Subcarpatii Buzaului

Subcarpații Buzăului, situați în zona de curbură a Carpaților, fac parte din lanțul subcarpatic, Subcarpații de Curbură. Forma arcuită cu trecere de la direcția nord-sud, caracteristică Subcarpaților Moldovei, la cea est-vest, specifică Subcarpaților Munteniei, complexitatea structurală, rețeaua hidrografică transversală, litologia cu o mare diversitate de roci, precum și inversiunile de relief sunt doar câteva din elemetele specifice ale cadrului natural, care îi diferențiază de restul Subcarpaților țării.

Limitele Subcarpaților Buzăului sunt văile Slănicului de Buzău și Teleajen. Doar în sud-vest limita trece de pe Teleajen pe Cricovul Sărat, in nord fiind net dominați de culmile Munților Buzăului, iar în sud se termină brusc deasupra câmpiei.

Au altitudini cuprinse între 400 și 820 m și sunt separate de culuare de vale largă adesea cu caracter depresionar. În nord, în vecinătatea muntelui, unde predomină formațiunile grezoase, culmile sunt mai înalte și încă bine împădurite (Blidișel, 819m, Dâlma-Boțanu, 800m). Către sud, ele scad treptat în altitudine (se mențin frecvent la 300-550 m), sunt alcătuite din roci mai moi (alternanțe de argile, nisipuri, gresii, etc)

Fiind alcătuiți din roci moi, favorizează pe versanți, în lipsa pădurilor, producerea de alunecări, curgeri de noroi, torenți, etc. Între aceastea cele mai renumite sunt delurile Pâclelor (509m) cu importante puțuri petroliere. În cadrul acestora există o depresiune pe anticlinal, Berca-Arbănași sau Policiori, în vatra căreia emanațiile de gaze din adânc încărcate cu apă și argilă au dus la dezvoltarea unor platouri cu vulcani noroioși (Berca, Pâclele Mici, Pâclele Mari, Arbănași) și la mai multe puncte de vulcani izolați. Depresiunile în care se desfășoară cele mai multe așezări omenești se află la contactul cu muntele: Lopătari, Pătârlagele, Cislău, Pîrscov, Bălănești, Slănic.

A doua subgrupă se află în nord-vest între văile Buzău și Teleajen. La nord intră în contact cu munții Buzăului și Culmea Tătaru, iar la sud cu un culuar depresionar ce merge din bazinul Cricovului Sărat spre Cislău. Prezența rocilor mai dure (gresii) din pintenul de Văleni asigură atât înălțimi de peste 800 m cât și versanți cu pantă mai mare. Văile sunt largi, iar în dreptul sinclinalelor se deschid mult formând depresiuni care comunică între ele prin șei structurale joase. Cele mai mari depresiuni sunt Chiojd (pe Bâsca Chiojdului), Drajna pe râul cu același nume și Starchiojd pe Slănic.

Ultima subgrupă se află în sud-vest și este încadrată de culuarele văilor Buzău (est și nord) și Cricovul Sărat (vest). În mijlocul acestei subunități se desfășoară de la est la vest Depresiunea Nișcov prin mijlocul căreia curge râul cu acelși nume și pe terasele căruia sunt concentrate așezări vechi și exploatări petroliere. În nord se află Dealul Ciolanu (înălțimi de 300-735 m), iar în sud Dealul Istrița (750 m)și Dealul Mare (609 m). Altitidinile ce depășesc 500 m sunt legate de prezența calcarelor miocene și a stratelor groase de gresii. În cea mai mare parte dealurile sunt desfășurate în lungul unor anticlinale.

Între cele trei subunități se află valea Buzăului în lungul căreia se dinsting trei sectoare: la contactul cu muntele și până la Ciuta valea este largă cu terase extinse mai ales în depresiunile Pătârlagele și Cislău. La Ciuta unde taie o structura anticlinală în ridicare este îngustă cu praguri în albie și versanți cu pantă mare, cu alunecări de

teren, torenți și un grad relativ ridicat de împădurire. În aval valea se deschide tot mai mult, pentru ca la nord de Berca să capete caracter de „gol” dezvoltat la nivelul unei terase joase care se continuă în câmpie prin vaste conuri de aluviuni. Celelalte văi aparțin la două-trei generații cu caracteristici diferite de la un sector la altul, fizionomia fiind puternic influențată de alcătuirea petrografică locală și presiunea activităților antropice.

