3

S T R U C T U R AMAGICULUI

II

de

RICHARD BANDLER

şi

JOHN GRINDER

2008

5

Cuprins

Partea I ............................................................................................................... 7Sisteme de reprezentare – Alte hărţi pentru acelaşi teritoriu

Partea a II-a ......................................................................................................33Incongruenţa

Partea a III-a .....................................................................................................103Funcţii neclare

Partea a IV-a ...................................................................................................129Terapia de familie – o floare delicată

Partea a V-a ....................................................................................................167Notaţia formală

Epilog .................................................................................................................199

Bibliografie .....................................................................................................201

INTRODUCERE

În volumul I din Structura magicului am început prezentarea procesului princare punem la dispoziţia altor practicieni abilităţile magice ale unor psihote-rapeuţi extrem de eficienţi într-o formă explicită, care poate fi învăţată. V-amprezentat, pas cu pas, intuiţiile pe care aceşti psihoterapeuţi-vrăjitori le au des-pre limbă, astfel încât să vă puteţi exersa propriile intuiţii, perfecţionându-vădeprinderile. În acest al doilea volum intenţionăm să vă prezentăm mai multedintre intuiţiile pe care aceşti vrăjitori le au despre limbă şi să ne extindem lu-crarea, pentru a include intuiţiile şi comportamentul sistematic ale acestor vră-jitori referitor la alte modalităţi prin care omul îşi poate reprezenta şi comunicalumea. Cât citiţi această carte, am dori să nu uitaţi câteva aspecte din Structuramagicului I.Oamenii trăiesc într-o „lume reală“. Totuşi, noi nu operăm direct sau imediatasupra acestei lumi, ci operăm în cadrul ei, folosind o hartă sau o serie de hărţidespre această lume pentru a ne ghida comportamentul în ea. Aceste hărţisau sisteme de reprezentare diferă în mod necesar, de teritoriul pe care ele îlmodelează prin cele trei procese universale ale modelării umane: generalizarea,eliminarea şi deformarea. Când oamenii vin la noi pentru terapie manifestândsuferinţă şi nemulţumire, limitările pe care ei le simt se află, în mod tipic, în re-prezentarea lor despre lume, nu în lumea în sine.

Cel mai studiat şi mai bine înţeles dintre sistemele de reprezentare ale hăr-ţilor modelării umane este cel al limbajului uman. Cel mai explicit şi mai com-plet model al limbajului natural este gramatica transformaţională. Gramaticatransformaţională este deci, un meta-model – o reprezentare a structurii lim-bajului uman – el însuşi o reprezentare a lumii experienţei.

9

Sistemele limbajului uman sunt ele însele, reprezentări derivate ale unuimodel mai complet – totalitatea experienţelor pe care un om le-a avut în viaţă.Lingviştii transformaţionali au pus la punct o serie de concepte şi mecanismepentru a descrie în ce fel, modul în care oamenii vorbesc – structurile lor desuprafaţă – este de fapt, derivat din reprezentarea lor lingvistică completă –structurile lor de profunzime. Meta-modelele transformaţionale descriu acesteconcepte şi mecanisme în mod explicit – ele sunt cazuri specifice ale procese-lor generale ale modelării: generalizarea, deformarea şi eliminarea.

Adaptând conceptele şi mecanismele modelului transformaţional al siste-mului de reprezentare uman al limbajului pentru scopurile terapiei, noi amdezvoltat un meta-model formal pentru terapie. Acest meta-model formal este:

Explicit – adică descrie procesul terapiei într-o manieră pas cu pas, ceea cegarantează că meta-modelul poate fi învăţat; rezultatul va fi o strategie expli-cită pentru terapie.

Independent de conţinut – se ocupă de forma procesului şi, prin urmare, areaplicabilitate universală.

Meta-modelul se bazează doar pe intuiţiile pe care orice vorbitor nativ le aredespre limba lui. Implicaţia globală a meta-modelului pentru terapie este pre-misa majoră a formulării corespunzătoare în terapie. Formularea corespunză-toare în terapie este un set de condiţii pe care structurile de suprafaţă folositede client în cadrul terapiei trebuie să le îndeplinească pentru a fi acceptabile.Utilizând această gramatică adecvată pentru terapie, noi, ca terapeuţi neputem ajuta clienţii să-şi extindă porţiunile din reprezentările lor care îi sără-cesc şi îi limitează. Rezultatul va fi o îmbogăţire a vieţii lor, într-un mod care lepermite să experimenteze mai multe opţiuni în comportamentul lor, mai multeoportunităţi de a trăi bucuriile şi bogăţia pe care viaţa le are de oferit. Atuncicând dobândeşte abilităţile de a ajuta oamenii de care voi, ca terapeuţi, dis-puneţi deja, acest proces de dezvoltare şi schimbare este profund accelerat.Acest limbaj al dezvoltării este deci, o parte esenţială din Structura magicului.

HARTA NU ESTE TERITORIUL

Una dintre concluziile importante pe care le-am stabilit în Structura magi-cului I este că harta diferă în mod necesar, de teritoriul pe care îl reprezintă şică fiecare hartă va fi diferită într-un fel sau altul, de oricare dintre celelalte hărţi.Harta sau modelul la care am făcut referire până acum este o simplificare aunui proces mai complex. De fapt, harta la care ne referim constitue în realitate,

10

o serie de hărţi care rezultă, atunci când ne modelăm experienţele folosindceea ce noi am denumit sisteme de reprezentare.

