Stiinta.adm.2 ComnKund

Universitatea “Dunărea de Jos”

ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI

Partea II-a

Liviu COMAN-KUND

Galaţi - 2011

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice Specializarea Administraţie publică Anul III/ ID

I

C U P R I N S

CAPITOLUL 1 MIJLOACELE JURIDICE ALE ADMINISTRAŢIEI

1

1.1. Prezentarea mijloacelor juridice ale administraţiei 2 1.2. Mijloacele juridice directe – actele administrative 1.2.1. Definiţia, trăsăturile şi clasificarea actelor administrative

1.2.2. Legalitatea şi oportunitatea actelor administrative

1.2.3. Forma şi procedura emiterii actelor administrative

1.2.4. Efectele actelor administrative

3 3 9

10 17

1.3. Mijloacele juridice indirecte – iniţiativa legislativă a administraţiei

24

1.3.1. Scurtă caracterizare 24 1.3.2. Principiile tehnicii legislative 27 1.3.3. Tehnica de elaborare a proiectelor de acte normative

1.3.4. Redactarea actelor normative

1.3.5. Structura actelor normative

1.3.6. Evenimentele legislative

32 36 38 43

Întrebări şi teste de autoevaluare 55 CAPITOLUL 2 ASPECTE PRIVIND ACTIVITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

62

2.1. Formele de activitate ale administraţiei publice 63 2.2. Clasificarea faptelor administrative 64 2.3. Faptele administrative juridice 65 2.4. Faptele administrative nejuridice 68 2.5. Analiza faptelor administrative 69 Întrebări şi teste de autoevaluare 72

CAPITOLUL 3 OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE COMUNICARE

74

3.1. Reguli comune 75 3.2. Scrisoarea administrativă 86 3.3. Avizul 88 3.4. Nota 3.5. Referatul 3.6. Raportul

89 90 92

Întrebări şi teste de autoevaluare 94

II

CAPITOLUL 4 OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE CONSTATARE

99

4.1. Stenograma 100 4.2. Procesul-verbal 105 Întrebări şi teste de autoevaluare

BIBLIOGRAFIE ŞI CHEIA TESTELOR

111

115

MIJLOACELE JURIDICE ALE ADMINISTRAŢIEI

ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI PARTEA II-a 1


Organizarea sarcinilor de învăţare:

1.1. Prezentarea mijloacelor juridice ale administraţiei

1.2. Mijloacele juridice directe - actele administrative 1.2.1. Definiţia, trăsăturile şi clasificarea actelor

administrative 1.2.2. Legalitatea şi oportunitatea actelor administrative 1.2.3. Forma şi procedura emiterii actelor administrative 1.2.4. Efectele actelor administrative

1.3. Mijloacele juridice indirecte - iniţiativa legislativă a

administraţiei 1.3.1. Scurtă caracterizare

1.3.2. Principiile tehnicii legislative

1.3.3. Tehnica de elaborare a proiectelor de acte normative




OBIECTIVE

Studierea acestui capitol vă permite să cunoaşteţi:

Importanţa actelor administrative, ca mijloace juridice ale administraţiei ;

Amploarea şi complexitatea problematicii actelor administrative;

Cum trebuie elaborate şi utilizate, ca principiu, diversele categorii de acte administrative.

importanţa iniţiativei legislative a administraţiei, ca mijloc juridic la îndemâna acesteia;

elementele esenţiale de tehnică legislativă;

evenimentele legislative.



1.1. Prezentarea mijloacelor juridice ale administraţiei Bunul-simţ şi logica elementară ne fac să înţelegem, în mod evident,

că pentru a putea desfăşura activităţile necesare îndeplinirii misiunii,

administraţia publică are nevoie de:

- mijloace materiale, de la imobile la rechizite de birou;

- resurse financiare, care se asigură printr-un buget;

- resurse umane, care sunt alcătuite din demnitari, funcţionari publici şi

personal contractual;

- mijloace juridice.

Studiul nostru este consacrat mijloacelor juridice ale administraţiei

publice, deoarece prin ele se exprimă diferenţa specifică a acesteia, faţă de

celelalte activităţi de administraţie, şi anume realizarea valorilor politice în

regim de putere publică.

Sintagmei „mijloace juridice” îi atribuim sensul larg de instrumente

prin care autorităţile administraţiei publice pot produce efecte juridice,

sau cu alte cuvinte, pot genera, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii.

În funcţie de natura manifestării de voinţă care determină efectele

juridice, administraţia dispune de instrumente directe, întemeiate pe

capacitatea sa juridică, reprezentate de actele administrative1 în sens larg,

actele de dreptul muncii şi contractele civile. Ea dispune, de asemenea de

instrumente indirecte, întemeiate pe dreptul de iniţiativă legislativă, care se

materializează în proiecte de legi.

Potrivit acestei clasificări, vom studia actele administrative şi apoi

iniţiativa legislativă a administraţiei publice.

Învederăm că prin actele administrative normative şi prin iniţiativa

legislativă se realizează funcţia de reglementare a administraţiei publice2.

Actele de dreptul muncii şi contractele civile nu fac obiectul studiului

nostru, deoarece şi în cadrul administraţiei publice regimul lor juridic este

regimul comun determinat de legislaţia muncii şi legislaţia civilă, cu o singură

excepţie notabilă în cazul contractului de muncă, şi anume regimul salarial

este stabilit prin lege, nu prin negociere ca în domeniul privat.

1 Atât acte unilaterale ale administraţiei, cât şi contractele administrative (A. IORGOVAN,

Tratat de drept administrativ, ediţia a III-a, vol. II, Ed. ALL BECK, Bucureşti, 2002, p. 9). 2 O mare parte a legilor care reglementează organizarea şi funcţionarea diferitelor autorităţi

ale administraţiei publice precizează că aqcestea au şi o funcţie de reglementare. Este şi acesta un argument că teoria clasică a separaţiei puterilor în stat este un mit.



1.2. Mijloacele juridice directe - actele administrative

Problematica actelor administrative prezintă o serie de complicaţii

teoretice, suscitând în acelaşi timp un mare interes practic, deoarece actele

administrative constituie forma fundamentală de activitate a autorităţilor

administraţiei publice, prin care acestea îşi îndeplinesc misiunea specifică.

Din aceste motive, problematica actelor administrative este analizată pe larg

de doctrină1, unde se manifestă o serie de controverse între autori.

Studiul nostru va avea în vedere aspectele teoretice suficient de

generale pentru a reprezenta constante în materie, neglijând o serie de

detalii care formează obiectul disputelor doctrinare, unele dintre ele sterile.

În sens larg, actele administrative cuprind actele unilaterale ale

administraţiei şi contractele administrative.

Actele unilaterale ale administraţiei sunt manifestări unilaterale de

voinţă ale autorităţilor administraţiei publice.

Contractele administrative sunt acorduri de voinţă, de obicei, între

două părţi, dintre care cel puţin una este o autoritate a administraţiei publice,

acorduri supuse unui regim juridic ce prezintă deosebiri faţă de regimul juridic

civil.

Atât actele unilaterale ale administraţiei, cât şi contractele

administrative reprezintă domenii vaste de studiu, astfel încât întinderea

cursului ne obligă să alegem între ele. Am optat pentru studiul actelor

unilaterale ale administraţiei deoarece reprezintă forma specifică de

exercitare a puterii executive.

În cele ce urmează, sintagma „act administrativ” va fi folosită în sensul

de act unilateral al administraţiei.

1.2.1. Definiţia, trăsăturile şi clasificarea actelor administrative

Actul administrativ este mijlocul juridic fundamental, în sensul că nu

conţine nici o trăsătură specifică altor ramuri de drept decât dreptul

administrativ, prin care autorităţile administraţiei publice îşi manifestă în mod

expres voinţa unilaterală de a genera, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii,

în îndeplinirea misiunii de exercitare a puterii executive.

Actul administrativ prezintă următoarele trăsături:

1 A. Iorgovan, Tratat de drept administrtiv, vol.II, ediţia 4, Ed. ALL BECK, Bucureşti-2005, pp.

1-100; Rodica Narcisa PETRESCU, Drept administrativ, Ed. HAMANGIU, Bucureşti, 2009, pp.

305-357.



1. este o formă fundamentală a activităţii autorităţilor administraţiei

publice;

2. este o voinţă juridică unilaterală;

3. este emis numai în realizarea puterii publice;

4. are un regim juridic specific.

Vom examina, succint, aceste trăsături.

1. Actul administrativ este forma fundamentală a activităţii

administraţiei publice datorită forţei efectelor juridice pe care le produce. Prin

actul administrativ, voinţa administrativă se manifestă pe deplin.

Activitatea administraţiei este mult mai vastă, fiind formată dintr-o

multitudine de fapte sau operaţiuni dintre cele mai diverse, dar elementul

central, cel care leagă şi dă coerenţă acestor fapte sau operaţiuni, este

activitatea desfăşurată pentru adoptarea şi aplicarea actului administrativ.

2. Actul administrativ este o voinţă juridică unilaterală – trăsătură care

îl delimitează de operaţiunile tehnico-administrative şi de operaţiunile

tehnico-productive.

Numai în cazul actului administrativ ne apare exteriorizarea voinţei

interne a unei autorităţi a administraţiei publice de a produce în mod direct şi

unilateral efecte juridice, adică de a genera, modifica sau stinge drepturi şi

obligaţii.

Materialele de fundamentare a unui act administrativ – operaţiuni

tehnico-administrative – nu produc, prin ele însele, efecte juridice, ci numai

actul emis pe baza lor.

De asemenea, serviciile sau produsele care formează obiectul de

activitate al unei regii autonome, care sunt de fapt operaţiuni tehnico-

productive, nu produc efecte juridice, ci sunt obiecte materiale derivate ale

efectelor juridice determinate prin actele administrative care le

reglementează organizarea şi funcţionarea.

În altă ordine de idei, actul administrativ, fiind o manifestare unilaterală

de voinţă juridică, nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi, a unei păreri

sau a unei stări afective. Aceasta nu înseamnă că în procesul decizional,

care duce la emiterea actului, nu poate exista şi o dimensiune afectivă. Ceea

ce contează însă, sub aspect juridic, este încorporarea voinţei autorităţii

administraţiei publice în act pentru a genera, modifica sau stinge drepturi şi

obligaţii pentru subiecte de drept neidentificate (în cazul actului administrativ



normativ), respectiv pentru subiecte de drept nominalizate (în cazul actului

individual).

În legătură cu caracterul unilateral al actului administrativ se impun

câteva precizări, pentru două situaţii:

- atunci când actul administrativ este emis cu participarea mai multor

persoane fizice;

- atunci când actul administrativ este emis ca urmare a unei cereri

prealabile.

Prima situaţie este determinată de realitatea că autorităţile

administraţiei publice sunt, de regulă, colective organizate de oameni politici

şi funcţionari publici învestite cu atribuţii în realizarea puterii publice.

Competenţa autorităţii administraţiei publice se realizează prin

deciziile structurilor de conducere care sunt, de regulă, organe colective sau

colegiale. Rezultă că majoritatea actelor administrative sunt decizii ale

organelor colective.

Având în vedere această realitate, s-a pus problema dacă acordul de

voinţă care intervine în vederea emiterii actului administrativ nu este de

natură a înlătura caracterul unilateral al acestuia. Cu alte cuvinte, dacă nu

cumva suntem în faţa unui acord de voinţă, ca în cazul contractului.

Răspunsul este că actul administrativ rămâne indiscutabil o

manifestare unilaterală de voinţă a autorităţii respective. Faptul că pentru

adoptarea lui, se utilizează mecanisme decizionale bazate pe realizarea unei

majorităţi, nu are relevanţă decât pentru îndeplinirea cerinţelor procedurale

necesare adoptării actului. Odată adoptat, acesta devine voinţa producătoare

de efecte juridice a autorităţii. Nu are nici o relevanţă numărul de persoane

care compune organul colectiv emitent şi nici voinţa individuală a acestora, ci

doar degajarea voinţei unice a autorităţii respective. Neajunsul major al

acestui mecanism este că, în asemenea situaţii, este greu, dacă nu chiar

imposibil, de stabilit responsabilităţile şi meritele individuale.

În cea de-a doua situaţie – emiterea actelor administrative ca urmare

a unei cereri prealabile – suntem tot în prezenţa manifestării voinţei

unilaterale a autorităţii administrative emitente.

Cererea prealabilă este doar o condiţie pentru emiterea actului şi

nicidecum o componentă a voinţei administraţiei. Un exemplu în acest sens

este autorizaţia de construire. Aceasta se emite la cererea beneficiarului.

Voinţa exprimată de administraţie nu necesită însă acordul solicitantului.



Astfel, autorizaţia poate fi refuzată, evident, fără acordul solicitantului sau,

dacă se eliberează, condiţiile impuse prin autorizaţie nu necesită în nici un

caz acordul solicitantului.

3. A treia trăsătură a actului administrativ constă în faptul că acesta

este emis numai în realizarea puterii publice.

Potrivit acestei trăsături, actele administrative nu sunt orice manifestări

unilaterale de voinţă ale autorităţilor administraţiei publice, ci doar acelea

care exprimă voinţa acestora de a genera, modifica sau stinge drepturi şi

obligaţii în regim de putere publică, adică pentru exercitarea puterii

executive1. Aceasta înseamnă că, prin natura lor, ele sunt obligatorii şi

executorii din oficiu.

Caracterul obligatoriu al actului administrativ nu trebuie confundat cu

posibilitatea de a fi executat prin forţa de constrângere a statului. Forţa de

constrângere a statului intervine în toate cazurile când respectarea

drepturilor şi obligaţiilor izvorâte dintr-un act juridic, indiferent de natura lui,

nu se face de bună-voie. Mai precis, forţa de constrângere a statului intervine

pentru a înfrânge rezistenţa oricăror subiecte de drept care nu-şi îndeplinesc

de bună-voie obligaţiile, pe când obligativitatea actului administrativ este o

manifestare a capacităţii administraţiei de a impune o anumită conduită

pentru realizarea puterii executive.

De regulă, actul administrativ este respectat de bună-voie, astfel încât

nu este cazul să se recurgă la forţa de constrângere a statului. Dacă, însă,

subiectul de drept vizat nu-şi îndeplineşte obligaţia ce-i revine, constrângerea

statală acţionează din oficiu, fără a fi nevoie de învestirea actului

administrativ cu titlu executoriu, ca în cazul hotărârilor judecătoreşti. Aceasta

pentru că natura actului administrativ, de formă de activitate a puterii

executive, face ca să fie prin el însuşi purtătorul unui asemenea titlu,

deoarece subiectul calificat al raportului juridic de constrângere este chiar

autoritatea executivă. De aici, caracteristica actului administrativ de a fi

executoriu din oficiu, spre deosebire de hotărârea judecătorească. Aceasta

produce efecte doar între părţi, care sunt pe poziţii de egalitate juridică. Din

acest motiv, pentru executarea hotărârii judecătoreşti prin constrângere este

necesară o modalitate de activare a autorităţii care exercită constrângerea.

1 De exemplu, declaraţiile şi comunicatele autorităţilor administraţiei publice sunt manifestări

unilaterale de voinţă, însă acestea nu produc efecte juridice.



4. Actul administrativ are un regim juridic specific este trăsătura care

ne ajută să deosebim această formă de activitate, specifică administraţiei

publice, de actele de autoritate specifice altor categorii de organe sau, cu alte

cuvinte, să determinăm conţinutul sferei actelor administrative.

Reperul pentru această departajare îl constituie Legea contenciosului

administrativ nr. 554/20041, deoarece actul administrativ este singurul act de

autoritate care poate fi atacat în contenciosul administrativ.

Legea contenciosului administrativ ne permite să identificăm anumite

categorii de acte administrative şi prin negaţie. Adică prin nominalizarea

actelor administrative care nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios.

Potrivit formei actuale a Legii contenciosului administrativ2:

I. Sunt acte administrative:

- actele unilaterale cu caracter individual sau normativ, emise de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dau naştere,

modifică sau sting raporturi juridice [art. 2 alin. (1) lit. c)];

- actele administrativ-jurisdicţionale, emise de o autoritate

administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii jurisdicţionale în

soluţionarea unui conflict privind un act administrativ, după o

procedură bazată pe contradictorialitate, asigurarea dreptului la

apărare şi independenţa activităţii administrativ - jurisdicţionale [art. 2

alin. (1) lit. d şi e];

II. Sunt asimilate actelor administrative contractele încheiate de

autorităţile publice, care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea

serviciilor publice şi achiziţiile publice [art. 2 alin. (1) lit. c)];

III. Sunt asimilate actelor administrative unilaterale nesoluţionarea în

termenul legal a unei cereri şi refuzul nejustificat de a soluţiona o

cerere referitoare la un drept sau un interes legitim [art. 2 alin. (2)];

IV. Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: actele administrative

ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu

Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar [art. 5 alin.

(1)], actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora

1 A fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.154 din 7 decembrie 2004,

dar a suferit de atunci o serie de modificări. 2 La 1 ianuarie 2011.



se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară [art. 5 alin.

(2)];

V. Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război,

al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele ce privesc apărarea şi

securitatea naţională, ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice,

precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale,

epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere

[(art. 5 alin. (3)]; excesul de putere constă în exercitarea dreptului de

pareciere al autorităţii publice prin încălcarea limitelor competenţei sau

prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor [art.2 alin.(1) lit.n].

Iată cum, prin intermediul legii contenciosului administrativ, s-a

conturat tabloul actelor administrative.

În ceea ce priveşte clasificarea actelor administrative, această

operaţiune o vom face utilizând patru criterii, după cum urmează:

1. După categoria din care face parte autoritatea emitentă, distingem:

a. acte emise de autorităţile administraţiei de stat;

b. acte emise de alte autorităţi ale statului;

c. acte emise de autorităţile autonome ale administraţiei publice

locale;

d. acte administrative prin delegaţie – emise de persoane juridice sau

fizice, în baza împuternicirii date de lege sau de o autoritate a

administraţiei, în baza legii. ( Ex.: un împuternicit al primarului pentru

constatarea şi sancţionarea contravenţiilor)

2. După competenţa teritorială se pot identifica:

a. acte ale autorităţilor centrale;

b. acte ale autorităţilor locale de la nivel de bază (primar, consiliul local)

şi acte ale autorităţilor locale de la nivel intermediar (consiliul

judeţean).

3. După destinaţia actelor şi întinderea efectelor, întâlnim:

a. acte normative cu caracter extern, care au caracter general, se aplică

tuturor administraţilor;

b. acte individuale cu caracter extern, care se aplică uneia sau mai

multor persoane determinate (nominalizate) din afara administraţiei;

c. acte normative cu caracter intern, care produc efecte numai asupra

subiectelor din interiorul administraţiei respective;



d. acte individuale cu caracter intern, care se aplică uneia sau mai multor

persoane determinate (nominalizate) din interiorul autorităţii sau

instituţiei administraţiei publice.

4. După conţinutul efectelor actului individual putem distinge cel puţin 6 mari

categorii:

a. acte prin care se stabilesc drepturi (ex.: titluri de proprietate emise în

baza Legii fondului funciar);

b. acte prin care se stabilesc obligaţii (ex.: acte prin care se stabilesc

impozite);

c. acte prin care se conferă un statut personal, o anumită calitate (ex.:

diploma de absolvire a unei forme de învăţământ);

d. acte de aplicare a constrângerii administrative ( ex.: procesul-verbal

de constatare şi sancţionare a unei contravenţii);

e. acte de autorizare, prin care se stabilesc drepturi şi obligaţii

determinate (ex.: autorizaţia de construire);

f. acte cu caracter jurisdicţional, prin care se tranşează litigii.

Clasificarea actelor administrative prezentată nu este unica posibilă,

literatura de specialitate cunoscând şi alte clasificări.

1.2.2. Legalitatea şi oportunitatea actelor administrative

Reieşită din chiar raţiunea existenţei administraţiei publice, şi anume

organizarea executării şi executarea în concret a legii, legalitatea actelor

administrative înseamnă conformitatea acestora cu Constituţia şi cu legile

adoptate de Parlament, precum şi cu actele normative care au o forţă juridică

superioară.

Legalitatea este condiţia esenţială de valabilitate a actului

administrativ. Aceasta îmbracă 4 aspecte:

I. actul trebuie să fie emis de autoritatea competentă, în limitele

competenţei sale;

II. actul să fie emis cu respectarea procedurii şi formei prevăzute de

lege şi de celelalte acte normative în vigoare;

III. conţinutul actului trebuie să fie conform dispoziţiilor legale în

vigoare;

IV. actul să corespundă scopului urmărit de legiuitor.

În ceea ce priveşte oportunitatea, aceasta reprezintă capacitatea de

apreciere a administraţiei, în ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate

pentru realizarea obiectivului stabilit de lege, mijloacele utilizate, momentele



sau etapele acţiunii. Cu alte cuvinte, oportunitatea este capacitatea

administraţiei de a aprecia „cum este mai bine” să se înfăptuiască obiectivul

stabilit de puterea politică, prin intermediul legii.

Sub aspect practic, distincţia legalitate – oportunitate prezintă interes

în privinţa controlului exercitat de judecător asupra actului administrativ.

Instanţa de contencios poate şi trebuie să cenzureze actul administrativ sub

aspectul legalităţii, dar nu poate exercita o cenzură asupra oportunităţii,

deoarece judecătorul s-ar substitui autorităţii administraţiei publice, ceea ce

ar constitui o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat.

Singura situaţie de excepţie este cea a abuzului de putere, când

oportunitatea poate fi cenzurată de judecător, însă doar în raport cu

legalitatea. În acest sens, judecătorul poate verifica dacă elementele de

oportunitate ale actului administrativ nu depăşesc limitele impuse de lege

capacităţii de apreciere a administraţiei sau dacă nu se abat de la scopul

urmărit de lege. În ultimă instanţă, şi în această situaţie este vorba tot de o

încălcare a legalităţii, dar prin intermediul mijloacelor, în sens larg, utilizate

de administraţie. Nici în acest caz, însă, judecătorul nu se poate substitui

administraţiei. Prin hotărârea judecătorească el poate doar să anuleze actul

atacat sau să oblige administraţia la emiterea unui act administrativ. În nici

un caz nu poate, prin hotărârea judecătorească, să stabilească în speţă

măsurile de organizare a executării legii sau de executare a legii în concret,

pe care le consideră oportune.

1.2.3. Forma şi procedura emiterii actelor administrative

Forma reprezintă modalitatea în care trebuie exprimat actul

administrativ pentru a fi recunoscut ca atare, adică pentru a fi recunoscut ca

manifestare unilaterală de voinţă juridică a administraţiei publice, obligatorie

şi executorie.

Principala cerinţă de formă la care sunt supuse actele administrative

este să fie exprimate în scris. Datorită forţei efectelor juridice, actele

administrative fiind acte de autoritate, forma scrisă este o condiţie de

valabilitate (ad validitatem), cu excepţia unor acte administrative individuale.

Forma scrisă este absolut necesară, cel puţin din următoarele

considerente:

1. pentru a cunoaşte exact conţinutul actului;

2. pentru a putea fi executat întocmai de către cei care cad sub incidenţa

efectelor actului;



3. pentru a se putea dovedi, în caz de litigiu, existenţa actului şi efectele

pe care trebuie să le producă;

4. pentru a se putea stabili legalitatea lui şi pentru a putea fi sancţionaţi

cei care nu l-au executat.

Actele administrative normative pot îmbrăca numai forma scrisă

deoarece legea, în primul rând legea fundamentală, prevede, în mod firesc,

obligativitatea publicării lor pentru a putea produce efecte juridice. Nu se

poate cere cetăţeanului să respecte o regulă generală, dacă aceasta nu a

fost adusă la cunoştinţă publică.

În ceea ce priveşte actele administrative individuale, regula este şi

pentru acestea forma scrisă. Ele pot fi exprimate oral numai pe cale de

excepţie, în condiţiile prevăzute de lege. O astfel de situaţie întâlnim în cazul

O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor1, care, la art. 7 alin.

(1) prevede: „Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau în scris a

contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de

recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.”

În legătură cu forma de exprimare a actului administrativ, în practică s-

a pus o problemă interesantă: în ce formă trebuie exprimate ordinele şi

dispoziţiile date de superiorii ierarhici subordonaţilor? Răspunsul rezultă din

prevederile art. 45 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcţionarilor publici2. Potrivit acestor prevederi legale, funcţionarul public

este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici.

Subordonatul are însă dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea

dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră nelegale. Dacă

cel care a emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este

obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală.

Funcţionarul public are datoria să aducă la cunoştinţa superiorului ierarhic

celui care a emis dispoziţia această situaţie. De aici, rezultă că, în cazul

relaţiilor ierarhice, dispoziţiile sunt, de regulă, verbale. Este firesc să fie aşa

pentru că exprimarea în scris a tuturor acestor dispoziţii ar formaliza excesiv

şi ar îngreuna relaţiile de serviciu. Modul de exercitare a drepturilor ierarhice

este detaliat, cu respectarea legii, în regulamentele interioare ale autorităţilor

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările

şi completările ulterioare. 2 Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 365 din 229 mai 2007.



şi instituţiilor publice care, fiind acte administrative normative, vor fi exprimate

în mod obligatoriu în formă scrisă.

De forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte condiţii care

sunt importante, deoarece unele dintre ele pot atrage nulitatea actului.

Acestea sunt: limba în care este redactat textul (limba română este limba

oficială a statului); antetul (care identifică autoritatea emitentă); titlul (pentru

precizie); motivarea; preambulul (temeiuri de fapt şi drept); semnăturile;

sigiliul; data şi locul emiterii; numărul de ordine.

O altă categorie de cerinţe ale formei scrise de exprimare a actelor

administrative are în vedere modul de redactare. Astfel, stilul de redactare

trebuie să fie clar şi precis, pentru a nu naşte confuzii, şi trebuie respectate

cu stricteţe regulile gramaticale şi normele de tehnică legislativă. O atenţie

deosebită trebuie acordată înscrierii exacte a denumirilor autorităţilor şi

instituţiilor publice, precum şi a agenţilor comerciali. Când este vorba de

nominalizarea unor persoane, numele şi prenumele acestora trebuie să

corespundă identic cu cele din actul de identitate. Această cerinţă este şi mai

strictă atunci când este vorba de numele şi prenumele persoanelor care sunt

împuternicite să semneze actele administrative.

Cât priveşte procedura de elaborare a actului administrativ, aceasta

semnifică regulile aplicabile operaţiunilor necesare pentru manifestarea

voinţei unilaterale a autorităţilor administrative. Regulile procedurale sunt

împărţite în 3 categorii, în raport cu momentul emiterii actelor şi ele stabilesc

condiţii anterioare, concomitente şi posterioare.

Condiţiile procedurale anterioare reglementează operaţiunile

tehnico-administrative sau condiţiile care trebuie îndeplinite înainte de

adoptarea sau emiterea actului administrativ. Legislaţia noastră prevede

numeroase operaţiuni sau condiţii anterioare, dintre care menţionăm:

expertizele, referatele, studiile, date statistice, sesizarea, iniţiativa,

propunerile, anchetele, procesele-verbale, dările de seamă, dezbaterea

publică, rapoartele, avizele şi acordul. Un interes deosebit prezintă avizele şi

acordurile.

Avizul reprezintă opinia sau părerea altei autorităţi decât cea care

emite actul, cu privire la emiterea sau conţinutul actului administrativ.

În mod uzual, avizele se clasifică în 3 categorii:



a) facultative, atunci când autoritatea care emite actul este liberă să

ceară sau nu avizul, iar dacă l-a cerut, este liberă să se

conformeze sau nu acestuia;

b) consultative, atunci când autoritatea emitentă a actului este obligată

să ceară avizul, dar nu este obligată să i se conformeze;

c) conforme, atunci când autoritatea care emite actul este obligată să

ceară avizul şi trebuie să se conformeze opiniei pe care

acest aviz o conţine.

Observăm că, în esenţă, avizele reprezintă tot manifestări unilaterale

de voinţă care fundamentează sau, după caz, condiţionează actul

administrativ. Cu toate acestea, avizul, indiferent de categorie, nu produce el

însuşi efecte juridice. El poate însă, atunci când este conform, să

condiţioneze valabilitatea actului administrativ.

Avizele pot proveni de la orice autorităţi publice, cu excepţia organului

ierarhic superior deoarece, în acest caz, nu poate fi vorba de o simplă opinie,

ci de o aprobare sau de o instrucţiune (instrucţiunea are aici sensul de

îndrumare obligatorie care, în fond, este tot un act de dispoziţie).

Acordul exprimă consimţământul unei alte autorităţi administrative

pentru emiterea unui act administrativ. El poate fi: prealabil (anterior) sau

posterior (ulterior).

Fiind un consimţământ, acordul trebuie să provină, ca regulă, de la

organul ierarhic superior, de la un organ superior sau, cel mult, de la un

organ aflat pe poziţie egală.

În cazul acordului prealabil, actul administrativ produce efecte de la

emitere.

În cazul acordului posterior sau ulterior, care mai este denumit în

literatura juridică şi confirmare, actul administrativ nu produce efecte decât

după obţinerea acordului respectiv.

Din cele prezentate, se observă că deosebirea dintre aviz conform

(obligatoriu) şi acord este una de nuanţă. În primul caz, actul administrativ

înglobează opinia emitentului avizului, iar în cel de-al doilea, este vorba de

consimţământul dat pentru emiterea actului, sau pentru ca acesta să poată

produce efecte. În ambele cazuri, însă, nerespectarea condiţiei atrage

nulitatea actului administrativ.



Atragem atenţia că unele reglementări juridice folosesc termenul de

aviz, în loc de acord, şi invers. Din acest motiv, atunci când întâlnim aceste

cuvinte în legislaţie este necesar să le analizăm înţelesul.

Dintre condiţiile procedurale concomitente pentru emiterea actului

administrativ, cele mai des citate în lucrările de specialitate sunt: cvorumul,

majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului, motivarea, semnarea şi,

în anumite cazuri, contrasemnarea.

Cvorumul şi majoritatea cerută pentru adoptarea actului administrativ

vizează, evident, numai organele colegiale din administraţia publică.

Cvorumul este numărul minim de membri ai organului colegial care

trebuie să fie prezenţi pentru ca acesta să poată lucra valabil. De aceea se

mai numeşte şi majoritate sau cvorum de funcţionare. De obicei, legislaţia

pretinde să fie prezenţi cel puţin jumătate+1 din numărul celor ce alcătuiesc

organul respectiv. Uneori, această cerinţă este formulată prin sintagma

„majoritatea membrilor”. Sunt, însă, şi situaţii când se cere majoritatea

calificată de 2/3 din numărul membrilor, cum este cazul şedinţelor de

constituire a consiliilor locale şi judeţene1.

Majoritatea, de adoptare a actului administrativ, semnifică numărul de

voturi favorabile necesar pentru formarea voinţei organului respectiv. Se mai

numeşte majoritate de deliberare sau cvorum deliberativ. Majoritatea cerută

pentru adoptarea actului administrativ poate fi:

- majoritate simplă, denumită de unii autori majoritate „relativă”, ceea ce

înseamnă jumătate+1 din cei prezenţi;

- majoritate absolută, ceea ce înseamnă jumătate+1 din numărul total al

membrilor ce alcătuiesc organul;

- majoritate calificată, care semnifică un număr mai mare decât

jumătate + 1 din cei care formează organul colegial (ex: 2/3, 3/4, etc.).

De regulă, cvorumul deliberativ este majoritatea simplă.

Motivarea este considerată o condiţie concomitentă deoarece face

corp comun cu actul, este fundamentul acestuia şi îi condiţionează

adoptarea. Motivarea actelor administrative normative se regăseşte în nota

de fundamentare, în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului, sau, în

referatul de aprobare, pentru celelalte acte normative emise de autorităţile

1 Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările ulterioare, art. 31 şi art. 89

1.



administraţiei publice centrale1. Notele de fundamentare a ordonanţelor şi a

hotărârilor de Guvern, elaborate de iniţiator, se publică împreună cu actul

normativ în cauză în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau se prezintă

pe internet de către autoritatea emitentă2.

