TEMA: 5. POLITICA INVESTIȚIONALĂ A ÎNTREPRINDERII

Plan:1.Politica investiţională a întreprinderii: noțiune, concept, conținut 2.Clasificarea investițiilor3.Deciziile de investire. Proiectul investițional4.Eficienţa investiției: noțiune, evaluare.

Obiective de referinţă• să definească conceptul de investiţii şi tipologiei acestora • să puncteze elemente şi conţinutul economic şi rolul investiţieial

investiţiilor;• să cunoască reglementarea activităţii investiţionale;• să fundamenteze strategiile şi politicile investiţionale a întreprinderii;• să identifice principiile şi factori ce stau la baza elaborării politicii de

investiţii;• să cunoască criteriile de selectare a investiţiilor;• să caracterizeze tipurile de proiecte investiţionale;• să prezinte etapele de investire;• să cunoască sursele şi bugetul de finanţare a investiţiilor; • să evidenţieze elementele mecanismului de obţinere a profitului

investiţional;• să elucideze contribuţia participanţilor la creşterea eficienţei

investiţiilor.•Prezentarea conceptului de investiţii;•Identificarea criteriilor care stau la baza alocării capitalului disponibil;•Evaluarea investiţiilor pe baza valorii actuale nete;•Precizarea surselor de finanţare a investiţiilor.

1. POLITICA INVESTIŢIONALĂ A ÎNTREPRINDERII: NOȚIUNE, CONCEPT, CONȚINUT

În viaţa societății umane, investiţiilor îi revine un loc separat, atât în sfera producției, cât și consumului. Aceasta se confirmă prin procesele de antrenare şi multiplicarea efectelor generate de proiectele de investiţii.

Nici o economie, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul direct, sunt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice. Analiza investiţiilor prevede urmărirea şi atingerea obiectivului de creştere a valorii întreprinderii prin selecţia proiectelor care maximizează averea.

Implementarea unui proiect în sfera producţiei are ca efect:sporirea şi diversificarea ofertei şi

creşterea veniturilor;

Implementarea unui proiect în sfera producţiei are ca efect:

creșterea gradului de ocupare a forţei de munca conduce la sporirea cererii de

bunuri;

se asigură creşterea economiilor și disponibilităţile financiare;

realizarea de noi proiecte de investiţii.

Cuvântul „investire” din latină (îmbrăca, acoperi), în limbajul economic, are sensul de a face un efort bănesc pentru atingerea unor scopuri ulterioare. Dar, noţiunea „investiţii” ea se tratează în mod diferit.

Deşi a devenit un termen uzual, prin care se înţelege că investiţia înseamnă cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătăţi ceva existent, noţiunea, prin conţinut, poate fi abordată din două puncte de vedere: în sens larg şi sens îngust.

noţiunea se identifică cu cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri materiale cu durată de folosinţă îndelungată.

îngustă (contabilă),

largă (financiară),

o acţiune privind alocarea şi plasarea capitalului în vederea realizării ceva nou, sau care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor bunuri în urma cărora să va obţine obţinerii câştiguri.

Sub aspect juridic, investiţiile acoperă achiziţiile care sunt obiect al dreptului de proprietate ca element al unui patrimoniu.

Conceptul de investiţie ţine de realizarea unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop. Sub acest aspect, ea este un factor de acţiune al societăţii de a da activităţii economice şi vieţii un sens ascendent, de continuă dezvoltare.

Investiţia este categorie financiară complexă, dar controversată. Iniţial ea este operaţiune de modificare şi creştere a patrimoniului iniţial. Fiind o alocare a economisirilor în activităţi cu caracter profitabil, are rolul de a majora valoarea capitalului iniţial acordat.

Francezul P.Aftalion este un adept al acestei opinii şi afirmă că investiţiile reprezintă renunţarea la resurse băneşti lichide actuale contra speranţelor viitoare de obţinere a unor noi resurse, evident mai mari.

Abordări teoretice privind

investițiile

La J.M.Keynes, investiţiile sunt adaos curent la valoarea echipamentelor de producţie, adaos rezultat din activitatea

de producţie a perioadei respective.

Autorii lucrării F. Buhociu şi Gh. Negoescu au conturat noţiunea de investiţii aşa cum au sesizat-o: prin investiţii înţelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice şi umane) destinate creşterii capacităţii de producţie a societăţii, a vieţii sociale sub toate aspectele sale, pentru asigurarea obţinerii în viitor a efectelor scontate.

Pierre Masse definește investiţia ca “schimbarea unei satisfacţii imediate şi sigure, la care se renunţă, în schimbul unei speranţe viitoare ce s-ar obţine şi al cărei suport sunt tocmai bunurile investite”, pe scurt „o cheltuială incertă pentru un viitor incert”. El stabileste urmatoarele elemente pentru o investitie:

elemente pentru o investitie

subiectul - de persoana fizica

sau juridica;

obiectul - intreprinderea,

utilajul;

costul - efortul suplimentar;

efectele valorice, rezultate prin

realizarea investitiei.

Legislaţia Republicii Moldova defineşte noţiunea de investiţie

totalitatea de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzător pe teritoriul RM, inclusiv pe baza contractului de leasing financiar, pentru a se obţine venit”:

investiţie capitală cheltuieli efectuate de către investitor în legătură cu

procurarea şi/sau îmbunătăţirea activelor pe termen lung, care nu se atribuie la

rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi capitalizate;

activitatea investiţională „activitate de efectuare a investiţiei şi de

desfăşurare a activităţii de întreprinzător în legătură cu această investiţie pentru a se obţine venit.

La diferite etape de viaţă ale investiției trebuie să adopte diferite strategii investiţionale.

Când cererea este în creştere, se vor adopta decizii de dezvoltare a capacităţilor de producţie. La o cerere instabilă se adoptă o politică de investiţii, care să asigure flexibilitatea capacităţilor de producţie: unele utilaje se trec în conservare, se vor vinde etc.

