XI. Strategii didactice , metode si mijloace de invatamant. Forme de organizare a procesului de invatamant ( frontal, pe grupe, individual)

Strategii didacticeDefinitie :

In sens larg, strategia didactică reprezintă un anumit mod de abordare şi rezolvare a unei sarcini complexe de instruire (învăţare), prin alegerea, combinarea optimă şi utilizarea unui ansamblu de metode şi mijloace în vederea realizării obiectivelor stabilite. În sens restrâns, strategia didactică este echivalentă cu metoda de învăţământ, fiind înţeleasă şi definită ca „un ansamblu de procedee prin care se realizează conlucrarea dintre profesor şi elevi în vederea predării şi învăţării unui volum de informaţii, a formării unor priceperi şi deprinderi, a dezvoltării personalităţii umane „.

Tipuri de strategii

a. Strategii comportamentiste urmăresc să-i conducă pe elevi pas cu pas spre însuşirea unor comportamente observabile şi măsurabile (realizarea unor obiective operaţionale). Rolul profesorului este acela de “tehnolog de comportamente” care aplică legile învăţării în conceperea unui program riguros menit să conducă la atingerea obiectivelor. Tacticile tipice pentru această strategie sunt: instruirea centrată pe obiective, învăţarea deplină, instruirea programată.

b. Strategii raţional-cognitive se bazează pe ideile psihologiei genetice ale lui J. Piaget potrivit cărora dezvoltarea capacităţilor de gândire şi de cunoaştere ale elevilor se realizează doar atunci când acestea se confruntă cu probleme de soluţionat şi depun un effort real de documentare, investigare şi cercetare. Cunoştinţele elevilor sunt rezultatul unor procese de construcţie mintală proprie bazată pe experienţe şi cercetări personale. Strategiile de acest tip îşi propun să-I ajute pe elevi să-şi dezvolte abilităţi de gândire, de cercetare ori de aplicare a ideilor în practică. Profesorii care aleg asemenea strategii îi vor pune pe elevi în situaţia de a învăţa prin descoperire personală şi prin cercetare personală, prin dezbateri. Tacticile tipice pentru aceste strategii sunt: învăţarea prin descoperire, cercetare, învăţarea prin realizarea de proiecte, sinetica, brainstorming-ul.

c. Strategii bazate pe interacţiunea socială se fundamentează pe teoriile învăţării sociale R. Slavin privind natura socială a fiinţei umane şi înclinaţia oamenilor de a învăţa unii de la alţii. Aceste strategii urmăresc să-I înveţe pe elevi să colaboreze şi să socializeze. Profesorii au rolul de îndrumători care îi încurajează pe elevi să-şi argumenteze ideile personale, să asculte ideile celorlalţi, să contribuie la actvităţile grupului. Variantele tactice tipice sunt: învăţarea prin cooperare, predarea reciprocă, instruirea pe grupuri mici.

1

d. Strategii personaliste au al bază ideile psihologiei non-directiviste C. Rogers. Urmăresc să-I ajute pe elevi să ajungă la definirea şi exprimarea propriilor probleme şi sentimente, la planiificarea propriilor planuri de acţiune şi la instruirea prin efort individual.

Metode didactice( definitie, clasificare, descriere)

A. Definitie : Metoda didactica se refera la calea ce se urmeaza, drumul care conduce la atingerea obiectivelor educatiei. (G. Vaideanu). Metodele reprezinta calea sau modalitatea de lucru:

B. Clasificarea metodelor de invatamant

a) din punct de vedere istoric:

• metode traditionale, clasice ( expunerea, conversatia, exercitiul etc)• metode moderne (invatarea prin descoperire, problematizarea, algoritmizarea, modelarea didactica, dezbaterea, studiul de caz, instruirea programata, brainstorming ,cubul etc)

b)dupa extensia sferei de aplicabilitate:

• metode generale (expunerea, prelegerea, conversatia, cursul magistral etc);• metode particulare (restranse la predarea unei discipline; de exemplu convorbirea morala)

c) in functie de modalitatea principala de prezentare a cunostintelor:

