SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

AMT, vol II, nr. 1, 2011, pag. 18

STUDIUL ASUPRA NIVELULUI DE CUNOŞTINŢE PRIVIND RESPECTAREA UNUI STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS LA PACIENŢII

CU DIABET ZAHARAT

CARMEN NARCISA NATEA 1

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Cuvinte cheie: nivel de cunoştinţe, regim alimentar în diabetul zaharat, educaţie pentru sănătate, stil de viaţă sănătos, prevenţie

Rezumat: Sănătatea populaţiei este un indice integrat al dezvoltării sociale a ţării, o reflectare a bunăstării social - economice şi morale, un factor decisiv de influenţă asupra potenţialului economic, cultural şi asupra forţei de muncă a societăţii. Analiza datelor arată faptul că nici un pacient diabetic luat în studiu nu respectă în totalitate regimul alimentar specific patologiei, 18,00% din ei respectă în proporţie de 80-90%, aproximativ trei sferturi din chestionaţi declară că respectă doar în proporţie de sub 50 şi între 50 şi 70% acest regim. Este de remarcat ponderea de 8,00% a pacienţilor care susţin că nu respectă deloc regimul alimentar.

Keywords: level of knowledge, diet for diabetes, health education, healthy lifestyle, prevention

Abstract: Public health is an index of integrated social development of the country, a reflection of social welfare - economic and moral, a decisive influence on economic potential, cultural and society on employment. Data analysis shows that any diabetic patient in the study do not fully meet the specific dietary pathology, 18.00% of them meet at a rate of 80-90%, about three quarters of respondents say that complies only in the proportion of under 50 and between 50 and 70% this regime. The percentage of 8.00% of patients who claim not to comply with all diet.

1Autor Corespondent: Carmen Narcisa Natea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Clinica Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, B-dul Corneliu Coposu nr.2-4, Cod: 550245, România, e-mail: narcisa_20@yahoo.com, tel +40-0746979083 Articol intrat în redacţie în 28.09.2010 şi acceptat spre publicare în 21.12.2010 ACTA MEDICA TRANSILVANICA Martie 2011; 2(1) 18-23

INTRODUCERE Sănătatea populaţiei este un indice integrat al

dezvoltării sociale a ţării, o reflectare a bunăstării social - economice şi morale, un factor decisiv de influenţă asupra potenţialului economic, cultural şi asupra forţei de muncă a societăţii.

Politica „ Sănătatea pentru toţi în secolul 21” adoptată pe plan mondial în 1998, are drept scop ca toţi locuitorii planetei să fie sănătoşi, aşa cum s-a stabilit la Conferinţa de la Alma –Ata încă din 1978.

Politica „Sănătatea pentru toţi în secolul 21” pentru Regiunea Europeană a O.M.S. are drept scop realizarea unui potenţial de sănătate completă pentru toţi indivizii, prin: promovarea şi protejarea sănătăţii oamenilor de-a lungul întregii vieţi; reducerea incidenţei suferinţelor datorate principalelor boli.

Trei elemente de bază alcătuiesc fundalul etic: sănătatea ca drept fundamental al omului; echitate în sănătate (trebuie să existe o solidaritate între ţări sau între grupurile populaţionale care întreprind acţiuni menite să realizeze acest obiectiv); participarea şi responsabilizarea indivizilor, grupurilor, comunităţilor, instituţiilor, organizaţiilor şi sectoarelor pentru dezvoltarea sănătăţii.

Până în anul 2020 actuala diferenţă de sănătate dintre Statele Membre din Regiunea Europeană ar trebui redusă cu cel puţin o treime. Ar trebui micşorată cu cel puţin 30% diferenţa dintre ţările Europei din punct de vedere al speranţei de viaţă, dat fiind că o treime dintre aceste state prezintă valori foarte mari şi o altă treime valori foarte mici.

Ar trebui scăzute valorile indicatorilor de morbiditate şi respectiv mortalitate, prin îmbunătăţirea accentuată a situaţiei celor defavorizaţi.

Printre obiectivele principale ale OMS se regăseşte şi cea referitoare la reducerea bolilor netransmisibile printre care se află şi diabetul zaharat şi care prevede că incidenţa complicaţiilor diabetului zaharat (amputaţii, orbire, insuficienţa renală etc.) ar trebui micşorate cu o treime.

