stocuri

30

Tema nr. 2

GESTIUNEA STOCURILOR

2.1. Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor de producţie;

2.2. Tipologia stocurilor de materiale pentru producţie;

2.3. Modalităţi de exprimare a stocurilor de producţie;

2.4. Dimensionarea stocului de producţie: calculul stocului curent şi de siguranţă;

2.5. Metode de urmărire şi control al dinamicii stocurilor de producţie efective;

2.6. Lipsa de stoc; suprastocarea, stocurile cu mişcare lentă şi fără mişcare – stocuri

neeconomice.

Întrebări Teste grilă Aplicaţii practice:

- rezolvate. - de rezolvat.

Bibliografie. OBIECTIVE Studierea acestui capitol, a cărui importanţă deosebită este determinată de raţiuni economice,

raspunde obiectivelor următoare:

− înţelegerea rolului şi funcţiilor specifice stocurilor, în contextul abordării naturii economice a

existenţei acestora;

− cunoaşterea tipologiei stocurilor de resurse materiale pentru producţie, care se formează în

cadrul unităţilor economice şi a modalităţilor de exprimare a acestora (cu precizarea scopului

pentru care acestea sunt necesare);

− însuşirea modalităţilor de calcul a stocurilor de producţie pe variante de conţinut şi modalităţi

de exprimare;

− cunoaşterea fenomenelor negative care se pot înregistra în evoluţia stocurilor efective şi a

consecinţelor economice nefavorabile care le sunt specifice.

31

Cursul nr. 2

GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR

2.1. Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor Conducerea şi controlul stocurilor de resurse materiale reprezintă, în economia de

piaţă, o activitate căreia i se acordă o atenţie deosebită datorită implicaţiilor economico- financiare importante pe care le determină formarea şi deţinerea lor. Stocurile sunt cantităţi de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi magaziile unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, cu un anumit scop. Stocurile sunt de fapt rezultatul activităţilor de aprovizionare şi de desfacere, al activităţii comerciale, în general, care sunt dependente de natura şi caracteristicile materialelor şi produselor, de condiţiile şi modalităţile de furnizare şi asigurare-transport, de strategiile care se elaborează pe această linie, în scopul îndeplinirii obiectivului de bază specific agenţilor economici. În general, scopul formării stocurilor este diferit; la nivelul economiei, guvernul constituie stocuri sub forma rezervei naţionale la resursele materiale strategice sau deficitare pentru a pune la adăpost economia naţională de influenţa unor factori de forţă majoră (seisme, inundaţii, stare de necesitate, evitarea conjuncturilor economice nefavorabile sau a penuriei). Agenţii economici îşi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a asigura alimentarea continuă a subunităţilor de consum sau servirea clienţilor în vederea desfăşurării normale a activităţii şi realizării astfel a obiectivelor ce şi le-au propus.

În abordarea problematicii stocurilor se are în vedere răspunsul a mai multor „întrebări” de mare interes, şi anume:

− care este nivelul cererilor constante şi cel al cererilor variabile? − ce influenţă prezintă cererea asupra nivelului stocurilor de materiale? − ce servicii trebuie asigurate pentru cumpărarea, aducerea şi stocarea

materialelor? − cât de mari trebuie să fie stocurile? − se poate accepta fenomenul de epuizare a stocurilor în anumite secvenţe de timp

ale perioadei de gestiune? − care este nivelul protecţiei pentru a se preveni fenomenul de lipsă de stoc? − ce sistem de conducere - control al stocurilor trebuie adoptat? − este bine să se aprovizioneze materialele în loturi mici sau mari? − cum trebuie ajustate stocurile când cererile de materiale se abat de la

previziuni? − care sunt răspunsurile la aceste întrebări în cazul producţiei continue sau

discontinue? Formarea stocurilor de resurse materiale asigură condiţii optime pentru desfăşurarea, după

un sistem raţional, a activităţii fiecărei unităţi economice; fără stocuri nu se poate obţine utilizarea judicioasă a capacităţilor de producţie, nu se pot satisface cererile clienţilor în strictă concordanţă cu pretenţiile pe care le emit, nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele aprovizionare şi desfacere cu cheltuieli rezonabile. Toate acestea pentru că "stocurile" îndeplinesc o "funcţie

32

vitală", aceea de "decuplare" şi de "armonizare" a fluxului: "cumpărarea, aducerea (transportul), recepţia-depozitarea, pregătirea pentru consum - utilizare a materialelor, trecerea acestora prin fazele de prelucrare până la magazia de produse finite, expedierea sau livrarea produselor la clienţi, în magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializaţi pentru desfacere- vânzare".

"Funcţia vitală" a stocurilor nu justifică supradimensionarea lor pentru că stocurile determină imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materiale sau în produsele finite stocate şi încă nevândute. În mod obişnuit, un mare concern industrial dispune de stocuri a căror valoare reprezintă circa 25% din capitalul investit. Deţinerea de stocuri necesită, în acelaşi timp, spaţii special amenajate şi dotate, cheltuieli de depozitare-păstrare, taxe de asigurare, dobânzi pentru credite ş.a., amplificând efortul investiţional aferent. La această situaţie se adaugă efectele negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau produselor stocate. Sub acest aspect nu ar fi justificată formarea de stocuri; dar, în procesul de furnizare, aprovizionare şi utilizare a resurselor materiale, intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă sau conjuncturală care condiţionează în mod "obiectiv" necesitatea formării de stocuri. Astfel, situaţiile de forţă majoră determină, aşa cum s-a arătat mai sus, formarea de stocuri sub forma rezervei naţionale; periodicitatea producţiei la furnizori sau a transportului determină formarea de stocuri curente la utilizatori; eventuala apariţie a unor dereglări, perturbaţii în livrările de la furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranţă la consumatori sau în magazinele de desfacere; întreruperea exploatării sau a transportului ca urmare a condiţiilor naturale şi de climă sau sezonalitatea producţiei anumitor produse determină formarea stocurilor sezoniere (de iarnă); necesitatea condiţionării materialelor înaintea trecerii lor în consum implică constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare (la resursele la care proprietăţile fizice şi chimice impun acţiunea chiar dacă aceasta s-a realizat la producător).

Sunt şi alte situaţii care generează necesitatea formării de stocuri între care mai amintim, şi nu în ultimul rând, pe cea care are în vedere minimizarea cheltuielilor de cumpărare, aducere, depozitare şi administrare a resurselor materiale. Indiferent de situaţie sau de factorul de influenţă, este necesară efectuarea de analize şi calcule economice care să determine strategia şi politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta, în funcţie de noile condiţii care apar pe piaţa internă şi internaţională de resurse materiale, de mutaţiile în structura cererilor pentru consum sau în potenţialul de furnizare a lor.

Principalele "probleme" care se pun în faţa agenţilor economici se referă la: stabilirea tipurilor de stocuri care trebuie constituite şi nivelul acestora. Opţiunile pentru un tip sau altul de "stoc", pentru o mărime sau alta sunt influenţate decisiv de răspunsul la întrebarea: "ce avantaje şi ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp"? Răspunsul constă în stabilirea unui "prag optim" care asigură un echilibru al efectelor negative şi pozitive specifice unei situaţii sau alteia. Pentru aceasta este necesară, în primul rând, cuantificarea "efortului de stocare" (Es) pe care îl face unitatea economică. Practic, acesta se compune din:

Efortul direct (Eds) care cuprinde cheltuielile pentru deţinerea stocurilor de materiale; Efortul indirect (Eids) determinat de mărimea investiţiei financiare efectuate pentru

cumpărarea şi stocarea unor cantităţi de materiale sau produse pe o anumită perioadă de timp. În cadrul efortului direct, principalele elemente care determină mărimea acestuia

idsdss EEE +=

33

sunt: cheltuielile cu salariile muncitorilor şi ale personalului administrativ din depozite, inclusiv

cotele pentru impozitul pe salarii şi asigurările sociale aferente (Cs); cheltuielile pentru energie electrică, combustibili, lubrifianţi, abur etc., destinate

desfăşurării proceselor de manipulare, depozitare-conservare (Ct); cheltuielile cu amortismentele mijloacelor fixe ale depozitelor (construcţii, utilaje,

mecanisme şi alte mijloace de inventar) - Ca; cheltuielile pentru întreţinerea şi repararea echipamentelor (Cr); cheltuielile pentru iluminat, încălzit şi pentru climatizarea unor spaţii de depozitare (Ci);

cheltuielile pentru materialele auxiliare, de întreţinere necesare activităţii depozitului (Cma); cheltuielile determinate de pierderile prin perisabilităţile sau scăzămintele admise (Cp).

