Strategii de Finantare a Proiectelor Economice
-
Upload
chira-loredanna -
Category
Documents
-
view
33 -
download
2
description
Transcript of Strategii de Finantare a Proiectelor Economice
1
Universitatea OVIDIUS Constanţa
Facultatea de Ştiinţe Economice
Prof. univ. dr. ELENA DOBRE
Ce este Finanţarea Proiectelor ?
Finanţarea Proiectelor sau Finanţarea prin proiecte?
Descrierea unei tranzacţii de Finanţare a Proiectelor
Avantaje şi dezavantaje ale Finanţării Proiectelor
Este Finanţarea Proiectelor o investiţie de viitor?
2
CUPRINS
Pag.
Prefaţă ..........................................................................................................4
CAPITOLUL I
Noţiuni generale privind proiectele şi managementul proiectelor................5
CAPITOLUL II
Ce este Finanţarea Proiectelor ?..................................................................36
CAPITOLUL III
Descrierea unei tranzacţii de Finanţare a Proiectelor..................................52
CAPITOLUL IV
Avantaje şi dezavantaje ale Finanţării Proiectelor......................................70
CAPITOLUL V
Finanţarea Proiectelor în România..............................................................77
Bibliografie................................................................................................125
3
PREFAŢĂ
Preocuparea pentru această temă a finanţării proiectelor de mare
anvergură naţionale şi transnaţionale, a apărut mai ales după documentarea
făcută la KTH Stockholm în anul 2000, cu ocazia unei burse TEMPUS acordată
de conducerea Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii
OVIDIUS Constanţa. Experienţa suedeză de câteva decenii în managementul
proiectelor internaţionale a avut un impact deosebit asupra bursierului român,
finanţist matur din punct de vedere profesional, dar numai după repere locale şi
standarde naţionale. Experienţa finanţării unor mari lucrări de investiţii în
calitate de inspector bancar român, pălea în faţa complexităţii montajelor şi
ingineriilor financiare ce se configurau în managementul proiectelor în plan
internaţional. Complexitatea şi mai ales elementele novatoare ale proiectelor
solicită competenţe interdisciplinare, munca în echipă şi nu în ultimul rând,
competiţie profesională. Iată câteva motive subiective, pentru care orice
economist, inginer, jurist sau orice absolvent de studii superioare, trebuie să-şi
acorde şansa de a participa la promovarea, finanţarea sau realizarea unui proiect.
Motivul obiectiv îl constituie perspectiva imediată a aderării şi integrării
europene a ţării noastre, fapt ce va putea ocaziona o absorbţie masivă de
finanţări europene de proiecte în mediul economic românesc.
Cursul de Management Financiar al Proiectelor din cadrul Masterului
Managementul proiectelor de afaceri, încredinţat de conducerea Facultăţii în
anul 2000, a condus la menţinerea interesului autoarei faţă de această temă
actuală chiar şi în străinătate. Lucrarea de faţă, este destinată drept note de curs,
masteranzilor în domeniul proiectelor. Acest curs a fost publicat la Editura
Ovidius University Press, în 2007 sub denumirea FINANŢAREA
PROIECTELOR ECONOMICE
Având în vedere actualitatea şi complexitatea temei, mulţumesc anticipat
pentru orice sugestie şi recomandare, menită să îmbunătăţească calitatea şi
conţinutul acestei lucrări.
Constanţa, Autoarea
4
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PROIECTELE ŞI
MANAGEMENTUL PROIECTELOR
1.Conceptul de proiect
Termenul de proiect este frecvent utilizat în viaţa economică şi socială,
pentru a desemna, în genere, o noutate pusă în practică. Dicţionarul Explicativ
al limbii române defineşte noţiunea de proiect după cum urmează:
proiectul ca plan sau intenţie de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face
un lucru;
proiectul ca primă fază a unui plan economic, social, financiar, etc. ce
urmează a fi discutat şi aprobat în vederea punerii lui în aplicare (un proiect
de lege);
proiectul ca lucrare tehnică, întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde
calcule economice, desene şi instrucţiuni necesare executării unui contract, a
unui produs, utilaj, produs farmaceutic, etc.
Prin termenul de proiect este denumită şi lucrarea cu caracter tehnic,
aplicativ, pe baza căreia studenţii institutelor politehnice, de arhitectură sau de
învăţământ economic, obţin diploma la sfârşitul studiilor (proiect de diplomă).
Sensul ce trebuie însă avut în vedere în studiul managementului
proiectelor este acela de plan sau intenţie de a întreprinde, de a organiza o
activitate. În acest context, a proiecta corespunde verbului a întreprinde, aşa
cum întreprindere ca substantiv a derivat de la acţiunea verbului a întreprinde.
Noţiunea de proiect în cadrul disciplinei de management al proiectelor
este ataşată acţiunilor sau activităţilor organizate, cu intenţia de a realiza
anumite obiective în diverse domenii.
Proiectele sunt activităţi unice, orientate spre obiective, cu un grad
ridicat de noutate şi cu o sarcină de lucru complexă. Ele sunt limitate în timp şi
din punct de vedere al resurselor materiale şi umane, necesitând de obicei o
colaborare interdisciplinară în cadrul unei structuri organizatorice speciale,
precum şi metode speciale şi implicând riscuri specifice. Obiectivul urmărit îl
reprezintă crearea unei valori noi (produs, serviciu, structură, ş.a.).
Proiectul presupune efectuarea unei activităţi temporare în scopul creării
unui produs sau serviciu nou. Obiectivele proiectului se grupează în obiective ce
5
vizează specialitatea proiectului, obiective ce vizează costul şi finanţarea şi în
sfârşit, obiective ce vizează termenul de finalizare1, după cum urmează:
OBIECTIVE DE
SPECIALITATE
OBIECTIVE DE
COST
OBIECTIVE
DE TERMEN
Care este
obiectivul final ?
Ce funcţionalitǎţi
sunt necesare ?
Care sunt
parametrii calitativi
şi tehnico economici
ai proiectului?
Care este
nivelul resurselor
alocate pentru
acoperirea
costurilor
proiectului?
(valoarea maximǎ
a costurilor )
Care este
termenul final şi
care sunt timpii
intermediari ai
proceselor,
etapelor şi
fazelor
proiectului ?
Figura 1.1 Obiectivele proiectului
Toate proiectele însă au în comun aceeaşi caracteristică primară:
proiectarea ideilor şi activităţilor şi transformarea lor în noi realizări, diferite de
cele existente.
Trăsătura definitorie a unui proiect este noutatea sa. Rezultă că nu există
proiecte absolut identice şi chiar atunci când un proiect se repetă, va fi de fiecare
dată diferit prin unul dintre aspectele sale fizice, administrative, comerciale, etc.
O altă trăsătură a proiectelor este aceea că ele au un scop, au un buget
propriu şi sunt definite în timp. Această trinitate scop - cost - timp este esenţială
în elaborarea şi realizarea proiectului.
Sincronizarea în timp a execuţiei obiectivelor proiectului şi optimizarea
costurilor de realizare, preocupă permanent managementul proiectului.
Elementele „cheie” în elaborarea şi realizarea unui proiect sunt: scopul ,
timpul, costul şi performanţele calitative şi cantitative. Scopul şi timpul sunt
indisolubil legate mai ales în proiectele de cercetare sau cele economice de
mică sau mare anvergură, unde noutatea ştiinţifică sau comercială ce se
circumscrie de regulă scopului proiectului, este în concurenţă acerbă cu timpul
care poate eroda sau chiar anula rezultatele. Este cunoscut faptul că multe
1
adaptare după Mariana Mocanu, Carmen Schuster Managementul proiectelor cale spre
creşterea competitivităţii Editura ALL BECK 2001, pag 7
6
proiecte de cercetare au fost revendicate concomitent de către mai mulţi autori
sau în cazul proiectelor economice, întârzierea prelungită a elaborării sau
execuţiei proiectului poate conduce la perimarea soluţiilor constructive,
tehnologice sau comerciale, astfel încât performanţele şi implicit scopul final să
fie afectate.
Costuri
SCOP
ŞI
TIMP
Spaţiu Performanţe
Tehnologie
Calitate
Figura 1.2 Elementele „cheie” ale managementului proiectelor
Din cele de mai sus rezultă că un proiect se poate defini ca fiind
ansamblul de activităţi cu caracter temporar, întreprinse în scopul de a crea un
produs, serviciu sau o activitate unică.
Caracterul temporar al proiectului rezidă în scopul său, deoarece scopul
proiectat, odată atins, conduce la finalizarea proiectului.
Orice proiect ce se finalizează, se transformă într-un produs, serviciu, o
activitate, o valoare culturală (opere de artă, carte, film).
Proiectele sunt foarte variate atât prin domeniul în care se realizează, cât
şi prin amploarea resurselor umane şi materiale încorporate în aceste proiecte.
Unele proiecte necesită o singură persoană pentru realizarea lor, iar altele
implică zeci sau chiar sute de persoane. Într-un proiect poate fi implicat un
singur departament de specialitate sau mai multe organizaţii economice, sociale,
culturale sau de alta natură.
Exemple de proiecte:
7
introducerea unui nou produs în fabricaţie;
construirea unei clădiri;
restructurarea organizatorică a personalului sau restructurarea
managementului unei întreprinderi sau organizaţii;
realizarea unui nou sistem informatic şi implementarea lui;
aplicarea unui nou sistem de contabilitate;
organizarea unei expoziţii;
organizarea unei campanii electorale.
Proiectele pot fi clasificate în cinci mari categorii:
I. proiecte economice de construcţii-montaj, petrochimice, miniere şi
extractive;
II. proiecte industriale;
III. proiecte de cercetare;
IV. proiecte economice sau de afaceri; V. proiecte de management (managementul prin proiecte).
I. S-au dezvoltat în ramura industriei grele, tocmai datorită
problemelor specifice de organizare, comunicaţii, nevoia de capital masiv pentru
investiţii, probleme ce reclamă un management riguros de control al fondurilor
investite şi al calităţii parametrilor realizaţi.
Volumul de resurse financiare necesare acestui tip de proiecte şi
dificultatea soluţiilor tehnice poate fi atât de mare, încât de multe ori nu este
suficient un singur contractor, ci intervin subcontractori specializaţi care se
ocupă în mod independent de finanţarea subproiectului contractat şi de
realizarea acestuia.
II. Au drept scop producţia de echipamente, maşini, nave, aeronave
etc. Spre deosebire de proiectele anterior menţionate, care se finalizează de
regulă într-un produs unic, aceste proiecte industriale se finalizează în linii de
fabricaţie pentru produse cel puţin de serie mică.
Proiectele industriale pot conduce la realizarea de produse finite pentru
un anumit client în baza comenzii sau produsele finite pot fi finanţate pentru o
piaţă de desfacere consacrată, cu un număr mare de cumpărători.
Aceste proiecte industriale se referă la produse de serie în a căror
realizare se pot implica atât organizaţii naţionale, cât şi organizaţii
transnaţionale pentru proiecte subsecvente de materii prime, documentaţii
tehnice de fabricaţie, subansamble şi utilaje necesare realizării proiectului
(industria pe orizontală).
III. Proiectele de cercetare presupun cel mai mare grad de risc
deoarece îşi propun să lărgească orizontul de cunoaştere la un moment dat.
Cercetarea pură poate consuma sume importante de bani, ani de zile şi să
conducă la o descoperire spectaculoasă şi profitabilă sau să se soldeze cu un
eşec. Aceste proiecte spre deosebire de celelalte tipuri au scopuri finale dificil
sau imposibil de definit.
8
Cercetarea aplicativă are la bază proiecte cu grad de risc mai redus şi
chiar obiective bine delimitate, ca urmare a realizărilor din cercetarea
fundamentală. Aceste proiecte reprezintă, cel puţin din punct de vedere tehnic,
motorul dezvoltării tehnologice şi industriale.
Această clasă de proiecte a apărut în principal datorită mutaţiilor ce se
produc în evoluţia companiilor sau organizaţiilor nonprofit, când au nevoie de
un nou tip de management legat de noile activităţi propuse. Acest tip de
proiecte se referă de regulă la lansarea unui nou produs în fabricaţie.
IV. Proiectele economice sau de afaceri constituie o categorie
distinctă a proiectelor şi au drept scop dezvoltarea de noi capacităţi de
producţie sau de oportunităţi de afaceri pentru realizarea de produse, servicii şi
obţinerea de profit sau dezvoltarea de infrastructuri de utilitate în economie şi
protecţia mediului şi chiar de utilitate publică. Pentru realizarea scopului final
al unui proiect economic trebuie urmărite trei mari obiective:
performanţele şi calitatea proiectului;
bugetul proiectului;
timpul de realizare al proiectului.
Orice produs finit al proiectului se caracterizează prin anumiţi parametrii
tehnici şi de calitate pe toată durata realizării proiectului. Se urmăreşte
realizarea proiectului la parametrii proiectaţi şi nu obţinerea unui produs ca
urmare a derulării proiectului la parametrii inferiori celor proiectaţi.
Exemplu: O rafinărie de cupru care proiectează să producă 200.000 t Cu
catodic/an, va trebui să atingă în timpul estimat de rentabilizare, parametrii
proiectaţi: 200.000 to Cu/an, la puritatea specificată în proiect. Astfel,
performanţele nu pot fi disociate de calitate, adică un utilaj, o linie tehnologică
pot obţine performanţele tehnice proiectate numai prin asamblarea unor
componente de calitate utilizând procedee tehnice de calitate.
Sub acest aspect proiectul trebuie urmărit şi finalizat pentru a se realiza
fără depăşirea nivelului autorizat sau aprobat de cheltuieli. Depăşirea acestui
nivel reduce profitul estimat şi implicit conduce la dezinteresul investitorilor de
a investi în aceste proiecte.
Există şi proiecte fără orientare directă spre profit (cercetarea pură,
activităţi caritabile). Dar şi în aceste cazuri este esenţială atingerea scopului
final şi urmărirea încadrării în bugetele aprobate, deci şi aici intervine
managementul financiar al proiectelor.
Faţă de această restricţie a încadrării în bugetul aprobat, un proiect poate
fi abandonat înainte de finalizare, caz în care eforturile investiţionale se pierd, în
detrimentul tuturor celor interesaţi în realizarea proiectului.
Încadrarea în prevederile bugetelor de cheltuieli este foarte importantă şi
din punct de vedere al relaţiei cu timpul de realizare a proiectului, relaţie faţă de
care investitorii, sponsorii sau beneficiarii proiectului pot deveni dezinteresaţi
(datorită apariţiei unor noi oportunităţi tehnice, comerciale sau de investiţii).
9
Rezultă că evoluţia reală a realizării unui proiect trebuie să fie egală sau
mai rapidă, mai accelerată, decât evoluţia planificată.
Un risc obişnuit în cazul proiectelor este incapacitatea de a porni munca,
activităţile planificate la timp. Mari întârzieri sunt de asemenea produse de
amânări, dificultăţi juridice, de planificare, de lipsa de informaţii sau a
resurselor financiare. Dacă proiectul este împiedicat să înceapă la timp este
puţin probabil că se va termina la timp.
Timpul este de asemenea important nu numai faţă de scopul final al
proiectului, dar mai ales faţă de proiectele colaterale, subsecvente, ce participă
în mod global la realizarea unui obiectiv major - proiect major.
Un proiect economic sau de afaceri se poate realiza numai prin
înfiinţarea şi exploatarea unei companii proiect. În acest caz, proiectul poate fi
privit din punct de vedere financiar, atât ca investiţie directă realizată de
acţionari şi finanţatori, cât şi ca o finanţare din partea companiei beneficiare.
V. Proiectele de management (managementul prin proiecte) nu
conduc întotdeauna la crearea de produse, servicii tangibile. Finalizarea cu
succes a acestora poate avea însă consecinţe favorabile pe plan economic, social,
cultural, prin creşterea eficienţei activităţii care a apelat şi investit într-un proiect
de management. Restructurarea capacităţilor de producţie, a organizării muncii
poate fi un pretext iminent de elaborare şi realizare a unor proiecte de
management. Exemple de proiecte de management:
restructurarea activităţii de producţie şi organizarea muncii;
constituirea unei filiale bancare, a unei societăţi comerciale, în
scopul deţinerii controlului asupra capitalului;
asocierea în participaţiune în vederea desfăşurării unei operaţiuni
comerciale;
participări la capitalul altor companii cu fundamentarea deciziei
investiţionale;
proiecte de fuziuni, dizolvări, divizări, consolidări de firme,
companii;
studii de fezabilitate;
evaluări patrimoniale;
introducerea unor noi proceduri analitice contabile, informatice
sau tehnice de specialitate;
reconversia profesională a şomerilor;
restructurarea unor ramuri economice.
2. Etapele derulării unui proiect
Etapele derulării unui proiect sunt următoarele:
- definirea proiectului;
- analiza şi stabilirea performanţelor proiectului;
- planificarea proiectului;
10
- realizarea proiectului;
- încheierea/ finalizarea proiectului.
În problematica proiectelor mai apar noţiunile de program şi
subproiect.
Programul reprezintă ansamblul de proiecte conduse corelat în scopul
obţinerii de beneficii suplimentare celor ce s-ar obţine prin conducerea separată
a acestor proiecte. Programele pot include activităţi, proiecte distincte ce
concură la realizarea unui obiectiv major sau pot include activităţi repetitive,
operaţionale. Exemplu:
- pentru activităţi separate – dezvoltarea sau restructurarea unei ramuri
economice la nivel naţional reprezintă un program ce cuprinde o serie de
proiecte separate prin a căror realizare se poate obţine restructurarea de
amploare dorită;
- pentru activităţi repetitive – lansarea succesivă pe piaţă a unor produse
dintr-o familie de produse sau editarea unei publicaţii cu o anumită
frecvenţă de apariţie a numerelor sale;
Subproiectul reprezintă componenta unui proiect ce poate fi condusă în
mod relativ distinct de restul componentelor (se poate contracta de către altă
organizaţie sau poate fi dată spre execuţie unui anumit departament intern).
Terminologia utilizatã în managementul proiectelor se face distincţie
între noţiunile de “plan” şi “program”, astfel2:
Planul este rezultatul actvitãţilor de estimare a duratelor, de
stabilire a secvenţialitãţii tuturor activitãţilor pe care le implicã
un proiect, precum şi al utilizãrii diverselor tehnici de programare
a timpului (CPM, PERT).
Programul presupune ca pe baza planulul deja obţinut sã se ia în
considerare şi resursele de care dispune respectiva organizaţie pentru realizarea proiectului.
Elaborarea programului de execuţie a unui proiect implicã o multitudine
de factori, care trebuie luaţi în considerare. În acest context, unul dintre
specialiştii în domeniul managementului proiectelor a elaborat un model, în
şapte etape, de elaborare a unui program de execuţie eficient aşa cum rezultă
din tabelul de mai jos3:
Paşii Metodele de aplicare
1. Definirea obiectivelor: - tehnice;
- pe baza documentaţiilor tehnice;
2
Dennis Lock –Project Management, Sixth Edition, Gower, 1996.
3 Dennis Lock –Project Management, Sixth Edition, Gower, 1996.
11
- financiare;
- de timp.
- costurile estimate ale proiectului şi bugetarea acestora;
- grafice Gantt trasate în baza
experienţei oferite de proiectele trecute.
2. Divizarea proiectului în unitãţi majore.
Stabilirea pachetelor de lucrãri şi a celor responsabili de realizarea lor (persoane,
compartimente, organizaţii).
3. Detalierea activitãţilor
proiectului şi stabilirea
secvenţialitãţii acestora.
Grafice Gantt sau reţeaua proiectului.
4. Estimarea duratei fiecãrei
activitãţi în parte.
Stabilirea termenelor de început/sfârşit
pentru fiecare activitate.
5. Pe baza etapei anterioare se va calcula durata totalã a
proiectului, stabilirea rezervelor
de timp şi a drumului critic.
Se vor utiliza metodele de programare a timpului, iar pentru proiectele complexe
se recomandã utilizarea aplicaţiilor
informatice.
6. Corelarea programãrii timpului cu resursele necesare şi
cele disponibile pentru realizarea
activitãţilor proiectului.
Pentru proiectele de micã anvergurã se va trasa încãrcarea resurselor şi se va
încerca nivelarea lor, în timp ce pentru
cele mai complexe se va utiliza
calculatorul.
7. Ultimul pas ar fi repartizarea
sarcinilor fiecãrei persoane
implicate în derularea
proiectului.
Aceasta ţine mai mult de competenţa
managerilor de nivel inferior decât de
cea a celor care realizeazã programarea
proiectului, solicitând o bunã cunoaştere
a fiecãrui individ în parte – competenţe
tehnice, vitezã de lucru, acurateţe, abilitãţi speciale.
Modelul prezentat mai sus reflectã faptul cã programarea proiectelor reprezintã un proces important şi complex în cadrul managementului
proiectelor, rezultatul sãu trebuind sã fie un program de execuţie aplicabil şi care
sã permitã obţinerea unui echilibru între obiectivele de timp ale proiectului şi
cele legate de resursele necesare/disponibile pentru realizarea proiectului
respectiv; respectarea termenului de finalizare a proiectului fiind cu atât mai
importantã, în cazul proiectelor defãşurate pe baze contractuale.
Cele mai cunoscute şi utlizate tehnici de programare a timpului în
managementul proiectelor sunt CPM şi PERT.
Metoda drumului critic ( Critichal Path Method – CPM)
Aceastã tehnicã presupune stabilirea termenelor minime şi maxime de
început şi sfârşit pentru fiecare dintre activitãţile proiectului, a secvenţialitãţii
logice a acestora şi trasarea reţelei proiectului, utilizând una dintre cele douã
tehnici de reprezentare, tratate în capitolul anterior. Obiectivul acestei metode
12
este de a determina acele activitãţi ce nu prezintã rezervã totalã de timp şi care
alcãtuiesc “drumul critic”. Aceste activitãţi nu permit întârzieri sau decalaje faţã
de termenle prevãzute, fãrã a se modifica durata totalã de execuţie a proiectului.
Metoda PERT (Program Evaluation and Review Technique)
Aceasta este cea de a doua dintre tehnicile cele mai cunoscute şi utlizate
pentru programaraea timpului în managementul proiectelor. Este similarã în
multe privinţe cu cea anterior prezentatã şi, de aceea, de multe ori ele sunt
confundate. Diferenţa dintre cele douã tehnici de programare constã în faptul cã
în timp ce în cadrul CPM se utilizeazã, ca estimare, cea mai probabilã duratã a
activitãţilor, PERT utilizeazã o medie ponderatã a mai multor estimãri, dupã
formula:
Unde:
Te = (To + 4Tm + Tp)/6
To reprezintã estimarea optimistã;
Tm este durata cea mai probabilã;
Tp reprezintã estimarea pesimistã;
Te este durata aşteptatã pentru o anumitã activitate.
Dar şi aceastã metodã este susceptibilã de a fi perfecţionatã, avându-se
în vedere cã majoritatea estimãrilor sunt mai degrabã prea optimiste, decât prea
pesimiste. O alternativã a formulei de mai sus ar fi urmãtoarea4:
Te = (To + 3Tm + 2Tp)/6
În situaţia în care proiectul implicã sute de activitãţi pentru care trebuie
aplicatã aceastã formula este necesarã utilizarea aplicaţiilor informatice pentru a
se evita erorile de calcul şi a oferi rezultatele în timp util.
3.Managementul proiectelor
Managementul unui proiect reprezintă activitatea de aplicare a
cunoştinţelor, de abilităţi, instrumente şi tehnici de lucru în scopul
realizării activităţii proiectului dat, în condiţiile în care sunt satisfăcute
aşteptările persoanelor implicate în proiect.
Managementul proiectului presupune asigurarea unui echilibru între
cerinţele uneori contradictorii ale realizării proiectului. Acestea se pot referi la
sfera de cuprindere a proiectului la timpul de realizare, la costurile de realizare
şi la calitatea sau performanţele proiectului realizat.
În managementul proiectului la fel ca în activitatea generală de
management se folosesc categorii diferite de cunoştinţe specifice domeniului
proiectului respectiv, altele comune altor domenii de activitate (financiare,
4 Dennis Lock – Project Management, Sixth Edition, Gower, 1996.
13
contabile, de marketing, managementul producţiei în diferite ramuri, cunoştinţe
de planificare strategică şi operaţională).
Abilităţile unui manager de proiect se referă la:
capacitatea de a fi leader – managerul are şansa de a stabili direcţia de
elaborare a proiectului, de a formula o strategie ce face posibilă
realizarea proiectului. Managerul ca leader trebuie să consulte permanent
subordonaţii şi colaboratorii implicaţi în derularea proiectului;
capacitatea de comunicare – legătura permanentă cu celelalte persoane
fizice şi juridice implicate în proiect;
capacitatea de negociere – managerul trebuie să poată ajunge la un
acord cu toate părţile implicate. Negocierile pot viza sfera de cuprindere,
costurile, obiectivele, sursele de finanţare a proiectului, în general
termenii şi condiţiile contractuale. Negocierea poate fi directă sau asistată
de specialişti, experţi în segmentul de operare respectiv;
capacitatea de decizie şi capacitatea de a influenţa organizaţia,
entitatea ce realizează proiectul – decizia managerială se poate referi
nu numai la termenii şi condiţiile contractuale de realizare a proiectului,
ci şi la schimbări operaţionale în fluxul fazelor de realizare a proiectului
şi chiar schimbări în comportamentul şi atitudinea participanţilor la
realizarea proiectului;
In raport de procesele managementului proiectelor cărora le sunt asociate
cunoştinţe specifice, managementul proiectelor poate fi grupat în mai multe
categorii:
I. Managementul integrării activităţilor proiectului, ce vizează
coordonarea, sincronizarea fazelor sau operaţiilor şi a persoanelor implicate în
realizarea proiectului;
II. Managementul sferei de cuprindere a proiectului se referă la faptul că
managerul trebuie să se asigure că a inclus în această activitate toate segmentele
de activitate necesare realizării proiectului (iniţializare, planificare, definire,
verificare şi controlul eventualelor schimbări în cadrul sferei de cuprindere a
proiectelor);
III. Managementul timpului în cadrul proiectului vizează procedeele prin
care se asigură respectarea termenelor planificate de realizare a proiectului.
Aceste procese sunt:
definirea activităţilor;
împărţirea în timp a activităţilor;
estimarea duratei fiecărei activităţi în parte;
elaborarea planului calendaristic şi controlul executării
acestuia;
Mediul în care se desfăşoară proiectele este uneori impropriu iar
derularea lor normală poate fi tergiversată de următorii factori :
munca incompletă;
munca făcută prost şi care trebuie reluată;
14
slaba comunicare;
apeluri telefonice necontrolate;
lipsa responsabilităţii adecvate şi autoritatea insuficientă;
performanţe funcţionale slabe;
schimbări neaşteptate, nefundamentate;
vizitatori ocazionali;
nerespectarea timpului de către cei din jur;
incompetenţa în delegarea activităţilor/responsabilităţilor;
lipsa informaţiilor în formă prelucrată;
activitate administrativă excesivă;
folosirea unui timp prea îndelungat pentru răspunsul la
întrebări;
prea multe nivele de raportare (birocraţie excesivă);
spaţiul de lucru prost organizat;
indecizia şi amânarea hotărârilor;
descrierea defectuoasă/incompletă a profilului posturilor şi a
specificaţiei cerinţelor pentru acestea;
insuficientă libertate de decizie acordată de superiori;
implicarea prea multor persoane în actul de decizie;
lipsa cunoştinţelor de specialitate;
slaba educaţie a clientului;
personal nemotivat;
personal prea bine plătit pentru activitatea prestată;
aşteptări exagerate comparativ cu posibilităţile reale ale
colaboratorilor;
activitate lipsită de proceduri adecvate şi eficiente;
lipsa disciplinei în rândul angajaţilor;
lipsa personalului calificat.
V. Managementul financiar al proiectului care cuprinde managementul
finanţării proiectului şi managementul costurilor proiectului. Managementul
financiar al proiectelor se referă la acţiunile şi deciziile managerului privind
metodele de finanţare şi procedurile de gestiune a costurilor proiectului pentru a
asigura finanţarea cu costuri reduse şi încadrarea cheltuielilor efective ale
proiectului în bugetul aprobat.
Principalele activităţi sunt:
planificarea resurselor financiare ale proiectului-alegerea
metodei de finanţare a proiectului;
estimarea costurilor;
evidenţa şi controlul costurilor;
VI. Managementul resurselor umane se referă la planificare organizatorică
a resurselor umane ale proiectului, la recrutarea şi selecţia profesională a
personalului şi constituirea echipelor sau colectivelor de lucru;
15
VII. Managementul calităţii proiectului vizează procesele prin care să se
asigure cerinţele de calitate şi performanţele finale ale proiectului:
planificarea;
asigurarea;
controlul calităţii;
VIII. Managementul comunicării în proiect vizează procese de asigurare a
generării, a colectării, stocării şi transmiterii la timp a informaţiei în cadrul
proiectului (planificarea comunicării, distribuirea informaţiilor, raportarea
performanţelor, alte aspecte administrative, întocmirea graficelor de circulaţie a
documentelor);
IX. Managementul riscului în cadrul proiectului se referă la identificarea si
cuantificarea riscurilor de întârziere sau de nerealizare a proiectului, precum şi
la organizarea de acţiuni de prevenire a riscurilor de proiect;
X. Managementul achiziţiilor de bunuri şi servicii necesare realizării
proiectului. Se referă la:
planificarea achiziţiilor;
planificarea cererilor de ofertă;
solicitarea ofertelor;
selecţionarea surselor de achiziţie (direct sau prin licitaţie);
contractarea şi administrarea contractelor de achiziţie de
bunuri si servicii necesare proiectului;
XI. Managementul prin proiecte
Managementul proiectelor este o noţiune relativ diferită de
managementul prin proiecte.
Managementul prin proiecte este o metodă de management a
organizaţiilor economice prin care diferite activităţi curente sunt tratate
drept proiecte în scopul aplicării pe scară largă a cunoştinţelor de
management al proiectelor.
Managementul proiectelor reprezentat de entităţile orientate pe proiecte
reprezintă organizaţiile a căror principală activitate o constituie
executarea proiectelor. Acestea pot fi organizaţii ce obţin câştiguri din
proiectele executate în favoarea altor organizaţii şi organizaţii ce adoptă
managementul prin proiecte ca principală metodă de management.
16
Sponsorul / beneficiar
Previziunile economice, sociale
Definirea proiectului
Cerinţe de siguranţǎ şi securitate
Stabilirea
costurilor
nu
Analiza economicǎ
şi socialǎ
Analiza siguranţei
şi securitǎţii Stabilirea
resurselor
nu
profitabil
da da
Stabilirea
performanţei
sigur
Analiza proiectului
Elaborarea proiectului
Criterii tehnice, Structurale, Operaţionale, Funcţionale, Financiare
Reguli legate de nivelul riscului, caracteristici de siguranţǎ, mǎsuri de securitate
Informaţii
funcţionale şi
economice
Informaţii
de siguranţǎ
şi securitate
Managementul
costurilor
Managementul
resurselor umane
Managementul
timpului
Realizarea proiectului
Managementul riscului
Managemtul
comunicaţiei
Raport de audit
al proiectului
Controlling-ul proiectului
Încheierea
proiectului
Figura 3.1 Etapele şi managementul acestora în derularea unui proiect
17
4. Fazele de execuţie şi ciclul de viaţă al proiectelor
Pentru realizarea unui bun management şi asigurarea unei legături a
acestuia cu activitatea curentă a organizaţiei, un proiect se împarte în mai multe
faze de execuţie.
Fiecare fază în execuţia proiectului presupune obţinerea de rezultate
tangibile, măsurabile, verificabile, ce pot fi predate beneficiarului de proiect.
Astfel, ciclul de viaţă al unui proiect reprezintă ansamblul fazelor de
execuţie, fiecare fază fiind marcată de un bilanţ însoţit de acceptarea sau
aprobarea rezultatelor tangibile şi a indicatorilor de performanţă ai fazei
respective.
Exemple de cicluri de viaţă a unor proiecte:
Ciclul de viaţă a unui proiect pentru construirea unei capacităţi de producţie
cuprinde:
1. Studiul de fezabilitate la bilanţului căruia se decide continuarea sau
sistarea proiectului;
2. Planificarea si proiectarea cuprinde planul tehnic de bază, costuri,
planul calendaristic, bilanţul de fază, fixarea termenilor contractuali şi
se încheie cu negocierea contractului in scopul realizării proiectului.
Paşii ce trebuie parcurşi în realizarea planului sunt:
descompunerea activităţilor; dimensionarea activităţilor;
estimarea costurilor, duratei şi resurselor necesare pentru fiecare activitate;
corelarea în timp a diferitelor activităţi;
stabilirea surselor pentru resursele necesare;
estimarea riscurilor;
finalizarea planurilor.
3. Realizarea capacităţii de producţie implică fabricarea propriu-zisă,
livrarea, instalarea şi testarea capacităţii de producţie ce a făcut
obiectul acestui proiect. La bilanţul de faza majoritatea instalaţiilor
aferente capacităţii de producţie sunt puse în funcţiune;
4. Punerea in funcţiune a capacităţii de producţie cu testarea finală şi
întreţinerea pe termen scurt a capacităţii de producţie. La finalul
acestei faze capacitatea de producţie este pe deplin operaţională.
Un alt exemplu de ciclu de viaţă a unui proiect de realizare a unui nou
produs farmaceutic, care cuprinde următoarele faze:
1. Investigarea şi cercetarea fundamentală şi aplicativă;
2. Testarea în laborator a produsului pentru stabilirea eficienţei şi
siguranţei în utilizare;
3. Înregistrarea medicamentului ca nou produs farmaceutic;
4. Activităţi ulterioare legate de susţinerea noului produs după aprobarea
sa.
18
In cadrul unui proiect de înfiinţare a unei entităţi patrimoniale producătoare
de profit, ciclul de viaţă cuprinde:
1. Lansarea activităţii;
2. Dezvoltarea activităţii;
3. Maturitatea şi atingerea pragului maxim de rentabilitate;
4. Faza de declin.
În faza de lansare (1) întreprinderea nou înfiinţată, ce reprezintă obiectul
şi scopul proiectului, cunoaşte o creştere moderată şi instabilă a producţiei şi
vânzărilor. Rezultatele sunt în această perioadă de cele mai multe ori negative
datorită cheltuielilor fixe pe care întreprinderea trebuie să le acopere printr-o
activitate şi o productivitate încă instabilă. În aceasta perioadă întreprinderea ca
subiect/obiect al proiectului se confruntă cu nevoia de finanţare cât mai bună a
activităţii sale de exploatare.
În faza 2, întreprinderea ca subiect al proiectului cunoaşte o creştere
rapidă a producţiei, vânzărilor. În această fază resursele de autofinanţare sunt
încă insuficiente, iar nevoile de finanţare a investiţiilor sunt cu atât mai mari. În
această perioadă are însă loc absorbţia în mare măsură a cheltuielilor fixe prin
producţia realizată.