Diabetul zaharat este o boala cronică, cauzată atât de factori ereditari cat şi de factori de mediu. Este un sindrom complex şi heterogen, indus de tulburarea genetică sau câştigată a secreţiei de insulină şi/sau rezistenţa la acţiunea ei periferică. Se caracterizează prin perturbarea metabolismelor glucidic, lipidic, proteic, hidroelectrolitic şi vitaminic.

Deficitul de insulină determină concentraţii crescute de glucoză în sânge, ce afectează multe dintre sistemele organismului, printre care un loc aparte îl ocupă sistemul circulator şi cel nervos.

Apariţia diabetului, atât de tip I, cât şi de tip II, poate surveni la orice vârstă, dar diabetul primar insulino-dependent tipic apare înaintea vârstei de 35-40 ani. Întreaga lume se confruntă cu o pandemie de DZ tip 2, datorată occidentalizării modului de viaţă, îmbătrânirii populaţiei, urbanizării, care au drept consecinţe modificări ale alimentaţiei, adoptarea unui stil de viaţă sedentar şi dezvoltarea obezităţii.

MOTIVAŢIA LUCRĂRII În urma Programului Naţional de Evaluare a Stării de

Sănătate pentru ţara noastră, s-a constatat că procentul celor afectaţi de diabet este mult mai mare şi a crescut de la 3,5% la 8%.

Potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet, în România, prevalenţa în 2003 era de 9,3% (în luna iulie 2003 erau înregistrate, în România, 420.000 de persoane diabetice, dintre care 75.000 au nevoie de tratament cu insulină), iar în

SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

AMT, vol II, nr. 1, 2011, pag. 19

2025 prevalenţa va fi de 10,6%. În România, în fiecare an sunt diagnosticate cu diabet

peste 50.000 de persoane, iar 5% dintre români au diabet zaharat confirmat.

Un pacient diabetic fără complicaţii cronice poate fi considerat un „diabetic sănătos”, aflat în categoria pacienţilor cu „costuri mici” de îngrijire. Dimpotrivă, apariţia complicaţiilor cronice creşte substanţial costul îngrijirii şi scade calitatea vieţii active.

Printre complicaţiile diabetului zaharat amintim: nefropatia diabetică, retinopatia diabetică, neuropatia diabetică, gangrena diabetică şi amputaţiile piciorului, cardiopatia ischemică şi boala cerebro-vasculară, toate acestea contribuind la deterioarea sănătăţii şi la scăderea calităţii vieţii bolnavilor diabetici.

Printre complicaţiile cronice serioase şi costisitoare ale diabetului, cum ar fi boala cardiacă, insuficienţa renală şi orbirea, complicaţiile de la nivelul piciorului au cea mai mare pondere: 40 – 70% din amputaţiile membrelor inferioare se datorează diabetului, iar 85% dintre acestea sunt precedate de ulceraţie.

Cei mai importanţi factori care conduc la ulceraţie sunt neuropatia periferică, traumele minore şi deformarea piciorului.

Într-o accepţiune largă, termenul de „picior diabetic” include toate tulburările care se manifestă la nivelul picioarelor. Afectarea piciorului la pacientul cu diabet zaharat reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de spitalizare la această categorie de persoane.

Neuropatia diabetică afectează până la 85% din toţi pacienţii, arteriopatia cca. 15%. Aceste două tulburări reprezintă principalele cauze subiacente leziunilor trofice generic cunoscute sub termenul de „gangrena diabetică”.

Subiectul este de mare interes întrucât între 10 şi 20% dintre pacienţii cu diabet prezintă în cursul vieţii lor o leziune trofică, aproximativ jumătate dintre ei ajungând în serviciile chirurgicale. Cei mai mulţi dintre aceştia din urmă (cca. 75%) se soldează cu o intervenţie chirurgicală conservatoare sau cu o amputaţie minoră (degete) sau medie (transmetatarsiană). Din păcate, un procent încă mare din pacienţii ajunşi în fază chirurgicală (cam 25%) suferă o amputaţie majoră (gambă, coapsă). Amputaţia bilaterală de coapsă constituie încă o realitate, dramatică pentru pacient şi jenantă pentru sistemul de asistenţă medicală a acestor pacienţi. Numărul acestor cazuri s-a limitat mult prin dezvoltarea şi extinderea chirurgiei vasculare.