GEOLOGIA Subcarpații Buzăului fac parte din Depresiunea pericarpatică, unitate

structurală de la marginea Carpaților Orientali cu cea mai mare desfășurare în dreptul Carpaților de Curbură. Geologii o încadrează la Carpați, considerând-o ca cea mai nouă unitate tectonică care intră în contact cu unitățile vecine de platformă prin falia pericarpatică.

Fundamentul este mixt – fliș extern (paleogen marno-grezos) la contactul cu muntele și cristalin proterozoic de platformă cu sedimentar neogen la partea superioară la exterior.

Depozitele sedimentare au caracter de molasă, s-au acumulat în două cicluri separate de paroximul moldavic și au avut ca sursă principală aria carpatică și parțial unitățile de platformă:

• Ciclul miocen care a dat molasa inferioară este reprezentat de depozite acvitaniene, burdiagaliene, badeniene, sarmațian inferioare.

• Ciclul sarmato-pliocen (molasa superioară) începe prin transgresiunea de la finele volhinanianului și se încheie în pleistocenul inferior. Volhinianul este grezos în bazinul Trotușului, calcaros recifal în bazinul Buzăului și marnos spre vest.

CLIMA Ca și întreaga ţară, județul Buzău se incadrează în climatul temperat

continental. Treptele de relief, ca și poziția sa la curbura Carpaților, introduc o serie de nuanțe locale, ce conduc la trei tipuri principale de climat: de munte, de deal şi de câmpie.

Climatul de munte se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 4-6º C. Și prin precipitații ce cresc cu altitidinea.

Climatul de deal prezintă temperaturi medii anuale de 8-10º C. Precipitațiile medii anuale sunt de 600-700 l/mp. Prezența numeroaselor depresiuni și bazinete creează condiții favorabile inversiunilor de temperatură, mai accentuate în sezonul rece al anului.

Climatul de câmpie se caracterizează printr-o repartiție relativ uniformă a elementelor climatice. Temperatura aerului – media anuală - este mai mare decât cea din zona de deal și munte, oscilând între 10,0 și 10,6º C.

Clima Subcarpaților de curbură se caracterizează prin predominarea efectelor de foehn. Acesta se concentrează în partea cea mai joasă a regiunii, mai ales pe văi. Durata mai mare a timpului senin și reducerea amplitudinilor variațiilor temperaturii aerului creează condiții favorabile culturilor viței de vie.

Temperatura aerului• Se remarcă o creștere constantă a valorilor temperaturii medii anuale

pe direcția nord – sud, de la regiunile înalte către cele cu altitudini relativ scăzute.

• În regiunea montană și de deal se pot sesiza diferențieri climatice între zonele joase depresionare și culmile înalte. Temperaturi medii anuale mai ridicate sunt specifice numai depresiunilor mari, amplasate pe vai largi ( Pătârlagele, Pârscov ). Regiunile de câmpie și de deal înregistrează timp de 10 luni pe an valori de peste 0ºC, în timp ce în zona montană numai 8 luni depășesc această valoare.

• Cele mai scazute valori din an se înregistrează în luna ianuarie (medii multianuale: -2,8 º la Buzau, - 3,2ºC la Pătârlagele).

• Cele mai ridicate valori ale temperaturii aerului se înregistrerază în luna iulie (10-23ºC).

• După cum observăm în graficul de mai sus temperaturile medii lunare diferă între anii 2003 și 2009. În anul 2003 cea mai scăzută valoare a temperaturii se înregistrează în luna februarie, valoare de -4,5ºC, în timp ce în anul 2009 temperaturile medii lunare nu înregistrează valori negative, cea mai mică fiind de 0,4ºC în luna decembrie. În ceea ce privește maximele, în anul 2003 cea mai ridicată valoare a fost înregistrată în luna august, 21,0ºC, iar în anul 2009, 20,7ºC în luna iulie.

Precipitațiile atmosferice• Regimul precipitațiilor- cantități lunare și anuale-valori medii, valori

extreme înregistrate : sub aspectul cantităților anuale variză între 400-500 l/mp, perioada cea mai ploioasă fiind aprilie-septembrie în luna iunie înregistrându-se maximul multianual de precipitații, 86,8 l/mp la Nehoiu. În intervalul octombrie-mai precipitațiile sunt mai scăzute. Minimul de precipitații apare în luna ianuarie când cad aproximativ 28-29 l/mp.