În ceea ce priveşte motivarea actului administrativ individual, cu toate

că nu există o reglementare unitară, aceasta trebuie cuprinsă, cel puţin

succint, în preambul sau, potrivit principiilor europene de bună conduită

administrativă.

Semnarea şi, în anumite cazuri, contrasemnarea, este reglementată

de Constituţie şi legi.

Astfel, conform art. 100 din Constituţie, decretele emise de

Preşedintele României pentru: încheierea tratatelor internaţionale,

acreditarea şi rechemarea ambasadorilor, mobilizarea parţială sau generală

a forţelor armate, luarea măsurilor pentru respingerea unei agresiuni armate

îndreptate împotriva României, instituirea stării de asediu sau de urgenţă,

conferirea de decoraţii şi titluri de onoare, acordarea gradelor de mareşal,

general şi amiral, acordarea graţierii individuale, se semnează de Preşedinte

şi se contrasemnează de primul-ministru. De asemenea, conform art. 108,

alin. (4) din Constituţie, hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul-

ministru şi se contrasemnează de miniştri care au obligaţia punerii lor în

executare.

Dintre prevederile legale, menţionăm Legea nr. 215/2001 a

administraţiei publice locale, potrivit căreia hotărârile consiliului local se

semnează de preşedintele de şedinţă şi se contrasemnează, pentru

legalitate, de secretar (art. 47), iar hotărârile consiliului judeţean se

semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele

consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează pentru

legalitate de secretarul judeţului (art. 97).

În cazul actelor autorităţilor unipersonale, actul se semnează de

persoanele respective.

1 Art. 30 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. 2 Art. 32 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată, precit.



În ceea ce priveşte semnarea actelor administrative, din prevederile

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, rezultă că prin aceasta se atestă

autenticitatea actului1.

Atestarea autenticităţii este o condiţie de validitate a actului

administrativ, astfel încât în lipsa acesteia actul nu poate produce efecte.

Contrasemnarea actelor administrative are semnificaţia pe care i-o

conferă textul legal care o reglementează. În unele situaţii, are semnificaţia

unui consimţământ sau acord, fără de care actul nu poate produce efecte.

Este cazul decretelor prezidenţiale. În altele, cum este contrasemnarea

hotărârilor consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, aceasta are

semnificaţia unui aviz consultativ de legalitate. Refuzul secretarului de a

contrasemna nu opreşte producerea efectelor juridice ale actului respectiv,

dar reprezintă o sesizare către prefect, care are competenţa controlului de

legalitate (art. 48 din Legea nr. 215/2001).

Cele mai frecvente condiţii procedurale posterioare sau ulterioare

sunt: acordul posterior sau ulterior, publicarea şi comunicarea.

Acordul posterior sau ulterior, pentru care se mai folosesc uneori şi

termenii „aprobare” sau „confirmare”, este manifestarea de voinţă a unei

autorităţi superioare, prin care aceasta se declară de acord cu un act emis

deja de un organ inferior, care fără această manifestare de voinţă posterioară

nu ar produce, conform legii, efecte juridice.

Publicarea şi comunicarea sunt operaţiuni procedurale ulterioare

prevăzute de lege, fără de care actul administrativ nu poate produce efecte.

Publicarea este obligatorie pentru actele administrative normative.

Obligaţia publicării se realizează prin intermediul Monitorului Oficial al

României, monitoarelor oficiale ale judeţelor, apariţiei în presă, prin Internet

sau prin afişare.

Pentru anumite acte administrative, modalitatea publicării este

prevăzută în mod expres. Astfel, conform art. 108 alin. (4) din Constituţia

României, hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se publică în

Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa

actului respectiv. Sunt exceptate hotărârile cu caracter militar care se

comunică numai instituţiilor interesate.

1 Textul invocat se referă la actele normative, dar prin asemănare şi pentru identitate de

raţiune, această condiţie se impune şi pentru actele individuale.



În cazul actelor normative ale autorităţilor administraţiei locale,

publicarea este impusă prin formula generală „aducerea la cunoştinţa

publică” (art. 49 din Legea nr. 215/2001). Modalitatea de publicare rămâne

astfel la latitudinea acestor autorităţi.

Comunicarea este operaţiunea prin care autoritatea administrativă

emitentă aduce la cunoştinţa celui vizat actul administrativ individual, prin

înmânare directă sub semnătură datată, prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire sau prin afişare la domiciliu sau la sediul autorităţii,

dacă nu se cunoaşte domiciliul, cu proces-verbal de constatare a îndeplinirii

procedurii, sau prin anunţ în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, sau

prin presă. Pe cale de excepţie, anumite acte administrative individuale

privind achiziţiile publice trebuie publicate în Monitorul Oficial al României,

Partea a VI-a.

1.2.4. Efectele actelor administrative1

A. Momentul de la care actele administrative produc efecte juridice

Actul administrativ produce efecte juridice, de regulă, de la data publicării

sau a comunicării. De la această regulă există două excepţii:

1) actele administrative care prevăd o dată de la care produc efecte

juridice, ulterioară publicării sau comunicării;

2) actele administrative cu caracter retroactiv.

Cu toate că, de principiu, actele administrative produc efecte numai

pentru viitor, există câteva excepţii:

actele care constată sau stabilesc drepturi şi obligaţii care au luat

naştere anterior (declarative sau recognitive) Exemple: diferite

adeverinţe, certificatele de naştere sau de deces, decizii de pensie

sau de stabilire a salariilor;

actele de anulare a unor acte administrative, care produc efecte de la

data actului anulat (ex tunc);

actele administrative normative interpretative, care se pot emite de

organul care a emis actul interpretat sau de către o autoritate ierarhic

superioară, acte ce produc efecte retroactive de la data aplicării

actului interpretat;

actele administrative jurisdicţionale care au efecte retroactive

deoarece recunosc părţilor situaţii juridice preexistente.

1 Rodica Narcisa PETRESCU, Drept administrativ, Ed. HAMANGIU, Bucureşti, 2009, pp. 338-357.



B. Încetarea efectelor juridice ale actele administrative

Raporturile juridice care au luat naştere pe baza actelor administrative

încetează în două situaţii:

1) ca urmare a intervenţiei, în acest scop, a unui alt act juridic;

2) ca urmare a producerii unor fapte materiale.

Modalităţile concrete prin care încetează raporturile juridice produse

de actele administrative, ca urmare a intervenţiei unui alt act juridic, sunt:

anularea, revocarea şi suspendarea.

Principiul legalităţii impune stricta respectare a legislaţiei de către

autorităţile administraţiei publice. Încălcarea prevederilor legale atrage

sancţionarea activităţii ilegale, în speţă a actului administrativ, prin anularea

ori inexistenţa sa.

Prin anularea actului administrativ se înţelege manifestarea de voinţă

a autorităţii competente, având ca scop încetarea efectelor juridice ale

actului, respectiv desfiinţarea lui, de la data la care acesta a produs efecte.

În situaţia inexistenţei, viciile de legalitate sunt atât de grave, încât nu

se creează nici măcar aparenţa existenţei unui act administrativ.

Actele administrative pot fi lovite de nulitate absolută sau relativă.

Atât actele lovite de nulitate absolută, cât şi cele lovite de nulitate

relativă se bucură de prezumţia de legalitate până în momentul când

nulitatea este constatată sau declarată de organul competent. Aceasta

înseamnă, practic, că în cazul nulităţii absolute sau relative executarea

actului este obligatorie, până la constatarea sau declararea acesteia, pe

când actul inexistent nu se execută.

De regulă, nerespectarea unor condiţii de fond privind conţinutul

actului atrage nulitatea absolută, iar nerespectarea unor condiţii de formă

atrage nulitatea relativă.

Un exemplu de nulitate absolută ni-l oferă art. 17 din O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravenţiilor. Potrivit acestui text, lipsa din

procesul-verbal de constatare a contravenţiei a unuia din următoarele

elemente: numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data

comiterii faptei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura agentului

constatator atrage nulitatea absolută a procesului-verbal.

În cazul nulităţii absolute, viciul de legalitate nu poate fi acoperit

(reparat). În acest caz, sesizarea organului competent să constate sau să



declare nulitatea operează şi din oficiu, şi nici un termen de prescripţie nu

limitează controlul de legalitate.

În cazul nulităţii relative, viciile de legalitate nu sunt atât de grave,

încât să nu poată fi reparate, adică acoperite sau îndreptate prin confirmare.

Confirmarea unui act juridic administrativ poate acoperi viciile care alterează

sau fac să lipsească manifestarea de voinţă a organului emitent. Dacă viciul

se referă la alte condiţii decât cele privitoare la formarea sau exprimarea

voinţei unui organ administrativ, confirmarea ulterioară nu poate schimba

situaţia.

În ceea ce priveşte actele administrative inexistente, acestea nu

prezintă nici cel puţin o aparenţă de legalitate, deoarece încălcarea legii este

atât de evidentă, încât oricine o poate sesiza. Din acest motiv, nu operează

prezumţia de legalitate şi, ca atare, sub aspect practic, actul nu poate fi pus

în executare.

Actul inexistent este lipsit de elemente esenţiale fără de care el nu

poate fi conceput. Un exemplu în acest sens este emiterea de către un organ

vădit necompetent sau de către o persoană care nu are calitatea de

funcţionar public, în sensul larg de exercitare a unei funcţii de putere

executivă.

Există şi situaţii când dispoziţii privind inexistenţa actelor

administrative se întâlnesc chiar în Constituţie. Astfel, potrivit art. 100 alin. (2)

din Constituţie, nepublicarea atrage inexistenţa decretelor emise de

Preşedintele României, iar potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţie,

nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau ordonanţei de Guvern.

Autorităţile competente să anuleze actele administrative sau să

constate inexistenţa lor sunt:

- organele administrative ierarhic superioare, în baza raportului de

subordonare;

- instanţele de contencios administrativ;

- autorităţile din cadrul Ministerului Public, dar numai actele ilegale ale

organelor de cercetare şi urmărire penală şi ale autorităţilor care

administrează locurile de detenţie şi executare a pedepselor.

Referitor la efectele anulării actelor administrative, arătăm că, de

regulă, anularea produce efecte retroactive. Astfel, dacă actul a fost anulat

pe motiv de ilegalitate, efectele anulării se produc nu numai pentru viitor, ex

nunc, ci şi pentru trecut, ex tunc, adică din momentul emiterii sale.



Aşadar, actul de anulare desfiinţează efectele juridice ale actului

anulat, considerându-se că el nici nu a existat.

Trebuie însă să subliniem, că numai efectele juridice ale actului anulat

sunt desfiinţate deoarece consecinţele lui de fapt, materiale, sunt o realitate

care s-a produs în trecut şi care nu poate fi înlăturată. De exemplu, anularea

unei autorizaţii eliberată unei persoane pentru a presta activităţi de service

auto nu poate şterge consecinţele materiale, de fapt, care s-au produs în

trecut, înainte de momentul anulării.

Cât priveşte revocarea actelor administrative, aceasta este

modalitatea specifică de încetare a efectelor juridice ale acestora printr-un

act al organului emitent sau, pentru considerente de oportunitate, de către

organul ierarhic superior.

Revocabilitatea actelor administrative este un principiu al regimului

juridic al acestora care rezultă din caracterul lor unilateral. Fiind manifestări

unilaterale de voinţă, ele nu pot fi ţinute de vreun consimţământ, atunci când

se pune problema încetării efectelor juridice pe care le produc.

Motivele care conduc la revocarea actului administrativ sunt atât

ilegalitatea, cât şi inoportunitatea.

Referitor la primul motiv, ilegalitatea, dacă acceptăm prezumţia de

bună-credinţă care operează în favoarea administraţiei, este firesc ca

organul care şi-a dat seama că a emis un act ilegal, să-l poată desfiinţa

pentru a intra în legalitate, fără a mai aştepta intervenţia organului ierarhic

superior sau instanţei de contencios administrativ. De la această regulă,

Legea contenciosului administrativ [Legea nr.554/2004, precit., art.1 alin.(6)]

exceptează actele intrate în circuitul civil şi care au produs efecte juridice. În

aceste situaţii, actul poate fi anulat numai instanţa de contencios

administrativ, care se va pronunţa, dacă a fost sesizată, şi asupra validităţii

actelor juridice încheiate în baza actului administrativ anulat, precum şi

asupra efectelor juridice produse de acestea.

În cazul inoportunităţii, este vorba, de regulă, de schimbarea condiţiilor

care au determinat emiterea actului. Şi în acest caz, este firesc ca

administraţia să-şi poată desfiinţa actul care nu mai corespunde noilor

condiţii, deoarece ea nu-şi poate îndeplini misiunea decât dacă se adaptează

în permanenţă la dinamica realităţii.

Revocarea, la fel ca şi anularea, are ca efect stingerea raporturilor

juridice care au luat fiinţă pe baza actului revocat.



Data de la care încetează efectele juridice ale actului revocat variază,

după cum revocarea a intervenit pe motiv de ilegalitate sau pe motiv de

inoportunitate.

Dacă revocarea actului administrativ a avut ca motiv ilegalitatea

acestuia, de regulă, raporturile juridice care au luat fiinţă pe baza lui se sting

din momentul emiterii sale (ex tunc).

Dacă actul administrativ este revocat pentru că este inoportun,

efectele lui încetează, de regulă, numai de la data revocării (ex nunc). În

acest caz, actul a existat şi a produs efecte până la data revocării.

Dacă în privinţa actelor administrative normative principiul

revocabilităţii are caracter absolut, în cazul actelor administrative individuale,

acesta cunoaşte anumite excepţii, şi anume:

a) Actele administrative jurisdicţionale.

Irevocabilitatea lor se explică prin faptul că autoritatea care le-a emis

cu prilejul soluţionării unor litigii se dezînvesteşte prin actele respective,

astfel încât nu mai poate reveni asupra lor, aşa cum se întâmplă şi în

cazul hotărârilor judecătoreşti.

b) Actele administrative prealabile, pe baza cărora au luat fiinţă raporturi

juridice contractuale, civile sau de dreptul muncii.

Contractele iau naştere prin acordul de voinţă al părţilor, astfel încât

este firesc ca, de principiu, ele să poată înceta tot prin acordul părţilor.

Aceasta nu înseamnă că legislaţia în materie nu poate să prevadă şi

cauze de denunţare unilaterală. Aceasta ţine, însă, de regimul juridic al

contractelor respective şi nu de principiul revocabilităţii actelor

administrative.

c) Actele administrative care au dat naştere unor drepturi subiective sau

care conferă un anumit statut.

Exemple în acest sens sunt diplomele şi actele de numire într-o

funcţie publică. Acestea nu pot fi revocate, atâta vreme cât sunt

îndeplinite condiţiile de legalitate care le condiţionează existenţa. Rezultă

că această categorie de acte nu pot fi revocate decât pentru vicii grave de

legalitate. Actele de numire într-o funcţie publică pot înceta prin modalităţi

specifice: demisie, eliberare din funcţie, destituire.

d) Actele administrative care au fost realizate material.

Această excepţie rezultă din starea de fapt creată. Dacă actul

administrativ a fost executat, revocarea lui, în sine, nu poate produce efecte



materiale. Nu se încadrează în această excepţie actele administrative care

au ca obiect activităţi cu caracter continuu, cum sunt autorizaţiile eliberate pe

baza Legii nr. 300/2004 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi

economice de către persoane fizice şi asociaţii familiale. În acest caz, însă,

revocabilitatea poate opera numai pentru viitor.

Un ultim caz de încetare a efectelor juridice ale actelor administrative

este suspendarea. Caracteristica suspendării constă în faptul că efectele

actului administrativ încetează numai temporar, adică pentru o perioadă de

timp limitată, nu definitiv, ca în cazul anulării sau revocării.

Suspendarea intervine când există îndoieli cu privire la legalitatea sau

oportunitatea actului administrativ.

Situaţiile de suspendare sunt fie prevăzute de lege, fie lăsate la

aprecierea organelor competente.

Un exemplu de suspendare de drept este atacarea la instanţa de

contencios administrativ, de către prefect, a actelor autorităţilor administraţiei

publice locale [art. 123 alin. (4) din Constituţie].

Organelor competente să revoce actul li se recunoaşte şi dreptul de

a-l suspenda, potrivit principiului qui potest plus, potest minus.

În fine, instanţele de contencios administrativ pot dispune

suspendarea actului în cazurile prevăzute de lege.

O situaţie aparte este cea a suspendării actului administrativ normativ

de către instanţa de contencios. În acest caz, se pune problema întinderii

efectelor suspendării: suspendarea operează doar între părţile în proces sau

erga omnes? Chiar dacă Legea contenciosului administrativ (Legea

nr.554/2004, precit.) prevede în mod expres că doar hotărârea

judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-a anulat un act

administrativ normativ este general obligatorie, considerăm că şi hotărârea

de suspendare are aceeaşi întindere a efectelor, adică produce efecte erga

omnes. Pentru că doar această întindere a efectelor hotărârii judecătoreşti de

suspendare este compatibilă cu specificul raporturilor de putere dintre

autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau

interesele lor legitime, pe de altă parte. Este inacceptabil ca un act normativ,

care prin natura lui are caracter general şi impersonal, să se aplice, fie şi

temporar, în mod discriminatoriu numai acelor persoane care nu l-au atacat

în justiţie, din moment ce judecătorul administrativ a stabilit că există îndoieli



serioase în privinţa legalităţii actului normativ şi că acesta produce un

prejudiciu material viitor şi previzibil.

Suspendarea, fiind o măsură provizorie, se pune problema

determinării momentului încetării sale.

În primul rând, suspendarea încetează în momentul în care actul

administrativ suspendat este revocat de autorităţile competente, ca urmare a

constatării caracterului său ilegal sau inoportun, printr-un act administrativ de

revocare.

În mod simetric, suspendarea încetează ca urmare a repunerii în

vigoare a actului suspendat, atunci când s-a constatat că este legal sau

oportun. Şi în această situaţie este necesar un act administrativ de încetare a

suspendării.

Suspendarea poate înceta, însă, şi de drept. Astfel, suspendarea de

drept intervenită ca urmare a acţiunii introdusă de prefect la instanţa de

contencios administrativ, împotriva unui act al unei autorităţi a administraţiei

publice locale, va înceta odată cu rămânerea definitivă a hotărârii

judecătoreşti dată pentru soluţionarea acelui litigiu, fie prin anularea actului,

fie prin respingerea acţiunii prefectului.

De asemenea, suspendarea actului administrativ, hotărâtă de instanţa

de contencios, potrivit Legii contenciosului administrativ, va înceta odată cu

soluţionarea acţiunii.

A doua situaţie de încetare a raporturilor juridice care au luat naştere

pe baza unui act administrativ are în vedere producerea unor fapte materiale.

Referitor la această modalitate de stingere a efectelor juridice ale

actului administrativ, trebuie făcută distincţia între actele administrative cu

caracter normativ şi cele cu caracter individual.

Actele administrative normative cuprind reguli cu caracter general şi

impersonal, ce nu-şi epuizează efectele printr-o singură aplicare, de aceea

ele nu pot să-şi piardă valabilitatea prin producerea unei transformări în

lumea materială înconjurătoare. Ca urmare, în dreptul nostru administrativ

s-a statornicit regula potrivit căreia efectele juridice ale actelor administrative

cu caracter normativ nu pot fi stinse ca urmare a intervenirii unui fapt

material. Excepţie de la această regulă fac actele administrative normative

temporare, ale căror efecte juridice încetează prin împlinirea termenului –

fapt material – pentru care au fost emise (ex.: dispoziţia primarului de a

interzice temporar circulaţia într-o anumită zonă).



Actele administrative individuale se referă la o anumită sau anumite

persoane determinate, motiv pentru care efectele juridice pe care le produc

se epuizează printr-o singură aplicare sau printr-o aplicare repetată limitată.

De aceea, raporturile juridice create de aceste acte se sting adesea ca

urmare a intervenirii unor fapte materiale, de producerea cărora legea leagă

acest efect. Iată câteva exemple:

- moartea subiectului de drept = fapt material care duce la încetarea

efectelor juridice produse de un act administrativ; astfel, moartea titularului

duce la stingerea raporturilor juridice născute pe baza unei autorizaţii de

exercitare a unei meserii;

- prescripţia prevăzută printr-un act normativ este alt fapt material care

atrage încetarea efectelor juridice ale unui act administrativ individual. Astfel,

executarea sancţiunii aplicate unei persoane fizice care a săvârşit o

contravenţie se prescrie, dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei

nu a fost comunicat celui sancţionat în termen de o lună de la data aplicării

sancţiunii;

- executarea actului administrativ prin intermediul unor fapte stinge

efectele acestuia. Astfel, plata amenzii contravenţionale stinge efectele

actului sancţionator.

1.3. Mijloacele juridice indirecte - iniţiativa legislativă a administraţiei 1.3.1. Scurtă caracterizare

Un important mijloc juridic al administraţiei, insuficient tratat de

literatura de specialitate, este iniţiativa legislativă.

Este evident că iniţiativa legislativă, care constă în dreptul

Guvernului de a transmite proiecte de lege la Camera competentă să le

adopte, ca primă Cameră sesizată (art. 74 din Constituţie), corelativ cu

obligaţia acesteia de a le dezbate (art. 75 din Constituţie), este un

instrument, la îndemâna administraţiei, prin care aceasta poate produce

efecte juridice de natură normativă, ca urmare a transformării proiectului în

lege.

Este adevărat că legea este actul juridic al Parlamentului şi ea este

cea care reglementează relaţiile sociale, dar substanţa reglementării se

găseşte, ca regulă, în proiectul iniţiat de Guvern.



Din acest motiv, iniţiativa legislativă a administraţiei este un instrument

juridic indirect.

Eficacitatea acestui instrument nu trebuie subestimată pe

considerentul că „Guvernul doar propune şi Parlamentul dispune”. Formal-

juridic, aşa stau lucrurile, dar realitatea raporturilor Guvern – Parlament

demonstrează că marea majoritate a legilor au la bază proiecte

guvernamentale, care se adoptă, de regulă, cu modificări neesenţiale. Este

firesc să fie aşa datorită mecanismelor constituţionale de învestire a

Guvernului. După cum se ştie, Guvernul nu poate fi constituit şi nu poate

supravieţui, dacă nu este susţinut de o majoritate parlamentară, formată

dintr-un partid sau o coaliţie de partide. Aceasta fiind situaţia, în mod normal,

Parlamentul nu va respinge şi nu va modifica, la modul esenţial, proiectele de

legi transmise de Guvern.

Iată cum, cu toate că, formal-juridic, legea este manifestarea de voinţă

a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, o analiză mai atentă a

genezei sale ne arată că, în realitate, ea este, de cele mai multe ori, un

acord, în sens extra-juridic, de proces decizional, între Guvern şi Parlament.

Iniţiativa acestui acord aparţine Guvernului, la fel şi partea esenţială a

conţinutului.

Vorbim de iniţiativa legislativă a administraţiei, utilizând sensul global

al termenului administraţie, şi nu despre iniţiativa legislativă strict a

Guvernului, deoarece, chiar dacă Guvernul este titularul dreptului de iniţiativă

legislativă, dreptul de a elabora proiecte de lege şi de a le supune spre

aprobare Guvernului, pentru a le înainta mai departe la Parlament, este

recunoscut şi altor autorităţi ale administraţiei publice.

Potrivit legii privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României

şi a ministerelor1, pentru realizarea Programului de guvernare, Guvernul

exercită, printre altele, funcţia de reglementare, prin care se asigură

elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării

obiectivelor strategice [art. 1, alin. (5), lit. b) din Legea 90/2001].

În acest cadru se înscrie şi atribuţia de a iniţia proiecte de lege şi de a

le supune spre aprobare Parlamentului [art. 11, lit. b) din Legea nr. 90/2001].

1 Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a

ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.



Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, membrii Guvernului pot

propune Guvernului proiecte de lege, în vederea exercitării dreptului de

iniţiativă legislativă a acestuia, potrivit unei metodologii care se aprobă prin

hotărâre a Guvernului1.

În ceea ce priveşte adoptarea proiectelor de lege de către Guvern,

conform art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 90/2001, acestea se adoptă prin

consens, iar dacă nu se realizează consensul, hotărăşte primul-ministru.

În Anexa la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului

privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi

prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de

acte normative precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării2,

la art. 1, se prevede că au dreptul să iniţieze proiecte de acte normative, deci

inclusiv proiecte de lege, în conformitate cu atribuţiile şi cu domeniul lor de

activitate, în vederea aprobării de către Guvern, următoarele autorităţi

publice:

a) ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum şi autorităţile

administrative autonome;

b) organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în

subordinea sau în coordonarea ministerelor, prin ministerele în a căror

subordine sau coordonare se află;

c) prefecţii, consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului

Bucureşti, potrivit legii, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Cele prezentate demonstrează că mijlocul juridic, care este proiectul

de lege, poate fi utilizat de cvasi-totalitatea autorităţilor administraţiei publice.

Guvernul este însă cel care hotărăşte care dintre proiectele astfel elaborate

se transformă în iniţiativă legislativă guvernamentală, cu sau fără modificări.

Astfel, iniţiativa legislativă guvernamentală reprezintă, în realitate, o formă de

acţiune comună a componentelor sistemului politico-administrativ.

Rezultă, în final, că sub aspectul formării ei, ca voinţă rezultată din

procesul decizional, legea nu este pur şi simplu voinţa Parlamentului şi nici

măcar un simplu acord de voinţă între Parlament şi Guvern, pentru că voinţa

1 A se vedea H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la

nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării şi H.G. nr.1361/2006 privind conţinutul instrumentului de motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului

1, cu modificările ulterioare.

2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.319 din 14 mai 2009.



Guvernului, la rândul ei, este o rezultantă a voinţelor mai multor elemente ale

sistemului politico-administrativ.

Iată de ce opera legislativă adecvată nu este meritul exclusiv al

Parlamentului şi nici legislaţia deficitară nu este vina exclusivă a acestuia.

Atât meritul, cât şi vina revin întregului sistem politico-administrativ. Din acest

motiv, iniţiativa legislativă guvernamentală trebuie tratată cu toată atenţia de

ştiinţa administraţiei.

Proiectele de lege trebuie elaborate după o procedură şi cu

respectarea unor condiţii riguroase, prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată1. Procedurile privind elaborarea, avizarea şi prezentarea

proiectelor de acte normative în vederea aprobării de către Guvern sunt

reglementate în detaliu prin H.G. nr. 561/2009, deja citată. De asemenea,

sunt incidente în materie prevederile H.G. nr.1361/2006 privind conţinutul

instrumentului de motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării

Guvernului2, cu modificările ulterioare.

Vom prezenta, în cele ce urmează principiile tehnicii legislative,

elaborarea actelor normative, redactarea actelor normative şi structura

actelor normative.

1.3.2. Principiile tehnicii legislative

Problematica de natură tehnică a elaborării proiectelor de acte

normative este tratată la nivel de lege, în România, datorită importanţei

deosebite pe care o are pentru asigurarea calităţii legislaţiei, în sens larg.

Este vorba de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, deja invocată. Această lege, care a fost

îmbunătăţită în mai multe rânduri, cuprinde următoarele capitole principale:

- Dispoziţii generale;

- Sistematizarea şi unificarea legislaţiei;

- Elaborarea actelor normative:

Documentarea,

Alegerea soluţiilor legislative şi definirea conceptelor,

Elaborarea codurilor şi a altor legi complexe,

Motivarea proiectelor de acte normative,

1 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010.

2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.843 din 12 octombrie 2006.



- Redactarea actelor normative;

- Structura actului normativ:

Părţile constitutive ale actului normativ,

Sistematizarea conţinutului actului normativ,

- Modificarea, completarea, abrogarea şi alte evenimente legislative.

Din cuprinsul prezentat rezultă că această lege este un adevărat

îndrumar metodologic, având rolul de a disciplina activitatea de elaborare a

actelor normative1.

În Dispoziţiile generale ale legii sunt formulate principiile activităţii

tehnice de legiferare, în sens larg, după cum urmează:

I. Activitatea de legiferare reprezintă principala modalitate de

implementare a politicilor publice2, asigurând instrumentele necesare pentru

1 Sorin POPESCU, Cătălin CIORA, Victoria Ţăndăreanu, Aspecte practice de tehnică şi

evidenţă legislativă, Ed. MONITORUL OFICIAL, Bucureşti, 2008, p.17. 2 Politici publice reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia publică

centrală de specialitate în scopul soluţionării problemelor de politici publice identificate şi pentru asigurarea dezvoltărilor necesare într-un anumit domeniu. (Glosarul din Anexa la HG nr.870/2006 privind Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.637 din 24 iulie 2006) Documentele de politici publice sunt instrumentele de decizie prin intermediul cărora sunt identificate posibilele soluţii pentru rezolvarea problemelor de politici publice. Acestea sunt:

a. Strategia de politici publice, b. Planul de politici publice, c. propunerea de politici publice.

(Art.3 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr.561/2009, precit.) Problema de politici publice este o situaţie socială, economică sau ecologică care suscită intervenţia administraţiei publice centrale de specialitate, în măsură să identifice şi să asigure cadrul juridic necesar implementării unei anumite soluţii. (Glosarul din Anexa la HG nr.870/2006 privind Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale) Identificarea problemei de politici publice se realizează folosindu-se următoarele surse:

a. Programul de guvernare, b. Strategiile sectoriale şi generale ale autorităţilor administraţiei publice centrale

iniţiatoare de proiecte de acte normative, c. Problemele care apar pe parcursul guvernării şi au un impact economic, social

sau ecologic semnificativ. (Art.6 din Regulamentul privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central, aprobat prin HG nr.775/2005, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.685 din 29 iulie 2005)

Un exemplu de propunere de politici publice, luată de pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (http://www.sgg.ro/docs/File/UPP/doc/propuneriPP/MAI-O_procedura_de_inmatriculare_durabila_mai_simpla.pdf ) şi intitulată O procedură de înmatriculare durabilă, mai simplă, mai sigură, mai performantă se regăseşte în Anexa 1 a acestui curs. Din păcate, nu am găsit niciun document de monitorizare şi evaluare, cum ar fi trebuit, potrivit Regulamentului aprobat prin HG nr.775/2005, precit. Oricum, Ghidul cuprinzând noua procedură, despre care se vorbeşte în document, nu există pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor



punerea în aplicare a soluţiilor de dezvoltare economică şi socială, precum şi

pentru exercitarea autorităţii publice.

II. Tehnica legislativă desemnează ansamblul procedeelor raţionale

care asigură sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi

conţinutul şi forma juridică pentru fiecare act normativ.

III. Normele de tehnică legislativă definesc părţile constitutive ale actului

normativ, structura, forma şi modul de sistematizare a conţinutului acestuia,

procedeele tehnice privind modificarea, completarea, abrogarea, publicarea

şi republicarea actelor normative, precum şi limbajul şi stilul actului normativ.

IV. Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea tuturor

categoriilor de acte normative.

V. Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a

hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

VI. Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare,

suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă

legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate,

luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român

şi cerinţele corelării ansamblului reglementărilor interne, precum şi ale

armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele

internaţionale la care România este parte.

VII. Proiectele de acte normative se supun spre adoptare numai însoţite

de documentele de prezentare şi motivare corespunzătoare.

VIII. Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic şi de

mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare

sunt elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de

Parlament sau de Guvern.

IX. În faza de elaborare a proiectelor de acte normative, iniţiatorul

trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestora, în

cazurile prevăzute de lege. După încheierea procedurii de avizare, proiectele

de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de

hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu

avizării Consiliului Legislativ. Avizul Consiliului Legislativ este un aviz de

specialitate şi are caracter consultativ.

X. În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative

adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile

primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome,



precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii

organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în

Monitorul Oficial al României, Partea I. Nu sunt supuse regimului de

publicare în Monitorul Oficial al României actele normative şi individuale

clasificate, potrivit legii, şi deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii.

XI. Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de

abilitare întră în vigoare la 3 zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al

României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul

de 3 zile se calculează pe zile calendaristice începând cu data publicării

în Monitorul Oficial şi expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la

publicare.

Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data

publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor

prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu

este prevăzută o dată ulterioară.

Actele normative adoptate de Parlament, cu excepţia legilor, hotărârile

Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor

administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte

normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de

specialitate intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României,

Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci

când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în

cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare

la o dată ulterioară stabilită prin text.

XII. Actul normativ trebuie să se integreze armonios în sistemul

legislaţiei. Pentru aceasta:

a. proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor

normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în

conexiune;

b. proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior,

nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu

poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia;

c. proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările

comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte.



XIII. Reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind,

de regulă, într-un singur act normativ1 (principiul unicităţii reglementării în

materie).

XIV. O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi

cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce

cuprinde reglementarea generală în materie. Caracterul special al

reglementării se determină se determină în funcţie de obiectul acesteia. Mai

precis, reglementările speciale privesc numai anumite categorii de situaţii,

pentru care instituie soluţii legislative specifice.2

XV. Dacă normele juridice referitoare la o situaţie anume determinată

cuprind soluţii legislative diferite faţă de reglementarea – cadru în materie,

care îşi păstrează caracterul general obligatoriu, suntem în prezenţa unei

reglementări derogatorii sau prin excepţie.3

XVI. În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi

reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în

două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni

legislative se utilizează norma de trimitere. În cazul existenţei unor

paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea

materiei în reglementări unice.

XVII. Într-un act normativ emis pe baza şi în executarea altui act normativ

de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziţii din actul

superior, fiind recomandată numai indicarea textelor de referinţă. În

asemenea cazuri, preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai

pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de bază.

1 Exemplu: Legea nr.284/2010, intitulată Legea – cadru privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.877 din 28 decembrie 2010. 2 Exemplu: Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr.365 din 29 mai 2007, este legea generală, în timp ce Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.440 din 24 iunie 2002, este o lege specială. 3 Exemplu: Reglementarea – cadru, având caracter general, în materie de prescripţie

extinctivă este Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, publicat în Buletinul Oficial nr.19/21 aprilie 1958, care stabileşte la art.3: „termenul de prescripţie este de 3 ani...”. În materie fiscală avem însă o reglementare derogatorie. Codul de procedură fiscală (Ordonanţa nr.92/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.513 din 31 iulie 2007) prevede la art.91 că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în 5 ani, cu excepţia cazului în care acestea rezultă dintr-o infracţiune, când termenul este de 10 ani.



XVIII. În vederea asanării1 legislaţiei, în procesul de elaborare a proiectelor

de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispoziţiilor legale

căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte contradictorii cu

reglementarea preconizată.

1.3.3. Tehnica de elaborare a proiectelor de acte normative

Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie să parcurgă trei

etape: documentarea, alegerea soluţiilor legislative şi definirea conceptelor şi

motivarea proiectelor de acte normative.

A. Documentarea

Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcţie

de importanţa şi complexitatea acestora, de o activitate de documentare şi

analiză ştiinţifică, pentru cunoaşterea temeinică a relaţiilor sociale care

urmează să fie reglementate, a istoricului legislaţiei din acel domeniu,

precum şi a reglementărilor similare din legislaţia străină, în special a ţărilor

Uniunii Europene.

Rezultatele studiilor de cercetare şi referirile la sursele de informaţii

suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative

trebuie să fie incluse în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului

de act normativ.

În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act

normativ se vor examina practica Curţii Constituţionale în acel domeniu,

practica instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare,

precum şi doctrina juridică în materie.

Soluţiile legislative preconizate prin noua reglementare trebuie să aibă

în vedere reglementările în materie ale Uniunii Europene, asigurând

compatibilitatea cu acestea, precum şi cu dispoziţiile cuprinse în tratatele

internaţionale la care România este parte.

B. Alegerea soluţiilor legislative şi definirea conceptelor

Pentru alegerea unor soluţii judicioase şi durabile se pot elabora mai

multe variante posibile, evaluându-se efectele previzibile ale soluţiilor

preconizate.

Soluţiile legislative avute în vedere trebuie să prezinte supleţe pentru

a realiza îmbinarea caracterului de stabilitate a reglementării cu cerinţele de

perspectivă ale dezvoltării sociale.

1 Asanarea este activitatea de aducere la starea normală prin înlăturarea elementelor

perturbatorii sau inutile.



Soluţiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie

să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de

reglementare pentru a se evita lacunele legislative.

Pentru ca soluţiile să fie pe deplin acoperitoare se vor lua în

considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului

normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulări

sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile.

În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o

configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare,

care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea

lor corectă şi a se evita interpretările greşite.

Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru

situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate

raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu

şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii

reglementări.

C. Motivarea proiectelor de acte normative

Proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele

documente de prezentare şi motivare:

a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor

legislative;

b) note de fundamentare - în cazul ordonanţelor (simple şi de urgenţă)

şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie supuse aprobării

Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum şi ordonanţele de urgenţă se

transmit Parlamentului însoţite de expunerea de motive la proiectul legii de

aprobare a acestora;

c) referate de aprobare - pentru celelalte acte normative;

d) studii de impact – în cazul proiectelor de legi de importanţă şi

complexitate deosebită şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor

emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării

Parlamentului. Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea şi

analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe

care le produc reglementările propuse.

Instrumentul de prezentare şi motivare, care include evaluarea

impactului actului normativ, cuprinde următoarele secţiuni:



a) motivul emiterii actului normativ - cerinţele care reclamă

intervenţia normativă, cu referire specială la insuficienţele şi neconcordanţele

reglementărilor în vigoare;

principiile de bază şi finalitatea reglementării propuse, cu evidenţierea

elementelor noi;

concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice;

referirile la documentele de politici publice sau la actul normativ pentru

a cărui implementare este elaborat respectivul proiect.

Pentru ordonanţele de urgenţă vor fi prezentate distinct elementele

obiective ale situaţiei extraordinare care impune reglementarea imediată,

nefiind suficientă utilizarea procedurii parlamentare de urgenţă, precum şi

eventualele consecinţe care s-ar produce în lipsa luării măsurilor legislative

propuse;

b) impactul socioeconomic – efectele asupra mediului

macroeconomic, de afaceri, social şi asupra mediului înconjurător, inclusiv

evaluarea costurilor şi beneficiilor;

c) impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe

termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv

informaţii cu privire la cheltuieli şi venituri;

d) impactul asupra sistemului juridic - implicaţiile pe care noua

reglementare le are asupra legislaţiei în vigoare;

compatibilitatea cu reglementările comunitare în materie,

determinarea exactă a acestora şi, dacă este cazul, măsurile viitoare de

armonizare care se impun;

implicaţiile asupra legislaţiei interne, în cazul ratificării sau aprobării

unor tratate ori acorduri internaţionale, precum şi măsurile de adaptare

necesare;

e) consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act

normativ, organizaţiile şi specialiştii consultaţi, esenţa recomandărilor primite;

f) activităţile de informare publică privind elaborarea şi

implementarea proiectului de act normativ;

g) măsurile de implementare – modificările instituţionale şi

funcţionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.



În situaţia în care reglementarea propusă se elaborează în executarea

unui alt act normativ, motivarea trebuie să cuprindă referiri la actul pe baza şi

în executarea căruia se emite.

Forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor

de acte normative trebuie să cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ

şi, după caz, al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curţii de Conturi sau

Consiliului Economic şi Social. De asemenea, atunci când este vorba de

reglementări privind drepturile cetăţenilor, se poate cere şi avizul Avocatului

Poporului.

Conţinutul detaliat al instrumentelor de prezentare şi motivare, pentru

actele normative iniţiate de Guvern, se stabileşte de către acesta.1

Documentele de motivare se redactează într-un stil explicativ, clar,

folosindu-se terminologia proiectului de act normativ pe care îl prezintă.

Motivarea trebuie să se refere la forma finală a proiectului de act

normativ. Dacă pe parcurs s-au adus unele modificări proiectului, ca urmare

a propunerilor şi observaţiilor primite de la organele de avizare, motivarea

iniţială trebuie refăcută în mod corespunzător.

În ceea ce priveşte studiul de impact, scopul acestuia este de a

estima costurile şi beneficiile aduse în plan economic şi social prin aprobarea

proiectului de lege, precum şi de a evidenţia dificultăţile care ar putea să

apară în procesul de punere în practică a reglementărilor propuse.

Studiul de impact este întocmit, de regulă, de structurile de

specialitate în domeniu ale administraţiei publice centrale, la cererea

Guvernului sau la solicitarea comisiilor parlamentare. În studiul de impact se

face referire la:

a. starea de fapt existentă la momentul elaborării noii reglementări;

b. la modificările ce se propun a fi aduse legislaţiei existente;

c. obiectivele urmărite prin modificarea legislaţiei existente;

d. mijloacele disponibile în vederea realizării scopurilor propuse;

e. dificultăţile care ar putea fi întâmpinate în aplicarea noilor dispoziţii;

f. evaluarea costurilor impuse de adoptarea proiectului de lege şi a

eventualelor economii bugetare generate de aceasta, la motivele

1 A se vedea H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la

nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării şi H.G. nr.1361/2006 privind conţinutul instrumentului de motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, cu modificările ulterioare.



care stau la baza acestei evaluări, precum şi la modalitatea de

calcul al costurilor şi economiilor;

g. la beneficiile rezultate prin implementarea proiectului de lege, altele

decât cele de natură economică;

h. la analiza comparativă a costurilor şi a beneficiilor pe care le implică

proiectul de lege, din care să reiasă dacă beneficiile sunt justificate

de costuri.

Expunerile de motive la proiectele de legi pentru care iniţiativa

legislativă se exercită de Guvern, precum şi expunerile de motive la

proiectele de legi de aprobare a unor ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă se

semnează de primul-ministru după adoptarea formei finale a proiectului în

şedinţă a Guvernului.

Notele de fundamentare la proiectele de ordonanţe şi de hotărâri ale

Guvernului se semnează de ministrul sau de miniştri iniţiatori, precum şi de

cei care le-au avizat.

Expunerile de motive la legi şi notele de fundamentare la ordonanţe şi

hotărâri ale Guvernului, elaborate de iniţiator, se publică împreună cu actul

normativ în cauză în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau se prezintă

pe Internet de către autoritatea emitentă. Dacă în cursul dezbaterilor

parlamentare proiectul de lege sau propunerea legislativă a suferit modificări

de fond, expunerea de motive va fi refăcută, după promulgarea legii, de către

iniţiator, la sesizarea secretarului general al Camerei Deputaţilor.


Pentru asigurarea unei succesiuni logice a soluţiilor legislative

preconizate şi realizarea unei armonii interioare a actului normativ redactarea

textului proiectului trebuie precedată de întocmirea unui plan de grupare a

ideilor în funcţie de conexiunile şi de raportul firesc dintre ele, în cadrul

concepţiei generale a reglementării.

Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific

normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu

respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.

Este interzisă folosirea neologismelor, dacă există un sinonim de largă

răspândire în limba română. În cazurile în care se impune folosirea unor

termeni şi expresii străine, se va alătura, după caz, corespondentul lor în

limba română.



Termenii de specialitate pot fi utilizaţi numai dacă sunt consacraţi în

domeniul de activitate la care se referă reglementarea.

Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor

curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea

este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către

destinatarii acestuia.

În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi

termeni.

Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea

înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul

normativ ce îl instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă

destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din

aceeaşi materie. (A se vedea Exemplul nr.1, infra, pag. 46 )

Exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face

numai prin explicitare în text, la prima folosire.

Textul articolelor trebuie să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma

instituită fără explicaţii sau justificări.

În redactarea actului normativ, de regulă, verbele se utilizează la

timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al

dispoziţiei respective.

Utilizarea unor explicaţii prin norme interpretative este permisă numai

în măsura în care ele sunt strict necesare pentru înţelegerea textului. Nu este

permisă prezentarea unor explicaţii prin folosirea parantezelor. (A se vedea

Exemplul nr.2, infra, pag. 46)

Referirea într-un act normativ la alt act normativ se face prin

precizarea categoriei juridice a acestuia, a numărului şi anului său, a titlului şi

a datei publicării acelui act sau numai a categoriei juridice, a numărului şi

anului şi a titlului, dacă astfel orice confuzie este exclusă. (A se vedea


Referirea la un tratat internaţional trebuie să cuprindă atât denumirea

completă a acestuia, cât şi a actului de ratificare sau de aprobare. (A se

vedea Exemplul nr.4, infra, pag. 46)




A. Părţile constitutive ale actului normativ

Actul normativ are următoarele părţi constitutive: titlul, formula

introductivă, preambulul, dacă este cazul, partea dispozitivă, formula de

atestare a autenticităţii actului.

Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în

funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul

reglementării exprimat sintetic.

Categoria juridică a actului normativ este determinată de regimul

competenţelor stabilit prin Constituţie, legi şi prin alte acte normative prin

care se acordă prerogative de reglementare juridică autorităţilor publice. (A

se vedea Exemplele nr.5, infra, pag. 47)

În cazul actelor normative prin care se modifică ori se completează un

alt act normativ, titlul actului va exprima operaţiunea de modificare sau de

completare a actului normativ avut în vedere. (A se vedea Exemplul nr.6,

infra, pag. 47)

Ca element de identificare, titlul se întregeşte, după adoptarea actului

normativ, cu un număr de ordine, la care se adaugă anul în care a fost

adoptat acesta. (A se vedea Exemplele nr.7, infra, pag. 48)

Formula introductivă constă într-o propoziţie care cuprinde

denumirea autorităţii emitente şi exprimarea hotărârii de luare a deciziei

referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ respectiv.

În cazul legilor formula introductivă este următoarea: "Parlamentul

României adoptă prezenta lege."

Pentru actele Guvernului formula introductivă este: "În temeiul art. 108

din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta

hotărâre" sau, după caz, "ordonanţă". La ordonanţe se face referire şi la

legea de abilitare. (A se vedea Exemplul nr.8, infra, pag. 48)

La ordonanţele de urgenţă, formula introductivă este: "In temeiul art.

115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României

adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă."

La hotărârile date în executarea expresă a unor legi se adaugă şi

temeiul din legea respectivă. (A se vedea Exemplul nr.9, infra, pag. 48)

La celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde

autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcţie de natura sa



juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a

fost emis. (A se vedea Exemplul nr.10, infra, pag. 48)

Preambulul enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea

reglementării. El nu poate cuprinde nici dispoziţii, nici reguli de interpretare.

Includerea preambulului în cuprinsul actului normativ se apreciază de

la caz la caz.

La ordonanţele de urgenţă preambulul este obligatoriu şi cuprinde

prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce

impune recurgerea la această cale de reglementare. (A se vedea Exemplul

nr.11, infra, pag. 49)

În cazul actelor normative ale administraţiei publice centrale de

specialitate sau ale administraţiei publice locale, în preambul se menţionează

şi avizele prevăzute de lege.

Partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conţinutul propriu-zis

al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera

raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.

În situaţia actelor normative care transpun direct norme comunitare în

dreptul intern, după partea dispozitivă a acestora se face o menţiune care să

cuprindă elementele de identificare a actului comunitar care a fost preluat,

după modelul următor: "Prezenta/prezentul ...(se menţionează tipul actului

normativ) transpune Directiva nr. / privind ... , publicată în Jurnalul Oficial al

Comunităţilor Europene (JOCE) nr .... / .... "(A se vedea Exemplul nr.12,

infra, pag. 49)

Elementul structural de bază al părţii dispozitive îl constituie articolul.

Articolul cuprinde, de regulă, o singură dispoziţie normativă aplicabilă

unei situaţii date.

Articolul se exprimă în textul legii prin abrevierea "art. ". Articolele se

numerotează în continuare, în ordinea din text, de la începutul până la

sfârşitul actului normativ, cu cifre arabe. Dacă actul normativ cuprinde un

singur articol, acesta se va defini prin expresia "Articol unic".

În cazul actelor normative care au ca obiect modificări sau completări

ale altor acte normative, articolele se numerotează cu cifre romane,

păstrându-se numerotarea cu cifre arabe pentru textele modificate sau

completate. "(A se vedea Exemplul nr.13, infra, pag. 50)

La coduri şi la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu

denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au



semnificaţie proprie în conţinutul reglementării. (A se vedea Exemplul nr.14,

infra, pag. 51)

În cazul în care din dispoziţia normativă primară a unui articol decurg,

în mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în

alineate distincte, asigurându-se articolului o succesiune logică a ideilor şi o

coerenţă a reglementării. Alineatul se evidenţiază printr-o uşoară retragere

de la alinierea textului pe verticală. Alineatele, acestea se numerotează la

începutul fiecăruia cu cifre arabe cuprinse în paranteză. (A se vedea


Dacă textul unui articol sau alineat conţine enumerări prezentate

distinct, acestea se identifică prin utilizarea literelor alfabetului românesc şi

nu prin liniuţe sau alte semne grafice. O enumerare distinctă, marcată cu o

literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare şi nici alineate noi. (A

se vedea Exemplul nr.16, infra, pag. 52)

Atestarea autenticităţii actului normativ se face prin semnătura

reprezentantului legal al emitentului, datare şi numerotare.

Data legii este aceea la care i se dă număr, după promulgare. Actele

Guvernului poartă data şedinţei Guvernului în care actul a fost aprobat. Data

celorlalte acte normative este aceea la care au fost semnate.

Numerotarea actelor normative se face în ordinea datării lor, separat

pe fiecare an calendaristic.

La legi este obligatoriu ca în finalul actului să se facă menţiunea

despre îndeplinirea dispoziţiei constituţionale privind legalitatea adoptării de

către cele două Camere ale Parlamentului.

Formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată

de fiecare Cameră, în ordinea adoptării, este:

a) "Acest proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor/Senat

în şedinţa din ... , cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) sau, după caz,

art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată." - în cazul în care

Camera Deputaţilor/Senatul adoptă proiectul de lege sau propunerea

legislativă, cu sau fără amendamente;

b) "Acest proiect de lege se consideră adoptat de Camera

Deputaţilor/Senat în forma iniţială, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a III-a sau

ale art. 115 alin. (5) teza a III-a, după caz, din Constituţia României,

republicată." - în cazul în care se depăşeşte termenul prevăzut pentru

adoptare.



Formula de atestare a legalităţii adoptării legii va avea următorul

cuprins: "Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu

respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), după caz, din

Constituţia României, republicată."

În cazul în care legea este adoptată în şedinţa comună a celor două

Camere, formula de atestare a legalităţii adoptării acesteia va avea următorul

cuprins: „Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu

respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), ori art.

148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituţia României, republicată.”

În cazul legilor de revizuire a Constituţiei României, formula de

atestare a legalităţii adoptării acestora va avea următorul cuprins: „Această

lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu respectarea

prevederilor art. 151 alin. (1) sau alin. (2), după caz, din Constituţia

României, republicată.”

Formula de atestare este urmată de semnăturile preşedinţilor celor

două Camere sau ale vicepreşedinţilor care au condus şedinţele.

B. Sistematizarea conţinutului actului normativ

Conţinutul proiectului de act normativ se sistematizează în următoarea

ordine de prezentare a ideilor:

a) dispoziţii generale sau principii generale;

b) dispoziţii privind fondul reglementării;

c) dispoziţii tranzitorii;

d) dispoziţii finale;

e) anexe (dacă este cazul)

În cazul unor reglementări de mică întindere se poate redacta textul

fără a se marca distinct elementele menţionate, urmând însă această ordine

de prezentare.

În structura actului normativ, articolele pot fi grupate pe capitole, care

se pot împărţi în secţiuni, iar acestea, după caz, în paragrafe. La coduri şi la

alte legi de mare întindere, capitolele pot fi grupate în titluri şi, după caz, în

părţi, care la rândul lor se pot constitui în cărţi. În toate cazurile, gruparea se

face în funcţie de legătura organică dintre reglementările pe care le cuprind.

Capitolele, titlurile, părţile şi cărţile se numerotează cu cifre romane, în

succesiunea pe care o au în structura din care fac parte. Secţiunile şi

paragrafele se numerotează cu cifre arabe. Titlurile, capitolele şi secţiunile se



denumesc prin exprimarea sintetică a reglementărilor pe care le cuprind. (A


Dispoziţiile generale cuprind prevederi care orientează întreaga

reglementare, determină obiectul şi principiile acesteia. Ele se grupează în

primul capitol şi nu se reiau în restul reglementării, în afară de cazul în care

sunt strict necesare pentru înţelegerea unor dispoziţii cu care formează un tot

unitar.

Dispoziţiile de fond cuprind reglementarea propriu-zisă a relaţiilor

sociale ce fac obiectul actului normativ.

Succesiunea şi gruparea dispoziţiilor de fond cuprinse în actul

normativ se fac în ordinea logică a desfăşurării activităţii reglementate,

asigurându-se ca prevederile de drept material să le preceadă pe cele de

ordin procedural, iar în caz de instituire de sancţiuni, aceste norme să fie

plasate înaintea dispoziţiilor tranzitorii şi finale.

Textele care reglementează similar ipoteze cuprinse în mai multe

subdiviziuni ale actului normativ pot fi grupate în structuri distincte, denumite

dispoziţii comune.

Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la

derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care

urmează să fie înlocuită de noul act normativ.

Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată,

corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului

act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau

conflictul între norme succesive.

Dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în

aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia, implicaţiile

asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări, precum şi

dispoziţia de republicare, dacă este cazul.

La actul normativ cu caracter temporar se prevede şi perioada de

aplicare sau data încetării aplicării sale.

La redactarea textului unui proiect de act normativ se pot folosi, ca

părţi componente ale acestuia, anexe care conţin prevederi ce cuprind

exprimări cifrice, desene, tabele, planuri sau altele asemenea.

Pot constitui anexe la un act normativ reglementările ce trebuie

aprobate de autoritatea publică competentă, cum sunt: regulamente, statute,

metodologii sau norme cu caracter predominant tehnic.



Anexa trebuie să aibă un temei-cadru în corpul actului normativ şi să

se refere exclusiv la obiectul determinat prin textul de trimitere.

Textul-cadru de trimitere trebuie să facă, în finalul său, menţiunea că

anexa face parte integrantă din actul normativ. Dacă sunt mai multe anexe,

în finalul actului normativ se include un articol distinct, cuprinzând aceeaşi

menţiune, însoţită de nominalizarea expresă a tuturor anexelor.

Titlul anexei cuprinde exprimarea sintetică a ideii din textul de

trimitere.

Dacă sunt mai multe anexe, acestea se numerotează cu cifre arabe,

în ordinea în care au fost enunţate în textul proiectului.


După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei

acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea,

completarea, abrogarea, suspendarea şi altele.

Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare

de acelaşi nivel sau de nivel superior.

A. Modificarea şi completarea actului normativ

Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului

unor articole sau alineate şi în redarea lor într-o nouă formulare. Pentru

exprimarea normativă a intenţiei de modificare se nominalizează expres

textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispoziţia

propriu-zisă se formulează utilizându-se sintagma „se modifică şi va avea

următorul cuprins:”, urmată de noul text.

Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziţii

noi, cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte

care se adaugă elementelor structurale existente, prin utilizarea unei formule

de exprimare, cum ar fi: „După articolul...se introduce un nou articol, ..., cu

următorul cuprins:”. Dacă actul de completare nu dispune renumerotarea

actului completat, structurile nou introduse vor dobândi numărul structurilor

din textul vechi după care se introduc, însoţite de un indice pentru

diferenţiere. (A se vedea Exemplul nr.13, infra, pag. 50)

Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data

intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile

ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la

actul de bază.



B. Abrogarea actului normativ

Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi

reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate1.

Abrogarea poate fi totală sau parţială.

În cazul unor abrogări parţiale intervenite succesiv, ultima abrogare se

va referi la întregul act normativ, nu numai la textele rămase în vigoare.

Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter

definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare să se

repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie normele de abrogare din

ordonanţele Guvernului care au fost respinse prin lege de către Parlament şi

cele din legile şi ordonanţele declarate neconstituţionale de Curtea

Constituţională2.

Abrogarea se dispune, de regulă, printr-o dispoziţie distinctă în finalul

unui act normativ care reglementează o anumită problematică, dacâ acesta

afectează dispoziţii normative anterioare, conexe cu ultima reglementare. (A


În cadrul operaţiunilor de sistematizare şi unificare a legislaţiei se pot

elabora şi adopta acte normative de abrogare distincte, având ca obiect

exclusiv abrogara unuia sau mai multor acte normative. (A se vedea


C. Suspendarea actului normativ

În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată

printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În această

situaţie se va prevedea, în mod expres, data până la care operează

suspendarea. La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau

dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare. (A se vedea


Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului

normativ ori a dispoziţiei suspendate poate face obiectul unui alt act normativ

sau al unei dispoziţii exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.

D. Interpretarea legală a actelor normative

Interpretarea legală este intervenţia legislativă pentru clarificarea

sensului unor norme legale şi se realizează printr-un act normativ de acelaşi

1 A abroga înseamnă a desfiinţa, a suprima.

2 A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.62/2007, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.104 din 12 februarie 2007.



nivel sau prin modificarea dispoziţiei al cărei înţeles trebuie clarificat.

Interpretarea legală poate confirma sau, după caz, infirma interpretările

judiciare sau administrative adoptate până la acea dată, cu respectarea

drepturilor câştigate.

E. Republicarea actelor normative

Actul normativ modificat sau completat în mod substanţial se republică

pe baza dispoziţiei cuprinse în actul de modificare, respectiv de completare.

În vederea republicării actului normativ se realizează integrarea

prevederilor modificate sau a celor de completare în ansamblul reglementării,

actualizându-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor

instituţii sau localităţi, dându-se, atunci când s-a dispus expres, o nouă

numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului.

Republicarea legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului se face

în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija autorităţii publice care a

emis actul de modificare, respectiv de completare. Republicarea se face în

cel mult 45 de zile de la data publicării actului care a dispus această măsură.

Republicarea actelor normative modificate sau completate prin

ordonanţe ale Guvernului se face după aprobarea acestora prin lege, pentru

a nu se crea eventuale discrepanţe cu legea de aprobare, în cazul în care

aceasta qaduce alte modificări ordonanţei supuse aprobării. (A se vedea

Exemplul nr.13, infra, pag. 50) Din păcate, această regulă, chiar dacă este

expres prevăzută de lege1 nu se respectă întotdeauna. (A se vedea


F. Rectificarea actelor normative

În cazul în care după publicarea actului normativ se descoperă erori

materiale în cuprinsul său, se procedează la publicarea unei note cuprinzând

rectificările necesare. Este interzisă modificarea prevederilor unor acte

normative prin recurgerea la operaţiunea de rectificare, care trebuie limitată

numai la erorile materiale. Rectificarea se face la cererea organului emitent,

cu avizul Consiliului Legislativ. (A se vedea Exemplul nr.21, infra, pag. 55)

1 Art.70 alin.(4) din Legea nr.24/2000, republicată, precit.



EXEMPLE DE ACTE NORMATIVE

Exemplul nr.1: Legea nr.52/2003

LEGE privind transparenţa decizională în administraţia publică

...

Art. 3

În sensul prezentei legi, termenii de mai jos se definesc astfel:

a)act normativ - actul emis sau adoptat de o autoritate publică, cu aplicabilitate

generală;

b)luarea deciziei - procesul deliberativ desfăşurat de autorităţile publice;

c)elaborarea de acte normative - procedura de redactare a unui proiect de act

normativ anterior supunerii spre adoptare;

d)recomandare - orice punct de vedere, sugestie, propunere sau opinie,

exprimată verbal sau în scris, primită de către autorităţile publice de la orice

persoană interesată în procesul de luare a deciziilor şi în procesul de elaborare a

actelor normative;

e)obligaţia de transparenţă - obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a

informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a

permite accesul la luarea deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor

publice;

f)asociaţie legal constituită - orice organizaţie civică, sindicală, patronală sau

orice alt grup asociativ de reprezentare civică;

g)minută - documentul scris în care se consemnează în rezumat punctele de

vedere exprimate de participanţi la o şedinţă, precum şi rezultatul dezbaterilor;

…

Exemplul nr.2: L.554/2004

LEGEA contenciosului administrativ ...

Art. 29: Corelarea terminologică

Ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face

trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la

instanţa de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile

corespunzătoare din prezenta lege.

...

Exemplul nr. 3: Legea nr.283/2010

LEGE privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi

dezvoltare rurală ...

Art. 19

(2)La nivel judeţean, camerele agricole au următoarele atribuţii:

a)asigură asistenţă juridică de specialitate colegiilor zonale ale camerelor

agricole zonale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 514/2003 privind

organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare,

şi ale Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

...

Exemplul nr.4: Ordinul ministrului afacerilor externe

nr.2351/2010

ORDIN privind intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale

În temeiul art. 25 alin. (9) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,



constatând că părţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru intrarea în

vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Art. 1

La data de 25 iunie 2009 a intrat în vigoare Protocolul de cooperare dintre

Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru în domeniul cercetării şi

dezvoltării, semnat la Bucureşti la 13 martie 2007, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 966/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

647 din 21 septembrie 2007.

Art. 2

La data de 1 august 2009 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul

României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul combaterii

criminalităţii organizate, traficului ilicit de stupefiante şi a terorismului

internaţional, semnat la Bucureşti la 5 iulie 2007, ratificat prin Legea nr.

17/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 29

februarie 2008.

Art. 3

La data de 24 aprilie 2010 a intrat în vigoare Acordul de cooperare privind

serviciile de căutare şi salvare pe mare dintre statele riverane Mării Negre,

semnat la Ankara la 27 noiembrie 1998, ratificat prin Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 182/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

545 din 3 noiembrie 2000.

...

Exemplele nr.5:

1)

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL

LEGE privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi

dezvoltare rurală

2) GUVERNUL ROMÂNIEI

H O T Ă R Â R E

privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru primari în

unele circumscripţii electorale

3)

MINISTERRUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

O R D I N

privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a

Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap

Exemplul nr.6:

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate

acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi

pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi

unele măsuri adiacente



Exemplele nr.7:

1) LEGEA nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură,

silvicultură şi dezvoltare rurală

2) Hotărârea Guvernului nr.5/2011 privind stabilirea datei

alegerilor locale parţiale pentru primari în unele circumscripţii

electorale

3) Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale privind

aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei

superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap

nr.1.736/2010

4) Ordonanţa de urgenţă nr.62/2010 pentru modificarea şi

completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru

suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,

precum şi unele măsuri adiacente

Exemplul nr.8:

ORDONANŢA

privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1, pct.

V.1 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

...

Bucureşti, 29 august 2009

Nr.18

Exemplul nr.9:

GUVERNUL ROMÂNIEI

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea listei obiectivelor de investiţii şi a indicatorilor

tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii din cadul proiectului

„Iniţiativa Copiii Străzii” din judeţul Maramureş

În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată, şi al art.42 alin.

(2) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi

completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre

...

Bucureşti, 31 martie 2010.

Nr.282

Exemplul nr.10:

ORDIN

privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei

Generale Anticorupţie

În conformitate cu dispoziţiile:

- art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007

privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările

ulterioare;

- art. 201 din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi

completările ulterioare;



- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind

operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului

Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 383/2005;

- Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi

efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările

ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu

modificările şi completările ulterioare,

ministrul administraţiei şi internelor emite prezentul ordin.

...

