FORMAREA DEPRINDERILOR MUZICALE PRIN

JOCUL DE ROL ( DIDACTIC ) CONF. UNIV. DR. EUGENIA MARIA PAŞCA

UNIVERSITATEA DE ARTE „ GEORGE ENESCU” IAŞI

În activitatea educaţional – muzicală materialul sonor cu care se operează este sunetul muzical,

acesta având, după cum am mai amintit, calităţi care condiţionează relaţiile sonore ce stau la baza

elementelor limbajului muzical: înălţime, durată, intensitate, timbru. Succesiunile dintre înălţimile

sunetelor generează melodia; ritmul este determinat de relaţiile dintre durate şi pauze. Melodia şi

ritmul sunt elementele de bază ale limbajului muzical, la acestea adăugându-se culoarea sonoră

(timbrul determinat de sursa muzicală), dinamica, adică variaţia intensităţilor şi agogica (tempoul sau

viteza de execuţie) ce completează complexul sonor. Interpretarea vocală sau instrumentală se poate

desfăşura linear (monodic), însoţită de acorduri (omofonic) sau de alte linii melodice (polifonic), totul

având o anumită structură arhitectonică (formă muzicală). În aceste condiţii, o desfăşurare muzicală

capătă semnificaţii datorită fluctuaţiilor fiecărui element în parte. Puterea de sugestie a muzicii, nu se

rezumă numai la aceste fluctuări, ci şi la raportarea desfăşurării muzicale la un sistem de referinţă

intonaţional (tonal, modal, atonal) şi ritmico – metric.1

Realizarea obiectivelor fundamentale propuse pentru educarea muzicală a copiilor constă în

dezvoltarea aptitudinilor şi formarea priceperilor şi deprinderilor specifice acestui domeniu, precum şi

conştientizarea fenomenului sonor cu ajutorul cunoştinţelor dobândite.

Deprinderile sunt acţiuni automatizate ale activităţilor cu specific muzical. Prin utilizarea

combinată a demonstraţiei, explicaţiei, conversaţiei şi exerciţiului, gândirea îndeplineşte un rol

coordonator asupra acţiunilor şi operaţiilor care urmează să se automatizeze. Deprinderile muzicale se

referă la cristalizarea unor practici care favorizează însuşirea şi trăirea actului muzical. Ele sunt:2

a) deprinderi melodice care constau în capacitatea de a intona corect linia melodică a unui

cântec, joc sau exerciţiu muzical; aceasta impune respiraţia, emisia şi dicţia corecte;

b) deprinderi ritmice vizând respectarea succesiunii de durate, pauze şi accente din exemplele

muzicale ce sunt studiate; acestea pot fi intonate vocal sau executate prin bătăi din palme, mers ritmic

sau acompaniament cu jucării sau instrumente muzicale de percuţie;

c) deprinderi armonico – polifonice care solicită auzul pentru ca intonarea liniei melodice să

se facă sigur, atunci când se execută o lucrare la două voci (polifonic sau armonic); aceeaşi atenţie

trebuie formată şi la interpretarea cu acompaniament (armonic sau ritmic);

d) deprinderi de a executa mişcări pe muzică – acestea încep a fi formate prin jocuri muzicale;

concretizate prin gesturi, ele duc treptat la tactarea sau dirijarea metrică a cântecelor;

e) deprinderi de diferenţiere a timbrurilor muzicale ce sunt legate de audiţie şi practica

muzicală (vocală şi instrumentală); experienţa muzicală dobândită prin cântare şi familiarizarea cu

jucării sau instrumente muzicale este legată apoi de audierea şi înţelegerea muzicii prin decodificarea

estetică a mesajului artistic;

f) deprinderi de interpretare expresivă care impun elevilor o intonare omogenă în colectiv,

atenţie la semnalul de început, la frazare, tempo şi nuanţe; expresivitatea în cântare se obţine în timp şi

este legată de înţelegerea textului şi a mesajului artistic;

g) deprinderi de audiere – specifice activităţii muzicale, sunt primele ce se formează şi

introduc pe copii în universul sonor; o formă superioară o constituie audierea lucrărilor muzicale pe

viu sau înregistrate, condiţia formării corecte fiind gradarea în timp şi dificultate a pieselor audiate;

h) deprinderi de creaţie muzicală ce dezvoltă imaginaţia ritmico – melodică a copiilor şi pot fi

realizate prin inventarea de scurte melodii pe un text dat (numele copiilor, un vers dintr-o poezie,

dialog cântat) sau comunicare intonată muzical, imitând sunetele instrumentelor (cu glasul) sau

utilizându-le. Metodele specifice unor astfel de activităţi sunt dramatizarea şi jocul de creaţie.