Strategia investiţională se formează prin parcurgerea etapelor: a) determinarea perioadei pentru care ea se elaborează (orizontul

strategic). Orizontul strategiei investiţionale şi orizontul strategic pot în unele cazuri coincide, în majoritate însă ele se vor deosebi, strategia investiţională fiind de o durată mai scurtă, findcă strategia întreprinderii conţine elementul de strategie investiţională ca parte componentă;

b) formarea scopurilor strategice ale activităţii investiţionale. Acestea reies din sistemul de scopuri strategice generale şi pot fi formulate ca: creşterea capitalului, mărirea veniturilor în urma activităţii investiţionale, schimbarea raportului dintre investiţiile reale şi cele financiare, etc. Concomitent scopurile strategice trebuie să corespundă etapei de viaţă la care se află întreprinderea;

c) elaborarea căilor efective de realizare a scopurilor strategice ale activităţii investiţionale se efectuează prin elaborarea direcţiilor strategice şi elaborarea strategiei de formare a resurselor investiţionale;

d) elaborarea direcţiilor strategice ale activităţii investiţionale se bazează pe sistemul de scopuri. În procesul elaborării se determină raportului dintre diverse forme investiţionale (reale, financiare) la diferite etape ale perioadei viitoare; se identifică direcţionările ramurale a activităţii investiţionale; se efectuiază concentrarea sau diversificarea în cadrul ramurii, grupului de ramuri înrudite, grupului de ramuri independente şi direcţionareai regională.

e) elaborarea strategiei de formare a resurselor investiţionale se execută în etape: 1). prognoza necesităţii de resurse investiţionale; 2).studiul posibilităţilor de formare a resurselor invesriţionale din diferite surse;3). determinarea metodelor de finanţare a programei sau proiectului investiţional; 4).optimizarea structurii surselor de formare a resurselor investiţionale

f) concretizarea strategiei investiţionale pe fiecare perioadă de realizare presupune determinarea consecutivităţii şi termenilor de atingere a scopurilor şi strategiilor. Aici se asigură sincronizarea în timp internă (presupune coordonarea în timp a realizării diferitor direcţii investiţionale între ele şi formarea resurselor investiţionale necesare) şi externă (presupune coordonarea în timp a realizării strategiei investiţionale cu strategia dezvoltării economice a companiei, precum şi cu schimbările conjuncturii pieţei investiţionale).

g) evaluarea strategiei investiţionale elaborate se propune a efectua pe baza câtorva criterii:- corespunderea strategiei investiţionale cu cea generală, se studiază corespunderea scopurilor, direcţiilor şi etapelor de realizare a strategiilor.- echilibrul intern al strategie investiţionale. Se coordonează scopurile cu direcţiile activităţii investiţionale şi consecutivitatea executării lor.- coordonarea strategiei investiţionale cu mediul extern. Se apreciază corespunderea strategiilor investiţionale prognozelor cu privire la schimbările dezvoltării economice şi climei investiţionale în ţară, precum şi conjunctura pieţii investiţionale.- posibilitatea realizării strategiei investiţionale reieşind din potenţialul de resurse existente. Se analizează posibilităţile cu privire la formarea resurselor financiare pe baza surselor proprii. Se apreciază nivelul de pregătire a personalului de pe poziţia realizării strategiei.- acceptabilitatea nivelului de risc legat de realizarea strategiei investiţionale. Se studiază nivelul riscului de investiţii şi posibilele urmări financiare pentru firmă.- efectul cumulativ al strategiei investiţionale. Evaluarea rezultatelor programei investiţionale se bazează pe determinarea eficienţei economice. Paralel se determină şi rezultatele ne economice căpătate în procesul realizării strategiei investiţionale, cum ar fi: îmbunătăţirea imaginii; condiţiilor de muncă; condiţiilor de deservire a clientelei, etc.

Investiţiile au caracter dual

sensul valoric, sensul fizic,

când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu reprezintă altceva decât o resursă financiară avansată şi consumată în prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;

când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate mijloacele materiale şi tehnice, oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile, precum şi cu interesele lor.

Activitatea investiţională a întreprinderii este influenţată de diverşi factori, care pot fi grupaţi în funcţie de apartenenţă. Astfel, se conturează:

1.factorul tehnico-ştiinţific – se caracterizează prin: sporirea numărului brevetelor de invenţie; creşterea ponderii producţiei certificate, a proceselor tehnologice avansate; ponderea noilor tehnologii informaţionale, utilizarea reţelei de internet.

2. factorul managerial (structural, organizatoric, decizional) cuprinde: schimbarea structurii de producere şi organizatorice; perfecţionarea sistemului de gestiune a producerii; estimarea deciziilor manageriale.

3. factorul economic ţine de: ponderea mărfurilor cu cost mare de producţie în volumul global al vânzărilor.;creşterea profitului şi rentabilităţii; reducerea termenului de recuperare a investiţiilor.; finalizarea obiectelor de construcţie capitală; accelerarea rotaţiei mijloacelor circulante, sporirea randamentului capitalului fix.

4. factorul social include: creşterea gradului de satisfacere a necesităţilor vitale şi de securitate a lucrătorilor; satisfacerea nevoilor sociale şi spirituale ale personalului; formarea noilor locuri de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a angajaţilor.; sporirea veniturilor, pensiilor lucrătorilor.

5. factorul ecologic se referă la protejarea populaţiei contra substanţelor poluante din atmosferă, sol, apă; scăderea volumului deşeurilor de producţie, ameliorarea ecologică a mărfurilor fabricate; micşorarea amenzilor pentru încălcarea legislaţiei ecologice; promovarea unei politici investiţionale dure în protejarea situaţiei ecologice.

 Acţiunea acestor factori se evaluează în procesul gestiunii activităţi investiţionale. Gestiunea aspectelor investiţionale presupune elaborarea strategiei investiţionale, care se concretizează în procesul gestiunii tactice şi gestiunii operative. Aceste etape se deosebesc prin perioada pentru care sunt elaborate şi prin nivelul de detaliere a deciziei adoptate.

Într-un sistem economic, activitatea de investiţii joacă un dublu rol: 1.întreprinderile, declanşatoare de acţiuni investiționale, care

implementează diverse proiecte de investiții, îşi sporesc oferta de bunuri şi/sau servicii prin creşterea capacitaţii lor productive, realizând venituri suplimentare;

2.orice proiect de investiţii va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe, furnizoare de materii prime, materiale, utilităţi sau distribuitoare sau consumatoare a bunurilor şi serviciilor oferite. Deci, va avea loc o crestere în lanţ a veniturilor la toți agenții antrenaţi.

• timpul . Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în timp. Orice investiţie are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat prin momente bine definite.

• riscul . Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele presupun numai speranţe.

• conţinutul material concret al efortului investiţional. Investiţiile reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial, de pornire, o structură de resurse diverse ca natură şi ca volum, fonduri financiare, o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.

• eficienţa. O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele/suma totală absolută a încasărilor viitoare sunt superioare cheltuielilor iniţiale.

