Steaua SIRIUS

Constelația Canis Major reprezintă unul dintre câinii ce îl urmează pe marele vânător Orion și a fost inclusă în lista originală de 48 de constelații ale lui Ptolemeu. A rezistat de-a lungul timpului, cât să fie inclusă și pe lista celor 88 de constelații moderne. Canis Major are onoarea de a-l conține pe Sirius, cea mai strălucitoare stea observată cu ochiul liber de pe cerul de noapte. Cu o magnitudine aparentă de „−1,46”, ea este aproape de două ori mai strălucitoare decât Canopus, a doua cea mai strălucitoare stea. Numele „Sirius” este derivat din limba greacă veche: Σείριος (Seirios, „luminos”).

Sirius, cunoscut în Egiptul Antic ca Sopdet (greacă: Σῶθις = Sothis), apare în cele mai timpurii consemnări astronomice. În timpul erei Regatului Mijlociu Egiptean, egiptenii s-au bazat în calendarul lor pe răsăritul heliacal al stelei Sirius, anume în ziua în care aceasta devine vizibilă înainte de răsărit, când este destul de depărtată de strălucirea Soarelui. Perioada era chiar înainte de inundațiile anuale ale Nilului și înainte de solstițiul de vară, după o absență de 70 de zile de pe cer.

De asemenea, Sirius este cunoscută sub numele colocvial de „Steaua Câine”, ceea ce reflectă importanța ei în constelația Câinele Mare. Răsăritul heliacal al lui Sirius marca inundațiile Nilului în Egiptul antic și „canicula” de vară pentru grecii antici, în timp ce la polinezieni marca iarna, fiind o stea importantă pentru navigarea în jurul Oceanului Pacific.

Pe 31 ianuarie 1862, producătorul de telescoape și astronomul american Alvan Graham Clark a observat pentru prima dată perechea stelei, care este acum cunoscută sub numele de Sirius B, sau simplu „cățelul”. Steaua vizibilă este cunoscută acum ca Sirius A.

(O imagine simulată reprezentând Sirius A şi B)

Cu o magnitudine aparentă de -1,46, Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cerul înstelat, aproape de două ori mai luminosă decât a doua stea după strălucire, Canopus. Cu toate acestea ea nu este la fel de strălucitoare ca Luna, Venus sau Jupiter.

(Imaginea lui Sirius A şi Sirius B făcută de Telescopul spațial Hubble.)

Sirius poate fi observat chiar și pe timp de zi cu ochiul liber, în condiții de climă favorabilă. În mod ideal, cerul ar trebui să fie foarte clar, observarea fiind de la o altitudine mare și cu Soarele care apune spre orizont. Condițiile de observare sunt mult mai prielnice în emisfera sudică, ca urmare a declinației sudice a lui Sirius.

(Orbita lui Sirius B în jurul lui Sirius A așa cum se vede de pe Pamant - elipsă înclinată.)

(Triunghiul de Iarnă: stânga sus: Procyon, dreapta sus: Betelgeuse, jos: Sirius.)