CANALE DE INTRARE

Există trei canale de intrare principale prin care noi, oamenii primim infor-maţii despre lumea din jurul nostru – văz, auz şi kinestezie (restul senzaţiilorcorporale). (Celelalte două canale de intrare acceptate în general – mirosul şigustul – sunt se pare, puţin utilizate ca mijloace de a obţine informaţii desprelume.)1 Fiecare dintre aceste trei canale senzoriale de intrare ne pune la dis-poziţie un flux continuu de informaţii pe care noi le folosim pentru a ne orga-niza experienţa. În cadrul fiecăruia dintre aceste canale de intrare există unnumăr de receptori specializaţi care transportă tipuri specifice de informaţie.De exemplu, neurofiziologii au diferenţiat receptorii cromatici (de culoare) dinochi – conurile amplasate în centrul sau fovea ochiului – de receptorii necro-matici (non-culoare) – bastonaşele amplasate la periferia ochiului. Din nou, s-a demonstrat că în canalul de intrare kinestezic există receptori specializaţipentru presiune, temperatură, durere şi simţurile profunde (proprioceptori).Numărul de distincţii din fiecare dintre canalele de intrare nu este limitat de nu-mărul receptorilor specializaţi din fiecare dintre aceste canale. Combinaţii aletiparelor recurente de stimulare ale unuia sau mai multora dintre aceşti re-ceptori specializaţi din fiecare dintre canalele senzoriale furnizează informaţiide natură mai complexă. De exemplu, experienţa comună de umezeală poatefi descompusă într-o combinaţie a mai multora dintre receptorii specializaţi,diferiţi kinestezic, din cadrul receptorilor principali. Mai mult, canalele de in-trare se pot combina pentru a furniza informaţii de natură şi mai complexă. Deexemplu, primim experienţa de textură printr-o combinaţie de stimulări vi-zuale, kinestezice şi (în unele cazuri) auditive.

Pentru scopurile noastre în acest punct, este nevoie doar să evidenţiemfaptul că informaţia primită printr-unul dintre canalele de intrare poate fi sto-cată sau reprezentată într-o hartă sau într-un model care este diferit de acelcanal. Poate că exemplul cel mai elocvent este abilitatea pe care o are fiecaredintre noi de a reprezenta informaţia vizuală, să spunem, în forma limbajuluinatural – i.e. cuvinte, expresii şi propoziţii din limba noastră. Probabil că la felde frecventă dar, de obicei, fără să fie recunoscută în mod conştient, este abi-litatea noastră de a transpune în imagini informaţia pe care o primim prin in-termediul canalului auditiv. De exemplu, când stau aici şi scriu aceastăpropoziţie, aud cum trosnesc şi cum şuieră lemnele ce ard în căminul aflat înspatele meu. Folosind această informaţie auditivă ca intrare, eu creez imagi-

11

nea lemnelor care ard. Astfel, creez o reprezentare vizuală din canalul de in-trare auditiv. Dacă în acest moment tu, cititorul te-ai opri şi ţi-ai propune sădevii conştient de sunetele din jur fără să-ţi muţi privirea, ai descoperi că eşticapabil să creezi imagini vizuale pentru multe dintre sunetele pe care le-ai de-tectat. Această abilitate de a crea reprezentări de intrare dintr-un canal de in-trare pe baza informaţiei ce ne parvine prin intermediul altui canal va fianalizată mai târziu în prezentul volum.

SISTEME DE REPREZENTARE

Fiecare dintre noi, ca fiinţă umană are la dispoziţie o serie de modalităţi di-ferite de a-şi reprezenta experienţa despre lume. Vă prezentăm în continuarecâteva exemple de sisteme de reprezentare pe care fiecare dintre noi le poatefolosi pentru a-şi reprezenta experienţa.

Avem cinci simţuri recunoscute care ne ajută să stabilim o legătură culumea – vedem, auzim, pipăim, gustăm şi mirosim. Pe lângă aceste sisteme sen-zoriale, avem un sistem lingvistic pe care îl folosim pentru a ne reprezenta ex-perienţa. Putem să ne stocăm experienţa direct în sistemul de reprezentare celmai strâns asociat cu respectivul canal senzorial. Putem alege să închidem ochiişi să creăm o imagine vizuală a unui pătrat roşu care se face verde şi apoi al-bastru, sau a unei spirale de argintiu şi negru care se învârte uşor în sens in-vers acelor de ceasornic, ori imaginea unei persoane pe care o cunoaştem bine.Sau, putem alege să închidem ochii (sau nu) şi să creăm o reprezentare kines-tezică (o senzaţie corporală, o simţire), aşezându-ne palmele pe un perete şiîmpingând cu toată puterea, simţind cum se încordează muşchii din braţe şiumeri, devenind conştienţi de textura podelei de sub picioarele noastre. Sau,putem alege să devenim conştienţi de senzaţia de furnicături produsă de căl-dura focului sau de senzaţia de apăsare a mai multor pături subţiri care ne aco-peră corpurile obosite pe măsură ce ne cufundăm uşor în paturile noastre. Sau,putem alege să închidem ochii (sau nu) şi să creăm o reprezentare auditivă(sunet) – răpăitul picăturilor de ploaie, pocnetul tunetului în depărtare şi apoirostogolirea lui printre dealurile până atunci amuţite, zgomotul produs depneurile maşinii pe un drum de ţară liniştit sau claxonul unui taxi care stră-punge sunetele dintr-un oraş plin de zgomot. Sau putem închide ochii şi creao reprezentare gustativă a gustului acru al unei lămâi sau dulceaţa mierii dealbine, sau gustul sărat al unui chips din cartof. Sau, putem închide ochii (saunu) şi crea o reprezentare olfactivă (miros) despre un trandafir înmiresmat, des-pre laptele acrit sau despre mirosul înţepător al unui parfum de duzină.

