Conf. Dr. Mihaela Ursa Pop – Poetici corporale

SUPORT 3: Platon, Banchetul

numerele Stephanus: numerele însoțite de litere pe marginea textului platonic, pentru unificareacitatelor, indiferent de limbă și ediție. Citatele din Platon nu se dau niciodată cu pagina/ ediția, ciutilizând numerele Stephanus. Pentru Aristotel: numerele Bekker

Banchetul:A. istoric:-text scris în jur de 404 B.C., înainte de moartea lui Socrate în 399 B.C., dar după exilul lui Agathon șimoartea lui Alcibiade. După alți autori, dialogul a fost scris între 385-370 B.C.- Socrate și Alcibiade trebuie să fi fost “suspecți” la momentul întâlnirii relatate în Banchetul, care trebuie săfi avut loc în jurul lui 416 B.C., în timpul “splendorii ateniene”. Se spune că ar fi fost considerațiresponsabili pentru profanarea uneia dintre marile statui hermetice, pentru împrăștierea bucăților prinîntreaga Atenă și pentru batjocorirea ulterioară a Misteriilor hermetice prin interpretarea ritualurilor secreteîn cadrul unei întâlniri private, asemeni celei descrise în dialog.-Mihail Bahtin, Probleme de literatură și estetică - configurarea lui Socrate ca personaj din galeria prostuluiînţelept: „Beneficiem de un document remarcabil, care reflectă geneza concomitentă a unei noţiuni ştiinţificeşi a unei noi imagini artistice romaneşti în proză. Este vorba de dialogurile socratice. Totul este caracteristicîn acest gen apărut spre sfârşitul antichităţii clasice. Este semnificativ faptul că el apare caapomnemoneumata, adică gen de tip memorialistic, ca însemnări pe baza amintirii personale ale unor discuţiireale ale contemporanilor; este semnificativ şi faptul că figura centrală a genului este un om care vorbeşte şidiscută; este elocventă, în acest sens, îmbinarea în figura lui Socrate, ca erou central al acestui gen, a măştiipopulare a prostului care nu înţelege nimic /.../ cu trăsăturile înţeleptului de tipul cel mai înalt /.../; rezultatulacestei îmbinări este imaginea ambivalentă a neştiinţei înţelepte.” (p. 557)B. conținut și detalii textuale semnificative:

Platon împrumută mitul fie din tradiţiile vedice, fie, după Perceval Frutiger, din cele orfice şibabiloniene. (V. Frutiger, Perceval, Les Mythes de Platon, Paris, Editions Alcan, 1930.) În marea lormajoritate, interpretările mitului androginului încep cu Platon. Lanseză două tradiții ale legăturiiiubire-Absolut (1. iubirea androginică în cuvântarea lui Aristofan, 2. iubirea platonică în cuvântarealui Socrate, care invocă relatarea Diotimei).

1. Cuvântarea lui Aristofan o contrapunctează pe aceea a lui Socrate, iluminând doctrina platonică a iubiriiabsolute, dar fără să constituie în sine o lecţie metafizică despre iubire. Nu trebuie confundată repovestireaplatonică a mitului oriental cu „mitul androginului”, de vreme ce trebui să luăm în calcul că „a spune opovestire mitică nu înseamnă a transporta un fapt sau o idee într-un discurs imaginar, ci /.../ a manifesta oanumită inteligibilitate, a exprima un înţeles printr-o voce narativă. Mitul apare deci ca o structură lingvisticăşi simbolică prin care un conţinut intelectual intră în universul înţelegerii noastre” (v. J.J. Wunenburger, Lavie des images, Presses Universitaires de Grenoble, La Biblioteque de l'Imaginaire, 2002, p. 70). - androginul: „Umblau drept, ca noi, şi se-ndreptau în orice direcţie ar fi dorit s-o apuce. Când însă voiau săiuţească pasul, se sprijineau consecutiv pe cele opt membre şi-şi luau fuga într-o grăbită rostogolire,întocmai ca acei care fac tumbe şi cad mereu în picioare.” Zeus îi taie pe oameni „cum tăiem noi scoruşelepentru a le pune la uscat”, „cum despică unii ouăle cu firul de păr” sau „cum ai tăia o plătică”, Apolo adunăpielea la un loc „cum strângi la gură o pungă” şi netezeşte cutele „folosindu-se de o unealtă asemenea celeiape care o întrebuinţează cizmarii spre a netezi pielea încălţămintelor pe calapod”, iar nefericirea androginilordespicaţi este tradusă în termeni de disfuncţie fiziologico-utilitaristă: „se prindeau în braţe şi se strângeau atâtde tare, că-n dorul lor de contopire uitau de mâncare şi de tot, devenind incapabile pentru oricare treabă,întrucât una fără alta nu mai vroia să s-apuce de nimic.” Valorizarea androginului: „acei dintre bărbaţi caresunt frântură din fiinţa ambigenă, numită odinioară androgin, iubesc femeile; din această categorie provin