• metode verbale-bazate pe cuvantul scris sau rostit;• metode intuitive-bazate pe observarea directa, concret-senzoriala a obiectelor, fenomenelor;

d)dupa gradul de angajare a elevilor la lectie:

• metode pasive-centrate pe memoria reproductiva si pe ascultarea pasiva;• metode active-necesita actiunea de explorare personala a elevilor;

e) dupa functia didactica principala:

• cu functie principala de predare si comunicare;• cu functie principala de fixare si consolidare;• cu functie principala de verificare si apreciere a rezultatelor scolare;

2

f) in functie de modul de administrare a experientei ce urmeaza a fi insusita:

• metode algoritmice-bazate pe secvente operationale stabile, construite inainte;• metode euristice-bazate pe descoperirea proprie a elevilor;

g) dupa forma de organizare a muncii:• metode individuale-pentru fiecare element in parte;• metode de predare-invatare in grupuri;• metode frontale, cu intreaga clasa;• metode combinate (alterneaza variantele de mai sus);

h) in functie de axa de invatare mecanica (prin receptare)-invatare constienta (prin descoperire)

• metode bazate pe invatarea mecanica (expunerea, demonstratii cu caracter expozitiv);• metode care apartin preponderent descoperirilor dirijate (conversatia euristica, observatia dirijata, instruirea programata);• metode de descoperire propriu-zisa (observarea independenta, rezolvarea de probleme, brainstormingul);

C. Descrierea principalelor metode de invatamant

1. Expunerea -reprezinta activitatea profesorlului de a transmite cunostinte noi sub forma unei

prezentari orale, sistematice si coerente. - forme: povestirea, explicatia, prelegerea, expunerea cu oponent (care consta in imbinarea prezentarii de catre profesor cu intrebari puse de elevi sau de un alt profesor care sustine o teza contrara) -Avantaje: permite transmiterea unui volum mare de cunostinte intr-o maniera sistematica si intr-un timp scurt; furnizeaza elevilor o modalitate corecta de abordare a unei teme si un exemplu de folosire a unui vocabular ales. -Dezavantaje: solicita memoria in dauna gandirii, predispune elevul la o atitudine pasiva, nu incurajeaza motivatia, creativitatea

2. Conversatia - este o convorbire/ dialog intre profesor si elev, prin care se stimuleza si dirijeaza

activitatea de invatare. - are 2 forme principale: conversatia euristica ( consta intr-o succesiune de intrebari prin intermediul carora

profesorul ajuta elevii sa faca noi conexiuni care sa faciliteze dezvaluirea de noi aspecte)

3

conversatia catehetica/ examinatoare ( vizeaza simpla reproducere a cunostintelor asimilate in etapele anterioare in vederea fixarii si consolidarii lor)

3. Demonstratia - consta in prezentarea unor obiecte, fenomene sau in executarea unor actiuni,

experiente in vederea asimilarii unor informatii noi - in functie de materialul intuitiv utilizat demonstratiile pot fi: 1. demonstratia pe viu a obiectelor, fenomenelor, actiunilor ( demonstrarea

operatiilor motrice) 2. demonstratia figurativa ( cu ajutorul imaginilor, planselor, fotografiiilor) 3. demonstratia cu ajutorul desenului la tabla 4. demonstratia cu ajutorul modelelor( fizice, grafice) 5. demonstratia cu ajutorul imaginilor audio-vizuale ( secvente televizate) 6. demonstratia prin exemple

4. Experimentul - reprezinta actiunea de insusire a cunostintelor de catre elevi pe calea

investigatiilor practice in laborator, in cabinete sau ateliere (sau pe cale experimentala)

5. Exercitiul - metoda se referă la executarea conştientă, sistematică şi repetată a unei acţiuni.

În principal, prin această metodă se urmăreşte învăţarea unor deprinderi, dar mai pot fi atinse şi alte obiective, cum ar fi consolidarea cunoştinţelor sau stimularea unor capacităţi sau aptitudini.