În faza 3, întreprinderea cunoaşte o creştere lentă dar ritmică a producţiei
şi vânzărilor, nevoile de finanţare suplimentară se reduc, gradul de autofinanţare
din veniturile proprii este relativ mare. Nivelul producţiei atins în această
perioadă permite absorbţia totală a cheltuielilor fixe şi degajarea unor resurse de
autofinanţare abundente. În această perioadă, întreprinderea ca subiect/scop al
proiectului iniţiat de fondatori, susţinut financiar de creditori şi gestionat de
managerul de proiect, aduce prin veniturile sale rambursarea fondurilor avansate
de finanţatori; proiectul în cauză devine o investiţie profitabilă pentru cei ce şi-
au investit fondurile în capitalul social al întreprinderii sau în creditarea ei.
În faza 4 producţia, vânzările şi rezultatele financiare se reduc; apare
necesitatea dezinvestirii şi restructurarea activităţii pentru recuperarea în mare
măsură a activelor şi potenţialului economic al acestora. Această fază poate
interveni în ciclul de viaţă al întreprinderii nu numai prin uzura fizică şi morală
a capacităţilor de producţie, nu numai prin schimbarea nefavorabilă a unor
factori economic şi sociali ai zonei, ramurii sau sectorului de activitate specific,
dar şi datorită apariţiei de noi produse cu costuri competitive mai mici sau cu
performanţe tehnice mai mari. Declinul poate interveni şi din decizia
proprietarilor de capital, care prin strategia lor de grup se focalizează mai mult
sau mai puţin asupra întreprinderii în cauză.
Din acest exemplu referitor la ciclul de viaţă al unui proiect rezultă
caracteristicile comune tuturor tipurilor de proiecte:
costurile şi volumul de resurse materiale şi umane incorporate în proiect
sunt reduse în faza iniţială, cresc în fazele intermediare, pentru a scădea
rapid în faza finală;
19
probabilitatea de finalizare cu succes a proiectului este scăzută la început,
creşte de regulă pe măsura ce proiectul avansează şi riscurile specifice
sunt evitate;
influenţa persoanelor fizice şi juridice implicate în realizarea proiectului
este mai mare în faza iniţială şi se reduce pe măsură ce proiectul
avansează în execuţie, realizându-se astfel interesele tuturor persoanelor
implicate.
Proiectele sunt alcătuite dintr-un ansamblu de procese. Derularea unui
proiect parcurge anumite faze care se regăsesc la fiecare proiect în parte.
Un proces reprezintă o sumă de acţiuni, de secvenţe corelate care duc la
un rezultat concret.
În ciclul de viaţă al unui proiect, procesele sunt următoarele: de iniţiere,
de planificare, de execuţie, de control şi de încheiere.
Nivel de activitate
Proces de iniţiere
Proces de
planificare
Proces de
execuţie
Proces de control
Proces de
încheiere
începutul
proiectului
timp
Sfârşitul
proiectului
Figura 1.4 Ciclul de viaţă al unui proiect
20
Factorii de strategie ai proiectului
Fiecărui proiect i se aplică pe parcursul ciclului de viaţă o serie de decizii
de finanţare, de exploatare, de investiţii care se iau de către persoane autorizate
şi de către compartimentele funcţionale ale proiectului. Toate aceste elemente ce
conduc la realizarea obiectivelor proiectului formează factorii de strategie ai
proiectului, aşa cum rezultă din figura de mai jos.
21
Echipa
funcţională
Personalul
angajat
Auditorii interni
ai proiectului
Reprezentanţi ai
altor
compartimente
de specialitate
Consultanţi
de specialitate
Sponsorul Conducerea
internă a
proiectului
Factori de strategie
externă a proiectului
Managerul de
proiect
Reprezentanţi ai
furnizorilor şi
utilizatorilor
proiectului
Echipa de proiect Reprezentanţi ai
beneficiarilor
proiectului
Figura 1.5 Factorii de strategie a realizării proiectului
Managerul de proiect - profil de strategie profesională
Competenţe şi strategii de metodologie a proiectelor :
experienţă în domeniul managementului proiectelor; familiaritate cu instrumentele managementului proiectelor;
aptitudini organizatorice;
concentrarea pe obiectiv (gândire strategică);
concentrarea pe esenţial ( nu se pierde în detalii);
aptitudini didactice;
experienţă în activitatea pe bază de proiecte.
Competenţe şi strategii de specialitate :
cunoaşterea aprofundată a specificului întreprinderii şi a unui domeniu
de specialitate;
22
cunoştinţe generale despre conţinutul specific al proiectului;
know-how în domeniul economic.
Competenţe şi strategii ale personalităţii :
maturitate şi stabilitate psihică;
capacitatea de a se impune;
conduită corectă, incoruptibilă;
autocontrol;
deschidere spre nou;
rezistenţă la stres;
rezistenţă la frustrări;
iniţiativă şi răspundere;
creativitate şi iscusinţă în soluţionarea problemelor;
loialitate faţă de persoana care a dat sarcina de lucru.
Competenţe şi strategii manageriale :
experienţă şi capacitate de conducere, de motivare a angajaţilor şi de
delegare de competenţe;
experienţă şi aptitudini pentru munca în echipă;
capacitatea de motivare a colaboratorilor;
capacitatea de soluţionare a conflictelor.
experienţă şi aptitudini de negociere şi comunicare;
siguranţă în prezentare;
aptitudini de exprimare verbală şi în scris.
5. Persoanele fizice şi juridice implicate în proiect (în lb. Engl.
Stakeholders)
Cele mai importante persoane sunt:
sponsorul proiectului;
beneficiarul proiectului – clientul;
executantul proiectului;
managerul proiectului.
Alte persoane implicate în proiect:
proprietarii proiectului;
finanţatorii;
furnizorii;
contractorii si subcontractorii;
membrii echipei proiectului;
agenţii guvernamentale.
23
Sponsorul proiectului5deşi în majoritatea cazurilor acesta este şi
finanţatorul proiectului, calitatea de sponsor este atribuită în teoria şi practica
internaţională a finanţării proiectelor, celui ce acceptă responsabilitatea pentru
realizarea proiectului. Este persoana ce iniţiază proiectul, ce gândeşte strategia
de realizare a proiectului şi care pune la un loc toate celelalte părţi implicate în
realizarea proiectului.
6.Managementul financiar al proiectelor
Managementul financiar al proiectelor se referă la acţiunile şi deciziile
managerului privind metodele de finanţare şi procedurile de gestiune a
costurilor proiectului pentru a asigura finanţarea cu costuri reduse şi
încadrarea cheltuielilor efective ale proiectului în bugetul aprobat. Poate fi
numit şi gestiunea financiară a proiectelor.
Principalele activităţi sunt:
planificarea resurselor financiare ale proiectului;
alegerea metodei de finanţare a proiectului;
estimarea costurilor;
evidenţa şi controlul costurilor.
În multe cazuri dar mai ales în cazul proiectelor de tip „BOO”- Built
Own Operate (construieşte, deţine, exploatează) sau „BOT” - Built Own
Transfer (construieşte, deţine, transferă), ce se finalizează cu apariţia unei
firme/companii de proiect, managementul financiar al proiectelor se extinde
dincolo de data punerii în funcţiune a proiectului, în perioada
exploatării/operării proiectului datorită garanţiilor specifice acordate
finanţatorilor.
Scopul studierii managementului financiar al proiectelor este acela de a
genera raţionamente profesionale managerilor de proiect care să conducă la:
alegerea şi tranzacţionarea celor mai adecvate metode de finanţare a
proiectului;
5
Conform Webster”s Third New International Dictionary, denumirea de ,,sponsor” are mai
multe accepţiuni: în dreptul roman, cineva care îşi asumă răspunderea pentru greşeala altuia;
cineva care fără a fi solicitat intervine în numele altuia; cineva care la botezul unui copil
garantează educaţia religioasă a acestuia ca naş; cineva care îşi asumă responsabilitatea pentru o
altă persoană sau pentru un fapt; cineva care prezintă şi susţine o propunere legislativă; cineva
experimentat în vânzări care instruieşte şi supraveghează noii angajaţi în domeniul vânzărilor;
un profesor care acţionează ca îndrumător pentru un grup de studenţi în cazul unei activităţi
specifice; cineva care îşi asumă responsabilitatea pentru un delicvent; administratorul unui fond
deschis de investiţii care conduce distribuţia părţilor sociale ; un investitor bancar însărcinat cu
subscrierea şi emisiunea de titluri de valoare; o companie sau o persoană care susţine financiar
un producător de radio sau televiziune pentru promovarea unei emisiuni sau a unui film dar nu
în scop publicitar.
24
gestiunea financiară eficientă a proiectului şi a exploatării /operării
proiectului;
managementul costurilor, bugetarea costurilor, evidenţa şi controlul
costurilor.
Managementul costurilor proiectului
În cadrul gestiunii financiare a proiectului se identifică ca o preocupare
importantă – managementul costurilor proiectului, reprezentând procesele prin
care se asigură îndeplinirea proiectului în condiţiile bugetului aprobat.
Managementul costurilor include: planificarea resurselor;
estimarea globală a costurilor;
bugetarea costurilor/activitate/faze/timp;
controlul costurilor.
Planificarea resurselor se referă la:
identificarea activităţilor ce necesită resurse (fazele de execuţie ale
proiectului);
analiza tipurilor de resurse ce au fost necesare pentru lucrări similare;
stabilirea sferei de cuprindere a proiectului;
stabilirea tipurilor de resurse necesare realizării proiectului;
stabilirea politicilor comerciale şi organizaţionale de realizare a
proiectului.
Estimarea globală a costurilor se referă la:
stabilirea activităţilor ce consumă resurse;
stabilirea locurilor de înregistrare a costurilor;
estimarea costurilor unitare ale resurselor financiare (costul financiar prin
dobânzile plătite);
stabilirea structurii de codificare si de raportare a costurilor in registrele
financiare (estimarea costurilor pe conturile contabile corespunzătoare).
În această fază, estimarea se realizează, pentru proiectele tehnice în
special, prin compararea cu devizele tehnice de execuţie ale proiectantului de
proiect. Este procesul de repartizare a estimării globale a costurilor/elementele
individuale de lucrări, pentru stabilirea unui nivel de referinţă în vederea
măsurării performanţelor proiectului.
Bugetarea costurilor
Prin bugetarea costurilor se compară planificarea resurselor în timp, cu
estimarea costurilor pe elemente individuale de lucrări astfel încât să rezulte
excedent în realizarea proiectului.
25
Controlul costurilor
Controlul costurilor se referă la procesul de influenţare a factorilor
determinanţi în realizarea proiectului în sensul de eliminare a riscurilor de
proiect şi eficientizarea execuţiei acestuia. Acest control se concentrează de
regulă asupra identificării şi eliminării locurilor de risipă de resurse, a
elementelor de întârziere în derularea proiectului şi disfuncţionalităţilor
eventuale în circulaţia resurselor încorporate în proiect sau a documentelor
referitoare la executarea proiectului.
Rolul managementului financiar al proiectelor economice
În general, rolul managementului financiar al proiectului este legat de
atingerea obiectivului major pentru care a fost iniţiat proiectul. Pentru un proiect
economic sau de afaceri care se derulează prin înfiinţarea unei companii proiect
pentru a cărui realizare s-au investit resurse de către acţionari şi alţi finanţatori
secundari, obiectivul fundamental este maximizarea valorii întreprinderii nou
create.
Exemplu: Proiectul de realizare a unei noi întreprinderi prin fuziunea a
două sau mai multe entităţi patrimoniale, ce implică şi fuziunea pieţelor de
desfacere, fuziunea compartimentelor lor de specialitate şi, în final, realizarea
unei activităţi complementare sau a unui nou produs de calitate superioară.
Se poate spune deci că managementul financiar al unui proiect
economic urmăreşte în principal următoarele aspecte:
maximizarea valorii companiei proiect sau a proiectului;
menţinerea nivelului performantelor financiare ale proiectului;
stăpânirea riscurilor financiare;
menţinerea solvabilităţii companiei proiect pe termen lung şi a
echilibrului financiar.
Nu poate fi apreciată doar în raport cu creşterea patrimoniului net al
acesteia ci şi prin estimarea valorii sale anticipate, care corespunde valorii
actuale nete stabilite pe seama veniturilor viitoare estimate.
În domeniul proiectelor economice valoarea întreprinderii stabilită pe
seama veniturilor viitoare prezintă o deosebită importanţă pentru atragerea de
investiţii, de investitori convinşi că acordarea resurselor lor va fi urmată de o
rambursare corespunzătoare unei rate a dobânzii ridicate.
Managementul financiar în acest caz are rolul de a verifica dacă
activitatea proiectată este suficient de rentabilă pentru a genera venituri pentru
remunerarea finanţatorilor săi. Se pune problema stabilirii prin analiză a unui
anumit nivel al performanţelor financiare, care să facă faţă necesităţilor de
rambursare a resurselor puse la dispoziţie de finanţatorii proiectului, deci care să
facă faţă costului finanţării.
26
Riscul financiar reprezintă un alt element al managementului financiar
al proiectelor iar acesta poate fi:
riscul de exploatare;
riscul de îndatorare;
riscul de faliment;
riscul cursului valutar şi riscul ratei dobânzii.
Riscul de exploatare măsoară sensibilitatea rezultatelor exploatării
profit/pierdere la variaţia nivelului de activitate exprimat prin producţie sau
vânzări. Acest risc se corelează cu pragul de rentabilitate al produselor fabricate
sau serviciilor prestate.
Riscul de îndatorare este legat de structura de finanţare a întreprinderii şi
se referă la gradul de îndatorare realizat de întreprindere peste posibilităţile de
solvabilitate ale activelor patrimoniale. Creşterea îndatorării conduce la un risc
financiar propriu atunci când rentabilitatea întreprinderii îndatorate este mai
mică decât rata medie a dobânzii la creditele angajate.
Riscul de faliment este un risc financiar ce se află în permanenta atenţie
a managementului financiar, deoarece este consecinţa insolvabilităţii
întreprinderii ce poate conduce la dizolvarea şi lichidarea acesteia.
Evaluarea riscului de faliment se realizează prin instrumente de analiza
patrimonială: fond de rulment, ratele de lichiditate şi de îndatorare ale
întreprinderii. În dinamică riscul de faliment poate fi estimat prin următorii
indicatori:
excedentul de trezorerie – cash flow;
capacitatea de autofinanţare.
Criza de solvabilitate a unei întreprinderii sau a unui proiect economic în
execuţie nu conduce întotdeauna la faliment sau la sistarea proiectului dacă se
depăşesc problemele de lichiditate a activelor patrimoniale şi a exigibilităţii
pasivelor patrimoniale.
Riscul valutar şi riscul ratei dobânzii sunt riscuri financiare specifice
legate de evoluţia monedei de schimb naţionale şi de evoluţia ratei dobânzii în
mediul economic extern, elemente care constituie variabile de reglare
macroeconomică.
Solvabilitatea întreprinderii sau a unui proiect economic reprezintă
aptitudinea patrimoniului acesteia de a face faţă angajamentelor scadente.
Insolvabilitatea patrimoniului este riscul cel mai important pentru o
entitate patrimoniala. Trebuie precizat însă că nu orice insolvenţă patrimonială
sau incapacitate de plată temporară conduce inevitabil la insolvabilitate şi
faliment. Rezultă că în cadrul managementului financiar al proiectelor şi
îndeosebi al celor economice analiza financiară sprijinită de controlul financiar
conduce la luarea de decizii financiare juste şi oportune, care să ducă la
îndeplinirea obiectivelor financiare ale proiectului. Deciziile financiare sunt
rezultatul managementului financiar al proiectului, care alături de alte tipuri de
27
decizii ale managementului general al proiectului fac posibil bunul mers al
fazelor proiectului şi finalizarea acestuia.
Finanţarea proiectului este un element fundamental în realizarea
proiectului iar managementul financiar al proiectului cuprinde finanţarea
proiectului şi managementul costurilor proiectului
Managementul financiar al proiectului care cuprinde managementul
finanţării proiectului şi managementul costurilor proiectului.
7. Contabilitatea proiectelor
Managementul proiectelor realizează exploatarea unitară a resurselor
materiale, umane, financiare şi informaţionale ale proiectului în vederea
obţinerii performanţelor proiectului.
Calitatea şi cantitatea resurselor alocate proiectului sau mărimea
performanţelor proiectului nu pot fi corect evaluate fără o metodologie
contabilă de înregistrare a eforturilor şi rezultatelor proiectului.
Managerul de proiecte trebuie să aibă cunoştinţe teoretice şi practice în
ceea ce priveşte definirea obiectivelor, identificarea resurselor, stabilirea
interdependenţelor şi mai ales realizarea unui nivel de comunicare contabilă ce
permite obţinerea de informaţii utile şi pertinente.
Managerul proiectului este acela care construieşte credibilitatea
proiectului prin argumente precum: structura echipei de execuţie, fundamentarea
şi eşalonarea consumurilor, gestionarea activităţilor critice, asigurarea
transporturilor cu indicarea modalităţilor de a efectua corecţii, organizarea
contabilităţii proiectului.
De modul cum este proiectată contabilitatea proiectului poate depinde
atât câştigarea licitaţiei de către managerul de proiect competitor cat şi evaluarea
managementului de proiect.
Proiectele se realizează la comandă sau sunt răspunsul la o cerere pentru
atingerea unui obiectiv definit printr-un program. In toate cazurile, managerul de
proiect elaborează o soluţie folosind o metodologie dată şi o formularistică, de
asemenea, impusă.
Managerul de proiect trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, să
dovedească existenţa capacităţii de a respecta cerinţele definite de finanţator şi
mai ales să refere o abordare completă şi realistă a problemei de rezolvat.
Contabilitatea orientată proiect este un element semnificativ în acest
sens. Procesul de evaluare a proiectelor conţine suficiente elemente de apreciere
de natură obiectivă, cunoscute şi de managerul de proiect, încât acceptarea sau
respingerea unui proiect este determinată.
Derularea proiectului corespunde desfăşurării în timp a activităţilor, a
consumurilor de resurse, proces care în lipsa metodologiilor contabile adecvate,
riscă să nu fie cunoscut de persoanele implicate sau să fie deformat cunoscut.
28
În derularea proiectului apar diferenţe între momentele estimate şi cele
efective de începere sau de terminare. De asemenea, se înregistrează diferenţe
între costurile estimate şi cele efective, între consumurile estimate şi, respectiv,
consumurile efective. Se înregistrează numeroase diferenţe între nivelele
calitative ale intrărilor specifice proiectului şi nivelele efective ale intrărilor. Şi
în cazul ieşirilor proiectului se înregistrează diferenţe de ordin calitativ şi
cantitativ. Rezultă că abaterile proiectului sunt un fapt semnificativ ce trebuie
cunoscut şi gestionat de managerul de proiect.
Necesitatea proiectării şi organizării contabilităţii orientată pe proiect
este dată de:
reflectarea abaterilor privind finanţarea proiectelor;
crearea bazei de analiză a modului cum se derulează execuţia
proiectelor;
identificarea abaterilor de execuţie a şi a cauzelor acestora;
stabilirea cu rapiditate a stadiului în care se află implementarea
proiectului;
fundamentarea laturilor calitative ale managementului de proiect.
Contabilitatea orientată pe proiect este modul de organizare şi ţinere a
evidenţei contabile a proiectului, ce dă executantului de proiect, posibilitatea de
a agrega datele în conformitate cu cerinţele de auditare ale finanţatorului.
Utilizarea exclusivă a conturilor din contabilitate care colectează
evoluţiile mai multor proiecte sau atât date despre proiecte cât şi date ale
evoluţiei în ansamblu ale agentului economic, creează probleme în faza de
raportare întrucât este dificil de reconstituit mulţimea fluxurilor materiale şi
financiare specifice proiectului.
Această situaţie poate fi evitată prin utilizarea de metode specifice de
organizare a contabilităţii firmei în care se dezvoltă proiecte cu finanţare internă
sau externă, corespunzătoare tipului de proiect şi modalităţii de finanţare.
Există proiecte în domeniul cercetării, proiecte culturale, proiecte
sociale, proiecte economice, care la rândul lor pot fi de cercetare pură sau
aplicativă sau de exploatare. Tipul de proiecte diferenţiază modul de ţinere a
evidenţei contabile, ceea ce este un aspect privind contabilitatea orientată pe
proiect.
Un alt aspect ce caracterizează acest concept este acela că scopul
subordonat evidenţei proiectului, este o cat mai bună gestiune a acestuia.
Gestiunea proiectului trebuie privită nu numai sub aspectul traseului
parcurs de fluxurile băneşti (încasări şi plăţi) dar şi de titlul (juridic şi comercial)
sub care circulă acestea. Această din urmă componentă face ca relaţiile juridice
ce caracterizează proiectul să reflecte veniturile/resursele şi
cheltuielile/utilizările proiectului. Conducerea eficientă a celor două paralele
(încasări şi plăţi /venituri şi cheltuieli) defineşte buna gestiune a proiectului.
Având în vedere că nu orice plată reprezintă o cheltuială şi nu orice încasare
29
reprezintă un venit, rolul contabilităţii în general şi al contabilităţii orientată pe
proiect este cu atât mai mare şi serveşte managementul proiectelor.
Se mai pune problema structurii de ansamblu a sistemului contabil care
poate fi ,, monist,, sau ,,dualist,,*
în funcţie de nevoia de separare a informaţiilor
contabile destinate terţilor sau pentru gestiunea internă. Economia de piaţă
practică ,,dualismul,, contabil reprezentat de:
contabilitatea financiară numită şi generală sau externă (financial
accounting în lb. Engl.) care produce informaţii contabile ce se publică
în situaţiile financiare, fiind utilizate de terţi dar şi de manager ;
contabilitatea de gestiune numită managerială sau internă (management accounting în lb Engl.) care produce informaţii contabile de gestiune
utilizabile numai de manager pentru perfecţionarea deciziilor.
Dezvoltarea acestui aspect este necesară dat fiind faptul că majoritatea
proiectelor şi mai ales cele economice de exploatare se realizează fie în cadrul
companiilor-proiect fie în cadrul unor companii care desfăşoară activităţi
multiple. Derularea proiectului poate face obiectul atât al contabilităţii
financiare prin raportarea informaţiilor contabile referitoare la proiect cat şi al
contabilităţii de gestiune. Ajunşi în acest punct se pune problema încadrării
contabilităţii orientată pe proiect între cele două forme de contabilitate.
Conform reglementărilor contabile în Romania6, societăţile comerciale,
societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de
cercetare dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice cu
scop lucrativ, au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie,
respectiv contabilitatea financiară conform Legii Contabilităţii şi contabilitatea
de gestiune adaptată la specificul activităţii. Aceste prevederi se aplică în egală
măsură şi instituţiilor publice, persoanelor juridice fără scop lucrativ şi
persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente. Adaptarea
contabilităţii de gestiune în funcţie de necesităţile proprii are însă ca obiective
principale: calcularea costurilor; stabilirea rezultatelor şi a rentabilităţii
produselor lucrărilor şi serviciilor executate; întocmirea bugetului de venituri şi
cheltuieli pe feluri de activităţi, urmărirea şi controlul executării acestora în
scopul cunoaşterii rezultatelor şi furnizării datelor necesare fundamentării
deciziilor privind gestiunea.
În concluzie contabilitatea orientată pe proiect poate fi: organizată în cadrul contabilităţii financiare a companiei care dezvoltă
proiectul alături de alte activităţi, fie prin utilizarea conturilor generale cu
analitice pe proiect, fie prin conturi dedicate proiectului care să închidă
veniturile şi cheltuielile proiectului separat de celelalte activităţi (monism
contabil);
6 Legea Contabilităţii nr 82/1991 republicată în MO 20/2000, modificată prin
OG31/2001publicată în Adevărul Economic nr 36(492) 5-11sept2001
metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice
29
organizată ca şi contabilitate de gestiune pe proiect în sensul cerut de teoria ,
reglementările şi practicile contabile pentru capacităţi de producţie ce
necesită calculaţia costurilor pe unitate de produs şi analiza bugetului de
venituri şi cheltuieli pe unitate de produs, în cazul în care proiectul de
realizat este o asemenea capacitate productivă.
Urmând cerinţele de organizare generală a contabilităţii, în organizarea
contabilităţii de gestiune a proiectelor sub forma orientării pe proiect , rezultă
că în funcţie de tipul proiectului şi modalitatea de realizare convenită de
persoanele implicate, se pot practica diverse metode de organizare a
contabilităţii de gestiune a proiectului şi anume:
În cazul unui proiect economic de cercetare finanţat total sau parţial de
compania care îl realizează, se pot utiliza numai conturile oferite de
contabilitatea financiară, rezultatul realizării proiectului nefiind o serie de
produse sau servicii pentru care să fie nevoie de o calculaţie de costuri
comparabilă cu un buget pe unitate de produs. Proiectul poate fi astfel
identificat analitic în structura fiecărui cont utilizat în realizarea proiectului,
astfel încât din balanţa de verificare generată se poate vizualiza şi chiar decupa o
balanţă proprie proiectului prin selectarea tuturor conturilor de contabilitate
financiară care se referă prin componenta analitică la proiectul . Rezultă că
proiectul este reflectat de contabilitatea financiară a companiei prin analitic
corespunzător în conturi de venituri şi cheltuieli ,în conturi de decontări, de
active şi pasive financiare etc. , fără a fi nevoie de utilizarea simultană a
conturilor specifice contabilităţii de gestiune - conturi de clasa 9 în contabilitatea
românească.
Pentru un proiect de cercetare finanţat integral din fonduri
guvernamentale sau externe se poate folosi numai contabilitatea financiară prin
contul de fonduri speciale şi anume: contul 447 Alte fonduri din Planul de
Conturi General aplicabil sistemului contabil al agenţilor economici şi clasa
conturi 45 Decontări cu Comunitatea Europeană privind fondurile
nerambursabile (PHARE, SAPARD, ISPA, etc.) din Planul de Conturi
instituţiilor publice în România7, care să se crediteze cu ocazia finanţării pe
baza extraselor de cont bancar şi să se debiteze pe baza documentelor
justificative de cheltuieli, prin conturi de cheltuieli analitice/orientate proiect. In
acest caz contul de profit şi pierdere al companiei nu reflectă gestiunea
proiectului, aceasta fiind reflectată numai de rulajele şi soldul contului de
fonduri speciale prin fişa analitică de cont (monism contabil).
Pentru un proiect de exploatare comercială care se realizează prin
asociere în participaţiune, se poate folosi contul dedicat prevăzut de
contabilitatea financiară în sistemul contabil romanesc – cont 458 „Decontări
7
vezi OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene (pentru agenţi economici) şi OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor
30
din operaţii în participaţie”. Denumirea şi conţinutul proiectului în acest caz
este ,,asocierea şi realizarea de operaţii în participaţie,,. Contabilitatea
asocierilor în participaţiune 8
în România foloseşte chiar un cont dedicat în
contabilitatea asociaţilor (contul 458 – Decontări din asocieri în participare).
În măsura în care proiectul P este o asemenea asociere, contabilitatea este
realizată prin acest cont de legătură care reflectă atât aporturile părţilor, cât şi
gestiunea asocierii.
Utilizarea acestui cont dedicat asocierilor în participaţiune este adecvată în cazul proiectelor economice de exploatare în participaţiune a unor activităţi
sau numai a unor operaţiuni. Asocierea în participaţiune presupune asumarea de
către asociaţi a rezultatului exploatării proiectului în mod proporţional cu
finanţarea acestuia. Rezultatul poate fi profit sau pierdere. Important este ca
persoanele implicate (asociaţii) să stabilească cine exploatează şi prin urmare
cine contabilizează şi gestionează proiectul.
Cu ajutorul contului 458 “Decontări din operaţiuni în participaţie,, se
ţine evidenţa cheltuielilor şi veniturilor realizate din operaţii în participaţie
precum şi sumele virate între coparticipanţi. Periodic, asociatul ce ţine evidenţa
proiectului, remite asociatului de contul de venituri şi cheltuieli proporţional cu
cota de participare la finanţarea proiectului. Soldul contului dedicat arată poziţia
financiară a asociatului faţă de proiect.
Pentru un proiect de exploatare sau un proiect aplicativ care să necesite
calculaţia costurilor pe produs sau pe faze de producţie, managerul de proiect
poate dezvolta o contabilitate de gestiune proprie proiectului , paralelă şi
concomitentă cu contabilitatea financiară, similar utilizând conturi de clasa 9 din
planul de conturi în contabilitatea de gestiune a companiei cu analitic
corespunzător. Rezultă că proiectul P este reflectat atât de contabilitatea
financiară a companiei care dezvoltă proiectul şi a cărei firmă (siglă) şi cod de
înregistrare comercială şi fiscală sânt utilizate în desfăşurarea proiectului, cât şi
de contabilitatea de gestiune a proiectului care respectă structura devizului
proiectului. Avem de-a face cu dualismul contabil în tratarea contabilă a
proiectului, adică reflectarea operaţiunilor ce privesc proiectul atât în
contabilitatea financiară a companiei cât şi în contabilitatea de gestiune
(contabilitate orientată pe proiect).
8 prevăzută de art. 251-256 din Codul Comercial Român din 10 mai 1887, cu modificările
ulteriore
31
Finanţare
Contabilitatea
orientată
proiect
Contabilitatea
Financiară şi
de Gestiune
Analist
contabil
Derulare de
către executant
Analist
contabil
Figura 1.6 Raportul dintre contabilitatea generală şi contabilitatea
orientată pe proiect
Când se analizează derularea proiectului se merge la nivel de detaliu
pentru a vedea abaterile înregistrate. Aceste abateri atrag după ele o avalanşă de
modificări, de cele mai multe ori însoţite de solicitări de suplimentări de fonduri
sau de simplificare a obiectivelor, cu efecte asupra întregului proiect.
În final, contabilitatea orientată proiect trebuie să evidenţieze clar sumele
primite, modul în care au fost utilizate şi mai ales, modul în care au fost
respectate structura iniţială de deviz şi destinaţiile finale, fapt reflectat prin
conturi generale şi/sau dedicate ale contabilităţii financiare şi prin conturi
specifice ale contabilităţii de gestiune după caz.
Agregarea datelor pentru auditul unui proiect trebuie să aibă ca sursă un
mod de înregistrare specific proiectului, care individualizează resurse şi modul
de alocare.
Luarea în considerare a factorului timp şi a diferenţelor dintre nivelele
planificate şi cele estimate are rolul diferenţierii managerilor de proiecte.
În contextul generalizării alocării de resurse pe proiecte, contabilitatea
orientată proiect este un instrument flexibil şi util la dispoziţia managerilor de
proiect, fiind un alt mod de organizare la nivelul analitic a datelor. În cazul în
care activităţile, resursele, fondurile sunt structurate la nivelul finanţatorului
exact conform cerinţelor contabilităţii generale, contabilitatea orientată proiect
32
preia conturile din contabilitatea generală, iar înregistrările care se efectuează
aduc drept prim criteriu apartenenţa la un proiect, auditurile fiind legate de
natura operaţiilor, de fenomen. Sistemele informatice contabile conţin funcţii
care preiau acest nivel al defalcării şi mai apoi realizează agregarea
corespunzătoare tipologiilor recunoscute. Contabilitatea orientată pe proiect
prezintă avantajul raportării la nivelele planificate şi luarea în considerare a
factorului timp, două coordonate esenţiale în fundamentarea deciziilor.
Contabilitatea orientată pe proiect corespunde unei noi viziuni în care
se pleacă de la finanţare şi se urmăreşte finalitatea activităţilor fie prin utilizarea
posibilităţilor oferite de contabilitatea financiară(monism contabil), fie prin
utilizarea posibilităţilor oferite de contabilitatea financiară simultan cu cea de
gestiune(dualism contabil) .
Dezvoltările ulterioare au rolul de a evidenţia situaţii complexe privind
actualizarea alocărilor prin proiect, precum şi interschimburile de valori cu
efecte de sub-depăşire respectiv supra-depăşirea a nivelului. De asemenea, se
aprofundează corespondenţa dintre formulele contabile din contabilitatea
generală şi formulele contabile ce vor fi definite prin contabilitatea orientată pe
proiect (de fapt se înregistrează concomitent operaţiunea atât în contabilitatea
firmei cât şi în contabilitatea orientată pe proiect).
STUDIU DE CAZ : Raportarea execuţiei bugetului unui proiect
de cercetare finanţat în euro şi influenţa variaţiei monedei locale asupra BVC al
proiectului în perioada în care aceasta se depreciază.
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli exprimat în EUR
Cheltuieli totale 90000 euro Venituri totale 90000 euro
Cheltuieli deplasare 30000 euro Tranşa I
Cheltuieli cazare 15000 euro 45000 euro(curs 24000lei/euro)
Cheltuieli diurnă 15000 euro
Cheltuieli traduceri 5000 euro Tranşa II
Cheltuieli contabil 2000 euro 45000euro(curs 28000lei/euro)
Cheltuieli diverse 23000 euro
Execuţia Bugetului de Venituri şi Cheltuieli exprimată în lei
Cheltuieli totale lei 2503000000lei Venituri totale 2503000000 lei
Tranşa I
1.080.000.000lei
Cheltuieli deplasare 750.000.000lei Venit. fin. dif. curs
30.000.000lei
Cheltuieli cazare 397.500.000lei Venit. fin. dif. curs
37.500.000lei
33
5=% 435.000.000lei (15000 euro x 29000lei)
5124.e 420.000.000lei (15000 euro x 28000lei)
765 15.000.000lei (15000 euro x 1000lei)
Cheltuieli diurnă 435.000.000lei Venit. fin. dif. curs
15.000.000lei
Tranşa II 1.260.000.000lei
Cheltuieli traduceri 147.500.000lei Venit. fin. dif. curs
7.500.000lei
Cheltuieli contabil 60.000.000lei Venit. fin. dif. curs
4.000.000lei
Cheltuieli diverse 713.000.000lei Venit. fin. dif. curs
69.000.000lei
Curs mediu lei/euro conform metodologiei finanţatorului:
45000 euro x 24000lei+45000 euro x 28000lei
--------------------------------------------------= 26000lei/euro
90000euro
Contabilizare:
1) Finanţare tranşa I
5124.e = 447 fond special 1.080.000.000lei(45000 euro x 24000lei)
2)Schimb valutar lire sterline
581= % 750.000.000lei (30000 euro x 25000lei)
5124.e 720.000.000lei (30000 euro x 24000lei)
765 30.000.000lei (30000 euro x 1000lei)
5124.ls= 581 750.000.000lei (1,5 euro/1ls - 20000ls x 37500lei)
3) cheltuieli deplasare 30000 euro(20000lire sterline)
581=5124.ls 750.000.000lei
5314.ls=581 750.000.000lei
625 = 5314.ls 750.000.000lei
4) cheltuieli cazare 15000 euro
625= % 397.500.000lei (15000 euro x 26500lei)
5124.e 360.000.000lei (15000 euro x 24000lei)
765 37.500.000lei (15000 euro x 2500lei)
5) cheltuieli diurnă 15000eur
62
6) cheltuieli traduceri 5000 euro
628= % 147.500.000lei (5000eurx29500lei)
5124.e 140.000.000lei (5000 euro x 28000lei)
765 7.500.000lei (5000 euro x 1500lei)
34
7) cheltuieli contabil 2000 euro
628=% 60.000.000lei (2000 euro x 30000lei)
5124.e 56.000.000lei (2000 euro x 28000lei)
765 4.000.000lei (2000 euro x 2000lei)
8) cheltuieli diverse – rechizite, consumabile 13000 euro
604 = % 713.000.000lei (23000 euro x 31000lei)
5124.e 644.000.000lei (23000 euro x 28000lei)
765 69.000.000lei (23000 euro x 3000lei)
Pentru simplificare nu s-au mai înregistrat plăţile prin casa în lei.
