CARACTERE BIOPEDOCLIMATICE

EUROPA

Clima temperată rece (boreală) cuprinde: Scandinavia (aproape toată Norvegia, Suedia şi Finlanda), jumătatea nordică a Câmpiei Est-Europene până la M. Ural.

Limita sudică a acestui subtip climatic trece prin apropierea oraşelor Oslo, Helsinki, St. Petersburg şi Perm.

Temperaturile de peste 10°C sunt întâlnite în circa 120 zile pe an.

Anotimpul rece are mai mult de 6 luni, cu ierni lungi, veri scurte, relativ umede.

Pădurea boreală de conifere (taigaua) – apare sub formă de insule în: M. Alpi, M. Pirinei, Carpaţi, Caucaz;

Specii: molidul european (Picea abies); molidul siberian (Picea obovata); pinul silvestru (Pinus sylvestris); laricele sau zada (Larix decidua); mesteacănul (Betula pubescens, B. verrucosa).

Zonele montane: Picea abies, Pinus sylvestris, Pinus montana.

M. Alpi: Larix decidua europaea; Zâmbrul (Pinus cembra), Abies alba pectinata.

M. Pirinei, M. Carpaţi, M. Rodopi: bradul alb (Abies alba).

Stratul subarbustiv are în componenţă şi specii de Ledum, Empetrum, Vaccinium etc.

Animale: renii de pădure (Rangifer fennicus), elanul (Alces alces), în partea muntoasă a taigalei ursul brun (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tretastes bonasia).

Sub pădurile de conifere se găsesc podzoluri şi solurile podzolice, soluri turboase şi de mlaştină, soluri scheletice.

Desfăşurare maximă în V şi centrul Europei, pătrunde şi în sud destul de mult în pen. Iberică, Italică şi Balcanică şi mai puţin spre est unde apare sub forma unei fâşii înguste la N de Kiev şi Samara (Kuibâşev), sudul Pen. Scandinave.

În vestul Europei Estice condiţiile climatice au înlocuit fagul cu carpenul, iar mai la est cu stejarul.

Specii: fagul (Fagus sylvatica) – dominant în V Europei; stejarul pedunculat (Quercus robur) – elem. mai continental, ajunge

până la M Ural.

Fagul spre est ajunge până în Câmpia Poloneză şi pe versanţii estici ai Carpaţilor.

Stejarul ocupă suprafeţe întinse, alături de el apar alte foioase: teiul (Tilia tomentosa); frasinul (Fraxinus excelsior); ulmul (Ulmus campestris); carpenul (Carpinus betulus); arţarul (Acer platanoides); jugastrul (Acer campestre).

Pădurile de foioase se dezvoltă în cadrul climatului temperat cu veri răcoroase, ierni nu prea lungi, dar reci şi precipitaţii suficiente tot timpul anului.

Pe litoralul norvegian se întâlnesc păduri de mesteacăn, iar în Arhipelagul Britanic, Franţa, Belgia şi Danemarca păduri de stejar şi mesteacăn pe soluri lutoase, apoi carpen şi fag.

Formaţiunile arbustive ale zonei pădurilor cu frunze căzătoare(tufărişurile de ericacee denumite şi lande)

Landele – formaţiuni vegetale caracteristice Europei Occidentale şi Centrale;

Vestul Europei: ocupă mari suprafeţe în Scandinavia, Anglia, Scoţia, vestul Olandei, vestul Belgiei, ţărmurile vestice ale Franţei şi NV Spaniei.

Constituie o asociaţie vegetală cu o înfăţişare originală, fiind alcătuită din arbuşti şi subarbuşti semperviriscenţi.

Solurile sunt sărace şi acide, cu un orizont superficial de materie organică;

Speciile de lande caracteristice V Europei: Erica tetralix;Genista anglica.

În Scoţia, 1/3 din suprafaţă este ocupată de tufişuri cu iarbă neagră (Calluna vulgaris), cea mai importantă specie a landei scoţiene;

Tufărişurile de tip ‘’heide’’ - reprezintă stadii de degradare a pădurii de foioase, utilizate astăzi pentru păşune şi vânătoare.

