Strategii didactice

În sens larg, ,,strategia” poate fi definită ca fiind o modalitate de desfăşurare şi ameliorare a acţiunilor întreprinse în vederea atingerii unui scop.

Din punctul de vedere al didacticii generale, strategiile de instruire/autoinstruire se pot defini ca :

- sisteme de metode, - procedee, - mijloace şi forme de organizare a activităţii de

instruire/autoinstruire, integrate în structuri operaţionale, care sunt menite să asigure o învăţare activă şi creatoare a cunoştinţelor şi abilităţilor şi să raţionalizeze procesul instruirii.

Strategii didactice

Caracteristicii: - au caracter normativ, constituie componenta

dinamică şi deschisă a situaţiilor de instruire, caracterizată prin flexibilitate şi elasticitate internă;

- funcţia strategiilor de instruire este de a structura şi modela înlănţuirea situaţiilor de învăţare în care sunt puşi elevii (studentii) de a declanşa la aceştia mecanismele psihologice ale învăţării;

- elementele componente ale strategiilor de instruire alcătuiesc un sistem; între ele se stabilesc conexiuni, interrelaţii şi chiar interdependenţe;

Strategii didactice

- strategia didactică vizează procesul instruirii în

ansamblul său, nu o singură secvenţă de instruire; - strategiile nu se asimilează cu lecţia, întrucât ele

pot fi şi trebuie să fie valorificate nu doar în cadrul lecţiilor şi al activităţilor didactice desfăşurate în clasă, ci în cadrul tuturor tipurilor de activităţi desfăşurate de binomul profesor-elev;

-  strategiile au caracter probabilistic, stocastic există un mare număr de variabile şi subvariabile care intervin în acest proces.

Strategii didactice

Criterile de stabilire a strategiilor didactice: -  concepţia pedagogică şi didactică generală a

perioadei respective, principalele orientări din didactică şi concepţia personală a cadrului didactic;

- sistemul principiilor didactice generale şi cel al principiilor didactice specifice disciplinei de studiu;

- obiectivele generale, cadru, de referinţă şi specifice, în funcţie de finalitatea urmărită;

- natura şi specificul conţinutului ştiinţific care face obiectul activităţii instructiv-educative; acesta poate fi predat şi asimilat în moduri diferite, în funcţie de rolul deţinut de profesor sau elev;

Strategii didactice

- particularităţile clasei de elevi (număr de elevi, grad de omogenitate, nivel de pregătire, de dezvoltare intelectuală, particularităţi de vârstă şi individuale, nivelul motivaţional, sistemul de interese şi aspiraţii, aptitudini etc.);

- experienţa şi  tipul de învăţare ale elevilor (cele mai eficiente strategii sunt cele care promovează tipul de învăţare activă, euristică şi creatoare);

- natura şi formele probelor de evaluare; - dotarea didactico-materială a şcolii,

caracteristicile spaţiului şcolar; - timpul disponibil; - personalitatea şi competenţa ştiinţifică,

psihopedagogică şi metodică a cadrului didactic, stilul, ingeniozitatea şi creativitatea sa.

Strategii didactice

Clasificarea strategiilor de instruire

După gradul de generalitate: - generale (comune mai multor discipline de studiu); - particulare (specifice unei discipline de studiu); După caracterul lor: - de rutină; - bazate pe sisteme de deprinderi, pe moduri

generale de abordare a predării pentru categorii de probleme;

- inovatoare, creative (elaborate chiar de către cei care predau).

Strategii didactice

Clasificarea strategiilor

Strategii didactice

Strategii didactice

Dupa gradul de generalitate

Strategii didactice

Dupa caracterul lor

Dupa gradul de generalitate

Dupa caracterul lor

Dupa evolutia gandirii elevilor

Dupa natura obiectivelor pe care sunt centrate

Dupa gradul de dirijare a invatarii

Clasificarea strategiilor

Generale (comune mai multor discipline)

Particulare (specifice unei singure discipline de studiu)

De rutina

Bazate pe sisteme de deprinderi, pe moduri generale de abordare a predarii pentru categorii de probleme

Novatoare, creative (Elaborate de catre cei care predau)

Inductive

Deductive

Analogice

Transductive

Mixte

Cognitive

Actionale

Afectiv atitudinale

Algoritmice (de invatare riguros dirijata)- semialgoritmice (de īnvatare semiindependenta);

- nealgoritmice (de īnvataree preponderent independenta).

Prescrise/participative (de dirijarea riguroasa a invatarii)

imitative

explicativ-reproductive (expozitive)

explicativ-intuitive (demonstrative)

algoritmice

programate

Neprescrise/participative (de activizare a elevilor)

euristice:explicativ-investigative, de explorare. observative, de explorare experimentala, de descoperire independenta, dirijata, sau semidirijata, bazate pe conversatie, problematizante, bazate pe cercetare de echipa)

creative (bazate pe originalitatea elevilor)

mixte

algoritmico-euristice

euristico-algoritmice

Dupa natura obiectivelor pe care sunt centrate

Strategii didacticeDupa gradul de generalitate

Dupa caracterul lor

Dupa evolutia gandirii elevilor

Dupa natura obiectivelor pe care sunt centrate

Dupa gradul de dirijare a invatarii

Clasificarea strategiilor

Generale (comune mai multor discipline)

Particulare (specifice unei singure discipline de studiu)

De rutina

Bazate pe sisteme de deprinderi, pe moduri generale de abordare a predarii pentru categorii de probleme

Novatoare, creative (Elaborate de catre cei care predau)

Inductive

Deductive

Analogice

Transductive

Mixte

Cognitive

Actionale

Afectiv atitudinale

Algoritmice (de invatare riguros dirijata)- semialgoritmice (de īnvatare semiindependenta);

- nealgoritmice (de īnvataree preponderent independenta).