Rezultă că execuţia în lei a BVC de 90.000 euro la un curs mediu de 26000lei
a fost de 2503000000lei adică 96.269 euro.
Interpretarea acestui rezultat şi raportarea lui este aceea că în condiţii de
inflaţie şi de depreciere a cursului valutar al monedei locale, proiectul a
înregistrat o pierdere din diferenţele „favorabile” de curs valutar.
Astfel proiectul care în plan a fost estimat la 2340000000lei (90000 euro
x 26000lei) , s-a realizat cu cheltuirea a 2503000000lei care la cursul mediu al
celor două trageri de 26000lei a reprezentat 96.269 euro - diferenţa de
163.000.000lei (6269 euro) reprezentând o pierdere / o depăşire a costurilor în
lei prin diferenţa nefavorabilă de curs valutar.
Numai în mod convenţional – fiscal, în contabilitatea românească se
consideră venituri financiare diferenţele de curs ,,favorabile,, adică diferenţele
aferente depozitelor în valută rezultate din evaluarea la cursuri depreciate.
Dacă acest fapt nu ar fi fost astfel reglementat, diferenţa ar fi grevat
rezultatul derulării proiectului în sensul înregistrării de pierdere în valoare de
343.000.000lei
În cazul neutilizării regulii de contabilizare a diferenţelor de curs valutar
ca venituri financiare, decontarea finanţării proiectului ar fi influenţat direct
rezultatul contabil, şi anume:
% = 600 2503000000lei (96269 euro x 26000lei)
447 2340000000lei (90000 euro x 26000lei)
121 163000000lei ( 6269 euro x 26000lei)
În condiţiile în care cantitatea de 90000 euro s-ar fi schimbat imediat în
lei, cheltuielile exprimate în euro nu s-ar mai fi putut efectua , fiind necesară în
plus suma de 6269 euro pentru a face faţă preţurilor şi tarifelor din ţara gazdă în
derularea proiectului.
Remarcă: Interpretarea şi raportarea impactului variaţiei monedei
naţionale în condiţii de reducere a inflaţiei şi de apreciere a cursului valutar al
monedei locale, proiectul va înregistra un câştig din diferenţele „nefavorabile”
de curs valutar.
35
CAPITOLUL II
CE ESTE FINANŢAREA PROIECTELOR ?
Finanţarea proiectelor (FP) o regăsim începând cu secolul al 12-lea, când
Casa Regală Engleză a contractat cu Frescobaldi (o bancă italiană a vremii
respective) un credit pentru exploatarea minelor de argint Devon, bazat pe
rambursarea în funcţie de out-put-ul minei respective. În secolul 19 au fost
finanţate multe proiecte de infrastructură, folosind tehnicile de finanţare a
proiectelor. Multe dintre acestea au întâmpinat dificultăţi ce au intrat în istorie.
1. Dificultăţi în finanţarea proiectelor - Scandalul „Panama”
Afacerea Panama9
a fost
ilustrată în presa vremii şi va rămâne
ca una dintre cele mai mari scandaluri
financiare ale celei de a treia republici
franceze. Ea debutează în 1878, când
Lesseps, care se bucura de o mare
popularitate încă de la construirea
Canalului de Suez, reuşeşte să facă
plauzibilă ideea construirii Canalului
Panama. Întreprinderea este condusă
cu o incredibilă uşurinţă. În ciuda
reliefului, a denivelărilor, a febrei
aftoase care a decimat muncitorii,
Lesseps se încăpăţânează în crearea
unui canal la altitudinea reliefului,
fără ecluze. El disimulează amploarea
cheltuielilor fixate pentru început la
600.000.000 livre, ele devenind în final
aproape duble. În faţa reticenţei băncii, Lesseps face apel la micile economii şi
acordă încrederea sa unor aventurieri ai finanţelor cum ar fi Cornelius Herz
sau Baronul De Reinach. Aceştia din urmă nu vor ezita să cumpere mai multe
ziare printre care „Le Figaro”, „Le Gaulois”, „Le Moniteur universel”, ce vor
susţine prin publicitate această afacere, ei sporind astfel cuantumul cifrei de
afaceri cu cheltuielile publicitare şi cele administrative.
În 1887, compania deja a utilizat peste 1,4 miliarde şi nu a nivelat decât
37 milioane m3
faţă de cei 70 de milioane prevăzuţi. Pentru evitarea unei
9
LE FICHIER DE L’ISTOIRE DE FRANCE – Bibliotheque Nationale, Paris/Photo Tallandier
1980, Edito-Service SA, Geneve, et Lib. J. Tallandier, Paris.
36
catastrofe, Lesseps îşi va limita planurile la un canal cu ecluze şi va trebui să
ceară aprobarea unui împrumut în tranşe. Creditul obţinut la 9 iunie 1888 prin
fraudă nu poate împiedica începerea procedurilor de lichidare a companiei la 4
februarie 1889. Scandalul izbucneşte 3 ani mai târziu, când ziarul lui Edouard
Drumont denunţa ruina a 85.000 de mici împrumutători, corupţia parlamentară
şi rolul jucat de Herz şi Reinach. Astfel, 100 de deputaţi sunt compromişi.
Ancheta condusă de o comisie parlamentară are ca rezultat condamnarea
conducătorilor companiei, dar şi la inculparea deputatului Daihaut, singurul
parlamentar care a avut slăbiciunea de a mărturisi. De fapt, scandalul
„Panama” este înţesat de sancţiuni judiciare, procesele pe rol încheindu-se prin
sentinţe mai mult indulgente, atunci când nu au fost casate pentru viciu de
procedură. Afacerea a avut consecinţe foarte grave. Ea va compromite un
număr important de oameni politici ca Rouvier, Floquet şi chiar Clemenceau, a
cărui carieră va cunoaşte o decădere timp de 10 ani. Prin dimensiunile sale,
afacerea va încuraja antiparlamentarismul, curentul naţionalist şi va crea
premisele afacerii Dreyfus. Scandalul Panama va contribui la orientarea
micilor economii ale marilor întreprinderi industriale către fondurile de stat,
ceea ce va avea drept consecinţă o încetinire a expansiunii economice.
2. Puncte de referinţă în evoluţia finanţării proiectelor
Analizând evoluţia finanţării proiectelor, în timp şi pe arii geografice în
întreaga lume, rezultă că aceasta răspunde unor nevoi importante de dezvoltare
economică în lume şi este ataşată proiectelor investiţii peste graniţă.
Perioada Zona de realizare a FP Zona de dezvoltare a FP
În anii 70 s-au pus bazele finanţării
proiectelor în sectorul
industriei energetice,
înainte fiind restrânsă
doar la sectorul
resurselor naturale
În Anglia, British Petroleum a contractat 945 de milioane
de dolari de la un sindicat
bancar format din 66 de
bănci pentru a dezvolta
exploataţiile petroliere din
Marea Nordului (1972).
În S.U.A. legea de
reglementare a utilităţilor
publice cerea furnizorilor de
utilităţi publice locale să
cumpere producţia de
energie electrică pe bază de
contracte pe termen lung la
costuri marginale ale
producătorilor. Astfel
această lege a pus bazele
finanţării fără recurs în
industria energetică (1978).
37
În anii 80 s-a continuat reforma de
reglementare a
finanţării proiectelor în
ţările industrializate.
Schimbările în politica
macroeconomică şi
reformele de
reglementare au condus
de asemenea la intrarea
finanţării proiectelor pe
pieţele în curs de dezvoltare.
În S.U.A., Companiei AT&T care o perioadă mare
de timp din istoria să
funcţionase ca un monopol
de stat, i s-a cerut să divizeze
companiile sale operative
Bell (care furnizau en-gross
produse de telecomunicaţii
în S.U.A.). În acest fel, a fost
stabilit cadrul competiţional
pentru o lărgire majoră a
serviciilor de telecomunicaţii (1984).
În Turcia, în 1987 s-a emis prima lege privind BOT
( Build-Operate-Transfer) care să atragă finanţare privată în proiectele de
infrastructură de utilitate publică.
Aceasta a permis o dezvoltare a
construcţiei şi operării proiectelor pe
un termen suficient de lung pentru a
acoperii costurile construcţiei şi un
profit înainte de rambursarea către stat
(1987). Au urmat decizii judecătoreşti
ale instanţelor turceşti la Curtea de
Arbitraj; oricum cadrul juridic
complicat a întârziat un număr de
proiecte.
În anii 1990-1993 s-a
produs o expansiune a
finanţării proiectelor în
acoperirea sectorială. S-
a produs accesul pe pieţele de capital şi pe
pieţele titlurilor de
valoare.
În S.U.A., Geo Thermal
Project în valoare de 560 de
milioane de dolari. a fost
primul aranjament de
finanţare de proiecte pe piaţa titlurilor de valoare. Este
prima finanţare de proiecte
care a ajuns la statutul de
„investiţie pe piaţa de
capital”.
În Anglia apare iniţiativa
finanţării proiectelor private.
Are loc lansarea programului
de parteneriat al statului cu industria privată, menită să
aducă investitorii privaţi să
finanţeze activităţile
tradiţionale de stat-susţinute
de guvern (şcoli, spitale,
închisori). Astfel s-au
deschis noi perspective
finanţării proiectelor.
Filipine, fost prima ţară din Asia care
a doptat o lege specială pentru schema
de finanţare BOT pentru proiecte de
infrastructură care autoriza finanţarea,
construcţia şi întreţinerea (exploatarea) proiectelor de infrastructură în
domeniul privat.
Subic Bay Power – 105 milioane
dolari. A fost primul plasament privat
de titluri de valoare făcut asupra unui
proiect străin, în S.U.A. Proiecte regionale – Scudder Latin
American Trust for Independent Power
– pentru a face investiţii pe termen
lung în general prin titluri de valoare
de capital (equity-type securities) în sectorul proiectelor private din
industria energetică în regiune.
Termenul iniţial la acest priect era
iunie 1993 cu 75 milioane dolari de la
3 investitori incluzînd şi IFC.
Columbia – Mamoval Power – 70
milioane dolari. Primul proiect de
industrie energetică în America Latină
realizat pe bază de recurs limitat şi fără
garanţia statului sau a sponsorilor şi cu
asigurare de riscuri externe. Proiectul a
solicitat noi reglementări privind
cadrul legal şi al titlurilor de investiţii.
Mexic Grupo Serfico –
managementul financiar public a
structurat pentru prima dată un
program de credite colaterale.
Toluca Toll Rd – 200 de milioane de
dolari – este prima finanţare de taxe de
drum pe piaţa internaţională. IFC a
38
contribuit cu 13,8 milioane de dolari.
În anii 1994-1995 a
avut loc expansiunea
regională a finanţării
proiectelor. Are loc
titlurizarea capitalului
proiectelor (securization of project
equity)
S.U.A. Indiantown
Cogeneration Project – 505
milioane dolari - finanţarea
proiectelor s-a înregistrat
public pe pieţele de capital. Global Power and Pipelines,
capitalizată la 165 de
milioane de dolari şi
declarată ca firmă cotată la
bursă de către Enron, care
pentru a-şi grupa pieţele de
dezvoltare a proiectelor de
infrastructură a vândut 50%
din capital către investitori
privaţi.
Japonia – legea utilizării
energiei electrice a fost
modificată prin permisiunea
de a se crea producători de energie independenţi.
Coasta de Fildeş – Ciprel, 70 de
milioane de dolari. IFC a contribuit cu
14 milioane dolari credit în contul său
şi 1 milion de dolari a investit în
capital.
Malaezia - ZTL Power Generation,
570 milioane dolari, echivalent în
obligaţiuni exprimate în monedă
locală. Este cea mai mare finanţare a
datoriilor din istoria statului. Este
piatra de temelie în dezvoltarea pieţei
locale a obligaţiunilor din Asia.
Polonia – Electrowina Turon – este
prima BOT uzină generatoare de
energie din Polonia.
Oman – Al Manah Power Station – 155 milioane dolari. Prima BOT în
Golf. IFC a investit 14 milioane dolari
în contul său şi 4 milioane dolari în
capitalul social şi încă 57 milioane
dolari în obligaţiuni.
Columbia – Centragas, 172 milioane
dolari. Prima investiţie graduală de
finanţare a proiectelor bazată pe
emisiunea de titluri de valoare – obligaţiuni, pe o piaţă în curs de
dezvoltare.
39
Anul 1996 s-a caracterizat printr-o
largă expunere la risc,
perioade mai lungi de
subscriere, diminuarea
implicării guvernelor,
dar s-a înregistrat un
mai mare acces pe piaţa
de capital a acţiunilor şi
obligaţiunilor
proiectelor.
China – Tangshan Sithe Coal Fired Plant – 128 de milioane de dolari.
Prima schemă de finanţare cu recurs
limitat din China fără participarea
ECA-MDB ca instituţii, fără
participarea sponsorilor sau a
suportului legal dar cu garantarea
creditului de către PICC care este cea
mai mare companie de stat de asigurări
din China.
Tailanda – Razong Refinery – 1,5
miliarde dolari – cea mai mare
tranzacţie fără recurs din Asia.
Quatar – Ras Laffan – proiect de gaz
natural lichefiat. A fost un record
pentru mărimea obligaţiunilor – iniţial
a fost planificată o finanţare de 40 de milioane de dolari dar a crescut la 1,2
miliarde datorită unei creşteri
puternice şi datorită perioadei mai
lungi de subscriere.
Peru – Aguatzia Integrated Energz,
257 milioane de dolari. Prima finanţare
cu recurs limitat în regiune pentru o
unzină energetică comercială. A
beneficiat de finanţare pe 30 de ani de la bănci şi de la investitori.
Anul 1997 s-a caracterizat prin
continuarea creşterii
finanţării proiectelor în
profil regional şi
îmbunătăţirea
condiţiilor de finanţare
la jumătatea anului.
Criza valutară ce a
început la mijlocul
anului 1997 a stopat
multe proiecte.
China : Anhui Hefel 2X350 mw – 430 de milioane de dolari. Primul
proiect în domeniul energetic pe care
băncile locale l-au înfiinţat cu recurs
limitat pe termen lung alături de ECAS
şi bănci internaţionale.
Laibin B 2x 350 MW – proiect în
domeniul energetic în valoare de 616
milioane dolari. Prima finanţare de
proiect tip BOT din China (participare
Coface de 300 milioane dolari,
finanţată total internaţional)
Maroc – Jorf Lasfar Power - 1,3
miliarde dolari. Primul proiect
energetic finanţat în mod privat în
această ţară. Cel mai mare proiect din
Africa de Nord finanţat cu recurs
limitat până în ziua de azi.
Arabia Saudită – Yanpet – 2,3
miliarde de dolari. Cea mai mare
finanţare pentru un proiect în
petrochimie din lume. Cea mai mare
finanţare pentru o entitate din Orientul
Mijlociu.
Chile – Los Pelambros Mines – 950 de
40
milioane de dolari. Cel mai lung împrumut bancar sindicalizat şi
neacoperit pentru un proiect cilian – 12
ani.
Panama – Northern Corridor and
Madden toll roads. Prima finanţare de
construcţii pe piaţa de capital pentru
un proiect de drumuri din regiune de la
criza monedei mexicane – peso din
1994. Prezintă riscuri de construcţie şi
nici o garanţie din partea guvernului
pentru volumul traficului. Prima tranzacţie de finanţare de proiecte din
America Centrală. Este un proiect de 200 de milioane de dolari incluzând
emisiune de obligaţiuni pe 15 ani la
425 puncte de bază deasupra titlurilor
de trezorerie pe 10 ani.
Venezuela – Petrozuata – un miliard
de dolari. Cel mai mare proiect cu
statut de investiţie din ţările în curs de
dezvoltare. Anul 1998 – continuă
inovaţiile în selectarea
ariilor de desfăşurare,
dar scăderea dramatică
a fluxurilor monetare pe pieţele în curs de
dezvoltare a afectat
accesul finanţării
proiectelor. Mai puţine
proiecte; multe s-au
închis sau şi-au restrâns
finanţarea. Câteva au
continuat să fie
finanţate cu suport
guvernamental. O mare
influenţă a avut şi
finanţarea din fonduri
în monedă locală.
S.U.A. – Project Funding
Corp. Primul credit obligatar
lansat şi utilizat pentru
finanţarea proiectelor.
Din analiza datelor de mai sus, rezultă că formele de finanţare ale
proiectelor au evoluat permanent, de la credite bancare, la credite obligatare
iniţiate de companii, ajungând la investiţii directe şi chiar la investiţii pe piaţa de
capital. Apare în mod firesc întrebarea este finanţarea proiectelor o investiţie
profitabilă în pofida riscurilor inerente oricărui proiect? Mai mult, în aceste
ultime decenii, este finanţarea proiectelor o investiţie la modă?
41
3. Finanţarea proiectelor şi finanţarea prin proiecte
Finanţarea prin proiecte ca o tehnică modernă şi sofisticată de finanţare a
început să fie activ folosită la începutul anilor 1970, fiind specialitatea marilor
bănci internaţionale, prima dată fiind folosită pentru finanţarea exploatării
resurselor petrolifere din Marea Nordului, în 1972, de către marea companie
British Petroleum (BP), prin dezvoltarea proiectului de la Fortifies Field10
.
La acea dată, BP British Petroleum avea nevoie să îşi finanţeze
expansiunea în foarte multe locuri din lume, iar din acest motiv, conducerea a
considerat necesar să separe finanţarea proiectului Fortifies Field cât mai mult
posibil de alte activităţi de strângere de fonduri ale firmei – pentru a elimina
riscul ca posibilul insucces al proiectului să ducă şi la modificarea credit-
ratingului global al firmei. În mod ideal, firma dorea să îşi izoleze cât mai mult
celelalte activităţi financiare de soarta proiectului din Marea Nordului, însă era
evident că nici o bancă nu îşi putea asuma riscul de a împrumuta numai pe
garanţia unui câmp petrolifer care încă nu producea nimic.
Ca atare, BP- British Petroleum a venit cu soluţia ce este ilustrată în
figura de mai jos.
Bănci
Împrumut Rambursarea împrumutului
Vânzare de petrol Plata în avans pentru cumpăr. petrol
BP
Trading
Norex
Petrol Petrol
BP
Development
Figura 2.1 Schema de finanţare a proiectului Fortifies Fields
Un sindicat format din 66 bănci a consimţit să dea un credit în valoare de
945 milioane USD – la acea vreme, cel mai mare împrumut bancar pentru
industrie. Însă aceste fonduri nu au fost date direct către BP, ci unei firme
10
Chris Chapman, Steven Ward, Project Risk Management – Processes, Techniques, Insights,
John Wiley & Sons, 1996
42
numite Norex, care era controlată de către bănci. Norex la rândul ei dădea aceşti
bani către BP Development, filiala BP care se ocupa de dezvoltarea proiectului,
însă nu în forma unui împrumut, ci cu titlul de plată în avans pentru livrările
viitoare de petrol. Cu alte cuvinte, în schimbul banilor, BP Development
promitea să livreze o anumită cantitate de petrol către Norex. Bineînţeles,
ultimul lucru de care băncile aveau nevoie era o cantitate de petrol la uşile lor.
Ca atare, au aranjat ca o altă filială a firmei mamă, BP Trading, care să
răscumpere petrolul de la Norex, la un preţ stabilit.
Exemplul de mai sus este un caz de finanţare a unui proiect, nu printr-o
formulă de finanţare obişnuită precum creditarea cu constituire de garanţii
materiale, ci printr-un proiect de finanţare care este însuşi soluţia de finanţare
descrisă. Această soluţie este ea însuşi un proiect prin noutate, prin riscurile
aferente şi prin măsurile luate pentru diminuarea şi eliminarea lor.
În primul rând, plăţile către Norex trebuiau să fie terminate în decurs de
10 ani. Dar, din cauza unor factori neprevăzuţi care au afectat dezvoltarea
proiectului Fortifies Field, viteza cu care Norex era plătită era dependentă de
ritmul producţiei câmpului petrolifer.
Băncile au consimţit să suporte riscul crucial de a-şi primi banii înapoi în
cazul în care rezervele de petrol ar fi fost insuficiente. În schimb, ele erau
protejate împotriva altor trei tipuri de hazard. Primul era ca BP Development să
nu poată să construiască echipamentele şi instalaţiile necesare. Prin urmare,
contractul de împrumut specifica în detaliu maniera în care instalaţiile trebuiau
construite şi la ce date, iar BP a garantat ca filiala să va îndeplini acest plan.
Al doilea mare hazard era ca rezervele de petrol să se termine mult mai
rapid decât era estimat. Pentru a proteja băncile împotriva acestei posibilităţi, BP
a garantat ca în fiecare an diferenţa dintre valoarea de piaţă a petrolului extras şi
valoarea monetară necesară rambursării împrumutului va fi transferată într-un
cont special, care putea fi folosit de Norex în eventualitatea în care fluxul de
petrol era redus.
Al treilea risc era acela al forţei majore. Daca se dovedea imposibil de a
extrage petrol în decurs de 6 ani şi dacă rezervele estimate de petrol se dovedeau
suficiente pentru rambursarea împrumutului, atunci Norex putea să fie plătită
dintr-un cont special garantat de BP.
Un aspect important al acestui tip complicat de finanţare era că băncile
au acceptat unele din riscurile asociate cu Fortifies Field. De exemplu, dacă
rezervele de petrol erau insuficiente pentru a rambursa împrumutul către Norex,
băncile nu se puteau îndrepta asupra altor active ale firmei BP. O a doua
diferenţă între finanţarea proiectului Fortifies Field şi un contract clasic de
împrumut bancar era că finanţarea proiectului nu apărea ca o obligaţie / pasiv în
bilanţul firmei BP. În schimb, promisiunea filialei BP Trading de a răscumpăra
petrolul de la Norex a fost înregistrată în contabilitate drept o obligaţie amânată (
în lb. Engl.– deferred liability). Este vorba de izolarea patrimonială şi contabilă a
riscurilor proiectului.
43
Faţă de experienţe de acest tip, managerii de întreprindere şi managerii
proiect pot iniţia multiple variante de finanţare a întreprinderii prin proiecte sau
de finanţare a proiectelor prin soluţii clasice.
Pe de o parte, întreprinderea îşi poate finanţa activitatea de exploatare şi
de investiţii şi chiar de finanţare, prin proiecte de finanţare. Pe de altă parte,
proiectele iniţiate de întreprindere pot fi finanţate prin credite sau prin investiţii
directe, ca soluţii clasice sau prin noi proiecte de finanţare. Această abordare
managerială de întreprindere se bazează pe raţionamentul dat de standardele
internaţionale de contabilitate (IAS 7) că orice întreprindere este definită
financiar prin trei activităţi- de exploatare, de investiţii şi de finanţare. Astfel,
finanţare externă cu capital a unei companii este o o investiţie directă din partea
altei companii şi invers. Acelaşi raţionament se aplică şi pentru nevoile interne
de finanţare pentru că, funcţional, orice nevoie financiară are o resursă. Din
perspectiva managementului de proiecte, atât nevoile de finanţare cât şi
resursele de acoperire, pot face obiectul unor proiecte. Creativitatea în acest
domeniu, poate conduce la ceea ce se cheamă „inginerie financiară”.
4. Tehnica finanţării proiectelor
Proiectele de investiţii de mare anvergură, naţionale dar mai ales cele
transnaţionale, au au generat tehnici şi competenţe adecvate, cunoscute în limbaj
bancar şi al afacerilor prin denumirea, în limba engleză de project financing.
Finanţarea unui proiect (obiectiv economic) presupune înfiinţarea unei entităţi
economice viabilă din punct de vedere tehnic, financiar şi comercial, aşa încât
intrările de fonduri, rezultate din exploatarea obiectivului, să fie considerate, de
la bun început, ca suficiente atât pentru acoperirea serviciului datoriei, cât şi
pentru recuperarea costurilor şi o remunerare justă a capitalului investit.
Finanţarea proiectelor, ca tehnică modernă şi sofisticată de finanţare a început să
fie cu adevărat folosită la începutul anilor 70, ca rezultat al crizei financiare
bancare internaţionale din 1974 care a avut efecte dramatice asupra pieţelor
financiare internaţionale şi asupra modului de finanţare a infrastructurilor şi
altor tipuri de proiecte. Versiunea modernă a finanţării proiectelor cu recurs
limitat ( în lb. Engl.- limited-recourse project financing) a fost iniţiată la
începutul anilor 1970 pentru dezvoltarea câmpurilor petrolifere ale Mării
Nordului. Proiecte de infrastructură, petrol şi gaze naturale, telecomunicaţii,
petrochimice şi alte tipuri de proiecte mari sunt din ce în ce mai mult folosite de
către entităţi private, non-guvernamentale. Dezvoltatorii de proiecte şi guvernele
ţărilor gazdă uneori nu posedă bonitatea financiară necesară pentru a suporta
gradul ridicat de îndatorare pentru un proiect, sau, în caz afirmativ, nu sunt
dispuşi să îşi ofere resursele financiare necesare pentru proiect sau să îşi asume
obligaţiile ce reies din oferirea de garanţii pentru asemenea proiecte.
Finanţarea proiectelor s-a dezvoltat drept o tehnică nouă şi dinamică
pentru a finanţa proiecte mari consumatoare de capital, iar comunitatea
44
financiară internaţională o foloseşte tot mai des pentru a rezolva nevoia
crescândă de proiecte atât în ţările dezvoltate, cât şi în curs de dezvoltare.
Finanţarea proiectelor este o tehnică de finanţare prin care finanţatorii
consimt să considere iniţial veniturile unui proiect şi activele date drept garanţie
şi bază pentru analiza creditului precum şi sursa principală de rambursare a
creditelor acordate, independent de bonitatea financiară a celor care dezvoltă un
asemenea proiect. Termenul de finanţarea proiectelor este în general folosit
pentru a ne referi la diferitele tipuri de structuri financiare, în care acoperirea
necesităţilor de finanţare nu se bazează pe suportul sponsorilor sau pe valoarea
activelor fizice ale proiectului, ci în principal pe succesul proiectului în sine,
generator de noi fluxuri financiare.
Finanţarea proiectelor diferă de practicile de împrumut comerciale
tradiţionale, în care creditorii oferă finanţare firmelor cu bonitate financiară,
fac analiza creditului bazată pe situaţiile (declaraţiile) financiare ale firmelor ce
împrumută, precum şi pe proiecţiile acestora în viitor, şi beneficiază de recurs
total ( în lb. Engl.- full recourse) asupra tuturor activelor respectivelor firme. În
finanţarea tradiţională, sursa principală de rambursare a împrumutului pentru
investitori şi creditori este firma sponsor, garantată de bilanţul contabil al
acesteia, nu al proiectului în sine. Prin urmare, o influenţă importantă asupra
deciziei de creditare este puterea financiară ce se degajă din bilanţul contabil al
firmei sponsor, precum şi reputaţia de care se bucură.
În opoziţie, finanţarea proiectelor implică creditarea pe baza
presupunerii că veniturile proiectului şi activele reprezentând garanţii se vor
constitui în resurse suficiente pentru a rambursa creditul. Intr-o finanţare pură a
proiectelor, proiectul, activele sale, fluxurile de numerar generate şi contractele
încheiate sunt separate de cele ale dezvoltatorilor într-o asemenea manieră care
să permită creditorilor să efectueze analiza creditului pe o bază individuală.
Această analiză este necesară pentru a determina dacă un proiect poate fi
considerat solid din punct de vedere economic, financiar, tehnic şi legal pentru a
genera fluxuri de numerar adecvate pentru a suporta gradul mare de îndatorare
necesar pentru implementare.
În finanţarea tradiţională, dacă un proiect eşuează, creditorii săi nu sunt
neapărat afectaţi, atât timp cât firma care deţine proiectul rămâne viabilă din
punct de vedere financiar.
În finanţarea proiectelor, dacă un proiect eşuează, investitorii şi creditorii
se pot aştepta la pierderi importante deoarece proiectul însăşi sau fezabilitatea
să, reprezintă substanţa garanţiei investiţiei .
Finanţarea proiectelor nu înseamnă însǎ că, finanţatorii îşi asumă toate
riscurile proiectului fără vreo garanţie de la părţile implicate.
Există două tipuri de finanţare a proiectelor: finanţarea proiectelor fără
drept de recurs ( în lb. Engl -non-recourse project finance) şi finanţarea
proiectelor cu drept de recurs limitat ( în lb. Engl.- limited-recourse project
finance).
45
Finanţarea proiectelor fără drept de recurs – reprezintă un
aranjament sub care investitorii şi creditorii care finanţează proiectul nu posedă
nici o modalitate de întoarcere/recurs împotriva sponsorilor, cum ar fi de
aşteptat într-o finanţare tradiţională (de exemplu, prin garanţii). Cu toate că
garanţia de care beneficiază creditorii va include şi activele care sunt finanţate,
creditorii se bazează pe cash-flow-ul degajat prin operarea/exploatarea acelor
active pentru rambursarea împrumutului. Prin urmare, pentru a atrage finanţare,
proiectul trebuie pregătit cu grijă şi să ofere suficiente motive creditorilor săi că
este fezabil din punct de vedere economic, tehnic şi din punct de vedere al
mediului înconjurător, şi că este capabil de a rambursa datoria.
Finanţarea proiectelor cu drept de recurs limitat – permite
creditorilor şi investitorilor un anumit nivel de recurs împotriva sponsorilor.
Acesta poate îmbrăca forma unei garanţii în perioada de construcţie a
proiectului, sau alte forme de garantare a proiectului cum ar fi garanţia de
finalizare a proiectului. Sponsorul poate acorda, de asemenea, o garanţie
completă pe toata perioada exploatării proiectului. Aceste garanţii complete pot
fi reprezentate de contracte comerciale specifice cu furnizorii sau cu clienţii
proiectului care să asigure aprovizionarea cu materiile necesare exploatării cât şi
desfacerea produselor proiectului (acorduri „take-or-pay”/”take-and-pay”,
contracte ,,put-or-pay”, acorduri, ”through-put”, contractele „tolling”
,acordurile de „cost sharing”, şi acordurile de „working capital maintenance”).
Creditorii şi investitorii, însă, se bazează mai mult pe succesul proiectului drept
sursă primară de rambursare.
Exista însă şi varianta recursului complet (full recourse), finanţare în
care creditorii se bazează în cele din urmă pe activele şi cash-flow-ul entităţilor
susceptibile a garanta creditul (sponsor, furnizori, clienţi etc) pentru rambursarea
sumelor finanţate sau pentru acoperirea deficitului proiectului (pierderii din
exploatarea proiectului ).
Decizia creditorilor de a accepta una din cele două forme de recurs
pentru o finanţare a unui proiect trebuie luată pe înţelegerea faptului că orice risc
care nu a fost dispersat sau neutralizat va fi preluat de către ei. Magia finanţării
proiectelor constă în distribuirea diferitelor riscuri asociate proiectului între
diverşii participanţi care au un interes în succesul acelui proiect, într-o asemenea
manieră în care fiecare participant îşi asumă o parte a riscurilor proiectului, însă
nici una nu le suportă în totalitate. În mod ideal, o dispersare eficientă a
riscurilor ar trebui să lase creditorilor acelaşi risc – sau apropiat – pe care aceştia
şi l-ar fi asumat dacă ar fi fost vorba de o finanţare tradiţională a sponsorilor, cu
recurs total.
Creditorii sunt de obicei pregătiţi să îşi asume anumite riscuri reziduale
relative la construcţia, începerea şi operarea proiectului, deoarece ei pot angaja
experţi – ingineri care vor face o evaluare şi cuantificare corectă a celorlalte
riscuri. Alte riscuri, cum ar fi forţa majoră şi riscul politic pot fi neutralizate
folosind diferite forme de asigurare. Riscurile care totuşi rămân pot fi acoperite
46
folosind instrumente financiare derivate (swaps, futures, forwards, options) sau
prin contracte pe termen lung cu părţi terţe.
Nu există însă o formulă precisă sau soluţie pentru a identifica, evalua,
distribui şi neutraliza riscurile proiectului. Esenţa constă în faptul că toate
riscurile trebuie identificate, evaluate şi, dacă e necesar, dispersate. Din moment
ce creditorii nu beneficiază în general de recurs total asupra sponsorilor
proiectului, orice risc care nu a fost identificat şi gestionat eficient va fi
inevitabil un risc al creditorilor. De aceea, finanţarea proiectelor reprezintă o
afacere riscantă, şi de multe ori, una periculoasă. În această idee, un finanţator
de proiecte trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: în primul rând,
riscurile trebuie identificate şi înţelese, chiar de la început; apoi, riscurile trebuie
cuantificate şi evaluate pentru a le determina mărimea; în al treilea rând,
riscurile trebuie reduse, pe cât posibil; în al patrulea rând, riscurile trebuie
dispersate între participanţii care sunt cei mai potriviţi de a le asuma şi
administra; în ultimul rând, pe cât e posibil, riscurile trebuie acoperite în
continuare, prin mijloace de asigurare şi instrumente financiare derivate.
Fiecare montaj financiar de finanţare a proiectelor este unic pentru că se
bazează pe echipe de specialişti din mai multe domenii iar creativitatea finanţării
este de multe ori cerută de noutatea şi complexitatea proiectului. Totuşi se pot
reţine câteva trăsături comune finanţării proiectelor:
- de regulă, proiectele de investiţii au drept scop exploatarea resurselor de
materii prime sau obiective economice care formează un tot unitar din
punct de vedere tehnic şi comercial (fabrici sau uzine la cheie, linii de
transport maritim sau aerian, linii de telecomunicaţii, obiective turistice,
lucrări publice ş.a.m.d.);
- proiectele economice reunesc şi implică mai mulţi participanţi şi,
respectiv, mai multe surse de finanţare (sub forma creditelor şi sub forma
capitalului);
- finanţarea se bazează cu prioritate pe împrumuturi, dar şi fondurile
proprii reprezintă un procent în cadrul planului de finanţare;
- montajul financiar al finanţării proiectelor presupune protecţia
creditorilor împotriva riscurilor (soluţia cea mai frecventă este transferul
şi partajarea riscurilor între promotorii proiectului şi finanţatorii
proiectului);
Pregătirea finanţărilor de proiect începe cu elaborarea studiului de
fezabilitate, realizată de echipele tehnice ale beneficiarului, de obicei cu
consultanţă externă. Studiul de fezabilitate cuprinde descrierea tehnică a
proiectului, evaluarea volumului de investiţii şi costurilor de exploatare,
estimarea producţiei şi a încasărilor din exploatare. Acest studiu este o
documentaţie ce cuprinde argumentele tehnice, juridice, contabile, fiscale şi
financiare ce vor conduce la decizia de investiţie în proiect. Importanţa
credibilităţii acestui document este demonstrată de costurile acestor studii care
pot atinge 2-5% din valoarea globală a proiectului. Studiul de fezabilitate al
47
proiectului este supus analizei şi evaluării pentru luarea deciziei de finanţare.
Analiza financiară are drept scop determinarea rentabilităţii proiectului prin rata
internă de randament şi valoarea netă actualizată.
