STAS 6182[1].6-70 Det Conc Alcoolice

6
CONCENTRAŢIA ALCOOLICĂ (TITRUL ALCOOLMETRIC) Concentraţia alcoolică (titrul alcoolmetric) a vinului reprezintă conţinutul de alcool etilic, exprimat în procente de volum (% vol.), la 20 °C (grade alcoolice volumetrice la 20°C). Conform Legii NR. 224/2002 - Legea viei si vinului in sistemul organizarii comune a pietei vitivinicole reglementările privind conţinutul în alcool al vinurilor sunt următoarele : Vinurile şi produsele pe bază de must şi de vin Art. 18. - În funcţie de caracteristicile lor calitative şi de compoziţie, precum şi de tehnologia de producere, vinurile sunt clasificate în vinuri de masă, vinuri de calitate şi vinuri speciale, astfel: a) vinurile de masă se obţin din soiuri de mare producţie, cultivate în arealele viticole specializate în acest scop. De asemenea, ele pot fi obţinute şi din soiuri de masă cu funcţii mixte, precum şi din soiuri pentru vinuri de calitate, ai căror struguri nu îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru această categorie. Din categoria vinurilor de masă fac parte şi cele din viile răzleţe. Vinurile de masă trebuie să aibă tăria alcoolică dobîndită de minimum 8,5% în volume. Sub această tărie alcoolică produsele nu pot fi puse în vânzare pentru consum sub denumirea de vin. Definirea noţiunilor de tărie alcoolică este prevăzută în anexa nr. 2; b) vinurile de calitate se obţin din soiurile cu însuşiri tehnologice superioare, cultivate în arealele viticole consacrate acestei destinaţii, după o tehnologie proprie. Tăria alcoolică dobândită, fără adaos, a vinurilor de calitate trebuie să fie de cel puţin 10,5% în volume. Vinurile de calitate sunt clasificate în : 1. vinuri de calitate cu indicaţie geografică recunoscută; 2. vinuri de calitate cu denumire de origine controlată. Vinurile de calitate, care se disting prin originalitatea înuşirilor lor imprimate de locul de producere, de soiul sau sortimentul de soiuri, de modul de cultură şi de tehnologia de vinificaţie folosită, pot fi încadrate în categoria vinurilor de calitate superioară cu

description

Vinuri

Transcript of STAS 6182[1].6-70 Det Conc Alcoolice

Page 1: STAS 6182[1].6-70 Det Conc Alcoolice

CONCENTRAŢIA ALCOOLICĂ (TITRUL ALCOOLMETRIC)

Concentraţia alcoolică (titrul alcoolmetric) a vinului reprezintă conţinutul de alcool etilic, exprimat în procente de volum (% vol.), la 20 °C (grade alcoolice volumetrice la 20°C).

Conform Legii NR. 224/2002 - Legea viei si vinului in sistemul organizarii comune a pietei vitivinicole reglementările privind conţinutul în alcool al vinurilor sunt următoarele :

Vinurile şi produsele pe bază de must şi de vinArt. 18. - În funcţie de caracteristicile lor calitative şi de compoziţie, precum şi de

tehnologia de producere, vinurile sunt clasificate în vinuri de masă, vinuri de calitate şi vinuri speciale, astfel:

a) vinurile de masă se obţin din soiuri de mare producţie, cultivate în arealele viticole specializate în acest scop. De asemenea, ele pot fi obţinute şi din soiuri de masă cu funcţii mixte, precum şi din soiuri pentru vinuri de calitate, ai căror struguri nu îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru această categorie. Din categoria vinurilor de masă fac parte şi cele din viile răzleţe. Vinurile de masă trebuie să aibă tăria alcoolică dobîndită de minimum 8,5% în volume. Sub această tărie alcoolică produsele nu pot fi puse în vânzare pentru consum sub denumirea de vin.

Definirea noţiunilor de tărie alcoolică este prevăzută în anexa nr. 2;b) vinurile de calitate se obţin din soiurile cu însuşiri tehnologice superioare,

cultivate în arealele viticole consacrate acestei destinaţii, după o tehnologie proprie. Tăria alcoolică dobândită, fără adaos, a vinurilor de calitate trebuie să fie de cel puţin 10,5% în volume.