Schimbând acest registru pesimist, nu trebuie uitat că, dintre toate complicaţiile cronice ale diabetului, amputaţia, care este consecinţa directă a complexului patogenic menţionat, reprezintă o rezultantă evitabilă în cea mai mare parte a cazurilor.

Principalele metode preventive se referă, în primul rând, la corecta educare a pacienţilor cu diabet în privinţa riscurilor la care este expusă o persoană care prezintă o diminuare sau chiar o pierdere a sensibilităţii faţă de stimulii nociceptori, termici, mecanici sau chimici.

În vederea ameliorării situaţiei privind atingerea unui standard mai înalt al calităţii vieţii acestei categorii populaţionale şi din dorinţa de implicare în acţiuni care să aducă un real ajutor pentru acest grup populaţional, mi-am propus evaluarea nivelului de cunoştinţe privind respectarea unui stil de viaţă sănătos la pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat care necesită atât respectarea unui regim alimentar specific, şi o monitorizare atentă a evoluţiei patologiei, cât şi o educaţie sanitară continuă, personalizată patologiei diabetice, toate acestea în scopul prevenirii complicaţiilor şi a scăderii calităţii vieţii acestei categorii de mari consumatori de servicii de sănătate.

MATERIAL ŞI METODĂ DE LUCRU Am elaborat un chestionar original de lucru, anonim,

cu răspunsuri preformulate, testând nivelul de cunoştinţe privind respectarea unui stil de viaţă sănătos la pacienţii cu diabet zaharat.

În prima parte a chestionarelor au fost elaborate întrebări privind identificarea şi caracterizare lotului studiat, urmate de întrebări privind frecvenţa prezentării la medicul diabetolog şi la medicul de familie, motivele prezentării la aceştia, respectarea regimului alimentar specific bolnavului diabetic, motivele nerespectării regimului alimentar, prezenţa eventualelor leziuni la nivelul picioarelor, relatarea acestora medicului specialist sau medicului de familie, primirea de informaţii de la medicul de familie privind importanţa dietei şi a tratamentului specific diabetului şi a respectării unui stil de viaţă sănătos în prevenirea apariţiei leziunilor la nivelul picioarelor, frecvenţa respectării regulilor de igienă a picioarelor, cunoştinţele privind riscurile care pot genera amputaţia picioarelor la bolnavii de diabet, motivele necunoaşterii acestor riscuri precum şi sursele de informaţie privind acest aspect.

De asemenea, în chestionar se regăsesc întrebări referitoare la atitudinea adoptată în cazul apariţiei unei leziuni la nivelul picioarelor, precum şi opinia privind gradul de implicare a medicului de familie în supravegherea, monitorizarea şi educarea pacienţilor cu boală diabetică, şi a persoanelor care ar trebui să fie implicate în aceste acţiuni.

Studiul a fost efectuat pe un număr de 50 de persoane din judeţul Sibiu, diagnosticate cu diabet zaharat. Pacienţii la care au fost aplicate chestionarele şi-au dat consimţământul pentru participare la studiu, respectându-se în totalitate etica cercetării ştiinţifice. Nu s-au înregistrat situaţii de refuz al completării chestionarelor.

REZULTATE ŞI DISCUŢII În lotul studiat pacienţii au vârstele cuprinse între 18-

65 de ani şi peste, peste jumătate din ei aparţin sexului masculin, 57,41% provin din mediul urban, ponderea majoritară a chestionaţilor fiind diagnosticaţi de peste 10 ani cu diabet zaharat.

Peste jumătate din repondenţi susţin că merg la consult de specialitate, la medicul diabetolog, o dată la trei luni. Majoritatea chestionaţilor declară că se prezintă doar foarte rar şi rar la medicul de familie în vederea unei consultaţii, motivele invocate pentru care pacienţii merg la medicul de familie fiind tratarea unor afecţiuni acute, eliberarea prescripţiei medicale gratuită sau compensată şi eliberarea unor acte medicale.