Atributele principale ale

investiţiilor sunt:

2. CLASIFICAREA INVESTIŢIILOR Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după anumite caracteristici specifice, adică de efectuat clasificarea lor. Teoria economică, clasificară investiţiile în baza unor criterii cum ar fi:

În funcţie de riscul pe care îl implică investițiapentru dezvoltare:

– de înlocuire a echipamentelor uzate, cu un risc foarte scăzut, deoarece nu presupune modificări ale tehnologiei de fabricaţie;

de modernizare a echipamentelor în funcţiune şi care implică un risc redus ca urmare a unor corecţii neesenţiale în tehnologia de fabricaţie;

de dezvoltare (de extindere) sunt investiţii cu un risc mai mare, legat de lărgirea pieţelor de aprovizionare și de desfacere;

strategice privesc crearea de filiale în ţară sau străinătate, fuzionarea cu altă societate etc.,au risc considerabil, ca urmare a extinderii activităţii.

Investițiile de înlocuire şi modernizare se pot finanţa din împrumuturi, deoarece rentabilitatea este certă şi riscul este redus. Cele de dezvoltare şi strategice se finanţează din surse proprii şi împrumutate, dar sunt cu risc ridicat şi rentabilitate incertă.

4. Din punctul de vedere al scopului urmărit:– investiţii de producţie au scopul de a influenţa capacităţile de producţie,

volumul producţiei şi vânzărilor;– investiţii de modernizare - care au scopul îmbunătăţirii condiţiilor de

producţie, realizarea de economii la costurile de producţie, îmbunătăţirea rentabilităţii activelor.

5. Dupa rolul funcțional pe care il joaca in cadrul proiectului:– investiții directe, sunt cheltuieli legate funcțional si teritorial de obiectul

care se edifica. Sunt consumurile de resurse investitionale materializate în obiectele proiectului (secţii de producţie, spaţii de depozitare, ateliere etc. care ţin derealizarea proiectului);

– investiții colaterale, sunt cheltuieli de resurse legate teritorial si funcțional de investitia directa. Destinaţia lor este de a creea condiţii normale de bună funcţionare a obiectivului, de a asigura infrastructura si utilităţile necesare (energie, apa, abur,etc);

– investiții conexe sunt cheltuieli ce se realizeaza in ramuri sau domenii conexe celui in care se execută proiect.

6. Din punct de vedere al influenţei asupra patrimoniului:– Investiţii de menţinere – prin care se urmăreşte menţinerea capacităţii

activelor fixe existente afectate de uzură;– Investiţii de expansiune – care au în vedere creşterea patrimoniului7. Din punctul de vedere al obiectivelor urmărite:– strategice privesc obiective de cercetare-dezvoltare a unor sectoare,

formarea de filiale în străinătate, achiziţionarea de societăţi;– umane privesc recrutarea de muncitori specializaţi, de cadre de

conducere şi cheltuieli de perfecţionare a cadrelor;– sociale privesc îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă a salariaţilor;– de interes public;– de menţinere a echilibrului ecologic.8.După caracterul încasărilor şi plăţilor (intrări şi ieşiri de trezorerie)– investiţii cu o singură cheltuială iniţială (intrare) şi o singură încasare

(ieşire) la încheierea duratei investiţiei;– investiţii care solicită o singură cheltuire a capitalurilor iniţiale şi

generează încasări eşalonate pe durata de viaţă a investiţiei;– investiţii care reclamă o cheltuială eşalonată a capitalurilor iniţiale şi

degajă o singură încasare la sfârşitul duratei investiţiei;– investiţii caracterizate prin intrări şi ieşiri eşalonate de trezorerie pe

durata de viaţă a proiectului.

9. Din punctul de vedere al metodei de executare:– în antreprizăîn antrepriză – investiţii ce se execută de firme specializate – investiţii ce se execută de firme specializate de de

construcconstrucţie-montaj, care dispun de dotare tehnică si personal calificat;ţie-montaj, care dispun de dotare tehnică si personal calificat;– în regie în regie – se execută cu forţe proprii ale beneficiarului de investiţii – se execută cu forţe proprii ale beneficiarului de investiţii

pentru unele lucrări izolate mai puţin speializate.pentru unele lucrări izolate mai puţin speializate.10. După structura internă avem:– investiţii pentru lucrări de construcţii-montaj – alocate pentru lucrări

de construcţii în clădiri, instalaţii, construcţii speciale şi auxiliare;– investiţii pentru achiziţionarea de utilaje şi transportul acestora;– investiţii în lucrări şi exploatări geologice prospecţiuni şi exploatări

pentru extinderea perimetrelor de zăcăminte, studii şi cercetări geologice etc.;

– alte investiţii – ţin de diverse cheltuieli pentru proiectare, piese de schimb, pregătirea şi plata personalului, demolarea şi exproprierea etc.

11. In functie de structura tehnologica a cheltuielilor:– investitii in mijloace fixe;– investitii in cheltuieli preliminare;– investitii in fond de rulment.

12.Dupa stadiul in care se afla, investițiile sunt:–investitii in curs de executie;–investitii terminate.13.Dupa modul de constituire, investitiile se impart in:–investitii nete sunt fondurile banesti ce provin din profitul îtreprinderii, credite, emisiuni de actiuni si au ca scop cresterea capitalului fix si a stocurilor de materii prime si materiale;–investitii brute care rezulta din modificarea amortizarilor la investitiile nete si au ca scop cresterea absoluta a capitalului fix pentru sporirea, modernizarea si inlocuirea mijloacelor fixe uzate.14.Din punct de vedere al naturii activităţii:–productive – care au efecte asupra capacităţii de producţie şi de comercializare–neproductive – de natura construcţiilor socialculturale precum: locuinţe, cantine, sedii sociale etc.15. Din punct de vedere a surselor de finanţare:–investiţii finanţate din fonduri proprii–investiţii finanţate din fonduri împrumutate–investitii finantate din surse mixte.– investiţii finanţate prin alocaţii bugetare.