Vinurile de calitate sunt clasificate în :1. vinuri de calitate cu indicaţie geografică recunoscută;2. vinuri de calitate cu denumire de origine controlată.Vinurile de calitate, care se disting prin originalitatea înuşirilor lor imprimate

de locul de producere, de soiul sau sortimentul de soiuri, de modul de cultură şi de tehnologia de vinificaţie folosită, pot fi încadrate în categoria vinurilor de calitate superioară cu denumire de origine controlată. Tăria alcoolică dobândită a acestora trebuie să fie de minimum 11% în volume.

Punerea în consum a vinurilor de calitate superioară cu denumire de origine controlată se face sub numele arealului de producere delimitat, în mod obişnuit al centrului viticol, eventual al plaiului viticol, precum şi al soiului sau al sortimentului de soiuri.

Vinurile de calitate fără denumire de origine controlată sunt comercializate prin indicarea provenienţei lor geografice recunoscute, cu sau fără menţiunea soiului sau a sortimentului de soiuri;

Condiţiile de calitate şi de producere a vinurilor şi a produselor pe bază de must, vin şi subproduse vinicole

 Art. 25. - Vinurile şi celelalte produse obţinute din must, vin şi subproduse vinicole

trebuie să corespundă, în momentul punerii lor în consum, caracteristicilor calitative şi de compoziţie stabilite prin normele metodologie de aplicare a prezentei legi şi prin standardele în vigoare.

Art. 26. - (1) Practicile şi tratamentele utilizate în obţinerea vinurilor şi a băuturilor pe bază de must, vin şi subproduse vinicole trebuie să asigure o bună elaborare, conservare şi evoluţie a produselor respective. Aplicarea lor nu trebuie să conducă la modificări ale compoziţiei acestor băuturi în afara unor limite normale, asigurându-se păstrarea însuşirilor lor de naturaleţe şi autenticitate.

Page 2: STAS 6182[1].6-70 Det Conc Alcoolice

(2) Practicile şi tratamentele autorizate pentru a fi aplicate în producerea musturilor, a vinurilor şi a celorlalte produse derivate din must, vin şi subproduse vinicole se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, ele urmând să fie permanent puse de acord cu progresele realizate în acest domeniu.

(3) În anii cu condiţii nefavorabile pentru acumularea zaharurilor în mustul de struguri, se poate autoriza în mod excepţional de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, prin Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (O.N.V.V.), ridicarea potenţialului alcoolic al vinurilor, în echivalenţă a cel mult 2% alcool în volume, cu condiţia ca tăria alcoolică totală a vinurilor să nu o depăşească pe cea obţinută în anii normali, ea neputând fi mai mare de 12,5% în volume.

(4) Este interzisă şi se pedepseşte, potrivit legii, falsificarea sau substituirea vinurilor ori a băuturilor pe bază de must, vin şi subproduse vinicole. Se consideră ca fiind falsificări: diluarea vinului cu apă; mascarea unor defecte sau alterări ale vinurilor prin adaosuri care determină modificări ale gustului, aromei şi compoziţiei naturale ale acestora; prepararea de băuturi din drojdie şi tescovină cu adaos de zahăr, precum şi folosirea oricăror practici nepermise prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Prin substituire se înţelege producerea şi comercializarea vinurilor, a băuturilor pe bază de must şi vin şi a subproduselor vitivinicole, precum şi prezentarea acestora sub o identitate falsă.

Art. 27. - (1) Comercializarea sub denumirea de vin a produselor realizate din alte materii prime decât struguri este interzisă.

(2) Băuturile obţinute pe bază de must şi vin, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezenta lege, precum şi în normele metodologice de aplicare a acestei legi, vor purta denumiri în care nu va fi utilizat termenul vin, singur sau prin asociere cu alţi termeni.

Art. 28. - Vinurile şi produsele pe bază de must, vin şi subproduse vinicole, importate sau destinate exportului, trebuie să corespundă criteriilor calitative şi de compoziţie stabilite prin normele interne de producţie şi de consum, precum şi prin normele internaţionale. Pentru produsele destinate exclusiv exportului, la solicitarea sau cu acceptarea clientului extern se pot folosi şi alte practici şi tratamente oenologice, precum şi alte limite de compoziţie, autorizate în ţara importatoare.

DETERMINAREA CONCENTRAŢIEI ALCOOLICESTAS 6182/6-70

- METODA PRIN DISTILARE SIMPLĂ ŞI DETERMINAREA CONCENTRAŢIEI ALCOOLICE CU AUTORUL PICNOMETRULUI –

Pregătirea probei pentru determinareDin vinurile tinere sau spumoase trebuie îndepărtată cea mai mare parte a conţinutului

de dioxid de carbon, prin agitarea a 250 cm3 vin într-un flacon de 500 cm3. În prealabil, pe pereţii interiori ai flaconului se depune un strat de siliconi.