Evaluarea proiectelor de investiţii este un proces deosebit de complex,
care se cere a fi realizat de către o echipă de specialişti, într-o succesiune logică,
constituită din parcurgerea obligatorie a următoarelor etape:
- Cuantificarea costului proiectului de investiţii - se determină atât
costurile iniţiale, legate de realizarea procesului investiţional – ca fluxuri
monetare imobilizate, precum şi costurile viitoare ca rezultat direct al
acceptării şi implementării proiectului în cauză;
- Previzionarea fluxurilor băneşti (cash-flow-urilor) ce vor rezulta din
exploatarea efectivă a proiectului de investiţii;
- Evaluarea riscurilor proiectului de investiţii;
- Determinarea costului adecvat al capitalului şi/sau a ratei de actualizare
ce urmează a fi folosită când se actualizează cash-flow-urile aferente
proiectului de investiţii evaluat;
- Actualizarea cash-flow-urilor generate de exploatarea obiectivului de
investiţii pus în funcţiune;
- Compararea valorii prezente a cash-flow-urilor estimate cu costurile
antecalculate ale proiectului. Dacă valoarea prezentă netă sau valoarea
actualizată a cash-flow-urilor degajate de proiectul respectiv depăşeşte
costurile aferente implementării investiţiei, atunci proiectul poate fi
acceptat. În situaţia inversă, proiectul trebuie refuzat.
Metodele de selecţie a proiectelor de investiţii recunoscute de literatura de
specialitate sunt:
o metoda termenului de recuperare a investiţiei (pay-back period); o metoda valorii actualizate nete (VAN) (net present value NPV); o metoda ratei interne de rentabilitate a investiţiei cu cele două variante
ale sale: rata internă normală de rentabilitate (regular internal rate of retur) şi rata internă modificată de rentabilitate (modified internal rate of
return).
Precizăm că actualizarea nu reflectă aducerea valorii din trecut în prezent cum
este cazul aplicării ratei inflaţiei, ci dimpotrivă, este vorba de aducerea valorii
din viitor în prezent. Aceasta pentru a răspunde principiului valorii în timp a
banilor (time money value) care arată că o unitate monetară în prezent valorează
mai mult decât aceeaşi unitate monetară în viitor. În cazul cash-flow-urilor
estimate a fi degajate de proiect în anul i actualizarea se calculează după
formula:
CFa
CFi
(1 k)i
unde, coeficientul de actualizare k este o constantă aleasă la
nivelul dobânzii de piaţă sau la nivelul randamentului titlurilor de valoare pe
piaţa de capital.
48
În cazul proiectelor de întreprindere, dacă se pune problema alegerii unor
proiecte fezabile, dintr-o multitudine de propuneri, trebuie luat în considerare că
se disting: proiecte care se exclud reciproc, proiecte independente şi proiecte
contingente sau interdependente11
.
Proiectele care se exclud reciproc (mutually exclusive projects)
reprezintă posibilităţile alternative de investiţii în sensul că, dacă una dintre
posibilităţi este acceptată, cealaltă trebuie respinsă. De exemplu achiziţionarea
unor motostivuitoare pentru un depozit de mărfuri şi instalarea unui sistem de
benzi rulante pentru acelaşi depozit de mărfuri sunt proiecte care se exclud
reciproc, astfel că acceptarea unuia implică automat refuzarea celuilalt.
Proiectele independente sunt acele proiecte ale căror cheltuieli impuse
de realizarea lor şi venituri furnizate din exploatarea obiectivelor finalizate nu au
legături cu cheltuielile şi veniturile altor proiecte. Reluând exemplul anterior,
menţionăm că, dacă societatea comercială are nevoie de un echipament pentru
ambalarea mărfurilor sale, achiziţionarea acestui echipament este absolut
independentă faţă de achiziţionarea motostivuitoarelor sau a sistemului de benzi
rulante.
Proiectele contingente sau interdependente sunt acele proiecte pentru
care alegerea unuia implică şi alegerea celuilalt. De exemplu, dacă un
producător de reactivi de laborator analizează posibilitatea de a achiziţiona o
instalaţie pentru producerea unor noi reactivi, atunci este necesară şi acceptarea
unui sistem special de ambalare şi etichetare a acestor noi produse. Este
incorectă aprecierea că decidenţii se află în faţa a două proiecte independente,
întrucât aceste proiecte sunt interdependente, astfel că se impune combinarea şi
evaluarea lor ca un singur proiect. Proiectele de investiţii pot fi legate unul de
altul şi în timp. În acest sens, este de remarcat faptul că, prin acceptarea şi
implementarea unui anumit proiect în perioada prezentă, societatea comercială
investitoare poate să câştige o anumită poziţie strategică pe piaţă, care să îi
permită în viitor implicarea în alte proiecte, pentru care altfel nu ar fi fost
disponibilă. De aceea, o analiză corectă a proiectului iniţial implică o necesară
evaluare a câştigurilor viitoare, obtenabile prin aplicarea şi a proiectelor
contingente cu cel iniţial.
5. De ce este Finanţarea Proiectelor importantă ? În ultimii 30 de ani a existat un val global de interes asupra finanţării
proiectelor– ca un “instrument” de finanţare a investiţiilor economice. Acest nou
concept ajută finanţarea noilor investiţii prin organizarea şi aranjarea finanţării
11 Halpern, P.,Weston, J.F.Brigham, E.F. – Finanţe manageriale. Modelul canadian, Editura
Economică, Bucureşti, 1998, pag.412-413.
49
pe baza cash-flow-ului generat de proiect, fără garanţii adiţionale din partea
sponsorului.
Cu toate că finanţarea proiectelor este folosită de sute de ani, în primul
rând în minerit şi proiecte de exploatare a resurselor naturale, o serie de alte
posibile aplicaţii în special finanţarea “proiectelor zero” ( în lb. Engl.- greenfield
projects), adică a proiectelor fără precedent – s-au bucurat de o atenţie serioasă
doar în ultimii ani. Acest lucru se manifestă în special pe pieţele în formare, însă
şi aplicarea să este de asemenea într-un proces de lărgire, cum este şi ilustrat de
exemplele următoare ale proiectelor finanţate de International Finance
Corporation (IFC) (instituţie ce face parte din Grupul Băncii Mondiale):
În Argentina, în 1993, finanţarea proiectelor a ajutat la strângerea a 329
milioane $ pentru finanţarea investiţiei în reabilitarea şi expansiunea sistemului
de distribuire a apei din Buenos Aires, bazat pe o concesie de 30 de ani acordată
de Aguas Argentina. Această investiţie a condus la creşterea calităţii apei şi a
serviciilor aferente într-un oraş cu mai mult de 6 milioane locuitori.
În Ungaria, în 1994, finanţarea proiectelor a condus la finanţarea unei
concesii de 15 ani pentru a dezvolta, instala, şi opera o reţea naţională de
telefonie mobilă. Acest proiect joint-venture de 185 milioane $ a fost o parte
importantă a planului de privatizare şi liberalizare. Din cauza dificultăţilor de
atragere a finanţării tradiţionale la acea dată, proiectul s-a bazat în principal pe
cei 109 milioane dolari puşi la dispoziţie de IFC şi US Overseas Private
Investment Corporation.
În China, în 1997, Plantation Timber Products Ltd a lansat un proiect
greenfield de 57 milioane $ pentru a instala fabrici moderne care să producă
panouri de lemn de densitate medie, folosind plantaţiile forestiere dezvoltate în
decursul ultimului deceniu, pentru a suporta industria în expansiune a Chinei. Ca
parte a finanţării cu recurs limitat a proiectului, IFC a aranjat un împrumut
sindicalizat de 26 milioane $, într-un moment în care băncile comerciale erau
precaute în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor în interiorul Chinei.
În Mozambique, în 1998, finanţarea proiectelor a condus la înfiinţarea
unei fabrici de aluminiu printr-un proiect greenfield. MOZAL, cel mai mare
proiect într-un sector privat în această ţară până în prezent, este aşteptat să
genereze schimbări semnificative în ceea ce priveşte şomajul, venituri din
export, şi dezvoltarea infrastructurii. IFC a coordonat proiectul din punct de
vedere legal şi oferind o analiză independentă şi detaliată asupra rezultatelor
economice şi impactul asupra mediului înconjurător. IFC a suportat de asemenea
proiectul cu 120 milioane $ drept credit principal împreună cu credite
subordonate în nume propriu.
Viteza cu care s-a propagat finanţarea proiectelor a fost în special
puternic stimulată în 1996 şi 1997, de fluxuri mari de intrări de capital. În
1997, numărul de tranzacţii de finanţare în întreaga lume (atât greenfield, cât şi
de expansiune) a trecut de 600, multe dintre acestea în ţări în curs de dezvoltare,
50
şi valoarea acestora s-a cifrat la 236 miliarde $, cu toate că în 1998 a scăzut la
aproximativ 111 miliarde $. Tabelul de mai jos ilustrează această situaţie.
Tabelul 2.1
Tranzacţiile de Finanţare a Proiectelor, 1997 –1998
Regiune Număr de proiecte
Sumă (milioane USD)
1997 1998 1997 1998
Europa 207 104 81.703 26.173
Asia 191 63 58.405 27.477
America Latină 105 49 41.610 33.554
America de Nord 75 33 28.400 15.033
Orientul Mijlociu şi Africa de Nord 35 14 22.876 7.169
Africa sub-sahariană 11 8 3.429 2.114
Total 624 271 236.423 111.520
Din care în ţările în curs de dezvoltare
380
140
123.169
60.069
Sursă: Capital DATA ProjectFinanceWare
Finanţarea proiectelor nu a fost însă folosită în toate ţările şi toate
regiunile geografice, aşa cum nu toate regiunile au beneficiat în mod egal de
creşterea dinamică a fluxurilor de capital privat. În cea mai mare parte,
finanţarea proiectelor în ţările în curs de dezvoltare s-a dezvoltat acolo unde
sponsorii au găsit nu numai un mediu relativ stabil macroeconomic, dar şi alte
condiţii favorabile: reforme regulatoare care să deschidă pieţele şi investiţiile
private; legi privind liberalizarea investiţiilor străine; programe de privatizare
care să deschidă oportunităţile de investiţi; pieţe financiare care să promoveze
adâncirea şi deschiderea tot mai mult a pieţelor interne; folosirea pe scară tot
mai largă a managementului riscurilor şi altor instrumente financiare; un cadru
legal îmbunătăţit; precum şi standarde de contabilitate îmbunătăţite, care să
mărească transparenţa contabilităţii. Distribuţia pe sectoare a tranzacţiilor de
finanţare a proiectelor pe pieţe în curs de dezvoltare pe parcursul anilor 1994 –
1998 este descrisă12
în figura de mai jos.
12 Project Finance in developing countries, International Finance Corporations Washington,
D.C. 1999
51
Tranzactii de FP
in tari in curs de dezoltare
1994-1998
Industria usoara
20%
Petrol, gaze,
minerit
13%
Industria chimica
5%
Hoteluri si turism
3%
Infrastructura
51%
Altele
5%
Alimentatie si
agricultura
1%
Cherestea,celuloza,
hartie
2%
Figura 2.2 Tranzacţii de FP în ţări în curs de dezvoltare, pe sectoare, 1994
– 1998
CAPITOLUL III
DESCRIEREA UNEI TRANZACŢII DE FINANŢARE A
PROIECTELOR
Drept o introducere în finanţarea internaţională a proiectelor, prezentăm
mai jos o descriere13
a unei tranzacţii de finanţare a unui proiect CDE–
Construieşte, Deţine, Operează (BOO – Build, Own, Operate) – de
infrastructură peste graniţă.
Abordarea pas cu pas este prezentată doar din motive educaţionale şi nu
este presupusă a se aplica rigid fiecărei tranzacţii de finanţare a proiectelor. În
realitate, mulţi din paşii prezentaţi fie se întâmplă concomitent unul cu altul, fie
sunt în ordine diferită, fie nu sunt prezenţi deloc. Cu toate acestea, aceşti paşi
sunt în mare măsură aplicaţi celor mai multor proiecte de finanţare a
proiectelor.
13
Constanţa Nicoleta Bodea (coordonator) - "Handbook on Project Based Management”,
Editura Economică, Bucureşti 2002, pag. 151-166 capitolul 7 Project Financing, autori Victor
Ploae, Elena Dobre, Cristian Puşcaşiu- Universitatea Ovidius Constanţa
52
1. Proiectul Un proiect care generează venituri pe o bază proprie, de orice fel, care
este solid din punct de vedere tehnic, financiar şi economic (numit în continuare
„proiect”) este propus spre construcţie, menţinere şi exploatare într-o anumită
ţară gazdă (numită „ţara gazdă”).
Proiectul este apoi prezentat partenerilor ofertanţi (numiţi „ofertanţi”)
care depun ofertele lor într-un proces de licitaţie organizat de guvernul ţării
gazdă (numit „guvern”).
2. Concesiunea şi Firma Proiect O concesiune sau licenţă (numită „concesiune”) pentru construcţia,
menţinerea şi operarea proiectului este în mod uzual acordată de guvern
ofertanţilor sau unei entităţi legale special create pentru dezvoltarea proiectului (
„firma proiect”).
Determinarea celui mai bun tip de entitate legală pentru proiect (de ex.
corporaţie, firmă cu răspundere limitată, asociere, joint-venture, concern, etc.)
este de obicei dependentă de factori cum ar fi: proporţia capital propriu – capital
extern, implicaţii legale, contabilitate, impactul creditului, transferabilitatea
capitalului propriu al proiectului, condiţii contractuale şi aspecte din partea
autorităţilor. În general, sponsorul alege drept firmă proiect o companie cu scop
predeterminat sau o firmă cu răspundere limitată pentru a îşi limita
responsabilitatea în relaţiile cu asemenea proiecte. Cu toate acestea, depinzând
de legea şi jurisdicţia aplicabilă fiecărui caz particular, sponsorii pot fi ţinuţi
răspunzători pentru obligaţiile firmei proiect în cazul în unei eventuale fraude
sau reprezentare incorectă.
3. Sponsorii Acţionarii majoritari ai firmei proiect pot fi firmele mame ale
dezvoltatorilor proiectului (numiţi „sponsori” sau „dezvoltatori”) sau filialele
acestora special constituite ( „holdinguri”), (fie în jurisdicţia ţării gazdă sau off-
shore) numai pentru a se comporta drept o verigă de legătură între sponsorul
respectiv şi firma proiect.
Sponsorii sunt reprezentaţi de una sau mai multe corporaţii cu anumite
interese în dezvoltarea proiectului, bazat pe aria fiecăruia de specializare sau
strategie de afaceri. Sponsorii unui proiect pot fi:
o firmă interesată în construcţia şi obţinerea facilităţilor
proiectului;
o firmă interesată de exploatarea proiectului;
o firmă interesată de oferirea anumitor materii prime şi materiale
sau de achiziţionarea output-ului proiectului;
investitori instituţionali pasivi dispuşi să facă o investiţie
minoritară de capital cu randament mare;
53
bănci şi alte instituţii financiare interesate în a fi numite drept
consilieri financiari pentru proiect şi în aranjarea acoperirii nevoii
de finanţare.
Prezenţa partenerilor locali este de dorit pentru a uşura relaţiile cu
guvernele locale şi alţi participanţi pe piaţa internă, precum şi cunoştinţe de
management local, precum şi o cale de a reduce riscurile politice. În anumite
domenii strategice (resurse naturale, energie, servicii publice) prezenţa sau
controlul firmei proiect de către parteneri locali este impusă de lege.
4. Studiile proiectului Dezvoltatorii sau firma proiect de obicei pregătesc la demararea
proiectului un studiu de fezabilitate tehnic, economic şi financiar (numit „studiu
de fezabilitate”). Scopul principal al acestuia este să determine, într-un stadiu
incipient, dacă proiectul este fezabil din punct de vedere tehnic, economic şi
financiar, şi prin urmare, dacă există suficiente motive pentru a continua mai
departe analiza proiectului şi punerea acestuia în aplicare.
Dacă un proiect prezintă aspecte semnificative din punct de vedere al
mediului şi social, dezvoltatorii proiectului sau firma proiect poate întocmi şi un
studiu al mediului şi social (numit „studiu de mediu şi social”), constând în
principal din informaţii referitoare la, printre altele, cerinţele statutare privind
mediul înconjurător, permisele şi autorizaţiile necesare, elementele de mediu şi
sociale afectate de proiect şi pericolele asupra mediului.
5. Analiza proiectului Firma proiect de obicei angajează unul sau mai mulţi consilieri financiari
cu reputaţie recunoscută în domeniul respectiv (numiţi „consilieri financiari”)
care vor o vor asista pe parcursul diferitelor etape în dezvoltarea proiectului.
Băncile comerciale, bănci de investiţii, firme financiare şi consultanţi
independenţi cu renume în domeniu sunt de obicei numiţi drept consilieri
financiari pentru tranzacţiile de finanţare a proiectului respectiv. Aceştia vor
asista firma proiect în determinarea fezabilităţii proiectului, în alegerea celei mai
bune structuri a proiectului şi în sindicalizarea acoperirii nevoii de finanţare.
Firma proiect de obicei colaborează cu consilieri pe probleme legale
relative la organizarea/aranjarea tranzacţiei (“Consiliul pe probleme tranzacţii”),
precum şi o direcţie locală pentru toate problemele legale cu privire la legile
ţării gazdă (“Consiliul pe probleme locale”).
Creditorii de asemenea au consilieri financiari pentru organizarea
acoperirii nevoii de finanţare („Consiliul pe probleme de creditare”) şi un
consiliu local pe probleme de legi interne („ Consiliul pe probleme legale”).
În cele mai multe cazuri de tranzacţii de finanţare a proiectelor, consiliul
de tranzacţii al creditorilor şi al firmei proiect sunt firme internaţionale reputate
pe probleme de drept, cu vastă experienţă în domeniu.
54
Firma proiect de obicei angajează o firmă de ingineri care o va asista în
toate problemele tehnice legate de designul, proiectarea, construcţia, demararea
şi operarea proiectului. O altă firmă de ingineri este de obicei numită de către
creditori pentru a le servi drept consultanţi independenţi pe toate problemele
tehnice. In final, firma proiect de obicei numeşte un broker de asigurări sau
consultant pe probleme de managementul riscurilor, care se va ocupa de
pachetul de asigurări pentru firma proiect, care va fi apoi revăzut şi aprobat de
către consilierul pe probleme de asigurări al creditorilor.
6. Documentaţia tehnică Firma proiect, cu asistenţa consilierilor financiari şi legali, de obicei
pregăteşte o documentaţie tehnică sub forma unui un raport informaţional (în lb.
Engl.- information memorandum) relativ la sindicalizarea acoperirii nevoii de
finanţare.
Acest raport de obicei este elaborat pe baza datelor conţinute în studiile
de fezabilitate şi cele de mediu. Raportul include toate aspectele relevante legate
de proiect, cum ar fi :
descrierea proiectului; planul de operare şi financiar;
detalierea costurilor, aici intrând costurile legate de construcţie; şi
demarare, cele de operare, financiare şi taxele;
informaţii legate de firma proiect şi capitalul acesteia;
structura de proprietate a firmei proiect, incluzând informaţii
legate de sponsori;
descrierea echipei de management;
descrierea produsului final şi pieţele de desfacere, strategiile de
marketing şi analiza concurenţilor;
descrierea tehnologiei şi analiza proceselor de producţie; gradul de disponibilitate şi preţul materiilor prime principale;
descrierea tuturor contractelor importante şi cadrul legal;
descrierea pachetului de asigurări;
implicaţii asupra mediului ;
analiza riscurilor materiale, comerciale şi politice asociate
proiectului;
informaţii financiare împreună cu proiecţiile financiare şi diferite
strategii posibile.
7. Amplasamentul proiectului Firma proiect determină cea mai bună locaţie (loc, suprafaţă geografică)
pe care facilităţile şi serviciile proiectului vor fi amplasate şi procedează la
cumpărarea sau închirierea unui asemenea teren, pentru a asigura accesul
adecvat la premisele proiectului.
55
Este întotdeauna preferabil ca firma proiect să cumpere şi să deţină titlu
de proprietate asupra terenului şi toate permisele şi autorizaţiile. Cu toate
acestea, firma proiect poate alege închirierea terenului.
8. Permisele şi autorizaţiile Odată locaţia stabilită, firma proiect demarează procesul de obţinere al
tuturor permiselor şi autorizaţiilor necesare (guvernamentale, private, etc.),
licenţe, aprobări, consimţiri, tarife, decizii , etc. necesare construcţiei, demarării
şi operării proiectului (numite „permisii şi autorizaţii”).
În măsura în care este posibil, permisele şi autorizaţiile trebuie să fie
permanente şi irevocabile; dacă nu sunt permanente, sau sunt reînnoibile, sau
sunt revocabile sau condiţionate de anumite condiţii sau cerinţe, atunci fac
munca de structurare şi aranjare a proiectului mai dificilă, şi în unele cazuri,
atrag după sine garantarea creditului de către sponsori sau alte părţi interesate.
9. Contractele proiectului Firma proiect încheie contracte cu diferiţi contractanţi în scopul
dezvoltării proiectului, cum ar fi contracte de preluare, de construcţie, de
furnizare, şi de operare şi menţinere. Contractele proiectului reprezintă fundaţia
succesului unei finanţări a proiectului şi cele mai multe dintre problemele legate
de organizarea unei tranzacţii de FP sunt de obicei rezolvate prin asemenea
contracte (de ex, contractele proiectului sunt importante pentru a determina dacă
un anumit risc este asumat sau împărţit de către sponsori, creditori, sau părţi
terţe cu un interes special în proiect).
Contractele proiectului trebuie să fie coerente şi să lucreze împreună.
Creditorii trebuie să se înţeleagă asupra relaţiilor complexe şi variate dintre
contractele proiectului pentru a avea o vedere generală asupra riscului asumat de
fiecare fin părţi. Golurile în documentaţia proiectului pot fi rezolvate prin :
garanţie de terminare a proiectului (completion guarantee), dacă
obligaţiile constructorului nu conferă suficientă securitate
creditorilor;
alternativă la contractul de furnizare, în caz că acesta nu este
suficient;
sumă de rezervă pentru menţinere şi operare, sau o garanţie
împotriva riscului de neîncasare, dacă costurile de operare şi
menţinere sunt greu de previzionat sau nu sunt preluate de
operator sau de cel care preia proiectul;
sumă importantă reprezentând o rezervă pentru rambursarea
datoriei, dacă fluxul de încasări nu poate fi prevăzut sau poate fi
întrerupt în anumite perioade, cum ar fi forţa majoră.
56
10. Contract de Preluare/Contract de vânzări (Off-take agreement) În cele mai multe proiecte capital-intensive, firma proiect de
obicei intră într-un contract pe termen lung de vânzare-cumpărare cu o agenţie
guvernamentală sau firmă privată (numită „ cumpărător”), cu privire la output-ul
proiectului (contract numit „contract de preluare”). Cumpărătorul consimte să
preia/cumpere o anumită cantitate din produsul final al proiectului, pentru o
anumită perioadă de timp şi la un anumit nivel al preţului. Prin urmare, un astfel
de contract oferă siguranţa că un proiect va genera un cash-flow suficient pentru
a acoperi serviciul datoriei şi costurile de operare, şi să ofere o rată rezonabilă de
rentabilitate. Este contractul ce asigură piaţa de desfacere a produselor
proiectului pe termen lung .
Contractul de preluare consistă din clauze referitoare la probleme cum ar
fi cantitatea şi calitatea produsului final, preţul de vânzare şi orarul livrărilor,
formule de ajustare a preţului cu anumiţi indici, cum ar fi ratele de schimb şi
inflaţia; în unele cazuri, formule desemnate să compenseze firma proiect pentru
creşterea costurilor, incluzând taxe, costurile de adaptare la modificările legilor
şi ratelor dobânzii; plăţi de motivare precum şi penalităţi în cazul performanţei
slabe, pentru a încuraja proiectul să opereze eficient; o definiţie a forţei majore,
incluzând uneori şi riscul unor evenimente politice. În unele cazuri, contractul
de preluare conţine obligaţia celui care preia să continue să facă anumite plăţi
limită, chiar şi în eventualitatea evenimentelor de forţă majoră; clauze de
încetare a contractului, cum ar fi falimentul firmei proiect sau al cumpărătorului;
imposibilitatea plăţii şi alte situaţii excepţionale. De asemenea, mecanisme de
notificare a părţilor despre încetarea contractului; clauze ce privesc daunele şi
prevederi privind soluţionarea disputelor.
În cazul în care output-ul proiectului este o marfă, cum ar fi petrol, aur
sau bronz, şi dacă există o piaţă dezvoltată şi eficientă pentru aceasta, proiectul
poate fi elaborat fără un asemenea contract de preluare, fiind bazat doar pe
siguranţa oferită de desfacerea pe piaţă. Cu toate acestea, când cash-flow-ul unui
proiect este bazat exclusiv pe preţul mărfii pe piaţă, firma proiect poate
considera necesar să intre intr-un aranjament de hedging, cum ar fi un contract
swap de marfă pe termen lung, în scopul reducerii riscului fluctuaţiei preţului şi
pentru a da o anumită siguranţă asupra veniturilor proiectului.
11. Contractul de Aprovizionare / Furnizare Firma proiect încheie un contract de aprovizionare pe termen lung
(numit „contract de aprovizionare” – supply agreement) cu unul sau mai mulţi
furnizori (numiţi „furnizori”) pentru aprovizionarea cu materialele necesare
pentru demararea şi operarea proiectului (de exemplu, materiale brute, gaz,
cărbune, stocuri de alimente, combustibil, etc). Aceste contracte oferă siguranţă
în ceea ce priveşte disponibilitatea şi preţul acestor materiale necesare pentru
producerea şi oferirea output-ului proiectului respectând termenii şi condiţiile
contractului de preluare.
57
Clauzele contractului de preluare variază inevitabil în funcţie de tipul de
materiale necesare operării proiectului, dar de obicei un contract de
aprovizionare, încheiat pe un termen cel puţin egal cu cel pe care se finanţează
proiectul, este deja terminat înainte de închiderea finanţării.
Aceste contracte de aprovizionare de obicei conţin clauze relative la,
printre altele, la obligaţia fermă, cvasi-fermă a furnizorului de a furniza
proiectului o cantitate suficientă din proviziile necesare continuării operării
proiectului şi să îi permită îndeplinirea obligaţiilor relative la contractul de
preluare; obligaţia furnizorului de a asigura o calitate a proviziilor compatibilă
cu specificaţiile şi cerinţele contractului de preluare; clauze de preţ, clauze de
transport care să îi permită firmei proiect să cumpere pe o bază de livrare la
poarta fabricii sale, evitând astfel transportul acestora; clauze ce se referă la
locul de livrare şi orarul livrărilor; clauze care cer furnizorului să plătească
daune în cazul în care nu se conformează cu obligaţiile sale de livrare;
evenimente care duc la terminarea contractului, cum ar fi falimentul firmei
proiect sau al furnizorului; imposibilitatea de plată, imposibilitatea livrării. Mai
conţine şi clauze privind situaţiile de forţă majoră prin care furnizorul este
exonerat de obligaţiile sale, mecanisme privind soluţionarea disputelor.
12. Contractul de construcţie Designul, proiectarea, construcţia, asamblarea, achiziţia, instalarea şi
plata facilităţilor proiectului („faza de construcţie”) sunt de obicei încredinţate
de firma proiect cu unul sau mai mulţi constructori sau/şi furnizori de
echipamente („constructorii”) care respectă termenii unui contract de proiectare,
achiziţie şi construcţie („contract de construcţie”). Un astfel de contract de
obicei obligă constructorul să construiască şi să furnizeze facilităţile proiectului
pe o bază fixă (să termine facilităţile proiectului la preţuri fixe predeterminate, până la o anumită dată, cu respectarea anumitor specificaţii şi cu anumite
garanţii de performanţă). Este de regulă un contract ferm privind stadiile fizice
şi preturile de deviz. Contractul de execuţie al proiectului este contractul
realizării obiectivului de investiţii - firma proiect cu toate facilităţile ei de
producţie.
Termenul de contract la cheie (turnkey contract) provine din faptul că,
cel puţin teoretic, când fabrica este terminată de către constructor, firma proiect
nu trebuie să facă altceva decât să întoarcă o cheie, pentru a începe operarea
proiectului. Prin urmare, un astfel de contract la cheie în general conţine toate
operaţiunile de proiectare, achiziţie şi construcţie necesare pentru a termina
facilitatea. Contractul de construcţie la cheie conţine, printre altele, clauze
referitoare la :
descrierea serviciilor ce vor fi efectuate de către constructor, cum
ar fi designul şi proiectarea, achiziţia tuturor materialelor,
echipamentelor, maşinilor, uneltelor şi utilităţilor; administrarea
şi managementul serviciilor de construcţie; activităţile de
58
construcţie, personalul calificat; importul şi transportul
materialelor, echipamentelor şi maşinilor; controlul calităţii;
un preţ fix, plătit în tranşe la anumite stări intermediare în
construcţie (stadii fizice);
în anumite cazuri, bonus-uri plătite constructorului pentru
terminarea înainte de timp;
garanţia constructorului că facilităţile proiectului vor fi terminate
până la o dată fixată, cu daune plătite de către constructor pentru
fiecare zi de întârziere, care să compenseze firma proiect pentru
costurile asociate respectivei întârzieri, cum ar fi dobânda asupra
creditului şi alte costuri fixe;
obligaţie de performanţă, care garantează că facilităţile
proiectului se vor comporta respectând anumite specificaţii, cu
daune plătite de constructor în caz de neconformitate;
un titlu de valoare care garantează buna performanţă
(performance bond), un înscris care atestă plata în avans
(advance payment bond), garanţii de custodie, toate acestea
pentru a întări performanţa constructorului sub contractul la
cheie, toate fiind acordate de către firme garanţi cu bonitate
financiară pentru creditori şi în numele constructorilor;
clauze de limitare a răspunderii în favoarea constructorului, care
în general echivalează cu 100 % din preţul la cheie;
terminarea înainte de termen şi clauze de încetare a contractului,
cum ar fi falimentul firmei proiect sau al constructorului,
incapacitatea de plată, etc;
clauze de asigurare care cer constructorului să contracteze un
pachet de asigurare care să acopere toate riscurile asigurabile
relativ la faza de construcţie a proiectului;
mecanisme de soluţionare a disputelor intre părţile contractate.
13. Contractul de Exploatare Întreţinere şi Asistenţă tehnică (O&M-Operate & Maintenance)
În cele mai multe cazuri, firma delegă operarea, întreţinerea şi
managementul proiectului („faza de operare”) unui operator cu experienţă în
domeniu („operatorul”), încheind un contract de operare şi întreţinere
(„contractul O & M”), pentru a se asigura că proiectul va fi exploatat,
administrat şi întreţinut în conformitate cu practica prudentă din domeniu.
Operatorului i se dă autoritate exclusivă în administrarea, operarea şi
întreţinerea facilităţilor proiectului, iar operatorul consimte să efectueze aceste
servicii în schimbul unui comision. Operatorul de obicei îşi asumă riscurile
reziduale ale fazei de operare a proiectului , pe lângă cele de forţă majoră,
riscuri politice, riscuri tehnice, de piaţă şi riscul indisponibilităţii şi fluctuaţiei
preţurilor materiilor prime.
59
Un contract O&M de obicei are un termen cel puţin egal cu cel al
finanţării şi în general conţine, printre altele, clauze referitoare la :
descrierea serviciilor generale care vor fi prestate de operator (
operarea zilnică, conducere şi managementul activităţilor,
relaţiile cu ceilalţi parteneri ai proiectului);
întocmirea unui buget anual pentru operarea şi menţinerea
proiectului;
administrarea contractelor proiectului, incluzând, dar nu limitat
la, coordonarea aprovizionărilor;
o fixare iniţială a tuturor costurilor ce se află sub controlul
operatorului;
clauze privind compensarea sau penalizarea operatorului, în
funcţie de performanţa sa;
limitarea responsabilităţii operatorului; clauze referitoare la obligativitatea constructorului de a contracta
un pachet de asigurare pentru faza de operare;
situaţii de forţă majoră;
garanţii comerciale sau private de bună performanţă care să
acopere obligaţiile de performanţă ale operatorului;
terminarea înainte de termen şi clauze de încetare a contractului,
cum ar fi falimentul firmei proiect sau al operatorului,
incapacitatea de plată a firmei proiect, incapacitatea de
performanţă a operatorului;
soluţionarea disputelor.
În alte cazuri, firma proiect poate efectua ea operarea şi întreţinerea
proiectului, şi eventual poate încheia doar un contract de asistenţă tehnică cu o
firmă experimentată.
14. Cadrul legal Sponsorii, precum şi băncile, instituţii financiare, investitori
instituţionali, agenţii bilaterale, regionale şi multilaterale, agenţii „exportatoare”
de credite, investitori pe piaţa de capital şi alţi investitori (numiţi generic
„creditori”) care oferă finanţare proiectului ( „creditul”, „datoria”, „acoperirea
nevoii de finanţare”) trebuie să se asigure că toate aspectele legale („cadrul
legal”) referitoare la investiţia de capital şi investiţia în datoria proiectului, cum
ar fi taxe, legi privind investiţiile străine şi reglementări privind schimbul îi
satisfac.
Problemele legate de legile locale pot fi abordate de guvernele ţării
gazdă pe diferite căi, cum ar fi:
legile şi reglementările referitoare la investiţiile străine;
contracte de concesiune sau alte tipuri de aranjamente
guvernamentale;
prin legi sau reglementări special înfiinţate pentru acest proiect;
60
prin mijloace de asigurare special acordate de către guvern
sponsorilor sau creditorilor relativ la proiect şi finanţarea sa.
15. Finanţare prin capital propriu (Equity Financing) Creditorii, de obicei, cer sponsorilor să aibă o contribuţie minimă de
capital în firma proiect („capital propriu” – equity). Suma şi momentul în timp al
unei asemenea contribuţii depind de mulţi factori.
În această idee, proporţia adecvată resurse externe – capital propriu
pentru o tranzacţie de finanţare a proiectelor este o problemă de negociere între
sponsori şi creditori şi este în esenţă dependentă de factori precum practica în
domeniul respectiv, condiţiile pieţei, caracteristicile proiectului şi configuraţia
suportului de credit. Ratele acceptabile resurse externe –capital propriu în
finanţarea proiectelor sunt de obicei mai mari decât cele cerute pentru
împrumuturile tradiţionale. Acest raport este de obicei între 70/30 şi 80/20, şi, în
cazuri excepţionale, poate fi şi mai mare. In general, creditorii cer un anumit
suport pentru credit din partea părţilor cu bonitate financiară dacă contribuţia de
capital propriu scade sub un anumit nivel. Cel puţin în teorie, cu cât capitalul
propriu al sponsorilor este mai mare, cu atât aceştia sunt mai legaţi de proiect, şi
cu atât mai puţin probabil un abandon din partea acestora, iar proiectul are şanse
mai mari de succes.
Cerinţele de capital propriu pentru un proiect pot fi asigurate prin diferite
aranjamente din partea sponsorilor, cum ar fi:
un acord de subscripţie, care administrează subscripţia de acţiuni ale
firmei proiect de către diferiţi sponsori („contractul de subscripţie”);
un aranjament între acţionari, care se referă la problemele acţionarilor cu
privire la proiect („ contractul acţionarilor”);
orice alte aranjamente prin care sponsorii îşi asumă obligaţia de a contribui periodic cu capital la proiect.
În funcţie de circumstanţe, creditorii pot cere ca tot capitalul propriu să
fie vărsat înainte de orice plată privind finanţarea, sau măcar acesta să fie vărsat
în proiect în acelaşi timp. Cu toate acestea însă, când un sponsor cu bonitate
financiară a oferit o garanţie directă, necondiţionată şi completă, capitalul
propriu poate fi vărsat după eliberarea sumelor de către creditori.