Poate că unii dintre voi au observat că, în timp ce aţi citit descrierile din pa-ragraful precedent, chiar aţi vizualizat o culoare sau o mişcare anume; aţi sim-

12

ţit duritate, căldură sau rugozitate; aţi auzit un sunet specific; aţi experimentatanumite gusturi sau mirosuri. E posibil să fi avut toate sau doar câteva dintreaceste senzaţii. Unele dintre ele au fost mai detaliate şi mai directe decât al-tele. Citind unele descrieri poate că nu aţi experimentat absolut nimic. Acestediferenţe în experienţele voastre reprezintă exact ceea ce descriem noi aici.Aceia dintre voi care au avut o imagine precisă, clară a unei experienţe au unsistem de reprezentare vizual bogat, foarte dezvoltat. Aceia dintre voi care aufost capabili să aibă o senzaţie puternică despre greutate, temperatură sau tex-tură au un sistem de reprezentare kinestezic rafinat, foarte dezvoltat. La fel şipentru celelalte modalităţi posibile asociate celor cinci simţuri pe care noi, caoameni le avem referitor la reprezentarea experienţelor noastre.

Observaţi că din descrierea prezentată în ultimul paragraf lipseşte ceva. Înmod specific, fiecare dintre descrierile din paragraful anterior acestuia cu pri-vire la experienţele vizuale, kinestezice, auditive, gustative şi olfactive nu a fostreprezentată în respectivele sisteme senzoriale specifice, ci într-un sistem cutotul diferit – un sistem de limbaj – sistemul de reprezentare digital. Noi amdescris folosind cuvinte, expresii şi propoziţii experienţele din diferite sistemede reprezentare. Am ales cu grijă aceste cuvinte – de exemplu, dacă vrem sădescriem ceva într-un sistem de reprezentare vizual, alegem cuvinte precum:

Negru... clar... spirală...imagine

Dacă vrem să descriem ceva într-un sistem auditiv, alegem cuvinte precum:răpăit... amuţite... pocnet... ţiuit

Această propoziţie este un exemplu al modului în care ne reprezentăm ex-perienţa în limbaj. Această abilitate a noastră de a ne reprezenta experienţeleîn fiecare dintre sistemele noastre de reprezentare cu ajutorul cuvintelor –adică al sistemului digital – identifică una dintre cele mai utile caracteristici alesistemelor de reprezentare lingvistice – universalitatea lor. Aceasta înseamnăcă, folosind sistemele de reprezentare lingvistice, suntem capabili să prezen-tăm experienţa noastră din oricare dintre celelalte sisteme de reprezentare. În-trucât acest lucru este adevărat, spunem despre sistemul nostru lingvistic căeste sistemul digital. Îl putem folosi pentru a crea o hartă despre lumea noas-tră. Atunci când folosim propoziţia:

El mi-a arătat nişte imagini vii.

Creăm o hartă lingvistică a hărţii noastre vizuale despre o anumită experienţăpe care am avut-o. Putem opta să creăm o reprezentare lingvistică prin com-binarea unor sisteme de reprezentare diferite. Atunci când folosim propoziţia:

13

Ea se trase înapoi, împiedicându-se de animalul care urla zvârcolindu-se dedurere din cauza fumului înţepător care înăbuşea lumina soarelui.

noi folosim o reprezentare lingvistică ce presupune o serie de hărţi ale expe-rienţei noastre, cel puţin una pentru fiecare dintre aceste cinci sisteme de re-prezentare.

De exemplu:trase presupune hărţi vizuale şi kinestezice;înapoi presupune hărţi vizuale şi kinestezice;împiedicându-se presupune hărţi vizuale şi kinestezice;care urlă presupune o hartă auditivă;zvârcolindu-se presupune hărţi kinestezice şi vizuale;durere presupune o hartă kinestezică;înțepător presupune hărţi gustative şi olfactive.

Pe lângă faptul că serveşte drept modalitate de a crea hărţi ale celor cincisisteme de reprezentare, limbajul ne permite să îl folosim pentru a crea unmodel sau o hartă despre el însuşi. De exemplu, propoziţia precedentă este oreprezentare într-un sistem lingvistic a uneia dintre caracteristicile aceluiaşisistem de reprezentare (limbajul) – aşa cum este şi propoziţia de faţă. Siste-mele de reprezentare lingvistice sunt reflexive, metasisteme de reprezentare.Aceasta înseamnă că putem să creăm un model lingvistic al limbajului însuşi şiîn acelaşi timp să folosim acest limbaj pentru a crea hărţi ale celorlalte cinci sis-teme de reprezentare.

În acest punct, poate aţi observat că vă este mai uşor să creaţi o experienţăcare este mai vie în unul dintre aceste sisteme de reprezentare decât în altele.De pildă, poate sunteţi capabili să închideţi ochii şi să îl vedeţi cu claritate pecel mai bun prieten al vostru, dar vă este greu să experimentaţi pe deplin mi-rosul unui trandafir. Sau poate v-a fost uşor să auziţi claxonul unui taxi, dar aţiavut dificultăţi în a vă face o imagine mentală despre cel mai bun prieten alvostru. Într-o oarecare măsură, fiecare dintre noi are potenţial, abilitatea de acrea hărţi în fiecare dintre cele cinci sisteme de reprezentare. Totuşi, avem ten-dinţa de a folosi unul sau mai multe dintre aceste sisteme de reprezentare cahartă, mai frecvent decât pe celelalte. De asemenea, avem tendinţa de a dis-pune de mai multe distincţii în acel sistem de reprezentare pentru a ne codi-fica experienţa, ceea ce înseamnă că acordăm o importanţă mai mare unuiasau mai multora dintre aceste sisteme de reprezentare.2 De exemplu, aceia din-tre voi care au un sistem de reprezentare vizual foarte bine cotat au fost capa-