Investiţiile materiale sunt însă o condiţie a demarajului şi perenităţii proiectului. Se deosebesc patru mari categorii de investiţii imateriale:

a. Investiţii în cercetare – dezvoltare – domeniu esenţial în luptaconcurenţială. Inovarea,ca rezultat al proiectelor şi programelor de C+D asigură

competenţa şi prioritate tehnologică permanentă şi durabilă.Cheltuielile pentru C+D pot fi contabilizate ca cheltuieli sau caimobilizări. Pentru a fi considerate imobilizări trebuie să îndeplinească două

condiţii: să poată fi individualizate pe proiect, şi să aibă mari şanse de reuşită tehnologică şi comercială. Este bine ca aceste imobilizări să se amortizeze cât mai rapid, în maxim cinci ani.

b. Investiţii de formare a personalului sunt cheltuieli destinate formării aptitudinilor şi atitudinilor personalului de execuţie şi gestiune vis a vis de noile tehnologii, noile echipamente, rezultat al procesului de inovare tehnologică, managerială,etc. In general aceste cheltuieli sunt “apendice la investiţiile materiale bazate pe transfer tehnologic, şi sunt un antidot la eventualele concedieri masive a personalului ce nu mai corespunde noilor condiţii de exploatare şi/sau gestiune care, în general sunt costisitoare în planul imaginii.

c. Investiţii în proiecte de marketing care cuprind cheltuielile depublicitate, de promotion (promovare) de construcţie a reţeleleor de distribuţie,

pentru studii de piaţă. In anumite sectoare de activitate cum ar fi: industria cosmeticelor, produselor agroalimentare aceste cheltuieli sunt determinante pentru menţinerea pe piaţă. Existenţa unei “mărci comerciale” este indispensabilă pentru a pătrunde într-o reţea de distribuţie de mare anvergură (gen supermache Carrefour, Leader Price,etc)

3. DECIZIILE DE INVESTIRE. PROIECTUL INVESTIȚIONAL

•Deciziile de investiţii reprezintă cele mai importante şi cele mai critice tipuri de decizii luate de întreprindere, fiindcă ea condiţionează supravieţuirea şi prosperitatea ei economică.•Decizia de investiţii poate fi definită ca reprezentând procesul prin

care resursele întreprinderii (materiale, financiare, umane etc.) sunt angajate în vederea realizării unor proiecte investiţionale destinate obţinerii unor profituri superioare în perioadele viitoare. Activitatea întreprinderii care se ocupă cu luarea deciziilor de investiţii poartă denumirea de activitatea de bugetare a capitalului.•Procesul bugetării poate fi definit ca totalitatea deciziilor ce se iau

de întreprindere, legate de mărimea şi modalitatea obţinerii resurselor financiare necesare şi de modalitatea alocării lor către diferite proiecte .

.

De regulă, luarea unor decizii în vederea realizări investiţiei de modernizare, extindere sau, strategice necesită efectuarea unor studii şi analize aprofundate în mai multe domenii:•marketing – studii de piaţă, de motivaţie, teste ale produselor etc.;• producţie – specificarea produselor şi a procedeelor de fabricaţie,

alegerea echipamentelor, analiza costurilor de producţie etc.;• financiar – analiza necesarului de finanţare a investiţiilor, estimarea

contribuţiei proiectului la realizarea fluxurilor de lichidităţi globale, analiza surselor de finanţare posibile pentru proiectul respectiv etc.;• managementul resurselor umane – determinarea necesarului

previzibil de personal pentru exploatarea obiectivului de investiţii, structura pe calificări, nevoile de formare şi perfecţionare ale personalului etc.;• juridic şi fiscal Decizia de investiţii este foarte importantă în viaţa unei

întreprinderi şi produce consecinţe centralizate într-un ansamblu de fluxuri de gestiune. Decizia de investiţii trebuie să se bazeze pe informaţii pertinente legate de necesitatea şi oportunitatea realizării investiţiilor, de ansamblul fluxurilor pozitive şi negative de resurse financiare pe durata de viaţă a acestora, de rentabilitatea fondurilor investite, durata realizării şi utilizării optime a investiţiilor.

Deciziile de bugetare trebuie fundamentate din următoarele cauze:1.se consideră că, din moment ce acţionarii sunt proprietarii

întreprinderii, este logic ca aceasta să funcţioneze în interesul lor.2.viitorul întreprinderii este dependent de modul în care managementul

reuşeşte să facă bani pentru acţionari. Nesatisfacerea dorinţelor şi aspiraţiilor acţionarilor poate să ducă la apariţia unor situaţii nedorite, cum ar fi preluarea întreprinderii de către altă întreprindere.

3.obiectivul maximizării bunăstării acţionarilor este un obiectiv mai bun decât obiectivul clasic al maximizării profiturilor, întricăt ţinr cont de rentabilitate, risc şi echilibrul dintre beneficiile pe termen scurt şi lung.

identificarea oportunităţilor de investiţii individuale sau a combinaţiilor de oportunităţi;

teoria financiarăsoluţionează următoarele probleme

stabilirea procedurilor de evaluare a proiectelor de investiţii şi realizarea efectivă a evaluărilor;

stabilirea condiţiilor minime necesare în vederea acceptării proiectelor;

stabilirea mărimii capitalului necesar şi a modalităţilor de procurare a acestuia;

realizarea selecţiei finale a proiectelor de investiţii;

În funcţie de nivelul ierarhic la care sunt luate în cadrul întreprinderii, deciziile de investiţii pot fi clasificate în trei categorii:

1. decizii de investiţii tactice le sunt specifice următoarele caracteristici:

–sunt luate la nivele ierarhice inferioare sau pe baza unor proceduri sau reguli decizionale stabilite anterior;

–vizează perioade de timp mai scurte;–implică angajări minore de resurse;–au un caracter repetitiv, fiind bine structurate şi definite; ele nu

presupun o îndepărtare de activitatea trecută a întreprinderiiÎn cadrul lor pote fi decizia de achiziţie a unor echipamente minore.2. decizii de investiţii strategice prezintă următoarele caracteristici:–sunt atributele nivelelor ierarhice superioare;–vizează perioade de timp îndelungate;–necesită angajări majore de resurse;–au un caracter unic, implicând modificări semnificative în raport cu

activitatea trecută a întreprinderii;Exemple de asemenea decizii pot fi: decizia de achiziţie a unei noi

afaceri; decizia de înfiinţare a unei filiale în străinătate; decizia de robotizare a procesului de producţie etc.

3. decizii de investiţii administrative prezintăa şa caracteristici ca: - sunt luate la nivele ierarhice medii;- vizează perioade de timp medii;- necesită angajări moderate de resurse;- au o formă semistructurată.În această categorie se încadrează deciziile de înlocuire a

echipamentelor.Problematica finanţării investiţiilor include trei elemente majore:1. determinarea necesarului de finanţare;2. stabilirea unei structuri corespunzătoare a capitalului;3. selecţia surselor de finanţare pe termen mediu şi lung.În luarea deciziilor privind sursa şi modul de obţinere a fondurilor pe

termen lung, este importantă, de asemenea, alegerea între:1. finanţarea directă (plasamentul privat) implică obţinerea fondurilor

direct de la persoane fizice sau instituţii financiare cum sunt băncile, societăţile de asigurări sau fondurile de pensii.

2. finanţarea publică implică punerea în vânzare a titlurilor de finanţare, direct sau, prin intermediul unor instituţii specializate, către un număr mare de investitori, atât persoane fizice cât şi instituţii financiare.

