STILISTICA FUNCTIONALA

In Tratatele despre poetica si despre retorica ale lui Aristotel apar primele trimiteri la stil. In tratatele lui Demetrius, Cicero, Quintilian stilistica era legata de expresivitate. Dupa antichitate, stilistica scade ca disciplina, dar renaste la inceputul sec XX cand isi va largi sfera de activitate. Charless Bally este parintele stilisticii moderne, fiind cunoscut cu cele 2 lucrari ale sale: Précis de stylistique francaise(1905); Traite de stylistique(1909).In prima dintre lucrari pune problema definirii stilului si a expresivitatii. Pentru Bally stilistica nu inseamne studiul stilurilor (stilul individual al autorilor), ci este o stilistica lingvistica care se opune stilisticii literare.

stilus/ stylus (lat)= instrument de scris

In conceptia lui Bally obiectul stilisticii este limbajul oral in functionalitatea caruia sunt dominante spontaneitatea si afectivitatea. Tot el este cel care propune definitia stilisticii: stilistica studiaza faptele de expresie ale limbajului organizat din punct de vedere al continutului afectiv, adica exprimarea faptelor de sensibilitate prin limba si actiunea faptelor de limba asupra sensibilitatii. Bally pune in legatura componenta afectiva a limbii cu spontaneitatea.

Ideile lui Bally se vor gasi mai tarziu in stilistica romaneasca la Iorgu Iordan care, in lucrarile sale privilegiaza limbajul oral si respinge limba scriitorilor din sfera de cercetare. El isi exemplifica ideile pe fragmente din operele unor scriitori: Neculce, Creanga, Eminescu, Sadoveanu, I.L.Caragiale. Este vorba despre exemplificari bazate pe latura “orala” a scriitorilor.

In acelasi timp cu Scoala Bally apare si Scoala lingvistica a lui Leo Spitzer care promova stilistica individuala numita si stilistica literara sau estetica care se ocupa cu stilul individual al scriitorilor.

M. Riffaterre are in comun cu Spitzer rolul pe care acesta il acorda abaterii sau devierii in structura stilistica a textului. Devierea sau abaterea si sesizarea de catre cititor a devierii decodeaza semnificatia textului. Faptul de stil este rezultatul unui proces intentionat de selectie. Selectia se datoreaza existentei unei motivari si unei situatii afective. Acest lucru conduce la opozitia existenta intre sensul denotativ si sensul conotativ al cuvantului. (ex: subst. leu- mamifer- denotativ; a fost un adevarat leu= viteaz, curajos- sens conotativ => raport asociativ intre om si animal, bazat pe trasaturile animalului si pe cele ale omului). (turma- multime de animale domestice crescute impreuna; “turma visurilor mele, eu le pasc ca oi de aur” – idee de reuniune).

1

Cu exceptia alegerii, toate celelalte puncte de vedere trebuie sa aiba un anume punct de referinta. Acesta ar trebui sa fie imobil si lipsit de expresivitate. Unii lingvisti au considerat ca acest punct de referinta este schema de structura a limbii. Altii au considerat ca schema de structura a limbii este imobila si presupune un set de reguli morfologice, sintactice si fonetice. Limbajul matematic corespondente ideii de punct de referinta. Alti cercetatori au considerat ca punctul de referinta este limba standard, insa acest punct este mai greu de aplicat in practica. In conceptia lingvistilor romani, limba standard este limba comuna, normala in care se exprima o persoana cultivata fara a folosi nuante expresive, argotice sau dialectale (regionale). In acesta forma limba standard se suprapune peste norma.

Ion Coteanu realizeaza o schema in care evidentiaza structura stilistica a limbii. Diasistemul, adica sistemul limbii intr-un anumit moment al evolutiei sale cuprinde 2 tipuri de limbaj: limbajul cultivat (include limbajul artistic- inclusiv al poeziei si prozei si limbajul nonartistic- limbajul standard si toate limbajele de specialitate) si limbajul popular (limbaj artistic-poezie si proza populara si limbaj nonartistic- limbajul conversatiei si limbajele nuantat-tehnice cum ar fi ale albinaritului sau oeritului).Daca am fi considerat drept punct de referinta limbajul matematic am fi avut un mare avantaj: faptul ca limbajul matematic este un limbaj puternic denotativ. Singura problema este faptul ca in limbajul matematic se utilizeaza si combinatii lexicale cu alt sens decat cel din limba curenta (ex: conjunctivul fara marca “sa” utilizat in enunturi matematice are nuanta de imperativ. Fie x o variabila- fie=sa fie). EX: “unduioasa apa sune”=sa sune- conjunctiv cu valoare de imperativ cu conotatie stilistica

MODALITATI DE DEFINIRE A STILULUI

1. Stilul ca deviere sau stilul ca abatere. Aceasta modalitate de definire a stilului este pusa in dicutie de Ch. Bally. Acesta voia sa demonstreze ca exista o clasa de fenomene gramaticale cu caracter expresiv care nu se integreaza regulii gramaticale. Orice abatere de la regula gramaticala este de fapt o abatere de la limbajul standard.