În concluzie, mărimea totală a efortului direct de stocare este dată de relaţia: Rezultatul aplicării relaţiei se exprimă în lei pentru o perioadă definită - an, trimestru, lună

etc. Menţionăm că, în condiţiile în care activitatea de menţinere a stocurilor într-un depozit are

un caracter de continuitate, fără mari variaţii ale volumelor şi respectiv valorii materialelor depozitate, se poate accepta ideea că efortul direct de stocare este aproximativ constant pe unitatea de valoare stocată; în consecinţă, se poate determina un coeficient de calcul (a) care arată cât reprezintă cheltuielile aferente efortului direct de stocare în raport cu valoarea medie anuală a materialelor stocate ( pvS ). În acest context efortul direct de stocare (Eds) se calculează cu ajutorul relaţiei:

Efortul indirect de stocare este dat de efectele evitării finanţării pentru achiziţionarea şi

stocarea materialelor care se pot înregistra în ipoteza nestocării şi folosirii fondurilor financiar-valutare, astfel disponibilizate, la dezvoltarea capacităţilor de producţie, efectuarea unor noi investiţii, crearea condiţiilor pentru dezvoltarea producţiei şi pentru obţinerea unui spor de profit. Efortul indirect de stocare, Eids, se poate calcula cu ajutorul relaţiei:

în care "ei" reprezintă eficienţa investiţiei pentru dezvoltarea producţiei care se

calculează astfel: în care "Pr" reprezintă profitul suplimentar obţinut prin punerea în valoare a

rezultatelor investiţiei "I" finanţată prin evitarea formării stocurilor ( pvpv SSa +× ). Efortul total "Es" trebuie amortizat prin efectele favorabile determinate de constituirea

stocurilor. Importanţa proceselor de stocare se exprimă prin rolul de "regulator" pe care îl joacă acestea între ritmul aprovizionărilor şi cel al producţiei, stocul reprezentând acel "tampon inevitabil" care asigură sincronizarea aprovizionării cu ritmul consumurilor. În consecinţă, o politică eficientă în acest domeniu este cea care asigură formarea unor stocuri minim

pmairatsds CCCCCCCE ++++++=

S a = E pvds •

e )S + S x (aE ipvpvids ≡

,I

P = e ri

S + S x a pvpv

34

necesare, care, prin nivel şi structură, asigură continuitate în alimentarea consumului (continuu sau variabil) în condiţiile unui efort (cost) minim de stocare. Stocurile, dimensionate pe criterii economice, reprezintă certitudine, garanţie şi siguranţă în desfăşurarea normală a activităţii agenţilor economici.

2.2. Tipologia stocurilor de materiale pentru producţie Pentru desfăşurarea normală a activităţii, unităţile economice din industrie, construcţii sau

transporturi îşi constituie stocuri în funcţie de condiţiile de aprovizionare interne şi externe, de natura resurselor materiale, de caracteristicile proceselor tehnologice, de organizarea subunităţilor de consum şi dispersia teritorială a acestora, de strategia şi politica adoptate în formarea stocurilor. "Structura materială a stocurilor pentru producţie", din care urmează a fi alimentate punctele de consum, cuprinde: materii prime de bază sau auxiliare; părţi componente şi subansamble ale viitorului produs finit; materiale şi piese de schimb destinate întreţinerii şi reparării utilajelor, clădirilor, instalaţilor; combustibili şi lubrifianţi, ambalaje şi materiale de ambalat, furnituri de birou.

În general, la nivelul unităţilor economice, se prevede constituirea obişnuită a stocului curent, după caz, a celui în curs de transport şi, cu titlu de excepţie, stocurile de siguranţă, de condiţionare, de transport intern (sau de secţie) şi de iarnă. Aceste tipuri de stocuri îndeplinesc aceleaşi funcţii, dar în condiţii diferite şi definesc conţinutul stocului de resurse materiale pentru producţie a cărei funcţie generală are în vedere "desfăşurarea normală a activităţii unităţii economice în perioada de gestiune estimată".

"Stocul curent" reprezintă cantitatea de materii prime şi materiale noi şi refolosibile, de combustibili şi lubrifianţi, de piese de schimb, subansamble etc. care se acumulează în depozitele şi magaziile unei unităţi economice în scopul acoperirii cererilor pentru consum în volumul, structura şi ritmicitatea specifice, în intervalul dintre două aprovizionări succesive. Este stocul care se formează în mod obişnuit în întreprinderi, pentru alimentarea consumului. Evoluţia stocului curent se prezintă în figura 2.1 ; pe parcursul formării şi utilizării, stocul curent înregistrează mai multe nivele între care semnificative sunt "maxim", "mediu", "minim". Nivelul maxim se înregistrează în momentul intrării, recepţiei şi trecerii în gestiune a unui lot nou de materiale (produse, componente etc.) sosit de la furnizori; nivelul mediu estimat va fi nivelul maxim împărţit la doi, iar nivelul minim estimat este teoretic egal cu zero. Nivelele mediu şi minim efective pot fi diferite de cele estimate, caz în care şi determinarea va îmbrăca forme specifice; astfel, nivelul mediu efectiv va fi rezultatul împărţirii sumei nivelelor maxim şi minim efective la doi, iar nivelele maxim şi minim efective vor fi cele înregistrate în fişele de magazie la începutul şi sfârşitul intervalului dintre două reîntregiri (reaprovizionări) succesive. Aceste precizări sunt necesare pentru că evoluţia şi modul de calcul pe nivele a stocului curent va condiţiona dinamica şi mărimea stocului de producţie (care-l cuprinde în mod obişnuit).

35

I I

Stoc curent minim (Scrmin)

(Scrmax)

Figura 2.1 Consumul din stoc poate fi ritmic sau neritmic, continuu sau periodic, constant

uniform în timp sau variabil. Formarea lui se poate produce, de asemenea, periodic sau continuu, în cantităţi fixe sau variabile. Semnificativ este momentul calendaristic la care urmează a se declanşa acţiunea de comandă-reaprovizionare; acesta poate fi prestabilit cu o anumită aproximaţie, în funcţie de elementele posibil de cunoscut: durata de aprovizionare, distribuţia statistică a cererii, condiţiile de furnizare. În figura 2.2. (a şi b) se prezintă corelaţia dintre procesul de formare şi cel de utilizare a stocului curent de cherestea cu programul de fabricaţie al produsului "uşi finisate".

Figura 2.2 (a,b)

I

36

"Stocul în curs de transport" reprezintă cantitatea de resurse materiale care se află în

mijloacele de transport pe timpul deplasării acestora de la sursele de furnizare la depozitele destinatarilor. Acest stoc, care se mai numeşte "de tranzit", poate fi mai mare sau mai mic, în funcţie de distanţa de transport şi de mijlocul de transport folosit în deplasarea materialelor. Stocul în curs de transport este sursa materială de reîntregire a celui curent; mărimea lui este, de regulă, la nivelul cantităţii de materiale comandate (figurile 2.3 şi 2.4).

Figura 2.3 Includerea stocului în curs de transport în cel de producţie al consumatorului este

normală numai în cazul achitării anticipate de către cumpărător a contravalorii resurselor materiale livrate de furnizor, situaţie în care angajamentul financiar (şi deci imobilizarea ca atare a acestuia) este suportat de primul factor.

Figura 2.4 "Stocul de siguranţă" reprezintă cantitatea de materiale acumulată în

depozitul consumatorului, în scopul asigurării continuităţii consumului când stocul curent a fost epuizat şi întârzie reîntregirea lui, ca urmare a unor dereglări în livrările de la

37

furnizori, în transport sau creşterii ritmului consumului pe parcursul perioadei de gestiune peste limitele estimate.

Formarea stocului de siguranţă înseamnă o acumulare suplimentară de resurse materiale în stoc şi implicit o imobilizare mai mare de fonduri financiare antrenate la cumpărarea acestora - situaţie care amplifică fenomenul economic negativ specific stocării în general.

