MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELORINSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂCENTRUL NAŢIONAL PENTRU SECURITATE LA INCENDIU ŞI PROTECŢIE CIVILĂ

SUPORT CURS

TEHNICIAN PENTRU SISTEMELE ŞI INSTALAŢIILE DE LIMITARE ŞI STINGERE A INCENDIILOR

Cod COR 742106

Autorizaţia de securitate la incendiu, conform OMAI nr. 3/2011, este actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu - la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări.

Autorizaţia de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei esenţiale - securitate la incendiu.

Aviz de securitate la incendiu, conform OMAI nr. 3/2011, este actul emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu - a construcţiilor, instalaţiilor şi altor amenajări.

1. TERMENI ŞI EXPRESII SPECIFICE APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Focul - ardere autoîntreţinută, care este deliberat organizată pentru a produce efecte utile şi a cărui propagare în timp şi spaţiu este controlată.

Incendiul - procesul complex de ardere, cu evoluţie necontrolată, datorat prezenţei substanţelor combustibile şi a surselor de aprindere, a cărui apariţie şi dezvoltare are efecte negative prin producerea de pierderi de vieţi, pagube materiale, şi care impune intervenţia organizată pentru stingere.

Nu orice ardere constituie un incendiu. În general, în conformitate cu standardul SR adoptat după ISO

8421/1, arderea se defineşte ca fiind reacţia exotermă a unei substanţe combustibile cu un comburant, însoţită de emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau fum.

În conformitate cu standardul SR EN 13943, prin comportare la foc se înţelege schimbarea sau menţinerea proprietăţilor fizice şi chimice ale unui produs expus la foc. Noţiunea include în acelaşi timp reacţia la foc şi rezistenţa la foc.

Reacţia la foc este definită drept comportarea unui material care, prin propria sa descompunere, alimentează un foc la care este expus în condiţii specificate. Astfel, a fost elaborat un sistem coerent, unitar şi complex de euroclase de reacţie la foc şi, respectiv, de rezistenţă la foc.

Noţiunea de rezistenţă la foc reprezintă proprietatea unui element de construcţie de a-şi păstra, pe o durată determinată, stabilitatea, etanşeitatea şi/sau izolarea termică cerute.

Compartimentul de incendiu este delimitat de o graniţă, care constituie o barieră contra focului (compartimentare) şi fumului (bariera de fum). Pentru a preveni creşterea incendiului la o mărime inacceptabilă, care să determine o propagare periculoasă a fumului în interiorul clădirii, graniţele unor asemenea încăperi vor fi în mod normal constituie astfel încât să reziste la foc pe o durată de timp determinată.

Ariile compartimentelor de incendiu se stabileşte în funcţie de riscul de incendiu existent, de destinaţia, de alcătuirea şi de rezistenţa la foc a elementelor de construcţie.

Cauză a incendiului – suma factorilor care concură la iniţierea incendiului, care constă, de regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material care s-a aprins, precum şi împrejurările determinante care au dus la izbucnirea acestuia. Mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor – sisteme, instalaţii, echipamente, utilaje, aparate, dispozitive, accesorii, materiale, produse, substanţe şi autospeciale destinate prevenirii, limitării şi stingerii incendiilor. Pericol iminent de incendiu – situaţia creată de cumularea factorilor care concură la iniţierea incendiului, declanşarea acestuia fiind posibilă în orice moment. Prevenirea incendiilor – totalitatea acţiunilor de împiedicare a iniţierii şi propagării incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru salvarea persoanelor şi bunurilor şi de asigurare a securităţii echipelor de intervenţie. Stingere a incendiilor – totalitatea acţiunilor de limitare şi întrerupere a procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee şi mijloace specifice. Utilizator – persoana fizică sau juridică ce foloseşte un bun, cu orice titlu, în interesul său, al altuia sau în interes public. Scenariu de securitate la incendiu – documentul care descrie calitativ evoluţia unui incendiu în timp, identificând evenimentele-cheie care îl caracterizează şi îl diferenţiază de alte incendii posibile într-o incintă.