Determinarea densităţii distilatului

Se umple picnometrul cu distilat la temperatura camerei. Se plasează picnometrul în spaţiul termoizolat. Se agită lichidul prin răsturnare de 2..3 ori până ce temperatura citită pe termometru rămâne constantă. Se aduce lichidul exact la marginea superioară a tubului lateral. Se şterge tubul lateral, se pune dopul, se notează temperatura t, se şterge picnometrul şi se cântăreşte ( p’ ).

Page 3: STAS 6182[1].6-70 Det Conc Alcoolice

Diferenţa p+ m - p’ între tara corectată şi masa p’ reprezintă masa lichidului conţinut în picnometru, făcând corecţia pentru presiunea aerului (conform standardului de determinere a densităţii vinului).

Se calculează apoi densitatea dt împărţind această masă prin volumul lichidului, la 20 ° C.

Calculul concentraţiei alcoolice

Se caută în tabelul din anexa 1, pe linia orizontală corespunzătoare temperaturii, în grade întregi, imediat inferioară temperaturii t,valoarea densităţii imediat superioară lui dt . Cu ajutorul diferenţei citite sub această densitate, se calculează densitatea la temperature imediat inferioară temperaturii t. Pe linia acestei temperaturi, se citeşte valoarea densităţii d’

aflată în tabel imediat deasupra lui d şi din ea se scade densitatea d. Această diferenţă se împarte prin diferenţa citită în tabel la dreapta densităţii d. Câtul reprezintă partea zecimală a concentraţiei alcoolice, în timp ce partea întreagă este dată de valoarea din capul coloanei în care se găseşte densitatea.

Concentraţia alcoolică calculată ca mai sus este exprimată în grade inrenaţionale OIV.

În cazul efectuării de determinări zilnice, calculul se poate face o singură dată, întocmind un tabel special pentru fiecare picnometru. Acest tabel va cuprinde masele p’ corespunzătoare pentru fiecare grad alcoolic şi pentru fiecare grad de temperatură.

Calculul constă în multiplicarea densităţilor din tabelul din anexa 1 prin volumul picnometrului la 20 ° C şi scăzând masele rezultate din suma p+m.

Dacă se consideră necesar, din acest tabel se pot deduce, prin interpolare aritmetică, masele p’ corespunzătoare zecimilor de grad alcoolic şi zecimilor de grad de temperatură.

Exemplu de calcul al concentraţiei alcoolice:

a) Calculul densităţii:

Tara = picnometru + distilat la t ° C + p’ { t ° C = 18, 90 ° C t ° C corectat = 18, 70 ° C

p’ = 2,8074 gp + m - p’ = masa distilatului la t ° C { 105,0698 – 2,8074 = 102,2624 g

Densitatea la t ° C:

p + m - p’

dt = {d 18,7 C = 102,2624/104,0229 = 0,983076 g/cm3

volumul picnometrului la 20 ° C

b) Calculul concentraţiei alcoolice Se foloseşte tabelul din anexa 1. Pe linia 18 ° C din tabel, densitatea imediat superioară densităţii calculate dt = 0,983076 este de 0,98398 din coloana 11. Densitatea d la 18 ° C este (0,98398 + 0,7 x 22) 10-5 = 0,98323 g/cm3

0,98398 - 0,98323 = 0,00075 g/cm3. Partea zecimală a concentraţiei alcoolice este 75/ 116=0,65. Concentraţia alcoolică este 11, 65 % vol.

Page 4: STAS 6182[1].6-70 Det Conc Alcoolice

DETERMNAREA CONCENTRAŢIEI ALCOOLICE PRIN METODA CU EBULIOMETRUL

Metoda se aplică direct în cramă sau în laborator pentru determinări rapide

Principiul metodei:

Metoda se bazează pe determinarea punctului de fierbere a vinului, care se găseşte între punctul de fierbere al apei (100 ° C ) şi cel a alcoolului (78,4 ° C).

Concentraţia alcoolică a vinului este cu atât mai mare cu cât punctul de fierbere este mai scăzut faţă de cel al apei. Cunoscând punctul de fierbere determinat cu ebuliometrul, se deduce concentraţia alcoolică, folosind un disc sau o riglă specială de calcul.