Ministrul administraţiei şi internelor,

Constantin-Traian Igaş

Bucureşti, 20 decembrie 2010

Nr.275

Exemplul nr.11:

GUVERNUL ROMÂNIEI


privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule

În scopul asigurării protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi

proiecte menite să asigure îmbunătăţirea calităţii aerului, precum şi respectarea

obligaţiilor României privind atingerea ţintelor naţionale de reducere a emisiilor

de gaze cu efect de seră, aşa cum acestea decurg din pachetul legislativ energie

- schimbări climatice,

având în vedere faptul că de la 1 ianuarie 2011 intră în vigoare norma

Euro 5 pentru înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a vehiculelor

noi, conform art. 10 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al

Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de

tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele

uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi

privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor,

ţinând cont de faptul că orice întârziere a punerii în aplicare a prevederilor

regulamentului sus-menţionat faţă de termenul prevăzut, respectiv 1 ianuarie

2011, poate aduce prejudicii importante, prin declanşarea procedurii de

infringement de către Comisia Europeană împotriva României,

luând în considerare obiectivul Guvernului de a avea un parc naţional

auto cu o performanţă de mediu mai ridicată şi, în consecinţă, o mai bună

calitate a aerului, fapt compatibil cu obiectivele şi normele de drept europene,

prin încurajarea achiziţiei de autoturisme electrice, cele cu propulsie hibridă şi

cele dotate cu tehnologii avansate de reducere a emisiilor poluante,

având în vedere necesitatea intensificării aplicării principiului "poluatorul

plăteşte" în scopul atingerii obiectivelor de mediu stabilite la nivelul Uniunii

Europene,

în considerarea faptului că aceste elemente constituie situaţii extraordinare a

căror reglementare nu poate fi amânată şi vizează totodată interesul public,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

...

Bucureşti, 23 decembrie 2010

Nr.118

Exemplul nr.12:

GUVERNUL ROMÂNIEI


pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996

privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în

sistemul bancar



*

Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune dispoziţiile art. 1 pct. 3 lit. a) din

Directiva 2009/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie

2009 de modificare a Directivei 94/19/CE privind schemele de garantare a

depozitelor în ceea ce priveşte plafonul de garantare şi termenul de plată a

compensaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L68 din 13

martie 2009.

Exemplul nr.13:

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 274/2004 privind înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct.

VI.4 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Art. I

Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Oficiului Român pentru Adopţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea

I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se

completează după cum urmează:

1.La articolul 5, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"a) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul

aplicării şi respectării reglementărilor din domeniul adopţiei, precum şi

coordonarea activităţilor desfăşurate de persoane juridice de drept public sau

privat în acest domeniu;"

2.La articolul 6 alineatul (1), după litera o) se introduc patru noi litere,

literele p), q), r) şi s), cu următorul cuprins:

"p) asigură controlul şi îndrumarea metodologică a activităţilor

desfăşurate în cadrul procedurilor de adopţie de către direcţiile generale de

asistenţă socială şi protecţia copilului şi organismele private şi propune

instituţiilor competente stabilirea răspunderii disciplinare, materiale,

contravenţionale sau penale, după caz, a persoanelor vinovate de săvârşirea

abaterilor constatate;

q) monitorizează şi controlează respectarea standardelor minime

obligatorii privind procedura adopţiei interne;

r) ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităţilor ori instituţiilor

competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau, după caz,

înlăturarea efectelor oricăror acte ori fapte care încalcă principiile şi normele

tratatelor internaţionale în domeniul adopţiei, la care România este parte;

s) sprijină copiii adoptaţi în demersurile lor de a-şi cunoaşte originile şi

propriul trecut, colaborând în acest scop cu alte persoane juridice publice sau

private."

3.La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul

(11), cu următorul cuprins:

"(11) În îndeplinirea atribuţiilor de control care îi revin, Oficiul are dreptul

să solicite informaţii şi documente, în condiţiile legii, de la orice persoană juridică

publică sau privată, acestea având obligaţia de a le pune la dispoziţia

personalului Oficiului în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării."

Art. II

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanţe, Oficiul Român pentru Adopţii va supune Guvernului spre aprobare

proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.433/2004

privind aprobarea structurii organizatorice, a numărului maxim de posturi şi a

Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Român pentru Adopţii, cu

modificările şi completările ulterioare.

Art. III

Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Oficiului Român pentru Adopţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea



I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările

şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica, după aprobarea

acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. IV

Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, Partea I.

...

Bucureşti, 29 august 2009.

Nr.25

Exemplul nr.14:



L E G E

privind Codul penal

Parlamentul României adoptă prezenta lege

PARTEA GENERAL

T I T L U L I

Legea penală şi limitele ei

CAPITOLUL I

Principii generale

Legalitatea

incriminării Art.1. - (1)Legea penală prevede faptele care

constituie infracţiuni.

(2)Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal

pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală

la data când a fost săvârşită

Legalitatea

sancţiunilor de drept

penal

Art.2. - (1)Legea penală prevede pedepsele

aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de

persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi

măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de

persoanele care au comis fapte prevăzute de legea

penală.

(2)Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua

o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă

aceasta nu era prevăzută de legea penală la data

când fapta a fost săvârşită.

(3)Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în

afara limitelor generale ale acesteia.

...

Bucureşti, 17 iulie 2009.

Nr.286

Exemplul nr.15:

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin.

(1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului

României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al

art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind

stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1

(1)Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de

specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în

subordinea Guvernului.

(2)Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are rol de

sinteză şi coordonare în aplicarea Strategiei şi Programului de guvernare în

domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului şi sportului.

(3)Sediul principal al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi

Sportului este în municipiul Bucureşti, str. General Berthelot nr. 28-30, sectorul

1. Acesta îşi desfăşoară activitatea şi în alte sedii, deţinute potrivit legii, situate

în municipiul Bucureşti, str. Spiru Haret nr. 10, Str. Caransebeşului nr. 1, et. 7-

12, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2, str. Eremia Grigorescu nr. 26, sectorul 1,

respectiv în str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1.

...

Bucureşti, 5 februarie 2010

Exemplul nr.16:

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin.

(1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului

României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al

art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind

stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,


...

Art. 3

Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate, Ministerul

Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îndeplineşte următoarele funcţii:

a)de strategie, prin care planifică strategic şi asigură elaborarea şi

implementarea politicilor în domeniul învăţământului, cercetării, tehnologiei,

dezvoltării tehnologice, inovării, tineretului şi sportului;

b)de administrare, prin care alocă, monitorizează şi evaluează utilizarea

resurselor pentru implementarea politicilor în domeniile sale de activitate;

c)de evaluare, coordonare şi control al realizării politicilor în domeniul

educaţiei, învăţământului, cercetării, tehnologiei, dezvoltării tehnologice, inovării,

tineretului şi sportului;

d)de elaborare a cadrului normativ-metodologic, funcţional, operaţional şi

financiar în care se realizează politicile din domeniile sale de activitate;

e)de autoritate de stat, prin care asigură urmărirea şi controlul

respectării reglementărilor din domeniile sale de activitate;

f)de reprezentare, prin care asigură, în numele Guvernului, reprezentarea

în organismele şi în organizaţiile naţionale, regionale şi internaţionale, ca

autoritate de stat pentru domeniile sale de activitate;

g)de comunicare cu celelalte structuri ale administraţiei publice centrale

şi locale şi cu societatea civilă;

h)de cooperare internaţională, prin care asigură aplicarea acordurilor

internaţionale în domeniile sale de activitate şi promovarea de noi acorduri;



i)de organism intermediar pentru dezvoltarea resurselor umane, precum

şi pentru cercetare-dezvoltare, sport şi tineret.

...

Bucureşti, 5 februarie 2010.

Nr.81

Exemplul nr.17: Hotărârea Guvernului nr.369/2009

GUVERNUL ROMÂNIEI

H O T Ă R Â R E

privind constituirea şi funcţionarea comisiilor de dialog social la

nivelul administraţiei publice centrale şi la nivel teritorial


...

Art.8

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea

Guvernului nr.314/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor

de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr.142 din 22 martie 2001, cu modificările şi

completările ulterioare.

Exemplul nr.18:



LEGE

pentru abrogarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea

contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1

Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la

normele legale de igienă şi sănătate publică, republicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 325 din 24 aprilie 2008, se abrogă la data de 1 iunie

2011.

Art. 2

Până la data de 1 iunie 2011, Guvernul adoptă hotărârea privind stabilirea

şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.

-****-

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea

prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR PREŞEDINTELE SENATULUI

ROBERTA ALMA ANASTASE MIRCEA-DAN GEOANĂ

Bucureşti, 14 decembrie 2010.

Nr.254



Exemplul nr.19:

GUVERNUL ROMÂNIEI


privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a

altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului

din organele autorităţii judecătoreşti

...

În temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României,


...

Art. III

(1)Aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2) referitoare la cuantumul

sporului cu care se plătesc orele lucrate peste durata normală a timpului de

lucru, ale art. 33 alin. (2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în

concediul de odihnă şi ale art. 82 alin. (2) teza a doua referitoare la cuantumul

indemnizaţiei de delegare, din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor

publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8

decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la

data de 1 ianuarie 2002.

(2)De asemenea, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea

prevederilor art. 411 alin. (1) care cuprind dispoziţii referitoare la acordarea

primei pentru concediul de odihnă şi ale art. 45 alin. (1) referitoare la cuantumul

sporului cu care se plătesc orele lucrate peste durata normală a timpului de

muncă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului

din organele autorităţii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, modificată şi completată prin

Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.

50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele

autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

425 din 1 septembrie 2000, precum şi aplicarea prevederilor art. IV referitoare la

acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru

prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 614 din 29 noiembrie 2000.

(3)Pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menţionate la alin.

(1) şi (2) redevin aplicabile dispoziţiile legale în materie existente la data intrării

în vigoare a Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, a

Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 237/2000.

...

Bucureşti, 26 februarie 2001.

Nr.33

Exemplul nr.20:

GUVERNUL ROMÂNIEI


pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătăţii, în vederea eficientizării unor instituţii şi activităţi în

acest domeniu

...

În temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României,


...



Art. IV

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu

modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările

aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al

României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Exemplul nr.21:

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.89 din 3 februarie 2001

*

R E C T I F I C Ă R I

La Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi

Reglementare în Comunicaţii nr. 7/2011 privind implementarea serviciului

universal în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2011, se face următoarea rectificare

(care aparţine Redacţiei "Monitorul Oficial, Partea I"):

- în titlul anexei nr. 2, în loc de: "Cerere*) de desemnare ca furnizor" se

va citi: "Cerere*) de desemnare ca furnizor de serviciu universal".

Întrebări de autoevaluare

1. Ce sunt actele administrative?

2. Care sunt trăsăturile actului administrativ?

3. Cum se clasifică actele administrative?

4. Care sunt aspectele pe care le îmbracă legalitatea, ca şi condiţie esenţială

de valabilitate a actelor administrative?

5. Ce este oportunitatea actului administrativ şi care este distincţia legalitate

– oportunitate?

6. Care sunt condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească actele

administrative?

7. Ce sunt avizele şi acordurile, ca şi condiţii pentru emiterea actelor

administrative?

8. Prezentaţi condiţiile procedurale concomitente pentru emiterea actului

administrativ.

9. Prezentaţi condiţiile procedurale ulterioare pentru emiterea actului

administrativ.

10. Care este momentul la care actele administrative produc efecte juridice?

11. Prezentaţi situaţiile de încetare a efectelor actelor administrative.

12.Explicaţi importanţa iniţiativei legislative , ca mijloc juridic al administraţiei.



13.De ce vorbim despre „iniţiativa legislativă a administraţiei” şi nu despre

„iniţiativa legislativă a Guvernului” ?

14.Care sunt etapele de elaborare a actelor normative ?

15.Care sunt documentele de motivare şi prezentare a proiectelor de acte

normative?

16.Cum se redactează actele normative ?

17.Care sunt părţile constitutive ale actului normativ ? Descrieţi-le la modul

sintetic.

18.Cum se redactează partea dispozitivă a actului normativ ?

19.Ce cuprinde formula de atestare a autenticităţii actului normativ ?

20.Cum se sistematizează conţinutul actului normativ ?

21.Prezentaţi evenimentele legislative

Teste de autoevaluare

1. Nu este o trăsătură a actului administrativ: a. este o formă fundamentală de activitate a puterii legislative;

b. este o voinţă juridică unilaterală; c. este emis numai în realizarea puterii publice; d. are un regim juridic specific.

2. Se dau propoziţiile: A – Acordul de voinţă care intervine în cadrul unui organ colegial al administraţiei publice, în vederea emiterii unui act administrativ, înlătură caracterul unilateral al acestuia. B – În cazul emiterii actelor administrative ca urmare a unei cereri prealabile, nu suntem în prezenţa manifestării voinţei unilaterale a autorităţii administrative emitente. C - Caracterul obligatoriu al actului administrativ nu trebuie confundat cu posibilitatea de a fi executat prin forţa de constrângere a statului. Alegeţi varianta corectă: a. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă; b. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă; c. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată; d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C

este adevărată;

3. Se dau propoziţiile: A – Actul administrativ trebuie învestit cu titlu executoriu pentru a putea fi adus la îndeplinire prin constrângere. B – Subiectul calificat al raportului juridic de constrângere directă este chiar autoritatea executivă. C – Actul administrativ este singurul act de autoritate care poate fi atacat în contenciosul administrativ.

Alegeţi varianta corectă: a. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată;



b. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă; c. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată; d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C

este adevărată; 4. Potrivit Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, sunt asimilate actelor administrative:

a. actele unilaterale cu caracter individual emise de o autoritate publică în vederea executării legii; b. actele administrativ-jurisdicţionale; c. actele unilaterale cu caracter normativ emise de o autoritate publică în vederea organizării executării legii; d. nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere.

5. Potrivit Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, nu pot fi atacate în contenciosul administrativ, sub nici un motiv: a. actele de comandament cu caracter militar; b. actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război; c. actele administrative emise pentru restabilirea ordinii publice; d. actele administrative emise pentru înlăturarea consecinţelor

calamităţilor naturale.

6. Actele administrative cu caracter intern sunt o clasă a actelor administrative, obţinută prin utilizarea următorului criteriu de clasificare: a. categoria din care face parte autoritatea emitentă; b. competenţa teritorială; c. întinderea efectelor; d. conţinutul efectelor actului individual. 7. Actele administrative emise de autorităţile autonome ale administraţiei publice locale sunt o clasă a actelor administrative, obţinută prin utilizarea următorului criteriu de clasificare: a. categoria din care face parte autoritatea emitentă; b. competenţa teritorială; c. întinderea efectelor; d. conţinutul efectelor actului individual. 8. Actele autorităţilor locale de nivel intermediar sunt o clasă a actelor administrative, obţinută prin utilizarea următorului criteriu de clasificare: a. categoria din care face parte autoritatea emitentă; b. competenţa teritorială; c. întinderea efectelor; d. conţinutul efectelor actului individual. 9. Actele administrative prin care se conferă un statut sunt o clasă a actelor administrative, obţinută prin utilizarea următorului criteriu de clasificare: a. categoria din care face parte autoritatea emitentă; b. competenţa teritorială; c. întinderea efectelor;



d. conţinutul efectelor actului individual. 10. Judecătorul de contencios administrativ nu poate: a. să cenzureze actul administrativ sub aspectul competenţei autorităţii emitente; b. să stabilească în speţă măsurile de executare a legii pe care le

consideră oportune; c. să anuleze actul administrativ pentru nerespectarea unor condiţii

procedurale de emitere; d. să anuleze actul administrativ care nu corespunde scopului urmărit

de legiuitor. 11. Forma scrisă a actului administrativ: a. este doar o condiţie ad probationem; b. este lăsată la aprecierea emitentului; c. este o condiţie ad validitatem în orice situaţie; d. este o condiţie ad validitatem, cu excepţia unor acte administrative

individuale; 12. Ordinele şi dispoziţiile cu caracter general, date telefonic: a. sunt simple precizări, orientări sau lămuriri; b. sunt acte administrative normative; c. sunt acte administrative numai dacă sunt formulate de primul-

ministru, în cadrul video-conferinţelor cu autorităţile administrative din teritoriu, şi sunt adresate preşedinţilor consiliilor judeţene;

d. sunt acte administrative numai dacă sunt formulate de primul-ministru, în cadrul video-conferinţelor cu autorităţile administrative din teritoriu, şi sunt adresate primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ.

13. Este o condiţie procedurală anterioară emiterii actului administrativ: a. obţinerea avizelor consultative; b. semnarea; c. motivarea; d. confirmarea. 14. Este o condiţie procedurală concomitentă emiterii actului administrativ: a. acordul prealabil; b. semnarea; c. confirmarea; d. publicarea. 15. Este o condiţie procedurală ulterioară emiterii actului administrativ: a. avizul facultativ; b. cvorumul; c. motivarea; d. confirmarea. 16. Nu este majoritate calificată: a. 2/3 din numărul membrilor care alcătuiesc organul colegial; b. ½+1 din numărul membrilor care alcătuiesc organul colegial; c. 3/5 din numărul membrilor care alcătuiesc organul colegial; d. 3/4 din numărul membrilor care alcătuiesc organul colegial.



17. Este un act administrativ cu caracter retroactiv: a. actul administrativ prin care se anulează un alt act administrativ; b. actul administrativ normativ care prevede o dată ulterioară

publicării, pentru intrarea în vigoare; c. actul administrativ normativ prin care se dezincriminează o

infracţiune; d. decretul de graţiere emis de Preşedintele României. 18. Nu se bucură de prezumţia de legalitate şi ca atare nu se execută: a. actele administrative inexistente; b. actele administrative lovite de nulitate relativă, care nu a fost

constatată sau declarată de organul competent; c. actele administrative lovite de nulitate absolută, care nu a fost

constatată sau declarată de organul competent; d. actele administrative revocabile. 19. Principiul revocabilităţii actelor administrative are caracter absolut în

cazul: a. actelor administrative jurisdicţionale; b. actele administrative care conferă un anumit statut; c. actele administrative care au fost realizate material; d. actele administrative normative. 20. Suspendarea de drept a actului administrativ intervine: a. ori de câte ori există îndoieli cu privire la legalitatea lui; b. ori de câte ori există îndoieli cu privire la oportunitatea lui; c. atunci când este lăsată la aprecierea organelor competente; d. atunci când prefectul atacă la instanţa de contencios administrativ

un act legal emis de o autoritate a administraţiei publice locale.

21. Nu este un mijloc juridic direct al administraţiei publice: a. dreptul de iniţiativă legislativă; b. actul administrativ; c. actul de dreptul muncii; d. contractul civil. 22. Potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, atribuţia Guvernului de a iniţia proiecte de lege şi de a le supune spre aprobare Parlamentului ţine de: a. funcţia sa de autoritate de stat; b. funcţia sa de reprezentare; c. funcţia sa de reglementare; d. funcţia sa de administrare a proprietăţii statului. 23. Se dau propoziţiile: A – Au dreptul să iniţieze proiecte de lege guvernamentale ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în subordinea Guvernului. B - Au dreptul să iniţieze proiecte de lege guvernamentale autorităţile administrative autonome. C - Au dreptul să iniţieze proiecte de lege guvernamentale consiliile judeţene, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor. D - Au dreptul să iniţieze proiecte de lege guvernamentale consiliile locale. Alegeţi varianta corectă:



a. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată, propoziţia D este adevărată;

b. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată, propoziţia D este falsă;

c. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă, propoziţia D este adevărată;

d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată, propoziţia D este adevărată.

24. Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii pentru situaţii tranzitorii, numai dacă:

a. noua reglementare afectează raporturi juridice care şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări;

b. noua reglementare are în vedere tranziţia la economia de piaţă; c. noua reglementare afectează raporturi juridice care nu şi-au produs

în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări;

d. noua reglementare urmăreşte preluarea în legislaţia naţională a acquis-ului comunitar.

25. Expunerea de motive este documentul de motivare: a. în cazul proiectelor de legi; b. în cazul ordonanţelor Guvernului; c. în cazul hotărârilor Guvernului; d. în cazul ordinelor cu caracter normativ ale miniştrilor. 26. Nota de fundamentare este documentul de motivare: a. în cazul proiectelor de legi;

b. în cazul proiectelor legilor de aprobare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului;

c. în cazul hotărârilor Guvernului; d. în cazul ordinelor cu caracter normativ ale miniştrilor. 27. Referatul de aprobare este documentul de motivare: a. în cazul proiectelor de legi; b. în cazul ordonanţelor Guvernului; c. în cazul hotărârilor Guvernului; d. în cazul ordinelor cu caracter normativ ale miniştrilor. 28. Documentul de motivare va cuprinde prezentarea distinctă a elementelor obiective ale situaţiei extraordinare care impune reglementarea imediată, în cazul:

a. legii organice; b. legii ordinare; c. ordonanţei de urgenţă; d. ordonanţei.

29. Expunerile de motive la proiectele de lege de aprobare a ordonanţelor se semnează de către: a. Preşedintele României; b. Preşedintele Senatului; c. Preşedintele Camerei Deputaţilor;



d. Primul-ministru.

30. Se dau propoziţiile: A – Pentru înţelegerea cu uşurinţă a textului actului normativ, la redactarea acestuia se vor utiliza regionalismele. B – În cuprinsul unui act normativ, aceleaşi noţiuni pot fi exprimate prin termeni diferiţi. C – Textul articolelor trebuie să conţină explicaţii privind dispoziţia pe care o instituie. D – La redactarea actului normativ, verbele se utilizează, de regulă, la timpul prezent forma afirmativă.

Alegeţi varianta corectă: a. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă, propoziţia D este adevărată; b. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată, propoziţia D este falsă; c. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă, propoziţia D este falsă; d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă, propoziţia D este falsă;

31. Categoria juridică a actului normativ este precizată în: a. titlu; b. preambul; c. partea dispozitivă; d. formula de atestare a autenticităţii. 32. Scopul actului normativ se enunţă în: a. titlu; b. preambul; c. formula introductivă; d. partea dispozitivă. 33. Articolul este elementul structural de bază al: a. preambulului actului normativ; b. formulei introductive a actului normativ; c. părţii dispozitive a actului normativ; d. formulei de atestare a autenticităţii actului normativ. 34. Potrivit regulilor de sistematizare a conţinutului actului normativ, prevederile privind principiile care orientează întreaga reglementare se cuprind la: a. dispoziţii generale; b. dispoziţii de fond; c. dispoziţii tranzitorii; d. dispoziţii finale. 35. Potrivit regulilor de sistematizare a conţinutului actului normativ, dispoziţia de republicare face parte din: a. dispoziţiile generale; b. dispoziţiile de fond; c. dispoziţiile tranzitorii; d. dispoziţiile finale.

ASPECTE PRIVIND ACTIVITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI PARTEA II-a

62

CAPITOLUL 2 ASPECTE PRIVIND ACTIVITATEA ADMINISTRAŢIEI

PUBLICE


2.1. Formele de activitate ale administraţiei publice

2.2. Clasificarea faptelor administrative 2.3. Faptele administrative juridice 2.4. Faptele administrative nejuridice

2.5. Analiza faptelor administrative

OBIECTIVE

După parcurgerea acestui capitol veţi şti:

Care sunt formele de activitate ale administraţiei publice;

Cum se clasifică faptele administrative după criteriul specificităţii, după criteriul conformităţii cu legea şi după criteriul efectelor juridice;

Care sunt actele juridice utilizate de administraţia publică;

Care sunt principalele categorii de fapte materiale şi fapte administrative nejuridice întâlnite în administraţia publică;

Cum să analizaţi un fapt administrativ.



63

2.1. Formele de activitate ale administraţiei publice

După cum se ştie1, noţiunea de administraţie publică, în sens formal-

organic, desemnează organele administraţiei publice, mai precis, următoarele

autorităţi2 şi instituţii publice: Preşedintele României, Guvernul, ministerele şi

alte organe subordonate direct Guvernului, organele centrale de specialitate

autonome, instituţiile subordonate ministerelor; prefectul; structurile din teritoriu

ale ministerelor; organele autonome locale (consiliul judeţean, consiliul local şi

primarul) şi instituţiile subordonate acestora.

În sens material-funcţional, noţiunea de administraţie publică evocă

activităţile prin care se execută legea, în regim de putere publică, adică

activitatea desfăşurată de autorităţile administraţiei publice.

În sens global, administraţia publică este ansamblul activităţilor

Preşedintelui României, Guvernului, autorităţilor administrative autonome

centrale, autorităţilor administrative autonome locale şi, după caz, ale structurilor

subordonate acestora, prin care, în regim de putere publică se aduc la

îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice.

Potrivit celor prezentate, activitatea de administraţie publică prezintă

următoarele caracteristici:

a. este activitatea realizată de autorităţile executive şi administrative, pe

care le vom denumi generic autorităţile administraţiei publice;

b. este o activitate de aducere la îndeplinire a legii, fie în sens material

concret, fie prin emiterea de acte normative subsecvente sau, după

caz, de organizare sau prestare efectivă a serviciilor publice;

c. este o activitate ce se realizează în regim de putere publică, adică

prin intermediul prerogativelor acordate de Constituţie şi legi, care fac

să prevaleze interesul public, general, faţă de interesele particulare;

cu alte cuvinte, este vorba de capacitatea administraţiei de a-şi

impune voinţa în raporturile cu administraţii, utilizând, dacă este cazul,

constrângerea.

1 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol.I, ediţia 4, Editura ALL BECK, Bucureşti –

2005, pp.82,83. 2 Termenul autoritate evocă structurile cu activitate preponderent de decizie, iar termenul

instituţie evocă structurile cu activitate preponderent de serviciu public; termenul organ este utilizat în acelaşi sens cu termenul autoritate; termenul structură are înţelesul de formă organizatorică.



64

Una dintre problemele cruciale ale cunoaşterii fenomenului de

administraţie publică este determinarea formelor şi conţinutului activităţii

acesteia.

Formele de activitate ale administraţiei publice au făcut obiectul unor

ample analize doctrinare, care au condus la concluzii mai mult sau mai puţin

diferite, fără a se ajunge la o poziţie unanim acceptată.1

În opinia noastră, la modul cel mai general, activitatea administraţiei

publice este constituită dintr-o serie de fapte, în sensul de acţiuni sau inacţiuni

umane, care produc diverse consecinţe, realizate de personalul din administraţia

publică, indiferent de calitatea pe care o are: demnitar, organ colegial, funcţionar

public, angajat cu contract de muncă. Pentru a preciza că ne referim la acţiunile

sau inacţiunile din cadrul administraţiei publice, toate aceste fapte le denumim

fapte administrative. Deci, la modul cel mai general, activitatea de

administraţie publică este alcătuită din ansamblul faptelor administrative, care

cunosc o mare diversitate.

2.2. Clasificarea faptelor administrative Pentru cunoaşterea faptelor administrative se utilizează o seamă de

clasificări.2 Ne vom opri la trei dintre ele.

1. După criteriul specificităţii avem:

a. acţiuni sau inacţiuni specifice administraţiei publice,

b. acţiuni şi inacţiuni care se regăsesc şi în alte domenii ale vieţii

sociale.

Ca exemple de fapte specifice administraţiei publice, prin specificitate

înţelegând că ele sunt caracteristice administraţiei publice şi pot fi realizate

numai de administraţia publică, menţionăm: decretele prezidenţiale, hotărârile

de guvern, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor etc.

Dintre faptele care pot fi comise atât în cadrul administraţiei, cât şi în alte

domenii ale vieţii sociale, cum sunt societăţile comerciale private, arătăm:

organizarea muncii prin regulamente interne, abaterile disciplinare, transportul

de persoane şi bunuri, furnizarea anumitor servicii, operaţiunile de birou etc.

1 A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol.II, ediţia 4, Editura ALL BECK, Bucureşti –

2005, pp.3-19. 2 I. SANTAI, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol.II, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca,

2005, pp.11-15.



65

2. După criteriul conformităţii cu legea, avem:

a. fapte administrative licite,

b. fapte administrative ilicite.

Faptele administrative licite sunt cele conforme cu legea şi formează

sfera acţiunilor şi inacţiunilor permise. Exemple: toate actele legale emise de

autorităţile administraţiei publice, intervenţia pompierilor pentru stingerea unui

incendiu, neînscrierea în listele electorale a persoanelor care nu au împlinit 18

ani.

Faptele administrative ilicite sunt cele prin care se încalcă legea şi

formează sfera acţiunilor şi inacţiunilor interzise, care dacă se produc şi sunt

descoperite atrag sancţiuni. Exemple: toate actele ilegale ale autorităţilor

administraţiei publice; abaterile disciplinare ale funcţionarilor publici, neluarea de

către primar a măsurilor legale necesare pentru lichidarea efectelor unei

inundaţii sau, la modul general neîndeplinirea de către o autoritate a

administraţiei publice a atribuţiilor stabilite de lege.

3. După criteriul efectelor juridice, adică a capacităţii de a genera,

modifica sau stinge drepturi şi obligaţii, avem:

a. fapte administrative juridice,

b. fapte administrative nejuridice.

Datorită volumului şi importanţei lor, aceste două categorii de fapte

administrative vor fi analizate distinct în cele ce urmează.

2.3. Faptele administrative juridice

Faptele administrative juridice sunt cele care produc efecte juridice şi se

împart în 4 categorii:

I. acte administrative, care sunt manifestări unilaterale de voinţă,

făcute în scopul producerii de efecte juridice, în regim de

putere publică;

II. contracte administrative, care sunt acorduri de voinţă, având ca

scop producerea de efecte juridice, în regim de drept public;

III. acte de drept comun, care sunt acorduri, respectiv, manifestări

unilaterale de voinţă, având ca scop producerea de efecte

juridice în regim de drept privat (drept civil, drept comercial,

dreptul muncii);



66

IV. fapte materiale, care sunt acţiuni sau inacţiuni, care nu

urmăresc producerea de efecte juridice, dar care produc

asemenea efecte în virtutea dispoziţiilor normelor de drept.

Actele administrative deţin o pondere importantă în cadrul formelor de

activitate ale administraţiei publice, fiind instrumentul specific activităţii

executive, adică al activităţii de executare a legii în regim de putere publică. Ele

sunt de două feluri:

- acte administrative normative,

- acte administrative individuale.

Exemple de acte administrative normative sunt toate actele care conţin

reguli generale de comportament, cum sunt: hotărârile de guvern, ordinele

miniştrilor, hotărârile consiliul judeţean sau local etc. Ele pot fi interne, când

stabilesc reguli aplicabile în interiorul unei autorităţi sau instituţii publice

(regulamentul de organizare şi funcţionare) sau externe, când stabilesc reguli

pentru toate persoanele din raza de competenţă a autorităţii administrative

emitente (hotărârea consiliului local privind măsuri de asigurare a curăţeniei

localităţii).

Actele administrative individuale creează, modifică sau sting drepturi şi

obligaţii pentru una sau mai multe persoane determinate. Exemple: decretele de

graţiere, decretele de numire în diferite funcţii, hotărârea consiliului judeţean de

atribuire a unei denumiri, diplomele, autorizaţiile etc.

Contractul administrativ este un acord de voinţă, între o autoritate a

administraţiei publice, aflată pe o poziţie de superioritate juridică, pe de o parte,

şi alte subiecte de drept (persoane fizice sau juridice), pe de altă parte, prin care

se urmăreşte satisfacerea unui interes general (public).1

Poziţia de superioritate2 a administraţiei publice (regimul de drept public)

constă în:

- existenţa unor clauze impuse prin lege sau, în baza legii, prin hotărâri

de guvern;

- când interesul public o cere, autoritatea administraţiei publice poate

modifica sau rezilia unilateral contractul, fără a recurge la justiţie;

1 V. VEDINAŞ, Drept administrativ – Manual pentru uzul studenţilor – Editura LUMINA LEX,

Bucureşti – 2004, p.77. 2 R. N. PETRESCU, Drept administrativ, Editura ACCENT, Cluj-Napoca, 2004, p.340.



67

- autoritatea administraţiei publice nu poate ceda drepturile şi obligaţiile

sale decât altei autorităţi a administraţiei publice, în condiţiile legii, iar cealaltă

parte le poate ceda numai cu aprobarea autorităţii administraţiei publice;

- dacă legea nu dispune altfel, soluţionarea litigiilor privind contractele

administrative este de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Cele mai frecvente contracte administrative sunt1: contractele de achiziţii

publice, contractele de concesiune pentru punerea în valoare a unui bun din

domeniul public, contractele de concesiune a unui serviciu public şi contractele

pentru executarea de lucrări publice.

În afara actelor şi contractelor administrative, în activitatea administraţiei

publice se utilizează, cu o pondere mai redusă, şi actele de drept comun.