Conf. Dr. Mihaela Ursa Pop – Poetici corporale

cele mai multe cazuri de adulter. La fel e cu femeile iubitoare de bărbaţi şi cu cele adulterine: ele îşi tragfiinţa din aceeaşi categorie.”-celelalte ființe duble: 1. fiinţa-femeie→„heteristriile”, respectiv lesbienele , 2. ființa-bărbat→„iubesc pebărbaţi şi-s bucuroşi să trăiască împreună şi legaţi de aceştia”; „Afirmă unii că sunt lipsiţi de ruşine. E oinexactitate: nu din ruşine fac asta, ci din curaj, din bărbăţie şi din caracter viril, fiind dornici de ce le esteasemenea. /.../ Astfel de exemplare, o dată pregătirea terminată, sunt singurii bărbaţi care intră în politică.Apoi, când devin bărbaţi, ei iubesc pe tineri şi, prin firea lor, nu dau atenţie căsătoriilor, nici procreaţiunii;sau o fac numai siliţi de datină. Plăcerea lor este să rămâie burlaci şi să trăiască unii cu alţii.”- parodierea lui Aristofan: “Sunt cu totul de acord, spuse Aristofan, că n-ar trebui să bem prea mult astăzi, devreme ce eu însumi mă aflu printre cei ce s-au înecat ieri în băutură”(176b). „Aristofan, care se preocupădoar de Dionysos și de Afrodita” (177e), „un prost care vorbește” (205e), nu i se mai acordă cuvântul înfinal, deși mai are ceva de adăugat2. Cuvântarea lui Socrate: teoria iubirii platonice se află în centrul Banchetului, şi nu conceptul de iubireandroginică. Deşi expusă de Socrate – care îşi aminteşte şi reproduce învăţătura Diotimei, „înţeleaptă şi-ncele ale dragostei şi-n multe altele” – teoria îi aparţine, susţin comentatorii, lui Platon însuşi. Iubire →procreație (a. în trup, parțială, mediocră, bărbat-femeie, b. în suflet, superioară, totală, bărbat-bărbat)

Eros: natură mediană, daimonică, fiu al lui Poros („bunăstarea”, impuls răzbătător, debordant şipreaplin, forţă impregnantă) şi al Peniei („sărăcia”, deficit, aşteptare deschisă către împlinireanecesară, lipsă care îşi cheamă plinul), produs ilicit (căci zămislit prin şiretenia Peniei), Diotimadesluşeşte rostul iubirii → avatar erotic al teoriei Ideilor

schemă ascensională, în trepte (210a-211b): 1. particularizarea frumosului fizic, 2. generalizareafrumosului fizic, 3. universalizarea frumosului fizic, 4. saltul la frumosul sufletesc, 5. frumosulmoral, etic, juridic, 6. frumosul variat în științe, 7. știința Frumosului Absolut

O analiză mai detaliată, în limba engleză, aici: https://www.academia.edu/4809557/When_Plato_Laughs