Aici vegetaţia landelor este alcătuită din: gorun (Q. petraea); stejar pedunculat (Q. robur); ulm (Ulmus glabra); frasin (Fraxinux excelsior); mesteacăn (Betula pubescens), Pinus sylvestris şi Calluna vulgaris;

În nordul Franţei se numesc ‘’dorne’’ – arbuşti ce cresc pe soluri sărace, adesea acide. Pinii au fost plantaţi sau au apărut spontan după dispariţia ierbivorelor sălbatice mari.

Funcţie de substrat – lande silicicole şi lande calcicole (bazinul Parisului, bazinul Londrei).

Landele silicicole (mezofile) se dezvoltă în regiunile costiere cu climat oceanic, umed tot timpul şi cu temperaturi moderate. Vântul împiedică creşterea copacilor (evaporare puternică, rupe crengile etc.).

În Europa Centrală, landele sunt secundare, fiind situate pe locul fostelor suprafeţe ocupate în trecut cu păduri; Sp. cea mai răspândită este Erica cinerea.

Vestul zonei mediteraneene: Specii: Erica cinerea; Lavandula stoechas; Cistus (C. Crispus, C. ladaniferus); licheni (sp. de Cladonia); muşchi (Polytrichum juniperium, P. piliferum).

NV Gibraltarului – în zona muntoasă se dezvoltă lande tipice.

Specii: Halimium sp.; drogul (Genista); Pterospartum tridentum; Sarathamnus (sp.); Cytisus (sp.).

SV Pen. Iberice – sp. relicte de dafin (Laurus sp.) întâlnite şi în Ins. Canare, Câmpia Colhida, M. Caucaz şi Nordul Anatoliei;

Şibleacul – întâlnit în regiunea submeditetaneeană, este constituit din arbuşti verzi numai în timpul verii.

aceste tufărişuri s-au dezvoltat pe locul pădurilor de foioase distruse.

formaţiunea depăşeşte limitele Pen. Balcanice, întâlnindu-se în fosta Iugoslavie, în România (Banat-Oltenia, Dobrogea), Crimeea şi Caucaz.

Şibleac – tufiş verde vara, submediteraneean, se dezvoltă pe soluri variate, dar în special pe cele calcaroase.

Serbia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Croaţia – şiprag

Bulgaria - hrastalac

România:

Şibleac cu cărpiniţă (Carpinus duinensis, Carpinus orientalis), NV Olteniei, unde mai întâlnim hăţiş cu liliac şi scumpie;

Şibleac cu scumpie;

Şibleac cu cărpiniţă, mojdrean, scumpie, iasomie, - silvostepa dobrogeană;

Şibleac cu păliur (Paliurus spina) – Dobrogea;

Şibleac cu liliac – Oltenia;

Şibleac cu stejar pufos, cărpiniţă, scumpie, păliur – Crimeea;

Şibleac cu păliur - Caucaz;

O fâşie îngustă care taie diagonal Câmpia Rusă de la SV la NE (de la Prut până la M. Ural);

Extindere mai mare în Pod. Doneţului şi Pod. Zavolgiei;

La V de Nipru predomină Quercus robur, Fagus sylvatica, Carpinus betulus;

Între Nipru şi Volga – Fagus sylvatica în amestec cu Fraxinus excelsior, tei şi arţar (Acer platanoides);

Soluri – cernoziomuri.

SPECIFICĂ Europei de Est, reg. din N. Mării Negre şi N. Mării Caspice;

Câmpia Bărăganului, Podişul Dobrogei Centrale şi de Sud; Podişul Volhino-Podolic (Ucraina); Câmpia Est-Europeană partea sudică;

Câmpia Panonică unii autori o includ la silvostepă; alţii la stepă - pajiştile

stepizate au caracter secundar, fiind rezultate în urma defrişărilor, stepa panonică - PUSTA;

Pen. Iberică – partea central-estică – iarba alfa (Stipa tenacissima).

Anatolia - stepa anatoliană.