16. Terminarea proiectului (investiţiei) Este foarte important pentru succesul proiectului ca facilităţile acestuia
să fie terminate:
în timp util, fără întârzieri; la preţul convenit de către părţi în contractul de construcţie, fără
creşterea semnificativă a costurilor;
respectând specificaţiile tehnice originale. Cele de mai sus vor permite
firmei proiect să înceapă operarea proiectului ce va genera cash-flow-ul
necesar serviciului datoriei.
61
Pentru a asigura terminarea cu succes a proiectului, sponsorilor li se cere
de obicei să intre într-un acord cu firma proiect, prin care sponsorii îşi asumă
obligaţia să contribuie din timp în timp cu fonduri adiţionale necesare suportării
depăşirii costurilor sau lipsurilor temporare de numerar ne-prevăzute în planul
financiar („acordul de contribuire cu numerar” – the cash contribution
agreement). Acest contract prevede în eventualitatea în care există motive
suficiente să presupunem că fondurile necesare nu vor fi disponibile pentru
încadrarea în data terminării, sponsorii vor fi obligaţi să le furnizeze.
Uneori, sponsorii acordă creditorilor o garanţie irevocabilă,
necondiţionată, şi absolută privind terminarea proiectului („garanţia de
terminare” – completion guarantee) care transferă tot riscul de neterminare de la
creditori la sponsori. O astfel de garanţie este de obicei o obligaţie directă,
absolută, necondiţionată, continuă şi irevocabilă a sponsorilor pentru a garanta
plata completă a tuturor obligaţiilor de plată a firmei proiect către creditori cu
privire la contractul de finanţare până la terminarea proiectului. Prin acest tip de
garanţie, garanţii acceptă să plătească la cererea creditorilor, în fonduri imediat
disponibile, în aceeaşi monedă şi în aceeaşi manieră cerută pentru a respecta
aranjamentul financiar, toate obligaţiile de plată garantate, atunci când există o
imposibilitate de plată sau când momentul terminării nu se întâmpla până sau la
o dată anume. O astfel de garanţie poate de asemenea consista dintr-o garanţie
de performanţă prin care sponsorii îşi asumă cauza ca proiectul să fie terminat
până la o dată anume şi să furnizeze fonduri adiţionale pentru a acoperi
depăşirile de costuri, incluzând aici şi costul finanţării.
În general, data finalizării proiectului se presupune a fi îndeplinită numai
atunci când atât execuţia fizică a proiectului , cât şi cea financiară s-au efectuat
într-o manieră satisfăcătoare pentru creditori.
Data completării financiare este uneori definită ca ultima zi a lunii în
care toate cerinţele următoare au fost îndeplinite:
firma proiect a trimis o notă creditorilor, certificând că:
o nu s-a întâmplat nici un eveniment de imposibilitate de plată; o în timpul unei perioade rezonabile de testare după data terminării
fizice, firma proiect s-a menţinut între anumite limite predeterminate minime sau maxime ale indicatorilor financiari,
cum ar fi rata de rentabilitate curentă, raportul resurse externe-
capital propriu şi serviciul datoriei curente (o asemenea notă este
de obicei însoţită de nota de audit certificând conformitatea cu
aceşti indicatori).
creditorii au certificat firma proiect că nota respectivă este acceptată de
ei şi prin urmare se poate declara terminarea financiară şi data terminării
proiectului.
Pe de altă parte, data completării fizice este uneori definită ca ultima zi a
lunii calendaristice în care următoarele cerinţe au fost satisfăcute :
62
facilităţile proiectului au fost bine construite, înălţate, instalate,
pregătite şi completate respectând specificaţiile;
proiectul a trecut de o perioadă rezonabilă de test;
toate permisele şi autorizaţiile cerute pentru operarea normală au
fost obţinute şi rămân în forţă şi în efect;
toate facilităţile fizice ale proiectului au fost construite, instalate,
plătite şi operează cu respectarea legilor privind mediul,
sănătatea, securitatea, etc;
preţul la cheie (turnkey price) a fost plătit integral;
toate contractele proiectului şi acordurile de garantare au devenit
efective şi sunt în forţă şi efect;
firma proiect a trimis notificarea creditorilor; creditorii au notificat firma proiect despre acceptarea acesteia şi
prin urmare terminarea fizică a proiectului a avut loc.
17. Acoperirea Nevoii de Finanţare în faza de operare a
proiectului Firma proiect îşi asigură acoperirea nevoii de finanţare necesare pentru
proiect printr-unul sau mai multe aranjamente financiare („aranjamente
financiare”) încheiate cu unul sau mai mulţi creditori sau investitori pe o bază
fără recurs sau cu recurs limitat (sursa primară de rambursare a finanţării va fi
reprezentată de veniturile firmei proiect, activele reprezentând garanţie ale
firmei proiect, precum şi diferite garanţii de credit acordate de sponsori şi alţi
participanţi în proiect).
Finanţarea proiectelor în general constă în :
un credit pentru finanţarea construcţiilor (a investiţiilor), care este folosit
pentru construirea facilităţilor şi pentru costurile legate de demararea
proiectului
(creditele pe termen scurt de finanţare a activităţii de operare, de
exploatare a proiectului (a investiţiei).
Creditorii pentru finanţarea construcţiilor şi cei pentru creditul pe termen
pot sau nu să fie acelaşi, acest lucru depinzând de structura planului financiar.
Mai mult, finanţarea poate consta din credit principal (senior debt) sau
o combinaţie de credit principal (care se referă la creditul pentru construcţia
proiectului şi a facilitaţilor aferente) şi credit secundar sau credit intermediar
destinat finanţării operării investiţiei efectuate (mezzanine debt).
Finanţarea prin credit principal este de obicei oferită de bănci
comerciale, agenţii exportatoare de credit sau guvernamentale, agenţii
multilaterale, bilaterale şi regionale precum şi o multitudine de instrumente
financiare, cum ar fi înscrisuri pe termen mediu şi lung, obligaţiuni negarantate,
obligaţiuni, titluri de valoare cu dobândă variabilă, efecte comerciale şi
substituirea împrumuturilor bancare cu titlurile de valoare. Cu toate că folosirea
pieţelor financiare şi de credit pentru finanţarea unui proiect prin ofertă publică
63
sau plasament privat de titluri de debit (de obicei numite „obligaţiunile
proiectului”) a crescut în ultimii ani, asemenea alternative de finanţare încă
ridică probleme care nu se regăsesc în creditarea tradiţională.
Dificultăţile finanţării proiectelor prin ofertă publică sau plasament
privat ce trebuie avute în vedere de promotorii proiectelor sunt:
folosirea pieţelor de capital se pretează la finanţarea construcţiei şi
demarării proiectului numai dacă un garant cu bonitate financiară suportă
firma proiect, deoarece investitorii nu sunt în general pregătiţi să suporte
riscurile privind construcţia şi demararea proiectului. Pe de altă parte,
această formă de finanţare poate deveni adecvată după o perioadă
rezonabilă de testare (de obicei unul sau doi ani), după care investitorii
pot fi pregătiţi să cumpere obligaţiunile proiectului pentru refinanţarea
creditului de construcţie, la un cost mai mic.
veniturile provenind din vânzarea de obligaţiuni sunt de obicei încasate
de emitent într-o singură tranşă. Cu toate acestea, proiectele de obicei cer
flexibilitatea unor încasări multiple şi consistente în conformitate cu
bugetul proiectului. Prin urmare, dacă se foloseşte un instrument de
capital, proiectul trebuie să reţină un stoc negativ, rezultat din diferenţa
dintre profitul titlurilor de debit pe termen lung, şi profitul titlurilor de
valoare pe termen scurt în care firma proiect trebuie să investească acest
surplus de fonduri, cât timp nu sunt folosite pentru un scop anume. Este
o operaţiune de hedging care protejează cash-flow-ul.
băncile comerciale, creditul de export sau creditul multilateral oferă mai
mare flexibilitate proiectului cu privire la amendamente, drepturi de
renunţare la contract şi conformitatea cu documentaţia proiectului, decât
facilităţile pieţei de capital. În timp ce un sindicat de bănci, o agenţie sau
o instituţie multilaterală se poate mobiliza în timp scurt în eventualitatea
producerii unui fapt neprevăzut, nu se pot spune aceleaşi lucruri despre
investitorii de pe piaţa de capital sau despre cei care reprezintă interesele
obligatarilor. De asemenea, procesul prin care se convoacă o şedinţă a
obligatarilor nu este numai problematic, dar şi mare consumator de timp
şi fonduri, însă nici nu garantează un rezultat satisfăcător deoarece
obligatarii sunt investitori pasivi, prin natura lor.
obligaţiunile proiectului necesită un rating adecvat din partea unei
agenţii de rating recunoscute, pentru a se putea folosi fie de publicul
general sau de investitorii instituţionali, şi în general, doar proiectele
care primesc un astfel de rating se pot prezenta pe piaţa de capital. De
fapt, firmele de asigurări şi fonduri de pensii sunt reticente, sau nu li se
permite prin lege, să investească în titluri care nu posedă un astfel de
rating.
facilităţile pe care le oferă piaţa de capital nu pot fi uşor integrate într-un
plan de finanţare care conţine şi alţi creditori. De fapt, negocierea pe
problemele inter-creditorilor, cum ar fi împărţirea garanţiilor dintre bănci
64
comerciale, agenţii şi instituţii multilaterale, pe de o parte, şi cei care, pe
de altă parte aranjează împrumutul obligatar este uneori problematică şi
consumatoare de timp.
legile pieţei de capital cer prezentarea (transparenţa) unor informaţii
senzitive către investitori. In scopul vinderii unei obligaţiuni a
proiectului pe piaţa de capital, firma proiect trebuie să pregătească un
document în care să prezinte investitorilor toate faptele materiale şi
riscurile asociate investiţiei. Dezvoltatorii proiectului pot avea reţineri în
a prezenta informaţii sensibile publicului larg şi preferă să le ţină
confidenţiale.
Cu toate acestea, finanţarea prin piaţa de capital se poate dovedi într-
adevăr o alternativă viabilă pentru finanţarea proiectelor, deoarece oferă o
finanţare cu rată fixă, la un cost mai mic şi pe un termen mai lung. Mai mult,
facilităţile pieţei de capital în general cuprind un proces de organizare mai
simplu şi mai rapid, condiţii mai uşor de îndeplinit, reprezentări şi garanţii
precum şi evenimente de incapacitate de plată.
În final, când procesul economic al proiectului este suficient de matur
pentru a acoperi serviciul datoriei la creditul principal precum şi a tuturor
costurilor de întreţinere, firma proiect poate aranja un credit intermediar.
Creditul intermediar oferă investitorilor o rată de rentabilitate cuprinsă
între cea pentru creditul principal şi cea pentru investiţia de capital, şi cuprinde
un risc corespunzător. Creditul intermediar poate fi folositor în completarea
structurii tradiţionale pe două niveluri (capital propriu şi surse externe) a
finanţării proiectelor, adăugând un al treilea nivel (intermediar) de capital între
acestea. Poate fi folosit pentru a reduce expunerea la risc a creditorilor
principali, investitorilor de capital, sau amândoura. Cu toate acestea, acest tip de
finanţare poate ridica anumite probleme complexe între creditorii principali şi
cei intermediari, cum ar fi, printre altele:
creşterea gardului de îndatorare a proiectului;
folosirea veniturilor proiectului;
amendamente, drepturi de renunţare şi acorduri;
blocarea plăţilor către investitorii intermediari;
drepturi de accelerare şi implementarea garanţiilor şi
împărţirea plăţilor.
Creditele secundare sunt de obicei metoda obişnuită pentru finanţarea
intermediară. Vânzătorii, sponsorii precum şi alte părţi interesate în general
oferă astfel de credite.
18. Acorduri de garantare a creditelor în finanţarea proiectelor Principalul (creditul), dobânda, precum şi alte obligaţii de plată care
privesc finanţarea sunt în general garantate de diferite acorduri/contracte
acordate firmei proiect sau sponsorilor, după caz, în favoarea şi pentru creditori.
65
Atât cât permite legea, aceste acorduri trebuie să nască şi să dezvolte
următoarele tipuri de garanţii:
ipotecă asupra terenului şi activelor imobile ale proiectului;
gaj asupra activelor mobile principale, cum ar fi echipament greu şi
utilaje, asupra materiilor prime, precum şi asupra activelor intangibile,
cum ar fi patente şi mărci de fabricaţie;
măsuri de garantare asupra: contractelor proiectului, creanţele
proiectului, poliţele de asigurare, conturile proiectului la bănci,
drepturile contractuale ale firmei proiect cu privire la contractul de plată
numerar precum şi cu privire la celelalte garanţii pentru credit oferite
firmei proiect, diferitele înscrisuri/titluri de valoare acordate firmei
proiect de către contractori - (performance bond), autorizaţiile necesare
construcţiei, demarării şi operării proiectului, contractul de concesiune.
Un pachet tipic de garanţie (tipycal securitty package) include toate
contractele şi documentaţia oferită de diferite părţi implicate în proiect pentru a
asigura creditorii că fondurile lor vor fi folosite în proiect în scopul pentru care
au fost acordate. Acest pachet asigură creditorii şi de cazul în care, dacă ceva
merge prost, ei vor putea totuşi să recupereze fondurile.
Un pachet de garanţii va include o ipotecă asupra terenului şi a activelor
fixe; suportul sponsorilor, aici incluzând un acord prin care se va menţine partea
acestora în capitalul firmei proiect şi un acord de plată numerar; garantarea
tuturor contractelor proiectului, acorduri financiare asigurând un management
prudent şi profesional al proiectului; asigurarea veniturilor în caz de faliment al
proiectului. Calitatea pachetului este foarte importantă pentru investitorii pasivi
(obligatarii- deţinători de obligaţiuni), în cazul în care ei oferă majoritatea
fondurilor, dar nu au un cuvânt de spus asupra operării proiectului şi prin
urmare, nu sunt dispuşi să suporte riscuri. Puterea acestui pachet, judecată după
tipul şi calitatea garanţiilor disponibile, are un cuvânt de spus asupra bonităţii
financiare a firmei proiect, crescând parte din costurile proiectului care trebuie
finanţată prin împrumuturi. Cheltuieli semnificative pot fi implicate de
identificarea şi aranjarea acestor garanţii, care vor cere de asemenea
documentaţie legală, pentru a el asigura eficienţa.
În mod ideal, un astfel de pachet trebuie sa permită creditorilor, în
eventualitatea în care proiectul eşuează, să poată decide administrarea şi
operarea temporară a proiectului, până se găseşte o soluţie. Contractorii
proiectului, precum şi cei care au acordat permisele şi autorizaţiile sunt de obicei
de acord să îşi dea consimţământul în scris asupra termenilor şi condiţiilor din
acordurile de garanţie.
Suplimentar, sponsorilor li se cere uneori să creeze în favoarea
creditorilor un gaj conţinând toate sau o parte din acţiunile deţinute în compania
proiect (gajul pe acţiuni) pentru a oferi flexibilitate creditorilor în a îşi exercita
managementul în caz de faliment al proiectului fie direct, fie prin controlul
oferit deţinerea majorităţii acţiunilor. Trebuie reţinut însă că faţă de avantajul
66
oferit prin dreptul de a prelua conducerea proiectului, acest tip de garanţie are şi
dezavantajul că sunt preluate şi datoriile existente, obligaţiile şi răspunderile
contractuale. Ca o alternativă, creditorii pot cere sponsorilor să menţină
controlul firmei proiect până creditul este rambursat.
19. Acorduri inter-creditori În final, creditorii de obicei intră într-unul sau mai multe aranjamente
inter-creditori pentru a controla şi normaliza relaţiile creditorilor firmei proiect,
pentru a defini regulile pentru administrarea aranjamentelor financiare, în cazul
închiderii proiectului, pentru a împărţi gajul de acţiuni între ei. Scopul principal
al unui asemenea acord este să prevină disputele între creditori, care pot pune în
pericol interesul tuturor creditorilor. Acordurile inter-creditori se pot referi,
printre altele, la una sau mai multe din următoarele aspecte:
numirea unui administrator care să reprezinte creditorii în toate
problemele legate de administrarea creditelor, şi obligaţia creditorilor de
a opera numai prin acest agent;
numirea unui agent de garanţie, care să aibă rolul de a păstra garanţiile în
numele şi pentru beneficiul creditorilor;
ordinea în care vor fi trase fondurile sub contractul de finanţare;
maturitatea diferitelor credite ce intră în finanţare;
folosirea veniturilor proiectului pentru amortizarea diferitelor credite;
dreptul creditorilor de a amâna sau suspenda facilităţile de credit, numai
cu acordul celorlalţi creditori reprezentând cel puţin majoritatea
finanţării (între 51 % şi 75 %, de obicei);
dreptul creditorilor de a determina conformitatea cu condiţiile iniţiale şi
intermediare pentru creditare, numai cu acordul celorlalţi creditori
reprezentând cel puţin majoritatea finanţării (între 51 % şi 75 %, de
obicei);
perioadele în care un creditor nu poate declara imposibilitatea de plată,
să mărească viteza de rambursare (accelerate loan) sau să execute o
garanţie, fără acordul celorlalţi creditori reprezentând cel puţin
majoritatea finanţării (între 51 % şi 75 %, de obicei);
dreptul creditorilor de a acorda drepturi de renunţare la contract, să
acorde aprobări pentru anumite acţiuni ale împrumutătorului, şi să
modifice aranjamentele financiare, numai cu acordul celorlalţi creditori
reprezentând cel puţin majoritatea finanţării (între 51 % şi 75 %, de
obicei);
dreptul creditorilor de a modifica sau schimba termenii şi condiţiile
contractelor lor de creditare, numai cu acordul celorlalţi creditori
reprezentând cel puţin majoritatea finanţării (între 51 % şi 75 %, de
obicei);
regulile şi procedurile pentru accelerarea unui împrumut şi executarea
garanţiilor;
67
o clauză de împărţire a plăţii, prin care creditorii acceptă o împărţire pro-
rata a tuturor plăţilor voluntare primite de la creditori, prin exercitarea
dreptului băncilor de începere a executării silite, a falimentului sau a
procedurii de lichidare, împotriva debitorului, sau prin alte mijloace.
Când finanţarea unui proiect este oferită de mai mulţi creditori, cum ar fi
un sindicat de bănci, sau o agenţie, creditorii uneori consimt să încheie un acord
comun (common terms agreement). In termeni simpli, acest acord este un
contract între firma proiect, diferiţii creditori, agenţii creditorilor, garanţii sau
agenţii de garanţie (dacă există) şi agentul intercreditor (dacă există), care
stabileşte clauze comune care se aplică diferitelor aranjamente financiare
relative la proiect, cum ar fi definiţii, condiţii pentru tragerea sumelor, orarul
tragerilor şi mecanismele de eliberare a sumelor, reprezentări, clauze şi
evenimente de imposibilitate de plată, contracte/acorduri de informare,
previziuni bugetare şi financiare, cerinţe de asigurare, conturile bancare ale
proiectului şi fluxurile de numerar, clauze între creditori, etc.
Cu toate acestea, fiecare creditor trebuie să încheie cu firma proiect un
contract de împrumut care să cuprindă aspectele specifice ale facilităţii de credit
oferite de creditor, cum ar fi suma, orarul rambursărilor, comisioane şi dobânzi,
etc.
Figura 3.1. prezintă elementele componente ale unei tranzacţii de
finanţare a proiectelor de tip BOO (built, own, operate).
68
Guvern
Sponsori Creditori
Contracte
de concesiune
Permise si
autorizatii,
Actiuni /
Credite
subordonate
Acord de
subscriere,
Acord de platǎ
numerar
Contributii la
capital
Contracte
financiare
Garantii
pentru credite
Cumparatori
Contract de
preluare
OUTPUT-urile
proiectului Venituri
Rambursari
Project Company
Resurse de finanţare
Participanttii la proiect /
Parti terte interesate
Materii prime
Furnizori
Plati
Contract de
aprovizionare
Servicii de
exploatare, întreţinere şi asistenta
tehnica
Contract de
exploatare,
întreţinere şi
asistenţǎ
Operator / Asistent tehnic
Comisioane
Contract de
constructie la
cheie
Preţul
contractului Lucrǎri şi
Servicii de
constructii
Constructori
Figura 3.1 Elementele care compun o tranzacţie de finanţare a proiectelor
67
CAPITOLUL IV
AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE ALE FINANŢĂRII
PROIECTELOR
Finanţarea Proiectelor (FP) ca formă de finanţare şi respectiv de
investiţie, este de obicei aleasă de către dezvoltatorii proiectelor, printre altele,
pentru :
Eliminarea sau reducerea recursului creditorilor asupra sponsorilor;
Permite o tratare în afara bilanţului sponsorului a finanţării;
Maximizează gradul de îndatorare al proiectului;
Restrânge orice restricţii sau obligaţii legate de sponsor;
Condiţii mai bune de finanţare , atunci când riscul de credit al proiectului
este mai mic decât cel al sponsorului;
Obţinerea unui tratament preferenţial privind taxele în beneficiul
proiectului, al sponsorului sau amândoura;
Tratarea in afara bilanţului sponsorului a proiectului ,sau crearea unei
companii de proiect;
Permite creditorilor să evalueze proiectul pe o bază individuală;
Reduce riscul politic asociat proiectului;
1. Avantajele Finanţării Proiectelor
Orice combinaţie a aspectelor redate mai sus este suficientă pentru
sponsori în a considera tehnica finanţării proiectelor drept potrivită pentru
proiectul ales. Cele mai importante avantaje furnizate de FP privită atât ca
finanţare cât şi ca investiţie sunt :
Finanţarea fără recurs sau cu recurs limitat
Finanţarea fără recurs sau cu recurs limitat reprezintă de obicei motivul
principal pentru care dezvoltatorii unui proiect sunt interesaţi de tehnica
finanţării proiectelor. FP permite o structură financiară care oferă sponsorilor
posibilitatea de a nu răspunzători pentru datoria firmei proiect sau cel puţin
permite sponsorilor să limiteze această răspundere.
Finanţarea fără recurs oferă o structură care exonerează dezvoltatorii
de orice obligaţie de a suporta proiectul dacă veniturile proiectului sunt
insuficiente pentru a plăti principalul şi dobânda aferentă.
Finanţarea cu recurs limitat limitează recursul creditorilor numai la
anumite evenimente prestabilite.
Tratarea proiectului în afara bilanţului sau prin crearea unei
companii de proiect este un alt avantaj important în FP
68
În Finanţarea Proiectelor, datoria unui proiect se regăseşte doar în
documentele financiare ale firmei proiect sau în posturi extrabilanţiere şi nu
afectează prin urmare declaraţiile financiare ale sponsorilor.
În general, pentru a obţine o tratare contabilă în afara bilanţului, nici
unul dintre sponsori nu va deţine mai mult de 50 % participaţie în capitalul
firmei proiect (deoarece in cazul filialei aceasta se consolidează la întocmirea
bilanţului consolidat). Participaţiile ce se află sub acest procent se regăsesc sub
forma unui singur rând în declaraţiile financiare ale fiecărui sponsor, sub forma
de interese minoritare sau titluri de participare. Prin urmare, datoria proiectului
nu este reflectată în declaraţiile financiare ale fiecărui sponsor.
Contrar, o participaţie de mai mult de 50 % necesită o consolidare linie
cu linie, şi prin urmare, datoria proiectului este reprezentată în declaraţiile
financiare ale sponsorilor, conform Standardelor Contabile privind consolidarea
conturilor. Trebuie însă avut în vedere că anumite acorduri pe termen lung,
garanţii şi alte tipuri de suport al creditului acordate de dezvoltatorii proiectului
necesită adăugarea drept o notă la declaraţiile financiare consolidate ale
sponsorului. Prin urmare, este de preferat ca auditorii sponsorilor să revadă
documentele legale care reflectă asemenea obligaţii sau garanţii, pentru a
determina în avans tratamentul contabil pe care aceşti auditori îl vor aplica
acestor angajamente de garantare a creditului.
Finanţarea cu grad ridicat de îndatorare
Alt avantaj al FP este că permite o structură de capital cu grad mare de
îndatorare pentru finanţarea unui proiect. Gradul de îndatorare acceptabil pentru
o structură de FP variază de la proiect la proiect, dar raportul resurse
împrumutate – capital propriu se poate situa şi peste 70 %. Acest lucru
constituie un avantaj clar pentru dezvoltatorii proiectului deoarece un grad mare
de îndatorare reduce contribuţia la capital necesară. Cu toate acestea, sponsorilor
li se cere de obicei să contribuie cu o sumă rezonabilă drept capital la proiect.
Creditorii vor de regulă să se asigure că sponsorii nu vor fi tentaţi să abandoneze
proiectul prematur la prima problemă ce apare, iar un nivel rezonabil de capital
propriu este cea mai bună cale de a reduce acest risc.
Eliminarea clauzelor restrictive din contractul de împrumut
Folosind FP, sponsorii pot lucra la proiecte noi, capital - intensive, fără a
încălca anumite clauze restrictive, de care ei pot fi legaţi. Acestea constau în
restricţii asupra măririi gradului de îndatorare, restricţii de acordare a garanţiilor
sau înfiinţarea unor gajuri, limitări asupra cheltuielilor de capital sau
participarea în alte proiecte.
Izolarea proiectului
69
Folosind FP, ratingul de credit al sponsorilor (şi prin urmare, costul
împrumutului de pe piaţa financiară) nu este afectat negativ de către riscurile
diverse şi mari asociate unei afaceri de FP. Sponsorii pot dezvolta mai multe
proiecte largi, uneori deosebit de riscante, fără a pune în pericol propriul rating
de credit. Izolarea proiectului are şi avantaje pentru creditori. Ea permite
acestora să evalueze un proiect pe o bază individuală şi să identifice, cuantifice
şi să administreze toate riscurile asociate construcţiei, demarării,
managementului şi exploatării proiectului.
Tratamentul fiscal
Determinarea celei mai bune structuri legale pentru FP precum şi
folosirea diferitelor mijloace legale pentru dezvoltarea unui proiect sau
organizarea finanţării sale sunt bazate pe ideea maximizării beneficiilor fiscale
ale firmei proiect, sponsorilor sau ambilor. Problemele referitoare la
taxarea/impozitarea repatrierii câştigurilor de capital şi dividende ale sponsorilor
şi impozitarea plăţii privind rambursarea principalului, dobânzilor şi
comisioanelor creditorilor trebuie să fie atent analizate înainte de a decide
structura tranzacţiei.
Reducerea riscului politic
Numărul şi varietatea participanţilor (locali şi internaţionali, privaţi sau
publici) în tranzacţia de FP de obicei reduce riscul politic asociat proiectului,
motivul fiind acela că dacă guvernul ţării gazdă încearcă să afecteze negativ
proiectul în orice manieră, va trebui să facă faţă presiunilor nu numai din partea
sponsorilor, dar şi din partea diverşilor participanţi interesaţi în succesul
proiectului.
2. Dezavantajele Finanţării Proiectelor
Folosirea tehnicii finanţării proiectelor implică un proces lung, complex,
costuri mari de organizare a proiectului, un pachet scump şi cuprinzător de
asigurare, iar în unele cazuri, costuri financiare mai mari decât finanţarea
tradiţională suportată de credit-standingul sponsorilor. Prin urmare, stabilirea
unui acord de finanţare a unui proiect va depinde de o analiză adecvată şi atentă
a avantajelor şi dezavantajelor pe care o asemenea tranzacţie le aduce, vis-a-vis
de alte alternative de finanţare. Până acum, însă, mulţi dezvoltatori de proiecte
au ales această tehnică deoarece s-a dovedit de multe ori justificată de avantajele
speciale enumerate mai sus.
Într-o asemenea analiză, poate fi utilă comparaţia dintre finanţarea
proiectelor şi finanţarea prin credite corporative de către sponsor, după cum se
prezintă în tabelul următor.
70
Tabelul 4.1
Tablou comparativ între finanţarea proiectelor şi tradiţional (Exemplu:
creditul corporativ angajat de entitatea „mamă” pentru filiale)
CRITERII DE
COMPARAŢIE
FINANŢAREA
PROIECTELOR
CREDITUL
CORPORATIV
1.Din punct de
vedere al entităţii
debitoare (cea care
se împrumută)
Proiectele sunt de regulă în
sarcina unei companii
proiect (corporate vehicle)
constituite de sponsori.
Diferitele proiecte de investiţii de capital sunt în
sarcina companiei mamă
(parent company) sau a
subsidiarelor cu rol de
companie mamă, cu
garanţia totală de
rambursare din partea
acestora.
2. Din punct
de vedere al
analizei acordării
creditului
Creditorii (împrumutătorii /finanţatorii) se bazează în
analiza creditului pe cash
flow-urile proiectului şi pe
valoarea activelor colaterale
(puse drept garanţie
colaterală).
Finanţatorii se bazează pe
istoricul şi proiecţia
situaţiilor financiare
consolidate ale debitorului.
3. Din punct
de vedere al cash
flow-urilor şi
activelor
proiectului
Cash flow-urile şi activele
proiectului sunt separate de
alte afaceri sau operaţiuni
ale sponsorului
Cash flow-urile şi activele
privind fiecare proiect de
investiţie de capital nu
sunt separate de cash flow-
urile şi activele aferente
altor afaceri sau operaţiuni ale debitorului
/împrumutatului.
4. Din punct
de vedere al
alocării riscurilor
Finanţatorii nu au recurs sau
au recurs limitat asupra
sponsorilor. Iniţial îşi asumă
un risc pur aferent
proiectului care însă se
poate diminua prin diferite
mecanisme de reducere şi
distribuţie a riscurilor.
Finanţatorii au recurs total
asupra tuturor
bunurilor/activelor
debitorului. Fiecare proiect
de investiţii de capital
diversifică portofoliul de
investiţii al debitorului.
5. Din punct
de vedere al
garanţiilor
colaterale
Garanţiile colaterale constau din toate activele
proiectului incluzând
şantierul, facilităţile
proiectului (apă, energie,
Creditele sunt în general remunerate (granted) pe
baza graficelor de
rambursare (credit
standing) şi în multe cazuri
71
canalizare), proiectele de venituri şi contracte,
autorizaţiile, permisele şi
conturile proiectului.
fără alte garanţii.
6. Din punct
de vedere al
tratamentului
contabil
Datorie financiară este exclusiv reflectată în
situaţiile financiare ale
companiei proiect şi nu este
nevoie a fi consolidată în
situaţiile financiare ale
sponsorilor.
Neîndatorarea este
reflectată în situaţiile
financiare consolidate ale
companiei mamă( a
grupului )
7. Din punct
de vedere al cash
flow-ului*
degajat
de proiect
Distribuţia cash flow-ului
degajat de proiect către
sponsori sau utilizare în noi
investiţii de capital legate
de proiect este strict limitată
de câteva înţelegeri
negative.
Debitorii au de regulă mai multă flexibilitate în a
gestiona cash flow-ul
degajat şi a decide pentru
utilizarea către noi
investiţii de capital sau
distribuirea ca dividende
către acţionari.
8. Din punct
de vedere al
datoriei financiare
(debt financing)
gradul de îndatorare al
proiectului este în
primul rând bazat pe
meritele sale şi nu este
limitată de graficul de
rambursare al
sponsorilor; FP permite utilizarea
nivelul îndatorării este
bazat pe graficul de
rambursare al
debitorului ;
nivelul gradului de
îndatorare este mai
redus decât acelea acceptate sub o
*
Cash flow-ul degajat de proiect include :
excedentul tuturor veniturilor proiectului pentru o perioadă dată,
suma cheltuielilor de depreciere şi amortizare pe aceeaşi perioadă,
anumite impozite amânate la plată şi
orice alte cheltuieli fără plăţi sau provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli.
Suma agregată ce trebuie plătită în acea perioadă privind costurile de
exploatare şi financiare, taxele plătite sau de plată şi sumele necesare
pentru reparaţii şi întreţinere (pentru menţinerea facilităţilor de
producţie în funcţiune) şi orice alte obligaţii de plată ale proiectului
pentru respectiva perioadă.
72
unui grad mare de îndatorare a companiei
proiect prin datorii
financiare;
datoriile financiare pot
fii înregistrate în conturi
distincte în aşteptarea
cash flow-urilor
proiectului.
structură de finanţare a proiectelor;
datoria financiară este
structurată având în
vedere cash flow-ul
estimat de debitor.
9. Din punct
de vedere al
controlului şi al
supravegherii
Finanţatorii exercită un control activ şi strict şi o
supraveghere asupra
proiectului;
finanţatorii impun
companiei proiect o serie de
contracte, convenţii,
restricţii privind proiectul.
Controlul şi supravegherea
finanţatorilor este mai
limitată. Convenţiile şi
restricţiile sunt mult mai
flexibile.
10. Din punct
de vedere al
structurii
procesului de
finanţare
Procesul de structurare a
finanţării este îndelungat,
scump şi complicat.
Procesul de finanţare este
de obicei mai simplu, mai
rapid şi mai puţin
costisitor.
11. Din punct
de vedere al
falimentului
Un proiect poate fi izolat
de problemele financiare
ale sponsorilor inclusiv în ceea ce priveşte
limitarea falimentului
lor.
Procedura de faliment a
proiectului este mai
simplă pentru că se
limitează la afacerile,
activele şi operaţiunile
proiectului.
Problemele în afacerile
legate de grup ale
debitorului pot
compromite întreaga
situaţie financiară a unui
asemenea debitor
(amintiţi-vă de noţiunea de
unic debitor = folosită de
bănci). Procedura este mai
complicată pentru că
implică afacerile de grup
ale debitorului.
Sursa: Project Finance in developing countries, International Finance Corporations Washington, D.C. 1999
73
3. Schema de evaluare a unui proiect de afaceri
Schema de evaluare a unui proiect de afaceri (producţie),
conform metodologiei IFC (International Finance Corporations
Washington), este următoarea:
I. DESCRIEREA PROIECTULUI:
Structura propusă a acţionariatului şi informaţii despre
sponsori;
Statutul legal al proiectului şi statutul aprobărilor
guvernamentale (inclusiv atitudinea guvernului şi/sau a
autorităţilor locale faţă de proiect, scutiri/avantaje de care se
bucură proiectul, licenţe, permisiuni necesare, măsuri/acţiuni
propuse care ar putea afecta proiectul);
Produsele ce urmează a fi realizate (cantitate si alte
specificaţii, inclusiv proprietăţile fizice şi chimice atunci
când este necesar);
Avantajele comparative ale proiectului;
Contribuţiile economice anticipate ale proiectului (de
exemplu, în domeniul valutar, al ocupării forţei de muncă,
transfer de tehnologie).