14

bili să închidă ochii şi să „vadă“ un pătrat roşu care s-a făcut verde, apoi albas-tru. La fel, probabil că aţi fost capabili să vă faceţi o imagine foarte detaliată,clară despre cel mai bun prieten. Presupuneţi, poate, că alţi oameni care citescaceastă carte vor avea aceeaşi experienţă. Acest lucru nu este adevărat în toatecazurile. Sistemele de reprezentare care sunt foarte bine cotate şi foarte dez-voltate la fiecare dintre noi sunt diferite, într-o măsură mai mică sau mai mare.Mulţi oameni creează doar imagini vagi, iar unii nu sunt deloc capabili să creezeimagini. Există oameni care se străduiesc mult până reuşesc să creeze o ima-gine vie, în vreme ce alţii o pot crea aproape instantaneu. Aceste diferenţe mariîn ceea ce priveşte capacitatea de a crea o reprezentare vizuală sunt valabilepentru toate celelalte sisteme de reprezentare.Astfel, harta sau modelul despre lume ale fiecărei persoane vor fi diferite atâtde lume, cât şi de hărţile şi modelele create de alţi oameni. Mai mult, fiecarepersoană va avea un sistem de reprezentare cel mai bine cotat care va fi dife-rit de sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al unei alte persoane. Ţinândcont de acest fapt – şi anume că persoana X are un sistem de reprezentare celmai bine cotat care diferă de cel al persoanei Y –, putem prezice că fiecare vaavea o experienţă total diferită, atunci când se confruntă cu „aceeaşi“ expe-rienţă din lumea reală.

De exemplu, atunci când un muzician ascultă o piesă muzicală, el are o ex-perienţă mai complexă – el va fi capabil să detecteze, să reprezinte şi să se bu-cure de tipare de sunet care nu vor fi experimentate de o persoană al căreisistem de reprezentare cel mai bine cotat este vizual (conştient sau compor-tamental). Un pictor va fi capabil să facă distincţii în experienţa pe care o arevizavi de un apus de soare care nu îi sunt disponibile unei persoane al căreisistem de reprezentare cel mai bine cotat este kinestezic. Un cunoscător al vi-nurilor fine va detecta diferenţe subtile în buchetul şi aroma unor vinuri dis-tincte care nu pot fi detectate de oameni ale căror sisteme de reprezentare celmai bine cotate nu sunt gustativ şi olfactiv folosite simultan.

IDENTIFICAREA SISTEMULUI DE REPREZENTARE CEL MAI BINE COTAT

Pentru a identifica sistemul de reprezentare cel mai bine cotat al unui client,terapeutul trebuie doar să acorde atenţie predicatelor folosite de client pentrua-şi descrie experienţa. Descriindu-şi experienţa, clientul face alegeri (de obi-cei, la modul inconştient) referitor la cuvintele care îi reprezintă cel mai bine ex-perienţa. Printre aceste cuvinte există un set special denumit predicate.Predicatele sunt cuvinte folosite pentru a descrie porţiunile din experienţa unei

15

persoane care corespund proceselor şi relaţiilor din cadrul respectivei expe-rienţe. Predicatele apar ca verbe, adjective şi adverbe în propoziţiile pe careclientul le foloseşte pentru a-şi descrie experienţa. De pildă, în propoziţia demai jos, veţi găsi exemple pentru fiecare dintre aceste categorii de predicate:

Ea a văzut clar pijamaua violet.

Predicatele din această propoziţie sunt:

verb: a văzutajectiv: violetadverb clar

EXERCIŢII

În cele ce urmează, vă prezentăm trei exerciţii care vă vor permite:A. să vă perfecţionaţi abilitatea de a identifica predicate;B. să determinaţi sistemul sau sistemele de reprezentare implicate;C. să deveniţi conştienţi de predicatele folosite de câteva persoane specifice.

EXERCIŢIUL APredicate

Identificaţi predicatele din fiecare dintre propoziţiile de mai jos:

verbe – se simţea, ţineaadjectiv – care se târaadverb – rău

verbe – se uită, o zbughiadjective – fermecătoare, argintie, luminos

verbe – ţipă, auziadjectiv – liniştiteadverb – tare

16

El se simţea rău în legătură cu modul încare ea ţinea copilul care se târa.

Femeia fermecătoare se uită cum ma-şina argintie o zbughi pe lângă afişulluminos.

Ţipă tare când auzi scrâşnetul cauciu-curilor de la maşină pe străzile liniştite.

verb – atinseadjective – umedă, veche

EXERCIŢIUL BSisteme de reprezentare prin predicate

După ce aţi identificat predicatele din propoziţiile de mai sus, reveniţi la eleşi determinaţi ce sistem sau sisteme de reprezentare sunt implicate în fiecare.Observaţi că unele dintre ele sunt ambigue în ceea ce priveşte sistemele dereprezentare – de exemplu, predicatele uşor şi luminos (light) pot implica unsistem de reprezentare kinestezic sau unul vizual, în funcţie de utilizarea lor.Sau predicatul a încorda într-o propoziţie cum este:

Ea şi-a încordat corpul.

poate implica o reprezentare vizuală sau una kinestezică, întrucât eu pot veri-fica experienţa descrisă în această propoziţie fie prin atingere, fie privind con-tracţiile musculare din corpul respectivei persoane. O modalitatea care văpoate ajuta atunci când nu sunteţi siguri ce sistem de reprezentare este im-plict este să vă întrebaţi ce ar trebui să faceţi pentru a verifica descrierea ofe-rită de predicat şi de propoziţia în care acesta apare.