- tipuri de exerciţii:- exerciţii introductive (pentru familiarizarea cu receptarea şi aplicarea cunoştinţelor);- exerciţii curente (pentru a forma deprinderi);- exerciţii de consolidare (pentru restructurarea şi fixarea materiei);- exerciţii de verificare (pentru evaluare);- exerciţii individuale sau de echipă;- exerciţii dirijate, semidirijate, libere;- exerciţii reproductive / creative (pentru a solicita gândirea, imaginaţia, creativitatea);

6. Dezbaterea - considerată ca variantă a metodei conversaţiei, metoda dezbaterilor presupune

luarea în discuţie, de către un grup de cursanţi, a unei probleme, în condiţiile în care: cursanţii dispun de o pregătire în domeniu; există un climat favorabil schimbului de opinii; profesorul are rolul de moderator.

7. Metoda observarii -presupune urmărirea, investigarea unor obiecte sau fenomene în vederea obţinerii de

informaţii despre acestea.

4

- Cerinţe în utilizarea acestei metode: existenţa unor obiective clare şi a unor sarcini concrete; antrenarea cât mai multor analizatori în activitatea de observare; asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul observării (efectuează analize, comparaţii, clasificări ş.a.); consemnarea riguroasă a rezultatelor (în caiete, fişe etc.); prelucrarea şi interpretarea datelor observate; valorificarea informaţiilor obţinute în activităţi ulterioare.

8. Modelarea - această metodă constă în utilizarea modelelor ca sursă pentru dobândirea noilor

cunoştinţe. - modelul didactic este un sistem artificial, construit prin analogie cu cel real (originar),

din care reţine numai trăsăturile esenţiale, semnificative. Modelul constituie deci o simplificare, o schematizare a realului.

- tipuri de modele: modele obiectuale (machete, mulaje, corpuri geometrice) modele figurative (schite, scheme, grafice) modele simbolice - bazate pe simboluri conventionale (formule matematice, chimice);

9. Problematizarea - este denumita si predare prin rezolvare de probleme-punctul de pornire îl constituie crearea situaţiei-problemă, care desemnează o situaţie

contradictorie, conflictuală între experienţa de cunoaştere anterioară şi elementul de noutate cu care se confruntă şcolarul.

Exemple de situaţii problemă:1 „Dacă menirea statului este de a impune o anumită ordine socială, mai putem vorbi de

libertăţi individuale?”2 „Dacă oamenii trebuie să se supună autorităţii divine, în ce măsură mai sunt liberi? Mai

sunt răspunzători de faptele lor?” -problematizarea este o metodă cu un înalt potenţial formativ; ea contribuie la dezvoltarea

operaţiilor gândirii, a capacităţilor creatoare, la cultivarea motivaţiei intrinseci, la educarea independenţei şi autonomiei în activitatea intelectuală.

10. Studiul de caz -este metoda care valorifică în învăţare „cazul”, adică o situaţie reală, semnificativă

pentru un anumit domeniu şi care se cere a fi analizată şi rezolvată. - etape : alegerea cazului de către cadrul didactic; prezentarea lui elevilor; obţinerea

informaţiilor necesare (cu ajutorul cadrului didactic sau în mod independent); prelucrarea informaţiilor; elaborarea variantelor de rezolvare; alegerea variantei optime; verificarea deciziei adoptate.

-valoarea metodei rezidă în faptul că favorizează investigarea unor situaţii reale, dezvoltând capacităţi de analiză, interpretare, anticipare, luare de decizii ş.a.

5

11. Metode de simulare - acest grup de metode se bazează pe simularea (imitarea) unor activităţi reale,

urmărindu-se în principal formarea de comportamente specifice (cum ar fi cele profesionale).

-una dintre cele mai practicate metode de simulare este jocul de rol care constă în simularea unor situatii, actiuni, fapte , ceea ce presupune: identificarea unei situaţii ce se pretează la simulare; distribuirea rolurilor între participanţi; învăţarea individuală a rolului; interpretarea („jucarea”) rolurilor; discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile.

-eficienţa metodei este condiţionată de capacitatea participanţilor de a se transpune în rol şi de a-şi valorifica experienţa în acest context. Profesorului, aflat mai ales în ipostază de animator, i se cer şi calităţi regizorale.

12. Invatarea prin descoperire -reprezinta metoda de invatare prin care elevul descopera cu propriile forte

intelectuale cunostinte noi.