Proiectul investiţionalProiectul de investiţie este un program complet şi autonom de acţiune implicând realizarea investiţiei şi exploatarea ei de-a lungul duratei sale de viaţă.Întreprinderea poate fi privită ca portofoliu de proiecte între care pot exista sau nu relaţii de intercondiţionare. Astfel, ele pot fi clasificate în: proiecte de investiţii independente şi proiecte de investiţii dependente.Pentru ca proiectul de investiţie A să fie independent, din punct de vedere economic, de proiectul B, trebuie satisfăcute două condiţii:1.este necesar ca, din punct de vedere tehnic, să fie posibilă realizarea proiectului A indiferent de acceptarea sau neacceptarea proiectului B;2. cash-flow-urile nete estimate aferente proiectului A nu trebuie să fie afectate de decizia de acceptare sau respingere a proiectului B. Uneori două proiecte de investiţii nu pot fi acceptate simultan ca urmare a faptului că întreprinderea nu dispune de capital suficient pentru a le finanţa pe amândouă. În asemenea situaţii acceptarea unui proiect poate determina respingerea celuilalt fără ca, însă, proiectele respective să fie considerate dependente sub aspect economic.

Proiectele dependent

epot fi

divizate:

1.Proiecte mutual-exclusive în cazul cărora acceptarea unuia implică excluderea celorlaltora. Sunt proiectele care, sub aspect tehnico-constructiv, se exclud reciproc, întrucât sunt destinate îndeplinirii aceloraşi sarcini (Ex. variantele unui proiect care se deosebesc între ele din punct de vedere al soluţiilor tehnologice, constructive sau de amplasament etc., dar care, în final, servesc aceluiaşi scop propus);

2. Proiecte complementare la care decizia de realizare a unuia dintre ele determină fie majorarea profiturilor estimate a fi degajate de proiectul secund de-a lungul duratei sale de viaţă, fie micşorarea costurilor asociate implementării lui (fără modificarea profiturilor);

3. Proiecte substituent - decizia de realizare a unui proiect determină fie micşorarea profiturilor degajate de celălalt, fie majorarea costurilor aferente implementării acestuia(fără modificarea profiturilor).

4.Proiecte condiţionate care apar în situaţiile în care acceptarea unuia este o condiţie în vederea realizării celuilalt. Este posibil ca două sau mai multe proiecte de investiţii să fie independente din punct de vedere economic dar dependente sub aspect statistic.

La cheltuielile pentru obţinerea de active fixe se referă:

Construirea, reconstruirea, lărgirea, modernizarea şi achiziţionarea de active fixe de natura maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, clădirilor, mijloacelor de transport etc.

Cheltuielile care privesc lucrările de proiectare, prospecţiuni şi explorări geologice

Pregătirea personalului necesar obiectivelor în construcţie, inclusiv ale personalului administrativ şi tehnic al firmei în curs de construcţie etc.

Realizarea de proiecte sau programe de investiții conduce, în principal la creşterea stocului de capital fix.

I. Studiile de oportunitateSe întocmesc de investitor sau la

comanda acestuia de către un agent specializat (firmă de consultanţă). Ele pot

fi:

Cele regionale identifică posibilităţile de a investi într-o

zonă administrativă cu un anumit potenţial economic dar

cu excedente de forţă de muncă, piaţă de desfacere, cu

potenţial bun al cumpărătorilor şi posibilităţi de aprovizionare

locală

Cele speciale se referă cu prioritate la resursele prezentate sub aspectul cantitativ, calitativ şi al structurii şi anume evoluţia cererii consumatorilor, dinamica puterii de cumpărare a acestora

etc.

Studiile sectoriale visează posibilităţile de a investi într-un

sector de activitate. Rata de creştere a producţiei, analiza

preliminară a avantajelor economice locale.

Fazele de elaborare a documentaţiei tehnico-economice ale investiţiilor:

II.Studiile de prefezabilitateCu ajutorul studiilor de prefezabilitate se asigură selecţia preliminară şi definirea proiectului. Elaborarea unui astfel de studiu necesită cheltuieli mari şi ca urmare proiectul trebuie dezvoltat pentru un studiu mai detaliat dar fără a angaja fonduri importante.:a) capacitatea pieţii şi a societăţii comerciale, studiul cererii şi pieţei şi programele de producţie şi capacitatea obiectivului de investiţii;b) factorii materiali de producţie;c) localizarea şi amplasarea viitorului obiectiv;d) aspectele tehnice ale proiectului privind tehnologia şi echipamentul;e) lucrările de construcţii civile;f) formele generale de fabricaţie, gestionare şi de vânzare;g) forţa de muncă personal de execuţie şi de conducere;h) analiza financiară posturile de investiţii, finanţare a proiectului de costuri de producţie, rentabilitate.

III. Studiile de fezabilitatePrin acestea se înţelege ansamblu de acţiuni scrise privind necesitatea realizării viitorului obiectiv, sursele de aprovizionare cu resurse materiale, asigurarea capitalului, lichiditatea, rezultatele scontate etc. Aceste studii servesc bază pentru decizia de investiţii. Prin studiu de fezabilitate se analizează elementele esenţiale ale investiţiei şi a procesului de producţie. Se evaluează eficienţa economică a proiectelor de investiţii. Structura este identică cu cea de prefezabilitate dar mai detaliat şi trebuie să cuprindă:1.date de identificare a societăţii comerciale;2.analiza diagnostic a stării actuale a societăţi comerciale;3.prognoza produselor tehnologiilor şi factorilor de producţie;4.variante de dezvoltare şi restructurare;5.calculul eficienţei economice a variantelor studiate;6.analiza incertitudinii riscului şi a sensibilităţii variantei alese;7.formularea deciziei de investiţie.

Proiectul tehnic (tehnic de execuţie) Este documentaţia care detaliază tehnic aprofundează şi concretizează prin soluţii pe baza comenzii beneficiarului, viitorul obiectiv de investiţii.Conform legislaţiei în vigoare conţinutul cadru a proiectului trebuie să cuprindă următoarele piese scrise şi desenate.A) 1. Piese scrise: - descrierea generală a lucrărilor de construcţii montaj; 2. Caietele de sarcini; 3. Listele cu cantităţile de lucrări (antimăsurătoarea); 4. Graficul general de realizare a investiţiilor.Caietele de sarcini însoţesc proiectele de execuţie şi se întocmesc pentru realizarea lucrărilor de tehnicitate ridicată pentru care nu sunt emise prescripţii tehnice. Se elaborează de proiectant şi face parte integrantă din proiectul de execuţie şi din documentul de licitaţie reprezentând descrierea lucrărilor care fac obiectul licitaţiei.B) Piese desenate 1. Planurile generale de amplasare ale tuturor elementelor din incinta obiectivului de investiţii. 2. Planurile principale ale obiectelor de construcţii. 3. Arhitectura se prezintă planşe fiecărui obiect de construcţii. 4. Structura de rezistenţă, infrastructura, descrierea soluţiilor constructive, ordinea tehnologică de execuţie şi montaj. 5. Utilaje şi instalaţii planul de amplasare a utilajului, scheme principale ale instalaţiilor. 6. Dotări şi instalaţii tehnologice planul de tehnologie şi montaj, lista cu instalaţii şi echipamente. 7. Dotări de mobilier şi inventar gospodăresc – planurile de amplasare şi montaj.