II. INVESTIŢIA DE CAPITAL:
a. Amplasamentul proiectului:
mărimea şi locaţia proiectului (în relaţie cu accesul la
materii prime, forţă de muncă, utilităţi şi accesul la pieţele
de desfacere);
utilizarea şi valoarea curentă a terenului pentru locaţia
proiectului; valoarea estimată a noii utilizări;
cerinţele de infrastructură;
convenţii legale asupra drepturilor de utilizare a terenului;
existenţa obligaţiilor referitoare la poluarea mediului.
b. Construcţii civile şi clădiri;
c. Echipamente de bază şi auxiliare:
cerinţele proiectului şi costurile estimate (importuri in
comparaţie cu materiale locale şi taxele aplicate);
potenţialii furnizori/beneficiari.
d. Managementul proiectului (construcţia uzinei/capacităţii de producţie şi
servicii de management, inclusiv experienţa directorului executiv);
e. Cerinţele preliminare exploatării şi costurile aferente;
f. Aspecte neprevăzute (fizice) şi depăşiri ale prevederilor financiare;
g. Cerinţe privind capitalul de lucru iniţial;
74
h. Procedurile de contractare şi aprovizionare ale proiectului.
III. GRAFICUL REALIZĂRII PROIECTULUI:
Construcţia, demararea proiectului;
Cheltuieli;
Finanţarea (inclusiv programarea fondurilor necesare pe
parcursul realizării proiectului);
Regulament de ordine interioară (regulatory compliance).
IV. PROCESUL DE PRODUCŢIE:
Tehnologia aplicată în producţie în raport cu tehnica de vârf;
Volumul şi scopul producţiei;
Capacitatea de producţie estimată faţă de capacitatea optimă;
Eficienţa de exploatare preconizată;
Frecvenţa întreruperilor de producţie şi a restructurărilor;
Experienţa tehnică anterioară (inclusiv brevete, licenţe
deţinute);
Procesul de producţie propriu-zis:
i. Planificarea producţiei şi diagrama fluxurilor de
producţie;
ii. Operaţiuni de bază şi puncte critice;
iii. Opţiuni privind extinderi şi modificări viitoare;
iv. Costurile de producţie pe unitatea de produs;
v. Materii prime (surse, calitate, contracte);
vi. Materiale consumabile;
vii. Utilităţi (surse şi reputaţia furnizorilor);
viii. Forţa de muncă;
ix. Întreţinerea;
x. Comisioane şi redevenţe;
xi. Schimbări preconizate în eficienţa exploatării;
xii. Investiţii anuale de capital;
xiii. Control de calitate;
xiv. Contracte de asistenţă tehnică;
xv. Statutul negocierilor (clauze propuse);
xvi. Brevete şi tehnologia deţinută (proprietate);
xvii. Pregătire şi sprijin pentru personal.
V. IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI:
Descrierea impactului asupra mediului;
Planuri de tratare si evacuare a reziduurilor;
Probleme de sănătate la locul de muncă şi protecţia muncii;
Regulamente locale.
75
VI. MARKETING ŞI VÂNZĂRI:
Definirea produselor;
Statutul concurenţial al produsului/companiei (poziţia pe
piaţa concurenţei);
Avantajele produselor în raport cu concurenţa (în prezent şi
în viitor – preţ, calitate, etc.);
Pieţele vizate (incluzând populaţia şi produsul intern brut pe
cap de locuitor şi creşterea lor viitoare);
Structura pieţei;
Cererea (volumul şi valoarea consumului anual de produse
realizate – în ultimii 5 ani, viitorii 5 ani);
Aprovizionarea (locală în raport cu cea străină, costuri,
strategii);
Situaţia preţurilor şi taxelor existente şi extrapolate ce
afectează produsele;
Evoluţia pieţelor in viitor (produse noi, concurenţa
potenţială);
Segmente de piaţă proiectate;
Studiul pieţei, distribuţia şi contractele de vânzări.
VII. MANAGEMENTUL PROIECTULUI ŞI RESURSELE UMANE:
Graficul de organizare şi numărul necesar de personal;
Personal de conducere (inclusiv trecutul profesional şi
experienţa);
Personalul tehnic şi de consultanţă;
Obiective de management şi stimulente; Contracte de management;
Practici de recrutare şi angajare a personalului.
VIII. FINANŢAREA PROIECTULUI:
Costul total al proiectului (inclusiv detalii privind mijloacele
fixe şi capitalul de lucru);
Declaraţii privind trecutul profesional/comercial al tuturor
sponsorilor şi participanţilor cu arătarea intereselor
financiare sau de altă natură în construcţia, exploatarea şi
marketingul proiectului;
Structura capitalului (sumele propuse şi sursele);
Propuneri de finanţare/structura capitalului propriu al
proiectului;
Capital propriu:
1.structura acţionarilor;
76
2.planificarea vărsămintelor de capital;
3.cvasi-capital (datorii subordonate).
Datorii:
1.datorii pe termen lung/capital de lucru;
2.datorii pe plan local/datorii pe plan extern;
3.clauze şi condiţii agreate;
4.surse de finanţare deja identificate.
Depăşirea limitelor de finanţare;
Analiza profitului şi a pragului de rentabilitate:
structura costului unitar ca procent din preţul unitar de
vânzare;
fluxuri monetare şi costuri maxime;
costuri fixe şi variabile.
Proiecţii financiare:
situaţii financiare extrapolate (declaraţii de venituri, cash-
flows, bilanţ, venituri - din vânzări, costuri de producţie ,
deprecieri, impozite);
declaraţii asupra responsabilităţilor;
analize sub diferite scenarii.
IX. COPIILE DOCUMENTELOR LEGALE:
Contracte de asociere (joint venture);
Condiţii de asociere;
Documente de aprobare guvernamentală/licenţe de afaceri;
Titlul de proprietate asupra terenului;
Ipoteci, dacă este cazul;
Contracte de credit;
Contracte de exploatare a proiectului;
contracte de preluare;
contracte de aprovizionare;
contract de asistenţă tehnică;
contract de management.
77
CAPITOLUL V
FINANŢAREA PROIECTELOR ÎN ROMÂNIA
1. Obiectivele programelor de finanţare ale Băncii Mondiale
pentru România
Banca Mondială avea în anul 2000 un portofoliu de peste 30 de
proiecte de finanţare în România – dintre care 22 în derulare şi 7 în diverse
stadii de pregătire, iar valoarea lor totală este de peste 1,5 miliarde dolari,
din care au fost utilizaţi 1,4 miliarde dolari. În perioada 1994-2000,
finanţările acordate României de Banca Mondială au însumat peste trei
miliarde dolari. Mai mult, în perioada actuală, Banca Mondială va putea
oferi României pentru următorii 4 ani, circa 1,5 miliarde dolari, dacă vor
exista programe guvernamentale solide Domeniile considerate prioritare
sunt: privatizarea, dezvoltarea socială, agricultura sau alte sectoare în care
se pot crea noi locuri de muncă.
Asistenţa socială pentru săraci este, de asemenea, un domeniu în
care Banca Mondială oferă ajutor financiar. Totodată, va fi oferit un
împrumut pentru programe noi menite a reduce efectele secetei, în special
la sate. Banca Mondială poate sprijini dezvoltarea economică a României,
prin programe pe termen lung, care să creeze locuri de muncă pentru o
perioadă îndelungată de timp.
Situaţia tragerilor din împrumuturile derulate de Banca Mondială la
31 decembrie 2000 este prezentată în tabelul 5.1.
Tabelul 5.1
Împrumuturi
Valoarea
împrumuturi
(mil. USD)
Trageri
(mil.
USD)
Proiecte în derulare
1. Reabilitarea subsectorului petrolier
175,60
92,67
2. Reforma învăţământului preuniversitar
50,00
29,17
3. Dezvoltarea industrială
175,00
91,99
4. Ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială
55,40
17,68
5. Reabilitarea şi modernizarea sectorului energetic
110,00
15,26
78
6. Proiectul de reabilitare a căilor ferate
120,00
74,85
7. Îmbunătăţirea alimentării cu apă a Bucureştiului
25,00
14,82
8. Redresarea sectorului agricol ASAL
350,00
300,00
9. Reforma învăţământului superior şi a cercetării
50,00
18,58
10. Al doilea proiect de modernizare a drumurilor
150,00
112,03
11. Reabilitarea şcolilor
70,00
7,26
12. Cadastru
25,50
1,73
13. Susţinerea reformei şi privatizării în
telecomunicaţii
30,00
5,54
14. Protecţia copilului
5,00
1,12
15. Conservarea patrimoniului cultural
5,00
0,41
16. Fondul de dezvoltare socială
10,00
5,41
17. Împrumutul pentru construirea capacităţii
instituţionale în sectorul privat – PSIBL
25,00
6,55
18. Restructurarea sectorului minier
44,50
0,78
19. Dezvoltarea serviciilor destinate agriculturii
11,00
0,07
20. Proiectul de pregătire a FCTSE
0,10
0,06
21. Proiectul de facilitare a comerţului şi
transportului în S-E Europei
17,10
0,00
22. Proiectul de reformă a Sectorului de sănătate
40,00
0,00
Proiecte finalizate
1. Împrumutul pentru ajustare structurală
400,00
400,00
2. Proiect pentru asistenţă tehnică şi importuri de
produse de bază
180,00
179,20
79
3. Împrumutul pentru ajustare a protecţiei sociale
50,00
50,00
4. Proiectul pentru susţinerea fermierilor şi
întreprinderilor agricole private
100,00
100,00
5. FESAL
280,00
180,00
6. Proiectul pentru reabilitarea transporturilor
120,00
120,00
7. Proiectul pentru reabilitarea sănătăţii
150,00
149,03
8. PSAL
300,00
300,00
TOTAL
3124,20
2274,15
Sursa: Adevărul Economic nr. 4 (460) 24-30 ianuarie 2001
Între proiectele finalizate cu succes de Guvernul Român se numără:
I. Programul PSAL I (Împrumutul de Ajustare a Sectorului Privat).
I.1.Obiectivele şi descrierea proiectului PSAL I
Obiectivul principal al programului PSAL I a fost sprijinirea
reformelor structurale în domeniul privatizării întreprinderilor de stat,
reforma sistemului bancar, dezvoltarea mediului de afaceri, precum şi demonopolizarea sectorului energetic.
Descrierea proiectului:
Privatizarea întreprinderilor de stat
Au existat două condiţii principale în acest domeniu. Prima condiţie a constat în realizarea unui progres satisfăcător în ce
priveşte privatizarea unei părţi semnificative din activele întreprinderilor de
stat conform unui grafic al privatizărilor pe scară largă. Alte obiective au
constat în privatizarea unor întreprinderi mici şi mijlocii conform unui
program stabilit. În al doilea rând, este necesară închiderea unor
întreprinderi de stat care reprezintă o povară fiscală pentru economie.
Reforma bancară
În acest domeniu s-au impus trei condiţii: Corecţii imediate şi pe termen lung referitoare la situaţia financiară
a Bancorex şi a altor bănci de stat aflate în dificultate.
Aplicarea unui plan coerent de privatizare şi lichidare pentru a se
evita, pe viitor, transferarea deficitelor fiscale asupra sectorului
financiar.
80
Realizarea unui progres satisfăcător în privinţa îmbunătăţirii
capacităţii de monitorizare şi supraveghere a BNR pentru a se
preveni pe viitor astfel de presiuni asupra sistemului bancar.
Dezvoltarea mediului de afaceri
Această componentă a PSAL a urmărit consolidarea mediului în
care sectorul privat poate să se dezvolte şi să prospere. Condiţiile din acest
domeniu s-au referit la reforma codului fiscal, eliminarea condiţiilor care
descurajează dezvoltarea sectorului privat, precum şi la reforma cadrului
legal cu scopul promovării investiţiilor private.
De fapt, Programul PSAL I s-a încheiat odată cu semnarea
contractelor cu consultanţii de privatizare pentru 63 de societăţi comerciale.
(Compania TAROM a fost exclusă de pe lista iniţială care cuprindea 64 de
societăţi).
Etapa următoare după semnarea contractelor cu consultanţii pentru
privatizare a fost aprobarea strategiilor de privatizare. Până la finele anului
2000 erau aprobate 50 din cei 63 de agenţi economici cuprinşi în programul
PSAL I. Aceste societăţi au fost publicate în Monitorul Oficial, şi sunt
următoarele: Sidex Galaţi, Hidromecanica Braşov, Electroputere Craiova,
ROMVAG Caracal, Antibiotice Iaşi, Rotec Buzău, Cord Buzău, Fortus Iaşi,
Real Pleaşa, Sidermet Călan, Cug Cluj, Elsid Titu, Industria Sârmei
Câmpia Turzii, Rocar Bucureşti, Timpuri Noi Bucureşti, Uztel Ploieşti,
Uzuc Ploieşti, Petroutilaj Câmpina, Griro Bucureşti, Mecarex Botoşani,
Viromet Victoria, Carom Oneşti, Uzinele Sodice Govora Rm Vâlcea,
Colorom Codlea, Bicapa Târnăveni, Argeşana Piteşti, Moldosin Vaslui,
Corapet Corabia, Aro Câmpulung, Vulcan Bucureşti, Terom Iaşi,
Romtensid Timişoara, Cost Târgovişte, Vulcan Bucureşti, Rulmentul
Braşov, UCM Reşiţa, Lugomet Lugoj, Nicolina Iaşi, Mecanica Negreşti
Oaş, FSR Râşnov, Urbis Bucureşti, Optica Timişoara, Electroturis Turnu
Măgurele, Biodin Calafat, Electronica Bucureşti, Rofep Urziceni, Sinter
Reg Azuga, Exfor Bucureşti, Clujana Cluj-Napoca, IUG Craiova,
Siderurgica Hunedoara. În cazul altor societăţi comerciale strategiile de
privatizare au fost diferite. La Şantierul Naval Constanţa (SNC),
implementarea strategiei de privatizare s-a realizat prin intrarea în vigoare a
unei ordonanţe de urgenţă pentru mandatarea fostului FPS, să vândă
pachetul deţinut de AVAB în SNC în cadrul PSAL14
.
În iunie 2000 România a obţinut şi cea de a doua şi ultima tranşă din împrumutul de 300 de milioane dolari.
14
Prin OG 72/2002 privind unele măsuri de finalizare a privatizării SC Santierul Naval SA
Constanţa s-a acordat cadrul legal de finalizare a privatizării , inclusiv prin convesia
creanţelor în acţiuni.
81
II. Programul PSAL II
PSAL II a fost lansat, la finele lunii aprilie 2000, ca un program
deosebit de ambiţios. El prevedea privatizarea a trei mari societăţi naţionale
(CFR Marfă, SN a Sării, SN a Apelor Minerale) şi a altor societăţi din
portofoliul fostului FPS, precum şi dezetatizarea integrală a sistemului
bancar. Alte obiective propuse vizează reforma utilităţilor publice,
îmbunătăţirea mediului de afaceri, reforma administraţiei publice. Insă,
întârzierile din negocierile cu Banca Mondială, vor avea ca urmări
stabilirea altor termene decât cele prevăzute în matricea PSAL II.
III. FONDURILE SAPARD
SAPARD este al treilea instrument de asistenţă financiară
nerambursabilă, pentru sprijinirea ţărilor candidate la Uniunea Europeană,
destinat reformei structurale în sectorul agricol şi în alte domenii legate de
dezvoltarea rurală, precum şi de implementarea legislaţiei comunitare
referitoare la CAP (Common Agricultural Policy – Politica Agricolă
Comună). Prin SAPARD, UE indică o serie de măsuri generale, din care
fiecare stat poate alege pe cele care sunt apreciate ca adecvate în condiţiile
specifice ţării respective. Caracterul restrictiv al SAPARD-ului se
manifestă prin cerinţa utilizării eficiente a sumelor nerambursabile primite.
Activităţile finanţate prin programul SAPARD
Organismul abilitat să implementeze acest program în România este
Agenţia SAPARD, care funcţionează în subordinea Ministerului
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Ministerul Integrării Europene este
coordonatorul tuturor programelor de finanţare nerambursabilă, inclusiv a
acestui program. Asistenţa nerambursabilă din partea Uniunii Europene
pentru România este, în fiecare an, de circa 600 de milioane Euro. Uniunea
Europeană alocă anual peste jumătate de miliard de Euro din bugetul său
pentru a sprijini zece state candidate (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia,
Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia) în
realizarea de îmbunătăţiri structurale în domeniul agriculturii şi dezvoltării
rurale. Programele pentru toate cele zece ţări candidate au fost aprobate de
Comisie în toamna anului 2000.
Comisia Europeană a elaborat în luna iulie 2000 raportul anual
referitor la derularea programului SAPARD pentru cele zece state
candidate central şi est europene. În perioada 2000-2006, România a primit
aproximativ 153 milioane de euro pe an prin intermediul SAPARD, fiind al
doilea beneficiar al acestui program al Uniunii Europene, după Polonia.
82
Raportul amintit menţiona că până la finele anului 2000 cele zece
state solicitante au depus eforturi mari în a-şi înfiinţa agenţiile SAPARD.
Totuşi nici o ţară nu dispunea de o agenţie SAPARD pregătită să primească
fondurile de la U.E, aşadar, Comisia nu transferase, până la finele anului
2000, fondurile către nici o ţară beneficiară. Raportul descrie, de asemenea,
şi progresele înregistrate în 2001 în această direcţie. În 2000, două din cele
zece state au reuşit obţinerea de fonduri Sapard, Bulgaria – care pentru
2000 are alocaţi 52,12 milioane euro, şi Estonia cu peste 12,13 milioane
euro pentru anul 2000, iar altele fac progrese semnificative în acest sens.
Cota anuală SAPARD pentru ţările beneficiare în preţuri 1999 este
următoarea (tabelul 5.2):
Tabelul 5.2
ŢARĂ
VALOAREA
(în euro)
Ungaria 38.054.000
Letonia 21.848.000
Slovenia 6.337.000
Bulgaria 52.124.000
Republica Cehă 22.063.000
Lituania 29.829.000
Slovacia 18.289.000
Polonia 168.683.000
Estonia 12.137.000
România 150.636.000
TOTAL 520.000.000
Prin SAPARD, cele zece ţări au beneficiat de asistenţă pentru cele
15 măsuri prevăzute în program, iar suma totală pentru perioada 2000-2006
se ridică la peste 3,7 miliarde euro, din care România şi Polonia au primit
cele mai multe fonduri (1,07 miliarde euro, respectiv 1,20 miliarde euro).
Toate cele 10 programe naţionale SAPARD propuse de statele
candidate includ măsura privind sprijinirea investiţiilor în holdingurile
agricole. Această măsură este programată să absoarbă 797 milioane euro,
reprezentând 21% din totalul contribuţiei comunitare. Pentru unele ţări,
această măsură este considerată ca având cea mai importantă pondere:
Lituania (47% din totalul fondurilor alocate prin SAPARD acestui stat),
Estonia (43%), Bulgaria (31%), Ungaria (28%), Republica Slovacă (28%).
România nu a prevăzut pentru investiţiile în holdingurile agricole decât
15% din banii de la SAPARD destinaţi ţării noastre pe perioada 2000-2006,
deşi Raportul Comisiei Europene remarcă faptul că importanţa pe care
83
fiecare stat o acordă respectivului domeniu reflectă nevoia pentru
modernizarea agriculturii şi adaptarea la cerinţele UE. România îşi propune
să cheltuie aceste fonduri pentru sectoare ce includ creşterea porcilor,
păsărilor, producţia de lapte, cereale, fructe şi legume, dar şi vinuri.
Măsura privind susţinerea procesării, marketingului agricol şi
piscicol este inclusă în toate cele 10 programe SAPARD, fondurile totale
destinate ei ridicându-se la 954 milioane euro. Spre deosebire de alte ţări,
România şi-a propus să investească în această direcţie doar 17% din
fondurile alocate prin SAPARD până în 2006. Cotele alocate de alte state
îmbunătăţirii procesării şi marketingului produselor agricole şi piscicole
sunt: Slovenia (40%), Polonia (38%), Letonia (26%), Republica Cehă
(25%), Bulgaria (24%), Ungaria (21%), Republica Slovacă (26%). Aceste
cifre reflectă importanţa acordată de ţările aplicante procesării şi
marketingului agricol, ca o cale a îmbunătăţirii, adaptării, reconstruirii sau
creării industriilor agroalimentare.
Selecţia sectoarelor care au beneficiat de finanţare au depins de
cerinţele specifice agriculturii şi nevoile fiecărui stat. Numărul total al
sectoarelor ce au primit fonduri atinge între trei (în Estonia şi Slovacia) şi
unsprezece (în România). Sectoarele lapte, carne şi peşte au fost selectate
de toate cele 10 state.
România este o ţară interesată de sprijin pentru controlul de
calitate, veterinar şi fitosanitar. Raportul precizează că „autorităţile
române intenţionează să utilizeze finanţarea SAPARD în sectorul sanitar-
veterinar şi în domeniul controlului fitosanitar şi al calităţii alimentelor,
mai ale la nivel judeţean”. Contribuţia U.E. la acest domeniu este de 28
milioane euro.
Practicile agricole de protecţie a mediului vor fi sprijinite financiar
prin programul SAPARD cu 83 milioane euro, reprezentând 2% din
contribuţia comunitară. Spre deosebire de statele membre UE,
implementarea acestei măsuri nu este obligatorie pentru ţările aplicante
SAPARD. Totuşi, cu excepţia Sloveniei, toate cele zece state au inclus
această măsură în programele lor. Din cele 83 de milioane euro, România
va beneficia de peste 26,5 milioane euro pentru practici agricole de
protecţie a mediului.
Circa 460 milioane euro, adică 11% din contribuţia comunitară pentru SAPARD, este destinată măsurii privind dezvoltarea activităţilor
generatoare de venituri alternative.
Principalul obiectiv al acestei dispoziţii este încurajarea dezvoltării
şi diversificării activităţilor economice în mediul rural prin oferirea de surse
alternative de venituri în agricultură. În acest sens, România a beneficiat
prin programul SAPARD, între 2000 şi 2006, de 102,6 milioane euro.
84
Programul elaborat de România include la acest capitol dezvoltarea
serviciilor în agricultură, a pescuitului şi a turismului rural. Patru programe
naţionale SAPARD includ dispoziţia privind organizarea de grupuri de
producători, între care se regăseşte şi programul propus de România,
alături de Bulgaria, Ungaria şi Republica Slovacă. Pentru România,
valoarea programului este de 23,6 milioane euro, iar obiectivul principal
este „sprijinirea producătorilor agricoli care îşi comercializează produsele
în comun la standarde pre-definite”. A fost fixată şi o valoare minimă
pentru producţia anuală a grupurilor care vor fi finanţate, precum şi o cifră
de afaceri minimală. În cazul României, aceasta este de 20000 de euro, la
Bulgaria 150000 de euro, Republica Slovacă – de la 0,5 milioane euro până
la 12 milioane euro în funcţie de produs. Renovarea satelor, protecţia
moştenirii rurale, precum şi îmbunătăţirea structurii terenurilor şi repararea
sunt două măsuri din cadrul SAPARD de care România nu s-a arătat
interesată şi pentru care, în consecinţă nu beneficiază de finanţare.
Programele de training sunt considerate importante pentru
România. Singurele care nu au solicitat fonduri SAPARD în această
direcţie sunt Estonia şi Slovenia. Vor fi sprijiniţi agricultorii care se
îndreaptă către turismul rural.
Contribuţia UE în direcţia dezvoltării şi îmbunătăţirii
infrastructurii rurale este estimată la aproximativ 759 milioane euro.
România şi Polonia vor aloca cea mai mare parte a banilor din programele
SAPARD (28%) pentru refacerea infrastructurilor din sectorul rural, „În
România, populaţia rurală neavând în mod frecvent acces la sistemul de
canalizare şi în plus faţă de această problemă, puţurile neoferind apă
potabilă de o calitate adecvată”.
România, alături de alte cinci state, şi-au inclus în programul
naţional SAPARD măsura privind silvicultura. Importanţa acestei
dispoziţii este apreciată diferit de cele şase state, contribuţia UE prin
SAPARD, variind între 1% în cazul Estoniei, până la 10% în cel al
României.
În ceea ce priveşte asistenţa tehnică, contribuţia UE prin SAPARD
variază între 1% în cazul Republicii Cehe şi Poloniei până la 5% în cazul
ţării noastre.
Tabelul 5.3
Nr.
Măs.
*
Măsura din
programul SAPARD
Polonia România
% %
1 Investiţii în holdingurile agricole
208.084.148
18
155.617.000
15
2 Procesarea şi 448.320.000 38 175.544.000 17
85
marketing agricol şi
piscicultură
3
Structuri pentru calitate, control
veterinar şi fitosanitar
28.049.000
3
4 Practici agricole de protecţie a mediului
16.750.000
1
26.571.000
3
5
Diversificarea activităţilor
generatoare de venit
alternativ
136.040.000
12
102.600.000
10
7
Organizarea de grupuri de
producători
17.712.000
2
8
Renovarea satelor, protecţia moştenirii
rurale
?
?/
9
Îmbunătăţirea structurii terenurilor
şi reparcelarea
?/
?/
11
Programe de instruire
26.610.000
2
55.535.000
5
12
Infrastructura rurală
327.780.000
28
299.391.000
28
13
Managementul resurselor de apă din
agricultură
29.525.000
3
14
Silvicultura
6.170.000
1
108.340.000
10
15
Asistenţă tehnică
8.659.686
1
52.561.078
4
TOTAL MĂSURI
1.177.413.834
100
1.051.445.0
78
100
TOTAL
1.201.217.598
1.072.702.1
34
86
* Pentru măsurile cu nr. 6 şi 10 din Programul SAPARD nici una din ţările
candidate nu au solicitat fonduri SAPARD
2. Rolul băncilor de investiţii străine în finanţarea
proiectelor în România În ceea ce priveşte rolul băncilor de investiţii străine în
finanţarea proiectelor în România se pot exemplifica acorduri de
împrumut precum Acordul de împrumut între România şi BANCA EUROPEANA DE INVESTITII şi Compania Naţională de
Transport al Energiei Electrice ,,Transelectrica’’ SA15
caracterizat
prin următoarele elemente:
Proiectul ce urmează a fi realizat de Transelectrica SA cuprinde:
studii, proiectări, lucrări, construcţii, punerea în funcţiune şi operarea
sistemului de transport al energiei electrice, facilităţi privind
comunicaţiile şi echipamentele.
Costul total al proiectului aşa cum a fost estimat de Bancă, este de
237.900.000 EUR inclusiv cheltuieli neprevăzute, dobânda pe perioada
construcţiei şi taxe vamale.
Structura finanţării este următoarea :
BERD ………………………………………………...60.800.000EUR
Comisia Europeană–Programul PHARE …………….20.400.000EUR
Transelectrica si FSDSE (OG29/94 si 26/99)......……. 60.700.000EUR
BANCA EUROPENA DE INVESTITII……………....96.000.000EUR
Rata dobânzii – soldul nerambursat al fiecărei tranşe va fi purtător
de dobândă la rata specificată în avizul de tragere pentru împrumuturile
denominate în valuta respectivă şi acordate de Bancă împrumutaţilor săi în
condiţii de rambursare şi de plată a dobânzii similare celor pentru tranşe în
cauză.
Implementarea proiectului - proiectul va demara la începutul anului
2001 şi se va finaliza la 31dec.2004.
Graficul de rambursare al creditului de 96.000.000EUR se întinde pe 20
de rate de capital în procent de 5% din împrumut, începând din 5 iunie
2006 pana la 5 dec. 2015.
3. Politica de dezvoltare regională şi finanţarea proiectelor.
Efectele pozitive ale regionalizării în atragerea de fonduri
comunitare
15
Acord aprobat prin OG 53/29 mart 2001, M. Of. nr. 181/10 apr 2001
87
Experienţa din Uniunea Europeană a demonstrat că politica de
dezvoltare regională reprezintă o cale sigură spre dezvoltarea economică şi
echilibrată a unei ţări. Ea permite o mai bună implicare, participare şi
conlucrare a cetăţenilor şi a instituţiilor din regiune în identificarea atât a
intereselor şi problemelor, cât şi a soluţiilor viabile pentru dezvoltarea unei
regiuni.
Procesul de regionalizare a început în România odată cu adoptarea
Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională, moment în care s-au
înfiinţat cele opt regiuni de dezvoltare. Prin această lege s-a stabilit cadrul
instituţional, obiectivele şi instrumentele specifice politicii de dezvoltare
regională. În baza acestei legi, prin asocierea voluntară a judeţelor au luat
naştere cele opt regiuni de dezvoltare, regiuni economice, care nu sunt
unităţi administrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică, ele
reprezentând doar cadrul de implementare al politicii de dezvoltare
regională.
Obiectivele fundamentale ale politicii de dezvoltare regională în
România sunt: stimularea dezvoltării economice şi sociale şi echilibrate a
întregii ţări, precum şi diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin
sprijinirea zonelor rămase în urmă în scopul recuperării întârzierilor în
dezvoltare. Având în vedere aceste obiective s-a hotărât concentrarea unor
părţi din fondurile UE pentru aceste zone.
Accesul regiunilor la fonduri comunitare se face pornind de la
prevederile Memorandumurilor de finanţare încheiate între Guvernul
României şi Uniunea Europeană.
În acest sens Programul PHARE 2000 a operat cu două noi
concepte: „Regiuni prioritare I” şi „Regiuni prioritare II” prin care s-a dorit
adaptarea şi modelarea principiului concentrării fondurilor la condiţiile
concrete ale României. În acest mod au fost selectate ca regiuni de
prioritatea I-a: Nord-Est, Sud-Est, Sud şi Nord-Vest, iar ca regiuni de
prioritatea a II-a: Sud-Vest, Sud, Centru şi Bucureşti-Ilfov. Regiunile
prioritare I vor primi sprijin financiar prin fonduri PHARE şi o co-finanţare
din partea României, iar regiunile prioritare II vor primi sprijin financiar de
la bugetul statului, prin Fondul Naţional de Dezvoltare Regională, suma
primită având în componenta sa şi fonduri financiare care ar fi trebuit să
reprezinte co-finanţarea românească pentru proiectele destinate resurselor
umane şi dezvoltarea IMM-urilor.
Prin programele PHARE 2001 şi 2002 finanţarea a fost concentrată
pe 11 zone de restructurare industrială, localizate în şapte din cele opt
regiuni, mai puţin Bucureşti-Ilfov.
Fondurile de pre-aderare puse la dispoziţia României prin aceste
programe reprezintă fonduri publice, efort al contribuabililor din UE. De
88
aceea trebuie aplicate proceduri stricte de evaluare, contractare şi
monitorizare şi care, în acelaşi timp să poată răspunde tuturor situaţiilor
care pot apărea în gestionarea unui program. Aceste proceduri sunt absolut
necesare în condiţiile în care permit monitorizarea şi controlul fondurilor la
toate nivelele: Comunitatea Europeană, Guvernul României şi Agenţiile de
implementare.
Metodologia privind procesul de evaluare şi selecţie a proiectelor
este în conformitate cu Ghidul practic PHARE, ISPA şi SAPARD aprobat
de Comisia Europeană. Reuşita acestei metodologii este dovedită de
numărul mare de cereri de finanţare depuse pentru fiecare licitaţie de
proiecte care s-a derulat prin Agenţia de Dezvoltare Regională şi procentul
mare privind implementarea acestor proiecte.
Crearea regiunilor de dezvoltare a avut deja efecte pozitive în
atragerea de fonduri comunitare şi continuă să mobilizeze din ce în ce mai
multe resurse. În sprijinul acestei afirmaţii prezentăm situaţia proiectelor
depuse şi a celor declarate eligibile pentru finanţare, precum şi a fondurilor
atrase pentru finanţare şi impactul acestora în trei regiuni de dezvoltare din
România16
.
Astfel, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov
s-a derulat programul PHARE RO 98.07.01.01.02 Restructurare Industrială
şi Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru care s-au desfăşurat două licitaţii.
La acestea au fost înregistrate un număr total de 529 de proiecte şi au fost
contractate 45 de proiecte. Pentru acest program, valoarea totală a finanţării
nerambursabile a fost de 2.388.747 euro. În urma implementării
programului au fost create 417 locuri de muncă şi au fost instruite 2.415
persoane prin proiectele de resurse umane.
În derulare sunt programele: - PHARE 2000, Coeziune economică şi socială RO-0007.02, CFP
1/2001 – Componenta B1- Schema de finanţare nerambursabilă pentru
întreprinderi noi, microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii
recent înfiinţate;
- PHARE 2000 RO-0007.02.01, CFP 2/2001-Componenta A1-
Dezvoltarea Resurselor Umane în contextul restructurării industriale.
În cadrul primului program au fost înregistrate 280 de proiecte, vor
fi monitorizate 42 de proiecte, valoarea totală a finanţării nerambursabile
fiind de 1.797.060 euro. Au fost finanţate proiecte a căror sumă maximă de
finanţare a fost de 50 000 de euro.
16 Adevǎrul economic nr. 10 (568) din 12-18 martie 2003
89
Pentru cel de-al doilea program au fost înregistrate 91 de proiecte,
vor fi monitorizate 17 proiecte, valoarea totală a finanţării nerambursabile
fiind de 1.131.264 euro. Au fost finanţate proiecte a căror sumă maximă de
finanţare a fost de 50 000 de euro. Programele sunt în curs de implementare
până la data de 30 septembrie 2004.
Prin Agenţia de Dezvoltare Regională Centru s-au derulat
următoarele programe:
1. Programul PHARE 1999-Componenta „Restructurare Industrială şi
Dezvoltarea Resurselor umane” derulat pe trei componente: turism;
iniţiativa locală şi dezvoltarea resurselor umane. În urma evaluării,
avându-se în vedere numărul mare de proiecte depuse a fost suplimentat
fondul alocat ca finanţare cu sume provenite de la Fondul Naţional de
Dezvoltare Regională.
Perioada de implementare: 1999-2001;
Proiecte depuse = 534
Nr. de proiecte eligibile pentru finanţare: 49 (PHARE) 106
(FNDR);
Suma atrasă pentru finanţare: 2.218.244 euro, 101.135.957 mii.
Lei;
Locuri de muncă create: 386 (PHARE); 1.663 (FNDR).
2. În baza HG 520; 521; 522 din 2000 au fost lansate Programele
speciale pentru zone defavorizate pe trei componente: Dezvoltarea
Afacerilor; Sprijinirea investiţiilor şi Sprijinirea Activităţilor în mediul
rural.
Perioada de implementare: 2000-2001;
Proiecte depuse = 64
Nr. de proiecte eligibile pentru finanţare: 9
Suma atrasă pentru finanţare: 26.449.717 mii. Lei;
Locuri de muncă create: 396
3. În baza HG 1116 din 2001 a fost lansat Programul „Dezvoltarea
judeţului Alba”
Perioada de implementare: 2002-2003;
Proiecte depuse = 64
Nr. de proiecte eligibile pentru finanţare: 30
Suma atrasă pentru finanţare: 70.608.814 mil. Lei;
Locuri de muncă create: 896 estimat.
4. Programul PHARE 1999-Componenta „Dezvoltarea Resurselor
Umane în contextul restructurării industriale”.
Perioada de implementare: 2003-2004;
Proiecte depuse = 202
Nr. de proiecte eligibile pentru finanţare: 44
90
Suma atrasă pentru finanţare: 1.429.415 euro;
Acest program este în etapa de acordare a avansului către
beneficiari.
5. Programul PHARE 2000 Componenta „Asistenţă pentru IMM-uri”.
Perioada de implementare: 2003-2004;
Proiecte depuse = 288
Nr. de proiecte eligibile pentru finanţare: 43
Suma atrasă pentru finanţare: 1.825.281 euro;
Acest program este în etapa de acordare a avansului către
beneficiari.
6. Programul PHARE 2000 Componenta „Infrastructura Locală şi
Regională” „Parcul Industrial Vidrasau-Mureş”.