În cazul actelor de drept comun, autoritatea administraţiei publice

acţionează ca o simplă persoană juridică, nu ca o persoană învestită cu putere

publică. Exemple: contractele pentru furnizarea de utilităţi (apă, energie

electrică, gaze, servicii de salubritate), contractele de muncă încheiate cu

persoanele care nu au calitatea de funcţionar public, contractele de închiriere a

unor imobile necesare pentru funcţionarea serviciilor publice, etc.

Faptele materiale2 sunt transformări în lumea materială înconjurătoare

care produc efecte juridice, fără a exista o manifestare de voinţă în acest scop.

Legea este cea care atribuie efecte juridice acestor fapte materiale. Spre

deosebire de actele administrative al căror scop este producerea de efecte

juridice, faptele materiale dau naştere la asemenea efecte datorită legii. De

pildă, construirea de către un consiliu local, pe un teren proprietatea

municipalităţii, a unui spital, are ca urmare dobândirea dreptului de proprietate

de către municipiu, asupra construcţiei respective. Efectul juridic (naşterea

dreptului de proprietate) s-a produs ca o consecinţă a transformării care a avut

loc în lumea materială, în condiţiile prevăzute de lege. El nu este rezultatul unei

manifestări de voinţă cu scopul de a genera, modifica sau stinge drepturi şi

obligaţii. Scopul faptului material este satisfacerea nevoii de servicii medicale a

colectivităţii.

Trebuie subliniat că şi inacţiunea poate determina modificări în lumea

materială, producătoare de efecte juridice, în lipsa unei manifestări de voinţă în

1 V. VEDINAŞ, op.cit., pp.135-143.

2 R. N. PETRESCU, op.cit., pp.276,277.



68

acest sens. Astfel, neefectuarea la timp a lucrărilor de reparaţii necesare unei

clădiri degradate aparţinând unei comune, poate conduce la prăbuşirea

acesteia, şi prin aceasta la producerea de prejudicii unor terţi. Pe cale de

consecinţă, apare dreptul terţilor la despăgubiri şi obligaţia comunei la plata

acestora.

Un exemplu elocvent de fapte materiale care produc efecte juridice, fără

ca făptuitorul să fi urmărit acest scop, sunt contravenţiile comise de autorităţile

administraţiei publice şi cele comise de funcţionarii publici.

2.4. Faptele administrative nejuridice

Faptele administrative nejuridice sunt acele fapte care nu produc efecte

juridice. În acest caz, nu numai că nu există o manifestare de voinţă în scopul

producerii de efecte juridice, dar nici normele juridice nu le atribuie efectul de a

genera, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii.

Faptele administrative nejuridice se împart, după natura lor, în:

I. acte politice,

II. operaţiuni tehnico-materiale,

III. operaţiuni tehnico-productive.

Actele politice sunt manifestări unilaterale de voinţă ale autorităţilor

administraţiei publice1, care exprimă o atitudine, o poziţie în domeniul politicii2

interne sau externe.

Atâta timp cât nu sunt încorporate într-un act juridic, actele politice nu

produc efecte juridice, adică nu generează, modifică sau sting drepturi şi

obligaţii a căror realizare poate fi impusă prin forţa de constrângere a statului.

Totuşi, ele pot influenţa viaţa socială, datorită prestigiului şi poziţiei autorităţii de

la care emană.

Exemple de acte politice sunt declaraţiile şi mesajele. Declaraţiile sunt

acte care definesc atitudinea emitentului ( de exemplu Guvernul) în anumite

probleme naţionale sau internaţionale. Mesajele sunt acte prin care emitentul

(de exemplu şeful statului sau primul-ministru) se adresează, de regulă, unei

reuniuni interne sau internaţionale, pentru a-şi exprima poziţia faţă de o anumită

problemă de interes public.

1 I. SANTAI, op.cit., pp.209,210.

2 Prin politică înţelegem aici ansamblul format din obiectivele de interes public, împreună cu

metodele şi mijloacele avute în vedere pentru realizarea lor.



69

Operaţiunile tehnico-materiale, cunoscute şi sub denumirea de operaţiuni

administrative1, reprezintă ansamblul faptelor administrative care nu produc

efecte juridice prin ele însele, dar sunt indispensabile pentru realizarea sarcinilor

administraţiei publice. Aceste operaţiuni deţin ponderea în cadrul activităţii

administraţiei publice, cea mai mare parte a personalului din cadrul acesteia

având ca obligaţii de serviciu realizarea unor asemenea operaţiuni.

Operaţiunile tehnico-materiale cunosc o mare diversitate. Menţionăm

exemplificativ: redactare diverselor scrisori administrative, a referatelor şi a

proiectelor de acte administrative, înregistrarea şi circuitul documentelor,

întocmirea unor situaţii statistice sau contabile, multiplicările de documente,

ştampilările, transmiterile de date, semnăturile etc.

Precizăm că operaţiunile tehnico-materiale sunt fapte administrative care

nu produc efecte juridice atâta timp cât se înscriu în sfera faptelor licite. Dacă

însă sunt ilicite, evident că vor avea consecinţe juridice. Astfel, dacă în cadrul

operaţiunilor de înregistrare şi circulaţie a documentelor se pierde un înscris,

acest fapt va antrena răspunderea juridică a persoanei vinovate. Acelaşi lucru

se poate întâmpla şi în cazul falsificării unor raportări.

Operaţiunile tehnico-productive sunt specia faptelor administrative

nejuridice prin care se realizează fizic, material, producerea şi furnizarea unor

bunuri, precum şi prestarea, de către administraţie, a unor servicii de interes

general. Prin aceste operaţiuni se transpun în practică, atât acte juridice ale

autorităţilor administraţiei publice, cât şi legile în baza cărora au fost emise

actele respective. Exemple: serviciile publice cu caracter industrial şi comercial,

serviciile publice cu caracter medico-sanitar, o serie de activităţi culturale,

învăţământul public, activităţile din armată etc.

2.5. Analiza faptelor administrative

Atragem atenţia că pentru cunoaşterea caracteristicilor unui fapt

administrativ este necesară o analiză care utilizează toate clasificările

prezentate.

EXEMPLU:

Se dă următorul înscris:

1 A se vedea art.18 alin.(2) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, precit.



70

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 816/3.X.2006

HOTĂRÂRE privind numirea domnului Bălu Marius în funcţia publică de prefect al

judeţului Mehedinţi Având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 18 alin. (1) lit. a din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic – Domnul Bălu Marius se numeşte în funcţia publică de prefect al judeţului Mehedinţi.

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Bucureşti, 27 septembrie 2006

Nr. 1335

Se cere determinarea caracteristicilor acestui înscris, în calitatea sa de

fapt administrativ.

ATENŢIONARE: cerinţa metodologică primordială, pentru analiza

faptului administrativ, este cunoaşterea legislaţiei aplicabile.

Primul aspect care trebuie cercetat este dacă ne aflăm în faţa unui fapt

administrativ, aşa cum l-am definit, adică trebuie să stabilim dacă este vorba de

o acţiune sau o inacţiune a personalului din administraţia publică. Din text

rezultă indubitabil că este vorba de o hotărâre a Guvernului României, care,

după cum se ştie, este organul colegial care „...asigură realizarea politicii interne



71

şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”1. Deci,

rezultă cu claritate că ne aflăm în prezenţa unui fapt administrativ.

După primul criteriu de clasificare a faptelor administrative, criteriul

specificităţii, înscrisul analizat se încadrează în sfera faptelor administrative

specifice administraţiei publice. Pentru că hotărârea de guvern este forma de

acţiune exclusivă şi caracteristică prin care guvernul asigură executarea legii.2

Potrivit celui de al doilea criteriu, cel al conformităţii cu legea, hotărârea

de guvern analizată este un fapt licit. Ea este publicată în Monitorul Oficial al

României, precizează în baza căror legi a fost emisă, se prezumă că persoana

numită în funcţia de prefect îndeplineşte condiţiile legale, că înscrisul a fost

semnat de primul-ministru şi contrasemnat de ministrul administraţiei şi

internelor.

După al treilea criteriu, cel al efectelor juridice, înscrisul analizat este un

fapt administrativ juridic, deoarece generează drepturi şi obligaţii. Mai precis, dl

Bălu Marius este învestit în funcţia publică de prefect, cu toate drepturile şi

obligaţiile ce decurg din această calitate. De aici rezultă că hotărârea de guvern

avută în vedere face parte din categoria faptelor administrative juridice, specia

acte administrative, adică este o manifestare unilaterală de voinţă a Guvernului

României, făcută cu scopul producerii de efecte juridice în regim de putere

publică. Mai observăm că H.G. nr.1335/27.09.2006 este un act administrativ

individual, deoarece generează drepturi şi obligaţii pentru o persoană

determinată.

Amintim că, la modul general, actele administrative se bucură de

prezumţia de legalitate, ceea ce înseamnă că sunt considerate licite şi trebuie

aduse la îndeplinire, cu excepţia celor care sunt atât de vădit ilegale încât se

consideră inexistente. În cazul analizat de noi, o asemenea ilegalitate ar fi fost

nepublicarea în Monitorul Oficial al României. În acest caz, actul ar fi fost

inexistent, deoarece potrivit art.108 alin.4 din Constituţie, nepublicarea atrage

inexistenţa hotărârii.

Prezumţia de legalitate a actelor administrative nu este însă absolută. Ea

poate fi infirmată în faţa instanţei de contencios administrativ. Dacă aceasta

1 Art. 102 din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767

din 31 octombrie 2003. În continuare, toate trimiterile la Constituţie au în vedere republicarea precizată aici. 2 Art.108 din Constituţie.



72

stabileşte că actul respectiv încalcă legea, faptul administrativ trece din sfera

licitului în sfera ilicitului, sancţiunea fiind anularea, ceea ce însemnă desfiinţarea

efectelor sale.

În concluzie, H.G. nr.1335/27.09.2006 este un act administrativ individual

licit. Dacă însă un contracandidat la această funcţie poate demonstra, în faţa

instanţei de contencios, că numirea s-a făcut cu încălcarea legii, această

hotărâre de guvern va fi anulată.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt sensurile noţiunii de „administraţie publică”? Detaliaţi.

2. Ce caracteristici prezintă activitatea de administraţie publică?

3. Prezentaţi clasificarea faptelor administrative potrivit criteriului specificităţii.

4. Prezentaţi clasificarea faptelor administrative potrivit criteriului conformităţii cu

legea.

5. Prezentaţi şi detaliaţi categoriile de fapte administrative juridice.

6. Prezentaţi şi detaliaţi categoriile de fapte administrative nejuridice.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. În sens global, sintagma „administraţie publică” semnifică:

a. autorităţile administraţiei publice; b. activităţile desfăşurate de organele administraţiei publice; c. operaţiunile materiale prin care se execută legea; d. organele administraţiei publice şi activitatea acestora.

2. Potrivit criteriului conformităţii cu legea, faptele administrative sunt: a. fapte administrative juridice şi nejuridice; b. fapte administrative specifice administraţiei publice; c. fapte administrative licite şi ilicite; d. fapte întâlnite şi în alte domenii ale vieţii sociale.

3. Se dau propoziţiile: A – Contractul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă făcută în scopul producerii de efecte juridice. B – Într-un contract administrativ, autoritatea administraţiei publice se situează pe o poziţie de superioritate juridică. C – Soluţionarea litigiilor privind contractele administrative este de competenţa instanţei de contencios administrativ, dacă legea nu dispune altfel. Alegeţi varianta corectă:

a. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă;

b. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă;



73

c. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată;

d. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată;

4. Din categoria faptelor administrative juridice fac parte:

a. operaţiunile tehnico-materiale; b. faptele materiale; c. actele politice; d. operaţiunile tehnico-productive.

5. Din categoria faptelor administrative nejuridice fac parte:

a. operaţiunile tehnico-productive; b. actele administrative; c. actele de drept comun; d. contractele administrative.

OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE COMUNICARE


CAPITOLUL 3 OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE COMUNICARE


3.1. Reguli comune

3.2. Scrisoarea administrativă 3.3. Avizul 3.4. Nota

3.5. Referatul

3.6. Raportul

OBIECTIVE

Studiul acestui capitol vă permite să cunoaşteţi:

Formele în care se transmit informaţiile în interiorul şi în exteriorul administraţiei publice;

Regulile comune de redactare a documentelor administrative;

Particularităţile privind elaborarea scrisorii administrative, avizului, notei, referatului şi raportului.



Prin operaţiuni administrative de comunicare înţelegem activităţile care au

ca rezultat realizarea oricărui înscris prin care se urmăreşte transmiterea unor

informaţii, atât în interiorul, cât şi în exteriorul administraţiei publice.

Operaţiunile administrative de comunicare fac parte din sfera faptelor

administrative nejuridice, fiind o specie din categoria operaţiunilor tehnico-

materiale.

Dacă în alte ţări, cum este, de exemplu, Franţa, conţinutul şi condiţiile pe

care trebuie să le îndeplinească operaţiunile administrative de comunicare

cunosc o reglementare detaliată, în România există doar câteva reglementări,

destul de vagi, împrăştiate în mai multe acte normative. Această situaţie denotă

lipsa de preocupare a autorităţilor şi instituţiilor publice române pentru rigoarea

formei operaţiunilor administrative, deoarece reglementarea detaliată a acesteia

ţine de competenţa lor, realizându-se prin acte administrative interne.

Vom încerca o prezentare a operaţiunilor administrative de comunicare,

pe baza uzanţelor din practica noastră administrativă, a reglementărilor existente

în România, a proiectului Codului de procedură administrativă a României şi a

doctrinei franceze1.

Formele caracteristice, frecvent utilizate, în care se materializează

operaţiunile administrative de comunicare sunt:

- scrisoarea administrativă;

- avizul;

- nota;

- referatul;

- raportul.

3.1. Reguli comune

Există câteva reguli comune tuturor documentelor administrative2, chiar

dacă acestea trebuie uneori adaptate la particularităţile diferitelor categorii de

documente.

1 Robert CATHERINE, Le style administratif, Edition ALBIN MICHEL, Paris-1996.

2 Prin documente administrative înţelegem înscrisurile oficiale utilizate de administraţia publică.



Regulile comune se referă la: antet, numărul de înregistrare şi data

documentului, indicarea destinatarului, obiect şi referinţă, semnătură şi ştampilă,

eventualele anexe şi modul de redactare.

Antetul

Antetul este „cartea de vizită oficială” a emitentului documentului. El se

plasează în partea superioară a primei pagini şi trebuie să cuprindă denumirea

exactă a autorităţii sau instituţiei, adresa sediului, numerele de telefon şi fax,

adresa de e-mail.

Antetul documentelor autorităţilor statului va conţine şi stema României,

cu toate că nu există decât o reglementare generală în acest sens.1 De

asemenea, autorităţile administraţiei publice locale reproduc în antet stema

judeţului, municipiului, oraşului sau comunei, după caz, dacă le-a fost aprobată2

o asemenea stemă.

Mai recent, în antetul autorităţilor şi instituţiilor publice sunt utilizate

diverse sigle, care sunt reprezentări grafice, de regulă colorate, mai mult sau mai

puţin artistice, prin care se doreşte exprimare personalităţii acestora, pornind, de

regulă, de la iniţialele denumirii.

În cazul autorităţilor administraţiei publice centrale cu un număr mare de

compartimente funcţionale, antetul poate fi încărcat, dacă se coboară, potrivit

raporturilor ierarhice, până la compartimentul căruia îi aparţine funcţionarul care

a redactat înscrisul. Menţionarea nivelurilor ierarhice în antet, de la

compartimentul emitent până la vârful ierarhiei, se practică în cazul operaţiunilor

administrative de comunicare internă. În această situaţie, din antet poate să

lipsească adresa, dacă autoritatea respectivă are un singur sediu. În cazul

operaţiunilor administrative de comunicare externă, compartimentul care este

1 Art.4 din Legea nr.102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.236 din 24 septembrie 1992, prevede: „Stema României va fi reprodusă pe sigiliile autorităţilor publice, pe acte oficiale, pe imprimatele şi plăcile indicatoare ale edificiilor acestora, pe moneda naţională şi pe alte semne monetare emise de România, pe însemnele şi pe unele accesorii ale uniformelor militare, în condiţiile stabilite de Guvernul Românie.” Nu a apărut însă nici o hotărâre de guvern care să reglementeze cu exactitate modul de utilizare a stemei ţării în documentele oficiale ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice. 2 Potrivit prevederilor art.10 din Legea nr.102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, stemele

judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor se aprobă de Guvern, la propunerea consiliilor judeţene sau, după caz, a consiliilor locale, cu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică şi Genealogie.



autorul înscrisului se menţionează în antet numai dacă are competenţa de a

reprezenta instituţia în problema respectivă. Exemple:

I.

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU RELAŢII CULTURALE ŞI ŞTIINŢIFICE

DIRECŢIA PENTRU COOPERARE ŞTIINŢIFICĂ SUBDIRECŢIA EUROPA OCCIDENTALĂ

Biroul Franţa Str. Pache Protopopescu nr. 15, Bucureşti – 200321 Tel: 033.21.175.23.87, fax: 033.21.175.23.88, e-mail: [email protected]

II.

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR

DIRECŢIA BUGET

Biroul venituri Tel: 375.22.71, fax: 175.22.72, e-mail: [email protected]

Numărul de înregistrare şi data

Fiecare autoritate şi instituţie are un sistem de înregistrare şi urmărire a

circulaţiei documentelor, stabilit printr-o reglementare internă, bazat pe atribuirea

cronologică a unui număr de ordine. În unele sisteme, numărul de înregistrare

cuprinde şi codul compartimentului care a redactat documentul sau al categoriei

de activitate (de exemplu, P – activitatea de soluţionare a petiţiilor). Înregistrarea

documentelor face dovada existenţei lor şi permite identificarea locului unde se

află şi a funcţionarului responsabil cu rezolvarea problemei, precum şi controlul

respectării termenului de rezolvare. Sub numărul de înregistrare se trece

indicativul dosarului în care emitentul păstrează copia documentului.

Numărul de înregistrare şi data se înscriu sub antet, în partea stângă sau

în partea dreaptă. Se înscriu în partea stângă, în ideea de a da posibilitatea

destinatarului să aplice propria parafă de înregistrare în partea dreaptă, astfel

încât cele două numere de înregistrare să se afle pe acelaşi rând. Se înscriu în

partea dreaptă, lăsând suficient spaţiu până la începutul textului, în ideea de a da

posibilitatea destinatarului să aplice propria parafă de înregistrare dedesubt,

astfel încât cele două numere de înregistrare să se afle unul sub celălalt.



Ex.

ANTET

Nr.BV2-133/12.10.2006 Dos. I.IV

ANTET

Nr.BV2-133/12.10.2006 Dos. I.IV Indicarea destinatarului

Destinatarul documentului se indică sub antet, în partea stângă a paginii.

Când este vorba de autorităţi sau instituţii publice, nu se trece adresa acestora,

deoarece s-ar încărca inutil documentul. Adresa se trece numai pe plic. Când

este vorba de persoane fizice se înscrie şi adresa, deoarece acestea se

identifică prin nume, prenume şi domiciliu. Nu este indicată utilizarea abrevierilor,

cum sunt Dlui, Dnei. Exemple:

I. Către

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

II. Domnului PRIM-MINISTRU

III. Domnului Ministru al Sănătăţii Sergiu Nicolaescu IV. Doamnei Viorica Frunzăverde Şoseaua Căţelu nr.69bis, bl. X, ap.33, sector 6 BUCUREŞTI – 200111 Obiect şi referinţă

Sunt menţiuni care se înscriu imediat sub destinatar, cu aliniere la stânga,

pentru a da posibilitatea acestuia să cunoască rapid conţinutul documentului şi

eventualul document anterior la care se referă. Exemple:

I. Obiect: Bilanţul investiţiilor străine realizate în România în semestrul

I/2006

II. Ob: Efectuarea unui control la Prefectura judeţului Galaţi



III. Referitor la: Scrisoarea dvs. nr.____din__________

IV. Ref: Adresa noastră nr.______din_________

Precizăm că menţiunea „Obiect:” nu este obligatorie. Este indicat să se

folosească atunci când este vorba de documente voluminoase. Când

documentul este scurt şi obiectul său rezultă în mod evident din text, menţiunea

„Obiect:” încarcă inutil documentul.

Nici referinţa nu este obligatorie ca menţiune separată. Ea poate fi

încorporată în partea introductivă a documentului. Alegerea aparţine autorului

documentului.

Este indicat ca, atunci când se cunoaşte funcţionarul care se ocupă de

problema despre care tratează documentul, sub obiect şi referinţă să se

menţioneze: În atenţia domnului... În acest fel se poate evita dirijarea

documentului către o persoană care nu cunoaşte problema respectivă. Această

menţiune trebuie folosită însă cu prudenţă, pentru a nu leza raporturile ierarhice.

Astfel, nu se va folosi niciodată referitor la conducătorul unităţii şi nici în cazul

scrisorii administrative personalizate.

Semnătura şi sigililul sau ştampila

Semnătura are rolul de a demonstra că documentul provine de la cel ce

se identifică a fi emitentul şi că documentul reprezintă manifestarea sa de voinţă.

Documentul trebuie semnat de cel în drept să o facă. Dacă este vorba de

un act intern, cum este de exemplul referatul, înscrisul va fi semnat de autor.

Dacă documentul este întocmit în baza prerogativelor de putere ierarhică, el va fi

semnat de deţinătorul acestei puteri. Când documentul este destinat comunicării

cu o altă autoritate sau instituţie a administraţiei publice sau cu o persoană fizică

sau juridică, el va fi semnat de persoana care are competenţa de a reprezenta

autoritatea sau instituţia emitentă. Semnătura va fi însoţită de indicarea funcţiei şi

a numelui şi prenumelui semnatarului, în clar. Exemple:

Ministru, Ministru,

ss. indescifrabil Petre BLAGA

Petre BLAGA ss. Indescifrabil

Numele şi prenumele nu trebuie însoţit de diverse calităţi cum sunt: ing.,

dr., jurist, economist, conf.dr.ing. etc., deoarece acestea nu au nici o relevanţă în



administraţie. Numai funcţia deţinută determină poziţia ierarhică şi se prezumă

că deţinătorul îndeplineşte toate condiţiile necesare ocupării ei. Calităţile

suplimentare nu aduc un plus de autoritate funcţiei publice, menţionarea lor fiind

doar o manifestare de vanitate sau a unor complexe de inferioritate. Fac excepţie

de la această regulă documentele create în cadrul instituţiilor de învăţământ

superior, unde precizarea gradului didactic a intrat în uzanţă, pentru a marca

poziţia în cadrul comunităţii universitare.

O situaţie des întâlnită, care în dreptul francez cunoaşte o reglementare

strictă şi detaliată, este semnarea prin delegare. Baza legală a acestei operaţiuni

o constituie reglementările menite să asigure continuitatea activităţii în cazul

absenţei titularului dreptului de semnătură (înlocuitorul de drept), precum şi

dreptul acestuia de a delega semnătura, printr-un act administrativ unilateral,

unui subordonat, pentru anumite categorii de documente şi pentru o perioadă

determinată sau nedeterminată. De exemplu, prefectul poate delega semnătura,

pentru răspunsurile la scrisorile primite de la cetăţeni, unui subprefect. Dacă se

respectă rigoarea, trebuie utilizată următoarea formulă:

Prefect, Ion Capră Pentru Prefect, prin delegare, ss. indescifrabil Mihai Gâscă, Subprefect În practică se folosesc frecvent următoarele formule simplificate:

p. Ministrul administraţiei şi internelor, / Prefect, ss. indescifrabil ss. indescifrabil Paul Victor Dobre, Mihai Gâscă, secretar de stat subprefect În legătură cu semnarea prin delegare se ridică o problemă. Aceea de a

şti dacă semnatarul a fost învestit în mod legal cu această atribuţie. Prezumţia de

legalitate a documentelor administrative face să se considere că semnatarul

substitutiv beneficiază de împuternicirea legală. Dacă există însă suspiciuni în

această privinţă, se poate cere dovada acestei împuterniciri. Absenţa

împuternicirii legale poate conduce la nulitatea documentului. Din acest motiv

este obligatorie înscrierea în clar a numelui, prenumelui şi funcţiei celui care a



semnat actul. În lipsa acestor menţiuni, documentul nu îndeplineşte condiţiile de

formă, fiind de fapt anonim.

O tehnică des utilizată pentru identificarea autorului înscrisului, care de

regulă nu este aceeaşi persoană cu semnatarul, este înscrierea, în partea stângă

de jos a paginii pe care se află semnătura, a iniţialelor redactorului,

tehnoredactorului, a numărului de exemplare şi a datei.

Exemple: P.M./I.V.-2ex./01.02.2001; P.M.-2ex./01.02.2001.

Sigiliul sau ştampila este un instrument conceput pentru a imprima pe

hârtie sau alt material o amprentă specifică, prin care se identifică autoritatea sau

instituţia emitentă şI care serveşte ca element de siguranţă pentru autenticitatea

documentului.

De regulă, valabilitatea documentelor externe (a căror destinatar este

situat în afara autorităţii sau instituţiei emitente) este condiţionată de existenţa

semnăturii persoanei împuternicite şi a sigiliului sau ştampilei, după caz.

Partea principală a unui sigiliu sau a unei ştampile este o placă gravată

din metal, cauciuc sau material plastic, care conţine o inscripţie cu denumirea

autorităţii sau instituţiei emitente şi, după caz, o stemă sau o emblemă.

Iniţial sigiliul era instrumentul prevăzut cu o placă gravată prin incizie în

lemn, piatră sau metal, a cărei amprentă se imprima în ceară încălzită. Ştampila,

apărută mai târziu, are placa gravată prin excizie în cauciuc, iar amprenta se

imprimă cu ajutorul tuşului. Pentru că în prezent imprimarea amprentei în ceară

are caracter excepţional, s-a extins denumirea „sigiliu” şi la ştampilele

considerate importante, care lasă o amprentă pe hârtie cu ajutorul unui tuş.

Astfel, la noi, se foloseşte termenul „sigiliu” şi pentru ştampilele a căror amprentă

conţine stema ţării sau stemele unităţilor administrativ-teritoriale. Sigiliul se aplică

pe documentele importante, a căror autenticitate trebuie asigurată printr-un regim

cât mai strict. Pentru documentele de importanţă deosebită se utilizează tuşuri cu

o compoziţie specială şi cu un regim de fabricare şi utilizare strict controlat.

În cazul sigiliilor metalice utilizate în prezent, amprenta se imprimă într-o

ceară specială aplicată pe hârtie sau se imprimă chiar în textura hârtiei (sigiliul

sec). De exemplu, diplomele de studii superioare, care se confecţionează din

hârtie specială, au formate tipizate speciale şi sunt prevăzute cu sigiliu sec (se



utilizează şi denumirea „timbru sec”). Acesta nu lasă o simplă amprentă pe

hârtie, ci se imprimă chiar în hârtie.

În România, ca de altfel în toate ţările civilizate, confecţionarea şi

utilizarea sigiliului statului şi a sigiliilor cu stema României sunt strict

reglementate. Există, în primul rând, reglementările de bază: Legea nr.102/1992

privind stema ţării şi sigiliul statului1 şi Legea nr.75/1994 privind arborarea

drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliului cu stema

României de către autorităţile şi instituţiile publice2.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.102/1992, stema României va fi

reprodusă pe sigiliile autorităţilor publice ale statului, pe actele oficiale şi

imprimatele acestora. Sigiliul statului este însemnul suveranităţii naţionale şi

garantează autenticitatea actelor statului. Pe sigiliul statului este reprezentată

stema ţării, cu inscripţia ROMANIA în partea inferioară. Sigiliul statului se

păstrează de Ministerul Afacerilor Externe şi se aplică, potrivit dispoziţiilor

ministrului afacerilor externe, pe actele internaţionale încheiate de România.

Legea nr.75/1994 stabileşte regulile de bază ale regimului aplicabil

sigiliilor, ştampilelor, precum şi matriţelor timbru sec care imprimă stema

României. Acestea sunt:

- autorităţile şi instituţiile publice, precum şi misiunile diplomatice şi

oficiile consulare ale statului român din străinătate vor folosi sigiliile cu

stema României, având înscrisă denumirea proprie;

- conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt răspunzători pentru

păstrarea şi utilizarea legală a sigiliilor cu stema României;

- sigiliile cu stema României se execută de Regia Autonomă „Monetăria

Statului”, cu excepţia celor utilizate de Ministerul Apărării Naţionale,

Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii,

care îşi pot executa sigiliile în unităţile specializate din subordine.

Potrivit art.23 din Legea nr.75/1994, formele care se cer îndeplinite pentru

confecţionarea sigiliilor cu stema României, modelul sigiliilor, păstrarea şi

utilizarea acestora, precum şi scoaterea din folosinţă a sigiliilor uzate sau care

devin nefolosibile, ca urmare a modificării structurii sau desfiinţării unor autorităţi 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.236 din 24 septembrie 1992.

2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.237 din 26 august 1994.



sau instituţii publice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. În baza acestui text

legal, Guvernul României a emis mai multe hotărâri, principala reglementare

actuală fiind H.G. nr.544/2003 privind modelul sigiliilor cu stema României,

păstrarea şi utilizarea acestora, precum şi scoaterea din folosinţă a sigiliilor cu

stema României, uzate sau care devin nefolosibile1. Această hotărâre de Guvern

conţine toate reglementările de detaliu necesare pentru executarea în concret a

prevederilor legale.

În conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr.102/1992, autorităţile

administraţiei publice locale îşi pot elabora steme proprii, pe care le pot utiliza

pentru realizarea sigiliilor proprii. Stemele judeţelor, municipiilor, oraşelor şi

comunelor se aprobă de Guvern, la propunerea consiliilor judeţene sau, după

caz, a consiliilor locale, cu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică şi Genealogie.

Un exemplu în acest sens este H.G. nr.684/1998 prin care s-au aprobat stemele

mai multor judeţe, printre care şi judeţul Galaţi. Stema judeţului Galaţi se

compune dintr-un scut roşu, încărcat cu o ancora de aur, având un otgon alb-

negru, înfăşurat pe braţul său vertical; în dreapta şi în stânga ancorei se află câte

o stea de aur.

În ceea ce priveşte ştampilele fără stemă, acestea se confecţionează într-

o gamă largă de modele, însă toate trebuie să conţină o inscripţie cu denumirea

autorităţii sau instituţiei publice căreia îi aparţin. Ca regulă, modelul, modul de

utilizare si păstrare se stabilesc de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

Anexele sunt diverse înscrisuri care pot însoţi documentul administrativ

pentru a-l completa sau care sunt considerate utile pentru susţinerea afirmaţiilor

sau argumentelor din conţinutul documentului.

Anexele pot fi menţionate în text ( Vă trimitem alăturat...) sau pot fi

menţionate în mod expres, fie ca număr, fie prin enumerare. Dacă se

menţionează doar numărul, această menţiune se poate trece sub menţiunile

„Obiect:” şi „Referinţă:” Exemplu:

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.360 din 27 mai 2003.



MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR

DIRECŢIA BUGET

Str. Popa Sapcă nr.111, sector 5, Bucureşti -200666 Tel: 375.22.71, fax: 175.22.72, e-mail: [email protected]

Nr.DB-133/12.10.2006 Dos. I.IV

Către


Obiect: Suplimentare credite bugetare.

Referitor la: Adresa dvs. nr.____din__________

Anexe: 3

..........................................................................................................................

Dacă se enumeră anexele, ele se pot trece pe ultima pagină, pentru a

evita încărcarea excesivă a primei pagini. Exemplu:

................................................................................................................................