În acest punct dorim să menţionăm că, la seminariile noastre de perfecţio-nare, reacţia pe care o primim de obicei, atunci când este vorba despre identi-ficarea sistemelor de reprezentare cel mai bine cotate prin identificareapredicatelor este una de neîncredere. Am dori ca voi să conştientizaţi că ofoarte mică parte din comunicarea prin limbaj natural este realmente metafo-rică. Majoritatea oamenilor, descriindu-şi experienţele, chiar şi în conversaţiiocazionale, se exprimă textual. Comentarii precum „Văd cam ce vrei să spui“sunt adesea, comunicate de oameni care îşi organizează lumea primordial pebază de imagini. Aceştia sunt oameni al căror sistem de reprezentare cel mai binecotat este vizual. Efectiv, ei „creează imagini“ din ceea ce aud. Cursanţii noştri ini-ţial manifestă neîncredere în această privinţă, dar, încep apoi să asculte oameniiîn acest nou mod, şi sunt uluiţi de câte pot descoperi despre ei înşişi şi despre ceidin jur; şi, în al treilea rând, ei descoperă ce valoare au aceste informaţii.

Nădăjduim că veţi începe să vă ascultaţi pe voi înşivă şi să-i ascultaţi pe ceidin jurul vostru. În mod specific, vă rugăm să faceţi următorul exerciţiu pentrua vă perfecţiona aceste deprinderi noi.

17

Bărbatul atinse podeaua umedă dinclădirea veche.

EXERCIŢIUL CIdentificarea predicatelor unei anumite persoane

Alegeţi în fiecare zi o persoană şi încercaţi să deveniţi conştienţi de predi-catele acestei persoane; în mod specific, identificaţi sistemul de reprezentarecăruia îi aparţin predicatele pe care le auziţi. După ce aţi auzit şi aţi identificatsistemul de reprezentare al persoanei respective, întrebaţi-o direct cum îşi or-ganizează experienţa în acel moment.Dacă sistemul de reprezentare al acelei persoane este vizual, întrebaţi:

Creezi imagini în minte?Ai în minte imagini vizuale în timp ce vorbeşti cu mine şi mă asculţi?Poţi să vezi ceea ce spun eu?

Dacă sistemul de reprezentare al persoanei respective este kinestezic, în-trebaţi:

Poţi să simţi ceea ce spui?Simţi ceea ce spun eu?

Dacă sistemul de reprezentare al persoanei este auditiv, întrebaţi:

Auzi voci în minte?Auzi ceea ce spun eu în mintea ta?

Încercaţi aceste exerciţii. Vă asigurăm că veţi afla multe lucruri despre voi în-şivă şi despre oamenii din jurul vostru. Vă sfătuim să adresaţi orice întrebarecare vă poate ajuta să înţelegeţi natura modului în care oamenii îşi organizeazăexperienţele.

CANALE DE IEŞIRE

Oamenii nu doar îşi organizează experienţele prin sisteme de reprezentarediferite, ci îşi bazează comunicarea pe sistemele lor de reprezentare. Comuni-carea apare sub mai multe forme, cum ar fi limbajul natural, postura corporală,mişcarea corpului, calităţile vocii etc. Noi le-am denumit canale de ieșire. Vomreveni mai târziu, pe parcursul cărţii, asupra acestor forme de comunicare.

18

META – ŞI CE-I CU ASTA?SĂ VORBEŞTI LIMBA CLIENTULUI

Până acum v-am descris diversele moduri în care oamenii îşi organizeazăexperienţele creând sisteme de reprezentare cel mai bine cotate precum cel vi-zual, kinestezic, auditiv şi sistemele de reprezentare ale limbajului natural.Aceste informaţii despre modul în care clienţii voştri îşi organizează lumea,odată înţelese, pot fi preţioase pentru voi în mai multe privinţe. Mai întâi, abi-litatea unui terapeut de a înţelege mai multe despre felul în care clienţii săi ex-perimentează şi reprezintă lumea îi va permite să creeze mai bine experienţepe care ei le pot folosi pentru a-şi schimba viaţa. De exemplu, în capitolul 6 dinStructura magicului I am descris o serie de modalităţi pentru a-l ajuta pe tera-peut să ştie când să aplice o anumită tehnică. De pildă, când un client se temeca de o catastrofă de un eveniment viitor pentru care nu are nicio structură dereferinţă, o fantezie ghidată sau o secvenţă de visare spontană pot furnizaaceastă structură de referinţă. Puteţi reţine în acest punct că fanteziile sunt maieficiente cu indivizii vizuali decât cu cei auditivi.Gândiţi-vă apoi cum voi, ca terapeuţi, veţi decide să ajutaţi un client pentru opunere în scenă – o rederulare a unei experienţe trecute. Dacă acest client îşiorganizează experienţa primordial vizual (cu imagini), o modalitate de a vă asi-gura că el va avea un mod de a-şi organiza experienţa creată prin punerea înscenă, este să îi cereţi să aleagă alţi oameni care să joace rolurile persoanelordin experienţa lui trecută, astfel încât clientul să poată vedea efectiv punereaîn scenă. Dacă acest client îşi organizează experienţa primordial kinestezic (cusenzaţii corporale), cerându-i să joace în mod activ, rolul persoanelor implicateîn experienţa lui trecută, îl veţi ajuta mai mult să-şi fixeze senzaţia punerii înscenă (pentru toţi acei oameni). Aşa cum am arătat în Structura magicului I, o modalitate prin care oamenii îşi să-răcesc lumea – se autolimitează, îşi reduc singuri opţiunile – constă în elimi-narea unei porţiuni din experienţa lor. Când o persoană lasă pe dinafară unîntreg sistem de reprezentare, modelul şi experienţa lui sunt reduse. Identifi-când sistemul/sistemele de reprezentare ale clientului, terapeutul ştie ce părţidin lume, inclusiv terapeutul, sunt disponibile clientului. De exemplu, dacă unclient are anumite limitări în modelul care îi provoacă suferinţă, iar metoda derezolvare a problemelor care îl împiedică să se schimbe se bazează pe abilita-tea lui de a-şi reprezinta experienţa vizual, terapeutul ştie ce tip de experienţăsă conceapă pentru a-l ajuta pe client să se schimbe. Să ajuţi un client să recu-pereze o experienţă veche ori să dezvolte un nou mod de a-şi organiza expe-rienţa, indiferent dacă este vorba de atingere, vedere clară sau auz ascuţit, esteo experienţă puternică şi emoţionantă, deopotrivă pentru client şi pentru te-rapeut.

