dar sunt unii despre care „nici nu zici că sunt ţigani”. Identificarea pe baza localizării spaţiale reiese la fel de clar şi din conversaţia purtată cu o localnică: Cercetător: „Ţigani aveţi?” Localnică româncă: „Avem” Cercetător: „Sunt mulţi? Unde-s?” 8 în sensul lui F. Barth (1981) 9 adică ne-recunoscuţi ca făcând parte din comunitatea autohtonă de ţigani – n.n.

Localnică româncă: „Îs, mai în sus. Stau bine … Unii mai bine ca românii …. meri în sus ... dincolo de Pensiunea ..… o ştii?” Cercetător: „Au un bulibaşă?” Localnică româncă: „Apăi ăştia-s toţi tineri… nu au. Da la cine meri că io îi ştiu cam pe toţi?”

După ce am ajuns în zona indicată tot la markerii fizici am apelat pentru a fi siguri că

ne adresăm cui trebuie. Localnic ţigan: „Unde mergeţi?”. Cercetător: „la voi vin… „. Localnic ţigan: (foarte interesat) „Apăi se dă ceva?” Cercetător: „Nu… vreu să vorbesc cu bulibaşa vostru… aveţi aşa ceva?” Localnic ţigan: (îşi pierde brusc interesul şi devine grăbit) „Aaa ... noi n-avem” Cercetător: „Da cine îi mai şef aşa pe aicea?” Localnic ţigan: „Păi ui acolo, meri la .….ăia de îi vezi acolo la poartă…ăia ştie de toate”

Al patrulea element de diferenţiere, pe baza căruia se trasează graniţele etnice între români şi ţigani este situaţia materială. De fapt, de aici reiese că „ţigan” pare astăzi mai degrabă o emblemă a situaţiei materiale decât a „legăturilor de sânge”10 sau culturale: „dacă n-ai oi, nu eşti boier…dă-l în paştele lui de ţigan!” (cum spune unul din liderii informali ai ţiganilor) sau „numai că le zice ţigani da s-au integrat din toate punctele de vedere; nu-s ca prin Oltenia cum zicea cineva că nu poţi semăna ceva pe câmp că ăştia toamna vin şi îţi dă în cap şi îţi ia” – cum spune unul din liderii informali ai localităţii.

Diferenţierile sau graniţele nu se trasează doar în exterior ci şi în interiorul comunităţii de ţigani. Astfel, se pot realiza diverse categorizări, dar probabil cea mai adânc înrădăcinată în conştiinţa lor (a apărut în mai multe discuţii) este cea de: „autohtoni” – „proveniţi” (proveniţii sunt ţiganii care cum zice unul din liderii lor informali se „trag din alte părţi” care au intrat în comunitate prin căsătorie sau pur şi simplu „s-au aciuit şi ei pe acolo”; „erau mai puţini da o tot vint de la mama dracului” spune altul). Se pare că „proveniţii” - în special cei care nu au vreo legătură directă cu cei din partea locului) poartă stigmatul „străinului” în termenii lui G. Simmel pentru că sunt priviţi de sus de ceilalţi. „Proveniţii” nu sunt aşa „zbătători de muncă” şi unii chiar „fac şi scandal.. pune muzica în geam şi o dă tare… mă deranjează”. Diferenţa am sesizat-o şi în folosirea pronumelor: „proveniţii” sunt cei de la persoana a treia, sunt ei. Unul din liderii lor informali prezintă foarte sugestiv relaţia: „părinţii noştri o lucrat la Firu Roşu, noi eram mai ţigani moderni, mai civilizaţi … o vint de 4-5 ani de zile ţigani de ăia răi, vine toate javrele, eu nu pot să-i suport… stau clandestin aicea mai sus… sunt vreo zece adunături; 10 vezi van de Berghe, Pierre (1995)

cam aşa dă-i dracu; vin şi sezonier la munte cu afinele, lemnele… sunt bitangi de ăştia care beau, chiaună, face lucru slab, dă drumu la muzică”

3. Relaţiile celor două comunităţi şi capital social Relaţiile dintre comunităţi

Nu există şi nu au existat conflicte între cele „două” comunităţi. Două comunităţi este subliniat pentru că mai mulţi dintre cei intervievaţi (fie ei lideri informali români fie reprezentanţi ai autorităţilor locale) s-au arătat miraţi de interesul nostru special pentru ţigani. În acest sens e ilustrativă întrebarea care ne-a fost adresată de unul din funcţionarii primăriei: „da ce, mai nou, acuma, se face diferenţă? de ce se pune problema ăia îs ţigani şi ăştia îs români?” Cooperarea între ţigani şi români a funcţionat şi pare a funcţiona bine. Unul din liderii informali români spune: „unii dintre copii de ţigani mergeau la oi da acum cu ajutorul ăsta [se referă la beneficiarii Legii 412 – n.n.] nici pe câmp nu mai merg; dar sunt cinstiţi şi lucrează unii ….dacă există ceva sau îi rogi ceva şi ei contribuie”. Diferenţe nu există nici în ceea ce priveşte practica religioasă: „La slujbă vin şi ţigani, în special de Paşti, ăştia care-s mai …cum aţi spus, stau mai bine …. şi azi o fost unii”(lider informal român). În general ţiganii sunt percepuţi a fi foarte bine integraţi: „ăştia se simt lezaţi dacă te duci la ei <Hai să îţi zic cum să te speli> … ăştia au baie”….