• Spațial, regimul precipitațiilor prezintă o serie de particularități. Astfel precipitațiile anuale și lunare scad de la nord la sud, ca urmare a descărcării maselor de aer umed oceanic pe direcția amintită; culmile orientate transversal față de direcția principală a maselor de aer primesc o cantitate de apă mai mare din cauza advecției termice.

În graficul de mai sus am reprezentat precipitațiile totale lunare între anii 2005-2009 la stația meteorologică Pătârlagele. După cum se observă anul cu cele mai ridicate precipitații este anul 2005 când s-a înregistrat un total de 993,6 mm. Anul cu cele mai puține precipitații este 2008 când a căzut o cantitate de 541,1 mm. Lunile cu cele mai mari cantități de precipitații sunt lunile mai-septembrie.

CARACTERISTICI BIOPEDOGEOGRAFICE VEGETAȚIA Prin altitudine subcarpații se încadrează în limitele a două subetaje ale

etajului nemoral: al pădurilor de gorun și cel al pădurilor de fag. La contactul acestora se dezvoltă sectoarele de interferență în care pădurile de amestec gorun cu fag alternează cu gorunete și făgete.

Prin altitudine, energie de relief, declivitate, expoziția versanților, procesele de modelare, apar diferențieri regionale și locale în potențialul ecologic al ecosistemelor naturale.

Procesele actuale de modelare a reliefului influențează:• Discontinuitatea învelișului vegetal pe suprafețe mari (Subcarpații

Buzăului);• Schimbări în componența floristică a unor asociații vegetale similare cu

cele din alte regiuni ale țării (impunerea cătinei pe versanții afectați de procesele actuale în Subcarpații Buzăului);

• Extensiunea unor grupări vegetale cu valoare economică redusă (în exteriorul Subcarpaților Buzăului).

Bad lands-urile din zona Berca-Pâcle au determinat îndepărtarea totală sau parțială a vegetației arborescente. Existentța vegetației ierboase și a tufărișurilor de păducel (Crataegus monogyna) și porumbar (Prunus spinosa) confirmă slaba troficitate a solurilor existente aici precum și stadiul avansat de degradare în care se află orizontul biologic activ.

Vulcanii noroioși existenți în bazinele Pâclelor au determinat fragmentarea arealului unor formațiuni vegetale și a creat condiții optime pentru dezvoltarea asociațiilor halofile cum este gărdurărița(Nitraria schoberi) și Brânca (Salicornia herbacea).

În bazinul Slănicului și Depresiunea Pâclelor ponderea elementelor xerofile este atât de ridicată încât putem vorbi chiar de o înaintare a zonei de silvostepă în spațiul dealurilor subcarpatice, până la circa 350-400 m altitudine. În această parte a subcarpaților, pe suprafețe relativ mari, se dezvoltă asociații ierboase cu colilie (Stipa tirsa) și negară (Stipa capillata) sau păduri de stejar pufos și cărpiniță.

FAUNA Din punct de vedere zoogeografic Subcarpații se află la întrepătrunderea

ariilor faunei central-europene cu cea pontică, la care se adaugă elemente meridionale. Mamiferele întâlnite în Subcarpații Buzăului sunt veverița (Sciurus vulgaris

fuscoater), șoarecele gulerat (Apodemus tauricus), vulpea (Vulpes vulpes). Dintre păsări întâlnim sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), potârnichea (Perdix perdix), pițigoiul de livadă (Parus lugubris), gaița (Garrulus glandularis), mierla (Turdus merula), pupăza (Upopa epops). Dintre reptile cel mai reprezentativ este gușterul (Lacerta viridis viridis).

SOLURILE Solurile din Subcarpații Buzăului se caracterizează printr-o varietate mai mare

de tipuri și subtipuri. În nord, la contactul cu zona montană, se dezvoltă solurile podzolice (în special pe gresii). La vest de valea Buzăului, în bazinele depresionare apar soluri negre de fâneață și pseudorendzine, iar în locurile puternic umezite soluri gleice; pe culmile ce le delimitează sunt soluri brune, în diferite grade de podzolizare. La est de Buzău, procesele de eroziune și alunecările au dus la înlăturarea pe mai multe suprafețe a păturii de sol sau ale unor orizonturi ale acesteia.