Director,

ss. indescifrabil

Petre POPESCU

Anexe:

1. Defalcare pe capitole a creditelor bugetare pentru trim.I;

2. Obiectivele de investiţii aprobate;

3. Noul model de imprimat pentru raportările contabile.

Modul de redactare a documentelor administrative

Redactarea documentelor administrative se face, în primul rând, cu

respectarea scrupuloasă a regulilor gramaticii limbii române. Evident, gramatica

limbii române trebuie să se bucure de respect general. În cazul administraţiei



însă, respectarea gramaticii limbii române are o semnificaţie aparte şi anume

respectul datorat de autorităţi limbii oficiale a statului. Acesta este şi motivul

pentru care ocuparea unei funcţii publice este condiţionată de cunoaşterea limbii

române, scris şi vorbit1. Utilizarea permanentă a Îndreptarului ortografic, ortoepic

şi de punctuaţie, a Dicţionarului explicativ al limbii române, precum şi a altor

lucrări de specialitate este un imperativ al rigorii activităţii administrative.

Administraţia utilizează un limbaj specializat, cunoscut sub denumirea de

„limbaj administrativ”. Caracteristicile acestui limbaj sunt determinate de faptul că

este utilizat de autorităţile publice, care trebuie să manifeste o atitudine

imparţială şi impersonală. Autoritatea sau instituţia publică nu se confundă cu

persoana care o reprezintă la un moment dat, motiv pentru care limbajul

administrativ este în mare măsură impersonal şi lipsit de încărcătură afectivă. În

consecinţă, acest limbaj tinde spre uniformizarea formulelor de exprimare,

dobândind astfel un caracter rigid, conservator.

Formele utilizate pentru redactarea documentelor administrative au

următoarele caracteristici principale:

De regulă, semnatarul foloseşte persoana I-a plural (pluralul autorităţii),

pentru a arăta că documentul reprezintă poziţia oficială a instituţiei, instituţie care

este mai importantă decât persoana care o reprezintă la un moment dat. Anumite

documente se pot redacta la persoana I-a singular, şi anume atunci când se

doreşte evidenţierea caracterului personal al comunicării sau evidenţierea

poziţiei şi responsabilităţii semnatarului.

Pentru apelarea destinatarului se utilizează întotdeauna pronumele de

politeţe (persoana II-a plural). Când se solicită ceva, în afara relaţiilor de

subordonare, se utilizează formula „Vă rugăm”.

Se folosesc propoziţii şi fraze scurte pentru a nu genera dificultăţi de

înţelegere.

Utilizarea abrevierilor este permisă deoarece conduce la economie de

timp de redactare şi de spaţiu în pagină, dar cu următoarele precauţii:

1 Art.50 lit.b din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr.251 din 22 martie 2004.



- folosirea corectă a abrevierilor, atât din punct de vedere al scrierii, cât

şi al poziţionării în frază;

- se pot folosi doar abrevierile consacrate;

- nu se va abuza de abrevieri pentru că se îngreunează citirea şi

înţelegerea şi se consideră o lipsă de politeţe faţă de destinatar;

- nu se vor folosi abrevieri în titulaturi (Domnule Director, nu Dl Director;

Decizia nr..., nu Dec. nr...).

Potrivit unei autoare1, particularităţile stilului administrativ sunt:

corectitudinea, claritatea, concizia, precizia, sobrietatea şi oficialitatea, politeţea

şi demnitatea, naturaleţea şi simplitatea.

În ceea ce priveşte conţinutul documentelor administrative, trebuie avută

în vedere, ca regulă, funcţia de persuasiune. Aceasta implică prezenţa motivării

şi fundamentării, adică prezentarea argumentelor de drept şi de fapt ale poziţiei

exprimate.

3.2. Scrisoarea administrativă

Scrisoarea administrativă este instrumentul cel mai des utilizat pentru a

comunica diverse informaţii, atât între autorităţile şi instituţiile administraţiei

publice, cât şi de la acestea către terţi.

Există două categorii principale de scrisori administrative: scrisoarea

impersonală şi scrisoarea personalizată.

În limbajul nostru administrativ, ambele categorii sunt denumite, de obicei,

„adresă”.

Scrisoarea administrativă sau adresa impersonală este aceea care se

adresează pur şi simplu unei autorităţi sau instituţii publice ori altei persoane

juridice, fără a preciza persoana din cadrul acesteia, căreia îi este destinată. Prin

modul impersonal de adresare se arată că adresa respectivă nu este necesar să

ajungă la conducătorul unităţii, întrucât este vorba de o problemă de rutină, care

se rezolvă după o procedură consacrată. Atunci când se cunoaşte

compartimentul care se ocupă de rezolvarea problemei ce face obiectul adresei

impersonale, este bine ca acesta să fie precizat, pentru a facilita repartizarea

corespondenţei.

1 Nina Vârgolici, Redactare şi corespondenţă, www.unibuc.ro/StiinteCOM/comunicare/index.htm



Redactarea adresei impersonale se face potrivit regulilor comune, cu

precizarea că nu conţine formulă de apelare (adresare) şi nici formulă finală de

politeţe.

Scrisoarea administrativă sau adresa personalizată se adresează unei

persoane determinate, care se precizează sub antet, fie cu aliniere la stânga, fie

centrat.

Redactarea adresei administrative personalizate se face potrivit regulilor

comune, cu precizarea că începe printr-o formulă de adresare (apelare) şi se

încheie cu o formulă finală de politeţe.

Nu există, în prezent, reglementări privind eticheta, în sensul de reguli de

politeţe diferenţiate în funcţie de calitatea destinatarului, în ceea ce priveşte

formula de apelare sau de încheiere a unei scrisori administrative personalizate

şi nici nu s-a conturat încă o anumită uzanţă în acest sens. Din acest motiv, se

vor utiliza formulele simple, de uz general în corespondenţă.

Cea mai utilizată formulă de apelare este „Stimate domn”, respectiv

„Stimată doamnă”. Atunci când este vorba de deţinătorul unei funcţii publice este

obligatorie menţionarea acesteia. De exemplu, când scrisoarea este adresată

unui prefect, formula de apelare este „Domnule Prefect” sau „Stimate Domnule

Prefect”, nicidecum „Domnule” sau „Stimate domn”.

Cea mai utilizată formulă de încheiere este „Cu stimă”. Totuşi, în

corespondenţa administrativă se marchează, prin formula de încheiere, respectul

datorat funcţiei. Din acest motiv se utilizează şi formule de genul: „Cu deosebită

stimă”, „Cu deosebită consideraţie”. Pentru a exprima deferenţa, în cazul unor

funcţii importante, se pot utiliza şi formule mai complicate, de sorginte franceză,

ca de exemplu: „Vă rog să primiţi, Domnule Ministru, expresia înaltei mele

consideraţiuni.” Formulele de acest fel trebuie folosite însă cu prudenţă, pentru a

nu da impresia unei nuanţe de ironie şi pentru a nu exprima o atitudine umilă sau

linguşitoare.

O problemă delicată, ridicată de scrisoarea administrativă personalizată,

este feminizarea funcţiilor sau profesiunilor. Dacă în Franţa, această problemă

este soluţionată printr-o reglementare detaliată, de nivel guvernamental, în

România ne ghidăm mai mult după ureche. Astfel, se pot folosi formulele



„Doamnă Directoare” sau „Doamnă profesoară”, dar în nici un caz „Doamnă

Ministră” sau „Doamnă Primară”.

Atât scrisoarea administrativă impersonală, cât şi cea personalizată se

poate trimite din proprie iniţiativă sau ca răspuns la o scrisoare primită. Un

aspect foarte important, privind scrisoarea administrativă de răspuns, este

răspunsul provizoriu. Atunci când se primeşte o scrisoare al cărei răspuns final,

de fond, necesită un timp mai îndelungat, se trimite imediat un răspuns

provizoriu, prin care se înştiinţează expeditorul că administraţia a primit

scrisoarea sa, că se ocupă de rezolvarea problemei şi care sunt circumstanţele

ce determină întârzierea soluţionării. În acest fel, expeditorul este asigurat că

problema sa a fost luată în considerare şi că administraţia se ocupă de

rezolvarea ei, evitându-se astfel o revenire sau o reclamaţie.

3.3. Avizul

În sens general, avizul este înscrisul prin care se exprimă o opinie, o

atitudine, o poziţie faţă de o anumită problemă. De regulă are o formă

inpersonală. Ca documente administrative, avizele sunt de trei feluri: facultative,

consultative şi conforme. Avizele facultative sunt cele care pot fi cerute sau nu şi

respectarea lor nu este obligatorie; avizele consultative trebuie cerute, dar

respectarea lor nu este obligatorie; avizele conforme trebuie cerute şi respectate.

Acestea din urmă sunt echivalente acordurilor.

Ca şi conţinut, avizul poate fi favorabil sau nefavorabil unui fapt

administrativ determinat, condiţionat sau necondiţionat ori poate conţine

prescripţii tehnice1.

Redactarea avizelor, respectiv a acordurilor, se face potrivit regulilor

comune, cu excepţia celor expres reglementate. Un exemplu de domeniu în care

avizele şi acordurile sunt strict reglementate, atât ca procedură de emitere, cât şi

ca formă şi conţinut, este autorizarea executării lucrărilor de construcţii2.

1 Prin „prescripţii tehnice” înţelegem soluţii tehnice care trebuie respectate.

2 A se vedea Ordinul nr.1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, emis de Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.825 din 13 ianuarie 2005.



3.4. Nota

Nota este înscrisul folosit pentru comunicarea în interiorul unei autorităţi

sau instituţii administrative, atât între şefi şi subordonaţi, cât şi între

compartimentele funcţionale.

După conţinutul lor, notele se împart în 3 categorii:

- note prin care se exercită puterea ierarhică;

- note de coordonare;

- note de informare.

Nota prin care se exercită puterea ierarhică, numită şi „Notă de serviciu”

este instrumentul uzual de organizare internă ierarhic descendentă. Cu alte

cuvinte, notele de acest fel sunt înscrisurile prin care se transmit instrucţiuni

subordonaţilor.

Nota de coordonare se utilizează pentru realizarea colaborării între

compartimentele funcţionale ale unei autorităţi sau instituţii.

În ambele cazuri, se utilizează, ca regulă, forma personalizată, pentru a se

individualiza responsabilitatea.

Aceste note urmează regulile comune de redactare a documentelor

administrative, cu unele adaptări privind indicarea destinatarului.

Indicarea destinatarului cunoaşte două forme, care corespund tonului ce

se doreşte a fi imprimat notei, şi anume cu dominantă oficială sau cu accent pe

relaţia directă. De asemenea, modul de indicare a destinatarului arată dacă nota

a fost emisă în cadrul relaţiilor de subordonare sau al celor de colaborare.

Exemple:

1. Notă cu dominantă oficială, prin care se accentuează autoritatea şi

responsabilitatea funcţiei destinatarului, emisă în cadrul relaţiilor de colaborare:

NOTA

pentru Domnul Director al Direcţiei Economice

2. Notă cu accent pe relaţia directă. În acest caz se precizează numele şi

prenumele, fără a se specifica funcţia, pentru a marca latura personală a relaţiei.

Exemplul are în vedere relaţiile de colaborare:



NOTA

pentru Domnul Cezar IONESCU

3. Nota cu dominantă oficială, emisă în cadrul relaţiilor de subordonare:

NOTA

în atenţia Domnului Director al Direcţiei Economice

4. Notă cu accent pe relaţia directă, emisă în cadrul relaţiilor de

subordonare:

NOTA

în atenţia Domnului Cezar IONESCU

Observăm că diferenţa dintre raporturile de subordonare şi cele de

colaborare este marcată prin utilizarea expresiei „în atenţia”, care are aici

semnificaţia de atenţionare, de dispoziţie bazată pe puterea ierarhică.

În fine, nota de informare, care poate purta chiar titlul „Informare”, are, ca

regulă, un caracter impersonal, nu are un destinatar determinat. Ea este un

document tehnic de informare, care poate fi ataşat la un alt document pe care îl

completează. Se utilizează în relaţiile subaltern – şef sau în relaţiile de

colaborare. Exemplu:

NOTA

privind realizarea programului de pregătire a şcolilor pentru

începerea noului an şcolar, la data de 1 septembrie 2006

În privinţa stilului de redactare a notelor de informare, precizăm că, pe

măsură ce urcă în ierarhie, ele trebuie să fie cât mai scurte, să fie modele de

sinteză şi precizie. Un ministru nu are timp să citească materiale lungi. Pe el îl

interesează mai mult concluziile notei de informare, nu toate argumentele şi

detaliile.

3.5. Referatul

Referatul este operaţiunea de comunicare internă care se utilizează în

relaţiile ierarhic ascendente, adică de jos în sus, de la subordonat la superiorul

ierarhic. El urmăreşte întotdeauna să determine intervenţia superiorului ierarhic

pentru rezolvarea unei probleme de serviciu.



Referatul se prezintă sub forma unui document administrativ1, întocmit

potrivit regulilor comune, cu următoarele precizări:

Antetul poate fi simplificat, în sensul că nu este necesară precizarea

adresei sediului, a numerelor de telefon şi de fax şi a adresei de e-mail,

deoarece referatul circulă în interiorul autorităţii sau instituţiei administraţiei

publice; trebuie însă menţionată structura internă din care face parte emitentul.

Referatul se înregistrează ca orice document administrativ şi este

personalizat, fie prin precizarea funcţiei destinatarului, fie prin menţionarea atât a

funcţiei, cât şi a numelui şi prenumelui titularului acesteia.

Formula de adresare este înlocuită de titulatura REFERAT sau

REFERAT privind..., atunci când se precizează sintetic şi obiectul.

Exemplu:

INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCŢII Serviciu control

Nr.251/21.10.2001

Domnului şef serviciu

(Marin POPESCU)

R E F E R A T privind asigurarea unui mijloc de transport pentru

acţiunea de control din 26.10.2006

.................................................................................................................................

Referatul se semnează de cel care l-a redactat, cu menţionarea

funcţiei, numelui şi prenumelui.

În ceea ce priveşte conţinutul referatului, este necesară descrierea

stării de fapt sau prezentarea problemei care trebuie rezolvată, este obligatorie

înscrierea unei propuneri de soluţionare argumentate (dacă sunt mai multe soluţii

posibile se prezintă toate şi se propune soluţia considerată ca fiind cea mai

bună), iar în final se solicită intervenţia destinatarului. În funcţie de situaţie, se

utilizează formule de genul: „Faţă de cele prezentate, vă rog să dispuneţi.”,

1 Menţionăm că în cadrul relaţiilor ierarhice, atât ascendente cât şi descendente, se utilizează

frecvent forma de comunicare verbală. Se recurge la forma scrisă atunci când este vorba de probleme importante sau când se doreşte un mijloc de probă, o dovadă a demersului.



„Drept urmare, vă rog să dispuneţi...”, „...vă rog să binevoiţi a dispune...”, „...vă

rog să interveniţi pentru...”.

Referatul se redactează la persoana I singular, cu utilizarea pronumelui de

politeţe şi a formulei de politeţe finale („Cu stimă,”).

3.6. Raportul

Raportul este operaţiunea administrativă de comunicare, de regulă

internă, prin care se relatează modul de îndeplinire a unei sarcini. Autorul

raportului poate fi o structură sau un funcţionar din cadrul unei structuri dintr-o

autoritate sau instituţie a administraţiei publice. Sarcina este întotdeauna o

obligaţie de serviciu a autorului raportului, care poate fi prevăzută de acte

normative sau poate fi stabilită ierarhic descendent. Este vorba, de regulă,

despre o problemă, o activitate sau o situaţie încredinţată spre studiu, analiză,

urmărire, realizare sau verificare.

Precizăm că în practica administrativă, raportul se mai numeşte şi „dare

de seamă”.

Menţionăm că există reglementări legale în care se foloseşte în mod

impropriu denumirea de „raport”, pentru documente administrative care au un

conţinut specific altor operaţiuni administrative. Un exemplu în acest sens îl

constituie Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală. Potrivit art.45

din această lege, proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor

consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de „raportul”

compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului,

precum şi de „raportul” comisiei de specialitate a consiliului. Art. 56 alin.4 din

legea invocată prevede: „Comisiile de specialitate analizează şi avizează

proiectele de hotărâri din domeniul lor de activitate.” Din cele arătate rezultă că

„rapoartele” de care vorbeşte legea sunt de fapt avize.

Raportul se redactează potrivit regulilor comune, cu următoarele

observaţii:

Ca regulă, antetul este simplificat, în sensul că, fiind vorba de o

operaţiune administrativă de comunicare internă, nu este necesară indicarea

adresei sediului, a numerelor de telefon şi de fax şi a adresei e-mail. Trebuie



însă să figureze compartimentul de la care emană raportul sau compartimentul

din care face parte funcţionarul care îl semnează.

Ca orice alt document administrativ, raportul poartă număr de

înregistrare şi dată.

De regulă, raportul se înaintează, fie şefului compartimentului din care

face parte autorul, situaţie în care nu este necesară precizarea destinatarului, fie

unei structuri superioare sau unui superior ierarhic compartimentului din care

face parte semnatarul, cu adresă de înaintare. În acest caz se înregistrează

numai adresa de înaintare.

Obiectul raportului se precizează în titlu. Exemple:

R A P O R T

privind activitatea desfăşurată în luna octombrie 2006

.................................................................................................................................

R A P O R T

privind controlul desfăşurat la...în ziua (perioada)...

.................................................................................................................................

În cazul raportului nu se utilizează formula de adresare şi nici formula

finală de politeţe.

Raportul poate fi însoţit de anexe.

Raportul se semnează de cel care l-a întocmit, cu precizarea, în clar, a

funcţiei, numelui şi prenumelui, fără a fi necesară aplicarea ştampilei. Dacă este

vorba de raportul unui compartiment pentru o structură superioară sau un

superior ierarhic, din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii administrative,

raportul se semnează de şeful compartimentului emitent. Dacă destinatarul

raportului nu face parte din autoritatea sau instituţia de care aparţine emitentul,

atunci se aplică ştampila.

Raportul trebuie să cuprindă concluzii şi, dacă este cazul, propuneri.

Dacă problema, la care se referă raportul poate fi rezolvată prin decizia

destinatarului, fără a fi necesar un act administrativ de o anumită formă,

aprobarea raportului echivalează cu o decizie. În acest caz, se înscrie aprobarea

pe prima pagină, în dreapta, sus. Exemple:



Se aprobă, Director,

ss. indescifrabil Data____________

DA

22.10.2006 SS. indescifrabil

Raportul trebuie să reflecte cât mai fidel realitatea şi să fie redactat

într-un stil sintetic, adică să cuprindă numai elementele semnificative.


1. Ce se înţelege prin „operaţiuni administrative de comunicare”? Detaliaţi. 2. Care sunt formele caracteristice, frecvent utilizate, în care se materializează

operaţiunile administrative de comunicare? 3. Prezentaţi, pe scurt, regulile comune tuturor documentelor administrative. 4. Care sunt caracteristicile limbajului administrativ şi cele ale formelor utilizate

pentru redactarea documentelor administrative? 5. Ce reprezintă scrisoarea administrativă? Detaliaţi. 6. Ce reprezintă nota? Detaliaţi. 7. Ce reprezintă referatul? Detaliaţi. 8. Ce reprezintă raportul? Detaliaţi.


1. Operaţiunile administrative de comunicare sunt:

a. activităţile ce au ca rezultat realizarea oricărui înscris prin care se urmăreşte transmiterea unor informaţii, atât în interiorul, cât şi în exteriorul administraţiei publice;

b. activităţile legate de aplicarea regulilor comune tuturor documentelor administrative;

c. ansamblul modalităţilor specifice de punere în executare a actelor administrative;

d. ansamblul normelor juridice ce vizează controlul actelor administrative.

2. Formele caracteristice, frecvent utilizate, în care se materializează operaţiunile administrative de comunicare sunt:

a. numai scrisorile administrative; b. semnătura şi sigiliul sau ştampila, după caz; c. scrisoarea administrativă, avizul, nota, referatul şi raportul; d. semnarea prin delegare.

3. Regulile comune tuturor documentelor administrative se referă la:

a. numai la scrisoarea administrativă şi nota; b. numai la semnătura, numele şi prenumele titularului funcţiei;



c. antet, numărul de înregistrare şi data documentului, indicarea destinatarului, obiect şi referinţă, semnătură şi ştampilă, eventualele anexe şi modul de redactare;

d. numai la semnarea prin delegare.

4. Se dau propoziţiile: A – Antetul este „cartea de vizită oficială” a emitentului documentului. B – Din antet poate lipsi denumirea exactă a autorităţii sau instituţiei publice. C – În cazul operaţiunilor administrative de comunicare externă, compartimentul care este autorul înscrisului se menţionează, obligatoriu, în antet. Alegeţi varianta corectă:




d. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată.

5. Se dă propoziţia incompletă: „Fiecare autoritate şi instituţie are un sistem de înregistrare şi urmărire a circulaţiei documentelor, stabilit printr-o reglementare internă, bazat pe...”. Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. indicarea destinatarilor documentelor; b. înscrierea menţiunilor obligatorii „obiect şi referinţă” c. imprimarea pe hârtie a unei amprente specifice; d. atribuirea cronologică a unui număr de ordine. 6. Într-un document administrativ, menţiunea „obiect” este: a. obligatorie, înscriindu-se imediat sub antet; b. facultativă, indicată în cazul documentelor voluminoase; c. dovada că documentul reprezintă o manifestare de voinţă; d. dovada că termenul de rezolvare a fost respectat. 7. Care este rolul semnăturii ?:

a. de element de siguranţă pentru autenticitatea documentului; b. de a demonstra că documentul provine de la cel ce se identifică a fi

emitentul şi că documentul reprezintă manifestarea sa de voinţă; c. de a delega dreptul de semnătură; d. de a dovedi existenţa documentului.

8. Se dau propoziţiile: A – Documentul trebuie semnat de cel în drept să o facă. B – În cazul actului intern, înscrisul este semnat întotdeauna de persoana competentă să reprezinte autoritatea emitentă. C – Semnătura trebuie însoţită de indicarea funcţiei. Alegeţi varianta corectă:

a. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă;






9. Care este rolul sigiliului sau ştampilei ?:

a. este un element de siguranţă pentru autenticitatea documentului; b. susţine afirmaţiile ori argumentele din conţinutul documentului; c. îi dă posibilitatea destinatarului să cunoască rapid conţinutul

documentului; d. dovedeşte că documentul reprezintă o manifestare de voinţă.

10. Se dă propoziţia incompletă: „Partea principală a unui sigiliu sau a unei ştampile este o placă gravată din metal, cauciuc sau material plastic, care conţine o inscripţie cu denumirea autorităţii sau instituţiei emitente şi, după caz...”. Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. un timbru sec; b. o amprentă; c. o stemă sau o emblemă; d. un însemn. 11. Se dau propoziţiile: A – În România, confecţionarea şi utilizarea sigiliului statului şi a sigiliilor cu stema României sunt strict reglementate. B – Sigiliul statului se păstrează de Ministerul Afacerilor Externe. C – Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt răspunzători pentru păstrarea şi utilizarea legală a sigiliilor cu stema României. Alegeţi varianta corectă:

a. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă; b. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C

este falsă; c. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este

adevărată; d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C

este adevărată. 12. Se dă propoziţia incompletă: „Anexele sunt diverse înscrisuri care pot însoţi documentul administrativ pentru a-l completa sau care sunt considerate utile pentru...”. Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. autenticitatea documentului; b. susţinerea afirmaţiilor sau argumentelor din conţinutul documentului; c. cunoaşterea rapidă a conţinutului documentului; d. individualizarea documentului.



13. Printre caracteristicile limbajului administrativ se numără:

a. identificarea autorităţii publice cu persoana care o reprezintă; b. rigoarea şi încărcătura afectivă; c. uniformizarea formulelor de exprimare. d. indicarea corectă a destinatarului documentului administrativ;

14. Ce formă poate îmbrăca scrisoarea administrativă ?:

a. nedeterminată; b. impersonală; c. nedefinită; d. impersonală sau personalizată;

15. În sens general, avizul este un înscris prin care:

a. se exprimă o opinie; b. se determină intervenţia superiorului ierarhic pentru rezolvarea unei

probleme de serviciu; c. se relatează modul de îndeplinire a unei sarcini; d. se susţin argumente din conţinutul documentului.

16. Ce forme cunoaşte indicarea destinatarului unei note?

a. notă de informare; b. notă de planificare; c. notă cu dominantă oficială, emisă în cadrul relaţiilor de subordonare şi

colaborare, şi notă cu accent pe relaţia directă, în cadrul relaţiilor de subordonare şi colaborare;

d. notă de constatare. 17. Ce este referatul?

a. un înscris prin care se completează documentul administrativ; b. un înscris prin care se determină intervenţia superiorului ierarhic pentru

rezolvarea unei probleme de serviciu; c. un înscris prin care se relatează modul de îndeplinire a unei sarcini; d. un înscris prin care se exercită puterea ierarhică.

18. Se dă propoziţia incompletă: „Raportul este operaţiunea administrativă de comunicare, de regulă internă, prin care...”. Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. se exprimă o opinie; b. se transmit instrucţiuni conducătorului autorităţii; c. se transmit instrucţiuni subordonaţilor; d. se relatează modul de îndeplinire a unei sarcini.

OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE CONSTATARE


CAPITOLUL 4 OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE CONSTATARE


4.1. Stenograma

4.2. Procesul-verbal

OBIECTIVE

Studiul acestui capitol vă permite să cunoaşteţi:

Tehnicile administrative de consemnare a faptelor cu relevanţă juridică;

Modul de redactare a stenogramelor şi informaţiile pe care trebuie să le conţină;

Modul de redactare şi informaţiile pe care trebuie să le conţină procesele-verbale ale şedinţelor organelor deliberative;

Caracteristicile procesului-verbal de contravenţie.



Prin operaţiuni administrative de constatare înţelegem activităţile care au

ca rezultat realizarea unui document administrativ prin care se consemnează

anumite fapte cu relevanţă juridică.

Principalele documente administrative de constatare sunt stenograma şi

procesul-verbal.

4.1. Stenograma

Stenograma a intrat în practica administrativă ca înscris care

consemnează cât mai fidel posibil modul de desfăşurare a unei şedinţe.

Termenul „şedinţă” are un sens larg, de la simpla reuniune până la forma de

lucru a unui organ colegial.

Fără a avea o definiţie şi un conţinut reglementate legal, stenograma a

intrat în uzanţă ca fiind documentul redactat de un funcţionar specializat

(stenograf), care consemnează:

- elementele de identificare ale şedinţei la care se referă, data şi locul

desfăşurării;

- prezenţa;

- ordinea de zi (dacă este cazul);

- intervenţiile participanţilor, redate la persoana I-a singular, cât mai fidel

posibil, în ordinea desfăşurării lor;

- hotărârile adoptate şi modalitatea de adoptare;

- semnătura funcţionarului care a întocmit-o şi, dacă este cazul,

semnătura funcţionarului împuternicit să o certifice.

Stenograma poate fi un simplu „aide mémoire”, poate fi o operaţiune

preliminară, care alături de înregistrarea audio, stă la baza procesului-verbal cu

regim de act autentic sau poate fi înscrisul oficial care atestă realitatea şedinţei.

Un exemplu de situaţie în care stenograma este actul oficial care atestă

realitatea şedinţei este cea prevăzută la art.48 alin.4 din proiectul Codului

administrativ al României: „Dezbaterile din şedinţele Guvernului şi modul de

adoptare a actelor acestuia, precum şi a oricăror alte măsuri stabilite, se

înregistrează pe bandă magnetică şi se consemnează în stenograma şedinţei,

certificată de secretarul general al Guvernului.”



Redăm, în continuare, ca exemplu, stenograma reală a şedinţei Delegaţiei

Permanente a Consiliului Judeţului Galaţi din data de 16 ianuarie 1998.

STENOGRAMA

şedinţei ordinare a Delegaţiei permanente a Consiliului Judeţului Galaţi din data de 16 ianuarie 1998

Şedinţa a avut loc la sediul Consiliului Judeţului Galaţi. La şedinţă participă următorii membri ai Delegaţiei permanente: Răsvan Angheluţă - Preşedinte; Mihai Popa şi Ion-Alexandru Nicolau - vicepreşedinţi; Mihail Gheorghiu, Ştefan Gherasim, Victor Lepădatu, Florin-Eugen Renea şi Cosma Ţapliuc - membri. A sosit după începerea şedinţei domnul consilier Gheorghe Negoescu. Participă ca invitat domnul Victor-Paul Dobre - Prefectul judeţului Galaţi. Participă, în virtutea obligaţiilor de serviciu - Liviu Coman-Kund, secretarul Consiliului Judeţului Galaţi, Dragu Togan – director al Direcţiei contencios, stare civilă şi secretariat; Aurel Ciuntu – director al Direcţiei administraţie generală; Lucean Mihalcea – director al Direcţiei economie şi finanţe; George Modiga – director al Direcţiei de urbanism; Maricela Dura - şef Serviciu cancelarie. Domnul Preşedinte Aţi luat act de convocare, cele 4 puncte vă sunt cunoscute. Dacă nu sunt observaţii, vă supun aprobării proiectul ordinii de zi în forma prezentată : 1. Dezbaterea unor probleme rămase de la şedinţele anterioare. 2. Autorizarea constituirii unor asociaţii familiale şi a desfăşurării unor activităţi independente de către persoane fizice. 3. Emiterea unor certificate de urbanism. 4. Dezbaterea unor probleme diverse. Se aprobă în unanimitate, cu 8 voturi "pentru".

Se trece la primul punct al ordinii de zi : Dezbaterea unor probleme rămase de la şedinţele anterioare.

Domnul Preşedinte Vă supun aprobării procesul-verbal al şedinţei Delegaţiei permanente din data de 19 decembrie 1997. Se aprobă în unanimitate, cu 8 voturi "pentru".

Se trece la punctul 2 al ordinii de zi : Autorizarea constituirii unor asociaţii familiale şi a desfăşurării unor

activităţi independente de către persoane fizice. Domnul Ştefan Gherasim La anexa 4 este trecut un cetăţean care cere autorizaţie pentru prestări servicii de transport mărfuri industriale şi alimentare. Eu spun că se încadrează în normele legale. Ordonanţa 19/1997 - la care face referire domnul director - este cu totul altceva. Domnul Preşedinte



Deci să aprobăm cu condiţia consemnării în autorizaţie a restricţiilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului României nr.19/1997 privind autorizarea utilizării vehiculelor. Domnul Ştefan Gherasim Sunt oameni care vin şi cer autorizaţii pentru lucrări agricole. Dar s-au pus oprelişti pentru cei care cer "lucrări cu tractorul". În Decretul-Lege nr.54/1990 nu sunt prevăzute lucrări cu tractorul, ci numai "lucrări agricole". Decretul nr.328/1966 îl aplică numai Poliţia pentru circulaţie pe drumuri publice. Domnul Aurel Ciuntu În legătură cu lucrările agricole cu tractorul cerem carnet de conducere pentru tractor. Domnul Preşedinte Oamenii preferă să ceară autorizaţie pe calea Decretului-Lege nr.54/1990 pentru că au mai uşor acces la bănci. Domnul Ştefan Gherasim Poliţia îi sancţionează numai dacă ies cu tractorul în drumurile publice. O să organizăm cursuri de pregătire pentru rutierişti. Domnul Preşedinteu Deci suntem de acord să dăm autorizaţie pentru "lucrări agricole". Se aprobă în unanimitate, cu 8 voturi "pentru", proiectul de decizie prezentat, inclusiv anexa 4. Soseşte în sală domnul consilier Gheorghe Negoescu.

Se trece la punctul 3 al ordinii de zi : Emiterea unor certificate de urbanism.

Domnul Preşedinte Vă supun aprobării următoarele certificate de urbanism : 1. Consiliul Local al comunei Bălăbăneşti - lucrări de construire moară pe teren ce se va concesiona prin licitaţie publică, conform Hotărârii nr.22/1997, în comuna Bălăbăneşti. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru". 2. S.C. "BARACUDA" S.R.L. - lucrări de amplasare construcţie cu destinaţia spaţiu comercial - tip DUTY FREE SHOP în municipiul Galaţi - vama Giurgiuleşti. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru". 3. Sucursala PETROM Brăila - continuarea lucrărilor de construire batal colector reziduuri petroliere în comuna Slobozia Conachi. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru".

Se trece la punctul 4 al ordinii de zi : Dezbaterea unor probleme diverse.