19

ÎNCREDEREA

Un al doilea lucru, probabil cel mai important, care rezultă din înţelegereasistemului de reprezentare al clientului vostru este încrederea. Majoritatea psi-hoterapeuţilor acordă o importanţă deosebită încrederii pe care clientul tre-buie să o aibă în terapeut, dar aceasta este foarte rar analizată sau înţeleasă înmod explicit. Clientul va avea încredere în voi atunci când în primul rând, va ficonvins că îl înţelegeţi, şi în al doilea rând, când va simţi că îl puteţi ajuta să sebucure mai mult de viaţă. Întrebarea importantă este deci, prin ce proces îşicreează clientul această incredere? Acest lucru este strâns legat de întrebarea:prin ce sistem de reprezentare îşi organizează clienţii experienţele? Să presu-punem că avem un client care are un sistem de reprezentare kinestezic. Maiîntâi, ascultăm cum îşi descrie experienţa, apoi verificăm ce am înţeles din ceeace spune (modelul lui despre lume) şi ne formulăm întrebările – de fapt, nestructurăm întreaga noastră comunicare cu el – cu predicate kinestezice. În-trucât acest client specific îşi organizează experienţa kinestezic, dacă noi co-municăm cu predicate care sunt kinestezice îi va fi mai uşor să înţeleagăcomunicarea noastră şi să ştie (în acest caz, să simtă) că îl înţelegem. Acest pro-ces de schimbare a predicatelor ce permite clienţilor noştri să ne înţeleagă me-sajul mai uşor, reprezintă baza şi începutul procesului de câştigare a încrederii.Un client, cum este cel descris mai sus, va simţi că terapeutul l-a înţeles, şi vasimţi că, tocmai pentru că a fost capabil să-l înțeleagă, acesta a fost capabil săîl ajute.

EXERCIŢIUAcordarea predicatelor

Alegeţi o persoană în fiecare zi şi determinaţi, ascultând cu atenţie predi-catele pe care le foloseşte, care este sistemul ei de reprezentare cel mai binecotat. Apoi, folosind tabelul de interpretare prezentat mai jos, ajustaţi-vă răs-punsurile prin limbaj pentru a se acorda cu ale ei folosind răspunsul adecvatpentru sistemul ei de reprezentare. Folosiţi tabelul astfel: în coloana din stângase află înţelesul pe care doriţi să-l comunicaţi efectiv, persoanei respective; încoloanele alăturate se află echivalentele în cele trei sisteme de reprezentare.

20

Selectând în mod conştient, predicatele pentru a se acorda cu cele ale per-soanei cu care doriţi să comunicaţi, veţi reuşi să realizaţi comunicări mai clareşi mai directe.

După ce veţi fi capabili să auziţi şi să înţelegeţi ideea sistemelor de repre-zentare, veţi putea face din această informaţie fundamentul pentru cunoaşte-rea modului de a structura experienţele pe care le aveţi cu clienţii voştri. Înacest fel, îi puteţi ajuta să înceapă să îşi rezolve problemele în moduri noi, carele vor îmbunătăţi viaţa şi să îşi împlinească speranţele şi visurile pentru a facedin viaţa lor o experienţă pozitivă de dezvoltare.

META-TACTICI1. ACORDAREA SAU NEACORDAREA PREDICATELOR

Atunci când vorbiţi şi când adresaţi întrebări clienţilor voştri, ceea ce se pe-trece este mai mult decât un schimb de cuvinte. În primul volum din Structuramagicului v-am învăţat cum să adresaţi întrebări pornind de la forma comuni-cărilor din structurile de suprafaţă ale clienţilor voştri. Sistemul de reprezen-tare alcătuit din predicatele clienţilor voştri este ceea ce noi denumim o

21

Înţeles Kinestezic Vizual Auditiv

Eu (nu) te înţeleg. Ceea ce spui (nu)simt că e corect.

(Nu) văd ce spui. (Nu) te aud clar.

Vreau să îţi comunicceva.

Vreau să te simţi încontact cu ceva.

Vreau să-ţi arăt ceva(o imagine).

Vreau să asculţicu atenţie ceea ceîţi spun.

Descrie-mi maimult din experienţata prezentă

Pune-mă în contact cu ceeace simţi în acestmoment.

Arată-mi o imagineclară a ceea ce veziîn acest moment.

Povesteşte-mi maidetaliat ceea ce spuiînacest moment.

Îmi place experienţacu tine şi cu mine înacest moment.

Asta îmi dă o senza-ţie foarte bună.Am o senzaţie foartebună în legătură cu ce facem noi.

Asta îmi apareca foarte strălu- citoare şi clară.

Asta îmi sună foartebine.

Înţelegi ce spun? Lucrul cu care tepun în contact îlsimţi ca fiind corect?

Vezi ceea ceîţi arăt?

Ceea ce îţispun îţisună bine?

meta-formă. Dacă vreţi să aveţi clienţi care vă înţeleg şi au încredere în voi,atunci încercaţi să-i determinaţi să folosească predicate. Când doriţi să obţi-neţi informaţii de la clientul vostru, formularea întrebărilor cu sistemul de re-prezentare presupus ca fiind adecvat, va permite clientului să răspundă maiuşor şi mai clar. De exemplu, dacă cerem informaţii de la un client vizual, putemsă formulăm întrebările în următoarele moduri:

Cum vezi tu situaţia?Ce vezi tu că te împiedică?

Sau, dacă folosim meta-modelul cu un client kinestezic, vom întreba:

Ce simţi în legătură cu această situaţie?Ce simţi că te împiedică?

