Excursie pe muntele Tahtali... cu telefericul

 Ilustrație muzicală - fond sonor/video consultare impresii:Zeki Müren - Al Mendilim

In cea de-a doua zi a sejurului nostru de 5 zile la Barut Hotel, despre care am scris aici, unul dintre noi a propus o destinatie pe care ne-o dorisem si in anul precedent, dar nu a mai fost timp. Anume o excursie la muntele Tahtali ( (Dagi Tahtali pe turceste) 2366mpe unele surse, 2365 scrie la fata locului, cel mai inalt din lantul muntos Tahtalidaglar, lant muntos ce tiveste Golful Antalya de la nord la sud, iar de la est la vest de la Serik la Manavgat. Există câteva alte înălţimi de peste 2000 de metri în jurul Tahtali. Acestea sunt: Dazkir Tepesi (2014 m.) si Teke Dagi (2155 m.). Totusi cel mai inalt si ascutit, la propriu varf, este Kizlarsivrisi (3070m).

Inedita este apropierea extrema a muntelui de mare de unde si frumusetea panoramei plajelor si oraselelor de pe linia tarmului (Kemer, Tekirova, Belek, etc).

Organizarea excursiei: am propus agentiei, aceeasi prin intermediul careia am ajuns la Barut hotel sa ne organizeze aceasta jumatate de zi (practic). Un autocar mic, de 20 de locuri, cu ghida in limba engleza (+ sotul ei? !) ne-a dus si ne-a adus. In program a mai fost inclusa si o masa de pranz la restaurantul Botanik, in pretul total al excursiei intrand deci- drumul propriu-zis, biletele la telecabina urcat-coborat, masa la Botanik. Cost total 65 euro, eu apreciez ca a fost cam scump, dar in fine...

La ora 10.30 autocarul a venit la hotel (plecare tarzie datorita programarii mele la masaj), si dupa un drum de aprox 2 ore am ajuns la statia de teleferic. Mai intai am strabatut in diagonala orasul Antalya, constatand inca o data, frumusetea unui oras stralucitor ca un banut nou-nout. Anul trecut am vazut centrul vechi, nucleul de traditie si istorie in jurul caruia a rasarit, creste si infloreste noul oras. O explozie de cladiri, mai ales blocuri, de magazine si hoteluri, toate noi, in culori pastel, dispuse aerisit, cu spatii verzi amenajate. Bulevarde largi, sosele de 4 benzi, pasaje supra si subterane. Palmieri, leandri, portocali si lamai infloriti. Pini mediteraneeni, alte specii de conifere specifice, magnolii si ficusi... Toate le-amvazut din fuga autocarului si cand spun fuga nu exagerez deloc. Soferul nostru conducea ca un apucat, avand grija la semafoare sau curbe sa puna niste frane bine simtite care ne-au reamintit ce-am mancat la micul dejun. Dupa ceva parlamentari cu ghida s-a mai "cumintit" dar cand am intrat pe serpentinele ce urca spre munte am inteles de ce atata graba. Autocarul, un model mai vechi si cert obosit, a gafait, pufait si sforait din greu la urcus. Si-a recapatat elanul vitezist la intoarcerea la vale...

Soseaua merge paralel cu tarmul asa incat am vazut si plaja orasului, si alte hoteluri mai vechi sau mai noi de pe tarm, dar mai ales cum la nici 200m de linia plajei solul stancos incepe sa urce vertiginos spre cer. Soseaua este pe alocuri sapata direct in stanca, iar in doua randuri strapunge efectiv piatra. Am trecut prin doua tunele, unul de 1950 m altul de 900m lungime. Drumul nu inseamna mai mult de 80-90 de km, dar faptul ca strabati orasul Antalya plus suburbiile si mai apoi urcusul a 20 de km serpuiti extrem (un fel de Transfagarasan) inseamna timp si medie orara de 40-45 km/ora.

Am ajuns la statia de teleferic, plecarile telecabinei sunt din 30 in 30 de minute. Autocarele au un loc de stationare foarte mic, parcarea pentru autoturisme este si ea limitata. Statia de

teleferic dispune de o ceainarie -cafeterie, obisnuitele magazine de suveniruri mai mult sau mai putin turcesti, toalete foarte curate, cassa de bilete si un personal foarte riguros care ne-a verificat la urcare. Ne-am imbarcat si am inceput urcusul, invaluiti de nori de ploaie, incercand sa prindem imagini pe camera. In telecabina se poate sta jos (sunt 4 banchte a cca 5-6 locuri, sau in picioare). Sustinerea telecabinei este pe 2 cabluri si al 3-lea de tractare, data fiind marimea ei (are o capacitate de 40-50 de persoane).

Am ajuns sus in 20 de minute, dupa cateva senzatii tari la trecerea peste pilonii de sustinere. La statia de sosire am stat aprox. 30-40 de minute, timp suficient sa bem o cafea, sa fotografiem panorama minunata, sa luam zapada in maini. Tot acolo, niste baieti destepti te conving sa te prostesti intr-o sedinta foto ca la revista, incurajandu-te sa sari mimand zborul si extazul, plus ce alte idei mai are si protagonistul, pentru ca dupa aceea sa-ti ceara cu tupeu 7-8 euro (15tl) pe 1 (o) fotografie. Dupa negocieri in stil turcesc am facut 10 foto cu 50 euro. Nu era atat de rece cat am crezut noi, mai ales ca burnita, erau 14 grd sus.