Există însă şi aici declaraţii contradictorii ale liderilor informali ai ţiganilor. De exemplu unul afirmă: „…. oamenii zice de ce să pupe ţiganii crucea, să pupe românii primii”; şi primăria face diferenţe în opinia lui „am cerut bon de păşunat şi nu mi-o dat, o zis că n-are, apăi io ce să-i fac”. „În Sadu nu e difereţă între ţigani şi români, aici între noi e diferenţă… nu se va mărita fata cu băiat de popă”. Dar tot el continuă: „relaţiile sunt bunicele între ţigani şi români, pentru mine îs bune, nu există situaţii tensionate… bitangii ăştia mici cu discotecile se cam ciomăgesc aşa”

Capital social şi mecanisme de participare

În „comunitatea” de ţigani „invidia e mare” cum spune unul dintre liderii lor informali, şi, o propoziţie repetată aproape obsesiv „fiecare e pentru el”. Munca în folosul comunităţii este făcută în general de persoanele care trăiesc din ajutor social. Au existat însă şi situaţii aşa cum am arătat în care oamenii au transportat cu căruţele balast pe câmp, să pietruiască drumurile. Există sărbători tradiţionale româneşti (cum ar fi udatul Ionilor) la care participă întreaga comunitate a satului indiferent de etnia atribuită.

Am spune că în prezent spiritul comunitar şi iniţiativa civică sunt insuficient dezvoltate, mai ales ca nu am reuşit să identificăm nici un ONG care să îşi desfăşoare activitatea în localitate. Această situaţie este percepută clar şi de unul din liderii informali: „acum 15-20 de ani când se făcea o casă se ajutau cu muncă… acum s-a mai abandonat chestia asta” Ţiganii însă conform propriilor declaraţii se mai ajută între ei cu casele „în zona asta suntem mai mult rude” dar chiar şi ei percep un declin al capitalului social „când era bunicu era altă comunitate, erau mai uniţi; se ajutau; dacă unul făcea casă se ajutau; acum nu… acum se plăteşte… toate se întâmplă din cauza la lipsuri” (lider informal ţigan).

Probabil şi lipsa stimulării acestui spirit de către reprezentanţii comunităţii este un factor favorizant al situaţiei curente. De exemplu Primăria în mod programatic nu solicită sprijinul localnicilor pentru activităţile ce trebuie desfăşurate în slujba comunităţii deoarece consideră că dispune de suficiente forţe „îi folosim numai pe 412” (reprezentant al primăriei)

4. Concluzii

Comunitatea de ţigani este nu doar acceptată, şi percepută ca aparţinând satului încă de

la începuturi ci şi românizată într-un mod natural. Atât liderii informali intervievaţi cât şi reprezentanţii instituţiilor locale (cum ar fi de exemplu primăria, şcoala, biserica) spun că în Tălmăcel ţiganii sunt de când îi satul: „ţiganii sunt cam de când e satul…” (lider informal român) „ţigani o fost în Tălmăcel dintotdeauna” (lider informal ţigan)

Localitatea descrisă de noi nu este una dintre cele cu probleme interetnice. Cu siguranţă există mici dificultăţi, nemulţumiri sau suspiciuni dar acestea nu sunt în nici un caz generalizate şi nu se constituie în puncte de plecare pentru poziţii eventual discriminatorii. Am spune mai degrabă că Tălmăcelul este un sat unde atât ţiganii cât şi românii sunt la ei acasă. Bibliografie:

Barth, Fredrik. (1981) Ethnic group and boundaries. in Kuper, Adam (ed.) Selected essays of Fredrik

Barth, Vol. I: Process and form in social life. London: Routledge and Kegan Paul.

Jenkins, Richard (1994) Rethinking ethnicity: identity, categorization and power, in: Ethnic and Racial

Studies, 17:2, pp. 197-223.

Jenkins, Richard. (1996) Social Identity, London, Routledge

van de Berghe, Pierre (1995) Does Race Matter? in Nations and Nationalism. 1:3, pp. 356-68

Sandu, Dumitru (1999) Spaţiul social al tranziţiei. Iaşi:Polirom

Voicu M. şi Voicu B. (2006) Satul românesc pe drumul către Europa. Iaşi:Polirom