2. ELEMENTE DE TEORIA ARDERII Arderea – fenomen fizic asociat unui incendiu şi reprezintă

reacţia exotermă a unei substanţe combustibile cu un comburant însoţită de: emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi emisie de fum.

Procesul de ardere – este posibil numai dacă se întrunesc simultan în timp şi spaţiu următoarele condiţii:

existenţa materialului combustibil; prezenţa substanţelor care întreţin arderea (oxigenul, aerul sau

substanţe ce pot ceda oxigenul); sursă de aprindere cu energie capabilă să realizeze temperatura de

aprindere.

TRIUNGHIUL ARDERII

ARDERE

COMBUSTIBIL AER

CĂLDURĂ(SURSĂ DE APRINDERE)

AMESTECCOMBUSTIBIL-AER

TRANSFER DE CĂLDURĂCĂTRE AER

TRANSFER DE CĂLDURĂCĂTRE COMBUSTIBIL

Este un proces complex de ardere, cu evoluţie nedetreminată, datorat prezenţei substanţelor combustibile şi surselor de aprindere şi care impune intervenţia organizată pentru stingere.

Incendiul exercită asupra construcţiilor, instalaţiilor şi utilizatorilor o acţiune extremă soldată cu importante pagube materiale şi uneori cu pierderi de vieţi omeneşti.

Din punct de vedere termodinamic, incendiul este o reacţie chimică exotermă, între oxigenul din aer şi diverse substanţe conţinute în materialele combustibile, respectiv între carburant şi comburant.

Cu excepţia unor substanţe relativ rare – denumite substanţe piroforice – care se pot aprinde spontan la contactul cu aerul, marea majoritate a produselor pentru construcţii şi instalaţii precum şi obiectele sub formă de mobilier, mijloace de producţie, produse depozitate, etc., sunt substanţe ce nu se aprind în contact cu aerul la temperatură normală. ESTE NECESARĂ APRINDEREA ACESTORA.

INCENDIUL

Materialele care prin ardere emit un gaz combustibil sunt denumite materiale inflamabile. Materialele care ramân în stare solidă în timpul reacţiei chimice de ardere, uneori la temperaturi chiar de 4500C (deci fără ardere luminoasă) nu sunt considerate inflamabile ci numai combustibile.

În caz de incendiu, focul se propagă de-a lungul suprafeţelor diferitelor obiecte şi structuri arhitectonice, apoi de la un obiect (sau structură) la altul, fie prin transmiterea căldurii (radiaţie, conducţie, convecţie), fie prin deplasarea substanţelor aflate deja în combustie. Viteza de propagare de-a lungul unei suprafeţe din acelaşi material este influenţată de mărimea, forma şi natura acestuia.

Incendiul include numeroase fenomene de natură fizică şi chimică: transfer de căldură, formarea flăcărilor şi a fumului, schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în elementele de rezistenţă ale

clădirilor precum şi în materialele de construcţii şi instalaţii componente ale acestora.

În majoritatea cazurilor, incendiul are efecte grave asupra oamenilor cum ar fi:

panică; intoxicaţii cu fum; traumatisme; decese.

Transferul de căldură se face prin conducţie, convecţie şi radiaţie. Conducţia – propagarea căldurii din aproape în aproape, din

moleculă în moleculă, fără transport de substanţă. Conducţia este caracteristică corpurilor solide.

Convecţia – propagarea căldurii prin curenţi (ascendenţi şi descendenţi).