Analiza datelor arată faptul că nici un pacient diabetic luat în studiu nu respectă în totalitate regimul alimentar specific patologiei, 18,00% din ei respectă în proporţie de 80-90%, aproximativ trei sferturi din chestionaţi declară că respectă doar în proporţie de sub 50 şi între 50 şi 70% acest regim. Este de remarcat ponderea de 8,00% a pacienţilor care susţin că nu respectă deloc regimul alimentar. (Figura nr. 1.)

Din analiza datelor reprezentării grafice 2 constatăm că principalul motiv – 34,78% - pentru care pacienţii susţin că nu-şi respectă dieta diabetică este activitatea socio-profesională intensă, motivul financiar este plasat în rangul II, cu o pondere de 32,61, iar 19,57% din pacienţi susţin că nu pot invoca nici un motiv plauzibil. Este de remarcat ponderea de 8,70% a pacienţilor care susţin că nu au cunoştinţe privind felul regimului alimentar, acest motiv plasându-se în rangul IV, fapt ce poate să indice atât un nivel scăzut al cunoştinţelor pacienţilor diabetici luaţi în studiu privind acest aspect, cât şi un grad scăzut al implicării cadrelor medicale în implementarea unui program intensiv şi continuu de consiliere şi educaţie pentru optimizarea stilului de viaţă la această categorie de

SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

AMT, vol II, nr. 1, 2011, pag. 20

bolnavi. Figura nr. 1. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de proporţia în care respectă regimul alimentar

Figura nr. 2. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de motivele respectării parţiale sau deloc a regimului alimentar

Analiza următoarelor reprezentări grafice arată faptul că doar o pondere de 12,00% din pacienţii luaţi în studiu relatează întotdeauna, în timpul vizitei la medicul de familie, simptomatologii apărute la nivelul picioarelor, ponderea majoritară – 58,00% - susţine că doar câteodată discută cu medicul de familie aceste aspecte, iar o pondere ridicată a subiecţilor – 30,00% - nu discută niciodată cu medicul de familie despre acest lucru. (Figura nr. 3) Figura nr. 3. Pondera pacienţilor chestionaţi în funcţie de relatarea, în timpul vizitei la medicul de familie, a simptomatologiilor de la nivelul picioarelor

Este de remarcat faptul că, din răspunsurile date de

pacienţii chestionaţi privind motivele pentru care nu relatează medicului de familie eventualele simptomatologii apărute la nivelul picioarelor, ponderea majoritară o deţine faptul că pacientul nu a fost întrebat, ceea ce poate denota slaba implicare a medicului de familie în monitorizarea şi educarea pacientului diabetic. (Figura nr. 4)

Este de menţionat şi faptul că o pondere ridicată - 28,85% - o deţine şi faptul că pacienţii diabetici luaţi în studiu nu consideră că acest aspect este important cu toate că datele din literatura de specialitate arată faptul că: printre complicaţiile cronice serioase şi costisitoare ale diabetului, cum ar fi boala cardiacă, insuficienţa renală şi orbirea, complicaţiile de la nivelul piciorului au cea mai mare pondere: 40 – 70% din amputaţiile membrelor inferioare se datorează diabetului, iar 85% dintre acestea sunt precedate de ulceraţie.

Cei mai importanţi factori care conduc la ulceraţie sunt neuropatia periferică, traumele minore şi deformarea piciorului.

Într-o accepţiune largă, termenul de „picior diabetic” include toate tulburările care se manifestă la nivelul picioarelor. Afectarea piciorului la pacientul cu diabet zaharat reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de spitalizare la această categorie de persoane. (44, 50)

O pondere de 15,38% sunt de părere că nu discută problema simptomatologiei la nivelul picioarelor cu medicul de familie deoarece nu dispun de destul timp, iar 9,62% sunt de părere că medicul de familie nu le acordă destul timp pentru a aborda şi acest subiect. (Figura nr. 4) Figura nr. 4. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de motivele pentru care nu relatează, în timpul vizitei la medicul de familie, simptomatologiile de la nivelul picioarelor