În cadrul sistemului de educare muzicală, pentru realizarea competenţelor finale obţinute în

perioada prenotaţiei, metodologia didactică trebuie adaptată dinamicii schimbărilor survenite în

1 George Pascu, CĂI SPRE MAREA MUZICĂ, Iaşi: Editura “Noël”, 1997, pag. 58 – 65

2 Anca Ilea, Beatrice Petre, Magdalena Stoica, MUZICA – METODICA, Bucureşti: Editura Didactică

şi Pedagogică, R.A. 1994,pag. 66-76

evoluţia artistică – intelectuală a copiilor. Optime rămân metodele activ – intuitive, bazate pe însuşirea

directă, concret senzorială a fenomenului sonor şi care suscită activitatea de explorare personală a

universului muzical. Pentru aceasta funcţionează un întreg sistem coerent, realizat prin cumularea mai

multor metode ce se completează reciproc, numit metodologie didactică. Cele mai utilizate metode

didactice sunt cele de tip explicativ – euristice, de tip algoritmizat şi de tip evaluativ – stimulativ.

Formarea deprinderilor muzicale (ritmice, melodice, interpretative – vocale sau instrumentale, de

audiere) se poate realiza şi prin abordarea jocului de rol (didactic), ce reprezintă o formă a simulării

fiind din categoria metodelor algoritmice şi evaluativ+ stimulative, iar pentru vârstele mici constituie o

metodă activă de învăţare a muzicii. Imaginând jocul cu duratele, cu sunetele, cu diferitele jucării şi

instrumente muzicale, copiii se integrează mult mai repede în spaţiul sonor specific domeniului

muzical şi conştientizează limbajul caracteristic. Copiii pot imita dirijorul, instrumentele muzicale,

diferite personaje din cântece şi basme, comunicând muzical. Jocurile didactice pot fi utilizate în toate

momentele activităţii de educaţie muzicală.

Jocul bazat pe exerciţii asigură însuşirea elementelor de limbaj muzical şi este realizat cu ajutorul

unor fragmente muzicale simple, cu cerinţe şi reguli stabilite în prealabil. Acestea vor avea ca sarcină

muzicală: melodia, ritmul, expresivitatea, cultura vocală.

Elementele de fonomimie pot fi utilizate prin desenarea în aer, cu mâna, sau pe hârtie cu creioane

colorate, a sensului melodiei, asociate cu jocurile: „Cântă ce auzi!”, „Arată ce am cântat!”, „Sirena”,

„Desenează ce cânt!”, „Cântă ce am desenat!”, „Care silabă este mai înaltă / gravă?”. Vor fi

utilizate exemple ce duc la perceperea şi intonarea sunetelor de înălţimi diferite, mersul melodic

asociat cu sunete din natură (glasul păsărilor, animalelor, zgomotele insectelor, fenomenelor

naturale), obiecte (avion, tren, rachetă, ceas, moară, ambulanţa, maşina poliţiei sau a pompierilor)

În evoluţia metodicii educaţiei muzicale au existat mai multe modele de reprezentare melodică

(Maurice Chevais, John Curwen, Zoltan Kodaly – cu ajutorul mâinii – fonomimia sau prin diferite

scăriţe - modele grafice – G. B. Wilhelm, Maurice Chevais).3 Elementele melodic – interpretative sunt

accesibile şi plăcute copiilor dacă sunt abordate gradual şi accesibil..

Apoi, elementele de dactiloritmie şi pantomimă, pot îmbunătăţi evoluţia simţului ritmic ca şi

jocurile: „Bate cum auzi!”, „Mergi după cum bat!”. Indicate sunt exemplele din folclorul copiilor,

formule, numărători, cu ajutorul cărora copiii vor percepe şi executa elemente de ritm cu durate egale,

combinaţii de durate, pauze, mers ritmat, bătăi din palme, verbalizări sau ritmări cu ajutorul

instrumentelor de percuţie.

Aplicarea noţiunii de “tempo – viteză” se va realiza prin cântarea exemplelor învăţate,

la început în tempo constant, în funcţie de caracterul pieselor muzicale alese şi, apoi, prin

modificarea pe parcurs sub forma jocului (repede, potrivit, rar); strofa va fi cântată rar iar

refrenul repede; se va recurge apoi la inversarea tempoului strofa repede iar refrenul rar.

Improvizaţiile ritmico – metrice şi exerciţiile de audiţie interioară vor stimula şi mai mult

interesul copiilor pentru acest aspect. Copiii vor cânta în gând cântecul dar vor marca ritmul

prin bătăi (pe masă, instrumente sau din palme). De asemenea interesant este şi aspectul

recurent, adică recunoaşterea cântecelor numai după executarea ritmului, fără intonarea liniei

melodice. Pentru dezvoltarea expresivităţii interpretative sunt recomandate jocurile: „Ecoul”, „Eu cânt

tare, tu cânţi încet!”, „Ghiceşte cum am cântat!”, „Mergi după cum cânt! (repede – rar)”. Acestea

pregătesc copiii pentru interpretarea cântecelor – mai tare sau mai încet, mai repede sau mai rar. Jocul

impune recunoaşterea sau realizarea lor în cântat sau mers, conform indicaţiilor. Pentru dezvoltarea

posibilităţilor vocale sunt utile jocurile de cultură vocală: „Imită pe cine vezi!”, „Să cântăm ca…!”.