Radiaţia – propagarea căldurii prin raze. Radiaţia termică se poate propaga prin vid.

apariţia focarului; arderea lentă; arderea activă; arderea generalizată; regresia.

faza de ardere lentă

faza deardereactivă

faza de arderegeneralizată

faza deregresie

apariţiafocarului

punctul de“ ”fl shovera

1200

În evoluţia unui incendiu în interiorul unei încăperi se disting 5 faze:

Etapele de evoluţie ale unui incendiu

APRINDEREAINIŢIEREA INCENDIULUI

Aer(oxigen)

Combustibil Sursa

de aprindere

ARDERE LENTĂ EXPLOZIE

ARDERE ACTIVĂ

ARDERE LOCALĂ

Aer insuficient

ARDERE GENERALIZATĂ

REGRESIE

FLASHOVER BACKDRAFT

Aer suficient

Aer insuficient

Aport suplimentar de aer

STINGERE

1. Apariţia focarului iniţial este datorată împrejurărilor favorizante sunt puse în contact materiale combustibile cu sursa de aprindere a cărei energie duce la iniţierea incendiului.

2. Arderea lentă este o etapă cu durată variabilă, de la câteva minute, ore până la zile sau chiar săptămâni (arderi mocnite). Durata acestei etape este dependentă de natura, cantitatea şi modul de distribuţie a materialelor combustibile în încăpere, de dimensiunea şi de amplasarea surselor de aprindere, de cantitatea de căldură transmisă de acestea. Temperatura creşte relativ lent, fără a atinge valori importante, dimensiunile flăcării sunt mici în raport cu dimensiunile încăperii. Arderea se propagă la materialele din vecinătatea sursei, acestea suportând termodegradări.

3. Arderea activă – arderea care se propagă la toate obiectele învecinate cu focarul având în vedere că şi cantitatea de aer este suficientă. Ca urmare a diferenţei de densitate, precum şi a curenţilor de convecţie, gazele calde se acumulează la nivelul tavanului şi ies pe la partea superioară a deschiderilor, fiind înlocuite cu un curent de aer care pătrunde pe partea inferioară. Apare radiaţia ca factor al transferului de căldură şi radiaţia suprafeţelor incandescente. Dacă nu există suficient aer sau materialele combustibile se află la distanţă mare încât incendiul nu poate fi transmis prin conducţie, este posibilă regresia sau stingerea. Natura pereţilor şi finisajul acestora joacă un rol important în această fază.

În evoluţia unui incendiu în interiorul unei încăperi se disting 5 faze:

Fenomenul de flash-over

acesta desemnează momentul instalării incendiului generalizat;

este momentul cel mai periculos pentru intervenţia pompierilor;

creşte rapidă temperatura, se degajă o cantitate masivă de fum, iar nivelul radiaţiei atinge valori maxime, astfel încât sunt afectate structurile de rezistenţă;

este foarte dificil să se determine exact punctul de tranziţie către flash-over, deoarece acest fenomen nu apare printr-un salt instantaneu, ci într-o perioadă de timp delimitată, foarte scurtă, în care diverşii factori se comportă diferit;

în momentul producerii fenomenului are loc o sărăcire bruscă a procentului de oxigen, se produce un tiraj invers şi procentul de dioxid de carbon atinge o valoare de 20%.

Fenomenul back-draft apare la deschiderea bruscă a uşii, având loc o propagare

explozivă a flăcărilor, similară fenomenului flash-over; ferestrele sunt colorate de fum, iar fumul iese prin mici deschideri cu

efect pulsatoriu, flăcările sunt mici şi căldura excesivă. 4. Arderea generalizată se produce imediat după flash-

over şi întreaga încăpere este cuprinsă de flăcări, arzând toate materialele combustibile. Se caracterizează prin tendinţa uniformizării temperaturilor spre valorile maxime, transferul prin radiaţie devenind preponderent. Trebuie avut în vedere că în această etapă structura de rezistenţă este cea mai afectată (apar fisuri cu posibilitatea transmiterii incendiului în spaţiile învecinate). Regimul de ardere se stabilizează şi poate fi condiţionat de dimensiunea deschiderilor (regimul de admisie a aerului) şi suprafeţele de contact a materialului combustibil cu aerul. Incendiile ventilate sunt intense, dar de scurtă durată, viteza de ardere fiind limitată de mărimea suprafeţelor combustibile, aerul fiind în exces. Incendiile neventilate sunt de regulă de intensitate mai redusă şi de durată mai lungă, viteza de ardere depinzând în acest caz de dimensiunea deschiderilor din încăpere şi de forma acestora.