Perioada de implementare: 2003-2005;
Suma atrasă pentru finanţare: 6.125.000 euro-total investiţie.
7. Programul PHARE 2001 Componenta „Educaţie şi pregătire tehnică şi
vocaţională (TVET)”.
Perioada de implementare: 2000-2003;
Proiecte depuse = 49
Nr. de proiecte eligibile pentru finanţare: 25
Suma atrasă pentru finanţare: 21.330.000 euro;
Acest program este în etapa premergătoare contractării.
8. Programul PHARE 2001 Componenta „Schema de finanţare
nerambursabilă pentru proiecte de infrastructură la scară mică”.
Perioada de implementare: 2003-2004;
Proiecte depuse = 64
Nr. de proiecte eligibile pentru finanţare: ??
Suma atrasă pentru finanţare: 4.544.000 euro;
Acest program este în etapa premergătoare evaluării.
9. Programul PHARE 2001 Componenta „Schema de investiţii în
servicii sociale”.
Perioada de implementare: 2003-2005;
Suma atrasă pentru finanţare: 2.362.000 euro;
10. Programul PHARE 2001 Componenta „Infrastructura Locală şi
Regională” „Reabilitarea DJ 131 cu scopul îmbunătăţirii traficului
regional”.
Perioada de implementare: 2000-2004;
Suma atrasă pentru finanţare: 7.000.000 euro-total investiţie;
Proiectul este în faza de aprobare.
Sume atrase din fonduri comunitare şi guvernamentale în Regiunea
Centru prin programele enunţate mai sus totalizează 39.833.940 euro şi
70.736.400 mii lei.
91
Situaţia proiectelor depuse şi selectate la Agenţia pentru
dezvoltarea Regională 2 Sud Muntenia este următoarea:
Tabelul 5.4
Program
Proiecte
depuse
Proiecte
selectate
Proiecte contractat
e
Proiecte
implementate
PHARE RO 9807
Coeziune Economică şi Socială
421
85
78
74
Programe Speciale- Zone Defavorizate
44
8
8
7
Programul „Dezvoltarea judeţului
Giurgiu”
51
33
31 În curs de
implementare PHARE RO 0007
Coeziune Economică şi Socială
469
125
108 În curs de implementare
TOTAL 985 251 225 81
Programul „Dezvoltarea judeţului Giurgiu” şi „Programele Speciale
pentru Zone Defavorizate au fost şi sunt finanţate din fonduri de la
Bugetul de Stat al României. Fondurile au fost folosite în principal pentru
achiziţii de echipamente utilaje, tehnologie – 3,673 mil. Euro; construcţii
şi amenajări spaţii – 3,641 mil. Euro.
Impactul social al implementării acestor proiecte a fost:
crearea a 1.193 locuri de muncă;
instruirea şi calificarea a 3081 persoane (în special în cadrul
componentei de dezvoltare a resurselor umane).
Impactul este cuantificat doar pentru programul PHARE RO 9807
Coeziune Economică şi Socială şi Programele Speciale pentru Zone
Defavorizate, programe care s-au finalizat. În calcul s-au luat atât fondurile
primite prin contracte de grant, cât şi contribuţiile proprii ale beneficiarilor.
Figura 5.1 Fondurile atrase pentru regiunea 3 SUD MUNTENIA
92
FONDURI ATRASE IN REGIUNEA 3 SUDMUNTENIA mil. euro
6,0000 5,389
5,0000 3,856 4,035
4,0000
3,0000
2,0000
1,478
1,0000
0,0000
1999 2000 2001 2002
Sursa : „Adevărul economic” nr.10 (568) 12-18 martie 2003
4. Programele de microcredite în România
Industria minieră în România reprezintă sectorul cel mai
subvenţionat, consumând în 1997, 56 % din subvenţiile acordate de stat.
Sectorul întreprinderilor mici din România nu este dezvoltat la
întregul potenţial. Multe întreprinderi mici nu cunosc îndeajuns de bine
strategiile de marketing, nu utilizează în mod sistematic tehnicile moderne
de management şi de planificare a afacerilor, nu pot avea acces la creditele
pentru dezvoltare şi nu pot realiza eficienţa în producţie, aspecte şi mai
vizibile în regiunile miniere. Creditul disponibil prin băncile comerciale
este preferenţial şi scump, necesitând în mod normal garanţii de cel puţin
150 % raportate la valoarea sumelor împrumutate.
De aceea, pentru dezvoltarea de activităţi economice alternative,
generatoare de noi locuri de muncă, sunt solicitate credite mult mai
accesibile. In zonele miniere facilitarea accesului la credite preferenţiale se
consideră a fi o măsură esenţială pentru revitalizarea economiei.
Între proiectele în derulare, destinat restructurării industriei miniere
se numără şi Proiectul de închidere a minelor şi de atenuare a impactului
social, finanţat din împrumutul obţinut de Guvernul României de la Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 44,5
milioane dolari SUA.
93
Acest proiect cuprinde în prima fază o strategie pe termen lung
pentru restructurarea sectorului minier, care include diversificarea bazei
economice în zonele miniere, precum şi planificarea subvenţiilor pentru ca
mineritul să devină viabil în viitor.
Restructurarea va impune închiderea efectivă a minelor care nu sunt
viabile, cu garantarea măsurilor pentru atenuarea efectelor sociale pentru
lucrătorii mineri afectaţi de restructurarea din acest sector şi consolidarea
instituţională pentru stabilirea unui cadru de dezvoltare a sectorului privat
în zonele miniere.
Pentru componenta de atenuare a impactului social este alocată
suma de 20,84 milioane dolari SUA (13,88 milioane dolari SUA finanţare
de la BIRD).
Restructurare sectorului minier a generat un impact social negativ în
România începând cu anul 1997, odată cu masivele concedieri încurajate de
generoasele pachete pentru disponibilizare voluntară. Natura impactului
social a fost dată de rapoartele unui studiu de evaluare socială efectuat în
perioada pregătirii proiectului.
Guvernul României a înfiinţat în 1997 o agenţie specializată,
Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de
reconstrucţie a Zonelor Miniere (ANDIPRZM)17
pentru a coordona întreaga
gamă de activităţi în vederea obţinerii de atenuări ale impactului social în
regiunile miniere.
În cadrul ANDIPRZM a fost înfiinţată o Unitate de Implementare a
Proiectului (UIP) pentru a supraveghea implementarea componentei
privind activităţile de atenuare a impactului social în cadrul Proiectului.
Celelalte două componente ale proiectului respectiv „Închiderea minelor” şi
„Dezvoltarea instituţională” au UIP paralele. Sub egida Ministerului Industriei şi Comerţului s-a înfiinţat o
Unitate de Management a proiectului (UMP) care coordonează
implementarea proiectului prin cele 3 UIP.
Prin acţiunile ANDIPRZM s-a reuşit atragerea donorilor spre
regiunile miniere. Prin Proiectul BIRD „Ocupare şi formare profesională”
s-au investit aproape 40 % din fonduri în regiunile miniere, iar Uniune
Europeană a pus la dispoziţie 2,1 milioane ECU, respectiv 10 milioane
ECU, în cadrul a două programe separate pentru dezvoltarea
întreprinderilor şi a infrastructurii, iar Know How Fund din Marea Britanie
cofinanţează asistenţa tehnică pentru implementarea componentei de
17 ANDIPRZM a fost înfiinţatǎ prin OUG 64/1997, aprobatǎ prin Legea 43/1998 şi
modificatǎ prin OUG 68/2000
94
atenuare a impactului social din Proiectul de închidere a minelor, finanţat
de BIRD.
Lipsa de informare din regiunile miniere este principalul obstacol în
a convinge locuitorii asupra necesităţii eliminării subvenţiilor destinate
sectorului minier şi dirijării fondurilor devenite astfel disponibile pentru
finanţarea măsurilor active şi de perspectivă imediată, printre care crearea
de fonduri de microcredite. In vederea realizării scopurilor şi obiectivelor activităţii de
microcreditare s-au alocat sume din împrumutul obţinut de la BIRD în
scopul înfiinţării şi operării unui fond pentru acordarea de microcredite.
Guvernul României a primit un împrumut de la Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în valoare de 44,5
milioane dolari SUA, pentru finanţarea Proiectul de închidere a minelor şi
atenuarea impactului social.
Părţi din acest împrumut pot să fie folosite pentru plăţi în cadrul
acestui proiect, în vederea achiziţionării de servicii de consultanţă
pentru administrarea schemei de microcredite.
Componenta de atenuare a impactului social din cadrul Proiectului
include o subcomponentă care înfiinţează un fond de microcredite ce va
fi administrat de agenţii de credit în 14 regiuni miniere.
Programul este implementat de agenţii de credit care vor administra
fondul în concordanţă cu cerinţele schemei de operare prezentată în
manualul de operare.
Obiectivul proiectului este de: a facilita crearea de noi locuri de muncă şi
de a încuraja întreprinzătorii să îşi dezvolte afaceri prin care
să angajeze persoane fără locuri de muncă.
se acordă microcredite şi pentru înfiinţarea de întreprinderi
mici care vor primi asistenţă în dezvoltare şi în menţinerea
locurilor de muncă create.
Principalele obiective ale subcomponentei sunt :
dezvoltarea capacităţii antreprenoriale a persoanelor din
regiunile miniere;
crearea unui mediu de afaceri favorabil;
angajarea unui număr considerabil de şomeri;
crearea de strategii de dezvoltare regională.
În vederea stimulării dezvoltării întreprinderilor mici din zonele
miniere afectate se acordă finanţare din împrumutul BIRD pentru
înfiinţarea şi operarea unui fond de microcredite.
Pentru o bună administrare a proiectului regiunile miniere afectate
au fost grupate în 5 regiuni, denumite după locul în care se află colectivele
95
zonale ale ANDIPRZM. Regiunile sunt numerotate doar în scopuri
administrative fiecare din ele având aceiaşi prioritate de dezvoltare.
Acest proiect intenţionează să angajeze agenţii de credit ca
administratori ai fondurilor de microcredite pentru una sau mai multe din
regiunile stabilite prin licitaţie, sau o combinaţie a acestor regiuni. Fiecare
regiune face obiectul unei licitaţii separate.
Sumele alocate, astfel cum sunt prevăzute în Acordul de împrumut
nr. 4.509 – RO acordat României de BIRD18
, au valoarea de 3,6 milioane dolari SUA, ca fond pentru acordarea de microcredite (FMC), iar o altă sumă este prevăzută pentru serviciile de administrare a fondului pentru o perioadă determinată (negociată cu ANDIPRZM-nu poate depăşi 6 luni).
Prin HG 1365/2000 Guvernul României a aprobat schema de
microcredite privind acreditarea agenţiilor de credit în vederea administrării
fondului de 3,6 milioane dolari SUA pentru acordare de microcredite.
4.1. Fondul şi durata de aplicare a schemei de microcredite
Fondul este constituit anual în baza bugetului de stat , începând cu
anul 2001, din sursa de valoare de 3,6 milioane dolari SUA şi prevăzut în
bugetul propriu al MIC destinat ANDIPRZM spre a fi dat în administrarea
agenţiilor de credit pentru a fi transformat în microcredite.
Fondul total de 3,6 milioane dolari SUA este împărţit în 5 regiuni
miniere după cum urmează:
Tabelul 5.5
Regiunea
Colective zonale ANDIPRZM Fondul de microcredite
Pe fiecare zonă
1 Târgu Jiu, judeţul Gorj 850 000 dolari SUA
2 Petroşani, judeţul Hunedoara 850 000 dolari SUA
3
Anina, judeţul Caraş-Severin
Moldova Nouă, judeţul Caraş-
Severin
Deva - Brad, judeţul Hunedoara
Alba Iulia – Abrud - Baia de Arieş,
judeţul Alba
675 000 dolari SUA
4
Voivozi, judeţul Bihor Baia Borşa, judeţul Maramureş
Baia Mare, judeţul Maramureş
675 000 dolari SUA
18 Acordul de împrumut a fost semnat la Bucureşti la 13 oct. 1999 şi ratificat prin OG
11/200 aprobatǎ cu modificǎri prin Legea nr. 168/2000
96
Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud Gura Humorului, judeţul Suceava
5
Bălan, judeţul Harghita
Comăneşti, judeţul Bacău
Ploieşti, judeţul Prahova
550 000 dolari SUA
Fondul de microcredite acordat în administrarea unei agenţii de
credit, pentru un contract pentru o regiune minieră, nu poate fi mai mare
decât echivalentul în lei al unui milion de euro, calculat la cursul comunicat
de BNR în ziua anterioară semnării contractului cu ANDIPRZM.
Durata de aplicare a schemei de microcredite este de 56 de luni,
începând cu data intrării în vigoare a HG pentru aprobarea schemei de
microcredite.
Agenţiile de credit selectate în baza procedurilor şi criteriilor
prevăzute în schema de microcredite, care primesc în administrare fonduri
pentru microcredite, sunt abilitate să acorde microcredite numai
solicitanţilor care îşi desfăşoară activitatea în zona de operare definită în
anexa 1, ce revine agenţiei respective.
4.2.Obiectivele schemei de microcredite
Scopul întregului program este de a facilita dezvoltarea de măsuri
susţinute de remediere, adresate regiunilor miniere afectate şi persoanelor
care şi-au pierdut mijloacele de existenţă ca urmare a restructurării din
sectorul minier. Acest program avea ca obiective:
a. sprijinirea dezvoltării societăţilor comerciale care au sub 50 de salariaţi
încadraţi cu contract individual de muncă, persoanelor autorizate să
desfăşoare activităţi independente şi asociaţiilor familiale constituite în
baza Decretului lege nr. 54/1990 sau a altor acte normative, precum şi a
oricărei persoane fizice care prezintă o propunere fundamentată pentru
iniţierea şi dezvoltarea unei afaceri în zona de operare a schemei de
microcredite;
b. stimularea angajării persoanelor fără loc de muncă cu domiciliul în zona
de operare a schemei de microcredite;
c. sprijinirea autoangajării persoanelor disponibilizate pentru a deveni
întreprinzători, prin acordarea de microcredite în vederea înfiinţării de
întreprinderi mici şi în procesul de derulare a afacerilor pentru care s-a
solicitat împrumutul;
d. sprijinirea întreprinzătorilor care îşi dezvoltă afaceri în spaţiile oferite în
cadrul incubatoarelor de afaceri ce urmează să fie realizate în 14
localităţi din zona de operare a schemei de microcredite, în cadrul
97
programului „Centre de afaceri”, parte a componentei „Atenuarea
impactului social din Proiect”;
e. stabilirea criteriilor de selecţie a agenţiilor de credit şi autorizarea
agenţiilor de credit selectate pentru acordarea de microcredite
beneficiarilor din regiunile miniere, prin intermediul unui mecanism de
finanţare revolving;
f. încurajarea persoanelor fizice prestatoare de activităţi economice pentru
înregistrarea acestora în conformitate cu normativele în vigoare.
Rezultatele preconizate includ:
a. crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor private;
b. dezvoltarea capacităţii antreprenoriale a locuitorilor din regiunile
miniere;
c. o rată ridicată de rambursare a împrumutului în conformitate cu cea mai
bună practică de operare a fondului de microcredite;
d. crearea unui număr ridicat de locuri de muncă în două cicluri de
creditare, cu ajutorul microafacerilor şi afacerilor mici pentru care se
acordă microcredite, locuri de muncă care se doreşte să fie ocupate în
proporţie de 80 % de foştii mineri şi/sau membrii familiilor acestora;
e. facilitarea dezvoltării unor agenţii de credit independente şi viabile din
punct de vedere financiar, care vor putea continua pe termen lung
acordarea de microcredite pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi
mijlocii.
4.3.Tipul beneficiarilor de microcredite
societăţi comerciale cu capital integral privat, cu sediul în
una din localităţile aflate în aria geografică de operare a
schemei de microcredite, cu un număr mai mic de 50 de
salariaţi angajaţi cu contract individual de muncă;
filiale ale societăţilor comerciale cu capital integral privat
care desfăşoară activităţi economice în zona de operare a
schemei de microcredite, cu un număr mai mic de 50 de
salariaţi angajaţi cu contract individual de muncă;
asociaţii familiale şi persoane autorizate să desfăşoare
activităţi independente constituite în baza Decretului-lege
nr. 54/1990 sau a altor acte normative, care au sediul în zona
de operare a schemei de microcredite;
orice persoană fizică care prezintă o propunere
fundamentată pentru iniţierea şi dezvoltarea unei afaceri în
zona de operare a schemei de microcredite, în condiţiile în
care urmează să fie autorizată potrivit legii.
98
4.4.Selectarea agenţiilor de credit
ANDIPRZM procedează la promovarea unei campanii de informare
publică;
Agenţiile de credit interesate transmit către UIP-ANDIPRZM
scrisorile de intenţie;
UIP-ANDIPRZM va proceda conform procedurilor BIRD la:
- întocmirea listelor lungi pentru fiecare dintre cele 5 regiuni;
- la evaluarea scrisorilor de intenţie depuse de agenţiile de credit
interesate;
- la întocmirea listelor scurte şi transmiterea acestora către BIRD
pentru comentarii;
- transmiterea caietului de sarcini agenţiilor de credit înscrise pe
listele scurte;
Licitatorii potenţiali trebuie să îndeplinescă următoarele condiţii:
să fie constituiţi legal şi să poată acorda microcredite în
conformitate cu OG nr. 40/2000;
să furnizeze detalii privind experienţa în implementarea
fondurilor de microcredite şi portofoliul managementului,
menţionând ratele de elicvenţă, ratele de rambursare, ratele de
pierderi şi profitabilitate;
să furnizeze denumirea tuturor organizaţiilor cărora le-au acordat
contracte pentru administrarea unor fonduri de microcredite
(adrese, numere de telefon, persoane de contact) şi un raport scurt
asupra activităţilor desfăşurate şi rezultatelor obţinute;
să numească un partener care să fie înregistrat în România; să furnizeze detalii despre portofoliul de microcredite, împreună
cu copii de pe rapoartele auditate de către un auditor independent
pentru ultimii trei ani;
experienţa locală ar putea fi un avantaj;
să furnizeze o copie de pe monografia contabilă şi de pe manualul
de proceduri contabile ale organizaţiei;
să furnizeze detalii despre proiectele de dezvoltare de
întreprinderi, metodologia de evaluare a proiectelor, procedurile
de monitorizare a creditelor;
să furnizeze o copie de pe organigrama organizaţiei;
să furnizeze un raport privind instruirea personalului său şi
programele de dezvoltare;
să furnizeze un plan al programului, care să definească în mod
clar metodologia de implementare a proiectului şi rezultatele
aşteptate însoţite de un orar corespunzător;
99
să furnizeze un buget detailat al proiectului;
să furnizeze o descriere (cu exemple) a sistemelor de evaluare şi
monitorizare credite;
să furnizeze curriculum-vitae ale personalului de bază care va fi
implicat în implementarea proiectului;
să prezinte documente care să demonstreze că la data participării
la licitaţie nu au obligaţii fiscale restante.
Consultanţii eligibili care îşi exprimă interesul în furnizarea acestor
servicii trebuie să furnizeze informaţii că sunt calificaţi pentru serviciile
solicitate (broşuri, descrierea unor sarcini similare, experienţă în condiţii
similare, personal disponibil cu competenţe necesar). Consultanţii se pot
asocia pentru a-şi ridica calificările.
Consultanţii sunt aleşi prin metoda de selecţie având la bază costul
şi calitatea, ale cărei proceduri sunt prezentate în "Ghidul Băncii Mondiale
- Selectarea şi angajarea consultanţilor de către împrumutaţii BM - ian.
1997 (revizuit în septembrie1997 şi în ian. 1999). Paşii de urmat sunt după
cum urmează:
procedurile legate de depunerea ofertelor, deschiderea ofertelor,
evaluarea acestora şi negocierea contractului se fac respectând
procedurile prevăzute în Ghidul Băncii Mondiale de selecţie a
consultanţilor pe baza costului şi a calităţii (QCBS), editat de BM în
ian 1997, revizuit în septembrie 1997 şi în ian. 1999.
după primirea avizului BM privind respectarea procedurilor de
evaluare UIP-ANDIPRZM invită câştigătorii pentru negocierea
contractului pentru administrarea de fonduri de microcredite în
regiunile miniere.
agenţia de credit câştigătoare este angajată prin contract, contract
care se revizuieşte anual în funcţie de rezultatele evaluării agenţiei
de credit pe baza criteriilor de performanţă.
agenţia de credit câştigătoare împreună cu ANDIPRZM pun în
aplicare strategiile de promovare a schemei de microcredite care fac
ca informaţiile relevante să fie cunoscute de solicitanţi în forme care
vor stimula interesul acestora.
agenţia de credit primeşte şi procesează în mod profesional, toate
solicitările privind obţinerea de microcredite.
decizia de creditare revine în exclusivitate agenţiei de credit care
acţionează la cele mai înalte standarde profesionale pentru
managementul microcreditelor.
punerea în aplicare a deciziilor de creditare este o problemă exclusiv
în sarcina şi în responsabilitatea agenţiei de creditare şi trebuie
100
efectuată astfel încât să asigure validitatea din punct de vedere legal,
precum şi aplicarea tuturor clauzelor şi condiţiilor fiecărui
microcredit.
agenţiile de credit au răspunderea de a monitoriza derularea tuturor
microcreditelor aprobate şi plătite, precum şi de a le recupera.
ANDIPRZM solicită agenţiei de credit încadrarea în standardele de
performanţă, astfel cum sunt definite prin următorii indicatori de
performanţă:
1. capacitate instituţională = înregistrare legală a agenţiei de
credit, plan de afaceri (plan strategic cu obiective realiste şi
performanţe);
2. sisteme de management financiar = contabilitate şi sistem de
control intern, sistem de urmărire a împrumuturilor, sistem
de proiectare financiară;
3. guvernare = îndrumări etice şi operaţionale; 4. resurse umane = administrarea corectă şi prudentă a fondului
pentru microcredite viabil din punct de vedere financiar în
cadrul unei structuri organizatorice definite;
5. servicii adresate clienţilor = identificare şi deservirea
clienţilor ţintă;
6. performanţe financiare = calitatea portofoliului de credite,
profitabilitate, participarea cu resurse locale.
Este important ca întregul portofoliu de microcredite să fie
administrat cu profesionalism, astfel încât să fie îndepliniţi următorii
indicatori – cheie de performanţă :
Tabelul 5.6
Valoare microcreditelor
acordate [mii euro]
Procent
micro-
credite
restante
[%]
Procent
micro-
crediter
nerecu-
perabile [%]
Diferenţe fată
de dobânda
negociată cu
ANDIPRZM
Respecta
-rea
perioa-
dei de
iniţiere
Din fond
Din
rambursari
Anul
1
50 %
din total
fond
85 %
din
rambursări
< 15 %
< 7,5 %
Calculată De
ANDIPRZM
DA/NU
Anul
2
100 % din total
fond
85 % din
rambursări
< 15 %
< 7,5 %
Calculată De
ANDIPRZM
Anul
3
85 %
din
rambursări
< 15 %
< 7,5 %
Calculată
De ANDIPRZM
Anul
4
85 %
din
rambursări
< 15 %
< 7,5 %
Calculată De
ANDIPRZM
101
Indicatorii din tabel se definesc astfel :
valoarea microcreditelor acordate = valoarea însumată a
microcredite din fond plus 85 % din rambursări ( în primul an
agenţiile de credit trebuie să acorde cel puţin jumătate din valoarea
fondului revolving pus la dispoziţie);
procentul microcreditelor restante = procentul microcredite restante
din portofoliu, care nu trebuie să fie mai mare de 15 %;
procentul microcreditelor nerecuperabile = procentul din
microcredite care au fost declarate nerecuperabile şi au fost scăzute;
dobânda = respectarea dobânzii precizate de agenţia de credit şi
înscrise în contract;
respectarea perioadei de iniţiere = agenţiile de credit trebuie să
respecte perioada de iniţiere negociată
portofoliu = valoarea creditelor acordate din care se scad
rambursările
microcredite restante = microcredite care nu au fost plătite la data
scadenţei, dar care nu sunt de nerecuperat.
4.5.Nivelul de risc acceptat
Nivelul de risc acceptat în recuperarea fondului public dat în
administrare pentru acordarea de microcredite agenţiilor de credit de
către ANDIPRZM
Nivelul de risc acceptat în recuperarea la bugetul de stat a
fondului public gestionat de ANDIPRZM este de 15 % din valoarea
totală a microcredite acordate.
Fiecare agenţie de credit care administrează o parte din fondul de
microcredite va crea un provizion pentru microcreditele restante şi în
litigiu, cu valoarea de min. 50 % din nivelul de risc acceptat în
recuperarea fondurilor publice.
Microcreditele declarate de nerecuperat nu pot depăşi 15 % din
valoarea microcreditelor acordate de fiecare agenţie de credit
4.6. Mecanismul de raportare, evaluare, supervizare şi control al
activităţii agenţiei de credit
Principalele arii de cuprindere ale controlului operaţional sunt
evidenţiate în tabelul :
Tabelul5.7
Funcţia Obiectul
înregistrarea/urmărirea creditelor - capitalul potenţial al proiectului - aprecierea procesărilor standard
înregistrarea/procesarea cererilor - aprecierea proiectelor propuse
102
de finanţare - aprecierea utilizării fondurilor/fluxurilor de numerar
viitoare
aprobarea cererilor de finanţare - încheierea contractelor - fundamentarea contractelor de
creditare
- certificarea garanţiilor
- măsuri de asigurare a succesului
programului
urmărirea performanţelor
beneficiarilor
- înregistrarea rambursărilor - acţiuni privind întârzierile
finanţarea operaţională - control eficient - măsurarea profirului
- capacitatea de a constitui rezerve
Probleme de creditare
În acţiunile de creditare intervin doi factori importanţi : imaginea şi filozofia schemei de microcredite conform căreia
personalul şi clienţii vor fi de acord ca anumite întârzieri să nu fie tolerate;
sistemele de control intern al managementului şi al informaţiei, care să
poată rezolva aceste întârzieri de îndată ce acestea apar.
Contactele cu beneficiarii care au probleme în utilizarea
microcreditelor sau care eşuează pot îmbrăca diferite forme :
notificări privind scadenţa;
scrisori - utilizate în situaţiile în care agenţia de credit sau ANDIPRZM
nu pot lua contact în alt mod;
note telefonice - cele mai eficiente şi rapide modalităţi de comunicare;
vizite personale - cele mai scumpe, dar şi cele mai eficiente.
Acţiunile de iniţiat:
determinarea motivelor care au condus la apariţia unor probleme în
utilizarea microcredite ;
înregistrarea noilor informaţii; obţinerea de informaţii financiare
recente;
stabilirea în comun a măsurilor de rezolvare;
asigurarea că clientul ţine legătura şi întreprinde acţiunile stabilite de
comun acord.
Acţiuni posibile:
returnarea stocurilor, contractarea unui agent pentru vânzarea
surplusului de produse, presiuni asupra debitorilor;
vânzarea surplusului de echipamente;
introducerea unor costuri de capital noi şi scăzute;
vânzarea de acţiuni (părţi sociale);
103
reeşalonarea termenelor de rambursare a creditului.
În cazul fiecărei acţiuni este important să fie asigurată validitatea
garanţiilor şi ca beneficiarul să nu aibă voie să deterioreze aceste garanţii,
astfel încât, dacă este necesar, acestea să poată fi executate pentru
acoperirea creditului.
Agenţiile de credit întocmesc pentru ANDIPRZM următoarele
raportări:
1. raportul costurilor operaţionale; 2. raportul portofoliului de credite;
3. raportul acordării de microcredite pe categorii de beneficiari;
4. raportul anual cu privire la progresul proiectului - la sfârşitul fiecărui an
fiscal, care va conţine referinţele particulare pentru atingerea scopurilor
convenite;
5. raportul final la încheierea contractului ca şi rapoartele financiare
lunare şi trimestriale privind progresul proiectului;
6. orice raport pe care ANDIPRZM al putea să-l ceară în mod rezonabil.
Raportul lunar al costurilor operaţionale şi a activităţii fondului de
microcredite cuprinde următoarele:
Analiza ratelor
Trim. crt.
Cumulat în an
Ţinta de realizat
Rate de profitabilitate Venituri Costuri financiare + pierderi ale împrumutului Total venituri din împrumut Media portofoliului de credite
* Venitul net din operare Media activelor totale
* Venituri financiare Media activelor productive
** Costul fondurilor Media activelor productive
** Provizioane pentru pierderea împrumutului Media activelor productive
** Costuri operaţionale
*
media datoriilor = balanţa de deschidere în prima lunǎ + balanţa de închidere a fiecǎrei
luni din perioadǎ, împǎrţit la numǎrul de luni în perioadǎ + 1.
** active productive = casa + conturi bancare + investiţii + portofoliul de credite.
104
Media activelor productive**
Venitul net din operare Media activelor productive
** Surplusul/deficitul net Media activelor productive
** STRUCTURA FINANCIARĂ Portofoliul de credite Total active Casa + conturi bancare Total active Active curente Pasive curente Surplusul/deficitul veniturilor faţă de cheltuieli Total active Total capital social (acţiuni) Total active RATE DE PORTOFOLIU Total credite întârziate Portofoliul brut de credite Suma creditelor scăzute Media portofoliului de credite Rezerve pentru pierderi din împrumut Portofoliul brut de credite RATE DE EFICIENŢĂ A OPERĂRII Costuri operaţionale Suma totală trasă Costuri operaţionale Numărul de credite acordate Costuri operaţionale Portofoliul brut de credite Numărul total de clienţi activi Numărul de ofiţeri de credit Portofoliul total brut de credite Numărul de ofiţeri de credite
105
Numele organizaţiei……….
Luna şi anul ……………….
BILANŢUL
Cumulat
în an
ACTIVE
Casa
Conturi bancare
Alte conturi bancare
Depozite purtătoare de dobândă
Portofoliul de credite
Portofoliul de credite al agenţiei de credit : curent
Portofoliul de credite al agenţiei de credit: neperformante
Portofoliul de credite al agenţiei de credit: reeşalonate
Total portofoliu de credite
Alte portofolii de credite: curent
Alte portofolii de credite: neperformante
Alte portofolii de credite: reeşalonate
Total alte portofolii de credite
Total portofolii de credite:agenţie de credit şi altele
(Rezerve de pierderi ale împrumutului agenţiei de credit)
(Alte rezerve de pierderi ale împrumutului)
(Total rezerve de pierderi ale împrumutului: agenţie de credit şi altele)
Portofoliul net de credite al agenţiei de credit
Alt portofoliu net de credite
Portofoliul net de credite (agenţie de credit şi
altele)
Conturi debitoare
Alte active curente
TOTAL ACTIVE CURENTE
Investiţii pe termen lung
Proprietăţi şi echipamente
(Amortizare cumulată)
Proprietăţi şi echipamente – net
TOTAL ACTIVE PE TERMEN LUNG
TOTAL ACTIVE
PASIVE SI PROPRIETATI NETE
Pasive
106
Împrumutul agenţiei de credit
Sume sustrase pe termen scurt
Rezerve ale clienţilor: certificate de depozit
Rezerve ale clienţilor: depozite la termen
Venituri amânate
Costuri de capital de plată ale agenţiei de credit
Alte datorii
TOTAL PASIVE CURENTE
Datorii pe termen lung
Alte pasive pe termen lung
TOTAL PASIVE PE TERMEN LUNG
TOTAL PASIVE
CAPITAL
Capital total
Capitalul acţionarilor (asociaţilor)
Surplusul (deficitul) veniturilor faţă de cheltuieli (anii anteriori)
Surplusul (deficitul) veniturilor faţă de cheltuieli (anul curent)
TOTAL CAPITAL:
RAPORTUL PORTOFOLIULUI DE CREDITE are următoarea
configuraţie:
Portofoliului total în luna………….
Numele organizaţiei………………
Luna şi anul………………………
Luna curentă Cumulat în an
Valoarea totală a împrumuturilor plătite în perioada
Numărul total al împrumuturilor plătite
în perioada
Numărul împrumuturilor neplătite (la sfârşitul perioadei)
Valoarea împrumuturilor neplătite (la sfâşitul perioadei)
Media balanţei nerambursate a
împrumuturilor
Valoarea plăţilor întârziate (la sfârşitul perioadei)
Valoarea balanţei împrumuturilor
107
nerambursate şi întârziate (la sfârşitul perioadei)
Valoarea împrumuturilor scăzute în
perioada
Media mărimii iniţiale a împrumutului
Media numărului de ofiţeri de credit în perioada
CEREREA DE FINANŢARE întocmită de
solicitanţii/beneficiarii de credite trebuie să îndeplinească două funcţii
principale:
- să fie suficient de comprehensivă, astfel încât să permită aplicanţilor
să furnizeze toate informaţiile-cheie necesare pentru a evidenţia
situaţia clară a aplicantului;
- să faciliteze evaluarea proiectului.
În cele ce urmează este prezentată structura cererii de finanţare:
Cerere de finanţare – informaţii-cheie
1. sumarul propunerii : - dezvoltare/înfiinţare;
- scurtă descriere a proiectului;
- numărul de locuri de muncă ce vor fi create şi susţinute (numărul de
locuri de muncă adiţionale care pot fi create);
- necesarul de finanţare şi sursele de finanţare;
- forma de organizare.
2. activitatea ce urmează să fie desfăşurată :
- descriere;
- procesul de realizare (procesul tehnic);
- tehnologia utilizată;
- utilizarea capacităţii.
3. marketing, vânzări şi distribuţie:
- strategia de marketing;
- principalele avantaje în competiţie;
- mărimea pieţei;
- canalele de piaţă;
- nişa de piaţă care poate fi acoperită;
- politica de preţuri/calitate/sistem de livrare;
- principalii clienţi;
- competiţia şi reacţiile posibile;
- comenzi (comenzi de la firme,scrisori euro interes, precontracte,
contracte);
108
- realizarea strategiei de vânzări.
4. producţie:
- maşini (utilaje) şi echipamente;
- statutul tehnologiei utilizate;
- utilizarea capacităţii;
- furnizori-cheie/siguranţă;
- standarde de calitate.
5. personal:
- conducerea;
- organigrama funcţională şi pregătirea profesională necesare
posturilor;
- abilităţi disponibile ale angajaţilor;
- strategia de angajare/fazele angajării;
- pregătirea personalului pentru organizarea activităţii financiare/de
raportare;
- costuri de personal.
6. localizarea:
- localizarea efectivă;
- mărimea locaţiei/cât este de potrivită;
- stabilitate;
- autorizaţii de funcţionare;
- costuri.
7. aspecte financiare:
- previzionarea profitului şi a pierderii;
- previzionarea fluxului de numerar;
- bilanţ previzional;
- situaţia privind prognozarea faptelor şi atribuirilor;
- sumarul necesarului de finanţare şi al surselor de finanţare.
8. măsuri de siguranţă:
- resurse existente;
- alte resurse (în valori realizabile).
4.7. Metodologia de evaluare
Importanţa evaluării este dovedită de eşuarea multor întreprinderi
mici.