Se ia în discuţie informarea privind activitatea Corpului Gardienilor Publici. Domnul Preşedinte Pe lângă ceea ce este consemnat în informare, am avut declararea unei greve. S-a acţionat însă corect şi au renunţat la grevă. Trebuie găsită o formulă să fie premiat şeful detaşamentului de la Tecuci pentru că a organizat veghea de noapte, a declanşat toată acţiunea de a prins nişte hoţi.



Am convenit ca pe 30 ianuarie 1998 să tinem şedinţa de Consiliu. Pentru că nu avem toate materialele în condiţii de a fi aprobate de Delegaţia permanentă, va trebui să ţinem săptămâna viitoare o şedinţă extraordinară, marţi 20 ianuarie 1998, ora 17. Sunteţi de acord cu convocarea acestei şedinţe ? Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru". Domnul Preşedinte Vă supun aprobării un proiect de decizie privind preluarea unui autoturism de la Senat şi alt proiect de decizie privind transferarea spre utilizare a aceluiaşi autoturism la Teatrul Muzical. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru", proiectul de decizie privind transferul, fără plată, din administrarea Senatului României în administrarea Consiliului Judeţului Galaţi, a autoturismului GL-02-SEN. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru", proiectul de decizie privind transferul fără plată din administrarea Consiliului Judeţului Galaţi în administrarea Teatrului Muzical "N.Leonard" a autoturismului GL-02-SEN. Domnul Preşedinte Vă aduc la cunoştinţă faptul că ne găsim în fază destul de avansată pentru recunoaşterea utilităţii unor proiecte de maximă necesitate pentru judeţ care să obţină finanţare de la Comunitatea Europeană. Au fost susţinute în urmă cu trei zile de domnii Modiga, directorul adjunct de la finanţe şi Mehedinţi. Avem o doamnă pe care vrem să o specializăm în conceptul de scriere a programelor finanţate de Comunitatea Europeană. Avem proiect pentru lucrarea de consolidare a falezei la Turnul de televiziune, obţinem aproape 3 miliarde lei, lucrarea costând cam 16 miliarde lei. Alt proiect care va fi finanţat este destinat lucrărilor de consolidare a clădirii Teatrului Muzical; alt proiect are în vedere consolidarea falezei în dreptul Cazinoului; altul destinat reducerii nivelului apelor freatice în comuna Vânători. În rezervă s-ar putea să obţinem bani pentru a se reconstrui sediul Primăriei Vânători; altă lucrare – prevenirea alunecărilor de teren din comuna Valea Mărului. Ne vom bate şi pentru alte finanţări din fonduri guvernamentale pentru lucrări deosebite şi sperăm să obţinem bani. Speranţa este să obţinem cât mai repede bugetul pe anul 1998 şi pe seama discuţiei avute ieri cu domnul deputat al ecologiştilor - care s-a convins că nu face antecameră la Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi - sper că ne va susţine pentru a consemna în legea bugetelor locale dreptul de finanţare pentru acţiunile pe care noi le-am prevăzut. Proiectul este la Departamentul pentru Administraţie Publică Locală. Domnul Prefect Ieri am luat angajamentul ferm al directorului SNCFR pentru reînceperea lucrărilor la gara de călători Galaţi. Am avut o discuţie şi cu directorul general al Vămilor. Vama Giurgiuleşti o vom face cu fonduri americane. Poate vom primi bani şi pentru modernizarea punctului de trecere a frontierei de la Oancea. Împreună cu domnul Angheluţă am mai făcut o propunere, există acest program guvernamental de relansare a Moldovei: se pare că vom avea fonduri extrabugetare, într-adevăr sunt valori mari. Am propus mai multe obiective -



alimentare cu apă; drum Galaţi - Giurgiuleşti; Zona Liberă; alte dezvoltări. Dar nu ştiu bazele de finanţare. Am o promisiune de la Ministerul Sporturilor şi Turismului să reluăm lucrările la Centrul olimpic. Domnul Preşedinte Am primit de la Lincoln un material consistent în legătură cu serviciile pentru copii şi pentru familii. Este foarte important să vedem ce putem lua să trimitem ca sugestii pentru proiectul bugetelor locale şi pentru ceea ce avem de gând să organizăm noi în etapa următoare. Sâmbăta trecută am fost la şedinţa cu preşedinţii consiliilor judeţene care operăm în conceptul de construcţie a regiunii de dezvoltare sud - est, am stabilit modalităţile prin care să lucrăm. La Buzău au creat un proiect de statut pe care trebuie încă să lucrăm. Urmează ca săptămâna viitoare să vină aceiaşi 6 specialişti cărora li se vor adăuga 1 - 2 specialişti care au făcut curs de instruire la Sinaia să lucreze la Galaţi pentru ca alături de proiectul de statut al asociaţiei să creem conceptul Regiunii de dezvoltare. Vreau să-i aducem pe cei din celelalte judeţe la Galaţi să vadă ce avem ca oameni specializaţi şi să creem o atitudine favorabilă pentru ceea ce ne dorim ca centru de coordonare a activităţii. Nu este o treabă simplă, ambiţiile sunt multiple. Domnul Prefect Trebuie să semnăm documentele pentru acţiunea cu regiunile. Domnul Preşedinte Statutul prevede ca absolut necesare relaţii parteneriale cu Guvernul. Domnul Prefect Chestiunea este că s-a blocat această acţiune de dezvoltare a unei politici regionale şi această platformă, Cartea Verde nu era opera noastră ci a U.E. Cred că am intrat în zona de orgolii şi am blocat. Domnul Preşedinte Sper să se rezolve. Domnul Ştefan Gherasim Vreau să reiau o problemă de la şedinţa trecută. Nu este rea această informare de la Corpul Gardienilor Publici, dar este mai important şi cer ca în Delegaţia permanentă cei doi vicepreşedinţi să prezinte lunar câte o informare despre modul cum se rezolvă sarcinile în direcţiile subordonate şi cum se transpun In practică deciziile şi hotărârile pe care le adoptăm. Măcar să ştim şi noi ce şi cum se realizează ceea ce hotărâm aici. Domnul Preşedinte Sunt de acord. Ştiu că aceasta se petrece şi la alte consilii judeţene. Aşa cum noi facem informare către Consiliu şi Delegaţia permanentă trebuie să primească raport de la cei ce execută. Eu spun să vină şi raport de la mine şi direcţia pe care o coordonez şi de la domnul Coman şi direcţia pe care o coordonează. E bine, pentru că trebuie să ştiţi că şi între noi apar probleme, apar tensiuni, apare nevoia de clarificare. Domnul Mihail Gheorghiu Care este situaţia preluării patrimoniului ? Domnul Preşedinte



Ne aflăm într-o situaţie nenorocită. Avem nevoie şi de intervenţia domnului Prefect. Am discutat şi cu directorul de la F.P.S. Nemaifiind alte probleme, domnul Preşedinte Răsvan Angheluţă anunţă închiderea lucrărilor şedinţei. ŞEF SERVICIU CANCELARIE, ÎNTOCMIT, Maricela Dura Anghene Mariţica

4.2. Procesul-verbal

Sintagma „proces-verbal” provine din dreptul penal francez şi semnifică

înscrisul redactat de un agent public anume împuternicit, înscris în care acesta

consemnează o plângere, un denunţ sau o depoziţie exprimate verbal de o

persoană fizică. De aici, expresia s-a extins la o gamă largă de documente

administrative prin care se constată o stare de fapt şi care au caracter autentic.

Există două mari categorii de procese-verbale:

a) procese-verbale de şedinţă,

b) procese-verbale de contravenţie.

Procesul-verbal de şedinţă consemnează, cu valoare de act autentic,

realitatea şedinţelor organelor colegiale ale administraţiei publice, cu respectarea

condiţiilor de formă prevăzute de lege.

Procesul-verbal de şedinţă este o sinteză a lucrărilor, cuprinde doar

elementele semnificative, având următorul conţinut:

- elementele de identificare ale şedinţei la care se referă, data şi locul

desfăşurării;

- prezenţa;

- ordinea de zi ,

- intervenţiile participanţilor, redate sintetic, la persoana III-a singular, în

ordinea desfăşurării lor;

- hotărârile adoptate şi modalitatea de adoptare;

Procesul-verbal de şedinţă se ştampilează şi se semnează pe fiecare

pagină de persoanele împuternicite şi, dacă actele normative dispun, se supune

aprobării în următoarea şedinţă a organului colegial.



Redăm, în continuare, ca exemplu, procesul-verbal al şedinţei Delegaţiei

permanente a Consiliului Judeţului Galaţi din data de 16 ianuarie 1998. Precizăm

că, potrivit Legii administraţiei publice locale în vigoare la acea vreme ( Legea

nr.69/1991) şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului

Judeţului Galaţi, procesul-verbal este semnat, pe fiecare pagină, de preşedinte,

secretar şi membri, şi a fost supus aprobării şedinţei următoare.

CONSILIUL JUDEŢULUI GALAŢI

DELEGATIA PERMANENTA

P R O C E S - V E R B A L

al şedinţei ordinare a Delegaţiei permanente a Consiliului Judeţului Galaţi din data de 16 ianuarie 1998

Şedinţa ordinară a Delegaţiei permanente a fost convocată din iniţiativa Preşedintelui Consiliului Judeţului Galaţi, cu convocatorul nr.196 din 12 ianuarie 1998, având următorul proiect al ordinii de zi : 1. Dezbaterea unor probleme rămase de la şedinţele anterioare. 2. Autorizarea constituirii unor asociaţii familiale şi a desfăşurării unor activităţi independente de către persoane fizice. 3. Emiterea unor certificate de urbanism. 4. Dezbaterea unor probleme diverse. Şedinţa s-a desfăşurat la sediul Consiliului Judeţului Galaţi. La şedinţă participă următorii membri ai Delegaţiei permanente: Răsvan Angheluţă – Preşedinte; Mihai Popa, Ion-Alexandru Nicolau - vicepreşedinţi; Ştefan Gherasim, Victor Lepădatu, Mihail Gheorghiu, Florin-Eugen Renea, Cosma Ţapliuc - membri. A sosit după începerea şedinţei domnul Gheorghe Negoescu, membru al Delegaţiei Permanente. Participă ca invitat domnul Victor-Paul Dobre - Prefectul judeţului Galaţi. Participă, în virtutea obligaţiilor de serviciu - Liviu Coman-Kund, secretarul Consiliului Judeţului Galaţi; Dragu Togan – director al Direcţiei contencios, stare civilă şi secretariat; Aurel Ciuntu – director al Direcţiei administraţie generală; Lucean Mihalcea – director al Direcţiei economie şi finanţe; George Modiga – director al Direcţiei de urbanism; Maricela Dura - şef Serviciu cancelarie.



Materialele şedinţei au fost puse la dispoziţia membrilor Delegaţiei permanente în termenul stabilit de Regulament. Domnul Preşedinte supune aprobării proiectul ordinii de zi, aşa cum a fost consemnat în convocator. Se aprobă în unanimitate, cu 8 voturi "pentru".

Se trece la primul punct al ordinii de zi : Dezbaterea unor probleme rămase de la şedinţele anterioare.

Se aprobă în unanimitate, cu 8 voturi "pentru", procesul-verbal al şedinţei Delegaţiei permanente din data de 19 decembrie 1997.

Se trece la punctul 2 al ordinii de zi : Autorizarea constituirii unor asociaţii familiale şi a desfăşurării unor

activităţi independente de către persoane fizice. Domnul Ştefan Gherasim propune să se elibereze autorizaţii şi tractoriştilor, pentru "lucrări agricole". Se aprobă în unanimitate, cu 8 voturi "pentru", proiectul de decizie prezentat, inclusiv anexa 4. Soseşte în sală domnul consilier Gheorghe Negoescu.

Se trece la punctul 3 al ordinii de zi : Emiterea unor certificate de urbanism.

1. Consiliul Local al comunei Bălăbăneşti - lucrări de construire moară pe teren ce se va concesiona prin licitaţie publică, conform Hotărârii nr.22/1997, în comuna Bălăbăneşti. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru". 2. S.C. "BARACUDA" S.R.L. - lucrări de amplasare construcţie cu destinaţia spaţiu comercial - tip DUTY FREE SHOP în municipiul Galaţi - vama Giurgiuleşti. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru", de principiu, cu condiţia eliberării certificatului de urbanism după clarificarea regimului juridic al terenului şi după completarea documentaţiei cu privire la regimul drumului. 3. Sucursala Petrol Brăila - continuarea lucrărilor de construire batal colector reziduuri petroliere în comuna Slobozia Conachi. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru".

Se trece la punctul 4 al ordinii de zi : Dezbaterea unor probleme diverse.

Se ia în discuţie informarea privind activitatea Corpului Gardienilor Publici. Domnul Preşedinte informează că gardienii publici au avut intenţia de a intra în grevă, însă conflictul a fost dezamorsat. La propunerea Domnului Preşedinte, se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru", convocarea unei şedinţe extraordinare a Delegaţiei permanente în data de 20 ianuarie 1998 ora 17, pentru pregătirea şedinţei de Consiliu din 30 ianuarie 1998. Domnul Preşedinte supune aprobării proiectul de decizie privind transferul fără plată din administrarea Senatului României în administrarea Consiliului Judeţului Galaţi, a autoturismului GL-02-SEN. Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru".



Se aprobă în unanimitate, cu 9 voturi "pentru", proiectul de decizie privind transferul fără plată din administrarea Consiliului Judeţului Galaţi în administrarea Teatrului Muzical "N. Leonard" a autoturismului GL-O2-SEN. Domnul Preşedinte informează cu privire la stadiul demersurilor privind obţinerea finanţării de la Comunitatea Europeană a unor proiecte pentru lucrări de interes judeţean, şi anume: lucrarea de consolidare a falezei la Turnul de Televiziune, consolidare clădirii Teatrului Muzical, consolidarea falezei în dreptul Cazinoului; reducerea nivelului apelor freatice în comuna Vînători, prevenirea alunecărilor de teren din comuna Valea Mărului. Domnul Prefect face cunoscut că a primit asigurări privind reînceperea lucrărilor la Gara de călători Galaţi şi continuarea lucrărilor la Vama Giurgiuleşti. Împreună cu domnul Preşedinte, a propus mai multe obiective, în cadrul programului guvernamental de relansare a Moldovei, dar nu se cunosc modalităţile de finanţare. Domnul Preşedinte face cunoscut că s-a primit de la Lincolnshire - Anglia - un material în legătură cu serviciile pentru copii şi familii. Va căuta modalităţi de finanţare, din bugetele locale, a unor măsuri adecvate prevăzute în acest material. De asemenea, informează că se lucrează la un proiect de statut şi la stabilirea modului de funcţionare a Regiunii de Dezvoltare Sud - Est. Domnul Ştefan Gherasim cere ca vicepreşedinţii să prezinte lunar informări despre modul cum se rezolvă sarcinile în direcţiile subordonate şi cum se transpun în practică deciziile şi hotărârile adoptate. Domnul Preşedinte completează propunerea ca să prezinte informări şi dumnealui şi domnul Coman şi direcţiile pe care le coordonează. Nemaifiind alte probleme, domnul Preşedinte Răsvan Angheluţă anunţă închiderea lucrărilor şedinţei. Prezentul proces-verbal, fără ştersături sau adăugiri, are 3(trei) pagini şi a fost aprobat în şedinţa Delegaţiei permanente din data de 13 februarie 1998.

P R E Ş E D I N T E ,

Răsvan Angheluţă

S E C R E T A R ,

Liviu Coman-Kund Procesul-verbal de contravenţie sau, dacă utilizăm denumirea completă, Porcesul-verbal de contatare şi sancţionare a contravenţiilor, este înscrisul în care se consemnează faptele, care potrivit reglementărilor în vigoare, constituie contravenţii, persoanele vinovate de comiterea faptelor respective şi prin care se aplică sancţiunile prevăzute de lege. În conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor1, cu modificările ulterioare, conţinutul procesului-verbal de contravenţie, operaţiunile necesare pentru întocmirea şi comunicarea acestuia, precum şi statutul persoanelor împuternicite să constate şi să sancţioneze faptele

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.410 din 25 iulie 2001



care constituie contravenţii sunt strict reglementate. Principalele reglementări, în acest sens, sunt următoarele:

Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori. Pot fi agenţi constatatori: primarii, poliţiştii special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului (în cazul în care contravenientul este persoană juridică, se înscrie denumirea, sediul, numărul de înmatriculare la registrul comerţului, codul fiscal, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă); descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicare societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

În momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la actul de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul- verbal la rubrica „Alte menţiuni”, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.

Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numelui şi prenumelui contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, care se poate constata şi din oficiu.

Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.

Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului, şi dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. Odată cu procesul-verbal prin care s-a aplicat sancţiunea amenzii, se va înmâna sau se va comunica şi înştiinţarea de plată. Procesul-verbal de contravenţie are forma unui formular cu regim special (cu număr serie şi gestiune strictă) care se completează de agentul constatator. Modelele acestor formulare sunt stabilite prin actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii. Un exemplu de asemenea act este Ordinul nr. 256 din



7 aprilie 2003 pentru aprobarea modelului de ştampilă, precum şi a modelului de proces-verbal ce vor fi utilizate de către departamentul de inspecţii din cadrul direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, ordin emis de ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor2. Modelul de proces-verbal stabilit prin acest ordin este următorul:

PROCES - VERBAL Nr. .......... de constatare şi sancţionare a contravenţiilor

Încheiat astăzi .................................... (ziua, luna, anul)

1.Agent constatator:

......................funcţia .....................legitimaţia nr. .............



2.Agent economic controlat (persoana fizică) .................. , nr. de înregistrare la

registrul comerţului ................ , codul unic de înregistrare .................. , cont

bancar .................. , Banca ..................... , adresa sediului ......................

3.Unitatea (filiala punct de lucru) (adresa) ..................................... unde am fost

primiţi de domnul/doamna .................în calitate de .................... , posesor al

actului de identitate ..........seria ..........nr. ........... , eliberat de ..................la data

de .................... , CNP .....................

4.Obiectul controlului*) ...............................................

5.Eşantioane**) (probe) prelevate ..........................................

6.Constatări în timpul desfăşurării controlului (descrierea faptelor săvârşite) în

ziua ...luna ...anul ...ora ... ...........................................

7.Măsuri stabilite în baza constatărilor: ...........................................

8.Sancţiuni contravenţionale aplicate:

Contravenientul Adresa

completă

Numărul codului de înregistrare fiscală/ actul de identitate al persoanei, seria ..nr. ....data emiterii

...

Articolul din actul normativ

Valoarea amenzii aplicate

Semnătura contravenientului

Numărul chitanţei de achitare a

amenzii

2 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.262/16.04.2003

MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU AGRICULTURĂ ŞI INDUSTRIE ALIMENTARĂ ......

Adresa ....... telefon ....... fax ........

Seria .....nr. ......

Agent constatator, ..................

Contravenient sau reprezentantul agentului economic, ..................



Agent constatator, ..................

Contravenient sau reprezentantul agentului economic, ..................

a)Amenda, în sumă de ............lei, se va achita în termen de 15 zile de la data

comunicării, astfel: - 75%, adică ..........lei, în contul bugetului de stat (venituri din amenzi aplicate

potrivit prevederilor legale) nr. ...... , deschis la Trezoreria ........ ;

- 25%, adică ..........lei, în contul D.G.A.I.A ......nr. ...... , deschis la

........................

b)Contravenientul poate achita în termen de 48 de ore de la comunicare

jumătate din minimul legal al amenzii, adică ............lei, astfel:

- 75%, adică ..........lei, în contul bugetului de stat nr. ...... , deschis la Trezoreria

............. ;

- 25%, adică ..........lei, în contul D.G.A.I.A ......nr. ...... , deschis la .....................

c)Chitanţele de plată sau documentele bancare vor fi prezentate în termen de 15 zile

la D.G.A.I.A ..... , serviciul inspecţii, în acest fel orice urmărire încetând. În caz

contrar se va proceda la executare silită conform legii.

d)Împotriva procesului-verbal contravenientul poate face plângere în termen de

15 zile de la comunicare. Plângerea însoţită de copia procesului-verbal se va depune

la D.G.A.I.A ...... , conform art. 31 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Procesul-verbal conţine .....pagini şi s-a întocmit în ...exemplare, din care au fost

difuzate .......

e)Alte menţiuni (se va preciza dacă contravenientul sau reprezentantul acestuia

refuză să semneze) ...........................

9.Martor:

Domnul/Doamna ............ , domiciliat/domiciliată în .......... , str. ............nr. .... , bl

.... , sc. .... , ap ... , judeţul/sectorul ..... , telefon .... , act de identitate .....seria

....nr. .... , CNP .... , emis de .....la data de ..................

Semnătura

.................

10.Obiecţiuni: ........................................

Agent constatator,

............... Contravenient sau reprezentantul agentului economic,

.......................

Am luat cunoştinţă de conţinutul procesului-verbal cu/fără obiecţiuni.

-****- *) Indicarea concretă şi corectă a actelor normative care evidenţiază elementele

referitoare la obiectul controlului.

**) Vor fi însoţite de proces-verbal.


1. Ce se înţelege prin „operaţiuni administrative de constatare”? Detaliaţi. 2. Care sunt principalele documente administrative de constatare? 3. Prezentaţi, pe scurt, caracteristicile stenogramei. 4. Prezentaţi, pe scurt, caracteristicile procesului-verbal de şedinţă. 5. Prezentaţi, pe scurt, caracteristicile procesului-verbal de contravenţie.




1. Operaţiunile administrative de constatare sunt:



c. activităţile ce au ca rezultat realizarea unui document administrativ prin care se consemnează anumite fapte cu relevanţă juridică;

d. ansamblul normelor juridice ce vizează controlul actelor administrative. 2. Care sunt principalele documente administrative de constatare ?:

a. citaţia şi întâmpinarea; b. scrisoarea administrativă şi referatul; c. stenograma şi procesul-verbal; d. nota şi raportul.

3. Se dă propoziţia incompletă: „Stenograma a intrat în practica administrativă ca înscris care consemnează cât mai fidel posibil…” Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. faptele ce constituie contravenţii; b. un fapt administrativ oarecare; c. realitatea şedinţelor organelor colegiale ale administraţiei publice; d. modul de desfăşurare a unei şedinţe. 4. Stenograma nu poate fi:

a. o operaţiune preliminară, care alături de înregistrarea audio, stă la baza procesului-verbal cu regim de act autentic;

b. un înscris prin care se sancţionează o faptă ce constituie contravenţie; c. un înscris oficial care atestă realitatea şedinţei; d. un simplu „aide mémoire”.

5. Se dau propoziţiile: A – Sintagma „proces-verbal” provine din dreptul civil francez. B – Aceasta semnifică înscrisul redactat de un agent public anume împuternicit. C – Expresia „proces-verbal” s-a extins la o gamă largă de documente administrative prin care se constată o stare de fapt şi care au caracter autentic. Alegeţi varianta corectă:

a. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată;






6. Cele două mari categorii de procese-verbale sunt:

a. de şedinţă şi de contravenţie; b. de control şi de constatare; c. de selecţie şi de achiziţie; d. de sancţionare şi de cercetare.

7. Consemnarea sintetică, în procesul-verbal, a realităţii şedinţelor organelor colegiale ale administraţiei publice are valoare:

a. de prezumţie absolută; b. de început de dovadă; c. de act autentic; d. de prezumţie relativă.

8. Se dă propoziţia incompletă: „Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este înscrisul în care se consemnează faptele care, potrivit reglementărilor în vigoare, constituie contravenţii, persoanele vinovate de comiterea faptelor respective şi prin care…” Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. se cercetează contravenienţii; b. se aplică sancţiunile prevăzute de lege; c. se sesizează instanţa de judecată; d. se reabilitează contravenienţii. 9. Lipsa căreia dintre următoarele menţiuni atrage nulitatea procesului-verbal de contravenţie?

a. indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;

b. termenul de exercitare a căii de atac; c. organul la care se depune plângerea; d. semnătura agentului constatator.

10. Se dau propoziţiile: A – Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. B – Lipsa, din procesul-verbal de contravenţie, a menţiunii posibilităţii achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ atrage nulitatea acestuia. C – Procesul-verbal de contravenţie are forma unui formular cu regim special (cu număr serie şi gestiune strictă) care se completează de agentul constatator. Alegeţi varianta corectă:



REZOLVAREA TESTELOR DE AUTOEVALUARE




1. Nu este o trăsătură a actului administrativ: a. este o formă fundamentală de activitate a puterii legislative;

b. este o voinţă juridică unilaterală; c. este emis numai în realizarea puterii publice; d. are un regim juridic specific.

2. Se dau propoziţiile: A – Acordul de voinţă care intervine în cadrul unui organ colegial al administraţiei publice, în vederea emiterii unui act administrativ, înlătură caracterul unilateral al acestuia. B – În cazul emiterii actelor administrative ca urmare a unei cereri prealabile, nu suntem în prezenţa manifestării voinţei unilaterale a autorităţii administrative emitente. C - Caracterul obligatoriu al actului administrativ nu trebuie confundat cu posibilitatea de a fi executat prin forţa de constrângere a statului. Alegeţi varianta corectă: a. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă; b. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă; c. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată; d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C

este adevărată;

3. Se dau propoziţiile: A – Actul administrativ trebuie învestit cu titlu executoriu pentru a putea fi adus la îndeplinire prin constrângere. B – Subiectul calificat al raportului juridic de constrângere directă este chiar autoritatea executivă. C – Actul administrativ este singurul act de autoritate care poate fi atacat în contenciosul administrativ.

Alegeţi varianta corectă: a. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C

este adevărată; b. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă; c. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată; d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C

este adevărată; 4. Potrivit Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, sunt asimilate actelor administrative:

a. actele unilaterale cu caracter individual emise de o autoritate publică în vederea executării legii;



b. actele administrativ-jurisdicţionale; c. actele unilaterale cu caracter normativ emise de o autoritate publică în vederea organizării executării legii; d. nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere.

5. Potrivit Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, nu pot fi atacate în contenciosul administrativ, sub nici un motiv: a. actele de comandament cu caracter militar; b. actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război; c. actele administrative emise pentru restabilirea ordinii publice; d. actele administrative emise pentru înlăturarea consecinţelor

calamităţilor naturale.

6. Actele administrative cu caracter intern sunt o clasă a actelor administrative, obţinută prin utilizarea următorului criteriu de clasificare: a. categoria din care face parte autoritatea emitentă; b. competenţa teritorială; c. întinderea efectelor; d. conţinutul efectelor actului individual. 7. Actele administrative emise de autorităţile autonome ale administraţiei publice locale sunt o clasă a actelor administrative, obţinută prin utilizarea următorului criteriu de clasificare: a. categoria din care face parte autoritatea emitentă; b. competenţa teritorială; c. întinderea efectelor; d. conţinutul efectelor actului individual. 8. Actele autorităţilor locale de nivel intermediar sunt o clasă a actelor administrative, obţinută prin utilizarea următorului criteriu de clasificare: a. categoria din care face parte autoritatea emitentă; b. competenţa teritorială; c. întinderea efectelor; d. conţinutul efectelor actului individual. 9. Actele administrative prin care se conferă un statut sunt o clasă a actelor administrative, obţinută prin utilizarea următorului criteriu de clasificare: a. categoria din care face parte autoritatea emitentă; b. competenţa teritorială; c. întinderea efectelor; d. conţinutul efectelor actului individual. 10. Judecătorul de contencios administrativ nu poate: a. să cenzureze actul administrativ sub aspectul competenţei autorităţii emitente; b. să stabilească în speţă măsurile de executare a legii pe care le

consideră oportune; c. să anuleze actul administrativ pentru nerespectarea unor condiţii

procedurale de emitere; d. să anuleze actul administrativ care nu corespunde scopului urmărit

de legiuitor.



11. Forma scrisă a actului administrativ: a. este doar o condiţie ad probationem; b. este lăsată la aprecierea emitentului; c. este o condiţie ad validitatem în orice situaţie; d. este o condiţie ad validitatem, cu excepţia unor acte administrative

individuale; 12. Ordinele şi dispoziţiile cu caracter general, date telefonic: a. sunt simple precizări, orientări sau lămuriri; b. sunt acte administrative normative; c. sunt acte administrative numai dacă sunt formulate de primul-

ministru, în cadrul video-conferinţelor cu autorităţile administrative din teritoriu, şi sunt adresate preşedinţilor consiliilor judeţene;

d. sunt acte administrative numai dacă sunt formulate de primul-ministru, în cadrul video-conferinţelor cu autorităţile administrative din teritoriu, şi sunt adresate primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ.

13. Este o condiţie procedurală anterioară emiterii actului administrativ: a. obţinerea avizelor consultative; b. semnarea; c. motivarea; d. confirmarea. 14. Este o condiţie procedurală concomitentă emiterii actului administrativ: a. acordul prealabil; b. semnarea; c. confirmarea; d. publicarea. 15. Este o condiţie procedurală ulterioară emiterii actului administrativ: a. avizul facultativ; b. cvorumul; c. motivarea; d. confirmarea. 16. Nu este majoritate calificată: a. 2/3 din numărul membrilor care alcătuiesc organul colegial; b. ½+1 din numărul membrilor care alcătuiesc organul colegial; c. 3/5 din numărul membrilor care alcătuiesc organul colegial; d. 3/4 din numărul membrilor care alcătuiesc organul colegial. 17. Este un act administrativ cu caracter retroactiv: a. actul administrativ prin care se anulează un alt act administrativ; b. actul administrativ normativ care prevede o dată ulterioară

publicării, pentru intrarea în vigoare; c. actul administrativ normativ prin care se dezincriminează o

infracţiune; d. decretul de graţiere emis de Preşedintele României. 18. Nu se bucură de prezumţia de legalitate şi ca atare nu se execută: a. actele administrative inexistente;



b. actele administrative lovite de nulitate relativă, care nu a fost constatată sau declarată de organul competent;

c. actele administrative lovite de nulitate absolută, care nu a fost constatată sau declarată de organul competent;

d. actele administrative revocabile. 19. Principiul revocabilităţii actelor administrative are caracter absolut în

cazul: a. actelor administrative jurisdicţionale; b. actele administrative care conferă un anumit statut; c. actele administrative care au fost realizate material; d. actele administrative normative. 20. Suspendarea de drept a actului administrativ intervine: a. ori de câte ori există îndoieli cu privire la legalitatea lui; b. ori de câte ori există îndoieli cu privire la oportunitatea lui; c. atunci când este lăsată la aprecierea organelor competente; d. atunci când prefectul atacă la instanţa de contencios administrativ

un act legal emis de o autoritate a administraţiei publice locale.

21. Nu este un mijloc juridic direct al administraţiei publice: a. dreptul de iniţiativă legislativă; b. actul administrativ; c. actul de dreptul muncii; d. contractul civil. 22. Potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, atribuţia Guvernului de a iniţia proiecte de lege şi de a le supune spre aprobare Parlamentului ţine de: a. funcţia sa de autoritate de stat; b. funcţia sa de reprezentare; c. funcţia sa de reglementare; d. funcţia sa de administrare a proprietăţii statului. 23. Se dau propoziţiile: A – Au dreptul să iniţieze proiecte de lege guvernamentale ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în subordinea Guvernului. B - Au dreptul să iniţieze proiecte de lege guvernamentale autorităţile administrative autonome. C - Au dreptul să iniţieze proiecte de lege guvernamentale consiliile judeţene, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor. D - Au dreptul să iniţieze proiecte de lege guvernamentale consiliile locale. Alegeţi varianta corectă:

a. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată, propoziţia D este adevărată;

b. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată, propoziţia D este falsă;

c. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă, propoziţia D este adevărată;

d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată, propoziţia D este adevărată.

24. Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii pentru situaţii tranzitorii, numai dacă:



a. noua reglementare afectează raporturi juridice care şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări;

b. noua reglementare are în vedere tranziţia la economia de piaţă; c. noua reglementare afectează raporturi juridice care nu şi-au produs

în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări;

d. noua reglementare urmăreşte preluarea în legislaţia naţională a acquis-ului comunitar.