5. Regresia - temperatura încetează să mai crească, apoi începe să scadă datorită epuizării combustibilului, dar scăderea nu este bruscă, acţionând în continuare distructiv asupra structurii de rezistenţă a construcţiei.

Iniţierea şi evoluţia unui incendiu sunt caracterizate prin următorii parametrii principali:

temperatura minimă de aprindere – temperatura minimă la care o ardere se poate menţine în condiţii specificate [0C],

temperatura de aprindere spontană (autoaprindere) – temperature minimă la care se obţine aprinderea în condiţii de încercare specificate fără surse de aprindere pilotate;

temperatura de inflamabilitate – temperatura minimă la care trebuie încălzit un material sau un produs pentru ca vaporii emişi să se aprindă instantaneu în prezenţa unei flacări în condiţii specificate [0C],

viteza de ardere – viteza de antrenare a frontului de flacără într-un amestec combustibil. Viteza de ardere poate fi: viteză de ardere pe suprafaţă, viteză liniară de ardere, viteză masică de ardere, viteză de propagare a flăcării.

timp minim de aprindere – durata maximă de expunere a unui material la o sursă de aprindere pentru a provoca o ardere în condiţii specificate,

indicele de oxigen – reprezintă concentraţia minimă de O2 exprimată în procente de volum, care întreţine arderea unui material combustibil. Indicele de oxigen al materialelor şi substanţelor naturale este cuprins între 20-30 iar a celor sintetice 15-95.

- căldura de ardere (putere calorifică) – energia termică degajată în urma arderii unei unităţi de

masă din substanţa dată în condiţii specifice de temperatură şi presiune

- densitatea sarcinii termice – sarcina termică pe unitatea de suparafaţă a pardoselii

Sarcina termică reprezintă energia termică ce poate fi produsă prin arderea completă a tuturor materialelor combustibile conţinute într-un spaţiu, inclusiv finisajele tuturor suprafeţelor şi se determină pe baza puterii calorifice, cu relaţia:

în care: Mi este masa materialelor combustibile de acelaşi fel; Pci este puterea calorifică inferoară a materialelor

combustibile de acelaşi fel.

ci

n

iiQ PMS

1

Riscul de incendiu este produsul dintre probabilitatea iniţierii unui

incendiu într-o situaţie tehnică dată şi importanţa estimată a

pagubelor produse de incendiu (Ordin nr.163/2007 – art. 40, alin. (1)).

Riscul de incendiu este produsul dintre probabilitatea iniţierii unui

incendiu într-un proces tehnologic sau într-o situaţie tehnică dată şi

importanţa estimată a pagubelor sau consecinţelor incendiului,

raportat la măsurile de protecţie împotriva incendiilor, exprimate prin

factorii măsurilor de protecţie aplicate.

Riscul de incendiu se calculează cu relaţia:

în care:

3. RISCUL DE INCENDIU

AM

GPRi

Ri reprezintă riscul de incendiu;P – pericolul potenţial de incendiu, generat de factorii de

risc specifici existenţi;G – gravitatea consecinţelor posibile;A – coeficient de activare a factorilor de risc, diferenţiat

pe tipuri de obiective (clădiri cu diferite funcţiuni) şi natura factorilor de risc;

M – măsurile de protecţie împotriva incendiului, exprimate prin factorii măsurilor de protecţie aplicate.

Pentru orice situaţie analizată, riscul de incendiu se situează în domeniul riscuri acceptate dacă îndeplineşte condiţia:

în care Ra este riscul de incendiu acceptate pentru tipul de obiectiv luat în analiză.