Din totalul de 50 de pacienţi luaţi în studiu doar o pondere de 10,00% susţin că au primit, cu ocazia fiecărui consult medical, informaţii de la medicul de familie privind importanţa dietei şi a tratamentului specific diabetului şi a respectării unui stil de viaţă sănătos în prevenirea apariţiei leziunilor la nivelul picioarelor, iar ponderea majoritară, reprezentând 62,00% declară că au primit doar sporadic astfel de informaţii. Este de remarcat ponderea ridicată de 28,00% din subiecţii chestionaţi care susţin că medicul de familie nu le-a adus la cunoştinţă importanţa regimului alimentar specific patologiei diabetice şi a necesităţii respectării şi menţinerii unui stil de viaţă sănătos în vederea profilaxiei apariţiei „piciorului diabetic”. (Figura nr. 5) Figura nr. 5. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de primirea de informaţii de la medicul de familie privind importanţa dietei şi a tratamentului specific diabetului şi a respectării unui stil de viaţă sănătos în prevenirea apariţiei leziunilor la nivelul picioarelor

Studiul datelor arată un nivel scăzut de cunoştinţe al

pacienţilor chestionaţi privind regulile de igienă a picioarelor, aspect care cuprinde inspecţia, spălarea, utilizarea lenjeriei corespunzătoare, doar o pondere de 32,00% din subiecţi efectuându-şi igienizarea picioarelor zilnic.

Având în vedere faptul că, neuropatia diabetică afectează până la 85% din toţi pacienţii diabetici, iar arteriopatia

SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

AMT, vol II, nr. 1, 2011, pag. 21

aproximativ 15%, aceste două tulburări reprezintă principalele cauze subiacente leziunilor trofice generic cunoscute sub termenul de „gangrenă diabetică”, (44, 50), pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat ar trebui să fie informaţi continuu privind riscurile care pot favoriza apariţia acestor complicaţii care generează amputaţia picioarelor.

Din analiza datelor este de remarcat ponderea ridicată – 62,00% - a pacienţilor care susţin că nu au cunoştinţe (14,00%) sau că acestea sunt doar parţiale (48,00%) privind riscurile care pot duce la apariţia complicaţiilor din cadrul patologiei şi care atrag după sine intervenţii chirurgicale soldate cu amputaţii la nivelul membrelor inferioare. (Figura nr. 6) Figura nr. 6. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de cunoştinţele privind riscurile care pot genera amputaţia picioarelor la bolnavii de diabet

Toate cele trei motive invocate de pacienţii luaţi în studiu, privind necunoaşterea factorilor de risc care pot duce la amputaţii la nivelul membrelor inferioare – nu a primit informaţii privind acest subiect (12,90%); nu consideră că există riscuri de amputaţie (45,16%); nu l-a interesat subiectul (41,94%) – pot sugera atât nivelul scăzut al cunoştinţelor acestora privind profilaxia apariţiei complicaţiilor din cadrul bolii diabetice, cât şi slaba implicare a cadrelor medicale în educaţia pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat. (Figura 7) Figura nr. 7. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de motivele pentru care nu au cunoştinţe, respectiv au doar cunoştinţe parţiale privind riscurile care pot genera amputaţia picioarelor la bolnavii de diabet

Răspunsurile date de pacienţii luaţi în studiu privind sursa de informaţii a cunoştinţelor despre factorii de risc care pot genera amputaţia picioarelor la bolnavii de diabet, situează în rangul I cărţile şi pliantele care abordează această temă (26,39%), urmate în rangul II de informaţiile citite pe internet (20,83%), de informaţiile primite de la medicul de familie (rang III – 19,44%) şi de asistenta educatoare din Clinica de Diabet (rang IV – 18,06%), iar în rangul V, cu o pondere de 5,56% din răspunsuri, regăsim informaţiile primite de la medicul diabetolog. (Figura 8)

Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de

atitudinea adoptată în cazul apariţiei unei leziuni la nivelul picioarelor arată faptul că ponderea majoritară – 46,00% - susţin că se prezintă în cel mai scurt timp la medicul specialist, o pondere de 22,00% o deţin cei care declară că se prezintă la spital – în regim de urgenţă, iar 8,00% din pacienţii luaţi în studiu susţin că se prezintă la medicul de familie. Figura nr. 8. Distribuţia pacienţilor chestionaţi în funcţie de sursa de informaţii a cunoştinţelor privind riscurile care pot genera amputaţia picioarelor la bolnavii de diabet