Devizul generalDevizul reprezintă documentul prin care se determină

volumul cheltuielilor

Partea I cuprinde 6 capitole

în care se identifică:

Partea IICuprinde valoarea

rămasă actualizată a mijloacelor fixe

existente în cadrul obiectului ce se

construieşte. Această valoare nu se

finanţează şi se trece la stabilirea ind. de eficienţă în cadrul

studiului de fezabilitate.

Partea IIICuprinde fondul de

rulment necesar începerii producţiei (cheltuieli pentru

asigurarea stocurilor de materii prime, cheltuieli pentru

energie, transporturi salarii necesare

pentru primul ciclu de producţie.

Partea I cuprinde 6 capitole în care se identifică: Capitolul 1 ţine de: obţinerea terenului (cheltuieli de achiziţionare); amenajarea lui (cheltuieli pentru demolări, defrişări, demontări, nivelări, devieri de cursuri de apă etc.) şi amenajări pentru protecţia mediului.Capitolul 2 - cheltuieli pentru realizarea infrastructurii obiectivului(gaze, energie electrică, telefoane, etc.)Capitolul 3 - studii de teren (cheltuieli pentru studii geotehnice, topografice, geologice); avize, acorduri, autorizaţii (pentru certificatul de urbanism, autorizaţia de construcţie, foraj, racorduri şi branşamente); proiectare şi ingineering (cheltuieli de proiectare); organizarea licitaţiilor (cheltuieli pentru conceperea documentului de licitaţie, multiplicare, anunţuri publicitare); consultanţă şi asistenţă tehnică.

Capitolul 4 – clădiri şi construcţii speciale; montaj, utilaje, tehnologice;utilaje şi echipamente de transport; utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale de montaj; utilaje, echipamente cu durată mare de serviciu.Capitolul 5a) organizarea şantierului (cheltuieli necesare constructorului în vederea creării condiţiilor de desfăşurare a activităţii de construcţii, montaj);b) comisioane şi taxe (comisionul băncii finanţatoare, taxa aferentă controlului calităţii construcţiei şi montajului);c) cheltuieli diverse şi neprevăzute (max. 5% din cheltuieli prevăzute la cap.1).Capitolul 6 cuprinde pregătirea personalului de exploatare; probe tehnologice, încercări, rodaje, expertize la recepţie.

IV. Eficienţa economică—element esenţial al deciziei de investiţii

Eficienţa economică ca noţiune complexă exprimă rezultatele ce se obţin din activitate economică, apreciate prin prisma resurselor consumate pentru desfăşurarea acelei activităţi. Nivelul ei depinde de volumul şi calitatea atât a resurselor cât şi a rezultatelor.

Pornind de la sensul lingvistic al noţiunii de eficienţă, se poate spune că eficienţa este atributul oricărei acţiuni umane de a produce efectul util dorit.

Căile şi formele în care se materializează eficienţa sunt:–creşterea productivităţii muncii;–reducerea consumului de materie primă, materiale şi combustibili; –economisirea cheltuielilor de transport;–creşterea rentabilităţii întreprinderilor; –îmbunătăţirea calităţii produselor etc.

Noţiunea de eficienţă se poate întâlni în două sensuri: 1 performanţe (rezultate din cele mai mari) ale unei activităţi; 2. efecte maxime ale unei activităţi în raport cu resursele alocate sau

consumate. În expresia ei cea mai generală, eficienţa economică este redată în

relaţiile dintre rezultatele obţinute într-o anumită activitate economică şi cheltuielile efectuate în activitatea respectivă. Tot odată analiza ei se face în comparaţie cu nivelul atins în activităţile similare.

O analiză complexă ia în consideraţie toate efectele, indiferent de natura lor.

În urma efortului de investiţii se obţin efecte economice, reflectate şi pe plan financiar. Nivelul lor, în raport cu efortul investiţional, dă măsura eficienţei investiţiei.

Efectele economice obţinute în funcţie de : –în urma investiţiilor de înlocuire a maşinilor şi utilajelor se reduc costurile

de funcţionare a utilajelor (cheltuieli de întreţinere reparaţii); –pe baza investiţiilor de modernizare şi aplicare a inovaţiilor micşorează

cheltuielile de forţă de muncă; –sporirea rentabilităţii (randamentului) activităţii, datorită investiţiilor de

dezvoltare, care duc la creşterea capacităţii producere şi adăugarea unui nou produs; pe baza astfel investiţii se aşteaptă câştiguri suplimentare mult mai mari decît cele din micşorarea costurilor;

–obţinerea unor efecte în perioade mai îndepărtare şi adesea indirecte, este posibilă în rezultatul investiţiilor strategice sau de interes general.

Prin investiţii se urmăreşte obţinere efectului, dar deoarece ele sunt într-o interlegătură reciprocă, pentru calculul ei se va consideră cumulul lor. Eficienţa investiţiilor trebuie apreciată şi din punctul de vedere al interesului economiei naţionale, adică efectele social ecologice etc.

O eficienţă economică ridicată se obţine numai în condiţiile unei tehnologii moderne, care valorifică la maximum materiile prime energia, asigură produse de calitate superioară la preţ redus.

Evaluarea proiectelor de investiţii se efectuiază prin combinată a metodelor tradiţionale şi moderne.

Cele tradiţionale se identifică prin: –abordarea statică a analizei proceselor şi fenomenelor; –simplificarea situaţiei reale folosind valori medii anuale; –nu se ţine seama de neechivalenţa economică a valorilor nesincrone, din

ani diferiţi ale costurilor, veniturilor şi profitului; –incertitudinea şi riscul se apreciază intuitiv etc.

Metodele moderne se caracterizează prin: –abordarea dinamică a analizei proceselor investiţionale; –ţin seama de acţiunea timpului asupra procesului investiţional;–se operează cu valorile actualizate. –în fiecare an de realizare a proiectului şi pe parcursul duratei de

exploatare, se punctează mărimea costurilor, veniturilor, profitului;–se iau în consideraţie incertitudinea şi riscul, folosind fie analiza de

sensibilitate, fie valoare probabilistică a indicatorilor.La evaluarea proiectelor de durată mică sau medie se foloseşte combinaţia

metodelor tradiţionale şi moderne, iar pentru cele de mărime mare se utilizează analiza dinamică bazată pe metode moderne.