ZONA STEPEIZONA STEPEI

Plante xerofile şi subarbuşti: colilia (Stipa capillata); păiuşul (Festuca sulcata); laptele cucului (Euphorbia cyparissias); piciorul cocoşului (Ranunculus polyanthemos); laleaua pestriţă (Fritillaria imperialis); bujorul de stepă (Paeonia sp.); pelinul (Artemisia austriaca); porumbarul (Prunus spinosa) etc.

vegetaţia semi-deşerturilor (stepa deşertică) din regiunea Mării Caspice.

pe nisipurile mobile şi semifixate cresc plante de sărătură (halofile) şi de nisip (arenacee) ca:

sărăriţă (Salicornia herbacea); varza de mare (Crambe maritima), Suaeda, Aristida,

Anabasis.

Puszta

Este un biom de pășune;

Se suprapune Câmpiei Alföld, în jurul râului Tisa (estul ţării), precum și în partea de vest a Ungariei şi în Burgenland din Austria.

Puszta maghiară este o enclavă a stepei eurasiatice, un avanpost izolat de marea"stepă rusă" (Curry-Lindahl, 1964);

Peisajul caracteristic este format din câmpuri fără copaci, terenuri halomorfe, lacuri sărate, dune de nisip, păduri fragmentate, mlaștini cu apă dulce de-a lungul zonelor inundabile ale râurilor.

Caractere particulare ale stepei europene:

Stepa mediteraneană (Peninsula Iberică) Stepa din Anatolia Stepa coussoul (Franţa mediteraneană)

Stepa din Peninsula Iberică Spania şi Portugalia deţin 6% din totalul stepelor europene;

http://www.ceam.es/reaction/workfiles/Cortina-pp1.pdf

Extinderea stepeipe teritoriul Pen. Iberice

Prezintă asemănări floristice importante cu stepa din Maghreb (75% din plantele din Maghreb sunt prezente şi în Pen. Iberică);

Stepa spaniolă prezintă un grad redus de degradare comparativ cu stepa din nordul Africii, supusă unei intense presiuni umane, desţelenită pentru cultivare;

Localizare: stepa mediteraneană, alcătuită predominant din iarba alfa, este întâlnită în vestul bazinului Mediteranei, Pen. Iberică-Maghreb (N. Africii), se extinde în cele mai uscate zone ale Peninsulei Iberice (în special sud-est și est, valea Ebro, Andaluzia, Madrid şi Castilla-La Mancha, ins. Baleare) și Maghreb (în zonele muntoase - Atlas).

iarba alfa (Stipa tenacissima), cunoscută în Spania sub numele de esparto sau atocha, face parte din familia gramineelor (Poaceae); este o plantă perenă ce atinge până la 1 m în înălţime (Maestre et al., 2007);

Aceasta crește în condiții foarte aride, pe soluri sărace, calcaroase, prăfoase, de la nivelul mării până la altitudini de peste 2000 m (Djebaili, 1988; Costa, 1973; Barber et al., 1997).

Este întâlnită preponderent în regiunile în care cantitatea de pp. este sub 600 mm (între 200-400 mm pp /an) (Haase et al., 1999).

Când se extinde pe suprafeţe mari formează aşa numitele espartales.

Formaţiunile de tip esparto constituie una dintre comunităţile vegetale cele mai caracteristice zonelor semi-aride din bazinul mediteranean occidental (Maestre et al., 2003).

Aceste ecosisteme au fost gestionate de mii de ani de om, astfel că o parte din espartales-urile actuale provin din plantații; reprezintă un sistem puternic antropizat.

În interiorul Pen. Iberice, espartales-urile s-ar fi instalt, după unii autori, după degradarea pădurilor de Q ilex, Pinus halepensis şi a tufişurilor mediteraneene de matorral (Rivas, 1987);

Alţi autori consideră că acestea sunt formaţiuni vegetale dominante în SE Pen. Iberice de milenii (autorii greci şi romani făceau referire la SE Pen. Iberice ‘’campus spartarius’’) (Ruiz de la Torre, 1993).