Ca urmare, un asemenea stoc se prevede la materiile prime de bază, a căror lipsă probabilă condiţionează direct continuitatea activităţii productive a întreprinderii, iar furnizorul se află la o distanţă relativ mare care nu permite rezolvarea unei probleme de aprovizionare în timp scurt, operativ. De altfel, condiţiile de formare a stocului de siguranţă sunt diferite de la o întreprindere la alta şi de la un material la altul. Formarea acestuia depinde de nivelul şi evoluţia cererilor pentru consum, de ritmul livrărilor de la furnizori, de timpul de transport şi de cel de comandă care, în activitatea practică, nu sunt, întotdeauna, constanţi. Formarea stocului de siguranţă se practică şi în sistemul activităţii de desfacere-vânzare, pentru satisfacerea cererii clienţilor, onorarea lor promptă. Consumul din stocul de siguranţă se face după analize prealabile şi cu acordul conducerii asigurării materiale (care va stabili măsuri eficiente de menţinere a ritmului prestabilit al aprovizionărilor). Evidenţa scriptică acestui tip de stoc se ţine distinct de celelalte categorii, în cadrul fişelor de magazie.

Dinamica stocului de siguranţă în raport cu cea a stocului curent, ca şi corelaţia dintre acestea se prezintă în figura 2.5. Este un stoc considerat intangibil, consumul din cadrul acestuia presupune reîntregirea imediată, din loturile următoare primite de la furnizori, în scopul reluării funcţiei specifice.

Figura 2.5 "Stocul de pregătire" sau de "condiţionare" reprezintă cantitatea de materiale

care se acumulează şi este staţionată o perioadă de timp în spaţii special amenajate, în vederea aducerii resurselor respective, prin operaţii de condiţionare, la parametrii fizico - chimici care să permită prelucrarea lor corespunzător condiţiilor impuse de normele tehnologice. În această situaţie se includ materiale ca: lemnul pentru mobilă sau pentru alte prelucrări industriale, pentru care sunt prevăzute condiţii anumite de umiditate maximă (deci, care trebuie să stea la uscat), lâna pieptănată (pentru asigurarea condiţiilor de umiditate şi descărcare

38

electrică), bumbacul balotat (pentru odihnă şi condiţionare), varul (pentru stins), caolinul (pentru macerat) etc.

De regulă, operaţiile de condiţionare se execută la producători-furnizori, aceştia fiind obligaţi să livreze marfa la parametrii calitativi prevăzuţi în standarde, în normele stabilite în contractele economice pentru a putea fi folosită de consumatori imediat după cumpărare, sau la sosirea de la sursele de furnizare a partizilor contractate (deci cu procesul de condiţionare efectuat). Există însă situaţii când condiţionarea trebuie făcută la utilizator; aceasta când operaţia s-a prevăzut a se realiza, prin contract, la consumator sau când, deşi efectuată la furnizor, pe parcursul transportului, parametrii fizico-chimici nu pot fi menţinuţi. După condiţionare, materialele se trec în stoc curent pentru utilizare pe destinaţiile de consum prevăzute. Semnificativ este faptul că, pentru cazurile în care condiţionarea se poate face pe parcursul staţionării materialelor în stoc curent şi, inclusiv, de siguranţă, durata de stocare fiind suficientă pentru această operaţie, constituirea stocului de pregătire poate fi evitată sau cel puţin limitată - aspect care contribuie la diminuarea efortului general de stocare. Dinamica stocului de condiţionare se prezintă în figura 2.6.

Figura 2.6 "Stocul pentru transport intern" reprezintă cantitatea de resurse materiale care se

acumulează în depozitele şi magaziile subunităţilor de consum (secţii sau ateliere de fabricaţie) în scopul acoperirii cererilor pentru consum pe durata eliberării şi transportului materialelor de la depozitul central (comun) la destinaţiile de folosire. Situaţia este specifică unităţilor care au în structură mai multe subunităţi care consumă aceleaşi resurse şi sunt alimentate alternativ de la un depozit central (simultaneitatea servirii nu exclude formarea unor stocuri chiar pentru câteva ore, pentru unul sau mai multe schimburi etc.) Aceeaşi situaţie este specifică şi unităţilor economice care au subunităţile de consum amplasate dispersat în teritoriu şi la distanţe relativ mari faţă de depozitul central care le alimentează cu materiale; în acest caz, condiţiile şi mijloacele de transport utilizabile pot influenţa hotărâtor nivelul de formare a stocurilor la punctele de consum. Dimensionarea la nivel "minim" a acestor stocuri este posibilă prin aplicarea mai multor măsuri: servire simultană, accelerarea vitezei de circulaţie a mijloacelor de transport, mecanizarea complexă a operaţilor de primire-recepţie a materialelor (care ies dintr-o gestiune şi intră în alta), de încărcare, descărcare, manipulare, distribuţia loturilor programate pentru sosire de la furnizori direct pe destinaţiile de consum, amplasarea raţională în teritoriu a stocurilor comune mai multor subunităţi de consum ş.a.

39

Semnificativ este faptul că asemenea "stocuri" pot sau nu pot fi constituite ca o mărime distinctă faţă de stocul curent ; formarea separată de acesta amplifică volumul stocurilor, implicit capitalul circulant şi scade astfel eficienţa în utilizarea fondurilor întreprinderii. Prin eşalonarea raţională, cantitativă şi în timp, a stocului curent pe punctele de consum se poate preveni situaţia de mai sus. Acest aspect este posibil, după caz şi condiţii, şi prin formarea stocurilor direct la depozitele subunităţilor dispersate teritorial (evitând depozitul central sau folosindu-l numai pentru alimentarea punctelor de consum apropiate unde nu este economică amenajarea unor magazii prea mari etc.). Dinamica formării şi utilizării stocului pentru transport intern la trei subunităţi de consum se prezintă în figura 2.7.

Figura 2.7 "Stocul de iarnă" reprezintă cantitatea de materiale care se acumulează în

depozitele unităţilor în scopul alimentării continue a consumului pe perioada de întrerupere a exploatării şi/sau transportului unor resurse, ca urmare a condiţiilor naturale şi de climă. Aici se încadrează resursele materiale care, prin natura lor, sunt afectate de asemenea condiţii sau producţia, ori consumul lor, are caracter sezonier. Este cazul minereurilor feroase, neferoase, nemetalifere, cocsului, cărbunilor, calcarului, balastului, lemnului din exploatările forestiere ş.a., sau al celor din import pentru care transportul pe apă se întrerupe în cursul iernii.

Formarea stocurilor de iarnă, sau în general a celor sezoniere, se realizează în perioadele de presezon prin acumulări eşalonate în limitele necesarului de aprovizionat prestabilit pentru sezonul de iarnă (se poate avea în vedere constituirea şi a unui stoc de siguranţă ca protecţie pentru eventuala prelungire a perioadei de întrerupere a furnizării sau transportului resurselor materiale de genul amintit). Consumul din stocul de iarnă se realizează în cadrul perioadei de sezon luate în calcul, în concordanţă cu ritmul, volumul şi natura cererilor pentru consum. Dinamica procesului de formare şi utilizare a stocului de iarnă se prezintă în figura 2.8.

40

Figura 2.8

Alături de aceste "tipuri de stocuri" destinate asigurării continuităţii activităţii lor,

agenţii economici pot constitui şi alte categorii, ca de pildă, stocurile strategice, de conjunctură (speculative) sau anticipate; primele stocuri sunt formate la resurse materiale achiziţionate în volum mare în momentul în care se consideră că preţul de achiziţie este cel mai favorabil, iar în viitor acesta va avea o tendinţă de creştere. Eficienţa acestor stocuri este dată de diferenţa (marja) dintre preţul de achiziţie şi cel în vigoare în momentul consumului acestor resurse materiale. Stocul anticipat este constituibil în scopul evitării penuriei de resurse la consumatori pe perioada când este prevăzută încetarea livrării acestora de la furnizor, ca urmare a intrării în modernizare, remont etc.

Unele stocuri sunt constituite şi pentru a avea o situaţie de monopol; dacă un agent economic cumpără toate cantităţile dintr-o anumită resursă de la toţi furnizorii el se situează pe poziţia de monopol, după caz de monopson, determinând pe ceilalţi agenţi economici să- şi adapteze structura producţiei la consumul altor resurse materiale. Se conturează în această situaţie şi perspectiva de dumping pe care agentul economic respectiv intenţionează să o folosească pe piaţă.