Numeroase studii internaţionale au subliniat următoarele:
1. factori interni ce ţin de calitatea întreprinzătorilor:
109
lipsa experienţei relevante în afaceri reflectată în:
lipsa de obiective clare;
planuri nestrategice;
lipsa unui control adecvat al afacerii;
aptitudini neadecvate de marketing.
lipsa de abilităţi financiare în management, absenţa
cunoştinţelor de bază în menţinerea înregistrărilor financiare
şi în previzionarea fluxului de numerar;
decapitalizare prin subestimarea necesarului de finanţare sau
acoperirea inadecvată a fondurilor;
lipsa planificării înlocuirii personalului cheie care, din
diferite motive nu-şi mai poate exercita atribuţiile.
2. factori externi:
reglementări legale;
schimbări în reglementările existente;
creşterea ratelor dobânzilor;
mediu de afaceri necompetitiv.
Experienţa furnizorilor de credite a arătat că în procesul de evaluare
trebuie respectate anumite principii de evaluare care trebuie luate în
considerare în mod global, şi anume:
1. Caracterul
Se referă la integritatea, cinstea şi responsabilitatea împrumutaţilor,
aşa cum sunt reflectate în capacitatea acestora de a întocmi cererea de
finanţare şi sprijinul cerul în completarea cererii de finanţare
Factorii-cheie de testare în determinarea caracteristicilor
antreprenoriale sunt: - gradul de încredere în sine; - perseverenţa;
- iniţiativa şi încrederea de care dă dovadă aplicantul în
atingerea scopurilor propuse;
- experienţa trecută a aplicantului în onorarea
împrumuturilor trecute.
În privinţa microcreditului, caracterul este cel mai important atribut
ce trebuie luat în calcul şi care ar trebui atins de fiecare pentru a câştiga
credibilitate în mediul de afaceri în care funcţionează.
2. Capacitatea de rambursare (fluxul de numerar)
O întreprindere trebuie să demonstreze capacitatea de a genera flux
de numerar suficient pentru a-şi plăti datoriile.
De aceea se analizează cu precizie cererea de finanţare a
aplicantului pentru a vedea dacă produsele/serviciile oferite şi plasate pe
110
piaţă, ar putea în mod rezonabil să producă vânzări suficiente pentru a avea
capacitatea de a plăti creditul. În caz contrar creditul nu se acordă.
3. Capabilitatea
Acest principiu demonstrează capabilitatea personalului cheie din
întreprindere, care trebuie să posede aptitudini manageriale şi tehnice care
să conducă la reuşita afacerii şi implicit la capacitatea de a plăti creditul şi
dobânda.
Echipa de conducere trebuie să prezinte un grad ridicat de
încredere, capacitate de a conduce, pregătire tehnică şi capacităţi
antreprenoriale.
4. Structura capitalului
Structura capitalului implică accepţiunea conform căreia
întreprinzătorul este capabil sau intenţionează să investească capital
suficient (în bani sau alte mijloace), astfel încât să poată garanta
împrumutul la nivelul cerut. Dacă capitalul investit (de exemplu stocurile
proprii) este scăzut, este necesar să se determine dacă finanţarea din
împrumut prezintă un risc excesiv relativ la riscul ataşat stocurilor chiar şi
în cazul proiectelor care sunt atractive din punct de vedere comercial.
5. Garanţiile colaterale
Se referă la mijloacele disponibile pentru a acoperi creditul (de ex.
bunurile care pot fi predate în cazul pierderii împrumutului). Valoarea
garanţiilor colaterale trebuie să fie compatibilă cu riscul pe care poate să-l
accepte agenţia de credit. In cazul unui risc ridicat, valoarea garanţiilor va
fi de asemeni ridicată.
6. Mediul economic
Se referă la mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea
întreprinzătorul. Este important să se cunoască situaţia actuală şi să se
determine condiţiile economice viitoare, pentru a putea determina în ce
mod acest lucru va afecta afacerea clientului şi ar influenţa riscul luat în
calcul. Aspectele luate în calcul ar putea fi : puterea de cumpărare a
populaţiei, inflaţia, dobânzile, schimbări ale sistemului de taxare şi alte
decizii guvernamentale. De asemenea trebuie studiată evoluţia pieţei.
4.8. Mecanismul deciziei de creditare
Cea mai bună practică arată că decizia de creditare nu ar trebui
lăsată în exclusivitate în sarcina evaluatorilor. Este recomandabil carnet de
cecuri deciziile de creditare să fie luate de un comitet prezidat de o
111
persoană din conducere, cu experienţă în creditare şi care nu a avut nici o
legătură cu procesul de evaluare a cererilor. In acest comitet nu vor fi
cooptate persoane care au acordat asistenţă tehnică în întocmirea cererilor
de finanţare. In cazul unui volum mare de cereri luarea deciziei va putea fi
delegată unei persoane executive din cadrul agenţiei de credit, dar cu
atribuţii strict limitate.
Etapa deciziei finale obligă evaluatorii să argumenteze evaluarea
făcută şi raportul de evaluare devine un formular de decizie. Formatul
formularului poate varia în funcţie de experienţa fiecărei agenţii de credit.
Un format de raport de evaluare trebuie să conţină cel puţin
următoarele:
o numele, vârsta şi adresa depunătorului cererii; o experienţa în muncă, calificări; o structura legală a întreprinderii; o o scurtă descriere a proiectului; o ieşirile anuale ( în unităţi/valoare/rată de utilizare); o piaţă/vânzări;
ţintă – unităţi/valoare; clienţi principali;
competiţie;
descrierea pieţei/canalelor de piaţă;
avantaje în competiţie;
o materii prime, materiale, componente : furnizori; contracte de furnizare/livrare;
alternative;
costuri/evoluţia preţurilor;
o personal: număr/aptitudini; disponibilitate;
costuri;
o maşini, utilaje şi echipamente: enumerare/justificare; costuri incluzând instalarea;
stare tehnică capacitate;
furnizori de piese de schimb/întreţinere;
o management: structură/funcţii/expertize; sisteme de control;
o necesităţi financiare: necesităţi – mijloace fixe/capital de lucru/altele (de exemplu: stand
by credits);
112
surse de finanţare – stocuri/credit/altele;
analize – performanţe până la perioada de referinţă (pentru
întreprinderile existente), proiecţii de viitor;
o garanţii colaterale : garanţia oferită/utilităţi/valori realizabile;
o raportul de evaluare: analiza SWOT; recomandări în ceea ce priveşte creditarea;
condiţii speciale (de ex.:întărirea funcţiei de contabilitate).
Este important şi util să fie inclusă în luarea deciziei o listă de
verificare, pentru a asigura respectarea principiilor prevăzute în ghid.
Această listă de verificare ar putea avea următoarea formă:
DA/
NU
1. Necesarul de creditare se înscrie în limita de 5.000 $ SUA
2. Cerea de finanţare este completată corect şi semnată
3. s-a efectuat intervievarea promotorului
4. s-a efectuat analiza pieţei/vânzărilor
5. consistenţa afacerii – angajare/ieşiri/vânzări
6. s-au furnizat proiecţii ale profitului şi pierderii
7. s-au furnizat proiecţii ale fluxului de numerar
8. s-au furnizat proiecţii ale bilanţului
9. valoarea maximă a sumei de rambursat,de…este acoperită în fluxul de numerar
10. s-au demonstrat sursele proprii
11. garanţiile colaterale sunt realizabile
12. garanţiile colaterale , evaluate la…acoperă creditul în procent
de…
13. structura managementului este acceptabilă
14. nu s-au descoperit referinţe negative în structura personalului
15. are capacitatea de a organiza contabilitatea
16. minerii/membrii familiilor acestora reprezintă…% din totalul angajaţilor
4.9. Circuitul financiar al fondurilor de microcredite
1. Agenţia de credit selectată deschide şi menţine un cont de
disponibil în valută (1) la o bancă comercială agreată de
113
ANDIPRZM, destinată încasării sumelor în valută reprezentând
tranşele din fondul de microcredite;
2. UMP-MIC, la cererea UIP-ANDIPRZM se virează în acest cont,
sume reprezentând tranşele, până la limita fondului de microcredite
care face obiectul contractului;
3. UMP-MIC alimentează contul de disponibil în lei al UIP-
ANDIPRZM, deschis la Direcţia de trezorerie a mun. Bucureşti,
corespunzător sumelor cuvenite agenţiilor de credit pentru servicii
de administrare (a);
4. UIP plăteşte sume agenţiei de credit reprezentând costurile
operaţionale pentru perioada de iniţiere a schemei de microcredite,
corespunzător contractului negociat;
5. agenţia de credit deschide şi menţine un cont de disponibil în lei
(2) pentru microcredite la o bancă comercială agreată de
ANDIPRZM pentru transferul sumelor în lei la o filială a
trezoreriei statului din una dintre cele mai apropiate localităţi de
biroul acesteia din zona de operare şi pentru încasarea
rambursărilor de la beneficiari;
6. agenţia de credit deschide şi menţine un cont de disponibil în lei la
o bancă comercială agreată de ANDIPRZM, destinat încasării
dobânzilor obţinute de la beneficiarii de microcredite (3);
7. agenţia de credit deschide şi menţine un cont de disponibil în lei la
filiala trezoreriei statului (4) din zona de activitate în care va încasa
sumele din contul 2 şi sumele cuvenite pentru serviciile de
administrare;
8. agenţia de credit schimbă valuta din contul (1), transferă sumele în
lei în contul 2, din care le transferă în contul său de la trezoreria
statului (4). Din contul 4 sumele în lei trec în conturile de trezorerie
ale beneficiarilor/ sau se achită facturile furnizorilor beneficiarilor;
9. beneficiarii încasează sumele reprezentând microcreditul în contul
lor de la trezoreria statului (pentru capital de lucru, plata
furnizorilor) sau vor primi bunurile/serviciile contractate şi achitate
direct de agenţia de credit;
10. prima tranşă acordată agenţiei de credit este de până la limita max.
de 200 000 de dolari SUA în funcţie de vechimea în domeniu, de
volumul de microcredite derulate şi de rata actuală de rambursare;
11. valoarea următoarelor tranşe până la limita fondului care face
obiectul contractului este solicitată de agenţia de credit de la
ANDIPRZM pe baza necesarului de finanţare întocmit în urma
selectării cererilor de microcredite;
12. valoarea minimă a unei tranşe este de 50 000 dolari SUA;
114
13. beneficiarii rambursează microcreditul, conform prevederilor din
contract în contul 2;
14. sumele colectate din rambursări de microcredite în contul 2 se
transferă în contul 4 pentru plata sumelor către beneficiari sau
furnizorii acestora din noile microcredite acordate;
15. sumele colectate din plata dobânzilor se utilizează pentru plata
comisionului agenţiei de credit, iar excedentul este virat în contul 2
reluând ciclul de finanţare;
16. sumele colectate din rambursări în contul 2 începând cu a 57-a lună
se virează în contul de disponibil în lei deschis de ANDIPRZM la
trezoreria statului destinată rambursării de microcredite ;
17. ANDIPRZM restituie lunar MF sumele colectate.
Garanţiile şi nivelul dobânzilor:
- agenţia de credit negociază cu fiecare beneficiar de microcredite
valoarea şi natura garanţiilor considerate acceptabile pentru proiect
în funcţie de evaluarea riscului făcută de aceasta;
- nivelul garanţiilor solicitate de agenţia de credit va fi stabilit în
funcţie de fiecare proiect, încât să acopere în măsură cât mai mare
valoarea nominală a microcreditului;
- dobânzile percepute de la beneficiarii de microcredite nu pot depăşi
valoarea costurilor de administrare a fondului de microcredite;
- agenţia de credit poate acorda credite cu dobânzi preferenţiale pe
fiecare beneficiar, fără a depăşi dobânzile percepute de băncile
comerciale
- agenţia de credit nu realizează profit din aplicarea schemei de
microcredite.
115
Virarea c/val. tranşei din fondul pentru microcredite (valutǎ)
Virarea c/val. tranşei din fondul pentru microcredite d n mprumut (lei
Agen ie de credit
Trezoreria statului
Cont lei
Agen ie de credit
Banca comercialǎ Cont dedicat cheltuielilor
opera ionale (lei)
Agen ie de credit
Banca comercialǎ
Cont dedicat
cheltuielilor
opera ionale
(valutǎ)
Beneficiar (furnizor
beneficiar)
Trezoreria statului
Cont lei
Agen ie de credit
Banca comercialǎ
Cont dedicat
microcreditelor ( ei)
Rambursarea dobânzilor ( e )
Rambursarea microcreditului(lei)
Virarea c/val. microcreditelor din împrumut (lei)
Virarea excedentului din dobânzi (lei)
Agenţie de credit
Trezoreria statului
Cont lei
Agenţie de credit
Bancaţ comercialǎ
Cont dedicat cheltuielilor operaţionale (lei)
ţ
Agenţie de credit
Banca comercialǎ
Cont dedicat
cheltuielilor
operaţionale
(valutǎ)
Virarea c/val. tranşei din fondul pentru microcredite (valutǎ)
Agenţie de credit
Banca comercialǎ
Cont dedicat
microcreditelor (lei)
Virarea c/val. tranşei din fondul pentru microcredite din mprumut (lei
Rambursarea dobânzilor (lei)
Virarea excedentului din dobânzi (lei)
Virarea c/val. microcreditelor din împrumut (lei)
Beneficiar (furnizor
beneficiar)
Trezoreria statului
Cont lei
Rambursarea microcreditului(lei)
Figura 5.2. Circuitul revolving al fondurilor
5. Aspecte financiare ale finanţării proiectelor prin
Programul PHARE
5.1. Proceduri de Implementare
Managerul de proiect se găseşte în centrul tuturor operaţiunilor şi
reprezintă cheia succesului proiectului. Acestuia trebuie să i se dea
autoritate suficientă pentru a gestiona proiectul: trebuie specificat clar şi
cunoscut de toţi. El trebuie să fie pregătit pentru a accepta responsabilitatea
acordată. Managerii responsabili de gestionarea proiectului se implică în:
Identificarea perioadei de implementare
Determinarea numărului de resurse necesare şi care sunt acestea
Definirea organizării proiectului – cine este responsabil pentru ce şi
cine ce face
Definirea graficului organizării proiectului
Folosirea şi administrarea instrumentelor care vor fi folosite în
timpul proiectului pentru a ajuta la gestionarea proiectului
Schiţarea planului de implementare
Schiţarea planului de achiziţie.
116
5.2. Fundamentul managementului
Managementul proiectului se supune prevederilor a cinci
documente de bază, şi anume: Contractul de Grant (Condiţii Speciale);
Aplicaţia; Condiţii Generale aplicabile contractelor de finanţare
nerambursabilă pentru proiecte externe ale Comunităţii Europene; Bugetul
proiectului (bugetul aprobat de către OPCP, din aplicaţie); Manualul şi
formularele puse la dispoziţie de către Asistenţa Tehnică.
5.3. Aspecte financiare
I. Finanţarea de la Comisia Europeană
Proiectele sunt finanţate, de obicei, dintr-o serie de fonduri (ex:
Comisia Europeană, Beneficiar, alţi parteneri ai proiectului). În contract
este precizată contribuţia din partea fiecărei surse de finanţare. Aceasta
stabileşte rata de finanţare care, din perspectiva finanţării Comisiei
Europene, trebuie respectată indiferent de modificările în cantitatea de
fonduri efectiv cheltuite. Asta înseamnă că, dacă fondurile efectiv
consumate la sfârşitul proiectului sunt mai mici decât cele prevăzute în
contract, va fi nevoie de rambursarea unei părţi a contribuţiei Comisiei
Europene pe baza ratei de finanţare originale.
II. Eligibilitatea Costurilor
Un concept deosebit de important pentru toţi managerii de proiecte
de care aceştia trebuie să ţină cont este faptul că cheltuielile trebuie
considerate „eligibile” dacă pot fi acceptate ca şi cost în proiect. Costurile
pot fi considerate eligibile în următoarele cazuri:
Când sunt considerate necesare pentru realizarea Proiectului;
Când costurile au apărut în timpul perioadei de implementare a
contractului, indiferent de momentul efectiv de realizare a plăţilor;
Când au fost înregistrate în contabilitatea Beneficiarului şi sunt
identificabile, verificabile şi sunt susţinute de actele originale şi
toate documentele justificative corespunzătoare.
Costuri eligibile - pot fi considerate atât costurile directe cât şi costurile
indirecte. Costurile directe eligibile sunt acele costuri care pot fi atribuite în
mod direct proiectului, ceea ce înseamnă că au apărut exclusiv pentru
proiect şi sunt clar identificabile şi verificabile. Costuri Indirecte Eligibile
sunt cele care pot fi atribuite în mod indirect proiectului. Costurile pe care
Beneficiarii le suportă din propriile resurse în scopul susţinerii proiectului
pot fi considerate costuri indirecte eligibile. De exemplu, costurile
administrative ale beneficiarului precum telefonul, călătoriile, timpul alocat
de către personalul Beneficiarului pot fi trecute ca şi costuri indirecte. Cu
toate acestea, asemenea costuri administrative nu pot fi separate uşor de
117
alte costuri administrative ale beneficiarului care nu reprezintă parte în
proiect şi de aceea contractul la proiect permite ca doar un procent din
totalul costurilor directe ale proiectului să fie considerate ca şi costuri
indirecte eligibile. Doar până la 7% din valoarea costurilor directe eligibile
ale proiectului pot fi considerate costuri indirecte eligibile. Acesta se poate
aplica beneficiarului care nu primeşte deja susţinerea costului administrativ
dintr-un alt proiect al Comisiei Europene şi ale cărui costuri nu sunt incluse
într-o altă linie bugetară.
Ţinând cont că, în bugetul proiectului, costurile administrative sunt
într-un procentaj fix, este important de ştiut că dacă la sfârşitul proiectului
cheltuielile acestuia sunt mai mici decât suma contractată, atunci şi
valoarea costurilor administrative va fi mai mică. Din acest motiv, este
oportun pentru proiecte să treacă costurile administrative lunar, astfel încât
să reflecte efectiv costurile directe în orice moment.
Costuri neeligibile - Costurile neeligibile nu pot fi considerate drept costuri
ale proiectului. Există o serie de costuri specifice care nu pot fi considerate
costuri eligibile pentru proiect. Acestea sunt:
Provizioane pentru pierderi sau datorii viitoare;
Pierderi datorate ratei de schimb;
Toate taxele, mai puţin cele pentru care Beneficiarul a obţinut un
certificat de exceptare;
Contribuţii în natură;
Orice costuri generate în afara perioadei de contract, şi anume în
afara datelor de începere sau terminare. Aceasta include şi orice fel
de studii premergătoare/ pregătitoare.
Dacă unele din aceste costuri amintite sunt incluse în buget, atunci
Beneficiarul va trebui să la acopere din resurse proprii.
III. Conturile Bancare
Toate proiectele trebuie să aibă un cont în Euro cu un sub-cont în
Lei. Dacă beneficiarul are mai mult de un proiect câştigat, va trebui să
deschidă câte un cont separat, în Euro, pentru fiecare proiect în parte.
Aceasta înseamnă că respectivele conturi sunt destinate exclusiv proiectului
şi nu pot fi folosite pentru alte activităţi care nu aparţin proiectului.
Declaraţia bancară trebuie păstrată ca un document esenţial ce
sprijină activităţile proiectului;
Costurile asociate de întreţinerea conturilor bancare ale proiectului
sunt considerate costuri eligibile;
Dacă dobânzile bancare sunt acumulate în cont ele nu pot fi folosite
pentru proiect. Aceste dobânzi bancare aparţin Comisiei Europene
şi trebuie contabilizate în raportul final.
118
IV. Contabilitatea
Proiectele trebuie să ţină o contabilitate precisă bazată pe un sistem
de contabilitate în dublă partidă. Proiectele au posibilitatea de a ţine această
contabilitate în sistem clasic sau electronic, deşi este în mod clar preferabil
a se ţine în format electronic. Beneficiarul va trebui să ţină un registru şi o
evidenţă contabilă clară a implementării acţiunilor folosind sistemul de
contabilitate în dublă partidă ca parte integrantă sau ca ajutor pentru
contabilitatea beneficiarului. Acest sistem de contabilitate ar trebui să se
desfăşoare în conformitate cu procedurile stabilite în practica profesională.
Trebuie ţinută distinct câte o evidenţă contabilă pentru fiecare acţiune,
detaliindu-se veniturile şi cheltuielile. Trebuie să evidenţieze detalii clare a
dobânzilor provenite din fondurile plătite de Autoritatea Contractantă.
Beneficiarul va permite Comisiei Europene, Biroului European Anti - Fraudă şi Curţii Europene a Auditorilor să verifice, prin examinarea
documentelor sau prin metode de verificare la fata locului implementarea
activităţilor, şi să realizeze un audit complet, dacă este nevoie, pe baza
documentelor suport pentru evidenţa contabilă, documentele contabile şi
orice alt document relevant pentru finanţarea acţiunilor. Aceste verificări
se pot realiza pe o perioadă de până la 7 ani după efectuarea plăţii
finale.
V. Principii de Finanţare
Rate de Schimb- În timpul desfăşurării proiectului, fondurile care se
regăsesc în contul în Euro al proiectului vor fi schimbate în lei şi vor fi
transferate în contul în lei al proiectului. Banca va folosi cursul Euro/Lei
din ziua convertirii. Cu toate acestea, leii folosiţi în proiect pentru plata
costurilor proiectului trebuie evidenţiaţi în Euro în contabilitatea proiectului
la cursul Info Euro aplicabil pentru luna în care s-au realizat cheltuielile.
(http://europa.eu.int/comm/budget/inforeuro/en/ index.htm)
Folosirea diferitelor rate de schimb (una la momentul convertirii
Euro în Lei şi cealaltă la momentul efectuării cheltuielii) provoacă diferenţe
de curs (câştiguri sau pierderi). Aceste diferenţe trebuie înregistrate de către
proiect, deşi aceste câştiguri sau pierderi nu pot fi considerate eligibile şi
vor fi suportate de Beneficiar.
Dobânzi Acumulate- Orice dobândă sau beneficiu echivalent acumulat din
plata iniţială făcuta de Autoritatea Contractantă Beneficiarului va fi
menţionată în raportul final şi returnată Autorităţii Contractante la
solicitarea acesteia, în conformitate cu Articolul 18 – Condiţii Generale.
119
Ele nu sunt luate în considerare când este calculată suma totală a plăţii
iniţiale pentru Contract.
Exemplu:
Cheltuieli Eligibile aprobate 20,000 Euro Plată iniţială 16,000 Euro
Cerere pentru plată finală 4,000 Euro
Dobânzi acumulate 400 Euro
Sold 3,600 Euro
VI.Taxa pe Valoare Adăugată (TVA)
Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) reprezintă un cost neeligibil care
nu poate fi acoperit nici din bugetul grant-ului şi nici din cel al contribuţiei
proprii. Beneficiarul îl poate solicita de la Autorităţile Financiare sau să îl
ajute pe sub-contractor în obţinerea documentului „TVA 0” pe baza unei
scrisori emise de Autoritatea Contractantă (OPCP) care precizează părţile
contractului de grant.
VII. Plăţile din grant
Beneficiarul va primi două plăţi pe durata desfăşurării contractului: a. Plata iniţială (Plata în Avans) - Avansul – 80% din suma totala a
grant-ului – se plăteşte Beneficiarului în 45 de zile de la data depunerii
cererii scrise. Pentru aceasta este nevoie ca Beneficiarul să-şi deschidă
un Cont in banca special pentru proiect, în Euro.
Următoarele documente trebuie prezentate Autorităţii Contractante:
Contractul semnat de ambele părţi;
Cerere de plată în conformitate cu modelul ataşat în Anexa
Va;
Notificare pentru începerea activităţii emisă de către
Autoritatea Contractantă.
b. Previzionarea Plăţii Finale - Proiectul trebuie realizat înainte să fie
făcută plata finală Beneficiarului (până la 20% din totalul grant-
ului). Plata se va realiza în 45 zile de la solicitarea Beneficiarului. La
fel ca şi celelalte plăţi, cererea pentru plata finală trebuie făcută de
Beneficiar folosind procedura corectă şi în următoarele circumstanţe:
După ce Raportul Final a fost trimis şi aprobat de Asistenţa
Tehnică şi Autoritatea de Implementare;
Cererea de plată în conformitate cu modelul ataşat în Anexa
Va a contractului.
Managerii de proiecte ar trebui să cunoască implicaţiile datei de
efectuare a plăţii finale. Deoarece această plată se va face după ce toate
120
activităţile s-au încheiat şi plata pentru aceste activităţi a fost realizată,
Beneficiarul va trebui să finanţeze aceste plăţi – şi să poată să le
finanţeze (întreaga sa contribuţie şi cei 20% din grant) – până când
plata finală este făcută.
5.3. Aspecte legate de achiziţii
Principii de acordare a Contractului
Principiul de bază care guvernează acordarea contractului este acela
al licitaţiei competitive. Scopul acesteia este:
a. de a asigura transparenţa operaţiunilor; b. de a obţine calitatea dorită pentru servicii sau bunuri la cel mai
bun preţ posibil.
Regulamentul aplicabil obligă beneficiarul să garanteze cea mai
vastă participare, în condiţii egale, la procedurile de licitaţie şi contractele
finanţate prin grant.
Toate contractele câştigate, finanţate parţial sau total, trebuie să
respecte principiile transparenţei, proporţionalităţii, tratamentului egal şi
ne-discriminării. Trebuie aleasă cea mai bună ofertă care corespunde
criteriilor de selecţie şi de câştig.
Reguli privind naţionalitatea şi originea
Participarea la proceduri de licitaţie administrate de Beneficiar este
deschisă tuturor persoanelor fizice sau juridice din statele membre şi statele
şi teritoriile regiunilor acoperite în mod expres şi/sau permise de către
Regulamentul Financiar, legislaţia primară sau alte instrumente care
guvernează programul de ajutorare prin care este finanţat acest grant.
De asemenea, această regulă a naţionalităţii se aplică şi experţilor
propuşi de către furnizorii de servicii care iau parte la procedurile de
licitaţie pentru contractele de servicii finanţate prin acest grant. În scopul
îndeplinirii regulii naţionalităţii, ofertantul trebuie să precizeze ţara de
provenienţă prin prezentarea dovezii de naţionalitate utilizate de obicei în
legislaţia lor naţională.
În cazul în care actul de bază sau alte instrumente, care se aplică
programului prin care este finanţat acest grant, cuprinde reguli cu privire la
originea achiziţiilor făcute de beneficiar în contextul acestui grant,
ofertanţii trebuie să precizeze originea acestor achiziţii. Contractorii
trebuie să prezinte beneficiarului grant-ului un certificat de origine nu
mai târziu decât momentul prezentării primei facturi. Certificatul de
origine trebuie emis de către autoritatea competentă din ţara respectivă
(„Camera de Comerţ”) a originii achiziţiilor sau a furnizorului şi trebuie să
fie în conformitate cu acordurile internaţionale la care ţara respectivă a
121
aderat sau cu legislaţia Comunitară relevantă în cazul în care este un Stat
Membru al Uniunii Europene.
Excluderi de la acordarea contractelor
Contractele nu pot fi acordate candidaţilor sau ofertanţilor care, în
timpul derulării procedurilor de achiziţie:
a. se află în conflict de interese;
b. sunt vinovaţi de ascunderea informaţiilor cerute de către
Beneficiar ca o condiţie a participării la procedurile de contract
sau nu sunt capabili să ofere aceste informaţii.
Neacordarea retroactivă a contractelor
Contractele îşi produc efecte de la data semnării ultimului semnatar.
În nici un caz, contractele sau addendum-ul (actul adiţional) la contract, nu
pot fi acordate retroactiv.
Aceasta înseamnă că nici o rambursare nu poate fi făcută şi nici un
bun sau serviciu nu poate fi achiziţionat/ furnizat înainte de semnarea
contractului şi/sau a addendum-ului.
Toate contractele trebuie să prezinte semnătura tuturor părţilor
contractante. Tipurile de contracte sunt diferite pentru servicii şi pentru
bunuri după cum rezultă din cele de mai jos:
Pentru
SERVICII
< €200,000 dar >€5,000
1 Contract cadru
2 Proceduri de negociere competitivă
€5,000
Un singur
ofertant
Pentru
BUNURI
< €30,000 dar >€5,000
Proceduri de negociere competitivă
€5,000
Un singur
ofertant
Beneficiarul grantului, în calitate de Autoritate Contractantă poate acorda contractul de servicii sau de bunuri cu o valoare de 5.000 Euro sau
mai mică de 5.000 Euro pe baza unei singure oferte (pe baza unei cereri de
ofertă de la un singur ofertant).
Nu există anumite reguli privind cererea de ofertă cu un singur
ofertant, cu toate acestea se recomandă, în mod expres, solicitarea a două
menţiuni scrise care să reflecte preţurile actuale ale pieţei şi să
îndeplinească orice specificaţie tehnică pentru produsul sau serviciul pe
care doriţi să-l achiziţionaţi.
Prin aceasta se va demonstra că procesul s-a derulat corect şi în mod
transparent Procedura de negociere competitivă
122
Beneficiarul de grant, în calitate de Autoritate Contractantă poate
acorda contractul folosind procedura de negociere competitivă pentru:
Contractul de servicii cu o valoare mai mică de 200,000
Euro şi peste 5,000 Euro;
Contractul de bunuri cu o valoare mai mică de 30,000 Euro
şi peste 5,000 Euro. Astfel, va întocmi o lista cu cel puţin trei ofertanţi la alegere;
candidaţii vor fi invitaţi sa ia parte la licitaţie printr-o scrisoare însoţită de un Caiet de sarcini. Ofertanţii vor trebui sa răspundă, referitor la această adresă, nu mai târziu de data si ora specificate in invitaţia la licitaţie.
Candidaţii trebuie sa aibă la dispoziţie cel puţin 30 de zile de la expedierea scrisorii de invitaţie la licitaţie, timp în care să-şi înainteze ofertele.
Ofertele sunt deschise şi evaluate de către o Comisie care să posede capacităţile tehnice şi administrative necesare. După evaluarea ofertelor, Comisia identifică oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe baza calităţii tehnice şi a preţului.
Selecţia şi criteriul de acordare a contractului- Principii generale
Beneficiarii de grant, în calitate de Autorităţi Contractante vor
elabora criterii de selecţie clare si nediscriminatorii. Următoarele criterii de
selecţie se aplică în cazul oricărei proceduri de achiziţii:
1.eligibilitatea ofertantului sau candidatului pentru participarea la
licitaţie, efectuarea unor verificări privind posibile motive de
excludere menţionate în aceste reglementări generale;
2.criterii de evaluare a capacităţii financiare, economice, tehnice şi
profesionale.
Verificarea situaţiei financiare şi economice a ofertanţilor sau
candidaţilor
Dovada capacităţii economice şi financiare poate fi furnizată printr-unul
sau mai multe din următoarele documente:
1. declaraţie din partea băncii sau dovada garanţiei asigurării
riscului profesional;
2. prezentarea bilanţurilor contabile sau extracte din bilanţurile
contabile pentru cel puţin ultimii doi ani de activitate pentru
care conturile au fost închise, unde publicarea bilanţului
contabil este cerută în conformitate cu legea din ţara în care este
stabilit operatorul economic; 3. o declaraţie a cifrei de afaceri totale şi a celei privind bunurile
sau serviciile acoperite de contract pe o perioadă care nu poate
fi mai mare decât a ultimilor trei ani financiari.
123
În cazul în care, dintr-un anumit motiv pe care Autoritatea
Contractantă (Beneficiarul de grant) îl consideră justificat, ofertantul sau
candidatul nu reuşeşte să pună la dispoziţie documentele solicitate, acesta
poate să dovedească capacitatea sa economică şi financiară prin alte
modalităţi pe care Autoritatea Contractantă (Beneficiarul de grant) le
consideră adecvate.
Criteriile de acordare a contractului
Contractele se acordă prin procedura „cea mai bună ofertă la cel
mai mic preţ” (în condiţiile în care se încadrează în specificaţiile tehnice
cerute). Documentele pentru licitaţie trebuie să fie elaborate în conformitate
cu cele mai bune practici naţionale. Dacă Beneficiarii grant-ului nu au
propriile lor documente, ei pot folosi Caietul de sarcini şi Contractul
pentru achiziţie recomandat de manualul de implementare a proiectelor
Phare. Autoritatea Contractantă (Beneficiarul de grant) elaborează o listă
cu cel puţin trei furnizori de servicii, la alegere. Candidaţii sunt invitaţi să
ia parte la licitaţie printr-o scrisoare însoţită de un Caiet de sarcini.
În cazul licitaţiei de servicii caietul de sarcini este format din următoarele
documente:
1. Instrucţiuni pentru ofertanţi, care trebuie să includă:
a. modul de prezentare a ofertei pentru servicii;
b. criteriile de acordare si ponderea fiecăruia;
c. dacă şi în ce proporţie este permisă sub-contractarea; d. bugetul maxim disponibil pentru derularea contractului.
2. Un calendar previzional al serviciului oferit şi date în care experţii
ar trebui să fie disponibili;
3. Oferta candidatului;
4. Lista si CV-urile experţilor;
5. Oferta financiară
6. Formularul de contract.
În cazul licitaţiei de bunuri caietul de sarcini conţine următoarele
documente:
1. Instrucţiuni pentru ofertanţi, care trebuie să includă:
a. modul de prezentare a ofertei pentru bunuri;
b. criteriile de acordare şi ponderea fiecăruia;
2. Dacă şi în ce proporţie este permisă sub-contractarea;
3. Bugetul maxim disponibil pentru derularea contractului;
4. Anexe tehnice care să conţină planuri, specificaţii tehnice şi un
program provizoriu pentru execuţie;
5. Oferta financiară;
6. Formularul de contract;
124
BIBLIOGRAFIE:
1. Constanta Nicoleta Bodea şi colaboratori, Managementul
proiectelor, Editura Inforec Bucuresti, 2000
2. Constanţa Nicoleta Bodea (coordonator), Handbook on Project
Based Management, Editura Economică, Bucureşti 2002
3. David I. Clealand, Roland Gareis, Global Project Management
Handbook, Planning, Organizating and Controlling International Projects,
Second Edition, McGRAW-HILL, 2006
4. Elena Dobre, Irena Munteanu, Finanţele întreprinderii, Editura Hig
Muntenia, 2005
5. Buljevich, Esteban C., Project financing and the international
markets, 0-7923+8524-1, KTH Stockholm, 1999
6. Project Finance in Developing Countries, International Finance
Corporation Washington DC, 1999
7. International Finance Corporation Washington DC., Annual
Report 2000-2004
8. Dennis Lock, Project management, Sixth Edition, Gower, 1996
9. Dennis Lock, Management de proiect, – versiune românească,
Editura Codecs 2000
10. Simona Gaftoniuc, Finanţe Internaţionale, Editura Economică,
2000
11. Roland Gareis, The Professional Project Start în ‘The Gower
Handbook of Project Management’, Viena, 2000
12. Roland Gareis, Happy Projects, Ediţia a II –a, Editura ASE, 2006
13. Ion Ivan, Paul Pocatilu, Doru Ungureanu, Project Complexity,
Editura Inforec, Bucureşti, 2001
14. Harold Kerzner, Project Management - a System Approach to
Planning, Scheduling and Controlling, Sixth Edition, John Wiley & Sons,
Inc, 1998
15. A Guide to the Project Management Body of Knowledge (PMBoK
Guide), Project Management Institute, 2000
16. Manual de Implementare a proiectelor- Fondul de modernizare
pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local, Programul Phare 2002
17. Ghidul de implementare a Programului SAPARD
18. Site-uri Internet: www.worldbank.org ; www.ifc.org