-Exista trei tipuri de descoperiri: - descopererea spontana-se produce intamplator, fara investigatii prealabile; - descoperirea stiintifica (opusa descoperirii spontane); - descoperirea didactica-elevul nu descopera ceva nou, ci redescopera informatii cunoscute in stiinta, tehnica.

13. Brainstorming ( asaltul de idei)-este o variantă a discuţiei în grup, având ca obiectiv producerea de idei noi sau găsirea

celei mai bune soluţii pentru o problemă de rezolvat, prin participarea membrilor grupului.- se poate organiza cu toată clasa sau doar cu un grup special selectat.- principala caracteristică a metodei: ideile sunt avansate (produse) în cadrul discuţiilor

sau dezbaterilor, valorizarea (evaluarea) lor având loc la sfârşitul lecţiei.-metoda oferă elevilor posibilitatea să se exprime în mod liber, contribuind la formarea şi

dezvoltarea unor trăsături de personalitate cum ar fi spontaneitatea, curajul de a exprima un punct de vedere, voinţa etc.

- etape : a. împărţirea clasei în grupuri de elevi (maxim zece); b. alegerea unui secretar (care va contabiliza ideile în ordinea emiterii

lor); c. comunicarea regulilor de desfăşurare a activităţii: se interzic aprecierile

critice, ironizările, contrazicerile, se exprimă liber orice idee care-i trece elevului prin minte (pentru a stimula imaginaţia), se cere producerea unei cantităţi cât mai mari de idei;

d. alegerea problemei şi prezentarea ei de către profesor e. prezentarea si evaluarea ideilor

6

14. Metoda cubului -folosită în explorarea unui subiect (teme), a unei situaţii, din mai multe perspective

Etapele metodei:1. Pe cele şase feţe ale cubului se menţionează sarcinile:

descrie (culorile, formele, mărimile/dimensiunile); compară (asemănările şi diferenţele specifice faţă de alte realităţi) ; analizează (spune din ce se compune, din ce este făcut); asociază (tema la ce te îndeamnă să te gândeşti? ); aplică (cum poate fi folosită? Ce poţi face cu ea?); argumentează( pro sau contra ei, enumerând suficiente motive care să

susţină afirmaţiile)2. Anunţarea temei/situaţiei puse în discuţie.3. Împărţirea clasei în şase grupuri, care examinează tema conform cerinţei înscrise pe

faţa cubului alocată fiecărui grup:4. Fiecare grup prezintă oral în faţa celorlalte grupuri concluziile la care a ajuns

(materialul elaborat).5. Pe tablă, vor fi desfăşurate concluziile celor şase grupuri, se comentează şi, în final, se

dă un format integrat final lucrării respective.

15. Metoda „ Ştiu / vreau să ştiu / am învăţat”-prin metoda „Ştiu / vreau să ştiu / am învăţat” se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja

despre o anume temă şi, apoi, se formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsurilor în lecţie.

Etapele metodei:1) Cereţi, la început, cursanţilor/elevilor să formeze perechi şi să facă o listă cu tot ceea

ce ştiu despre tema abordată.2) În timp ce elevii realizează lista, profesorul construieşte pe tablă un tabel cu

următoarele coloane: Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat-Ş/V/Î:3) Cereţi perechilor să spună ce au scris şi notaţi în coloana din stânga informaţiile cu

care clasa este de acord.4) Folosind aceeaşi metodă elevii vor elabora o listă de întrebări. Elevii vor identifica

întrebările pe care ei le au despre subiectul abordat, iar profesorul le va lista în a doua coloană a tabelului.

5) Elevii citesc textul propus de profesor Elevii citesc textul individual sau cu un coleg sau profesorul îl citeşte elevilor.

După lectura textului, reveniţi asupra întrebărilor formulate în a doua coloană, constataţi la care s-au găsit răspunsurile în text şi treceţi-le în coloana „Am învăţat”.

7

6) Elevii vor face comparaţie între ceea ce ei cunoşteau deja despre tema abordată, tipul şi conţinutul întrebărilor pe care le-au formulat şi ceea ce ei au învăţat prin lecturarea textelor.