“ Si Dumnezeu ce vede toate, / In zori, la cinci si jumatate,/ Pandind sa iasa prin perdea,/ O au vazut din cer pre ea.” (Mahnire, T. Arghezi) o- CD exprimat prin forma neaccentuata, precedata de vb (am vazut-o) pre- forma veche a propozitiei “pe”Elemente de limba veche ajuta la crearea unei atmosfere religioase si creeaza fapte de stil obtinute prin abaterea de la norma.In versurile lui Arghezi sunt vizibile devieri reale de la norma, dar exista si reguli gramaticale care se incalca in mod voit: “Cu ormanente frumoase si slute” (opunere ca sens; se incalca regula semantica a compatibilitatii); “Asa e jocul/ Incepe cu moarte” (contradictie intre termeni).

2

2. Stilul ca alegere. Se considera ca valorile stilistice care pot reda acelasi concept sunt numeroase. Prin urmare exista posibilitatea alegerii in exprimare. De fapt este vorba despre adecvarea la situatia de comunicare sau la scopul comunicarii.

Pentru fluturi Arghezi foloseste metafora “suave carpe astrale”, doua epitete abstracte, rare si un termen concret, element din vorbirea curenta.

3. Stilul ca adaos. Acest concept revine din vechea retorica in care unul dintre procedee era ornamentarea discursului, mesajul continand elemente justificabile printr-o ratiune expresiva adaugate la comunicarea normala.

Ex: “clopotele incepura a bate dulce si trist de la bisericile targului” – contributie la evocarea unei anumite atmosfere; daca indepartam epitetele obtinem un alt mesaj, dar nici acesta nu este neutru pentru ca prezenta infinitivului dupa verb reprezinta un fapt de limba arhaica, iar prezenta substantivului targ evoca o anumita atmosfera.

4. Stilul ca element al unei opozitii fata de context. M.Riffaterre porneste prin a comenta definitia faptului de stil ca alegere si ca deviere. Dupa parerea lui alegerea este un context prea vast, inadecvat (orice mesaj presupune o alegere, insa nu orice mesaj are valoare expresiva), iar devierea sau abaterea de la norma nu este suficienta pentru ca nu orice deviere este dotata cu expresivitate. Pentru ca nici devierea si nici abaterea nu sunt suficiente, M.R. introduce ca fapt opozitional contextul care prezinta avantajul de a crea un model. La un moment dat in anumite tipuri de discurs contextul este accidentat, iar elementul care accidenteaza modelul format de context este un fapt de stil, rezulta ca acest element e pus in opozitie cu contextul.

In comunicare exista 2 etape succesive: codificarea mesajului-E si decodificarea mesajului-R. Scriitorii introduc in text o serie de informatii pe care cititorii le pot decodifica. In momentul in care un mesaj incepe sa se emita exista pentru continuarea lui o predictibilitate mai mica sau mai mare.Ex: Floarea are un miros- frumos, placut/ dulce (mai putin predictibil)/ albastru (cel mai putin predictibil). => prin urmare contextul stilistic este un model accidentat de prezenta unui element nepredictibil.

Exista 2 tipuri de stilistica: lingvistica si literara (stilistica individuala sau estetica).

3

STILISTICA LINGVISTICACh. Bally considera ca obiectul stilisticii trebuie sa fie limba tuturor. Identificarea calitatilor expresive ale unei limbi se poate produce la toate nivelurile:

Fonetic- utilizarea interjectiei evoca anumite valori expresive Morfologic- diversele modalitati de exprimare a superlativului absolut (tare,

ingrozitor de frumoasa) Sintactic- functia pe care o are topica Lexical- utilizarea expresiilor si locutiunilor in anumite limbaje.

Stilurile functionale sunt tipuri de limbaje specializate in functie de situatia de comunicare. Acest concept apare odata cu Scoala de la Praga. Criteriul de diferentiere a varietatilor functionale, tine de situatia de comunicare, de obiectul si locul de desfasurare a comunicarii. Diferenta de registru se situeaza la baza diferentierii functionale. Limba romana literara nu are caracter unitar, de aici rezultand varietatea stilurilor unitare. Exista mai multe opinii in ceea ce priveste numarul stilurilor functionale:

I. Iordan distinge 6 stiluri: literar, stiintific si tehnic, publicistic, oficial, oratoric, familiar;

I. Coteanu considera ca exista numai 3: beletristic, stiintific, juridico-administrativ; D. Irimia, 5 stiluri: beletristic, stiintific, colocvial, juridico-adminidtrativ, publicistic.

4