Schimbând predicatele în acest fel, clienţii voştri vă vor putea oferi mai multeinformaţii. În ultimii ani (la seminariile de instruire a angajaţilor), am observatterapeuţi care adresau întrebări clienţilor fără să cunoască sistemele de repre-zentare utilizate. În mod tipic, ei folosesc doar predicate din propriile lor sis-teme de reprezentare cel mai bine cotate. Iată un exemplu:

Clienta (vizuală): — Soţul meu pur şi simplu nu mă vede ca o per-soană de valoare.Terapeutul (kinestezic): — Ce simţi în legătură cu asta?Clienta (vizuală): — Ce?Terapeutul (kinestezic): — Ce simţi în legătură cu faptul că soţul tăunu simte că eşti o persoană?Clienta (vizuală): — Grea întrebare. Chiar nu ştiu.

Şi sesiunea a tot continuat în acest fel, până când terapeutul n-a mai rezistat,şi le-a spus autorilor:

Mă simt frustrat; această femeie mă pune serios în dificultate. Opunerezistenţă la tot ceea ce fac eu.

Am auzit şi am văzut cum unii terapeuţi irosesc multe ore preţioase înaceastă formă de comunicare greşită în relaţia cu clienţii lor. Terapeutul dinexemplul de mai sus chiar încerca să ajute, iar clienta încerca efectiv să coope-reze, dar niciunul dintre ei nu era sensibil la sistemele de reprezentare. Comu-nicarea între oameni în aceste condiţii este de obicei, obositoare şi supusăhazardului. Rezultatul este adesea unul insultător, atunci când o persoană în-cearcă să comunice cu cineva care foloseşte predicate diferite.

22

În mod tipic, indivizii kinestezici se plâng că persoanele auditive şi vizualesunt insensibile. Indivizii vizuali se plâng că oamenii auditivi nu le acordă aten-ţie din cauză că nu stabilesc un contact vizual cu ei în timpul conversaţiei. In-divizii auditivi se plâng că persoanele kinestezice nu ascultă etc. Rezultatul estede cele mai multe ori că unul dintre grupuri ajunge să considere că celălalt esteîn mod intenţionat, răutăcios sau răuvoitor, sau patologic. Să revenim însă, lapremisa fundamentală din Structura magicului I:

Încercând să înţelegem cum de anumiţi oameni continuă să-şi provoacesinguri suferinţă şi nemulţumire, este important să ne dăm seama că ei nu suntrăi, nebuni sau bolnavi. De fapt, ei fac cele mai bune alegeri dintre cele de caresunt conştienţi, adică cele mai bune opţiuni disponibile în modelul lor desprelume. Cu alte cuvinte, comportamentul fiinţelor umane, indiferent cât de stra-niu poate să pară, va căpăta semnificaţie atunci când este văzut în contextulopţiunilor generate de modelele lor.

Dacă modelul unui individ are o bază vizuală, incapacitatea lui de a răs-punde la o întrebare care presupune o reprezentare kinestezică nu este o formăde a opune rezistenţă, ci un indicator al limitelor din modelul său. Incapacita-tea lui de a răspunde la astfel de întrebări devine deci, un lucru valoros pentruterapeut, indicându-i tipul de experienţă care va ajuta clientul să-şi extindămodelul. Întrucât modelul despre lume al acestei cliente specifice a fost pre-ponderent vizual, lipsa sistemelor de reprezentare kinestezic şi auditiv ar puteafi sursa nemulţumirii ei la adresa soţului. De fapt, s-a dovedit că exact aşa stă-teau lucrurile. Autorii l-au luat pe terapeut într-o altă şedinţă terapeutică şi auacţionat pentru a obţine informaţiile următoare.

Femeia ştia că soţul ei nu o vedea ca fiind valoroasă.Terapeutul: — De unde ştii că nu te vede ca valoroasă?Clienta: — Mă îmbrac elegant pentru el, iar el nu observă. (Clientapresupune că soţul ei are un model vizual despre lume, ca şi ea.)Terapeutul: — De unde ştii că nu observă?Clienta: — Doar mă atinge cu palma şi nici măcar nu se uită. (El răs-punde kinestezic şi nu se dă înapoi suficient de mult ca să vadă.)

Acum, terapeutul a putut începe procesul de a o învăţa pe această femeiecă harta ei nu este teritoriul în două moduri: în primul rând, ea poate să înveţecă soţul ei experimentează lumea diferit de ea şi că citirea minţii pe care o faceea (vezi Structura magicului I, capitolul 4) nu reprezintă realitatea soţului ei. Defapt, era posibil ca el să o fi observat şi să-i fi răspuns în conformitate cu mo-delul lui despre lume (i.e. kinestezic). În al doilea rând, terapeutul poate să în-ceapă procesul de a dezvolta la această femeie un sistem de reprezentarekinestezic care îi va extinde harta despre lume în multe feluri noi.

23

O modalitate de a realiza acest lucru este să acorde deliberat predicate, în locsă folosească la întâmplare predicate neacordate. Terapeutul poate să o întrebepe femeia din transcrierea de mai sus:

Cum te simţi în timp ce vezi că soţul tău nu te observă?

Terapeutul admite în timp ce adresează întrebarea că această clientă s-ar puteasă nu fie capabilă să dea un răspuns. În cazul în care clienta nu răspunde, tera-peutul poate să înceapă să o instruiască pentru a dezvolta un sistem de repre-zentare kinestezic.

Terapeutul: — Închide ochii şi fă acum o imagine a soţului tău. Poţi săîl vezi? (Clienta aprobă dând din cap.) Bun; acum descrie ceea ce vezi.Clienta: — Stă pur şi simplu, pe un scaun şi mă ignoră.Terapeutul: — În timp ce priveşti această imagine, devii conştientăde orice senzaţii corporale în stomac sau încordare în spinare ori înbraţe. Ce simţi în timp ce priveşti?Clienta: — Nu sunt sigură.Terapeutul: — Ei bine, descrie cât poţi tu de bine.Clienta: — Cred că am spatele un pic rigid, şi...