Mijloacele de învăţământ ( definitie, etape, clasificare, functii)

Mijloacele de învăţământ reprezintă totalitatea materialelor, dispozitivelor si aparatelor cu ajutorul carora se realizeaza transmiterea si asimilarea informatiei didactice precum si evaluarea rezultatelor obtinut; .ele sunt instrumente auxiliare care faciliteaza transmiterea informatiei in cadrul predarii.

În literatura de specialitate sunt semnalate cinci generaţii de mijloace de învăţământ care reprezintă tot atâtea etape în inovarea instrucţiei

- prima generaţie ( tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu, etc)- a doua generatie (manuale, alte texte tipărite)- a treia generaţie ( mijloacele audiovizuale :dispozitive, filmul, înregistrările sonore,

emisiunile T.V. etc).- a patra generaţie (mijloace de învăţământ care se bazează pe dialogul direct între elev

şi maşină, cum ar fi cel desfăşurat în laboratoarele lingvistice sau în învăţământul programat)- a cincea generaţie (calculatoarele electronice)

Clasificarea mijloacelor de învăţământ

A. Mijloace informativ–demonstrative 1. mijloace intuitive, care cuprind:- obiectele naturale sau originale (ierbare, insectare, preparate microscopice, aparate,

unelte, dispozitive, instrumente);- obiecte confecţionate în scopuri didactice care reproduc sau reconstituie obiecte sau

fenomene reale evidenţiind trăsăturile caracteristice ale acestora (machete, mulaje, corpuri geometrice etc);

- substituenţi imagistici: planşe, hărţi, scheme, diapozitive, diafilme, folii pentru retroproiector, filme, înregistrări audio sau video etc.;

2. mijloace logico–raţionale: simboluri şi complexe de simboluri (formule matematice, note muzicale, textul scris).

B. Mijloace de exersare şi formare (necesare formării priceperilor şi deprinderilor sau cultivării capacităţilor creatoare; exemple: truse, aparate, instalaţii de laborator; scule, instalaţii, maşini–unelte de atelier; aparate sportive; instrumente muzicale).

C. Mijloace de raţionalizare a timpului şcolar (harta, şabloane, ştampile, maşini de multiplicat)

D. Mijloace de evaluare a performanţelor şcolare ( teste docimologice maşini sau instalaţii complexe pentru verificări, etc.)

8

Funcţiile mijloacelor de invatamant

- funcţia de comunicare: mijloacele de învăţământ pot transmite un volum mare de informaţii, într-un timp scurt şi într-o formă accesibilă şi atractivă;

- funcţia demonstrativă: mijloacele de învăţământ asigură un suport concret–senzorial, necesar înţelegerii proceselor şi fenomenelor, cărora, prin tehnici specifice, le pot mări sau micşora dimensiunile, le pot accelera sau încetini ritmul real de desfăşurare sau le pot simplifica şi schematiza structura;

- funcţia motivaţională: mesajele audio-vizuale pot sensibiliza elevii pentru problemele studiate, le pot stimula interesele de cunoaştere, cultivând astfel motivaţia pentru activitatea şcolară;

- funcţia formativă: dirijaţi să recepteze corect mesajul audio-vizual, elevii îşi dezvoltă atenţia, spiritul de observaţie, capacitatea de analiză, sinteză ş.a.;

- funcţia de evaluare a performanţelor şcolare, eliminându-se, în acest fel, o serie de factori ai subiectivităţii în notare;

- funcţia de şcolarizare substitutivă: prin intermediul emisiunilor de radio, televiziune şi mai ales al calculatorului, se poate realiza un învăţământ la distanţă.

Forme de organizare a procesului de invatamant ( frontal, pe grupe, individual)

După numărul elevilor care participă la realizarea sarcinii, activitatea elevilor poate fi organizată: frontal; pe grupe; individual.

A. Activitatea frontală -desemnează modul de organizare în care profesorul lucrează direct cu întreaga

clasă. Accentul cade, în acest caz, pe activitatea cadrului didactic, care dirijează şi îndrumă activitatea elevilor Elevii au mai mult un rol pasiv.