2.3. Modalităţi de exprimare a stocurilor Stocurile de producţie se exprimă în diferite mărimi şi unităţi de evaluare fizică şi

valorică, în funcţie de necesitatea corelării lor cu alţi indicatori; o primă formă de exprimare este în "unităţi naturale" (tone, kg, buc., m.p., m.c. etc.) şi serveşte la estimarea fizică a potenţialului de producţie, de lucrări sau servicii, care se poate realiza din cantitatea stocată la o resursă definită. Pe aceeaşi bază, se asigură determinarea necesarului de spaţii pentru depozitare, a necesarului de mobilier sau de alte utilaje, dispozitive, instalaţii pentru dotare, a necesarului de forţă de muncă din depozite. Stocurile fizice stau la baza comensurării valorice a resurselor materiale stocate şi evidenţierii astfel a fondurilor financiare şi valutare care au servit la cumpărarea lor.

A doua formă de exprimare este cea "valorică" (în lei, mii lei, mil.lei) prin care se asigură evaluarea resurselor financiare şi valutare antrenate de formarea stocurilor de producţie şi, prin aceasta, stabilirea impozitelor, taxelor de asigurare, ca şi a dobânzilor care

41

trebuie plătite. Exprimarea valorică permite, totodată, stabilirea, prin însumare, a "stocurilor totale", indiferent de tipul resursei materiale, determinarea capitalului circulant aferent materiilor prime şi materialelor, a vitezei de rotaţie, a volumului de credite necesar, a cheltuielilor de stocare al căror nivel se calculează în raport cu valoarea medie a stocului de producţie. Expresia valorică este rezultatul produsului dintre stocul de producţie fizic, pentru fiecare tip de resursă materială, şi preţul de aprovizionare aferent (calculat prin însumarea preţului de cumpărare cu cheltuielile necesare aducerii materialelor în unitatea economică şi pe care aceasta le suportă direct).

A treia formă de exprimare este cea "în zile" prin care se evidenţiază perioada de timp pentru care stocul fizic constituit acoperă cererea pentru consum. În funcţie de exprimarea în zile se stabilesc momentele calendaristice de declanşare a acţiunilor de reaprovizionare pe parcursul anului de plan.

2.4. Dimensionarea stocului de producţie. Calculul stocului curent şi de

siguranţă. Dimensionarea economică a stocurilor reprezintă o acţiune de mare importanţă pentru

îmbunătăţirea situaţiei financiare a unităţilor din diferite sectoare de activitate; de această acţiune depinde nemijlocit gradul de activizare care se asigură fondurilor materiale şi financiar- valutare de care se dispune sau care pot fi asigurate, eficienţa în deţinerea stocurilor ş.a. Din aceste motive, pe plan general, se manifestă o permanentă preocupare, concepându-se noi sisteme şi modele mai eficiente şi de utilitate practică în gestiunea stocurilor.

Determinările se fac pentru fiecare tip de stoc: curent, de siguranţă, pentru transport intern, de condiţionare.

Stocul de producţie (Sp) se stabileşte pe fiecare tip de resursă prin însumarea elementelor care îl compun, respectiv, a stocului curent (Scr), în curs de transport (Str), de siguranţă (Ss), de condiţionare (Scd), de transport intern (Stri):

Având în vedere "nivelele" semnificative (de maxim, mediu, minim) pe care le

înregistrează stocul curent, în procesul consumului din cadrul acestuia, pe parcursul intervalului dintre două reîntregiri succesive ale lui, acest tip de stoc va determina o evoluţie similară şi a celui de producţie care va căpăta prin mişcare aceleaşi nivele.

De exemplu, în cazul în care stocul de producţie la o resursă materială "i" are în

componenţă numai stocul curent şi de siguranţă, atunci acesta va fi definit pe nivele astfel: nivelul maxim (Spmax) : nivelul mediu ( S p ): nivelul minim (Spmin): Semnificativ de reţinut este faptul că determinarea stocului de producţie se face: în expresie fizică, prin însumarea elementelor care-l compun, calculate în unităţi naturale

tricdstrcrp SSSSSS ++++=

smaxcrmaxp SSS +=

S + S = S scrp

smincrminp SSS +=

42

(kg, tone, m3 etc.); în zile, caz în care, pentru componenta exemplificată simplificat, aceasta se determină cu

ajutorul relaţiei: şi În fiecare caz, stocul curent în zile Scrz fiind definit de intervalul între livrările

succesive (calculat ca medie, pe criterii economice - ca interval optim - sau altă modalitate), iar stocul de siguranţă în zile (Sz) prin rezultatul raportului dintre expresia fizică a lui şi consumul mediu zilnic sau stabilit cu ajutorul altei metode (aspect care se evidenţiază ulterior).

Expresia în zile a celorlalte tipuri de stocuri va fi dependentă nemijlocit de: durata de condiţionare (pentru stocul cu această denumire), timpul de transport intern (pentru stocul aferent), timpul de iarnă (pentru stocul de iarnă) ş.a.m.d.

Deci, nivelele stocului de producţie sunt condiţionate numai de cele ale stocului curent; într-un mod asemănător se va interpreta evoluţia pe nivele a stocului de producţie şi în cazul unei componenţe extinse (cu excepţia constituirii distincte a stocului pentru transport intern sau a celui de iarnă - cazuri în care mişcarea acestora pe intervalul de consum va condiţiona şi evoluţia stocului de producţie care le cuprinde). Constanţa nivelului de formare va fi specifică numai stocului de siguranţă şi de condiţionare).

Însumarea se face după analize prealabile ale necesităţii constituirii distincte a stocurilor de siguranţă, de condiţionare şi pentru transport intern.

Pentru anumite perioade de sezon, de exemplu de iarnă, stocul de producţie se formează la nivelul stocului de iarnă (Si), după caz, analizându-se şi necesitatea constituirii stocului de siguranţă (Ssi) destinat acoperirii cererilor în eventualitatea prelungirii neprevăzute a perioadei de sezon; deci:

sau

În general, baza de calcul a stocului curent este asigurată de consumul mediu zilnic (cmz)

şi intervalul dintre două aprovizionări succesive (I); formarea acestuia este determinată de funcţia care îi este specifică - aceea de acoperire a cererilor pentru consum evidenţiate prin necesarul de consum (Npl) care asigură realizarea programelor de producţie elaborate pentru perioada de gestiune (Ө).

Relaţia generală de calcul a stocului curent este următoarea: IxcmzSc = Fiecare element de calcul necesită interpretare în funcţie de mai multe situaţii şi

condiţii. Astfel, consumul mediu zilnic se fundamentează pe seama necesarului pentru consum (Npl) pe perioada de gestiune luată în calcul (Ө):

S+S=S szcrzpz maxmax

S=S szpz min

ip SS =

siip SSS +=

θN

= cmz pl

43

Când necesarul pentru consum nu se poate estima pe seama elementelor de calcul

şi fundamentare obişnuite (volumul pe structură al producţiei de executat şi normele de consumuri specifice), atunci consumul mediu zilnic se poate stabili statistic:

în care: czefi = consumurile zilnice efective înregistrate în perioada de gestiune anterioară; nzi =

numărul de zile pentru care consumurile efective au fost luate în calcul, ca fiind considerate relativ normale.

Intervalul între aprovizionările succesive (I) poate fi determinat după mai multe metode (în funcţie de baza de calcul), natura acestora fiind transmisă şi asupra elementului respectiv şi prin acesta asupra stocului curent - aspect care se desprinde din cele ce urmează.

Aşadar, intervalul între aprovizionările succesive poate fi rezultatul unei baze statistice de calcul, care vizează perioade trecute, al unei baze asigurate de factori concreţi de influenţă a dimensiunii acestuia sau stabilit pe criterii economice (folosind modele ale cercetării operaţionale).

În determinarea stocurilor curente (Scr) se pot folosi metode şi modele diferite în funcţie de scopul urmărit şi de elementele care se iau în calcul. Între acestea amintim: metoda statistică, metode de calcul pe baza factorilor concreţi de influenţă (deci, metode directe), metode care iau în calcul cheltuielile antrenate de procesele de aprovizionare-stocare (nu constituie obiectul tratării în cursul de faţă).