Prescrise/participative (de dirijarea riguroasa a invatarii)

imitative

explicativ-reproductive (expozitive)

explicativ-intuitive (demonstrative)

algoritmice

programate

Neprescrise/participative (de activizare a elevilor)

euristice:explicativ-investigative, de explorare. observative, de explorare experimentala, de descoperire independenta, dirijata, sau semidirijata, bazate pe conversatie, problematizante, bazate pe cercetare de echipa)

creative (bazate pe originalitatea elevilor)

mixte

algoritmico-euristice

euristico-algoritmice

Strategii didactice

Principalele elemente constitutive ale strategiei didactice sunt :

- sistemul formelor de organizare şi desfăşurare a activităţii de instruire şi autoinstruire;

- sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor şi al procedeelor didactice;

- sistemul mijloacelor de învăţământ

Strategii didactice

Metode de stimulare şi educare a creativităţii

Problema educării creativităţii se pune în sensul : - valorificării potenţialului existent; - antrenării interesului, curiozităţii; - susţinerii motivaţiei; - eliberării de inhibiţii, fobii, pentru creşterea

imunităţii faţă de factorii frenatori. Principalele metode şi tehnici de exersare şi

educare a creativităţii pot fi folosite de părinţi, învăţători şi profesori, de manageri din instituţii şi întreprinderi.

Strategii didactice Metodele analogice  (M. Mircescu, 1997) Au la bază tipul de raţionament analogic, în care derivarea unui

enunţ din altul, interferenţa se face pornind de la asemănările parţiale între două sau mai multe fenomene.

Neglijându-se diferenţele, se caută analogii, evidenţiindu-se acele însuşiri transferabile care pot conduce la inovaţii sau invenţii.

Din rândul metodelor analogice de stimulare a creativităţii, fac parte:

● Exerciţiul de relaţii analogice, adoptând diverse criterii, precum: funcţia, structura, amplasarea etc.

● Metoda bazată pe comparaţie foloseşte ca operaţie de bază comparaţia, prin alăturarea a două sau mai multe fiinţe, lucruri, fenomene pentru a stabili asemănările şi deosebirile dintre ele.

● Metoda iniţiată de o parabolă foloseşte o istorioară alegorică, cu un cuprins moral sau religios, o pildă,  constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.

● Metode bazate pe sinteză reprezentată de schemă. În mod obişnuit, limbajul fiind secvenţial, eşalonat în timp, informaţiile se adaugă pe măsură ce altele se uită. Prezentarea printr-o schemă are caracteristica de a permite o viziune globală asupra fenomenului.

● Schema identificării corporale.  Se face analogia cu corpul uman în care funcţionează mecanisme ce uimesc prin ingeniozitate.

Strategii didactice Metode antitetice

Metodele antitetice îşi propun tocmai spargerea, distrugerea acestor tipuri de comportamente, aruncarea la coş a reţetelor, a formulelor, a şabloanelor şi a tiparelor.

● Concasarea se referă la ,,sfărâmarea”, ,,spargerea” conceptului clasic format deja şi acceptat de opinia publică. Ca metodă de creaţie urmăreşte să investigheze aspecte noi, neabordate până în acel moment. În acest scop, pot fi utilizate diverse operaţii, precum spargerea, distrugerea, ridiculizarea, relativizarea, disocierea, diminuarea, inversarea.

● În cadrul metodelor antitetice sunt cuprinse şi exerciţii bazate pe întrebarea ,,Ce se poate face cu (un anumit obiect)?” - având una din condiţii: fără a modifica obiectul;

utilizând forma iniţială sau modificând-o; utilizând proprietăţile sale materiale.● Antitextul sau dialectica grupurilor ,,faţă în faţă”. Orice grup iniţiator al unui proiect

are tendinţa de a exagera – explicabilă prin ataşamentul sentimental, prin dorinţa de convingere, pentru sensibilizarea factorilor de decizie sau a sponsorilor. Dar de cele mai multe ori se găsesc şi opozanţi care, de asemenea, au tendinţa de a exagera cu contra - argumente – dictate de conservatorism, de invidie, de pregătirea propriilor proiecte etc. Adevărul se află undeva la mijloc, între cele două extreme. Întâlnirea dintre cele două extreme poate  avea o valoare emulativă.

● O altă metodă o constituie refacerea drumului parcurs de omenire în domeniul descoperirilor, al invenţiilor şi inovaţiilor, al creaţiei tehnice.

Important este ca – prin formularea unor răspunsuri la întrebări de genul ,,Pentru ce? De ce?” – să se  caute  explicaţii  care,  de  cele mai multe ori, nu sunt totale. Esenţial este să nu fie acceptată cu uşurinţă orice explicaţie,  să fie adoptată o atitudine uşor critică şi ironică.

Strategii didactice Metode aleatorii.  Aceste metode au la bază ceea ce Koestler

numeşte bisocierea sau ceea ce Edward de Bono defineşte ca fiind gândirea paralelă, vizând, în ultimă instanţă, apropierea şi asocierea a două lucruri sau fenomene pe care nimeni nu a mai încercat să le apropie, fiind atât de depărtate, ca de la cer la pământ, în spaţiu sau în mintea noastră, conducând la naşterea noului.

În cadrul acestor metode, sunt folosite ca procedee  utilizarea formelor inductoare, inventarea de noi obiecte, prin combinarea a trei-patru obiecte vechi

Strategii didactice