Indicatorii sunt instrumentarul folosit pentru estimarea şi analiza eficienţei proiectelor, fiindcă reprezintă caracteristici cantitative, mărimi, valori, cu ajutorul cărora se exprimă eficienţa proiectelor.

Orice indicator fixează în unităţi de măsură specifice, pe variante de proiect, care este nivelul eficienţei economice a investiţiilor privite din punctul de vedere unei laturi sau forme de manifestare a acestea.

Eficienţa se calculează ca raport între mărimea efectului şi efortului şi invers.

 (1)  (2)  (1) Se stabileşte efectul ce se obţine la o unitate de efort care trebuie să fie

maxim.(2) Se calculează efortul ce se face pentru obţinerea unei unităţi de efect şi

care trebuie să fie minim.Eficienţa economică a investiţiilor are un caracter de previziune ceea îi oferă

în luarea deciziilor. De asemenea adoptarea deciziilor trebuie să se bazeze pe existenţa mai multor variante de proiecte a. î. să se creeze posibilitatea alegerii variantei cu eficienţa maximă.

depus Efortulobtinute le)(rezultate Efectele

E e

obtinute (rezultat) Efecteledepus Efortul

Ee1

In proiectul investiţional costurile sunt exprimate prin: a) efortul total de investiţii (I),care însumează capitalul amortizabil

şi valoarea fondului de rulment; b) capitalul amortizabil; c) investiţiile nete; d) costurile de exploatare (CE).In calitate de avantaje economice (efecte) , care se iau în consideraţie

la calculul indicatorilor de eficienţă a investiţiilor se folosesc: a) profitul brut; b) profitul net; c) cash flow-ui brut; d) cash flow-

ui net.Parametrii profitul brut şi cash flow brut se utilizează la analiza

financiară sumară a proiectelor, iar profitul net şi cash flow net - la analiza financiară detaliată.

În practică, adesea, sunt folosiţi indicatori contabili simpli:

Încasare a specifică brută

Încasarea specifică netă

Încasarea specifică medie anuală

IP

P tb

1IP

P tn

IDP

P tb

*

Beneficiu anual mediu

Rata rentabilităţi contabile integrale

Rata contabilă medie anuală

Unde: I –investiţii, B – beneficiu, D – durata economică de realizare a proiectului, P – profit.

Preselecţia proiectelor se realizează cu ajutorul metodei comparaţiei asupra indicatorului de eficienţă economică.

1. investiţia specifică este efortul investiţional necesar pentru obţinerea unei unităţi de capacitate de producţie într-o anumită perioadă de timp (1 an). Se referă la obiective noi sau cele de natura modernizărilor:

1a) – pentru investiţii noi în care capacitatea de producţie este omogenă adică exprimată în aceleaşi unităţi de măsură investiţia specifică se determină ca raport între investiţie şi capacitatea de producţie.

Is = I / CpI = cheltuieli de investiţii directe colateraleCp = capacitatea de producţie în unităţi naturale.2a)- pentru investiţii noi la care capacitatea de producţie este eterogenă,

omogenizarea se face valoric iar indicatorul:Is = I / Q

Q – producţia marfă.

DB

B t

IB

r t

IBr

b) în cazul investiţiilor de modernizare investiţiile specifică se calculă ca raport între cheltuieli de investiţii şi creşterea capacităţii de producţie ca diferenţă între capacitatea de producţie după şi înainte de modernizare.

Is = I / ∆Cp (∆Q)∆Cp = Cp moderniz. – Cp0Investiţia specifică este indicator al efortului investiţional de aceea în alegerea variantelor optime se va prefera cea cu investiţia specifică minimă. Pentru a ajunge la un astfel de nivel se poate acţiona fie prin micşorarea numărătorului, fie prin creşterea capacităţii de producţie.2. Valoarea investiţiei este compusă din valoarea echipamentelor, instalaţiilor, terenurilor precum şi cheltuielilor asimilat investiţiilor pentru pregătirea personalului. Se exprimă în preţuri curente. 3. Veniturile proiectului reprezintă valoarea producţiei şi se determină în funcţie de nivelul acesteia şi categoria de preţ utilizată în exprimarea sa. Se utilizează preţuri curente pentru prima poziţie şi preţuri prognozate pentru următoarele.4. Cheltuieli de exploatare acestea se estimează pe elemente de cheltuieli: cheltuieli directe, indirecte şi amortizări.5. Productivitatea muncii raportul dintre volumul producţiei şi numărul de salariaţi, exprimă eficienţa cu care sunt combinaţi şi utilizaţi principalii factori de producţie.6. Rentabilitatea investiţiei (profitul) măsoară capacitatea unui proiect de a conduce la obţinerea unui profit. Profitul reprezintă capacitatea în mărime absolută.

7. Eficienţa capitalului fix investiţiile produc efecte economice numai după punerea în funcţiune a proiectului. Se apreciază că investiţia conduce la efecte numai după acest moment. Pentru a aprecia eficienţa capitalului fix se utilizează doi indicatori:- eficienţa globală a capitalului fix = producţia marfă / capitalul fix- eficienţa netă a capitalului fix = volumul acumulărilor /capitalul fix 8. Importul pentru investiţii măsoară costul echipamentelor importante funcţionării investiţiilor. Se poate utiliza şi un indicator numit termenul de recuperare a efortului investiţional prin exportul produselor româneşti.9. Durata de recuperare a investiţiei totale este indicatorul sintetic de apreciere a eficienţei investiţiei şi exprimă perioada de timp în care cheltuielile de investiţie sunt recuperate din rezultatele financiare ce se vor obţine după punerea în funcţiune a investiţiei. indicatorul are o importanţă mai mare faţă de investiţia specifică, findcă reprezintă rezultatele financiare. Deşi se exprimă în unităţi de timp el este un indice valoric de bază durata de recuperare se determină ca raport între efort şi efecte numărătorul fiind reprezentat de investiţia totală stabilită astfel:

It = Id + Ic + Icn + N + ItId – investiţiile directe;Ic – investiţiile colaterale;Icn – investiţiile conexe;N – necesarul de active circulante pentru primul cicluIt – influenţa factorului timp;.