Metoda statistică presupune luarea în considerare a intervalelor efective la care s-au

realizat aprovizionările de la furnizori în perioada anterioară (Iefi) şi a cantităţilor de materiale efectiv intrate în depozitele unităţii economice consumatoare - qefi. Relaţia de calcul care se foloseşte pentru stabilirea stocului curent în expresie fizică, după această metodă, este:

în care: cmz = reprezintă consumul mediu zilnic estimat; I = intervalul mediu între două livrări (aprovizionări) succesive; Consumul mediu zilnic estimat se calculează, aşa cum s-a arătat mai sus, prin raportarea

necesarului de materiale pentru îndeplinirea programului de producţie, Npl, la perioada de gestiune pentru care acesta se ia în calcul (de regulă, anul, semestrul, trimestrul):

(în general) sau (la nivelul unui an)

Intervalul mediu între două livrări succesive ( I ) se stabileşte folosind: � media aritmetică simplă:

ni

Iefi =I∑

(când partizile de materiale intrate qefi au fost egale)

nzcz

= cmzi

efi∑

Icmz = Scrf ×

θ

Npl = cmz360

N pl

44

în care ni reprezintă numărul de intervale efective care se iau în calcul; � media aritmetică ponderată:

qefi

Iefixqefi = I∑

∑

(când partizile qefi au fost diferite ca mărime) Este bine ca din calcule să se excludă intervalele efective nesemnificative,

nereprezentative (cele exagerat de mari sau de mici). Intervalul mediu între două livrări succesive dă expresia în zile a stocului curent

( crzS = I ). Metode de calcul direct. Acestea îmbracă forme diferite în funcţie de factorul care

condiţionează nivelul fizic al stocului curent, astfel: metoda de calcul pe baza "capacităţii de transport" (Ctr), caz în care stocul curent se

stabileşte la nivelul acesteia: Intervalul mediu între livrări, care determină expresia în zile a stocului curent, se

calculează cu ajutorul relaţiei:

metoda de calcul pe baza "cantităţii minime de livrare în condiţii economice avantajoase" (qml) a cărei mărime defineşte nivelul fizic de formare a stocului curent: În acest caz, intervalul mediu între livrări se calculează cu ajutorul relaţiei:

metoda de calcul pe baza "intervalului de reluare a producţiei la producători-furnizori", ip, caz în care stocul curent fizic se determină cu ajutorul relaţiei: în care: în care k reprezintă un coeficient de multiplicare a intervalului de reluare a producţiei ip. A

doua situaţie () este specifică utilizatorilor de cantităţi mici pentru care aprovizionarea la intervale egale cu cele de reluare a producţiei la furnizori () nu se justifică economic.

metoda bazată pe "capacitatea depozitului" (D) a cărei dimensiune va condiţiona nivelul maxim de formare a stocului curent astfel: Intervalul mediu se va calcula cu ajutorul relaţiei:

C=S trcrf

cmzS = I crf

mlq = Scrf

cmzq

sau cmzS = I mlcrf

Icmz = Scrf ×

i k = Isau i =I pp ×

D = S crf

45

Stocul de siguranţă (de securitate sau de rezervă) joacă un rol important în

asigurarea continuităţii proceselor productive, a activităţii generale a întreprinderii, dar el constituie în acelaşi timp şi o imobilizare anuală suplimentară a unor resurse materiale şi financiare. Datorită acestui fapt, este necesar să se acorde o atenţie deosebită la adoptarea deciziei de constituire şi de determinare a nivelului acestui stoc.

O metodă care poate fi folosită în determinarea stocului de siguranţă este cea a „devierii (abaterii) medii” în contextul căreia datele de calcul se preiau din perioade anterioare celei de plan (definindu-i astfel caracterul statistic). Determinarea stocului de siguranţă, după această metodă. se realizează cu ajutorul relaţiei:

în care D reprezintă "abaterea" sau "devierea medie" care se calculează folosind media aritmetică simplă sau ponderată, după caz. Se iau în calcul devierile (abaterile) "pozitive" - ale intervalelor efective între aprovizionările înregistrate în perioada de bază (anterioară celei de plan) - Iefi, faţă de intervalul mediu I , care se stabilesc cu ajutorul relaţiei:

Devierile pozitive, Defi semnifică întârzieri în sosirea loturilor de materiale de la

furnizor, situaţie faţă de care se asigură protecţie pe seama stocului de siguranţă; abaterile cu minus înseamnă sosirea cu anticipaţie a loturilor programate, situaţie care favorizează suprastocarea.

Folosind media aritmetică simplă, devierea medie D se determină cu relaţia: în care n reprezintă numărul de devieri luate în calcul. Când partizile de materiale intrate în depozitele unităţii economice Qefi au fost diferite, se

foloseşte media aritmetică ponderată, astfel:

Alături de abaterile (devierile) pozitive se iau în calcul numai cantităţile corespondente. Limitele metodei constau în faptul că extrapolează pentru perioade viitoare abateri în livrările efective înregistrate în perioade anterioare - abateri care pot fi de natură subiectivă. Ori se ştie că preocupările factorilor de conducere ale unităţilor economice pentru activităţile de aprovizionare-desfacere au în vedere respectarea ritmurilor programate, evitarea întârzierilor care

cmzS = I crf

nD = D

*efi∑

46

pot conduce la penalizări etc. 2.5. Metode de urmărire şi control al dinamicii stocurilor Gestiunea economică a stocurilor nu se limitează numai la dimensionarea acestora, la

determinarea mărimii şi structurii lor; aceasta cuprinde şi tehnicile şi instrumentele de conducere a proceselor de stocare, de urmărire a dinamicii stocurilor efective, în raport cu limitele estimate, astfel încât să se cunoască permanent situaţia reală şi să se intervină preventiv şi operativ pentru menţinerea lor la nivelul stabilit. De aceea, o dată stabilite tipurile şi limitele de constituire a stocurilor de producţie, se impune în continuare cunoaşterea existenţei şi mişcării lor în depozitele întreprinderilor deţinătoare. În acest scop, se pot folosi mai multe metode, care au rolul de a preveni fie epuizarea stocurilor, fenomen care conduce la întreruperea alimentării consumului, fie suprastocarea sau formarea stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare (şi deci imobilizarea iraţională pe perioade lungi a unor resurse materiale şi financiare). Între acestea amintim:

1.Metoda minim-maxim care prevede ca urmărirea existenţei şi mişcării stocurilor efective în depozitele întreprinderilor să se realizeze cu aceeaşi exigenţă pentru toate materialele, indiferent de importanţa acestora în procesul de producţie. Metoda constă în desfăşurarea acţiunii de urmărire a evoluţiei stocurilor efective pe parcursul a trei etape, respectiv:

a. Stabilirea limitelor economice maxime şi minime ale stocurilor de producţie pe elemente componente (curent, de siguranţă), înscrierea în fişele de magazie şi urmărirea de către gestionar a evoluţiei lor pe parcurs astfel încât, la atingerea nivelelor de alarmă sau de aprovizionare, să se declanşeze acţiuni operative pentru menţinerea acestora între nivelele estimate. Apare, deci, necesară introducerea în cadrul limitelor maximă şi minimă ale stocului estimat, a unor "nivele de alarmă, de aprovizionare" declanşatoare pentru acţiuni care se impun, în funcţie de caz. Urmărirea stocurilor în raport cu limitele stabilite anticipat se poate face prin controlul sistematic direct al fişelor de magazie sau prin elaborarea de grafice comune în care se fac înregistrări permanente.

În figura 2.9 se arată evoluţia mişcării stocului efectiv faţă de limitele minime şi maxime estimate pe criterii economice sau nu (dar considerate normale).

47

Figura 2.9

b. Semnalizarea de către gestionar a compartimentului de aprovizionare asupra

situaţiei stocurilor la un moment dat (în cazul când limitele de alarmă sau de aprovizionare sunt atinse sau depăşite);

c. Stabilirea de către compartimentul de aprovizionare a măsurilor menite să asigure prevenirea situaţiilor nefavorabile care se întrevăd.

Metoda este utilă însă greu de aplicat la unităţile economice cu o nomenclatură largă de materiale, în special datorită volumului mare de muncă şi implicit al operativităţii relativ reduse în activitatea de urmărire a stocurilor; ea poate fi folosită însă prin introducerea şi aplicarea sistemelor informatice, care utilizează mijloace moderne de calcul electronic cu ajutorul cărora se poate cunoaşte operativ evoluţia stocurilor pe tot parcursul perioadei (oricât de largă este nomenclatura materială care trebuie aprovizionată-depozitată).