Un mare minus ptr ghida care nu ne-a spus nimic, practic ne-a insotit ca sa nu fim singuri si probabil ptr aranjamentele cu biletele si masa de la restaurant, asa ca nu de la ea am aflat povestea frumoasa ce urmeaza, despre focurile care uneori se vad pe munte:

"Bellerophon, fiul regelui de Argon, il ucide accidental pe fratele său la o petrecere de vânătoare şi astfel este trimis în exil. El traversează Marea Egee şi vine la Anatolia şi începe o viaţă nouă. Aici lucreaza ca slujitor pentru unul dintre regii din zona. Toata lumea este de acord ca este un barbat foarte frumos, drept care sotia regelui se indragosteste de el. Ea ii declara tanarului dragostea si ii propune sa aiba o aventura, dar el este prea onest si o refuza. Regina, furioasa si respinsa in avansurile ei incearca sa-l forteze, dar aventura sfarseste prost ptr ca regele afla. El se înfurie, dar nu vrea să-l omoare pe tanarul slujitor. Fiind acuzat pe nedrept de către soţia acestui rege, el este trimis la Curtea lui Iobetes în Patara, purtand cu el o scrisoare sigilata in care regele cerea ca el să fie omorat. Asa ca, nestiind ce mesaj de condamnare duce cu sine, Bellerophon vine la Xhantos şi oferă scrisoarea regelui. Când regele citeste scrisoarea este foarte surprins. El este impresionat de onestitatea şi puritatea lui Bellerophon, şi astfel decide ca nu vrea să-l omoare dar il trimite dupa capul Himerei. Himera este o creatura care are cap de leu, corp de capră şi coadă de şarpe si scoate flăcări din gură şi nas... Bellerophon accepta aceasta misiune. Pe drum, el captureaza calul innaripat Pegasus şi zboară la locul de bastina al Himerei, ptr a o ucide si a-i lua capul. Himera se apara aruncand cu flacari spre el si incearca desigur sa-l omoare. Bellerophon observă fiecare mişcare a acestui monstru, apropiindu-se de munte... El isi pregăteşte săgeţile şi-l ataca. Isi trimite săgeata cu o asemenea forţă, încât săgeata trece prin gura... Stomacul monstrului este cuprins de flacari. Acest monstru îngrozitor cade jos si moare, dar chiar şi acum flăcările continuă să iasă din gura lui, deşi este mort.

Unele surse sustin că primul foc sacru folosit în Jocurile Olimpice a fost adus de la aici.

Sursa acestei istorisiri este aici.

Noi n-am vazut flacari, doar aburi si nori inconjurand ca un nimb muntele. Ce-am mai vazut? O multime de soparle alergand vioaie prin iarba si peste pietre. Una am si fotografiat-o. Si o capra neagra, sarind agila din tanc in tanc.

Deja razbiti de foame, nerabdarea si curiozitatea de a ajunge la restaurant devenisera mari. Nu stiu de ce am crezut ca acesta e undeva pe drumul de intoarcere spre oras, dar n-a fost asa. Am plecat, la iesirea in autostrada in directia opusa, spre Belek, si dupa 15 km am cotit la dreapta, mergand din nou spre munti. Dupa nici 6 km panourile au inceput sa ne avertizeze ca ne apropiem de un complex de restaurante din care am retinut numele Botanik si Tropican. Specificul acestor restaurante consta in pastravariile dese, favorizate de

abundenta de raurisi paraie. Noi am fost la Botanik. N-as putea spune ca este o experienta pe care as repeta-o! Amplasarea localui si cadrul natural al pastravariei sunt frumoase, dar servirea a fost mult sub asteptari. O nota insolita o dau platformele amplasate direct in albia raului, amenajate cu masute si sofale. Dar sa nu va inchipuiti vreu mare lux, ci doar niste cuverturi pe mese si canapele. Meniul din care am ales era unul fix: berbecut, pui, peste, problema a fost ca indiferent ce s-a comandat, toata lumea a primit peste. Bauturile, inclusiv apa sau ceaiul, nu mai vorbesc de bere, erau extra-charge, adica se plateau (dar nu erau scumpe). 2.50 euro o cafea, apa sau ceai, 3.50 euro bere Efes, 7 euro sticla de vin alb, roze sau rosu. Am avut mai intai niste aperitive, dolma, salata de vinete, un fel de zacusca picanta si obisnuitele foietaje rulate cu spanac si orez, painea traditionala pida si apoi felul principa: peste la casoleta. Foarte bun, dealtfel si pastrav desigur, doar erau pastravarii de jur imprejur. Desertul, ignorat total de noi a constat din felii de portocala si mar, ce pareau sa mai fi vazut si alte mese, asa de oxidate erau. Ospatarii nu intelegeau deloc engleza si abia rupeau germana (motiv ptr care m-am hotarat sa invat bazic-ul in turceste, ca sa nu mai am probleme cand solicit sare sau un pahar curat). Cum spuneam servirea a lasat mult de dorit, foamea a fost insa mai puternica. Pastravii din bazine sunt extraordinar de mari, de mai multe soiuri (aurii, albastrii, rosii, pastrav curcubeu) si spectacolul jocului lor in apa e grozav. Parfum de floare de portocal plutea peste toata gradina. Toaletele extrem de curate si bine utilate (nu ma asteptam, dupa experienta de la masa).

Intoarcerea a fost mai rapida ca drumul la dus, intr-o motaiala generala, la ora 18.00 eram la hotel (unii) si la shopping, la Shemall altii.

Si asa am fost la muntele Tahtali, munte pe care l-am fotografiat in toata splendoare si de pe terasa camerei de la hotel, nu numai din imediata sa apropiere.

Este de vazut si merita sacrificata o jumatate de zi.