Criteriile financiare angrenate de Banca Mondială în vederea alegerii unui proiect de investiţii sunt:

1.Termenul de recuperare – exprimă numărul de ani necesari recuperării, prin cash-flow-urile anuale de actualizare (CFact/an), a capitalului investit. El corespunde numărului de ani, în care suma fluxurilor financiare pozitive de investire, devine egală cu valoarea investiţiei iniţiale (I0). Se calculează conform relaţiei:

001

/ ICFt

ananact

2.2.Metoda valorii actualizate nete (VAN).Metoda valorii actualizate nete (VAN). VAN exprimă surplusul de VAN exprimă surplusul de valoare (profitul) care revine investitorului la sfârşitul duratei de viaţă a valoare (profitul) care revine investitorului la sfârşitul duratei de viaţă a investiţiei. Se determină ca diferenţa dintre fluxurile de intrări viitoare investiţiei. Se determină ca diferenţa dintre fluxurile de intrări viitoare actualizate şi mărimea capitalului investit.actualizate şi mărimea capitalului investit.

,

11 01

Ir

VRr

CFVAN n

nn

tt

t

Unde: VRn – semnifică valoarea reziduală a proiectului;1/(1+r)t – coeficientul de actualizare, în care r – rata de actualizare;t - numărul anului ce corespunde CF-ului intrat.

Elementele financiare definitorii ale investiţiilor:

Efortul investiţional

Riscul

Factorul timp

Eficienţa

Efortul investiţional - consideră investiţia o structură individualizată de resurse de volum şi natură diferite, care sunt antrenate în realizarea unui proiect;

Eficienţa, investitorul acceptă schimbarea unor disponibilităţi prezente de resurse pentru o serie de efecte viitoare, care, în sumă totală, să fie superioare cheltuielilor iniţiale;

Riscul, decurge din eşalonarea pe perioade viitoare a efectelor aşteptate, aceste efecte sunt însă speranţe şi nu certitudini;

Factorul timp relevă faptul că orice proiect de investiţie are o perioadă de viaţă proprie caracterizată prin etape şi momente bine definite pe parcursul cărora parametrii economici ai proiectului au o evoluţie proprie. Perioada de viaţă a investiţiei poate fi văzută sub mai multe aspecte:•Durata contabilă (fiscală) este durata de serviciu a mijloacelor fixe indicată prin

lege și stabilită în funcţie de norma de uzură;•Durata tehnică – determinată de caracteristicile tehnico-funcţionale ale mijloacelor

fixe;•Durata economică (comercială) – determinată de durata de viaţă a produselor

fabricate cu această investiţie;•Durata juridică – durata protecţiei juridice asupra dreptului de concesiune a unei

exploatări, asupra unei licenţe, mărci de fabrică.•La stabilirea necesităţii, oportunităţii şi eficienţei investiţiilor trebuie să avem în

vedere:•cerinţele pieţei interne şi externe;•folosirea la maximum a capacităţilor de producţie existente;•furnizorii de materii prime şi materiale, combustibili, energie, instrumente de muncă;•asigurarea cu forţă de muncă;•posibilitatea unor căi şi mijloace de transport favorabile din punctul de vedere al

costurilor etc.

Tipuri de devize:

Pe categorii de lucrări

Pe obiecte

Devizul general

Sursele de finanţare a investiţiilor

Capitalurile proprii

Capitalurile împrumutate pe termen mediu şi

lung

Surse care provin de la

bugetul statului

Elementele financiare ale unei investitii Efectele viitoare ale investitiilor, scontate prin punerea in functiune a obiectivului

de investitii se bazeaza pe o anumita doza de probabilitate. Eforturile si efectele investitiilor se cuantifica, prin intermediul unor elemente

precum:1.valoarea investiției se determina diferit in functie de modul de realizare a

lucrarilor de achizitie, constructie, instalatie si montaj. Suma totala a cheltuielilor pentru investitii cuprinde: pretul de achizitie, cheltuielile de transport, cheltuielile de constructii,instalatii sau montaj, eventuale taxe si cheltuieli vamale, alte taxe si comisioane, etc.;

2.durata de viata a investitiei are semnificatii diverse, şi anume:a. durata contabila sau fiscala, durata normala de serviciu a mijloacelor fixe;b.durata tehnica de functionarea a mijloacelor fixe rezultate prin investitii, durata

determinata de particularitatile functionale, specifice fiecarui mijloc fix;Exista situatii, in care durata tehnica este mai mare decat durata contabila sau

invers. c. durata comerciala determinata de durata de viata a produselor obtinute in urma

investitiei respective;d. durata juridica - vizeaza durata protectiei juridice asupra unui brevet, a unei

licente, marci de fabricatie etc.;3. beneficiile suplimentare sau economiile de materiale si de manopera previzibile a

se realiza sunt fluxuri de trezorerie marginale, consecinta a punerii in functiune a obiectivului de investitii;

4. valoarea reziduala a investitiei reprezinta valoarea posibila de realizat dupa incheierea duratei de viata a investitiei. Ea ajunge la marimi neinfluentabile, atunci cand este indeplinita durata tehnica

Caracteristicile financiare ale investițiilor prezintă interes pentru managementul general si managementul financiar, intrucat decizia de investire a resurselor intra sub incidenta acestora.

Criterii financiare pentru evaluarea proiectelor de investitii Alegerea celor mai eficiente proiecte de investitii este un atribut

esential ce revine managementului financiar.Criteriile financiare pentru evaluarea proiectelor de investitii au

in vedere:–incidenta proiectelor asupra rezultatelor si rentabilitatii

intreprinderii;–incidenta proiectelor asupra echilibrului financiar;–incidenta proiectelor asupra nivelului riscului suportat de

intreprindere.Incidenta proiectelor asupra rezultatelor si rentabilitatii intreprinderii.

Fiecare proiect de investitii antreneaza cheltuieli si venituri pe toata durata sa de viata. Aprecierea contributiei proiectelor asupra rentabilitatii intreprinderii se realizeaza prin intermediul unor indicatori de rezultate, stabiliti prin confruntarea fondurilor alocate initial cu rezultatele viitoare posibile de indeplinit. • Evaluarea proiectului se face atat pe baza profitului contabil,

rezultat prin compararea veniturilor totale cu cheltuielile totale generate de proiect in cursul fiecarui an urmator, cat si pe baza rezultatului brut, determinat prin confruntarea incasarilor suplimentare cu platile suplimentare.

1) Care sunt formele concrete ale investiţiilor ?………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………2) Cum poate fi definită investiţia în sens larg ?………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………3) Când se declanşează procesul investiţional ?………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………4) Ce se analizează în faza preinvestiţională ?………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………5) Când începe şi ce presupune faza investiţională ?………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………6) Ce cuprinde documentaţia investiţiilor ?