2. Sistemul ABC, potrivit căruia, pentru activitatea de urmărire şi control se aplică acelaşi principiu al "tratării diferenţiate" care stă şi la baza dimensionării stocurilor; astfel, stocurile din zona de importanţă A vor fi urmărite zilnic, la câteva zile (de exemplu, săptămânal sau de mai multe ori pe săptămână, lună) manifestându-se maximă exigenţă în aprecierea stadiului în care se află procesul de stocare, nivelul stocului, tendinţele care se întrevăd pentru consum în raport cu ritmul şi volumul intrărilor de materiale. Pentru stocurile de materiale care sunt cuprinse în a doua grupă de importanţă, procesul de urmărire şi control urmează a se desfăşura la intervale mai mari de timp (de două-trei ori pe lună sau o dată pe lună); se are în vedere faptul că o parte din materialele care sunt repartizate în zona B prezintă caracteristici apropiate de cele din prima grupă de importanţă (A), fapt pentru care urmărirea şi controlul dinamicii stocurilor se pot realiza după o politică relativ asemănătoare.

Stocurile materiale repartizate în grupa a treia de importanţă pot fi controlate la intervale mai mari de timp, respectiv trimestrial sau cu prilejul efectuării operaţiilor de intrare sau ieşire (eliberare a unor cantităţi de materiale pentru consum). Această tehnică de urmărire şi control este în concordanţă cu natura, rolul şi importanţa materialelor în desfăşurarea activităţii de producţie, cu dimensiunea influenţei stocurilor specifice asupra volumului capitalului circulant al unităţii economice. ai acest sistem de urmărire şi control presupune să fie

48

cunoscută baza de raportare (de comparaţie), a stadiului şi tendinţelor proceselor efective de stocare şi care trebuie să se asigure în aceeaşi concepţie prezentată la metoda minim-maxim etapa a.

2.6. Lipsa de stoc; suprastocarea, stocurile cu mişcare lentă şi fără

mişcare - stocuri neeconomice Pe parcursul derulării aprovizionării, fie în contextul contractelor economice anterior

încheiate, fie în raport cu alte condiţii şi modalităţi de desfăşurare prestabilite, evoluţia stocurilor înregistrează variaţii diferite ca mărime; oscilaţiile sunt determinate de ritmul intrărilor şi ieşirilor de materiale în şi din stoc, de mărimea şi structura în care acţiunile respective se realizează. Aceasta face ca, în unele momente sau perioade de timp, mai scurte sau mai lungi, stocurile efective să se situeze la nivele mai mari decât cele economice predeterminate, să se epuizeze sau să se menţină la aceeaşi dimensiune în mod nejustificat. Toate aceste "stări de fapt" se apreciază, în general, ca negative, dăunătoare pentru situaţia financiară a unităţii sau pentru desfăşurarea normală a activităţii specifice. Fiecare situaţie de acest fel necesită analize concrete care să ateste natura fenomenului, cauza care-l determină, implicaţiile economice pe care le generează ( şi care nu întotdeauna sunt negative).

Un prim "fenomen negativ" care se poate înregistra se referă la lipsa de stoc în cazul anumitor resurse materiale şi întârzierea reîntregirii acestuia. Situaţia implică, după caz, stabilirea unor decizii de genul:

− impulsionarea furnizorilor, parteneri iniţiali de relaţii de vânzare-cumpărare, pentru livrarea la termenul prestabilit sau cu anticipaţie a loturilor de resurse materiale comandate, contractate sau solicitate;

− reconstituirea urgentă a stocului, indiferent de efortul necesar şi sursa de provenienţă; − aprobarea consumului din stocul de siguranţă, dacă este format; apelarea unor resurse

substituente (înlocuitoare); − acceptarea lipsei de stoc prin renunţarea sau reprogramarea fabricaţiei produselor

aflate sub incidenţa acţiunii ş.a.; În general, "lipsa de resurse" în stoc determină efecte economice negative

importante, uneori greu de suportat şi, ca urmare, de regulă, se evită. Un al doilea fenomen constă în suprastocare, adică în formarea de stocuri mai

mari decât nivelul prestabilit. Nivelul estimat anticipat poate sau nu să fie precizat pe criterii economice; situaţia este în funcţie de exigenţa impusă dimensionării stocurilor, de strategia adoptată în formarea stocurilor, aflată în strictă corelaţie cu natura şi caracterul resursei materiale, cu sursa de provenienţă a acesteia. De exemplu, la unele resurse limitate, cu caracter deficitar, care se asigură prin import şi se află sub incidenţa frecventelor fluctuaţii ale preţurilor de vânzare-cumpărare (cu tendinţe de creştere), provin din zone în care se manifestă instabilitate politico-economică, se poate opta pentru strategia formării unor stocuri mai mari (decât cele care ar rezulta pe baza criteriilor economice de la momentul determinărilor) şi care sunt consumabile într-o perioadă chiar mai lungă de un an; asemenea stocuri apar ca justificabile. La resursele care nu intră într-o asemenea situaţie, pot fi asigurate ritmic, în cantităţile dorite, stocurile se vor forma la nivelul limitelor economice predeterminate.

Aşadar, pentru ultimul caz, cantităţile de resurse materiale acumulate peste limita admisă sunt neeconomice, reprezentând imobilizări suplimentare de materiale şi implicit de fonduri financiare şi valutare antrenate la cumpărare şi pentru stocare; aceste imobilizări se pot înregistra pe o perioadă de timp scurtă sau mai lungă în funcţie de volumul şi

49

ritmul eliberărilor de resurse din stoc pentru consumul propriu al unităţii sau prin vânzare-valorificare la terţi cumpărători-utilizatori. Pe parcursul perioadei de gestiune, în depozitele unităţii economice se pot identifica stocuri la unele resurse materiale care nu mai sunt necesare consumului propriu; aceste stocuri se definesc obişnuit stocuri fără mişcare. Asemenea stocuri reprezintă, ca şi suprastocările peste limitele admise, imobilizări suplimentare de resurse materiale şi financiar-valutare total fără justificare economică, reprezentând un adevărat balast pentru situaţia financiară a unităţii. De asemenea, sunt şi stocuri care, deşi sunt formate şi se menţin la nivelele estimate, consumul din cadrul acestora se înregistrează în cadrul perioadei de gestiune prevăzute, sau peste, dar într-un "ritm lent", în cantităţi mici la intervale relativ mari; asemenea stocuri se interpretează ca fiind cu mişcare lentă. Pentru acest din urmă caz trebuie delimitată situaţia resurselor materiale destinate efectuării intervenţiilor tehnice accidentale asupra maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor în general, pentru care formarea şi deţinerea stocurilor pe întreaga perioadă de gestiune luată în calcul se justifică economic. Mai sus ne referim numai la resursele care sunt necesare în anumite momente, în anumite cantităţi, dar se aduc în depozitele unităţii mult mai devreme (neasigurându-se corelaţia dintre ritmul, termenele şi momentele de aprovizionare-stocare cu cele de consum).

Toate "cele trei categorii de stocuri" - peste limita stabilită, cu mişcare lentă sau fără mişcare - se apreciază ca fiind neraţionale, neeconomice pentru că antrenează nejustificat un efort material şi financiar-valutar suplimentar, diminuând astfel posibilităţile unităţii deţinătoare de a folosi cu eficienţă economică sporită resursele băneşti şi de alt ordin de care dispune. Efectul negativ al formării unor asemenea stocuri se amplifică dacă avem în vedere că deţinerea lor necesită spaţii şi dotări suplimentare pentru depozitare-păstrare, plata de dobânzi pentru credite folosite la cumpărarea resurselor imobilizate astfel, taxe de asigurare sporite, uzură morală accentuată ş.a. La acestea se adaugă firesc "efectul imobilizării" ca atare a resurselor care, disponibilizate fiind, ar contribui la: extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie existente, realizarea unor obiective productive noi, disponibilizarea unor spaţii de depozitare şi folosirea lor în scopuri productive ş.a.