Importanţa socio-economică. Aceste ecosisteme au fost strâns legate de activităţile umane, omul a folosit fibra vegetală pentru pasta de hârtie, funii, pantofi, coşuri, saci, rogojini (împletituri).

Recoltarea fibrelor vegetale s-a realizat până în a doua jumătate a sec. XX, însă utilizarea a fost puternică în sec. XIX, în prezent rămâne importantă doar în nordul Africii (Maestre et al., 2003).

Stepa coussoul (sau coussous)

Câmpia Crau este paleodelta râului Durance, situată aproape de Camarque, în departamentul Bouches-du-Rhône;

Câmpia Crau s-a format în cuaternar prin aportul de aluviuni depuse în vechea deltă a lui Durance.

Un afluent al fluviului Rhône a reuşit prin eroziune regresivă să capteze cursul lui Durance, ulterior el a devenit afluent direct al Rhônului, vărsându-se în acesta la sud de Avignon.

Captarea a fost posibilă şi datorită mişcărilor tectonice din cuaternar. Delta rămasă fară aport de apă şi aluviuni s-a uscat.

Este o regiune cu o vegetaţie stepică adaptată condiţiilor de ariditate, utilizată ca şi păşune;

Stepa este formată dintr-o vegetaţie unică numită coussoul (sau coussous) (Molinier şi Tallon, 1950), astăzi fragmentată şi redusă formând Crau-ul uscat, ultimul habitat de tip stepic din Europa Occidentală (Franţa);

Partea de nord a Crau a fost irigată și cultivată încă din secolul XVI prin canalul Craponne (alimentat cu apă din Durance), aceasta formează Crau-ul umed, care oferă un fân de calitate superioară (fânul de Crau etichetat, cosit în lunile mai, iulie şi septembrie).

Crau-ul de N – pajişti irigate;

În a doua jumătate a secolului XX, numeroase culturi intensive au fost extinse aici (livezi și legume), reducând și mai mult coussoul-ul în suprafață.

http://fr.wikipedia.org/w/index.php?title=Fichier:Crau_biome_area_map-fr.svg&page=1

Valoarea ecologică şi de Valoarea ecologică şi de patrimoniu a Coussoul a fost patrimoniu a Coussoul a fost luată în considerare încă din luată în considerare încă din anii 1970. Habitatul este anii 1970. Habitatul este acum integrat în reţeaua acum integrat în reţeaua Natura 2000 Natura 2000 - Rezervaţia - Rezervaţia NNaturală aturală NNațională Crau ațională Crau Coussouls a fost creată în Coussouls a fost creată în anul 2001.anul 2001.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ee/Panorama_Crau.png

• Climatul este tipic mediteranean (400-600 mm precipitaţii/an; TMA: 15-16°C; 24-25°C în sezonul estival); • mistralul, un vânt rece şi uscat, accentuează ariditatea, dar are un rol benefic asupra fânului de Crau (contribuie la uscarea rapidă a ierbii cosite);

•Vegetaţia (N - garriga, S - stepa);

• Stepa din sud este alcătuită din: Brachypodium retusum, cimbru (Thymus vulgaris), lavandă (Lavandula latifolia); graminee: Andryala integrifolia, Aegilops ovata, Avena barbata, Bromus Rubens, Dactylis hispanica, andropogon (Dichantium ischaemum), Euphorbia cyparissias, Picridium vulgare, Vulpia.

http://fr.wikipedia.org/wiki/Fichier:Crau.JPG

Galeţii aluviali sunt vizibili în Crau. În timpul zilei galeţii acumulează căldura, iar noaptea o cedează, astfel temperatura medie este mai ridicată decât în alte părţi ale Crau.Galeţii care s-au acumulat în cadrul deltei au o grosime considerabilă. Aceştia sunt de origine calcaroasă, de vârstă J şi Cr., provin din sectorul subalpin. Au fost cimentaţi, astfel a rezultat tapares (în provensală), o rocă impermeabilă şi rezistentă.În această acumulare, câmpia posedă o pânză freatică importantă utilizată în a iriga fânul de Crau (http://taillefer.ouvaton.org/crau.html ).