Riscul de incendiu acceptat se determinat cu relaţia:

în care:

- ci este un coeficient de punere în pericol a persoanelor şi/sau bunurilor materiale (coeficient de gravitate);

- Rin riscul de incendiu normat (riscul minim de incendiu cuantificat)

ai RR

inia RcR

În funcţie de densitatea sarcinii termice, riscul de incendiu în clădirile civile (publice) poate fi:

ridicat (mare)

mediu (mijlociu)

redus

În situaţiile în care nivelul de risc este asociat cu pericolul de explozie, nivelul riscului de incendiu poate fi apreciat ca fiind foarte ridicat (foarte mare).

Riscul de incendiu se stabileşte şi se precizează prin niveluri de risc, pe zone, încăperi, compartimente, clădiri şi instalaţii.

4. REGLEMENTĂRI PRIVIND CALITATEA ÎN CONSTRUCŢII.CERINŢA ESENŢIALĂ - SECURITATE LA INCENDIU

Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare

sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de

existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe esenţiale:

a) rezistenţă mecanică şi stabilitate;

b) securitate la incendiu;

c) igienă, sănătate şi mediu;

d) siguranţă în exploatare;

e) protecţie împotriva zgomotului;

f) economie de energie şi izolare termică.

Construcţiile trebuie proiectate şi executate astfel încât încărcările care pot fi exercitate asupra lor în timpul construirii şi utilizării să nu ducă la niciunul dintre următoarele evenimente:

a) prăbuşirea întregii construcţii sau a unei părţi a acesteia;

b) deformaţii de o mărime inadmisibilă; c) deteriorarea altor părţi ale construcţiei sau a

instalaţiilor sau a echipamentelor instalate ca urmare a unor deformaţii majore ale elementelor portante;

d) deteriorare disproporţionată faţă de evenimentul cauzator iniţial.

• rezistenţa mecanicǎ şi stabilitate se realizează prin dimensionarea şi executarea corespunzătoare a structurii de rezistenţă a instalaţiilor de stingere a incendiilor, în corelare cu sistemul constructiv al clădirii în care sunt amplasate.

Construcţia trebuie să fie proiectată şi executată în aşa fel încât, în caz de incendiu:

a) stabilitatea elementelor portante ale construcţiei să poată fi asumată pe o perioadă determinată;

b) apariţia şi propagarea incendiului şi a fumului în interiorul construcţiei să fie limitate;

c) extinderea incendiului către construcţiile învecinate să fie limitată;

d) utilizatorii să poată părăsi construcţia sau să poată fi salvaţi prin alte mijloace;

e) să fie luată în considerare siguranţa echipelor de intervenţie.

• securitate la incendiu - asigurarea condiţiilor sigure de funcţionare a instalaţiilor de stingere a incendiilor; este necesară amplasarea şi montarea corespunzătoare a instalaţiilor de stingere a incendiilor în construcţie faţă de spaţiul protejat, avându-se în vedere şi protecţia acestor instalaţii împotriva radiaţiilor termice generate de surse de încălzire învecinate.

• Igienă, sănătate şi mediu înconjurător - cerinţǎ fundamentală care necesită tratarea cu deosebită atenţie a fiecărui caz în parte, având în vedere riscul pe care-l prezintă substanţa de stingere utilizată.În toate situaţiile în care utilizarea substanţelor de stingere a incendiilor determină riscuri pentru utilizatori, este obligatorie realizarea tuturor măsurilor de protecţie a vieţii şi a sănătăţii acestora.

• siguranţǎ şi accesibilitate în exploatare a instalaţiilor de stingere a incendiilor trebuie îndeplinite condiţiile necesare funcţionării acestora în deplină siguranţă. În documentaţiile de proiectare trebuie să se evidenţieze influenţele instalaţiilor de stingere a incendiilor asupra utilizatorilor şi construcţiei.

• Instalaţiile de stingere a incendiilor, în funcţionare normală şi în stare de avarie, nu trebuie să influenţeze negativ parametrii şi nivelurile de performanţă ale construcţiei, referitoare la cerinţele de calitate prevăzute de lege.