Cauzele care determină formarea unor asemenea stocuri, ca şi lipsa de stoc uneori, sunt în cea mai mare parte de ordin subiectiv, dependente sau nu de unitatea la care se constituie. Între acestea amintim pe cele cu frecvenţă mai mare de apariţie, respectiv:

− supradimensionarea necesarului de resurse materiale ca urmare a folosirii în calculele de fundamentare a unor norme de consum specific şi indici de consum mai mari, care au fost stabiliţi pe baze statistice sau în neconcordanţă cu factorii şi condiţiile concrete care influenţează consumul de materiale;

− specificarea şi comandarea materialelor în formate, dimensiuni, compoziţii, calităţi diferite de cele necesare în mod real în procesul de producţie;

− livrarea de către furnizori a unor materiale în sortimente, dimensiuni, formate, calităţi diferite de cele prevăzute în comenzile clienţilor, în contractele încheiate cu aceştia;

− cumpărarea (achiziţionarea) de către agentul de aprovizionare a unor materiale care nu concordă cantitativ şi structural cu cerinţele de consum ale unităţii pe care o reprezintă;

− modificarea pe parcursul perioadei de gestiune a planului şi programelor de producţie din punct de vedere cantitativ, structural şi ca termene calendaristice de execuţie fără adaptarea corespunzătoare, în timp util, a documentaţiei de aprovizionare;

− livrarea de către furnizor a materialelor comandate, contractate la alte termene decât

50

cele iniţial stabilite cu partenerii săi; − depozitarea şi conservarea în condiţii necorespunzătoare a resurselor materiale, situaţie

care determină degradarea, pierderea unor proprietăţi fizico- chimice indispensabile pentru fabricarea calitativă a produselor pentru care au fost aprovizionate. Situaţia va conduce la blocarea unor asemenea resurse în stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă (consumul fiind în continuare posibil, dar pe alte destinaţii şi în cantităţi mici);

− încetarea fabricaţiei unor produse comandate sau contractate pentru care s-au făcut renunţări sau rezilieri de contracte din partea anumitor clienţi, sau ignorarea unor comenzi iniţial luate în calcul, de către producător;

− necorelarea ritmurilor şi momentelor de aducere a resurselor materiale în depozitele unităţii economice cu cele la care acestea sunt programate pentru trecere în consum;

− schimbarea profilului de activitate, restrângerea structurii de fabricaţie pe parcursul anului fără corelarea acţiunii, în timp util, cu sectorul de aprovizionare ş.a. Pentru perioada în care s-au format şi sunt deţinute, stocurile peste limitele stabilite, cele

cu mişcare lentă sau fără mişcare se consideră nejustificate economic şi ca urmare acestea trebuie valorificate operativ, pe mai multe căi, şi anume:

− folosirea resurselor materiale devenite disponibile chiar în cadrul unităţii deţinătoare, dar pe alte destinaţii de consum decât cele iniţiale şi dacă se justifică economic în raport cu alte posibilităţi de valorificare;

− desfăşurarea unei ample acţiuni de informare a potenţialilor clienţi de pe piaţa internă şi internaţională asupra resurselor materiale şi produselor disponibile pentru vânzare, folosind în acest sens toate mijloacele posibile care se justifică economic;

− apelarea unor unităţi specializate în comercializarea de produse, din ţară sau de pe plan internaţional;

− apelarea unor instituţii specializate în studiul pieţei interne şi internaţionale, a unor agenţi comerciali cu experienţă şi sferă de acţiune mare;

− participarea la "bursele de resurse materiale şi produse", la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale ş.a. Când resursa materială sau produsul, prin natura lor, nu-şi mai găsesc utilizare în

forma în care se prezintă, atunci se apelează la valorificarea prin recuperarea substanţei materiale în sine şi recircularea acesteia, sens în care vor fi apelate şi eventuale unităţi specializate în comercializarea de materiale şi produse refolosibile.

În concluzie, orice acţiune care se iniţiază în legătură cu stocurile disponibile (cele peste limita admisă, cu mişcare lentă sau fără mişcare) trebuie să fie precedată de analize care să-i fundamenteze scopul economic; pe această bază se va alege varianta de acţiune cea mai eficientă.

51

Întrebări 1. Definiţi noţiunea de stoc.

2. Care sunt întrebările de mare interes al căror răspuns este strict necesar abordării problematicii specifice stocurilor?

3. Care este funcţia vitală a stocurilor?

4. Nominalizaţi situaţiile şi factorii care condiţionează obiectiv formarea de stocuri.

5. Precizaţi structura, conţinutul şi modul de calcul al efortului total de stocare.

6. Care sunt elementele componente (tipurile de stoc) ale stocului de resurse materiale pentru producţie?

7. Cum se definesc şi prin ce trăsături se caracterizează fiecare tip de stoc component al celui de producţie?

8. Reprezentaţi grafic dinamica fiecărui tip de stoc.

9. În ce fel de unităţi se exprimă stocul de producţie?

10. La ce serveşte exprimarea în unităţi fizice sau valorice a stocului de producţie?

11. Cum se calculează stocul de producţie fizic şi în zile, pe nivelurile specifice de formare?

12. De cine este dat stocul curent în zile?

13. Cum se determină stocul curent (fizic şi în zile) şi elementele care constituie bază de calcul după metoda statistică?

14. Cum se calculează stocul de siguranţă folosind metoda devierii (abaterii) medii?

15. Caracterizaţi metodele de urmărire-control al dinamicii stocurilor efective în raport cu limitele estimate (considerate normale sau economice)?

16. Definiţi suprastocarea, stocurile cu mişcare lentă şi fără mişcare.

17. Ce decizii trebuie luate în cazul manifestării fenomenului de lipsă de resurse în stoc?

18. Care pot fi cauzele înregistrării lipsei de stoc, suprastocării, formării stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare?

19. Care sunt căile de valorificare a stocurilor considerate neeconomice?

52

Teste-grilă 1. Stocul de producţie cuprinde:

a) stocul curent, de siguranţă, de condiţionare, în curs de fabricaţie, de iarnă;

b) stocul curent, în curs de transport, speculativ, de condiţionare, pentru transport intern, de iarnă;

c) stocul curent, în curs de transport, de siguranţă, de desfacere, pentru transport intern, de iarnă;

d) stocul curent, în curs de transport, de siguranţă, de condiţionare, de livrare, pentru transport intern;

e) stocul curent, în curs de transport, de siguranţă, de condiţionare, de iarnă, pentru transport intern.

Precizaţi combinaţia integral adevărată.

2. Stocul curent asigură;

a) alimentarea cererilor de consum pe timpul condiţionării materialelor;

b) alimentarea cererilor de consum pe timpul deplasării materialelor de la furnizor la consumator;

c) alimentarea cererilor de consum pe timpul deplasării resurselor de la depozitul central la subunităţile de consum ale întreprinderii;

d) alimentarea cererilor pentru consum pe intervalul dintre două aprovizionări succesive;

e) alimentarea cererilor de consum pe perioada de întrerupere a livrărilor de la furnizor.

Precizaţi textul considerat integral adevărat.

3. Capacitatea de transport a mijloacelor folosite în deplasarea fizică a resurselor materiale de la

sursa de furnizare la destinatar poate condiţiona nivelul:

a) stocului de siguranţă;

b) stocului de iarnă;

c) stocului de condiţionare;

d) stocului curent;

e) stocului de conjunctură.

Precizaţi tipul de stoc care răspunde corect întrebării.

4. Înregistrarea fenomenului de lipsă de resursă materială în stoc implică stabilirea unor decizii

de genul:

53

a) impulsionarea furnizorilor pentru respectarea termenelor de livrare prestabilite, sau livrarea

cu anticipaţie a resurselor;

b) reconstituirea urgentă a stocului indiferent de efortul necesar şi sursa de provenienţă a

materialelor;

c) aprobarea consumului din stocul de siguranţă;

d) formarea de stocuri anticipate;

e) acceptarea lipsei de stoc.

Precizaţi textul considerat neadevărat.

5. Cauzele care conduc la formarea de stocuri neeconomice de resurse materiale:

a) supradimensionarea necesarului;

b) livrarea cu întârzierea materialelor de către furnizor;

c) depozitarea şi conservarea în condiţii necorespunzătoare a resurselor materiale;

d) necorelarea ritmurilor şi momentelor de aducere a materialelor cu cele de consum a acestora;

e) schimbarea profilului de activitate.


6. Căile de valorificare a stocurilor devenite disponibile sunt:

a) folosirea materialelor din asemenea stocuri chiar în unitatea deţinătoare pe alte destinaţii de consum, dacă se justifică economic;

b) apelarea, pentru valorificare, la unităţi specializate în comercializarea de materiale şi produse;

c) comercializarea prin burse de mărfuri;

d) menţinerea în stoc pentru folosirea probabilă în perioade următoare;

e) valorificarea prin recuperarea cel puţin a substanţei utile din resurse materiale care nu-şi găsesc întrebuinţare în forma iniţială.