Timpul folosit în acest fel le va permite clienţilor voştri, cum este aceastăfemeie, să-şi dezvolte sisteme de reprezentare pentru hărţile lor. Acest lucru, înmod necesar, va extinde modelele lor despre lume într-un mod care le permiteopţiuni noi. Prea multă vreme, diferitele abordări ale psihoterapiei au forţatrăspunsuri corecte. Unele terapii au criticat reprezentarea auditivă pe motiv căeste analitică şi au susţinut că este nevoie ca ei să fie într-un contact mai strâns.Din experienţa noastră, avem nevoie de tot ceea ce ne poate oferi potenţialulnostru – kinestezic, vizual şi auditiv. Tehnicile şi formele tututor psihoterapiiloroferă resurse vaste pentru a realiza acest deziderat. Multe terapii oferă tehnicicare le permit oamenilor să vadă cu claritate ceea ce se petrece în viaţa lor, întimp ce altele ajută oamenii să audă.

Acest tip de utilizare metodică a tuturor abordărilor terapiei nu poate săaibă alt rezultat decât eficienţa voastră cu un mai mare număr de clienţi într-omanieră mai consecventă.

24

Epilog

În cele două volume din Structura magicului am încercat cât am ştiut debine să arătăm câteva dintre multele tipare pe care le au în comun terapeuţii,indiferent de şcoala din care fac parte. Nu am avut niciodată intenţia de a punebazele unei noi şcoli de terapie; dorinţa noastră a fost să punem bazele unuinou mod de a vorbi despre terapie, astfel încât similitudinile existente între di-ferite şcoli care abordează sarcina de a ajuta oamenii să se schimbe şi să poatăfi înţelese. Am dorit să demonstrăm nu că o anumită abordarea a terapiei estemai puternică decât o alta, ci că toate formele de terapie îşi ajută clienţii să seschimbe. În concluzie, întrebarea nu mai este care abordare este mai bună, cicum pot să funcţioneze astfel de abordări aparent diferite.

Răspunsul oferit de noi în aceste prime două volume este, în esenţă, unulsimplu. Toate tehnicile din orice formă de terapie sunt tehnici care influenţeazăprocesele de reprezentare, crearea şi organizarea modelului despre lume aleunui client. Gradul în care tehnicile induc schimbarea în modelarea lumii decătre un client este gradul în care ele vor fi eficiente pentru a ajuta un client săse schimbe. Pe măsură ce modelul despre lume al unui client se schimbă, per-cepţiile acestuia se schimbă, la fel şi comportamentul său. Procesele prin in-termediul cărora modelul despre lume al unei persoane este sărăcit suntaceleaşi procese prin care acest model poate fi îmbogăţit – procesele de eli-minare, deformare şi generalizare. Toate formele de terapie, toate tehnicile fo-losite în diferite forme de terapie – de fapt, toată învăţarea – pot fi înţelese întermenii proceselor de reprezentare.

Am considerat întotdeauna nefiresc faptul că tehnicile de terapie oglindesc

199

cu atâta precizie tulburările psihice întâlnite în secţiile cu bolnavi cronici dinspitalele de psihiatrie. Tehnicile regresiei de vârstă, tehnici de disociere, cumsunt tehnicile de sortare prezentate în partea a II-a a acestui volum; tehnicileGestalt; tehnicile de proiecţie ale terapiei prin artă... şi lista ar putea continuala nesfârşit, cu permutări ale fiecărei forme de terapie. Noi, ca terapeuţi, folo-sim în esenţă tiparele formale prezente în comportamentul psihotic şi schizo-frenic pentru a ne ajuta clienţii să evolueze şi să se schimbe într-un mod caresă le îmbogăţească viaţa. Rezultă că Ronald Laing are dreptate atunci când des-crie schizofrenia ca fiind un proces de schimbare natural. Rolul terapeutuluieste mai mult cel al unui ghid care foloseşte procesele naturale ce lucrează per-manent în oameni. Am descoperit în experienţa noastră că în cazul schizofre-nicilor şi psihoticilor comportamentul este foarte repetitiv – ca şi cum ar fiblocaţi într-un tipar pe care îl urmează la nesfârşit. Ne-am gândit de multe orică este posibil ca ei să trăiască într-un vis repetitiv care trebuie visat încontinuu,căutând rezolvarea unui tipar incomplet.

Şi ne-am mai gândit că aceşti oameni „bolnavi psihic“ sunt doar un exem-plu exagerat despre modul în care cei mai mulţi oameni îşi trăiesc viaţa, căpoate ei au fost închişi – ascunşi vederii – din cauză că sunt un simbol al vieţiirepetitive, secătuite, lipsite de culoare pe care o trăiesc mulţi oameni „normali“.Într-un anumit sens, acesta a fost scopul mişcării potenţialului uman – să facăpsihologia accesibilă tuturor, astfel încât să putem trăi cu toţii o viaţă mai feri-cită şi mai creativă. Fritz Perls spunea odată: „Omul trăieşte într-o stare cu ungrad de vitalitate scăzut. Deşi în general nu suferă profund, el ştie prea puţinedespre ce înseamnă cu adevărat să trăieşti creativ“.

Cu acest gând în minte, vă rugăm să vă gândiţi la Structura magicului aşacum ne gândim noi: o considerăm nu doar o carte ce ajută la schimbarea per-sonalităţii, ci şi prima carte despre personalitatea creatoare şi generativă.În final, am dori să reamintim cititorilor celor două volume din Structura magi-cului că nu este decât un mod de a vorbi despre acest subiect.

200