- Activitati frontale: lectiaseminarulactivitatea de laborator etcvizionarea de spectacoleexcursii

B. Activitatea pe grupe. -Grupele sunt constituite prin divizarea colectivului clasei şi funcţionează doar pe

parcursul realizării unei sarcini. Fiecare grupă îşi desfăşoară activitatea independent de celelalte, prin cooperarea dintre membrii săi.

- grupele pot fi: omogene (alcătuite din elevi de acelaşi nivel de pregătire); eterogene (alcătuite din elevi de nivele diferite de pregătire).- sarcina de lucru poate fi comună, identică pentru toate grupele sau diferenţiată de la o grupă la alta.

9

- condiţia esenţială a eficienţei activităţii grupelor este iniţierea elevilor în tehnicile colaborării.

- Activitati pe grupe: experimente elaborare de proiecteanaliză de caz concursurimeditatii cu scop de recuperare intalniri cu oameni de stiinta etc.

C. Activitatea individuală- presupune ca fiecare elev din clasă să realizeze sarcini şcolare independent de colegii

săi- Activitati individuale:

munca independentateme pentru acasastudiul individual, in bibliotecireferatecompuneri, eseurirezolvarea de exercitiilucrari practicelecturi suplimentarepregatirea pt. examen

10

INTERACTIUNEA OBIECTIVE-CONTINUTURI-STRATEGII IN INSTRUIREA SCOLARA

Orice act instructiv-educativ performant impune si tinde spre o forma optimala de planificare. Orice efort în acest sens vizeaza coordonatele active, dinamice ale activitatii, adica zona tehnologiei si strategiilor didactice.

Pedagogii sustin ca "variabila cu cea mai puternica forta de influentare asupra adoptarii unei anume strategii de instruire este relatia didactica dintre scop-continut- metode/mijloace. Aceasta triada constituie axul generativ al întregului demers pragmatic al conduitei metodologice a majoritatii profesorilor.

Educatorul ajunge în timp la un adevarat repertoriu de strategii didactice experimentând si aplicându-le diferentiat. Relatia dintre obiective, continuturi si strategii confera specificitatea unui program de instruire. Strategia are un caracter normativ în sensul ca sugereaza un traseu general de parcurs, dar totodata ea nu este un traseu unic si definitiv, deoarece ea nu exclude modificari si ajustari în raport de derularea procesului si de obiectivele propuse. Strategia, fiind legata de obiective operationale si continuturi scolare, are implicatii directe privind performanta scolara, deoarece rezultatele scolare sunt dependente de modul de aplicare si dirijare de catre profesor a interactiunilor dintre strategiile didactice si obiectivele didactice.

O strategie didactica prescrie modul în care elevul este pus în contact cu continutul de înva tare, adica traiectoria pe care urmeaza sa-i fie condus efortul de învatare. Ea confera solutii de ordin structural procedural cu privire la proiectarea si combinarea diferitelor metode, mijloace, forme si resurse de predare-învatare, pentru ca elevii sa ajunga la achizitiile dorite, iar obiectivele educationale sa fie atinse.

Relaţie obiective-continuturi-strategii in instruirea scolara exprimă algoritmul ce trebuie

urmat în elaborarea proiectării didactice:• se stabilesc la început obiectivele-cadru (generale), apoi cele de referinţă şi

operaţionale, precizându-se activităţile de învăţare;• urmează analiza resurselor umane (clasa de elevi), ţinând seama de nivelul de

inteligenţă al elevilor, de motivaţia învăţării şi de aptitudinile lor. Se vor avea în vedere golurile din cunoştinţe, nivelul de cunoştinţe al elevilor, deprinderile şi modul de învăţare;

• conţinuturile procesului de predare - învăţare se stabilesc în funcţie de obiective, de resursele umane şi materiale existente;

• strategiile didactice şi metodele de predare - învăţare - evaluare se stabilesc în raport de obiectivele educaţionale şi de conţinuturi;

• în funcţie de obiective, conţinuturi şi strategii se precizează formele de organizare a activităţilor didactice, adică tipurile de lecţii şi alte activităţi educaţionale;

• toate acestea se realizează de către profesor prin comportamentul său didactic.

11