Este de remarcat ponderea de 24,00% a celor care

declară că se tratează singuri la domiciliu, lucru care nu este deloc recomandabil, deoarece singuri nu pot aprecia gravitatea leziunilor apărute şi nu au atâtea cunoştinţe medicale ca să poată decide tratamentul cel mai optim şi eficient, astfel riscul complicaţiilor leziunilor devenind iminent şi putând genera necesitatea intervenţiilor chirurgicale. (Figura nr. 9) Figura nr. 9. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de atitudinea adoptată în cazul apariţiei unei leziuni la nivelul picioarelor

Din opinia pacienţilor chestionaţi privind gradul de

implicare a medicului de familie în supravegherea, monitorizarea şi educarea pacienţilor cu boală diabetică constatăm că doar o pondere de 10,00% din repondenţi consideră că medicul de familie îşi aduce un aport satisfăcător în acest sens, iar ponderea majoritară a subiecţilor, reprezentând 90,00%, îşi manifestă nemulţumirea, considerând că medicul de familie se implică doar foarte puţin şi chiar deloc în supravegherea, monitorizarea şi educarea pacienţilor cu boală diabetică.

Neimplicarea medicului de familie în îngrijirea şi educarea continuă a bolnavilor cronici, în general şi diabetici în special, poate genera apariţia complicaţiilor şi scăderea calităţii vieţii acestui grup populaţional.

Pentru că majoritatea îngrijirilor pentru bolnavii cronici se acordă în asistenţa primară, modelul de boală cronică reprezintă de fapt o regândire a modului cum este organizată asistenţa primară pentru acest tip de servicii. Scopul reorganizării serviciilor acordate cronicilor este de a oferi cu eficienţă maximă şi la timp îngrijiri echitabile şi de calitate (având ca suport dovezi ştiinţifice) pentru toţi pacienţii. În acelaşi timp, îngrijirile trebuie astfel organizate încât să asigure şi răspunsuri individualizate la nevoile complexe ale fiecărui pacient în parte. [3,10]

La nivelul cabinetului de medicină de familie, cele mai bune rezultate se pot ţine doar atunci când interacţionează pacienţii informaţi şi implicaţi responsabil în propria lor îngrijire şi echipe ale MF pregătite pentru fiecare întâlnire cu pacientul cronic.

SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

AMT, vol II, nr. 1, 2011, pag. 22

Patru elemente-cheie influenţează decisiv rezultatele: suportul pentru autoîngrijire; modelul de furnizare a îngrijirilor; suportul pentru decizie şi sistemele de informaţii clinice. Importante sunt însă sistemul de sănătate şi comunitatea. Figura nr. 10. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de opinia privind gradul de implicare a medicului de familie în supravegherea, monitorizarea şi educarea pacienţilor cu boală diabetică

Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de opinia privind cauzele implicării insuficiente ale medicului de familie în controlul bolii pacienţilor cu diabet, arată faptul că din totalul răspunsurilor date de aceştia 50,00% indică cunoştinţele insuficiente ale medicului de familie privind educaţia terapeutică în diabetul zaharat, 19,23% din răspunsuri arată neconcordanţa legislaţiei sanitare actuale cu nevoile speciale ale pacientului diabetic, o pondere de 17,31% din răspunsuri arată că timpul insuficient al medicul de familie duce la implicarea insuficientă în supravegherea, monitorizarea şi educarea pacienţilor cu boală diabetică, iar 13,46% din răspunsuri arată că lipsa resurselor financiare, ceea ce duce la slaba dotare a cabinetelor de medicină de familie – de exemplu, lipsa glucometrului – îl determină pe medicul de familie să adopte o atitudine mai puţin interesată pentru aceste aspecte. (Figura 11) Figura nr. 11. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de opinia privind cauzele implicării insuficiente ale medicului de familie în controlul bolii pacienţilor cu diabet