POPULA ȚIA Și AȘEZĂRILE Subcarpații de Curbură constituie una dintre regiunile cu populație

numeroasă din țara noastră (peste 750.000 locuitori). Urmele istorice indică o străveche locuire, iar datele din documente atestă nu numai un număr important de

așezări foarte vechi dar și continuitatea acestora de-a lungul secolelor. Ele au fost favorizate pe de o parte de poziția geografică la cotul Carpaților și lângă câmpie, de rețeaua deasă de căi care a permis o circulație ușoară, iar pe de altă parte de condițiile naturale avantajoase locuirii (relief nu prea înalt, un climat mai cald, etc) și prielnice unor activități economice diverse.

Valorile densității populației variază de la un sector la altul. Astfel în Subcarpații Buzăului pe ansamblu ea este de 70-100 loc./km², valorile cele mai mari (100-150 loc./km²) sunt legate fie de culuarele de vale și de depresiuni fie de versanții delurilor dinspre câmpie. Plecările din mediul rural spre orașele aflate în vecinătate (Buzău, Ploiești) au fost un proces permanent impus de solicitarea de forță de muncă la noile unități industriale.

• Se detațează aliniamente de grupare a așezărilor mari și indirect de concentrare a populației. Astfel sunt:

• satele și orașele din depresiunile de la contactul cu muntele unde activităților silvo-pastorale tradiționale, de bază, li s-au adăugat exploatarea de materiale de construcții, sarea, iar în ultimile trei decenii cele baleno-turistice;

• așezările din culuarele văilor care traversează Subcarpații • așezările de la contactul Subcarpaților cu Câmpia au o dominare agricolă-se

îmbină culturile de cereale cu pomi-viticultura.• axe secundare de așezări individualizate fie în culuarele văilor secundare,

unele cu desfășurare transversală, iar altele de-a lungul unor depresiuni longitudinale. ECONOMIA Economia Subcarpaților Buzăului prezintă un caracter complex, activitățile industriale îmbinându-se cu cele agricole cu îndelungă tradiție. Industria are la bază în principal materiile prime existente în subsolul regiunii, precum și pe cele pe care le oferă culturile agricole și creșterea animalelor. În industria energetică locul principal revine extracției și prelucrării petrolului (schelele de la Berca-Arbănași și Sărata Monteoru). Industria materialelor de construcții folosește resurse locale (argilă, pietriș, nisip). Dolomita exploatată la Pătârlagele și nisipul cuarțos de la Crivineni sunt transportate la Buzău. Industria lemnului are tradiții vechi bazate pe exploatarea cât și prelucrarea lemnului. De altfel, Subcarpații Buzăului, au fost supuși, la finele secolului trecut începutul secolului nostru, unei intense defrișări. Agricultura reprezintă ramura economică de bază și de tradiție pentru majoritatea așezărilor din Subcarpații Buzăului. Condițiile naturale au dus la o diferențiere în modul de utilizare al terenurilor. Astfel, pe terasele râurilor și în vatra depresiunilor se practică culturile de cereale, pe cei mai mulți versanți există livezi de pruni, meri, cireși, vișini (Pătârlagele, Cislău, Viperești, Măgura, Vernești, etc). Pe versanții calcaroși, Dealul Mare-Istrița și pe cei cu expunere sudică și sud-estică, se întind plantații viticole. Căile de comunicație. Drumul național 10 se desfășoară în lungul Râului Buzău, traversează spațiul subcarpatic și asigură legături cu așezările din zona de munte sau cu cele din câmpie. Din el se ramifică o rețea secundară la nivel județean care pătrunde în toate comunele. Drumurile rutiere principale sunt în mare parte modernizate. Calea ferată ce traversează Subcarpații Buzăului este Buzău-Nehoiu.

TURISMUL

Subcarpații Buzăului reprezintă nu numai o regiune naturală cu numeroase elemente de un pitoresc deosebit ci și una în care activitatea umană milenară s-a materializat în multe obiective social-economice, unele cu importanță pentru turism. Dintre acestea mai importante sunt: “focurile vii” de la Lopătari, Andreiașul de Jos, carstul de sare de la Meledic, lacurile de la Bisoca, vulcanii noroioși de la Berca-Pâclele-Arbănași. Vestigii istorice pot fi văzute la Sărata-Monteoru și Pietroasele, urme al unui castru și locul unde a fost descoperit celebrul tezaur “Cloșca cu puii de aur”. Pe Dealul Ciolanu găsim Tabăra de sculptură de la Măgura, un adevărat muzeu în aer liber .