7. Datele privind intrările efective de materiale înregistrate în anul de bază sunt precizate în tabelul următor:

Materia primă Data intrării în depozit Cantitatea efectiv intrată (tone) 15.02 300

21.03 400 05.05 500 20.06 200

31.07 500

54

15.09 400 Intervalul efectiv înregistrat până la 15.01 a fost de 30 de zile;

Necesarul pentru consum este de 3.600 tone.

În aceste condiţii:

Stocul de producţie maxim fizic este de:

Stocul de producţie minim în zile este de:

a) 452 to 40 b) 552 to 20 c) 652 to 30 d) 452 to 20 e) 452 to 45,2

Răspunsuri corecte

1 2 3 4 5 6 7 e d d d b d e

55

Aplicaţii practice rezolvate

1. O firmă specializată în fabricaţia de dulciuri şi produse de cofetărie-patiserie şi-a planificat un necesar anual de consum de 14.400 Kg cacao. Analiza datelor privind intrările calendaristice şi cantitative de produs (cacao) în depozitul unităţii se prezintă în tabelul 5.

Tabelul 5

Momentul calendaristic al intrărilor de resursă în

depozitul unităţii 25.01 03.03 15.04 04.07 31.08 10.10 24.11

Cantitatea efectiv intrată - Qefi (kg) 1.500 2.000 500 3.000 1.000 2.500 1.500

Intervalul de până la 25.01 a fost de 27 zile.

În baza datelor din tabelul 5, se cere să se calculeze stocul curent şi stocul de siguranţă pentru următorul an de activitate. Totodată, se va preciza şi stocul de producţie pe nivele semnificative de formare şi modalităţi de exprimare, inclusiv reprezentarea grafică de dinamică specifică.

Rezolvare:

a) Relaţia generală de calcul a stocului curent (Scr) este următoarea:

cmzIScr ×=

în care i reprezintă intervalul mediu între două intrări succesive, normale de resursă materială în depozitul unităţii, care se determină cu ajutorul relaţiei:

∑

∑

=

== n

1iefi

n

1iefiefi

Q

IQI

în care:

Qefi = cantităţile efectiv intrate în depozitul unităţii în anul de bază (kg); Iefi = intervalele efective dintre două aprovizionări succesive, normale înregistrate în

anul de bază; cmz = consumul mediu zilnic, care se calculează cu ajutorul relaţiei:

360N

cmz pl=

în care Npl reprezintă necesarul pentru consum, în cazul de faţă 14400 kg pe an.

Stocul curent fizic şi în zile s-a calculat în cadrul tabelului 6.

56

Tabelul 6 Data intrării în

depozit a resursei Qefi

- kg - Iefi

- zile - Qefi x Iefi I

- zile - cmz

- kg/zi - Scr

Fizic (kg)

Zile (Scrz)

25.01 1.500 27 40.500

000.12500.601

360400.14 50x40

03.03 2.000 37 74.000 15.04 500 43 21.500 04.07 3.000 80 240.000 31.08 1.000 58 58.000

10.10 2.500 40 100.000 24.11 1.500 45 67.500

TOTAL 12.000 X 601.500 50 40 2.000 50

zile50500.1500.2000.1000.3500000.2500.1

45500.140500.258000.180000.34350037000.227500.1I =++++++

×+×+×+×+×+×+×=

zi/kg40360

400.14cmz ==

Scr = 50 zile x 40 kg/zi = 2.000 kg

Scrz = i = 50 zile

b) Pentru determinarea stocului de siguranţă (Ss) se utilizează metoda abaterii medii, relaţia

specifică de calcul fiind următoarea:

cmzSs ×= Δ

în care Δ reprezintă abaterea medie a intervalelor efective între intrările calendaristice înregistrate în anul de bază (Iefi) faţă de intervalul mediu (i) al acestora, se calculează cu ajutorul relaţiei:

∑

∑

=

∗

=

∗∗ ×

= n

1iefi

n

1iefiefi

Q

QΔΔ

în care ∗efiΔ reprezintă abaterile efective ale intervalelor efective Iefi de la intervalul mediu (i), care

se stabilesc cu ajutorul relaţiei:

II efefi −=∗Δ

Asteriscul (*) semnifică faptul că în calcul se iau numai abaterile pozitive ale intervalelor

efective Iefi de la intervalul mediu ( I ) şi cantităţile efective (Qefi) corespunzătoare lor.

Stocul de siguranţă fizic şi în zile s-a calculat în tabelul 7.

57

Tabelul 7

Data intrării

în depozit

a resursei

Qefi (kg)

Iefi (zile) Qefi x Iefi

I (zile)

∗Δ efi

(zile)

∗Δ efi x*efiQ

Δ (zile)

cmz kg/zi

Ss

fizic zile

25.01 1.500 27 40.500 50 - -

000.4000.98

03.03 2.000 37 74.000 50 - - 15.04 500 43 21.500 50 - - 04.07 3.000* 80 240.000 50 30 90.000

31.08 1.000* 58 58.000 50 8 8.000 10.10 2.500 40 100.000 50 - - 24.11 1.500 45 67.500 50 - -

TOTAL 12.000 X 601.500 50 - 98.000 40 980 24,5

zile5,24000.1000.3

000.18000.330=

+×+×

=Δ

kg980405,24Ss =×=

zile5,24Ssz == Δ

Cunoscând, astfel, stocurile curent şi de siguranţă în expresie fizică şi în zile, în continuare se poate preciza stocul de producţie (vezi tabelul 8) pe niveluri de formare şi modalităţi de exprimare în funcţie de natura şi dinamica specifică celor două componente. În acest sens, se folosesc următoarele relaţii:

− pentru exprimarea în unităţi fizice a stocului de producţie (Sp) pe nivelurile maxim, mediu şi minim:

smaxcrmaxp SSS +=

scrp SSS +=

sminp SS =

− pentru exprimarea în zile a stocului de producţie (Spz) pe nivelurile maxim şi minim:

szcrzmaxpz SSS +=

szminpz SS =

Tabelul 8 Tip stoc

Nivele Stocul curent Stocul de siguranţă Stocul de producţie

fizic în zile fizic în zile fizic în zile Maxim 2.000 50 980 4,5 2.980 54,5

58

Mediu 1.000 - 980 4,5 1.980 - Minim 0 0 980 4,5 980 4,5

Reprezentarea grafică de dinamică a stocului de producţie estimat pe total şi

componente, în funcţie de evoluţia specifică a acestora în perioada de gestiune, se prezintă în figura 1.

I = intervalul mediu între două livrări succesive de la furnizor (între două reaprovizionări

succesive de la furnizor sau între două reîntregiri ale stocului curent);

Figura 1

Stoc curent

Nivel maxim –Cantitate

Nivel minim -

Nivel

Ss Spmin

zile

Stoc de siguranţă

I I

pS crS Scrmin

Spmax

59

Aplicaţii practice de rezolvat

1. Necesarul pentru consum este de 1.400 tone;

− Datele privind intrările de resurse în depozitul întreprinderii şi cantităţile efectiv intrate se prezintă în tabelul 1:

Tabelul 1 Resursa Data intrării în depozit Cantitatea efectiv intrată

(tone)

m1

20.01 40 10.03 15 05.05 25 15.07 30 20.09 10 10.11 20

− Intervalul efectiv între ultima intrare de până la 20.01 a fost de 45 de zile;

− Durata de comandă aprovizionare este de 20 de zile.

Se cere:

a) stocul de producţie fizic şi în zile, maxim, mediu, minim;

b) nivelul de comandă aprovizionare;

c) reprezentări grafice de dinamică.

Bibliografie

Gh Băşanu, M. Pricop.

Managementul Aprovizionării şi Desfacerii – ediţia a treia, Editura Economică, 2004, pg 89-101; 115-120; 148-149; 161-167.

Gh Băşanu, M. Pricop.

„Managementul aprovizionării organizaţiei” în Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei – vol.2; Editura Economică, 2003, pg: 289-290; 307-308.

Gh. Băşanu, M. Pricop.

„Decizii de gestiune economică a stocurilor” în Sistemul decizional al organizaţiei”, Editura Economică, 1998, pg 524-532; 539-544; 549-555.

Gh. Băşanu, D. Fundătură.

Management –Marketing, Editura Diacon Coresi, Bucureşti, 1993, pg: 88-98; 109-112; 135; 146-150.

stocuri

Documents

Transcript of stocuri