25. Expunerea de motive este documentul de motivare: a. în cazul proiectelor de legi; b. în cazul ordonanţelor Guvernului; c. în cazul hotărârilor Guvernului; d. în cazul ordinelor cu caracter normativ ale miniştrilor. 26. Nota de fundamentare este documentul de motivare: a. în cazul proiectelor de legi;

b. în cazul proiectelor legilor de aprobare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului;

c. în cazul hotărârilor Guvernului; d. în cazul ordinelor cu caracter normativ ale miniştrilor. 27. Referatul de aprobare este documentul de motivare: a. în cazul proiectelor de legi; b. în cazul ordonanţelor Guvernului; c. în cazul hotărârilor Guvernului; d. în cazul ordinelor cu caracter normativ ale miniştrilor. 28. Documentul de motivare va cuprinde prezentarea distinctă a elementelor obiective ale situaţiei extraordinare care impune reglementarea imediată, în cazul:

a. legii organice; b. legii ordinare; c. ordonanţei de urgenţă; d. ordonanţei.

29. Expunerile de motive la proiectele de lege de aprobare a ordonanţelor se semnează de către: a. Preşedintele României; b. Preşedintele Senatului; c. Preşedintele Camerei Deputaţilor; d. Primul-ministru.

30. Se dau propoziţiile: A – Pentru înţelegerea cu uşurinţă a textului actului normativ, la redactarea acestuia se vor utiliza regionalismele. B – În cuprinsul unui act normativ, aceleaşi noţiuni pot fi exprimate prin termeni diferiţi. C – Textul articolelor trebuie să conţină explicaţii privind dispoziţia pe care o instituie. D – La redactarea actului normativ, verbele se utilizează, de regulă, la timpul prezent forma afirmativă.

Alegeţi varianta corectă: a. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă, propoziţia D este adevărată;



b. propoziţia A este falsă, propoziţia B este falsă, propoziţia C este adevărată, propoziţia D este falsă; c. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este falsă, propoziţia D este falsă; d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este falsă, propoziţia C este falsă, propoziţia D este falsă;

31. Categoria juridică a actului normativ este precizată în: a. titlu; b. preambul; c. partea dispozitivă; d. formula de atestare a autenticităţii. 32. Scopul actului normativ se enunţă în: a. titlu; b. preambul; c. formula introductivă; d. partea dispozitivă. 33. Articolul este elementul structural de bază al: a. preambulului actului normativ; b. formulei introductive a actului normativ; c. părţii dispozitive a actului normativ; d. formulei de atestare a autenticităţii actului normativ. 34. Potrivit regulilor de sistematizare a conţinutului actului normativ, prevederile privind principiile care orientează întreaga reglementare se cuprind la: a. dispoziţii generale; b. dispoziţii de fond; c. dispoziţii tranzitorii; d. dispoziţii finale. 35. Potrivit regulilor de sistematizare a conţinutului actului normativ, dispoziţia de republicare face parte din: a. dispoziţiile generale; b. dispoziţiile de fond; c. dispoziţiile tranzitorii; d. dispoziţiile finale.

CAPITOLUL 2


1. În sens global, sintagma „administraţie publică” semnifică:

a. autorităţile administraţiei publice; b. activităţile desfăşurate de organele administraţiei publice; c. operaţiunile materiale prin care se execută legea; d. organele administraţiei publice şi activitatea acestora.



2. Potrivit criteriului conformităţii cu legea, faptele administrative sunt: a. fapte administrative juridice şi nejuridice; b. fapte administrative specifice administraţiei publice; c. fapte administrative licite şi ilicite; d. fapte întâlnite şi în alte domenii ale vieţii sociale.

3. Se dau propoziţiile: A – Contractul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă făcută în scopul producerii de efecte juridice. B – Într-un contract administrativ, autoritatea administraţiei publice se situează pe o poziţie de superioritate juridică. C – Soluţionarea litigiilor privind contractele administrative este de competenţa instanţei de contencios administrativ, dacă legea nu dispune altfel. Alegeţi varianta corectă:




d. propoziţia A este falsă, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată;

4. Din categoria faptelor administrative juridice fac parte:

a. operaţiunile tehnico-materiale; b. faptele materiale; c. actele politice; d. operaţiunile tehnico-productive.

5. Din categoria faptelor administrative nejuridice fac parte:

a. operaţiunile tehnico-productive; b. actele administrative; c. actele de drept comun; d. contractele administrative. e.

CAPITOLUL 3

OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE COMUNICARE 1. Operaţiunile administrative de comunicare sunt:



c. ansamblul modalităţilor specifice de punere în executare a actelor administrative;




2. Formele caracteristice, frecvent utilizate, în care se materializează operaţiunile administrative de comunicare sunt:

a. numai scrisorile administrative; b. semnătura şi sigiliul sau ştampila, după caz; c. scrisoarea administrativă, avizul, nota, referatul şi raportul; d. semnarea prin delegare.

3. Regulile comune tuturor documentelor administrative se referă la:

a. numai la scrisoarea administrativă şi nota; b. numai la semnătura, numele şi prenumele titularului funcţiei; c. antet, numărul de înregistrare şi data documentului, indicarea

destinatarului, obiect şi referinţă, semnătură şi ştampilă, eventualele anexe şi modul de redactare;

d. numai la semnarea prin delegare.

4. Se dau propoziţiile: A – Antetul este „cartea de vizită oficială” a emitentului documentului. B – Din antet poate lipsi denumirea exactă a autorităţii sau instituţiei publice. C – În cazul operaţiunilor administrative de comunicare externă, compartimentul care este autorul înscrisului se menţionează, obligatoriu, în antet. Alegeţi varianta corectă:





5. Se dă propoziţia incompletă: „Fiecare autoritate şi instituţie are un sistem de înregistrare şi urmărire a circulaţiei documentelor, stabilit printr-o reglementare internă, bazat pe...”. Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. indicarea destinatarilor documentelor; b. înscrierea menţiunilor obligatorii „obiect şi referinţă” c. imprimarea pe hârtie a unei amprente specifice; d. atribuirea cronologică a unui număr de ordine. 6. Într-un document administrativ, menţiunea „obiect” este: a. obligatorie, înscriindu-se imediat sub antet; b. facultativă, indicată în cazul documentelor voluminoase; c. dovada că documentul reprezintă o manifestare de voinţă; d. dovada că termenul de rezolvare a fost respectat. 7. Care este rolul semnăturii ?:

a. de element de siguranţă pentru autenticitatea documentului; b. de a demonstra că documentul provine de la cel ce se identifică a fi

emitentul şi că documentul reprezintă manifestarea sa de voinţă; c. de a delega dreptul de semnătură; d. de a dovedi existenţa documentului.



8. Se dau propoziţiile: A – Documentul trebuie semnat de cel în drept să o facă. B – În cazul actului intern, înscrisul este semnat întotdeauna de persoana competentă să reprezinte autoritatea emitentă. C – Semnătura trebuie însoţită de indicarea funcţiei. Alegeţi varianta corectă:





9. Care este rolul sigiliului sau ştampilei ?:

a. este un element de siguranţă pentru autenticitatea documentului; b. susţine afirmaţiile ori argumentele din conţinutul documentului; c. îi dă posibilitatea destinatarului să cunoască rapid conţinutul

documentului; d. dovedeşte că documentul reprezintă o manifestare de voinţă.

10. Se dă propoziţia incompletă: „Partea principală a unui sigiliu sau a unei ştampile este o placă gravată din metal, cauciuc sau material plastic, care conţine o inscripţie cu denumirea autorităţii sau instituţiei emitente şi, după caz...”. Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. un timbru sec; b. o amprentă; c. o stemă sau o emblemă; d. un însemn. 11. Se dau propoziţiile: A – În România, confecţionarea şi utilizarea sigiliului statului şi a sigiliilor cu stema României sunt strict reglementate. B – Sigiliul statului se păstrează de Ministerul Afacerilor Externe. C – Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt răspunzători pentru păstrarea şi utilizarea legală a sigiliilor cu stema României. Alegeţi varianta corectă:




d. propoziţia A este adevărată, propoziţia B este adevărată, propoziţia C este adevărată.

12. Se dă propoziţia incompletă: „Anexele sunt diverse înscrisuri care pot însoţi documentul administrativ pentru a-l completa sau care sunt considerate utile pentru...”. Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. autenticitatea documentului;



b. susţinerea afirmaţiilor sau argumentelor din conţinutul documentului; c. cunoaşterea rapidă a conţinutului documentului; d. individualizarea documentului. 13. Printre caracteristicile limbajului administrativ se numără:

a. identificarea autorităţii publice cu persoana care o reprezintă; b. rigoarea şi încărcătura afectivă; c. uniformizarea formulelor de exprimare. d. indicarea corectă a destinatarului documentului administrativ;

14. Ce formă poate îmbrăca scrisoarea administrativă ?:

a. nedeterminată; b. impersonală; c. nedefinită; d. impersonală sau personalizată;

15. În sens general, avizul este un înscris prin care:

a. se exprimă o opinie; b. se determină intervenţia superiorului ierarhic pentru rezolvarea

unei probleme de serviciu; c. se relatează modul de îndeplinire a unei sarcini; d. se susţin argumente din conţinutul documentului.

16. Ce forme cunoaşte indicarea destinatarului unei note?

a. notă de informare; b. notă de planificare; c. notă cu dominantă oficială, emisă în cadrul relaţiilor de

subordonare şi colaborare, şi notă cu accent pe relaţia directă, în cadrul relaţiilor de subordonare şi colaborare;

d. notă de constatare. 17. Ce este referatul?

a. un înscris prin care se completează documentul administrativ; b. un înscris prin care se determină intervenţia superiorului ierarhic

pentru rezolvarea unei probleme de serviciu; c. un înscris prin care se relatează modul de îndeplinire a unei

sarcini; d. un înscris prin care se exercită puterea ierarhică.

18. Se dă propoziţia incompletă: „Raportul este operaţiunea administrativă de comunicare, de regulă internă, prin care...”. Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. se exprimă o opinie; b. se transmit instrucţiuni conducătorului autorităţii; c. se transmit instrucţiuni subordonaţilor; d. se relatează modul de îndeplinire a unei sarcini.



CAPITOLUL 4

OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE CONSTATARE 1. Operaţiunile administrative de constatare sunt:



c. activităţile ce au ca rezultat realizarea unui document administrativ prin care se consemnează anumite fapte cu relevanţă juridică;


2. Care sunt principalele documente administrative de constatare ?:

a. citaţia şi întâmpinarea; b. scrisoarea administrativă şi referatul; c. stenograma şi procesul-verbal; d. nota şi raportul.

3. Se dă propoziţia incompletă: „Stenograma a intrat în practica administrativă ca înscris care consemnează cât mai fidel posibil…” Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. faptele ce constituie contravenţii; b. un fapt administrativ oarecare; c. realitatea şedinţelor organelor colegiale ale administraţiei publice; d. modul de desfăşurare a unei şedinţe. 4. Stenograma nu poate fi:

a. o operaţiune preliminară, care alături de înregistrarea audio, stă la baza procesului-verbal cu regim de act autentic;

b. un înscris prin care se sancţionează o faptă ce constituie contravenţie;

c. un înscris oficial care atestă realitatea şedinţei; d. un simplu „aide mémoire”.

5. Se dau propoziţiile: A – Sintagma „proces-verbal” provine din dreptul civil francez. B – Aceasta semnifică înscrisul redactat de un agent public anume împuternicit. C – Expresia „proces-verbal” s-a extins la o gamă largă de documente administrative prin care se constată o stare de fapt şi care au caracter autentic. Alegeţi varianta corectă:







6. Cele două mari categorii de procese-verbale sunt:

a. de şedinţă şi de contravenţie; b. de control şi de constatare; c. de selecţie şi de achiziţie; d. de sancţionare şi de cercetare.

7. Consemnarea sintetică, în procesul-verbal, a realităţii şedinţelor organelor colegiale ale administraţiei publice are valoare:

a. de prezumţie absolută; b. de început de dovadă; c. de act autentic; d. de prezumţie relativă.

8. Se dă propoziţia incompletă: „Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este înscrisul în care se consemnează faptele care, potrivit reglementărilor în vigoare, constituie contravenţii, persoanele vinovate de comiterea faptelor respective şi prin care…” Alegeţi dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propoziţia să fie adevărată. a. se cercetează contravenienţii; b. se aplică sancţiunile prevăzute de lege; c. se sesizează instanţa de judecată; d. se reabilitează contravenienţii. 9. Lipsa căreia dintre următoarele menţiuni atrage nulitatea procesului-verbal de contravenţie?

a. indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;

b. termenul de exercitare a căii de atac; c. organul la care se depune plângerea; d. semnătura agentului constatator.

10. Se dau propoziţiile: A – Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. B – Lipsa, din procesul-verbal de contravenţie, a menţiunii posibilităţii achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ atrage nulitatea acestuia. C – Procesul-verbal de contravenţie are forma unui formular cu regim special (cu număr serie şi gestiune strictă) care se completează de agentul constatator. Alegeţi varianta corectă:







B I B L I O G R A F I E 1. Robert CATHERINE, Le style administratif, Edition ALBIN MICHEL, Paris,1996. 2. Ioan SANTAI, Drept administrativ şi ştiinţă administrativă, vol.I, Ed. RISOPRINT, Cluj, 1998 3. Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Ediţia a III-a restructurată, revăzută şi adăugită, vol.I, Ed. ALLBECK, Bucureşti, 2001 4. Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, ediţia a III-a, vol. II, Ed. ALLBECK, Bucureşti, 2002 5. Corneliu MANDA, Ştiinţa administraţiei – curs universitar, Ed. LUMINA LEX, Bucureşti, 2004 6. Verginia VEDINAŞ, Drept administrativ – Manual pentru uzul studenţilor – Editura LUMINA LEX, Bucureşti – 2004 7. Mihai T. OROVEANU, Tratat de Ştiinţa administraţiei, Ed. CERMA, Bucureşti, 1996 8. Rodica Narcisa PETRESCU, Drept administrativ, Ed. ACCENT, Cluj-Napoca, 2004 9. Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol.I, ediţia 4, Editura ALL BECK, Bucureşti – 2005 10. Ioan SANTAI, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol.II, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2005 6. Sorin POPESCU, Cătălin CIORA, Victoria ŢĂNDĂREANU, Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Ed. MONITORUL OFICIAL, Bucureşti, 2008 Internet 1.Nina Vârgolici, Redactare şi corespondenţă, www.unibuc.ro/StiinteCOM/comunicare/index.htm



CHEIA TESTELOR DE AUTOEVALUARE Cap.1. MIJLOACELE JURIDICE ALE ADMINISTRAŢIEI 1a, 2c, 3a, 4d, 5a, 6c, 7a, 8b, 9d, 10b, 11d, 12a, 13a, 14b, 15d, 16b, 17a, 18a, 19d, 20d, 21a, 22c, 23b, 24c, 25a, 26c, 27d, 28c, 29d, 30a, 31a, 32b, 33c, 34a, 35d. Cap.2. ASPECTE PRIVIND ACTIVITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 1d, 2c, 3d, 4b, 5a. Cap. 3. OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE COMUNICARE 1a, 2c, 3c, 4a, 5d, 6b, 7b, 8c 9a, 10c, 11d, 12b, 13c, 14d, 15a, 16c, 17b, 18d. Cap.4. OPERAŢIUNI ADMINISTRATIVE DE CONSTATARE 1c, 2c, 3d, 4b, 5a, 6a, 7c, 8b, 9d, 10c.

PROPUNERE DE POLITICI PUBLICE

1) Instituţia iniţiatoare


2) Formularea problemei

Importanţa proiectului de simplificare a procedurii de înmatriculare a vehiculelor este ilustratǎ de necesitǎţile şi cerinţele actuale:

- nevoia de a asigura cetăţenilor un serviciu calitativ, rapid şi transparent; - importanţa reducerii birocraţiei aşa cum reiese din Planurile Multianuale de Modernizare (PMM); - importanţa realizǎrii transferului de competenţe de la administraţia centrală către serviciile deconcentrate în domeniul înmatriculării vehiculelor, acordată de cǎtre Guvernul României acestui proces; - cerinţele Uniunii europene de a armoniza forma şi conţinutul certificatului de înmatriculare a vehiculului (conform directivei 1999/37/CE din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare a vehiculelor).

Pe e altǎ parte, ideea simplificǎrii procedurii de înmatriculare a vehiculelor s-a nǎscut şi din constatarea birocratizǎrii excesive a actualului sistem. Evaluarea modului de funcţionare a administraţiei publice la nivelul procedurii de înmatriculare a vehiculelor a relevat o serie de probleme: proceduri complicate, circuitele lungi şi sinuoase ale documentelor, prelungirea termenelor de rezolvare a unui demers şi multitudinea de formulare solicitate. Astfel, o analizǎ privind calitatea serviciilor publice în relaţia directǎ administraţie-cetǎţean din anul 2005 a pus în evidenţă o serie de disfuncţionalităţi în cadrul procesului de înmatriculare a vehiculelor: -timpul necesar rezolvǎrii demersului de înmatriculare care variazǎ nepermis de mult de la un judeţ la altul (înre 2 şi 17 zile); -numǎr mare de acte solicitate (12 documente) ; -numǎr mare de instituţii vizitate (6 în anumite judeţe); -lipsa dotǎrilor materiale; -spaţii de lucru insuficiente. Simplificarea procedurii de înmatriculare va avea un impact major asupra a aproximativ 5,5 milioane de şoferi la un parc auto de 4 milioane vehicule. În fiecare an sunt eliberate la nivel national aproximativ 700.000 certificate de înmatriculare (250.000 pentru vehicule la prima înmatriculare în România, 400.000 pentru reînmatriculari şi restul pentru diferitele modificǎri). Există, în medie între 5 şi 10 proceduri care sunt ataşate procesului de înmatriculare (care nu au ca finalitate eliberarea unui certificat de înmatriculare ex: fişa de înmatriculare). În total, pot fi estimate, anual, între 4 şi 5 milioane de operaţiuni şi demersuri individuale legate de înmatriculare. A mai existat o încercare de soluţionare a unora dintre probleme de către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei

Page 1 of 11PROPUNERE DE POLITICI PUBLICE

15.03.2007file://E:\PP SI STRATEGII GUVERN\documente de politici publice ale MAI\Politica inmatriculare simpla.htm

Informaţiei. Acesta a realizat un proiect IT (Portal pentru înmatricularea autovehiculelor on-line), care a avut ca obiectiv creşterea gradului de accesibilitate a informaţiilor disponibile on-line cu privire la înmatricularea sau radierea autoturismelor şi asigurarea de consultanţă rapidă, eficientă privind procedurile ce trebuiau urmate în vederea înmatriculării autovehiculelor. Proiectul s-a limitat doar la o parte din actorii implicaţi în procesul de înmatriculare şi numai pentru înmatricularea autoturismelor deţinute de către persoanele juridice. Costurile pentru realizarea acestui proiect s-au ridicat, la nivelul lunii iulie 2004, la 1,4 miliarde lei (suma actualizată, cu un indice de inflaţie de 12,5%. Din păcate acest portal nu a fost funcţional rămânând doar la stadiul de proiect.

3) Denumirea politicii

O procedură de înmatriculare durabilă, mai simplă, mai sigură, mai performantă

4) Scop

- îmbunătăţirea cadrului legislativ; - introducerea noilor tehnologii de informaţii şi comunicaţii pentru susţinerea procesului de simplificare; - îmbunătăţirea organizării muncii şi desfăşurării diferitelor activităţi în cadrul serviciilor publice comunitare regim

permise de conducere şi înmatriculări vehicule; - îmbunătăţirea comunicării inter şi intrainstituţionale, prin punerea în practică a unei politici de comunicare

adecvate care să se apropie de grupurile ţintă.5) Obiective

Obiectiv general: Furnizarea unui serviciu de înmatriculare rapid, de calitate, transparent, cât mai puţin costisitor şi în cel mai scurt timp posibil. Obiective specifice:

1. Reducerea numărului de documente (de la 12 la 5) necesare înmatriculării ( în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ care modifică Legea 49/2006 care aprobă OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; 2. Reducerea (de la maxim 10 la 4, în medie) numărului de proceduri administrative pentru soluţionarea demersului ( în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ care modifică Legea 49/2006 care aprobă OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice); 3. Crearea unui sistem informatic integrat operaţional (în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ care modifică Legea 49/2006 care aprobă OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice ); 4. Disocierea proceduri de înmatriculare de alte proceduri ataşate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ care modifică Legea 49/2006 care aprobă OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

5. Revizuirea formei şi conţinutului formularelor în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ care modifică Legea 49/2006 care aprobă OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

6. Informarea beneficiarilor prin elaborarea si distribuirea unui ghid de procedură în domeniu



6) Beneficiari

Beneficiari direcţi: solicitanţii certificatelor de înmatriculare (700.000 pe an) Beneficiari indirecţi şi categorii afectate de implementarea politicii:

Funcţionarii din cadrul Direcţiei Regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule; Funcţionarii din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule; Firmele de asigurări; Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; Dealerii; Poliţia Rutieră; Registrul Auto Român; Direcţiile de Finanţe Publice Locale.

7) Variante de soluţionare

Varianta 1 Simplificarea procesului de înmatriculare prin reunirea tuturor serviciilor/instituţiilor implicate în procesul de înmatriculare într- o singură locaţie.

Impact 1 Nu rezolvă problema de fond şi anume;

- numărul de documente cerute rămâne acelaşi;

- numărul de ghişee vizitate este acelaşi;

- riscul aglomerării acestor locaţii unice; - numărul de proceduri anterioare înmatriculării rămâne acelaşi - probleme de administrare a sediului respectiv, partajarea între diferitele instituţii - dificultăţi ulterioare în dezvoltarea unora din instituţiile instalate în sediile

Buget estimat 1 42 sedii x aproximativ 500.000 euro



comune - disiparea şi diminuarea unor responsabilităţi cu privire la paza sediilor, arhivarea documentelor, securitatea imprimatelor cu caracter special

Varianta 2 Simplificarea procesului de înmatriculare prin creşterea numărului de ghişee şi a personalului, pentru preluarea şi eliberarea documentelor la nivelul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule

Impact 2 Nu rezolvă problema de fond şi anume;

- numărul de documente cerute rămâne acelaşi;

- timpul alocat obţinerii documentului cerut scade nesemnificativ;

- costuri suportate de către cetăţean nu se modifică.

- numărul de proceduri anterioare înmatriculării rămâne acelaşi - limitări legale cu privire

la suplimentarea personalului bugetar

Buget estimat 2 5000 RON x 100 de ghişee costuri necesare pentru amenajare şi dotare Min 35 000 RON pe an costuri pentru salarizarea personalului suplimentar

Varianta 3 Simplificarea procesului de înmatriculare prin:

- reducerea numărului de documente;

- reducerea numărului de proceduri;

- armonizarea legislaţiei în domeniu cu cea europeană;

Impact 3 - nu necesită personal

suplimentar; - reducerea timpul alocat

obţinerii documentelor solicitate;

- reducerea numărului de documente solicitate;

- reducerea numărului de

Buget estimat 3 Conform contractului încheiat între RAAPPS şi DRPCÎV, costurile necesare realizării sistemului informatic integrat, vor fi acoperite din contravaloarea certificatului de înmatriculare şi a permiselor de conducere şi nu vor fi suportate de



- crearea unui sistem de informaţii integrat operaţional.

proceduri necesare; înmatriculării vehiculului;

- reducerea costurilor suportate de către cetăţean;

- creşte încrederea cetăţeanului faţă de administraţie; - creşte gradul de satisfacţie al cetăţeanului faţă de serviciile de care beneficiază; - realizarea sistemului informatic integrat va duce la o mai bună monitorizare a situaţiei vehiculelor deja înmatriculate sau care urmează a fi înmatriculate, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere al proprietarului.

către Ministerul Administraţiei şi Internelor. Costurile pentru amenajarea spaţiilor în care să se poată efectua plata tuturor taxelor şi tarifelor din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule, precum şi dotarea lor cu aparatura necesară funcţionării vor fi suportate de către MAI. Până la creearea unor ghişee speciale pot fi utilizate cele deja existente destinate şi încasării contravalorii plăcilor cu numere de înmatriculare.

8) Procesul de consultare

Organizaţii, instituţii consultate Instituţii, organizaţii consultate: • MAI Direcţia regim permise de conducere şi

înmatriculări vehicule; • MAI UCRAP; • MAI Direcţia Generală pentru Relaţiile cu Prefecturile; • MAI Direcţia Management Resurse Umane; • MAI Direcţia pentru Comunităţi Locale; • MAI Inspectoratul General al Poliţiei Române; • MAI Direcţia Reglementări Juridice şi Contencios; • Serviciile publice comunitare regim permise de

Rezultatul consultării

1. Crearea unui sistem informatic integrat care să permită interconectări ale bazelor de date ale instituţiilor implicate, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, Registrul Auto Român, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Poliţia Rutieră, Direcţia Finanţelor Publice Locale;

2. Introducerea conceptului de înmatriculare continuă / radiere implicită;

3. Crearea posibilităţii plăţii tuturor taxelor şi tarifelor la un singur ghişeu, aflat în incinta serviciilor publice comunitare regim permise de



conducere şi înmatriculări vehicule; • Prefectura Ilfov şi Bihor; • Registrul Auto Român; • Automobil Clubul Român; • Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de

Autovehicule; • Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor; • Asociaţia Comunelor din România; • Asociaţia Municipiilor din România; • Direcţia Generală a Vămilor; • Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; • Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului şi Protocolului de Stat; • Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor.

S-au constituit grupuri de lucru pentru pentru analizarea situaţiei şi identificarea soluţiilor optime (grupul de lucru pe probleme juridice, grupul de lucru pe probleme de procedură, grupul de lucru pentru realizarea sistemului informatic integrat, grupul de lucru logistic etc), precum şi un comitet de pilotaj al cărui rol a fost de a coordona şi dirija întregul proces de simplificare. Au fost colectate informaţii de la membrii grupurilor de lucru, solicitanţii certificatelor de înmatriculare, personalul angajat în cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule, a fost efectuată analiza SWOT, analiza PEST, Brainstorming.

conducere şi înmatriculări vehicule; 4. Reducerea numărului de documente necesare

înmatriculării; 5. Introducerea serviciilor poştale pentru

transmiterea documentelor direct către cetăţeni. 6. Acordarea unui acces informatic către dealeri

pentru a putea realiza înmatricularea direct de către aceştia, pe numele clienţilor vehiculelor comercializate.

9) Varianta de soluţionare recomandată

Simplificarea procesului de înmatriculare prin:

- reducerea numărului de documente;

- reducerea numărului de proceduri;

Termene preconizate de realizare În termen de 30 de zile de la pubilcarea în monitorul oficial Grup vizat: solicitanţii permiselor de conducere şi a certificatelor de

Buget estimat Conform contractului încheiat între RAAPPS şi DRPCÎV, costurile necesare realizării sistemului informatic integrat, vor fi acoperite din



- armonizarea legislaţiei în domeniu cu cea europeană; - crearea unui sistem de informaţii integrat operaţional nu necesită personal suplimentar.

Beneficii

- acces facil la serviciile

oferite populaţiei; - servicii de calitate oferite

cetăţenilor; - reducerea timpul alocat

obţinerii documentelor solicitate;

- reducerea numărului de documente solicitate;

- reducerea numărului de proceduri necesare înmatriculării vehiculului;

- reducerea costurilor suportate de către cetăţean;

- creşte încrederea cetăţeanului faţă de administraţie; - creşte gradul de satisfacţie al cetăţeanului faţă de serviciile de care beneficiază; - realizarea sistemului informatic integrat va duce la o mai bună monitorizare a situaţiei vehiculelor deja înmatriculate sau care urmează a fi înmatriculate, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din

înmatriculare Modalităţi şi termene de monitorizare şi evaluare: Se vor întocmi trei rapoarte de monitorizare astfel:

- la şase luni de la implementarea procedurii simplificate;

- la un an după implementarea noii proceduri;

- la doi ani după implementarea procedurii simplificate;

- sondaj de opinie realizat după un an de la implementare.

Indicatori de performanţă

- numar de documente solicitate;

- timpul de aşteptare; - număr de instituţii

vizitate/implicate ; - costuri suportate de către

cetăţean; - gradul de modernizare şi

informatizare a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule.

contravaloarea certificatului de înmatriculare şi a permiselor de conducere şi nu vor fi suportate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor. Costurile pentru amenajarea spaţiilor în care să se poată efectua plata tuturor taxelor şi tarifelor din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule, precum şi dotarea lor cu aparatura necesară funcţionării vor fi suportate de catre MAI. Până la creearea unor ghişee speciale pot fi utilizate cele deja existente destinate şi încasării contravalorii plăcilor cu numere de înmatriculare.



PLAN DE ACŢIUNE

punct de vedere al proprietarului. -

Riscuri

Depăşirea costurilor anticipate iniţial; Întârzieri în derularea activităţilor; Dificultăţi tehnice de început în accesarea bazei de date.

Activitate necesară implementării

Termen de realizare

Responsabil Buget Rezultate Raport de monitorizare

Raport de evaluare

1. Modificarea Legii 49/2006 care aprobă OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

1.A Modificarea HG 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului

În termen de 6 luni de la

aprobarea legii de modificare

Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule

Reducerea numărului de documente necesare înmatriculării Reducerea (de la 6 la 4) numărului de proceduri administrative pentru soluţionarea demersului Introducerea conceptului de înmatriculare continuă/radiere implicită

La şase luni după implementarea noii proceduri La un an după implementarea noii proceduri La doi ani după implementarea noii proceduri simplificate Sondaj de opinie realizat dup un an de la



nr.195/2002 implementarea noii proceduri

2. Crearea unui sistem informatic integrat operaţional 2.A Încheierea de protocoale 2.B Elaborarea cerinţelor, caiete de sarcini 2.C Elaborarea aplicaţiilor informatice 2.D Testarea de acceptanţă a aplicaţiilor 2.E Instruire personal 2.F Implementarea noilor aplicaţii 2.G Mentenanţă

În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ care modifică Legea 49/2006 care aprobă OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat Serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule Comisia de Supraveghere a Asigurărilor Registrul Auto Român Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto Direcţiile/Compartimentele Finanţe Publice Locale

Costurile realizării sistemului informatic vor fi acoperite din contravaloa-rea certificate-lor de înmatricula-re şi a permiselor de conducere Cei cu care sunt încheiate protocoale vor suporta o mică parte din cheltuieli, doar dacă e necesar un up-grade al propriilor sisteme informatice

Sistem informatic integrat operaţional

La trei luni de la implementarea sistemului informatic integrat

La sase luni de la implementarea sistemului informatic integrat



Poliţia Rutieră

3.Elaborarea de noi formulare/formular care să corespundă mai bine cerinţelor. Acestea vor putea fi descărcate on-line de pe site-ul DRPCIV, urmând a fi disponibile şi la ghişee, fiind distribuite în mod gratuit către solicitanţi.

În termen de 90 zile de la aprobarea metodologiei de aplicare

Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule

Costul formularelor suportat din bugetul MAI. Necesar anual de 25.000 RON

Formular/formulare revizuite din punct de vedere al formei şi conţinutului, atât în format electronic cât şi pe suport de hârtie

La şase luni după punerea în circulaţie a noului formular

4. Elaborare, tipărirea, distribuirea şi implementarea unui ghid care să cuprindă noua procedură ce urmează a fi implementată. 4.A.Tipărirea ghidului 4.B.Distribuirea ghidului şi

Termen de 45 zile de la aprobarea metodologiei de aplicare Termen de 45 zile de la aprobarea metodologiei de aplicare Termen de 90 zile de la aprobarea

Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule Editura M.A.I. Direcţia regim permise de conducere şi

Costuri suportate din bugetul M.A.I Buget estimat 50.000 RON

Ghid care să cuprindă noua procedură Ghid care să cuprindă noua procedură Ghidul care cuprinde noua procedură distribuit serviciilor

La şase luni de la implementarea noii proceduri



implementarea noii proceduri la nivelul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule

metodologiei de aplicare

înmatriculări vehicule

publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule



Stiinta.adm.2 ComnKund

Documents

Transcript of Stiinta.adm.2 ComnKund