Analiza datelor din reprezentarea grafică 12 arată că în opinia pacienţilor chestionaţi, medicul diabetolog ocupă primul loc, cu o pondere de 44,59% din totalul răspunsurilor date, în rândul persoanelor care ar trebui să se implice activ în realizarea monitorizării şi a educaţiei continue a pacientului diabetic, în ponderi egale de câte 14,86% se regăsesc medicul de familie, respectiv familia ca factori importanţi în realizarea acestui aspect, iar o pondere de 25,68% din răspunsurile date de chestionaţi, arată faptul că pacienţii consideră că în realizarea monitorizării şi a educaţiei continue a pacientului diabetic ar trebui să se implice activ o echipă formată din medicul diabetolog, medicul de familie, asistentul educator din cadrul Clinicii de Diabet, familia pacientului şi inclusiv pacientul. (Figura 12) Analiza datelor din reprezentarea grafică nr. 13 arată nevoia resimţită dar neexprimată de pacienţii diabetici a unei echipe multisectoriale care să se implice activ, atât în monitorizarea şi supravegherea patologiei, cât şi în educaţia continuă a lor, astfel ponderea majoritară a repondenţilor – 88,00% - susţin că implicarea acestei echipe în managementul patologiei lor le-ar aduce beneficii foarte multe (40,00%) şi

multe (48,00%). Figura nr. 12. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de opinia privind persoanele care ar trebui să se implice activ în realizarea monitorizării şi a educaţiei continue a pacientului diabetic

Figura nr. 13. Ponderea pacienţilor chestionaţi în funcţie de opinia privind gradul de resimţire a efectelor benefice ale implicării active în monitorizarea bolii diabetice a echipei formate din medic diabetolog, medic de familie, asistent educator şi familie

CONCLUZII 1. În lotul studiat pacienţii au vârstele cuprinse între 18-65 de

ani şi peste, peste jumătate din ei aparţin sexului masculin, 57,41% provin mediul urban, ponderea majoritară a chestionaţilor fiind diagnosticaţi de peste 10 ani cu diabet zaharat.

2. Peste jumătate din repondenţi susţin că merg la consult de specialitate, la medicul diabetolog, o dată la trei luni. Majoritatea chestionaţilor declară că se prezintă doar foarte rar şi rar la medicul de familie în vederea unei consultaţii, motivele invocate pentru care pacienţii merg la medicul de familie fiind tratarea unor afecţiuni acute, eliberarea prescripţiei medicale gratuită sau compensată şi eliberarea unor acte medicale.

3. Analiza datelor arată faptul că nici un pacient diabetic luat în studiu nu respectă în totalitate regimul alimentar specific patologiei. Este de remarcat ponderea de 8,00% a pacienţilor care susţin că nu respectă deloc regimul alimentar.

4. Principalul motiv pentru care pacienţii susţin că nu-şi respectă dieta diabetică este activitatea socio-profesională intensă, motivul financiar este plasat în rangul II, iar 19,57% din pacienţi susţin că nu pot invoca nici un motiv plauzibil. Este de remarcat ponderea de 8,70% a pacienţilor care susţin că nu au cunoştinţe privind felul regimului alimentar, acest motiv plasându-se în rangul IV, fapt ce poate să indice atât un nivel scăzut al cunoştinţelor pacienţilor diabetici luaţi în studiu privind acest aspect, cât şi un grad scăzut al implicării cadrelor medicale în implementarea unui program intensiv şi continuu de consiliere şi educaţie pentru optimizarea stilului de viaţă la această categorie de bolnavi.

5. Doar o pondere de 12,00% din pacienţii luaţi în studiu relatează întotdeauna, în timpul vizitei la medicul de

SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR

AMT, vol II, nr. 1, 2011, pag. 23

familie, eventualele simptomatologii sau leziuni apărute la nivelul picioarelor.

6. Este de remarcat faptul că, din răspunsurile date de pacienţii chestionaţi privind motivele pentru care nu relatează medicului de familiei eventualele simptomatologii sau leziuni apărute la nivelul picioarelor, ponderea majoritară o deţine faptul că pacientul nu a fost întrebat, ceea ce poate denota slaba implicare a medicului de familie în monitorizarea şi educarea pacientului diabetic.

7. Este de menţionat şi faptul că o pondere ridicată - 28,85% - o deţine şi faptul că pacienţii diabetici luaţi în studiu nu consideră că acest aspect este important, ceea ce poate sugera un nivel scăzut al cunoştinţelor repondenţilor privind complicaţiile patologiei.

8. Este de remarcat ponderea ridicată de 28,00% din subiecţii chestionaţi care susţin că medicul de familie nu le-a adus la cunoştinţă importanţa regimului alimentar specific patologiei diabetice şi a necesităţii respectării şi menţinerii unui stil de viaţă sănătos în vederea profilaxiei apariţiei „piciorului diabetic”.