Acestea ajută la dezvoltarea vocii copiilor prin respiraţie, dicţie, pronunţie, intonaţie. Sunt foarte utile

exemplele din folclorul copiilor şi cântecele cu onomatopee sau vocale. Elementele melodic –

interpretative sunt accesibile şi plăcute copiilor dacă sunt abordate gradual şi accesibil.

Jocurile de exersare, pentru formarea deprinderilor muzicale, au o realizare directă prin

asocierea cu alte metode, astfel: anunţarea jocului, explicarea şi demonstrarea lui, executarea în

3 Gabriela Munteanu, METODICA PREDĂRII EDUCAŢIEI MUZICALE ÎN GIMNAZIU ŞI LICEU,

Bucureşti: Editura „Sigma Primex”, 1999 pag. 20 – 30 şi Eugenia Maria Paşca, EDUCAŢIA MUZICALĂ

DIN PERSPECTIVĂ INTERDISCIPLINARĂ , Iaşi , Editura Pim , 2006, pag.40 -72

colectiv, analizarea şi corectarea lui.4

Jocul de competiţie (întrecere) este, în acest sens, una dintre metodele cele mai eficiente de

evaluare şi se realizează prin interpretarea repertoriului învăţat pe grupe sau individual, după reguli

precise, asociate cu semnale vizuale, necesitând multă atenţie, finalitatea fiind concretizată prin

aprecieri verbale.

De asemenea, jocul ce are ca suport audiţia (jocul de recunoaştere), ajută copiii să recunoască

auditiv diferite elemente muzicale şi se desfăşoară sub forma ghicitorilor. Dacă la jocurile de exersare

copiii interpretează, la acesta copiii urmăresc suportul muzical după altă interpretare şi sunt atenţi la

respectarea cerinţelor şi realizarea lor (recunoaşterea sursei sonore, a exemplului muzical). Aceste

jocuri de atenţie contribuie la familiarizarea cu timbrurile sonore – vocale şi instrumentale. Copiii vor

fi puşi în situaţia recunoaşterii diferitelor cântece, jocuri, audiţii însuşite anterior. Recomandate sunt:

„Deschide urechea bine!”, „Ghiceşte, cine te-a strigat!”, „La ce instrument cânt?”, „Ce instrument

auzi?”, „Recunoaşte greşeala!”, „Recunoaşte cântecul!”. Jocurile având această componentă

auditivă, presupun următoarea derulare: anunţarea, explicarea şi familiarizarea auditivă a copiilor,

desfăşurarea, recepţionarea, analizarea şi evaluarea răspunsurilor.

Jocurile de creaţie impun o educaţie muzicală susţinută, deoarece prin acestea pot fi valorificate

cunoştinţele şi deprinderile muzicale. Pe versuri date, copiii vor inventa scurte melodii, vor fi rugaţi să

vorbească muzical, cântând sau vor continua melodia începută de propunător: „Cine compune mai

frumos?”, „Răspunde-mi cântând!”.5

Conştientizarea elementelor de limbaj muzical fără o reprezentare grafică, în această perioadă oral

– intuitivă, va asigura succesul deplin al etapei următoare, şi aceasta numai prin practicarea muzicii în

cântece, jocuri, audiţii şi exerciţii muzicale inspirate, plăcute sonor, agreate de copii. De foarte multe

ori acestea le incită imaginaţia şi în momentele de joc, găsesc noi soluţii sau variante la ceea ce învaţă

sau repetă. Abilităţile ritmice, auditive sau vocale sunt, în aceste împrejurări educaţionale, dezvoltate,

pentru copiii normali sau, în mare parte dobândite, la copiii cu diferite deficienţe (aritmici, distonici

sau disfonici).

ABSTRACT

The purpose of the musical education consists in stimulating the ability of understanding the

artistic value, of creating and applying of it correctly. In family, the children come into contact with

different creations, from all the artistic domains (music, painting, dance), more or less valuable and,

that’s why kindergarten and school have the obligation of offering them the true values of the musical

culture, activity which requires: the formation of the skills, abilities and musical knowledge, conscious

acquiring of the rhythmic-metric elements and of the melodic-interpretative elements. In these sense

details regarding the didactic methods used there were necessary, especially details on the exercise

and didactic plaything.The simulation through role game knows a multiple aspects for both the

process of learning (exercising game) and that of evaluation (competition, recognizing, creation

game). I resorted to these explanations because we often find confusion between the didactic game and

the musical one. At the same time, details, upon the means of understanding and practising the

musical speech (rhythmic-metric or melodic-interpretative), were necessary through the use of

original musical examples, in accordance with the age we address to.The detailed analysis of the

musical skills was necessary for the development of a logical education, with well specified objectives,

in such a way so as the final products to be complete education, from a musical point of view, we

suggest sets of didactic games, necessary for the evaluation of the children’s musical evolution.

4 ***PROVOCĂRI LUDICE (ghid metodic – jocuri didactice centrate pe obiectivele curriculare ale grădiniţei şi

învăţământului primar), coordonator Stratica Iordache, Iaşi: Editura „Spiru Haret” – volumul I – 2001, pag. 139-

156, volumul II – 2003, pag. 158-164 5 Gabriela Munteanu, op.cit., pag. 63-66