• protecţia împotriva zgomotului se asigură prin măsuri corespunzătoare astfel realizate încât prin funcţionare să nu afecteze confortul acustic al utilizatorilor şi al zonelor învecinate. Construcţia trebuie proiectată şi executată în aşa fel încât zgomotul perceput de către utilizatori sau de către persoane aflate în apropiere să fie menţinut la un nivel la care să nu fie periclitată sănătatea acestora şi să le permită să doarmă, să se odihnească şi să lucreze în condiţii satisfăcătoare.

• economie de energie şi izolare termicǎ se asigură prin analize şi soluţii de caz, în funcţie de condiţiile specifice în care se folosesc instalaţiile, de cerinţele acestora şi caracteristicile substanţelor utilizate la stingerea incendiilor.Construcţiile cu instalaţiile afertente de încălzire, răcire, iluminare şi ventilare trebuie astfel proiectate şi executate încât consumul de energie necesar funcţionării să fie mic, ţinând cont de utilizatori şi de condiţiile locale de climă.

• utilizare sustenabilă a resurselor naturale se realizează prin proiectarea, executarea şi demolarea construcţiilor astfel încât utilizarea resurselor naturale să fie sustenabilă şi să asigure în special următoarele:

(a) reutilizarea sau reciclabilitatea construcţiilor, a materialelor şi părţilor componente, după demolare;

(b) durabilitatea construcţiilor; (c) utilizarea la construcţii a unor materii prime

şi secundare compatibile cu mediul.

5. OBLIGAŢII PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Conform art. 6, alin.(1) din Legea nr.307/2006, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.

Art. 6: persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.Persoanele fizice şi asociaţiile familiale îndeplinesc atribuţiile pe linia apărării împotriva incendiilor în nume propriu, prin titularul de drept al entităţii.

Art. 19: administratorul sau conducătorul instituţiei, după caz, are următoarele obligaţii principale:

c) să solicite să şi obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în cazul anulării avizelor ori a autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor respective;

l) să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărarea împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;

q) să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, certificate conform legii.

Art. 21: utilizatorul are următoarele obligaţii principale:

b) să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea împotriva incendiilor, puse la dispoziţie de administrator, conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator;

d) să nu efectueze modificări neautorizate şi fără acordul scris al proprietarului, al proiectantului iniţial al construcţiei, instalaţiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de transport utilizat ori al unui expert tehnic atestat potrivit legislaţiei în vigoare.

Responsabilii cu exploatarea şi întreţinerea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor trebuie să aibă afişată la loc vizibil şi în vecinătatea incintelor protejate panouri cu următorul conţinut:

schemele de funcţionare ale instalaţiilor de stingere a incendiilor;

instrucţiunile de exploatare ale instalaţiilor de stingere;

instrucţiuni specifice de securitate şi sănătate în muncă şi măsuri pentru prevenirea accidentelor umane în timpul şi după inundarea cu substanţă de stingere.

Pentru atenţionarea personalului din interiorul spaţiilor supuse inundării cu substanţe speciale de stingere trebuie să fie afişate la loc vizibil panouri de avertizare inscripţionate cu următorul text , conform modelului:

ATENŢIE !ATENŢIE !

ÎN CAZ DE ALARMĂ SAU INCENDIU,ÎN CAZ DE ALARMĂ SAU INCENDIU,PĂRĂSIŢI IMEDIAT INCINTA.PĂRĂSIŢI IMEDIAT INCINTA.

PERICOL DE MOARTE !PERICOL DE MOARTE !

În toate spaţiile în care sunt amplasate baterii de recipienţi (butelii) cu substanţe speciale de stingere a incendiilor şi în special, pe feţele exterioare ale uşilor staţiilor de stocare şi distribuţie, se va afişa următoarea inscripţie, conform modelului:

ATENŢIE !ATENŢIE !

STRICT INTERZIS ACCESUL STRICT INTERZIS ACCESUL PERSOANELOR PERSOANELOR NEAUTORIZATE.NEAUTORIZATE.

PERICOL DE MOARTE !