9. Aproximativ două treimi din pacienţi susţin că nu au cunoştinţe sau că acestea sunt doar parţiale privind riscurile care pot duce la apariţia complicaţiilor din cadrul patologiei şi care atrag după sine intervenţii chirurgicale soldate cu amputaţii la nivelul membrelor inferioare.

10. Toate cele trei motive invocate de pacienţii luaţi în studiu, privind necunoaşterea factorilor de risc care pot duce la amputaţii la nivelul membrelor inferioare pot sugera atât nivelul scăzut al cunoştinţelor acestora privind profilaxia apariţiei complicaţiilor din cadrul bolii diabetice, cât şi slaba implicare a cadrelor medicale în educaţia pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat.

11. Sursa de informaţii a cunoştinţelor despre factorii de risc care pot genera amputaţia picioarelor la bolnavii de diabet, situează în rangul I cărţile şi pliantele care abordează această temă, urmate în rangul II de informaţiile citite pe internet, de informaţiile primite de la medicul de familie (rang III) şi de asistenta educatoare din Clinica de Diabet (rang IV), iar în rangul V, cu o pondere de doar 5,56% din răspunsuri, regăsim informaţiile primite de la medicul diabetolog.

12. Este de remarcat ponderea de 24,00% a celor care declară că se tratează singuri la domiciliu în cazul apariţiei unei leziuni la nivelul picioarelor, lucru care nu este deloc recomandabil, deoarece singuri nu pot aprecia gravitatea leziunilor apărute şi nu au atâtea cunoştinţe medicale ca să poată decide tratamentul cel mai optim şi eficient, astfel riscul complicaţiilor leziunilor devenind iminent şi putând genera necesitatea intervenţiilor chirurgicale.

13. Ponderea majoritară a subiecţilor, reprezentând 90,00%, îşi manifestă nemulţumirea faţă de gradul de implicare a medicului de familie în supravegherea, monitorizarea şi educarea pacienţilor cu boală diabetică.

14. Jumătate din răspunsurile date de pacienţi, privind motivele insatisfacţiei faţă de gradul de implicare a medicului de familie, indică cunoştinţele insuficiente ale medicului de familie privind educaţia terapeutică în diabetul zaharat, aproximativ o cincime arată că pacienţii motivează neimplicarea medicului de familie fiind drept o cauză a neconcordanţei legislaţiei sanitare actuale cu nevoile speciale ale pacientului diabetic, urmată de timpul insuficient al medicului de familie şi lipsa de resurse financiare pentru dotarea cabinetului medical.

15. Opinia pacienţilor chestionaţi arată faptul că, în rândul persoanelor care ar trebui să se implice activ în realizarea monitorizării şi a educaţiei continue a pacientului diabetic, medicul diabetolog ocupă primul loc, urmat de medicul de familie, respectiv familia pacientului, precum şi o echipă formată din medicul diabetolog, medicul de familie, asistentul educator din cadrul Clinicii de Diabet, familia pacientului şi inclusiv pacientul.

16. Studiul arată nevoia resimţită dar neexprimată de pacienţii diabetici a unei echipe multisectoriale care să se implice activ, atât în monitorizarea şi supravegherea patologiei, cât şi în educaţia continuă a lor, astfel ponderea majoritară a repondenţilor susţinând că implicarea acestei echipe în managementul patologiei lor le-ar aduce beneficii foarte multe şi multe.

BIBLIOGRAFIE

1. L. Vulcu, Sănătate Publică - Educaţia pentru sănătate, vol. III, Ed. Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu 2005, 11-53.

2. D. Bardac şi col., Tratat de Sănătate Publică Sibiu, voI. VI, Edit. ULB Sibiu, 2006.

3. P. Armean, Managementul sanitar – noţiuni fundamentale de sănătate publică, Ed. C.N.I. Coresi.

4. www.univermed-cdgm.ro/sanatatePubl/cap3.htm 5. O.M.S. – Raport sur la Santé dans la Monde 2002. 6. Vulcu Liviu – Sănătate Publică – Promovarea sănătăţii, vol.

VI, Edit. Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2006